Issuu on Google+

Nr. 2 (anul I), toamna 2010

Cel mai important eveniment sportiv al toamnei. Circa 5000 de alergători la maraton, semi-maraton, ștafetă, cursa populară și crosul copiilor.

A FOST ANUL GIANINEI

POVESTEA

PIETREI CRAIULUI Fascinația unei curse montane ce a împlinit 5 ani

ȘAPTE PAȘI ÎNTINȘI: Cum să-ți alegi echipamentul

MARATONUL, 2500 DE ANI


sumar

„Minunată este perioada aceasta a vieții noastre de alergători, minunată e vremea aceasta nici prea caldă, nici încă rece, cu nebuni care fug des de-acasă ca să nu scape vreun concurs pentru care s-au pregătit intens, o vreme ce îndeamnă la acțiune în așteptarea momentelor de melancolie tremurată și rememorare, la gura sobei, a vitejiilor de peste an”.

8-19, 24-27

EDITORIAL

6

Toamna maratoanelor

BUCHAREST CITY MARATHON

9 12 16 18

Când orașul devine al alergătorilor Maratonul București, o scurtă istorie Ilie Roșu. Nu a pierdut nicio bătălie La maraton se poartă binele

DOSAR

20

Șapte pași întinși: Ghid pentru alegerea pantofilor de alergare

MONTAN

24 27 30

Povestea Pietrei Craiului Din tainele alergării montane. Câteva lecții simple Chiurlea. Ultra-Șerban Chiurlea

INTERVIU

28

Gianina. Performanță la genul feminin

SĂNĂTATE

32

Probleme în alimentaţia sportivilor de anduranţă.

PRACTIC

36

Camere pentru alergare

ARTA FUGII

40

Maratonul. O istorie de 2500 de ani

PORTRET

42

Primul la borna 100: Ilie Victor


editorial

M

de Marian Chiriac

inunată este perioada aceasta a vieţii noastre de alergători, minunată e vremea aceasta nici prea caldă, nici încă rece, cu nebuni care fug des de-acasă ca să nu scape vreun concurs pentru care s-au pregătit intens, o vreme ce îndeamnă la acţiune în așteptarea momentelor de melancolie tremurată și rememorare, la gura sobei, a vitejiilor de peste an. Da, e minunat toamna pentru că acum nu doar că se numără bobocii, se culeg strugurii, se coc gutuile, ruginesc frunzele, simţurile se destind, ci și pentru că toamna e sezonul cel mai rodnic al alergărilor. Acum sunt cele mai multe și mai importante competiţii. Am dorit să nu ratăm un astfel de moment și, de aceea, în acest al doilea număr al revistei Alerg în centrul atenţiei am pus evenimentele toamnei: Bucharest City Marathon-Raiffeisen Bank, cea mai important cursă pe șosea din România și Maratonul Piatra Craiului – Salomon, cea mai mare și longevivă alergare montană. Lor le sunt dedicate majoritatea paginilor, ce conţin nu doar istoria și istoriile curselor, personaje și întâmplări speciale, gesturi și atitudini onorabile, experienţe practice cât și lucruri mai puţin știute, din culisele oricărui maraton. În plus, am încercat să aducem în prim plan doi oameni care chiar cred că merită lucrul acesta. E vorba, mai întâi, de Gianina Tănase, tânăra timișoreancă ce cam domină în ultima vreme alergările montane din România și care a reușit o spectaculoasă clasare pe locul trei la un maraton internaţional. Oarecum în opoziţie cu prospeţimea Gianinei, am ales să vă prezentăm un model de constanţă și rigoare: Șerban Chiurlea, cel mai galonat ultra-maratonist român, care bifează anual câte o premieră românească (acum, o cursă de 24 de ore). Tocmai la urmă, pentru pagina de „Portret” (portret în tușe proprii de fapt), l-am lăsat pe Ilie Victor, primul maratonist român ce a trecut de borna a 100 de curse alergate. Iar Victoraș, după cum

Toamna

maratoanelor

Grafică de Joaquim Hock www.joaquimhock.blogspot.com

îi zic prietenii, ca orice moldovean care se respectă, chiar știe să povestească. Pentru a marca împlinirea a 2500 de ani de la bătălia de la Marathon, moment de răscruce în istoria omenirii și care stă la originea tuturor suferinţelor și bucuriilor îndurate actualmente de maratoniști, Viorel Ghiţă-Grizon scrie – cu umor și inteligenţă - un text în care răstoarnă istoria cu fundul în sus. Și o mai și smotocește puţin. Cum numărul de faţă are cu opt pagini mai mult (deh, în vremuri de criză unii cresc!) am inaugurat o rubrică nouă, „Practic”, prin intermediul căreia vom încerca să abordăm subiecte de interes utilitar pentru alergători. Așa că merită să aflaţi cam ce camere foto merită folosite în timp ce alergi. În rest, oferim informaţii și opinii de specialiști pe subiecte, cred eu, importante, mai ales pentru începători:

cum să-ţi alegi pantofii de alergare, care sunt problemele de alimentaţie în cazul sportivilor de anduranţă, ce echipament nou și performant se „mai poartă”. Cam atât despre lucrurile vizibile, pe care le puteţi descoperi în acest număr al revistei „Alerg”. În încheiere aș vrea să pomenesc aici pe cei câţiva despre care se vorbește prea puţin sau deloc în revistă și fără de care maratoanele pe care le alergaţi sau performanţele despre care citiţi nu ar fi posibile. Într-o ordine oarecare ei sunt: Valeria Răcilă („creierul” și „inima” maratonului București), Ioana Stoica și Oana Năstase (echipa Bucharest Running Club), Lucian Clinciu („sufletul” maratonului Piatra Craiului), doamnele Chiurlea și Ilie (de la care, indirect, am aflat mai multe despre soţii lor decât de la ei înșiși). Toamnă spornică vă doresc.

Redactor-editor: Marian Chiriac Art director: Alex Spineanu Redactori specializaţi: dr. Șerban Damian (nutriţie sportivă),Viorel Ghiţă-Grizon (narator), Cornelia David (reporter), Vlad Telibașa („Pauza de masă”) Product Reviewer: CrazyFlower Fotografii: Mihaela Dumitrașcu, Alex Spineanu Corectură: Andra Stănescu Documentare: Matei Cristian

Revista „Alerg” este un proiect al Asociaţiei de Investigaţii Media în Balcani și al Ro Club Maraton. ISSN 2068 - 2832 Așteptăm orice comentariu, sugestie sau informaţie (text scris sau imagine) la adresa: maricu13@gmail.com

www.alerg.ro

Toate drepturile de autor pentru articolele și fotografiile publicate (cu excepţia celor unde este menţionat altceva) aparţin revistei „Alerg”. Reproducerea parţială sau totală se face numai cu acordul scris al redacţiei. Responsabilitatea pentru articolele și fotografiile publicate aparţine în exclusivitate autorilor. Articolele publicate au un caracter exclusiv informativ. Revista „Alerg” nu poate fi făcută responsabilă pentru eventuale daune sau accidentări ale cititorilor în urma folosirii informaţiilor din revistă.


MARA Bucharest City Marathon 2010 Maratonul Internațional București reușește în fiecare an să pună capitala României pe harta competițiilor atletice importante, promovând alergarea, sentimentul apartenenței la o comunitate, dar și un mod de viață sănătos și ideea depășirii de sine. Aleargă pentru tine!


ATON Când orașul devine al

alergătorilor O

dată pe an, în octombrie, Bucureștiul devine alt oraș. Centrul din jurul Palatului Parlamentului se umple de la prima oră a dimineţii cu oameni îmbrăcaţi sportiv, emoţionaţi, energici, nerăbdători să pornească într-o cursă pe care nu o vor putea uita. E ziua maratonului. O dată pe an, în octombrie, Bucureștiul intră în rândul marilor capitale europene. Până de curând, România era singura ţară membră a Uniunii Europene care nu organiza un maraton oficial în

propria capitală. În plus, trist paradox, deși România are o campioană și o vicecampioană olimpică în proba de maraton, Bucureștiul nu avea o cursă acreditată internaţional. Acum lucrurile s-au schimbat. Din 2008, la iniţiativa Asociaţiei Bucharest Running Club și cu sprijinul sponsorilor și partenerilor săi, în București s-a reluat tradiţia organizării unui maraton internaţional unde participă mii de oameni, de la sportivi profesioniști până la simpli amatori

de mișcare, dispuși să își încerce puterile la cros sau în probele de anduranţă. Peste tot în lume, o cursă de maraton este un eveniment în sine. Mii de oameni ies din case, unii ca să alerge, mulţi alţii ca să îi privească sau să îi încurajeze. Mass media e prezentă, fiind interesată de performanţele sportive dar și de spectacolul străzii. Nu lipsesc evenimente adiacente, târguri și expoziţii cu echipament sportiv, spectacole de muzică, divertisment. Nici Bucureștiul nu vrea să rămână toamna 2010

9


TRASEUL COMPETIŢIEI

PROGRAMUL COMPETIŢIEI DISTANŢA

Circuitul: 10,51 km Maraton: 4 ture Ștafetă: 4x1 tură Semimaraton: 2 ture

mai prejos. Bucharest City Marathon, așa cum este denumirea sa oficială, este o cursă înscrisă în calendarul internaţional de maratoane stradale. Are trei probe competitive: maraton (42,195 km), semi-maraton (21,095 km) și ștafetă, plus alte două probe necompetitive: o cursă populară de 4 km și cursa copiilor, pe distanţa de 1 km. În plus, sportivii care concurează în fotolii rulante se pot înscrie la oricare din probele Maratonului. „Am convingerea că românii în general și bucureștenii în special aveau nevoie de un maraton. Noi ne-am propus să adunăm în jurul unor astfel de evenimente sportive populare pe toţi oamenii dornici să adopte un stil de viaţă sănătos„, spune Valeria Răcilă van Groningen, președinta Bucharest Running Club și care, ca fostă sportivă de performanţă și alergătoare de curse lungi, a ţinut ca Bucureștiul să aibă o astfel de competiţie. „Alergând, nu doar te

10

toamna 2010

CURSA

ORA DE START

42,195 km (4 ture)

Cursa scaunelor cu rotile

09h:25

42,195 km (4 ture)

Maraton – cursa individuală

09h:30

42,195 km (4 ture)

Maraton ștafetă

09h:25

21,095 km (2 ture)

Semi-maraton individual

09h:30

4 km

Cursa populară

09h:30

1 km

Cursa copiilor

09h:10

menţii în formă fizică, ci şi laşi în urmă toate gândurile negative, toată oboseala mentală acumulată în timpul zilei şi devii mult mai stăpân pe tine”.

UN MARATON UNIC ÎN FELUL SĂU Maratonul organizat în capitala României are câteva trăsături care îl individualizează și îl fac atractiv pentru orice alergător. Întâi de toate, se desfășoară într-o perioadă a anului, de început de toamnă, care este una dintre cele mai potrivite pentru alergat distanţe lungi: nu e nici foarte cald, nici foarte rece, vremea e în general stabilă. Apoi, se aleargă în circuit, lucru care e drept că nu convine tuturor alergătorilor, dar care este foarte apreciat de spectatori, care au ocazia să fie martori la multe din momentele frumoase sau poate dramatice ale maratonului. În plus, zona de start și de finiș

este în faţa Palatului Parlamentului, care este a doua clădire din lume ca suprafaţă. Și pentru că am pomenit de fosta Casă a Poporului, să mai spunem că traseul maratonului trece prin imediata apropiere a multor locuri interesante din zona centrală a Bucureștiului: bulevardul Libertăţii, o zonă unde se află sediul mai multor instituţii publice, apoi aria comercială din Piaţa Unirii, clădirea CEC-ului și a Muzeului Naţional de Istorie, Palatul Telefoanelor, Opera Română etc. De faptul că organizarea unui maraton este o bună ocazie de promovare turistică a unui oraș sunt conștiente și autorităţile locale. „Sunt primul care îşi doreşte un Bucureşti curat, cu aer respirabil, în care oamenii să poată ieşi în parcuri ca să facă sport în aer liber. Maratonul Bucureştiului vine să întărească acţiunile noastre şi de aceea apreciez acest parteneriat”, spunea Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei. La rândul său, consilierul Ovidiu Drâmbean arăta că „Primăria Capitalei sprijină acum dar și pe viitor această competiţie care poate demonstra în timp că Bucureștiul este o capitală unde se poate trăi modern și sănătos”. Despre importanţa organizării unui maraton internaţional nimeni nu poate vorbi mai bine decât Paolo Ottone, directorul


de cursă al Bucharest City Marathon, care are la activ mai multe curse organizate în alte orașe europene. „Pot să vă spun că un maraton aduce nenumărate beneficii orașului care îl organizează. Mai întâi, are un impact major asupra economiei și turismului. Apoi, duce la creșterea popularităţii orașului în întreaga lume, deoarece vin atleţi de peste tot. Aducerea în București a mii de alergători va duce implicit la

popularizarea ţării ca destinaţie turistică. Și, nu în ultimul rând, se reușește crearea unui mare eveniment ca și promovarea unui mod de viaţă sănătos printre oamenii orașului, în special printre tineri”. Cursele de maraton și semi-maraton sunt deschise tuturor persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, care au fost înregistrate oficial. Bărbaţii și femeile au clasamente diferite. Categoriile de veteran sunt în

concordanţă cu reglementările internaţionale. Cursele se desfășoară indiferent de condiţiile meteo. Bicicletele precum și alte vehicule sunt strict interzise pe timpul cursei. Este responsabilitatea atleţilor de a fi pregătiţi fizic pentru a putea parcurge întreaga distanţă. Bucharest City Marathon nu este responsabil pentru nicio accidentare sau eventuale daune produse ca rezultat al participării în cadrul acestui eveniment.


istoric M

arile evenimente ale lumii sunt ca o flacără puternică, ce se mistuie și cu timpul rămâne doar cenușa, cenușa istoriei. Încercăm și noi să scormonim prin istoria Maratonului, pentru ca apoi să ajungem si la istoria Maratonului Internaţional București, scrisă cu trudă și pasiune, poate cu mai mult suflet decât orice alt maraton, deoarece maratoanele noastre, departe de a urmări câștiguri materiale, de cele mai multe ori s-au soldat cu pagubă în visteria inimoșilor organizatori. MARATON - legendă vie prelungită în contemporan, prilej de fabuloase întâmplări din trecut sau prezent. În micuţa localitate Marathon din Grecia, situată la vreo 40 de kilometri de Atena, în anul 490 a.Cr. s-a dat celebra bătălie dintre trupele numeroase ale perșilor, conduse de Darius și micuţa oaste de greci a generalului Miltiade. După victoria grecilor, soldatul Filipide a alergat, fără oprire, până la Atena să aducă vestea victoriei, după care a căzut mort. Impresionanta legendă a fost preluată în timpurile noastre de baronul Pierre de Coubertin care la prima Olimpiadă modernă a introdus și proba de alergare maraton, câștigată de grecul Louis Spiridon. După Jocurile Olimpice, maratonul a început să se alerge și cu alte ocazii ajungând astăzi ca marile orașe ale lumii să organizeze propriul maraton, devenind celebre cursele din New York, Londra, Paris, Tokio, Boston etc. Dintr-un sentiment de mândrie naţională dar și din dorinţa de a oferi o invitaţie la alergarea pentru sănătate de care poporul nostru are atâta nevoie - suntem printre ultimii în Europa la majoritatea indicilor de sănătate - am reușit, alături de o mână de oameni inimoși, să organizăm la 12 octombrie 1992 prima ediţie a Maratonului Internaţional București. Am fost atunci ajutat și de

Vasile Căbulea de la ziarul „Tineretul Liber”. Iar dintre inimoșii organizatori voluntari amintim pe Andrei Nourescu, Georgeta Dumitrescu, Vasile Alexandru, Adriana Dumitrașcu și mulţi alţii. Clubul de jogging Spiridon Faur, al cărui președinte eram, a organizat opt ediţii ale maratonului, predând apoi ștafeta lui Horaţiu Nicolau care, având aceleași simţăminte ca ale predecesorului său, a reușit să organizeze alte patru ediţii, cu un grup de tineri bine instruiţi și cu mijloace moderne. În sfârșit, văzând agonia în care se zbătea Maratonul nostru, în anul 2008 a apărut cineva care să-l readucă la viaţă. Este vorba de Valeria Răcilă, multicampioană și medaliată olimpică și mondială la canotaj, ea însăși participantă la mai multe ediţii ale maratonului București, care reușește în anul 2008, prin Asociaţia Bucharest Running Club , să reînvie Maratonul București, după ani grei de încercări și suflet irosit într-o lume în care primează mai ales interesul personal. Această ediţie a maratonului se bucură de sprijinul mai multor asociaţii de profil, ca de pildă Asociaţia Atleţilor Veterani, Clubul Spiridon Faur - România, Ro Club Maraton. Și fiindcă am răscolit prin istoria primelor maratoane ale orașului București,vă vom reda și câteva episoade care dovedesc că istoria Maratonului nostru nu este cu nimic mai prejos decât istoria marilor maratoane. Până acum, au concurat la Maratonul Internaţional București alergători din 29 de ţări de pe toate continentele: din Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Grecia, Turcia, Iugoslavia, Republica Moldova, Ucraina, Portugalia, Bulgaria, Rusia, Olanda, Suedia, Marea Britanie, Finlanda, Danemarca (Europa), Japonia, Coreea (Asia), Maroc, Algeria, Egipt, Etopia, Kenya (Africa), SUA,Canada (America de Nord ), Argentina (America de Sud), Noua Zeelandă,

Maratonul București o scurtă istorie

de Silviu Dumitrescu

12

toamna 2010


istoric Australia (Oceania). La cursele de maraton dar și la alergările populare au participat până acum 35.000 de concurenţi de toate vârstele. Maratoanele noastre au înregistrat și câteva premiere mondiale: francezul Gerard Gomard a venit de la Paris pe bicicletă ca să participe la ediţia a V-a (1996), unde a concurat deghizat în rochie de mirears să, iar la ediţia următoare a parcurs distanţa Paris - București pe jos, fiind întâmpinat și ulterior însoţit de la Oradea de către francezul Jean Dabon și românul Vasile Alexandru, secretarul Clubului Spiridon Faur, toţi ajungând la București „perpedes apostolorum”. Gerard a concurat atunci în zeghe de condamnat, cu lanţuri la mâini și la picioare! Performanţe greu de egalat a stabilit si profesorul Traian Popescu, care a alergat un maraton întreg bătând o minge de handbal din patru în patru pași, iar altă ediţie a maratonului a parcurs-o cu o minge de fotbal lovită la fiecare 3-6 pași! La primele ediţii au participat și elveţienii Alice și Charles Gillieron care, pe lângă faptul că și-au lăsat la prima ediţie tot echipamentul sportiv alergătorilor români, la ediţiile următoare au donat geamantane întregi de echipament sportiv, într-o epocă de lipsuri, când mulţi alergau în pantofi de stradă sau, cum a fost Constantin Duţă din comuna Vărdilău, care a alergat întreg maratonul în opinci. Dar Maratonul Internaţional București a trăit și va mai trăi multe alte istorii, scrise sau nescrise, care vor duce mai departe o competiţie cu scopuri nobile, născută din pasiunea unor oameni pe care îi dorim cât mai mult printre noi, pentru a ridica această competiţie la nivelull pe care îl merită Bucureștiul. Silviu Dumitrescu este antrenor emerit, autorul lucrării „Alergăm pentru sănătate – din tainele eforturilor fizice”. * Fotografiile, care documentează momente din maratoane organizate la începutul anilor 1990 în București, sunt din arhiva autorului.

Din „preistoria” alergării în România

A

tletismul a apărut destul de târziu într-o formă organizată. În 1815, documentele vremii menţionează un moment mai curând hazliu, respectiv provocarea la o „întrecere de alergare cu prinsoare”, lansată de o tânără artistă vieneză pe străzile Bucureștiului. În februarie 1883 ziarul „Luminătorul” din Timișoara descrie cu lux de amănunte o „emulaţie în fugă”, mai exact tot o cursă cu rămășag făcută de Teodor Stan, 48 de ani, din Sânnicolaul Mic. Acesta a parcurs, dus și întors, distanţa până într-un sat vecin, care era de 7300 de pași (circa 5000 metri), între orele 6:00 și 6:48, „seara, pe întunecate”. Bărbatul a câștigat rămășagul fixat – un vas de bere – în aplauzele consătenilor săi. Câţiva ani mai târziu, la București de data aceasta, Clubul regal organizează un cros de mase între Capitală și Pitești (tot dus-întors) lung de 230 km. Au pornit în iureș 300-400 de concurenţi, ademeniţi de ispititoarele zece premii în bani anunţate. Un tânar oltean, Radu Ion, a pornit foarte tare, depășind cu mult grosul concurenţilor. Numai că, în cele din urmă, epuizat de efort, a trebuit să renunţe înainte de a ajunge la Pitești, așa cum au făcut și majoritatea celorlalţi participanţi. Primul avea să ajungă sergentul Marin Mihai dintr-un regiment de infanterie din București. Primele forme de alergare organizată s-au dezvoltat din iniţiativa elevilor, în special a celor de la liceele Sf. Sava și Matei Basarab, care încă din 1892 organizau alergări pedestre prin parcuri sau pe terenuri virane. În 1898 ei și-au mutat activitatea pe velodromul de la Șosea. Cele dintâi concursuri atletice au fost organizate în anul 1910, fără prea mare răsunet însă. Doi ani mai târziu, o Uniune română de sporturi atletice, nou constituită organizează pe hipodromul Băneasa campionate interșcolare de alergări, precum și o competiţie de marș de 14 km. Primele Campionate naţionale ale României sunt organizate în 1914, la 16 probe, și se adresau doar bărbaţilor. Un an mai târziu, se inaugurează la București primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922 femeile vor avea propriile competiţii atletice.

Informaţii preluate din volumul Palestrica – o istorie universală a culturii fizice, de Constantin Kiriţescu, 1964

toamna 2010

13


impresii Pentru toți cei care aleargă un maraton, acesta rămâne o experiență unică. E în efortul necesar un amestec de entuziasm, bucurie, de durere fizică, e o explozie de adrenalină ce te poartă mereu înainte. Afli multe lucruri noi despre tine și despre propriile limite. De fapt, în alergare nu se poate trișa, iar cel mai important este să treci cu bine linia de finiș. Prezentăm în continuare impresiile, amintirile și cuvintele de susținere ale mai multor participanți la maratonul București, ca și de la susținători cunoscuți ai acestei competiții.

L

a ediţia de anul trecut a maratonului m-am simţit foarte bine pentru că am alergat printre prieteni. După ce am primit mai multe încurajări de pe margine, am înţeles că deși nu erau mii de spectatori în jurul meu, cei prezenţi îmi erau prieteni cu adevărat, iar vorbele lor de susţinere au contat mult. Așa că m-am decis să împart bucuria, la rândul meu, cu ceilalţi alergători. Ori de câte ori am avut ocazia am strigat: „Bravo”,„Hai că merge” etc. Dintr-odată am avut un obiectiv la acest maraton: nu mă interesa timpul pe care aveam să îl obţin, ci doar faptul de a împărţi bucuria alergării. Am realizat că suntem, de fapt, o comunitate de oameni pasionaţi, uniţi în lupta cu kilometrii și motivaţi de aceeași dorinţă de a trece linia de finiș. Iar timpul a trecut foarte ușor așa și nici nu mi-am dat seama când am terminat cursa în 3h:07min. Gabriel Solomon, maratonist


impresii Bucharest City Marathon în cifre ƒ 2500 de participanți la ediția din 2008. Peste 4000 un an mai târziu. Circa 5000 de participanți în 2010 la toate cele trei probe competitive (maraton, semimaraton și ștafetă) și cele două necompetitive (cursa populară și cursa copiilor) ƒ

18 alergători internaționali la ediția din 2010

ƒ Premii totale de circa 45 de mii de euro ƒ Buget estimat la circa 300 de mii de euro, în care sunt incluse sponsorizările și barterele ƒ

P

18 grade Celsius, temperatura estimată la ora startului

A

m participat la proba de cros. Ploua mocănește. După start, pe prima porţiune plată am alergat constant. În jur, se mai sprinta, se mai chiuia. Apoi, o ușoară pantă. Deja nu se mai auzea decât fleoșcăit de adidași, gâfâituri, icnete și fâșâit de plastic de la cei care plecaseră cu o pelerină de ploaie pe ei. După un timp (cât să fi fost?, 100 de metri ce mi s-au părut 100 de km?) am început să merg alert și să îmi blestem ideea de a alerga. Picioarele nu se resimţeau, însă plămânii îmi explodau (aha, la Pall Mall nu sufereaţi?). Panta spre Ministerul Apărării m-a secat de ultimele puteri. Mă dureau ficatul, splina, plămânii. Momentele de mers sunt deprimante. Toată satisfacţia alergării, a depășirii celorlalţi se duce ca un fum. Dacă nu aș fi un tip timid, îmi băgam picioarele și plecam. Așa că am tras de mine, ca un câine, și am terminat. Mă simţeam redus la stadiul de legumă fiartă, sfeclă probabil. După miros. Și culoare. Eram și ud leoarcă. Totuși, cu o senzaţie intensă de bucurie. La o jumătate de oră după aceea eram fericit. După o oră luam o aspirină. Adrian Mila, alergător

e când făceam sport de performanţă, alergarea a fost a doua mea pasiune. Atunci am înţeles cât de mult te ajută alergarea la menţinerea unei bune pregătiri fizice. Deși eu sunt adepta crosurilor pe distanţe mai mici, admir foarte mult persoanele care pot alerga 42 de km, adică un maraton. Așa că organizarea unui maraton internaţional la București este un lucru extraordinar, care va permite multora să facă mișcare în aer liber, să se simtă bine, să interacţioneze. Sper ca nu peste multă vreme, Bucureștiul să intre în rândul capitalelor care organizează mari curse de maraton. Otilia Bădescu, medaliată la campionatele mondiale de tenis de masă

S

usţin din toată inima astfel de evenimente precum maratonul București. Ca fost sportiv de performanţă știu cât de important e să fii alături de participanţii la competiţii, iar eu încerc să fac mereu acest lucru. Andreea Răducan, campioană olimpică la gimnastică

ntâi de toate, felicitări organizatorilor Maratonului București pentru continuitate. E o dovadă a faptului că cei care au făcut performanţă vor ca acest lucru să se transforme și în performanţa altora. Știu că sunt eforturi financiare mari, dar mă bucur că de fiecare dată Valeria Răcilă reușește să aducă la start atleţi performanţi, de pe toate continentele. Prin organizarea maratonului, România este totodată pusă pe harta evenimentelor sportive importante, iar acest lucru este demn de toată lauda. Doina Melinte, campioană olimpică la atletism

Î


exemplu

Maratonistul care nu a p pierdut nicio bătălie În război nu există dezonoare mai mare decât să pierzi drapelul de luptă. Pentru Ilie Roșu, acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că el a reușit să poarte cu mândrie drapelul României în propriile „bătălii”: cursele de maraton pe care le-a alergat până acum. Inclusiv la București.

L

a 50 de ani, Ilie Roșu ar fi putut fi general. A visat la asta, dar soarta s-a opus căci în 2005 a trebuit să iasă la pensie, urmare a restructurărilor din armata română. Ilie rămâne însă cadru militar prin formaţie și un luptător, prin vocaţie. Acum își duce „bătăliile” la modul pașnic, pe șosele sau pe poteci de munte, acolo unde participă la curse de maraton. Dar e un alt lucru care îl individualizează pe Ilie Roșu: este unul dintre puţinii alergători din lume (de nu singurul!) care aleargă la maratoane purtând tot timpul cu el două steaguri. Unul este al României și celălalt al ţării-gazdă. În plus, de fiecare dată, încearcă să transmită un mesaj de pace și de prietenie, scris vizibil pe tricoul de concurs, din care nu lipsește cuvântul ÎMPREUNĂ. Numai cine nu a alergat un maraton nu știe cât de greu este acest lucru. Iar pentru cine a alergat un maraton e greu să înţeleagă cum e să faci asta având două steaguri în mâini. Desigur, braţele amorţesc, mușchii tresar nervos, încheieturile dor. „Alerg cu drapelul României din dragoste pentru România și cu drapelul ţării gazdă, din respect pentru aceasta. Așa am făcut la Roma, la Boston, Bruxelles, Luxemburg, sau în Grecia, pe muntele Olimp, iar recent, la Moscova. Am făcut o excepţie în Luxemburg, ţara ce găzduiește

16

toamna 2010

instituţii ale Uniunii Europene, unde am alergat purtând în mâini tricolorul și steagul UE”, spune Ilie Roșu.

YES, I CAN La Roma a alergat sub sloganul „Împreună”, încercând – alături de colegi de la Ro Club Maraton – să arate italienilor că majoritatea românilor sunt totuși oameni civilizaţi, prietenoși. La Boston, cursă atât de râvnită de maratoniști, l-a parafrazat pe președintele Clinton și a rostit: „Yes, I can”. Timp de patru ore Ilie s-a simţit ca un general, fiind salutat pe traseu de militari ai armatei americane. Pe 26 iunie anul acesta a trecut – tot cu steagurile în mâini, evident – unul dintre cele mai dificile teste: a reușit să termine maratonul de pe muntele Olimp, urcând tricolorul până la altitudinea de 2700 m. Iar victoria sa a dedicat-o chiar drapelului românesc, căci în acea zi se serbează ziua tricolorului. S-a temut oarecum de reacţia spectatorilor atunci când a alergat o cursă la Moscova, mai ales că pe tricou și-a scris mare, în două limbi: „România-RusiaÎmpreună”. Dar nu s-a întâmplat nimic, în cele din urmă. Tot mesaje de prietenie, de armonie și bună convieţuire a dus Ilie Roșu și la semimaratonul de la Tușnad (unde a ţinut să termine cursa în același timp cu un coleg din Ungaria) sau la ultra-maratonul de la

Miercurea Ciuc, unde a alergat cu mesajul „Románok és a magyarok, csak együtt!” / „Românii și ungurii, doar împreună”, și cu drapelul României și cel al Uniunii Europene. „Astăzi mi-am luat din nou România cu mine, drapelul e gata, l-am pregătit pentru o nouă încercare”, cam acestea sunt gândurile lui Ilie înainte de orice cursă. La prima vedere, patriotismul său ostentativ, afișarea demonstrativă a drapelului românesc par desuete. Însă și pentru el, ca pentru majoritatea oamenilor, România se află de fapt în lucrurile mici, în trăirile personale. „Mai presus de orice, mama, cele două fete ale mele și locul unde se odihnește tatăl meu sunt România pentru mine. Altfel, e locul unde m-am născut și am copilărit, râul în care m-am scăldat întâia oară, terenul de fotbal de la marginea satului, familia, prietenii, buni și răi”. În fond, România lui Ilie Roșu nu diferă prea mult de a oricăruia altcuiva. Numai că el spune asta răspicat și ţine să o arate și altora. „Când port tricolorul, simt că toate cele menţionate mai sus sunt alături de mine, alergăm împreună”. La Maratonul Internaţional București 2010, Ilie Roșu aleargă cu drapelul României și cu steagul Uniunii Europene, având inscripţionat pe tricou un mesaj de luptă împotriva violenţei pe stadioane. Mai multe amănunte despre cursele sale găsiţi pe site-ul: www.ilierosu.ro


Alimentatia sanatoasa si beneficiile consumului de margarina Indiferent de vârstă, sex sau stil de viaţă, pentru a face faţă provocărilor de zi cu zi, trebuie să fim sănătoși. Iar pentru asta este esenţial să avem o dietă echilibrată, care să includă cele trei mari tipuri de nutrienţi: glucide, proteine și grăsimi. Iar dacă până și cuvântul „grăsimi” te sperie, înseamnă că încă nu ai aflat faptul că 30 % din energia provenită din alimentaţie o oferă grăsimile. Așadar, organismul nostru are nevoie să consumăm și grăsimi. Important este să știm că există două tipuri de grăsimi: grăsimi rele - printre care se regăsesc cele saturate, de origine animală (ex: unt, smântână, lactate grase în general, carne grasă, slănină ) și cele trans (le găsim în produse fast-food și de patiserie) și grăsimi bune - care sunt cele nesaturate, de origine vegetală (ex: uleiuri vegetale, margarinele de nouă generaţie cu un conţinut bogat în Omega 3 și Omega 6, legumele, fructele și oleaginoasele). Apoi este la fel de important să încercăm ca pe cât posibil să înlocuim grăsimile rele cu grăsimile bune. Astfel, respectând o dietă echilibrată și practicând sport cu regularitate, putem să ne menţinem sănătoși. Margarina de noua generatie Obţinută prin amestecarea diferitelor uleiuri vegetale – de măsline, de floarea soarelui, de rapiţă sau de in cu apă, margarina de nouă generaţie este o sursă importantă de grăsimi nesaturate, așa numitele grăsimi bune, care contribuie la menţinerea colesterolului în limitele normale și implicit protejează inima de boli cardiovasculare. Secretul consistenţei cremoase a margarinei tartinabile este grăsimea de palmier sau de cocos, care este o grăsime solidă și care se amestecă cu uleiurile vegetale după ce a fost în prealabil topită. Pentru a face posibilă amestecarea uleiurilor cu apă se folosește un emulsifiant: lecitina din soia sau din gălbenușul de ou. Ceea ce înseamnă că în margarină nu există nici urme de grăsimi rele ci dimpotrivă sunt nutrienţii provenţi din uleiurile vegetale. Compozitia Becel Ca parte a unei alimentaţii echilibrate, completate de activitate fizică, margarina Becel contribuie la menţinerea sănătăţii inimii, precum și la menţinerea colesterolului în limite normale. Important de reţinut este și faptul că margarina Becel de nouă generaţie are un conţinut bogat în vitaminele din grupul B (Acid folic, B6 și B12) și în grăsimi esenţiale Omega 3 și Omega 6. Acestea sunt grăsimi esenţiale care contribuie la păstrarea curată a celor mai fine vene și artere și ajută la menţinerea sănătatii inimii. Cum însă organismul nostru nu le poate produce, este necesar să le luăm din alimentaţie. O sursă bună de grăsimi esenţiale sunt uleiurile vegetale: de floarea soarelui, de rapiţă și din seminţe de in. De altfel aceste uleiuri sunt folosite și în fabricarea margarinei de nouă generaţie Becel, special pentru valorile lor nutritive. Astfel, uleiul de floarea soarelui conţine în mod natural o cantitate mare de Omega 6 iar uleiurile de rapiţă și de in conţin în mod natural Omega 3. Becel este o margarină de noua generaţie care, datorită compoziţiei sale, contribuie la menţinerea sănătăţii inimii, fiind un aliat în lupta împotriva colesterolului. Creat de către cercetătorii Unilever la solicitarea comunităţii medicale olandeze, la sfârșitul anilor ’50, brandul de margarina Becel a fost lansat pe piaţă în 1963, numele derivand din BCL (prescurtarea expresiei Blood Cholesterol Lowering). Iniţial produsul a fost distribuit numai prin farmacii, pe bază de reţetă, pentru ca astăzi Becel să fie unul dintre cele mai cunoscute branduri de margarină din lume, fiind consumată de 12 milioane de oameni din 29 de ţări. Brandul de margarină Becel sau Flora cum este comercializată în Anglia, a fost creată pentru a ajuta la menţinerea sănătăţii inimii. Înscriindu-se în politica globală a Unilever de a promova o alimentaţie echilibrată și un stil de viată sănătos, Becel a semnat în 2003 un parteneriat cu World Heart Federation pentru promovarea sănătăţii inimii. Ca orice brand care se respectă, Becel și-a respectat misiunea, contribuind la conștientizarea faptului că, pentru a avea o inimă sănătoasă, trebuie să ai un stil de viaţă sănătos. De-a lungul celor 40 de ani de existenţă, Becel a iniţiat și a susţinut activităţi dedicate sănătăţii inimii.


umanitar

La maraton se poartă binele

Titlul, unul adaptat, e de fapt mesajul unei campanii umanitare speciale: se promovează prin intermediul alergării, inclusiv la Maratonul București. De fapt, evenimentele legate de alergare sunt o bună ocazie pentru a arăta că este posibil să întinzi o mână de ajutor celor care au mare nevoie. Iar astfel de iniţiative au început să se înmulțească și la noi, semn că alergarea face bine.

E

ra aproape mijloc de iulie, era tare cald, însă în parcul din centrul Brașovului era mare animaţie. Zeci de oameni, îmbrăcaţi în tricouri viu colorate, se agitau de colo-colo, pe fundalul muzicii tare și antrenante ce se revărsa din difuzoare. „Tati, tati vreau și eu să particip”. Un băieţel trage de părintele său pentru a participa la cros, iar acesta din urmă nu poate să se opună. La crosul „Aleargă tu pentru ei”, organizat de fundaţia Hospice Casa Speranţei, specializată pe servicii de îngrijire a bolnavilor incurabili în stadii avansate, au participat atunci vreo 200 de oameni. Cu toţii au dorit să facă mișcare, să alerge, dar cel mai mult au vrut să arate că sunt solidari cu niște oameni aflaţi în suferinţă. La cros puteai să participi în schimbul unei donaţii

În cei 12 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat peste 400 de programe în beneficiul copiilor și bătrânilor defavorizaţi, persoanelor cu nevoi speciale și al victimelor calamităţilor naturale. Prin proiectele în care se implică, Fundaţia Vodafone România se străduiește să răspundă cât mai bine nevoilor comunităţii și să îmbunătăţească viaţa oamenilor din România. Aceasta reprezintă misiunea asumată și urmarită cu consecvenţă în cei 12 ani de existenţă. Peste 8 milione de euro au fost alocate în cei 12 ani de activitate în beneficiul copiilor și bătrânilor defavorizaţi, precum și în domeniul sănătăţii. Fundaţia Vodafone a iniţiat încă din decembrie 1998 un Fond Deschis în cadrul căruia angajaţii companiei donează voluntar, în fiecare lună, un procent din salariul lor pentru programele sociale. Peste 1000 de angajaţi s-au implicat în activităţile de voluntariat (construcţie de case sociale, sport unificat pentru persoane cu dizabilităţi, evenimente directe cu bătrânii și copiii din programe sociale).

minime, având certitudinea că banii tăi vor fi cheltuiţi ulterior cu folos. Fundaţia Hospice s-a asociat totodată cu Asociaţia Bucharest Running Club și a încercat să găsească alergători dispuși să participe la maratonul internaţional București pentru cauza bolnavilor incurabili. În cele din urmă, o echipă de circa 100 de persoane a alergat pentru Hospice, arătând că, de fapt, și la maraton se poartă binele. Pentru a fi incluși în această echipă, alergătorii au putut să facă donaţii sau să strângă bani de la cunoscuţi, prieteni etc.

42 PENTRU O ȘANSĂ La prima impresie, ai crede că în Ro Club Maraton sunt numai atleţi desăvârșiti, corpuri

sculpturale interesate doar de descărcarea de adrenalină și de performanţă. Dar nu este deloc așa. Aici găsești oameni obișnuiţi, de vârste și ocupaţii diverse, uniţi însă de o mare pasiune: alergarea. Iar acești oameni au reușit deja să arate că împreună pot face și lucruri care trec de orizontul lor de interes. Mai întâi, în martie, un grup de 30 de alergători români a participat la maratonul de la Roma, unde au alergat alături de colegi italieni sub sloganul „Împreună”, încercând să arate prin intermediul sportului o altă faţă, normală, a României. Apoi… Dar mai bine să îl ascultăm pe Gabriel Solomon, secretar Ro Club Maraton. „După ce ne-am dat seama de succesul iniţiativei de la Roma, am zis să facem ceva similar și la maratonul București. Am vrut de data asta să fie ceva mai tangibil, să ajutăm concret. Așa că ne-am orientat spre spitalul Marie Curie, iar în urma unei discuţii cu șeful secţiei de Terapie Intensivă Nou Născuţi, dr. Cătălin Cârstoveanu, am decis să strângem bani pentru un echipament unic în România: Olympic Cool Cap”. Echipamentul costă circa 37 de mii de euro, iar dacă ar fi existat deja unii dintre copiii implicaţi în incendiul de la maternitatea Giulești ar fi putut fi salvaţi. „Așa că ne-am propus să dăm o șansă la viaţă altor copii”, mai spune Solomon. Campania Ro Club Maraton e simplă: orice firmă poate să facă o donaţie, iar în schimbul acesteia numele său este făcut vizibil în timpul maratonului București, inscripţionat fiind pe tricoul unuia dintre cei 84 de participanţi la proiect. Totodată, au fost puse tricouri în vânzare, s-au primit donaţii. Dar mai multe puteţi afla de pe site-ul www.42pentruosansa.ro


antrenament

Pregătirea psihică pentru maraton Deloc surprinzător, orice cursă de alergare pe o distanță mai lungă presupune o bună pregătire pe trei planuri: alergare, alimentație și mental. Dacă antrenamentul și alimentația ne ajută să menținem o bună formă fizică sau să ardem grăsimi, antrenamentul mental ne ajută să ne depășim limitele și să controlăm momentele dificile din timpul unei curse de maraton. Alergarea ca formă de dezvoltare personală

D

espre beneficiile alergării vorbesc atât practicanţii, cât și specialiștii. Astfel, alergarea reduce stresul, îţi schimbă în bine starea psihică, te fortifică fizic, îţi tranformă organismul într-un generator de energie. Însă alergarea pe distanţe lungi, mai exact pe distanţa unui maraton, este o probă în care trebuie să dovedești tărie psihică tot atât de mult pe pe cât îţi este solicitată rezistenţa fizică. Un maraton este, în general, o cursă cu momente care au propriile provocări psihice. Iată câteva modalităţi prin care poţi să depășești momentele mai dificile din timpul unei curse:

Câteva strategii și convingeri care te pot ajuta să ai success în toate domeniile vieţii: ƒ reușitele se obţin doar cu agajament ƒ potenţialul uman este practic nelimitat, tot ce ai de făcut este să-l descătușezi ƒ viziunea pe termen lung este cheia succesului ƒ limitele noastre sunt doar mentale ƒ depășirea momentelor dificile se poate face doar creativ (Dan Lixandru, maratonist, specialist în coaching și training)

PRIMII 15 KM

KM 15-30

KM 30-42

Începe alergarea mai lent. La începutul cursei te vei simţi puternic și încrezător, cu toate acestea trebuie să te convingi să te temperezi. Cheia pentru terminarea unui maraton în mod agreabil este ca alergarea primei jumătăţi să fie făcută într-un ritm mai lent decât în cea de-a doua. Parcurge-ţi propria cursă. Nu te îngrijora dacă vezi mulţi alergători depășindute. Îţi amintești povestea cu ţestoasa și iepurele? Poate că ceilalţi încep prea rapid, așadar ai șanse să-i prinzi din urmă mai târziu. Nu te implica prea mult pe plan emoţional. Încearcă să rămâi cât mai calm cu putinţă pe primii 15 km. Va trebui să îţi conservi energia mentală pentru restul cursei.

Fragmentează cursa. Poţi începe să împarţi cursa în segmente mai mici. Distanţa îţi va părea astfel mai fezabilă. De exemplu, la km 20 spune-ţi în gând: «urmează o cursă de șase kilometri, după care nu mai am de făcut decât un cros». Rămâi hotărât. Tăria minţii îţi va fi pusă cu adevărat la încercare în acest interval. Nu te lăsa cuprins de îndoială de sine sau de neplăceri. Adu-ţi aminte cât de mult te-ai antrenat și, totodată, la câtă satisfacţie îţi va oferi ducerea la bun sfârșit a cursei. Învinge plictiseala. Acum este momentul să folosești toate trucurile imaginabile pentru a învinge plictiseala. Fă orice pentru a-ţi ţine mintea ocupată: urmărește-ţi respiraţia, joacă jocuri imaginare, numără oamenii, conversează cu ceilalţi alergători.

Eliberează-ţi mintea. Există mari șanse ca în acest interval să simţi oarecare dureri. În mod cert vei simţi oboseală. Lasă-ţi așadar mintea să iasă din corp și încearcă să te concentrezi asupra lumii exterioare: spectatori, alţi alergători, peisajul. Stabilește-ţi noi repere. Fragmentează în continuare cursa, km cu km. Poţi începe numărătoarea inversă a kilometrilor și a minutelor. Vorbește-ţi. La acest moment al cursei va trebui să „sapi adânc” după rezerve de tărie mentală. Adu-ţi aminte de tot ce ai sacrificat pentru a ajunge la acest punct. Rememorează momentele din cursul antrenamentelor în care ai trecut peste oboseală și cum poţi face asta din nou. Gata, ai terminat. Bravo.

PARTENERI MEDIA


dosar

Șapte pași întinși Ghid pentru alegerea pantofilor de alergare Una dintre cele mai importante decizii pe care trebuie să o ia o persoană care aleargă este legată de alegerea pantofilor de alergare. Care sunt calitățile necesare ale acestora? Ce model să fie? De la ce firmă? Să fie suficient de ușori sau, dimpotrivă, suficient de rezistenți? Încercăm în continuare să oferim unele răspunsuri la aceste întrebări.

20

toamna 2010


dosar A

cum 50 de ani, etiopianul Bikila Abebe intra în istorie devenind primul african ce câștiga o medalie olimpică de aur, chiar în proba de maraton. Desigur, a alergat impecabil, cu fuleu și fără efort, dar mai e un lucru care l-a făcut faimos pe Bikila după acea cursă: a alergat desculţ toţi cei 42,195 km. Noi nu vă sfătuim să procedaţi așa, pentru că e puţin probabil să deveniţi campioni olimpici iar, în plus, picioarele vă vor fi puse cu siguranţă în pericol. Desigur, e acum în lumea alergătorilor o întreagă dezbatere pe tema: cum e mai natural și mai sănătos? Să alergi desculţ sau cu încălţări moderne?. Respectând dreptul la opinie al fiecăruia, am spune că în actualele condiţii de viaţă modernă cel mai simplu, comod și sănătos este să alergi încălţat. De ce? Deoarece alergatul, chiar dacă pare un sport simplu la prima vedere, supune picioarele unui efort mecanic complex, unor șocuri constante (pe care trebuie să le amortizezi) și, nu în ultimul rând, presupune traversarea unor suprafeţe care mai niciodată nu sunt fără asperităţi (șosea, potecă de munte, pistă de atletism etc). Să vedem în continuare care ar fi câţiva pași de urmat atunci când se pune problema alegerii pantofilor de alergare.

Pasul 1: Fii dispus să investești Desigur, pentru început trebuie să fii decis să alergi și, apoi, să crezi că o pereche de încălţări performante îţi este mai mult decât necesară. Pantofii buni de alergare au câteva calităţi pe care nu le găsești la orice încălţăminte sport: trebuie să fie flexibili și rezistenţi, să permită o bună respiraţie a piciorului (în cazul alergării pe munte sau în condiţii extreme e recomandabil uneori să fie impermeabili), să absoarbă șocurile, să ofere stabilitate și control al mișcărilor. În principiu, cam toate încălţările de la firmele specializate în domeniu garantează cea mai mare parte a acestor cerinţe. Rămâne de văzut cât de mult ești dispus să bagi mâna în buzunar, pentru că totuși pantofii de alergare nu sunt chiar ieftini. Suma minimă de investit în acest caz (e însă o investiţie în propria sănătate!) e de minimum 150-200 Ron.

respectiva pereche de pantofi de alergare. Vrei să alergi ocazional în parc sau în sală? Ori te pregătești pentru o cursă mai lungă? Poate vrei să încerci un maraton montan? La fiecare din aceste situaţii se potrivește mai bine un anumit tip de încălţări.

Pasul 3: Înțelegerea pronaţiei Aceasta e o scurtă lecţie teoretică. Alergarea e așadar un proces biomecanic complex în care, în general, atingi solul mai întâi cu partea din afară a câlcâiului. Odată aflat pe sol, piciorul tău se mișcă în rotaţie spre interior. Apoi, piciorul se ridică de pe sol și împinge din călcâi pentru a avansa. Rotaţia piciorului spre interior și înapoi când atingi solul se numește pronaţie și este un proces absolut natural și normal. Cei mai mulţi alergători aterizează pe partea de dinafară a călcâiului. Piciorul se mișcă ușor în rotaţie până într-o poziţie neutră atunci când face contact deplin cu solul și înainte să împingă din călcâi și degete. Aceasta este pronaţia normală, care urmează mișcarea corectă a piciorului. La unii alergători, însă, piciorul se mișcă în rotaţie prea mult în interior. Acest proces se numește pronaţie exagerată (supra-pronaţie). O altă situaţie este aceea în care piciorul nu se mișcă deloc în rotaţie sau numai foarte puţin, după contactul călcâiului cu solul, iar acesta este cazul pronaţiei insuficiente (sau supinaţie).

pronație insuficientă

pronație normală

pronație exagerată

Pasul 2: Decide-te ce anume vrei Întâi de toate, trebuie înţeles că fiecare alergător e unic în felul său, cu o conformaţie anatomică specifică (a labei sau arcadei piciorului, spre exemplu), care are o anumită vârstă, greutate sau un anumit nivel de pregătire fizică şi de aceea opţiunile şi alegerile sunt strict individuale. Apoi, trebuie să știi exact la ce vei folosi

pronație insuficientă

pronație normală

pronație exagerată toamna 2010

21


dosar 1

2

Pronaţia este un proces care ajută piciorul să absoarbă șocul impactului. Cu toate acestea, unii alergători fac o mișcare de pronaţie exagerată. Această problemă este destul de des întâlnită și poate cauza accidentări, mai ales în partea inferioară a piciorului și la genunchi. Nici alergătorii cu supinaţie – despre care se spune că au un picior rigid – nu sunt feriţi de accidentări, motivul fiind același: absorbţia insuficientă a șocurilor. Nu uita, când alergi, lovești solul cu o forţă de până la 3-5 ori mai mare decât propria greutate corporală.

Pasul 4: Determină forma arcadei piciorului E un lucru foarte important, pentru că în funcţie de aceasta îţi dai seama ce tip de călcătură ai (normală, supra-pronatoare

3

sau supinatoare – vezi mai sus) și îţi poţi alege încălţăminte în consecinţă. Forma arcadei (boltei) piciorului se poate determina cu aparate specializate, însă cum acestea nu se prea găsesc în România este suficient „testul umezelii”. Mai exact, îţi umezești piciorul gol și apoi calci pe o bucată de hârtie, uscată desigur, așezată pe o podea plată. Dacă urma ta este foarte plină și lată, nefăcând niciun arc, atunci ai un picior cu arc îngust și plat (de supra-pronator). Dacă urma îţi arată întregul picior cu o curbă moderată, iar arcul se ridică de pe sol, atunci ai un arc normal. Dacă urma este foarte subţire și curbată, arătând mai mult călcâiul, dar foarte puţin din partea din mijloc a piciorului, atunci ai un arc înalt. (vezi ilustraţii)

În limba română nu există un cuvînt specific, cît mai potrivit, pentru «echipamentul luat în picioare» (sic!) atunci cînd alergi. „Adidași” e destul de folosit, dar e nepotrivit căci se referă în primul rînd la un anume model, al unei anume firme. „Încălțări” e prea general, folosit la toate tipurile de «echipament» (fie pantofi, bocanci, sandale etc), „pantofi” e iarăși nepotrivit (pot fi pantofi de nuntă, spre exemplu). Dacă ai vreo idee de denumire, comentează pe www.alerg.ro.

22

toamna 2010

În funcţie de tipul arcadei, este recomandabil să alegi tipul de încălţăminte potrivită pentru genul tău de picior.

Pasul 5: Caută încălțările potrivite Marii producători de pantofi de alergare (și nu sunt puţini) au scos pe piaţă o mulţime de modele care încearcă să ţină cont de tipul de picior și de gradul de pronaţie al alergătorilor. Pantofii de alergare se fabrică încercând, în general, să aibă mai multe calităţi: să permită mișcarea natural a piciorului (sau să o corecteze acolo unde e cazul), să aibă stabilitate (piciorul să calce ferm pe sol), să ofere amortizare optimă. De aceea, încălţările de alergare au trei forme principale în partea inferioară a pantofului (privită din lateral) - drept, semi-curbată și curbată - care corespund celor trei tipuri de picior descrise de testul umezelii. Cei mai mulţi specialiști sunt de acord că: ƒ cei cu mișcare de pronaţie exagerată ar trebui să poarte forma dreapt㠃 cei cu mișcare de pronaţie insuficientă ar trebui să poarte forma curbat㠃 cei cu mișcare de pronaţie normală ar trebui să poarte forma semi-curbată.

Pasul 6: Probează, întreabă, probează Dacă te-ai decis să îţi cumperi încălţări este recomandabil să mergi la un magazin de alergare specializat. Din păcate, așa ceva nu se prea găsește în România, de aceea nu îţi rămâne decât să mergi la un magazin de sport unde e recomandabil să pui cât mai multe întrebări și să testezi cu maximă atenţie cât mai multe încălţări. Dacă nu te întreabă vânzătorul, trebuie să îi ceri tu încălţări în funcţie de următoarele criterii: dacă ești începător sau nu, ce distanţe alergi de obicei (scurte, medii etc), unde alergi de obicei (sală, pistă, șosea, în natură), ce greutate ai, ce tip de picior (călcătură). Dacă ai stabilit clar aceste lucruri nu îţi rămâne decât să te apuci să probezi. Cât mai multe încălţări, dacă e nevoie. Nu uita: ƒ mergi la cumpărături după-amiaza, pentru că atunci piciorul este la dimensiunea sa maximă. Nu uita că piciorul ţi se umflă în timpul alergării. ƒ când probezi e de dorit să o faci cu șosetele pe care le vei purta și când alergi. ƒ asigură-te că vânzătorul îţi măsoară ambele picioare. Mulţi oameni au un picior puţin mai mare decât celălalt, de aceea ia mărimea bună pentru piciorul mai mare. ƒ încearcă mai multe modele. ƒ cere întotdeauna încălţări cu cel puţin ½ număr mai mari. Fii atent însă ca piciorul să nu îţi stea prea lejer.


dosar Pasul 7: Asigură-te că pantofii ți se potrivesc Acesta este cel mai important pas. Nu te preocupa de cât de frumos arată pantofii, de culoare (deși nu e chiar un criteriu minor), ci de cum ţi se potrivesc și de confortul oferit. Verifică dacă este suficient spaţiu la vârf apăsând pe pantof cu degetul mare chiar deasupra celui mai lung deget de la picior. Totodată,verifică dacă e suficient spaţiu pentru partea cea mai lată a piciorului. Pantoful nu ar trebui nici să te strângă, dar nici să nu-ţi alunece din picior. Călcâiul ar trebui să-ţi încapă confortabil când încalţi pantoful și nu ar trebui să alunece în sus și-n jos când mergi. Partea superioară a pantofului ar trebui să ţi se potrivească confortabil și să-ţi fixeze bine piciorul, fără însă a irita sau apăsa prea tare. Nu în ultimul rând, fă un test cu pantofii doriţi. Adică aleargă prin magazine, fă câţi mai mulţi pași și vezi cum te simţi. Dacă te simţi bine în ei, cumpără-i. Și multă baftă la alergat. La realizarea acestui text au fost folosite informaţii și imagini de pe site-ul Ro Club Maraton.

ƒ e recomandabil să ai două perechi de pantofi de alergare, una pentru antrenamente și alta pentru cursa pentru care te pregătești. Ar fi bine ca amândouă să fie de la aceeași firma și să fie același model ƒ nu purta niciodată o pereche nouă de încălțări în timpul unei competiții. Pantofii trebuie folosiți de mai multe ori înainte, cu cel puțin o săptămână. ƒ încălțările trebuiesc schimbate după circa 600-700 km alergați. ƒ însușește o tehnică bună de alergare. Pentru asta vezi și revista Alerg #1

Aleargă cu noi! Ro Club Maraton este primul club al maratoniștilor amatori din România. A fost înfiinţat în primăvara anului 2008 de către un grup de alergători entuziaști și are ca obiectiv principal promovarea alergării, ca sport de masă.

RO CLUB MARATON

Clubul este deschis oricui dorește să i se alăture, indiferent dacă este sportiv amator sau de performanţă, dacă are sau nu rezultate notabile și chiar dacă nu a participat încă la un maraton sau o altă cursă pe distanţe lungi. Principalele condiţii pentru acceptare în club sunt pasiunea pentru alergare și dorinţa de a contribui la promovarea alergării în România.


montan

Povestea

Pietrei Craiului Este unul dintre cele mai frumoase masive din România, iar pentru a-l parcurge la pas e nevoie de mai multe zile. Sunt însă oameni, îndrăgostiți de acești munți, de Piatra Craiului, care țin morțiș să fie aproape de ei... alergând. Oamenii știu că în prima sâmbătă din octombrie e sărbătoare, pentru că - de cinci ani încoace - se organizează aici Maratonul Pietrei Craiului. de Cornelia David Fotografii: Dragoș Florescu, Mihai Benea, Dragoș Istrate, Liviu Ghiţoc, Dan Stefan

24

toamna 2010


montan E

dimineaţă zori de zi / Uite pleacă dracii mii, / E dimineaţă zori de zi / Se coboară îngerii / Hei, hei, hei zei peste zei / Hei, hei, hei soare scântei. Era anul 2008. Melodia formaţiei Phoenix încingea atmosfera și oamenii fremătau de nerăbdare. Anul următor au răsunat acordurile de la „We are the Champions”, Queen, știţi voi. De fapt, în fiecare an la start răsună tare muzica, sunt emoţii și entuziasm, e o atmosferă specială. 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1... Start. Numărătoarea inversă s-a terminat, parcă se rupe un baraj, alergătorii o pornesc în forţă spre crestele Pietrei Craiului. E drum lung, sunt circa 41 de kilometri de parcurs, 2150 de metri diferenţă de nivel, cu două urcări mari. Nimeni nu are frică la început. Se pleacă din Zărnești spre satele de la poalele Pietrei Craiului. Până la Gura Râului sunt doi kilometri, pe asfalt, apoi se intră pe drum forestier, lași în urmă Fântâna lui Botorog și urci spre satul Peștera. Mereu e toamnă, dar nu mereu este la fel, frumuseţile din jur par mereu altele, se aleargă, apoi se merge la pas unde panta este mai abruptă. Sus, jos, sus spre Șaua Joaca pentru a privi întâia oară creasta ce trebuie atinsă. Aici sunt 10 kilometri. Se coboară puţin apoi, ajungi La Table, aici e primul punct de alimentare, repede un pahar cu Sponser, iţi ţii echilibrul pe podul de bușteni și fugi, fugi cât încă se mai poate. Cobori la o stână, apoi ajungi la fosta cabană Lespezi și imediat începe urcarea mai abruptă spre Șaua Funduri, pădurea e colorată, rădăcini și piatră, apoi pășune. După o porţiune mai abruptă și directă spre creastă, urcarea se mai domolește și poteca merge în serpentine până spre punctul cel mai înalt, unde mereu e Ciprian de la Salvamont: «hai, hai, pe aici în jos». Coborârea se face fără grabă și cu mare atenţie pe Valea Urzicii. Spre Marele Grohotiș poteca îţi permite să mai alergi, dar micile diferenţe de nivel te fac să crezi că pe aici e cel mai greu, și te gândești «cât oare mai este până la Plaiul Foii?», «unde e Șpirlea să beau o gură de apă?». Hop, sari peste râu și iată forestierul către Plaiul Foii, lumea – mereu e lume pe acolo - te încurajează, treci de barieră, încă doi kilometri și ajungi la nea Vlad la Plaiul Foii. Până aici sunt aproximativ 24 de kilometri din traseu. Din fericire e și un punct

Clasamente An

2006

2007 2008

2009

Feminin Cornelia David - 6h:58min:03sec Andreea Dan – 7h:04min:05sec David Silvia - 7h:26min:40sec Ioana Ciulei - 6h:26min:00sec Dan Suzana - 6h26min:00sec Anca Ardeleanu - 6h:40min:00sec Ruxandra Tănase – 6h:45min:00 Andreea Dan – 5h:58min:46sec Cornelia David – 6h:08min:05sec Silvia David – 6h:28min:00sec Gianina Tănase – 5h:31min:07sec Daniela Marin – 5h:40min:39sec Andreea Dan – 5h:43min:51sec Ioana Ciulei - 5h:43min:51sec

de alimentare complet, cu mâncare (supă) și băuturi energizante Sponser. Urmează greul cel mai greu, urcarea spre Diana, nu prea mai e cazul de alergare. Aproape o oră până sus și apoi o coborâre puţin abruptă spre Colţii Chiliilor și, gata, te poţi îndrepta în pas alergător spre finișul magnific din Zărnești. Și în 2010, pentru al cincelea an consecutiv, a fost reluat acest ritual al alergării. Maratonul Pietrei Craiului nu e doar cea mai longevivă competiţie de alergare montană din România, ci una în care prietenia și frumosul sunt la ele acasă. Totul a început din pasiunea și nebunia lui Luci, Lucian

Masculin Iosif Saroși - 4h:34min:55sec Ionuț Galițeanu - 4h:35min:03sec Silviu Manea Cristian Stotz - 4h:42min:05sec Iosif Saroși – 4h:42min:00sec Adrian Bostan – 4h:45min:00sec Ionuț Galițeanu – 5h:00min:00sec Adrian Bostan – 4h:08min:33sec Silviu Manea – 4h:08min:49sec Viorel Palici – 4h:15min:43sec Ciprian Bălănescu – 4h:04min:44sec Silviu Manea - 4h:04min:44sec Cristian Stotz – 4h:07min:11sec Adrian Bostan – 4h:07min:14sec

Clinciu, iar lucrurile au evoluat constant în bine, an de an. În 2006, mi-aduc aminte, au fost mai puţin de 50 de persoane la start (doar șapte fete, parcă), așa că puteai să remarci toţi concurenţii. În octombrie 2007 a fost o vreme ploioasă, chiar ne întrebam dacă nu se amână cursa, dar startul s-a dat la vreme, prin bine-cunoscuta poartă roșie din centrul Zărneștiului. Numărul participanţilor aproape s-a dublat: au fost 84! Un an mai târziu, soare, «e dimineaţă-n zori de zi, iată

toamna 2010

25


montan Organizator: Asociaţia Sport & Natură Piatra Craiului. Concursul face parte din seria evenimentelor Carpathian Man, detalii pe siteul www.carpathianman.ro

Traseul: 41 de km, cu o diferenţă de nivel de +/- 2150m. Start/ Finiș: centrul orașului Zărnești Puncte de alimentare: trei puncte sunt amenajate de-a lungul traseului.

Inedit: Sunt trei locuri intermediare unde concurenţii se pot opri, dar vor intra în clasamentul general: Casa Folea, Șaua Funduri și Plaiul Foii, concursul încercând astfel să încurajeze participarea începătorilor în alergarea montană. Tot inedit este și faptul că există o categorie special creată pentru membrii Salvamont și cei ai Jandarmeriei Montane.

pleacă dracii mii», dar o dimineaţă răcoroasă, poarta roșie și peste 150 de concurenţi. Toamna parcă niciodată nu a fost mai frumoasă! În octombrie 2009, surprinzător de mulţi participanţi, aproximativ 300! Pentru prima dată, o firmă bine cunoscută își leagă numele de cursă iar aceasta devine Maratonul Piatra Craiului – Salomon. A fost ploaie, mult noroi, însă ca niciodată am avut parte de un final dramatic, cu o sosire la fotografie în cursa băieţilor. În urmă cu patru ani, Lucian Clinciu reușea să formeze o echipă tare, alături de care organiza un eveniment de o asemenea amploare! Prietenie, solidaritate, entuziasm, bucuria de a face sport în natură, cam acestea sunt lucrurile pe care le vei regăsi în fiecare an la Maratonul Piatra Craiului și pentru care merită să vii în Zărneși, fie doar ca spectator!

eu alerg cu www.sponser.ro | info@sponser.ro


montan Din tainele

alergării montane Câteva lecții simple

de Adrian Bostan

A

ș începe prin a spune că alergarea montană este pentru mine un mod de viaţă, pe care doresc să îl fac plăcut și să îl perfecţionez mereu. Acest stil de alergare poate fi considerabil îmbunătăţit prin antrenament specific, ce implică antrenarea tuturor părţilor corpului precum și a sistemului circulator. Un alergător montan este definit printr-o capacitate aerobică bună, încheieturi puternice, musculatura picioarelor bine proporţionată precum și o dezvoltare bună a mușchilor abdomenului și a braţelor, care să menţină o acţiune viguroasă pe perioade lungi. Un prim obiectiv este îmbunătăţirea performanţelor de urcare și coborâre printr-un antrenament general și specific. Iar al doilea este evitarea accidentărilor și uzurii pe o perioadă îndelungată. Oboseala și uzura le previn prin adaptarea intensităţii și duratei antrenamentului la starea mea generală; de asemenea, încerc să compensez efortul intens prin suplimente de efort (minerale și vitamine) precum și prin suplimente de regenerare a ligamentelor și tendoanelor. Antrenamentul pe care îl practic de-a lungul anului, în special în afara sezonului competiţional, constă în acumularea

de volum pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice, ceea ce duce la întârzierea senzaţiei de oboseală. Rezisteţa fizică crește, de asemenea, prin alergări de durată, precum și prin ture montane lungi care sunt eficiente dar și plăcute. Un alt aspect care nu trebuie neglijat e stretching-ul, pentru că de multe ori în alergarea montană mușchii și tendoanele sunt tensionate la limită și sunt posibile accidentări. De asemenea, un antrenament variat ajută la relaxarea și tonifierea corpului. În funcţie de sezon, este indicat ciclismul pentru că întărește mușchii picioarelor și nu pune presiune asupra ligamentelor, precum și schiul de tură, iarna. Foarte importantă este și dezvoltarea, dar nu exagerată, a părţii superioare a corpului (abdomen, mușchii mâinilor) pentru că balansează corpul și îl susţine pe durata efortului intens. Exerciţiile recomandate sunt cele cu greutatea corpului, în mai multe serii. Cum lucrez și locuiesc în București, alergările le fac, în timpul săptămânii, în oraș, prin parcuri sau pe străzi, unde trebuie să fiu mereu concentrat ca să evit accidentările. De obicei, fac cel puţin trei alergări pe săptămână, dintre care una este de peste 18 km. În weekend, încerc să ies la munte unde fac o tură lungă de mers, alternată cu alergare, sau antrenamente lungi. Echipamentul folosit este specific alergării montane. Pantofii de trail running sunt foarte importanţi pentru că oferă protecţie ligamentelor și o aderenţă bună. Întotdeauna folosesc o pereche performantă de încălţări pentru concurs, pe care de obicei o menajez la antrenamente. Îmbrăcămintea este adecvată sezonului și

vremii în special, de asemenea folosesc des echipamant de compresie care protejează mușchii și ligamentele. Nu trebuie uitat că practicând alergarea montană ești în permanenţă supus capriciilor vremii, de aceea e important să ai la îndemână o haină de protecţie. Diversificarea numărului de concursuri montane din ţară, precum și accesul facil la cele din afară mi-au permis acumularea de experienţă, pe care o valorific cu fiecare ocazie. Întotdeauna studiez în amănunt detaliile traselui, încerc să memorez harta, să reţin porţiunile dificile și pe cele pe care aș putea avea avantaj. În funcţie de durata traseului, de dificultate și de prognoza meteo îmi pregătesc echipamentul de concurs, borseta sau rucsacul folosite pentru transportul băuturii și al energizantelor și eventual al echipamentului obligatoriu. Mă interesez de poziţionarea punctelor de control (pentru a nu greși traseul) și a punctelor de alimentare, ca și de dotarea acestora, pentru a lua cu mine cât mai puţine energizante. O altă parte importantă a pregătirii pentru compeţii e latura mentală, așa că încerc să mă concentrez la competiţie odată cu apropierea evenimentului și să mă gândesc la toate punctele slabe ce pot fi îmbunătăţite, studiez concurenţa și îmi fac planul cursei. Nu în ultimul rând, trebuie găsită plăcerea în alergarea montană, precum și în antrenamentele pregătitoare competiţiilor, pentru că doar așa se văd rezultatele și apare mulţumirea de sine. Un ultim sfat ar fi ca progresul să fie treptat și să nu se exagereze cu antrenamentele sau participarea la competiţii, pentru că doar așa poţi alerga mulţi ani și, totodată, evita accidentările. Adrian Bostan este membru al lotului naţional de alergare montană. A câștigat, printre altele, maratonul Piatra Craiului și maratonul Ciucaș. La ediţia din 2010 a Olympus Marathon s-a clasat pe locul 10.

toamna 2010

27


interviu Aproape nu e sfârșit de săptămână să nu mergi la munte, fie că o faci pentru drumeţie, cu bicicleta ori ca să alergi. Iar acest din urmă lucru îl faci cu pasiune și la un nivel tot mai competitiv. Ce e așadar, pentru tine, alergarea montană? Cred că alergatul este cea mai bună odihnă mintală. Te ajută să te deconectezi, să te rupi de toate grijile. Nu alergi însă de multă vreme... Abia acum doi ani am început să particip la competiţii montane, să văd cum este. De anul trecut am luat treaba în serios, după ce am obţinul locul I, alături de soţul meu, la Maraton 7500 în Bucegi, la categoria echipe mixte, la egalitate cu niște prieteni. A fost o competiţie unde am mers și alergat 26 de ore pe munte, parcurgând aproape 90 de km. Apoi am participat la un concurs de aventură, Carpathian Adventure, unde a trebuit să parcurgem aproape toată creasta Făgărașului, să improvizăm o plută și să mergem cu ea pe lac, să mergem pe bicicletă peste 130 de km. Am obţinut în cele din urmă locul 4 la echipe, alături de trei colegi de serviciu, printre care și sotul meu.

Am fost o echipă de oameni de birou. Am vrut să arătăm colegilor că și cei ce stau opt ore pe scaun pot să facă sport. Iar în octombrie anul trecut mi-am făcut cel mai frumos cadou de ziua mea: am câștigat maratonul Piatra Craiului. Iar anul acesta ai mai câștigat categoric maratonul de la Moieciu și apoi a venit, neașteptat oarecum, dar cu atât mai frumos, locul 3 la Olympus Marathon, o competiţie internaţională de nivel ridicat. Cum explici ultimul succes? La cursa de pe muntele Olimp am tras tare până la finiș si am ajuns să folosesc și ultima picătură de energie pe care o mai aveam în mine. A fost cea mai grea cursă a mea de până acum. Pentru prima dată am simţit că am tras la maximum și că mai bine de atât nu aș fi putut. Care crezi că sunt principalele tale calităţi, ca alergătoare? (Râde). Asta sună a întrebare de la departamentul de resurse umane… Eu nu îmi doresc să devin profesionistă, de fapt nici nu cred că aș avea vreo șansă. Cred că

am o singură calitate, moștenită probabil de la tatăl meu: sunt o fire sportivă. De ce cred asta? Pentru că prima dată când am ieșit la alergat, am reușit să alerg 5km într-un ritm bunicel. Nu e o performanţă, desigur, dar a fost ok pentru o persoană care nu mai alergase de ani de zile. Oricum, un bun alergător - și nu mă refer aici neapărat la mine – cred că trebuie să aibă o construcţie fizică anume (de pildă, eu cred că sunt «plinuţă» pentru o alergătoare), să fie o persoană disciplinată (aici mă refer la respectarea cu stricteţe a unui program) și sa aibă psihic tare. De multe ori psihicul face diferenţa. Știu că nu prea alergi curse pe șosea (ai la activ doar un semi-maraton și mai multe crosuri). De ce preferi alergarea montană? Sincer, alergarea pe șosea mă plictisește și am impresia că îmi afectează genunchii. Știu că alergătorii de șosea ar spune că-i tocmai pe dos, dar asta e părerea mea. În plus, alergarea pe șosea mi se pare mult mai dificilă, și mă refer aici la cea pe distanţe lungi. Trebuie să alergi la același ritm câteva ore, pe când la munte ritmul se schimbă de mai multe ori pe parcursul unei curse. În plus, pentru alergarea pe șosea ai nevoie de un psihic mai tare.

Gianina. Performanță la genul feminin La prima vedere, pare fragilă. Nu e foarte înaltă, dar subțirică și, în plus, elegantă în mișcări. Devine însă cu totul altă persoană când începe să alerge. O face, zic eu, cu încrâncenare, asta pentru că nu privește în dreapta-stânga, e veșnic concentrată, atentă doar la detaliile legate de cursa ei. Vrea să câștige, nimic altceva. Aleargă mai serios de numai trei ani, însă în ultima vreme a reușit să domine mai toate cursele de alergare montană din România. În iunie a obținut locul trei la o competiție internațională, Olympus Marathon. Este Gianina Tănase.

28

toamna 2010


interviu Cum arată, în mare, programul tău de antrenament? Păi iarna, în timpul săptămânii, merg la sală și alerg pe bandă, numai în pantă, cu diferite înclinaţii. Fac alergări lungi, de câte 60-90 minute sau intervale scurte, de două minute, în pantă mare și la viteză cât mai mare. Apoi, în funcţie de zi, fac exerciţii la aparate pentru trenul superior: braţe, umeri, piept, spate, abdomen, dar și pentru picioare. E important să ne folosim toţi mușchii, nu doar picioarele. La fiecare sfârșit de săptămână ies pe munte la schi de tură, schi de pârtie sau trekking. Nu e neapărat antrenament, dar două zile consecutive de mișcare aerobică tonifică mușchii . În schimb, din primăvară până toamna, fac alergări la stadion: alergări lungi (15-20 km) sau mai scurte, dar mai rapide (8-1012 km). Intervalele de viteză le înlocuiesc cu ture de scări la stadion. Care ar fi cea mai frumoasă amintire dintr-o cursă? Dar una neplăcută? Hmmm. Mă amuză și acum o amintire de la maratonul Piatra Craiului, când pe ultimii 5 km alergam tare, speriată că în spatele meu e o fată care m-ar putea ajunge din urmă. De fapt, era un domn, care fără să știe m-a „împins„ bine de la spate. O amintire asemănătoare am și de la maratonul Olympus, tot pe final de cursă. Mai erau vreo 8 km până la finiș când, undeva în spate, am zărit o fată. De data asta chiar era o fată. Pentru o clipă, am cedat psihic. Mă vedeam depășită. Am început însă să mă încurajez singură și am reușit să îmi revin. Am

accelerat, am pierdut-o pe fată și am păstrat un ritm tare pînă la final, pe fondul unei tot mai puternice senzaţii de epuizare. Teama că nu o să mai rezist fizic a fost tare neplăcută, însă am rezistat psihic. De fapt, psihicul e cel care m-a trecut linia de sosire. Acum, aș vrea să îmi spui câteva lucruri pe care prietenii nu prea le știu despre tine. Oamenii nu știu că, de fapt, eu sunt cam leneșă și indisciplinată. Mulţi prieteni m-au întrebat cum și când mă antrenez, iar eu le-am spus de programul pe care îl urmez. Când au venit și ei pe stadion, nu m-au găsit acolo, iar mai târziu, când ne-am întâlnit, îmi spuneau că nu m-au văzut la antrenament. Nu aveau cum să mă vadă pentru că eu, de fapt, nu fusesem. Dacă spun că nu mă antrenez tare, lumea nu mă crede, spune că ori sunt modestă, ori mint în stil studenţesc („nu știu nimic, dar la examen iau 10”). Dar eu nu aplic metoda asta. Cine mă crede… bine, cine nu, să creadă ce dorește, dar să îmi spună și mie, să mă amuz. De exemplu, înainte de Olympus Marathon m-am plâns că nu am avut timp și energie ca să mă antrenez cum mi-aș fi dorit, deoarece am fost ocupată cu organizarea Hercules Maraton care, fiind la prima ediţie, mi-a ocupat tot timpul liber. Deși am început antrenamentele încă din iarnă, când am mers conștiincios la sală, odată cu venirea primăverii… nu am mai avut timp suficient și energie pentru antrenamente. După Olympus mi-au spus unii: «păi dacă neatrenată ai obţinut locul trei, oare ce ai fi făcut dacă erai antrenată?» Nu știu nici acum dacă vorbeau serios sau doar glumeau pe seama mea.

Desfășurîndu-se anual sub sloganul „Alergând cu zeii”, Olympus Marathon este una dintre cele mai frumoase și dificile curse montane din Europa. Traseul are 44 km lungime, ajungând până la altitudinea de 2700 de metri. Maratonul este inclus în circuitul Cupa Internațională de Alergare Montană (www.mnric.com), ce cuprinde curse în Spania (Țara Bascilor și Catalonia), Franța, Italia, Grecia și Maroc.

Foto: arhiva Gianina Tănase și Costas Polinakis

Gianina Tănase are 30 de ani şi este inginer software. E membră a clubului Alternative din Timișoara. Detalii despre cursele ei sunt disponibile pe blogul www.gianalin.blogspot.com toamna 2010

29


portret

Chiurlea. Ultra-Șerban Chiurlea

Nec plus ultra! Vechea expresie latină, ce se traduce prin „pînă aici: mai mult nu se mai poate!” are un corespondent și în alergare: ultramaratoanele. Sunt curse pe distanţe de cel puţin 100 de km, adesea la altitudine și care supun corpul omenesc unor trăiri limită. Pentru Șerban Chiurlea, ultra-maratonistul român cu cel mai bogat palmares, alergarea extremă e o experiență care îi sporește iubirea din suflet.

de Marian Chiriac

A

lergam, la propriu, alături de niște prieteni să prindem startul neobișnuitei curse. Eram aproape rătăciţi prin parcul Herăstrău, încercând să găsim locul de unde Șerban Chiurlea avea să plece în proiectul său: o alergare de 24 de ore. Am găsit totuși drumul, l-am zărit, însă tocmai atunci, tocmai când ne-a văzut venind cu sufletul la gură, Șerban a luat-o la fugă. Pentru o clipă m-am simţit trădat, nedreptăţit, dar curând aveam să-mi dau seama că de fapt era doar o farsă „marca Șerban Chiurlea”. Longilin și uscat, ciolănos, cu o faţă mai curînd suptă, cu un aer de om sobru, dar cu ochii albaștri mereu vii, Șerban este de fapt un mucalit. Și acum glumea. Nu avea de gând să plece în alergare fără să-și aștepte toţi prietenii care au dorit să îi fie alături. În dimineaţa zilei de 18 iunie, Șerban

pornea într-o alergare care avea să se termine 24 de ore mai târziu. După știinţa mea este prima iniţiativă de acest gen a unui român. Avea să alerge circa 157 de kilometri, parcurgând de 111 ori un traseu de 1,42 km prin parc. „Am tras cu ochiul la ce fac alţii prin străinătate și am văzut că ei aleargă pe ture de maximum o milă (1.6km) pentru a își ușura astfel alimentarea. Așa că am căutat și eu locuri care să se potrivească, iar ultimele retușuri le-am adus chiar în dimineaţa cursei”, spunea Șerban într-un interviu pentru site-ul maraton.info.ro.

O ALERGARE DE O ZI Acesta pare să fie adevăratul Șerban atunci când are un proiect de alergare: un amestec de pregătire farmaceutică, la

milimetru, și improvizaţie care ia înconsideraţie realitatea concretă. Altfel spus, Șerban Chiurlea e atât de serios în ceea ce face încât își permite să abordeze lucrurile cu o atitudine destinsă, relaxată. Ca să îl citez, pentru pregătirea alergării de 24 de ore nu a făcut nimic deosebit, „doar o listă cu ce are nevoie”, iar restul a mers ușor, de la sine. Desigur, s-a mai și oprit în timpul alergării, dar a înfruntat cu stoicism căldura după-amiezii, oboseala resimţită după 13 ore dar mai ales problemele cu stomacul, care pe la jumătatea cursei a început să refuze să primească alimente solide. Șerban încearcă pe cât posibil să evite suplimentele nutritive, considerând că în timpul curselor de ultra- trebuie să mănânci și să bei normal, pregătirea psihologică fiind, de fapt, cea mai importantă.


portret Recordul mondial la distanța parcursă în 24 de ore este deținut de grecul Yannis Kouros care în 1997 a alergat pe pistă 303,3 km, iar un an mai tîrziu, pe șosea, la Basel, a parcurs 290,2 km. Conform statisticilor internaționale, până la cursa de 24 de ore a lui Șerban Chiurlea, recordul românesc era deținut de Iulian Davidov, care pe 2 mai 2008 a alergat 118,6 km în timpul unei competiții desfășurate la Brive (Franța). Recordul românesc la feminin este deținut de Loredana Wegh, care ar fi parcurs 96,4 km în timpul unei curse de 24 de ore desfășurată la Berlin.

Deși la prima vedere pare paradoxal, pentru Șerban cel mai greu este la începutul curselor. „Atunci am energie și entuziasm și aș putea să alerg ca din pușcă, dar trebuie să mă abţin, să îmi conserv energia și să înghit în sec văzând puzderia de alergători care mă depășesc”. Ritmul său pentru ultra-maratoane este o combinaţie de alergare pe porţiunile plate și pe coborârile montane, cu mers în forţă la deal. În toate cursele alergate până acum, și nu au fost deloc puţine și nici ușoare, a avut întotdeauna clasări onorabile, în prima jumătate a clasamentului. Cum se pregătește? În general, are un program bine bătut în cuie: alergări în fiecare marţi, joi, sâmbătă și duminică, încercând să ajungă ca o zi din week-end să alerge la munte. Cel mai adesea aleargă alături de tatăl său și ajunge la o medie săptămânală de 70-100 km.

SENTIMENTUL DE MARATONIST AL FIINŢEI Vreţi să știţi ce simte un ultra-maratonist pe ultimii metri ai curselor? Șerban Chiurlea își descrie trăirile din timpul Grand Raid des Pyrenees, o competiţie de 160 km lungime și 10 mii de metri diferenţă de nivel: „Genunchii mă dor, degetele mici de la ambele picioare sunt dureroase (mai târziu aveam să văd că aveam bășici) și-mi clănţăne dinţii în gură de la alergarea pe panta abruptă. Dar nu mă dau bătut. Îmi pare și rău căci peste câteva momente voi trece linia de sosire, iar totul va deveni o amintire. Ultimii metri: mulţime în delir, copii care aleargă cu tălăngi pe lângă mine, ţipete, braţe întinse, feţe fericite, o văd pe mama venită să mă asiste și sunt atât de năuc încât nu știu unde este linia de sosire”. Pentru mulţi oameni pare de neînţeles de ce alergi zeci și zeci de kilometri, cum este posibil să parcurgi văi și pante abrupte sau ce îi motivează pe ultra-maratoniștii care la capătul cursei primesc cel mult o

medalie simbolică sau un tricou de finisher. Șerban Chiurlea explică toate acestea în felul său caracteristic: cu umor și auto-ironie, dar foarte serios în același timp. „Aș putea să spun că munca la serviciu mă apasă și că simt nevoia să-mi demonstrez că sunt capabil de mai mult, dar nu este decât parţial adevărat. Sau aș putea să spun că fac acest lucru de frică să nu ajung obez sau bolnav, dar iarăși nu este decât parţial adevărat. Sau poate vreau să fiu celebru, dar nici asta nu este de tot adevărat. De fapt, răspund la un fel de «program», pe care fiecare îl avem în noi și care ne împinge spre experienţe care ne sporesc iubirea din suflet. Sunt multe momente de singurătate în alergare când plâng de bucurie și mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar minunat: viaţa! Dar asta este o trăire și nu poţi spune că este o finalitate și nici nu este un răspuns bun pentru cei care întreabă: «la ce ţi-a folosit să alergi?»”. *Amănunte pe blogul: http://chiurleas.blogspot.com Fotografii: Mihaela Dumitrașcu și din arhiva Șerban Chiurlea.

Palmares (selecţie) 2005 Ultra Trail de Mont Blanc (150 km) 2006 Grand Traversee des Alpes (604 km, 14 zile)

2007 Mont Diablo, SUA (80 km) 2008 Olympus Marathon și Defi de l’Oisans (200 km)

2009 Diagonale des Fous (insula Reunion), Creasta Făgărașului în sub 24h (împreună cu Dan Lixandru), Verdon Canyon Challenge (102 km) 2010 Grand Raid des Pyrenees (160 km), Alergare 24h. Urmează în noiembrie Solo Khumbu Trail (300 km în Nepal). În multe dintre aceste curse a alergat alături de tatăl său, Cristian Chiurlea toamna 2010

31


sănătate Probleme în alimentația

sportivilor de anduranță Ce soluții avem? de dr. Șerban Damian

Nutriția este una dintre rotițele din angrenajul ce conduce la performanță – indiferent dacă este vorba de performanța de a participa la un concurs de amatori doar cu scopul de a-ți încerca limitele, sau dacă ești un sportiv care visează la podium, într-o competiție de profesioniști. Alimentația ar putea să fie acea rotiță care nu se învârte corect, la antrenament sau în concurs, iar rezultatul să nu fie cel scontat. Află cele mai frecvente probleme în ceea ce privește alimentația sportivilor de anduranță și care sunt soluțiile pe care ți le propun. CONTEAZĂ CE MĂNÂNCI DUPĂ ANTRENAMENT Performanţele se îmbunătăţesc atunci când programul de antrenament induce apariţia unor procese de adaptare la nivel muscular și/sau cardiovascular, care au loc în perioada de refacere după ce efortul a încetat. Cu alte cuvinte, corpul tău devine mai performant în perioada de repaus după antrenament, dar numai în condiţiile în care îi asiguri suficientă energie și nutrienţi și un mediu de odihnă și relaxare. La sfârșitul unui antrenament intens, poţi considera că ai terminat cu adevărat doar după ce te-ai hrănit. Nu te grăbi să pleci la muncă sau la școală fără să mănânci. Scuza „nu am suficient timp” nu trebuie să existe în vocabularul tău. Fă-ţi „temele” înainte de antrenament, adică pregătește-ţi hrana pentru a o avea la îndemână imediat după ce ai terminat antrenamentul. În special atunci când ai făcut un antrenament greu (de exemplu, un „long run”), trebuie să îţi refaci rezervele de energie cât mai repede. Studiile au arătat că mușchii își refac depozitele

de glicogen cu preponderenţă în primele 30 de minute după efort (iar procesul durează apoi mai mult de 24 de ore, până la umplerea completă a rezervelor). Mâncând la scurt timp după antrenament vei reduce febra musculară și durerile datorate efortului intens. Sportivii care fac două antrenamente pe zi au mare nevoie să se refacă rapid pentru cel de-al doilea antrenament, iar dieta poate face diferenţa în această situaţie. Aportul de carbohidraţi este important după antrenament în mod particular pentru stimularea sintezei de glicogen, principala sursă de energie pentru următoarea ședinţă de antrenament. Proteinele asigură aminoacizii necesari reparării ţesutului muscular (acesta suferă microtraumatisme în timpul eforturilor intense), maximizării potenţialului de depozitare al glicogenului și susţinerii bunei funcţionări a sistemului imunitar. Tot după antrenament ar trebui să ne asigurăm antioxidanţi necesari protecţiei celulare. Un complex de vitamine și minerale este binevenit în acest sens.

Raportul optim între carbohidraţi și proteine este de 3 la 1. Batoanele speciale pentru sportivi, îţi pot fi de folos acum sau poţi opta pentru fructe și iaurt. Dacă simţi că nu poţi suporta hrana solidă, alege cacao cu lapte, deoarece îţi asigură proteine, carbohidraţi și vitamine. Alimentul optim pentru perioada postantrenament ar trebui să asigure în jur de 240 kcal din carbohidraţi (60 g) și 80 kcal din proteine (20 g). În acest sens ai putea alege iaurt cu miere, lapte cu cacao, cereale cu lapte, paste cu carne.

HIDRATARE ADECVATĂ Sportivii care se hidratează corect se pot antrena mai intens și vor avea performanţe mai bune. Pentru fiecare procent de greutate corporală pierdută prin transpiraţie, inima va trebui să facă cu 3-5 contracţii mai mult pe minut, ceea ce reprezintă o solicitare inutilă. Mulţi alergători își subestimează pierderile hidrice prin transpiraţie și ajung să nu consume suficiente lichide în timpul și după efort, ajungând astfel la deshidratare, o stare care reprezintă


sănătate

nu numai o piedică pentru performanţă, dar poate deveni și periculoasă pentru sănătate. Îţi poţi evalua foarte simplu nivelul hidratării – dacă ești bine hidratat vei urina la fiecare 2-4 ore, iar urina ta va fi de culoare galben pal. Așa că fă-ţi un plan de hidratare pentru cursă! ƒ Începe să bei lichide cu o oră înainte de cursă – 400-600 ml de apă sau băutură pentru sportivi. Oprește-te cu 20 de minute înainte de start, pentru a nu avea senzaţie acută de urinare chiar la momentul startului. ƒ E bine să bei 150-200 ml lichide la fiecare 20-30 minute (ceea ce înseamnă cam la fiecare staţie de rehidratare dintr-un maraton). La început poţi să bei apă, dar după 60-90 minute de efort continuu, trebuie să începi să introduci și electroliţi, iar băuturile pentru sportivi (de exemplu, Isostar Hydrate&Perform) sunt extrem de utile în acest sens. ƒ Hidratează-te după cursă cu apă sau băutură pentru sportivi. Ar trebui să bei 12001500 ml pentru fiecare kilogram de greutate corporală pierdută în cursă. Continuă să te hidratezi până când urina ta trece de la culoarea galben închis la galben deschis.

APORT INSUFICIENT DE ELECTROLIŢI Cei mai mulţi dintre alergători sunt conștienţi de faptul că trebuie să își asigure o cantitate optimă de energie și fluide; nu același lucru se întâmplă cu electroliţii, componente absolut necesare pentru

transmiterea corectă a influxului nervos și pentru realizarea contracţiilor musculare. Un nivel redus al electroliţilor în sânge poate conduce la apariţia spasmelor și crampelor musculare și în final poate fi o piedică în calea performanţei. Totuși acest lucru nu înseamnă că sportivii ar trebui să-și administreze fără discernământ cantităţi mari dintr-un electrolit sau din mai multe, deoarece se poate ajunge relativ ușor la un dezechilibru electrolitic. Soluţia este consumul unor preparate în care există deja electroliţi, în anumite proporţii bine gândite, iar în timpul curselor lungi consumul de băuturi sportive sau geluri.

CE MĂNÂNCI ÎNAINTE DE ANTRENAMENT SAU CURSĂ Hrana pe care o consumi în perioada dinaintea unui antrenament sau a unei competiţii are o influenţă mare asupra rezultatelor pe care le vei obţine. Încearcă să nu faci aceste greșeli: ƒ Consumul exagerat de alimente în seara dinaintea cursei, în speranţa unui „carbo loading” rapid – da, ar fi foarte bine dacă am putea să ne umplem rezervele de glicogen la fel cum umplem rezervorul mașinii, doar că „mașinăria” umană funcţionează pe alte principii. Maximizarea capacităţii de a reţine glicogen în mușchi se obţine după săptămâni de alimentaţie corectă după antrenament. Mesele copioase în seara dinaintea cursei s-ar putea să te facă să te simţi greoi a doua zi, iar dacă îţi faci un obicei în a mânca mult în serile dinaintea antrenamentelor, riști chiar să iei în greutate.

ƒ Masă prea consistentă chiar înainte de cursă – obiectivul acestei mese este să completezi rezervele de glicogen consumate în noaptea dinaintea cursei. Această masă ar trebui să îţi aducă 200-400 kcal și să fie compusă în principal din carbohidraţi complecși și câteva grame de proteine, fără fibre sau grăsime.

APORTUL OPTIM DE PROTEINE Unii sportivi consumă o cantitate prea mică de proteine; alţii o cantitate prea mare. Proteinele ar trebui să reprezinte aproximativ 15% din valoarea calorică a dietei pe întreaga zi. De exemplu, un sportiv de anduranţă de 68-70 kg ar trebui să consume 1-1,5 g proteină/kgcorp, ceea ce înseamnă 75-105 g proteine. În termeni practici, această cantitate ar putea fi asigurată de 3 albușuri de ou (9 g proteine), 1 conservă ton (35 g proteine), 1 baton proteic (20 g proteine), 1 piept de pui (45 grame proteine), 500 ml lapte (16 g proteine). O cantitate prea mică de proteine se manifestă printr-o capacitate de refacere după efort mai redusă, scăderea masei musculare și rezultate slabe la antrenamente, în special cele intense. Surse bune de proteine sunt reprezentate de carnea de pește, pui, albușurile de ou, lactatele (lapte, iaurt, brânză), fasolea, nucile și în mai mică măsură cerealele. Dr. Șerban Damian este medic nutriţionist sportiv și președinte al Ro Club Maraton


pauza de masă S

omonul este o excelentă sursă de proteine și acizi grași omega-3, care sunt esenţiali pentru funcţionarea sistemului nervos și pentru protejarea cordului. Somonul mai conţine vitaminele A (un antioxidant puternic ce stimulează imunitatea), B și D și o gamă largă de minerale esenţiale unei diete echilibrate. „Este, în plus, un pește care se prepară ușor și chiar cel din conservă este foarte bun”, spune nutriţionistul sportiv Șerban Damian. Somonul, considerat o adevărată comoară naturală, este unul dintre cei mai spectaculoși dar și mai gustoși pești din lume. Trăiește în cea mai mare parte în apele oceanice, ale Pacificului și Atlanticului de Nord și în unele râuri din ţările nordice. Este lucios, de culoare argintie, cu carnea roz și poate ajunge la peste 30 de kg. Dar care sunt însă principalele elemente conţinute în 100 de grame de carne pură de somon? Întâi de toate ar fi triptofanul, un aminoacid esenţial care stimulează producţia de serotonină, ce este un antidepresiv natural (asigură 96% din necesarul zilnic), apoi vitamina D, care menţine normal nivelul de calciu și de fosfor din organism (asigură 94% din necesarul zilnic). Urmează apoi acizii grași omega 3, care ajută la menţinerea unui nivel sănătos al cortizolului, principalul hormon al stresului (se asigură 80% din necesarul zilnic). Printre altele, consumul de somon reduce sensibilitatea la durere și are un prelungit efect relaxant.

RECOMANDĂRI Pe cât posibil încercaţi să consumaţi somon proaspăt, întreg. În comerţ se găsește mai rar somon pescuit în ape sălbatice (acesta este cel mai bun) și cel mai adesea somon provenit de la crescătorii. Verificaţi dacă

Somonul Sursa de minerale și vitamine de Matei Cristian

Peștele este un aliment de bază pentru alergători. Dintre numeroasele specii existente, somonul pare să fi devenit o adevărată vedetă, promovat intens de nutriționiști și adepții unui stil de viață sănătos. Dar aceștia chiar au dreptate. aceste crescătorii sunt din Pacific sau din Atlantic, ultima categorie fiind mai puţin apreciată. Există specialiști care recomandă consumarea a cel mult patru porţii (circa 200g) de somon de crescătorie pe lună, deoarece acesta are o concentraţie mai ridicată de dioxină. Somonul proaspăt trebuie consumat chiar în ziua achiziţionării, iar cel afumat în ziua în care aţi desigilat ambalajul în care a fost păstrat. Modalitatea cea mai simplă și mai sănătoasă de a găti somonul este la grătar (sau, după caz, la plită încinsă). Persoanele care suferă de gută sau de rinichi trebuie să evite consumul constant de somon, deoarece acesta conţine purine, substanţe care formează acidul uric.

NUTRIENŢI (LA 100G SOMON) Carbohidrați: Proteine: Grăsimi: Calorii:

34

toamna 2010

0g 22 g 3.8 g 127

Cea mai apreciată specie de somon este cea norvegiană, urmată apoi de cea scoţiană.

INEDIT Numele de somon (salmon în engleză) derivă din latinescul salire, care înseamnă „a sări”. Oamenii l-au tratat întotdeauna cu respect: este prezent în mitologia scandinavă, iar una din primele legi din Anglia a fost dată pentru protecţia sa. Pe de altă parte, oamenii au fost întotdeauna fascinaţi de spectacolul dat de somoni, mânaţi de un impuls misterios de a se întoarce, pentru a-și depune icrele, în râurile în care s-au născut. Se spune că prima atracţie turistică în Anglia (de pe la 1586) a fost dată tocmai de „întoarcerea somonilor”. Pentru asta, peștii înfruntă (prădăt sau orice obstacol (prădători piedici aparent impos imposibil de

BENEFICII Bună sursă de acizi grași omega-3, care întăresc sistemul imunitar și scad riscul bolilor de inimă. Aport mare de protein și vitamina B12.

trecut, precum repezișuri sau mici cascade) dar au început să piardă lupta cu oamenii, care i-au pescuit excesiv sau le-au invadat habitatul natural. Din ce în ce mai puţini somoni sălbatici se întorc în râurile de origine și asta pentru că numărul lor a scăzut mult. Se estimează că efectivul de somoni în oceanele Atlantic și Pacific nu depășește 3,5-4 milioane de exemplare mature, adică de două ori mai puţin decât în urmă cu 20-30 de ani. În schimb, numărul somonilor din crescătorii este de aproximativ 400 de ori mai mare decât cel al somonilor sălbatici. Numai fermele din Atlantic furnizează 1,2 miliarde de kg de somon pe an. Nu în cele din urmă, să spunem că scoţienii sunt consideraţi experţi mondiali în materie de somon fumee.

SUGESTII DE PREPARARE Deși poate fi consumat și afumat, cel mai sănătos somon ar trebui servit fiert sau la grătar.


reţetă Somon cu roșii și usturoi că în cărţile de bucate Știaţi de dinainte de 1989 nu exista nici o reţetă de somon? Acum, din abundenţa de reţete existente pe piaţă, vă recomandăm una care se caracterizează prin trei atribute: este la îndemână, este sănătoasă și se prepară extrem de simplu. Nici ingredientele de care este nevoie nu sunt multe sau pretenţioase: ƒ 2-4 bucăţi de file de somon ƒ 2 roșii medii tăiate pe jumătate ƒ ½ linguriţă de paprika ƒ 2 linguri de ulei de măsline ƒ puţin praf de cimbru ƒ 4 căţei de usturoi ƒ sare și piper, după gust.

După ce aveţi totul pregătit, se poate trece la treabă. Se pune o tigaie de teflon pe foc, iar în aceasta se așează somonul și roșiile. Somonul se presară cu paprika, uleiul de măsline, sarea și piperul. Apoi, căţeii de usturoi se taie în patru bucăţi egale, după care se adaugă peste roșii și somon. Tigaia se acoperă cu un capac și se lasă la foc mic, până când somonul este rumenit pe ambele părţi. Nu uitaţi să mestecaţi ușor celelalte ingrediente, pentru a nu se lipi de tigaie. Gata… La final, platoul pe care este așezat somonul se ornează cu o felie de lămâie sau cu câteva frunze proaspete de cimbru. Poftă bună.

CLUBUL BONTONPALACE, asezat în Herãstrãu, chiar lângã lac, este un loc magic, unde poti participa la evenimente cum sunt spectacolele de teatru, concertele sau prezentãrile de modã. Dacã vii aici, ar trebui sã descoperi si bucãtãria de la BONTONPALACE si ai putea gusta ceva usor, delicios si unic, cum e „salade d’andive aux chevre”. Mâncare simplã, salata de andive este un amestec de brânzã caldã de caprã, nuci, ansoa, putinã rucola, totul asezat pe frunze de andive. E de bon ton sã vii si sã cunosti povestea acestor preparate privind, gustând, savurând, în atmosfera CLUBULUI BONTONPALACE.

www.bontonpalace.ro

toamna 2010

35


practic Dacă vă gândiți la cazare sau la spații de antrenament, vă înșelați. Aici vom vorbi despre camerele foto, care deși nu fac parte din echipamentul obligatoriu al alergătorilor sunt totuși un accesoriu necesar celor ce vor să imortalizeze amintirile plăcute din timpul competițiilor.

Camere alergare pentru

de Victorin Văduva

Î

ntâi de toate aș vrea să spun că alergarea nu este un criteriu de clasificare pentru camerele foto. Totuși, este recomandabilă, în astfel de situaţii, alegerea unui model mic, repede și ușor manevrabil (chiar și cu o mână) și rezistent. Apoi, acesta nu ar trebui să fie nici foarte scump, dar nici nu trebuiesc ignorate performanţele modelului ales. De reţinut că nu avem nevoie, atunci când participăm la competiţii, inclusiv la cele montane, de ultimul model, super-performant, super sofisticat care cel mai adesea e și greu de manevrat. Cum cei mai mulţi dintre alergători sunt concentraţi asupra parcurgerii traseului și nu la elementele tehnice sau de compoziţie fotografică, cred că nu este

36

toamna 2010

nevoie de prezenţa programelor de fotografiere (Shutter priority, Aperture priority) sau a formatului RAW pentru fișiere (în plus faţă de JPEG) la unele din modelele pe care le vom prezenta în continuare. Eu unul prefer un aparat Point and shoot în locul unui DSLR (vorbim de aparate foto digitale și nu din cele cu film) pentru portabilitate¹. Multe dintre ele sunt de mărimea unui pachet de cărţi de joc. De asemenea, lentilele se retrag în interiorul camerei atunci când aceasta este oprită, făcând camera și mai compactă. Un point and shoot micuţ încape perfect în buzunarul unui rucsac sau al unei borsete. Astfel de camere pot fi manevrate cu o singură mână, fără să te oprești din alergare: tragi fermoarul, scoţi aparatul din buzunar, îl sprijini în podul palmei și îl fixezi cu doar 3-4 degete, apoi declanșezi cu mijlociul sau inelarul (asta depinde de amplasarea declanșatorului). În final, strecori ușor camera în buzunarul rucsacului. Recomand un display cât mai mare . Este mult mai ușor să focusezi și să compui o fotografie pe display decât prin vizor (viewfinder). Iată câteva din caracteristicile de care putem ţine cont atunci când alegem camera foto: ƒ stabilizator de imagine (acum cam toate camerele noi au); ƒ o distanţă focală mai mică (pentru unghiuri de cuprindere mai mari - majoritatea au plaje de valori începând cu 28-35 mm, un wide-angle pentru point and shoot-ere ar fi de 24-25 mm) ; ƒ filmare format HD ( totuși, mare consumatoare de memorie pe card, câteva minute de filmare se pot întinde pe câteva sute de megabytes).

Referitor la rezoluţia senzorului (vestiţii megapixeli la care se face referire în toate reclamele comerciale) aceasta nu ar trebui supralicitată. Șapte sau opt megapixeli sunt arhisuficienţi pentru scopul de faţă. Megapixelii în plus nu aduc niciun câștig, ci înseamnă doar zeci de euro în plus la preţul camerei. Dincolo de aparatul foto propriu-zis este recomandabil să avem la îndemână și un acumulator / set de acumulatori de rezervă. De asemenea, un card cu o capacitate cât mai mare, mai ales pentru cei care vor să și filmeze pe traseu. Pentru cei care filmează format HD e bun un card de 16 GB. Un accesoriu util – opţional totuși este un receptor GPS dedicat (cel pe care îl folosesc are dimensiunea unui baton de ciocolată mai gros, 55 de grame și costă în jur de 500 lei) cu ajutorul căruia se pot „scrie” ulterior coordonatele geografice în câmpurile metadata ale fotografiei și, de asemenea, pe hărţile online se poate marca poziţia unde a fost realizată fotografia². În încheiere, o nouă recomandare. Există soluţii și pentru momentele când, în timpul alergării, apar priveliști care îţi taie respiraţia și în mijlocul cărora ai vrea să fii imortalizat. Este vorba de un mini-trepied cu picioare flexibile³, care are numai 325 de grame și 11,5 cm lungime (când este strâns). În România costă circa 80 lei. Alergare plăcută și poze pe măsură. Victorin Văduva este inginer IT, dar și maratonist și fotograf profesionist. ¹Un video interesant pe această temă la: http://www.videojug.com/expertanswer/dslr-vs-pointand-shoot-digital-cameras/what-is-the-difference-between-a-point-and-shoot-and-a-dslr-camera) ²Informaţii suplimentare la: http://digital-photographyschool.com/how-to-geotag-images) ³Imagini la: http://joby.com/gorillapod/original


practic Aparatele pe care le văd utile și suficiente pentru a face parte din bagajul unui maratonist ar putea fi clasificate astfel:

Camere sub 150 de grame, filmare standard Acestea sunt foarte accesibile ca preţ si sunt recomandate celor care nu au nevoie sau nu vor să filmeze HD Sony Cyber-Shot DSC-W310 (137 grame, dimensiuni DxHxW in mm 18.7x55x95.3) (Preţ: 490 lei) Canon IXUS 95 IS (120 grame, dimensiuni DxHxW in mm 21.8x54.8x88.5) (Preţ: 954 lei) Canon IXUS 105 IS (140 grame, dimensiuni DxHxW in mm 21.2x55.8x89.5) (Preţ: 760 lei) Panasonic Lumix DMC-F3 (132 grame, dimensiuni DxHxW in mm 22x53.9x95.9) (Preţ: 495 lei) Nikon Coolpix S3000 (116 grame, dimensiuni DxHxW in mm 19x55.9x94.3) (Preţ: 550 lei)

Camere ușoare, filmare HD și wide-angle Acestea sunt mai elegante și au multe alte funcţii Sony Cyber-shot DSC-W350 MP (24 mm, 117 grame, dimensiuni DxHxW in mm 16.7x51.5x90.7) (Preţ: 680 lei) Sony Cyber-shot DSC-TX5 MP (25 mm, 144 grame, dimensiuni DxHxW in mm 17.7x56.9x94) (Preţ: 1260 lei) Canon IXUS 200 IS touch screen (24 mm, 133 grame, dimensiuni DxHxW in mm 17.8x56.1x92.2) (Preţ: 1300 lei) Panasonic Lumix DMC-ZX3 (25 mm, 132 grame, dimensiuni DxHxW in mm 22x53.9x95.9) (Preţ: 1175 lei) Panasonic Lumix DMC-TZ8 zoom optic 12x ( mm, 214 grame, dimensiuni DxHxW in mm 32.6x59.6x103.3) (Preţ:1220 lei) Panasonic Lumix DMC-TZ10 zoom optic 12x GPS ( mm, 218 grame, dimensiuni DxHxW in mm 32.6x59.6x103.3) (Preţ: 1470 lei) Nikon Coolpix S8000 zoom optic 10x (27 mm, 183 grame, dimensiuni DxHxW in mm 27.3x57x103) (Preţ: 1100 lei)

Camerele mele preferate: Sony Cyber-shot DSC-TX5 (25 mm, 144 grame, dimensiuni DxHxW in mm 17.7x56.9x94) (Preţ: 1260 lei) Canon IXUS 200 IS / SD 980 IS touch screen (24 mm, 133 grame, dimensiuni DxHxW in mm 17.8x56.1x92.2) (Preţ: 1300 lei), Panasonic Lumix DMC-ZX3 (25 mm, 132 grame, dimensiuni DxHxW in mm 22x53.9x95.9) (Preţ: 1175 lei) Nikon Coolpix S8000 zoom optic 10x (27 mm, 183 grame, dimensiuni DxHxW in mm 27.3x57x103) (Preţ: 1100 lei) * Sunt și camere mai scumpe, dar mult mai rezistente la apă, șocuri, praf și frig. Cred că acestea nu sunt neapărat recomandabile în cursele de maraton ci doar triatloniștilor sau în competiţii extreme sau Iron Man. **

Preţuri conform www.emag.ro. Au fost incluse modelele cele mai performante din seriile care îndeplinesc criteriile, pe producători.


utile

Pagină realizată de CrazyFlower, product reviewer pentru revista Alerg. Pentru a fi obiectivă, CrazyFlower preferă să rămână anonimă.

Beţe de trail

Baton energizant Să nu ne gândim doar la pasionaţii extremi. Un produs nou pe piaţa românească este Isostar Pulse Energy Bar AluneGuarana, care e un baton energizant cu vitamine pentru eforturi sportive de scurtă intensitate și durată precum alergările ușoare sau plimbările cu bicicleta. Conţine un mix de cereale crocante, bogat în carbohidraţi, ce se metabolizează rapid. Îmbogăţit cu vitamine special selecţionate pentru nevoile sportivilor: E, C, B1, B2, PP si B6.

Variantă modernă a beţelor (cioplite sau nu) din ramuri de copac de care se ajută orice drumeţ, beţele de trail sunt făcute astăzi din diverse tipuri de aliaje de aluminiu. În timpul alergării se poartă în mână sau agăţate de rucsac, însă sunt modele ce pot fi cărate și în rucsac. Moș Crăciun spune că primește în fiecare an un val de cereri de astfel de cadouri, utile pentru momentul în care doritorii abordează «urcușul de la Diana» în Piatra Craiului. Principalele caracteristici pe care producătorii caută să le perfecţioneze sunt greutatea și portabilitatea. Și, desigur, se lucrează asupra ergonomiei mânerului și a absorbţiei șocurilor. Există în trei variante principale : dintr-o singură bucată (ca și beţele de schi), «telescopice» (ţevi care se suprapun, putând fi reglate la dimensiunea dorită de alergător, în general între 100 cm și 130 cm), și pliabile (se asamblează și dezasamblează similar beţelor care alcătuiesc structura unui cort). Preţurile variază între 80 lei și 180 de Euro.

Ciorapi dubli și tripli Bătături, bătături, bătături. Poţi să te alegi și cu așa ceva în urma curselor lungi, mai ales a celor de pe munte. Ciorapii dubli sunt gândiţi să reducă frecarea dintre picior și încălţăminte cât mai mult, și să reducă astfel riscul apariţiei bătăturilor. Iar iarna ţin și de cald, evacuând însă transpiraţia. Cât despre eficienţă, aceasta a fost consfinţită prin două studii efectuate de armată pe soldaţi americani. Ciorapii tripli înseamnă și mai multă protecţie împotriva bătăturilor și a ruperii, fiind recomandaţi în sporturile «ultra».

Mănuși de alergare cu MP3 player Nu, aici nu este vorba de mănuși cu MP3 player încorporat, ci de mănuși care permit manipularea diverselor funcţii ale MP3 playerului în timp ce alergi fără a fi nevoie să scoţi mănușa. Dacă ești un alergător care nu stă să își programeze play list-uri detaliate înainte, sau dacă pur și simplu îţi vine cheful să asculţi altă muzică, sau să dai mai tare/încet, le poţi folosi ușor. Nu am văzut așa ceva la magazinele din România, dar pe internet sunt mai multe modele. Sunt două tipuri: fie pe materialul mănușii, pe buricele degetelor mai exact, e aplicat material care interacţionează cu ecranul tactil sau click-wheel-ul, fie pur și simplu partea de mănușă care acoperă degetul mare și/sau index-ul sunt amovibile, ceea ce îţi permite să-ţi ţii restul mâinii la cald. Super produs în perspectiva iernii, costă în jur de 25 de Euro!

Tricouri pentru corectarea posturii Este vorba de o tehnologie diferită de cea a tricourilor de compresie. După cum le spune numele, scopul acestor tricouri este să corecteze postura în timpul alergării, nu să comprime muşchii (bine, nimeni nu zice că nu se pot asocia cele două tehnologii). Principiul este simplu: în materialul tricoului se adaugă o inserţie în formă de diamant (la Asics) sau de cruce a Sfântului Andrei (la Adidas) sau de «T» (la Mizuno), care modifică poziţia omoplaţilor şi în consecinţă a coloanei vertebrale, care capătă o formă de «S». Pare interesant, dar mărturisesc că la mine deviaţia coloanei vertebrale este prea mare ca să mai poată fi corectată fără intervenţie medicală. Însă pentru începători pot fi utile, deși sunt cam scumpe: 75 de Euro bucata.

38

toamna 2010


actualitate Succese românești

ƒ La Campionatele Europene de alergare montană desfășurate pe 4 iulie în Bulgaria, Daniela Ionela Dragomir a câștigat medalia de aur la categoria junioare. Totodată, echipa de junioare (care a mai inclus pe Cristina Negru și Laura Popescu) a câștigat medalia de bronz. La competiţie au participat 243 de atleţi din 26 de ţări. ƒ La cursa scurtă a competiţiei Le Grand Raids des Pyrenees (de „doar” 80 de km, cu o diferenţă de nivel cumulată de 5000m), desfășurată între 27 și 29 august în Pirinei (Franţa), dl. Cristian Chiurlea s-a clasat primul la categoria de vârstă. „Domnul Cristian”, după cum i se zice cu respect și admiraţie, a reușit ca, la cei aproape 71 de ani ai săi, să termine cursa în 18h:03min:39sec.

U

ltra-maratonistul australian, Pat Farmer, 48 de ani, vrea să parcurgă în alergare distanţa de 21.000 de kilometri între Polul Nord și Polul Sud, de-a lungul continentelor americane. Farmer, căruia i se spunea „Forrest Gump” și care deţine mai multe recorduri de anduranţă în ţara sa, speră să strângă 100 de milioane de dolari pentru a sprijini programele de furnizare de apă potabilă şi igienizare ale Organizaţiei Crucii Roşii. Aventura sa va dura 11 luni, timp în care Pat Farmer şi-a propus să alerge în fiecare zi. „Ca să fiu sincer, nu ştiu dacă voi putea ajunge de la Polul Nord la Polul Sud, dar ştiu că pot alerga 80-90 de kilometri pe zi, iar când mă trezesc a doua zi dimineaţa, pot să o iau de la capăt”, a mai spus alergătorul. Farmer va lua startul în martie 2011, în apropierea Polului Nord, iar drumul său va continua prin Canada, Statele Unite, Mexic şi alte zece ţări sud-americane. Din Argentina, el va fi transportat pe calea aerului pentru ultimele etape, pentru a ajunge la Polul Sud.

De la

Pol la Pol

Kilian, probabil prob bab bil ce cel mai bun E

ste campion mondial neoficial în proba de alergare montană și dublu câștigător al Ultra Trail du Mont Blanc, printre multe altele. Anul trecut a reușit două performanţe notabile: traversarea Corsicii (desigur, alergând) și un nou record, de 38h:32 min, pe distanţa de aproape 270 de km a Tahoe Trim Rail. Anul acesta a avut și are tot obiective ieșite din comun. Mai întâi, a spulberat un nou record, în luna mai, când a reușit să parcurgă zona Pirineilor, de la o coastă oceanică la alta, în doar șapte zile. Mai exact, a parcurs 730 de km și o diferenţă de nivel cumulată de aproape 40.000 de metri. Precedentul record era de 12 zile. La nici 23 de ani, catalanul Kilian Jornet este considerat un adevărat fenomen printre alergătorii pe distanţe lungi. La sfârșitul acestei luni el și-a propus să doboare un nou record, respectiv cel al celei mai rapide urcări și coborâri de pe Kilimanjaro. Actualul record este de 9h:21min, pe o distanţă de circa 45 de km, cu ascensiune la peste 5.000m. Iar pentru octombrie și-a propus să câștige celebra cursă La Diagonale des Fous, din insula Reunion.

EcoMarathon Moieciu de Sus Editia a doua, 7 mai 2011 www.ecomarathon.ro toamna 2010

39


arta arrtttaa fugii ffu ugii Aceasta este o relatare pe care ați putea să v-o amintiți pe la km 30 al următorului vostru maraton. Atunci, la km 30, vă va fi greu, vă va fi sete, veți avea cârcei, veți dori să plecați acasă, și veți putea cugeta cu emoție (negativă) că tot chinul îl datorați unui scandal care s-a lăsat cu bătaie acum 2500 de ani. Să vă reamintesc povestea.

Maratonul. de Viorel Ghiţă-Grizon

P

erșii ocupaseră Asia Mică și cam tachinau coloniile grecești din Ionia (un grup de 12 polisuri înfloritoare, cu vestitul Milet în frunte). Grecii, oameni aprigi, nu prea aveau chef de glume. Au sărit iute la bătaie, cerând ajutor și din Mama Grecie (pe atunci se numea Ellada). S-au prezentat la solicitare ceva trupe doar din Atena și Eretria, care au traversat marea, au incendiat palatul satrapului din Sardes (probabil cu satrap cu tot) și plini de entuziasm au distrus din mers și templul local al zeiţei Cybele. Apoi, văzând că perșii s-au cam enervat la distrugerea templului, grecii s-au întors repede la corăbii și au plecat acasă. Asta era prin anul 498 î.Hr. Ionienii, rămași singuri, au încasat-o zdravăn ulterior: Miletul a fost ras din temelii, iar celelalte cetăţi au fost oropsite și chinuite cu pedepse și biruri până peste poate. În plus, Darius, regele persan, s-a dovedit a fi un tip ranchiunos, dotat cu o memorie diabolică, care se gândea la jignirea primită din partea Atenei cu aceeași ciudă cu care un ţăran își amintește cum vara trecută copilul vecinului a aruncat cu o jumătate de cărămidă în vaca lui care avea viţel. Până la urmă, Darius n-a mai suportat gândurile negre și s-a hotărât să le mai albească, răzbunându-se. Astfel, la sfârșitul lunii august a anului 490 î.Hr. a urcat 200.000 de soldaţi și 10.000 de călăreţi în vreo 600 de corăbii (spun surse cam nesigure), a trecut marea

1. Primele Jocuri Olimpice antice s-ar fi desfășurat în anul 776 î.Hr. Alergarea a fost mereu o probă la mare cinste.

1

40

toamna 2010

O istorie de 2500 de ani

și a debarcat în insula Eubeea. Aici a distrus complet cetatea vinovată Eretria, deportând puţinii supravieţuitori direct în inima Persiei, la Arderika, aproape de capitala Susa. Apoi, ceva mai răcorit, s-a îmbarcat iar și s-a îndreptat spre Atena. Și și-a acostat corăbiile tocmai în Golful Marathon, la vreo 40 km de oraș. De ce așa departe? Întrebarea asta și-au pus-o câteva zeci de savanţi și istorici serioși de-a lungul veacurilor, și câteva sute de mii de maratoniști, de-a lungul curselor. De ce un rege mare și puternic nu a debarcat, de exemplu, în portul Pireu, la doi pași de Atena? Iar noi am fi alergat astăzi o cursă numită pireion, de 4 km, sau un semi-pireion, de 2 km. Și toată lumea ar fi fost fericită. Sau măcar odihnită. Ce a urmat sunt lucruri cunoscute: vitejii hopliţi greci, mult mai puţini ca număr, n-au încercat să-și formeze vestita falangă, foarte puternică dar lentă, ci conduși de Miltiades Cel Tânăr au atacat în fugă, surprinzându-i total pe perși și spulberându-i. Cu pierderi grele, perșii fug cu corăbiile, iar Miltiades învingătorul dă cu ochii de un soldat care sărbătorea victoria cu colegii, și-i spune: „Mă, tu ăla care pari mai odihnit, ia lasă petrecerea și fugi la Atena să anunţi victoria, că atenienii s-or fi ofilit de frică până acum”. „Păi șefu”, a protestat Pheiddipides, „până la Atena sunt multe leghe” (sau stadii sau verste sau mile, sau ce-or fi avut ei ca măsură atunci)… „Nu

2. În anul 490 î.Hr. soldatul elen Pheiddipides duce la Atena vestea victoriei contra perșilor. Cade mort de oboseală, nu înainte de a rosti: „Am învins„.

2

vrei să trimiţi un soldat din contingentul kenian? Știu eu vreo doi sau trei care ar ajunge sub 2h:04min:18sec”. Până la urmă a plecat tot Pheiddipides și în mod sigur a fost primul care, în timpul alergării, l-a criticat zdravăn pe Darius, cel care n-a găsit alt loc în care să mănânce bătaie, decât tocmai la mama naibii, la Marathon. A ajuns la Atena (cam în 4h:15min:00, că n-a vrut să-și lase armele la corturi, ca să nu rămână fără ele), a strigat: Nenikikamen (am învins!), apoi a avut o cădere de tensiune (dar cine n-a avut ameţeli la finalul primului său maraton?) și a căzut, leșinat. Bineînţeles că Istoria, mare amatoare de senzaţional, a înregistrat, fără să-i mai verifice pulsul, decesul eroic al vestitorului victoriei. Oricare ar fi fost realitatea, la fiecare maraton mă simt fratele eroului Pheiddipides, îl simt alături de mine când îmi este greu și îi dedic lacrimile de bucurie atunci când reușesc să termin ucigătoarea probă. Această faptă eroică n-a mai fost repetată până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când baronul Pierre de Coubertin a introdus maratonul ca probă atletică la prima Olimpiadă modernă, Atena 1896. Alergând pe dificilul traseu original (cu gândul, probabil, tot la Darius), a câștigat un grec, vestitul Spiridon Louis, ajuns imediat erou naţional. A alergat 40 km (24,85 mile). La următoarea olimpiadă, cursa de maraton a avut 40,26 km (25,02 mile).

3. Jocurile Olimpice moderne sunt reinventate de baronul Pierre de Coubertin în 1896, evident în Grecia. Maratonul este câștigat de Spiros Louis.

4. Prima dată când se stabilește că lungimea unei curse de maraton să fie de 42,195 km este la Jocurile Olimpice de la Londra, în 1908.

3


arta fugii ƒ Cursa dintre localitatea Marathon și Atena e pentru alergători precum Mecca pentru musulmani: trebuie mers acolo cel puțin o dată. La sfârșitul lui octombrie, cei 2500 de ani de la prima alergare a distanței unui maraton se vor marca cu fast în Grecia. A fost emisă o medalie specială, premiile pentru alergătorii de elită sunt de peste 625.000 de euro (dintre care 20.000 euro numai pentru câștigător), sunt peste 12 mii de participanți (peste 80 la sută din afara Greciei). ƒ Alergătorii au ținut să marcheze 2500 de ani de maraton. Astfel, campioana Greciei, Maria Polyzou și Panayotis Skoulis, un cunoscut alergător pe distanțe lungi, au alergat circa 520 de km între Atena, Sparta și înapoi la Marathon. Cursa lor a început pe 26 iulie și s-a încheiat pe 1 august, ei parcurgînd zilnic aproximativ distanța a două maratoane. ƒ Nici germanul Juergen Mennel, 50 de ani, nu vrea să se lase mai prejos. El își dorește să ajungă la Atena la începutul lunii noiembrie, după ce ar fi parcurs în alergare nu mai puțin de 2700 de km, între orașul său natal Heilbronn și capitala Greciei. Pentru asta va alerga timp de 27 de zile, distanța a aproximativ două maratoane pe zi.

Și unde credeţi că s-a fixat definitiv lungimea maratonului, cea pe care o alergăm astăzi? Păi în același oraș în care s-a stabilit lungimea yardului, ca fiind distanţa dintre vârful nasului și vârful arătătorului braţului întins al regelui Henric I: la Londra. La Olimpiada din 1908, casa regală britanică a pretins ca startul la maraton să se dea din faţa palatului Windsor, pentru ca prinţișorii și părinţii lor să poată vedea de la fereste, în pijamale. Zis și făcut. Iar pentru cei interesaţi, distanţa dintre stadionul din Londra unde a fost sosirea și castelul Windsor, de unde s-a dat startul, este fix de 42,195 km. S-a măsurat atunci și s-a decretat ca lungime oficială a probei de maraton. Așa că pe ultimii kilometri de la următorul maraton la care veţi participa, când sigur veţi fi foarte triști, gândiţi-vă, ca să vă mai înveseliţi, că Darius a fost totuși băiat deștept, iar voi tocmai aţi luat startul în vestita cursă Pireion.

5. Etiopianul Bikila Abebe devine primul african câștigător al unui maraton olimpic. Se întâmpla la Roma, în 1960, iar Abebe alerga desculț.

4

6. Kathrine Switzer este prima femeie care a terminat oficial un maraton: Boston, 1967. Era să fie însă exclusă cu brutalitate de către un organizator.

5

7. Imagine obișnuită astăzi la cursele de maraton din întreaga lume. Mii, zeci de mii de oameni iau startul în această probă a tenacității.

7

6

toamna 2010

41


portret PROFIL Ilie Victor

ƒNăscut pe 21 martie 1952, la Brăila ƒPrimul român care a ajuns la 100 de maratoane ƒA alergat pe șase continente, speră că și în Antarctica ƒAmbiţios, un luptător, modest ƒPrietenii îi spun Victoraș

…98, 99, Ilie Victor, 101, 102… și acum ziua în care am înceŢinputminte să alerg la modul serios. Era 21 iunie 1992, la Crosul Olimpic desfășurat la Mamaia. În acel moment aveam fix 40 de ani și 3 luni. Pur și simplu am vrut să alerg, am aflat despre cros de la televizor și m-am dus. În același an, în octombrie, am alergat primul meu maraton, la București, iar cursa am terminat-o în 3h:50min. Am început să mă gândesc că pot ajunge la borna de 100 de maratoane cam pe când l-am alergat pe al 60-lea. Anul acesta, tocmai în Australia, am reușit să fiu primul român care a alergat de 100 de ori distanţa maratonului. Spun asta pentru că în statistica mea am inclus și curse mai lungi, de peste 100 de km. Acum nu știu unde mă voi opri, sper să mai pot alerga încă multe maratoane. Cursele la care ţin cel mai mult sunt cele de la București, Paris și New York. Numai la București am alergat de 15 ori, deși abia ediţia de anul acesta a Maratonului Internaţional ar fi a 15-a. Lucrul acesta a fost posibil pentru că întrun an am alergat de două ori în capitală, odată la MIB și apoi la campionatele naţionale. Alt lucru de care sunt mândru este recordul personal pe distanţa maratonului: 3h:01min:05sec, realizat la cursa de la București, din 1995. Numai în America de Nord am alergat 21 de maratoane. Cursa pe care mi-o „Nu vrem să ne imaginăm câte poteci a făcut Victoraș, antrenându-se prin Balta Brăilei ca să fie atât de competitiv. Rămâne un alergător de cursă lungă. Sănătate sperăm să aibă, antrenamente face, pentru că duce o viață sportivă, pasiune posedă cât cuprinde, talent și motivație de a fi component al echipei naționale are din abundență, mai rămâne partea materială, pe care numai el știe cum o rezolvă. Este sportivul care nu a abandonat niciodată, nici chiar în anul 2005, când a alergat 12 curse de maraton” din volumul „20 de ani de atletism masters în România”

42

toamna 2010

doresc cel mai mult e însă un maraton în Antarctica. E scump să ajung acolo, mă costă peste 6 mii de euro, iar în plus se fac liste de așteptare cu cel puţin un an înainte. Vreau să ajung cândva și acolo. Din cele 102 maratoane pe care le-am alergat până acum (la ora realizării interviului – n.e.) doar de trei ori am reușit să obţin niște sponsorizări. În rest, eu mi-am plătit singur toate cheltuielile: transport, cazare, înscriere la competiţie etc. Nu știu câţi bani cheltuiesc pe an la maratoane și, de fapt, nici nu vreau să știu. La cheltuielile pomenite aici se adaugă și cele pentru medicaţie, nutriţie, echipament. Eu stric multe încălţări pentru că alerg cel puţin 100 de km pe săptămână. Alergatul, și mai ales maratonul, este plăcerea și ambiţia mea. Cel mai bine mă simt la cursele din străinătate, pentru că acolo ești apreciat și, în plus, mă simt motivat să fiu la nivelul celor mai buni.

La noi e și mai puţină popularitate pentru cursele de alergare și mai puţini spectatori și, implicit, maratoniștii sunt mai puţin apreciaţi. Fiecare maraton e pentru mine un nou test. Pe lângă distanţa pe care trebuie să o parcurg trebuie să iau în calcul și alte lucruri: relieful, clima din momentul respectiv, diferenţele de fus orar. Mi-aduc aminte că pe 7 octombrie 2007 am alergat la Melbourne, iar peste o săptămână la Toronto. Nu e chiar ușor, mai ales că am terminat toate maratoanele sub 4 ore. Oricum, satisfacţia e deosebită, de parcă tu ești câștigătorul. Alergarea te schimbă în mod fundamental. Desigur, e vorba în primul rând că devii mai sănătos, dar înveţi și să te hrănești, să te odihnești. Pe de altă parte, în cazul meu alergatul mă ajută la o mai bună limpezire a minţii. Urmez niște principii simple la antrenament: fac cât mai multe alergări lungi, pentru rezistenţă. Sunt la vârsta la care trebuie să mă menţin prin alergări la un ritm mediu, să fac exerciţii de mobilitate și puţin de forţă. Importantă e, de asemenea, recuperarea. Ce calităţi am? Păi ambiţie în primul rând, mă consider un luptător care nu renunţă ușor, iar asta te ajută foarte mult la cursele de maraton. Apoi mai am și o rezistenţă fizică nativă, dar care nu înseamnă nimic fără multă muncă. Dacă momentele de bucurie din timpul alergărilor sunt extrem de multe, nu aveau cum să lipsească nici cele triste. Mi-aduc acum aminte cum, în 2005, am alergat maratonul de la Roma și când am ajuns acasă mama era moartă. S-a dus cu o zi înainte să ajung eu acasă, era bolnavă, dar credeam că va rezista și mă va aștepta. Un alt moment care m-a marcat s-a întâmplat anul trecut. Trebuia să alerg la Sao Paolo și când am vrut să îmi iau bilet am văzut că la cursa Air France era mai ieftin. Cum eu însă merg cu Lufthansa, am preferat să plătesc cu 130 de euro mai mult. Nu am ezitat nicio clipă să fac așa, deși de obicei sunt atent la costuri. Dacă aș fi luat cursa Air France aș fi fost în avionul care s-a prăbușit pe 1 iunie, iar acum ar fi vorbit alţii despre mine. Sunt un optimist totuși. Sper să rămân sănătos, să am suficienţi bani și să pot lipsi de la serviciu astfel încât să pot participa la cât mai multe maratoane. Vreau să alerg cât mă vor ţine picioarele.


Kilian, un alergator erou, cu partenerul potrivit

Magazinul Salomon

strada Blănari nr. 10, Bucureşti Luni-Vineri, orele 11:00-20:00, Sâmbătă, orele 10:30-15:30 www.salomonsports.com/ro, www.salomon.ro



Revista Alerg nr.2