Revista Alerg

Page 1

ȘI MARATOANELE POT FI TRĂZNITE

LA LINIA DE START

CÂT MAI BINE LA ANTRENAMENTE

Unii aleargă anormal

Ce trebuie să știe un începător

Echipament, Nutriţie, Tratament

Nr. 1 (anul I), vara 2010

INTERVIU

Pușa: Profilul unei

REPORTAJ ÎN ALERGARE Everest Sahara Roma Moieciu

Foto: Prosport

campioane olimpice

www.alerg.ro


Cheile Bicazului

apă de izvor naturală

NaturalAqua Group comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț

www.cheile-bicazului.ro


cuprins

Alergarea e viață Că alergarea este precum viața, i ț o spune foarte f t simplu, dar extrem de sugestiv, chiar campioana olimpică Constantina Diță-Tomescu, într-un interviu acordat revistei Alerg: „de fiecare dată când alerg un maraton este ca și cum mi-aș trăi viața de la început” ACTUALITATE

6 7

Nou record mondial la semi-maraton Spre 100 de maratoane

INTERVIU

8

„De fiecare dată când alerg un maraton este ca şi cum mi-aş trăi viaţa de la început”

REPORTAJ

12 Nepal: La cea mai mare altitudine

DOSAR

16

La linia de start. Ghid pentru începători

EXEMPLU

20

Ce am învăţat de la alergare

ȘTIINȚA ALERGĂRII

22 23

SOS genunchii Energie pentru antrenamente

PAUZA DE MASĂ

24

Pastele: Combustibilul de cursă lungă

SĂNĂTATE

26

Tratamentul micilor traumatisme

CURSA ÎNTÂIA

28

EcoMarathon – cursa celor trei bucle

ARTA FUGII

32 33 14 Un maraton în Sahara

Primii mei teniși Terry Fox. Into the Wind

PORTRET

34

Un Zatopek român: Vlad Victor


editorial Pe locuri, fiți gata,

start! D

espre jogging sau alergare ușoară. Cros, probe de viteză, 5, 10 sau 21 de kilometri, maraton, alergare pe teren accidentat (trail running) , alergare pe Grafică de Joaquim Hock www.joaquimhock.blogspot.com distanţe lungi etc. Despre competiţii pentru sportivi profesioniști sau, mai ales, pentru dileAlergarea te învață multe lucruri importante despre viață: tanţi, adică acei amatori mânaţi doar de cum să te pregătești pentru a atinge un obiectiv, cum să pasiunea sinceră pentru alergare. Despre treci peste greutăți, peste suferință pentru a ajunge la bucucurse extreme, pe toate meridianele globului. Informaţii utile și un calendar ria lucrului temeinic făcut. competiţional la zi. Că alergarea este precum viaţa, o spune foarte simplu, dar Despre oamenii care aleargă, fie ei campioni aclamaţi de o extrem de sugestiv, chiar campioana olimpică Constantina Diţălume întreagă sau anonimi aflaţi doar în competiţie cu ei înșiși. Despre cum ar fi recomandabil să te antrenezi, cum să te hrănești, Tomescu, într-un interviu acordat revistei “Alerg”: „De fiecare cum să te hidratezi. Ce echipament este cel mai bun sau, poate, e dată când alerg un maraton este ca și cum mi-aș trăi viaţa de la mai important să știi despre cel care ţi se potrivește cel mai bine. început”. Despre toate acestea dorim să îţi vorbim în revista “Alerg”. Știm că alergarea – făcută constant, cu metodă și în scopul Pornim astăzi într-o cursă care sperăm să fie cât mai lungă și care depășirii de sine – e precum un cutremur fizic și psihic care te e frumoasă pentru că nicio clipă nu ești singur. scoate din amorţeala cotidiană, te mobilizează și te pune în Noi credem că efortul sportiv al alergării unei curse nu ar fi mișcare chiar și când nu prea ai chef de așa ceva. E un efort liber nimic fără o poveste însoţitoare. Că frumuseţea fuleului, a unui asumat, care îţi declanșează orgoliul (asta pentru că vrei să câștigi sprint, grimasa de durere sau, dimpotrivă, euforia bucuriei, toate sau, cel mai important, să te învingi pe tine însuţi), care te învaţă acestea sunt redate cel mai bine printr-o imagine sau cu un verb să renunţi la scepticism (îţi spui fatalmente: o să reușesc, se poabine ales. te!) și la lipsa de încredere. Vrem să îţi spunem că alergarea te învaţă multe lucruri Nu în cele din urmă, în alergare nu există compromis și nu se importante despre viaţă: cum să te pregătești pentru a atinge un trișează. Aici nu există cale de întoarcere. Se merge numai înainte, obiectiv, cum să treci peste greutăţi, peste suferinţă, pentru a până la capăt, către o linie de sosire care te așteaptă. Iar pe acest ajunge la bucuria lucrului temeinic făcut. drum am dori să alergăm împreună.

Redactor-editor: Marian Chiriac Art director: Alex Spineanu Redactori specializaţi: dr. Șerban Damian (nutriţie sportivă), Viorel Ghiţă-Grizon (narator), Vlad Telibașa („Pauza de masă”) Product Reviewer: CrazyFlower Fotografii: Mihaela Dumitrașcu, Alex Spineanu Corectură: Andra Stănescu Documentare: Matei Cristian

Revista „Alerg” este un proiect al Asociaţiei de Investigaţii Media în Balcani și al Ro Club Maraton. ISSN 2068 - 2832 Așteptăm orice comentariu, sugestie sau informaţie (text scris sau imagine) la adresa: maricu13@gmail.com

www.alerg.ro

4

vara 2010

Toate drepturile de autor pentru articolele și fotografiile publicate (cu excepţia celor unde este menţionat altceva) aparţin revistei „Alerg”. Reproducerea parţială sau totală se face numai cu acordul scris al redacţiei. Responsabilitatea pentru articolele și fotografiile publicate aparţine în exclusivitate autorilor. Articolele publicate au un caracter exclusiv informativ. Revista “Alerg” nu poate fi făcută responsabilă pentru eventuale daune sau accidentări ale cititorilor în urma folosirii informaţiilor din revistă.


Aleargă cu noi! Ro Club Maraton este primul club al maratoniștilor amatori din România. A fost înfiinţat în primăvara anului 2008 de către un grup de alergători entuziaști și are ca obiectiv principal promovarea alergării, ca sport de masă.

RO CLUB MARATON

Beneficiile tale, ca membru al Ro Club Maraton întâlnești și comunici cu oameni care au aceeași pasiune: alergarea antrenamente în comun schimb de informaţii, alături de alergători cu mai multă experienţă familiarizarea mai rapidă cu tehnica și practica alergării la înscriere primești tricoul oficial al clubului și legitimaţie de membru reduceri de preţ la unele produse și servicii: echipament sportiv (personalizat), susţinătoare de efort, transport și cazare la concursuri, asistenţă medicală reduceri de preţ pentru deplasări în grup la diferite concursuri desfășurate în ţară sau străinătate întâlniri cu membrii unor cluburi similare din alte ţări

Clubul este deschis oricui dorește să i se alăture, indiferent dacă este sportiv amator sau de performanţă, dacă are sau nu rezultate notabile și chiar dacă nu a participat încă la un maraton sau o altă cursă pe distanţe lungi. Principalele condiţii pentru acceptare în club sunt pasiunea pentru alergare și dorinţa de a contribui la promovarea alergării în România. Alergări în grup Ro Club Maraton te așteaptă la alergări în grup care se desfășoară în principalele parcuri din București. Parcul Herăstrău, în fiecare sâmbătă de la ora 8:30 Loc de întâlnire: Piaţa Charles de Gaulle, lângă statuie. O tură de parc are aproximativ 6 km lungime.

Alergi gratis la Maratonul Internaţional București

Parcul Tineretului, în fiecare sâmbătă de la ora 9:00 Loc de întâlnire: intrarea în parc, vizavi de liceul Gheorghe Șincai. O tură are aproximativ 2 kilometri lungime.

În urma parteneriatului încheiat între Ro Club Maraton și Asociaţia Bucharest Running Club, membrii Ro Club Maraton beneficiază de gratuitate la înscrierea la Maratonul Internaţional București (17 octombrie 2010). Se bucură de acest drept doar membrii activi, cu cotizaţia plătită la zi. Înscrierea se face pe siteul http://bucharestcitymarathon.com până la data de 12 octombrie 2010, pentru cei care doresc să concureze pentru Ro Club Maraton. Este necesar să precizaţi clubul la înscrierea online, iar în timpul concursului va trebui să purtaţi echipamentul oficial al Ro Club Maraton.

Parcul IOR (Alexandru Ioan Cuza), în fiecare duminică de la ora 9:00 Loc de întâlnire: parcarea de lângă biserica de lemn din parc. O tură de parc are aproximativ 3,1 kilometri lungime.

Nu uitaţi:

înainte de a începe un program de alergare este indicat un consult medical amănunţit. participarea la alergare presupune că nu aveţi afecţiuni care să nu vă permită efortul fizic și că nu aţi primit vreo indicaţie din partea medicului care să vă interzică efortul! Răspunderea aparţine fiecăruia.


actualitate Nou record mondial

la semi-maraton

P

e 21 martie, Zersenay Tadese, din Eritreea, a ocupat primul loc în cursa de semi-maraton desfășurată la Lisabona , pe care a terminat-o în 58min:23 sec, stabilind astfel un nou record mondial. Timpul său este cu 10 secunde mai bun decât recordul anterior, stabilit în martie 2007 de kenyanul Samuel Wanjiru. Tadese a făcut o cursă extraordinară: la km 10 avea timpul de 27min:53 sec, în condiţiile în care și-a pierdut “iepurii” (peacemakers) pe drum. A accelerat apoi și a parcurs următorii 5 km în 13min:40sec (la km 15 avea 41min:33sec). Următorii 5 km i-a parcurs în

13min:48sec, astfel încât la km 20 al cursei a stabilit un record mondial cu timpul de 55min:21sec (cu 30 de secunde mai puţin decât vechiul record deţinut de Haile Gebrselassie). Ultimii 1,1 km ai cursei i-a parcurs în mai puţin de 3 minute. Performanţa sa merită apreciată nu doar la capitolul viteză, ci și pentru ritmicitatea alergării, în condiţiile în care ultimii 12 kilometri ai cursei i-a alergat singur. Născut la 8 februarie 1982, Tadese este, de asemenea, medaliat cu bronz la JO de la Atena, în proba de 10 mii metri și multiplu campion mondial pe distanţa semi-maratonului. Cursa feminină de la Lisabona a fost câștigată de Peninah Jerop Arusei (Kenya), cu un timp de 1h:08min:38sec. Campioana olimpică Constantina Diţă Tomescu a ocupat aici locul nouă (1h:14min:39sec).

Olaru, pe trei la Tokyo

M

aratonistele românce au obţinut deseori rezultate foarte bune în competiţiile desfășurate în Japonia, ţară în care cursele de maraton sunt extrem de populare. Duminică, 28 martie, Nuţa Olaru s-a clasat pe locul al treilea în cadrul maratonului de la Tokyo, cu timpul de 2h:36min:42sec. Startul s-a dat în timp ce temperatura exterioară era de doar 7 grade Celsius, cursa desfășurându-se ulterior pe vânt, ploaie și chiar ocazional zăpadă. Cursa feminină a fost câștigată de rusoaica Alevtina Biktimirova (2h:34min:39sec). Pentru rezultatul său, Olaru a încasat 2.000.000 de yeni japonezi, adică aproximativ 16.500 de euro. Născută pe 28 august 1970, Nuţa Olaru are o înălţime de 1.62 m și cântărește 47 de kilograme. Ea a mai câștigat până acum maratonul de la Denver (SUA, ţară în care se și pregătește) și a reușit să ocupe locul șapte în competiţia de la Boston, în 2008.

6

vara 2010

Serge Girard. Un nebun frumos

L

a mijlocul lunii martie a ajuns în România Serge Girard, francezul care şi-a propus să parcurgă alergând un tur al ţărilor din Uniunea Europeană. Deplasându-se cu o medie de circa 70 de kilometri pe zi, Serge vrea să stabilească un nou record mondial, dorind să fie primul maratonist ce ar trece de bariera de 25 de mii de kilometri alergaţi fără nicio zi de odihnă. „Este prima mea zi în România şi mă simt foarte bine, mai ales că sunt şi alţi alergători care mi s-au alăturat”, a spus Girard la sosirea în București. El a fost însoţit pe o bună parte a traseului de mai mulţi membri ai Ro Club Maraton. „În primul rând, vreau să dobor recordul mondial pe o distanţă parcursă de un alergător. Pe de altă parte, cred că este foarte interesant să văd atâtea ţări. În timp ce alerg, am timp să văd mai atent fiecare oraş prin care trec şi să cunosc foarte mulţi oameni. Este foarte greu, pentru că alerg aproape 72 de kilometri în fiecare zi. Este dificil pentru mine, dar cred că am şanse să termin acest tur. Deja am parcurs foarte mult din această distanţă, iar asta îmi dă putere pentru restul traseului”.

Serge Girard s-a arătat doar puţin îngrijorat de faptul că a pierdut în greutate mai mult decât se aştepta. „Până acum am slăbit destul de mult, am ajuns la greutatea de 54-55 de kilograme, iar din acest punct de vedere nu stau prea bine. Sper să nu mai slăbesc de acum încolo, pentru că în ritmul acesta nu voi mai avea ce să dau jos”. Iată cum descrie Alexandru Tatu, membru Ro Club Maraton, întâlnirea sa cu Serge Girard: „Tipul e un monument. De voinţă, pentru că face ce face, de modestie pentru că (iarăși) face ce face fără a avea vreo secundă pretenţia de a fi vedetă. Are și bun simţ. Din 4 în 4 km, se oprește să se revitalizeze, adică mănâncă puţin din ce îi pregătesc colegii lui. De fiecare dată își cerea o mie de scuze că ne ţinea pe loc. (…) Când ne-am întâlnit, cei care îl însoţeau ne-au spus că nu se simte prea bine. Văzându-ne, privirea i s-a înseninat și parcă a strâns din dinţi, ca să nu zicem că ne-am deplasat degeaba până acolo”. Cursa formidabilă a lui Serge Girard urmează să se încheie pe 17 octombrie, la Paris.


actualitate E posibil

2:02?

D

eţinătorul recordului mondial la maraton, etiopianul Haile Gebrselassie, a declarat recent agenţiei Reuters că se crede capabil să alerge distanţa de 42,195 km în două ore și două minute. În vârstă de 37 de ani, Gebrselassie este singura persoană din lume care a reușit să coboare sub două ore și patru minute, stabilind acum doi ani, la Berlin, actualul record mondial de 2h:03min:59sec. Etiopianul, al cărui principal obiectiv este titlul olimpic la JO Londra 2012, nu a spus când sau unde va încerca să realizeze noua performanţă, însă cel mai probabil aceasta se va întâmpla la Berlin, cursă al cărui traseu este considerat cel mai potrivit din lume pentru recorduri. Realitatea este că distanţa maratonului este parcursă tot mai repede, de tot mai mulţi atleţi de top. Anul trecut, nu mai puţin de 20 de bărbaţi alergători au reușit să termine maratonul în mai puţin de două ore și șapte minute, în condiţiile în care acum 12 ani acest timp era record mondial, conform site-ului sportscientist.com. Pe de altă parte, anul 2009 a consfinţit dominaţia absolută a atleţilor africani. Cei 20 de amintiţi mai sus sunt 13 kenyeni, 4 etiopieni și 3 marocani. Pe de altă parte, dintre cele 104 performanţe de sub 2h:10min înregistrate anul trecut, numai 13 au aparţinut unor atleţi care nu erau kenyeni sau etiopieni.

Antrenamentul bun se cunoaște de dimineață

U

n mic dejun consistent și sănătos este important pentru orice om, mai ales dacă practică alergarea cu regularitate. Din păcate, doar 43 la sută dintre români mănâncă dimineaţa, arată un studiu realizat de 360Insights. Cele mai conștiincioase în privinţa micului dejun sunt persoanele de peste 55 de ani și cele cu o educaţie superioară. Un sfert dintre români iau micul dejun mai rar de o dată pe săptămână, iar aceștia sunt în mod special tinerii cu vârste cuprinse între 19 si 24 de ani. „Micul dejun asigură 20-25 la sută din necesarul energetic recomandat. Energia astfel furnizată oferă suportul necesar activităţii fizice dar și randamentului intelectual, mai ales în prima parte a zilei “, spune prof. dr. Gabriela Radulian, medic primar diabet, nutriţie și boli metabolice din cadrul Institutului Naţional de Diabet “prof. dr. N. Paulescu”.

Spre

100 de maratoane

D

uminică, 16 mai, brăileanul Ilie Victor a alergat cea de-a 99-a sa cursă de maraton, în cadrul Maratonului Transilvania, desfășurat între Sighișoara și Mediaș. Sportivul în vârstă de 58 de ani va reuși în această vară să devină primul român ce depășește graniţa celor 100 de maratoane. La nivel mondial, persoana care a alergat cele mai multe curse oficiale pe distanţa de 42,195 km este un german, Horst Preisler, în vârstă de 74 de ani, care a terminat 1636 maratoane. În clubul select al celor care au alergat peste 1000 de curse de maraton mai intră alţi doi germani, un finlandez și o japoneză.

Fetele

rămân competitive

C

ampioana olimpică Constantina Diţă Tomescu a terminat pe locul 25 la feminin (locul 50 la general) în cadrul maratonului de la Londra, care s-a desfășurat pe 25 aprilie. Cursa, una cele mai importante din lume, a fost câștigată de rusoaica Lilia Șobukova, 32 ani, cu un timp de 2h:21min:59sec, cel mai bun rezultat personal. Pe 18 aprilie, Luminiţa Talpoș s-a clasat pe locul patru la maratonul de la Viena, cu timpul de 2h:33min:37sec. Talpoș este câștigătoare, de două ori până acum, a competiţiei desfășurată în capitala Austriei. O altă reprezentantă a României, Alina Niţulescu, a ocupat poziţia a șaptea, cu 2h:46min:27sec. Ediţia din acest an a revenit keniencei Hellen Kimutai, care a înregistrat timpul de 2h:31min:08sec. vara 2010

7


interviu

Numele ei e unul frumos, dar cam lung și mai greu de rostit, îndeosebi de către străini. Constantina o cheamă în acte, iar numele complet este Constantina Diţă-Tomescu. În schimb, toţi prietenii și oamenii din lumea sportului îi spun simplu: Pușa. Pușa e campioana olimpică la maraton, titlu câștigat acum doi ani la Beijing. E o performanţă uriașă, incredibilă aproape, unică pentru sportul românesc. Pușa e o femeie frumoasă și dârză. Insuficient însă pentru a ajunge în vârful performanţei 8

vara 2010

sportive. În cazul ei a trebuit, în plus, să se antreneze de două ori pe zi, să alerge 800 de kilometri pe lună sau să își sacrifice viaţa personala . Pentru Pușa, maratonul este o probă a încercării supreme, care – după cum se va vedea în interviul următor - a ajutat-o să își perfecţioneze voinţa și să accepte că, oricât de sus ar ajunge, tot un simplu om rămâne.


interviu Constantina Diță Tomescu Născută pe 23 ianuarie 1970 la Turburea (județul Gorj) Înălțime: 1.65 m Greutate: 48 kg

„De fiecare dată când alerg un maraton este ca și cum mi-aș trăi viața de la început” Constantina Diță-Tomescu va rămâne în istoria sportului românesc drept campioana olimpică de la Beijing, în proba de maraton. Ați visat vreodată la un asemenea rezultat? E o performanţă la care visează oricine ajunge la vârful performanţei sportive, mai ales când simţi că ești la un nivel din ce în mai ridicat și că, dacă faci totul cum trebuie, poţi fi cel mai bun. Aici e vorba de continuitatea pe care am avut-o în mulţi ani de sport, de disciplină, de sănătate și experienţă. Dacă ne uităm un pic la ce rezultate am avut înainte de Beijing, cred că se va înţelege că victoria de acolo nu a fost întâmplătoare.

Ce reprezintă, de fapt, maratonul pentru dvs? Maratonul este o probă a încercării supreme, care m-a ajutat să îmi perfecţionez voinţa și să accept că, oricât de sus aș ajunge, tot un simplu om sunt. Simt că de fiecare dată când alerg un nou concurs, aceasta este o nouă încercare peste care trebuie să reușesc să trec. Maratonul este viaţa mea și cu fiecare maraton alergat este ca și cum mi-aș lua viaţa de la capăt, o dată și încă o dată.

Care sunt principalele jaloane sportive ale evoluției, de la fetiţa născută într-un sat din Gorj, la campioana olimpică de azi? Ar fi foarte multe de povestit. Adevărul este că, pentru un copil, atletismul din timpul României comuniste era o alternativă bună, era o șansă. Atletismul este un sport ieftin în primă fază, nu este așadar

exclusivist prin preţurile echipamentelor, cum e de exemplu schiul. Nu știu dacă eu am ales atletismul sau, de fapt, acesta m-a ales pe mine. Eu cred că e vorba și de destin la mijloc. Am alergat la 18 ani la un cros școlar, l-am impresionat atunci pe antrenorul Mircea Zorilă, care m-a descoperit și m-a dus la un club din Târgu Jiu. Odată cu apariţia primelor rezultate a venit și confirmarea că a fost vorba de o alegere bună. Atleţii încearcă să-și găsească “proba” și să se specializeze. Cum eu nu aveam calităţile native pentru probe mai scurte și mai ușoare, am tot urcat în distanţa probelor, de la 800 metri până la maraton. Aici, la maraton, mi-am găsit locul. Am avut un psihic puternic și o voinţă pe măsură, iar asta m-a ajutat să trec peste momente grele, să știu să am răbdare și să muncesc pentru performanţă. Un al doilea pas decisiv a fost plecarea mea în Statele Unite. Am riscat, am făcut sacrificii, însă am reușit să-mi ridic decisiv nivelul de perfomanţă.

de la dl. Ion Bură. Din 2000, până în prezent, am lucrat cu Valeriu Tomescu, cel care care m-a șlefuit, alături de care am ajuns în vârful piramidei. După o clasare cam dezamăgitoare la Jocurile Olimpice de la Atena (2004), Vali a fost cel care a citit enorm și a încercat să găsească soluţii pentru a suplini lipsurile mele. A lucrat mult la nivel metodic, dar a acordat o atenţie mult mai mare părţii fiziologice a pregătirii. Împreună cu Vali, cu eforturi cumulate, am reușit să ajung la aurul olimpic. Nici un sportiv sau antrenor nu poate realiza mai mult de atât.

Cariera oricărui sportiv e determinată și de antrenorii alături de care lucrează. Ce ați învățat de la aceștia? Fiecare antrenor din cariera mea a avut calităţile și rostul lui. Domnul Zorilă Mircea a fost cel care m-a descoperit, care a avut ochiul potrivit pentru a vedea un copil, a-i depista talentul și a-l îndrepta spre sport. De fapt, nu sunt singura lui descoperire, fiind știut că dl. Zorilă a direcţionat mulţi copii talentaţi către atletism. Am învăţat ce înseamnă cu adevărat munca și ce sacrificii presupune atletismul vara 2010

9


interviu Rezultate foarte bune aţi avut și imediat după nașterea fiului dvs, Rafael. Cum explicaţi acest lucru?

Palmares

E adevărat. Cred însă că schimbarea cea mai importantă a venit la nivel mental, psihologic. Am fost mult mai hotărâtă să-mi îndeplinesc visul pe care-l aveam de mic copil: să ajung la Jocurile Olimpice și să câștig o medalie. Exact ca și idolul meu, Maricica Puică. În plus, nu mai luptam doar pentru mine, luptam pentru mine și pentru Rafael.

Aș dori acum să vă adresez mai multe întrebări tehnice. Cum arată așadar programul dvs de pregătire de dinaintea unei competiţii importante? Altfel, câţi kilometri alergaţi în medie pe săptămână? De obicei pregătesc o competiţie cam cu patru luni înainte. În primă fază fac volum mare, alerg până la 900 de kilometri pe lună, apoi scad puţin din volum, până pe la 750 de kilometri, dar cresc intensitatea antrenamentelor. În ultima lună, volumul scade la 650 de kilometri și pun accent și pe acomodarea la condiţiile de concurs. Una peste alta, alerg în medie circa 180220 de kilometri pe săptămână. Ca să vă faceţi o imagine mai exactă, să vă spun că mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora 5:30, astfel încât să pot face cât mai bine și cele două antrenamente zilnice și să mă pot ocupa cum se cuvine de programul fiului meu. Rafael, pe lângă școală, practică și două sporturi. Așadar, e destul de complicat...

Știu că mult timp vă antrenaţi la altitudine. Cât de important este acest lucru și cu cât timp înainte de o cursă coborâți la nivelul mării?

10

vara 2010

Campionă olimpică la maraton, Beijing 2008

Pregătirea de la altitudine este foarte importantă pentru un sportiv de performanţă, chiar decisivă. Antrenamentele în condiţii de prag anaerob sunt de o importanţă indiscutabilă. Coborârea de la altitudine o fac cu 14 zile înainte de competiţie.

Cum vă alimentați? Raţional, dar fără să fac din asta o obsesie. Mănânc cam tot ce îmi doresc, inclusiv dulciuri, nu am restricţii cantitative, dar bineînţeles fără să fac excese. Aleg cu atenţie alimentele și mă hidratez foarte bine. Mănânc carne zilnic, dar obligatoriu carne albă (pește, pui, curcan), salate cât de des, brânzeturi (feta), sucuri naturale, evit băuturile carbogazoase în perioadele de pregătire. La acestea aș mai adăuga laptele proaspăt, cerealele, dar lista poate continua.

Folosiți susținătoare de efort sau băuturi energizante? Folosesc multe susţinătoare de efort, dar aici nu e nimic spectaculos. Împreună cu antrenorul meu am studiat atent, prin analize, care sunt

A mai cîștigat maratoanele de la Chicago (2004) și Singapore (2002) și campionatele mondiale de semi-maraton – Edmonton (2005). Clasări pe podium la maratoanele de la Chicago (locul 2 – 2003 și 2005). Londra (locul 2 – 2005 și locul 3 – 2004, 2007) și locul 3 la campionatele mondiale de maraton (Helsinki, 2005).

J.O. Beijing 2008 38 de ani și 7 luni este vârsta la care a câștigat medalia de aur. Este campiona olimpică cea mai vârstnică la maraton. Timpul realizat: 2 ore, 26 de minute și 44 de secunde. „Un timp nu foarte bun, dar suficient”, după cum a declarat Pușa.


interviu

pierderile cele mai importante pe care le suferă organismul meu în timpul antrenamentelor și încercăm să le compensăm. Am grijă, prin urmare, să nu-mi lipsească vitaminele esenţiale, antioxidanţii, multimineralele, calciul etc. Ca băutură folosesc Cytomax, atât în timpul antrenamentelor, cât și la competiţii. Pe lângă toate acestea, pun mare accent pe refacerea de după antrenamente.

Care sunt calitățile obligatorii ale încălţărilor de alergare pe care le folosiți? În timpul unui maraton este foarte importantă încălţămintea cu care alergi, datorită lungimii probei. Folosesc doar încălţări Asics, din anul 2002 și, fără să vreau neapărat să le fac reclamă, pot spune că odată cu trecerea la Asics am scăpat de tot ce înseamnă bătături, răni sau alte probleme cauzate de pantofi. Am fost adeseori întrebată după J.O. de la Beijing ce răni am suferit în acea cursă, dacă am avut bătături sau dacă mi-a căzut vreo unghie... Răspunsul meu a fost că nu mi s-a întâmplat așa ceva. Am avut încălţămintea perfectă pentru a alerga maratonul. E drept că astăzi alerg cu pantofi creaţi special pentru mine, iar pentru asta mi s-a luat un

mulaj al tălpilor, pentru ca încălţările să nu aibă nici un defect, dar cred că fiecare dintre alergători are posibilitatea să facă alegerea corectă, adaptându-și încălţămintea și optând pentru Asics.

Credeți că vom asista în viitorul apropiat la coborârea sub bariera de 2h:15min în proba de maraton feminin? Nu cred să mai fie cineva capabil, prea curând, să coboare sub acest timp, pentru că la nivelul acesta a ajuns numai o sportivă, britanica Paula Radcliffe. Toate celelalte sportive sunt sub bariera de 2h:18min. Dar niciodată nu se știe. Chiar dacă este foarte greu, sportul evoluează spectaculos de la an la an. Deci... rămâne de văzut.

Acum, trăiți și munciți în Statele Unite. Vă vedeți întorcându-vă în România? Care sunt, totodată, planurile dvs pentru viitor? Visul oricărui român plecat din ţară este ca, la un moment dat, să revină acasă. În momentul acesta, pentru că eu cred cu tărie în ţara mea și în oamenii ei, sper să devenim cât mai repede ţara în care orice român să-și dorească să trăiască. E greu de spus, totuși, ce voi face în viitor.

Alegerile mele vor depinde în bună măsură de cele ale fiului meu Rafael, el e ceea ce am mai de preţ, deci e normal să fie așa.

Ce ați spune unui copil care și-ar dori să ajungă precum Constantina Diță-Tomescu? Că trebuie să știe la ce se înhamă. Că îl așteaptă zeci de ani de muncă fără oprire, de eforturi uneori inumane. Că trebuie să aibă un psihic de fier, pe care să și-l întărească necontenit, și mai ales că trebuie să aibă foarte multă răbdare. Alergarea de maraton e un sport în care performanţa vine după foarte, foarte multe încercări, iar dacă vrei să ajungi în top trebuie să fii pregătit pentru sacrificii dintre cele mai mari. Foto: Pro Sport, Sport Expert Management sau arhiva personală a Constantinei Diţă Tomescu

SPORT EXPERT MANAGEMENT ROMANIA Sfântu-Gheorghe str Grigore Bălan nr 2 e-mail : office@sportexpertmg.com Telefon : 0040-726-777-908

Cei mai buni timpi din carieră: 5000 m:

15min:28s.91 București, 2000

10000 m:

31min:49s.47 Göteborg, 2006

semi-maraton: 1h:08min:07sec Chicago, 2006 maraton:

2h:21min:30sec Chicago, 2005 vara 2010

11


reportaj 5364 de metri. Aceasta este altitudinea la startul maratonului Everest, cursa care se desfășoară la cea mai mare înălțime din lume. Să alergi în Himalaya, unde oxigenul este cu circa 50 la sută mai puțin decât în condiții normale, este nespus de frumos, dar și mult mai greu.

La cea mai mare

altitudine Foto: Costas Polinakis, Marian Chiriac

de Marian Chiriac

A

m dormit infect în noaptea de dinaintea cursei de maraton. Cred că nici două ore. Nu, nu am avut emoţii. Doar că a fost tare frig, un frig ce a pătruns prin sacul de dormit ce trebuia să asigure confortul termic la temperaturi de până – 20C. De dimineaţă erau cristale de gheaţă pe pânza interioară a cortului. Sunt în tabăra de bază a Everestului, locul de unde încep ascensiunile spre cel mai înalt vârf al planetei. E o zonă a gheţarului Khumbu, unde terenul este suficient de stabil pentru a permite instalarea corturilor. Situată în curba pe care gheţarul ce curge de pe Everest o face spre răsărit, tabăra este într-o căldare, înconjurată pe aproape toate părţile de munţi înalţi și înzăpeziţi. E tulburător de frumos în jur. Mă simt de parcă aș fi întrun amfiteatru al zeilor!

12

vara 2010

E 29 mai, dată la care se desfășoară anual maratonul Everest Tenzing-Hillary, cursă prin care se marchează astfel ziua în care cei doi alpiniști au reușit prima ascensiune a ceea ce localnicii numesc Chomolungma, Zeiţa Mamă a Pământului. După mai bine de două zile de ninsoare, acuma s-a oprit. Din când în când, gheţarul din jur scrâșnește și trosnește, măcinând pietre, ce se aud apoi huruind cu zgomot la vale. Mai dătătoare de fiori de spaimă sunt însă avalanșele, din fericire sunt mai departe și mai rare. Ar trebui să iau micul dejun, nu pot mânca însă nimic. Încerc să mușc dintr-o bucată de pâine prăjită, dar scuip dumicatul pentru că stomacul meu se opune. De trei zile îmi este rău din cauza AMS - Acute Mountain Sickeness, afecţiune ce lovește cam pe toţi drumeţii care urcă la înălţimi de peste 3000-3500 de metri. Înghit doar niște ceai cald, sperând să mă mai încălzesc. E frig, picioarele îmi sunt îngheţate, degetele și ele bocnă în mănuși (sunt din cele subţiri, pentru alergare), tremur. Doar la nivelul feţei, arsă de vânt și soare în zilele precedente, simt o fierbinţeală, care nu e prea plăcută totuși. Startul vine izbăvitor. Se pleacă în uralele generale, un mic grup de 100 și ceva de alergători, dintre care aproape jumătate sunt “occidentali” (europeni – mulţi germani, nord americani, dar și din Noua Zeelandă sau Africa de Sud). A fost cu noi și un rus, însă acesta a dispărut înainte de

cursă în condiţii încă neelucidate. Dar asta e altă poveste. Încep să alerg. Nu știu cum și de ce, dar imediat ce încep să alerg uit de toate durerile, de frig, de stomacul gol, de nopţile dormite pe sponci. De undeva, din interior, îmi vine o energie ce mă mișcă mereu înainte. Nu îmi doresc decât să termin cursa cu bine.

S

e aleargă pe o potecă de munte, cu nămeţi pe o parte și alta, pe zăpadă bătătorită, dar și cu lungi porţiuni de gheaţă. Mă felicit pentru că am avut inspiraţia să tai, cu o seară înainte, vârfurile la o pereche de ciorapi și apoi să “îmbrac” cu ei încălţările de alergare. Nu alunec deloc. Aproape pe nesimţite ajung la Gorakshep. E prima „localitate” de pe traseu, de fapt o aglomeraţie de câteva mici cabane (lodge), ce oferă cazare și masă. Acum însă eu trebuie să alerg, deși mi-e tare poftă de un ceai fierbinte. Iau primul gel energetic, înghiţit pe fugă și sorbind dintr-o apă rece ca gheaţa. Pe tot traseul celor 42 de kilometri voi rezista doar cu șase geluri, pentru că mai multe nu am la mine (la un maraton pe șosea folosesc în general maximum patru). Din fericire, drumul începe să coboare vizibil spre Dingboche, de aceea avansez repede. Când și când apuc să arunc câte o privire în jur, să admir peisajul stâncos, văile ameţitoare. Dacă știţi Făgărașii,


reportaj încercaţi să multiplicaţi dimensiunile de acolo, de trei ori,zz pentru a avea o perspectivă asupra Himalayei. Am parcurs primii 17 kilometri ai cursei. Orsho. Pangboche. Tyangboche. Un traseu tot mai sinuos, cu urcușuri și coborâri continue. Trec pe lângă o mănăstire de a cărei priveliște misterioasă mă bucurasem cu câteva zile înainte. Un grup de călugări budiști aplaudă cu frenezie. Nu am gândit asta în timpul cursei, dar acum pot să spun că semnele unei atitudini religioase sunt foarte vizibile peste tot în Nepal. În zona himalayană, peste tot flutură mii de steaguri de rugăciune, imprimate cu mantre tradiţionale. Steguleţele sunt de mai multe culori, fiecare cu semnificaţia sa: albastrucerul, alb-vântul, roșu-focul, verde-apa, galben-pământul. Vântul mișcă continuu steagurile și “împrăștie” rugăciunile, parcă la nesfârșit. Mantre sunt scrise și pe multe stânci de pe marginea drumului, mai ales la intrarea în localităţi. Aici, literele sunt cel mai adesea negre, pe fond alb, iar amalgamul de stânci negre și munţi înalţi, impunători, dă senzaţia că traversezi Mordor, ţinutul fantastic din Stăpânul Inelelor.

D

ar să mă întorc la cursă. După Tyangboche urmează supliciul. E porţiunea cu urcușurile cele mai abrupte. Scurtă paranteză: în final, maratonul Everest

Costuri avion București-DelhiKathmandu și retur: circa 700 de euro taxă de participare: 2150 USD cheltuieli în Nepal: 150 euro echipament: circa 350 euro suplimente energetice, băuturi hidratare, medicamente: circa 200 euro am slăbit cinci kilograme

Programul zilnic

C

cumulează circa 3000 de metri de coborâre și aproape 2000 de metri de urcuș. Alergatul în pantă – sau, mă rog, mersul, după cum se întâmplă acum tot mai des – mă stoarce de puteri. Nu mă opresc însă. Aproape fiecare pas mă obligă la un efort de voinţă: îmi las mintea să coboare la nivelul piciorului și să-l miște… mintea îmi mișcă dreptul, apoi stângul, iarăși dreptul și tot așa. Ajung la kilometrul 35 al cursei, la spitalul din Khunde. Știu că nu mai am mult, știu că voi termina cursa, dar vor fi kilometri de final cei mai chinuitori. Recunosc locul unde trebuie să ajung, îl văd în apropiere, dar pentru că traseul e sinuos, trecând printre gospodăriile din Syangboche, parcă nu mai reușesc să ajung acolo. E ca în coșmarul alergătorului, pășesc, dar nu înaintez. Ultimii trei kilometri sunt în coborâre. Văd la picioarele mele Namche Bazaar, pe undeva trebuie să fie și linia de sosire. Se aude tare muzică, melodii indiene. De bucurie încep să dansez în timp ce alerg, unduiesc mâinile și corpul, îmi trec două degete prin dreptul ochilor, languros… Redevin serios în apropierea finișului. Termin maratonul în 7 ore, 39 de minute și 34 de secunde. Sunt un amestec de emoţii: bucurie imensă, oboseală. Îmi jur din nou că e ultima dată când mai mă înham la așa efort (promisiune încălcată!). Am faţa bine arsă de vânt și de soare, buzele descuamate, plus neras și cam nespălat de câteva zile. Dar am reușit…

u excepţia zilei de alergare, a fost aparent monoton și lejer. Dimineaţa la 6 era trezirea, imediat apoi, la ușa cortului, ne era adus un ceai îndulcit, apoi un lighean de alamă cu apă călduţă, pentru o spălare sumară. Mic dejun frugal: porridge și un ou, cu puţină pâine prăjită. Apoi, la drum. Porterii cărau bagajele grele, în timp ce noi duceam în spate doar câteva kilograme, cu strictul necesar peste zi. Apa era extrem de importantă. La altitudine este vital să bei cel puţin trei litri pe zi, pentru o bună aclimatizare. Mergeam până aproape de ora 12, apoi prânzul la una din cabanele de pe traseu. Ulterior, în funcţie de programul zilei respective, ne continuam drumul până pe la ora 16, când ajungeam la locul de campare. Masa de seară era cea mai consistentă: supă de usturoi, legume, paste sau specialităţi locale; carne, rar, și doar de la conservă. Imediat apoi se mergea la culcare, în cort. Deși am mers pe jos doar vreo 40 de kilometri până la locul de start, trebuie știut că, din cauza altitudinii, în Himalaya, orice drum de câteva ore pare mult mai lung. Pașii sunt mai greoi, respiraţia mult îngreunată.

Mai multe amănunte despre cursă sunt disponibile la www.everestmarathon.com

vara 2010

13


reportaj

de Paul Dicu

C

red că în viaţa unui alergător sunt câteva curse care nu trebuiesc ratate. Altfel, nu te vor lăsa în pace regretele. E și cazul meu. Parcă dintotdeauna am vrut să alerg în deșert, însă dacă mă întreabă cineva cum de am ales tocmai Sahara Marathon, nu aș ști ce să-i spun. Era într-o seară de mai-iunie 2009. Am ajuns pe site-ul maratonului aparent din întâmplare și, după ce am parcurs vreun sfert de oră datele generale de prezentare, mi-am zis: așa, acum unde e butonul de înscriere? Abia pe urmă am început să văd cam cât m-ar costa, ce eforturi ar presupune. Organizatorii, o firmă spaniolă, s-au dovedit foarte serioși și, imediat după înscriere, mi-au dat mereu informaţii, de la configuraţia terenului până la ce trebuie să iau cu mine în călătorie. Am început pregătirea pe la sfârșitul lunii iunie. Au urmat vreo nouă luni de pregătire fizică, dar și de stres, teamă și nerăbdare. Nu mai alergasem niciun maraton în deșert și oarecum mă temeam... știam apucăturile nisipului.

Traseul de antrenament a fost pe plaja din Constanţa, unul suficient de lung, vreo 25 de kilometri. E drept că lipseau dunele, iar nisipul nu e așa de fin precum cel din deșert, dar măcar e nisip. Am alergat ziua, pe călduri de 30 de grade, dar și noaptea. Din păcate, noaptea trebuia să mă feresc de toate gropile săpate de turiști, de nenumărate sârme, ţevi și alte resturi de beton, iar ziua trebuia să strâng din dinţi să nu mă enerveze remarcile răutăcioase ale multor turiști. Căldura de acasă, de peste vară, mi-a prins bine, m-am obișnuit cu temperaturile ridicate. Greul a venit însă iarna, când erau -20 de grade iar eu trebuia totuși să alerg. Ca atare, ultimele două luni le-am alergat pe bandă. Lucrul acesta, adăugat faptului că nu am făcut o bună recuperare, mi-a provocat o tenusinuvită cu exact o săptămână înainte de plecare. M-am îndopat cu anti-inflamatorii și mi-a trecut. În plus, mi-am schimbat destul de mult alimentaţia, axându-mă pe carne de pui, vită, paste (deși nu-mi plac deloc), cât mai multe legume și fructe. Din nu știu care motiv, corpul meu a început să își reducă singur nevoile de apă, astfel că în ziua cursei nu cred c-am băut mai mult de trei litri. În plus, vechi obicei, am băgat în mine multe borcane cu polen. Este fenomenal polenul.

UN MARATON CA UN PROTEST Și a venit și ziua plecării. De la București am aterizat la Madrid, unde ne-am întâlnit toţi cei circa 450 de alergători, din vreo 35 de ţări. Fiind singurul român, am fost

repartizat în lotul vorbitorilor de engleză, alături de americani, irlandezi, nemţi, finlandezi. Apoi, cu două avioane ale Air Algeria, am ajuns la Tindouf, undeva în vestul Algeriei, în deșert. Autobuzele și camioanele ne așteptau la ieșirea din aeroport, pline de nisip, anticipând parcă ce avea să urmeze. După alte două ore de mers prin noapte, prin deșert, escortaţi de poliţie și armată, am ajuns la Smara, unde am fost repartizaţi localnicilor care, foarte generoși și eficienţi, ne-au preluat în corturile lor. Căci în cort aveam să îmi petrec următoarele nouă zile, punând o pătură pe jos, învelindu-mă cu sacul de dormit și dormind buștean. Serile le-am petrecut cu familia-gazdă de saharawi, o populaţie a deșertului, amestec de beduini și africani. Oamenii nu știau ce să ne mai facă pentru a ne simţi cât mai bine. Stând de vorbă cu ei am aflat despre situaţia lor, despre cei 35 de ani de pribegie, după ce ţara - Sahara Occidentală - le-a fost împărţită între Maroc și Mauritania. Peste 250 de mii de saharawi au fost obligaţi să-și părăsească locurile de baștină și să plece în pribegie. Astăzi ei stau în tabere de refugiaţi pe teritoriul Algeriei și trăiesc din ajutoare internaţionale. Sahara Marathon s-a născut ca un protest, ca un semnal de alarmă asupra a ceea ce se întâmplă cu acești oameni. De zece ani, sute de maratoniști aleargă pentru a ajuta populaţia saharawi, plătind o taxă de participare sau donând benevol diferite sume. Locuitorii nisipurilor, deși aspri la prima vedere, se bucură continuu și sunt extrem de vii. Oarecum fără să vrei, înveţi

Un maraton în „Înainte de a alerga Sahara Marathon, nu am crezut că o să mă întorc atât de schimbat de la întâlnirea cu deșertul. După această cursă am înțeles lucruri noi despre efort, despre propriile limite sau despre prietenie. Să nu uit, e incredibil de multă lumină în deșert, noaptea„ 14

vara 2010

Foto: Paul Dicu

Sahara


reportaj „Am terminat cursa în 5 ore și 41 de minute, mai mult decât estimasem. Am alergat cu o pereche de Asics Gel Nimbus 11, pe care-i folosisem vreo 400 de km înainte. Au fost extraordinari. N-am avut nici măcar o bășică la sfârșit! Mă rog, mi-au căzut două unghii, dar asta nu se pune. Tricoul de microfibră de la Adidas și clasicul shorty, tot din microfibră, au fost excelente”

de la ei lecţii despre omenie și respect. Cursa a fost pe 22 februarie. Ne-am trezit pe la ora 5:30, căci startul se dă devreme, pentru a evita căldura. În autobuze, aproape nimeni nu vorbea. Toţi eram încordaţi și ne gândeam la ce avea să urmeze. Atunci am avut un moment de teamă: „Dacă nu reușeam să termin cursa? Dacă mă fac de râs?”. Mi-am scuturat gândurile negre și-am început să recit o „litanie” pe care-o scot de la naftalină în astfel de momente. A funcţionat.

CÂND PLĂMÂNII IAU FOC Au fost 28 de grade la ora startului. La prânz se ajunsese deja la 39. Traseul a fost fenomenal. Primii 15 kilometri, nisip cu pietre. A trebuit să fiu foarte atent să nu-mi rup picioarele printre bolovani, așa că nu pot să zic că m-am plictisit. A doua treime a cursei a fost formată însă din porţiuni cu dune de nisip. Temperatura urcase deja și genunchiul mă sâcâia tot mai rău. Dacă pe un teren plat mai poţi gestiona mișcarea piciorului, pe dune, când îţi intră în nisip până deasupra gleznei, nu ai nicio șansă. La modul ideal, ar fi trebuit să-mi pun protecţii (ca niște parazăpezi) peste încălţări, pentru a împiedica să intre nisipul. N-am avut însă de unde să le iau, așa că mi-am tras o pereche de ciorapi peste adidașii de alergare. A mers foarte bine și așa. Puţin după kilometrul 25, dintr-o dată, plămânii îmi iau foc, picioarele mi se înmoaie și-mi vine să mă așez în fund la fiecare pas. Venise „omul cu ciocanul”: momentul care, de obicei, vine pe la km 33 –35 al unei curse de maraton sosise acum mai devreme. Căldura, dunele de nisip și Dumnezeu mai știe ce, mă făceau să îmi spun la fiecare pas: “oprește-te, ai arătat ce era nevoie, gata, nu mai e nevoie să alergi, dacă ţi se întâmplă ceva?” Primesc un gel de carbohidraţi dintr-o mașină de asistenţă, pe care îl completez cu niște praf isotonic. Încep să îmi revin. Ajung într-o tabără de refugiaţi. Copiii mă iau de mâini și aleargă alături de mine, iar femeile scot sunete de încurajare, stranii.

Îmi trece toată oboseala și simt fiori de emoţie pe șira spinării. Oamenii aceia îmi mulţumeau că alergam pentru ei. Se termină sectorul de dune, ar mai fi vreo 15 kilometri de nisip cu pietre, oarecum denivelat. Trec peste momentele de sete cruntă și peste faptul că la un punct de hidratare se terminase apa. Trec și peste o durere de ficat. Alerg mereu. În cele din urmă, văd la orizont ţarcurile de capre din satul unde se află linia de sosire și mă bucur. Ar mai trebui să fie doar vreun kilometru și jumătate până la finiș. Apar și oameni care aplaudă și mă încurajează. Mă ustură groaznic nasul și faţa de la soare. Mă uit mai mult în jos și scot steagul românesc, pe care-l pun pe umeri. Vântul bătea din faţă și-l flutura. Îmi trece prin cap că-s caraghios ca un Superman pensionar și mă pufnește râsul. Aud foarte clar strigătele-încurajări ale femeilor de pe margine. „Romania! Romania! Yalla! Yalla!” Mă uit în faţă și văd finișul, la vreo sută de metri. Sportivii care terminaseră înaintea mea mă aplaudă și strigă: „Go, go to victory!”. Deschid braţele și accelerez. Privesc în sus și strig: „Ţi-am zis, ţi-am zis!”. Niște mâini îmi atârnă medalia de gât. Gata. Am terminat. Pun un genunchi în pământ

și-mi dau lacrimile. Mă șterg repede. Fac o poză alături de alţi sportivi și mă duc într-o parte, singur. Mă trezesc îmbrăţișat pe la spate de un localnic care tot repetă: „Bravo Romania”, „Bravo, I know Romania!”. Au rămas în urmă, acolo între dunele Saharei, circa 250 de mii de saharawi care așteaptă să se întoarcă acasă. Dar au mai rămas și câteva urme de pași de alergător, ce vor fi șterse de prima furtună de nisip. Amintirile nu pot fi însă șterse. Yalla, fraţilor!

„Cursa din Sahara m-a costat cam 1200 de euro, incluzând aici biletul de avion București-Madrid, taxa de participare, cazarea de o noapte la hotel în Madrid, asigurarea de sănătate. A fost însă o experienţă extraordinară, care a făcut toţi banii.”

Mai multe detalii la www.saharamarathon.org vara 2010

15


dosar dossaar

La linia de start. Ghid pentru începători Vrei să începi să alergi? Noi credem că e o idee grozavă. Dacă te decizi să faci acest lucru, e bine să îți cunoști limitele fizice și apoi să ai un plan de antrenament cât mai bine pus la punct. În rest, poate e bine să urmezi indicațiile de mai jos.

P

rima lecţie pe care trebuie să o înveţe un alergător începător este faptul că nu există o reţetă unică, o formulă care repetată precum o mantră să îţi aducă succesul dorit, fie că acesta ar însemna să parcurgi o anumită distanţă într-un timp cât mai scurt, fie să îţi menţii starea fizică generală sau, de ce nu, să slăbești. Oricum, înainte de a te apuca de alergat nu uita:

FĂ UN CONTROL MEDICAL. Mergi la doctorul de familie sau, dacă este posibil, la un specialist în medicină sportivă care să își dea acordul pentru a putea începe activitatea fizică.

EVALUEAZĂ-ŢI NECESARUL DE ECHIPAMENT. Chiar dacă se spune că alergatul este cel mai ieftin sport, încearcă să îţi cumperi echipament cât mai performant. Asta presupune, în primul rând, achiziţionarea unor pantofi speciali pentru alergare, care sunt astfel produși încât să îţi protejeze cât mai bine picioarele. Există acum și în România câteva branduri internaţionale care oferă încălţări potrivite, la preţuri rezonabile. O pereche bună de pantofi ar trebui să reziste la circa 600-800 km alergaţi.

ALEGE CU GRIJĂ LOCUL UNDE VEI ALERGA. Unii oameni preferă să meargă la o sală de fitness și să alerge pe bandă, în timp ce alţii aleg să iasă în parc sau pe stadion. Tu decizi. E de dorit totuși să știi lungimea traseului de alergare, pentru a-ţi putea urmări evoluţia. Dacă ești supraponderal sau ai probleme articulare, alege în primă instanţă alergarea pe bandă, care are capacitatea să atenueze într-o oarecare măsură șocurile.

16

vara 2010

Bun. Se poate spune că acum poţi începe antrenamentele. Dar cum să te pregătești cât mai bine fără un program clar, util, dar în același timp simplu și eficient? La o simplă căutare pe internet poţi găsi o mulţime de astfel de programe. Toate se bazează pe niște principii generale, pe care e recomandabil să le urmezi cât mai atent. Noi îţi prezentăm în continuare câteva din ideile experimentatului antrenor canadian John Stanton, din cadrul clubului Running Room: Începe orice antrenament cu 2-3 minute de exerciţii de încălzire a tuturor grupelor de mușchi folosite în alergare şi nu uita să mergi 2-3 minute, după ce ai terminat antrenamentul, pentru a relaxa muşchii. Nu fă exerciţii de stretching înainte de alergare, acestea sunt indicate la sfârșitul antrenamentului. Evaluează-ţi cât mai onest nivelul de pregătire fizică. Nu forţa, dar mai ales aleargă

încet la început și nu te rușina să te oprești atunci când simţi că nu mai poţi. Mersul în ritm rapid este prima formă de antrenament sugerată pentru începători. Nu îţi propune de la început să alergi 5 km fără oprire, ci adoptă un program combinat de mers-alergare. Nu trebuie să te simţi jenat dacă nu poţi să alergi mult sau dacă trebuie să te mai oprești din când în când. Dacă ești perseverent și te ţii de antrenamente, poţi ajunge să alergi chiar și un maraton. Nu te grăbi. Regula general acceptată este să nu crești distanţa alergată cu mai mult de 10% de la o săptămână la alta. Pare puţin, dar așa îţi protejezi sănătatea și poţi progresa fără problem. E recomandabil să alergi la început cel mult 20 km pe săptămână, pentru a ajunge la 40 de km (nivel suficient pentru a termina un maraton, dacă asta vrei) în circa 1012 săptămâni.

Nu începe un antrenament și mai ales nu pleca în cursă fără o încălzire prealabilă. E recomandat să începi cu exerciții de gimnastică și mobilitate pentru brațe, picioare și trunchi (spate, umeri, ceafă). Apoi mers din ce în ce mai vioi sau alergare ușoară, timp de 3-4 minute. Începe ușor orice alergare și treptat mărește tempoul. În cazul unei alergări pe o distanță mai mare, încălzirea trebuie să cuprindă, după exercițiile de mobilitate, și câteva alergări de viteză, pe distanța de 50-60m. Pauza între intervalele de alergare este obligatorie, de 1-2 minute. Nu uita nici de alergarea de încheiere (cool-down), de după antrenament. Trebuie să fie o alergare ușoară de 3-5 minute sau chiar mers, în cazul începătorilor sau al persoanelor mai în vârstă. Ulterior, se pot adăuga exerciții de respirație combinate cu mișcări de mobilitate sau stretching.


dosar dosar Contactul cu pământul, în pasul de alergare, se poate face în mai multe feluri. La alergările mai lungi, piciorul e bine să aterizeze cât mai mult pe partea anterioară a tălpii piciorului (oricum, nu pe călcâi) sau pe partea exterioară a labei piciorului. Alergarea pe vârfuri se folosește în probele de viteză și este mult mai obositoare.

Lungimea pasului se reglează în mod natural și depinde de forța, mobilitatea și greutatea corpului.

Este foarte important să fii relaxat în timp ce alergi. Asta înseamnă că toți mușchii care nu sunt folosiți la alergare să nu fie contractați.

Tehnica de alergare

Șoldurile și talia trebuie să fie fixe, fără mișcări laterale accentuate. Spatele stă drept și relaxat, și nu înclinat spre înainte. Umerii trebuie să fie relaxați, brațele să se miște natural și să fie îndoite la aproximativ 70-90 de grade, acționarea lor făcându-se din umeri şi nu din antebraț. Capul e în prelungirea corpului, iar privirea spre înainte, încât să îți permiți să vezi pe unde calci.

Echipament Alergarea este simplă. În principiu, este nevoie doar de niște încălțări, de un tricou și un pantalon, puțină voință și de un drum care să ți se deschidă în față. Totuși, e bine ca un alergător să acorde atenție echipamentului folosit, pentru că astfel își protejează sănătatea sau își poate îmbunătăți performanțele sportive. Prezentăm în continuare câteva date despre echipamentul de alergare de vară.

SUTIEN PENTRU ALERGARE Alternativ, bustieră. Recomandabil, dintr-un material care să permită eliminarea transpiraţiei și să protejeze pielea. Preţuri: 180 RON – 250 RON

TRICOUL DE ALERGARE Recomandabil să fie din microfibră, deoarece permite eliminarea mai ușoară a transpiraţiei. Preţuri: 29 RON - 99 RON

CEAS Un instrument util, care în funcţie de model poate oferi informaţii simple (timpul de alergare) sau mai complexe (timp, distanţă parcursă, puls, calorii consumate etc). Preţuri: 200 RON – 550 RON

CIORAPI DE ALERGARE ȘORT DE ALERGARE

Modele: Claudia Tănase și Sergiu Buciuc

Recomandabil, dintr-un material respirabil și cu un design specific. Pentru distanţe mai lungi sunt recomandabili și ciorapii de compresie, care îmbunătăţesc circulaţia venoasă și limfatică. Preţuri: 15 RON – 60 RON

Variante: pantaloni gen corsar sau până la genunchi. Recomandabil să fie dintr-un material care să permită ventilaţia pielii și eliminarea transpiraţiei. Preţuri: 69 RON – 189 RON

PANTOFI DE ALERGARE Obligatoriu, încălţări speciale de alergare, care trebuie să aibă următoarele calităţi: să protejeze articulaţiile de șocuri, să aibă stabilitate și să fie potriviţi tipului de călcătură. Preţuri: 139 RON – 269 RON

*Informaţiile oferite sunt generale și se bazează pe o estimare a preţurilor produselor care se găsesc în magazinele de specialitate din România. vara 2010

17


dosar

Jogging alergare ușoară (viteza maximă e de 9km/h) practicată îndeosebi pentru întreținerea sănătății.

Cros

18

Maraton cursă atletică desfășurată pe o lungime de 42,195 km.

Stretching complex de exerciții fizice prin care

articulațiile sau grupuri de mușchi sunt supuse deliberat unei elongații maxime. Mișcarea se oprește la punctul maxim timp de 20-30 de secunde și are ca efect reducerea tensiunii musculare, relaxând și stimulând circulația sângelui.

LUNI

10 săptămâni

Program de antrenament

alergare pe teren variat sau cu obstacole (naturale

și artificiale) pe un traseu care poate avea o lungime între 1-15 km.

vara 2010

Platou. E un cuvânt nou, dar pe care trebuie să îl înveţi repede. Asta înseamnă că nu trebuie să crești distanţa de alergare în fiecare săptămână ci, ajuns la un anumit nivel, să te oprești pentru o vreme pe acel platou pentru a lăsa timp corpului să se obișnuiască. Exemplu: ai ajuns să alergi 20 de km pe săptămână; pentru următoarele două-trei săptămâni de alergare e bine să rămâi la acest nivel și abia apoi să începi să crești distanţa. Altă tehnică des folosită este descreșterea, adică după săptămâni consecutive în care ai alergat, să zicem 14, 16, respectiv 18 km, e recomandabil să ai o săptămână cu 12 km înainte de a trece la cea cu volum de peste 20 km. Câteva luni de zile după începerea antrenamentelor nu e nevoie să te preocupe viteza cu care alergi. Important e să fii perseverent și să alergi în propriul ritm. Ca începător, unitatea ta de măsură este „conversaţia” - dacă poţi să vorbești cu cineva în propozitii scurte, alergând sau mergând rapid, atunci ai o viteză adecvată. Respiră ritmic, inspirând aerul pe gură și pe nas și expirând pe gură. În această perioadă de început, obiectivele tale se referă la timpul total de alergare, nu la viteza sau distanţa pe care o alergi.

MARŢI

MIERCURI

1

Alergare ușoară 2 minute. Mers 4 minute. Repetă de 5 ori

Zi liberă

Alergare ușoară 2 minute. Mers 4 minute. Repetă de 5 ori

2

Alergare ușoară 3 minute. Mers 3 minute. Repetă de 5 ori

Zi liberă

Alergare ușoară 3 minute. Mers 3 minute. Repetă de 5 ori

3

Alergare ușoară 5 minute. Mers 2.5 minute. Repetă de 4 ori

Zi liberă

Alergare ușoară 5 minute. Mers 2.5 minute. Repetă de 4 ori

4

Alergare ușoară 7 minute. Mers 3 minute. Repetă de 3 ori

Zi liberă

Alergare ușoară 7 minute. Mers 3 minute. Repetă de 3 ori

5

Alergare ușoară 8 minute. Mers 2 minute. Repetă de 3 ori

Zi liberă

Alergare ușoară 8 minute. Mers 2 minute. Repetă de 3 ori

6

Alergare ușoară 9 minute. Mers 2 minute. Repetă de 2 ori, apoi aleargă 8 minute

Zi liberă

Alergare ușoară 9 minute. Mers 2 minute.Repetă de 2 ori, apoi aleargă 8 minute

7

Alergare ușoară 9 minute. Mers 1 minut. Repetă de 3 ori

Zi liberă

Alergare ușoară 9 minute. Mers 1 minut. Repetă de 3 ori

8

Alergare ușoară 13 minute. Mers 2 minute. Repetă de 2 ori

Zi liberă

Alergare ușoară 13 minute. Mers 2 minute. Repetă de 2 ori

9

Alergare ușoară 14 minute. Mers 1 minut. Repetă de 2 ori

Zi liberă

Alergare ușoară 14 minute. Mers 1 minut. Repetă de 2 ori

10

Alergare ușoară 30 de minute

Zi liberă

Alergare ușoară 30 de minute


dosar Învaţă să alergi eficient. Alergarea, ca orice disciplină sportivă, presupune o tehnică ce, bine însușită, îţi permite să fii eficient și, totodată, să eviţi accidentările. Spre exemplu, dacă alergi prea mult pe vârfuri sau prea aplecat în faţă riști să ai dureri de tibie sau în zona călcâiului lui Ahile. Pe cât posibil, încearcă să îţi ţii corpul puţin aplecat în faţă în timp ce alergi și ridică genunchiul doar atât cât să permiţi picioarelor să se miște natural. Aterizează ușor pe călcâi la fiecare pas și trage de braţe ferm, dar fără să le ridici prea mult sau să duci prea mult cotul în spate. Nu trata cu indiferenţă accidentările, chiar dacă la prima vedere par ușoare. Alergătorii care își întrerup programul de antrenament la primul semn al unei accidentări sunt cei care se recuperează mai repede. Stop. Odihnă. Consult medical de specialitate. Tratament. Reluarea treptată a antrenamentelor. Sunt condiţii obligatorii. Împrietenește-te cu propria durere. Poate sună straniu, dar alergarea înseamnă și suferinţă. Te pot durea mușchii, articulaţiile, poţi face bătături, dar poţi avea dureri și la nivelul organelor interne. Mai ales pe acestea din urmă să nu le ignori. Încearcă

JOI

Pentru a avea energie în timpul antrenamentului mănâncă un fruct sau energy bar cu două ore înainte de începerea antrenamentului. O oră mai târziu poți să bei 500 ml de băutură hidratantă. Când este foarte cald poartă o șapcă pe cap și ochelari de soare pentru a relaxa mușchii feței și a nu căpăta arsuri pe față. Aleargă mai încet și cu pauze mai dese când este foarte cald sau umed. Nu e recomandabil să alergi seara târziu, cu puțin timp înainte de culcare. Cele mai frecvente dureri în cazul alergătorilor începători sunt cele de periost (învelișul extern al oaselor) sau de genunchi. De obicei, acestea trec repede dacă pui gheață, imediat după antrenament, pe zona dureroasă. Dacă durerile persistă, odihnește-te câteva zile sau consultă un medic de specialitate.

să fii atent la fiecare durere resimţită, să o accepţi și mai ales să înţelegi mesajul pe care ţi-l transmite. Renunţă la mâncărurile grase. Alergătorii funcţionează cel mai bine când folosesc diete bogate în carbohidraţi, care contribuie la acumularea de glicogen în mușchi. Asta înseamnă să consume cât mai multe fructe, legume, cereale integrale, alimente sărace în grăsimi, dar și batoane de cereale, geluri cu carbohidraţi sau băuturi izotonice

VINERI

pentru alergători. În general, e bine să mănânci cu cel puţin trei ore înainte de un antrenament sau cursă. E recomandat să bei 8-10 pahare cu apă peste zi. În încheiere, doar atât: nu uita că alfabetul alergării are multe alte litere. Spor la antrenamente și sănătate. Informaţii suplimentare despre alergare, antrenamente specifice și competiţii de alergare găsești constant pe www.alerg .ro și www.maraton.info.ro

SÂMBĂTĂ

DUMINICĂ

Zi liberă

Alergare ușoară 2 minute. Mers 4 minute. Repetă de 5 ori

Alergare ușoară 2 minute. Mers 4 minute. Repetă de 5 ori

Zi liberă

Zi liberă

Alergare ușoară 3 minute. Mers 3 minute. Repetă de 5 ori

Alergare ușoară 3 minute. Mers 3 minute. Repetă de 5 ori

Zi liberă

Zi liberă

Alergare ușoară 5 minute. Mers 2.5 minute. Repetă de 4 ori

Alergare ușoară 5 minute. Mers 2.5 minute. Repetă de 4 ori

Zi liberă

Zi liberă

Alergare ușoară 7 minute. Mers 3 minute. Repetă de 3 ori

Alergare ușoară 7 minute. Mers 3 minute. Repetă de 3 ori

Zi liberă

Zi liberă

Alergare ușoară 8 minute. Mers 2 minute. Repetă de 3 ori

Alergare ușoară 8 minute. Mers 2 minute. Repetă de 3 ori

Zi liberă

Zi liberă

Alergare ușoară 9 minute. Mers 2 minute. Repetă de 2 ori, apoi aleargă 8 minute

Alergare ușoară 9 minute. Mers 2 minute. Repetă de 2 ori, apoi aleargă 8 minute

Zi liberă

Zi liberă

Alergare ușoară 9 minute. Mers 1 minut. Repetă de 3 ori

Alergare ușoară 9 minute. Mers 1 minut. Repetă de 3 ori

Zi liberă

Zi liberă

Alergare ușoară 13 minute. Mers 2 minute. Repetă de 2 ori

Alergare ușoară 13 minute. Mers 2 minute. Repetă de 2 ori

Zi liberă

Zi liberă

Alergare ușoară 14 minute. Mers 1 minut. Repetă de 2 ori

Alergare ușoară 14 minute. Mers 1 minut. Repetă de 2 ori

Zi liberă

Zi liberă

Alergare ușoară 30 de minute

Alergare ușoară 30 de minute

Zi liberă

vara 2010

19


exemplu

Grafică de Joaquim Hock www.joaquimhock.blogspot.com

Ce am învățat de la alergare de Viorel Ghiță-Grizon

A

m învăţat că omul a fost proiectat să alerge, dar a cam pierdut manualul de utilizare... că ora 10:00 seara nu e prea târzie ca să pleci pe stadion să te antrenezi... că poţi alerga la minus zece grade Celsius fără probleme... că ajungi să te miri singur cum poţi fugi 42 de kilometri și 195 de metri fără să te oprești și fără să crapi. Alţii m-au învăţat că ești adesea îmbrăcat prea gros, dar niciodată prea subţire... că nu răcești nici pe cel mai mare ger dacă te schimbi imediat după ce te-ai oprit.. iar căldura e mai greu de suportat decât frigul. Am învăţat că lupta mare e cu tine însuţi... am învăţat să nu răspund la întrebarea <<ce premiu câștigi când participi la concursuri?>>... iar uneori, când mi-a fost foarte greu, am învăţat să mă bucur doar pentru că n-am abandonat. Am învăţat că alergarea te ajută sa uiţi de problemele vieţii... că efortul dur, oboseala și transpiraţia te fac să vezi lumea în care revii după antrenament mai bună decât cea din care ai plecat ca să alergi. Am mai învăţat că uneori alergarea este un drog, o obsesie și un refugiu în care să te ascunzi. Iar asta nu e bine. Am învăţat că nimeni nu scapă de durere... că dacă nu vrei să te doară ceva, mai bine nu alergi... iar când durerea te încearcă în

20

vara 2010

timpul alergării, nu e nevoie să te oprești. Uneori e suficient să-ţi îndrepţi spatele, să ridici capul din pământ sau să calci un timp pe exteriorul tălpii și durerea trece. Am încercat zeci de geluri, creme, spray-uri, cu mentă, arnică, camfor, venin de albine sau de scorpion. Am probat genunchiere, glezniere, tricouri de presiune sau șosete elastice. Am încercat să sperii câinii cu ultrasunete, cu beţe, cu lanţuri și cu pietre. N-am reușit întotdeauna. Am învăţat că trebuie să te antrenezi serios, dar odată pornit în cursă doar mentalul mai poate să facă minuni. O încurajare, un îndemn, o imagine sau doar un gând te pot scoate din starea de oboseală și apatie din partea finală a maratonului, iar propriul psihic te poate trage înainte și-ţi poate da puteri nebănuite. Se întâmplă adesea. Am mai învăţat că alergarea leagă prietenii pentru zeci de ani... că omul cu care ai vorbit îndelung înainte de maraton și alături de care ai luat startul îţi ajunge mai apropiat decât un văr... că după start nu mai saluţi pe nimeni, fiecare e concentrat la cursa lui. Și mai am multe de învăţat, pentru că încă nu m-am oprit din alergat.


utile Șireturi autoblocante

S

unt niște șireturi elastice, create pe principiul conductorilor izolaţi - și anume cu un „miez”, care e șiretul propriu-zis, acoperit de o „cămașă“ învelitoare foarte elastică, care formează pliuri ce nu permit șiretului să alunece. Ceea ce înseamnă că odată ce ai strâns șireturile pantofilor, ele nu se mai desfac și nici nu se lărgesc faţă de nivelul la care au fost fixate. Iar dacă picioarele se umflă în timpul alergatului, lărgind pantoful, șireturile – fiind elastice - nu strâng piciorul, ci păstrează același nivel de compresie. Și tot elasticitatea lor le permite ca, odată ce le-ai desfăcut, să nu trebuiască sa „lărgești“ sireturile ca să scoţi pantofii, ceea ce înseamnă că și atunci când îi pui la loc nu o să trebuiască să mai faci multiple încercări ca să le fixezi la nivelul anterior. Costă cam 12-15 euro, dar pentru cine face trail-running sunt o bucurie.

MiCoach

E

ste ultimul gadget de la Adidas, care reunește un monitor cardiac (heart beat monitor), și un instrument de stocare a datelor de la antrenament, cu posibilitate de conexiune la orice mp3 player. Ce face de fapt: În funcţie de răspunsurile pe care le dai la un test administrat online pe adidas.com/micoach, un software îţi generează un program de antrenament, în funcţie de nivelul de pregătire și obiective. Programul de antrenament se descarcă pe gadget, care e după aceea conectat la monitorul cardiac și, dacă se dorește, la mp3 player-ul personal. În timpul antrenamentului, gadget-ul „citește” ritmul cardiac și îţi indică - fie prin aprinderea unor LED-uri, fie prin mesaje auzite în căști - dacă te încadrezi în ritmul prescris de program. Gadget-ul înregistrează parametrii cardiaci, distanţa, timpul etc. aferenţi fiecărui antrenament, iar datele pot fi descărcate pe calculator și integrate în program, creând ulterior un jurnal de antrenament.

Centură pentru alimentare

C

ând participi la o cursă de anduranţă, mereu ai lucruri pe care ai vrea să le iei cu tine, numai că trebuie să te limitezi la strictul necesar. Principiul centurii este simplu: o bandă care se înfășoară în jurul taliei și se fixează cu o cataramă. De ea sunt atașate diverse „chestii” care formează spaţii de depozitare pentru lucrurile utile. Recomand ca în orice cursă de anduranţă (semimaraton, maraton etc.), chiar dacă punctele de realimentare sunt numeroase, să „agăţi“ la centura respectivă diverse geluri energetice, batoane de cereale, eventual cheile de la mașină, batiste de hârtie, telefonul.

Ciorapi de compresie

S

tudiile medicale arată că alergatul pe distanţe lungi are drept efect concentrarea circulaţiei sanguine în picioare, iar efectele acestui proces sunt diverse – de la încetinirea funcţiei rinichilor, până la crampe stomacale și ameţeli. Simplist vorbind, principiul și beneficiile ciorapilor de compresie ar fi: materialul elastic tensionat ajută la egalizarea fluxului sanguin, având ca efect îmbunătăţirea vitezei de circulaţie a acestuia (sângele se „acumulează“ mai puţin în picioare) și în consecinţă îmbunătăţirea oxigenării sângelui din picioare. Există două tipuri de ciorapi de compresie: unii pentru „în timpul cursei“ și alţii pentru „recuperare“, așadar pentru după cursă. Eu am încercat din primii și pot spune că diferenţa faţă de ciorapii obișnuiti se simte cam după 15 km. Adică mi-am simţit picioarele mai puţin obosite și mai puţin umflate. Sunt multe mărci, cu diverse caracteristici, iar materialul folosit este în general unul tratat împotriva diverselor probleme legate de alergare (bătături, umiditate, infecţii micotice). Sunt destul de scumpi (nu am văzut sub 20 euro), dar merită banii.

Pagină realizată de CrazyFlower, product reviewer pentru revista Alerg. Pentru a rămâne obiectivă, CrazyFlower preferă să rămână anonimă.

Unguent cu silicon

P

entru protecţie contra rosăturilor. Când alergi mult, pielea se freacă, fie de haine, fie între diferite părţi ale corpului, rezultând astfel rosături și chiar răni sângerânde. Zonele cele mai afectate sunt picioarele, mameloanele și partea interioară a coapselor. Adesea am văzut alergători care pur și simplu sângerau din cauza rosăturilor. Unguentele cu silicon aplicate înainte de cursă (chiar cu câteva ore) creează o peliculă care acţionează ca o barieră în momentul frecării, protejând pielea. Mulţi alergători români folosesc creme cu arnică. Avantajul faţă de alte metode, de exemplu folosirea unor plasturi, e că la final procesul de îndepărtare este mult mai ușor. vara 2010

21


știința alergării Cît de mult înseamnă mult?

U

n recent studiu, desfășurat timp de 20 de ani pe un eșantion de peste 100 de mii de alergători, ajunge la o concluzie încurajatoare: chiar dacă alergi mult peste limitele general acceptate, efectele asupra sănătăţii sunt benefice. Conform cercetătorului Paul Williams, de la Lawrence Berkely National Laboratory, persoanele care aleargă cel mult 50 de mile (circa 80 km) pe săptămână sunt mai puţin predispuse bolilor de inimă sau pericolului de a suferi un atac cerebral. Totodată, astfel se previn probleme oculare precum glaucomul sau cataracta. Evident, nu oricine și nu oricând poate face acest lucru, însă concluzia studiului este că poţi crește distanţele parcurse și orele de antrenament mult peste limitele stabilite în mod tradiţional. „Studiul meu arată că deși te antrenezi mult, este totuși bine pentru sănătate”, spune cercetătorul american. Beneficiile asupra stării generale de sănătate nu se datorează însă numai alergării, ci oricărui tip de activitate fizică aerobică.

SOS genunchii! “Dacă mai alergi mult îţi nenorocești genunchii”. Este un avertisment pe care sunt convins că l-aţi auzit nu o dată. Care este însă adevărul?

P

ublicaţia Canadian Running, în numărul din această primăvară, spune că nu există dovezi certe asupra faptului că alergarea ar afecta, pe termen scurt și mediu, starea de sănătate a genunchilor. În plus, este menţionată cercetarea unui grup de radiologiști și ortopezi de la Universitatea din Viena, publicată în Skeletal Radiology, care au ajuns la niște concluzii încurajatoare. Astfel, a fost selectat un grup de opt alergători cărora li s-a făcut o radiografie RMN la genunchi, înainte și după alergarea maratonului de la Viena, din anul 1997. Același lucru a fost repetat zece ani mai tîrziu, cînd alergătorii aveau o vîrstă medie de 50 de ani. Concluzia: nicio leziune internă nouă nu a fost

identificată la nivelul genunchilor a șapte dintre subiecţi, care au continuat să alerge în toată această perioadă. „Ba dimpotrivă”, spun autorii, „singura persoană care a renunţat la alergarea pe distanţe lungi a prezentat deteriorări severe ale structurii intra-articulare de la nivelul genunchilor”. Pe de altă parte, rezultate puţin mai vechi ale specialiștilor de la Colegiul American de Medicină Sportivă arată că fiecare jumătate de kilogram (americanii vorbesc de un pound, care e egal cu 0,453 kg) în plus la greutatea corporală se simte de patru ori mai intens la nivelul genunchilor. Efect: fiecare jumătate de kilogram adăugată anual, timp de un deceniu, duce la o creștere cu 50 la sută a șanselor de a face osteoartrită. În concluzie: alergaţi cu măsură. Nu vă face rău la genunchi. Consultaţi însă periodic doctorul pentru a vă (re)confirma acest lucru. Și, evident, ar fi de dorit să vă îngrășaţi cât mai puţin.

Joggingul duce la creșterea activității cerebrale

P

înă acum se știa despre beneficiile aduse de practicarea regulată a alergării, numai că studii recente arată efectul benefic pe care joggingul îl poate avea asupra stimulării neuronale și, implicit, a memoriei și capacităţii de a învăţa. Specialiști în neuroștiinţe de la Universitatea Cambridge arată, conform cotidianului The Guardian, că alergarea stimulează producerea de materie cenușie, ceea ce are un efect benefic asupra activităţilor mentale. Cîteva zile de jogging pe săptămînă pot duce la apariţia a mii de neuroni într-o regiune din creier care se află în strînsă legătură cu colectarea amintirilor și, totodată, pot

încetini deteriorarea capacităţilor mentale cauzate de îmbătrînire. „Știam că exerciţiile fizice sunt benefice pentru funcţionarea sănătoasă a creierului, dar ultimele cercetări ne permit să intuim mecanismul din spatele acestui efect”, a spus Timothy Bussey, specialist în neuroștiinte și probleme comportamentale la Universitatea Cambridge și totodată unul dintre autorii studiului. Oamenii de știinţă nu pot spune încă foarte exact de ce mișcarea duce la apariţia de materie cenușie, dar acest lucru pare a fi legat de creșterea fluxului sangvin sau a nivelului hormonal, toate datorate practicii

fizice. Mișcarea duce, de asemenea, la reducerea stresului, care de obicei inhibă „producţia” de neuroni. Diana Nicoleta Grădinaru

Pentru amănunte suplimentare despre cercetări de ultimă oră privind alergarea, vizitează site-ul: www.alerg.ro

22

vara 2010


știința alergării N

utriţia nu este o știinţă fixă. Există principii generale, există studii, există observaţii personale. Nu există o formulă fixă, care să se aplice tuturor celor ce practică un sport sau altul. De aceea, cel mai important lucru este să testezi până găsești soluţia care ţi se aplică, care îţi oferă suficientă energie pentru antrenamente, dar și pentru restul activităţilor pe care trebuie să le faci în fiecare zi. Cei mai mulţi alergători își fac antrenamentele după-amiază sau spre seară, din cauza programului de lucru. Îţi ofer câteva sugestii care sper să te ajute să-ţi concepi un program alimentar adecvat necesităţilor tale.

ALEGE CEREALE LA MICUL DEJUN Ei bine, da, micul dejun este cea mai importantă masă a zilei pentru oricine, dar cu atât mai mult pentru alergători. Indiferent de momentul din zi când îţi faci antrenamentul, dacă iei micul dejun vei beneficia de mai multă energie, te vei putea concentra mai bine și îţi vei putea controla mai eficient aportul de alimente pe întreaga zi, aspect foarte important în special pentru cei cu probleme de greutate. Dacă o să invoci lipsa de timp, îţi recomand cea mai facilă alegere: cereale pentru micul dejun. Acestea îţi oferă avantaje multiple – se consumă rapid, nu necesită preparare și îţi aduc în corp carbohidraţi, calciu, fier, fibre și alţi nutrienţi necesari oamenilor activi. Combină mai multe tipuri de cereale (grâu, ovăz, secară sau variante mai puţin populare la noi, cum ar fi quinoa sau amestecul numit granola) cu fructe uscate sau prospete (struguri, mere, pere, pepene galben) și lapte sau iaurt și vei avea la dispoziţie o masă complexă, plină de nutrienţi esenţiali.

PRÂNZUL – LA PACHET Alergătorii amatori, care de obicei lucrează sau învaţă, au trei opţiuni pentru masa de prânz: la pachet, la restaurant sau cantină sau ceva rapid la un fast-food. Dintre toate acestea,

prânzul luat la pachet este cea mai bună opţiune, ajutându-te să economisești bani, timp și să controlezi mai bine aportul de calorii și grăsime. Pregătește-ţi masa cu o zi înainte. Salata de legume proaspete este totdeauna o alegere bună pentru sănătate, însă alergătorii au nevoie de un prânz consistent, bogat în carbohidraţi, care să le asigure energie pentru antrenamentul ce va urma. Ca să îţi prepari salata perfectă alege legume divers colorate – salată verde, roșii, ardei grași, castraveţi, morcovi, verdeaţă; peste toate acestea poţi adăuga un dressing, dar alege unul cu conţinut redus de grăsimi, care să provină din ulei de măsline. Poţi crește conţinutul în carbohidraţi adâugând câte puţin din următoarele: mazăre, boabe de porumb, fasole, năut, orez fiert, paste fierte, crutoane. Masa de prânz ar trebui să conţină și o sursă bună de proteine - în afara situaţiei în care ești vegetarian, mănâncă și o bucată de carne. Alege între pui, curcan, vită și pește, pe care le poţi găti la abur, cuptor sau grătar. Poţi tăia în bucăţi carnea pe care o amesteci cu salata sau poţi să o iei între două felii de pâine, sub forma unui sendvici. Dacă nu îţi place carnea sau preferi altă sursă de proteine, alege soia, ciupercile sau fasolea.

AI “DREPTUL” ȘI LA O A DOUA MASĂ Este de așteptat ca după 3-4 ore de la masa principală de prânz să apară senzaţia de foame, iar dacă ai antrenament spre seară, trebuie să mai mănânci o dată. Alege mâncare bogată în nutrienţi, nu dulciuri. Poţi opta pentru un al doilea sendvici cu carne sau brânză, o farfurie de supă, un baton de cereale și iaurt, o mână de seminţe și sâmburi, fructe uscate și proaspete sau batoane pentru sportivi.

CINA – SUGESTII PENTRU ALERGĂTORII ÎNFOMETAȚI Te-ai întors de la antrenament și îţi este foame. Cu energia care ţi-a mai rămas după alergare, profită de faptul că ești acasă și gătește-ţi ceva gustos, care să conţină carbohidraţi (necesari pentru refacerea depozitelor de glicogen din mușchi și ficat) și proteine (importante pentru refacerea structurilor celulare). Ai putea prepara spaghetti cu sos de roșii, în care să adaugi carne de curcan sau tofu, fasole boabe, brânză, legume. În altă seară poţi să mănânci un cartof copt cu brânză de vaci, telemea sau urdă și puţin unt sau smântână. O altă idee este peștele la cuptor cu garnitură de legume sau o salată de ton cu porumb și orez.

de dr. Șerban Damian

Dr. Șerban Damian este medic nutriţionist sportiv, președinte al Ro Club Maraton vara 2010

23


pauza de masă de Matei Cristian

A

lergătorii trebuie să se încarce de energie folosind carbohidraţi cu „cifră octanică” mare, iar pastele făinoase reprezintă un astfel de combustibil. În plus, „pasta party” este un adevărat ritual de introducere în atmosfera unei curse de maraton.

PUŢINĂ ISTORIE Ca peste tot, și aici este o competiţie. Chinezii și italienii își dispută întâietatea în ceea ce privește descoperirea pastelor făinoase. Cei din urmă spun că pastele, aproape așa cum sunt cunoscute astăzi, erau consumate încă de etrușci („adevăraţii gurmanzi ai antichităţii”), asta dacă ţinem cont de uneltele descoperite în mormintele lor. Există chiar o dată precisă – anul 1145, respectiv – care ar marca „nașterea oficială” a pastelor. În acel an, geograful arab Al-Idrisi a notat, în cartea sa intitulată „Pentru cei care au pasiunea de a călători în jurul lumii”, că în Trabia, un orășel în apropiere de Palermo, se prepară un fel de mâncare din griș în formă de panglici. Acesta era exportat în Calabria de astăzi, ca și în multe alte ţări musulmane și creștine. Pastele vor deveni în scurt timp și subiect literar, fiind menţionate în Decameronul lui Giovanni Boccaccio (13131375), unde în descrierea ţinutului fabulos Bengodi se spune că „pe un munte, tot din parmezan, locuiește un popor care nu face altceva decât să gătească macaroane și raviuoli”. Pe de altă parte, există legenda că pastele au fost aduse în Italia de către Marco Polo, în urma călătoriei sale în China, din anul 1295. Precum maratoniștii

Cu cât numărul de ingrediente din sos e mai mic, cu atât mai bine pentru stomacul vostru.

de astăzi, Marco Polo ar fi constatat că amestecul simplu de făină, apă, sare și, uneori, ouă dă energie și l-a folosit pentru alimentare de-a lungul expediţiei. Pastele vor ajunge în America de Nord abia în 1789. Astăzi există circa 400 de tipuri de paste, diferenţiate în funcţie de forma și mărimea lor.

Pastele

Combustibilul de cursă lungă

VALOARE NUTRIŢIONALĂ Specialiștii spun că pastele conţin carbohidraţi complecși, având un conţinut redus în grăsimi și fiind bogate în fibre, vitamine și minerale și de aceea reprezintă o sursă importantă de energie pentru organism. Alte avantaje: pastele sunt o sursă bună de vitamina B, fier și acid nicotinic, iar pe de altă parte sunt sărace în sodiu și nu au colesterol. Nu în ultimul rând, au un indice glicemic (GI) mic. Importanţa pastelor e dată și de faptul că dieta echilibrată este definită ca un mod de a mânca obţinând 45-60% calorii din carbohidraţi, 15-20% din proteine și 30-35% din grăsimi.

IMPORTANT PENTRU ALERGĂTORI Pastele al dente au indicele glicemic (GI) cel mai scăzut. Pentru asta, pastele trebuiesc fierte astfel încât să nu fie nici prea tari (să se lipească de dinţi), nici prea moi (textura să își piardă din consistenţă). Cu cât folosești mai multă sare, cu atât pastele vor fi preparate al dente mai bine. Pastele e bine să fie fierte în cât mai multă apă. Se recomandă doi-trei litri pentru fiecare 450 grame de paste. Nu clăti pastele după ce le-ai fiert, altfel riști să îndepărtezi amidonul care asigură buna „aderenţă” a sosului la paste. Cu cât numărul de ingrediente din sos e mai mic, cu atât mai bine pentru stomacul vostru.

O cană şi jumătate de paste gătite furnizează organismului circa 300 de calorii, 63 de grame de carbohidraţi, 10 grame de proteine sau circa 20 la sută din necesarul zilnic de fier.

24

vara 2010

Cu circa 48 de ore înainte de o cursă de maraton încearcă să consumi circa 10-12 grame de carbohidraţi pe kilogram corp / pe zi. Asta ar însemna, spre exemplu, 660 grame de carbohidraţi pentru o persoană cântărind 60 kg, adică aproximativ două farfurii pline. E de dorit să ajungi la vreme la „pasta party” de dinaintea unui maraton. La cursele mari, cu zeci de mii de participanţi, riști să stai și o oră la coadă. Chiar se întâmplă. Nu risca să încerci sosuri necunoscute. Evită pe cât posibil carnea, smântâna și sosurile prea uleioase. E de dorit ca masa principală în ziua de dinaintea cursei, implicit încărcarea cu carbohidraţi dată de paste, să fie la prânz. Bea cel puţin 3-4 pahare cu apă după aceea. Nu uita că un nou record personal poate fi obţinut numai dacă ai grijă de modul în care te hrănești. Baftă.


reţetă Penne cu sos alb și somon MOD DE PREPARARE

Î

n scurta mea experienţă de bucătar, mi-am dat seama că principalele motive pentru care aleg să prepar un anume fel de mâncare sunt timpul pe care trebuie să-l petrec în bucătarie (cât mai scurt, desigur) și valoarea nutriţională. Aceste lucruri sunt întotdeauna luate în calcul și de către alergători. Iată de ce vă voi prezenta în continuare o mică ‘bijuterie’ culinară – gustoasă și hrănitoare - al cărei timp de prepare este de circa 15-20 de minute. Pentru două porţii aveţi nevoie de: 250 de grame de penne (de o calitate cât mai bună), 160 de grame de somon afumat, 300 de grame de smântână, coaja de la o jumătate de lămâie rasă (numai partea galbenă), un căţel de usturoi, două linguri de ulei de măsline, sare și piper. Puteţi folosi orice tip de paste, însă personal consider pennele ca fiind cele mai potrivite.

Puneţi pastele la fiert într-o oală cu apă fierbinte, în care aţi adăugat în prealabil o lingură de ulei de măsline și un vârf de linguriţă de sare. Pentru 250 de grame de paste veţi avea nevoie de aproximativ trei litri de apă. Lăsaţi focul mic și amestecaţi constant, pentru ca pastele să se fiarbă uniform și pentru a nu se lipi de vasul de fiert. Personal, îmi plac pastele un pic mai fierte, cel mult 15 minute fiind suficiente în acest sens. De obicei, pentru alergători se recomandă pastele „al dente” (nu foarte fierte), de aceea e bine să vă uitaţi și la timpul de fierbere recomandat de producător. După ce le-aţi scurs de apă (nu foarte mult însă), încingeţi o tigaie în care aţi pus o lingură de ulei de măsline. Aruncaţi aici usturoiul mărunţit și apoi pastele. Mare atenţie să nu ardeţi usturoiul, deoarece pastele ar căpăta astfel un gust neplăcut. Puneţi apoi pastele în tigaie și turnaţi compoziţia de smântână deasupra. Presăraţi coaja de lămâie, sarea și piperul. Când smântâna s-a încălzit bine, adăugaţi somonul tăiat în fâșii subţiri. După două minute, luaţi tigaia de pe foc. Poftă bună.

Reţetă oferită de Vlad Telibașa, Zaza Pizza. Vlad a alergat un semi-maraton

Sfaturi

Pentru ca timpul de preparare să se reducă la maximum 5 minute, fierbeţi o cantitate mai mare de paste. După ce le-aţi fiert, turnaţi puţin ulei de măsline peste ele, amestecaţi bine și apoi așezaţi-le într-un bol acoperit cu folie alimentară. Vor rezista la frigider pentru cel puţin 48 de ore. Astfel, veţi putea prepara o mâncare sănătoasă într-un timp foarte scurt. Pentru amestecarea pastelor în tigaie folosiţi numai ustensile de lemn. Veţi preveni astfel zdrobirea pastelor.


sănătate Tratamentul micilor

traumatisme Micile traumatisme reprezintă o realitate în cazul alergătorilor și al sportivilor în general, atâta timp cât cu toții depun o activitate fizică intensă. Pentru sportivi, astfel de situații sunt neplăcute deoarece îi scot din formă, trebuind să-și întrerupă antrenamentele pentru recuperare. Cum ar trebui așadar procedat în cazul unor traumatisme, mai mult sau mai puțin grave, provocate de mișcări greșite sau prin forțarea unor grupe musculare? de dr. Șerban Damian

A

m insistat mereu asupra necesităţii încălzirii înainte de antrenament. Există câteva lucruri simple pe care e bine să le cunoască orice alergător și pe care să le aplice înainte ca situaţia sa să se agraveze sau cronicizeze. Obiectivele tratării și recuperării la sportivii cu traumatisme sunt numeroase și se aplică unele concomitent, altele succesiv, în funcţie de situaţia clinico-funcţională a sportivului și de evoluţia acesteia. Pentru unele afecţiuni s-au alcătuit chiar algoritmuri speciale. Aceste obiective, aplicabile în aproape toate cazurile de traumatisme sportive sunt: controlul procesului inflamator și al durerii; refacerea mobilităţii articulare și a flexibilităţii ţesuturilor moi periarticulare; ameliorarea forţei și rezistenţei musculare; ameliorarea rezistenţei cardiovasculare, a capacităţii de efort; stabilirea programului de întreţinere.

Pentru alergătorul care a avut ghinionul să se accidenteze există câteva lucruri simple pe care trebuie să le cunoască și să le poată aplica în caz de nevoie. Controlul procesului inflamator și al durerii stă la îndemâna oricui, dar numai în situaţia unor traumatisme de mică amploare. Sfatul meu este ca în cazul traumatismelor medii sau severe, sportivul să se adreseze de urgenţă unui medic, care va stabili rezoluţia terapeutică ce va fi aplicată. În cadrul traumatismelor ușoare se încadrează contuziile, entorsele ușoare, întinderile ligamentare și musculare. Acestea se manifestă prin durere locală, ușoară tumefacţie și roșeaţă, precum și limitarea mișcărilor la nivelul respectiv. De obicei sunt descrise ca o jenă locală ce nu permite efectuarea corectă a unui exerciţiu. Iata care sunt metodele de tratament cele mai la îndemână:

CRIOTERAPIA Reprezintă aplicarea precoce a unei pungi cu gheaţă, ce are ca efect reducerea procesului inflamator, a durerii și oprirea extinderii leziunilor prin transvazarea (mutarea) lichidelor și în consecinţă creșterea lichidului intra-articular. Se pot utiliza diferite modalităţi de aplicare: punga cu gheaţă (granule sau pisată), de exemplu, în traumatismele acute de genunchi sau în traumatismele umărului sau ale gleznei; imersie în apă cu gheaţă în leziuni acute și subacute ale gambei și piciorului; masaj cu gheaţă, în tendinite acute și subacute, înainte și după kinetoterapie.

REPAUSUL ȘI POSTURILE Reprezintă o componentă importantă în faza inflamatorie. Mulţi alergători nu înţeleg că, în anumite situaţii, fără o perioadă de


sănătate repaus adecvată, organismul nu are cum să se refacă la parametrii optimi pentru efort. Continuând să se antreneze la același nivel, nu fac decât să agraveze situaţia sau, în cel mai bun caz, să prelungească perioada de recuperare. Pentru unele traumatisme este necesară protejarea doar a regiunii respective; se pot face în acest caz antrenamente ușoare sau care nu solicită zona traumatizată. În cazul leziunilor traumatice la membrele inferioare, în faza acută, se impune repaus la pat cu membrele inferioare ridicate deasupra planului orizontal. Se reduce astfel încărcarea membrelor inferioare pentru scurtarea inflamaţiei. La membrele superioare se folosesc atele de imobilizare. Pentru reducerea edemelor se folosesc precoce bandaje succesive.

MEDICAŢIA ANTI-INFLAMATORIE AINS (anti-inflamatoare nesteroidiene) sunt foarte utile și necesare în faza iniţială, pentru reducerea inflamaţiei și a durerilor. Uneori se recomandă, pe tot parcursul procesului de recuperare, monitorizarea cu grijă. Dintre anti-inflamatoarele nesteroidiene, în cazul traumatismelor minore le recomand pe cele sub formă de unguent, care se aplică prin masaj blând pe zona afectată, cu condiţia ca tegumentul să fie intact. În farmacii există mai multe produse care s-au dovedit eficiente în cazul micilor traumatisme produse în timpul antrenamentelor. Corticosteroizii - în ceea ce privește indicarea și administrarea lor, aceasta trebuie făcută cu grijă și diferenţiat. Nu este bine să se recurgă la utilizarea lor fără avizul unui medic. Efectul anti-inflamator puternic face ca după administrarea lor, în faza acută a leziunilor traumatice, să fie perturbat procesul de vindecare spontană și să se prelungească durata procesului de recuperare. De exemplu, în leziunile acute ligamentare, administrarea de corticosteroizi, local sau general, în primele șapte zile, înrăutăţește situaţia. În schimb, în faza proliferativă a procesului inflamator, mai ales în a treia săptămână, injecţiile locale cu corticosteroizi în teaca tendonului, în burse sau în articulaţie pot reduce rapid procesul inflamator.

Următoarele metode se pot aplica numai în cadrul unor spitale sau cabinete medicale:

ELECTROSTIMULAREA CU CURENŢI PULSATILI DE JOASĂ FRECVENŢĂ, Cuplată cu crioterapia, poate contribui la combaterea edemelor precoce.

ELECTROTERAPIA ANTIALGICĂ Posibil de aplicat în toate etapele evoluţiei leziunilor traumatice, face apel la curenţii de joasă și medie frecvenţă, cu stimularea structurilor dureroase cu impulsuri a căror frecvenţă este de 80100 Hz sau cu TENS, mai ales în durerile cronicizate, persistente, supărătoare, care împiedică mobilizarea articulară și programul de tonifiere musculară. Aceste metode acţionează prin localizarea transmiterii stimulilor algici ca și prin creșterea nivelului endorfinelor produse de sistemul nervos central și chiar în ţesuturile periferice, cum a fost constatat recent.

ULTRASONOTERAPIA În inflamaţii acute, persistente are efecte favorabile pentru menţinerea flexibilităţii ţesuturilor moi, facilitând mobilizarea precoce. În procesele inflamatoare persistente, în fazele tardive se indică masajul periostal și băile alternante, mai ales la membrele inferioare, în leziuni ale gleznei.

ACUPUNCTURA Poate fi utilă în controlul durerilor, pe parcursul procesului de recuperare. Controlul durerilor este necesar nu numai în faza acută, ci și în continuare, întrucât indoloritatea (reducerea durerii) este o condiţie de bază pentru aplicarea programelor de kinetoterapie de recuperare. În funcţie de condiţiile concrete, se poate face apel atât la metodele farmacologice, cât și la cele fizioterapice, scopul fiind crearea condiţiilor pentru aplicarea metodelor active kineto de recuperare.

vara 2010

27


EcoMarathon cursa celor trei bucle

Traseu

prima cursă

Fotografii de Laurenţiu Pavel

M

oieciu de Sus. 1 Mai 2010. Prima ediţie a competiţiei montane EcoMarathon se dovedește un succes peste așteptări. Peste 350 de participanţi la crosul de 14 km și la cursa de maraton. Plus câteva zeci de copii la alergările dedicate exclusiv lor. Competiţia are un traseu special: sunt trei bucle, care pornesc din Moieciu, apoi urcă pe dealurile din preajmă, cu întoarcere în punctul de start. Diferenţa de nivel cumulată este de circa 2300m. Ideea acestui maraton a pornit din

dorinţa unui grup de entuziaști (Cornelia și Silvia David, Adi Bostan, Mihai Orleanu), cu toţii alergători dedicaţi, de a oferi pasionaţilor de sport și natură posibilitatea de a descoperi potecile, cadrul natural și tradiţiile de la poalele munţilor Bucegi și Leaota. Traseul este dificil, dar are mai multe porţiuni care permit alergarea, pe curba de nivel. Cea mai dificilă pentru majoritatea alergătorilor s-a dovedit bucla nr. 2, numită sugestiv de unul dintre participanţi drept „bucla chinului”. Ultimii participanţi

au terminat cursa de maraton în 9 ore și 34 de minute. EcoMarathon s-a dorit nu doar o competiţie de alergare ci și o alternativă de petrecere a timpului liber, cât mai plăcut, în mijlocul naturii. S-a vrut în același timp un semnal de alarmă asupra atitudinii responsabile pe care trebuie să o avem faţă de mediul înconjurător. A fost o competiţie eco, dar asta nu pentru că ecologismul a ajuns un subiect la modă, ci pentru a pleda pentru responsabilitate și preţuire faţă de natură.

Câteva reguli pentru ca o competiţie de alergare să fie eco, așa cum s-a dorit și EcoMarathon: este recomandat să se ajungă în zonă într-un mod cât mai economicos (cu trenul, mai multe persoane în mașină, folosind transportul în comun)

28

s-a redus la maximum utilizarea recipientelor de unică folosinţă, recomandânduse folosirea propriilor recipiente sau a dispozitivelor de hidratare purtate în rucsac.

vara 2010

participanţilor nu li s-a permis să polueze mediul înconjurător, nici să arunce resturi menajere sau alte obiecte folosite în timpul alergării. Cei care ar fi încălcat aceste reguli urmau să fie descalificaţi.

concurenţii nu au avut voie să scurteze traseul, ei trebuind să respecte potecile existente și traseul marcat pentru concurs. S-a dorit ca astfel să se evite eroziunea suplimentară a solului.

alergătorii și persoanele însoţitoare au trebuit să arate un respect profund pentru natură pe cât posibil, înscrierea participanţilor s-a făcut online.

organizatorii au folosit la minimum hârtie (parţial pentru înscrieri și pentru diplomele câștigătorilor). Diplomele participanţilor au fost emise în format electronic.

au fost încurajaţi participanţii care au dorit să își doneze echipamentul folosit, dar încă utilizabil.


Clasamente

prima cursă CROS FEMININ Alexandra Stoian (Bran) Irina Constantinescu (București) Diana Vasiu (Sibiu)

MARATON FEMININ 1h:28min:08sec 1h:30min:08sec 1h:32min:26sec

CROS MASCULIN Victor Vlad (București) Victor Ciulei (Brașov) Cosmin Bustan (București)

Gianina Tănase (Timișoara) Aurora Popescu (București) Ioana-Lucia Mica (Cluj)

5h:06min:20sec 5h:42min:45sec 5h:44min:55sec

MARATON MASCULIN 1h:06min:35sec 1h:15min:33sec 1h:16min:37sec

Viorel Palici (Măgura) Francisc Saroși (Sibiu) Alin Tănase (Timișoara)

3h:49min:41sec 3h:55min:50sec 4h:22min:25sec

Mai multe detalii despre cursă sunt disponibile la www.ecomarathon.ro


calendar

În România, cursele de alergare nu sunt extrem de numeroase. De aceea, merită să nu le ratezi pe cele anunțate pentru această vară și toamnă. iulie iunie mai sep.

CURSĂ

29 29 6 23

5 Crosul Pompierilor. Ediţia a V-a 19 Crosul Tomis (cros de caritate, 10km) 25 Crosul Pensiunilor 26 Crosul Petrom 10 Campionatul Municipal de Cros 24 Crosul Loteria Română

10 17

iulie

mai

octombrie iulie iunie

DATA

DETALII

Asociaţia Bucharest Running Club. Federaţia Română de Atletism și C.S. Locomotiva București Primăria sectorului 2 Direcţia judeţeană pentru sport Constanţa și Comitetul Olimpic și Sportiv Român Direcţia judeţeană pentru sport Brașov, Hospice Casa Speranţei, Brașov Asociaţia Bucharest Running Club București Comandamentul Pompierilor Mamaia Direcţia judeţeană pentru sport Constanţa și Asociaţia Bucharest Running Club Sărata Direcţia judeţeană pentru sport Buzău și Federaţia Română de Atletism Monteoru București Federaţia Română de Atletism și compania Petrom Federaţia Română de Atletism București Federaţia Română de Atletism și Loteria Naţională

CURSĂ

8

DATA

ORGANIZATORI

București. București București Constanţa

ORGANIZATORI

Maratonul Internaţional Transilvania. Cursa de 42,195 km se desfășoară între Sighișoara - Mediaș și include și o alergare de 10 km. Competiţia contează pentru campionatul naţional masters. Supermaraton Miercurea Ciuc. Cursă de aproximativ 50 de km, ce se desfășoară pe traseul Miercurea Ciuc – Tușnad și retur. Maratonul Timișoara. Cursă pe șosea. Ediţia a 11-a. Maratonul Internaţional București. Cursă pe șosea. Ediţia a treia.

16

Semi-maratoane

oct. august

mai

DATA

CURSĂ

Primăria Mediaș și Federaţia Română de Atletism – Comisia naţională a atleţilor veteran Direcţia judeţeană pentru sport Harghita Atletic Club Maraton

CURSĂ

23 15-18

3-5 2

Hercules Maraton. Alergare montană pe distanţa de 37 km. Include și o cursă de 20.5 km, Băile Herculane, valea Cernei. Prima ediţie. Marathon 7500. Alergare montană în masivul Bucegi, pe distanţa de circa 88 km. Include și o alergare mai scurtă, la categoria Hobby. Ediţia a doua. Ciucaș Trail Running. Alergare montană pe distanţa de 42 de km în masivul Ciucaș. Prima ediţie. Ultramaraton Făgăraș. Alergare montană de circa 60 km în Făgăraș. Maraton Piatra Craiului – Salomon. Alergare montană pe un traseu de circa 41 km, în masivul Piatra Craiului.

www.fra.ro

DETALII

www.maraton.ro www.bucharestcitymarathon.com

ORGANIZATORI

Semimaraton și ștafetă Tușnad. Cursă de circa 23 km, pe șosea. Ediţia a doua. 5 Direcţia judeţeană pentru sport Harghita Se pleacă din staţiunea Tușnad și se ajunge la lacul Sf. Ana. Direcţia judeţeană pentru sport Covasna 31 Semimaratonul Sfântu Gheorghe. Ediţia a noua. Cursă pe șosea. și cercul de alergare “Gall Lajos” Semimaratonul Dracula. Alergare în cadrul maratonului Timișoara. Competiţia 10 Atletic Club Maraton include și probă de 10 km. Semimaraton în cadrul Maratonului internaţional București. Competiţia include 17 și ștafetă, cursă populară, maraton pentru persoane cu dizabilităţi fizice.

31 oct. sep.

LOC

Crosul Pădurii Crosul ,,Fair Play” Locomotiva Crosul Generaţiilor Crosul Olimpic tu pentru ei” 17 Crosul,,Aleargă (cros de caritate, în beneficial bolnavilor incurabili)

Curse montane

Maratoane

oct.

Crosuri

DATA

ORGANIZATORI Clubul Alternative Clubul pentru Protecţia Naturii și Turism Asociaţia Truly Mountain Sport

DETALII

www.maraton.ro www.bucharestcitymarathon.com

DETALII www.alternativetm.ro/ herculesmaraton http://2010.marathon7500.cpnt.ro www.trail-running.ro www.carpathianman.ro http://maratonpiatracraiului.blogspot.com/

*Calendarul se bazează pe informaţiile publice existente la momentul redactării și nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventuale modificări. Pentru informaţii de ultimă oră legate de competiţiile de alergare din România poţi accesa www.alerg.ro sau www.maraton.info.ro

30

vara 2010


reportaj

„Insieme. Together. Împreună.”

Sportul nu face politică. Cu atât mai puţin alergarea. Sunt însă situații când sportul este un excelent ambasador, când poate influența în bine un context social-politic. O acțiune a Ro Club Maraton, la maratonul de la Roma, a arătat cum se poate schimba în bine imaginea României. de Dan Lixandru

F

ostul președinte american John F. Kennedy a spus cândva o frază care îmi place foarte mult. Parafrazând-ul, fraza sună cam aşa: „Nu întrebaţi ce poate face România pentru voi, ci întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru România”. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar eu chiar cred în aceste vorbe. După cum cred că noi, membrii Ro Club Maraton, putem avea o funcţie de influenţare socială mult mai mare şi că putem face acţiuni cu impact pozitiv în zona sportului de masă, cam neglijat în ultimii 20 de ani. Dar despre asta, poate altădată. Când am văzut că la maratonul de la Roma, din 21 martie a.c., vom participa mai bine de 25 de maratonişti români, m-am gândit că putem face o acţiune care să influenţeze în bine imaginea (cam proastă!) pe care românii o au în Italia. La un asemenea maraton ies pe stradă sute de mii de oameni. Mi-am zis: „Ce-ar fi dacă am confecţiona niște tricouri pe care să scriem un mesaj, ba chiar să găsim un club de alergători din Roma, cu care să ne înfrăţim şi să alergăm împreună, în echipă?”. Unii colegi au fost mai reticenţi: „Dacă aruncă italienii cu ceva în noi?”, „Ce a făcut de fapt România pentru mine?” etc, etc. Dar

nu m-am lăsat și, treptat-treptat, am reușit să atrag pe tot mai mulţi în acest proiect. Până la urmă am alergat 30 de români şi 30 de italieni cu tricouri pe care scria <<România-Italia, Insieme, Împreună>>. Cu toţii am fost entuziaşti şi am trăit şi un alt sentiment, altul decât bucuria avută la alergarea unui maraton obişnuit. Impactul a fost peste așteptări. Membrii clubului prieten „Podisti Maratona di Roma” au fost încântaţi să alerge alături de noi, au organizat un eveniment la care a participat șeful Comisiei Antidiscriminare din Italia și un reprezentat al ambasadei României la Roma. Pe traseu, spectatorii ne-au aplaudat cu frenezie, surprinși plăcut de mesaj. Numele României a fost pronunţat de zeci de ori de către speaker-ii ce comentau cursa, italienii fiind foarte încântaţi de această “gemellagio” (înfrăţire). Când am terminat cursa, am văzut că pe medalia primită era scris: „Vinciano ogni discriminazione”, adică „Învingem fiecare discriminare”. Mai era și un desen ce reprezenta un alergător desculţ. Era o medalie făcută în cinstea lui Bikila Abebe, etiopianul care, acum 50 de ani, la olimpiada desfășurată la Roma, a câştigat cursa de maraton alergînd desculţ. Povestea lui e foarte interesantă. A

Barcelona. Belgrad. Berlin. Boston. Debrecen. Istanbul. Limassol. Marsilia. Milano. Osaka. Paris. Roma. Viena. Chiar și la Polul Nord. Aici au alergat membrii Ro Club Maraton în primele patru luni ale anului 2010.

La start, două drapele se înălţă vizibil din masa compactă de alergători. Unul este steagul României, celălalt al Italiei. Amândouă sunt purtate de Ilie Roșu, 50 de ani, ofiţer în rezervă care a decis să alerge la Roma purtând cele două drapele. Și a reușit să o facă. Ulterior, a alergat cu drapelele și maratonul de la Boston (19 aprilie). fost selecţionat în echipa Etiopiei chiar înainte ca avionul să plece spre Roma, deoarece un coleg făcuse entorsă. Cum nu s-a găsit o pereche de pantofi de alergare pe măsura lui, a decis să alerge desculţ. Întrebat la final de ce a alergat așa, Abebe a spus: „Am vrut să ştie toată lumea că ţara mea, Etiopia, a învins mereu cu determinare şi eroism”. Într-un fel, fiecare dintre noi, cei ce am alergat la Roma, am fost un Bikila Abebe. Chiar dacă nu am alergat desculţi, am dat dovadă de abnegaţie și eroism, ca la orice cursă de maraton. Însă, am reușit și să aducem un plus de notorietate României. Asumându-ne condiţia de români, ne-a crescut respectul de sine. Iar în aceste condiţii, cînd crește respectul de sine, crește și respectul pentru comunitatea căreia îi aparţii, pentru ţara în care te-ai născut. Dan Lixandru este maratonist, directorul firmei 1Marathon, specializată în training și coaching vara 2010

31


arta fugii

Pe 1 mai, englezoaica Rosie Swale Pope, 63 de ani, a reușit să termine de alergat o cursă de 1137 de kilometri, ceea ce înseamnă 27 de maratoane, în tot atâtea zile consecutive. Pope așteaptă acum ca recordul ei să fie recunoscut oficial. Tot ea a parcurs în alergare 20 de mii de mile în jurul globului. Phil Packer, un veteran britanic de război în vârstă de 37 de ani, a parcurs distanţa maratonului de la Londra în 26 de ore, îmbunătăţindu-și precedenta performanţă,

de Viorel Ghiță-Grizon

P

oate părea nefiresc, dar primii teniși de alergare i-am luat abia la 40 de ani. Nu că n-aș fi făcut sport în tinereţe dar, acum îmi dau seama, un instinct ancestral mă împingea către mișcarea în picioarele goale. Cum din păcate sunt de la oraș, acest instinct a avut de suferit până pe la 15 ani, când m-am apucat de judo. Am practicat succesiv karate shotokan și ceva aikido, numai sporturi în care puteai să numeri cu ușurinţă degetele de la picioarele partenerului

32

vara 2010

când a terminat cursa în 14 zile. Packer a alergat sub sloganul „26 de mile, 26 de acţiuni de caritate în 26 de ore”, intenţia sa fiind de a strange bani pentru copiii cu dizabilităţi. David Ross, 42 de ani, este cel mai rapid personaj de desene animate care a terminat o cursă de maraton, cu timpul de 3h:7min:34sec. El a alergat îmbrăcat ca Fred Flinstone. Recordul mondial la alergat un maraton pe picioroange este de 8 ore și 25 de minute.

de antrenament. Nu era totuși recomandat să faci acest lucru, pentru că puteai să primești un pumn în cap, într-o fracţiune de secundă, mult înainte de a termina numărătoarea. La 40 de ani m-am lăsat de fumat, după o carieră strălucită în domeniu de 22 de ani. În șase luni am pus pe mine vreo opt kg. Așa că m-am hotărât să iau măsuri. Și mi-am cumpărat o pereche de teniși măsura 41 (teniși chinezești, cu talpa subţire ca hârtia, nu adidași cushion). În tenișii aceia ridicoli, cu pantaloni de trening negri, din bumbac, model șalvari turcești, cam decoloraţi și care atârnau pe mine și cu un tricou alb, mulat pe o burticică îndrăzneaţă, m-am prezentat la un club de jogging, unde toată lumea purta pantofi cu pernă de aer, șorturi aerodinamice și

Recent, americanul Bob Dolphin, 80 de ani, a terminat al 456-lea maraton din cariera sa. El s-a apucat de alergat la 51 de ani și își dorește să devină cel mai vârstnic alergător de maraton. Grecul Dimitrion Yordanidis ar fi alergat maratonul de la Atena (ediţia 1976) într-un timp de 7h:33min, la vîrsta de 98 de ani. La femei, Jenny Wood-Allen a terminat cursa de la Londra (2002) în 11h:34min, pe când avea 90 de ani.

tricouri pe care scria Marathon. Arătam ca o găină grasă printre albatroși, la ora de zbor. Pentru că vorbim de teniși, la început am fost îngrijorat, nu cumva să mă strângă sau să mă roadă. N-a fost cazul. La primul antrenament – o tură de lac IOR în București, cam 3 km – bieţii mei teniși s-au străduit să ţină pasul cu pernele de aer. Au reușit, dar numai la primii pași. Apoi era să mor mult înainte să apuce tenișii să-mi înroșească vreo parte a piciorului. După doar câteva sute de metri de alergare eram roșu la faţă și transpirat, inima îmi bătea cu putere și picioarele mi se înmuiaseră de tot, iar pe teniși nici nu apucase să se pună praful. Dar am alergat cu ei toată vara aceea în care m-am molipsit de microbul alergării. În cei 15 ani care au trecut de atunci,

am alergat cinci maratoane, 15 semi-maratoane și câteva zeci de concursuri mai mărunte. Am „consumat” peste treizeci de perechi de încălţări de alergare, de la an la an tot mai performante și mai scumpe. Dar de fiecare dată când fac curăţenie generală prin casă și mă împiedic de primii mei teniși, ăia chinezești, nu am inimă să-i arunc. Îi pun la loc. Poate într-o zi o să-i scot în parc să mai alerg odată cu ei, să-mi aduc aminte cum m-am simţit atunci, la prima tură de alergare în parcul IOR. Cred că de acolo din debara, de unde stau ei ascunși, îmi poartă, cumva, noroc.


arta fugii Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă

U

n jurnal interesant al cunoscutului scriitor japonez Haruki Murakami, care s-a aflat recent pe lista scurtă a candidaţilor la premiul Nobel pentru literatură. Este un volum de memorii centrat în jurul alergării, al unui scriitor care este și maratonist și care găsește nenumărate asemănări între cele două activităţi. Un singur citat, pentru a vă deschide pofta de lectură: „Pentru mine, alergatul e un exerciţiu practic, dar și o metaforă. De asta fac efort zilnic, pentru a mă îmbunătăţi. Sunt un alergător mediocru. Dar nu asta contează, ci faptul că în cursele pe distanţe lungi singurul pe care trebuie să îl învingi ești chiar tu, prin felul în care ești”. Cartea a apărut la editura Polirom.

Alergăm pentru sănătate. Din tainele eforturilor fizice

C

artea antrenorului emerit Silviu Dumitrescu este o invitaţie, argumentată știinţific, pentru alergare, mai ales jogging, implicit pentru obţinerea și menţinerea sănătăţii. Volumul, publicat la editura Palestra, are 170 de pagini și se adresează mai ales amatorilor, evidenţiind rolul benefic al mișcării fizice. Dintre temele abordate: „Joggingul poate slăbi, dar și îngrășa“,„Despre sex și efortul sportiv“,„Puţină fiziologie pe înţelesul tuturor“,„Despre încălzire și încheiere“, „Tehnica alergării“, „Practicaţi și alte sporturi“,„Aveţi gânduri pozitive“ etc. Profesorul Silviu Dumitrescu are o experienţă de peste 50 de ani în pregătirea atletică.

Into the Wind A

cum 30 de ani, timp de 143 de zile consecutive (dintre care doar trei au fost pentru odihnă), un tânăr canadian a alergat zilnic distanţa unui maraton, încercând astfel să atragă atenţia asupra maladiei cancerului și să strîngă bani pentru combaterea sa. Terrance Stanley Fox s-a născut pe 28 iulie 1958, în Winnipeg, Manitoba, Canada. A fost diagnosticat cu cancer de oase la piciorul drept la vârsta de 19 ani. Piciorul i-a fost amputat și, în timpul șederii în spital, Terry Fox (cum avea să fie cunoscut în întreaga lume) a fost atât de copleșit de suferinţa pacienţilor bolnavi de cancer, încât a hotărât să traverseze Canada pentru a strânge bani pentru cercetarea cancerului. În cursa sa, numită simbolic „Maratonul speranţei”, Terry Fox a alergat poticnit, cu doar un picior sănătos, celălalt fiind de fapt o proteză metalică. A alergat aproape cinci mii de kilometri, fiind nevoit să se oprească totuși la 1 septembrie 1980 deoarece cancerul începuse să se răspândească în tot corpul. În acest timp a reușit să strângă 1,7 milioane de dolari. La o lună după ce a încheiat cursa, televiziunea naţională canadiană a organizat un teledon pentru ajutorarea lui Terry și a Canadian Cancer Society. S-au strâns 10,5 milioane de dolari. Terry Fox moare doar câteva luni mai tîrziu, puţin înainte de a împlini 23 de ani. Postum, va deveni un simbol al ideii că uneori e important să crezi că imposibilul poate fi atins. „Maratonul Speranţei“ iniţiat de Terry Fox a început să fie, de atunci, organizat pe tot globul și până în prezent a reușit strângerea a peste 500 milioane de dolari pentru cercetări asupra cancerului. Viaţa acestui adevărat erou modern și cursa sa de-a latul Canadei sunt subiectul unui nou film documentar, „Into the Wind“, ce ar urma să fie adus în faţa publicului în această vară. Detalii despre documentar sunt disponibile la adresa: http://30for30.espn.com/film/into-the-wind.html

vara 2010

33


portret „Am un defect destul de mare: nu mă mulţumesc cu puţin. Vreau să explorez noi limite și, evident, să le depășesc”

PROFIL

Vlad Victor

47 de ani. Multiplu campion la categoria masters. Tenace, ambiţios, nu se mulţumește cu puţin. I se spune Zatopek.

A

lergarea e pentru mine un mod de viaţă. E ca o necesitate, e plăcerea fiecărei zile pe care ţi-o dorești cât mai frumoasă. E și o bună ocazie pentru a lega prietenii. Maratonul e însumarea tuturor satisfacţiilor pe care le poţi avea ca alergător. Sentimentul pe care îl ai când treci linia de sosire nu se aseamănă cu niciuna din trăirile cotidiene ale unui om care are o viaţă sedentară. Nu ai nevoie de anumite calităţi pentru a fi alergător. Contează puţin talentul pe care poţi să îl ai prin naștere, dar acesta trebuie șlefuit prin muncă. Principalele mele calităţi sunt tenacitatea, perseverenţa de a face un lucru temeinic. De când am început să alerg mai serios, tot timpul mi-am propus obiective îndrăzneţe, pe care mai mereu le-am și îndeplinit. În ultimii zece ani am fost într-un progres continuu, îmbunătăţindu-mi timpii la toate probele de alergare pe distanţe lungi (inclusiv maraton). Sunt mai multe principii de antrenament, dar din experienţă am învăţat că e important să alternezi antrenamentele de intensitate, cu cele mai ușoare, de acumulare.

34

vara 2010

În general, toate antrenamentele le fac cu plăcere. Rar se întâmplă să-mi displacă și asta numai atunci când sunt prea obosit sau când mă antrenez singur și e monoton. Săptămânal alerg 70-80 km, având o singură zi de pauză. Pe an se strâng în jur de 3400 km, suficient când faci sport din plăcere. Cel mai mult îmi plac alergările pe șosea, în special proba de semi-maraton. Aici mă simt mai bine, mă simt liber și îmi mai place și atmosfera pe care o fac spectatorii. Idolul copilăriei mele, pe când urmăream la televizor Jocurile Olimpice de la München, în 1972, a fost finlandezul Lasse Viren, campion olimpic la 5 și 10 mii de metri. Mai tîrziu mi-a plăcut de Emil Zatopek, pentru dăruirea și pentru încrâncenarea cu care aborda cursele. Ceva din stilul lui „muncitoresc” cred că am și eu, mai ales pe finalul curselor, când oboseala își spune cuvântul. Cea mai dragă performanţă este medalia de bronz obţinută la Campionatul Mondial (masters), Linz 2006, în proba de semi-maraton echipe. Medalia am obţinut-o împreună cu prietenii Ștefan Oprina și Dănuţ Cernat. Mai am două rezultate la care ţin: recordul personal la maraton – 2h:39min:16 sec, Mangalia 2007, și timpul

Despre tamatăre palsiumne: eu

de 2h:44min:53sec, obţinut la maratonul Atena, într-o cursă alergată pe traseul maratonului istoric. Un moment amuzant. Eram la un maraton, într-un grup fruntaș de șase alergători. La un moment dat, unul dintre ei accelerează, încercând să se desprindă. Un altul îl întreabă: „Ne apucăm și noi de treabă?” și accelerează la rândul său. Numai că, după doi km, se sufocă. Expresia o folosim acum întrun grup de prieteni și ne amuzăm de fiecare dată. Ideea e că într-o cursă de maraton trebuie să îţi cunoști și respecţi propriul ritm. Nu am avut întâmplări nefericite în timpul curselor. Poate, totuși, faptul că am ratat de două ori startul la niște crosuri din București, dar asta pentru că organizatorii au permis plecarea mai devreme decât fusese programat. Îmi place să câștig. Îmi place să fiu pe podiumul de premiere, îmi place să câștig simpatia, prietenia și respectul celor din jur. Zatopek spunea: „Mare este victoria, dar prietenia e și mai mare”. Îmi place să mă autodepășesc. Pe de altă parte, ca alergător, poate că cel mai mare câștig e faptul că am rămas sănătos. Sunt multe competiţii pe care aș dori să le alerg. Cel mai mult vreau însă să alerg maratonul de la New York. E un vis mai vechi, pe care sper să îl îndeplinesc.

Tatăl meu are o treburile zilnice, el alergatul. Pe lângăntru a alerga. Face îşi face timp şi pe pe zilnic pentru a-şi antrenament aproaia fizică. El participă îmbunătăţi condiţ ri si maratoane, unde la multe concursueze un timp cât mai bun încearcă să realiz pe podiumul de premiere. şi să ocupe un loc când ajunge acasă El ştie că atunci pat şi, de aceea, se îl întreb ce loc a ocuprintre premianţi. De străduieşte să iasă se clasează la concursuri foarte multe ori elşi acasă mai primeşte un pe primele locuri de la mine. premiu: un pupic duce la concursuri şi în Tatăl meu se ânia cu ţări străine unde repcurezalţintiăcolRegomi de club. El zice: “Important este asămapairtiintcipeni”.s. mândrie împreunăm-a ambiţionat şi pe mine să încep alergatul cev re doream să De un timp, antrenam doar înaintea unor concursuri la ca îmi place Până nu demult măt la concursuri începând de la vârsta de 3 ani şi particip. Eu am fos dacă se poate, să şi câştig. tămână şi mult să concurez şi, i meu, acum eu mă antrenez cam de trei ori pe săp Datorită tatălu concursuri să fiu foarte bine pregătită şi, prin evoluţia mea, sper ca la următoaretatlea. să-l mulţumesc pe de tatăl meu pentru că are o ambiţie mare, este grijuliu şi Mie îmi place învaţă lucruri bune şi mă iubeşte. ocrotitor cu mine, mă i Vlad Erika Andreea, 10 an


eu alerg cu

www.sponser.ro | info@sponser.ro


Magazinul Salomon

strada Blănari nr. 10, Bucureşti Luni-Vineri, orele 11:00-20:00, Sâmbătă, orele 10:30-15:30 www.salomonsports.com/ro, www.salomon.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.