MISCAREA INTERNET ART cum sa transformi dot_ul într_un instrument performativ Apărută ca formă de reacţie împotriva dominaţiei tradiţionale a muzeului şi galeriilor, mişcarea Internet art îşi propunea un transfer al esteticului în mediul digital, mizând foarte mult pe calitatea interactivă, participatorie şi multimedia a acestuia. Fără a se referi la digitalizarea firească a unor opere deja preexistente sub formă de galerii sau muzee virtuale, Internet art se bazează pe existenţa intrinsecă a internetului, profitând de avantajele unei permanente conexiuni la diferite micro-culturi şi posibilitatea transmiterii virale a unor mesaje cu caracter politic, socio- cultural folosind interacţiunea umană.
şi reticenţele publicului larg vizavi de această mişcare şi limitele acesteia. Accesibilitatea, interacţiunea, fac ca net-art să rupă criteriile limitărilor impuse de instituţionalizarea ei, putând astfel fi cunoscută de un public mai larg. Una din caracteristicile observate de Jon Ippolito este direcţia vădită a acestei mişcări către eleganţa artei conceptuale, combătând caracterul narativ şi înlocuindu-l cu un conţinut şi-o atitudine. De asemenea prin faptul ca net-art este accesibilă oricui, dispare progresiv acest caracter burghez al exclusivităţii rezultate ca asociere a unor lucrări cu anumite galerii prestigioase, oferind posibilitatea egalităţii cunoaşterii unor artişti din ţări ca Slovenia sau Coreea de exemplu. Dispar astfel delimitările dintre centru şi periferie în materie de drept la exprimarea artistică şi recunoaştere. Formele de expresie ale acestei mişcări sunt ofertant de variate. Josephine Bosma identifică cinci generaţii ale artei online. Prima generaţie nu lucra propriu-zis cu internetul, ci cu interconectivitate electronică- precursoare a internetului (fax, videotext, scanner). Aceste forme sunt definite în general ca arta Networked. Proiectele Telematic art au fost printre primele de acest fel. Lucrarea lui Roy Ascott, un artist telematic, La plissure du Texte, realizată în 1983 pentru o expoziţie la Muzeul de Artă Modernă din Paris, aducea în prim-plan crearea unei reţele închise de artişti invitaţi, reţea formată din 14 noduri răspândite în diverse puncte din lume (Australia, Hawaii, Petersburg, Viena, AmsterRoy Ascott ,,La plissure du texte’’, 1983 dam, etc.) Fiecărui nod i se atribuia un personaj www.medienkunstnetz.de/works/la-plissure-du-texte/ arhetipal de basm. Pe durata a trei săptămâni Curatorul Jon Ippolito descrie specificitatea au dezvoltat o naraţiune online care pornea din acestei mişcări în articolul său ,,Zece mituri de- partea unuia din personaje şi era continuată de spre Internet art’’ încercând să combată clişeele celelalte.
24