Page 1

Barbara

Hangan

Femeie în negru - Femeie în alb

Interviu cu Ania

Cazan

Șerban

iSSN 2068-2867

Troienele lui Andrei

1


Redactori

Echipa

Sebastian Barac -redactor șef-

Ioana Baciu Anca Brânzaș Silvana Dulama Paula Ghergu Simona Mușat Iuliana Nicola Simona Ștefănescu

Tehnic

Adriana Vîlcu Design & Layout

Voicu Rob & Sebastian

Fotografie

Alexandru Pavel

Corectură

Angela Grigore


ARTE # 15

Barac

voicu.rob@initiativedurabile.ro sebastian.barac@initiativedurabile.ro www.facebook.com/velvetflash.photography / www.velvetflash.com pag: 1, 3, 6, 19, 20-21, 28-29, 34


Cultura 6-19

Arta 20-27

Teatru 28-33 Film 34-41

Poezie 42-49

Redacția nu iși asumă răspunderea pentru conținutul articolelor publicate, semnatarii acestora fiind unicii răspun rilor articolelor. Pentru detalii: arte@initiativedurabile.ro


EDITORIAL Revista Arte, ajunsă deja la al 15-lea număr, se poate mândri deja cu un trecut bogat. Mai important este însă, ce va reuși să realizeze pe viitor. Cum la ultimele numere colectivul care a realizat revista s-a schimbat în mare proporție și fără sa uităm ca munca depusă se încadreaza in timpul liber al celor implicați, consider ca ne poate fi iertat dacă nu ne iese totul perfect, sau dacă mai depașim deadlin-ul autoimpus. Important este ca de la număr la număr sa devenim tot mai inspirați și mai implicați și nu pot aici decât să remarc că fac parte dintr-o echipa de oameni foarte talentați și dăruiți – vă invit numai să accesați partea din finalul acestui număr, unde veți avea plăcerea sa descoperiți câteva dintre creațiile colaboratorilor care vă vor convinge că nu exagerez. Sebastian Barac “All of old. Nothing else ever. Ever tried. Ever failed. No matter. Try again. Fail again. Fail better.” - Samuel Beckett

ori pentru cele afirmate. Articolele nu pot fi reproduse fară a obține in prealabil acordul redacției si a auto-


Cultura

6


Barbara Hangan

Femeie în Negru

Femeie în Alb

Chipuri misterioase, atmosferă de Baroc sufocant sau halouri roz. Acestea sunt „ingredientele” cu care Barbara Hangan „prepară” o lume a frumuseţii feminine, a gingăşiei picturale, oglindite în adâncurile ramelor spectaculoase care le înconjoară. Barbara Hangan s-a format la Academia de Arte din Cluj, iar din 1999 devine membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Expoziţiile personale în oraşe precum Veneţia, Roma sau Aachen atestă calitatea sa de artist şi mă convinge să-i urmăresc traseul personal şi profesional. Revenind la operele sale, observ că Barbara Hangan propune patru serii, în care îşi grupează lucrările: CHIPURILE, BAROQUE, PINK şi SAUDADE. Observând fiecare serie în parte, încep încet să înţeleg motorul creaţiei hanganiene şi, în acelaşi timp, mi se dezvăluie o lume în care Femeia cea misterioasă, gingaşă, veselă, nefericită, gânditoare sau senzuală reprezintă centrul Universului. Tabloul „Rochia Albastră”, din seria de tablouri CHIPURILE, îmi aduce în minte atmosfera anilor ’20: femeia independentă, dar visătoare, odihnindu-se sau poate ascultând ceea ce are de spus un interlocutor ascuns. Fundalul pare a fi unul închis, însă în jurul ei nuanţele închise lasă locul luminii, cenuşiul lasă locul nuanţelor deschise. Deşi tabloul se numeşte „Rochia albastră”, nu pare că acest obiect vestimentar ar trebui să dea denumirea tabloului, ci mai degrabă paharul pe care femeia îl ţine în mână. Acest detaliu al tabloului, paharul, provoacă privitorul la interogaţii asupra conţinutului său, asupra motivului pentru care îl ţine în mână, asupra materialului

Rochia Albastră

7


din care e făcut, etc. Rochia albastră este o prezenţă în sine, nu e nevoie de interogări asupra sa. Totuşi, contrastul dintre rochie şi rama tabloului pune în evidenţă chipul şi silueta femeii prezentă în acest tablou, ceea ce înseamnă că obiectul tabloui nu este de fapt, nici paharul amintit, nici rochia menţionată, ci însăşi silueta care o poartă. Femeia hanganiană nu este ceea ce pare a fi. Poţi fi înşelat de surâsul ei, chipu(ri)l(e) ei pot să nu-ţi dezvăluie nimic. Din contră, cu cât le priveşti, cu atât începi să-ţi pui anumite întrebări: ale cui sunt cu adevărat aceste CHIPURI? E prezentă expresia artistei în tabloul acela, cu „Rochia Albastră”? Se ascunde Barbara Hangan, oare, în spatele tinerei care fumează, dusă pe gânduri? Posibil. Însă noi nu vom şti niciodată. Ceea ce ştim însă cu siguranţă, este faptul că se ascunde o sensibilitate barocă, pe care o emană FEMEIA în Negru, cea captivă în seria de picturi BAROQUE. În tabloul Barock, figura feminină capătă un alter ego: siguranţei femeii din stânga i se alătură nesiguranţa femeii din dreapta. Două femei, un singur tablou, multiple interpretări ale privirii lor. Privitorul se poate înşela: oare care dintre cele două poate fi senzuala, care este cea timidă? Sunt ele surori sau doar două foarte bune prietene, precum cele două eroine ale romanului „Fingersmith”, scris de Sarah Waters? Privind mai atent tabloul mai sus meţionat, putem intui faptul că cele două femei, reprezentate în nuanţe de Barock gri, în contrast cu rama şi cu pielea lor albă, par desprinse din lumea anilor ’20: privirea lor fermă, care susţine privirea celui care le priveşte, îmbrăcămintea lor şi machiajul aproape excesiv sunt argumente pentru a le încadra în această perioadă istorică. Cele două sunt provocatoare, şi totodată inocente. Sunt făpturi singuratice, precum Femeia în Negru victoriană a lui Susan Hill, care bântuie singuratică prin Anglia secolului XIX. În singurătatea lor, se dezlănţuie privitorului, îl ademeneşte să le privească, să le observe, să se întrebe indiscret şi direct, CE SUNT ELE? CUM SUNT ELE? Sunt ele femei de groază, de vis, femei în Negru sau în Alb? Dacă în seria BAROQUE întâlnim „Femeia în Negru”, în seria de picturi PINK vom întâlni „Femeia în Alb”, amanta care aşteaptă binecuvântarea Iubirii, încremenirea momentului în care chipul iubitului, poate, devine simbol al existenţei personale. Tabloul „Raiul a încremenit” sau „Heaven

8


stood still”, mă duce cu gândul la Anglia lui Wilkie Collins, acea perioadă a existenţei umane când Femeia nu vroia decât să fie iubită, şi nu păstrată ca o piatră preţioasă într-o casetă imensă de cărămidă. Personajul reprezentat în acest tablou îmi dă impresia de persoană neîmplinită, nefericită, probabil şi datorită tonurilor închise în care e reprezentată, contrastând cu fundalul roz. În fine, ultima serie de picturi denumită SAUDADE reprezintă o serie de chipuri, portrete sau ipostaze ale feminităţii care tânjesc după o prezenţă sau după o stare anume. Termenul folosit pentru a denumi această serie de picturi, „Saudade”, nu are corespondenţă în limba română, nici în cea engleză, şi înseamnă în limba portugheză „o stare de adâncă melancolie reprezentată de lipsa a ceva sau a cuiva pe care o per-

Raiul a Încremenit soană o apreciază” (cf. Wikipedia). Aşadar, personajele ilustrate de Barbara Hangan suferă de melancolie, de o adâncă tristeţe. Am ales pentru a prezenta această serie un tablou care m-a impresionat prin profunzimea privirii: M.M. Jane. La o primă vedere, pare a fi ilustrarea clasică a femeii victoriene: supusă, resemnată, îmbrăcată într-o rochie negră, simplă. Fundalul e întunecat, ceea ce dă o tentă de tristeţe tabloului, la fel ca şi rama neagră, grea. Totuşi, chipul e redat în nuanţe deschise, ceea ce contrastează cu restul tabloului. Asta înseamnă, poate, că femeii din tablou i se redă speranţa: chiar dacă totul în jur este negru şi întunecat, visele şi speranţele sale o ajută să trăiască în continuare. În concluzie, pot spune că lucrările Barbarei Hangan îţi pot trezi interesul, fie doar şi pentru a-ţi permite să fantezezi pe marginea lumii în care artista îşi ţine închise eroinele, pentru a le da drumul, mai apoi, în imaginaţia privitorului.

M.M. Jane Redactor

Ioana Baciu

9


Vincent van Gogh

În perioada noiembrie 1881 - iulie 1890, Vincent van Gogh a pictat aproape 900 de tablouri. Dupa moartea sa, el a devenit cunoscut în lumea întreagă. Picturile sale au fascinat milioane de iubitori de artă şi i-au impresionat chiar si pe cei neinţiaţi. În decembrie 1881, la vârsta de 28 de ani, când a început să picteze, Vincent îi scria fratelui său o scrisoare în care îi povestea despre sentimentul de a deveni pictor:

Case cu acoperișuri de stuf http://www.wikipaintings.org

„Theo, sunt atât de fericit de cutia mea de pictură, și cred că faptul că am primit-o acum, după mai mult de un an

în care am pictat

fără, a fost mai bine decât dacă aș fi avut-o de la început...

Pentru că vezi tu, Teo, prin pictură, adevărata mea carieră de-abia acum începe. Nu crezi că am dreptate să zic asta?”

Van Gogh lucra într-un ritm alert care îl costa bani, care îi producea stres mental şi fizic şi nu-i mai lăsa timp pentru o altă sursă de venit. Cu toate acestea, era persistent. Într-o scrisoare din 1882,

10


Lan de grîu cu o ciocârlie www.oceansbridge.com

Van Gogh îi scrie din nou fratelui său Theo:

„Deși mă aflu în dificultate financiară, simt totuși că nimic nu este mai rezistent decât un „meștesug” în sensul de a lucra cu mâinile. Dacă

te-ai face pictor, unul din lucrurile care te-ar surprinde este că pic-

tura și tot ce are legatură cu ea este chiar o muncă grea din punct de vedere fizic. Lăsând la o parte efortul mintal, faptul de a gândi intens, pictura cere și un efort fizic considerabil, și asta zi după zi.” În aceeași scrisoare, Van Gogh mai scrie:

„Sunt două moduri în care poți să te gândești la pictură, cum să

11


12


Noaptea înstelată

www.wikipaintings.org

13


n-o faci și cum s-o faci: cum s-o faci – cu mult desen și puțină culoare; cum să n-o faci – cu multă culoare și puțin desen.”

Van Gogh era ferm convins că pentru a fi un mare pictor trebuie mai întâi să stăpâneşti arta desenului înainte să adaugi culoare. De-a lungul anilor, el a arătat că stăpâneşte desenul şi treptat a început să adauge mai multă culoare. Cu timpul, unul dintre aspectele cele mai tipice la picturile lui Van Gogh a devenit tocmai curajul cu care utiliza culoarea. Acest aspect este evident atât pentru

Migdal înflorit

www.theartroomonline.net

peisaje cât şi pentru picturile cu natură moartă. Cu un an înainte să moară, Van Gogh prezicea că va exista un mare „pictor al viitorului” care va şti cum să folosească culoarea ca nimeni altcineva şi va transforma viitorul picturii. Această idee este regăsită în scrisoarea lui către Theo din 1888:

“În ceea ce mă privește, voi continua să muncesc, și ici-colo ceva din munca mea se va dovedi de valoare – dar cine va fi în stare să re

14


alizeze pentru pictura de portret ceea ce Claude Monet a realizat pentru pictura de peisaj? Totuși, cred că tu simți, așa cum simt și eu, că acel cineva este pe cale să apară – Rodin? – el nu folosește culoarea – nu va fi el. Dar pictorul viitorului va folosi culoarea cum nu

a mai folosit-o nimeni până atunci. Dar sunt sigur că am dreptate să

cred că va veni într-o generație viitoare, și este de datoria noastră să

facem tot ce se poate să-l încurajăm, fără nicio îndoială sau critică.”

În timpul vieţii sale, Van Gogh nu a fost faimos ca pictor, ci dimpotrivă, s-a chinuit să-şi ducă traiul ca artist. El a vândut un singur tablou în timpul vieţii sale, şi acela era Viţa de vie roşie. Această pictură s-a vândut în Bruxel pentru 400 de franci doar cu câteva luni înainte ca Van Gogh să moară. Vincent van Gogh a murit la vârsta de 37 de ani încheindu-se astfel cariera sa de pictor, dar începând o perioadă de recunoaştere mondială ca mare pictor al viitorului care a inspirat o lume întreagă. La o săptămână după moartea sa, fratele lui Van Gogh, Theo, scria către sora sa Elizabeth despre moştenirea pe care Van Gogh a lăsat-o lumii ca artist:

„În ultima scrisoare pe care mi-a trimis-o și care datează cam cu patru zile înainte să moară, îmi spunea: „Încerc să fiu la fel de bun

ca anumiți pictori pe care i-am admirat și i-am iubit mult.” Oamenii ar trebui să realizeze că a fost un mare artist, ceea ce de multe ori

coincide cu a fi un mare om. Cu timpul, cu siguranță acest lucru va fi recunoscut, și mulți vor regreta moartea lui timpurie”.

Traducere de

Simona Ștefănescu

după www.vangoghgallery.com

Fermă în provincie artwallpapers.biz

15


Dincolo de Arte i n t e r v i u

Cine es te Ania Cazan?

De multe ori mă întreb și eu acest lucru și niciodată nu găsesc un răspuns care să mă definească. Cred că pot spune că sunt o persoană dependentă de artă. Sunt un copil al teatrului, crescut în cinematograf. Am crescut într-un mediu artistic, m-am implicat în aproape toate domeniile artei - la sculptură o duc mai rău- (zambeşte) și, sincer, viața mea fără artă ar fi un haos total. Dumnezeu îmi dă curajul de a trăi, însă arta reușește să-mi aranjeze viaţa. Acum, experimentez viața ca profesor de Artă Cinematografică la Școala Populară de Arte și Meserii Pitești. lor revistă de critică de film și își vor prezenta scurtmetrajele în fața publicului de specialitate. Cum a apărut ideea de a inița un Încerc întotdeauna să le ofer niște informații escurs de ar tă cinematografică penențiale pe care să le folosească în viitor, nu doar t ru elevii de liceu şi ce presupune în domeniul cinematografiei, ci și în viața de zi munca ta? cu zi. Cursul l-am inițiat la îndemnul doamnei directoare Gabriela Pendiuc, ca urmare a impactului pozitiv pe care l-a avut asupra tinerilor piteșteni Festivalul Internațional de Film, Teatru, Muzică, Fotografie “3fest”. Cursul reprezintă o modalitate excelentă de a atrage tinerii spre activitățile extrașcolare. Durează doi ani, iar absolvenții primesc o diplomă recunoscută la nivel european. Este un curs practic, în cadrul căruia vorbim despre marile cinematografii ale lumii, făcând comparații și exemplificând în fiecare oră prin mici momente de film, esențiale pentru cultura general cinematografică. De asemenea, se învață și despre tehnica de a realize un scurtmetraj (de la regie, actorie până la montaj și alegerea coloanei sonore potrivite), dar și despre ce presupune critica de film constructivă! La sfârșitul unui an de curs, elevii mei vor scoate prima

Care sunt proiectele care te-au marcat?

Nu pot spune că m-a marcat ceva în mod deosebit pentru că eu consider faptul de “a marca” un lucru negativ. Pot spune însă câte ceva despre ceea ce a contribuit la dezvoltarea mea ca om (calitatea de a fi om nu este înnăscută; ea se câștigă în fiecare zi prin acțiunile proprii): “3fest”-ul și prima mea carte “Aceeași problemă adolescentină”- ambele au aparut când aveam 17 ani, într-un moment de haos al vieții mele. “3fest”-ul este ca și copilul meu, iar cărțile mele miau oferit o a doua voce (pe care o folosesc la dialoguri mai mult, mai degrabă decât la descrieri). Au fost însă şi alte voci ale mele: cele din “Azi nu sunt eu “(2008), “Puncte de suspensie şi note de

„calitatea de a fi om nu este înnăscută; ea se câștigă în fiecare zi prin acțiunile proprii”

16


subsol “(2010), “Chiriaşii de pe strada Olimpului” (2012) şi din documentarele realizate: “Incomplete” - premiat cu locul al III- lea la Budapesta (2011), respectiv “Alma Mater” (2012).

fotografie ca să încurajez tinerii să participe la cât mai multe categorii. Într-un an, inițial, la concursul de muzică, am avut doar 3 trupe înscrise. Dar, pe parcursul concursului, când tinerii au început să se dezmorțească, s-au înscris pe moNe poţi spune mai multe despre ment și se organizau pe loc: “tu la bas, tu la voce, 3fes t? tu la chitară, tu la tobe!”. A fost genial momentul când i-am văzut că trăiau clipa! Deja, 3fest-ul nu Numele de 3fest vine de la Festival de mai era un concurs. Devenise o gașcă mare de Scurt Metraje de 3 minute și a început dintr-o prieteni. nebunie de-a mea. Nu am crezut Unde te-ai niciodată că anul poziţiona în concept ul atât acesta va ajunge la de larg de a VII-a ediție și că Ar te? va fi și Internațional! În2007, am avut Sincer? Habar 19 scurtmetraje nu am (zâmbitoare). participante și un Așa cum am spus, public de peste sunt un om depend50 de persoane. ent de artă. Am studiPentru mine, în at pian, chitară, balet, momentul acecanto, pictură, teatru, la, era enorm.Țin filmele documentare minte că, pe parsunt pasiunea mea, cursul etapei de dar lucrul pe care îlf deliberare a juriuac constant este să lui, pentru a capta scriu. Am notițe pesatentia publicului, te notițe scrise pe începusem să cânt șervețele, agende, “Mulți ani trăiască” foi, post-it-uri cu tot (era cu o zi înainte felul de idei pe care de Sfântul Andrei), le tai, le modific și invitand pe toată le iau de la capăt… lumea să ureze Scrisul m-a salvat câte ceva la microodată dintr-o deprefon, începusem să sie urâtă și a devenit spunem bancuri și medicamentul meu. cuvântul “SUPER” ajunsese să fie motto-ul festivalului. Sincer, nu aș fi putut continua fără părinții mei, foștii mei Ce anume te inspiră? profesori, voluntarii din Asociația 3fest și fără Viața mea, eșecurile mele, relațiile pe care prietenii mei care an de an se adună în număr câ tmai mare la festival, lucru care mă bucură le-am avut, foștii mei prieteni. E un citat celebenorm. 3fest este un festival bazat pe prietenie. ru de Chuck Palahniuk (unul dintre scriitorii mei Toată lumea e relaxată, se distrează, de-aia l-am preferați. Vi-l recomand!): “Art never comes from și extins pe mai multe secțiuni: teatru, muzică, happiness”. Am scris ca să mă eliberez și

17


cred că acest lucru i-a ajutat și pe cei care mi-au citit cărțile să se identifice cu personajele mele pentru că sunt reale! Toți prietenii mei se regăsesc în eroii mei; îi identifică și trăiesc alături de ei, la fel cum am făcut și eu cândva. Cărțile sunt propria mea mașină a timpului.Și personajele sunt persoanele care au făcut parte din viața mea la un moment dat.

„...Scrieți în lacrimi, recitați în emoții, exprimați-vă artistic! Arta vă ajută să dobândiți calitatea de a fi om...”

În ce măsură sunt t inerii interesaţi de cult ură, de ar tă? Ce anume ajunge la ei?

Atunci când se va renunța la eticheta “tinerii din ziua de azi…nu e nimic de capul lor”, atunci tinerii vor putea demonstra că nu e așa. Ei creează artă. Fiecare dintre ei: fie că bat trei solo-uri la tobe, scriu o poezie de dragoste pentru cineva drag sau fac flash mob-uri. Da, ei fac ceva! Ies din casă, se organizează și își trăiesc viața în diferite forme de artă. La fiecare pas trebuie să fie încurajați și din această cauză am continuat cu 3fest-ul pentru că e o plăcere să-i vezi implicați în ceva. Eu voi continua să-i încura-

jez mereu să se exprime, să-și transforme suferința în artă! Îmi sunt enorm de dragi și știu că au un potențial foarte mare. Pot să reușească! Așa cum părinții și profesorii mei m-au încurajat mereu, așa îi îndemn eu pe părinți și profesori să le fie alături. Care es te motto-ul pe care îl urmezi?

“People don’t save other people. People save themselves.” (Jeffrey Eugenides) “Art never comes from happiness.” (Chuck Palahniuk). Ce mesaj ai t ransmite cit itorilor ARTe?

Creați! Nu vă mai pierdeți în lucruri mărunte, în baruri, cluburi sau discoteci. Gândiți pe termen lung și faceți artă! Scrieți în lacrimi, recitați în emoții, exprimați-vă artistic! Arta vă ajută să dobândiți calitatea de a fi om.

“Peop

le d on’t save Peop othe le sa r pe ve t ople hems . elves .”

Redactor

Iuliana Nicola

18

Jeffrey Eugen

ides


19


ArtayArtayArtayArtayArtayA ArtayArtayArtayArtayArtayA

ArtayArtayArtayArtayArtayA 20 ArtayArtayArtayArtayArtayA


ArtayArtayArtayArta Artay ArtayArtayArtayArtayArtay

ArtayArtayArtayArta Artay ArtayArtayArtayArtayArtay

21


Artă

p U e-

k a M

Dorinţa de frumos şi perfecţiune trezeşte în mintea umană o altă formă de artă, machiajul. Sublinierea frumuseţii cu ajutorul machiajului oferă o mai mare încredere în sine, calitatea care le face pe femei să fie mai atragătoare, strălucitoare, elegante,sofisticate şi puternice. Oamenii au dezvoltat un interes deosebit pentru arta picturilor faciale încă din Antichitate. În Egiptul antic fardurile erau preparate dintr-o substantă metalică numită amoniu sau chiar din funingine si erau folosite pentru conturarea si umbrirea

Pasiune

tetic dar și social. În Evul Mediu pielea albă era purtată de clasa superioară, pentru a evidenţia nivelul de rang social și era considerată etalon al frumuseţii, dovadă a sănătăţii şi bogăţiei. De-a lungul timpului oamenii au creat noi formule și tehnici de machiaj; o dată, din dorinţa de a accentua expresivitatea feţei creată de combinaţiile de culori , dar si din nevoia de schimbare și evoluţie. În zilele noastre produsele de machiaj pot fi folosite de oricine este interesat de această activitate, dar cum unii s-au născut pen-

Make-up kit www.bellusacademy.edu

ochilor. Cleopatra folosea pentru colorarea buzelor,o substantă de un rosu închis, obtinută din ouăle de furnică sau prin pisarea unor gândaci cărămizii. Romanii foloseau creta sau henna pentru înalbirea tenului iar amoniul dădea culoare genelor și ochilor. Mai departe, arta machiajului a fost adoptată și de evrei , dovadă făcând însemnările din Noul Testament, care considera pictura pe corpul uman ca fiind păcat. . În Japonia , geishele foloseau petale de şofrănel pentru colorarea buzelor şi pudră de orez pentru înalbirea feţei. Arta machiajului a avut un impact es-

22

Geisha make-up http://beauty.about.com geisha


„Deosebirea dintre o femeie frumoasă

și un trandafir este că femeia e conștientă

tru muzică, desen sau poezie, asa şi în machiaj, nu toată lumea are vocaţie şi poate practica cu succes acest job. Pasiunea dă startul, apoi talentul, exerciţiul, şi în final meritele recunoscute sunt cele mai importante ‘ingrediente’ care definesc succesul în această meserie. În viaţa mea, machiajul a apărut ca un hobby încă de pe vremea când eram în facutate şi îmi petreceam ore întregi citind reviste, cărţi de specialitate şi studiam machiaje realizate de profesionişti. Imediat după terminarea studiilor m-am interesat unde pot dobândi diploma în make-up şi repejor am urmat nişte cursuri .Bucuroasă am fost, nu numai eu, de această realizare, dar și prietenele mele, care îmi serveau drept model. Astfel am descoperit că îmi place să contribui la descoperirea unei alte frumuseţi, să armonizez culori, să ajut oamenii să se vadă şi cu alți ochi. Mă atrage machiajul deoarece este o artă complexă care iţi antrenează simţul estetic și atenţia la detalii, dezvoltă empatia și imaginţia, iar cea mai mare satisfacţie ca

de frumusețea ei.”

George Budoi

make-up artist o am atunci cănd văd bucuria, zâmbetul şi emoţia trăite de clientă, în faţa oglinzii. Consider că machiajul este ca o terapie prin frumos, o modalitate unică de răsfăţ pentru suflet şi nu în ultimul rând pentru minte. Culori, nuanţe, texturi sublime, lumini şi umbre, toate duc la exerciţiu de imaginaţie, inventivitate şi originalitate prin care te exprimi , descoperi şi te perfecţionezi constant. Pentru că pe fiecare zonă a feţei sunt aşezate cu atenţie părţi ale unei poveşti, iar fiecare chip spune o poveste diferită…

Redactor

Simona Mușat

23


MISCAREA INTERNET ART cum sa transformi dot_ul într_un instrument performativ Apărută ca formă de reacţie împotriva dominaţiei tradiţionale a muzeului şi galeriilor, mişcarea Internet art îşi propunea un transfer al esteticului în mediul digital, mizând foarte mult pe calitatea interactivă, participatorie şi multimedia a acestuia. Fără a se referi la digitalizarea firească a unor opere deja preexistente sub formă de galerii sau muzee virtuale, Internet art se bazează pe existenţa intrinsecă a internetului, profitând de avantajele unei permanente conexiuni la diferite micro-culturi şi posibilitatea transmiterii virale a unor mesaje cu caracter politic, socio- cultural folosind interacţiunea umană.

şi reticenţele publicului larg vizavi de această mişcare şi limitele acesteia. Accesibilitatea, interacţiunea, fac ca net-art să rupă criteriile limitărilor impuse de instituţionalizarea ei, putând astfel fi cunoscută de un public mai larg. Una din caracteristicile observate de Jon Ippolito este direcţia vădită a acestei mişcări către eleganţa artei conceptuale, combătând caracterul narativ şi înlocuindu-l cu un conţinut şi-o atitudine. De asemenea prin faptul ca net-art este accesibilă oricui, dispare progresiv acest caracter burghez al exclusivităţii rezultate ca asociere a unor lucrări cu anumite galerii prestigioase, oferind posibilitatea egalităţii cunoaşterii unor artişti din ţări ca Slovenia sau Coreea de exemplu. Dispar astfel delimitările dintre centru şi periferie în materie de drept la exprimarea artistică şi recunoaştere. Formele de expresie ale acestei mişcări sunt ofertant de variate. Josephine Bosma identifică cinci generaţii ale artei online. Prima generaţie nu lucra propriu-zis cu internetul, ci cu interconectivitate electronică- precursoare a internetului (fax, videotext, scanner). Aceste forme sunt definite în general ca arta Networked. Proiectele Telematic art au fost printre primele de acest fel. Lucrarea lui Roy Ascott, un artist telematic, La plissure du Texte, realizată în 1983 pentru o expoziţie la Muzeul de Artă Modernă din Paris, aducea în prim-plan crearea unei reţele închise de artişti invitaţi, reţea formată din 14 noduri răspândite în diverse puncte din lume (Australia, Hawaii, Petersburg, Viena, AmsterRoy Ascott ,,La plissure du texte’’, 1983 dam, etc.) Fiecărui nod i se atribuia un personaj www.medienkunstnetz.de/works/la-plissure-du-texte/ arhetipal de basm. Pe durata a trei săptămâni Curatorul Jon Ippolito descrie specificitatea au dezvoltat o naraţiune online care pornea din acestei mişcări în articolul său ,,Zece mituri de- partea unuia din personaje şi era continuată de spre Internet art’’ încercând să combată clişeele celelalte.

24


Mary Flanagan ,,The perpetual bed’’- online software application, 1998 www.maryflanagan.com/perpetual-bed

artefacte ale acestei lumi virtuale preexistente. Userii pot astfel explora graniţele dintre real şi ireal printr-o stare similară visului prin faptul ca pot experimenta cu obiecte, amintiri, locuri şi fiinţe transparente dar totuşi tangibile. Proiectul artistei a atras astfel atenţia pentru utilizarea spaţiului narativ nonlinear 3D prin ceea ce ea numea ,,naraţiuni navigabile’’. Continuând seria acestui gen de manifestări artistice, proiectul lui Golan Levis, The secret lives of numbers, consta în vizualizarea popularităţii numerelor de la 1 la 1.000.000 prin măsurătorile făcute de Alta Vista rezultatelor de căutare. Pe lângă aplicaţiile unicast (cu destinaţie exclusiv către cei interesaţi) există de asemenea şi aplicaţiile multicast, experimentate, de exemplu, de către Poietic Generator (un joc bidimensional în care fiecare jucător este reprezentat de un element grafic care pot interacţiona pentru a crea forme recognoscibile). Conceptul este acela de auto-organizare în vederea unui scop comun. Arta online poate fi creată prin diferite medii: proiecte e-mail, site-uri web, proiecte software, jocuri interactive, performance online, căpătând constant noi forme specifice Poetic Generato- ilustrarea conceptului de către (new media art, electronic art, software art, digital art, telematic art sau generative art) suOlivier Auber ficient de ofertabile conceptual cât să atragă The perpetual bed este o lume virtuală concepută de artista Mary Flanagan pentru a recrea experienţa bunicii sale de 91 de ani, avută în timpul spitalizării, experienţă caracterizată prin pierderi şi recăpătări successive ale conştienţei şi coerenţei. Utilizatorii pot interacţiona unii cu ceilalţi folosind fotografii animate ale oamenilor şi locurilor din viaţa reală a bunicii artistei. Este vorba practic de un hibrid între video, artă interactivă, instalaţie şi animaţie, jocul bazându-se pe mişcările utilizatorului care-şi lasă simţită prezenţa în această lume virtual- suprarealistă prin hinturi, texte, impresii care devin

en.wikipedia.org/wiki/Poietic_Generator

25


interesul cât mai multor artişti. Net art sau net-dot-art, cum era cunoscută în anii ’90, este o mişcare artistică aflată în continuă dezvoltare, contextul său istoric este în permanenţă reevaluat, din ce în ce mai mulţi critici văzănd-o ca pe o posibilă direcţie a artei

larea unor imagini disponibile gratis pe internet pe care le proiectează într-un spaţiu concret. După cum Paolo Cirio afirma într-o conferinţă organizată la Bruxeles despre istoria şi viitorul creaţiei artistice pe internet, arta online devine din ce în ce mai performativă (pentru că

Tobias Rehberger, Seven Ends of the World Pavilion Italian al Bienalei de la Veneţia, 2003 www.studyblue.com

în viitorul apropiat. Fără a fi absolut necesar obligată să se întâmple pe internet, net-art rămâne legată conceptual de internet. Un exemplu în acest sens este proiectul lui Tobias Rehberger, Seven Ends of the World, prezentat la bienala de la Veneţia în 2003. Artistul a expus mai multe lămpi care străluceau cu intensitatea corespunzătoare condiţiilor de lumină din diferite locuri din întreaga lume, această informaţie fiind exclusiv trimisă pe internet. Bring your own bemer este de asemenea un proiect-expoziţie în care oamenii sunt invitaţi să-şi aducă un proiector şi să-şi creeze propria expoziţie care durează o singură seară şi constă în intervenţia şi manipu-

este din ce în ce mai limitată temporal de statutul consumerist al utilizatorilor) şi se pune deja problema nevoii unei documentări a acesteia. Oricât de exclusivistă pare această mişcare artistică, există mari şanse ca ea să se generalizeze datorită uneltelor progresiste cu care opereză. Şi cine ştie, poate într-o zi se va ajunge la comercializarea unor tablouri realizate de utilizatori în lumea virtuală din Second life. Până la urmă, nu ar fi nimic altceva decât o creaţie fantezistă într-o lume a fanteziilor, ceea ce nu are cum să fie atât de departe de principiile iniţiale ale artei.

Redactor

Adriana Vîlcu

26


Bring Your Own Beamer London 2013

http://publicassemb.ly

27


t

e

a

t

r

u


t

e

a

t

r

u


T

30

roienele lui

Andrei

Șerban

În timp ce scriu acest articol, troienele de zăpadă s-au topit de mult, iar soarele primăvăratec și-a făcut apariția, după îndelungi așteptări. Acum un an, cam pe vremea asta, col-

minunate care mi-au încălzit sufletul în acea seară de iarnă. Pus în scenă pentru prima dată la New York, acum 40 de ani (unde regizorul era plecat cu o bursă de studii Ford),

Iași. Ea este cea care a decis să reia spectacolul, de data această sub altă formă, după încă 20 de ani, într-un mediu în care din ce în ce mai multă lume caută ineditul.

indam străzile Atenei. Și anul asta, gândul tot la Grecia îmi este, doar că sub altă formă. Mai exact, la Troienele lui Andrei Șerban. A trecut o lună și ceva de când am văzut piesa pusă în scenă la Opera Națională din Iași, dar în fiecare noapte, înainte de culcare, îmi sună în minte greaca veche și vocile

spectacolul este reluat în 1991, la Teatrul Național București. Ideile nonconformiste ale regizorului și numărul mare de cântăreți și actori limitează numărul de reprezentații, astfel că piesa este scoasă curând din repertoriu. Pe atunci în piesă juca Beatrice Rancea, astăzi managerul Operei Naționale din

Emoțiile încep încă dinainte să intri în sala de spectacol: un prieten care vedea piesa pentru a doua oară îmi spunea să fiu pregătită, pentru că voi fi nevoită să fac parte din piesă. Când mi-a mai spus și că nu este subtitrare și că se joacă în greaca veche, eram de-a dreptul contrariată și extrem de curioasă.


Mi se pare dificil să reușești să-ți transmiți sentimentele doar prin gesturi, linie melodică și intonație. Nu multă

uimire. Vocile actorilor vin din fiecare colț al scenei, iar faptul că piesa se joacă în greaca veche nu mai e de mult o prob-

Totul se bazează pe ființa umană și pe capacitatea omului de a face artă, independent de orice altceva. Energia trans-

lume reușește să o facă, cum nu mulți regizori reușesc să găsească o cale de a ajunge la public. Din primul moment în care intri în sală, acțiunea te lovește din plin. Ești ca un intrus, te simți ca și cum te-ar fi așteptat acolo de ceva vreme. Sunetele tobelor și oamenii îmbrăcați în haine asemeni celor ale cetățenilor din Grecia Antică se plimbă pe lângă tine, aruncându-ți priviri răzbunătoare. Asiști la un proces. Pentru două ore, ești parte din Troia. Judeci, plângi, închizi ochii, cânți sau pur și simplu rămâi mut de

lemă: cântăreții reușesc să-ți transmită exact ceea ce simt. Pe lângă muzică și expresie, mișcarea scenică are un rol cheie, de aici și decorul simplu, format din structuri de lemn, poate cam ceea ce mai rămăsese în Troia după tragicul război. Aceste structuri ajută personajele să se miște liber. Totul este învăluit în lumina aproape tragică și mistică, lumânări și făclii, iar costumele, creația doamnei Doina Levintza, întregesc cadrul prin fluiditatea și naturalețea cu care sunt croite, atât de apropiate de ceea ce știm din sursele istorice.

misă de actori, combinată cu emoțiile privitorilor, fac ca în sala de spectacol să se nască un nou univers. Spectatorului i se dă șansa să se simtă un creator, fiind conștient, abia după ce iese din sală, de calitățile unice de care dă dovadă Andrei Șerban. În partea a doua, suntem invitați să contemplăm suferința și tragedia femeilor troiene ce urmează a fi duse în exil. Privirile lor demne, puterea cu care își acceptă destinul, îmbrăcate în rochiile lor în culori deschise și pastelate, ne deschid de fapt ochii către ceea ce a fost istoria Troiei: un război care a distrus

31


nu numai clădiri și cetăți, ci în primul rând vieți. Cred că la finalul zilei, o piesă bună nu e cea care te-a făcut să râzi sau să plângi cât ești în sala de spectacol. O piesă bună este cea de la care ieși încă sub vraja jocului sau a muzicii. Care te bântuie și care nu te lasă să adormi, care te face să-ți pui în-

trebări mult după ce ai ieșit din sala de spectacol. O piesă bună e cea care nu se uită după o săptămână, ci de care îți amintești peste ani și ani. Andrei Șerban reușește să facă asta prin „Troienele”. Nu știu dacă e din cauza originilor lui grecești (mama lui era grecoaică) sau a viziunii lui asupra

operei, dar cu siguranță merită premiul Lux Mundi pe care l-a primit în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural. Știu că, pentru cei din București, drumul până la Iași pare lung și obositor, dar vă promit că dacă mergeți, la întoarcere nu o să mai priviți lumea cu aceeași ochi.

Redactor

Silvana Dulama

32


33


h h h h h h

FILM

h h h h h h

FILM


Pledoarie pentru cinematografie Dinspre Occident citire

Arta cinematografică românească a avut parte în ultimii ani de o recunoaştere internaţională deosebită, câştigând numeroase premii la festivaluri de renume. Filmele româneşti se remarcă mai ales prin veridicitatea evenimentelor, prin exprimarea unor trăiri reale şi printr-o dramă atât de caracteristică poporului român. Noile producţii româneşti din domeniul cinematografic impresionează occidentul prin doza de adevăr pe care o poartă. Acestea nu sunt filme cu final idealizat, ci sunt filme cu un final mult mai apropiat de scenariile din viaţa reală: oamenii nu primesc tot timpul ceea ce doresc, deciziile eroilor nu sunt deloc dintre cele mai bune, iar personajele mai şi mor. Acestea sunt filme care şochează prin francheţe, motiv pentru care sunt atât de bine primite în lumea occidentală. Finalitatea Scenă din „4 luni 3 săptămâni și 2 zile” sursă poză www.cinemagia.ro acţiunii, deşi este una dorită de

Scenă din „Despre Oameni și Melci” sursă poză www.cinemagia.ro

36

către protagoniştii ei, vine cu melancolie şi după o luptă acerbă între moralitate, legalitate şi binele personajului implicat în aşa fel încât ajungerea la rezultatul dorit nu provoacă nicio stare asemănătoare cu fericirea, ci mai degrabă provoacă resemnare. În „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, finalul le surprinde pe cele două tinere acceptând deznodământul printr-un pact al tăcerii. Aceeaşi stare de acceptare a deznodământului se regăseşte şi în „Moartea domnului Lăzărescu” sau în „Despre oameni şi melci”,


toate cele trei menţionate mai sus fiind filme premiate şi apreciate la festivalurile de la Cannes sau Berlin, şi nu numai. Majoritatea filmelor româneşti urmăresc îndeaproape evoluţia unui personaj bine conturat pe care îl exploatează din toate punctele de vedere: social, sentimental, psihologic, scoţându-i în evidenţă trăsăturile care îl Scenă din „După Dealuri” apropie de oamenii pe sursă poză www.clujlife.com care îi întâlnim în viaţa de zi cu zi. Probabil că autenticitatea personajelor, locaţiilor şi scenariilor este unul din motivele pentru tumultul de premii şi distincţii din ultimii ani. Filmele nu poartă în ele aproape nimic din tehnicile hollywoodiene, iar asta le face să fie speciale, adevărate. Platourile de filmare sunt, de cele mai multe ori, locuri reale, lucru extrem de vizibil în „După dealuri” şi „Moartea domnului Lăzărescu”, excepţie făcând „Undeva la Palilula”, unde scenariul a cerut amenajarea unei hale pentru filmări. Acesta din urmă este şi unul dintre cele mai controversate filme ale momentului din cauza complexităţii şi a aglomerării unor simboluri, precum şi din cauza combinării elementelor de teatru cu filmul. O altă trăsătură a noilor producţii este stilul pur românesc de a aborda problemele pe măsură ce apar. Personajele fac haz de necaz în cele mai multe cazuri, deşi problemele sunt dintre cele mai

Scenă din „Moartea Domnului Lăzărescu” sursă poză www.themetropolistimes.com

37


serioase. Lucrul acesta face ca deliciul cinefilului să fie în creştere, deliciul cinefilului internaţional, desigur. Audienţa din România nu este încă obişnuită să aibă de-a face cu propria realitate, motiv pentru care filmele proaspăt apărute, deşi răsplătite la Cannes, Berlin sau Chicago, nu au parte de

Scenă din „Undeva la Palilula” sursă poză www.cinemagia.ro

apreciere internă suficientă. Cultura cinematografică românească nu se hrăneşte din calitate sau realitate, ci mai degrabă din filme proaste, uşor de digerat şi care nu trimit mintea privitorului într-o excursie a raţiunii. Cinematografia românească a trecut de la stadiul de dezvoltare mocnită, la o adevărată explozie care, din nefericire, are raza de acţiune doar în exteriorul patriei. Poate nu ar fi rău dacă am încerca să aducem puţin din suflul acesteia şi pe teritoriul naţional prin susţinerea a ceea ce, conform The New York Times, pare să fie „cea mai captivantă dezvoltare a unei cinematografii naţionale din Europa de la Spania anilor ‘80”

Redactor

Ghergu Paula

38


39


Elephants Dream

Elephants Dream este un scurt film produs pe calculator produs aproape în mod complet folosind software-ul gratuit Blender (exceptând studioul cu sunet modular Reaktor şi materialul care s-a transmis ca producţie finală, care a folosit Mac OS X), fiind în același timp un anime reprezentativ pentru genul Steampunk. A avut premiera pe 24 mai 2006, după aproximativ 8 luni de muncă. Începând în septembrie 2005, s-a dezvoltat sub numele de Orange de către o echipă de şapte artişti şi animatori din toată lumea. Mai târziu a fost redenumit Machina (Maşina, n.tr.), şi apoi Elephants Dream, după modul în care poveştile nemţeşti se sfârşesc în mod abrupt. Filmul a fost făcut mai mult ca un experiment, decât pentru a spune o anumită poveste şi, deci, are o puternică atmosferă arbitrară şi suprarealistă. Prezintă doi oameni, Proog (cel mai în vârstă şi mai experimentat) şi Emo (mai tânăr şi mai nervos), trăind într-o miraculoasă construcţie la care se referă ca şi la „Maşina”; Proog încearcă să-i prezinte lui Emo natura acesteia, dar acesta din urmă este refractar şi îl contrazice asupra scopului acesteia. Iniţial, creatorii au avut intenţia ca filmul să arate esenţa unui comwww.thewatchbox.com puter. Mesajul final nu este uşor de înţeles datorită naturii abstracte a filmului şi, de aceea, câţiva privitori l-au criticat ca neavând vreun scop şi că e făcut la întâmplare, şi merită atenţia doar dacă e văzut ca un demo. Alţii au interpretări total diferite ale înţelesului . Acest comentariu îndrăzneţ, de exemplu, descrie punctul de vedere conform căruia Proog reprezintă partea logică a creierului, pe când Emo este celaltă jumătate creativă. Proog nu poate integra imaginativul, distracţia imprevizibilă în atât de grijuliu creata sa lume logică şi izolată, de aceea încarcă să îl domine pe Emo şi în cele din urmă îl atacă. Altă teorie este legată de teoria evoluţionistă, unde Proog şi Maşina reprezintă viaţa multicelulară şi ADN-ul, în timp ce Emo ar fi doar o simplă mitocondrie şi nu poate înţelege complexitatea Maşinii. Bassam Kurdali, Director al Elephants Dream, explică intriga filmului, spunând: „Povestea este foarte simplă – nu sunt sigur că îi putem spune totuşi o poveste completă – este despre cum oamenii pot crea idei/poveşti/ficţiuni/ realităţi sociale şi să le comunice sau impună celorlalţi. Astfel îşi creează Proog, în mintea lui, conceptul unui

40

murobbs.plaza.fi


loc/maşină special(ă), pe care încearcă să i-l „prezinte” lui Emo. Când Emo nu acceptă povestea lui, Proog devine disperat şi îl loveşte. Este o parabolă, de fapt, despre relaţiile umane. Poţi substitui multe idei (bani, religie, instituţii sociale, proprietăţi) în locul maşinii lui Proog – povestea nu spune că ideile creative sunt rele, ci doar arată că este mai bine să împărtăşeşti idei decât să le impui celorlalţi. Sunt o mulţime de mici indicii despre acest lucru în film – multe lucruri mărunte au un rost – dar noi nu suntem foarte apropiaţi de acest lucru, deoarece sperăm că oamenii vor avea propriile lor idei despre poveste, şi vor face o nouă versiune asupra filmului. În acest fel (şi altele) începem povestea filmului cu ideea unui film deschis”. Titlul Elephants Dream este de asemenea ambiguu. Titlul original trebuia să fie Machina dar s-a renunţat datorită problemelor de pronunţie. O motivaţie pentru titlu privind povestea este conceptul de Elefant în cameră, refercommons.wikimedia.org indu-se la (negrăitul ) fapt că lumea preţioasă a lui Proog există doar pentru el. Steampunk-ul, de care apartine Elephants Dream, nu se rezumă la acele lucruri create manual, ci încorporează şi desenele animate. Am făcut o mică cercetare pe Internet şi am găsit mai mult despre steampunk anime. De exemplu, m-am uitat la multe (o simplă căutare pe Youtube, precum cea pentru Castelul mişcător al lui Howl, Last Exile sau Jasper Morello, despre care am mai scris in revistă, îţi pot oferi o privire asupra genului). Îmi place Elephants Dream, datorită impactului lui asupra imaginaţiei. Lumile arătate de acest anime, cea a lui Proog sau Emo, sunt imprevizibile, create în mod original, şi pline de imaginaţie. Ce mi-a plăcut cel mai mult la Elephants Dream este relaţia stabilită între fiinţa umană şi maşină. Lumea în care Emo şi Proog trăiesc este o lume ficţională, dar faptul că se poate chiar şi într-o astfel de lume ca un personaj precum Proog să forţeze pe cineva precum Emo să creadă în idei, forţat, este cât se poate de rea. Redactor

Ioana Baciu

www.moviedevil.com

41


P o e


z i e


de Ovidiu

Condrea

P o e m b i s e x u a l

de Ovidiu

P a

Condrea

s i d u b l i

44

N-am mai vazut niciodata un corp atat de sensibil la sunete, ca al tau, atat de reactiv, de contorsionist, de plin de forta; As vrea sa fac un scurt metraj de 3 minute 45 de secunde. Sa-ti filmez in slow motion mainile. Sau felul in care razi; Sa prind pe film toate idioteniile pe care le lalai dimineata in fata oglinzii din baie, sau felul in care stergi cu degetul mare urmele de ruj de pe obrajii mei. Cum iti imbraci sutienul. Cum il dai jos. Cum se electrizeaza fiecare fir de par de pe tine si cum ti se inclesteaza degetele de la picioare, cand le inghesui in pantofii aia decupati, rosii , fantastic de inalti. Cum plangi, cum injuri, cum imiti sau cum saruti. Sa captivez intr-un timp scurt maxilarul acela viguros, barbatesc, care incearca sa-mi acopere fata de fiecare data cand imi atingi ochii. Respiratia calda, inima alerganda, excitatia porilor tai cand iti lingi buzele, rostindu-mi numele. Si abia atunci, la finalul scurtmetrajului meu sa-mi dau seama ca am facut arta. Un poem bisexual. Ca mine. Ca tine. Ca fiecare dintre noi. Noi doi nu ne-am avut niciodata. Si , ce e cel mai straniu, e ca la cat suntem de orgoliosi, de inocenti, de ipocriti si sensibili totodata, noi nu ne vom avea niciodata. Ne putem minti ca suntem mai puternici, dar suntem al naibii de nefericiti. Impreuna. Nu ne putem avea impreuna, insa ne putem avea separat. Te pot avea atunci cand ma tii de mana, te pot avea atunci cand ochii tai isi pierd neastamparul si se incarca de sinceritate si de liniste, sau atunci cand cuvintele tale iti parasesc gura doar pentru mine. Pentru tine e mai simplu. Ma poti avea cand vrei, gol, inocent si ieftin. Mereu m-am dat În vânt pentru cuvinte dulci. Noi doi nu ne-am avut niciodata. Pana acum.


L-ai lipi in spatele urechilor, pe genunchi, intre degetele mainilor tale, sub gene, sub limba, in par? In san, in pumni, in palme sau in buze? Sau l-ai pastra pentru eternitate in mintea ta? Neintinat. Necunoscut. Nepamantesc.

Mutism, mutisme

Unde l-ai ascunde?

Condrea

Imagineaza-ti un cuvant pe care nu-l vei spune niciodata.

de Ovidiu

Imagineaza-ti un cuvant pe care nu-l vei spune niciodata. Nici chiar in fata Marelui Consiliu al Absurdului, Al gurii lumii, zeilor si alte bazaconii. Nici tuturor amantilor din lumea asta.

Imagineaza-ti un cuvant pe care nu-l vei spune niciodata. Scrie-l pe o coala alba, alaturi de numele meu si pune semnul egalitatii intre cele doua.

45


F r

Laslo

Laslo

de Adriana

n) E

i

x i

g

s

u

t e

r

n t

i

a

Mă pregătesc să închid ochii. Am dezvoltat o vulnerabilitate Crescută, pentru moarte. Înapoi , înapoi Merg înapoi În ploaia aceea deasă Și caldă În care hainele îmi îmbrățișau Pielea. Îți șoptesc în urechea stângă Urmează să mor Din cauza sufocării Din cauza dragostei Din cauza patului În care mă rostogolesc Din care lipsesc, sufletește... Din lipsa sentimentelor Sau a creativității Am vărsat paharul cu vin Pe cearșaf. O pată prelungă de sânge Se ivește în mijlocul nostru. Monștrii inimii mele Au început să-mi consume Ultimele resurse de viață. Iartă-mi ultimele, nesuferite Cuvinte... Nu e vina mea Că am o vulnerabilitate Crescuta pentru Moarte.

de Adriana

( I

46

Au fost nopți în care Am gândit prin pâcla Cea groasă, a uitării, Mintea mea încețoșată Căuta simbolurile singurătății Pe cerul complet gol. Am îmbrățișat noaptea Cu același patos Cu care râvnești Primele simțiri, Primul surâs, Al primelor iubiri. Totul începe și se termină în același punct. Am îmbrățișat noaptea Cu acceași durere, Cu care râvnești Acul care încheie suferința, Zâmbetul ce zace Sub transpirațiile reci Ale expresiei ultime. Am coborât și am urcat De sute de ori Spirala gândurilor descompuse În cuvinte inerte, Golite de sens. M-am întrebat atunci Ca și acum, De ce are moartea Nevoie De explicații?


T

de Adriana

a

Laslo

n d r e t

Mă simt trează de-o veșnicie, cu toate colțurile pătrate sau rotunde, ale trupului meu. În sângele meu fierbe geometria unui suflet strâmb. Îmi deschid palmele ca să obțin gustul și mirosul greu al realității, în timp ce cu ochii strâns închiși, veghez în întuneric. Și toate aceste trăiri pe care le-am purtat de-a lungul timpului, în toate aceste trupuri, de jos în sus și-apoi de sus în jos, îmi sunt la fel de străine ca-n prima zi a nașterii mele. Și exact în ziua nașterii mele, pe care nu o pot fixa în calendar, în care inima mea năștea cercuri continue și mari, m-am întins de-a lungul pământului pentru a învăța matematica trupului. Mă simt trează de-o veșnicie, cu toate colțurile nedefinite ale ridurilor, ce trasează linia zâmbetului meu strâmb.

e

47


de Voicu

C o n v e r s a t i e

Rob

v erdele se preschimbă în galben galbenul în maro, iar maroul în tăcere. cuvintele se amestecă, sentimentele se ignoră, inima se răcoreşte. acţiunea de a respira devine un act de curaj. ochiul întâlneşte ochiul; privirea se preschimbă în galben galbenul în maro, iar maroul în tăcere.

Intreb si eu ... de Voicu

Rob

Ști de cât timp, am nevoie

Să mă scap pe mine, de mine însumi? De câte nopți cu picioarele înghețate Până să învăț să le țin calde? De câte dimineți singur, Până să mă satur de singurătate?

48


de Brânzaş

Anca

M o r ti c r u c ific a ti

Surprinşi pe podeaua Albei mări În nisipul neted aurit de soare Zac întinşi, întorşi înspre pământ Morţi drepţi, crucificaţi în zare. Nălţând gâtul lui cel slab Soarele, Privi înspre morman Cu ochii duşi departe.

M o

Anca

a r t e

Gropari, Măturaţi-mi oasele, Zidari, Număraţi-mi oasele. Oasele, Ochii şi mâinile, Se duc şi toate pier Numai gândul Nu poate fi Nici măturat, Nici numărat.

de Brânzaş

Mă îngrop iar În patul drept Cu mâinile pe piept şi-adorm în vise adânci fără amintire. Un cal alb De mă va trezi Voi fi iar, voi fi O fiinţă vie.

49


Arte nr.15  

Revista de arta si cultura