Cuvantul Parohial - nr. 12

Primul reportaj din Ţara Sfântă în presa din Valea Jiului

Pag

. 3-

7

O RELATARE OBIECTIVĂ, ÎN 14 OPRIRI SENTIMENTALE, DIN ANUL 5773 În ziua întâi a lunii octombrie,

Prăznuim acoperământul Maicii Domnului În zilele Împăratului Leon cel Înţelept (886-912) la Constantinopol s-a făcut în cinstita biserică a Vlahernei o priveghere întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Era duminică, la întâia zi a lunii octombrie, la patru ceasuri din noapte. Atunci Sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, şi-au ridicat ochii în sus şi au văzut pe Împărăteasa Cerului stând în văzduh şi rugându-se. Ea strălucea de lumină ca soarele fiind împreună cu oşti cereşti şi cu mulţimea de sfinţi dintre care doi erau mai aleşi: Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Sfântul Evanghelist Ioan.

Sfântul Andrei a zis către ucenicul său: “Oare vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor care se roagă pentru toată lumea?” Iar el a zis: “O văd, sfinte părinte şi mă înspăimântez că o văd acoperind pe oamenii ce sunt în biserică, cu cinstitul ei omofor ce străluceşte mai mult decât soarele.” Şi s-au auzit graiurile cele cu umilinţă ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru, Iisus Hristos: “Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău.”

Imaginile din această pagină ilustrează sărbătorirea primului hram cu protopopul Petrache Creţu şi preoţii Octavian Pătraşcu, Nicolae Tănase, Daniel Gărgan, Leon Tetileanu şi pr. paroh Gabriel Bulf la paraclisul catedralei din Petroşani.

12

octombrie 2012 Apare în Valea Jiului Anul 2 Nr. Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani La primul hram, de 1 octombrie 2012, au fost împărţite credincioşilor din parohie peste 250 de pachete, cozonac şi vin.“Deci, nădăjduind noi, Stăpână, spre milostivele tale cuvinte pe care le-ai zis către Fiul tău, am voit să nu rămână fără praznic sfântul tău acoperământ. Ca şi cei ce te proslăvesc pe Tine să se veselească, văzând alesele tale praznice mult strălucind.”

2

S Ă LUĂM AMINTE...

Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii octombrie 7 octombrie / Duminica a douăzecea după pogorârea Sfântului Duh Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Domnul Iisus, după ce a vindecat, prin cuvânt, pe servitorul sutaşului: „În ziua următoare, S-a dus într-un oraş numit Nain şi cu El împreună mergeau mulţi ucenici de-ai Lui şi mult popor.

Iar când S-a apropiat de porţile oraşului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale; şi ea era văduvă, iar popor din oraş era mult cu ea.

Văzând-o pe ea Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu mai plânge!

Atunci, apropiindu-Se, s-a atins de sicriu, iar cei ce îl duceau au stat locului şi Iisus a rostit: Tânărule, ţie îţi zic, scoală-te! Şi cel ce fusese mort s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale.

Frica i-a cuprins pe toţi şi preamăreau pe Dumnezeu zicând: prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat poporul Său.

14 octombrie / Duminica a douăzeci şi una după pogorârea Sfântului Duh Domnul a zis pilda aceasta: Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa şi, când semăna el, o parte a căzut pe lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.

Altă parte a căzut în loc pietros şi, dacă a răsărit, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.

Altă parte a căzut în mijlocul spinilor şi spinii, crescând deodată cu ea, au înăbuşit-o.

Iar altă parte a căzut în pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit.

Ucenicii Lui l-au întrebat: Ce este pilda aceasta? Atunci El le-a răspuns: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu se vadă şi, auzind, să nu se înţeleagă.

Iar pilda este aceasta: sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Cei de lângă cale sunt cei care aud, dar vine diavolul şi ia din inima lor; ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.

Cei din loc pietros sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină. Ei cred până la o vreme, iar în

ceasul ispitei se leapădă. făcut Iisus lui.

Cea căzută între spini, aceştia sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând sub povara grijilor, 27 octombrie / Duminica a a bogăţiei şi a plăcerilor vieţii, se înăbuşesc şi douăzeci şi patra după nu rodesc desăvârşit.

Iar cea de pe pământ bun, aceştia sunt cei pogorârea Sfântului Duh ce, cu inima curată şi bună, aud cuvântul, îl În vremea aceea a venit la Iisus un om, al păstreză şi fac rod întru răbdare. cărui nume era Iair şi care era mai marele sinaDupă ce a spus acestea, a strigat: cine are gogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga urechi de auzit să audă. să intre în casa lui, că avea numai o fată, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi pe când 21 octombrie / Duminica a se ducea Iisus, mulţimile Îl împresurau. douăzeci şi treia după Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată pogorârea Sfântului Duh averea ei, neputând să se vindece de către niÎn vremea aceea, venind Iisus în ţinutul meni, s-a apropiat de Iisus, pe la spate, şi s-a gherghesenilor, care este dincolo de apă, în atins de poala hainei Lui şi-n aceeaşi clipă faţa Galileii, când a ieşit pe uscat, L-a întâmpi- curgerea sângelui ei a încetat. nat un om din cetate, care avea demon şi care Atunci Iisus a zis: Cine este cel ce s-a atins de multă vreme nu mai punea haină pe el, şi de Mine? Dar toţi au tăgăduit. Petru şi ceilalţi în casă nu mai sălăşluia, ci în peşterile cu care erau cu El, răspunseră: Învăţătorule, morminte. Văzându-L pe Iisus, a răcnit şi a mulţimile Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi Tu căzut înaintea Lui şi cu glas puternic a zis: Ce spui: cine este cel care s-a atins de Mine? ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Atunci Iisus a zis iarăşi: s-a atins de Mine preaînalt? Rogu-Te nu mă chinui! cineva, căci am simţit puterea care a ieşit din Căci Iisus poruncea duhului necurat să Mine. iasă afară din om, pentru că de mulţi ani îl Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit stăpânea. Şi-l legau în lanţuri şi în obezi şi-l tremurând şi, căzând la picioarele Lui a spus, puneau sub pază, dar el, sfărâmând legăturile, de faţă cu tot norodul, din care pricină s-a atins era mânat de demoni în pustie. de El şi cum s-a tămăduit numaidecât. Şi se rugau de El să nu le poruncească să Iar Iisus a grăit către ea: îndrăzneşte fiică, meargă întru adânc! credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!

Iar acolo era o turmă de porci, care păşteau Pe când Iisus vorbea încă, vine cineva din pe munte şi L-au rugat să le îngăduiască lor să casa mai marelui sinagogii şi spune: A murit intre în porci; şi le-a îngăduit. Şi ieşind de- copila ta, numai osteni pe Învăţătorul. Dar monii din om, au intrat în porci, iar turma s-a Iisus auzind, a zis către Iair: nu te teme, crede repezit de pe povârniş în lac şi s-a înecat. Iar numai şi se va mântui! păstorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au Şi, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să dat de veste în cetate şi prin sate. intre cu El, decât numai pe Petru, pe Ioan, pe Atunci locuitorii au ieşit să vadă ce au fost Iacob, pe tatăl copilei şi pe mamă. şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care Toţi plângeau şi se tânguiau pentru copilă. ieşiseră demonii, îmbrăcat şi cuminte, şezând Iisus le-a zis: nu plângeţi! Căci n-a murit, ci jos la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Şi doarme; dar ei L-au luat în râs, ştiind bine că cei ce văzuseră le-au spus cum a fost mântuit a murit. îndrăcitul. Şi l-au rugat pe El toată mulţimea Atunci El după ce i-a scos pe toţi afară, din ţinutul gherghesenilor să se ducă de la ei, apucând mâna copilei, a strigat zicând: Copilă, căci frică mare îi cuprinsese. Şi El, intrând în deşteaptă-te! corabie, S-a înapoiat. Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată: şi a Iar bărbatul din care ieşiseră demonii, se orânduit Iisus să-i dea să mănânce. Iar părinţii ruga de El să-l lase lângă Dânsul. Iisus însă i- ei au rămas uimiţi. Şi Iisus le-a poruncit să nu a dat drumul, zicând: Întoarce-te în casa ta şi spună nimănui ce s-a întâmplat. spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi el s-a dus, vestind prin tot oraşul cât bine i-a

Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit, în luna octombrie 2012, de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, Gurie. Noi, Mihai Barbu (redactor-şef) şi Rolland Szedlacsek (DTP), împreună cu cei din Asociaţile “Fire de iarbă” Petroşani, Rosa Multiflora şi Clubul Copiilor si Elevilor Petrila, ne-am străduit să mijlocim, apariţia numărului 12/2012. La realizarea acestui număr redactorii noştri s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000) şi Proloagele (vol. 1, sept-febr.). Ne puteţi citi on-line, în format pdf pe adresa www.clubulcopiilorpetrila.ro. Fotografiile aparţin lui Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek.

D U MN EZEULE, E ZEULE, MILOS TIV F II CU MINE PĂ C Ă TOSU L

3

Orice pelerinaj la Ierusalim e o călătorie în viitor

O relatare obiectivă, în 14 opriri sentimentale, din anul 5773 1. O pildă cu Iisus, Iuda şi Leonardo da Vinci Joi, 27 septembrie 2012, plecăm din Petroşani spre Bucureşti. Pe Maleia ne oprim cât să mai bem o cafea.. Pe drum, încercăm să fixăm radioul pe National dar încercările noastre eşuează în mod repetat. Ascultăm doar muzică occidentală întreruptă, la fiecare oră, de două minute de ştiri. Întrun final, Costel Avram se hotărăşte să schimbe ceva ce ni se părea veşnic şi scoate din geantă un CD cu Arsenie Boca, pe care tocmai l-a cumpărat de la Sfânta Mănăstire Prislop. Ascultăm, înfioraţi, un actor care citeşte un text al părintelui. E o pildă în care se povesteşte o întâmplare cu Leonardo Da Vinci şi felul în care a pictat faimoasa Cină cea de taină. Finalizarea acestei capodopere a durat 12 ani. Artistul caută tineri care să-i pozeze pentru cei 12 participanţi la ultima cină luată împreună de Iisus şi discipolii săi. Pentru Iisus găseşte, imediat, un tânăr superb care să-i pozeze şi artistul este foarte mulţumit. Pentru ceilalţi participanţi la cină artistul nu întâmpină nici o dificultate în a-i găsi.

Pentru Iuda lucrurile mergeau extrem de anevoios.

Artistul nu găseşte deloc modelul potrivit. Cum poate să arate pentru posteritate chipul omului care l-a vândut, pentru 40 de arginţi, pe Iisus? Nimic din ceea ce vede, nimic din ceea ce i se prezenta nu i se părea potrivit. În cele din urmă, după 12 ani, Da Vinci crede că a găsit omul potrivit pentru rolul potrivit şi începe lucrul. Într-o pauză, modelul îndrăzneşte să-i mărturisească artistului un lucru total neaşteptat: „Ştiţi, tot eu v-am pozat şi în urmă cu 12 ani...” „Nu-mi amintesc...” „Ba da. Pe atunci v-am servit drept model pentru Iisus...” Ce s-au petrecut în cei 12 ani cu un om s-a putut metamorfoza într-atât încât să treacă de la modelul omului absolut la cel care l-a vândut? Cred că orice călătorie la Locurile Sfinte e o ocazie de a parcurge traseul invers: oameni care îl „vând” zilnic pe Iisus pentru diverse plăceri vinovate merg, odată în viaţă, să-l regăsească la El acasă. E un drum iniţiatic pe care îl vei parcurge, inevitabil, cu un sentiment de vinovăţie.

2. Orice pelerinaj serios se face între două umbrele După un zbor de doar două ore şi jumătate ajungi de pe „Henri Coandă” pe „Ben Gurion”.

(Dacă vă uitaţi atent la figurile celor doi oameni importanţi care şi-au împrumutat numele unor mari aeroporturi o să vedeţi că seamănă izbitor.

Acelaşi nas acvilin, aceiaşi pleşuvie, aceeaşi determinare în priviri...) Aeroportul se află la 50 km vest de Ierusalim. Te aşezi la rând pentru viză şi persoane avizate din grup îţi spun că-i poţi ruga pe cei de la vamă să-ţi pună ştampila de intrare în Ţara Sfântă pe o bucăţică de hârtie şi nu direct pe paşaport. Asta te va scuti de neplăceri când vei vizita ţările arabe pentru că unele dintre ele îţi pot refuza intrarea pe teritoriul lor dacă ai fost înainte în Israel. „Rough Guides” zice că „viza israeliană pe paşaport vă poate crea problema dacă doriţi să călătoriţi în ţările arabe”. Eu am vrut să am viza Ţării Sfinte direct pe paşaport şi am obţinut-o imediat. Adică imediat după ce, politicos, am lăsat în faţa noastră o femeie cu un copil în cărucior. Când

a ajuns la ghişeu femeia şi-a chemat şi soţul.

Vameşul se ridica, periodic, în picioare şi se uita când la copil când la paşaport. În final, a ridicat degetul gros în sus în semn că totul este în regulă.

OK! Mama cu căruciorul şi-a chemat, imediat, alături o altă femeie cu cărucior. Se pare că erau surori. Lângă ea a venit, peste rând, şi soţul iar scena s-a repetat întocmai. Politeţea ne-a fost răsplătită pe deplin: am ajuns ultimii care ne-am recuperat bagajele iar privirile pline de reproş ale

a unui prăjituri cu miere sau a unui fruct nou.) Am făcut o socoteală simplă: în doar câteva ore am făcut un salt în timp de peste trei milenii şi jumătate! După acest duş rece care ne-a adus cu picioarele pe Pământul Făgăduinţei am ajuns, pe zăpuşeală, pe Muntele Măslinilor. Nişte măslini cu un diametru impresionant (un fel de goruni al lui Horia de la Ţebea, mult mai voluminoşi şi fără a se „bucura” de sprijinul betonului în a se susţine în picioare) îţi confirmă faptul de necontestat că au fost contemporani cu Iisus. De pe Munte Măslinilor ai parte de o panoramă superbă a Oraşului Sfânt.

4. O singură excepţie de la culoarea pietrei locale: Aurul Domnului

colegilor de pelerinaj ne-au însoţit până la autocar.

Acolo ne aşteptau d-na Ruth, ghidul israelian, şi Maurice, care s-a dovedit a fi un abil şofer palestinian. Doamna era prevăzută cu o umbrelă tricoloră şi ne-a împărţit tuturor şepci albastre cu inscripţia „Yacov Tour”. O altă doamnă, venită cu noi din ţară, avea o umbrelă de un roşu ţipător. Ni s-a explicat că tot grupul nostru, de 50 de persoane, va fi încadrat, pe toată durata pelerinajului, între cele două umbrele. În plus, noi între noi, ne vom putea recunoaşte şi după şepcile albastre cu cozoroc model american. Măsurile luate pentru a nu ne pierde pe Pământul Sfânt ni s-au părut excesive însă cele două doamne ştiau despre ce vorbesc.

Afluxul mare de pelerini creştini care vin toamna în Israel te poate repede înghiţi şi ai putea să te trezeşti, foarte repede, şi fără colegi şi fără prieteni.

3. Trei întrebări pentru 5773 ani Pe drumul de la Tel Aviv până la Ierusalim dna Ruth, o fostă absolventă a unui prestigios liceu bucureştean („unde se făcea carte, nu glumă!”), ne-a pus trei întrebări de cultură generală la care autocarul a rămas cu buzele umflate. „Care este capitala Israelului?” „Tel Aviv”, au răspuns cei din faţă. „Inexact!” „De trei mii de ani capitala Israelului este Ierusalimul!” „Unde se află Bethlehem-ul?” „În Palestina!”. „Nici vorbă.

Bethlehem-ul se află în teritoriile israeliene aflate sub administrare palestiniană”, ne-a explicat d-na Ruth. „În ce an ne aflăm, acum, în Ţara Sfântă?” „?!” „Tocmai am trecut în anul 5773. La mulţi ani!” (Rosh HaShanah, Anul Nou evreiesc, pe 1 octombrie, e o sărbătoare publică de două zile marcată de consumul unui măr înmuiat de miere,

Ierusalimul, deşi este disputat de toate cele patru mari religii monoteiste, are o singură culoare.

E culoarea pietrei de calcar care conferă oraşului o nuanţă aurie distinctă ce se păstrează din zori şi până la asfinţit. Regula ca toate construcţiile laice şi religioase să fie placate sau ridicate din piatra de calcar extrasă din carierele din zonă, încă din antichitate, a fost stabilită în anul 1918 de guvernatorul englez Ronald Storss şi e păstrată cu sfinţenie până astăzi. Excepţie face Tel Aviv-ul care e un oraş extrem de modern şi de viu colorat. În Oraşul Sfânt, galbenul Domului e singura culoare ce face excepţie de la regulă. E culoarea acoperişului auriu al spectaculosului Dom al Stâncii de pe Muntele Templului.. În 1960, cupola a fost acoperită cu foiţă de aluminiu, care a înlocuit acoperişul de plumb ce afecta structura de rezistenţă a clădirii. Aici se spune că e locul în care Avraam era gata să-şi jertfească fiul, pe Isaac, la porunca lui Dumnezeu. Aici, în anul 960 î.H. Solomon, fiul lui David, a ridicat Primul Templu pentru a adăposti Chivotul Legii. Templul lui Solomon a fost dărâmat de babilonieni în anul 586 î.H. Al doilea Templu a fost finalizat în anul 515 î.H. şi, după o seamă nesfârşite tribulaţii, a mai rămas doar Zidul de Vest. Muntele Moria şi Domul Stâncii sunt locurile sfinte atât pentru evrei cât şi pentru musulmani pentru că sunt legate atât de Avraam, Solomon, David dar şi de prezenţa profetului Mahomed. Vechiul Testament şi Coranul vorbesc de Pământul Moria şi de Muntele Templului în egală măsură.

5. Măsura timpului la Sfântul Mormânt Biserica Sfântului Mormânt este împărţită de şase comunităţi: latinii (romano-catolicii), grecii ortodocşi, armenii ortodocşi, sirienii ortodocşi (iacobiţii), etiopienii şi copţii care coabitează într-un permanent război rece. Pentru ca nici una din părţi nu acceptă ca o alta să deţină cheile bisericii, aceasta este închisă şi deschisă zilnic de către o familie de musulmani care le are în custodie încă din secolul XII. Dovada că pe pământul sfânt e o altă măsură a timpului e şi faptul că drepturile creştinilor care împart biserica Sfântului Mormânt sunt menţionate într-un „Status Quo asupra locurilor sfinte”, stabilit încă din anul 1757 printr-un decret dat de sultanul otoman. El a fost reconfirmat în

4

MĂSLINUL, CUPOLA ŞI MUNTELE

1852 şi detaliat în 1922 de către o comisie britanică. Acest document fixează perioadele şi locurile de rugăciune pentru fiecare comunitate cu acordul tuturor părţilor. În Biserica Sfântului Mormânt, considerat cel mai sfânt loc al creştinătăţii, se găsesc locurile răstignirii, al îngropării şi al învierii lui Hristos precum şi ultimele cinci opriri (staţiile X-XIV) ale Drumului Crucii.

Aici sunt locurile unde Iisus a fost dezbrăcat de veşminte, a fost pironit, a murit, a fost coborât de pe Cruce şi înmormântat. Cei care vor să se reculeagă în acest spaţiu imens şi neregulat ridicat din piatră masivă trebuie să recurgă la un imens efort de voinţă. E un mereu du-te vino de oameni care aleargă să vadă toate locurile sfinte ale creştinismului, stau la cozi, se împing, strigă în toate limbile creştine ca cei din faţă să înainteze mai repede (bîstro, bîstro, piu veloce, piu veloce, mai repede, mai repede! Sau: ce fac ăia în faţă de nu mai îmaintează?). Călugării diferitelor comunităţi potolesc avântul pelerinilor de a ajunge mai repede la „obiective” şi au misiunea de a-i zori să nu poposească în mod exagerat în faţa locurilor sfinte legate de viaţa Mântuitorului..

6. Întâlnirea oamenilor cu Lumina are loc în fiecare an la ora 14 fix Prima biserică a fost ridicată, pe acest loc, în anul 66 d.Hr. iar în anul 326, împăratul Constantin şi-a trimis mama să găsească adevăratele locuri sfinte. Sfânta Elena a găsit Adevărata Cruce (cu ajutorul unui evreu pe nume Iuda!) şi împăratul a construit aici o biserică terminată în anul 348. Acum, Capela Regăsirii Sfintei Cruci şi Capela Sfintei Elena se află periferic, în aripa dinspre Apus a Bisericii Sfântului Mormânt. Sub Dom se află Mormântul Sfânt, în interiorul unui monument de marmură intitulat „Edicula”, ridicat peste camera mortuară originară, din piatră. Distrusă de Al Hakim, refăcută în secolul XI, apoi în 1955 şi1808, construcţia actuală încorporează toate structurile anterioare, toate fiind suprapuse precum foile de ceapă. Mormântul e luminat de 44 de candelabre. În anticamera Mormântului e Capela Îngerului, unde se află piatra pe care, potrivit evanghelistului Matei, a stat Îngerul pentru a vesti învierea Domnului. Aici, în această încăpere mică, în care nu încap deodată mai mult de patru oameni, are loc în fiecare an, o minune. În Sâmbăta Mare de dinaintea Duminicii Paştelui Ortodox, la ora 14, are loc Miracolul apariţiei luminii sfinte. Patriarhul Bisericii Ortodoxe greceşti intră singur la Sfântul Mormânt ducând cu el un mănunchi de lumânări şi revine cu ele aprinse. Acest miracol se petrece doar la ortodocşi. Nici catolicii, în 1101, nici armenii, în 1597, nu au reuşit să aprindă lumânările din Focul Sfânt sau din Lumina Sfântă. Aşa că, de atunci încoace, Lumina Sfântă ajunge în lume datorită ortodocşilor....

7. Oameni şi scări în Biserica Luminii Sfinte Intrarea actuală în Sfântul Mormânt datează din anul 1048.

Cândva a mai existat şi o intrare laterală. Cei care privesc cu atenţie zidurile Bisericii nu se poate să nu fi observat că de una din ferestre atârnă o scară care e cunoscută, printre oamenii locului, drept „scara inamovibilă”. Ea datează tocmai din anul 1852, an în care Status Quo-ul a fost reconfirmat. Povestea spune că această scară era folosită de armenii care ieşeau afară să inspire aer proaspăt într-o vreme când otomanii îi taxau pe clericii creştini de fiecare dată când intrau sau ieşeau din biserică. Ei făceau, astfel, o importantă economie la bugetul bisericii lor. Astăzi, grecii revendică şi ei pervazul ferestrei aşa că „scara inamovibilă” nu poate fi mutată din loc. Când, odată şi odată, scara va putrezi, va trebui ca grecii şi armenii să se pună la masa negocierilor şi să hotărască cum e mai bine pentru ambele părţi.

O altă poveste interesantă, de aceeaşi factură, îi priveşte pe etiopieni şi copţi. Etiopienii controlau mai multe capele din interiorul Bisericii Sfântului Mormânt până când, în secolul XVII, n-au mai putut plăti birurile datorate stăpânirii otomane. Spaţiul

IORDANUL, ZIDUL ŞI ORAŞUL SFÂNT

Familiile Avram şi Bădulescu, din parohia noastră (re)botezându-se în apa Iordanului

5

pe care l-au mai deţinut după acea dată se rezuma doar la acoperişul bisericii unde fiinţau şi câteva chilii. În secolul următor, din nefericire pentru ei, documentele care le atestau drepturile au ars şi otomanii au încredinţat lăcaşul copţilor. Aceştia au schimbat imediat lacătele pentru a împiedica accesul etiopienilor. În 1970, pe când copţii erau plecaţi la rugăciune, etiopienii au recucerit acoperişul şi au schimbat lacătele. Ca represalii, Biserica Coptă a hotărât că enoriaşii săi să nu mai vină în pelerinaj la Ierusalim până când conflictul cu etiopienii nu va fi rezolvat. De atunci a trecut, deja, prima jumătate de secol... Îată că în 2002, într-o zi călduroasă de iulie, un călugăr copt care era însărcinat să vegheze, dintr-un loc anume, spre a menţine intacte pretenţiile bisericii sale, „beat de soare şi pârlit îngrozitor”, a dat să-şi tragă scaunul mai la umbră. A fost scânteia care a reaprins conflictul în urma căruia 11 călugări din ambele tabere au suferit mai multe răni trupeşti.

Inginerii israelienii, care vorbesc în limbajul sec al ştiinţei şi tehnicii, au avertizat părţile aflate în conflict că acoperişul riscă să se prăbuşească cât de curând. Statul Israel s-a oferit chiar săl repare pe cheltuiala sa. Însă, aşa cum probabil bănuiţi, încă nu s-a obţinut acordul părţilor beligerante, pentru repararea lui. Conflictele religioase ţin, în Biserica Sfântului Mormânt, vreme de secole. Pelerinii, din fericire, nu le observă sau nu le bagă în seamă. Ei privesc, mereu, spre fereastra de lumină din vârful Domului şi se întreaba cum se face ca, an de an, Lumina Sfântă vine, punctual, la întâlnirea cu credincioşii de Ziua Învierii Domnului.

Toate celelalte lucruri, pe care ghidurile turistice le consemnează conştiincios, au consistenţa, ca să facem o comparaţie la îndemână, ştirilor pe care televiziunile le prezintă, pentru o maximă audienţă, la ora 17 fix.

8. În sfârşit, cu faţa la Zid În Zidul Plângerii (oficial Zidul de Vest sau Kotel) fiecare crăpătură din zid este folosită pentru a pune, pe bucăţele de hârtie, dorinţele noastre cele mai secrete adresate Domnului. O să vă întrebaţi, desigur, care e soarta finală a acestor mii de bileţele adresate de oameni, în toate limbile pământului, lui Dumnezu.

Am aflat că de două ori pe an acestea sunt scoase din zid şi arse într-un cimitir evreiesc pentru a putea face loc altora noi. Zidul ţine pasul cu tehnica modernă. Există şi o pagină de web care permite scrierea unei dorinţe de acasă şi trimiterea ei pentru a putea fi plasată în Zid. Printr-un alt site, puteţi angaja un evreu ortodox să se roage în numele dv. timp de 40 de zile. Preţul variază în funcţie de solicitări. Există rugăciuni standard, exclusive sau de primă clasă. Preţurile sunt pe măsură şi variază între 90 şi 1800 de dolari. Zidul Plângerii este, pentru iudaism, locul cel mai sfânt de pe pământ. Blocurile mari de piatră de la bază urmate de altele de mărime mijlocie şi mică spre vârf sunt tot ceea ce a mai rămas din vechiul zid al Muntelui Templului, loc unde evreii aspiră de secolele să se roage. Istoria Zidului este extrem de sinuoasă. Ca să ne referim doar la epoca recentă, după războiul din 1848, cartierul în care se afla Zidul a căzut în mâinile iordanienilor şi a fost, în mare parte, distrus. După negocieri tensionate între o delegaţie de rabini evrei şi iordanieni s-a acceptat o încetare a focului pentru două ore. A fost un timp extrem de scurt în care 1300 de evrei civili au putut fi evacuaţi. În principiu, acordul de armistiţiu garanta evreilor accesul la Zid dar iordanienii nu l-au respectat şi au mers până acolo încât au amplasat un WC public în apropierea locului de rugăciune. Israelul a preluat zona după războiul din 1967. La o lună după război, evreii au acordat rezidenţilor din cartierul arab aflat în faţa Zidului trei ore pentru a evacua, la rândul lor, zona. Apoi au trecut prin lama buldozerului cartierul Magharba ce data din secolul XII. Acum, în faţa zidului este o enormă esplanadă pe măsura importanţei zonei pentru religia oficială. Zona pentru rugăciuni este tratată ca o sinagogă şi este împărţită în două. Partea din dreapta, mai mică, este rezervată femeilor iar cea din dreapta - bărbaţilor. Ultrareligioşii susţin că onoarea de a te ruga lui Dumnezeu trebuie să fie doar a bărbaţilor şi prin urmare se opun prezenţei femeilor la Zid. Se spune că uneori, din această pricină, au loc şi conflicte. Când am fost noi acolo, am sesizat doar prezenţa unei zone tampon, la fel ca la aeroport, în care îţi sunt controlate bagajele după care trebuie

6

DESPRE F ALAF EL { I CRAP UL DE ANUL N OU 5 5 7 3 FALAF

să treci printr-un filtru de securitate. Apoi te poţi bucura de imensitatea pieţii şi a lumii care se află în prezenţa lui Dumnezeu. După război au fost infuzii mari de capital privat şi guvernamental care au permis repopularea zonei cu rezidenţi evrei.

Apartamentele din această zonă sunt foarte scumpe şi au fost achiziţionate de evrei americani, de ultrareligioşi şi de sionişti. Curtea Supremă a hotărât în 1981 ca palestinienii şi toţi cetăţenii care nu au origine evreiască să nu poată achiziţiona proprietăţi în cartierul evreiesc.

9. Via Dolorosa trece, azi, printr-o mare. De oameni şi maşini Ca să ajungi pe Via Dolorosa (Drumul Durerii), obiectivul cel mai important al pelerinilor creştini ce vizitează Ierusalimul, trebuie să intri pe Poarta Leilor. Via Dolorosa reprezintă, cu aproximaţie, Drumul Crucii pe care l-a parcurs Iisus în urmă cu 2000 de ani. Acum, limba vorbită de-a lungul acestui traseu este araba iar locuitorii cartierului sunt palestinieni. Pelerinii se amestecă cu localnicii într-o aglomeraţie aproape sufocantă.

Pe anumite porţiuni circulă maşini, microbuze şi tractoare care trag după ele remorci încărcate fie cu marfă, fie cu resturi menajere. Aici s-a văzut că fără umbrela tricoloră a doamnei Ruth şi fără şepcile albastre ale domnului Yacov ne-am fi rătăcit definitiv în marea de pelerini şi localnici. Drumul are 500 metri dar datorită aglomeraţiei pare mult mai lung. De-a lungul lui se înşiră cele 14 staţii, marcate cu plăci de fier negru pe care este indicat numărul cu cifre romane. Traseul acestui drum a fost, în timp, subiect de mare şi prelungită dispută între biserici. Între secolele XIV şi XVI, pelerinii au urmat drumul propus de călugării franciscani care avea, însă, doar opt opriri. Cum în Europa exista, potrivit Evangheliilor, o tradiţie a celor 14 staţii, Ierusalimul s-a conformat şi el scrierilor sfinte pentru a nu-şi dezamăgi pe milioanele de pelerini sosiţi de pe Bătrânul Continent.

Grupurile de pelerini catolici se opresc la fiecare la fiecare staţie a drumului crucii şi intonează imnuri de slavă dedicate Mântuitorului.

Din acest punct de vedere, dacă se rătăceşte vreun italian în furnicarul de pe Via Dolorosa are mai multe şanse, dacă are ureche muzicală, să-şi regăsească grupul decât un român ortodox Drumul este înţesat, pe o distanţă apreciabilă, de tot felul de magazine cu suveniruri creştine ţinute de palestinieni. Produsele expuse în magazinele lor nu au preţ. Nimeni, în afara patronului, nu cunoaşte preţul exact al fiecărui produs. Nici băieţii de prăvălie nu-ţi pot indica preţul la care poate fi vândut un produs, chiar după negocieri intense, până nu îl întreabă pe patron. Ultimul preţ îl fixează el. Cumpărătorul trebuie să mimeze, la sfărşitul discuţiilor despre preţul exact, dezintesesul faţă de ceea ce tocmai negociase până atunci dacă nu a obţinut preţul pe care l-a propus el.

Atunci e marele moment psihologic. Ca să nu te piardă de muşteriu, patronul se face că lasă de la el şi părţile se despart amical. Fiecare e convins că, în ceea ce îl priveşte, a făcut o afacere bună. De fapt, zic manualele de comerţ, o afacere este bună abia atunci când câştigă ambele părţi.

Dacă toate denumirile obiectivelor turistice din Ierusalim au cel puţin două variante, Poarta Leilor se poate mândri cu patru. Arabii îi spun Bab al Ghor (Poarta Văii Iordanului) sau Bab Sittna

Maryam (Poarta Maicii Domnului) iar creştinii iau spus şi Poarta Sfântului Ştefan, după numele primului martir creştin, alungat din oraş şi omorât cu pietre după ce fusese acuzat, pe nedrept, de blasfemie. Toate porţile cetăţii sunt deschise cu excepţia uneia singură. Pe această poartă se spune că va intra Mesia în Cetatea Sfântă, la a doua sa venire pe Pământ. Atunci se vor scula toţi morţii din morminte şi îl vor urma. Din acest motiv, ne-a mărturist dna Ruth, locurile din cimitirul de lângă această poartă sunt foarte căutate. Magnatul presei britanice, Robert Maxwell, a ţinut să fie îngropat acolo. Poate va pune o vorbă bună şi pentru ceilalţi membri ai breslei care nu-şi vor trăi somnul de veci în Pământul Sfânt...

10. Reţetele de la Marea Moartă. Din anul 5773

La Marea Moartă am ajuns la minus 416 metri sub nivelul oceanului planetar. Este apa cea mai sărată din lume, având o salinitate de opt ori mai mare decât orice mare sau ocean de pe glob. Nu poţi înota decât pe spate. Dacă înoţi cu faţa rişti să-ţi intre apa în ochi şi în gură şi nu mai poţi reveni, decât cu greu, la poziţia bipedă. În apă am stat de vorbă cu o doamnă care ne-a întrebat de unde suntem. Ea, ne-a mărturisit că era din Galaţi şi că soţul ei, răposat de curând, era din Constanţa.

A venit în Israel în anul 1958 pe când abia terminase clasa a doua primară. Vorbea foarte bine româneşte pentru că asta era limba pe care o foloseau părinţii acasă. Aşa se face că, la rândul ei, i-a învăţat şi pe cei doi copii ai săi limba română.

Când aceştia au vizitat ţara părinţilor i-au fost recunoscători pentru că au putut intra în vorbă cu lumea românească. De la dna Luiza Tuberman, din Oraşul Soarelui, am aflat trei din reţetele pe care gospodinele din Ţara Sfântă le fac de Anul Nou. Prima reţetă se referă la mâncarea lor naţională, Falafelul. Aceasta are la bază năutul. Se pun două pahare de năut în apă şi îl laşi, peste noapte, să se înmoaie. Înainte de a te culca e bine să schimbi apa care a devenit maro-bej. („Să nu puneţi bicarbonat în apă pentru că distruge vitamina B!”) Dimineaţa îl speli bine şi îl pui în blender împreună cu 4-5 căţei de usturoi şi o legătură de pătrunjel, bine spălată şi fără cozi. Se mai adaugă sare, piper negru şi o linguriţă rasă de praf de supă. Apoi faci din acest amestec găluşte rotunde mult mai mari decât chiftelele. Le prăjeşti bine, pe o parte şi pe alta, în ulei bine încins de floarea soarelui sau de soia. După ce le scoţi din tigaie le pui în pită. Se

adaugă trina, care e ca un sos făcut din susan, lămâie, apă şi usturoi. În pită mai introduci, după gust, salată, castraveţi muraţi, roşii, ceapă, măsline verzi şi negre.

Orice evreu care se respectă va mânca de Anul Nou peşte. Cumperi un crap, îi scoţi oasele, dai deoparte capul şi coada apoi îl dai, de două ori, prin maşina de carne. Prăjeşti o ceapă mare până se rumeneşte. Jumătate o pui în amestec iar jumătate în oala în care fierb, în două pahare de apă, coada peştelui, dafinul, boabele de piper negru împreună cu sarea şi cu puţin zahăr. Capul se adaugă abia la final. În pasta de peşte mai amesteci două ouă proaspete, mai pui, după gust, sare şi piper şi îţi ies nişte chiftele pe cinste. Le fierbi apoi alături de nişte cartofi tăiaţi în sferturi. La masă, găluştele de peşte le aşezi pe o tavă iar capul şi coada pe o alta.

Nu se amestecă. D-na Tiberban avetizează pe cei care vor să gătească peştele după reţeta originară să scoată din capul peştelui un mic triunghi alb, mic cât unghia şi să-l arunce la gunoi. În caz contrar, riscaţi ca acest mic triunghi să vă amărască tot peştele...

De Anul Nou, în Israel se mai mănâncă, neaparat, o prăjitură cu miere. Se face un chec din trei pahare şi jumătate de făină, patru ouă, o jumătate pahar de ulei, un pahar de zahăr, un pahar de miere şi un pahar de cafea neagră. Albuşul îl pui în blender împreună cu uleiul, zahărul şi scorţişoara.

Ca să se lege spuma se adaugă şi un strop de sare.

Trebuie să avem grijă să nu se facă niscaiva cocoloaşe, aşa că folosindu-ne de dosul unei linguri de lemn amestecăm lent şi, în acelaşi timp, le distrugem pe toate. Punem totul în cuptor şi îl lăsam să se coacă, la 160 grade Celsius, timp de o oră.

Dacă înfigem în chec un chibrit sau o scobitoare ne vom da seama imediat că prăjitura noastră e gata.

Atunci lemnul chibritului sau al scobitorii e perfect uscat.

11. Deşteaptă-te române, în imn valabil şi pe Marea Galileii La Nazareth am avut parte de o surpriză dintre cele mai plăcute. Patronul lui Yacov Tour a venit personal la hotel să stea de vorbă cu noi, pelerinii. Yacov Goldenberg a studiat în România şi, apoi, a plecat spre Ţara Sfântă. Aici, a ajuns general al armatei israeliene. A participat la 6 războaie şi a ajuns general „pentru fapte de vitejie”. După ce a ieşit la pensie a ocupat, în două rânduri, funcţia de viceprimar al Nazarethului. A făcut două azile pntru bătrâni cu bani aduşi, în special, de la filantropi americani. Dl. general a venit la hotel în timp ce toată lumea era la masă. A trecut pe la fiecare grup şi ne-a oferit o foaie de hârtie pe care era tipărit Imnul nostru naţional. „Au fost grupuri cu care m-am întâlnit şi care n-au ştiut versurile de la Deşteaptă-te române! Nu vreau să mai păţesc o astfel de ruşine!” D. Goldenberg ne-a mai spus să nu comandăm băutură pentru că suntem invitaţii săi la un pahar de vin. Din fericire, în grupul nostru erau suficiente cadre didactice cu voce plăcută şi cu un repertoriu patriotic remarcabil. Aşa că i-au cântat dlui general o seamă de cântece patriotice care l-au emoţionat profund. El vorbea, după 50 de ani, perfect româneşte şi, mai ales, se simţea încă român în cuget şi simţire. Pledoaria lui pentru iubirea de ţară a fost una din lecţiile cel mai tandre pe care le-am primit în Ţara Sfântă. La emoţionanta întâlnire de la Nazareth, dl. general ne-a înmânat documentul (semnat de ministrul Turismului şi de primarul oraşului gazdă) care at-

V I N U L DIN CANA GALILEII... LA S UPER MA R KET estă faptul că am fost pelerini la locurile sfinte ale creştinismului. S-au bucurat de această cinste doamnele Anna Stănculea, Lidia Muntean, Maria Lazăr, Ulpia Maria Leu, Persida Georgescu, Camelia Maria Bădulescu, Liliana Avram, Rodica Glonţ şi Ana - Maria Andrei precum şi domnii Cristian Bădulescu, Costel Avram şi Mihai Barbu.

Toţi s-au fotografiat, la final, într-o „poză de familie” cu dl. general Yacov Goldenberg şi dna Ruth Schechter. Le-am povestit, cu această ocazie, celor doi de faptul că Petroşaniul l-a avut primar după Revoluţie pe inginerul Carol Schreter, un evreu care a câştigat în Valea Jiului pe lista Alianţei Civice, un partid al intelectualilor. De fapt, românii l-ar fi votat cu entuziasm indiferent cu ce partid ar fi defilat. Dna Schechter ne-a mărturisit, în schimb, că un evreu din Piatra Neamţ a fost, vreme de 17 ani, primarul Nazarethului şi e considerat şi azi ca un model exemplar de edil dedicat oraşului său. (De la bunii domni Schreter, în paranteză fie spus, am aflat, pentru prima dată, care e gustul Carmelului, al pascăi şi al portocalelor de Jaffa...)

Am aflat, ulterior, că a fost tot ideea dlui general ca pe vasul cu care am străbătut Marea Galileii să fie arborat drapelul tricolor şi să ascultăm, extrem de plăcut surprinşi, Imnul nostru Naţional. La coborârea de pe vas am urcat în microbuze care ne-au dus pe Muntele Tabor. Şoferii erau arabi. La ora rugăciunii, soferii îşi aşezau covoraşul, se îndreptau cu faţa spre Mecca şi se rugau. Creştinii aşteptau în linişte sfârşitul rugăciunii şi erau transportaţi, contra cost, spre locul de unde Iisus s-a ridicat la cer. Ziua Schimbării la faţă e marcată în fiecare an prin slujbe ţinute până dimineaţă. Atunci un nor diafan acoperă biserica şi pelerinii se bucură că Dumnezeu le răsplăteşte de fiecare râvna de a fi la timpul potrivit în locul potrivit.

Israelul e o ţară săracă din punct de vedere al terenului pe care îl are în folosinţă. Acesta este arid şi e plin de pietre, pe care le întâlneşti peste tot. Cu toate acestea, Israelul nu importă nimic din cele necesare alimentaţiei de zi cu zi.. Ba, dimpotrivă, ţara aceasta, cu o natură atât de potrivnică, dar cu oameni atât de hărăziţi este a doua exportatoare de flori după Olanda.

12. Moş Samuilă Damian, supravieţuitorul unui testament mincinos...

La Ierihon am vizitat, cu justificată mândrie, Aşezământul românesc. El este amplasat în primul oraş cucerit de poporul ales după cei 40 de ani cât a rătăcit în pustie. Dar a fost, totodată, şi primul oraş pe care l-a cedat Palestinei după acordul de pace, din 1994, de la Oslo. Ilarion Argatu a visato pe Sfânta Fecioară Maria care îi poruncea să ridice o biserică românească chiar în Ţara Sfântă. În 1999 s-a pus piatra de temelia a bisericii cu hramul Naşterea Maicii Domnului pe un teren deţinut de Samuilă Dumitru, un român stabilit şi casătorit în Palestina. Notarul palestianian care a întocmit actul l-a introdus, în document, şi pe fiul său în ideea că moş Dumitru nu o s-o mai ducă mult şi că pământul îi va reveni celui introdus în mod fraudulos în testament. Dumnezeu i-a dat sănătate şi viaţă lungă d-lui Samuilă Damian astfel că ridicarea construcţiei s-a terminat fără ca terenul să sufere vreun nedorit transfer. Povestea o ştim de la măicuţa de la Biserica românească din Ierusalim. Acesata a implorat pe toţi cei care am venit să ne închinăm acolo să ajutăm ca icoana Maicii Domnului din biserică să aibă parte de o ramă pe măsură. Toţi au dat câte ceva dar prietenul meu, Costel şi soţia sa a făcut o donaţie importantă. Am mulţi cunoscuţi care au bani dar care au obiceiul „să mănânce singuri”. Gestul îl onorează mai ales că l-a făcut cu maximă discreţie dar care nu a scăpat ochiului unui ziarist, fie el şi ocazional.

Arhitectul aşezământului este profesorul Vasilescu de la Institutul „Ion Mincu” iar pictura a fost executată de familia Daniela şi Ioan M oldovan. Cel care se ocupă de buna gospodărire a bisericii noastre în Ţara Sfântă este arhimandritul Ieronim Creţu care este superiorul Aşezământului Românesc de la Ierusalim şi Ierihon.

13. Bussines soft cu pelerini în Ţara Sfântă. Între 2 şi 10 dolari La râul Iordan ne-am botezat la o vârstă matură şi în cunoştinţă de cauză. Cine vrea să se boteze îşi putea cumpăra o cămaşă albă, mare, adecvată momentului. Şoferul Maurice ne-o oferea contra sumei de 10 dolari. La acelaşi preţ am găsit cămaşa şi la aşezământul românesc de la Ierihon.

Din spirit de solidaritate cu credinţa strămoşească am cumpărat-o de la biserica noastră românească.

De la Maurice am cumpărat, în schimb, apă minerală de 0,5 litri (rece, de la frigider). El era omenos şi vindea 4 sticle cu 2 dolari. Era mult mai

7

ieftin decât la ceilalţi arabi care îţi vindeau pentru un dolar doar o sticlă de 0,5 litri. De la palestinieni am cumpărat o seamă de obiecte creştine şi o foarte antrenantă muzică evreiască. Am mâncat, tot la palestinieni, la Bethleen şi Nazareth prânzuri de 10 dolari (adică shaorma sau falafel). Am băut cafea espresso sau cafea preparată după metoda arabă (cu cordamon) cu 2 dolari sau suc de rodii cu alţi 2 dolari. De la doamna Ruth am luat tămâie, smirnă şi lumânări de cea mai bună calitate. De la prietenii ei vechi am luat mir, iconiţe sau cruciuliţe şi cărţi despre Ţara Sfântă, desigur, tot de cea mai bună calitate. Am dormit şi am mâncat bine în hoteluri deţinute de palestinieni. După ce ne-am botezat unii pe alţii am găsit, la o oarecare depărtare de Iordan, cămăşile cu 10 dolari cu doar 3 dolari. Erau, desigur, ultimele preţuri promoţionale. Dar, din nefericire, nu mai aveai unde să le mai mai foloseşti. Apa Iordanului, cea care de Bobotează îşi schimbă cursul, era, de acum, doar o dulce amintire

14. Pilde vechi şi noi pentru un final deschis Şi, totuşi, oare de ce merge omul, de 2000 de ani, la Ierusalim? Un posibil răspuns poate fi şi acesta pe care l-am aflat din cartea de pilde al lui Lascarov-Moldoveanu. Se zice că un înţelept trăia într-un oraş în care trăiau şi mulţi oameni fără minte. Într-o zi, el puse deasupra uşii casei, o firmă pe care era scris: „Aici se vinde înţelepciune!”

Trecând pe acolo unul care se credea prea înţelept a văzut firma şi s-a oprit. Surîse şi cum era cu sevitorul său îi dădu câţiva gologani şi-i zise: - Du-te şi cumpără cu aceşti bani înţelepciune de la negustorul acela!

Servitorul merse şi ceru înţelepcine. Înţeleptul îi spuse: -Spune stăpânului tău că în tot ce va face să nu piardă din vedere sfârşitul!

Servitorul veni şi spuse acestea stăpânului său.

Omul care se credea prea înţelept rămase pe gânduri. Mergând acasă, începu a pune în lucrare vorbele ce cumpărase şi văzu că-i aduc mari foloase.

Atunci le scrise cu litere de aur la intrarea casei lui. Ca să fie de folos şi altora....

Un alt posibil răspuns ar putea fi şi tâlcul întâmplării pe care ni l-a povestit, la final, d-na Ruth.

Odată, înainte de Revoluţie, a fost chemată la Guvern şi a fost rugată să însoţească un oficial român într-un tur scurt prin Cetatea Ierusalimului. Acesta, tov. Popescu, era ministru şi a fost primit, date fiind relaţiile excelente ale României cu Israelul, cu toate onorurile cuvenite de omologul său israelian La final, gazda şi a întrebat oaspetele ce părere are despre cele văzute la Ierusalim. Ministrul (comunist) Popescu nu a putut să scoată nici măcar un cuvânt vreme de o jumătate de ceas. Era, pur şi simplu, mut de uimire. Apoi trebuie că a spus ceva în sensul pildei povestite anterior.

Mihai BARBU Post Scriptum. Într-o veche epopee, Ghilgameş îşi aducea aminte, într-un trist final de poveste, cu mare drag şi nostalgie de prietenul său, Enkidu, tânărul cu care vânase împreună lei. Păstrând proporţiile, şi eu îmi voi aduce aminte de câte ori voi scrie despre locurile sfinte de prietenul meu Costel Avram. Noi n-am vânat nimic împreună dar am fost cu el în căutarea lui Dumnezeu şi la Athos şi în nordul Moldovei şi, acum, la Ierusalim

8

OAMENII P AROHIEI NOAS TRE TR E

Ei s-au cununat religios în luna octombrie 2012, în Paraclis, la părintele Gabriel Bulf Dl. Vâlcelan Ilie şi dra. Ambruş Maria. Naşi: familia Ovidiu şi Irina Ivan

Ei sunt cei care s-au botezat în Paraclis în octombrie 2012 1. Sofi Aitana, fiica lui Eugen şi Ramona Cameniţă.

Naş: Oprean Laurenţiu 2.

NicolasAlexandru, fiul lui Mihai şi Gabriela Pintilii. Naşi: familia Pop Dana şi Cristian 3. Patrik, fiul lui Cosmin şi Meda Negrilă. Naşă: Anelore Gruneanţu

14 OCTOMBRIE / Pomenirea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva cea nouă (sec. XI) S-a născut în satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, şi a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. A fost crescută de părinţii ei cu frica lui Dumnezeu şi în deprinderea faptelor bune creştineşti, dar mai ales în deprinderea rugăciunii, a postului şi a milosteniei. Moştenind o avere de la părinţi împreună cu fratele ei Eftimie, tânăra Parascheva şi-a dăruit săracilor partea ei de moştenire şi s-a retras la o mănăstire de fecioare lângă Constantinopol, ducând o viaţă aspră, la anii tinereţii ei, după rânduiala monahilor. Într-o zi a venit îngerul Domnului şi i-a zis: “Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului”. Şi înţelegând Cuvioasa că este poruncă de la Dumnezeu şi că viaţa ei este scurtă a lăsat fără voie pustiul şi a intrat în Biserica cea preafrumoasă, în Sfânta Sofia şi în biserica Vlaherne a născătoarei de Dumnezeu. A plecat apoi la Ierusalim să se închine sfintelor locuri ale patimilor Domnului.

A zburat ca o pasăre prin pustia Iordanului şi aflând o mănăstire de fecioare, a intrat într-însa şi cânta necontenit laude lui Dumnezeu.

La 25 de ani, Cuvioasa Parascheva s-a întors în patria sa, la Epivat.

Acolo a petrecut încă doi ani, rugându-se pentru sine şi pentru toată lumea. Şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos cel viu, iar trupul ei a fost îngropat lângă biserică. Şi trecând vreme de mulţi ani, Dumnezeu a descoperit moaştele ei, prin vedenii, şi le-a proslăvit cu faceri de minuni.

Moaştele sfintei au fost luate de Împăratul Asan al românilor şi bulgarilor şi au fost aşezete mai întâi la Târnovo. Au fost strămutate mai apoi la Belgrad şi în sfârşit aduse la Constantinopol, în biserica patriarhiei. În 1641, Măria Sa Voievodul Vasile Lupu le-a adus la Iaşi în Mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi. Dimitrie Cantemir scrie că sultanul Murad al patrulea a dat voie Domnului Moldovei să strămute moaştele sfintei pentru care a cheltuit 300 de pungi la poarta otomană.

Astăzi moaştele Sfintei Parascheva se află în Biserica Sfintei Mitropolii din Iaşi.

26 OCTOMBRIE / Pomenirea Sfântului Slăvitului Marelui Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni (+ 303) A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-311) şi era fiul dregătorului cetăţii Tesalonicului. A fost botezat în taină de părinţii săi de frica cruntelor prigoane împotriva creştinilor. La moartea tatăului său, împăratul Maximian l-a chemat pe Dimitrie la dânsul şi l-a făcut dregător în locul părintelui său.

După o vreme a cunoscut împăratul că dregătorul Dimitrei este creştin şi s-a mâniat foarte. După ce s-a întors biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a făcut praznic în fiecare cetate în cinstea zeilor. Fiind întrebat dacă sunt adevărate cele auzite despre dânsul, el a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin. Atunci împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă. În timpul jocurilor în cinstea venirii împăratului la Tesalonic au avut loc şi lupte între sclavi. Un tânăr creştin pe nume Nestor trebuia să se lupte cu Lie, un vandal înalt, puternic şi înfricoşător la chip. Nestor s-a dus la Sfântul Dimitrie cerându-i binecuvântarea ca să-l poată birui pe acel ucigaş de oameni. După ce i-a făcut semnul crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: “Du-te! şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi.” Nestor a strigat: “Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” şi l-a învins pe Lie. Moartea lui l-a întristat pe împărat. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşii poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele pe Sfânt în temniţă.

Marele Dimitrie şi-a dat astfel sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Tot atunci, din porunca împăratului i s-a tăiat capul şi Sfântului Nestor.

Ne-au părăsit în octombrie 2012 DOBRE MĂRGĂRIT (născut 13.06.1930 în comuna Dorobanţu, jud.

Ialomiţa, decedat în 04.10.2012, înmormantat în Cimitirul Central Petroşani ŞTEF VALERIA (născută în 12.10.1929 în comuna Pietroşani, jud.

Constanţa, decedată în 22.10.2012, înmormantată în Cimitirul Central Petroşani