IV PRĂVĂLIA CU ISTORII sosirea datei de mai sus, se răspândeşte vestea că serbările au fost amânate din nou”. La întrebarea firească de ce se amână inaugurarea răspunde cea mai autorizată persoană, I. Winklehner, directorul general al Soc. Petroşani Winklehner. Întâmplător sau nu, declaraţia e consemnată în preajma zilei 25 octombrie: „Serbările de inaugurare se amână pentru la primăvară în luna Maiu. Cauzele acestei amânări sunt de aşa natură că a trebuit să le amânăm necondiţionat. Deoparte, timpul înaintat, friguros şi schimbăcios, de toamnă, - când am fost la Bucureşti, ningea ca iarna -, de altă parte ploile din săptămânile trecute, cari au distrus podul de pe defileul Surduc, fac imposibilă venirea înalţilor oaspeţi de la Bucureşti: miniştri şi parlamentari, a căror venire trebuia să se facă cu automobilul prin acest defileu dimineaţa, iar întoarcerea tot p-aci seara, iată piedicele de frunte, care au împiedicat ţinerea inaugurării la 25 l.c.”. Nu doar motivele de ordin meteorologic (inundaţiile din 1925 sunt prezentate pe larg în volumul Prăvălia cu istorii pe Jiul de Est şi Jiul de Ves de Marian Boboc, Ed. Autograf MJM, Craiova, 2010) au stat la baza amânării festivităţilor de inaugurare, ci şi alte „cauze mai mărunte”, dar... importante, cum ar fi: „nearanjarea complectă cu mobilier şi alte lucrări, care necesitează încă timp, pentru a fi terminate complect”. Totuşi, directorul general I. Winklehner se arată optimist, informând că „pe la 1 Nov. vom avea restaurator şi Casinoul va fi dat destinaţiei sale”. Acesta mai precizează şi ce fel de acţiuni va mai găzdui casinoul (în afara proiecţiilor cinematografice), dar şi nivelul de accesabilitate a acestora. Sala de spectacole „se va da bucuros şi pentru alte scopuri culturale, care tind a distra şi a fi înţelese mai ales de pătura muncitorească”. Ca un capitalist veritabil, I. Winklehner dovedeşte, încă de la început, mare grijă faţă de protejarea investiţiei: „Prea multe dansuri în sala mare numai după anumite norme se vor admite, ţinând seamă de împrejurarea, că parchetul sălii atâta de fin, poate fi distrus repede prin dansuri prea multe”. Chiar şi cu asemenea restricţii, directorul general confirmă faptul că noua construcţie este destinată, în primul rând, comunităţii: „De altfel, societatea cu convingere va ceda localul, natural, după ce ea va fi dat întâiul festival”.
Polemici petroşenene Problema Casinoul muncitoresc văzută de partea cealaltă... Notaţiile elogioase din Gazeta Jiului îi enervează la culme pe redactorii de la cealaltă publicaţie de limba română, care apărea la Petroşani. Astfel, Graiul muncitorimei, organul sindicatelor naţionale din Transilvania, Crişana, Maramureş şi Banat, iritat de faptul că „ziarele din localitate s-au ocupat de pregătirile, ce se fac pentru inaugurarea Casinoului Muncitoresc construit de Soc. Petroşani, cu scopul de a fi predat muncitorilor”, dedică subiectului un lung comentariu. La fel ca şi confraţii de la Gazeta Jiului, şi redactorul de la Graiul muncitorimei dă tiparului un zvon cu… sânge
albastru: „Se svoneşte că la această solemnitate va lua parte şi M.S. Regele şi o mulţime de Miniştri”. Plecând de la informaţia publicată în alte ziare care „anunţaseră că serbările vor avea loc la sfârşitul lunii Septembrie sau la începutul lunii curente”, redactorul află că acestea au fost amânate pentru „ziua de 25 l.c.”. Adică 25 octombrie 1925. „Întrucât acest casinou poartă modestul nume - mai bine zis a fost botezat - de Casinoul Muncitoresc, ne-am ţinut şi noi de datorinţă ca să vizităm această operă monumentală săvârşită de generoasa Soc. Petroşani pentru a o face drept cadou muncitorilor ei - după cum a făcut cu sporirea capitalului în favoarea acţionarilor - şi să ne spunem şi noi părerea despre ea”. Redactorul de la publicaţia sindicală petroşeneană, plecând de la aceste premize, vrea să demonstreze că, în fapt, Casinoul nu va fi al muncitorilor. Împins de „curiozitate”, acesta „dă o raită prin Colonia de jos” pentru a vedea cu ochii lui „adevăratele pregătiri ce să fac şi de care să vorbeşte aşa de mult”. Vifor, căci acesta e pseudonimul ziaristului de la Graiul muncitorimei, vrea cu tot dinadinsul să confrunte cele relatate în Gazeta Jiului cu realitatea („Soc. Petroşani în legătură cu inaugurarea Casinoului Muncitoresc, la care inaugurare va face parte şi M.S. Regele, face mari pregătiri, se regulează străzile din colonii, se repară, spoesc şi văpsesc casele muncitoreşti”. Pe scurt, acesta constată că confratele jurnalist exagerează rău de tot: „totul este o înscenărie scamatorică”. Vifor vede puţin invers realitatea din teren: „S-au reparat de fapt unele locuinţe, ba chiar s-au spoit (o adevărată spoială) şi văpsit dar numai acelea cari conduc spre clădirea casinoului şi totul ce se face este o simplă înscenare, care serveşte la acoperirea mizeriei şi murdăriei ce există în interiorul acestor case. S-au spoit casele din str. Eminescu, cari sunt în jurul direcţiunei Soc. Petroşeni, pe urmă locuinţele muncitoreşti din strada General Dragalina şi Avram Iancu până la Casinou. Pe urmă toate colţurile de strade, cari traversează acelea înşirate mai sus, aşa de sistematic, încât dintr-o privire ţi se pare că reparaţia este într-adevăr generală”. De fapt, toată această spoială de ochii lumii, „se rezumă la o simplă reclamă pentru ca Soc. Petroşani să se arate în faţa marilor oaspeţi, că ce inimă largă şi generoasă are faţă de muncitorii săi, când le face gratuit un astfel de monument şi cât de mult o doare şi-i are la suflet pe aceşti sclavi ai ei”. Ziaristul Vifor nu uită că lucrează la Graiul muncitorimei şi aduce argumente în sprijinul „înscenării”, bineînţeles cele mai multe cu iz propagandistic, ţinând de retorica sindicalismului
joi, 19 aprilie 2012
acelor timpuri. Iată cum un eveniment notabil poate fi transformat, hodoronc-tronc, într-un discurs demascator, acuzator la adresa capitaliştilor exploatatori: „Dacă spunem că este înscenare, faţă de afirmaţiunea noastră sunt sigur că nu se vor putea aduce contraargumente, decât cel mult din partea acelora pe care îi doare foarte mult dacă cineva încearcă aprecierea faptelor după realitatea lor. Nu este de ajuns ca muncitorului să i se spoiască locuinţa pe dinafară. Ea trebuie văzută dinăuntru. Acolo se poate vedea adevărata mizerie, suferinţă şi îndurarea lui de sclav. Acolo se poate vedea cum se zvârcoleşte el în întunerecul neştiinţei pentru o pâine amară, udată din greu cu lacrimi şi sudoare. Acolo se poate vedea opera de subjugare, de nedreptate a capitalismului, care pentru ochii lumei nu esită a face pompe mari, alai mult din neagra mizerie a celor ce-i produc din greu fără dreaptă recompensă. Muncitorul nu are lipsă de paradă, cum i-a spus împăratului de la Viena eroul nostru Avram Iancu de poporul român, de podoabe şi de alai, atunci când el este flămând împreună cu familia sa. Lui îi trebuie dreptate, lumină şi consideraţie omenească, iar bucuria sa se rezumă în mulţumirea sufletească ce o are atunci când copilaşii nu-i plâng de foame şi nu sunt dezbrăcaţi! Acest gând să-l poarte Soc. Petroşani şi atunci o putem asigura că a făcut un pas de apropiere între muncitori şi capital, cum am spus-o atunci când s-a pus piatra fundamentală a casinoului. Este lesne a face paradă şi lux din ceea ce a tras de la gura miilor de copilaşi ai muncitorilor flămânzi, zdrenţăroşi ca vai de ei, prin aceea că li s-a respins întotdeauna revendicările lor fireşti”. Articolul continuă în acelaşi stil vituperant, transformându-se într-o adevărată diatribă la adresa Soc. Petroşani: „Ce să mai spunem despre Casinoul Muncitoresc, că este un adevărat monument, însă nicidecum că ar pune preţ soc. Petroşani pe muncitori?! A se crede acest lucru ar fi o naivitate! Dacă s-au cheltuit cu construirea lui atâtea zeci de milioane, să nu se creadă că aceasta de dragul muncitorilor s-a făcut, ci pentru a servi întotdeauna ca un obstacol al lor şi un interes de afişare pentru societate. Noi facem această critică şi apreciere fiindcă impozantul casinou nu corespunde deloc cu situaţia deplorabilă a muncitorilor pe a căror seamă se zice că s-a făcut şi, deci, sub acest raport afirmaţiunile muncitorilor sunt foarte bine întemeiate când zice: acest casinou nu este pentru noi. Noi nu ne putem simţi bine în trânsul ceea ce este şi foarte firesc. Cei ce înţeleg intenţiunea societăţii şi cunosc situaţia muncitorilor nu pot să spună altceva decât că: în splendoarea acestui casinou este întruchipată toată jalea şi mizeria ce au îndurat-o aceştia şi o îndură, iar din ceea ce li se cuvenea ca dreaptă răsplată a muncei lor s-au făcut palate pentru a acoperi cruzimea capitalismului şi care a avut neruşinarea să-i dea pe urmă nimirea de Casinoul Muncitoresc.