CMYK
Tipar digital Cel mai bun preţ din judeţ! Transmite cererea ta de ofertă la office@zvj.ro
VINERI
Ziarul Vãii Jiului
Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI!
3 februarie 2012 Anul V Nr. 879 12 + 4 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 07:48 Apus: 17:33
ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!
Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
R
Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,3470 lei 1$ = 3,3053 lei 1₤ = 5,2307 lei MARCĂ ÎNREGISTRATĂ
Consilierii locali vulcăneni PNL, PSD şi PRM avertizează:
Prãvãlia cu istorii
Apare sub direcþia lui Marian Boboc ISSN: 2065-510X
Publicaþie de istorii din Valea Jiului Anul V Nr. 147 3 februarie 2012 4 pagini
Saga unei familii de buni români, familia Bogdan, stabilită în Valea Jiului înainte de primul război mondial (III)
Cu puţin timp înainte de a fi chemat la Domnul la o venerabilă vârstă, Ioan Bogdan a aşternut pe hârtie povestea neamului Bogdăneştilor. Ioan Bogdan a fost tatăl d-lui Bujor Bogdan, o personalitate a vieţii publice a Văii Jiului - fost director al minei Petrila, fost prefect al judeţului Hunedoara şi proprietarul celebrei Cabane „Groapa Seacă”. Amintirile lui Ioan Bogdan au fost publicate într-o ediţie artizanală, într-un tiraj de doar câteva exemplare, bogat ilustrată. Tatăl lui Ioan Bogdan a fost o figură a Vulcanului interbelic: fost comerciant, dar şi… primar. Amintirile lui Ioan Bogdan au farmec şi putere de evocare. Ele scot la lumină, cu multă blândeţe şi căldură, saga unei familii de români stabilite în Valea Jiului, la Vulcan, înainte de primul război mondial. Prin aceste amintiri se poate reface firul românismului în Valea Jiului, dar şi câte ceva din atmosfera interbelică a Văii Jiului. Îi mulţumim d-lui Bujor Bogdan, un bun român, pentru încredinţarea spre tipar a amintirilor tatălui său, Ioan Bogdan. Deşi amintirile răposatului Ioan Bogdan se întind pe mai multe pagini, punem punct astăzi acestei interesante poveşti genealogice şi nu doar. Însă saga familiei Bogdan nu se sfârşeşte aici… Vom reveni cu completările d-lui Bujor Bogdan, fiul lui Ioan Bogdan. Fiţi cu ochii pe noi! Marian BOBOC
În schimb vara, în timpul vacanţei cutreieram cu prietenii, Stoica, Roff, Jurca, Colda, dealurile din jurul comunei, partea de către Straja, unde culegeam fragi, mure, zmeură pe care le mâncam pe loc. Fiind perioada anilor de după primul război mondial, pe dealurile din jur au avut loc bătălii în urma cărora au rămas părăsite arme diverse, revolvere cu muniţia necesară. În acest fel noi aveam fiecare câte un revolver cu care ne jucam trăgând la ţintă în copaci şi, de mirare, nu ne-am rănit nici unul. În toamna anului 1926 am fost înscris în clasa I (curs superior) a Şcolii Superioare de Comerţ din Haţeg şi bineînţeles la internatul şcolii. În primele zile ne studiam unii pe alţii (21 elevi) până când încet, încet, am început să ne cunoaştem reciproc calităţile şi defectele şi am ajuns, mai ales în anii următori, să ne împrietenim formând o clasă deosebit de ataşată sufleteşte. Şcoala am urmat-o cu plăcere, deşi la venire, nu-mi puteam da seama de faptul că aş putea avea unele înclinaţii, am fost trimis aici şi aici am rămas. A fost o şcoala bună cu un corp didactic tânăr conduşi cu deosebită pricepere de directorul Ştefan Gherman, un excelent pedagog care la începutul carierei a fost preot. Spre deosebire de liceu, aici m-am remarcat în fiecare an fiind premiat ocupând locul 1 sau 2 cu schimbul împreună cu colegul Bernad Bela şi în final am terminat pe locul 2 cu câteva sutimi sub nota lui Bernad dar în schimb am primit un premiu special - o monedă de aur (taler austriac) din partea Băncii din Haţeg pentru cea mai mare medie în cei 4 ani la materia de specialitate, Contabilitatea. La finele ultimului an, conform tradiţiei am pregătit o piesă de teatru cu titlul "Secretarul general" la care ne-au dat concursul trei fete din oraş. Eu am avut, dacă nu mă înşel chiar rolul secretarului general. La terminarea anului patru, conform tradiţiei absolvenţii tăceau un tablou împreună cu profesorii avuţi în ultimul an cu menţiunea "La revedere în anul 1940". Intervenind timpurile mai grele ale acelei perioade, revederea nu a mai avut loc. Prima revedere a avut loc abia în 1975 la 45 de ani de la absolvire cu formele obţinuite: citirea catalogului anului 1930 de dirigintele acelui an care a ţinut şi o lecţie despre viaţă. Au fost prezenţi 9 colegi şi 5 profesori. Următoarea revedere la 50 de ani de la absolvire a avut loc la 18 iunie 1980 cu care ocazie am tipărit o broşură cu unele date din viaţa de elevi şi cu fotografiile unora dintre elevi care mai erau în viaţă şi de alţii sau nu am ştiut ce li s-a întâmplat sau nu au răspuns la invitaţia noastră. Au participat 13 colegi şi patru profesori, cu îndeplinirea obişnuitelor mici festivităţi şi cu fotografii. La această întâlnire am avut trei momente de un sentimentalism dramatic: La revedere am primit o scrisoare de la bunul nostru
coleg Adam prin care-şi exprima cu multă duioşie regretul că fiind bolnav nu poate să-şi reîntâlnească colegii, oraşul, să-şi reîmprospăteze ce i-a fost mai drag pe lume. După o lună a decedat. Colegul Mayer a plecat în Israel curând după absolvire, am mai avut adresa lui şi l-am invitat la revedere. A venit şi a fost extraordinar de fericit că şi-a văzut oraşul natal, colegii, profesorii. La despărţire şi-a luat angajamentul ca va reveni şi anul viitor. La câteva luni după aceasta am aflat ştirea că a decedat în Israel. Am mai avut o revedere, de 55 de ani la care au mai participat 8 colegi (cu soţiile), revedere desfăşurată într-o atmosferă veselă de prietenie, antrenantă, peste prevederile noastre având în vedere că numărul participanţilor s-a redus. După absolvirea Şcolii se punea problema de a continua sau nu învăţătura. Tatăl meu a rămas la ideea de a mă face negustor şi în acest scop a preluat un magazin cu alimente din Petroşani, proprietarul dorind să abandoneze comerţul. A fost o prăvălioară mică pe strada principală în faţa băncii "Casa de păstrare". Am condus prăvălia câteva luni dar nu prea mergea mai ales că chiar în faţa prăvăliei mele era alta cu acelaşi profil luată cu clientelă formată de un prieten de al meu, Balomirii Ioan. A fost un început pus la cale în acel timp şi nu a reuşit. După lichidarea comerţului meu se punea din nou problema continuării studiilor mele. Eu vreau să continui şi de altfel din cursul ultimului an am avut o înţelegere cu alţi doi colegi să ne înscriem la Academia Economică din Viena. În acest scop de fapt îmi făcusem formele de plecare în Austria (se pare că nu era prea greu atunci). Dar între timp la Vulcan treburile mergeau tot mai prost ca urmare a crizei economice din 1928 şi în special ca urmare a închiderii minei Vulcan. Posibil ca aceste două elemente să fi fost determinantele pentru renunţarea studiilor la Viena, care ar fi fost desigur mai costisitoare pentru ca să renunţ, ceilalţi doi colegi au plecat şi au revenit după doi ani de studii. Pentru continuarea studiilor, poate aş fi optat pentru meseria de avocat dar ca absolvent al Şcolii Comerciale Superioare nu puteam fi primit la Universitate şi aşa m-am înscris la Academia de Studii Comerciale şi Industriale din Cluj în toamna anului 1930. În primul an eram vreo 500 de studenţi şi nu aveam relaţii colegiale. Pe parcurs însă ne-am împrietenit în grupuri mai mici. Nu ştiu prin ce împrejurări s-a întâmplat asta că de la început am închiriat camera cu un coleg Cîrje Octavian de la Viştea de Jos cu care am continuat să locuim şi în anii următori. Primul lucru care l-am asimilat a fost pasiunea pentru fotbal, rădăcina o aveam de la Vulcan şi mai târziu şi de la Şcoala din Haţeg unde aveam o echipă bunişoară la care eu eram un fel de ispravnic. Pasiunea pentru fotbal s-a amplificat când am cunoscut câţiva jucători ai Universităţii, care erau colegi cu mine şi de altfel majoritatea echipei era din studenţi ai Academiei. În aceşti ani mergeam la toate meciurile şi chiar la antrenamentele săptămânale ale echipei, care în acei ani era de o valoare fruntaşă în Divizia A. În perioada acestor patru ani de studii nu am prea multe amintiri ce ar fi semnalate. Urmam cursurile cu destulă regularitate, la unele cursuri izolate, o oră sau două dimineaţa le mai chiuleam mai ales iarna preferând să stăm în pat la căldura plapumei şi în plus făceam economie la micul dejun peste care săream. Cu banii nu stăteam chiar bine, dar modestele sume ce-mi trimiteau părinţii le gospodăream bine. Masa de prânz o luam la Moş Scorţescu, proprietarul unui restaurant de mâna a doua "Vadul Moţilor", unde mâncam binişor la un preţ relativ modest.
Dorim să daţi dovadă de maximum de seriozitate, domnule primar Ile! MDRT a anunţat ieri Primăria Petroşani: Surpraiz! La o zi după ce, în ZVJ, lui Gheorghe Ile i s-a recomandat să termine cu şmecheriile şi cu tertipurile de prost gust, iaca ce ne-a fost dat să auzim. Primarul s-a gândit să convoace şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Vulcan în data de 8 februarie a.c.
Proiectul care vizează înfiinţarea unui Centru de Informare Turistică la Petroşani a fost declarat eligibil! PAGINA 2
PAGINA 3
Exclusivitate ZVJ. Conform secretarului de stat Karoly Borbely,
După 16 februarie, Comisia Europeană va trimite o decizie clară Bucureştiului, în privinţa ajutorului de stat pentru mineritul de huilă PAGINA 6
RAPID IEFTIN CONFORTABIL
TAXI COMSION
0254 512512 0720 512000 0254 512500