3697 mie 13 martie 2024

Page 1

Ziarul Vaii J iului )

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar:

1€ = 4,9665 lei

1$ = 4,5427 lei

1₤ = 5,8129 lei

miercuri, 13 martie 2024

Anul XVII • nr. 3697 • 8 pagini • Preţ: 1 leu

Pentru că din aprilie e posibil să-și aștepte poștărița,

Durbacă trage tare (vorba vine...)

l Va reuși senatorul PSD Resmeriță să-și instaleze drăgoii în locul lui Durbacă?

În trei săptămâni expiră mandatul directorului general al CEVJ. Postul trebuie scos la concurs. Mai există, însă, și varianta prelungirii mandatului actual.

Eusebiu Durbacă, actualul director general, spune că dacă

La momentul înfiinţării CEVJ, în octombrie 2024, timp de o lună, frâiele societăţii au fost în mâinile conducerii moștenite de la CEH.

În noiembrie 2024, s-a numit un director general și Consiliul de Administraţie, toţi însă cu mandat provizoriu. Durbacă, de exemplu, a fost numit pentru 5 luni, până  la demararea procesului de selecţie pe criteriile guvernanţei corporatiste. Al fost selectat, vorba vine, pe baza unui plan

nu va mai fi director general cel mai probabil va ieși la pensie, mai ales că îndeplinește tare de mult toate condițiile. Și, mai ales, că și-a gătat și megaconstrucțiile de pe Maleia. Minerii de la Livezeni și organele statului știu și cum.

managerial și a CV-ului.

Pe 6 aprilie, peste 3 săptămâni, mandatul lui Durbacă expiră, Aceasta înseamnă că la CEVJ ar trebui demarate procedurile pentru secţia unui nou director general. Și directorul în funcţie, Durbacă, poate participa la concurs, chiar dacă e pensionabil de mai mult timp.

„Nu știu să vă spun dacă mi se prelungește mandatul, dacă se organizează concurs. Până în 6 aprilie eu îmi fac treaba. După 6 aprilie, dacă

nu mai sunt, probabil plec la pensie, nu știu, dar până atunci îmi fac treaba”, a declarat Eusebiu Durbacă, director general CEVJ.

La ora actuală, pe site-ul companiei este publicat doar un anunţ de recrutare pentru poziţia de membru în

consiliul de administraţie al Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului S.A. Acum ar fi un bun moment ca senatorul PSD Cristian Resmeriţă să acţioneze și să-și instaleze drăgoii în fruntea CEHD. Desigur, e o glumă de sezon, că se apropie luna aprilie.

Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI! Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani

Clădirea veche a spitalului va fi reabilitată

În maxim două luni, clădirea veche a spitalului din Lupeni intră în reabilitare totală. Vestea bună e că există și constructor. Prin acest

Reabilitarea corpului vechi al Spitalului Municipal Lupeni presupune reabilitarea clădirii corpului vechi, astfel încât după finalizarea lucrărilor să se atingă indicatorii de eficienţă energetică, conform ghidului de finanţare. Intervenţiile propuse pentru clădire conduc la o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru

proiect, administrația va eficientiza din punct de vedere energetic acest obiectiv. Fondurile sunt nerambursabile din PNRR.

încălzire de cel puţin 50% faţă de consumul anual specific de energie pentru încălzire înainte de renovare și la o reducere a consumului de energie primară și a emisiilor de CO2 mai mare de 30%. Lucrările sunt preconizate a începe în câteva luni. „Începem peste cel mult două luni să reabilităm corpul vechi al spitalului municipal Lupeni, prin ceea ce înseamnă eficienţă energetică, căldură, geamuri, acoperiș, iluminatul, toate lucrurile acestea intră în reabilitarea spitalului.

Avem constructor, mai urmează maxim două luni, pentru ca acesta să-și facă proiectul tehnic. Noi am dat lucrarea sub formă de DALI. Deci, după ce avem și proiect tehnic, constructorul se poate apuca de lucrări. Totul valorează în jur de 12 milioane de lei plus TVA”, a declarat Lucian Resmeriţă, primarul

municipiului Lupeni.

Spitalul Municipal din Lupeni a fost înfiinţat în anul 1939 ca spital orășenesc (clădire veche). Pe parcursul anilor, s-au făcut diferite modificări în infrastructura spitalului, reparaţii capitale și chiar construcţii. În anul 2006 a fost dată în folosinţă aripa nouă a spitalului, cunoscută sub denumirea de „Spitalul nou”, care comunică cu „Spitalul vechi” prin holuri de acces pe 3 nivele.

Da - mai există şi seriozitate!

Multe lucrări de investiții din ultimii doi-trei ani au făcut ca, în multe locuri, municipiul Vulcan –și nu numai el - să fie întors pe jos. Societățile care au efectuat lucrările s-au angajat ca, după

Sunt, încă, porţiuni de drumuri „tăiate” de șanţul în care au fost pozate conducte, rămase

terminarea lor, să aducă terenurile la starea inițială. Fapt care, în mare parte, s-a petrecut, chiar dacă ceea ce a rămas după remediere a fost departe de „starea inițială”.

doar cu pământul așternut și fără stratul de asfalt îndepărtat cu ocazia săpăturilor. Mai sunt petice de trotuar în care asfaltul a fost decapat pentru cine știe ce operaţiune, fără însă ca aceasta să fie realizată, și exemplele ar putea continua. De aceea locuitorii au rămas plăcut surprinși să vadă că există și constructori care nu lasă jale în urma lor.

Este vorba de echipele care au lucrat la modernizarea iluminatului public de pe strada Nicolae

Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro

Titulescu și Bulevardul Mihai Viteazul. Și în cazul acestor lucrări au fost săpate gropi, s-a demontat pavajul de pe trotuare și au fost deranjate zone verzi. Numai că, după ce totul a fost gata, lucrătorii de la Diacom au trecut, pas cu pas, la refacerea a tot ce a creat disconfort cetăţenilor. Au fost ridicate grămezile de moloz, a fost pus înapoi pavajul, au fost reparate bordurile deranjate și a fost adus și presărat pământ vegetal lângă stâlpii recent montaţi. Faptul acesta nu a trecut neobservat nici în consiliul local și am reţinut remarca bună făcută la o recentă ședinţă. Cu câteva zile în urmă, s-au montat reţeaua de alimentare cu energie electrică și cea

Editorial:

Loredana JUGLEA - 0723.446831

loredanajuglea@yahoo.com

Gheorghe OLTEANU - 0724.930338

Mihaela PETROŞAN

cu apă ale viitorului centru pentru tineret de la strada Jiului. Pentru introducerea cablului de curent a trebuit spart drumul și o porţiune de trotuare de lângă blocul A Intervenţii. După ce cablul a fost pozat, trotuarul a fost refăcut încât zici că, în urmă cu două zile, nici nu a fost atins. Șanţul va fi reasfaltat prin grija SC Nik Art Serv, societatea de construcţii care lucrează la clădire. Tot aceasta va remedia porţiunile de drum în care s-a operat la canalizare și la racordul efectuat pentru alimentarea cu apă potabilă a centrului.

2 ACTUALITATE
zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie:
BRAN
Corneliu
Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Confort Media Publicitate: Mirabela FLEŢAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839 COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Editor: SC Aldo Detail Direct SRLPetroşani RO 32719137 n J20/82/2014 Director:Cătălin DOCEA docea@zvj.ro facebook.com/ziarulvaiijiului miercuri, 13 martie 2024 Lupeni
Vulcan

Pe harta stațiile de încărcare electrice

În jud. Hunedoara - doar 23

O hartă cu punctele de încărcare a mașinilor electrice este disponibilă pe site-ul Ministerului Energiei. Șoferii pot afla în timp real unde își pot încărca mașinile. La ora actuală, în județul

Numărul mașinilor electrice este în creștere, iar pentru asta trebuie să fie realizată și infrastructura de încărcare a acestor autovehicule.

La nivel naţional apar tot mai multe staţii de încărcare. Pentru ca șoferilor să le fie mai ușor, Ministerul Energiei a realizat o harta interactivă cu punctele de încărcare a mașinilor electrice. Proiect ce se încadrează în trendul european în care Europa și-a propus să

Vulcan

Hunedoara sunt doar 23 de stații. Este posibil ca acest număr să crească de îndată ce toți operatorii privată și publici se vor înscrie pentru ca stațiile lor să apară pe această hartă.

atingă numărul de 75 de milioane de mașini electrice înmatriculate până în 2030, și ambiţiei de a avea staţii de încărcare rapidă din 60 în 60 de kilometri pe drumurile principale. La nivelul judeţului Hunedoara la ora actuală pe această hartă apar 23 de puncte de încărcare, dar numărul lor va crește de îndată ce toţi operatorii privată și publici își vor înscrie staţiile de încărcare la minister, pentru ca mai

apoi să apară pe această hartă. Doar în Valea Jiului în următoarele luni urmează să fie montate două staţii de încărcare rapidă, 30 de staţii de încărcare lentă, două staţii de încărcare rapidă autovehicule/ autobuze electrice prin proiectul GreenLine. Harta cu staţiile de încărcare din întreaga ţară poate fi consultată pe site-ul www.ro-evmap.ro

Piaţa nu scapă de hoţi

Furtișagurile din piața-agroalimentară Vulcan nu se opresc, deși polițiștii de la investigații criminale au recoltat indivizi care se dedau la acest gen de îndeletnicire. Alții sau chiar aceiași, fiindcă, de cele mai multe ori, tipii sunt cercetați în libertate, vizitează din nou Prelata Verde.

Și o fac noaptea, desigur, atunci când piaţa e pustie. Hoţii știu că paznicul dinspre partea cu produse industriale are în pază numai chioșcurile din spate, așa că prelata și tot ce-i în ea se află la cheremul lor.

Așa a fost și în noaptea de duminică spre luni, când au acţionat la dulapul în care-și ţinea marfa Cornel M. Dulapurile sunt din plastic și se sparg la un picior dat mai cu sete. Cât despre încuietoare, ce sa mai zic! E cunoscut că lacătele nu sunt făcute pentru hoţi.

Cel prăduit

este aceeași persoană care, acum trei săptămâni, a fost ușurat de paisprezece litri de ţuică. De data asta hoţii au găsit

în interior numai trei litri de licoare. Au luat-o și pe asta și, ca să nu rămână în pierdere, au înhăţat două găleţi cu varză murată și cinci kilograme de fasole boabe. Când au aflat de întâmplare, ceilalţi precupeţi s-au căutat imediat la dulapuri și la magazii. Au răsuflat ușuraţi, nu le dispăruse nimic, dar cine știe ce va fi în nopţile următoare?

Gheorghe OLTEANU

3 8 www.zvj.ro miercuri, 13 martie 2024 ACTUALITATE

Fotbal. Liga 4

Lupenenii încep în forţă

După o pauză competițională lungă, de trei luni de zile, campionatul Ligii a IV-a la fotbal se reia la sfârșitul săptămânii, când sunt programate jocurile etapei a 17-a.

Lidera ACS Minerul Lupeni va juca sâmbătă, 16 martie, de la ora 11:00, pe teren propriu cu ACS Victoria Călan.

Chiar dacă pauza competiţională a fost lungă, în tot acest timp activitatea de la clubul de fotbal Minerul Lupeni a fost intensă, atât din punct de vedere managerial, cât și sportiv. Astfel, conducerea clubului s-a preocupat de menţinerea unui lot competitiv pentru acest an calendaristic 2024, care se anunţă unul al provocărilor și al obiectivelor care se doresc a fi atinse. Staff-ul tehnic și lotul de jucători și-au desfășurat cea mai importantă perioadă a pregătirilor din an, se arată pe.pagina de Facebook a echipei.

În perioada de pregătire lupenenii au disputat 5 partide de verificare, în care au obţinut victorii pe linie.

Primul meci de verificare l-a disputat la Orăștie, împotriva echipei locale, CSM Dacia Orăștie unde s-a impus cu scorul de 0-3.

Al doilea joc amical l-a disputat la Călan, împotriva echipei cu care va juca în etapa a 17-a, ACS Victoria Călan unde s-a impus cu scorul de 0-9.

Al treilea joc amical l-a disputat la Vulcan, împotriva echipei CSM „Mihai Viteazu”

Vulcan, unde s-a impus cu scorul de 2-7.

Al patrulea joc amical l-a disputat acasă, unde a întâlnit CSC Santamaria Orlea, și s-a impus cu scorul de 1-0.

Al cincilea meci l-a jucat tot acasă, unde a întâlnit din nou echipa CSM „Mihai Viteazu” Vulcan, unde a câștigat cu scorul de 2-0.

Sâmbătă, la ora 11:00, la stadionul „Minerul” din Lupeni are loc primul meci oficial din 2024, dintre ACS Minerul Lupeni și ACS Victoria Călan.

Karate Shito-Ryu

Cu tolba plină de medalii

La Izvorani a avut loc Campionatul Național de Karate Shito-Ryu.

Clubul CS Poli Karate a participat cu 26 de sportivi. A obţinut 17 medalii de aur, 11medalii de argint 14 medalii de bronz.

Locul I și medalie de aur au obţinut: Ionuţ Ipate - WKF seniori -80 kg; Ionuţ IpateWKF seniori Open; Mathias

PopescuShobu Ippon cadeţi +67 kg; Mathias Popescu- WKF cadeţi -67 kg; Victor Igărelu - WKF 12-13 ani +50 kg; Alexandru BlejoiuShobu Ippon 12-13 ani -44 kg; Flavia Salasan - WKF 10-11 ani -45 kg; Flavia

Chiriac - WKF 10-11 ani -36kg; Casian Popescu WKF 10-11 ani -30kg; Daria Ciortea - WKF 10-11 ani -37kg; Răzvane Răzvan - WKF 8-9 ani -27 kg; Cristian Ciolea - Shobu Ippon - 10-11 ani -30 kg; Cristian Ciolea - WKF începători 10-11 ani -30 kg; Ianc Alessio - WKF începători 10-11 ani -35 kg. Locul III și medalie de bronz au obţinut: Ionuţ Molnar - WKF seniori +80 kg; Ionuţ Molnar - WKF seniori Open; Alexandru Tofan - WKF U21 +80 kg; Alexandru Tofan - WKF seniori +80 kg; Gabriela Balog - WKF juniori -50 kg;

Sălășan - Shobu Ippon 10-11 ani -45 kg; Casian Popescu - Shobu Ippon 10-11 ani -30 kg; David Chiriac - Shobu Ippon 1011 ani -36 kg; Daria Ciortea - Shobu Ippon 10-11 ani -37 kg; Alexia CazanWKF 10-11 ani +45 kg; Hapurne RutyWKF începători 10-11 ani -25 kg; Koniycska Iancu Dragoș - WKF începători 10-11 ani +40 kg; Eduard Raceu - WKF începători 12-13 ani -30 kg; Cristian Caţan - Kata Veterani; Cristian Caţan - WKF Veterani Open. Locul II și medalie de argint au obţinut: Razvan Ihnatiuc - WKF juniori +72 kg; Ostafie Mandres Cristian - WKF 12-13 ani -50 kg; Ostafie Mândres CristianShobu Ippon 12-13 ani -50 kg; David

Atletism

Aleargă la Jiul!

„Vino și aleargă alături de noi în aer liber! Descoperă-ţi puterea, viteza și determinarea, află cum poţi fi campion și cum te bucuri de beneficiile atletismului. Atletismul îmbunătăţește forţa, rezistenţa și coordonarea fizica menţinându-te în formă, sănătos si zâmbăreţ, calităţi pe care vrem să le dezvoltăm continuu. Atletismul necesită concentrare, disciplină, dezvoltând abilităţi esenţiale pentru viaţă”, este mesajul secţiei de atletism din cadrul CSM Petroșani.

Gabriela Balog - Shobu Ippon juniori50 kg; Patrik Iuga - WKF 12-13 ani -38 kg; Alexia Cazan- Shobu Ippon 10-11 ani +45 kg; Loredana Rotundu - WKF 10-11 ani -45 kg; Ștefan Trăistaru - Shobu Ippon 10-11 ani -30 kg; Eduard RaceuShobu Ippon 10-11 ani -30 kg; Konyicska Iancu Dragoș - WKF 8-9 ani +32 kg; Ana Maria Tămaș - WKF 8-9 ani -32 kg; Hapurne Ruty - WKF 8-9 ani -27 kg. „Felicitări sportivilor noștri! Felicitări părinţilor pentru susţinere!”, a fost mesajul antrenorilor Radu Polifronie și Alina Tinca.

Miruna Mălăuţă - WKF senioare Open nu a participat din cauza unei accidentări, cedând locul I sportivei adverse.

4 SPORT
miercur, 13 martie 2024
facebook.com/ziarulvaiijiului
Pagină realizată de Loredana JUGLEA

În curând - un giratoriu în zona C.A.P.

Intersecțiile cu sens giratoriu se dovedesc a fi cea mai bună soluție de fluidizare a traficului. După ce la intrare în Lupeni, funcționează, de ceva ani, un sens giratoriu care și-a demonstrat utilitatea, administrația publică mai face unul. De această dată este vizată zona parcului de la C.A.P.

Intersecţiile vechi în care se formează cozi de mașini pe sensul ce trebuie să acorde prioritate, sunt tot mai des modificate, pentru a fluidiza traficul și scurta timpii de așteptare. Astfel, acestea sunt înlocuite cu sensuri giratorii, care, statistic, s-a dovedit că sunt mai sigure pentru pietoni și

șoferi decât intersecţiile tradiţionale. Administraţia municipală va construi încă un giratoriu în locul intersecţiei ce leagă Bulevardul Păcii de strada Viitorului și Aleea Castanilor. Conform primarului Lucian Resmeriţă, construcţia efectivă a giratoriului va începe în această lună și nu va dura mai

Taekwon-do itf

26 de medalii pentru „pantere”

Sportivii de la Clubul „Pantera Neagră” Petroșani au luat parte Campionatul Național de Taekwon-do itf, la Baia Mare în perioada 07-10 martie

Sportivii lui Ionuţ Lascău și Mia Iovan au obţinut o clasare în primele trei cluburi în clasamentul general la juniori 1 din 35 de cluburi participante și peste 700 de sportivi la acest campionat.

Performanţele sportivilor din Petroșani au fost următoarele : 8 locuri I, 6 locuri II și 12 locuri III.

„Felicitări întregii mele echipe și antrenorilor acestui club!”, a spus Ionuţ Lascău. Loredana JUGLEA

8 5 DIVERSE www.zvj.ro miercuri, 13 martie 2024 Lupeni

6 TEATRU

Gheorghe Truță vă prezintă:

O zi din viaţa unui jurnalist fără jurnal (I)

Personajele:

GARY

OLIMPIA

UMBRA RABINUL SOMMER

UMBRA MAMA

UMBRA TATĂL

MOȘU

PROFESORUL MEFISTO

BĂTRÂNUL ACTOR

CAFTANGIU

UMBRA BLAGA

UMBRA GORBACIOV

Un cerșetor, un „civil”, VOCEA, voci...

Pasajele marcate cu bold sunt citate din Jurnal.

(Urmare din numărul trecut)

TABLOUL I

GARY: Am ajuns o naţiune obsedată de haleu... (Viziune.) În acest moment... deasupra noastră, în apartamentele din stânga, din dreapta și dedesubt... în tot blocul, în tot cartierul... în tot orașul... în toată ţara... suntem douăzeci de milioane de făpturi care, în aceeași clipă, trei, cinci... douăzeci de ore pe zi nu vorbesc și nu gândesc decât despre mîncare, care fac planuri din timp la ce coadă să se mai așeze azi, mâine... în fiecare zi! În orice casă se găsește un monument al disperării: frigiderul. Alb, curat și gol. Gol ca un angajament solemn. Gol ca un cântec de ziua recoltei. În ’40, știindu-se că sunt de stânga, eram trimis mereu în linia întâi. Acum, când stînga e la putere, sunt trimis în linia întâi a foamei. Ce zici de asta, Tată?

Umbra Tatăl pășește, împreună cu Umbra Mama, dincoace de”limitaţie”. Se așază amândoi la masă, lângă Gary.

UMBRA TATĂL: Puterea este întotdeauna de dreapta.

GARY: Eu în toate am fost, vorba lui Limpi, cam stângaci... adică de stânga!

UMBRA TATĂL: Stânga rămâne de stânga numai atâta timp cât visează sau luptă pentru putere: de îndată ce-a cucerit această putere, încet-încet ea trece, lent dar sigur, spre dreapta. Din

l Piesă în cinci tablouri după „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” de Ion D. Sîrbu, l Piesa nu este jucată de Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani

acest moment, la stânga nu rămân decât văduvele, orfanii, cărturarii singuratici, câţiva foști dascăli, majoritatea comuniștilor naivi, prea sentimentali sau prea citiţi.

GARY: Mă recunosc aproape în fiecare categorie!

UMBRA TATĂL: De stânga sunt ţăranul și muncitorul, luaţi câte unul. Șefiicând se îmbată, când se rotesc, după ce ies la pensie...

GARY: Eu mă socotesc un soi de proletar naţionalist.

UMBRA TATĂL: Pentru un proletar naţionalismul e o tâmpenie de beţie: pentru un muncitor, naţionalismul e un lux de care se poate lipsi.

GARY: Totuși... ce e un proletar?

UMBRA TATĂL: Proletari sunt doar muncitorii zilieri nesindicalizaţi. Lumpen-proletarii sunt șomerii, argaţii, beţivii și vagabonzii, adică cei fără noroc.

GARY: Atunci, m-am decis: eu am fost mereu în ultima categorie! Dar cu naţionalismul nu m-am lămurit...

UMBRA MAMA: Frate-meu, Alois Glaser, s-a întors șchiop din război. Era căruţaș la cârciumarul evreu, bea de unul singur, și gândea cu voce tare. „Așadar, vorbea singur, nu mai am niciun fel de naţiune. Am fost ceh, nu mai sunt, am fost neamţ, nu mai sunt, am fost ungur... nema .” „Domnii, spunea frate-meu, au dreptul să treacă de la un rege la altul, dintr-un partid într-altul: ar trebui și noi să trecem dintr-o limbă într-alta... Uite, eu m-am săturat și de români, îmi dau demisia, mă mut...”A murit sărac, undeva în Burgenlandul Austriei. Vorbea curent, ca și mine, vreo cinci limbi austroungare.

OLIMPIA: Tu ce faci, Gary... vorbești singur?!

GARY: Înaintăm bâjbâind spre propriul nostru trecut. Vorbesc cu umbrele mele. Tocmai conversam despre limbi!

OLIMPIA: Ieri, când curăţam cartofii pentru care ai stat tu la coadă o juma’ de zi, mi-a venit o idee S.F., pe care miam zis să ţi-o vând. O cumperi?

GARY: Depinde de preţ!

OLIMPIA: Pentru scriitorii săraci e gratis: Într-o civilizaţie super, se constată deodată că Limba s-a îmbolnăvit și e pe moarte. S-a săturat de oameni, se retrage din Lume. Apar întâi bâlbâiţii, apoi pălesc scrierile, piere textul cântecelor, amuţesc oratorii din tribune... Noţiunile, asemenea unor scoici goale, se sfarmă

și se topesc în pământ...

GARY: Limpi... miroși a Odobescu!

OLIMPIA (impasibilă): O expediţie, plecată pe urmele Limbii dispărute, găsește într-un crater de vulcan doi tineri care, iubindu-se, redescoperă Cuvântul edenic...

GARY: Deja ai intrat pe uliţa Romeo și Julieta!

OLIMPIA (ușor „dezunflată”): Nu-ţi place?! Și eu care credeam că va fi o capodoperă... (Stoică.) Da’ tot ţi-o spun: Expediţia, după ce caută inutil pe tot globul, și chiar în Cosmos, își aduce aminte că la Jilava, în secţiunea de femei, au fost uitate două gaiţe valahe. Le caută, le găsește: ele povestesc, bârfesc, se roagă și blesteamă în cea mai pură din limbile moarte... ( Gâlgăit de apă pe ţeavă...Olimpia, ţipăt.) A venit... în sfîrșit, apa! (Sare, cu o sprinteneală surprinzătoare.) Mă duc să spăl vasele!

Se aprinde, brusc, și lumina: monumentul „Frigider” începe să toarcă tare, stenic. Izbucnește Radioul:

RADIOUL: ...la Moscova tovarășul Mihail Gorbaciov, prim secretar al PCUS, a primit delegaţia de Partid și de Stat condusă de tovarășul Constantin Dăscălescu, prim ministru al Guvernului... (Liniște:” s-a luat” din nou curentul..)

GARY (întorcându-se la ai săi. Mamei.): Când îţi plângeam pe umeri că m-au dat afară de la revista „Teatrul”...

UMBRA MAMA: Ţi-am spus așa: Dacă nu te lasă să scrii în limba română, dăţi demisia de la români și treci în altă limbă. Nu scrie nicăieri că trebuie să murim în limba în care ne-am născut...

GARY (reverie): O veveriţă înnebunită, gonind înlăuntrul unei colivii ce se învârte. Ea aleargă, colivia se învârte și totuși totul stă pe loc. Stăpânul acestei jucării dureroase se amuză prostește. La cererea mea oprește învârtirea și îi strecoară printre gratii, bietei prizoniere... o nucă. Mă doare capul, mă doare inima, veveriţa asta seamănă cu mine, seamănă cu generaţia mea, cu poporul meu...

RADIOUL (revenit): ... tovarășul Nicolae Ceaușescu. În cadrul Plenarei sau subliniat măreţele realizări ale poporului nostru pe drumul socialismului triumfător. Numai în ultimul an producţia de cereale a crescut cu două sute patruzeci și doi la sută, producţia de lapte și produse din carne pentru populaţie s-a dublat... Olimpia se repede și închide Radioul.

OLIMPIA: Bată-vă Dunmezeu.... (Mâna la gură: și pereţii au urechi!) Doamne, ce-i cu mine... acu’, la bătrâneţe, îmi lipsesc pârnaie?!

Umbrele Tatăl și Mama se retrag, cuminţi, dincolo... Gary se îmbracă.

OLIMPIA: Unde ieși pe frigu’ ăsta?!.

GARY : Moșu’ mi-a vândut un pont: cică, miercurea pe la unșpe, la Alimentara de lângă Teatru se bagă mezeluri. Mi-e dor de niște parizer...

OLIMPIA: Și mie...de caviar! Și de șampanie de Bordeaux...

GARY: Știi bine că nu sunt pofticios... dar diabetul ăsta mă roade. (Brusc, aproape inexplicabil, furios.) Vreau măcar parizer ... doar eu aduc bani în casa asta!

Olimpia: ușor „interzisă”. Se dezmetecește, ia o farfurie, pune în mijlocul ei o bancnotă de o sută și i-o așază în faţă.

OLIMPIA (ușor îndârjită): Asta aduci... asta mănânci!

GARY (o mângâie): Buna mea Sfântă Vineri... a fost o glumă!

OLIMPIA (gata să izbucnească în lacrimi): Foamea nu e o glumă, Gary. Foamea e Infernul. Iisus nu a vorbit niciodată despre Infern pentru că nu a fost niciodată însurat! Nu a cunoscut Femeia, dar nici Foamea... așa cum o cunoaștem noi, de ani buni... Ce să fac?! Am și ghinion: cum mă pun la o coadă... se termină o r i c e, chiar în faţa mea. În ultima vreme nici chibrituri nu mai prind...

GARY: Lasă... Moșu’ mi-a promis că-mi ţin rând și la varză. Dacă nu parizer... măcar varză.

UMBRA TATAL (din pragul Pavilionului Umbrelor): Știi ce mă supără la voi? Că sunteţi prea scorţoși. Că toată ziulica vorbiţi numai despre mâncare, servici, sărăcie. Și noi, știi bine, Gary, eram săraci. Eram oameni chiar foarte săraci, locuind într-o mizeră colonie minieră... dar participam anual la patru baluri mari, la câteva nunţi, la dese patreceri de familie. Eu aveam zilele mele de sindicat, cârciumă, „vandră”.

UMBRA MAMA: În fiecare seară, după ce vă culcam pe voi, copiii, plecam nu în vizită, ci „în povești”. Mă culcam după ora unu noaptea. Duminica eram cu toţii la biserică...

UMBRA TATA: Eu cântam în cor.

UMBRA MAMA: ... după masa la obligatoria plimbare în parc. Fanfara cânta frumos, lumea trebuia să vadă cum suntem îmbrăcaţi. Existau popice, fotbal, chermeze. Joia și duminica vedeam un film mut.

UMBRA TATĂL: Ieșiri la iarbă verde de 1 Mai, Sânzâiene, și Sfântă Maria Mică.

UMBRA MAMA: Eu, catolică rurală, băteam regulat, pe jos, lungi pelerinaje la Lupeni, Haţeg, Radna. Veneam obosită, dar fericită. Plină de lumină.

UMBRA TATĂL: În conced, plecam „la coasă”, la momârlani. Stăteam câte două săptămâni la Băniţa, Baru-Mare sau Merișor.

(va urma)

facebook.com/ziarulvaiijiului miercuri, 13 martie 2024
Steagurile publicitare: cum să atragi atenția potențialilor clienți cu ajutorul Confort Media

Steagurile publicitare sunt un mod eficient de a-ți promova afacerea și de a atrage atenția potențialilor clienți.

Dacă ești în căutarea unor steaguri publicitare de calitate, Confort Media este alegerea perfectă.

Pe confortmedia.ro vei găsi o varietate de steaguri publicitare, pentru interior și exterior, personalizabile conform dorinţei tale.

Toate steagurile noastre sunt fabricate din materiale de calitate, sunt rezistente la vreme rea și la uzura zilnică.

De asemenea, oferim o gamă largă de opţiuni de personalizare pentru a se potrivi nevoilor și preferinţelor tale. Poţi alege dimensiunea, culoarea și designul steagurilor, precum și adăugarea logo-ului sau a mesajul tău

de promovare.

La Confort Media, ne asigurăm că fiecare steag publicitar este fabricat cu atenţie la detalii și că este livrat la timp pentru a se potrivi cu programul și planurile tale. De asemenea, putem furniza periodic printuri noi pentru a te asigura că steagurile tale arată întotdeauna bine.

Nu ezita să ne contactezi pentru a afla mai multe despre opţiunile noastre de steaguri publicitare și pentru a te ajuta să-l alegi pe cel mai potrivit pentru nevoile afacerii tale. Cu Confort Media, vei avea siguranţa că steagurile tale sunt de calitate și vor atrage atenţia potenţialilor clienţi. Preţul final pentru un steag complet echipat (sistem, print de calitate și bază de fixare la sol) pleacă de la 288 de lei.

7 8 www.zvj.ro miercuri, 13 martie 2024 PROMOVARE

ÎNVĂŢĂMÂNT 8

„Dotare” școlară la Lupeni

Penarul cu... pistol şi proiectile

O razie a polițiștilor din Lupeni la instituțiile de învățământ a dat peste cap planurile unui elev, care venise cu un pistol cu gaz la școală.

Tânărul îl ținea ascuns în bancă și plănuia ca

Poliţiștii Biroului Ordine Publică au identificat, într-o sală de clasă a unui liceu, un elev în vârstă de 17 ani, care deţinea în bancă, mascat sub cărţi, un pistol cu gaz și 9 proiectile tip bilă.

Vând casă

“la căsuţe”, pe str. ViitoruluiPetroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare.

Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316.

după ore să-l ducă la întreținere. Polițiștii au ridicat pistolul pentru investigații, iar tânărul așteaptă sancțiunea pentru gestul lui.

Acesta a declarat a introdus pistolul în sala de clasă întrucât intenţiona ca, după orele de curs, să îl ducă unei persoane pentru a efectua o lucrare de întreţinere.

„Pistolul a fost ridicat de poliţiști și urmează a fi expertizat de către specialiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase Hunedoara, în funcţie de concluziile cărora urmează a se lua măsurile legale”, a declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.

Astfel de arme sunt folosite de jucătorii de airsoft. Spre deosebire de armele airsoft cu arc, care funcţionează cu putere mecanică, armele airsoft alimentate cu gaz valorifiă puterea gazului pentru a propulsa BB-urile. În lumea airsoftului, cele mai frecvente arme cu gaz sunt pistoalele și sunt folosite de jucătorii experimentaţi. Ultima activitate preventivă a poliţiștilor la unitatea școlară

respectivă a avut loc în data de 7 martie 2024.

facebook.com/ziarulvaiijiului miercuri, 13 martie 2024
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.