3563 luni 24 iul 2023

Page 1

Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI!

Ziarul Vaii J iului

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar:

1€ = 4,9377 lei

1$ = 4,4374 lei

1₤ = 5,7073 lei

A lăsat Tulişa pentru o super urgenţă

S-a plecat

undeva în jurul orei 12.30. Drumul de munte e anevoios chiar și pentru mașini, așa că îţi ia un ceas până să ajungi în vârf. Slujba de pomenire a eroilor a fost săvârșită de sfinţii părinţi Petrache Creţu, Florin Olariu și Cristian Florea, după care au fost depuse coroane de flori. Vântul bătea destul de tare, dar nimeni nu s-a arătat deranjat, fiindcă așa e întotdeauna pe Tulișa. După ce treaba a fost isprăvită, lumea s-a pregătit de plecare, mai ales că, la una dintre cabane, un gospodar de-al locului îi aștepta cu bucate preparate tradiţional, cu ţuică, vin și bere. Ca de Sfântul Ilie.

La ceremonialul de pe munte a lipsit Dănuţ Buhăescu.

Eram în biroul său când primarul l-a chemat la el pe vicele Corneliu Braia și l-a delegat să se ocupe de tot ce trebuie făcut la Tulișa. I-a explicat că el trebuie să pregătească procedurile, în vederea lansării licitaţiei pentru desemnarea constructorului care va realiza Centrul de Aport Voluntar. Acel CAV despre care am amintit recent. Voia sa fie convins că sunt făcute toate procedurile necesare. Exact în acel moment Dănuţ Buhăescu făcea o ultimă verificare amănunţită a caietului de sarcini, pentru a-l ridica pe SICAP. “Estimez că, în septembrie-octombrie, vom preda amplasamentul și vom da ordinul de începere a lucrărilor. Chestia e să nu fie contestaţii”, a mai precizat primarul.

Gheorghe OLTEANU

Căutăm coleg(ă)!

Dacă ai determinarea şi priceperea ca, zi de zi (de luni până vineri, în datele de apariţie a ediţiei tipărite), să poţi aduce în paginile Ziarului Văii Jiului savoarea unor interviuri / convorbiri pe teme de actualitate (şi nu numai) cu personalităţi din zonă, credem că eşti persoana potrivită.

Aşteptăm să ne spui, prin e-mail către office@zvj.ro, de ce crezi tu că eşti persoana potrivită. Dacă te pricepi, sigur te angajăm. Ce zici?

PS: Poţi să ai şi un alt job în paralel, nu ne încurcă.

Joi, 20 iulie, în vârful Tulișa s-a desfășurat, ca în fiecare an, comemorarea eroilor militari care și-au găsit sfârșitul aici în luptele duse în Primul Război Mondial. Este un eveniment pe care Primăria și Consiliul Local Uricani îl tratează cu deosebit respect și la care participă, alături de conducerea primăriei, consilieri locali, funcționari, dar și oricine dorește să meargă la crucea de la cota 1783 m.

)
luni, 24 iulie 2023 Anul XVI • nr. 3563 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani
Uricani

2 ACTUALITATE

Bani prin PNI „Anghel Saligny” pentru

extinderea reţelei de gaze naturale pe 37 de străzi din Petroşani

Mii de petroșeneni, beneficiari direcți

Practic, prin acest proiect, Petroșaniul rezolvă peste trei sferturi din această problemă. Ceea ce, să recunoaștem, nu-i deloc puţin. Mii de petroșeneni vor putea astfel să scape de calvarul buteliilor și de problema încălzirii. Anunţul a fost făcut de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi la finalul săptămânii trecute.

Anghel Saligny. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și

Vă vine sau nu să credeți, încă mai există în Valea Jiului zone de case și sate aparținătoare care, în anul 2023, nu au acces la rețeaua de gaz. Asta deși în ultimii 30 de ani la acest capitol, ca și la canalizare și apă, s-au făcut pași importanți, din acest punct de vedere regiunea noastră fiind cu mult peste media județeană sau națională.

Ei bine, în urma unui proiect la care s-a muncit foarte mult și care a fost întocmit, după cum se vede acum, foarte bine, Primăria municipiului Petroșani a primit finanțare, 25 de milioane lei, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, ca să extindă sistemul de distribuție de gaze naturale pe nu mai puțin de 37 de străzi din localitate.

„Reţelele de gaze naturale din municipiul Petroșani vor fi extinse cu fonduri alocate de la bugetul naţional prin Programul Naţional de Investiţii

administraţiei, Adrian - Ioan Veștea, a semnat proiectul care prevede extinderea sistemului de distribuţie gaze naturale pe 37 de străzi din municipiul Petroșani. Suma

nerambursabilă alocată municipiului Petroșani în acest sens este de 25 de milioane de lei”, a transmis primarul Petroșaniului. Pentru a primi această finanţare, Primăria municipiului Petroșani a avut pași mulţi de făcut și destulă vreme de așteptat. Să nu uităm că până pe 26 aprilie 2022 s-au depus cererile de finanţare pe acest program investiţional naţional, care se derulează cu fonduri guvernamentale, de la bugetul de stat. Prin aceste proiecte depuse la nivel naţional, guvernul și-a propus să

Castorul Billy le-a mulţumit în felul său pompierilor care

l-au salvat din bazin

La finalul săptămânii trecute, pompierii din Brad au fost solicitaţi să intervină într-o misiune mai neobișnuită decât de obicei, un castor, botezat ulterior „Billy”, fiind în centrul atenţiei.

„Pompierii Secţiei Brad au avut parte de o misiune specială.

Un angajat al Staţiei de Tratare a Apei Crișcior a sunat la 112, anunţând faptul că un castor înoată nestingherit într-unul dintre bazinele nefuncţionale aflate în incinta unităţii.

Pompierii brădeni s-au deplasat la locul solicitării și, într-adevăr, castorul nu mai avea nicio șansă să iasă din noua sa piscină, ale cărei margini erau prea abrupte și în care nu ar fi găsit nimic care să-i potolească foamea.

Având în vedere faptul că specia este una protejată de lege, colegii noștri împreună cu angajaţii staţiei au pus la

cale un plan de salvare cât mai puţin intruziv, bazându-se pe buna colaborare a mamiferului.

Astfel, angajaţii staţiei au deschis o

Editor: SC Aldo Detail Direct SRLPetroşani RO 32719137 n J20/82/2014

Director:Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

vană pentru a permite creșterea nivelului apei în bazinul de

decantare (neutilizat) prin inundarea cu apă din iazul de colectare din Râul Crișul Alb. Apoi, spre bucuria tuturor, Billy s-a dovedit de-a dreptul inteligent și

Editorial: zvjro2008@yahoo.ro

Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN - 0766.728688

Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com

Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN

realizeze

„2.500 km de conducte de gaze noi și branșarea la reţeaua de gaz a circa 150.000 de familii”, după cum sublinia ministrul dezvoltării de la acea vreme. Ministru care mai susţinea că va fi alocată suma de 50 de miliarde lei pentru extinderea și modernizarea reţelelor „nu doar de gaz metan, ci și de drumuri, poduri, apă și canalizare, iar în urma preluării finanţării altor 105 proiecte de reţele de gaz de la Ministerul Investiţiilor și Proiectelor Europene, bugetul total se va ridica la 55,5 miliarde de lei noi”.

cooperant. Imediat ce s-a acomodat cu prezenţa salvatorilor, a urcat încrezător pe scara care i-a fost pusă la dispoziţie și încet, încet, îndrumat din spate de colegii noștri, s-a întors în mediul său natural.

Surpriza cea mare a venit însă la final, când castorul Billy s-a întors vesel către salvatorii săi și le-a mulţumit, încercând să-i răcorească cu câţiva stropi de apă, întrucât căldura de afară era sufocantă...”, au transmis cu umor cei de la ISU Hunedoara.

Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Confort Media

Publicitate:

Mirabela FLEŢAN -
Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA -
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României
0735.727264
0761.756839
luni, 24 iulie 2023
facebook.com/ziarulvaiijiului
Pagină realizată de Corneliu BRAN

Contractele au fost semnate

Vineri, 21 iulie, reprezentanţii firmelor asociate pentru executarea lucrărilor acest proiect, respectiv S.C. DEMO-IDII

CONSTRUCT SRL (lider de asociere) și SC

CITADINA 98 SRL (asociat), au fost convocaţi pentru a semna contractele de execuţie în cadrul proiectelor „Linia verde de autobuze electrice între

Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan –Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” -

DN 66, Petrila – Jieţ și Valea de Brazi –Cheile Buţii.

Lucrările care vor urma vor fi ample în ceea ce privește realizarea depoului de la Vulcan și a staţiilor de încărcare de pe trasee.

Componenta 1 prevede, printre altele, realizarea următoarelor obiective: depou de autobuze la Vulcan, care include corp administrativ, spălătorie și spaţiu de garare pentru autobuze, plus un atelier de revizii și reparaţii; staţia de capăt Uricani (Valea de Brazi), care include spaţiu administrativ și trei staţii de încărcare; staţia de întoarcere și încărcare Petrila; reabilitare a patru tronsoane de drum în Vulcan, Lupeni și Petroșani (aici va fi o chestiune de timp importantă, pentru

Componenta 2 are ca și obiective principale următoarele: Staţie de capăt la Aninoasa, cu corp administrativ și patru staţii de încărcare; Staţie de întoarcere și încărcare Petrila-Jieţ; Staţie de întoarcere la Cheile Buţii; Staţie de întoarcere la Jieţ; 34 de staţii de călători, cu facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi. Pentru crearea condiţiilor optime de așteptare, staţiile vor fi dotate cu copertină și cu sisteme electronice de informare. În staţiile de călători se vor monta automate pentru emiterea de carduri/tichete de călătorie (sistem „eticketing”).

Vor ajunge în Vale și cele 26 de autobuze electrice

Asa cum ZVJ a anunţat la vremea potrivită, în aprilie, anul acesta, au fost semnate și cele două contracte de furnizare a autobuzelor electrice pentru Green Line Valea Jiului. Pe baza acestor

contracte, în toamnă vor fi livrate cele 26 de autobuze electrice, dar și cele 12 staţii de încărcare rapidă, plus alte 30 de staţii de încărcare lentă și alte 2 staţii de încărcare rapidă autovehicule/autobuze electrice. Vor mai fi livrate totodată și 4 echipamente necesare.

Proiectele „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani –Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani –Green Line Valea Jiului” – Componenta 1 și „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa –Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” – Componenta 2 sunt finanţate european prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Corneliu BRAN

Componenta 1 și Componenta 2. Documentele, care includ și componenta de revizuire a proiectului tehnic, precum și asistenţa tehnică din partea proiectantului, au fost parafate în cadrul unei scurte ceremonii. Valoarea totală a celor două contracte este de 53.163.907,80 lei.

Intenţia declarată este aceea ca „la finele anului să avem în Valea Jiului un transport model, modern și ecologic, prin care să asigurăm mobilitatea populaţiei”.

108 stații de călători, sectoare de drum reabilitate

Lucrările prevăd în primul rând „realizarea infrastructurii necesare traseelor de transport, prin amenajarea a 108 staţii pentru călători, depou și garare autobuze, staţii de întoarcere și/ sau încărcare a autobuzelor electrice, aflate la capăt de linie, reabilitarea infrastructurii rutiere pe mai multe sectoare de drum, precum și a trei poduri”,.

Reţeaua de transport public va fi formată dintr-un traseu principal, care există și astăzi: legătură directă între localităţile Uricani și Petrila plus alte 3 trasee secundare, respectiv Aninoasa –

că dacă se vrea implementarea proiectului încă din acest an, trebuie urgentate lucrările, în condiţiile în care drumul care leagă localităţile VulcanLupeni-Uricani este praf, iar aici nu

vorbim neapărat de drumul principal din localităţile respective ci de tronsoanele care leagă aceste localităţi, plus o bună parte din șoseaua principală din localitatea Uricani și unde la două licitaţii de lucrări NU s-a prezentat nimeni!); reabilitarea a trei poduri, două în municipiul Vulcan și unul la Petroșani (Livezeni) peste Jiul de Est (iată că s-au găsit fonduri și pentru acestea, altele decât cele de la bugetul local, cum se propunea iniţial și cei doi primari nu au fost, pe bună dreptate, de acord!); 74 de staţii de călători, cu facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi.

3 8 www.zvj.ro luni, 24 iulie 2023 ACTUALITATE
După ani şi ani, Cale liberă, încă o dată, pentru implementarea proiectului european de transport public ecologic Green Line Valea Jiului
COLEGIUL ECONOMIC „HERMES” PETROŞANI

4 LA ORDINEA ZILEI

Vijelii cu aspect de mici tornade

Cel mai bun exemplu este faptul că, din păcate, din cauza vântului puternic, care a ajuns în unele zone și la viteza de 7080 km/oră și avea aspectul de „mică tornadă”, după cum am fost anunţaţi sau după cum povestesc unii dintre păgubiţi, peste 4.300 de locuinţe și case au

Cum

s-a spus de data aceasta de către meteorologi, care au emis din timp un cod portocaliu de instabilitate atmosferică, care s-a transformat la un moment dat în cod roșu (!), așa a și fost: vijeliile și vremea rea au cuprins și județul Hunedoara, noaptea de vineri spre sâmbătă fiind una foarte grea pentru mii ce hunedoreni, inclusiv din Valea Jiului.

pe căi rutiere, au fost semnalate două avarii la reţele stradale de energie electrică (risc de incendiu) și o curte a fost inundată.

Din cauza pagubelor făcute de vijelie, circulaţia a fost restricţionată pe DN 68 Haţeg - Caransebeș, iar alte 8 drumuri judeţene au fost blocate pe un interval cuprins între 6 și 14 ore.

60 de pompieri mobilizați în 17 localități din județ

Sâmbătă la prânz: intervenții în derulare în patru localități, inclusiv la Petroșani

rămas în noaptea respectivă fără curent electric, iar unii au rămas chiar și fără acoperișuri sau autoturisme, ori au avut pierderi materiale destul de consistente. Peste 40 de copaci au fost rupţi, iar câteva curţi și zeci de grădini au fost inundate de ploaia puternică ce a urmat vântului puternic.

Ca urmare a avertizărilor meteorologicecod portocaliu și cod roșu emise pentru judeţul Hunedoara, reprezentanţii ISU au primit peste 40 de apeluri prin care se solicita intervenţia echipajelor de urgenţă. Mobilizarea celor de la ISU Hunedoara a fost și ea promptă, 60 de pompieri de pe raza judeţului fiind mobilizaţi să intervină în 17 localităţi: Deva, Petroșani, Călan, Haţeg, Sarmizegetusa, Teliucu Inferior, Teliucu Superior, Lăpugiu de Jos, Ohaba, Ilia, Fizeș, Boholt, Sălașu de Sus, Paroș, Orăștioara de Sus, Chitid și Bretea Mureșană.

Trei acoperișuri au căzut pe autoturisme sau alte construcţii, 15 copaci au căzut

Sâmbătă la prânz existau încă patru intervenţii ale celor de la ISU Hunedoara în desfășurare, pompierii acţionând pentru segmentarea și înlăturarea arborilor căzuţi pe carosabil în localităţile Peșteana, Bretea Streiului și Petroșani și pentru remedierea unei situaţii de urgenţă semnalată în localitatea Zeicani, unde mai multe fire de curent electric erau desprinse de pe stâlpii de electricitate.

Primul mesaj al ISU

Hunedoara

Primul mesaj al ISU Hunedoara a fost unul destul de scurt și generalist, probabil că în ziua de luni vom afla mai exact cum și unde s-a intervenit și un bilanţ complet al intervenţiilor:

„În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, peste 60 de

pompieri din cadrul ISU Hunedoara au intervenit pe parcursul nopţii și în această dimineaţă, pentru înlăturarea efectelor negative înregistrate în 17 localităţi: Deva, Petroșani, Călan, Haţeg, Sarmizegetusa, Teliucu Inferior, Teliucu Superior, Lăpugiu de Jos, Ohaba, Ilia, Fizeș, Boholt, Sălașu de Sus, Paroș, Orăștioara de Sus, Chitid și Bretea Mureșană.

Din cauza vântului puternic, au fost afectate 3 structuri de acoperiș (dislocate și căzute pe alte construcţii sau pe autoturisme), 23 de copaci au căzut pe carosabil sau pe căi de acces și au fost semnalate numeroase avarii la reţelele de energie electrică. De asemenea, circulaţia a fost restricţionată DN 68 HaţegCaransebeș și alte 8 drumuri judeţene au fost blocate până la intervenţia echipajelor operative”.

facebook.com/ziarulvaiijiului luni, 24 iulie 2023
Din cauza vijeliilor fără precedent, Peste 4.300 de gospodării şi locuinţe hunedorene au rămas fără curent electric în noaptea de vineri spre sâmbătă. Pagube însemnate în tot judeţul

Gata cu „trambulinele”

Numai că, vineri, mi-a fost dat să aud că, săptămâna trecută, s-a semnat contractul la lucrările din componenta proiectului care vizează amenajarea depoului, a drumului care duce la acesta, a staţiilor și a tot ce ţine de mentenanţa autobuzelor electrice. O veste bună, așadar, care pe mine m-a încântat, mai ales că, de când se vorbește despre linia electrică verde, nu-i întrevedeam începutul atât de curând. Depoul de autobuze și toate ce aparţin de el vor fi construite în

Line, șoseaua se va reface infrastructura de pe toată distanţa dintre Uricani și Lonea. Plus că se vor repara toate podurile. Acum, chestiunea s-a restrâns la porţiunea amintită din Vulcan, încă două, în Lupeni și Petroșani, și la două poduri care ar urma să fie ușor consolidate.

Acum cred că se înţelege de ce, la Vulcan, administraţia publică locală nu a astupat gropile de pe străzile Decebal și Nicolae Titulescu înainte de a veni cei cu Green Line. Ar fi însemnat dublă finanţare, fapt care ar fi putut stârni interesul DNA. În schimb au fost eliminate cele două

Sohodol. Legat de asta am auzit o chestie care chiar

Citisem undeva că, de la Consiliul Județean Hunedoara, s-a făcut strigare cum că, până în toamnă, vor ajunge în Valea Jiului toate autobuzele electrice care vor circula pe Linia Green Line. Îngrijorarea ar fi fost legată, însă, de faptul că nu ar există clădirea în care să fie puse la adăpost.

Colonia de Jos a municipiului Vulcan, cam pe unde a fost fabrica de stâlpi hidraulici. Vor fi clădiri noi, modulare, și în nici un caz depoul nu va funcţiona în clădirea infectă care i-a aparţinut IPSRUEEMP-ului,

“trambuline” de pe asfalt de la 3 Izvoare și de la blocurile “Intervenţii” din Paroșeni, din apropierea uzinei electrice. Nu s-a luat asfalt cu canciocul și s-a adus la nivel, ci s-a lucrat inginerește, din câte mi-am dat seama. Numai că nici lucrarea asta nu a fost văzută cu

m-a făcut să zâmbesc. Cică administraţia publică locă ar fi procedat rapid la refacerea asfaltului paradit, fiindcă s-ar fi auzit că, pe acolo, va păși un important deputat auriu venit să-i poarte noroc echipei locale aparţinând

partidului

său. Adevărul este, însă, că reparaţiile din acest cartier erau programate cu mult înainte, dar erau amânate din cauza lipsei asfaltului necesar.

ajunsă haldă de gunoi care i-a foc constant.

Este aproape

și momentul în care, în Vulcan, se va repara tronsonul din DN66A cuprins între Dincă și ieșirea spre Iscroni. Iniţial, îmi amintesc foarte bine, se vorbea că, în cadrul proiectului Green

ochi buni de către cârcotași pentru care, când nu faci, nu e bine și, când faci, iarăși nu e bine.

Denivelările au fost desfiinţate după ce aceleași echipe de lucru au plombat gropile din drumul care, din DN66A, face spre cartierul

5 8 www.zvj.ro luni, 24 iulie 2023 ADMINISTRAȚIE Vulcan
Gheorghe OLTEANU

După ani și ani, Primul meci la judeţ, în Liga 2!

Primul adversar din prima etapă în Liga 2 pentru

Corvinul Hunedoara este CSM

Ceahlăul Piatra Neamţ!

Meciul va avea loc sâmbătă, 5 august (cel mai probabil de la ora 11:00), pe arena “Michael Klein”.

În altă ordine de idei, Corvinul Hunedoara a încheiat cantonamentul de la Curtea de Argeș cu o remiză albă în compania viitoarei adversare din Liga a II-a, CS Mioveni. A fost 0-0 într-un meci disputat chiar pe terenul grupării galben-verzi, o partidă în care corviniștii au avut ocaziile mai mari de a marca, mai ales în prima repriză și în final de meci.

Gloria, în glorie

Campioana judeţului la fotbal, Gloria Geoagiu s-a impus cu scorul de 30 în faţa echipei ACS Viitorul Arad. Partida a contat pentru finala regională, Regiunea 4 Vest, din Cupa României. Astfel, echipa din judeţul nostru a obţinut calificarea în următorul tur al competiţiei.

Vând casă

“la căsuţe”, pe str. ViitoruluiPetroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare.

Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316.

facebook.com/ziarulvaiijiului

Jiul, triumfătoare în amical

A fost primul amical al verii pentru echipele, colege de campionat, CSM Deva și Jiul Petroșani.

Cele două echipe șiau dat întâlnire pe terenul din Haţeg pe o căldură sufocantă. Contrar cursului jocului, cei de la Jiul au câștigat cu scorul de 2-1 (la pauză,10). CSM Deva a început mai bine jocul, dar petroșănenii au deschis scorul în minutul 7, la prima lor fază ofensivă, pe contraatac, prin Geangălă. Apoi, devenii au dominat autoritar, ratând o sumedenie de ocazii, dar nu au reușit să înscrie.

încărcare fizică, a apărut și oboseala, iar acest lucru s-a văzut. Am folosit și mulţi tineri, care au calitate, însă avem nevoie de omogenitate. Acum îmi fac o idee despre fiecare jucător nou venit, iar apoi voi face un prim 11, care să se plieze la ceea ce cer. Sunt convins că vom face o echipă puternică, dar trebuie sa avem răbdare”, a declarat Ștefan Nanu pentru pagina de Facebook a echipei devene.

Deva – Jiul

Petroșani 1 – 2 (0 –1)

În repriza secundă, CSM Deva a egalat, în minutul 56, prin Sabău, care a înscris cu capul, după un corner executat de

Au marcat: Sabău (56) – Geangălă (7) și Istrate (84).

CSM Deva: Frumuzache – Al.

Buzan. Devenii au controlat jocul, ratând noi ocazii, însă cei care au înscris au fost tot jiuliștii, la singura lor fază ofensivă, și tot pe contraatac, prin Istrate, în minutul 84. Antrenorul principal de la CSM Deva, care a început jocul cu mulţi jucători noi, iar pe parcurs a folosit și alţi fotbaliști transferaţi recent, s-a declarat mulţumit de jocul prestat de elevii săi, care veneau după o perioadă de antrenamente fizice intense.

“Am început cu mulţi jucători noi acest meci în care am întâlnit o echipă bine organizată.

Adversarul nu a fost cu nimic peste noi, iar dacă am fi câștigat la scor nu s-ar fi mirat nimeni, însă am ratat mult. Noi am venit după o săptămână de

Georgescu, S. Sabău, I. Rus, Giosu –Gavrilă, Stoi, Bedea, Bloj – Al. Popescu, Modan. Au mai intrat Mocanu, Ionică, Doboș, D. Creciunesc, Tamaș, Ţoiu, Buzan, Baidoo, Al. Stoica, V. Munteanu

Antrenor: Ștefan Nanu

Jiul: Marcu – Jurcuţ, Stancu, Paliu, Lovas – Dănăilă, Pencea, Ciubotariu,

Geangălă – June, Velici. Au mai intrat M. Popescu – Filip, Istrate, Keszeg, R. Sandu, Pătlăgică, Gaspar, Iorgulescu

Antrenor: Flavius Boroncoi

6 SPORT
luni, 24 iulie 2023

Ciorba de fasole şi Rinul

Sportivul Avram Iancu spune că a cincea zi de înot a fost una extrem de frumoasă.

După primii 15 kilometri parcurși, Avram Iancu a ajuns în orașul elveţian Eglisau, unde a planificat staţionarea dintre cele două etape de înot ale zilei.

Marea surpriză a venit de la Bogdan și Denisa, care locuiesc în zonă.

“Ne-au invitat la masă și am fost serviţi cu o ciorbă de fasole uscată, cu ceapă românească.

Este greu de descris în cuvinte ce gust minunat avea ciorba Denisei și ce atmosferă a fost între toţi cei implicaţi în această întâlnire între români, dar pe meleaguri străine.

Cât timp vor exista un Bogdan și o Denisa sunt în stare să merg până la capătul lumii. Bogdan m-a însoţit și pe apă, cu placa, aproape 5 km.

Am parcurs 27 de kilometri și am dormit la cort. Mulţumesc echipei mele minunate: Nelu Căpăţână, Radu Ileană, Sandrino Mătase”, a povestit sportivul din Petroșani.

Ziua a șasea de înot a fost fantastică. A plecat în forţă. A parcurs cei 3 kilometri până la primul baraj. Au urmat

câţiva kilometri unde apa curgea destul de tare. După

ce a trecut de o porţiune periculoasă din cauza adâncimii scăzute a fluviului dispersat, a făcut pauza zilei în sălbăticie. Sportivul avea deja 12 kilometri parcurși. În acel periplu s-a realizat și o mare confluentă, a Rinului cu râul Aare, făcând ca fluviul să-și dubleze instant volumul de apă.

“Am trecut pe lângă centrala nucleară (Nuclear Power Plant Leibstadt) urmând al doilea baraj al zilei.

La final am acumulat 28 de km, cei mai mulţi kilometri parcurși într-o zi de

când am început acest înot pe Rin.  Apropo, am “înghiţit” și prima sută de km ai fluviului. Am 113 km înotaţi”

Fluviul fără gunoaie

Marea surprindere, plăcută. Sportivul a mărturisit că, în 100 de km, nu a văzut nici

Amicale multe pentru juniorii de la CSM Deva

Trei grupe de fotbaliști din cadrul Centrului de Copii și Juniori de la CSM Deva au susţinut sâmbătă, 22 iulie, meciuri de pregătire. Este vorba despre grupele U13 și U17, precum și combinata U14-15, acestea întâlnind Corvinul Hunedoara, CFR Cluj și Măgura Cisnădie.

În primul meci al zilei, echipa U13 de la CSM Deva, pregătită de Alin Saraol și Elek Szemely, a întâlnit pe teren propriu grupa similară de la Corvinul Hunedoara. La această categorie de vârstă rezultatele nu se contabilizează, însă devenii au avut o comportare foarte bună, acesta fiind realizată de către portarul Fineas Negoi și jucătorii de câmp Ionuţ Blaga, Patrick Boldor, Nicolas Budriș, David Filimonov, Vlad Gabor, Raul Ghilan, Rareș Grasu, Raul Herţa, Matei Igna, Ioel Lobonţ, Yannis Oancea, Andrei Oprea, Mihai Parduţiu, Alexandru Pătruţ, David Pîrvuleţ, Tudor Rus, Vlad Tucana și David Valter.

măcar un pet plutitor. Niciunul!

“Îi felicit pentru asta pe locuitorii celor 3 ţări riverane de până acum, anume Austria, Germania și Elveţia.

Am ajuns în micuţa localitate Hauenstein, unde am fost așteptat de un grup inimos de români. A urmat o interacţiune frumoasă, multe fotografii. Deși eram rupt de oboseală, am simţit cum mă

ANUNŢ DE LICITAŢIE

Municipiul Petroşani – prin Serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului, cu sediul administrativ pe str. 1 Decembrie 1918, nr.93, judeţul Hunedoara, telefon 0254/541220, 0254/541221, fax 0254/545903, cod fiscal 4468943, adresa de e-mail serv_urbanismpetrosani@yahoo.com organizează:

- licitaţie publică în vederea vânzării unui ansamblu imobiliar (teren intravilan, clădire industrială, echipamente tehnologice și instalaţii) -

P.T. nr. 17 - spaţiul nr.1, situat în municipiul Petroșani, str. Horea, f.nr., în suprafaţă de 214,0 mp (cota indiviză de 214/239 din suprafaţa totală de 239,0 mp), înscris în C.F. 62189 Petroșani, nr. crt. A1 (teren), C.F. 62189-C1-U1 Petroșani, nr. crt. A1 (construcţie), nr. cadastral 62189 (teren), 62189-C1-U1 (construcţie);

A1.1, A1.2, A1.3, A1.4 (construcţii), nr. cadastral 67054 (teren), 67054-C1, 67054-C2, 67054-C3, 67054-C4 (construcţii).

revigorez instant.

Energia pe care mi-o transmiteţi este mai mare decât energia nucleară produsă de centrala nucleară pe lângă care tocmai am trecut.

Am fost “arestaţi” de către familia Buzilă (Olesea și Nicolae) și duși în “detenţie” la casa lor primitoare, la 1 km de locul sosirii. O mâncare delicioasă și un somn odihnitor după două zile petrecute la cort”, a spus înotătorul, care mai apoi a plecat spre Basel. Îi ţinem pumnii, vom reveni cu amănunte.

- licitaţie publică în vederea vânzării unui ansamblu imobiliar (teren intravilan, clădire industrială, echipamente tehnologice și instalaţii)P.T. nr. 6, situat în municipiul Petroșani, str. Unirii, f.nr., în suprafaţă de 147,0 mp, înscris în C.F. 62181 Petroșani, nr. crt. A1 (teren), nr. crt. A1.1 (construcţie), nr. cadastral 62181 (teren), 62181-C1 (construcţie);

- licitaţie publică în vederea vânzării unui ansamblu imobiliar (teren intravilan și construcţii) - “La răscruce”, situat în municipiul Petroșani, str. Maleia, f.nr., în suprafaţă de 4.909,0 mp, înscris în C.F. 67054 Petroșani, nr. crt. A1 (teren),

Ofertele se depun într-un exemplar până la data de 17.08.2023, ora 09.00 şi se vor deschide în şedinţa publică din data de 17.08.2023, orele 10.00, 12.00 respectiv 14.00, în sala de şedinţe, la sediul instituţiei. Relaţii, detalii, clarificări se pot obţine până la data de 07.08.2023, de la Serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului, din cadrul Primăriei municipiului Petroşani, camera 37, telefon 0254-541220(1), int.131. Documentaţia de atribuire poate fi obţinută în urma unei solicitări scrise a unei persoane interesate până la data de 07.08.2023, de la Serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului, din cadrul Primăriei municipiului Petroşani, camera 37, telefon 0254541220(1), int.131.

Instanţa competentă în soluţionarea eventualelor litigii: Tribunalul Hunedoara, Calea Zarandului, nr.73, municipiul Deva, telefon 0254/218045, fax 0254/216333, e-mail tr-hunedoarareg@just.ro; termenele și condiţiile pentru sesizarea instanţei: conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Costul documentaţiei de atribuire este de 30 lei şi se va achita la casieria din cadrul Primăriei municipiului Petroşani, parter. Ofertele se depun la sediul instituţiei, biroul de registratură, camera 5 sau 7.

7 8 www.zvj.ro luni, 24 iulie 2023 SPORT
Pagini realizate de Loredana JUGLEA

Strada Tăbăcari din Petroşani va fi modernizată în perioada următoare cu fonduri de la bugetul local

Până să ajungi la INSEMEX Petroșani, undeva pe dreapta, un drum destul de prost, de pământ, se întinde printre case. Este vorba despre strada Tăbăcari. Mai nimeni dintre cei ce locuiesc pe această stradă n-a mai crezut că drumul va mai fi modernizat, cu asfalt și rigole de scurgere, în 2023. Pe 1 martie anul curent, primarul Petroșaniului ne sublinia faptul că anul

acesta municipiul de la poalele Parângului are alocat un buget bazat pe investiţii, de aproape 30 de milioane lei, „dublu faţă de cât era și fără precedent”. De „vină” pentru acest lucru era acel PNI „Anghel Saligny”, iar faptul că acum se modernizează drumul ce duce spre Staţiunea Parâng, ori strada Slătinioara, ca să le luăm doar pe cele mai lungi din lotul de străzi modernizate sau în curs de modernizare în 2023, se datorează acestui program naţional.

Străzile mai mici, precum și această stradă Tăbăcari, beneficiază în 2023 de alocări de sume pentru modernizare de la bugetul local. Și de această stradă vorbea la început de primăvară primarul Tiberiu IacobRidzi, spunându-ne că i-a venit rândul și că va fi turnat covor asfaltic, precum s-a întâmplat și

la străzile mai mici modernizate în 2021 sau 2022.

Cu toate acestea, vremea a trecut și iată-ne trecuţi de mijloc de iulie. Cum spuneam, oamenii de pe această stradă nu mai credeau „minunea”. Într-o discuţie purtată cu un cetăţean de pe Tăbăcari luna trecută, dumnealui chiar mi-a reproșat puţin acest fapt:

„Domnule, aţi scris în ziar de strada Tăbăcari. Suntem trecuţi de jumătatea anului. Credeţi că se mai apucă cineva de strada noastră? Auzim de Maleia, de Slătinioara, de alte străzi, dar de Tăbăcari nimic. Cred că ne sare rândul și anul acesta”. Iată că, la o lună de la discuţie, vineri 21 iulie, primarul Petroșaniului făcea anunţul public: „Strada Tăbăcari se modernizează cu fonduri de la bugetul local. În cadrul proiectului investiţional vor fi realizate rigole de scurgere a apei, trotuare, și va fi turnat covor asfaltic”. Asta înseamnă că primăria a dat undă verde

constructorului și va începe șantierul de lucru și pe această stradă, iar undeva la toamnă strada Tăbăcari va avea haine noi.

ADMINISTRAŢIE 8 facebook.com/ziarulvaiijiului luni, 24 iulie 2023

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.