CMYK
Din ciclul „industria hunedoreană fuse şi se duse”…
Guvernul va da bani angajaţilor pe care „specialiştii” din CEH îi vor lăsa pe drumuri
Ziar ul Vaii Jiului Pagina
10
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
)
împotriva LUI! ADEVĂRU
Societate comercială angajează dispecer taxi.
Director: Cătălin DOCEA
Redactor şef: Marian BOBOC
Curs valutar: 1€ = 4,4360 lei 1$ = 4,1796 lei 1₤ = 6,2704 lei
Relaţii la telefon 0766.301.556.
Vineri, 13 martie 2015 Anul VIII nr. 1649 12 + 4 pagini Preţ: 1 leu
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
Din cauza unei greşeli de redactare, la Vulcan
Finanţarea serviciului de asistenţă socială este în urmă cu un an…
Ar mai fi o problemă.
Nu legată de serviciul social, ci de o scăpare, să-i zic aşa, la redactarea proiectului de hotărâre. Ea apare la art.1 al proiectului, devenit, între timp, hotărâre de consiliu local, unde se spune că „Se aprobă componenţa Comisiei de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor, în vederea acordării subvenţiilor de la bugetul local pentru anul 2014, în baza Legii 34/1998, după cum urmează...”. Or, iertată să-mi fie îndrăzneala, suntem în anul 2015. Gheorghe OLTEANU
prin aceea că serviciul public nu poate acoperi întotdeauna toate nevoile de acest gen. De fapt, chiar în articolul 1 din Normele metodologice din 21 noiembrie 2001 de aplicare a prevederilor Legii nr.34/ 1998 privind acordarea unor subApare sub îngrijirea venţii asociaţiilor şi prof. Irina Boboc fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, se spune Lecturi în Postul Paştelui clar cum se acordă subvenţiile şi este precizat faptul că banii pot fi utilizaţi exclusiv pentru astfel de servicii.
şcoală & cultură
În fiecare an, în şedinţa de consiliu din a doua lună, la Vulcan sunt desemnaţi membrii comisiei de evaluare a fundaţiilor şi asociaţiilor care se înghesuie, cu proiecte şi cu toate documentele trebuincioase, la licitaţia care le permite să apuce un segment mai mare sau mai mic suma pusă la bătaie în bugetul local. Persoanele desemnate cunosc
foarte bine activitatea din domeniul social, unele dintre ele activând, de fapt, în Serviciul de Asistenţă Socială din Primăria municipiului Vulcan. Colaborarea dintre acest serviciu şi asociaţiile sau fundaţiile din municipiu se face într-un cadru legal şi este motivat
Lista persoanelor desemnate
să facă parte din comisie nu este secretă. Iată-le şi numele: jr. Gabriel Velea, secretar al municipiului Vulcan, preşedinte; ec. Monica Todesc, inspector Direcţia Economică, membru; psih-soc. Olivia Ticula, inspector SPAS, membru; ec. Daniela Atodiresei, inspector SPAS, membru; jr. Ianoş Benyovszki, jurist, membru, Constantin Dragu, consilier local, membru, Simion Spiridon, consilier local, membru, şi ing. Rodica Mihu, inspector Birou Proiecte – Dezvoltarea Locală, secretar de comisie.
pe Jiul de Est şi Jiul de Vest
ISSN 2068 - 3650
A plecat din Petroşani şi a ajuns la… Polovragi:
Fantastica traversare în dulamă a Parângului ierodiaconului Bartolomeu Anania
protopopului ortodox al Văii Jiului, părintele Duma. Dar cel Mi-am propus să lecturez în Postul Paştelui, în mai bine să-l lăsăm pe autor să-şi povestească mijlocul căruia ne aflăm, cărţi scrise de/ şi despre preoţi. extraordinara… Prima carte cu care mi-am măsurat puterile de cititor însetat a fost un volum de „Memorii” apărut în urmă cu …traversare în dulamă „Am ajuns la Petroşani. Gara forfotea de soldaţi în 7 ani, la prestigioasa Editură „Polirom”. Întrucât cartea mai poate fi găsită în comerţ, o recomand cu cea mai derută, prăfuiţi, murdari, jerpeliţi, ofiţeri cu haine mare căldură. Pentru cititorul ortodox, autorul acestor ponosite, fiecare aştepta un tren care nu mai venea. Eu „Memorii”, Valeriu Anania, nu mai are nevoie de nicio întrebam de un tren care să mă ducă la Târgu-Jiu (în 1944 prezentare. Precizez, totuşi, câteva date biografice. lucrările CFR Bumbeşti – Livezeni nu fuseseră finalizate; abia Valeriu Anania este numele de mirean al viitorului (şi în noiembrie 1948 aveau să fie gata, aşa că este inexplicabil întâiului) mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei faptul că Anania nu ştia că din Petroşani nu se putea ajunge şi Maramureşului, Bartolomeu Anania. S-a născut la 18 la Tg. Jiu cu trenul; o explicaţie a acestei inexactităţi martie 1921 în comuna Glăvile (jud. Vâlcea), adormind întru Domnul la 31 ianuarie 2011, la venerabila vârstă de 90 de ani. S-a călugărit la 2 februarie 1942 la Mănăstirea Antim; la 15 martie 1942 a fost hirotonit ierodiacon. Parcurgând cele 700 de pagini (format B5) ale cărţii, scrise cu mult farmec al evocării şi dulce ştiinţă a scrisului, am aflat cu surpriză că Bartolomeu Anania a trecut prin Petroşani. Ba mai mult, Anania a făcut o extraordinară traversare a munţilor, de unul singur!, plecând din Parâng şi ajungând la Mănăstirea Polovragi. Acţiunea se petrece în toamna anului 1944. Atunci Anania avea 23 de ani. (M. BOBOC) Casa protopopului Duma în care a dormit o noapte
Cu autobuzul spre Petroşani
Supliment gratuit al cotidianului Ziarul Văii Jiului Anul VI Nr. 159 13 martie 2015 4 pagini
ierodiaconul Anania. Fotografie din 1945, după atentatul cu bombă de la casa Duma.
În drum spre Banat, unde intenţioneză să treacă graniţa prin Stamora ierodiaconul Anania ajunge în Petroşani prin Defileul Jiului, cu un autobuz care a plecat din Tg. Jiu: „(...) am prins cursa (a plecat de la Mănăstrea Polovragi – Baia de Fier – Tg. Jiu – n.r.) şi am ajuns la Tg. Jiu şi de acolo am luat altă cursă, către Petroşani. Autobuzul a făcut popas la mânăstirea Lainici şi eu am intrat în biserică, m-am aşezat într-o strană şi m-am rugat şi când am ajuns la Petroşani mi-am dat seama că nu mai aveam servieta şi că o uitasem în strană. Şi din acest semn ar fi urmat să înţeleg că trebuie să mă întorc la mânăstire, dar eu m-am agăţat de un camion cu muncitori la ducere şi de un camion cu soldaţi la întoarcere, servieta mă aştepta şi apoi am luat trenul de la Petroşani spre Banat, căci îmi alesesem punctul de frontieră pe care-l ştiam, cel de la Stamora”. Din păcate, încercarea sa aventuroasă de a trece frontiera pe la Stamora este sortită eşecului. Astfel, Anania este nevoit să se întoarcă la Mânăstirea Polovragi. Aşa ajunge din nou la Petroşani, unde este oaspetele
minore ar fi faptul că memoriile au fost scrise după 1970, când amănuntele de acest gen puteau fi confuzate – n.r.), dar oamenii mă măsurau cu mirare şi mă sfătuiau să-mi văd de treabă, că valea Jiului e plină de ruşi şi că numai ieri au împuşcat un popă, aşa, din senin, fără nici o pricină, şi că e vai de suflet de rumân. De la câţiva ofiţeri am aflat că trupele şi tancurile sovietice mişunau prin toate trecătorile Carpaţilor, şi pe la Bicaz, şi pe la Predeal, şi pe la Rucăr, şi pe valea Oltului; la Porţile de Fier sunt lupte grele cu nemţii. Nu vedeam nici un chip să trec dincolo de munţi, seara se lăsa, m’am gândit să bat la o uşă de om şi am întrebat unde stă preotul. ÎI chema părintele Duma şi era protopop, un om în vârstă, bun, ospitalier. Am rămas peste noapte la el, mi-a spus că nu-i alt chip de trecut spre Polovragi decât luând calea de-a lungul munţilor, pe creste. Trebuia mai întâi să urc Parângul şi să ajung la cabană, al cărei îngrijitor, un sas, îi era bine cunoscut şi mă putea îndruma spre mai departe
(probabil cabanierul Pinghert – n.r.). A doua zi urcam poteca lungă a Parângului şi am dat de nişte stâni. Ciobanii, care mă văzuseră de departe în dulama mea neagră, mi-au ieşit înainte şi s’au bucurat, că de mult nu mai avuseseră un popă pe munte, şi m’au rugat să citesc pentru oi, că nu e degeaba, că plătesc cinstit. Nu pricepeau nici în ruptul capului explicaţia mea că, de fapt, eu nu sunt preot, ci numai diacon, şi că diaconul nu poate face o astfel de slujbă; se uitau la mine, mă vedeau popă în toată regula şi au crezut că mă las greu la preţ, şi pe lângă bani mi-au făgăduit şi un burduf de brânză, din cea mai bună pe care o au ei. Nu a folosit nici un argument, în afară de unul, care mi-a venit deodată în minte, şi anume că nu am cartea la mine. În psihologia poporului, preotul citeşte şi, oricât ar şti el pe de rost, dacă nu citeşte din carte, cele spuse de el nu au nici un preţ, nu ajung la Dumnezeu. Le-am deschis şi servieta, să se uite în ea; cărticica mea de rugăciuni nu era o carte, asemenea Molitfelnicului, ci o biată cărţulie. Le-a părut rău ciobanilor, şi de dragul lor aş fi fost în stare chiar de o impostură dacă n’aş fi ştiut că nu puteam pleca fără să fiu plătit. Cabana era aproape pustie. Am rămas două zile, să mă adun din întâmplările de până aici şi să-mi limpezesc oarecum gândurile. Mă urcam pe vârful muntelui, întârziam în poieni şi contemplam dimineaţa negurile groase de deasupra Petroşanilor, din care răsăreau doar coşurile fabricilor şi câteva turnuri de biserică, iar seara mă pierdeam în apusurile de soare de pe Retezat, atât de sfinte în frumuseţea lor de lumină încât, dacă aş fi murit atunci şi aş fi ştiut că sufletul meu merge în rai, n’aş fi simţit trecerea. Îmi venise şi poftă de scris. Cabanierul mi-a făcut o schiţă a munţilor şi m’a îndemnat să merg numai pe creste, din două motive: domin împrejurimile şi nu mă pot rătăci; în al doilea rând, pe coamele goale nu umblă fiare sălbatice, acestea rămânând mai la vale, în zonele păduroase. Am luat la mine o sticlă cu apă, care a încăput în servietă, şi un pacheţel cu mâncare, legat cruciş cu o sforicică. Plecasem tare de dimineaţă, era rece şi senin, de pe muntele Cârja am văzut toată Oltenia la picioarele mele şi cureaua Dunării la margine. Până pe vârful Mândra am avut potecă şi semne turistice, de acolo am ţinut numai coamele, cum mă învăţase cabanierul. Un ciopor de capre negre s’au proptit o clipă pe copite şi s’au uitat ţintă la mine, apoi au pierit ca nălucile, sărind din stâncă’n stâncă, şi m’am gândit că niciodată nu mai văzuseră ele o asemenea matahală neagră în puritatea muntelui. Drumul se făcea din ce în ce mai greu, lespezi cât căruţele, încălecate unele peste altele de răscoluri primordiale, mi se puneau înainte şi se cereau sărite. Aveam la mine şi un toiag şi mi-l pusesem (continuare în pagina IV)