CMYK
Ziarul Vãii Jiului
12 ACTUALITATE
luni, 18 noiembrie 2013
Lucreţia Râmbetea,
Vulcan
De Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO, premianta fără premiu a fost Lucreţia Râmbetea care a ajuns la Deva tocmai din inima munţilor Orăştiei. Femeia a bătut zilnic drumul către fosta capitală a Daciei, Sarmizegetusa Regia, pentru a întreţine un vestigiu istoric înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Rar se întâmplă să vezi aşa ceva şi, dacă nu faci o poză atunci, pe loc, sunt sigur că sunt şanse mici, ca să mai prinzi o ocazie asemănătoare.
Premiantă fără premiu
La evenimentul desfăşurat sâmbătă în centrul municipiului reşedinţă de judeţ au fost prezenţi colegi de serviciu, dar şi prieteni sosiţi de la Bucureşti şi Cluj special pentru a o felicita pe Lucreţia Râmbetea. „... a înconjurat pământul odată şi jumătate pe la Ecuator. Pe jos! Prin ploaie sau pe arşiţa verii, prin zăpadă până la genunchi sau prin noroaiele munţilor, a plecat zilnic de acasă pentru a-şi face datoria, fără să aştepte vreo răsplată pentru asta. S-a întâlnit cu toate jivinele pădurii şi nu s-a temut de ele. În fiecare zi pleca de acasă şi bătea cu piciorul 7 kilometri
www.zvj.ro
Ce nu face calul pentru o bucată de pâine?
Pentru mine
până la locul ei de muncă. Acolo cosea iarba, iar unde nu putea o smulgea cu mâna. Curăţa monumentele de muşchi şi întreg locul de mizeriile lăsate de turişti. A măturat toamnă de toamnă frunzele căzute pe monumente, într-o luptă inegală cu vântul care le aducea înapoi. În spinare avea totdeauna o straiţă cu pliante şi insigne pe care le oferea turiştilor spre cumpărare, făcând şi marketing pentru cetăţile dacice din munţii Orăştiei. Seara revenea acasă, tot pe jos şi tot 7 kilometri, indiferent de vitregiile vremii. De data asta la deal pe la Feţele Albe. 14 kilometri pe zi. 14 kilometri pentru o singură cauză. De 17 ani. Acum se pregăteşte de pensionare şi vine din când în când acolo”, au spus organizatorii.
Mihaela PETROŞAN
ocazia asta s-a ivit sâmbătă în timp ce treceam pe lângă staţia de autobuz de peste drum de supermarketul Profi din Vulcan. La început am crezut că nu văd bine. De aceea am făcut un pas înapoi şi am scos rapid aparatul de fotografiat.
Calul,
mi-a spus doamna care aştepta maxi-taxi, păştea în părculeţul din spatele staţiei. L-a strigat într-o doară, animalul a răspuns invitaţiei, şi-a băgat capul înăuntru prin locul în care lipseşte o parte din peretele de plastic, iar doamna i-a dat o bucată de pâine. Calul a pus botul, la propriu, şi, după ce-a rumegat-o, a aşteptat o alta. Pe care a primit-o, fireşte, şi a terminat-o într-o clipită. Vorba aceea, împrumutată din comportamentul uman, ce nu face calul pentru o bucată de pâine? Numai că, în cazul cabalinelor, ar fi o mică mare diferenţă. Nu am auzit ca vreun cal să fi muşcat mâna celui care îl hrăneşte.
Gheorghe OLTEANU
facebook.com/ziarulvaiijiului