CMYK
VINERI
Ziarul Vãii Jiului
Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI!
25 ianuarie 2013
Anul VI Nr. 1125 12 + 4 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 07:48 Apus: 17:24
ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!
Director: Cătălin DOCEA
Curs valutar: 1€ = 4,3724 lei 1$ = 3,2812 lei 1₤ = 5,1969 lei
Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
Tipar digital
Cel mai bun preţ din judeţ!
Transmite cererea ta de ofertă la office@zvj.ro
R
MARCĂ ÎNREGISTRATĂ
Prãvãlia cu istorii CMYK
Apare sub direcþia lui Marian Boboc ISSN: 2065-510X
Publicaþie de istorii din Valea Jiului Anul VI Nr. 171 25 ianuarie 2013 4 pagini
Viaţa lui Petru Mihăilă - preşedinte al sindicatului social-democrat al minerilor din Lupeni, preşedinte al Uniunii muncitorilor mineri din România, senator şi deputat al minerilor - povestită de el însuşi
Cine a citit volumul subsemnatului Vă ordon: confiscaţi drapelul roşu! Sindicatul social-democrat al minerilor lupeneni de la origini până în 1939. O reconstituire, apărut la sfârşitul anului trecut, a putut observa că Petru Mihăilă a fost unul dintre cei mai activi sindicalişti social-democraţi lupeneni. Bărbat de încredere, ales de nenumărate ori preşedinte al sindicatului minerilor lupeneni, secretar regional a Uniunii muncitorilor mineri din România, preşedinte al Uniunii muncitorilor mineri din România, senator în 1939, deputat în 1946 (ales pe lista Blocului Partidelor Democrate), Petru Mihăilă a trecut prin toate etapele sociale ale devenirii unui adevărat lider sindical. Graţie nepotului său, Alexandru Jian, s-a păstrat o parte a arhivei lui Petru Mihăilă. Albumul cu fotografii de familie, cu ale cărui fotografii ilustrăm această ediţie, ni-l prezintă pe fruntaşul social-democrat în diferite ipostaze. Un alt album care s-a păstrat reuneşte fotografii cu actorii vremii, colecţionarea acestora dând seama de pasiunea pentru cinematograf a unui lider al minerilor. Dar cred că cel mai important obiect păstrat din „fondul” Petru Mihăilă este biblioteca. Da fapt, nu mobila în sine este importantă, ci cărţile. Nu cred că mai există în judeţul Hunedoara o bibliotecă a unui fruntaş social-democrat, care a făcut istorie, atât de bine conservată, şi aceasta datorită nepotului său Alexandru Jian. Care ne-a ajutat să reconstituim şi o parte a arborelui genealogic al lui Petru Mihăilă, pe care o reproducem mai jos. Din căsătoria lui Petru Mihăilă cu Marta s-au născut trei copii (astăzi toţi decedaţi), doi băieţi şi o fată: Cornel, Eleonora şi Gheorghe. Cornel s-a căsătorit cu Elena, neavând urmaşi. Eleonora s-a căsătorit cu Alexandru Jian. Împreună au avut 3 copii: Alexandru, Violeta şi Eleonora. Din cei 3, mai trăiesc Alexandru şi Eleonora. Alexandru Jian are 3 copii, Florin, Marta şi Mişi, şi 4 nepoţi, Delia şi Vlăduţ (de la fiica Marta) şi Daniela şi Andrei (de la Mişi). În fine, Gheorghe, al treilea fiu al lui Petru Mihăilă, a avut din două căsătorii 4 copii: Puiu (cu soţia Duşa) şi Petre, Gheorghe şi Eta (din căsătoria cu Pipi). De reţinut, că Puiu a fost unul dintre membrii grupului Fiii Parângului, care au vrut să arunce la Petroşani, la 1 mai 1958, tribuna în aer, făcând 6 ani de puşcărie, între 1958-1964. Conform spuselor nepotului Alexandru Jian după 1945, din cauza trecutului său politic, Petru Mihăilă ar fi fost închis între anii 1949-1955, fiind eliberat şi se pare şi despăgubit în urma intervenţiilor lui Ştefan Voitec, vechi tovarăş social-democrat. În 1968, Petru Mihăilă trece la Domnul în casa sa din Colonia de Jos a Petroşaniului, fiind îngropat în Cimitirul Central din Petroşani. În arhiva sa am găsit şi un document cu valoare documentară singulară: „Biografia personală al subsemnatului Petru Mihăilă de la anul 1914 până la anul 1937”. Scrise cu sinceritate, cele 16 pagini (bătute la maşină) dau seama de existenţa unui lider social-democrat, născut, şi nu făcut. Chiar dacă, în „biografia” sa Petru Mihăilă este uneori repetitiv, am reprodus-o întocmai. Cu siguranţă, personalitatea lui Petru Mihăilă merită mai mult. De pildă, numele său ar putea fi dat Clubului muncitoresc din Lupeni sau unei străzi din Colonia de Jos a Petroşaniului. Cred că pentru aceasta ar trebui ca social-democraţii şi sindicaliştii zilelor noastre să întreprindă demersurile necesare, deşi, personal, am oareşce dubii. Marian BOBOC
I-IV nile Pagi
„Biografia personală al subsemnatului Petru Mihăilă de la anul 1914 până la anul 1937”
„Născut în 1896, luna iunie, ziua 29, la ţară, în comuna Trestia - Munţii Apuseni, jud. Hunedoara. Însă nu sunt fiu de ţăran. Tatăl meu a fost miner la minele de aur. Din cauza muncii grele pe care a îndeplinit-o tata la mină, a fost atacat la plămâni şi era mai mult bolnav, nu putea munci. Din aceste motive, eu am fost nevoit să intru la lucru la minele de aur din Munţii Apuseni, la Barza, Stănija şi Săcărâmbu, la etatea de 13 ani. Aceasta şi din motivul că eram la tata nici mai mult nici mai puţini decât 14 copii. Opt băieţi şi 6 fete, dintre care mai târziu un băiat şi o fată au murit, aceasta m-a forţat mai mult să intru ca băiat la mină de la etatea de 13 ani, fiindcă eu eram cel mai mare dintre băieţi. În anul 1913, fiind dornic de-a vedea mai mult şi în alte părţi, în contra voinţei părinţilor, am plecat în Valea Jiului. Tata nu voia să mă lase să plec în Valea Jiului, fiindcă la ţară se vorbea de rău despre acea regiune, se spunea că cei mai mulţi care merg în acea regiune, se distrug, devin vagabonzi, beţivi, oameni stricaţi. Într-adevăr, aşa era. Însă eu deşi am stat în acea regiune până în anul 1931 neîntrerupt, numai cu mici excepţii, când am fost arestat, tot n-am devenit acela pe care tata se temea să-l lase să intre cei stricaţi, erau şi acolo oameni buni, şi cu un trecut de partea lor. Peste câţiva ani şi tata era mândru de mine, când a auzit că ce purtare am. Am muncit în acea regiune la Vulcan, Jieţi-Lonea şi în anul 1914, când a fost proclamat războiul, m-am stabilit la Lupeni, unde am fost mobilizat ca militar, însă făceam serviciu la mină. Toţi muncitorii au fost mobilizaţi, bine înţeles primeam salariu de la societate pentru munca depusă.
Însă nu aveam voie să părăsim regiunea fără permise, ca la armată, pe care nu putea nimeni să-l obţină. Nu era permis să lipseşti nici o zi de la lucru. Condiţiunile de lucru s-au schimbat, trebuia să muncim peste puterile noastre şi nu puteai să spui un cuvânt, căci imediat eram arestaţi, legaţi la stâlp şi alţii transportaţi la front. S-a întâmplat de mai multe ori, că unii au fost arestaţi şi peste noapte au fost urcaţi în vagoane şi transportaţi din localitate, unde, nu se ştia, nu s-a mai putut afla nici până astăzi. Aşa se vorbea, că i-a dus la front. Cine ştie?
Spre zile mai grele
Situaţia în Valea Jiului se înrăutăţise tot mai mult şi nemulţumirile creşteau, în primăvara anului 1916 nu se mai puteau procura de pe piaţă alimente, iară Societatea
din consum ne reglementase câtă făină poate primi fiecare muncitor, însă era aşa de puţină, că toată lumea răbda de foame. La începutul lunii iunie 1916, Societatea, de comun acord, cu autorităţile militare, au dat ordin că, din consumul societăţii, numai muncitorii maghiari şi germani vor primi făină
Să fie clar: poliţistul Sucilă n-a făcut blat cu anchetatorii! Nu i-a cerut nimeni, dar nici nu avea de ce...
Sunt mulţi cei care, zilele acestea, de când poliţistul Sucilă este o săptămână pe afară (după aia 24 de ore după gratii, după aia iar afară de câteva zile, ba chiar şi prestează la locul de muncă pe care îl va avea - dacă îşi doreşte şi îşi exercită meseria aşa cum trebuie - până la o eventuală sentinţă definitivă şi irevocabilă pe numele său), fabulează pe tema dosarelor sale. La Vulcan este un domn mai în vârstă care, pentru că nu prea are ce face, se plimbă toată ziua prin oraş şi spune – cui îşi face timp să îl asculte – ba că Sucilă a fost eliberat pentru că a făcut blat cu anchetatorii, ba că – ştie dumnealui sigur – toţi cei ce au fost ori sunt apropiaţi ai poliţistului sau familiei ex-viceprimarului Stoica „vor avea mari necazuri”. Să începem cu... începutul. Un blat între anchetatori şi poliţistul Dan Adrian Sucilă e puţin probabil să se producă pentru că n-ar mai prea avea noimă. În primul rând, atât duminică seara (în preziua reţinerii sale de către DIICOT, pentru 24 de ore, în cel de-al doilea dosar care i s-a instrumentat) cât şi zilele trecute, de când a fost eliberat, Sucilă mi-a declarat atât direct cât şi telefonic, în mai multe rânduri, că niciun poliţist sau procuror nu i-a propus, direct sau indirect, vreo înţelegere conformă ori neconformă cu legile în vigoare. Toate discuţiile dintre Sucilă şi anchetatori au vizat strict cele două dosare în care este inculpat şi nu s-a vorbit / declarat vreo secundă / vreun rând despre Primăria municipiului Vulcan, Poliţia municipiului Vulcan ori alte aspecte din viaţa personală ori
profesională a poliţistului. În altă ordine de idei, ţin personal să specific acest lucru, poliţistul Sucilă mi-a declarat că nicio secundă, pe perioada cât a fost reţinut şi de când este cercetat, nu a simţit a fi victima vreunui abuz. În sensul că toate cercetările s-ar fi derulat perfect procedural. De altfel, ce înţelegere ar mai avea noimă în condiţiile în care în primul său dosar au fost deja încheiate cercetările, fiind deja trimis în instanţă, iar o altă structură a Statului Român se ocupă acum de cercetări în dosarul în care Sucilă mai este inculpat? Pe de altă parte, rămân la părerea că turnura luată de cazul Sucilă are rostul de a-l determina pe acesta să cedeze psihic şi, fie să clacheze şi să se sinucidă, fie să spună: „sunt gata să vă dau pe tavă nişte victime, dar lăsaţi-mă liber!”. Personal, nu mă pot pronunţa dacă Dan Adrian Sucilă este sau nu vinovat în dosarul privind infracţiunile de act sexual cu un minor şi furt. Din acest dosar, care a devenit public, n-am putut să mă minunez decât de un limbaj explicit şi incredibil de trivial. Dar nu reuşesc, pe cuvânt, să văd vreo victimă: nici din atitudinea celor doi copii ai ex-viceprimarului, pe care i-am văzut la singurul termen de judecată la care am participat, nici din cea a soţului Angelei S. (care a susţinut, explicit, verbal şi în scris, că nimeni nu i-a furat absolut nimic). Cei doi tineri arată cum doriţi dumneavoastră, dar numai a tineri abuzaţi nu! Dar, poate, nu mă pricep şi nu sunt în măsură să apreciez eu corect starea de fapt. Ştiu însă că în viaţa tinerilor de astăzi e mai multă trivialitate decât ne-am putea închipui noi, cei născuţi mult înaintea anului 2000. De la vremurile imorale pe care le trăim până la o infracţiune este, totuşi, o cale atât de lungă. Evit să intru în foarte multe detalii asupra celui de-al doilea dosar în care este inculpat poliţistul pentru că, fiind un utilizator avizat al computerului, din informaţiile oficiale furnizate cu privire la acest caz nu deduc infracţiuni de natura celor pentru care DIICOT a pornit cercetările. Sucilă, am mai spus-o, nu urmărea minori pe gaura cheii ca să îi fotografieze cu scopul de a deţine şi distribui material cu caracter pornografic. De aceea, cred, e doar o şicană a cărei victimă pare că e musai să devină poliţistul Sucilă. Vă propun să analizăm raţional: în primul dosar, Sucilă este presupusul autor (şi stă vreo câteva luni după gratii, iar apoi este eliberat sub control judiciar) iar fiica Angelei Stoica este presupusul complice şi, după ce este reţinută pentru 24 de ore, este cercetată în stare de libertate. În al doilea dosar, atât Sucilă cât şi fiica Angelei Stoica sunt presupuşi autori. Primul este reţinut pentru 24 de ore şi este, ulterior, prezentat pentru mandat de arestare pentru 29 de zile, iar tânăra nu este nici măcar reţinută pentru 24 de ore. Păi, dacă presupusa lor activitate infracţională a fost de aceeaşi natură, oare faptul că măsurile dispuse împotriva celor doi nu au fost aceleaşi (fiind chiar disproporţionate) nu înseamnă că, acolo undeva, cineva îşi doreşte cu orice preţ să-l lichideze pe Sucilă? Am mai spus-o şi o repet: dacă Sucilă este vinovat, să plătească cu vârf şi îndesat pentru faptele sale. Dar, în acelaşi timp, să beneficieze de un tratament corect, conform cu drepturile pe care le are orice persoană cercetată, plecând de la prezumţia de nevinovăţie. De altfel, în discuţia legată de presupusul blat cu anchetatorii,
Sucilă mi-a spus, în repetate rânduri, că – de dincoace sau de dincolo de gratii (nici el nu ştie ce îi rezervă ziua de mâine) – va lupta cu un singur scop: acela de a-şi demonstra nevinovăţia. Este foarte probabil ca primul dosar în care Sucilă este inculpat, cel aflat deja pe rolul Judecătoriei Petroşani, să primească o primă sentinţă în judeţul Hunedoara. Asta pentru că, potrivit ultimelor informaţii pe care le deţinem, cererea de strămutare formulată în numele minorului S.M.A. a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Drept urmare, cel puţin până la o eventuală cerere făcută de o altă parte din acest proces, dosarul rămâne la Petroşani. Ceea ce, după umila mea părere, nu e rău. Eu cred că la Petroşani se face şi se poate face justiţie în adevăratul sens al cuvântului. Deşi părea că lucrurile se vor simplifica după ce Sucilă a fost ridicat din nou cu mascaţii în dosarul în care este cercetat de DIICOT, ele s-au complicat într-un mod absolut incredibil. Magistraţii de la Petroşani nu s-au pronunţat pentru că, fiind poliţist de judiciar (aspect confirmat de mai multe sentinţe depuse la dosar), au considerat că în cauză competenţa revine Tribunalului Hunedoara. Ai cărui magistraţi, la rândul lor, au zis că-i fix invers. Drept urmare, astăzi sau luni, Curtea de Apel Alba Iulia va fi cea care va soluţiona acest conflict negativ de competenţă, stabilind astfel şi ce instanţă va fi prima care trebuie să se pronunţe asupra propunerii de arestare preventivă a lui Sucilă Dan Adrian în acest al doilea dosar, propunere formulată de către DIICOT. Ce ne facem însă dacă CA Alba Iulia va spune că prima instanţă competentă este Tribunalul Hunedoara? Asta va însemna implicit că toate măsurile dispuse până acum de Judecătoria Petroşani împotriva lui Sucilă n-ar fi fost luate de o instanţă competentă. Cumva, că prima oară pe Sucilă nu l-a arestat cine trebuia, iar acum – printr-o interpretare diferită a unor documente existente la dosar – două instanţe refuză să pună în discuţie propunerea DIICOT. Există în Drept aşa-zisele termene rezonabile atât în privinţa cercetărilor într-un dosar, cât şi în privinţa arestării preventive. În cazul Sucilă, aceste termene rezonabile au cam expirat. Omul n-a fugit, n-a refuzat să răspundă întrebărilor anchetatorilor şi, personal, nu cunosc să fi încercat să influenţeze victimele ori martorii, ori măcar să ia legătura cu aceştia. N-a pus piedică gardienilor prin penitenciar, nu s-a luat la harţă cu anchetatorii, n-a fost necuviincios în faţa judecătorilor, n-a încălcat măsurile dispuse de instanţă la momentul eliberării condiţionate, s-a reintegrat la locul de muncă ascultând ordinele superiorilor, n-a fugit de DIICOT atunci când oamenii au venit pentru a-l duce la audieri ş.a.m.d. Pare, cel puţin în ochii mei, dispus să răspundă tuturor solicitărilor oamenilor legii, să se supună măsurilor dispuse şi – cum a declarat – vrea să lupte pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Ar mai fi un aspect pe care, în final, ţin să-l menţionez: relatările cotidianului nostru au izvorât din documente publice, audieri, derularea primului proces al poliţistului Sucilă, declaraţiile acestuia şi constatările personale ale redactorilor noştri. Justiţia, suntem de acord cu acest lucru, trebuie făcută în sălile de judecată. Dar, în măsura în care (având în vedere expunerea publică a acestui caz) există, în rândul cititorilor simpli ori în rândul anchetatorilor, oameni care consideră că pot aduce o lumină mai corectă cu privire la cazul Sucilă, suntem dispuşi să-i ascultăm şi să relatăm, pentru o mai bună informare a opiniei publice, orice aspecte legate de acest caz. Cătălin DOCEA