Foaia de Petru și Pavel - iulie 2017

Page 2

Oana Viviana Dimcev

TOȚI SFINȚII știuți și neștiuți

D

acă avem un calendar bi­se­ricesc de perete și ne aruncăm ochii peste el, în fiecare lună găsim câțiva sfinți familiari: Ioan, Petru și Pavel, Gheorghe, Dumitru, Constantin și Elena. Dar cele mai multe zile sunt dedicate amintirii liturgice a unor sfinți total necunoscuți, unii cu nume exotice, hilare chiar, greu de pronunțat, care vin din negura primelor secole creștine. Unii nici măcar nu sunt amintiți nominal, ci colectiv. E imposibil să-i reținem pe toți, sau să avem aceeași devoțiune față de toți. Numele lor ajunge să fie invocat cel mult de aceia care fac rugăciunea Orelor canonice sau asistă zilnic la Sfânta Liturghie, destul de puțini. Nici nu putem, omenește vorbind, să ținem minte atâtea detalii despre viața fiecăruia. Chiar dacă sunt împărțiți pe categorii – martiri, cuvioși, mărturisitori – fiecare aduce no­ta sa aparte. Cât de monoton de asemănători sunt toți marii tirani și cuceritori și cât de glorios de diferiți

sunt sfinții, scria C.S. Lewis. În prima duminică după Rusalii se face amintirea liturgică a tuturor sfinților, care, prin harul Spiritului Sfânt, au ajuns să formeze Biserica triumfătoare din ceruri. O zi pentru a ne îndrepta atenția sufletului către toți – cei știuți și cei neștiuți, cei care strălucesc de departe și atrag evlavia tuturor și cei care au rămas doar un nume în martirologiu, dar care e înscris în primul rând în ceruri. Nu toți sunt cuprinși în calendare – care, de altfel, diferă, pe bună dreptate, de la rit la rit, și de la o Biserică locală la alta. Există și aceia care nu sunt canonizați oficial, care sunt cunoscuți doar de Domnul, dar de ale căror roade de sfințenie beneficiază, prin comuniunea sfinților, toți creștinii. Martirii necunoscuți ai hecatombelor secolului XX, de exemplu, dar și cei care, în colțul lor de lume, și-au trăit anonim credința. Pe unii oameni, Dumnezeu îi alege și pune deoparte. Pe alții, îi lasă în marea masă, nu îi retrage din lume. Sunt oamenii care fac o muncă obișnuită, care au un cămin obișnuit sau sunt celibatari

obișnuiți. Oameni care au boli obișnuite, un doliu obișnuit. Oameni care au o casă obișnuită, haine obișnuite. Sunt oamenii vieții obișnuite, pe care îi întâlnești la orice colț de stradă. (Madeleine Delbrêl). Și-au trăit sfințenia în diverse felurimi, așa cum spunea N. Steinhardt. Cu mătura în mână, ca Sfântul Martin de Porres sau cu ochii în microscop, ca slujitorul lui Dumnezeu Jérôme Lejeune. Străbătând țara de la un cap la altul în misiune pe lângă cei umili, ca episcopul Vasile Aftenie, sau influențând liderii lumii, ca Fericitul Vladimir Ghika la Împăratul Japoniei. Lucrând și rugându-se, ca Sfântul Benedict–oriunde, în orezării, în fabrici sau în birouri de sticlă. Oferind, ca Tereza cea Mică, fiecare ac cules de pe jos, din iubire, pentru mântuirea sufletelor; recitând multe rozarii, ca Francisc și Iacinta de la Fatima. Studiind, ca Toma din Aquino, și alinând bolnavii, ca Gianna Beretta Molla. Biserica noastră e o biserică a sfinților, iar sfințenia este o aventură, este singura aventură. (Georges Bernanos).

.

2  Foaia de Sfinții Petru și Pavel | nr. 3 / 2017

Rugăciunea a fost prelucrată din limba franceză în timpul persecuției de pr. Marian Boian (1913 -1998), după o rugăciune a Cardinalului Jean Verdier.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.