S Foaia P P de
finții e t ru ave l
&
anul IV, nr. 3 / 2017 se distribuie gratuit
DESPRE TRUDA LUI DUMNEZEU DE-A PUNE LUCRURILE LA PUNCT
„C
e-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” – spune Hristos (Mt 16,26). Istoria mântuirii este plină de chemările profetice prin care Dumnezeu ne invită să vedem comuniunea cu El drept singura alternativă a devenirii noastre. E o istorie, bineînțeles, făcută din căderi și ridicări, din trădări și reveniri, arătându-ne risipirea fie în rău, fie în cumințenie, dar mai ales risipirea lui Dumnezeu
în dragoste care, de la Crucea Vinerii Mari, ne spune că poate ierta totul pentru a ne câștiga sufletul. În 1917, la Fatima, Maica Domnului i-a reamintit omului vocația existenței sale profetice. Între timp, lucrurile s-au mai complicat, iar azi, diferența dintre bine și rău a ajuns să fie considerată un moft subiectiv de cei care iubesc ideologiile. Zădărnicirea sufletului nostru în alegeri strict exterioare, decăderea plănuită a conștiințelor, îi oferă însă lui Dumnezeu dreptul de a pune lucrurile la punct. Când El ne reamintește adevărul, chemarea sa la luciditatea credinței nu face parte dintr-un complot ideologic, ci e cea mai prețioasă milostivire cerească față de noi. Din păcate, profetismul Adevărului lui Hristos a devenit astăzi suspect chiar și pentru creștini. Viața credinciosului s-ar mărgini, atunci, doar la emoții puternice, care ar permite doar supraviețuirea unor servicii de salubritate exterioară. Astfel, fără gustul convertirii personale, Evanghelia pare să se fi restrâns la o emblemă a păcii și prieteniei publice. Unde să mai punem că riscul de a-i întoarce spatele lui Dumnezeu pare să fi devenit o enormitate strigătoare la cerul lașității travestite în eroism. A fost o vreme când omul și omenirea nu se măsurau doar pe baza intelectului, a capacităților, a succesului, ci și pe cea a perfecțiunii morale, a frumuseții sufletești, a victoriei asupra sinelui propriu. Omul e liber, dar plătește în prezent cu libertatea proprie destinația
pe care înțelege să o confere veșniciei sale. Chemările la convertire pe care Dumnezeu le adresează celor șapte comunități creștine din Apocalipsă continuă să ne intrige și astăzi la fel de tare ca la începuturi. „Pocăiește-te deci, iar de nu, vin la tine curând și voi face cu ei război, cu sabia gurii Mele” (2,16); „Fiindcă ești căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea. ...Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogățești, și veșminte albe ca să te îmbraci și să nu se dea pe față rușinea goliciunii tale, și alifie de ochi ca să-ți ungi ochii și să vezi... străduiește-te, așadar, și te pocăiește (3,15-16;18-19). Reîntoarcerea la Dumnezeu presupune deschiderea față de cuvântul venit de Sus. În 1917, a fost rostit din nou de Maica Domnului la urechea surdă a comunității creștine, care tocmai începuse să abdice din postura de ferment în lume. La o sută de ani după binecuvântarea de la Cova da Iria, deși ne sunt date bunăstarea și pacea, suntem la fel de puțin entuziaști față de vigilența conștiinței, față de rugăciune și față de jertfă. Avem, în schimb, speranța Inimii pure a Mariei care, de sub Crucea Fiului, străjuiește orice înmuiere a inimii omului, invitându-ne s-o ajutăm. Ca să nu uităm că Ea ne confirmă triumful Domnului – despre care atât de puțin se vorbește –, dar mai ales convertirea tărâmului de unde Răul veacului trecut s-a făcut prezent peste tot prin lume.
† MIHAI, episcop
Oana Viviana Dimcev
TOȚI SFINȚII știuți și neștiuți
D
acă avem un calendar bisericesc de perete și ne aruncăm ochii peste el, în fiecare lună găsim câțiva sfinți familiari: Ioan, Petru și Pavel, Gheorghe, Dumitru, Constantin și Elena. Dar cele mai multe zile sunt dedicate amintirii liturgice a unor sfinți total necunoscuți, unii cu nume exotice, hilare chiar, greu de pronunțat, care vin din negura primelor secole creștine. Unii nici măcar nu sunt amintiți nominal, ci colectiv. E imposibil să-i reținem pe toți, sau să avem aceeași devoțiune față de toți. Numele lor ajunge să fie invocat cel mult de aceia care fac rugăciunea Orelor canonice sau asistă zilnic la Sfânta Liturghie, destul de puțini. Nici nu putem, omenește vorbind, să ținem minte atâtea detalii despre viața fiecăruia. Chiar dacă sunt împărțiți pe categorii – martiri, cuvioși, mărturisitori – fiecare aduce nota sa aparte. Cât de monoton de asemănători sunt toți marii tirani și cuceritori și cât de glorios de diferiți
sunt sfinții, scria C.S. Lewis. În prima duminică după Rusalii se face amintirea liturgică a tuturor sfinților, care, prin harul Spiritului Sfânt, au ajuns să formeze Biserica triumfătoare din ceruri. O zi pentru a ne îndrepta atenția sufletului către toți – cei știuți și cei neștiuți, cei care strălucesc de departe și atrag evlavia tuturor și cei care au rămas doar un nume în martirologiu, dar care e înscris în primul rând în ceruri. Nu toți sunt cuprinși în calendare – care, de altfel, diferă, pe bună dreptate, de la rit la rit, și de la o Biserică locală la alta. Există și aceia care nu sunt canonizați oficial, care sunt cunoscuți doar de Domnul, dar de ale căror roade de sfințenie beneficiază, prin comuniunea sfinților, toți creștinii. Martirii necunoscuți ai hecatombelor secolului XX, de exemplu, dar și cei care, în colțul lor de lume, și-au trăit anonim credința. Pe unii oameni, Dumnezeu îi alege și pune deoparte. Pe alții, îi lasă în marea masă, nu îi retrage din lume. Sunt oamenii care fac o muncă obișnuită, care au un cămin obișnuit sau sunt celibatari
obișnuiți. Oameni care au boli obișnuite, un doliu obișnuit. Oameni care au o casă obișnuită, haine obișnuite. Sunt oamenii vieții obișnuite, pe care îi întâlnești la orice colț de stradă. (Madeleine Delbrêl). Și-au trăit sfințenia în diverse felurimi, așa cum spunea N. Steinhardt. Cu mătura în mână, ca Sfântul Martin de Porres sau cu ochii în microscop, ca slujitorul lui Dumnezeu Jérôme Lejeune. Străbătând țara de la un cap la altul în misiune pe lângă cei umili, ca episcopul Vasile Aftenie, sau influențând liderii lumii, ca Fericitul Vladimir Ghika la Împăratul Japoniei. Lucrând și rugându-se, ca Sfântul Benedict–oriunde, în orezării, în fabrici sau în birouri de sticlă. Oferind, ca Tereza cea Mică, fiecare ac cules de pe jos, din iubire, pentru mântuirea sufletelor; recitând multe rozarii, ca Francisc și Iacinta de la Fatima. Studiind, ca Toma din Aquino, și alinând bolnavii, ca Gianna Beretta Molla. Biserica noastră e o biserică a sfinților, iar sfințenia este o aventură, este singura aventură. (Georges Bernanos).
.
2 Foaia de Sfinții Petru și Pavel | nr. 3 / 2017
Rugăciunea a fost prelucrată din limba franceză în timpul persecuției de pr. Marian Boian (1913 -1998), după o rugăciune a Cardinalului Jean Verdier.
Experiența trecutului confirmă faptul că Providența își revelează sensul de credință atunci când nimic nu este sigur, ușor sau comod pentru om. Suntem toți parte a unei comunități de credință și atașați unei confesiuni istorice, dar Biserica nu e un club care împărtășește gusturi comune. A-ți da viața pentru Isus și pentru Evanghelie este cea mai importantă lucrare pe care Dumnezeu o așteaptă și azi de la noi. În acest sens, pentru o situare corectă față de memoria vie a harului, prezentăm un fragment din salutul Sfântului Părinte Papa Francisc adresat seminariștilor de la Colegiul Pio Romeno din Roma, despre misiunea Bisericii Române Unite, la aniversarea celor 80 de ani de la înființare. Colegiul pontifical Pio Romeno, seminarul Bisericii Române Unite fondat în 1937 la Roma de Pius al XI-lea, este singura instituție ecleziastică pentru români patronată de Sfântul Scaun Apostolic al Romei
„NĂZUIȚI LA SLUJIREA ÎNFLĂCĂRATĂ A EVANGHELIEI” Sfântul Părinte PAPA FRANCISC – gânduri adresate românilor greco-catolici –
A
ceastă istorie, alcătuită din mari mărturisitori ai credinței și din momente de încercare, din ierni aprige și din primăveri înfloritoare, vă aparține. Este bine să o păstrați cu sfințenie, nu pentru a rămâne ancorați în trecut, ci pentru a trăi evenimentele caracteristice fiecărei epoci, sprijiniți de amintirea vie a Evangheliei, care îmbrățișează o istorie mai mare decât noi și rămâne mereu deschisă lucrării Spiritului. (...) Întărindu-vă memoria eclezială, veți fi ajutați să biruiți o ispită periculoasă, care ar putea să se prezinte: aceea de a ne cuibări în mediocritate, de a ne mulțumi cu o viață „normală” – între ghilimele – în care totul merge înainte fără entuziasm și fără pasiune și unde, mai devreme sau mai târziu, sfârșim prin a deveni păstrători geloși ai propriului timp, ai propriei siguranțe, ai propriei bunăstări. În schimb, inspirați de exemplul marilor voștri mărturisitori ai credinței, năzuiți la slujirea înflăcărată a Evangheliei,
Traducere: Ștefan Munteanu Sursa: www.vatican.va
care să aibă gustul puternic și veritabil al harului. (...) A păstra memoria, așadar, nu este doar o simplă amintire a trecutului, ci punerea bazelor pentru viitor, pentru un viitor de speranță. Dacă nu se va păstra memoria, vom cădea în mediocritatea clericalismului. A cultiva speranța este cea de-a doua urare a mea. Este o mare nevoie să hrănim speranța creștină, acea speranță care dăruiește o privire nouă, capabilă să descopere și să vadă binele, chiar și atunci când este întunecat de rău: „Dacă speranța ne învigorează ochii, vom vedea ceea ce este ascuns”, a scris Sfântul Efrem (Carmen Nisib., 70). Cartea Faptele Apostolilor, pe care tradiția liturgică ne-o propune în acest timp pascal, arată cum Biserica – care trăiește cu credința în Cel înviat și stăruie în rugăciune, în comuniune și în iubire – nu pierde niciodată din vedere această speranță și o dăruiește lumii, chiar și atunci când 5 mai 2017 este strâmtorată, neînțeleasă și combătută. Foaia de Sfinții Petru și Pavel 3
Î N TÂ L
familiilor A
asculta înseamnă a intra într-o relație atât de profundă, încât eu intru în viața celuilalt și celălalt intră în viața mea. Doar Isus a știut să asculte aproapele la un nivel atât de profund până la a se identifica cu condiția existențială a fiecărei persoane, luând asupra sa suferințele, neliniștile, plângând cu cei care plâng, bucurându-se cu cei care se bucură. scultarea este modalitatea prin care intru într-o Vă dați seama cât de mult noi putem relație cu Dumnezeu. Dumnezeu vorbește și intra în viața lui Dumnezeu: nu ne ia doar eu am posibilitatea de a asculta. Această ascultare cu partea frumoasă, pozitivă, ne ia așa care ne leagă de Dumnezeu și mă leagă cu aproacum suntem, cu păcatul nostru. Se identipele intră mai mult în viața de familie. Mama, când fică, cu adevărat, cu omul, așa cum scrie în spune un cuvânt, îl spune cu dragoste. Soțul, când Evanghelia după Matei, capitolul 25, unde îi vorbește soției, dacă o face cu dragoste, comunise vorbește de judecata universală: Orice îi că viața, deci comunică ceea ce el poartă în inima veți face unuia dintre aceștia mici, mie îmi faceți. lui. Și această comunicare ascultată cu dragoste Deci se identifică cu fiecare persoană. Este reintegrează comuniunea, așa cum Cuvântul care răstignit, pentru că s-a făcut om; a luat asuvine de sus și pe care eu îl ascult creează comuniune pra sa toate păcatele noastre, a luat toată cu Dumnezeu. Și aceasta face să putem împărtăși situația noastră, răutățile noastre, păcatele viața, așa cum, la rândul său, Dumnezeu ascultă noastre și consecințele lor. pentru mine. Noi strigăm des: Ascultă, Doamne, ascultă rugăciunea mea. Eu ascult Cuvântul și intru într-o Ascultarea, pentru a ajunge la nivelul relație cu Dumnezeu; la rândul său, Dumnezeu mă său cel mai profund, trece, de fapt, prin ascultă pe mine. Pentru că prima legătură trebuie moartea noastră. A asculta cu adevărat făcută de sus în jos. Dacă am creat această legătură, înseamnă a lăsa atât de mult spațiu celuiDumnezeu poate să îmi răspundă, pentru că altfel lalt, încât inima ta se face atât de largă, nu poate să îmi răspundă, dacă eu nu ascult, chiar permițând celuilalt să intre în inima ta. Noi dacă eu îi cer lucruri frumoase, importante. convertim, schimbăm numai ceea ce iubim.
A Întâlnirea familiilor – 1 aprilie 2017– „Datoria de a crește împreună și bucuria căsătoriei” Invitat: Pr Olivo Bosa SJ
Când intrăm în relație cu o persoană, vedem dacă ne ascultă sau nu, și dacă nu ne ascultă, suntem supărați: doresc să transmit ceva, și dacă văd că cealaltă persoană vorbește în altă parte, își ia telefonul, atunci rămânem supărați, pentru că vedem că nu ne ascultă.
Îndatorirea și dreptul laicilor de a fi aposto capul. Într-adevăr, integrați prin Botez în tru Spiritului Sfânt prin Mir, sunt trimiși la apos preoție împărătească și neam sfânt (cf. 1Pt jertfe spirituale și să aducă mărtur
Conc
4 Foaia de Sfinții Petru și Pavel | nr. 3 / 2017
NIREA
tinerilor
Anamaria Olteanu, 18 ani, animator
P
r ima dintr-un șir ce, sper eu, va continua la nesfârșit, Întâlnirea Tinerilor din 13 mai 2017 a lăsat în sufletul tuturor speranță și tărie. Prin discuțiile deschise pe care fiecare grup le-a avut ne-am apropiat cu toții de Dumnezeu și, mai ales, de noi înșine, deschizând astfel calea către o mai bună cunoaștere a sinelui și a semințelor pe care El le-a sădit în fiecare dintre noi. Diana Moșneag, 14 ani, participant Am ajuns la concluzia că, ținând cont de ărintele Marius Taloș a purtat un dialog cu virtuțile cardinale, trebuie să ne dezvoltăm noi despre darurile lui Dumnezeu care tretalentele, sporind astfel diferențele benefice buie îngrijite și cultivate. În urma acestei discuții, dintre noi. Pe lângă asta, trebuie să muncim fiecare grupuleț format la începutul zilei a pritoată viața pentru a elimina rezultatele nomit câte o temă pe baza căreia trebuia să scoată cive apărute în urma alegerilor greșite care concluziile. După masa de prânz, lucrurile s-au ne-au condus pe un drum ce ne îndepărteamai destins, urmând o oră de jocuri cercetășești. ză de sistemul de valori pe care un bun creșÎntreaga mănăstire s-a umplut cu chicotelile și tin îl construiește în jurul său. cântările noastre. Cu toate că a plouat, nimic nu Mă bucur că am avut ocazia să ascult ne-a împiedicat să continuăm programul, doar și provoc tineri minunați la a-și depăși grine-a făcut să-i mulțumim mai mult Domnului jile zilnice și, mai ales, la a se analiza propentru tot ce s-a întâmplat. După o mică distracfund, concluzionând cu ideea că libertatea ție, am revenit la lucrurile serioase: fiecare echifiecăruia se oprește în momentul în care o pă și-a prezentat tema primită la începutul zilei. lezează pe a celor din jur sau în momentul Proiecte din care fiecare persoană are de câștigat în care alegerile noastre duc la dependență, câte ceva în viața spirituală, dacă suntem atenți. creând astfel în jurul nostru un cerc de falsă Am luat parte la slujba de final, unde cercetașii libertate și fericire, căci Toate îmi sunt permise, au format un cor. dar nu toate sunt de folos. Toate îmi sunt permise, dar nu mă voi lăsa stăpânit de nimic. (1Cor 6,12). Din păcate, ziua aproape se terminase, iar fiecare trebuia să se întoarcă în orașul lui. Întâlnirea Tinerilor s-a încheiat cu lansarea oli decurg din însăși unirea lor cu Hristos, baloanelor cu heliu și îmbrățișările de rămas upul mistic al lui Hristos, întăriți cu puterea bun însoțite de lacrimi. Mă bucur mult că am stolat de Domnul însuși. Sunt consacrați ca avut ocazia să iau parte la acest eveniment care t 2,4-10), ca prin toate acțiunile lor să ofere s-a dovedit a fi un succes datorită implicării rie pentru Hristos pe tot pământul. organizatorilor.
P
Prima întâlnire eparhială a tinerilor – 13 mai 2017 – „Lucruri mari ne-a făcut cel Atotputernic” Invitat: Pr Marius Taloș SJ
ciliul Vatican II – Apostolicam actuositatem, 3
Foaia de Sfinții Petru și Pavel 5
Alin Vara
A FI GRECO-CATOLIC. RAȚIUNILE UNEI IUBIRI (III)
D
acă un părinte își aruncă un copil în sus și apoi îl prinde, copilul, încântat de ceea ce i se întâmplă, strigă: Tati, încă o dată! Nici gesturile de tandrețe dintre soți nu par să fie puse în niște limite raționale. Încă o floare, încă un compliment, încă un sărut. Simți că nu e suficient un singur gest, că un calcul al moderației ar fi stupid, că ești luat pe sus de o iubire ce te-a surprins, pe care nu ai cerut-o și nici nu ai meritat-o, și căreia ai vrea să-i răspunzi. Din nou și din nou. „Iară și iară”. Rugăciunea bisericilor orientale catolice și ortodoxe este, în aparență, aflată sub semnul repetiției. Însă e doar pasul în urmă sau bătut pe loc pe care exploratorul îl face înaintea unei crăpături riscante, peste care trebuie să sară pentru a avansa către ținta sa. Iar ținta noastră este Dumnezeu. O spirală ascendentă este metafora mai potrivită pentru a descrie structura liturghiei și a laudelor noastre comunitare. Spre Mirele nostru se avansează în cercuri tot mai mari deschise... în inimă. Inima noastră se dilată pe tot parcursul vieții pentru a primit un har infinit, iubirea răstignită a Mielului. Pare că totul se repetă. Dar eu nu sunt omul de ieri. Ne aflăm într-un pelerinaj către Dumnezeu, cu El, în El. Sfântul Grigore de Nyssa, comentând citatul paulin despre schimbarea noastră în
chipul Domnului, „din slavă în slavă” (2Cor 3,18) spunea că noi creștem la infinit în Dumnezeu. Rugăciunea de aici ne pregătește pentru o călătorie veșnică în sânul Sfintei Treimi, într-o bucurie mereu nouă și spre niveluri tot mai înalte, nesfârșite, de fericire. În Sfânta Liturghie anticipăm intrarea în Împărăția Cerurilor, primindu-l pe Hristos-Euharistic, care a restaurat omul și cosmosul. În toate celelalte taine – botezul, mirul, cununia, preoția, maslul, spovada – primim prezența reală a lui Dumnezeu în momente cheie ale vieții. În laude – vecernia, utrenia, cele patru ore canonice, dupăcinarul sau pavecernița – ne alăturăm rugăciunii Bisericii, ce răspunde Iubirii Răstignite a Mirelui Său. Există, astfel, o prioritate a rugăciunii liturgice, ecleziale, în fața devoțiunii, care mizează pe un efort uman și pe o reflecție populară a credinței. Iar conținutul acestei rugăciuni liturgice este o poveste și o uimire. Pentru Biserica Răsăriteană, povestea de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, așa cum este ea reflectată în imnografie, sună așa: Dumnezeu l-a creat pe om și l-a „cinstit” cu chipul Său, așezându-l în „raiul desfătării”. Însă omul a cedat „amăgirii șarpelui”, căzând sclav unei triple tiranii: a păcatului, a morții și diavolului. Nimeni nu a scăpat de această tiranie, nici măcar cei drepți. Omenirea
6 Foaia de Sfinții Petru și Pavel | nr. 3 / 2017
era definitiv condamnată, fără nicio șansă de a se elibera singură. Dar Fiul etern al Tatălui, „strălucirea măririi” și „chipul Ființei” lui Dumnezeu, „s-a deșertat pe sine, chip de rob luând, de o formă făcându-se cu trupul smereniei noastre, ca să ne facă de o formă cu chipul măririi Sale”. Iar evenimentul central este constituit de patima, moartea, coborârea în iad și învierea Domnului. În acest act, Hristos „a prădat iadul” și „pe cei căzuți i-a sculat”. Bucuria în fața acestei victorii a Domnului străbate întreaga rugăciune răsăriteană. „Moartea a pierit și Adam dănțuiește”, păcatele noastre au fost „pironite pe cruce”, iar moartea a fost „omorâtă”. Nu întâmplător icoana centrală a Bisericii noastre este reprezentarea coborârii la iad: surclasând orice mitologie și orice imaginație populară sau modernă despre super-eroi, cavaleri și fapte de arme, suntem aduși în fața unui eveniment care a zguduit întregul univers, salvându-l din neant. De aceea, această poveste, pe care o auzim în orice slujbă liturgică, lasă loc uimirii și laudei pure. Suntem invitați să cădem în fața Iubirii nepătrunse, nelimitate, neînserate a Domnului, care, rămânând Dumnezeu, s-a făcut om și a coborât în abisul înfricoșător al morții, al întunericului, al absenței lui Dumnezeu. „Cel ce ești necuprins
▶ continuare p. 7
Bănuțul Sfântului Petru colectă pentru operele de caritate ale Sfântului Părinte la Sfintele Liturghii de duminică - 25 iunie Bănuțul (Obolul) Sfântului Petru se strânge pentru sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel și reprezintă donațiile fiecărui credincios catolic pentru așezămintele de caritate și ajutorul distribuit de Sfântul Părinte Papa. Aceste fonduri se colectează din lumea întreagă și reprezintă seriozitatea cu care fiecare credincios se asociază susținerii Bisericii în comuniunea credinței. Bănuțul Sfântului Petru este o datorie de credință și morală în favoarea Urmașului Sfântului Petru, Sfântul Părinte Papa. Acest gest de comuniune față de capul Bisericii Catolice exprimă, așadar, obolul dragostei creștine și este mărturia vieții de credință a fiecăruia dintre noi.
Cercetașii Români Uniți Tabere de vară în Munții Căpățânii
Pui de lup și lupișori 18-23 iunie Cercetașe 5-13 august Cercetași 5-13 august Informații și înscrieri:
Lucia Trandafir 0726521032 Maria Moșneag 0727570825 Pr. Victor Ostropel 0765484564
Reuniunea AGRU București Sala Vasile Aftenie sâmbătă, 17 mai, orele 10:00
Hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului str. sirenelor 39. În timpul Postului sărbătorii Adormirea Maicii Domnului 1-13 august
orele 18.00
— Paraclisul Maicii Domnului urmat de Sfânta Liturghie
AJUNUL SĂRBĂTORII Luni, 14 august
orele 16.00 - 21.30
— zi de priveghere cu rugăciuni de închinare și Adorație
SĂRBĂTOREA ADORMIRII MAIICI DOMNULUI Marți, 15 august
orele 10.00
— Sfânta Liturghie arhierească Invitat: Arhiepiscopul Cyril Vasil’ SJ, Secretarul Congregației pentru Bisericile Orientale (ROMA)
▶ urmare din p. 6 de bunăvoie te-ai răstignit”, fiind spânzurat pe lemn „cel a spânzurat pământul peste ape”. Natura umană și creația rămân intacte, nefiind strivite de intervenția lui Dumnezeu. Și splendoarea lor este Maica Domnului, Fecioara devenită Mamă și Mama rămasă Fecioară. Dumnezeu salvează creația cu o tandrețe inefabilă. La vecernie exclamăm, cântând: „Cum să
nu ne mirăm, Preacinstită, de nașterea ta cea dumnezeiască și omenească?”, pentru a încheia a doua zi la liturghie: „De tine se bucură, ceea ce ești plină de har, toată făptura... ceea ce ești biserică sfințită și rai cuvântător, lauda fecioriei, întru care Dumnezeu s-a întrupat și prunc s-a făcut, Cel care este mai înainte de veci, Dumnezeul nostru. Că sânul tău scaun l-a făcut și pântecele tău
mai larg decât cerurile l-a lucrat.” Zi după zi, an după an, timp de secole, aceste rugăciuni au ritmat existența românilor, mai ales în momente în care părea că istoria va șterge urmele acestui popor. Până când, într-un anumit moment, se va întredeschide o ușă, o cale a păcii și a vieții. Va fi momentul unei alegeri. Într-un numă viitor, vom vedea ce a fost Unirea Bisericilor din 1700. Foaia de Sfinții Petru și Pavel 7
Pr. Mariu Taloș SJ
RUGĂCIUNEA 4 x 4 merge întotdeauna
E
xistă o categorie de mașini bune pentru orice fel de teren, nu tocmai accesibile, însă robuste și elegante deopotrivă, și care se pretează unor sumedenii de utilizări: sunt numite „4x4” datorită tracțiunii lor pe toate cele patru roți, calitate ce le permite să se deplaseze cu aceeași ușurință și la șes și-n munte, pe șosele largi sau mărunte. Pe scurt, reprezintă pentru orice șofer un vis, mai ales în cazul drumurilor de coșmar. Riscând o comparație duhovnicească – adică una în care „orice asemănare ascunde o deosebire și mai mare” – ne-am putea pronunța așijderea și despre rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne și Stăpânul vieții mele, spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar spiritul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor.
Și această rugăciune, deși rânduită cu precădere în Timpul Postului Mare, se cade să o rostim cu multă evlavie și încredere ca pe o „rugă Foaia de Sfinții Petru și Pavel | nr. 3 / 2017
făcătoare de minuni în fiecare zi” a anului, amintindu-ne de intuiția adâncă și de bun simț duhovnicesc a Sfântului Ioan Gură de Aur : „Rostul Postului continuă chiar și după ce s-a încheiat Timpul Postului”. Am primit așadar în dar o rugă pentru toate anotimpurile, atât ale timpului liturgic cât și ale vârstelor noastre lăuntrice. În continuare, ea poate fi numită cu aceeași îndreptățire „4x4”, având în vedere cele patru spirite de alungat: al trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert și, respectiv pe cele patru de cerut: al curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei. Dacă în primul caz este
vorba despre spirite necurate de care vrem să ne ferim, în cel de-al doilea caz cerem daruri concrete ale Împăratului Ceresc, ale Mângâietorului pe care-l așteptăm acum, de Rusalii. În fine, aceeași rugăciune imploră „pâinea iubirii noastre celei de toate
zilele” – expresie aparținând papei Francisc - sub chipul „sfințitei doimi”: a darului de a ne recunoaște propriile greșeli prin cercetarea cugetului și a iertării aproapelui. Înțelegem așadar, ce lux pentru toate zilele primim în această rugăciune care, cu mult mai mult decât orice mașină, este la îndemână și „merge întotdeauna”, oricât de accidentat sau imprevizibil ne-ar fi drumul vieții. Fiindcă cine-l caută pe Dumnezeu doar la „ocazie” anume nu-l găsește niciodată; în schimb, așa cum cine caută un lucru pierdut nu-l caută numai într-un singur loc, ci peste tot, la fel trebuie să-l căutăm pe Dătătorul de viață prin toate modurile cu putință: în tot ceea ce ți se întâmplă, acolo unde vrea El și prin cine vrea El, în orice desconsiderare, în orice umilință, ca și cum ar fi fost trimise de Dumnezeu: în acest mod te caută El pe tine (Johannes Tauler).
Foaia noastră se află în al patrulea an de existență și este un suport al comuniunii pentru credincioșii sau prietenii Episcopiei de București. Nefiind propriu-zis o revistă, paginile sale exprimă exclusiv intențiile pastorale curente ale Episcopiei, prin texte spirituale corespunzătoare timpului liturgic de peste an. Publicarea Foii este o generoasă lucrare de voluntariat, nu presupune corespondență de redacție; se distribuie gratuit, pentru a fi cât mai accesibilă, dar costurile de publicare pot fi susținute prin donații la intenție, prin intermediul parohiilor Episcopiei.