Revista Veterinarul Stiinta si Practica nr 42

www.veterinarul.ro

Special Cabaline

Succesul... cu dr. Marian Tăulescu

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România

știință și practică

Veterinarul

nr. 42

editată din 2009

Veterinarul Pregătire Continuă Exclusiv Online și Print

website abonamente

adaugați-ne în agendă

120 puncte c.m.v.r.o.

Realizați toate punctele obligatorii anuale din Programul de Pregătire Continuă al C.M.V.Ro cu Veterinarul prin abonamente la revistele Veterinarul combinate cu participarea la cursurile online interactive pe platforma veterinarul.ro.

Economisiți timp și resurse realizând plata cu cardul online prin sistem securizat 3D Secure.

Bucurați-vă de timp, discounturi substanțiale și toate avantajele oferite abonaților. n n n n

asistență pentru dosarul de pregătire continuă cont personalizat cu istoricul comenzilor și facturilor facturi și comenzi disponibile online oricând activarea contului în maxim 24 ore

n n n n

promoții, discounturi și facilități speciale pentru membri discounturi la evenimentele organizate de Veterinarul cadouri speciale la zilele de naștere sau de nume surprize oferite membrilor

Cuprins nr. 42

Veterinari de SUCCES Succesul: “...să deschizi primul centru de rezidențiat recunoscut european”.

42

special cabaline Infertilitatea la iapă Sindromul de anestru Formarea crustelor și tulburările de piele la cai Cistita la cabaline

06 10 16

Titluri medicale recomandate: GingivoInapetenţa și anorexia la animalele de companie

18

Abcesele dentare la animalele de companie

24

Gestionarea durerii la câine şi pisică - continuare din nr. 41

28

Bolile porumbeilor Catarul infecţios, Ornitoza, Trichomonoza1

36

„O revistă independentă, non-profit, liberi să informăm și să inovăm fără compromisuri.

Pasiunea noastră: medicii veterinari români și minunata lor profesie.“

Veterinarul

Adresă corespondență: Str. Zorilor nr.17, Rediu, Iași Office: 0733 969 091 Email: office@veterinarul.ro

EDITORIAL

Cât mă costă reputația?

Web: veterinarul.ro cursuri.veterinarul.ro pet.veterinarul.ro ferma.veterinarul.ro director.veterinarul.ro index.veterinarul.ro abonamente.veterinarul.ro Director Executiv: Iulia Crețu DTP: Bogdan Gavril Marketing, distribuție și abonamente: Radu Andrei Crețu Ana Maria Crețu Editorii Veterinarul: Monica Niță, DVM Ștefan Alexandru, DVM Editorii contributori: Adrian Iancu Morar, DVM, Raluca Zvorășteanu, DVM, Constantinescu Herman, DVM,

Fondator: Iulian Vieru, DVM ISSN: 2068-5017 Revistă editată de Asociația Veterinarul

IulIan vIeru Ce spune dexul? Reputație sf [At: MARCOVICI, R. 45/10 / V: ~iune, (înv) ~tăciune / Pl: ~ii / E: fr réputation, lat reputatio, -onis] 1 Părere publică despre cineva sau ceva; Si: renume (1), faimă (3). 2 Felul în care cineva este cunoscut sau apreciat.

Ce spun proprietarii de animale intervievați de noi prin chestionarele realizate de-a lungul timpului? „Să aud că acel medic (veterinar) face lucruri bune"; “să se vorbească frumos depre medic”, „să aibă recenzii bune” și încă multe altele.

Ce spun medicii veterinari despre reputație?

Aici părerile sunt foarte diferite. Cei mai mulți spun că au o reputație bună dacă „fac animalele sănătoase”. Alții, dacă au prețuri mici, dacă vorbesc frumos, dacă...diverse chestii care nu au nici cea mai mică legătură cu reputația. De fapt, concluzia mea este că foarte mulți medici veterinari nu fac diferența între „el” persoana fizică care dă cu mopul în propria bucatărie și „el” medicul veterinar din propriul cabinet. De aici vin cele mai multe probleme în a înțelege și aplica principii de management al reputației Se vede și pe Facebook cum stă treaba cu reputația. Aparent toți cred că, dacă scriu tot ce le vine la îndemână într-un grup „rezervat” doar medicilor veterinari, tot ce se spun acolo este doar al „lor”, „în branșă”. Este cea mai gravă eroare posibilă. Un coleg binevoitor poate să preia informația dvs și să o distribuie public, fără să vrea expres acest lucru, unui alt coleg, pentru a-i arăta cu cine se ceartă și totul devine liber pentru toți. Ba mai mult, în spatele unui cont pe Facebook nu este întotdeauna o persoană onestă și de multe ori chiar sunt persoane rău intenționate voit.

Dar, așa cum am mai spus, problemele apar când, medicul veterinar nu face diferența între persoana lui și persoana publică care este. Practic, un medic veterinar de succes este aproape permanent persoană publică. Este dificil de aplicat, dar dacă se dorește a avea câștiguri substanțiale din practicarea medicinei veterinare atunci este aproape obligatoriu a se respecta această regulă: medicul veterinar întâi este persoană publică și apoi, dacă mai rămâne timp, este și persoană privată și doar la el acasă cu familia.

Când merge la cumpărături clienții îl văd și îl analizează din cap până în picioare, ce face, cum

4 Veterinarul Știință și Practică l nr. 41 l www.veterinarul.ro

face, cum arată, ce cumpără, cum vorbește. La benzinărie, la mall, în parc când plimbă cățelul, când duce gunoiul. Permament este posibil să fie cineva care îl vede și caută în sinea sa răspunsul la întrebarea „oare este bun acel medic veterinar?”.

Realitatea dureroasă este că aceasta este întrebarea pe care și-o adresează fiecare client, mai nou sau mai vechi care întră în cabinet sau care ne vede pe stradă sau oriunde. Clienții nu știu să evalueze corect prețul acțiuniilor medicale efectuate asupra animalelelor lor, nu știu nici dacă animalul lor a ieșit mai sănătos sau mai bolnav din cabinet. De aceea, permanent caută să „vadă” semnele pe care le înțeleg ei, dacă un om este „bun” sau nu. Acele semne sunt banale, prezente în viața noastră mereu și care ne scapă de cele mai multe ori. Dar suntem evaluați pe baza lor. Mai ales dacă acesți clienți citesc o postare pe Facebook făcută de noi în care îl injurăm pe unu care ne-a tăiat calea în intersecție și mai adăugăm și o imagine, sau când participăm cu un limbaj colorat la o dispută medicală. Dar dacă postăm un comentariu de un „kilometru” despre cum vin tot felul de indivizi în cabinetul nostru și au tot felul de pretenții și mai fac și scandal? Este o catastrofă ce citesc în fiecare zi pe social media. Postări făcute de oameni, normali care sunt supărați, au frustrări, au necazuri, au probleme tehnice, dar care din păcate sunt medici veterinari. Și acești medici veterinari se întreabă, după ceva timp de ce le merge așa de greu, de ce profesia este blamată, de ce se vorbește în termeni urâți de medicii veterinari, de ce sunt băgați toți medicii veterinari în aceeași oală. De aceea.

Stimați colegi, puteți fi supărați, să aveți crăpată o măsea, să aveți mașina făcută varză de copacul din fața cabinetului, să... orice. Este cu adevărat greu, este uman să suferi, să avem sentimente, să încercăm să aruncăm toată mizeria acumulată într-o zi. Dar NU PUBLIC. Mergeți în pădure, într-o cameră doar cu pereți și manifestați-vă cum doriți. Apoi reveniți zâmbitori, cordiali, permanent gata să ajutați, permanent având grijă de reputația dvs. Fiecare cuvânt cântărit de două ori, fiecare vorbă să fie doar pozitivă, fiecare atitudine să fie doar constructivă. Reputația vă aduce banii, iar practica medicală veterinară vă permite doar să vă manifestați știința medicală.

RELAțII pubLIcE & cOmunIcARE

Să fii drăguț cu proprietarii, pur și simplu nu este suficient IulIa Crețu Fără doar și poate, clienții nu înțeleg 100% din ceea ce li se spune de către medicul veterinar care a preluat animalul de companie sau de rentă în consultație. Mai multe studii, realizate la finalul unei consultații, în clinici și spitale veterinare din SUA și Canada, au arătat că mai puțin de 30% din clienți au înțeles diagnosticul pus de către medicul veterinar curant, deși acesta le fusese explicat.

Un alt studiu realizat în 2008, cu 6 focus grupuri compuse din 32 de proprietari de animale de companie și 4 focus-grupuri compuse din 24 de medici veterinari de animale de companie a arătat că există mai mulți factori care trebuie luați în considerare atunci când se dorește o comunicare eficientă între client-medic veterinar. Cinci teme importante legate de comunicarea client- medic veterinar au fost identificate: educarea clienților, oferirea de alegeri, comunicarea în ambele sensuri, greșelile sau scăpările în comunicare și provocările importante pe care medicii veterinari le-au întâlnit.

Dacă ar fi să ne raportăm la prima temă, în acest articol, cea legată de educarea clienților, majoritatea practicienilor se rezumă doar la discuția față în față, la vizita în cabinet. Însă această educare a clientului poate îmbrăca mai multe forme care se realizează la vizita în cabinet și ulterior acesteia.

Poți oferi, de exemplu, la finalul consultației un material printat legat de afecțiunea sa sau informații legate de terapia și îngrijirea postoperatorie. Poți de asemenea să oferi un material printat legat de procedurile sau opțiunile de tratament disponibile în cabinet sau clinică. Dacă este necesar un program de hrană sau o dietă ce trebuie urmată pe o anumită perioadă de timp, poți printa aceste recomandări, pentru a fi studiate acasă.

Sau i le poți trimite clientului pe email ulterior vizitei în cabinet.

Ideal ar fi să existe în cabinet, mai multe flyere cu cele mai comune probleme întâlnite în practica curentă, în sala de așteptare sau pe biroul de la recepție, care să fie la îndemâna medicului veterinar și a proprietarului de animale.

Nu în ultimul rând, poți să inviți clientul să se aboneze la noutățile pe care cabinetul le trimite regulat, prin email sau pe paginile din social media, celor care sunt interesați să afle mai

multe informații legate de sănătatea și îngrijirea animalelor de companie.

Dacă nu aveți timp pentru a vă ocupa de actualizarea cu articole a website-ului sau paginii proprii de Facebook, puteți folosi ca instrument articolele de pe website-ul www.pet.veterinarul.ro sau www.ferma.veterinarul.ro. Articolele sunt editate de medici veterinari români iar informațiile sunt comunicate într-un limbaj ușor de înțeles de către proprietarii de animale.

Clienții își doresc explicații clare și complete, oferite în mai multe formate și într-un limbaj ușor de înțeles și își doresc, deși acest lucru nu este simplu de înțeles de către majoritatea medicilor veterinari, ca medicul veterinar să pună întrebările potrivite și să asculte și să înțeleagă ce transmite proprietarul.

O astfel de abordare, interactivă a comunicării cu clientul și educării acestuia în același timp, îl ajută pe acesta să înțeleagă mai bine afecțiunea animalului și să poată lua o decizie în cunoștință de cauză.

Pentru că este bine cunoscut faptul că majoritatea proprietarilor de animale se informează de pe internet cu privire la simptomele pe care le prezintă animalele, este important ca medicul veterinar curant să poată oferi un mijloc de informare corectă, care să fie ușor de înțeles iar sfaturile să poată fi aplicate acasă.

La finalul zilei, ceea ce orice practician își dorește este să aibă o finalitate fericită a fiecărui caz pe care îl are în cabinet. Iar acest lucru nu înseamnă numai o terapie bună și pricepere medicală de excepție, ci și o comunicare eficientă cu proprietarul de animale.

5

special cabaline

AdrIAn IAnCu MOrAr, dVM Conf. Dr. Universitar FMV Cluj

Infertilitatea la iapă Sindromul de anestru

cuvinte cheie: Anestrusul de iarnă, Anestrusul postpartum, inactivitate ovariană, Anomalii cromozomiale, Afecţiuni hipofizare, Tumori ovariene, Persistenţa corpului galben, Ovulaţia de diestru, Piometrul, Gestaţia, Pseudogestaţia, Călduri silenţioase

ABSTrACT Din punct de vedere al reproducţiei, iepele sunt animale poliestrice sezoniere, cu alte cuvinte acestea au mai multe cicluri de călduri care se manifestă în timpul sezonului de reproducţie (februarie-iulie). Cele mai multe dereglări ale ciclului sexual sunt întâlnite în perioadele de tranziţie dintre anestrusul fiziologic (repausul de iarnă) şi sezonul de reproducţie, respectiv primăvara şi dintre sezonul de reproducţie şi anestrusul sezonier (toamna).

Anestrusul, este definit ca lipsa manifestării căldurilor poate fi clasificat (P.F Daels şi J.P Hughes în Equine Reproduction p.144) în: t Anestus cauzat de inactivitatea ovariană n Anestrusul de iarnă (inactivitate ovariană sau activitate foloculară redusă fără ovulaţie) n Anestrusul postpartum (inactivitate ovariană în perioada postpartum) n Anestrus (inactivitate ovariană ca rezultat al stării proaste de întreţinere în caz de vârstă înaintată, debilitate sau subnutriţie) n Anomalii cromozomiale (lipsa ţesutului cortical ovarian în disgenezii gonadale) n Afecţiuni hipofizare (adenom hipofizar, sindrom Cushing) n Tumori ovariene (tumoarea celulelor granuloasei, chistadenomul)

6 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

t Anestrus cauzat de prelungirea fazei luteale n Persistenţa corpului galben (blocarea regresiei corpului galben) n Ovulaţia de diestru (formarea unui nou corp galben la mijlocul fazei luteale care nu răspunde la descărcarea fiziologică de prostaglandină de la sfârşitul fazei luteale). n Piometrul (acumularea de material patologic la nivel uterin care împiedică secreţia de prostaglandină din cauza leziunilor endometriale) n Gestaţia (prelungirea fazei luteale ca rezultat al prezenţei produsului de concepţie). n Pseudogestaţia (prelungirea fazei luteale ca rezultat al prezenţei produsului de concepţie în momentul luteolizei). n Iatrogenic (administrarea de progesteron, progestine, antiinflamatorii nestaroidiene) t Anestrus comportamental n Călduri silenţioase (activitate ovariană ciclică) fără a fi reflectate prin comportament.

Multiplele cauze care determină anestrus la iapă ne obligă să adoptăm o conduită responsabilă atunci când este vorba de un caz cu anamneză de anestru, motiv pentru care în cele ce urmează voi încerca să schiţez un protocol de evaluare şi intervenţie terapeutică în cazuri de anestus la iapă. În primul rând doresc să subliniez faptul că diagnosticul trebuie să fie stabilit de către medicul veterinar specialist. Examinarea pacientului trebuie să fie riguroasă iar terapia să fie stabilită în funcţie de diagnosticul etiologic. Protocolul de evaluare va ţine cont de următoarele:

AnAMezA Desigur, lipsa de manifestare a căldurilor este motivul solicitării proprietarilor. Această anamneză trebuie obligatoriu corelată cu perioada din timpul anului. n Primăvara, anestrusul trebuie pus pe seama prelungirii anestrusului sezonier, fiziologic. Este important dacă iapa a mai manifestat călduri în acel sezon, durata acestora şi intensitatea lor. De asemenea, este important dacă iapa este în primul an de reproducţie (ne gândim mai mult la un anestrus comportamental) sau a rămas negestantă din anul trecut (endometrită cronică, piometru). La iepele care au fătat în acel sezon poate fi incriminată o inactivitate ovariană postpartum, mai frecventă la fătările timpurii, sau pe un fond carenţial. Tratamentele aplicate anterior, vizează desigur terapia cu progesteron sau gestageni sintetici (rar), dar mai ales cu antiinflamatorii neste-

roidice. Aceste blochează eliberarea de prostaglandină F2α şi prin urmare persistenţa corpului galben. n Anestrusul din timpul sezonului de reproducţie dacă apare după alte cicluri de călduri manifeste se poate datora gestaţiei, pseudogestaţiei, endometritelor, piometrului cu persistenţa corpului galben, ovulaţiei de diestru sau poate fi comportamental. Suspiciunea unei gestaţii trebuie să existe, indiferent de datele anamnetice (lipsa montei). Există posibilitatea ca iapa să fie gestantă încă din sezonul trecut, sau din sezonul curent, mai ales în cazul în care nu există o gestionare strictă a procesului de reproducţie, sau în cazul în care nu s-a făcut separarea sexelor, sau un armăsar a „evadat” şi a realizat monta. n La sfârşitul sezonului de reproducţie, anestrusul apare cel mai adesea datorită lipsei activităţii ovarelor sau persistenţei corpului galben. Şi acum trebuie suspectată starea de gestaţie.

InSpeCȚIA Inspecţia este un obiectiv major. Deşi nu ne poate furniza date certe, la inspecţie putem constata o stare de întreţinere mediocră sau proastă care poate fi o motivaţie a anestrului prin inactivitate ovariană. O atenţie deosebită trebuie acordată conformaţiei zonei perineale, un indice Caslick de peste 150 (produsul dintre unghiul înclinaţiei vulvei şi distanţa de la simfiza pubiană la comisura superioară a vulvei) poate sugera endometrita cronică.

exAMen eCOGrAFIC Examenul ecografic transrectal poate stabili cu certitudine diagnosticul etiologic al stării de anestru, astfel: t Anestrusul de iarnă va fi caracterizat ecografic prin ovare de dimensiuni reduse, cu foliculi mici de până la 2-2,5 cm, în lipsa corpului galben, cu uterul lipsit de tonus, flasc, abia palpabil. Se poate devansa sezonul de montă prin prelungirea fotoperioadei, tratament cu gestageni (Regumate) sau implant cu gonadoreline. t Anestrusul postpartum. După parturiţie, ovarele nu-şi reiau funcţia normală (lipseşte valul de foliculi din zilele 5-9 care generează căldurile de mânz), au dimensiuni mici, lipseşte corpul galben. De cele mai multe ori iepele răspund la îmbunătăţirea condiţiilor de furajare. Dacă se datorează persistenţei corpului galben format după apariţia căldurilor de mânz, terapia cu prostaglandină este eficientă. t Anomalii cromozomiale pot fi suspectate când ovarele au dimensiuni foarte mici şi lipsesc foliculii ovarieni. Nu se tratează. t Afecţiunile hipofizare sunt rare, mai frecvent sunt afectate 7

iepele bătrâne, iar diagnosticul de certitudine se face prin determinări hormonale. Tratamentele sunt adesea lipsite de succes. t Tumori ovariene sunt diagnosticate ecografic prin dimensiunea exagerată a ovarelor, imaginea ecografică fiind caracterizată prin alternarea zonelor anecogene cu zone mediu sau hiperecogene, uneori asemănătoare unui fagure. Ovarele au consistenţă fermă, pot fi netede sau boselate, de cele mai multe ori fiind dispuse la nivelul treimii mijlocii sau inferioare a deschiderii anterioare a bazinului, în cavitatea abdominală. Se poate efectua ovariectomia unilaterală. t Persistenţa corpului galben se caracterizează prin persistenţa acestuia pe ovar, la iepele negestante un timp mai îndelungat decât cel normal. Diagnosticul este ecografic, evidenţiindu-se pe unul sau ambele ovare o formaţiune mediu ecogenă, omogenă sau nu, care persistă. Evident, este nevoie de repetarea examenului pentru precizarea diagnosticului. Tratamentul se bazează pe administrarea de prostaglandină F2alfa. t Ovulaţia de diestru. Adesea (aproximativ 30% dintre iepele bine întreţinute) se poate diagnostica ovulaţia de diestru prin prezenţa a doi corpi galbeni pe unul sau pe ambele ovare.

Aceasta poate fi consecinţa ovulaţiei duble (sincrone sau asincrone) sau a ovulaţiei de diestru. Aceasta din urmă poate cauza anestru datorită lipsei de receptori la nivelul corpului galben mai recent format la momentul descărcării naturale de prostaglandină. Administrarea repetată de prostaglandină poate restabili funcţia ovariană.

produsului de concepţie). Administrarea de prostaglandină şi/sau lavajul uterin pot fi opţiuni pentru medicul veterinar, însă rata de concepţie este scăzută datorită distrucţiilor masive. t Pseudogestaţia se datorează mortalităţii embrionare. Cauzează prelungirea fazei luteale cu 35-90 de zile dacă pierderea embrionului s-a realizat după 13 -14 zile de gestaţie. Pierderea gestaţiei după formarea cupelor endometriale (35-40 de zile) cauzează anestrus prelungit, pe durata funcţionării corpului galben (150 de zile), când, de cele mai multe ori sezonul de reproducţie s-a terminat. Restabilirea activităţii ovariene se poate realiza prin administrarea de prostaglandină F2alfa la iepele cu mortalitate embrionară precoce (înaintea formării cupelor endometriale. t Anestrus comportamental n Călduri silenţioase sunt diagnosticate ecografic prin dicrepanţa dintre activitatea ovariană normală, cu foliculi de dimensiuni mari, uneori chiar 40-45 mm fără ca iapa să manifeste activ starea de estru. Am observat acest lucru mai ales la iepele semigrele. Inseminarea artificială este o opţiune după monitorizarea atentă a creşterii foliculare.

t Piometrul şi endometrita. Examinarea ecografică a uterului evidenţiază o acumulare patologică, de diferite dimensiuni la nivelul corpului şi coarnelor uterine. Ecogenitatea materialului patologic este influenţată de vechimea şi gradul de deshidratare a conţinutului uterin, fiind de la anecogen la mediu sau intens ecogen, caracteristic fiind „fulgii de zăpadă” care apar în grosimea acumulării. t Gestaţia (prelungirea fazei luteale ca rezultat al prezenţei

8 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

BUSINESS

Veterinarul

exclusiv online

Veterinarul BUSINESS din 2016 Exclusiv Online

Pentru Afaceri Veterinare de Succes

Nr. 6

BLOg business

Pachete de îngrijire Interviu cu

Dr. Săvescu Mihai Strategii pentru serviciul clienți Tendințele marketingului în 2020

1 REVISTĂ ACREDITATĂ DE COLEGIUL MEDICILOR VETERINARI DIN ROMÂNIA

BUN PENTRU O AFACERE DE SUCCES Vă mulțumim !

Echipa Veterinarul.RO

special cabaline

Formarea crustelor și tulburările de piele la cai cuvinte cheie: cruste, descuamare, dermatofiloza, dermatofitoza, micoze, foliculita.

ABSTrACT Un sentiment comun de neliniște există în practică atunci când se gestionează afecțiunile de piele la cai, fapt care poate fi mult îmbunătățit prin dezvoltarea unei rutine care trebuie urmată în fiecare caz prezentat (Caseta 1). Modelul de recunoaștere este pasul cheie în examinarea cazurilor de afecțiuni ale pielii, astfel încât fiecare caz să fie plasat în una (sau mai multe) din șapte categorii care descriu cel mai bine caracteristica cea mai proeminentă a afecțiunii (Caseta 2). Acest pas important permite clinicianului să se concentreze pe o listă de diagnostice diferențiale comune (și mai puțin comune) cunoscute pentru exprimarea modelului de categorie aleasă.

10 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

D

escuamarea și formarea crustei este unul dintre cele mai comune modele de afecțiune a pielii la ecvine și este, prin urmare, o provocare datorită numeroaselor cauze posibile după cum sunt enumerate în Tabelul 1.

Descuamarea reflectă acumularea multor fragmente cornificate ale pielii, în general datorită iritației pielii și a inflamației, în timp ce crusta (coaja) este o masă uscată, solidă, aderentă care a apărut din uscarea exudatelor acumulate, a puroiului, a serului și a sângelui și de asemenea reflectă în general inflamația pielii.

Acest articol va discuta o parte dintre cele mai comune afecțiuni care prezintă formarea crustelor și descuamarea din practica veterinară (tabelul 1).

Multe cauze ale formării crustelor și ale descuamării ar putea arăta similar (atât macroscopic cât și histopatologic) având în vedere că pielea reacționează similar la mai mulți factori cauzali. Acestea vor necesita apoi luarea în cosiderare a informației istorice/de mediu, examinarea îndeaproape și ulterior probele de diagnostic trebuie colectate pentru

a pune un diagnostic specific.

Afecțiunea pielii cu formarea crustelor și descuamare ar trebui să se concentreze inițial pe cauzele infective, cu ajutorul ulterior pentru diagnostic al tampoanelor trimise pentru examen bacteriologic și micologic, biopsia fiind utilizată acolo unde dermatita infecțioasă simplă este eliminată sau nu este considerată probabilă.

După un diagnostic specific, terapia specifică poate fi aplicată; sau mai puțin ideal, acolo unde opțiunile de diagnostic sunt limitate de către conformarea proprietarului și buget, atunci terapia empirică care acoperă câteva dintre cele mai comune diagnostice diferențiale care ar putea fi implicate.

Câteva leziuni ale pielii de la descuamare sau cruste ar putea avea un aspect macroscopic caracteristic, permițând un diagnostic clinic cert (de exemplu – plăcile auriculare, hipersensibilitatea la înțepăturile insectelor, keratoza liniară și sarcoidoza; Figurile 1-3).

Unele afecțiuni ar putea fi dureroase, precum dermatita stafilococică sau pemfigusul foliaceu. Altele ar putea avea distribuție caracteristică, precum joncțiunile mucocutanate sau a benzilor coronare, care pot permite imediat luare în considerare a listei restrânse de diagnostice diferențiale (Caseta 3 și Caseta 4). Gândirea ar trebui întotdeauna să se bazeze pe posibilitatea bolilor de piele ca parte a unei tulburări multisistemice dacă leziunile pielii sunt extensive sau exagerate sau dacă un cal nu se simte deloc bine. (Caseta 5, Figura 4).

Având în vedere că descuamarea apare de la iritarea pielii, iar formarea crustelor ar putea să apară de la traumatism, majoritatea cauzelor pruritului ar putea conduce la apariția descuamării și a formării crustelor, iar în diagnosticul său, important este să se determine dacă acest semn clinic cheie este de asemenea prezent (Caseta 6).

Depigmentarea ar putea avea o asociere primară cu anumite afecțiuni rare ale pielii cu formarea crustelor, precum lupusul eritematos cutanat și ar putea urma mai frecvent afecțiunea pielii cu formarea de cruste, acolo unde afecțiunea pielii și inflamația afectează dermul profund.

derMATOFIlOzA Dermatophilus congolensis este un actinomicet des izolat de pe pielea ecvinelor și devine patogen atunci când este introdus în pielea care este umedă, iritată și abrazivă. Umezeala conduce la eliberarea zoosporilor infecțioși de pe suprafața purtătorilor și aceștia ar putea fi transmiși între cai prin contact direct sau indirect (covoare, muște, perii).

Dermatofiloza este de obicei o problemă ce apare pe timp de iarnă datorită combinației dintre ploaie și blana groasă, care conduce la multiple cruste dorsale (Figura 5) deși ar putea să apară la orice moment al anului – de exemplu apariția dermatitei chișiței cu cruste și descuamare sau leziuni de fotodermatită pe bot. Crustele multifocale dorsale tipice sunt de obicei simțite mai ușor decât sunt observate, ceea ce facilitează probabil dezvoltarea lor neobservată la caii din teren. Desprinderea ușoară a firelor de păr cu crustă circulară aderentă este

deseori considerată a fi patognomonică.

Slăbirea crustelor și colorarea gram dezvăluie lanțuri duble de coci (linie de tren). Tratamentul de succes necesită condiții uscate, în timp ce acoperirea cailor este adesea insuficientă odată ce boala s-a dezvoltat. Îndepărtarea crustelor urmată de spălături antibacteriene (de exemplu, etil lactat sau benzoil peroxid) și creme antimicrobiene (dacă o zonă mică este afectată) grăbesc recuperarea.

derMATOFITOzA (MICOzA) Infecția cu Trichophytonequinum, Trichophyton mentagrophytes, Trichophyton verrucosum și Microsporum equinum sunt cauzele cele mai comune ale dermatofitozei la cai.

Altele mai puțin frecvent izolate includ Microsporum gypseum și Microsporum canis. Contactul direct sau, mai frecvent, lucrurile din împrejurimi (de exemplu grajdurile, porțile, transporul, periile) sunt implicate în răspândire.

Rezistența imună durabilă mediată celular ar putea urma infecția și, prin urmare, focarele de micoză sunt cel mai des asociate cu caii tineri sau cu cei nou sosiți. Totuși, reinfecțiile apar uneori și acest lucru s-ar putea datora scăderii imunității, unui dermatofit diferit, a provocării copleșitoare sau a opririi tratamentului eficient înainte ca un răspuns imun să se fi instalat.

Incidența unui focar variază în funcție de specia de dermatofit implicată și de statusul imun al cailor expuși. Un vaccin eficient a fost dezvoltat și utilizat în Europa de est.

Perioada de incubație este de obicei de o săptămână. De obicei, locurile multifocale ale alopeciei și ale descuamării se dezvoltă, ce pot fi asociate cu papule mici, crescute, deși zonele cu alopecie drepte, bine demarcate sunt de asemenea observate.

(Figura 6).

Sensibilitatea ușoară spre moderată este comună în stadiile timpurii, dar pruritul foarte rar este observat (spre deosebire de afecțiunea de la om). Durerea semnificativă ar putea reflecta infecția concomitentă cu stafilococi. Locurile pentru harnașament sunt cel mai des afectate, precum zona inferioară a brâului, lateralul gâtului, fața și toracele lateral, deși și alte zone pot fi afectate.

Atunci când leziunile clasice bilaterale de descuamare și de formare a crustelor sunt observate în zona brâului, ar trebui să se suspecteze micoza ca și cauză, cu excepția cazului în care se dovește a fi altceva. Papulele multifocale de descuamare în alt loc sunt de asemenea sugestive. Diagnosticul diferențial ar putea fi mai dificil în cazurile în care leziunile sunt obișnuite, zone drepte de alopecie, secundar infectate sau edematoase.

Cele mai bune probe de diagnostic sunt firele de păr rupte din zona periferică a leziunilor recente după o curățare ușoară cu alcool pentru a distruge contaminanții bacterieni. Firele de păr smulse ar trebui ținute în plicuri de hârtie și nu în containere sigilate, ce s-ar putea dovedi un mediu umed favorabil pentru creșterea contaminanților. Proba cu fire de păr poate fi examinată microscopic după clarificarea cu hidroxid de sodiu cald 10%-20% (figura 7).

Probele negative sau neconcludene pot fi supuse culturii pe 11

mediu de dermatofiți (DTM) la temperatura camerei sau pe agar Sabouraud la 37ºC. Observarea frecventă a culturii DTM este esențială și o schimbare în roșu în termen de 24 de ore a aspectului alb uscat sau bej a coloniei, sugerează un dermatofit.

Majoritatea dermatofiților cresc într-o săptămână, dar cultura ar trebui lăsată pentru două săptămâni.

Agarul Sabouraud încurajează creșterea mai viguroasă a dermatofiților comparativ cu DTM și permite de asemenea și identificarea specifică, ce ar putea oferi informații cu privire la sursa infecției în cazurile recurente (Tabelul 2). Pigmentarea profundă roșu-maronie a stratului de dedesubt al coloniei sugerează cel mai des prezența dermatofitului ecvin, T equinum serotipul Equinum (Figura 8).

Contrar miturilor populare, adăugarea de niacină (sau soluție cu multivitamine) în mediul de cultură al dermatofitului, nu îmbunătățește creșterea T equinum serotip Equinum și nu este necesară.

Recent, un nou test qPCR a fost dezvoltat la Laboratorul Spitalului Ecvin Liphook, ce permite diagnosticul dermatofitozei ecvine în două ore și face ca examinarea microscopică și realizarea culturii să nu mai fie necesare. În plus față de câștigarea timpului, testul qPCR s-a arătat a fi de 40 de ori mai sensibil decât cultura realizată pe agar Sabouraud (OR=44.9, P<0.0001) și s-ar părea că această cultură ar putea omite mai mult de o treime din cazurile de dermatofitoză. Deși qPCR este clar metoda care trebuie aleasă pentru diagnosticul dermatofitozei la ecvine, limitarea principală a testului este incapacitatea sa de a diferenția dermatofiții vii de cei morți după tratament, deși se dezvoltă o îmbunătățire a testului care va gestiona această problemă.

Rezoluția naturală durează de obicei de la o lună până la trei luni, deși terapia este întotdeauna indicată pentru a limita contaminarea mediului aflată deja în desfășurare. Este recomandată izolarea cazurilor clinice și contactului, dar deseori acest lucru devine un compromis între ideal și practic. Sfatul specific cu privire la lungimea perioadelor de izolare este imposibil de oferit indiferent de gradul afecțiunii, datorită contaminării locale cu spori, animalul recuperat fiind un purtător și contaminând ceilalți membri. Izolarea pentru 2-4 săptămâni după tratamentul adecvat este deseori recomandată, dar ar putea fi insuficientă în multe cazuri. Spălăturile cu soluții fungicide probabil sunt mult mai rapide și eficiente decât tratamentele sistemice. O săptămână sau două de izolare după îmbunătățirea semnelor clinice (părul crește din nou pe zonele cu alopecie) pare să fie un sfat pragmatic după tratament, deși răspândirea ulterioară ar putea să apară și după acest moment.

Tratamentele topice pentru dermatofitoza includ enilconazolul sau clorhexidina și miconazolul, aplicate de două ori pe săptămână timp de două săptămâni. Este important să spălăm o zonă mare sau preferabil întregul cal întrucât, la fel ca și în cazul oamenilor, s-a demonstrat că dermatofiții viabili pot fi izolați din pielea normală, până la 6 cm de la marginile leziunilor. Expunerea la lumina naturală ar putea ajuta la rezolvarea problemei, dar ajută la răspândirea sporilor infecțioși.

Tratamentul topic al harnașamentului, echipamentului și posibil al grajdului este recomandat având în vedere că sporii

vor rămâne viabili pentru câțiva ani în condiții naturale și ajută la reinfectarea altor cai. Sterilizarea harnașamentului se poate obține cu ajutorul fiolelor de oxid de etilenă (oferiți serviciul clienților dacă sterilizarea cu gaz a echipamentului este disponibil în unitate) sau prin spălarea cu enilconazol . În încercarea de a rupe ciclul infecției, grajdurile ar trebui spălate cu clor, formol, glutaraldehidă sau un dezinfectat general. Ar trebui sugerat și ca mâinile să fie spălate cu o soluție antiseptică după manipularea cailor infectați.

FOlICulITA/FurunCulOzA BACTerIAnă Acesta este un diagnostic diferențial important al dermatofitozei având în vedere că ambele afecțiuni sunt comune, ar putea să existe concomitent, sunt deseori similare din punct de vedere vizual și sunt observate în zonele supuse frecării. Papulele mici se dezvoltă inițial și conduc repede la zone mari cu cruste și păr mat, probabil cu edem local (figura 9). În stadiile incipiente afecțiunea este sensibilă și semnificativ dureroasă – o diferență clinică semnificativă față de dermatofitoză, ce este rareori mai gravă decât durerea ușoară și sensibilitatea scăzută.

Stoarcerea leziunilor proaspete ar putea conduce la durere și la exudarea puroiului. Leziunile ar putea progresa către eroziuni și piodermită umedă sau zone de alopecie, circulare, uscate, cu descuamare. Părul și tampoanele de la crustele proaspăt ridicate ar putea fi duse pentru realizarea culturii și a microscopiei pentru a ajuta la diferențiere.

Antibioticele orale au o utilizare limitată, cu excepția cazului în care infecția este profundă (furunculoză). Cremele antibacteriene topice și spălăturile (etil lactat, benzoil peroxid) sunt tratamente eficiente, împreună cu evitarea frecării ulterioare.

Pretratamentul cu șampoane cu gudron și sulf ar putea ajuta la eliberarea crustelor. Fungicidele și bactericidele, precum clorhexidina sau povidonă-iod, ar putea fi utile în cazurile neconcludente unde este o nesiguranță cu privire la etiologia primară, bacteriană sau fungică.

Elementele de pe harnașament ar trebui dezinfectate riguros.

Totuși, clinicianul ar trebui să țină cont întotdeauna de lista cu diagnosticul diferențial atunci când diagnosticul nu poate sprijini cauzele bacteriene sau fungice, sau când nu există un răspuns la tratamentul antimicrobian. Pemfigusul foliaceu este o afecțiune neobișnuită, dar nu rară, imuno-mediată, care se prezintă sub forma zonelor răspândite de descuamare și cruste și ar trebui luat în considerare atunci cauzele mai comune par improbabile.

Caseta 1: Sumarul pașilor implicați în procedura de examinare dermatologică sugerată 1. Anamneza 2. Examinarea și descrierea leziunilor pielii 3. Clasificarea 4. Formarea listei cu diagnosticul diferențial 5. Alegerea elementelor de diagnostic ulterioare 6. Obținerea unui diagnostic prezumtiv 7. Alegerea tratamentului adecvat 8. Verificarea răspunsului la tratament

12 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

Caseta 2: Șapte categorii principale ale afecțiunii pielii la ecvine Scopul inițial al examinării ar trebui să aibă pur și simplu loc în cazul uneia dintre aceste categorii: 1. Sensibilitate modificată (prurit sau durere) 2. Umflături și zone nodulare (papule, noduli, plăci, mase) 3. Cruste și descuamări uscate 4. Pierderea părului (alopecie, hipotricoză) sau schimbări ale calității părului 5. Schimbări de pigmentare (macule și pete) 6. Afecțiuni exudative umede ale pielii 7. Afecțiunea pielii ca și parte a unei tulburări sistemice mai mari AFeCȚIunIle pIelII lA CAI Cu deSCuAMAre/FOrMAreA de CruSTe COMune

rAre

Dermatofitoza

Pemfigus foliaceu

Foliculită/furunculoză bacteriană

Seboreea Idiopatică

Dermatofiloză

Deficiență alimentară/malabsorbție/carabolism

Păduchi

Keratoză liniarp

Râia corioptică

Keratoză imprevizibilă

Plăci auriculare (papiloame

Dermatita de contact

Complexul dermatitei chișiței

Sarcoidoza

Alergiile pielii (prurit)

Afecțiunea epiteliotropă multisistemică eozinofilică Limfomul epiteliotrop (micoza fungică) Reacția medicamentoasă cutanată adversă Toxicitatea iodului Anhidroză

Tabelul 1: Principalele considerații ale diagnosticului diferențial pentru afecțiunea pielii cu descuamare și formarea de cruste la cai

Caseta 3: Mai multe cauze evidente ale leziunilor benzii coronare la cai (nu o listă completă) Afecțiunea bezii coronare cu descuamare/formare de cruste t pemfigus foliaceu t boala epiteliotrop eozinofilică multisistemică t sarcoidoza t eritemul multiform t toxicitatea seleniului t dermatita care răspunde la zinc t dermatofitoza t distrofia benzii coronare

Caseta 4: Mai multe cauze evidente ale leziunilor mucocutanate la cai (nu o listă completă). Afecțiunea pielii cu descuamare/formarea crustelor cu leziuni mucocutanate: t dermatita bacteriană t candidoza t malassezia t eritemul multiform t pemfigus vulgaris t pemfigoidul bulos t afecțiunea epiteliotropă eozinofilică multisistemică t lupus discoid Caseta 5: Exemple ale afecțiunilor la cai în care afecțiunea pielii apare ca parte a unei tulburări sistemice majore. Afecțiunea pielii cu descuamare/formare de cruste cu implicare sistemică: n boli cronice inflamatorii infiltrative n sarcoidoza n afecțiunea epiteliotropă eozinofilică multisistemică n boli autoimune ale pielii n pemfigus foliaceu n eritem multiform n pemfigus vulgaris n pemfigoid bulos n lupus sistemic n imunosupresie Caseta 6: Cauze comune ale pruritului cu formarea secundară de cruste și descuamare la cai. Afecțiuni comune pruriginoase ale pielii care ar putea fi asociate cu formarea de cruste și cu descuamarea: n păduchi n acarieni n Chorioptes n Sarcoptes n acarieni liberi n Oxyuris equi n dermatita alergică n hipersensibilitatea la mușcătura de insectă n atopia n contactul n hrana

SpeCIIle de derMATOFIȚI

SurSA prIMAră

Trichophyton equinum serotip EquiCai num Trichophyton mentagrophytes

Rozătoare

Microsporum gypseum Microsporum canis Trichophyton verrucosum Microsporum equinum

Sol/insecte Câini/Pisici Bovine Cai

Tabelul 2: Dermatofiții la ecvine și sursele primare uzuale

13

Figura 1: Plăci auriculare caracteristice cauzate de papilomavirusul ecvin (nu sunt necesare ale elemente de diagnostic sau alt tratament)

Figura 2: Leziuni caracteristice de keratoză liniară ce nu necesită un diagnostic sau un tratament ulterior

Figura 3. Descuamare cronică localizată, caracteristică, asociată cu sarcoidoza locală. Dermatita infecțioasă ar putea fi eliminată după colectarea tampoanelor și a firelor de păr, iar biopsia ar putea fi necesară pentru a confirma diagnosticul.

Figura 4: Formarea dureroasă a crustelor extensive și pierderea secundară a părului în cazul pemfigusului foliaceu, cea mai comună cauză imuno-mediată a răspândirii formării crustelor.

Figura 5: Leziuni tipice pentru dermatophilus la un cal ținut iarna afară

Figura : Dermatofitoza în flanc la cal

Figura 7: Hife fungige vizibile la un fir de păr infectat, permițând diagnosticul sigur și rapid al dermatofitozei

Figura 8: Pigmentarea tipică petru Trichophyton equinum serotipul Equinum după realizarea culturii pe mediu Sabouraud pentru 11 zile

Figura 9: Formarea dureroasă a crustelor de la foliculita stafilococică sub harnașament

14 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

Veterinarul FERMĂ din 2018 Exclusiv Online

O revistă exclusivă a medicilor veterinari dedicați animalelor de fermă/rentă. Utilizează această platformă pentru a-ți crește și consolida reputația de medic veterinar, pentru a contribui la dezvoltarea practicii medicale veterinare în România.

Vă mulțumim !

Echipa Veterinarul.RO

special cabaline

cistita la cabaline cuvinte cheie: presiune arterială, presiune sangvină sistolică, flux sangvin, metoda Doppler.

ABSTrACT Cistita (inflamația vezicii urinare) este o afecțiune mai rară la cal, apărând preponderent secundar ca și o consecință a alterărilor actului de urinare, care pot fi cauzate la rândul lor de variate alte afecțiuni (urolitiază, tumori, traume, iatrogene- cateterizări defectuoase sau de altă natură- în timpul fătării, sau chiar defecte anatomice).

16 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

L

a masculi, cistita apare mai frecvent ca și o consecință a uroliților (factori predispozanți: deshidratarea cronică fie prin lipsa apei ad libitum sau diareea cronică, diete dezechilibrate, hiperhidroza), pe când la iepe, incriminată mai frecvent este infecția vaginală; acestea și sunt mai susceptibile la această afecțiune. De asemenea, caii hrăniți cu o dietă de bază de sorg și/sau iarbă de Sudan sunt predispuși la aceste tulburări.

Datorită compoziției fiziologice a urinii de cal (conținut crescut de carbonați de calciu datorați aportului crescut de calciu din dietă și a rolului de reglator al metabolismului calcic al rinichiului ecvin), cistita sabuloasă (Figura 1) este una dintre cele mai frecvente tipuri de cistită care apare la această specie. În ca-

drul acestei afecțiuni, apare o acumulare de *nisip* vezical format din cristalele de carbonați de calciu (datorită unei epurări defectuoase), care este destul de greu și nu poate fi eliminat prin micțiune (sedimentează). Prin erodarea permanentă a mucoasei vezicii se va ajunge la o inflamație gravă, frecvent complicată cu o infecție, iar greutatea nisipului vezical va duce la destinderea musculaturii vezicale înrăutățind eliminarea deja defectuoasă.

Simptomatologie Primul simptom al cistitei sunt tulburările micțiunii (disurie, poliurie, piurie și/sau hematurie, strangurie etc), dar mai ales (frecvent primul lucru pe care îl observă proprietarii), dermatita de contact la nivelul perineului/membrelor posterioare datorată incontinenței urinare. De asemenea, mai poate apărea o colică recurentă care duce la confuzie în rândul proprietarilor îngrijorați.

Diagnostic În afara simptomelor clinice, diagnosticul cistitei ar trebui să se mai bazeze pe examinarea transrectală (punerea în evidență a unei eventuale litiaze vezicale), cistoscopie (introducerea unui endoscop în vezică cu vizualizarea eventualilor uroliți și a eroziunilor și inflamației mucoasei), sau, în lipsa acesteia pe ultrasonografia care va pune în evidență structura vezicii și eventualii uroliți.

Tratament

biogramei efectuate pe o probă recoltată aseptic, dar cele mai potrivite antibiotice sunt cele care sunt excretate puternic prin urină (amikacina, trimethoprim-sulfa, gentamicina, penicilina și enrofloxacina).

Tratamentul medicamentos va trebui să se întindă pe o perioadă mai îndelungată, deoarece bacteriile de la nivelul peretelui vezical vor duce la infecții recurente. Cei mai întâlniți germeni în cadrul cistitei ascendente sunt E. coli, Klebsiella, Enterobacter, Proteus, Corynebacterium, Streptococcus, Staphylococcus, Pseudomonas (la mânjii septici cu nefrită septică de origine hematogenă pot apărea Actinobacillus equuli, Streptococcus equi, Rhodococcus equi și Salmonella spp . Dacă cistita este cauzată de formarea de uroliți, alternativa chirurgicală oferă o soluționare bună a cazului.

prevenție Prevenirea cistitei va ușura viața proprietarului și a calului său, deoarece diagnosticul acestei afecțiuni poate fi relativ dificil de pus. Astfel, pentru prevenirea infecțiilor iatrogene, se vor curăța și dezinfecta endoscopul și regiunea peniană înainte de efectuarea unei eventuale endoscopii.

Se vor evita dietele bazate pe consumul de sorg și iarbă de Sudan, și se va administra cailor apă ad libitum. În cazul existenței calculilor vezicali, se va interveni chirurgical pentru eliminarea acestora, sau se poate efectua litotripsia electrohidraulică (contraindicată în cazurile cronice, unde apar rețele inflamatorii fibromucoide).

Tratamentul cistitei depinde foarte mult de rezultatul anti-

17

medicină internă animale de companie

Inapetența și anorexia la animalele de companie ABSTrACT. Inapețenta este definită ca reducere a apetitului, în timp ce anorexia este definită ca o lipsă completă a consumului de alimente. Acestea reprezintă simptome frecvente, însă indicatori nespecifici ai unei boli sistemice și pot exprima o stare generală de rău.

cuvinte cheie: inapetenta, anorexie, nutriţie parenterală, fluidoterapia.

MOnICA nIȚă, dVM, Clinica Veterinară The Vets

I

napetența trebuie diferențiată de apetitul capricios, care apare frecvent la câinii de talie mică.

Lista de variante frecvente pentru diagnostic diferențial: n Incapacitate de a mirosi hrana (ex.: virozele respiratorii ale pisicilor); n Pirexie; n Durere; n Afecțiuni dentare; n Afecțiuni gastrointestinale, în special corpuri străine, neoplasme intestinale, gastroenterită severă și invaginație; n Insuficiență renală;

18 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

n Afecțiuni hepatice; n Pancreatită; n Insuficiență cardiacă; n Anemie; n Boală canceroasă; n Tulburări metabolice; ex.: hipokaliemie, hipercalcemie, hipoadrenocorticism.

MOd de dIAGnOSTIC Trebuie obținută o anamneză detaliată, deoarece alte simptome pot fi mult mai utile pentru diagnosticul bolilor care evoluează. Pentru a stabili semnificația și efectele inapetenței sau anorexiei, proprietarul trebuie întrebat ce procent din cantitatea zilnică normală de hrană a ingerat pacientul, de cât timp are apetitul diminuat, dacă a slăbit în ultimul timp sau dacă apetitul hidric este modificat. Examinarea clinică trebuie să fie detaliată, fiind necesară evaluarea atentă a tuturor sistemelor de organe. Abdomenul trebuie palpat în mod special pentru depistarea maselor de țesut, deoarece acestea pot fi omise cu ușurință.

Trebuie acordată multă atenție scorului condiției corporale, gradului de hidratare și simptomelor ce pot indica o afecțiune.

Investigațiile în scop de diagnostic vor fi influențate de prezența sau absența simptomelor unei anumite boli. Dacă nu sunt prezente simptome specifice și dacă regimul alimentar inadecvat a fost exclus, trebuie prelevată o mostră de sânge pentru examen biochimic și hematologic. Parametrii biochimici măsurați trebuie să includă cel puțin azotul ureic, creatinina, albumina, globulina, enzimele hepatice și teste ale funcției biliare (ex.: activitatea acizilor biliari în dinamică), sodiul seric, potasiul seric, calciul seric, fosforul seric și glicemia. Urinanaliza (greutatea specifică, sumarul de urină ± sedimentul urinar) poate fi utilă în special dacă azotemia este evidentă la examenul biochimic al sângelui, deoarece acest test va diferenția azotemia prerenală de cea renală.

Dacă parametrii hematologici și biochimici, precum și urinanaliza nu oferă informații relevante, radiografiile abdominale și toracice sunt indicate.

TrATAMenT Identificarea și tratamentul împotriva afecțiunii cauzale va permite revenirea apetitului. În timpul perioadei de convalescență, proprietarii trebuie sfătuiți să ofere porții mai mici de hrană palatabilă și caldă, precum bucățele de carne fiartă de pui și de pește sau hrană comercială specială pentru animale convalescente. Unele animale pot accepta hrănirea manuală, însă hrănirea forțată trebuie evitată, deoarece poate duce la repulsie față de alimente. Unele animale, în special pisicile, refuză să se hrănească în perioada spitalizării, iar în acest caz se poate lua decizia externării precoce.

ce se întâmplă dacă apetitul nu revine?

Anorexia completă pe o durată mai mare de trei zile la pisici, sau mai mare de cinci zile la câine, necesită intervenție medicală urgentă. Acest aspect este mai important în cazul

pisicilor datorită riscului crescut de lipidoză hepatică. Pacientul trebuie spitalizat și trebuie să beneficieze de tratament de susținere care să includă fluidoterapie intravenoasă pentru corectarea deshidratării, precum și pentru asigurarea necesarului de întreținere. Problemele adiționale (ex.: hipokaliemia) trebuie tratate în mod corespunzător. Susținerea nutrițională trebuie asigurată pe cale enterală (ex.: permiterea nutrienților să fie absorbiți la nivelul tractului gastrointestinal) de câte ori este posibil. Necesarul zilnic caloric de repaus (kcal/24 h) pentru câinii și pisicile spitalizate poate fi calculat după formula:

NCR =(30 x kg greutate corporală) + 70.

Dacă pacientul rămâne anorexic, trebuie să se apeleze la hrănire prin tub. Tuburile nazo-gastrice sunt de obicei bine tolerate, sunt relativ simplu de aplicat și sunt ideale pentru hrănirea asistată pe termen scurt la pacienții care nu vomită sau care nu au afectat esofagul. Unii pacienți vor tolera hrănirea prin seringă, însă acest lucru trebuie realizat numai de către persoane cu experiență datorită riscului de pneumonie prin aspirație și nu trebuie continuat dacă pacientul reacționează negativ la această procedură.

Stimulenți ai apetitului pot fi utili în anumite cazuri și includ diazepam administrat pe cale intravenoasă (pisici) și ciproheptamină sau mirtazapină (câini sau pisici). Starea de vomituriție poate fi tratată cu maropitant sau metoclopramid.

Uneori se poate recurge la suplimentare cu vitamina B12 , însă aceasta pare să fie eficientă numai la pacienții cu depleție în această vitamină (ex.: unii pacienți cu afecțiuni gastrointestinale). Corticosteroizii nu trebuie folosiți în mod empiric, deoarece stimulenții pentru apetit trebuie rezervați pacienților în cazul cărora a fost identificată o afecțiune ce răspunde la tratamentul cu aceste substanțe, sau în cazul unui tratament paleativ al pacienților foarte bolnavi, dacă proprietarii acestora refuză orice tratament/investigații suplimentare.

Nutriția parenterală (ex.: pe cale i.v) este potrivită numai în cazul unui număr mic de pacienți, a căror funcție intestinală este grav compromisă, iar aceasta nu va fi abordată în general în clinică. Aveți în vedere faptul că fluidele izotonice pentru administrare intravenoasă ce conțin glucoză, precum și suplimentele cu aminoacizi, asigură numai o mică parte a necesarului caloric zilnic și nu trebuie să înlocuiască o nutriție enterală adecvată, după cum a fost menționat mai sus.

Dacă pacientul nu începe să mănânce după identificarea și tratarea procesului patologic în cauză, clinicienii trebuie să caute o cauză suplimentară a simptomelor. Examenul clinic trebuie repetat pentru a vă asigura că nu ați omis manifestarea unor simptome specifice unei anumite boli. Rezultatele testelor de sânge și radiografiile trebuie reevaluate pentru a vă asigura că nu a fost nimic trecut cu vederea.

Varianta economică Costurile pot fi minimalizate dacă cauza simptomelor poate fi identificată doar din anamneză și din examenul clinic.

Realizarea testelor inutile vor mări rapid costul intervenției.

Investigațiile pot fi prioritizate, iar apoi realizate pe rând în loc să fie realizate toate în același timp, atâta timp cât starea ani19

malului permite acest lucru. Totuși, clienților trebuie să li se aducă la cunoștință faptul că unele diagnostice pot fi puse numai prin teste specifice, iar unele dintre acestea pot necesita tratament de lungă durată, ceea ce poate duce la costuri mari.

când este bine să trimit pacientul la un specialist?

Apelarea la specialist trebuie discutată atunci când starea pacientului nu se îmbunătățește în ciuda tuturor încercărilor de a-l încuraja să mănânce și atunci când procesul patologic nu a putut fi identificat cu ajutorul investigațiilor care pot fi realizate în cadrul clinicii. Trimiterea la specialist trebuie luată în calcul în cazul în care echipamentul/personalul necesar nu este disponibil pentru asigurarea suportului nutrițional adecvat pacienților care sunt anorexici de mai multe zile.

FluIdOTerApIA Fluidoterapia reprezintă una dintre tehnicile de bază din medicina animalelor mici. Abilitatea de a menține starea de hidratare, de a controla valorile electroliților din sânge, de a menține presiunea sângelui adecvată pentru susținerea vieții, susținerea aportului adecvat de oxigen și de nutrienți la nivelul țesuturilor și ajustarea echilibrului acido-bazic, fac din aceasta cea mai utilă tehnică de tratament disponibilă practicianului veterinar. Deoarece pisicile intră într-o stare de suprahidratare mult mai rapid decât câinii, pacienții felini necesită un plan de fluidoterapie bine pus la punct.

O înțelegere a conceptelor de bază a difuziunii apei în organism este critică pentru selectarea fluidelor adecvate, calcularea volumului ce trebuie administrat și pentru determinarea ritmului și căii de administrare. Mai mult de jumătate din greutatea corporală a unei pisici (60%) este reprezentată de apă.

Acest volum total de apă (VTA) este compus din două compartimente: lichid intracelular (LIC), care reprezintă două treimi din VTA, și lichid extracelular (LEC), care reprezintă o treime din VTA. LEC se împarte în două compartimente: interstițial și intravascular. Concentrațiile de electroliți variază de la un compartiment la altul.

Există câteva indicații pentru fluidoterapie; totuși, restabilirea unei stări normale de hidratare reprezintă poate cel mai frecvent motiv pentru instituirea susținerii hidrice a pacienților felini. Înainte de începerea fluidoterapiei, pacientul trebuie cântărit și trebuie efectuat un pachet de analize de bază, care să includă hematocritul, proteinele totale și greutatea specifică a urinei. Aceasta reprezintă o etapă importantă deoarece odată început aportul de fluide, fără aceste informații este imposibil să se determine în retrospectivă parametrii respectivi.

Indicații: n Menținerea accesului venos. n Menținerea unei stări normale de hidratare. n Menținerea sau corectarea tulburărilor electrolitice. n Menținerea echilibrului acido-bazic. n Corectarea stării de deshidratare. n Suport nutrițional. n Favorizarea diurezei. n Corectarea hipovolemiei și a pierderii de sânge.

Contraindicații și precauții: n Insuficiența cardiacă: În special soluțiile saline trebuie folosite cu mare precauție la pisicile cu insuficiență cardiacă. Alte fluide pot duce în mod similar la probleme legate de insuficiență cardiacă datorită debitului cardiac scăzut și a retenției de sodiu. n Alcaloză: Soluția Ringer Lactat nu trebuie folosită în cazul alcalozei metabolice sau respiratorii. n Soluția de Dextroză 5%: Acest fluid nu trebuie folosit pentru pisicile cu hipokaliemie dacă animalul nu poate fi suplimentat cu clorură de potasiu. Este rar folosită ca unic fluid pentru fluidoterapie datorită riscului său mare de dezechilibru acido-bazic și electrolitic.

Tipuri de fluide: alegerea soluției perfuzabile potrivite

s Tipuri de soluții perfuzabile: Există două categorii principale de fluide folosite de obicei pentru fluidoterapie în clinicile veterinare: coloidale și cristaloide. Fluidele coloidale reprezintă un amestec de molecule de mici dimensiuni, care pot penetra membrana capilară, și de mari dimensiuni, care sunt reținute în lumenul vascular pentru a crește presiunea osmotică a sângelui. Soluțiile cristaloide au la bază soluție apoasă de sodiu sau glucoză, cu adaos de electroliți sau soluții tampon.

Acestea sunt capabile să pătrundă într-o anumită măsură în toate compartimentele organismului. Sunt în general destinate volumului necesar de înlocuire (corectarea deficitului de VTA) sau de întreținere (pierderi constante fiziologice). Soluția Ringer lactat, serul fiziologic (0.9%) și dextroza 5% în soluție apoasă (D5W) sunt soluțiile cristaloide folosite în mod frecvent (vezi Tabelul – 1); de aceea, trebuie să aveți la îndemână întotdeauna cel puțin două tipuri diferite de fluide. s Fluidele destinate necesarului de înlocuire: Fluidele pentru înlocuire sunt folosite pentru completarea necesarului de apă și de electroliți al organismului; acestea nu părăsesc compartimentul vascular cu atâta ușurință cu cât o fac lichidele pentru asigurarea volumului de întreținere, deși numai aproximativ 25% din cantitatea infuzată a acestora rămâne în spațiul intravascular în prima oră după tratamentul perfuzabil.

Soluția de Ringer lactat, Ringer și serul fiziologic reprezintă fluidele pentru înlocuire cel mai frecvent folosite. Soluția Ringer lactat este mai echilibrată (fiziologică) decât serul fiziologic deoarece are un conținut de electroliți mai apropiat de cel al compartimentului extracelular. De asemenea, atunci când este metabolizată, soluția de Ringer lactat are un ușor efect de tampon acido-bazic. Soluția Ringer este similară soluției Ringer lactat, cu excepția faptului că îi lipsește baza de lactat, fapt ce face din aceasta o opțiune mai potrivită pentru deshidratarea însoțită de alcaloză. Ringerul lactat este o alegere bună, în general, pentru orice situație în care există dubiu în privința alegerii soluției potrivite pentru tratamentul perfuzabil. Totuși, atât soluția Ringer lactat, cât și cea Ringer, sunt în general inadecvate deoarece soluțiile electrolitice de înlocuire necesită adesea aditivi precum clorura de potasiu. Serul fiziologic normal este inferior soluției Ringer lactat prin faptul că acesta prezintă o concentrație mai mare de ioni de sodiu și clor decât cea fiziologică; în plus, mai prezintă și ușoare proprietăți de acidifiere, care pot fi nedorite. Serul fiziologic normal este destinat în principal expansiunii volumetrice a patului vascular (expansiune volumetrică foarte rapidă), corectării hiponatriemiei și a alcalozei metabolice (atunci când este folosit împreună cu clorura de potasiu). Fluidele pentru înlocuire nu trebuie folosite

20 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

pe termen lung pentru asigurarea necesarului de întreținere pentru fluide și electroliți. Dacă nu sunt folosite în mod corespunzător pentru asigurarea necesarului de întreținere, acestea duc adesea la hipernatriemie și hipokaliemie. Majoriatatea spitalelor veterinare păstrează în stoc cantități mai mici de ser fiziologic, față de cele de Ringer și Ringer lactat. s Fluidele pentru întreținere: Fluidele pentru întreținere se folosesc pentru completarea necesarului zilnic de fluide și electroliți. Acestea sunt concepute să asigure atât necesarul compartimentului extravascular, cât și pe cel al compartimentului intravascular, deși mai întâi hidratează spațiile interstițial și intracelular. Trebuie asigurată înlocuirea cel puțin parțială a oricărui deficit înainte ca pisica să treacă de la fluidoterapia de înlocuire la cea de întreținere. Comparativ cu compoziția plasmei, fluidele de întreținere au un conținut mai mic de ioni de sodiu și clor, și un conținut mai mare de potasiu. Dextroza 2,5% în soluție salină 0,45% reprezintă o soluție de întreținere utilă atunci când este suplimentată cu clorură de potasiu, fiind opțiunea cea mai bună în situațiile în care se cere restricționarea aportului de sodiu. Fluidele de întreținere nu trebuie folosite pentru tratamentul hipovolemiei, deoarece compoziția acestora diferă cu mult față de cea a plasmei în ceea ce privește concentrația electroliților. Utilizarea inadecvată a fluidelor de întreținere în scopul asigurării volumului de înlocuire poate duce la hiponatriemie și, în funcție de soluția folosită, la hiperkaliemie. s Soluția apoasă de dextroză 5%: D5W este rareori folosită ca unică soluție pentru fluidoterapie, însă prezintă anumite indicații în planul de susținere hidrică. Aceasta este lipsită complet de electroliți și este considerată a fi „ne-echilibrată”. După administrare, devine hipotonă comparativ cu plasma deoarece dextroza este metabolizată până la dioxid de carbon și apă. De aceea, aceasta reprezintă echivalentul administrării „apei pure” deoarece se redistribuie în întreg organismul. D5W nu trebuie folosită pentru creșterea volumului patului vascular deoarece cea mai mare parte a acestei soluții pătrunde în compartimentul intracelular (adică spațiul extravascular). Scopul său principal este acela de a asigura deficitul de apă. Soluția nu este potrivită pentru suplimentarea necesarului caloric al pacientului și nu trebuie administrată pe cale subcutanată. s Dezechilibrele electrolitice: Trebuie acordată o atenție deosebită aprecierii electroliților atunci când doriți să administrați fluide pacientului. s Opțiunile pentru fluide în fiecare situație clinică în parte sunt listate în Tabelul 2.

calea de administrare a fluidelor Căile de administrare disponibile includ calea orală, subcutanată, intraperitoneală, intravenoasă și intraosoasă (I.O). În cazul animalelor debilitate, se preferă căile intravenoasă, subcutanată și, ocazional, intraosoasă. s Calea intraosoasă: Administrarea I.O este uneori folosită pentru puii de pisică la care venipuncția este imposibilă; aceasta poate fi folosită și la pisicile adulte atunci când presiunea sângelui este foarte mică. Această rută poate fi dureroasă, însă prezintă avantajul de a fi sigura și eficientă pentru furnizarea fluidelor. Măduva osoasă prezintă acces direct la circulația sistemică, iar fluidele vor fi astfel rapid absorbite. Sângele și anumite medicamente pot fi administrate și pe cale I.O. s Calea subcutanată: Această cale de administrare este convenabilă, rapidă și ușor de accesat, însă absorbția este limitată atunci când circulația periferică este precară. Această rută de obicei nu poate asigura necesarul zilnic de fluide în cazul

majorității animalelor și este contraindicată în cazul celor foarte deshidratate, hipovolemice sau hipotermice. Numai fluidele izotonice (sau aproape izotonice) pot fi administrate subcutanat. Cateterele subcutanate fenestrate sunt ideale pentru furnizarea fluidelor suplimentare pe o perioadă mai lungă de timp. s Calea intravenoasă: Această cale de administrare este preferată față de celelalte în cazul pisicilor bolnave care necesită un volum de fluide de înlocuire mai mare decât cel moderat.

Poate fi folosită fie o venă periferică (cefalică), fie o venă centrală (jugulară sau cavă posterioară, prin intermediul cateterului aplicat pe vena safenă medială) pentru aplicarea unui cateter venos. Este nevoie de experiență și răbdare pentru însușirea abilității de aplicare a unui cateter venos central; însă, acest cateter oferă avantajul unui acces venos liber, al colectării unei mostre de sânge prin cateter, al păstrării cateterului în venă timp de până la o săptămână și al măsurării presiunii venoase centrale. s Calea intraperitoneală: Atunci când accesul venos este limitat, soluțiile cristaloide pot fi administrate în cavitatea peritoneală. Această rută este utilă în special atunci când pacientul este hipotermic, deoarece fluidele calde pot ajuta la normalizarea temperaturii corporale centrale.

Volumul de fluide recomandat Estimarea gradului de deshidratare: Evaluarea gradului de deshidratare (volumul total de apă/VTA) se bazează pe observații clinice. O pisică trebuie să piardă aproximativ 5% din greutatea corporală alcătuită din apă înainte ca semnele deshidratării să fie observate (ex.: pliul de piele format prin apucarea și ridicarea pielii de la nivelul umerilor nu revine imediat la forma inițială). (Vezi Tabelul 3 pentru informații suplimentare legate de estimarea gradului de deshidratare). Monitorizarea gradului de deshidratare include măsurări repetate ale greutății corporale, ale presiunii venoase centrale și, atunci când este posibil, ale presiunii osmotice coloidale a sângelui (în special în clinicile mari, specializate). Din păcate, testele de laborator (hematocritul, proteinele totale și azotul ureic) nu indică deshidratarea în mod mai precis decât examinarea clinică. s Volumul ce trebuie administrat: Cel mai convenabil mod de determinare a volumului de hidratare necesar este acela de a estima necesarul pe o perioadă de 24 ore. Trebuie avute în vedere trei tipuri de nevoi: (a) deficit estimat (deshidratare) în caz că acesta există; (b) necesar de întreținere (ex.: pierderi prin urină, fecale, pe cale subcutanată și respiratorie); (c) pierderi suplimentare (ex.: vomă, diaree, febră și exsudat al plăgilor). Aveți în vedere că 1 L de apă este echivalent cu 1 kg de greutate corporală câștigată. De aceea, necesarul de fluide în 24 ore = deficit + volum de întreținere + pierderi suplimentare. s Estimarea gradului de deshidratare: Gradul de deshidratare poate fi estimat prin examen clinic (vezi Tabelul 3).

Exemplu: O pisică de 4 kg prezintă 10% deshidratare.

4 kg x 0,10 = 0,4 kg = 400 ml deficit s Estimarea necesarului de întreținere: Necesarul de întreținere pentru fluide este estimat la 40-60 mL/kg/zi. Unele pisici grav bolnave pot să nu tolereze limita maximă a acestui interval.

21

Exemplu: pisică de 4 kg x 50 mL/kg/zi = 2000 mL/zi s Estimarea pierderilor suplimentare de lichide: Volumul de fluide pierdute sub formă de vomă sau diaree într-un interval de 24 ore se măsoară în mL.

Exemplu: O pisică de 4 kg elimină prin vomă 30 mL lichide de 4 ori/zi.

30 mL x 4 = 120 mL Necesarul total de fluide în 24 ore: 400 mL din deshidratare + 200 mL pentru întreținere +120 mL pierderi suplimentare 720 mL fluide necesare pentru 24 ore s Rata de infuzie: Volumul de fluide ce trebuie administrat într-o oră se calculează împărțind la 24 volumul total de fluide necesare.

Exemplu: 720 mL/24 ore = 30 mL/oră s Fluidele cu administrare subcutanată: Majoritatea pisicilor adulte pot tolera între 100 – 200 mL de fluide administrate S.C în spațiul interscapular. Lichidele pot inițial să apară „grupate” în această zonă, însă vor fi absorbite treptat pe parcursul a câtorva ore.

Ritmul de administrare a fluidelor

n Atunci când se administrează fluide subcutanate, ritmul de administrare a acestora este dictat de confortul pacientului.

Ritmul de picurare este în general mai comod decât injectarea intravenoasă cu ajutorul unei seringi. n În caz de hipovolemie severă sau șoc, se poate administra în siguranță maxim un „volum sânge” pe parcursul unei ore, dacă nu se suprapun și alte complicații (ex.: edem pulmonar sau cerebral sau insuficiență cardiacă). La pisici, un „volum sânge” are o valoare aproximativă de 66 ml/kg. n Deshidratarea ușoară sau moderată se corectează cel mai eficient pe parcursul a 24 ore, pentru a oferi fluidelor șansa să

difuzeze în mod echilibrat în toate compartimentele. n Deshidratarea severă poate necesita corectarea pe parcursul a mai puțin de 12 ore. n Pentru a administra fluide pe o perioadă de 24 ore, ritmul de administrare (mL/oră) se calculează prin divizarea necesarului zilnic total de fluide (în mL) la 24. n Atunci când folosiți un infuzor automat, ritmul de administrare se poate respecta cu acuratețe. Atunci când se folosește un set pediatric de perfuzie cu curgere gravitațională prin picurare, administrarea fluidelor se simplifică dacă unitatea de măsură în mL/oră este transformată în picături/minut (setul de perfuzie prin picurare gravitațională pentru oameni adulți nu este recomandat pentru pisici). Setul pediatric prin picurare poate asigura un ritm de infuzie de 60 picături/mL.

Picături/minut = volum total/perioadă de timp totală (în ore) x 1 ora/60 minute x picături/mL n Dacă fluidele administrate intravenos curg la picătură, se recomandă folosirea unei pungi mici de soluție perfuzabilă și a unui perfuzor pediatric cu curgere prin picurare, pentru a se minimaliza riscul de infuzare accidentală a unui volum mare de lichid. Totuși, utilizarea unui perfuzor pediatric prelungește în mod semnificativ durata administrării.

COMplICAȚII pOSIBIle Atunci când pisica prezintă atât insuficiență renală, cât și insuficiență cardiacă congestivă, fluidoterapia este extrem de complicată deoarece necesitatea diurezei trebuie pusă în balanță alături de incapacitatea cordului de a face față unei cantități suplimentare de lichide. Astfel de pacienți trebuie monitorizați cu maximă atenție.

Fluidoterapia

n Soluția Ringer lactat poate complica situațiile de suprahidratare sau de retenție a fluidelor, edem pulmonar pre-existent, edem cerebral sau insuficiență cardiacă congestivă. n Volumul excesiv de fluide poate provoca hemodiluție. n Deshidratarea prelungită trebuie corectată cu precauție datorită potențialului de apariție a edemului cerebral.

VOluM de MenȚInere (M) SOdIu IOnIC SAu înlOCuIre (Meq/l) (I)

pOTASIu IOnIC (Meq/l)

ClOr IOnIC (Meq/l)

GluCOză (G/l)

TOnICITATe

OSMOlArITATe (MOSMO/l)

rInGer lACTAT

I

130

4

109

0

izotonică

273

rInGer

I

147

4

156

0

izotonică

310

SOluȚIe SAlInă 0,9 %

I

155

0

155

0

izotonică

308

dexTrOză 5% în SOluȚIe SAlInă 0,45 %

M

77

0

77

25

izotonică

280

dexTrOză 5%

I

0

0

0

50

hipertonică

253

Tabelul 1: Soluțiile perfuzabile uzuale din comerț

22 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

BOAlă

FluIde ȘI SuplIMenTe reCOMAndATe

OBSerVAȚII

Diabet zaharat, necomplicat

-

Fluidoterapia nu este de obicei necesară.

Diabet zaharat, complicat

Soluție salină 0,9 %

Concentrațiile de glucoză, fosfor și potasiu trebuie monitorizate cu atenție după începerea administrării insulinei. Depleția de potasiu a „întregului organism” este frecventă, chiar dacă nivelul seric al acestuia este normal. **Dacă valoarea potasiemiei nu se cunoaște, adăugați 40 mEq clorură de potasiu/L soluție perfuzabilă și monitorizați animalul. Dacă pisica prezintă hiperosmolaritate severă (ex.: letargie sau confuzie), rehidratați animalul cu precauție în primele 12 ore, datorită riscului ridicat de edem cerebral.

Diaree acută

Ringer lactat***

Suplimentarea cu potasiu se poate face în mod agresiv.

Diaree cronică

Ringer lactat

Corectați orice tulburări electrolitice și acido-bazice.

Lipidoză hepatică

Soluție salină 0,9 %

Este necesară clorura de potasiu ≥ 20 mEq/L, în majoritatea cazurilor; monitorizați potasemia și fosfatemia; NU folosiți Ringer lactat sau soluții pe bază de dextroză dacă nu aveți teste de laborator care să justifice folosirea acestora.

Hipercalcemie

Soluție salină 0,9 %

Induce diureza; monitorizați nivelul potasiemiei.

Hiperkaliemie

Soluție salină 0,9 % (Ringerul lactat se acceptă ca alternativă)

Dacă hiperkaliemia este severă, suplimentarea cu dextroză însoțită sau nu de insulină poate avea beneficii; dacă viața animalului este amenințată de excesul de potasiu, este indicat gluconatul de calciu.

Hipokaliemie

Ringer lactat

Evitați bicarbonatul de sodiu, insulina și soluțiile perfuzabile pe bază de glucoză atunci când este posibil. Hipokaliemia refractară poate fi datorată hipomagneziemiei.

Hipernatriemie

Ringer lactat

Corectați deficitul hidric treptat.

Hiponatriemie

Soluție salină 0,9 %

Corectați deficitul hidric treptat.

Pancreatită

Ringer lactat

Monitorizați nivelul de potasiu din sânge și suplimentați-l la nevoie; administrați 20 mEq/L dacă nu cunoașteți valorile serice.

Insuficiență renală acută

Ringer lactat

Monitorizați cu atenție producția de urină, pentru a evita suprahidratarea.

Insuficiență renală cronică Vomă acută Vomă cronică

Volum de înlocuire: Ringer lactat sau Monitorizați nivelul de potasiu din sânge și suplimentați-l la nevoie; administrați 20 soluție salină 0,9 % mEq/L dacă nu cunoașteți valorile serice. În general este necesară fluidoterapie intravenoasă; administrarea S.C și repausul alimenRinger lactat tar (NPO timp de 24 ore) sunt în general indicate.

Soluție salină dacă statusul acidobazic nu se cunoaște; Ringer lactat în caz de acidoză

Suplimentarea cu potasiu este în general necesară; dacă nivelul potasemiei nu este cunoscut, suplimentați cu 20 mEq/L de potasiu fluidele de înlocuire și mentenanță.

Tabelul 2: Soluții perfuzabile recomandate pentru anumite situații medicale* * Pentru fiecare pacient în parte, alegerea soluției perfuzabile potrivite și a suplimentelor trebuie să se bazeze pe anamneză, examen clinic și teste de laborator. ** Hipokaliemia este probabilă; trebuie determinate valorile serice ale potasiului, iar animalul trebuie suplimentat cu clorură de potasiu în funcție de necesitate, la un ritm de administrare de maxim 0,5 mmol/kg/h (0,5 mEq/kg/h). *** Ringerul lactat poate avea un efect de tamponare a acidității ușoare prin conversia radicalului lactat în bicarbonat.

GrAd de deShIdrATAre

SeMne ClInICe

5%

Tahicardie, mucoase uscate; pielea revine lent la normal după formarea unui pliu la nivelul umerilor (turgescență ușor scăzută a pielii); fără alte semne clinice.

6-8 %

Turgescență a pielii ușoară sau moderată; mucoase uscate.

10-12 %

Turgescență ridicată a pielii; tahicardie; timp de reumplere capilară crescut; letargie; enoftalmie.

Tabelul 3: Aprecierea gradului de deshidratare.

23

Veterinarul Pregătire Continuă Exclusiv Online

Cursurile Veterinarul online de 10 ani protocoale și proceduri medicale 1. Protocoale veterinare pentru clinicile veterinare - discuții și modele: EURONL 15-2016 2. Proceduri clinice la vaci I: EURONL04-2016 3. Proceduri clinice la vaci II: EURONL05-2016 4. Bolile de piele bacteriene la bovine: EURONL06-2016 5. Protocoale veterinare pentru practicienii pe ecvine I: EURONL08-2016 6. Protocoale veterinare pentru practicienii pe ecvine II: EURONL09-2016 7. Proceduri clinice la cai I: EURONL 10-2016 8. Proceduri clinice la cai II: EURONL11-2016 9. Proceduri clinice la cai III: EURONL 12-2016 10. Realizarea manoperelor chirurgicale la cai, pe teren: EURONL 13-2016 Cursuri animale mari și de rentă 11. Anestezia locală la rumegătoare și porci: EURONL07-2016 12. Anestezia pentru intervenția chirurgicală a colicii la cal: EURONL 14-2016 13. Ecografia la vacile cu lapte: EURONL 30-2018 14. Pesta rumegătoarelor mici: EURONL08-2018 15. Operația de cezariană la vacă: EURONL09-2018 16. Intervenții în fătări distocice la vaci: EURONL10-2018 17. Operația de torsiune a cheagului: EURONL11-2018 18. Curățarea corectă a copitelor: EURONL12-2018 19. Dermatoza nodulară la bovine: EURONL13-2018 20. Șchiopătura la cai: EURONL14-2018 21. Bolile pulmonare la cai: EURONLl5-2018 22. Diagnostic diferențial în boli digestive la cai: EURONL16-2018 23. Colica la cai: diagnostic, tratament, intervenții de urgență: EURONL 17-2018 24. Boli de piele bacteriene la ovine: EURONL18-2018 25. Biosecuritatea în fermele de porci: EURONL19-2018 26. Diagnostic diferențial în boli respiratorii la porci: EURONL20-2018 27. Diagnostic diferențial afecțiuni digestive la porci cu diaree: EURONL21-2018 28. Boli datorate stresului la porci: EURONL22-2018 29. Pesta Porcină Africană - PPA EURONL01-2018 30. Anemia infecțioasă ecvină: EURONL02-2020 31. Blue tongue - EURONL03-2020 32. Bruceloza la ovine și caprine: EURONL04-2020 33. Encefalopatii spongiforme transmisibile: EURONL05-2020 34. Febra aftoasă: EURONL06-2020 35. Leucoza bovină: EURONL07-2020 36. Oncopatii la mamiferele de productie și carnasiere: EURONL08-2020 37. Pesta porcina clasică: EURONL09-2020 38. Rinopneumonia ecvină: EURONL10-2020 39. Salmoneloze zoonotice: EURONL11-2020 40. Bruceloza la suine: EURONL12-2020

42. Influența aviară: EURONL13-2020 42. Tuberculoza la bovine: EURONL14-2020 Cursuri animale mici și de companie 43. Anestezia la animalele de companie - Managementul durerii: EURONL 16-2016 44. Anestezia la animalele de companie - Condiții generale pentru anestezice: EURONL 17-2016 45. Medicina preventivă la dihori - Abordări în practica curentă: EURONL 18-2016 46. Anestezia la animalele exotice I: EURONL19-2016 47. Anestezia la animalele exotice II: EURONL20-2016 48. ABC-ul bolilor la porumbei: EURONL21-2016 49. Pacientul lepure - Elemente de bază pentru practicianul veterinar: EURONL23-2018 50. Afecțiuni comune la reptile: EURONL24-2018 51. Afecțiuni respiratorii la păsările exotice: EURONL25-2018 52. Boli fungice - Diagnostic diferențial câine-pisică: EURONL26-2018 53. Managementul șocului la câini și pisici: EURONL27-2018 54. Ecografia abdominală la pisică: EURONL28-2018 55. Tehnici de anestezie la câine și pisică: EURONL29-2018 Management, marketing, finanţe 56. Marketing în sala de recepție/așteptare: EURONL0J-2016 57. Managementul de personal în cabinetul veterinar: EURONL01-2016 58. Programe de marketing dinamice pentru cabinetele veterinare - EURONL02- 2016 59. Relații publice - abordări creative - Facebook pentru cabinetele veterinare: EURONL22-2016 60. Internetul în campaniile de advertising: EURONL23-2016 61. Promovarea directă pentru medicii și cabinetele veterinare: EURONL24-2016 62. Campanii de advertising pentru medicii și cabinetele veterinare: EURONL25- 2016 63. Introducere în advertisingul pentru medicii veterinari: EURONL26-2016 64. Brandingul personal în social media: EURONL27-2016 65. Managementul veterinar - Costurile de personal: EURONL02-2018 66. Managementul procedurilor de bună practică veterinară: EURONL03-2018 67. Managementul administrarii unui cabinet veterinar: EURONL04-2018 68. Comunicarea în situații de criză în cabinetul veterinar: EURONL05-2018 69. Managementul comunicării în cabinetul veterinar: EURONL06-2018 70. Management veterinar - Politici de preț: EURONL07-2018 71. Telemedicina în medicina veterinară EURONL01-2020

disponibile pentru 2021

stomatologie animale de companie

Abcesele dentare la animalele de companie ABSTrACT. Abcesele dentare sunt inflamații puternice ale gingiilor și apar de obicei ca urmare a unor afecțiuni dentare netratate. Partea cea mai rea este că în perioada unui abces dentar, bacteriile intră mai ușor în gingie și se înmulțesc rapid.

cuvinte cheie: abces gingival, abces periodontal, abces periapical.

rAluCA-MIhAelA zVOrăȘTeAnu,dVM, phd Lector Universitar, Președinte RSVD

P

rimele simptome ale unui abces sunt senzația de disconfort în timpul masticației și durerile pulsatile la nivelul zonei infectate, accentuate atunci când regiunea este palpată, în cazul câinilor această afecțiune se manifestă prin evitarea masticației pe partea afectată și apariția stării de inapetență.

Dacă dintele nu este tratat, starea pacientului se degradează, apărând și alte simptome precum febră, respirație urât mirositoare, oboseală fizică, până la modificarea zonei corespunzătoare dintelui afectat și scurgerea de sânge și puroi din abces.

Frecvent, abcesul apare localizat în zona extraorală (Figurile 1,2 și 3) în regiunea infraorbitală corespunzătoare premolarilor și molarilor (M2,P3,M1,P4), etiologia este relatinată cu camera premolară superioară. Radiografia dentară este indicată întot-

26 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

deauna pentru stabilirea diagnosticului de certitudine (Figurile 4 și 5).

Pe măsură ce infecția se răspândește, pulpa dentară este distrusă și osul maxilar începe să fie afectat. Pe perioada în care infecția se instalează la nivelul maxilarului este posibil ca durerile să scadă în intensitate, starea generală a animalului ameliorându-se, însă situația se agravează, nu se ameliorează.

Diminuarea durerii se explică prin faptul că, odată cu dizolvarea maxilarului, se produce și o deteriorare a nervului din regiunea aferentă, deteriorare care poate duce la moartea nervului. Distrugerea treptată a maxilarului împiedică menținerea fixă a dintelui în alveola dentară, cauzând pierderea acestuia.

Dacă nu este tratată, infecția se poate răspândi și în alte zone ale organismului, punând în pericol viața pacientului.

Există 3 tipuri de abces dentar: Abces gingival.

Abcesul este doar în țesutul gingiei și nu afectează dintele sau ligamentul periodontal.

Abcesul periodontal Acest abces pornește din structura de suport a osului dintelui.

Abcesul periapical Acest abces este localizat în pulpa moale a dintelui.

Cauzele unui abces dentar sunt de natură diversă, însă de cele mai multe ori, apariția lui este pricinuită de o pungă paradontală netratată sau de un traumatism, fractură sau carie dentară(Figurile 6 și 7). În cazul abceselor, tratamentul se face chirurgical prin extragerea dintelui afectat(Figurile 7,8,9) și antibioterapie.

Abcesul dentar poate fi prevenit printr-o igienă orală corespunzătoare și evitarea traumatismelor dentare provenite din joaca cu obiecte dure sau oase. De asemenea, periajul dentar preîntâmpină apariția plăcii bacteriene și a tartrului. Consultul stomatologic veterinar periodic și efectuarea unei igiene dentare profesionale sunt necesare pentru menținerea igienei orale.

Figura 1: caz 1 Rottweiler, 6 ani

Figura 2: metis,11 ani

Figura 3: Fox terrier, 8 ani

Figura 4: rx Rottweiler

27

Figura 5: rx metis

Figura 6: Fox terrier, abces din cauza cariilor

Figura 7: Rottweiler, în timpul extracției

Figura 8: metis, aspectul Pm înainte de intervenție

Figura 9: Rottweiler, dupa extracție

Figura 10: metis după intervenție

28 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

Veterinarul PET din 2018 Exclusiv Online

Veterinarul PET pentru medicii veterinari

nr.3

Interviu cu dr. Dan Sebastian consilier știinţific al Societăţii Române de Chirurgie Orofacială și Stomatologie Veterinară Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România

www.veterinarul.ro

O revistă exclusivă a medicilor veterinari dedicați animalelor de companie. Utilizează această platformă pentru a-ți crește și consolida reputația de medic veterinar, pentru a contribui la dezvoltarea practicii medicale veterinare în România.

Vă mulțumim !

Echipa Veterinarul.RO

chirurgie animale de companie

Gestionarea durerii la câine şi pisică - continuare din nr. 41 ABSTrACT. Gestionarea durerii este esenţială în medicina veterinară. Ameliorarea durerii nu este doar o obligaţie profesională (nu trebuie să uităm jurământul medicilor veterinari de a „alina durerea şi suferinţa animalelor”), ci şi un elementcheie al vindecării animalelor şi al întăririi legăturii dintre medicul veterinar şi pacientul său. Principiile de gestionare a durerii ale unei clinici veterinare denotă înclinaţia acesteia către compasiune faţă de pacienţii săi, către recuperarea optimă din boală, traumatisme sau intervenţii chirurgicale şi către îmbunătăţirea calităţii vieţii animalelor.

cuvinte cheie: boala articulară degenerativă, GAG, glicozaminoglicani, IRC , insuficienţă renală cronică, BAD, boală articulară degenerativă.

GeSTIOnAreA durerII ASOCIATe Cu BOAlA ArTICulAră deGenerATIVă prezentarea generală a bolii articulare generative la animalele de companie Bolile articulare degenerative (BAD), inclusiv osteoartrita, reprezintă una dintre cele mai semnificative şi mai greu depistabile boli ale câinilor şi pisicilor. BAD prezintă relevanţă clinică datorită prevalenţei şi incidenţei sale la nivel global la animalele în vârstă. În timp ce metodele de diagnostic al BAD la câine sunt bine stabilite, cea mai bună metodă de diagnostic a acestei boli la pisici încă nu a fost determinată.

Tratamentul împotriva BAD începe după debutul bolii, care are loc de obicei încă de la o vârstă fragedă la câini (ex.: etio-

30 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

logie conformaţională) şi pisici (etiologie necunoscută) şi persistă pe toată durata vieţii animalului. Poate mai mult decât în cazul altor boli, tratamentul contra BAD beneficiază de combinarea metodelor farmacologice cu cele non-farmacologice.

Odată ce diagnosticul este stabilit, obiectivele tratamentului, aşteptările legate de acesta şi prognosticul trebuie analizate înainte de iniţierea tratamentului. Îngrijitorul reprezintă o componentă importantă a oricărui program terapeutic şi trebuie considerat parte din echipa de medici.

Deoarece intervenţia precoce poate întârzia instalarea bolii şi poate atenua severitatea acesteia, specialiştii insistă ca principala şi cea mai importantă măsură de tratament şi de prevenţie a BAD la câine să fie optimizarea greutăţii corporale. S-a demonstrat faptul că menţinerea conformaţiei corporale suple încă de la o vârstă fragedă minimalizează evoluţia BAD la rasele predispuse. La pacienţii supraponderali, simpla scădere în greutate, chiar şi cu 6,1-8,85%, ameliorează simptomele BAD. Există informaţii clare care susţin utilizarea AINS pentru tratamentul durerii secundare BAD la câine. Informaţile legate de siguranţa şi eficacitatea administrării pe termen lung a AINS pare să sugereze existenţa unor beneficii generale de pe urma acestor medicamente pentru o perioadă mai mare de timp, conform dozelor şi intervalelor de timp menţionate în prospect, cu condiţia ca pacientul să nu prezinte factori de risc adiţionali. Tratamentul cu AINS trebuie adaptat nevoilor fiecărui pacient în parte. AINS pentru uz veterinar studiate pentru administrare pe termen lung (între 28 zile şi 1 an) au demonstrat o siguranţă clinică satisfăcătoare la câine, condiţii în care 95-97% dintre câini au beneficiat de tratamentul cu AINS la dozele şi intervalele de timp recomandate fără a manifesta efecte adverse pe durata acestui studiu. Nu există în prezent date care să sugereze riscuri mai mari de apariţie a efectelor adverse ale AINS odată cu creşterea dozei. Unii câini pot necesita câteva săptămâni de tratament cu AINS înainte de a fi observată o îmbunătăţire a stării clinice a acestora.

Pe lângă AINS, există şi alte opţiuni de tratament ce pot fi luate în considerare. În primul rând, GAGPS prezintă o probabilitate mai mare de a avea efecte benefice atunci când sunt administrate încă din faza incipientă a bolii. După cum a fost menţionat şi anterior, există un produs comercial aprobat de FDA, cu eficacitate şi siguranţă clinică dovedite. În al doilea rând, informaţiile ce susţin îmbunătăţirea analgeziei şi a funcţiei membrului afectat în timpul exerciţiilor fizice sunt bine stabilite în medicina umană şi încep să capete contur şi în medicina veterinară. În al treilea rând, o analiză sistematică a informaţiilor disponibile din câteva studii oarbe ce au aplicat principiul placebo confirmă utilitatea dietelor bogate în acid eicosapentaenoic pentru câinii afectaţi de BAD. Alte câteva strategii pot fi, şi adesea sunt folosite, însă în prezent informaţiile legate de acestea sunt deficitare, contradictorii sau lipsesc.

BAd lA FelIne: COnSIderAȚII TerApeuTICe Până la începutul anilor 2000, a fost acordată puţină atenţie pisicilor cu BAD; totuşi, estimări extrase din câteva studii sugerează faptul că 40-92% dintre pisici pot prezenta simptome asociate cu BAD. BAD la feline este în prezent recunoscută ca fiind o problemă serioasă legată de bunăstarea acestora, în special la pisicile mai în vârstă, fenomen ce ia amploare cu rapiditate din punct de vedere demografic. Cele mai frecvent afectate articulaţii par să fie cele coxale, ale grasetului, ale tarsului, ale cotului, toracolombare şi lombosacrale. Pentru fiecare an adău-

gat la vârsta pisicii, scorul de durere total estimat al BAD creşte cu aproximativ 13,6%. Mai mult, există o creştere dramatică a prevalenţei şi a gravităţii bolii în jurul vârstei de 10 ani. Diagnosticul de BAD la feline se bazează pe o anamneză detaliată ce reflectă modificări ale comportamentului şi stilului de viaţă al animalului, pe examenul clinic şi, eventual, pe imagini radiografice.

Modificările de comportament reprezintă cele mai frecvente semne ale durerii asociate cu BAD la pisică. BAD felină este de obicei bilaterală, deci chiar dacă pisicile şchiopătează rareori, pot prezenta mai degrabă rigiditate articulară sau deplasare mai greoaie, pot deveni mai puţin active (mai ales noaptea), pot să îşi piardă abilitatea de a sări la înălţime sau pot să realizeze sărituri mult mai rar. Proprietarii observă adesea că pisicile lor au un mers foarte rigid atunci când coboară sau urcă scări. Pisica poate încerca să evite contactul cu proprietarul sau atingerea spatelui şi a membrelor. Arătând proprietarului o listă de gesturi frecvente asociate cu durerea cauzată de BAD, puteţi facilita stabilirea diagnosticului (Tabelul 3).

Se poate presupune că o pisică în vârstă prezintă deja BAD într-o anumită măsură şi trebuie făcut efort pentru a se recurge la manipulare atentă şi la saltele moi pe care să fie aşezată pisica în timpul examinării clinice. Un răspuns clinic pozitiv la analgezice va indica, de asemenea, prezenţa BAD. A fost lansată o primă metodă metrologică clinică validată pentru evaluarea durerii muscolu-scheletice la pisici, aceasta fiind în prezent disponibilă pentru utilizarea în practica veterinară.

AINS reprezintă principalul mijloc de tratament farmacologic al BAD la alte specii, existând dovezi considerabile care le susţin eficienţa şi în cazul pisicilor. În SUA, totuşi, AINS nu sunt aprobate pentru uzul pe termen lung la pisici, iar posibilele lor efecte secundare descurajează utilizarea lor frecventă la această specie. Toxicitatea renală trebuie luată în calcul întotdeauna atunci când sunt folosite AINS; totuşi, un studiu retrospectiv a demonstrat faptul că utilizarea pe termen lung a meloxicamului nu a redus durata de viaţă a pisicilor cu vârste de peste 7 ani ce au prezentat în prealabil insuficienţă renală cronică cu evoluţie stabilă, comparativ cu pisicile fără insuficienţă renală.

Meloxicamul în doză mică (ex.: 0,01-0,03 mg/kg/24 h p.o) este eficient în tratamentul artritei la pisici şi este bine tolerat chiar şi de către pisicile suferinde de insuficienţă renală cronică, cu condiţia ca evoluţia clinică să fie stabilă. Meloxicamul este eficient atunci când este administrat la fiecare 24 ore, fiind palatabil pentru majoritatea pacienţilor şi uşor de administrat. În Europa, Australia şi în multe alte ţări, meloxicamul este omologat pentru uzul pe termen lung la pisici, la o doză de 0,05 mg/kg/24 ore. Calea de administrare orală şi utilizarea pe termen lung a meloxicamului la pisici nu este aprobată oficial în SUA. Robenacoxib-ul este un inhibitor selectiv al COX-2 omologat pentru combaterea durerii post-chirurgicale la pisici. Utilizarea sa la pisicile afectate de BAD sau la cele în vârstă nu a fost studiată, însă informaţiile existente confirmă siguranţa clinică a acestuia pe termen lung la pisicile tinere (ex.: doze de 5 ori mai mari decât cele recomandate timp de 6 luni şi de zece ori mai mari timp de 6 săptămâni).

Dozarea în funcţie de greutatea corporală, monitorizarea atentă a evoluţiei clinice (în special apetitul), testele de laborator periodice şi adaptarea planului de tratament în funcţie de necesitate sunt măsuri recomandate în cazul pisicilor ce beneficiază de tratament cu AINS. AINS trebuie folosite cu precauţie, în funcţie de caz, pentru pisicile cu BAD. 31

Tabelul 3. Semne ale bolii articulare degenerative (BAD) la pisici

COMpOnenTA COMpOrTAMenTAlă Interacțiunea cu alte animale Somn şi odihnă

IndICATOrI AI BAd Se retrage, se ascunde, depinde mai mult de proprietar, iritabilitate crescută la atingere, agresivitate față de proprietar sau față de alte pisici.

Scade perioada de somn şi odihnă, somn superficial, agitație, căutarea insistentă a unei poziții confortabile, adoptarea unei poziții anormale (nu încolăcită).

Apetit

Apetit diminuat, însă continuă să mănânce.

Postură

Spate încovoiat, cap lăsat în jos, poziții anormale în timpul odihnei, privire piezişă, expresie facială ce indică disconfort.

Igienă corporală

Tranzit intestinal diminuat, defecă în casă, incapabilă de a urca în litieră.

Utilizarea litierei

Refuză să se îngrijească, blană încâlcită, lins persistent al zonelor dureroase.

Joacă

Se joacă mai puțin, evită săriturile.

Vocalizări Mobilitate

Vocalizează mai mult, însă vocalizările asociate salutului sau alte vocalizări plăcute sunt mai rare, sâsâie dacă este atinsă în zonele dureroase, adoptă o privire piezişă dacă simte durere acută.

Nu mai sare atât de sus sau atât de des, evită să sară, dificultăți în urcarea sau coborârea scărilor, privire piezişă, rigiditate, activitate redusă, prezintă dificultate la intrarea sau ieşirea din litieră, doarme în locuri mai accesibile.

Tratamentul BAD la pisici trebuie să fie concentrat pe modificările ambientale, pe lângă terapia farmacologică. În afară de treptele şi rampele care să faciliteze accesul pisicilor în zonele supranivelate, litierele adiţionale cu câte cel puţin o latură denivelată ar putea să le faciliteze şi mai mult deplasarea. Proprietarii pot, de asemenea, să le asigure animalelor fizioterapie prin joaca cu jucăriile preferate, pentru a încuraja mobilitatea şi efortul fizic.

ATunCI Când durereA perSISTă: InTernAre în SAnATOrIu şI înGrIjIrI pAleATIVe În țările civilizate, sanatoriile sunt destinate să asigure confort şi îngrijiri speciale pacienţilor aflaţi la sfârşitul vieţii şi să susţină moral familiile acestora de-a lungul procesului de des-

părţire. Serviciile oferite de sanatoriu sunt recomandate pacienţilor bolnavi în stadiu terminal, în condiţiile în care speranţa de viaţă a acestora nu depăşeşte 6 luni. Terapia paleativă este reprezentată de totalitatea îngrijirilor active ale pacienţilor care nu răspund la tratamentul curativ, combaterea durerii fiind scopul principal al acesteia. Scopul său este acela de a oferi o calitate optimă a vieţii (COV) pentru pacienţi şi pentru familiile acestora. Acest lucru presupune evaluarea continuă a COV la pacienţii în stadiu terminal. Scări de măsurare a COV uşor de utilizat sunt disponibile pentru a ajuta medicii veterinari, personalul veterinar şi proprietarii să facă estimări realiste şi să ia decizii corecte în ceea ce priveşte sfârşitul vieţii unui pacient. În general, persoana care îngrijeşte animalul este cea mai în măsură să evalueze COV, însă metoda de abordare a problemei în echipă subliniază faptul că o comunicarea regu-

32 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

Tabelul 3. Semne ale bolii articulare degenerative (BAD) la pisici

MeMBru Al perSOnAluluI

reSpOnSABIlITăȚI leGATe de GeSTIOnAreA durerII

Medic veterinar

 Evaluează intensitatea durerii fiecărui pacient, indiferent de scopul vizitei (ex.: probleme legate de bunăstare, afecțiuni medicale, control periodic).  Emite proceduri standard de operare în clinică, pentru prevenirea durerii, inclusiv: - Optimizarea greutății corporale şi prevenirea problemelor stomatologice; - Manipularea şi spitalizarea animalelor în scopul prevenirii fricii şi durerii acestora; - PLATTER (vezi Fig. 1) pentru monitorizarea şi modificarea planului de tratament.  Asigură instruirea personalului în legătură cu: - Informarea şi instruirea eficientă a clienților; - Strategii pentru prevenirea durerii; - Recunoaşterea şi evaluarea durerii; - Interacțiuni medicamentoase şi efecte adverse.  Obținerea anamnezei.  Anticiparea procedurilor dureroase.

Tehnician

Îngrijitori

 Recunoaşterea semnelor de durere şi informarea medicului veterinar.  Tratamente conform indicațiilor medicului veterinar sau celor din fişa pacientului.  Evaluarea post-operatorie a pacienților şi înregistrarea scorului de durere.  Informarea clienților şi menținerea unei comunicări eficiente cu aceştia.  Înainte de examinare: - Înregistrarea posibilelor cauze ale durerii - Înregistrarea oricăror modificări ale comportamentului pacientului.  În timpul examinării: - Manipulare corespunzătoare; - Alte tehnici de înlăturare a stresului şi anxietății pacientului.  După examinare: - Monitorizarea comportamentului pacientului; - Contactarea clienților în legătură cu întrebări sau probleme; - Programarea controalelor periodice.  Cuşca animalului trebuie să înlăture stresul şi anxietatea acestuia.

lată (discutată în următorul capitol al lucrării) este importantă pentru susţinerea empatică în situaţia deciziilor legate de finalul vieţii.

Abordarea completă care să includă şi mijloace non-farmacologice este cea mai potrivită pentru terapia paleativă şi pentru pacienţii cu cancer internaţi în sanatoriu, deoarece această boală este adesea asociată cu durere cronică sau acută. În cazul radioterapiei paleative, un număr mic de şedinţe sau doze mici de radiaţii pot face protocolul terapeutic mai tolerabil pentru pacient şi mai agreabil pentru proprietar. Modificările ambientale, fizioterapia (ex.: masaj, acupunctură şi laseroterapie) sau terapia cu ultrasunete pot fi utile pentru controlul durerii. Asigurarea aportului nutriţional prin tuburi endotraheale poate fi utilă în cazul în care hrănirea este dificilă sau dureroasă. În cazul sanatoriilor şi al terapiei paleative, clienţii trebuie să aibă aşteptări realiste legate de evoluţia bolii animalului lor de companie. Acest lucru presupune informarea şi explicaţiile cu privire la evoluţia probabilă a stării pacientului, precum şi oferirea posibilităţii clienţilor de a lua decizii legate de eutanasierea animalului. Eutanasia reprezintă o opţiune care suprimă durerea şi suferinţa acestuia şi trebuie luată în considerare ca şi alternativă rezonabilă şi binevoitoare la un moment dat. Eutanasia poate fi un subiect pe care echipa medicală îl poate deschide în cazul în care clientul nu aduce vorba despre acest lucru.

Sperăm ca astfel de servicii să apară și la noi în țară, pe măsură ce informarea și educarea proprietarilor de animale de companie de către medicii veterinari evoluează.

ABOrdAreA în eChIpă şI InFOrMAreA ClIenȚIlOr: CreAreA unuI CAdru de SuCCeS Clinicile care oferă în principal servicii de îngrijire a pacienţilor trebuie să fie dedicate informării echipei medicale şi a clienţilor în privinţa prevenirii, recunoaşterii, evaluării şi tratamentului durerii. Abordarea în echipă şi informările detaliate cu privire la gestionarea durerii, orientate către clienţi, vor asigura confortul pacientului în toate etapele tratamentului.

Clientul este adesea considerat ca fiind cel mai important membru al echipei de îngrijire a pacientului.

Fiecare membru al echipei de îngrijire a pacientului trebuie să poată recunoaşte comportamentul asociat cu durerea la animale, conform informaţiilor de mai sus, şi să ştie să acţioneze în consecinţă. Tabelul 4 furnizează exemple de situaţii care sugerează modul în care îngrijitorii trebuie să răspundă la durerea manifestată de pacienţi.

Informarea şi instruirea personalului medical În mod ideal, orice membru al echipei de îngrijitori trebuie să posede un rol bine determinat în îngrijirea animalului bolnav. Informarea clienţilor şi a personalului trebuie să acopere şi: bolile ce pot cauza durere, prevenirea şi tratamentul acestora, interacţiunea şi manipularea adecvată, precum şi tehnicile de îngrijire asociate fiecărui pacient în parte. Turele de vizită medicală şi întrunirile personalului reprezintă un mod eficient de a transmite tuturor membrilor personalului nevoile individuale de control al durerii pentru fiecare pacient internat. Fiecare animal internat având un îngrijitor alocat, este posibilă o eva33

luare foarte corectă şi individualizată a acestuia, precum şi un succes al tratamentului. Reţineţi faptul că Tabelul 1 listează indicii durerii pe baza observării şi a feed-back-ului transmis de personalul clinicii. Aceste instrumente de evaluare completează instrumentele de măsurare a scorului de durere pe baza observaţiilor şi experienţei proprietarilor, care sunt redate în Tabelul 2.

Instruirea şi educarea clienților Odată cu fiecare plan de gestionare a durerii, este important să îi fie oferite instrucţiuni specifice clientului, atât pe cale verbală, cât şi în scris. Trebuie să subliniaţi potenţialele efecte adverse ale medicamentelor, precum şi modul de acţiune al acestora. Se recomandă să realizaţi o demonstraţie în faţa clienţilor despre modul de administrare a medicamentelor şi despre modul de manipulare a animalului la domiciliu. Pentru a întări informaţiile verbale legate de evaluarea durerii, asiguraţi instrucţiuni generale legate de durerile experimentate de animal şi de efectele secundare ale medicamentelor. Proprietarul poate deveni mai maleabil dacă înţelege programul de tratament şi dacă i se oferă o demonstraţie despre modul de administrare orală a medicamentelor. Clienţii trebuie încurajaţi să îşi manifeste îngrijorarea cu privire la starea animalului şi la schema de tratament prin poşta electronică, prin telefon sau la consultaţiile periodice.

COnCluzII Tratamentul eficient împotriva durerii reprezintă o componentă importantă a medicinei animalelor de companie.

Acesta reduce morbiditatea bolilor, facilitează vindecarea, îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi întăreşte legăturile dintre medicul veterinar, client şi animal. Modificările din comportament reprezintă principalul indicator al durerii şi al vindecării acesteia, pentru evaluarea cărora există în prezent câteva instrumente clinice aprobate. Durerea nu este un eveniment izolat, ci continuă să existe ca urmare a unei cauze, a progresiei bolii sau sub forma unei boli cronice. De aceea, tratamentul durerii trebuie să constea în îngrijiri continue sub forma unei analgezii preventive de-a lungul perioadei anticipate de manifestare a

durerii, urmate de un tratament pe termen lung sau foarte lung care să aibă la bază o reevaluare periodică a răspunsului pacientului la acest tratament.

Gestionarea eficientă a durerii trebuie să fie integrală, din două puncte de vedere. În primul rând, nu trebuie să se bazeze numai pe metodele farmacologice, ci să implice şi o varietate de metode non-farmacologice. Manipulările atente şi îngriirea permanentă a pacientului nu prezintă mai puţină importanţă în contextul unui ambient lipsit de factori de stres. Atunci când ia în considerare metodele non-farmacologice de tratament sau serviciile specifice unui sanatoriu care se pot afla în afara ariei de competenţă a unei clinici veterinare primare, medicul veterinar trebuie să dispună de o listă de experţi la care să poată apela pentru continuarea tratamentului. Un al doilea aspect îl reprezintă utilizarea multimodulară a medicamentelor care blochează sau modifică căile multiple de manifestare a durerii.

O abordare multimodulară poate diminua dependenţa faţă de un anumit medicament, minimalizând potenţialul acestuia pentru efecte adverse.

Gestionarea durerii în practica medicală veterinară reprezintă un efort de echipă din care proprietarul animalului face parte integrantă. Toţi membrii personalului medical trebuie să posede un rol bine definit în strategia clinicii, de a furniza îngrijiri speciale pacienţilor săi. Acest fapt duce la exprimarea intenţiei colective de a implementa protocoale de gestionare a durerii într-o manieră consecventă. Informarea clienţilor reprezintă o componentă esenţială care permite proprietarului să combată durerea propriului animal la domiciliu. Implicarea directă a clientului în eforturile de ameliorare a durerii este compatibilă conceptului de îngrijire constantă şi demonstrează faptul că spitalul veterinar este dedicat îmbunătăţirii calităţii vieţii animalului bolnav. O abordare integrală a strategiei de gestionare a durerii, ce implică recunoaşterea şi evaluările sistematice, metodele farmacologice şi non-farmacologice, ce include atât membrii personalului medical, cât şi proprietarul animalului, garantează faptul că a fost făcut tot posibilul pentru ameliorarea durerii pacientului încă din momentul în care acesta intră în clinică.

34 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

Acupunctură

Diete terapeutice pentru susținerea articulațiilor

Fizioterapie

Gestionarea greutății corporale

Modificări ambientale/ale stilului de viață

x (1)

x

x

x

x

x

x

x

BAD pisică (cu IRC)

x (2) x

x (1)

x

x

x

x

x

x

x

Intervenții chirurgicale pe abdomen

x

x (3)

x

x

x

x

x

x

Intervenții stomatologice

x

x (3)

x

x

x

x

x

x

Intervenții ortopedice

x

x

x

x

x (4) x

x

x

x

x (5)

x (8)

x (6)

x

x

x (4)

x (4)

x (4)

x (4)

Observații / detalii

Glicozaminoglicani (GAG)

x

Încălzirea peri-operatorie a pacientului Alte intervenții non-farmacologice

Anestezic local şi/sau general

x

Tehnică chirurgicală optimă

Alte analgezice

BAD câine

Medicație cu opioide +/- sedativ sau tranchilizant

AINS aprobate

Tabelul 5. Rezumatul intervenţiilor adecvate împotriva durerii la câine şi pisică

prOCedurI SpITAlICeşTI Cateterizare i.v Cateterizare urinară

x

x (9)

x (10)

x (6)

x

Puncție medulară

x

x (9)

x

x (6)

x

Radiografiere (pacienți cu artrită şi/sau cu dureri)

x (9)

x

Vidarea glandelor perianale

x (9)

x

Toaletă auriculară

x (7)

x (7)

x (7)

Toraco- şi/sau abdomenocenteză

x

x (9)

x

x

x (6)

Luați în calcul un unguent cu anestezic local

Luați în calcul anestezia generală

Luați în calcul anestezia generală pentru toaleta auriculară profundă.

x

Observaţii: 1) Analgezia locală sau regională poate fi utilă pentru localizarea durerii şi pentru ameliorarea pe termen scurt a durerii acute date de BAD. 2) Vedeți secțiunea legată de administrarea AINS la pisici.

3) Adăugarea la tratament a altor analgezice depinde de caracteristicile pacientului şi de amploarea intervenției.

4) Aceste intervenții vor fi utile înainte şi după operație, pentru ameliorarea şi/sau prevenirea durerii cronice sau post-operatorii.

5) Ideal, premedicația trebuie să preceadă alte pregătiri pentru anestezia generală, cum ar fi aplicarea unui cateter i.v.

6) Acestea sunt proceduri invazive şi trebuie tratate astfel încât să se optimizeze măsurile de îngrijire a pacientului şi să se minimalizeze traumatismele/leziunile tisulare şi durerea post-chirurgicală.

7) Gradul de intervenție va fi adaptat gradului de invazivitate a procedurii. Toaleta auriculară profundă necesită o intervenție mai complexă decât simpla curățare superficială, în majoritatea cazurilor.

8) În afara urgențelor (ex.: pregătiri pre-operatorii de rutină).

9) Contenția chimică în detrimentul celei manuale, atunci când pacientul este retiv, speriat sau nu tolerează această intervenție.

10) Gel lubrefiant steril cu lidocaină; precauție în cazul leziunilor mucoasei vezicale sau uretrale.

GAG = glicozaminoglicani; IRC = insuficiență renală cronică; BAD = boală articulară degenerativă.

35

36 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

37

infecțioase porumbei

Bolile porumbeilor catarul infecțios, Ornitoza, Trichomonoza CATArul InFeCȚIOS

COnSTAnTIneSCu herMAn, dVM CMVI

ABSTrACT În practica columbofilă cea mai frecventă entitate morbidă este catarul infecţios. Diagnosticul diferenţial vizează în primul rând ornitoza şi trichomonoza.

cuvinte cheie: Catarul infecţios, Ornitoza, Trichomonoza

Bolile aparatului respirator sunt deobicei infecţii mixte cu microorganisme ai tractusului respirator, care se datorează efectelor aditive ale acestor germeni. Microclimatul necorespunzător din porumbar scade rezistenţa porumbeilor la infecţii şi reprezintă un important factor favorizant. În cele mai multe cazuri poarta infecţiilor respiratorii este deschisă de germeni din genul Micoplasma. Se suprapun virusurile respiratorii împreună cu fungi şi paraziţi cum ar fi Trichomonas. Scăderea rezistenţei porumbeilor permite invazia cu germeni epifiţi: pasteurele, coli, salmonele. Dintre factorii favorizanţi amintim ventilaţia necorespunzătoare, deficitul de oxigen, conţinutul ridicat în gaze iritante şi praf. Toţi aceşti factori determină scăderea rezistenţei efectivului şi declanşarea catarului.

Boala debutează cu strănut, jetaj nazal care iniţial este seros, ulterior devenind mucopurulent şi apoi gălbui-brun. Se constată anorexie şi scăderea performanţelor de zbor. Capul şi faţa se murdăresc de mucus umed şi uscat datorită mişcărilor de scărpinat pe care le face porumbelul. Când deschidem ciocul se vede un filon de mucus ce iese din fanta palatină până în spaţiul retrolingual şi laringe. Pe laringe şi faringe apar depozite alb-gălbui şi procesul inflamator se extinde pe trahee, pulmon

38 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

şi sacii aerieni.

Diagnosticul de catar infecţios se stabileşte pe baza semnelor clinice descrise mai sus, crescătorii recunosc şi întâlnesc frecvent această entitate. Desigur, diagnosticul etiologic se confirmă prin examene de laborator.

Diagnosticul diferenţial se face faţă de ornitoză şi trichomonoză.

Se poate folosi cu succes unul din următoarele medicamente: sLincospectin 100: 1 g la 1 l apă, timp de 3-7 zile sTilozina: 1 g la 1 l de apă timp de 3 zile sTiamulin 40%: 1 g la 3 l apă, timp de 3-5 zile sOxitetraciclină 98 %: 2 g la 1 l apă, timp de 5 zile

Sunt eficace şi alte produse pe bază de enrofloxacină, lincomicină, oxitetraciclină, doxiciclină.

Pentru cazurile izolate se poate folosi Furogal O sau T comprimate; un comprimat pe cap şi pe zi, 2-3 zile consecutiv.

Se vor ameliora obligatoriu condiţiile de microclimat şi densitate în adăpost. Curăţenia se efectuează săptămânal alături de dezinfecţie cu Aldezin – 12,5 ml la 20 l apă – prin pulverizare.

Dacă se foloseşte Clortetraciclină nu se va administra la porumbei calciu sau suplimente minerale (exemplu Grit) deoarece reduce eficacitatea clortetraciclinei. În acest interval se suspendă şi băile de apă şi se vor administra tonice generale pe bază de vitamine, aminoacizi: Aminovital, Selevit, Carmine, Carot-Corn.

Catarul infecțios: dispnee

Catarul infecțios: jetaj mucopurulent

Catarul infecțios: conjunctivită

Catarul infecțios: congestie şi edem pulmonar

39

OrnITOzA Boală zoonotică întâlnită la mai multe specii de păsări inclusiv porumbei, determinată de o clamidie, Clamidia psittaci, cu localizare intracelulară. Infecţia se produce pe cale aerogenă, digestivă (inclusiv prin laptele de guşă) cu furaje sau apă, infectate sau contact direct. Puii din cuib şi tineretul înţărcat sunt mult mai receptivi. În cazul formei acute la tineret apare respiraţie zgomotoasă, şuierătoare, conjunctivită muco-apoasă uni sau bilaterală, lăcrimare intensă, fotofobie, pleoape lipite, penele aglutinate, scurgeri nazale, respiraţie zgomotoasă, sforăitoare şi enterită. În forma cronică simptomele sunt şterse sau lipsesc complet.

Boala se transmite la om, manifestată prin stare gripală, cu febră, temperaturi 39-41o C, simptome care persistă 1-2 săptămâni, după care totul reintră în normal; uneori însă boala recidivează şi se agravează.

Diagnosticul se stabileşte prin examen de laborator, utilizând coloraţia Stamp. De la porumbei vii se pune în evidenţă din fecale recoltate din cloacă sau prin evidenţierea anticorpilor specifici prin examen serologic. Diagnostic diferenţial se pune faţă de catarul infecţios.

Tratamentul cel mai eficace constă în administrarea de oxitetraciclină 2-4 g la litru în apa de băut, timp de 5-7 zile, sau Doxiciclină 10%. Agentul este rezistent la penicilină şi sulfamide.

Ornitoza

Ornitoza

TrIChOMOnOzA

mucoasa palatină şi depozite cazeoase galbene, care nu trebuie detaşate. Riscăm să producem hemoragie. Infestaţia puilor la ciub pe cale ombilicală duce la abcese în organele interne. După vârsta de 14 zile, apare diaree fetidă, retardare în creştere şi piuit constant postprandial.

Boala se confirmă prin examen microscopic prin punerea în evidenţă a parazitului din exudatul bucofaringian, al guşei sau cloacal, la porumbeii vii. În cadavre poate fi pus în evidenţă în maximum 20 ore de la moarte.

Diagnostic diferenţial se face inclusiv faţă de calculi salivari care apar la porumbei adulţi ca nişte puncte albe înapoia cavităţii bucale, care pot deveni apoi noduli gri-gălbui. Nu trebuie raclaţi, căci sângerează. Întreg efectivul se supune tratamentului în apa de băut cu Trichoplus. Produsul are ca substanţă activă ronidazol şi este prezentat în cutii cu 30 de plicuri. Se foloseşte 1 pliculeţ la 2 litri apă pentru 40 de porumbei, timp de 5 zile. Tratamentul individual se face cu Trichocure, sub formă de tablete. Dau rezultate bune inclusiv produsele pe bază de dimetridazol, carnidazol. Leziunile se pot pensula cu tinctură de iod diluată.

Pentru refacerea rapidă a stării generale şi pentru regenerarea ficatului se administrează Vita, 5 linguri de pudră la 1 kg grăunţe umectate sau Vitamix, folosindu-se 1 pacheţel la 2 litri apă, de 2 ori pe săptămână, timp de 3- 5 zile.

Produsul Columboviofort este antiparazitar şi promotor de creştere, conţine Metronidazol, vitamine, minerale, aminoacizi şi este eficace în cazul infestaţiei cu trichomonas. Se administrează 3 comprimate/400 g greutate vie/zi, timp de 7 zile.

Este o infestaţie des întâlnită în efectivele de porumbei din întreaga lume. Boala este considerată una gravă ce produce mari pierderi.

Agentul etiologic este Trichomonas columbae, parazit unicelular, mobil, deci flagelat. Parazitul se localizează în mucoasa bucofaringiană şi în ingluvium, deci porumbeii purtători excretă parazitul prin salivă şi fecale. Puii se infestează prin laptele de guşă în timpul hrănirii.

Atât adulţii cât şi tineretul au o vitalitate scăzută, performanţe slabe de zbor, diaree, congestia mucoasei gurii şi a gâtului. Pe măsură ce boala progresează apar butoni galbeni pe

Trichomonoza: localizare bucală

40 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

Veterinarul Abonamente Exclusiv Online website abonamente

trimite un sms automat

puncte CMVRo și avantaje exclusive

pentru medicii veterinari Plăţi online cu cardul, confirmare imediată, securizare 3D Secure, EXCLUSIV pentru medicii veterinari care se abonează la revistele Veterinarul: Veterinarul Știinţă și Practică, Veterinarul PET pentru medicii veterinari, Veterinarul FERMA pentru medicii veterinari, Veterinarul Business și la toate cursurile și evenimentele Veterinarul.

facturi și comenzi disponibile online permanent confirmarea rapidă plăţii activarea contului în maxim 24 ore promoţii, discounturi și facilităţi speciale discounturi la evenimentele organizate de Veterinarul cadouri la zilele de naștere sau de nume surprize oferite membrilor

Su

elite în medicina veterinară

Marian Tăulescu a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca în 2007, a absolvit un master în Medicină veterinară în 2009 și a obţinut titlul de doctor în medicină veterinară în 2011. În perioada 2014-2017, a fost rezident al Colegiului European de Patologie Veterinară la Universitatea din Milano, pentru ca în februarie 2018 să devină primul diplomat european în patologie veterinară din România. Și pentru că realizările sale nu s-au oprit aici, în iunie 2018 a fost nomizat Ambasador al Societăţii Europene de Studiu al Cancerului iar în ianuarie 2019, a deschis primul centru de rezidenţiat european în domeniul patologiei veterinare din România, aprobat de Colegiul European de Patologie Veterinară. Interviul a fost realizat în luna ianuarie 2020, cu trei luni înainte de începerea pandemiei.

ccesul să deschizi primul centru de rezidențiat recunoscut de Colegiul European de Patologie Veterinară în Cluj-Napoca

43

Ce înseamnă să fii specialist european? Cum ajungi?

Să fii specialist în patologie veterinară înseamnă a avea un nivel un pic mai înalt.

A fi specialist înseamnă a avea cunoștințe într-un anumit domeniu mai mult decât alții și recunoscut la nivel internațional înseamnă să ai și o diplomă. Foarte mulți sunt specialiști. Am văzut că se promovează acest lucru: te duci un an, doi ani afară, la trei-patru workshopuri, ești specialist. A fi specialist înseamnă să fii recunoscut de un Colegiu, în urma unui examen, pe baza unor cunoștințe pe care le aduni și le dezvolți pe parcursul a cel puțin trei ani de zile. Aceasta este perioada de rezidențiat în patologie veterinară în Europa, plus experiența din spate.

De ce? Pentru că am început rezidențiatul undeva în 2015 având aproximativ opt ani de experiență profesională în patologia veterinară. Mi-a fost un pic mai ușor sau mi-a fost mult mai ușor decât celorlalți colegi care încep rezidențiatul după terminarea facultății. Dar a sta întrun centru de rezidențiat înseamnă nu numai să aduni informații, înseamnă să și le rafinezi, înseamnă să ți le și expui în practică, înseamnă că cineva te coordonează, te supraveghează și îți spune dacă este bine sau nu ceea ce faci. În rest, stând în Cluj-Napoca, în Facultatea de Medicină Veterinară aduni informații din cărți, din experiența celorlalți colegi, dar aici este cu totul și cu totul altceva. Acum, Colegiul European de Patologie Veterinară cere ca și condiție obliogatorie cel puțin un an de zile în experiență în pa-

tologie veterinară. De exemplu, rezidenții mei, în momentul în care au accesat un astfel de program de rezidențiat au avut un an de zile de experiență în patologia veterinară. Apoi, depui un dosar, îți cauți un coordonator în străinătate, fiindcă - o să vorbim un pic mai încolo de Centrul de Patologie Veterinară din Cluj - îți cauți un supervizor în străinătate, fiindcă la noi nu a existat așa ceva. Ei te acceptă pe baza dosarului și trebuie să mergi acolo să stai această perioadă, să faci practică și să înveți. Există două modalități prin care poți accesa un astfel de program de rezidențiat: fie pe o perioadă full, adică program de studii trei patru ani de zile sau o metodă alternativă care dacă într-adevăr profesezi în domeniul medical veterinar în patologie în țara ta, atunci poți să demonstrezi că ai acea cazuistică de care de care ei au nevoie și poți să mergi de exemplu, două trei luni, patru- cinci luni în acel centru de rezidențiat. În rest poți să-ți exerciți profesia în continuare însă în domeniul respectiv obligatoriu și în țara ta.

S-a schimbat ceva în activitatea dvoastră, de când aţi devenit diplomat euopean?

Pe perioada rezidențiatului, am făcut această navetă între Cluj și Milano deoarece trebuia să fiu acolo, undeva la șaseșapte luni de zile pe an. Și a fost foarte greu fiindcă aici (n.r.: la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca) trebuia să predau, făceam normă dublă, țineam orele colegilor în avans astfel

44 Veterinarul Știință și Practică l nr. 42 l www.veterinarul.ro

încât ei să mă înlocuiască în timp ce eu eram acolo. A fost foarte greu, mai ales în ultimul an de zile când trebuia să și învăț foarte mult. Asta înseamnă șase-șapte luni de zile înainte de examen. Acum nu s-a schimbat situația foarte mult, fiindcă fac naveta în Israel foarte frecvent. Sunt cadru asociat acolo și predau la Facultatea de Medicină Veterinară, la departamentul de Patologie. Eu înlocuiesc un profesor.

Ce presupune calitatea de a fi membru într-un Colegiul European? Ce presupune din punct de vedere al activităţii dvs în cadrul Colegiului acest titlu de specialist?

Colegiul te obligă să ai activitate, deoarece la fiecare cinci ani te reevaluează.

Astfel încât, tu trebuie să îndeplinești sau să faci un anumit punctaj. Iar acel punctaj îl poți face prin participarea la congrese: de exemplu în cinci ani de zile trebuie să particip la patru congrese europene, în domeniul respectiv, să publici articole în domeniul patologiei veterinare prim autor, co-autor, sa. Să demonstrezi, în primul rând și eu cred că acesta este cel mai important lucru, că lucrezi în continuare în domeniul în care te-ai specilizat: patologie veterinară. Dacă ai de exemplu, sau coordonezi un centru de rezidențiat este foarte important. Cred că aduni punctajul cel mai înalt. Pe urmă poți să faci parte din echipe de cercetare internaționale, să câștigi proiecte, etc.

Ideea este ca după patru-cinci ani de zile să demonstrezi că într-adevăr meriți

această calitate. Poți să fii speaker, de exemplu la diferite conferințe naționale și internaționale, la școli de vară, etcetera.

Din perspectiva diplomatului Marian Tăulescu, ce aţi schimba în medicina veterinară din România?

Este foarte greu de spus, am și schimbat, nu? Fiindcă am dezvoltat un centru de rezidențiat. Dar nu este de ajuns. Important este ca în timpul studenției, da, fiindcă sunt și cadru didactic, să informăm studenții, că există, din anul întâi, din anul doi, să îi informăm că există posibilitatea să meargă afară în străinătate și să înceapă să facă practică, externship, internship-uri de un an de zile, de ce nu?

Pentru că se cere pentru a intra într-un sistem de rezidențiat și în cele din urmă să acceseze un program de rezidențiat.

Nu este obligatoriu să îl facă în România.

Ar fi bine să se întoarcă în România să avem din ce în ce mai mulți specialiști.

Dar măcar să își exercite profesia la un nivel înalt. Profesional. Nu toți vor fi diplomați, specialiști în anumite dar, ar trebui, din ce în ce mai mulți studenți, ar trebui să facă acest lucru. De aceea încurajez studenții din anii cinci și șase să acceseze astfel de programe de rezidențiat.

Măcar să știe despre ele, fiindcă mulți nu știu. Sunt profesori universitari care nu știu despre aceste programe de rezidențiat.

De ce credeţi că sunt atât de puţin specialiști veterinari în România recunoscuţi la nivel european sau american?

Să știți că sunt mulți specialiști, cred eu.

dar nu știm de ei. De ce? Fiindcă mulți au plecat în străinătate și au rămas să profeseze acolo. Am avut colegi de facultate care au luat examenul de exemplu la Colegiul American, dar lucrează în străinătate, lucrează în Statele Unite sau lucrează în Germania sau Franța. Și lumea, sau mai bine zis, colegii noștri din sistemul medical veterinar din România nu știu de ei. Dar asta nu înseamnă că nu există. Avem de exemplu specialiști în oncologie care lucrează în Statele Unite.

Avem specialiști în anestezie, în urgențe, diplomați români care lucrează în străinătate. Important este însă că avem deja rezidenți în toate domeniile. Avem rezidenți de la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj în chirurgie, rezidenți ai colegiilor europene în animale exotice, sălbatice ș.am.d.. Sunt diplomați în parazitologie.

Povestiţi-ne mai multe despre Centrul de Rezidenţiat pe care l-aţi deschis la Cluj-Napoca, recunoscut de Colegiul european de Patologie Veterinară?

Imediat după ce am luat examenul, știind că este foarte foarte greu să mergi afară și să faci naveta ani de zile și având o infrastructură relativ bună la nivelul disciplinei de anatomie patologică a facultății noastre, am spus că pot încerca. Am întrebat două trei persoane, mai ales pe fosta mea șefă sau supervizorul meu din Italia și a spus că este foarte greu să ai un astfel de centru de rezidențiat. Nu este foarte greu să ți-l accepte, cu toate că mi s-a refuzat de vreo două ori din cauza infrastructurii și experienței. Dar, în cele din urmă, mi l-au acceptat. Asta s-a în-

tâmpla în ianuarie 2019 și în februarie 2019 am trimis deja primul dosar al primului rezident, din facultatea noastră, din disciplina noastră. Și este și doctorand. Mai mult decât atât, înseamnă o recunoaștere europeană. Adică: pot spune Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj este o facultate reciunoscută și acreditată european, dar în momentul în care apare și numele pe lista centrelor de pregătire profesională într-un anumit domeniu precum patologia veterinară cred că aduce un plus de recunoaștere medicinei veterinare din România. Astfel încât nu mai trebuie de exemplu cheltuiți foarte mulți bani, fiindcă un rezidențiat în afară presupune niște costuri extraordinare: transportul, cazarea, masa acolo, etc. Iar un rezident poate accesa, în timp ce lucrează în facultatea de medicină veterinară, poate accesa și acest program de rezidențiat recunoscut de Colegiul European. Eu sunt doar supervizorul. Ei îl acceptă. Apoi, timp de trei ani de zile, sub supravegherea mea și a colegilor mei din disciplină, zic eu că poate fi pregătit ca să meargă la examenul european. Fiindcă este un examen cu o comisie europeană.

Nu este examen cu mine, eu doar îl pregătesc.

Ce planuri de viitor aveţi? În primul rând, chiar dacă am deschis un centru de rezidențiat, este un centru de rezidențiat mic. Fiindcă ceilalți studenți sau rezidenți din străinătate se întreabă de ce să vină în România? Fiindcă, ok, din punct de vedere medical veterinar nu suntem peste media din Europa, nu cred. Și atunci vreau să îl dezvolt. Vreau să atrag cât mai multe persoane din străinătate să vină măcar o săptămână, două, într-un sistem rotațional, să vadă cum este în centrul de rezidențiat, respectiv în disciplina noastră și apoi să se gândească dacă într-adevăr vor să continue aici. Am și început. Peste două săptămâni vor veni deja rezidenți de la alte colegii: de exemplu un rezident al Colegiului de Chirurgie. Ei sunt obligați să facă printr-un sistem rotațional o săptămână sau două săptămâni în domeniul de patologie veterinară, măcar să înțeleagă chestiile fundamentale de patologie, chiar dacă vor deveni chirurgi. Și vor trebui să facă această perioadă, într-un centru de rezidențiat european, sub coordonarea unui diplomat, european, american, nu contează.

45

Talon de Abonare Suntem o organizație independentă, non-profit și liberi să inovăm fără compromisuri website abonamente

60 puncte în Sistemul Național de Educație Continuă astfel: + 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Știință și Practică ; +15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Business; +15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Pet pentru medicii veterinari; +15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Fermă pentru medicii veterinari. trimite sms

120 puncte în Sistemul Național de Educație Continuă astfel: + 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Știință și Practică ; +15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Business; +15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Pet pentru medicii veterinari; +15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Fermă pentru medicii veterinari. +60 puncte prin 6 CURSURI pe platforma online cursuri.veterinarul.ro

apeleaza redactie

AVANTAJE MAXIME PENTRU MEMBRI ȘI ABONAȚI 1. plata online cu cardul, prin platforma 3 D Secure, simplu, eficient și fără a pierde timp la bănci sau completând documente; 2. asistență permanentă în procesul de abonare care vă ghidează în procesul de achiziţie și de realizare puncte în cadrul Programului de Pregătire Continuă; 3. 4 numere de revistă, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul Știinţă și Practică tipărită.

4. 4 reviste interactive, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul Business.

5. 4 reviste interactive, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul PET 6. 4 reviste interactive, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul Fermă.

7. Unicul Catalog INDEX VETERINAR în format CD. 8. Accesul GRATUIT pentru abonați la unele CURSURI organizate online pe veterinarul.ro. sau participarea la cursuri cu preţuri speciale pentru abonaţi.

9. accesul la peste 50 de cursuri online, cu tematici diferite, permanent actualizate la care nu pierdeţi timp și bani, fiind accesibile de pe orice device cu acces la internet.

7. Accesul la peste 9000 de articole indexate și catalogate pe specii, specializări și cuvinte cheie publicate pe www.veterinarul.ro.

8. Posibilitatea de a-ţi prezenta afacerea veterinară în Directorul Veterinar cu informaţii complete, imagini, text și film, alături de peste 3200 de cabinete medicale veterinare.

9. Realizare website profesional, cărți de vizită sau materiale promoționale, suportând doar costurile de hosting sau de tipărire.

10. Primești 10 puncte SNEC la fiecare articol publicat pe www.veterinarul.ro și 20 puncte la fiecare articol publicat in REVISTA ediţia tipărită.

11. Vei fi conectat permanent la informaţia veterinară de ultimă oră primind prin serviciul de Newsletter săptămânal sau ori de câte ori este nevoie iar prin serviciul de Vet Alert vei primi prin SMS cele mai fierbinţi informaţii necesare în practică.

Animale de companie

Succesul... cu dr. Andrei Daniel Mihalca

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România

nr. 41

Special Animale exotice

Succesul... cu dr. Dragoș Scarlet

știință și practică

știință și practică

din 2009

www.veterinarul.ro

Veterinarul PET pentru medicii veterinari

nr.3

BUSINESS

Pentru Afaceri Veterinare de Succes

Nr. 6

BLOg business

Pachete de îngrijire Interviu cu

Dr. Săvescu Mihai Interviu cu dr. Dan Sebastian consilier știinţific al Societăţii Române de Chirurgie Orofacială și Stomatologie Veterinară Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România

www.veterinarul.ro

Veterinarul

Special

Veterinarul

nr. 40

Veterinarul

din 2009

www.veterinarul.ro

exclusiv online

Reviste editate din Colecția Veterinarul

Strategii pentru serviciul clienți Tendințele marketingului în 2020

1 REVISTĂ ACREDITATĂ DE COLEGIUL MEDICILOR VETERINARI DIN ROMÂNIA

CUM POT SĂ MĂ ABONEZ LA REVISTE ?

0733.96.90.91 între orele 09:00 - 17:00 și primești asistență telefonică gratuită de la personal specializat în relații publice pentru a alege cel mai bun plan de abonare și pentru a beneficia de toate avantajele abonării.

adaugă-ne în agenda telefonului

Veterinarul din 2009 Exclusiv Online și Print

Veterinarul

trimiteți sms redacției

12 ani de excelență

dedicați exclusiv dezvoltării profesionale și promovării medicilor veterinari români prin Revistele Veterinarul, Cursurile Veterinarul și prin cea mai accesibilă și inovativă platformă online www.veterinarul.ro 1

2

3

4 5

12 ani în care ați ales revista tipărită Veterinarul Știință și Practică, revistele online Veterinarul PET, Veterinarul FERMĂ și Veterinarul Business; 12 ani de prezentări ale mediciilor veterinari de succes care impulsionează practica medicală veterinară în România; 12 ani de articole scrise exclusiv de medici veterinari români pasionați prin a căror efort am creat cel mai de dinamic curent de dezvoltare al medicinii veterinare; 12 ani de cursurile online pe cea mai modernă și dinamică platformă de pregătire continuă cu peste 50 de cursuri acreditate; 12 ani de noutăți pe email sau sms prin care sunteți conectați la tot ceea ce este nou în medicina veterinară;

12 ani de promoții și facilități pentru membri și colaboratori; 12 ani de inovație având acum posibilitatea realizării tuturor celor 7 120 de puncte CMVRO prin plăți rapide și sigure online, la un click distanță; 8 12 ani de prezență online cu cea mai vastă platformă de informații medicale veterinare; 9 12 ani de eforturi dedicate creării unui mediu online deontologic, respectând profesia de medic veterinar; 10 12 ani de atenție oferită pentru tot ceea ce ați avut nevoie atunci când ați avut nevoie.

11 1 an de COVID-19 împreună.

6

Vă mulțumim !

Echipa Veterinarul.RO

Cursurile Veterinarul online de 10 ani pentru studiu

adaugă-ne în agenda telefonului

Veterinarul Pregătire Continuă Exclusiv Online