Importanța lucrurilor m Strângem pe aripi, umplem inimile de căutare ,de zbor ,de bucium înspre a ne află destinaţia, menirea, pentru a ne găsi fericirea şi liniştea , pentru a ne împlini sufleteşte şi spiritual , însă avântul nostru constant ne face să trecem pe lângă multe lucruri ce sunt mai importante decât destinaţia sau frumuseţea zborului. Pe lângă noi se derulează atâtea lucruri frumoase, incontestabil de admirabile ,care ne pot copleşii , fericii şi umple sufletul de frumos . Stau şi mă întreb câţi dintre noi s-au bucurat cu inocenţa unui copil la prima apariţie a unui ghiocel , la prima străpungere a primului fir de iarbă, la prima îmbrăţişare a zefirului de primăvară au zâmbit cu capul gol îmbătaţi de inocenţa primăverii ce tocmai avea să vie ? Când am zărit ultima oară întoarcerea cocorilor, prima apariţie a berzelor,
sau cântul privighetorilor , al ciocârliilor, sau prima vestire a cucului cum că vine primăvară ? Câţi dintre noi ne avântăm primăverile în parcuri pe alei ,uitând de noi într-un zâmbet de soare, fermecaţi de povestea primilor muguri sau de tandreţea zborului florilor de păpădie ? Iar primăvară îşi are propria ei melodie, o piesă desprinsă din tărâmuri de poveste în care idile se nasc cu repeziciune şi cresc cu fiecare zi care ne împinge care un alt anotimp care mie îmi umple inima de zâmbet şi energie şi anume, vara ! Vara pentru mine reprezintă echilibrul suprem pentru că îmi
permite o libertate de mişcare foarte lejeră din toate intru mine reprezintă un anotimp în care mereu îmbinăm utilul cu plăcutul ajutând pe cei dragi mie la diverse activităţi domestice când vacanţele mi se intersectau pe drumurile satului în care am fost crescută cu atâta drag , precum şi frumoasele tabere sau ieşiri alături de cei dragi mie în diverse locaţii frumoase din acest decor pitoresc, numit ţară noastră .
mărunte în viața noastră Şi cum să nu îţi simţi sufletul plin de bucurie numai simţindu-te în mirificul san al naturii ce ne oferă cu atâta senzualitate dragostea ei eternă ! Să nu mai vorbesc de ploile repezi ce nasc poveşti în vara fierbinte sau de zâmbetul tandru al curcubeului timid, o încântare divină pentru suflet , spirit , privire ! În toată frumuseţea verii nu vreau să omit perioada cu cercei cireşii la urechi, freamătul valurilor sau foşnetul vântului printre crestele munţilor, dansul inimii pe notele profunde ale unicităţii unui frumos ce ni-l conferă pământul ce ne-a dat viaţă , pământul ce ne unge la suflet cu miere şi bunătăţi . Toamna este un anotimp al împlinirilor în care culegem ce semănăm, în
care adunăm lucrurile mărunte ce ne-au înseninat cerul vieţii în albume în care ne aşezăm amintirile de suflet, pliate atât de frumos. Toamna un anotimp în care se numără bobocii, anotimpul în care lucrurile se pun în mişcare din toate punctele de vedere, iar activitatea spirituală sau stintifică nu face decât să încununeze sufletul care se desăvârseste ,se cizelează sau se pregăteşte pentru viaţă . Toamna este anotimpul recoltelor, al ultimelor nunţi, este sezonul în care se adăpostesc seminţe sub pătură tăcută a pământului ce va dormita până la primăvară viitoare , este sezonul bogăţiei şi al liniştirii propriului EU!
Iarnă un anotimp pe care îl iubeam pe vremea copilăriei cu revelaţia copilului care adoră surprizele , căruia îi plăceau sărbătorile şi aşteptăm cu infigurare sosirea Moşului , parcă mă văd şi acum cum despachetăm cu mânuţele acelea mici şi cu sclipiri jucăuşe în ochi ,ceea ce găseam frumos împachetat . Iarnă este anotimpul în care toate odihnesc, vegetează visând la trezirea la viaţă a naturii din toate punctele de vedere.Pământul îşi pune şal de mătase albă, copacii se prefac în bomboane fondante , inghetandu-şi sufletul , totul este o lume de poveste în care oglinzi mari că într-o sala de bal, vor parcă să ne fure sufletul . Însă sufletul nostru ne este promis spre alte zări, spre alte emisfere, spre alte locuri .
Să ne bucurăm fiinţă de zâmbetul unui copil, să explodam a bucurie la primul încânt de primăvară, să tresărim la cântecul fiecărei ploi , să explodam de bucurie la zâmbetul fiecărui curcubeu, să devenim una cu cerul lumina, mulţumind pentru darul de viaţă din fiecare dimineaţă, să preţuim zborul clipei că şi cum ar fii ultima , preţuind totul în jurul nostru fără a judecă, trăind cu înţelepciune , putem fii fericiţi ... fericirea nu este o stare relativă, fericirea este
o stare dobândită, trebuie să dăruim că să primim, cu cât dăruim mai mult neasteptand recompense cu atât putem fii mai fericiţi , frumuseţea darului ne poate aduce perspective noi prin care să putem desăvârşii actul fericirii , permanetizându-l . Definiţii ale fericirii s-au dat cu zecile pe parcursul anilor, fiecare om este frumos şi diferit prin unicitatea sufletului sau, toţi ne dorim sentimentul de fericire, împlinire, însă nu toţi îl trăim la fel şi nu
pe toţi par să ne fericească aceleaşi lucruri ,însă cu siguranţă pot afirmă un lucru şi cred că nu greşesc, fericirea constanţa izvorăşte din frumuseţea lucrurilor mărunte şi nu este prea greu în a fii fericit zi de zi... cea mai mare fericire ce-ţi poate fii dată este atunci când zorii dimineţii îţi bat zâmbitor la geam ,iar tu constaţi că este altă zi în care ţi-a fost dat să te bucuri şi să te dăruieşti cu toată fiinţă ! Să dăruim fericire pentru a fii fericiţi ! Liliana Rusu, Deva
V-aţi gândit vreodată cât de importante sunt acele lucruri mărunte din viaţa fiecăruia dintre noi ? Ştiţi de câte ori le întâlnim într-o singură zi fără să ne dăm seama ? Ele se petrec atunci când nici nu te aştepţi şi ne fac fericiţi, ne fac să ne dăm seama că viaţa e frumoasă şi are un sens. Faptul că dimineaţa răsare soarele, fie el şi bolnav de septembrie, reprezintă o mare importanţă pentru noi. Când deschidem fereastra şi ne întâmpină un zâmbet cu multe raze chipurile ni se luminează şi întoarcem zâmbetul înapoi. Influenţa lui asupra sufletelor noastre este uriaşă.
Într-o zi proastă, din toate punctele de vedere, mergi pe stradă supărat, neînţelegând viaţa, neînţelegând de ce ţi se întâmplă ţie...vezi un îngeraş mergător cum se îndreaptă către tine clătinându-se, cu obrajii roşii şi zâmbetul până la urechi...nu ai cum să nu zâmbeşti ! Uiţi de supărări, de necazuri şi parcă îţi vine să-l mănănci ! Abia atunci realizezi cât de importantă e viaţa, ce rost are de fapt omul în ea. Din acel moment parcă îţi doreşti să faci mai multe, îţi doreşti să ai mereu acea dorinţă şi acel zâmbet pe chip. Un zâmbet de copil, oferit gratis, îţi poate schimba
starea sufletească ! Te plimbi pe aleile parcului şi deodată se aşterne un covor colorat în culorile curcubeului... Milioane de flori domnesc în paradisul lor colorat invitându-te din prviri să le admiri. Te simţi un om important în acel moment pentru că te afli alături de zeiţele naturii, inspirând mireasna oferită de ele. Toate aceste lucruri mărunte, din viaţa noastră, ne fac importanţi şi odată ce le întâlnim ne dăm seama că viaţa înseamnă altceva decât probleme şi supărări. Important este să avem puterea şi dorinţa de-a le simţi şi de-a le întâlni, restul va veni de la sine !
Lăcrămioara Maftei, Pașcani
Interviu Irina Binder, autoarea volumelor Fluturi, este o persoană comunicativă, care iubește oamenii și are o slăbiciune pentru fluturi. ” Nu ştiu ce m-a format pe mine ca om. Pentru eporter: Ne puteți spune câteva cuvinte despre dumneavoastră? că dacă m-ar fi format experienţele neplăcute rina Binder: Sunt o persoană simplă, deloc ieşită din şi suferinţele, nu aş mai comun. Iubesc viaţa şi oamenii şi încerc să mă bucur fi fost omul de azi. Dar de orice oportunitate de a fi fericită. ceva m-a format aşa cum sunt: o visătoare, o eporter: Ce vă inspiră sa scrieți? naivă, un suflet de copil care crede copilăreşte, care iartă copilăreşte, rina Binder: Viaţa, oamenii şi experienţele personale care iubeşte copilăreşte... sau ale celor din jurul meu. Vreau să rămân aşa... să cred în continuare în eporter: Cât de mult înseamnă pentru oameni buni, în pace, în dumneavoastră lectura? dragoste, în frumos, în iertare...” rina Binder: Este o parte importantă, care, cu cât
R I
R I R I
lipseşte mai mult, cu atât sărăceşte mai mult sufletul, atât de momente frumoase, cât şi de învăţături preţioase.
R
eporter: Considerați că tinerii din ziua de azi iubesc la fel de mult cărțile?
I
rina Binder: Nu. Foarte puţini tineri iubesc cărţile, iar cei care nu le iubesc sunt cei care nu cunosc plăcerea şi importanţa cititului. Au alte activităţi pe care le consideră prioritare, deşi sunt irositoare de timp. Mai mult de atât, tinerii nu mai au ambiţia de a fi culţi sau de a cunoaște şi nu este vina lor, ci a acelora care promovează false valori.
R
eporter: V-ați gândit vreodată să renuntați la a scrie datorită criticilor?
”Sunt un om ce iartă fără a aștepta să i se ceară iertare, care acordă încă o șansă și încă una, crezând în reabilitare, un om capabil să uite orice rău dacă i se oferă puțină iubire.”
I
rina Binder: Niciodată. Ar fi ca şi cum aş renunţa să mai merg datorită pietrelor de pe drum. Să nu uităm că este o diferenţă mare între o critică pertinentă şi constructivă şi o părere oarecare, iar eu ştiu să le deosebesc. Nu oricine are calitatea de critic. Nu orice persoană care îşi dă cu părerea despre o operă literară este critic. A fi critic presupune a avea la bază studii, cultură, experienţă şi obiectivitate. Restul, sunt doar cititori cu păreri, care au dreptul să placă sau nu o opera literară.
R I R I
eporter: Cum ati caracteriza un scriitor?
rina Binder: Un om care simte şi care doreşte să-şi împărtăşească trăirile. Şi, mai ales, un om curajos. eporter: În opinia dumneavoastră a fi artist e un mod de viață?
rina Binder: Nu, este doar o stare în care crezi. A fi artist înseamnă a dărui lumii talentul tău, nu viaţa ta.
R I
eporter: Ce ne puteti spune despre cartea Fluturi?
rina Binder: Este o poveste de viaţă care trebuia spusă. O poveste în care mulţi se regăsesc şi care face cititorul să caute adânc în sufletul lui pentru a se redescoperi pe sine. Este o carte care nu poate fi doar citită, ci este trăită intens cu fiecare emoție.
R I
eporter: Urmăriți de cele mai multe ori mulțumirea sinelui sau mulțumirea celor din jur?
rina Binder: Deşi suţin mereu că, cea mai importantă persoană din viaţa mea sunt eu, întotdeauna urmăresc mulţumirea celor din jur. Nu pot trăi pentru mine. Trăiesc pentru şi prin oamenii pe care îi iubesc.
R I
eporter: Vă rog sa adresați un mesaj tinerilor care citesc această revistă.
rina Binder: Aş vrea să îi încurajez să fie originali, să îşi urmeze visurile, să nu se străduiască să se încadreze în tipare, să aibă ambiţii adevărate, să îşi reconsidere valorile şi să lupte pentru a deveni oamenii care îşi doresc să fie. Un om mulţumit de sine, indiferent cum arată, ce ocupaţie are şi ce lucruri deţine, va fi mult mai fericit decât un om care se încadrează în tiparele acestei societăţi care se îndepărtează din ce în ce mai mult de esenţial. Şi îi mai îndemn să facă totul cu iubire, fiindcă nu vor da greş!
UMBRE ŞI LACRIMI am trăit şi trăiesc printre lucruri iar lucrurile acestea îşi cară printre ziduri umbrele fără de care nu ar fi fost privilegiul de a exista
Cât voi merge și până unde, n-am să știu Dar temător nu o să fiu Căci nu sunt mort și nici prea viu, Ci adormit și-n vis, și sper să mă trezesc târziu Cristi Negoiță, București
dincolo de toate acestea doar zvonurile trec peste urmele-adâncite în rană ca şi cum aş fi vinovat de tot ce s-a pierdut între lacrimă şi durere
TU EȘTI TOT CE MI-A RĂMAS!
e târziu şi cerul apune aerul puţin şi el sufocă întâmplarea s-ar putea ca cineva să mă imite însă jumătatea mea (aflată în derivă) înceracă o nouă trecere
Tu ești soarele și luna. Ești că o stâncă de granit. De tine eu mă agăț Ca un îndrăgostit.
şi s-ar mai putea ca infinitul să-mi grăbească plecarea... Teodor Dume, Oradea
Numai tu mi-ai m-ai rămas, Visul meu, iubirea mea. Fără tine mi-ar fi greu... N-aș rezista.
Îmi spui povești cu zmei și zâne. Și îmi spui că sunt voinic. Eu te cred și încep să sper... Am adormit. Florin Matyas, București
Pășind încet, mergând grăbit
rugăminte
Pășind încet, mergând grăbit, Mai stau un pic Și uit de ce, de unde, am venit. Savurez tot , dar nu pricep nimic.
poartă-mă te rog la piept între sânul stâng, mai mic și ăla drept ca pe-o amuletă luată de la Antichități și nu-mi spune ce ai mai purtat la piept în alte dăți.
Călcând în vag, pe drumuri dintre stele Îmi văd de ale mele, Dar nu simt ochii nici acele, Buze, ce le sărut și-apoi le uit și le fac rele.
am zis, am zis. am zis că să mă așez și io un pic, să scap de tinerețea asta care nu mă lasă să stau în casă și că m-apuc să scriu. așa am zis. acum douăzeci de ani, așa am zis. și uite unde-am ajuns. am aproape o vârstă și n-am scris mai nimic. alții, vorba aia, se apucau să moară la anii ăștia la care io mai-mai că m-apuc de scris. în fine, nu mă plâng, afară plouă, ploaia spală geamurile, geamurile îmi arată totul mai clar; știu ce vreau să scriu; adică dacă aș putea să mă uit pe geam și să-mi dictez gândurile fără să deschid gura sau să fac un alt gest aș scrie o carte formidabilă; știu exact ce vreau să scriu. hai că mă așez un pic în canapeluța asta pufoasă a vârstei a doua și după, m-apuc să scriu. Ivcelnaiv, București
când mi-e dor îmi beau cafeaua în barul gãrii în urechi sã-mi vâjâie sosirile și plecãrile tale în vagoane de tren brumate mã prefac cã te aștept pânã când scrumul țigãrii îmi arde epiderma sentimenentelor și-mi amintesc că sunt viu ușa trântitã de viscol face loc câinilor de pripas care-mi amușinã trupul în cãutarea unui suflet bine ascuns printre tendoane ligamente organe captiv în durerea de-a fi resimt dorul acut las ceașca pe gresia rece și vin la tine cãțărat pe vagoane întregi de amintiri Marcel Ionel Vișa, Alba Iulia
Amorțeala sufletului
O carte
Ai venit după luni de așteptare, După nopți de beții în vise, Crezând că îți voi da din nou crezare Te-ai ținut de cuvintele promise?!
Agitaţie. Urma o călătorie. Timpul se lupta, C-o umbră argintie.
Buzele-ți sărută precum nimic nu s-a-ntâmplat, Ochii tăi mai caută-n mine; Ceva ce eu însămi credeam că e adevărat, S-a transformat totuși, în ruine.
Nu ştiu, ce-mi trebuia Dar nu eram stăpână, În minte-mi răsuna, Tot ce lăsam în urmă…
Tu mai cauți și nu-ți dai seama Că dintre toți ce i-am visat, Erai singurul ce-mi trezea teama, Că probabil m-ai uitat.
Eram neliniştită, Şi parcă mi-era greu Să leg o frază, două, Să fug cu gândul meu…
Dar uite cum se pierde timpul… Și tu te pierzi cu el în amintiri; Am scos din inimă și creier ghimpul Ce mă rănea cu-ai ochilor tăi luciri.
Dar brusc, mi-am amintit, Că puteam lua cu mine, Ceva ce mă-ndulceşte, Ceva ce-mi face bine…
scriu
M-am luminat ştiind, Că m-aştepta o carte, Cuvinte puse-n ramă, O carte, fără moarte… O carte !
Anna E. Puiu, Timișoara
din cântecul păsărilor din linia palmei tale din privirea ta senină din zâmbetul tău şăgalnic din culoarea sufletul tău din lacrima universului din izvorul gândurilor din tăcerea inimii scriu zeci de sonete într-o seară cu miros de tei
Mónika Tóth, Covasna
Denisa Aricescu,
când îmi locuiești cerul ŞI TE-AI DUS, DULCE MINUNE Şi te-ai dus, dulce minune, Cei de lemn să zboare, Să aibă în suflet un nume, Cu miros dulce de floare. Nu-i de privire subţire, Să fii a mea minune, Să mă simt un fin mire, Doar inima adevăr spune. Ce tare doare o minciună, Spusă de acei nemuritori, Şi încălecai pe-o prăjină, Să fii simbolul pentru răpitori. Răzvan Claudiescu, București
atâta timp cât poți privi straniu am să găsesc în pietre șiruri de oceane inima va succeda întunericul și lumina căci iată pe trupul femeii se înalță cruci și ard lacăte pe drumul meu nimeni nu spune despre deșerturi cu noduri dureroase nici despre paranteze în sensuri dezghiocate de existență sau clone cu palme întinse sub piele ți-am spus că există un tub unde nu se trântește ușa te aștept ca un acrobat cu un ochi care râde și unul care plânge pentru că trupul tău îmi scrie farmece în tăcere pentru că ochii tăi văd în mine aripi de fluture să nu crezi legile care sapă tranșee pentru înecați când vei simți că ești singură Romița Mălina Constantin
Porţie de soare Hai să-mpărţim o porţie de soare, Cu garnitură de ploaie şi de stele, Iar la desert servi-vom fiecare O linguriţă de bune şi de rele. Îţi tai acum bucăţi de fericire Şi-ţi dau să guşti din colţul meu de rai Şi o să-ţi torn în pahar nemurire, Dar vreau să sorb din dulcele tău grai. Pun la dospit speranţă şi lumină, Apoi adaug arome de trecut, Muşcăm acum din grijă şi din vină, Că am pierdut, ce poate n-am avut. Scot din cuptor o inimă şi-un suflet, Inima-i scrum, iar sufletul arzând, Era o vreme când savuram un zâmbet, Ne degustam pe buze rând pe rând. Amestecând iubiri fulgerătoare Am preparat şi drame şi plăceri, Acum înghit în sec şi parcă doare Că tot ce-aş comanda, servit-am ieri. Radu Theodor Saizu, Craiova
Să rămâi sau să pleci Afară e noapte şi în juru-mi e pustiu Să plâng e devreme,să rad e târziu Fruntea mi-e umedă,palmele îmi sunt reci Şi aştept cu nerăbdare să rămâi sau să pleci Totul în juru-mi e cald şi înecăcios Tu razi la mine cu un răs mincinos Sufletul îmi e în inimă Venele sunt reci Şi aştept tremurând să rămâi sau să pleci
Mi-e gândul haos că lumina dintâi Poate că ar fi mai bine să pleci dar vreau să rămâi Mi-e milă de mine şi încep să înţeleg că între bine şi rău,eu răul aleg Mi-s ochii fântână şi cerul prea greu Visez tremurând că eu nu mai sunt eu Îmi prind fruntea arsă în palmele reci Şi aştept tremurând : Să rămâi sau să pleci Lucian Pintilie, București
FANTASME Am să îți șterg prezența din colbul meu de vise Nimic să-mi amintească din toate câte-ai fost, Te-am zămislit din lanuri de gingașe narcise Ești mal înfrânt de gânduri în clipe fără rost. Lunatică fantasmă fără de chip și viață Ți-am spulberat cenușa-n răspântie de drum, Nici umbre nu există din tine-n dimineață, Doar pescărușul țese descântece în scrum. Ai fost o-nchipuire de albatroși în ceață, Otravă de iluzii în suflet inocent, M-am dezbrăcat de tine ridicolă paiață, De azi te iert de toate, ți-e sufletul absent. Uitarea se așterne în timp ce marea tace, Un licurici dansează-n petale de cais, Renaște-n mine viața prin rugăciuni de pace Și fluturi desenează pe buze galben iris.
Îmi înflorește ziua cu ametiste-n cale Iar zâmbetul mi-e iarăși un zmeu în răsărit, Te-am aruncat în hăul nefericirii tale, Ești doar un chip de humă din visul meu cioplit. Când hoinăresc în vise te risipești în basme Te-au spulberat talazuri ca prundul de la mal, Nici nu-mi aduc aminte de ai purtat un nume, Eu cred c-ai fost doar sarea prelinsa de un val. Ines Vanda Popa, Timișoara
.
SENTIMENT HAOTIC Pasiv un sfert din gând rotește-n cer Clipe scurte-n iubire, unde visele pier, Și-un gând mai lung aleargă de zor Pe undele visării, împiedicate de un dor.
Sentiment haotic schițezi într-o grimasă Când nicidecum gândul trist nu te lasă, Și-acoperi cu sufletul cald o rană ce doare Privind neputincios cum visul îți moare.
Pe cer îți plimbi încă privirea îndurerată Lăsând pe-un nor drept reper o pată, Te ascunzi după iluzii, în speranță te scalzi Prin ochii tăi trişti...acum umezi, acum calzi, Nor ce acum plânge cu picuri în neștire Peste chipul tău trist ce crede-n iubire. Şi-n fapte de suflet îți oglindești privirea În momentele grele, când te pierzi cu firea. Anca Crăsneanu, Satu Mare
Ecoul paşilor… Ecoul c-o muzică freamătă, Nerostitele gânduri dintre noi Ce răsună-n depărtarea mută Veșnic propulsată d-amândoi. Suspine de-o galbenă culoare Pe-ntreaga-ți față se revarsă Meditația respirația-ți taie În negura uitării parcă-s plecată.
Vântul adie cu-o veche durere A frunzelor rămase printre copaci Ce sufletul fără-ncetare și-l-ndoaie În simple, triste și amintiri vechi. Tu rămâi același, fără-ncetare, Durerea frunzelor va fi a mea-n veci. Tu ești vântul ce-n zare străbate Copacii nemilos, de glaciare osândiri Ștefania Dobre, Craiova
zdrobit…
contopire
păşesc încet târându-mi paşii ca un soldat rănit ce-a revenit din câmp
sunt sora albastră a vântului cu el plutesc şi în gând îmi şuieră verdele verii
şi-am obosit în jurul meu pustietatea zace
înot prin valuri de ceaţă pe unde imense fără sfârşit cu aripi de mătase-n tăcere
singur stau cu neputinţa mea de iarnă mi-este părul nins în ochii mei s-a stins lumina: de-atâta plâns…de-atâta plâns
Renate Müller, Germania
Toamna sufletului meu premonitii
E toamnă iar şi zilele-s mai scurte, Nopţile-s mai reci şi timpul trece greu. Mi-e frig in suflet şi îmi aduc aminte De flacăra fierbinte ce-ardea în trupul tău. Îţi caut paşii, în lumina oarbă a unui felinar, Sub frunzele aşternute pe aleea întunecată. Le-aş aduna pe toate şi-aş face un altar, La care să mă-nchin, să te mai văd o dată. Să-ţi cer iertare, tu să mă ierţi cu-n zambet, De pe buze să-ţi culeg sărutul Să îngropăm ‚,adio’’ ce n-a fost spus din suflet, Sub un altar de frunze, să stea în veci cuvântul. Să ne iubim din nou, cum o făceam odată, Să ne-nţelegem din priviri şi să simţim fiori, Să alergăm din nou spre odaia luminată, Să descătuşăm iubirea-n patul răvăşit, împodobit cu flori.
era în toamnă lui martie când mi-ai închis prima data ochii, am rămas, tremurând,cu gândul curgând pe pleoape, cu imaginea voalată, distrusă de lumina de dincolo de întuneric. te-aș fi chemat,dar tu nu mă refuzi și n-are rost.era mai frumos când muream amândoi. acum e prea multă lu(me)mină. Ana Bulai, Constanța
Dar acum e toamnă-n suflet la fel ca şi afară, Amintirile, ca frunze cad şi vor să-ţi ţină locul. De-i toamnă şi la tine şi-i rece, vino iară, Te chem iubire, mi-e frig, aprinde iarăşi focul. Dance Ioan, Timișoara
Sora Lunii Atârnam doar de un fir de aţă; aveam un zâmbet amar arborat pe faţă, și-o lacrimă indecisă ce nu se hotăra dacă să se prelingă, sau lipită de colţul ochiului să stea. Şi mă băteam cu Luna pe noapte, ne duelam în gânduri şi şoapte, eram la fel de singure şi nebune, îmbătate de dor şi uitate de lume.
Ne depănam povestea pe-un colţ de cer, ea - seceră mută, eu - umbră uitată, cu aripi de fier, îngânam cântece triste şi pline de mister, despre feţi şi luceferi ce nu mor şi nu pier. Şi-mpleteam rugile-n lacrimi, pentru o lume de durere şi patimi, pentru suflete rătăcite pe drum, pentru iubiri ucise din pântec, şi vise prefăcute în scrum. Raluca-Ştefania Pîrvu, Curtea de Argeş
MEANDRE Fără meandre,poate, nu ar fi cursul drept Și firul vieții mele s-ar îngroga în maluri, Îmi susur unduirea clipocindă în piept Căci mi se frânge valul lovind în idealuri.
Îmi amintesc izvorul ce a săpat în stânci, Cătând către lumină, senin și infinit, Nebănuind că soarta mi-e a umbla pe brânci, Alunec pe meandre firav și obosit..
Străin îmi e meleagul pe care îl sărut, Oglinda limpezimii răpit-o-mi-au furtuni, Mă risipesc pe cale în fiece minut, Am vrut s-ajung o mare, nu mai cred în minuni..
Afazie Sub ancora picioarelor au curs tainele originii unui labirint de necuprins. În tăcerile noastre am învăţat permeabilitatea frontierelor şi regulile unei sarabande miraculoase. Lumea vegetală ne-a cusut inimile cu alge şi ne-a plimbat limbile fără cuvânt. Gura mea- mai curbată decât un arc mongolez s-a prefăcut în boltă pe umerii tăi ca pe umerii lui Atlas. Tu- năvod de umbre şi dezlănţuite valuri te-ai strecurat în pliurile neregulatei mele realităţi, preschimbându-mă în măştile-ţi caste. Voiai să asişti la intrarea în mine fără să ştii că deja mă locuiai. Carla Francesca Schoppel
Ioan Ciprian Moroșanu, Fălticeni
Te-am invitat iar Toamnă! Te-am invitat să vii iar toamnă, Cu pasul tău scump, delicat; Cu vânturi reci, răcoare-n seară, Să suflu iar mai uşurat … Te-am invitat de zeci de zile! Când soarele mă dogorea, Şi mă gândeam cum iar în tine; Culori de basm voi revedea. Te-am invitat căci ai în tine, Un susur blând de frunză-n dor, În tine codrii ştiu să cânte! Şi să-mi aştearnă a lor covor.
ÎN PORTUL... În portul unde nu mai vin corăbii Rămas-au triste dorurile mele, Din zborul lor rănite păsări, Se vor opri, să facă cuib în ele. Și parcă plânge marea în apus Pe un ponton uitat vreme, Că ultima corabie a strâns Toate speranțele în vele.
Te-am invitat şi-acum revine, Al tău miros îmbietor … Căci eşti aproape lângă mine! La prag ai revenit cu dor. Bine ai venit o toamna scumpă! Artist măreţ, dar trecător … Ce-mi vei creia sute de pânze, Din frunzele ce-n tine mor. Te-am invitat şi-ţi cânt de bine! Căci vom străbate zile-n doi … Spre noi apusuri de rubine, Ce le-om semna ca doi eroi. Florin Andronic, Vernon Hills, IL
Dar vântul n-a avut putere Să umfle pânză de catarg, Și risipește în tăcere Toate speranțele în larg. Să le adune albatroșii Și să le pună printre valuri, Când norii plâng cu lacrimi roșii În portul trist și singur de pe maluri. Dorel Dumitru
Fusul de vise Un vânt aduce ploaia şi norii îi adună, pe chip îţi simt văpaia, iubirea în furtună. din ploie-aleg un strop şi-l pun pe chipul tău, să simt al tău potop când curgi în dorul meu. E mult de când te simt şi creşte-a mea dorinţă, când eu te vreau nu mint chiar dacă-s în căinţă. vreau doar sărutul tău să scap de ce m-apasă, nu vreau să cad în hău căci dorul nu mă lasă. Eşti tu destinul meu? mă-ntreb de-atâtea ori, de ce îl duc din greu, pe strune de viori? c-am pus iubirea mea să curgă pe arcuş, şi-am pus în tine-o stea să lumineze sus. Şi drumul meu să-mi fii când buzele te-ating, ca tu să mai revii, cu flori eu să te ning. aş vrea în ochi să-ţi pun un fus ce toarce vise, şi-apoi să le aduni în nopţile promise. Să nu mă laşi pustiu cu sufletul în palmă, cu tine vreau să fiu să-mi vindeci a mea rană. eu nu mă-nchin la zei, dar stau în rugăciune, iubirea dac-o vrei în vis s-o strigi pe nume. Căci ea se-aprinde iar într-un sărut aprins, să lumineze-n dar, sufltul tău cel stins. c-aşa o să trăiesc ,cu tine lângă mine, şi-apoi să te iubesc în nopţile divine.
GAVRILOVICI VIOREL SUCEAVA