Importanța lucrurilor m Strângem pe aripi, umplem inimile de căutare ,de zbor ,de bucium înspre a ne află destinaţia, menirea, pentru a ne găsi fericirea şi liniştea , pentru a ne împlini sufleteşte şi spiritual , însă avântul nostru constant ne face să trecem pe lângă multe lucruri ce sunt mai importante decât destinaţia sau frumuseţea zborului. Pe lângă noi se derulează atâtea lucruri frumoase, incontestabil de admirabile ,care ne pot copleşii , fericii şi umple sufletul de frumos . Stau şi mă întreb câţi dintre noi s-au bucurat cu inocenţa unui copil la prima apariţie a unui ghiocel , la prima străpungere a primului fir de iarbă, la prima îmbrăţişare a zefirului de primăvară au zâmbit cu capul gol îmbătaţi de inocenţa primăverii ce tocmai avea să vie ? Când am zărit ultima oară întoarcerea cocorilor, prima apariţie a berzelor,
sau cântul privighetorilor , al ciocârliilor, sau prima vestire a cucului cum că vine primăvară ? Câţi dintre noi ne avântăm primăverile în parcuri pe alei ,uitând de noi într-un zâmbet de soare, fermecaţi de povestea primilor muguri sau de tandreţea zborului florilor de păpădie ? Iar primăvară îşi are propria ei melodie, o piesă desprinsă din tărâmuri de poveste în care idile se nasc cu repeziciune şi cresc cu fiecare zi care ne împinge care un alt anotimp care mie îmi umple inima de zâmbet şi energie şi anume, vara ! Vara pentru mine reprezintă echilibrul suprem pentru că îmi
permite o libertate de mişcare foarte lejeră din toate intru mine reprezintă un anotimp în care mereu îmbinăm utilul cu plăcutul ajutând pe cei dragi mie la diverse activităţi domestice când vacanţele mi se intersectau pe drumurile satului în care am fost crescută cu atâta drag , precum şi frumoasele tabere sau ieşiri alături de cei dragi mie în diverse locaţii frumoase din acest decor pitoresc, numit ţară noastră .
mărunte în viața noastră Şi cum să nu îţi simţi sufletul plin de bucurie numai simţindu-te în mirificul san al naturii ce ne oferă cu atâta senzualitate dragostea ei eternă ! Să nu mai vorbesc de ploile repezi ce nasc poveşti în vara fierbinte sau de zâmbetul tandru al curcubeului timid, o încântare divină pentru suflet , spirit , privire ! În toată frumuseţea verii nu vreau să omit perioada cu cercei cireşii la urechi, freamătul valurilor sau foşnetul vântului printre crestele munţilor, dansul inimii pe notele profunde ale unicităţii unui frumos ce ni-l conferă pământul ce ne-a dat viaţă , pământul ce ne unge la suflet cu miere şi bunătăţi . Toamna este un anotimp al împlinirilor în care culegem ce semănăm, în
care adunăm lucrurile mărunte ce ne-au înseninat cerul vieţii în albume în care ne aşezăm amintirile de suflet, pliate atât de frumos. Toamna un anotimp în care se numără bobocii, anotimpul în care lucrurile se pun în mişcare din toate punctele de vedere, iar activitatea spirituală sau stintifică nu face decât să încununeze sufletul care se desăvârseste ,se cizelează sau se pregăteşte pentru viaţă . Toamna este anotimpul recoltelor, al ultimelor nunţi, este sezonul în care se adăpostesc seminţe sub pătură tăcută a pământului ce va dormita până la primăvară viitoare , este sezonul bogăţiei şi al liniştirii propriului EU!
Iarnă un anotimp pe care îl iubeam pe vremea copilăriei cu revelaţia copilului care adoră surprizele , căruia îi plăceau sărbătorile şi aşteptăm cu infigurare sosirea Moşului , parcă mă văd şi acum cum despachetăm cu mânuţele acelea mici şi cu sclipiri jucăuşe în ochi ,ceea ce găseam frumos împachetat . Iarnă este anotimpul în care toate odihnesc, vegetează visând la trezirea la viaţă a naturii din toate punctele de vedere.Pământul îşi pune şal de mătase albă, copacii se prefac în bomboane fondante , inghetandu-şi sufletul , totul este o lume de poveste în care oglinzi mari că într-o sala de bal, vor parcă să ne fure sufletul . Însă sufletul nostru ne este promis spre alte zări, spre alte emisfere, spre alte locuri .
Să ne bucurăm fiinţă de zâmbetul unui copil, să explodam a bucurie la primul încânt de primăvară, să tresărim la cântecul fiecărei ploi , să explodam de bucurie la zâmbetul fiecărui curcubeu, să devenim una cu cerul lumina, mulţumind pentru darul de viaţă din fiecare dimineaţă, să preţuim zborul clipei că şi cum ar fii ultima , preţuind totul în jurul nostru fără a judecă, trăind cu înţelepciune , putem fii fericiţi ... fericirea nu este o stare relativă, fericirea este
o stare dobândită, trebuie să dăruim că să primim, cu cât dăruim mai mult neasteptand recompense cu atât putem fii mai fericiţi , frumuseţea darului ne poate aduce perspective noi prin care să putem desăvârşii actul fericirii , permanetizându-l . Definiţii ale fericirii s-au dat cu zecile pe parcursul anilor, fiecare om este frumos şi diferit prin unicitatea sufletului sau, toţi ne dorim sentimentul de fericire, împlinire, însă nu toţi îl trăim la fel şi nu
pe toţi par să ne fericească aceleaşi lucruri ,însă cu siguranţă pot afirmă un lucru şi cred că nu greşesc, fericirea constanţa izvorăşte din frumuseţea lucrurilor mărunte şi nu este prea greu în a fii fericit zi de zi... cea mai mare fericire ce-ţi poate fii dată este atunci când zorii dimineţii îţi bat zâmbitor la geam ,iar tu constaţi că este altă zi în care ţi-a fost dat să te bucuri şi să te dăruieşti cu toată fiinţă ! Să dăruim fericire pentru a fii fericiţi ! Liliana Rusu, Deva
V-aţi gândit vreodată cât de importante sunt acele lucruri mărunte din viaţa fiecăruia dintre noi ? Ştiţi de câte ori le întâlnim într-o singură zi fără să ne dăm seama ? Ele se petrec atunci când nici nu te aştepţi şi ne fac fericiţi, ne fac să ne dăm seama că viaţa e frumoasă şi are un sens. Faptul că dimineaţa răsare soarele, fie el şi bolnav de septembrie, reprezintă o mare importanţă pentru noi. Când deschidem fereastra şi ne întâmpină un zâmbet cu multe raze chipurile ni se luminează şi întoarcem zâmbetul înapoi. Influenţa lui asupra sufletelor noastre este uriaşă.
Într-o zi proastă, din toate punctele de vedere, mergi pe stradă supărat, neînţelegând viaţa, neînţelegând de ce ţi se întâmplă ţie...vezi un îngeraş mergător cum se îndreaptă către tine clătinându-se, cu obrajii roşii şi zâmbetul până la urechi...nu ai cum să nu zâmbeşti ! Uiţi de supărări, de necazuri şi parcă îţi vine să-l mănănci ! Abia atunci realizezi cât de importantă e viaţa, ce rost are de fapt omul în ea. Din acel moment parcă îţi doreşti să faci mai multe, îţi doreşti să ai mereu acea dorinţă şi acel zâmbet pe chip. Un zâmbet de copil, oferit gratis, îţi poate schimba
starea sufletească ! Te plimbi pe aleile parcului şi deodată se aşterne un covor colorat în culorile curcubeului... Milioane de flori domnesc în paradisul lor colorat invitându-te din prviri să le admiri. Te simţi un om important în acel moment pentru că te afli alături de zeiţele naturii, inspirând mireasna oferită de ele. Toate aceste lucruri mărunte, din viaţa noastră, ne fac importanţi şi odată ce le întâlnim ne dăm seama că viaţa înseamnă altceva decât probleme şi supărări. Important este să avem puterea şi dorinţa de-a le simţi şi de-a le întâlni, restul va veni de la sine !
Lăcrămioara Maftei, Pașcani
Interviu Irina Binder, autoarea volumelor Fluturi, este o persoană comunicativă, care iubește oamenii și are o slăbiciune pentru fluturi. ” Nu ştiu ce m-a format pe mine ca om. Pentru eporter: Ne puteți spune câteva cuvinte despre dumneavoastră? că dacă m-ar fi format experienţele neplăcute rina Binder: Sunt o persoană simplă, deloc ieşită din şi suferinţele, nu aş mai comun. Iubesc viaţa şi oamenii şi încerc să mă bucur fi fost omul de azi. Dar de orice oportunitate de a fi fericită. ceva m-a format aşa cum sunt: o visătoare, o eporter: Ce vă inspiră sa scrieți? naivă, un suflet de copil care crede copilăreşte, care iartă copilăreşte, rina Binder: Viaţa, oamenii şi experienţele personale care iubeşte copilăreşte... sau ale celor din jurul meu. Vreau să rămân aşa... să cred în continuare în eporter: Cât de mult înseamnă pentru oameni buni, în pace, în dumneavoastră lectura? dragoste, în frumos, în iertare...” rina Binder: Este o parte importantă, care, cu cât
R I
R I R I
lipseşte mai mult, cu atât sărăceşte mai mult sufletul, atât de momente frumoase, cât şi de învăţături preţioase.
R
eporter: Considerați că tinerii din ziua de azi iubesc la fel de mult cărțile?
I
rina Binder: Nu. Foarte puţini tineri iubesc cărţile, iar cei care nu le iubesc sunt cei care nu cunosc plăcerea şi importanţa cititului. Au alte activităţi pe care le consideră prioritare, deşi sunt irositoare de timp. Mai mult de atât, tinerii nu mai au ambiţia de a fi culţi sau de a cunoaște şi nu este vina lor, ci a acelora care promovează false valori.
R
eporter: V-ați gândit vreodată să renuntați la a scrie datorită criticilor?
”Sunt un om ce iartă fără a aștepta să i se ceară iertare, care acordă încă o șansă și încă una, crezând în reabilitare, un om capabil să uite orice rău dacă i se oferă puțină iubire.”
I
rina Binder: Niciodată. Ar fi ca şi cum aş renunţa să mai merg datorită pietrelor de pe drum. Să nu uităm că este o diferenţă mare între o critică pertinentă şi constructivă şi o părere oarecare, iar eu ştiu să le deosebesc. Nu oricine are calitatea de critic. Nu orice persoană care îşi dă cu părerea despre o operă literară este critic. A fi critic presupune a avea la bază studii, cultură, experienţă şi obiectivitate. Restul, sunt doar cititori cu păreri, care au dreptul să placă sau nu o opera literară.
R I R I
eporter: Cum ati caracteriza un scriitor?
rina Binder: Un om care simte şi care doreşte să-şi împărtăşească trăirile. Şi, mai ales, un om curajos. eporter: În opinia dumneavoastră a fi artist e un mod de viață?
rina Binder: Nu, este doar o stare în care crezi. A fi artist înseamnă a dărui lumii talentul tău, nu viaţa ta.
R I
eporter: Ce ne puteti spune despre cartea Fluturi?
rina Binder: Este o poveste de viaţă care trebuia spusă. O poveste în care mulţi se regăsesc şi care face cititorul să caute adânc în sufletul lui pentru a se redescoperi pe sine. Este o carte care nu poate fi doar citită, ci este trăită intens cu fiecare emoție.
R I
eporter: Urmăriți de cele mai multe ori mulțumirea sinelui sau mulțumirea celor din jur?
rina Binder: Deşi suţin mereu că, cea mai importantă persoană din viaţa mea sunt eu, întotdeauna urmăresc mulţumirea celor din jur. Nu pot trăi pentru mine. Trăiesc pentru şi prin oamenii pe care îi iubesc.
R I
eporter: Vă rog sa adresați un mesaj tinerilor care citesc această revistă.
rina Binder: Aş vrea să îi încurajez să fie originali, să îşi urmeze visurile, să nu se străduiască să se încadreze în tipare, să aibă ambiţii adevărate, să îşi reconsidere valorile şi să lupte pentru a deveni oamenii care îşi doresc să fie. Un om mulţumit de sine, indiferent cum arată, ce ocupaţie are şi ce lucruri deţine, va fi mult mai fericit decât un om care se încadrează în tiparele acestei societăţi care se îndepărtează din ce în ce mai mult de esenţial. Şi îi mai îndemn să facă totul cu iubire, fiindcă nu vor da greş!
UMBRE ŞI LACRIMI am trăit şi trăiesc printre lucruri iar lucrurile acestea îşi cară printre ziduri umbrele fără de care nu ar fi fost privilegiul de a exista
Cât voi merge și până unde, n-am să știu Dar temător nu o să fiu Căci nu sunt mort și nici prea viu, Ci adormit și-n vis, și sper să mă trezesc târziu Cristi Negoiță, București
dincolo de toate acestea doar zvonurile trec peste urmele-adâncite în rană ca şi cum aş fi vinovat de tot ce s-a pierdut între lacrimă şi durere
TU EȘTI TOT CE MI-A RĂMAS!
e târziu şi cerul apune aerul puţin şi el sufocă întâmplarea s-ar putea ca cineva să mă imite însă jumătatea mea (aflată în derivă) înceracă o nouă trecere
Tu ești soarele și luna. Ești că o stâncă de granit. De tine eu mă agăț Ca un îndrăgostit.
şi s-ar mai putea ca infinitul să-mi grăbească plecarea... Teodor Dume, Oradea
Numai tu mi-ai m-ai rămas, Visul meu, iubirea mea. Fără tine mi-ar fi greu... N-aș rezista.
Îmi spui povești cu zmei și zâne. Și îmi spui că sunt voinic. Eu te cred și încep să sper... Am adormit. Florin Matyas, București
Pășind încet, mergând grăbit
rugăminte
Pășind încet, mergând grăbit, Mai stau un pic Și uit de ce, de unde, am venit. Savurez tot , dar nu pricep nimic.
poartă-mă te rog la piept între sânul stâng, mai mic și ăla drept ca pe-o amuletă luată de la Antichități și nu-mi spune ce ai mai purtat la piept în alte dăți.
Călcând în vag, pe drumuri dintre stele Îmi văd de ale mele, Dar nu simt ochii nici acele, Buze, ce le sărut și-apoi le uit și le fac rele.
am zis, am zis. am zis că să mă așez și io un pic, să scap de tinerețea asta care nu mă lasă să stau în casă și că m-apuc să scriu. așa am zis. acum douăzeci de ani, așa am zis. și uite unde-am ajuns. am aproape o vârstă și n-am scris mai nimic. alții, vorba aia, se apucau să moară la anii ăștia la care io mai-mai că m-apuc de scris. în fine, nu mă plâng, afară plouă, ploaia spală geamurile, geamurile îmi arată totul mai clar; știu ce vreau să scriu; adică dacă aș putea să mă uit pe geam și să-mi dictez gândurile fără să deschid gura sau să fac un alt gest aș scrie o carte formidabilă; știu exact ce vreau să scriu. hai că mă așez un pic în canapeluța asta pufoasă a vârstei a doua și după, m-apuc să scriu. Ivcelnaiv, București
când mi-e dor îmi beau cafeaua în barul gãrii în urechi sã-mi vâjâie sosirile și plecãrile tale în vagoane de tren brumate mã prefac cã te aștept pânã când scrumul țigãrii îmi arde epiderma sentimenentelor și-mi amintesc că sunt viu ușa trântitã de viscol face loc câinilor de pripas care-mi amușinã trupul în cãutarea unui suflet bine ascuns printre tendoane ligamente organe captiv în durerea de-a fi resimt dorul acut las ceașca pe gresia rece și vin la tine cãțărat pe vagoane întregi de amintiri Marcel Ionel Vișa, Alba Iulia
Amorțeala sufletului
O carte
Ai venit după luni de așteptare, După nopți de beții în vise, Crezând că îți voi da din nou crezare Te-ai ținut de cuvintele promise?!
Agitaţie. Urma o călătorie. Timpul se lupta, C-o umbră argintie.
Buzele-ți sărută precum nimic nu s-a-ntâmplat, Ochii tăi mai caută-n mine; Ceva ce eu însămi credeam că e adevărat, S-a transformat totuși, în ruine.
Nu ştiu, ce-mi trebuia Dar nu eram stăpână, În minte-mi răsuna, Tot ce lăsam în urmă…
Tu mai cauți și nu-ți dai seama Că dintre toți ce i-am visat, Erai singurul ce-mi trezea teama, Că probabil m-ai uitat.
Eram neliniştită, Şi parcă mi-era greu Să leg o frază, două, Să fug cu gândul meu…
Dar uite cum se pierde timpul… Și tu te pierzi cu el în amintiri; Am scos din inimă și creier ghimpul Ce mă rănea cu-ai ochilor tăi luciri.
Dar brusc, mi-am amintit, Că puteam lua cu mine, Ceva ce mă-ndulceşte, Ceva ce-mi face bine…
scriu
M-am luminat ştiind, Că m-aştepta o carte, Cuvinte puse-n ramă, O carte, fără moarte… O carte !
Anna E. Puiu, Timișoara
din cântecul păsărilor din linia palmei tale din privirea ta senină din zâmbetul tău şăgalnic din culoarea sufletul tău din lacrima universului din izvorul gândurilor din tăcerea inimii scriu zeci de sonete într-o seară cu miros de tei
Mónika Tóth, Covasna
Denisa Aricescu,