3255

Page 1


C V J

Drumul spre Runcu e gata pe partea județului Hunedoara

Cum a dat frigul, cum au fost probleme la rețelele de apă și specialiștii de la Apa Serv au fost nevoiți să intervină.

Vremea influențează mult alimentarea cu apă a populației, așa că ni se recomandă protejarea țevilor și a apometrelor, pentru că acum este momentul să luăm primele măsuri

Primele temperaturi scăzute au creat deja probleme și au fost intervenții pe țevile care au înghețat Oamenii au rămas fără alimentarea cu apă, după primele nopți reci.

„Au fost, acum două săptămâni, temperaturi până la minus 4 grade Celsius și deja, pe anumite traversări de râuri, au fost astfel de evenimente A înghețat rețeaua de la apometru

la client și am avut aceeași problemă și la traversările de peste ape, mai ales la gospodăriile individuale”, declară

Florin Ciucur, șef

Departamentul

Exploatare din Apa Serv

Valea Jiului

Vremea rece va deveni constantă în următoarea perioadă, așa că, dacă vrem să avem apă, trebuie să ținem cont de câteva sfaturi utile

Drumul ce deschide

Valea Jiului spre Gorj este finalizat, pe partea județului

Hunedoara Lucrările au durat aproximativ 2 ani și, în aceste zile, mai sunt ultimele detalii de pus la punct. Artera are inclusiv indicatoare rutiere și reprezintă puntea de legătură a Vestului

Văii Jiului cu Gorjul.

>>> PAGINA A 5-A

„Se apropie sezonul rece și recomandăm, ca

de fiecare dată, să aibă grijă de acele cutii de

repartitoare de la blocuri, să închidă ușile, să-și blindeze acele aerisiri de la beciuri, la case să fie atenți la capacele de cămine, să fie unse cu materiale care nu lipesc și să fie protejate cu materiale de gen vată minerală”, mai spune Florin Ciucur, șef

Departamentul

Exploatare din Apa Serv

Valea Jiului

Diana MitrA CH E

Nadia Comăneci, Iancu de Hunedoara și Brâncuși, celebrați

în 2026

Nadia Comăneci, Iancu de Hunedoara și Constantin Brâncuși sunt cei trei mari titani ai noștri, care ar urma să fie celebrați în 2026.

Natalia Intotero, vicepre-ședintele Camerei Deputa-ților spune că Nadia va ajunge în județul nostru și că a înaintat o propunere legislativă ca Iancu de Hunedoara să fie și el celebrat anul viitor 2026 va fi Anul Constantin Brâncuși, anul marelui sculptor al lumii, care a lucrat și în Valea Jiului, unde a turnat Coloana Infinitului Dar va fi și Anul Nadia Comăneci și, cum la Deva este pepiniera gimnasticii românești, marea sportivă a lumii ar urma să fie primită în județul Hunedoara Și, nu în ultimul rând, anul viitor, ar putea fi și anul lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei care s-a făcut cunoscut prin acțiunile sale militare și diplomatice, ce l-au ajutat să stopeze ofensiva Imperiului Otoman către Europa Centrală

„Este o inițiată legislativă pe care am semnat-o și eu Anul viitor este și Anul Național Brâncuși, dar și Anul Național Nadia Comăneci și tocmai am convenit cu Federația de Gimnastică să facem evenimente și în județul Hunedoara și sperăm să ao avem aici și pe Nadia Comăneci”, declară Natalia Intotero, vicepreședintele Camerei Deputaților Trei mari personalități ale lumii vor fi celebrate în anul 2026, și toți 3 au trecut prin județul nostru Așa că Hunedoara va fi gazda unor evenimente memorabile dedicate acestor titani

ADTI Valea Jiului, prezentă la Conferința

Tranziției Juste de la Bruxelles: proiecte verzi pentru viitorul regiunii

Reprezentanții ADTI Valea Jiului au participat la cea de-a cincea ediție a Conferinței Tranziției Juste, desfășurată la Bruxelles, un eveniment de referință dedicat regiunilor europene aflate în proces de tranziție de la industrii bazate pe combustibili fosili la modele economice sustenabile.

În cadrul panelului destinat

Asistențelor tehnice realizate cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (EIB), delegația din Valea Jiului a prezentat cele trei proiecte majore derulate în zonă:

- Energie verde din panouri fotovoltaice pentru Petroșani, Vulcan și Petrila – studii de prefezabilitate;

- Energie verde din panouri fotovoltaice pentru Lupeni, Aninoasa și Uricani – studii de fezabilitate;

- Diversificarea mixului energetic la Complexul Energetic Valea Jiului –fosta Mină Paroșeni – studiu de fezabilitate.

Aceste inițiative fac parte din angaja-

mentul României privind renunțarea treptată la combustibilii fosili și tranziția către un model de dezvoltare durabil, bazat pe energie curată și eficientă, în beneficiul comunităților locale În cadrul conferinței, AlexandruMihai Kelemen, reprezentant al ADTI Valea Jiului, a subliniat importanța continuării Programului Tranziție Justă și în următorul exercițiu financiar euro-

pean, 2028–2034, ca parte a unui angajament pe termen mediu și lung al Uniunii Europene pentru revitalizarea economică, socială și culturală a Văii Jiului

„Valea Jiului are nevoie de o tranziție reală, echilibrată și susținută în timp, pentru a asigura un viitor verde și prosper comunităților sale”, a declarat Alexandru-Mihai Kelemen

MDLPA a decontat peste 77 milioane lei pentru 167 de investiții locale prin PNRR

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat lucrări în valoare totală de 77 734 633 de lei pentru 167 de investiții realizate prin Componenta C10 – Fondul local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Cseke Attila

Potrivit reprezentanților ministerului, facturile decontate vizează lucrări de asig-

urare a infrastructurii pentru transportul verde, dar și elaborarea sau actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană Printre localitățile beneficiare se numără și mai multe din județul Hunedoara, care vor putea astfel să dezvolte proiecte importante pentru comunitățile locale

Magazinul Realcom a revenit cu o nouă față și mult mai multe bunătăți. Selecția noastră cuprinde preparate locale naturale, proaspete, fără conservanți, adaosuri sau coloranți: ��de la carne de porc, vită, oaie, pui, ��lactate de înaltă calitate, ��mezeluri preparate in house, ��până la prăjituri delicioase din ingrediente atent selecționate Petroș ani, str Nicolae B ălcescu nr 10

Di ana MITR AC HE

Complexul Energetic Valea Jiului, achiziție de urgență pentru siguranța minieră. Cumpără pompe pneumatice

Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) a dem arat o procedură de achiziție rapi dă pentru 13 pompe pneumatice de evacuare apă cu me mbra-nă dublă, e chi pamente esențiale pentru gestionarea apelor reziduale din subteran, în spe ci al în zonele gre u accesibi le și lipsite de ali mentare e le ctrică

Potrivit anunțului de licitație, valoarea totală estimată a contractului este de 261 386,97 RON (fără TVA) Achiziția se face sub regim de urgență, termenul pentru depunerea ofertelor fiind redus la doar 6 zile de la

transmiterea anunțului, din cauza unei situații de urgență detaliate într-un Memoriu Justificativ al entității contractante Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) a lansat o achiziție de urgență pentru 13 pompe pneumatice de evacuare a apei, echipamente esențiale pentru siguranța operațiunilor miniere din subteran Valoarea totală estimată a contractului este de 261 386,97 lei, fără TVA, iar finanțarea provine integral din fonduri bugetare

Achiziția vizează echiparea exploatărilor miniere Livezeni, Vulcan și Lupeni cu pompe pneumatice cu membrană dublă, capabile să funcționeze în

de 100 de lei, confiscată

După un

DECEniu

O bancnotă falsi ficată de 100 de lei , descope rită în urmă cu mai bine de zece ani, a fost oficial confiscată de i nstanță Decizia a fost luată de Judecătoria Petroșani , în urma propunerii formulate de Parchetul de pe lângă acee ași instanță

Totul a început în toamna anului 2014, când reprezentanții unei firme de procesare numerar din Timișoara au sesizat autoritățile că, în timpul verificării banilor proveniți din încasările magazinului LIDL din Lupeni, a fost găsită o bancnotă de 100 de lei care nu prezenta elementele de siguranță specifice celor autentice Bancnota a fost ridicată și trimisă pentru expertizare la Banca Națională a României, care a confirmat, printr-un buletin de expertiză emis în ianuarie 2015, că aceasta era falsă și nu avea valoare circulatorie

Potrivit actelor dosarului, ancheta a vizat un incident petrecut la începutul anului 2023, când un tânăr ar fi accesat fără drept contul de Facebook al unei minore, fostă prietenă, schimbând parola și publicând o fotografie însoțită de un mesaj denigrator

Ulterior, contul a fost recuperat de persoana vătămată,

condiții dificile, acolo unde nu există alimentare electrică.

CEVJ a recurs la o procedură rapidă, reducând termenul pentru depunerea ofertelor la doar șase zile, în baza unui Memoriu

Justificativ întocmit la data de 24 octombrie 2025 Măsura este permisă de legislația privind achizițiile publice și reflectă nevoia imediată de intervenție pentru menținerea siguranței în minele din Valea Jiului

Criteriul de atribuire a contractului este prețul cel mai scăzut, iar operatorii economici interesați își pot depune ofertele prin platforma SEAP Solicitările de clarificări trebuie transmise cu cel

puțin patru zile înainte de termenul limită

Achiziția de pompe pneumatice de evacuare a apei pentru exploatările miniere Livezeni, Vulcan și Lupeni este una esențială, justificată de problemele cronice de siguranță și drenaj din subteranele Văii Jiului În aceste mine, infiltrațiile

Cercetările au fost preluate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, însă autorii falsului nu au putut fi identificați Cum faptele datează din 2014, iar termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit între timp, procurorii au dispus clasarea cauzei în primăvara acestui an ”În urma cercetărilor nu s-a reușit identificarea autorilor Prin ordonanța din data de 15 05 2025 s-a dispus clasarea în dosarul Parchetului cu privire la săvârșirea infracțiunilor de punerea in circulație de valori falsificate şi înșelăciune ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale”, se reține din dosar

Judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Petroșani a decis confiscarea bancnotei contrafăcute, considerând că aceasta a fost folosită la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală foto ilustrativa

care a declarat că nu mai are pretenții de natură penală sau civilă, solicitând doar ca fostul prieten să nu-i mai acceseze contul

”În fapt, s-a reținut că persoana vătămată în vârstă de 16 ani, a avut o relație de prietenie cu numitul ( ) însă, ca urmare a încetării relației, acesta din urmă a amenințat-o că va posta fotografiile acesteia pe

de apă reprezintă un risc permanent, mai ales în zonele aflate în proces de închidere sau conservare, unde alimentarea electrică este dificilă sau imposibilă.

Acumularea apei în galerii poate provoca inundații, prăbușiri sau chiar accidente grave, afectând siguranța

Două tinere conduceau

o rețea de trafic de droguri

Din gruparea de traficanți, care se ocupa cu vânzarea de droguri de risc pe raza județului nostru, făceau parte și partenerii celor două hunedorence Procurorii DIICOT i-au trimis pe cei patru în judecată pentru trafic de droguri de mare risc

cost ” , se reține din dosarul de la Tribunalul Hunedoara.

diverse site-uri matrimoniale și pe rețele de socializare De asemenea, în data de 09 01 2023, cunoscând parola contului de Facebook aparținând persoanei vătămate, a accesat contul respectiv și a postat o fotografie cu persoana vătămată, precum și un mesaj scris, prin intermediul căruia a sugerat că persoana vătămată întreține relații sexuale contra-

lucrătorilor și integritatea lucrărilor miniere În astfel de condiții, pompele pneumatice, care funcționează pe bază de aer comprimat și nu necesită curent electric, devin singura soluție practică și sigură pentru evacuarea apei Utilizarea acestui tip de echipament este esențială în zonele cu risc de explozie sau de acumulare periculoasă de gaze, unde echipamentele electrice nu pot fi utilizate Lipsa sau defectarea acestor pompe ar putea duce la oprirea activității miniere în anumite perimetre sau, în cel mai grav scenariu, la producerea unor incidente de siguranță majoră

Tribunalul Hunedoara a dispus începerea judecății în dosarul instrumentat de DIICOT, după ce judecătorul de cameră preliminară a verificat legalitatea actelor de urmărire penală și a rechizitoriului Niciunul dintre inculpați nu a formulat cereri sau excepții în această etapă a procesului Potrivit anchetei DIICOT, în perioada 2021 – 2025, inculpata principală, aflată în prezent în arest preventiv, ar fi coordonat activități repetate de vânzare și distribuire a unor substanțe interzise Anchetatorii susțin că femeia ar fi implicat în activitate alți trei tineri –printre care și o minoră – care ar fi ajutat la livrarea drogurilor către consumatori În schimbul cantităților vândute, aceștia ar fi încasat sume cuprinse între 50 și 300 de lei pe tranzacție În cursul anchetei au fost efectuate percheziții domiciliare și informatice, audieri de martori și expertize asupra substanțelor ridicate. Substanțele identificate în urma analizelor de laborator conțineau compuși din categoria drogurilor de mare risc foto ilustrativa

Cum tânăra și-a recuperat accesul la contul de Facebook, a declarat că nu mai are nicio pretenție de natură penală sau civilă în cauză, magistrații au dispus renunţarea la urmărire penală privind infracţiunile de acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice și amenințare

Emil Andraș, noul viceprimar de la Vulcan

Municipiul

Polițiștii

locali din Vulcan vor avea salariile diminuate

Tot în ședința Consil u u Local de la Vu can, consilierii au votat d minuarea salariilor pentru angajaț i din Po iția Locală Sunt două motive, pe care primarul e-a și exp icat, și care au stat la baza acestei hotărâri de consiliu. Fiecare angajat va p erde cam 1.000 de lei, dar cons lierii au fost de acord și au votat

„Îmi

n toate acțiunile mele op activitate cu transparență, să a ut cetățen i, dar mpreună cu ech pa Eu sunt strâns legat de echipă Este un domen u nou deși am experiență de consilier”, declară

Em l Andraș, vicepr maru municipiului Vulcan Primarul din Vu can spune că s-a simțit acut l psa acestui om n primăr e, din cauza greve d n just ție, care a întârziat mu t intrarea n Consi iul Local a unu nou cons lier Iar consi ieri l-au validat tot în ședința lunii octombrie pe Atila Saierli în funcția de consilier ocal Acum, la Vulcan echipa este completă „Judecătoria Petroșani ne-a validat următorul consil er, un element important pentru a alege un nou vicepr mar Mă bucur că azi în ședință, consi ier i au dat votul pentru domnu Andraș Emi

Consider că va fi un plus va oare pentru administrația locală

Vreau să i mu țumesc pentru toată act vitatea și doamne Socac

Ma vine, care ne-a adus valoare pr n exper ența dumneaei cu oameni , cu copi

Dar acum, avem un nou v ceprimar, un om ce vine din mediul munc toresc, un om care îi va nțelege

mu t mai bine pe oamen i de os și nevoi e or ș zic că vom face o echipă bună Ne vom completa rec proc ” , spune Cristian Merișanu, primar Vulcan

Au fost și voc care s-au opus, iar consi ierul loca de la AUR, F or n Govor a spus că ar dori desființarea acestui post mai ales că se tot vorbește despre acest lucru și a nivel guvernamental Totuși, acesta a fost apostrofat n plen, ar primaru i-a amintit că, nu demult, și dorea acest post pentru e

Viceprimarul însă, este omu de care era nevoie și pe care mu ți î și confundă cu primarul asemănarea dintre cei doi fiind izb toare

„Suntem con undați și la ședințele de județ Chiar ntr-un video de la o ședința națională am fost confundați”, mai afirmă

Emil Andraș

„Este și un e ement pozitiv în asemănarea noastră Probabi că voi putea să î trimit, fără nicio grijă, n ocu meu, ș la alte activități, în ca itate de viceprimar Cred că aspectul este la capito u glumă, dar avem un plan a PSD și l punem n ap icare ” , a conchis Cr stian Merișanu.

O decizie radica ă au uat ce din adm n strația de la Vulcan în privința angajaț lor de la

Po iția Locală Nu sunt eficienți au motivat unii dar au și salar ile mai mari decât angajații d n primărie, fără a avea toț studi super oare, au spus a ții Așa că, în ședința de consi iu a uni octombr e s-a votat d minuarea venituri or acestora

„Această reformă a Po iției Locale vine pe două componente Așa cum am spus și consi ier lor, pract c, prima componentă este una financiară.

Faptu că trăim aceste vremuri foarte gre e și practic, vo fi nevo t să fac restructurări, vor urma și n administraț e Vreau să realizăm ș o ech tate ntre funcționarii primăr ei ș faptul că nu s-a putut crește salariul în adm nistraț e po ițiști au ajuns să aibă salar i cât mu ți dintre funcționarii cu studii superioare ș cu vechime, am considerat că putem lua de la polițiștii loca i Vedem pentru ce perioadă Iar a doua componentă așa cum le-am spus ș lor, în șed nță, sunt ș foarte mu te nemu țumir vis a vis de activ tatea lor, din partea oca nicilor Sper că, cu această decizie se vor gând și ei ma bine ș vor acț ona mult mai bine pentru cetățen ” , a prec zat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vu can Fiecare angajat ar urma să p ardă

Cristian Ionică, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului, despre investițiile în alimentarea cu apă potabilă

Încă o insulă ecologică vandalizată la Petroșani!

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi:

„Nu putem repara la nesfârșit ceea ce alții strică din rea-voință”

Petroșaniul se confruntă, din nou, cu un act de vandalism asupra unei insule ecologice amplasate pe raza municipiului. Este al trei ea incident de acest fel produs într-un interva scurt de timp, semn că lipsa de responsabi itate a unor cetățeni continuă să afecteze eforturile de modernizare și curățenie ale ora ului

Primaru munic p u u Petroșani Tiberiu IacobRidzi, a transmis un mesaj ferm n urma acestor fapte regretab le, sub iniind importanța imp icării comunității n protejarea invest ții or pub ice

„Din păcate, as stăm la al treilea caz de acest fel în oraș, ntr-un timp foarte scurt În loc să ne bucurăm de invest ții e făcute pentru un mediu mai curat și un oraș mai civi izat, unii aleg să distrugă ceea ce s-a rea izat cu efort ș d n bani pub ic

Drumul spre Runcu e gata pe partea județului

Hunedoara

și tația Jieț, a declarat Cri stian Ioni că, dire ctorul general al SC A paServ Va e a Jiu ui „Ulter or, s-a reabilitat ș staț a Taia prin primu program operațional. Pe a doi ea program operaționa s-au schimbat prețurile de adopțiune ast el ncât în momentul de față, avem apă

exp icat Ionică Pe partea de est, compania a reab litat din fonduri proprii drenurile Jeț, iar ce e două stați de tratare au fost modernizate cu fonduri europene

„Acest ucru ne aduce, odată, o siguranță în plus a calității apei și, a doua, o siguranță a gestionării cantității de apă –mică sau mare – d n surse astfel încât popu ația să nu resimtă probleme Știm că am avut o vară secetoasă, însă nu am avut niciodată întreruperi ale alimentării cu apă din cauza secetei Au existat zone n care am fost nevoiți să scădem pres unea, dar asta nu a însemnat că oamenii au rămas fără apă”, a

subliniat directorul În ceea ce privește calitatea apei, monitorizarea continuă atât de companie, cât ș de DSP nu a identificat prob eme „Suntem obl gați, f ind înscriși la o parte din ana ize, să efectuăm anal ze duble, adică atât noi cât ș ce de la DSP. Nu a apărut niciun aspect de neconformitate, deci d n punct de vedere a ca ității apei, dar și al cantității, nu avem în momentul de față prob eme

Dacă vom continua în aceeași direcție apa va f d n ce în ce ma sigură atât cal tativ, cât și cant tativ” a mai adăugat

Cristian Ionică

Moni ka BACIU

Administraț a ocală depune eforturi constante pentru întreținerea și protejarea acestor insu e ecologice, însă fără sprij nul ș responsabil tatea cetățenilor, totul devine în zadar Nu putem repara la nesfârșit ceea ce a ții strică din rea-vo nță”, a dec arat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi

Edi u a subliniat că aceste fapte nu reprezintă doar o încălcare a leg i, ci ș un gest de l psă de respect față de întreaga comunitate

„Un oraș nu se dezvoltă doar prin proiecte și invest ții ci pr n bun-simț, educație și gri ă față de spaț u comun Fac apel la toți cetățeni : dacă vedeți astfel de acte de vandal sm sesizați imediat autor tăți e. Doar împreună putem opri aceste comportamente care ne trag napoi” a mai adăugat primarul Admin strația loca ă anunță că va continua acțiuni e de monitorizare a zone or unde sunt amplasate insu ele ecologice și va co abora cu Pol ția Loca ă pentru denti icarea și sancționarea ce or responsabili.

Peste 31.000 de locuri de muncă disponibile în România.

Se fac angajări masive în transporturi, comerț și construcții

Angajatorii din România pun la dispoziție, în această perioadă, 31.620 de locuri de muncă, potrivit datelor transmise de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Cele mai mu te posturi dispon bile sunt pentru conducători auto transport rutier, cur eri, ucrători comerc ali, muncitor neca ificaţi n construcţ i agenţi de securitate manipulanti mărfur și muncitor necal ficați la asamb area pieselor Oferta acoperă toate niveluri e de pregătire Din totalul locurilor vacante, 2 282 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 6 109 pentru absolvenți de liceu sau postliceală 7 445 pentru ce cu stud i profesionale, iar 15 784 pentru persoane fără studi sau cu studii primare și gimnaziale. Totodată, prin rețeaua EURES Român a, sunt disponibile 357 de ocur de muncă în Spațiul Economic European Cele mai multe se află în Span a (210 posturi), urmată de Germania ș Norvegia (câte 50 de postur fiecare), dar ș în Ital a, S ovenia Austr a, Croația, Polonia, Sued a ș Ir anda Domeni le variază de a agricultură ș producție până a transport, industrie metalurgică ș serv ci Mon ka BACIU

Drumu ce deschide Valea Jiu ui spre Gorj este finalizat, pe partea județu ui Hunedoara Lucrările au durat aproximativ 2 ani și, în aceste zile, mai sunt ultimele deta ii de pus la punct. Artera are inc usiv indicatoare rutiere și reprezintă puntea de egătură a Vestului Văii Jiu ui cu Gorju Lucrările au demarat acum do an , în septembrie și s-a ucrat în r tm susținut, constant ș bine Este una dintre ce e mai importante că de legătură o arteră ce va ușura accesu spre udețul Gorj, ș care trece printr-un pe saj de excepție, având pe o margine ch ar barajul de la Valea de Pești Drumul a fost făcut ținându-se cont de tot ce înseamnă un drum în munte. Și, de la rețeta de asfalt la lărgimea drumului, parapetele și gab oanele ce mărginesc artera, totul a ieș t perfect Drumul poate fi pract cabi , dar până la limita cu județul Gorj. Vecinii au pornit și ei în sens invers, dar au o porț une mai lungă de drum „Drumul aparține de primăria Ur cani, ar de a ci a fost emisă autorizația de construcție n una septembrie 2022 Lucrările au început în 2023, când s-a predat amplasamentul prin septembr eoctombr e Iarna a mers mai greu, că a fost nevo e de o monitorizare cu țăruși Intram destu de mult în versantul drumulu și atunci a fost nevo e să tăiem copaci Iniția , era un drum de pământ cu gropi, dar acum avem 8 m platforma drumului D ncolo

Proiect de lege pentru salvarea adăposturilor civile degradate: primăriile vor putea investi în reparații

Senatorul PSD Cristian Resmeriță se numără printre inițiatorii unui proiect de lege care urmărește completarea Legii nr 481/2004 privind protecția civilă, astfel încât autoritățile administrației publice locale să poată aloca fonduri și efectua lucrări de reparații și întreținere a adăposturilor civile situate în blocurile de locuințe, prin protocoale încheiate cu asociațiile de proprietari

În forma actuală a legii, responsabilitatea întreținerii și menținerii în stare de funcționare a fondului de adăpostire revine deținătorilor cu orice titlu, ceea ce include și asociațiile de proprietari În practică însă, aceste entități nu dispun de resursele financiare și capacitatea tehnică necesare pentru a efectua lucrări complexe de întreținere – cum ar fi cele privind ventilația,

etanșarea, sistemele de filtrare sau rețelele electrice de urgență

Din această cauză, multe dintre adăposturile civile aflate în blocurile de locuințe sunt în prezent degradate și improprii utilizării, neîndeplinind rolul pentru care au fost construite

„Este o realitate pe care nu o putem ignora: marea majoritate a adăposturilor civile din România sunt într-o stare avansată de

degradare Prin această inițiativă legislativă vrem să oferim autorităților

- COMUNICAT DE PRESĂ -

Consiliul Județean

Hunedoara co nsideră regretabile

și îngrijorătoare afirmații le publice făcute de senatorul PNL

Călin Petru Marian la adresa i nsti tuției și a consilieri lo r județeni Este inacceptabil ca un parlam entar al României să jignească, în mod iresponsabil, o i nsti tuție reprezentativă și să i nsinueze că în admini strația județeană s-ar face „ circ”

Domnul senator a asistat la ședința de joi a Consiliului

Județean A intrat în sală fără să salute și a plecat fără să spună „la revedere” A stat cu ochii în telefonul mobil, fără să solicite cuvântul și fără să

Petrila: Un nou bloc

intră în programul de reabilitare termică cu finanțare europeană

Admin istrația locală din Petrila c ontinuă programul de modernizare a blocurilor de locuințe printr-un nou proiect de eficiență energetică, finanțat din fonduri europene Este vorba despre reabilitarea termică a Bloc ului 10 de pe Strada 8 Martie, pentru care a fost lansată o licitație publică în valoare de peste 4,6 milioane de lei

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027, componenta dedicată eficienței energetice în clădiri rezidențiale, destinată localităților din ITI Valea Jiului. Intervențiile prevăzute vizează îmbunătățirea performanței energetice a imobilului și reducerea consumului de energie pentru încălzire, ceea ce se va reflecta în facturi mai mici pentru locatari și un impact redus asupra mediului

Reabilitarea termică a blocurilor din Petrila face parte dintr-un amplu program de investiții derulat de Primărie, cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest Până în prezent, orașul are aprobate proiecte pentru 11 imobile, aflate în diferite etape de implementare, toate finanțate prin fonduri europene nerambursabile

Prin aceste investiții, administrația locală urmărește nu doar creșterea confortului locatarilor, ci și modernizarea aspectului urban al orașului, în acord cu standardele actuale de eficiență și sustenabilitate

Monik a BACIU

manifeste vreun interes real față de subiectele aflate în dezbatere Cu alte cuvinte, a asistat inert timp de două ore, iar ulterior a ales să insulte întreaga instituție, bineînțeles din spatele tastaturii, în goana după like-uri

Dacă domnul senator ar fi urmărit cu atenție lucrările ședinței, ar fi constatat că, într-adevăr, majoritatea hotărârilor se adoptă cu unanimitate, dar acest lucru nu este semn de „supunere ” , ci dovada maturității politice și

Lupeni:

locale posibilitatea de a interveni legal și eficient, în parteneriat cu

proba responsabilității tuturor consilierilor județeni, fie ei PSD, PNL sau AUR Ceea ce domnul Marian numește „circ” se numește, în fapt, instituție funcțională. Faptul că forțele politice locale pot colabora pentru binele județului este un exemplu de normalitate, nu de servilism.

Ne întrebăm, totuși, ce și-ar fi dorit domnia sa: conflict, haos, scandal?

Domnul Călin Petru Marian nu se poate erija în postura de „simplu cetățean” Este senator al României, ales prin vot (la fel ca și consilierii județeni), iar acest statut îi conferă nu doar drepturi, ci și

Două blocuri rezidențiale, pregătite pentru eficiență energetică printr-un proiect cu fonduri europene

A utor ități le l ocale di n Lupe n i au lansat li ci tați a pen tru e xec utare a l ucr ări lor d e e fi ci e ntizare en er ge tic ă a Bloc ului 3 și Bloc ului 5 de pe Al ee a L i liac ulu i Pro ie ctu l v ize ază re abi li tar e a en er ge tic ă a 60 de loc uin țe și e ste fi nan țat pr in Pr ogr amu l R e gi onal Ve st 2 021 -2 02 7, cu sc opul de a re duc e con sum ul de e ne rg ie și em i sii le d e gaze c u e fe ct de se ră

asociațiile de proprietari, pentru a readuce aceste spații la standarde de siguranță Este vorba, în fond, despre protecția cetățenilor în situații de urgență”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță Prin modificările propuse, proiectul creează cadrul legal necesar implicării primăriilor în întreținerea și reabilitarea adăposturilor civile, asigurând astfel o cooperare instituțională între autoritățile publice și cetățeni pentru consolidarea siguranței la nivel comunitar

o responsabilitate sporită a vorbelor și atitudinilor sale publice Imunitatea parlamentară nu îl apără de propriul derapaj moral și de consecințele decenței pierdute. Județul Hunedoara are nevoie de echilibru și respect, nu de spectacole politice ieftine

Consiliul Județean Hunedoara va continua să își facă datoria cu seriozitate și profesionalism, indiferent de zgomotul celor care confundă administrația publică cu o tribună de campanie.

B iro ul de Presă al Consiliului Județean Hunedoara

Prin aceste intervenții, se estimează o reducere de peste 64% a consumului anual de energie primară și o diminuare cu aproximativ 66% a emisiilor de gaze cu efect de seră ale imobilelor Lucrările vor respecta standardele tehnice în vigoare și principiile de sustenabilitate impuse de Uniunea Europeană Autoritatea contractantă încurajează ofertanții să transmită solicitări de clarificări prin SEAP, cu cel puțin șase zile înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor, astfel încât procedura de achiziție să se desfășoare transparent și conform reglementărilor Acest proiect face parte din strategia municipiului Lupeni de a transforma orașul într-o comunitate mai eficientă energetic și mai prietenoasă cu mediul Monika BACIU

Din totalul de 7 152 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 1 789 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5 363 erau șomeri neindemnizați În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.233 șomeri provin din mediul rural și 4 919 sunt din mediul urban Șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 27 %,

urmat de cei cu studii gimnaziale 26 %, iar 21 % sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 14 % din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 10 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 158 persoane foarte greu ocupabile, 1 475 greu ocupabile, 4 996 mediu ocupabile, iar 523 sunt persoane ușor ocupabile Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre

Traseul profesional începe în faculTaTe

Universitatea di n Petroșani a or ganizat un nou e ve niment în cadrul proiectului FDI 2025 –VISI ON, me nit să spriji ne studenții în ori entarea profe sională și dezvoltarea competen-țelor

Tema întâlnirii – „Drumul de la student la specialist în domeniul meu de licență” – a pus accent pe importanța planificării carierei încă din primii ani de studii Participanții au descoperit modalități concrete de a valorifica experiențele de practică, implicarea în proiecte de voluntariat și activitățile de dezvoltare personală pentru a-și contura un traseu profesional de succes

Mister, magie și suspans în curtea

Bibliotecii

Județene

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat și în acest an o frumoasă sărbătoare de Halloween Evenimentul a fost așteptat cu viu interes de către tinerii care au dorit să intre în atmosfera specifică, de mister și magie, a acestei sărbători adoptate la noi din lumea anglo-saxonă

Am dorit și am reușit să oferim o atractivă seară de Halloween, astfel că în curtea bibliotecii au fost aduși și aranjați zeci de bostani care simbolizau o frumoasă toamnă românească Momentul cel mai așteptat, programul artistic, a fost și el foarte reușit și a creat o atmosferă demnă de o astfel de sărbătoare

De vreme ce Halloween-ul a devenit și la noi o sărbătoare, am încercat să creăm taina, suspansul necesare și să oferim momente cât mai plăcute unui public tânăr dornic de deconectare Tinerii au fost, deci, cei care au dat tonul acestei serbări, cu entuziasmul ce îi caracterizează și cu aplecarea către distracție, dar s-au aflat printre noi și persoane care au depășit anii adolescenței și au venit să se bucure împreună cu tinerii de ambianța festivă pe care am creat-o

Desigur, am adoptat sărbătoarea de Halloween, o petrecem cu veselie și plăcere, dar nu uităm nicio clipă sărbătorile noastre tradiționale românești care nu pierd nimic din importanță și frumusețe

Reprezentanții Universității au subliniat că astfel de inițiative facilitează tranziția studenților de la mediul academic la cel profesional, oferindu-le instrumentele necesare pentru a răspunde cerințelor pieței muncii și pentru a-și valorifica la maximum potențialul.

Prin acest proiect, Universitatea din Petroșani continuă să investească în pregătirea tinerilor pentru viitoarele provocări ale carierei și să creeze punți între studii, inovație și practică profesională Monika BACIU

Ținem foarte mult la tot ceea ce înseamnă tradiție și păstrarea tezaurului nostru de cultură

Nu uităm că Halloween-ul este o sărbătoare a bunei dispoziții, a umorului, de aceea ea se pliază perfect pe sufletul românesc

Participanții au așteptat cu mare emoție și nerăbdare cele două concursuri pentru care s-au pregătit cu multă atenție: „Cel mai

înspăimântător costum ” și „Dovleacul de groază” Costumele, inspirate din figurile supranaturale – monștri, schelete, vrăjitoare, vampiri –, au avut rolul de a crea magia, misterul și farmecul care sunt ingredientele absolut obligatorii pentru ceea ce înseamnă sărbătoarea de Halloween

Concursurile s-au dovedit a fi și de această dată o revărsare de imaginație, de inspirație și de idei originale, participanții au avut câmp liber de manifestare, iar aplauzele celor care au asistat la parada costumelor și la concursul dovlecilor leau răsplătit întregul efort.

Biblioteca noastră, pe lângă activitățile profesionale, de informare, pe care le desfășoară, pe lângă promovarea culturii, a marilor personalități și evenimente, pe lângă lansările de carte, dorește și poate să organizeze și momente de destindere, de recreere, așa cum a fost și această seară de Halloween

Ne-am propus ca, an de an, curtea noastră împodobită cu bostani să primească vizitatori, care vor dori să se bucure alături de noi

de vraja și misterul serii de Halloween

Câștigătorii celor două concursuri au fost recompensați cu premii constând în trotinete electrice, biciclete și trotinete non electrice, trofee, diplome și cărți, iar toți copiii participanți la acest carnaval au primit din partea bibliotecii județene bomboane, vată pe băț și reviste Un moment special, o surpriză plăcută pentru toți cei prezenți, a fost imortalizarea prin fotografii „la minut” a fiecărui copil care s-a costumat Însoțiți de părinți, de bunici, de prieteni, copiii s-au fotografiat și au plecat cu frumoase amintiri de la seara magică de Halloween

Câștigătorii concursului „Cel mai înspăimântător costum ” :

Premiul I: Muntean Amora

Premiul al II-lea: Berceanu Anastasia

Premiu al III-lea: Dingă Ștefania

Mențiune: Bors Jessica

Câștigătorii concursului „Dovleacul de groază”:

Premiul I: Barb Darius

Premiul al II-lea: Negrilă

Rebecca Jesica

Premiul al III-lea: Popa Patrick

Mențiune: Goia Ariana

Biblioteca noastră este mulțumită atunci când prietenii noștri sunt fericiți și sperăm că și în acest an am reușit să le aducem câteva ceasuri de bucurie.

Manager, Ioan Sebastian BAR A

l

casa de cultură a sindicatelor petroșani are deschis, pentru cei interesați, o secție de Tenis de MasĂ

Secția de tenis este destinată inițierii copiilor în tenisul de masă, având atât scop de agrement cât și de performanță, dar și adulților pasionați de acest sport minunat

pentru detalii referitoare la înscriere, program, abonamente, închiriere, etc, ne puteți contacta la secretariatul casei de cultură sau la numărul de telefon 0726871295.

SC ZONA D SRL Petroºani, una dintre cele mai apreciate companii de construcþii civile, industriale ºi de infrastructurã publicã angajeazã:

l topografi cu experienþã (ingineri sau studii medii);

l ingineri cu experienþã în construcþii civile, drumuri, alimentãri cu apã, canalizare; l ingineri/tehnicieni cu experienþã pentru compartimentul tehnic (producþie/ aprovizionare) l muncitori calificaþi, cu experienþã construcþii civile, drumuri, alimentãri cu apã, canalizare angajatorul oferã salariu între 500 și 1000 euro, în mână. CV-urile se depun pe adresa de e-mail: zonad99@yahoo com sau direct la sediul firmei din Petroºani, str 22 Decembrie, 2/1 inforMații supliMenTare la Telefon 0254/546080.

casa de culTurĂ a sindicaTelor peTroȘani

N C H I R I A Z Ã

• spaþiu birou din două birouri cu suprafaþã de 35 mp situat la etajul 1, intrare laterală aripa dreaptă, dotat cu utilitãþi, aer conditionat, centrală termică. Informaþii la telefon 0752095138,

INCD INSEMEX Petroșani, prezent la Brașov cu două evenimente științifice de

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă –

INSEMEX Petroșani a fost prezent, la mijlocul lunii octombrie, la Brașov, unde a organizat două evenimente de referință în domeniul securității și cercetării aplicate: Simpozionul

Internațional „Securitate și

Sănătate în Muncă” –

SESAM 2025, ajuns la cea de-a XII-a ediție, și cea de-a patra întâlnire tehnică a consorțiului ProVAM Project

SESAM 2025-

Platforma de discuții internaționale

Simpozionul SESAM, organizat sub egida

Săptămânii Europene pentru Securitate și

Sănătate în Muncă, a reunit cercetători, specialiști, reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor publice, oferind un cadru complex de analiză și dezbatere privind provocările actuale din domeniul securității ocupaționale, în contextul transformărilor industriale și digitale

Lucrările științifice prezentate au abordat teme actuale și complexe, vizând aspecte esențiale ale securității ocupaționale Printre direcțiile principale de cercetare s-au numărat:

• soluții inovatoare pentru reducerea emisiilor de metan din aerul de

Două Colegii din Municipiul Petroșani, planuri de reabilitare

Două Colegii din Municipiul Petroșani urmează să fie reabilitate și ele Vorbim despre Colegiul Economic Hermes și Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida Acolo vor fi lucrări așa cum au fost și la IG Duca sau Colegiul Național Mihai Eminescu

Alte două instituții de învățământ vor ajunge la standarde europene și, după ce au fost dotate cu aparatură și laboratoare moderne, urmează și proiectul de eficientizare termică Deocamdată, prin ADR Vest a trecut de fazele inițiale, doar unul dintre proiecte.

„Există un proiect de reabilitare Am depus pentru Colegiul Economic Hermes

ventilație și limitarea poluării fonice și atmosferice;

• metode moderne de analiză și prevenire a riscurilor industriale;

• aplicarea inteligenței artificiale în industrie;

• impactul digitalizării asupra securității și sănătății în muncă;

• studii privind utilizarea echipamentelor destinate mediilor potențial explozive și analiza materialelor avansate pentru protecția individuală;

• cercetări privind stresul ocupațional, sindromul de burn-out și consolidarea culturii securității în organizații

Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru comunitatea științifică și tehnică, a pus accent pe schimbul de bune practi-

Hermes și Colegiul Tehnic

Dimitrie Leonida Am intrat în evaluare și cei de la ADR Vest neau anunțat că suntem în evaluare cu proiectul pentru Colegiul Economic Hermes Așteptăm și pentru celălalt liceu”, declară Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani

La cele două licee vor fi lucrări de eficientizare energetică. Asta înseamnă că vor fi anvelopate, geamurile vor fi schimbate, sistemele de încălzire vor fi de ultimă generație, iar fiecare va avea și sistem de alimentare cu energie verde, după ce vor monta panouri fotovoltaice

Astfel de investiții au avut deja loc la Colegiul Național Mihai

Eminescu și sunt aproape gata și la Școala Gimnazială I G Duca

Diana MITRACHE

al Comisiei Europene, având o valoare totală de peste 2,8 milioane de euro, din care 60% contribuție a Comisiei Europene și 40% cofinanțare din partea partenerilor

ci, prezentarea rezultatelor recente ale cercetării și consolidarea cooperării internaționale în domeniul securității și sănătății în muncă.

ProVAM Project Meeting-Pas înainte în curățarea carbonului În aceeași perioadă, la Brașov, INSEMEX a găzduit și cea de-a patra întâlnire tehnică a proiectului internațional „Reduction of Ventilation Air Methane Emissions in the Coal Mining Transformation Process” (ProVAM), desfășurată la data de 22 octombrie 2025.

Proiectul, derulat pe o perioadă de 36 de luni (2023–2026), beneficiază de finanțare prin Fondul de Cercetare pentru Cărbune și Oțel (RFCS)

Consorțiul de cercetare reunește opt entități academice, institute de cercetare și parteneri industriali din Polonia, Spania, România și

Germania, respectiv:

Institutul Central

Minier – GIG Katowice, Institutul de Cercetare

Strata Mechanics – IMGPAN Cracovia, Institutul pentru Tehnologie

Minieră – KOMAG

Gliwice, Institutul de Inginerie Chimică –IICH-PAN Gliwice, Universitatea din Oviedo, INCD INSEMEX

Petroșani, DÜRR SYSTEMS AG și compania minieră JSW

Prin acest proiect, se urmărește reducerea emisiilor de metan din aerul de ventilație în procesul de transformare a mineritului de cărbune, contribuind la obiectivele europene de decarbonizare și tranziție energetică Prin organizarea acestor evenimente, INSEMEX Petroșani reconfirmă rolul său esențial în promovarea cercetării aplicate, a inovării și a cooperării internaționale în domeniul securității industriale și al protecției mediului, contribuind activ la formarea unei culturi europene a siguranței și sustenabilității

Consiliul Județean Hunedoara aprobă finanțarea tradițiilor locale

Consiliul Județean Hunedoara a aprobat un proie ct de hotărâre vital pe ntru comunitate , alocând suma de 300 000 de lei din bugetul propri u în vederea organizării acțiunilor dedicate Sărbători lor de Iarnă din de cembri e 2025

Decizia vine ca răspuns la necesitatea de a promova și menține spiritualitatea și tradițiile specifice zonei în perioada de sfârșit de an Suma consistentă provine din Capitolul 51.02 –„Autorități publice și acțiuni externe ” , Titlul 20 –„Bunuri și servicii” Potrivit documentului care a stat la baza hotărârii, acțiunile planificate au o „semnificație aparte ” și sunt menite să contribuie la „menținerea” obiceiurilor de iarnă

„Manifestarea obiceiurilor de iarnă

constituind o practică des întâlnită la nivelul instituțiilor publice cu aceste ocazii”, arată docuementul Organizarea evenimentelor, deși presupune costuri, va fi realizată cu respectarea principiului echilibrului și eficienței Conducerea CJ Hunedoara

a subliniat că decontarea celor 300 000 de lei se va realiza strict pe baza documentelor justificative prezentate de compartimentele de specialitate care se vor ocupa de implementarea acțiunilor, în deplină conformitate cu prevederile legale în vigoare Monika B ACIU

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.
3255 by Cronica Vaii Jiului - Issuu