
1 minute read
Apa, un pericol pentru motoarele diesel
Apă în rezervorul de combustibil - cum a ajuns acolo? Scăderea nivelului combustibilului în rezervor se compensează cu aer care intră prin orificiile de ventilație și este plin de umiditate. Când temperatura mediului scade și rezervorul începe să se răcească, umiditatea din aer se condensează și se depune sub formă de picături pe pereții rezervorului. Pe măsură ce temperatura mediului crește din nou, aceste picături, care se desprind de pe pereții rezervorului, ajung în combustibil.
Procesul de condensare este un fenomen fizic care se efectuează din cauza schimbării temperaturii, care are ca rezultat condensarea unui gaz - în acest caz a vaporilor de apă și așa are loc contaminarea combustibilului cu apă. Nivelul ei depinde de mediul în care se află mașina: de conținutul de umiditatea al mediului, schimbările de temperatură, zona geografică etc.
Acest proces poate avea loc și în sistemul de alimentare cu combustibil, unde fazele de compresie și ardere cresc temperatura mediului din jur. Diferența de temperatură produce picături de apă, care se întorc în rezervor împreună cu combustibilul, contaminându-l.
În timp, apa acumulată în partea inferioară a rezervorului crește riscul apariției unor creșteri bacteriene în combustibil. Aceste microorganisme se pot acumula și pot înfunda sistemele de alimentare și filtrele, iar în situații extreme pot descompune motorina cauzând defecțiuni și daune grave mașinii.
Pe scurt, contaminarea semnificativă a combustibilului cu apă poate deteriora motoarele cu ardere internă și poate scădea performanța acestuia.
Puteți elimina sau evita contaminarea cu apă folosind filtre pe rezervoarele staționare de combustibil și filtre separatoare de apă instalate chiar pe echipament.
Pe rezervoarele de combustibil staționare, montați filtre din gama HIFI FILTER®, marcate H2O WATER SORB.



Această gamă de filtre pentru motorină și benzină nu numai că rețin murdăria, praful, rugina și microorganismele biologice de până la 10 μm (microni), dar absorb complet și picăturile de apă din combustibil.
De asemenea, există și versiuni fără posibilitatea unei inspecții vizuale, dar cu șurub de aerisire, care trebuie deșurubat în mod regulat pentru a elimina apa acumulată în partea inferioară a flanșei.
Aceste sisteme folosesc în principal medii cu două straturi, cu un strat de celuloză pentru prefiltrare și unul de poliester pentru filtrarea apei. Acest lucru permite optimizarea curățării combustibilului și asigură protecția motorului.
Cele mai tipice separatoare de apă sunt filtrele cu un vas de decantare, care vă permit să controlați nivelul apei și să eliminați excesul de apă printr-un tub de scurgere.