Csato Jozsef

József Csató face parte dintre pictorii marelui val figural al anilor 9o.

De?i în centrul aten?iei tablourilor lui este omul, lîngã personajele care provin din peisajele egzotice de la sud de ecuator ?i care se pare cã trãiesc departe de orice societate apar plante, animale sau diferite modele. Motivul central al tablourilor lui este rela?ia omului cu mediul în care trãie?te, de aceea nu are nevoie sã prezinte importante pãr?i ale corpului cum sunt capul ?i fa?a omului. Caracterul figurilor e dat de ac?iunile, mi?cãrile ?i obiectele lor. Rãmîne mai greu de spus dacã aceste figuri se nasc datoritã utopiei pe care o urmãre?te artistul, a dorin?ei lui de a trãi altundeva sau reflexiile unui pictor însetat de neobi?nuit, de simplitatea pe care n-o putem întîlni la ora? sau în civiliza?ie. Poate sã fie vorba de ambele. Csató picteazã rapid ?i comod, utilizînd culori ?i cu un penel sãlbatic. Pe pînzele sale cu mãrime variatã, caracterele prezentate le face mai interesante cu cîte-un detaliu caracteristic, cu diferite modele: o panã pe o pãlãrie, dungile dure ale unei haine croite simplu, nasturile pe un palton sunt toate detalii pline de farmec pe portrete. Paul Gauguin ?i Henri Matisse sunt pictorii cu care îl aseamãnã cei mai mul?i, ?i el folose?te influen?a asta pentru a împrospãta propria lume bogatã, propriile narative foarte contemporane. A?a se face cã alãturi de o bãtrînã indianã apare o chitarã albastrã cu gîtul rupt ?i o perlã din mingi de badminton pe un tablou din 2oo7, dar chiar ?i legenda foarte europeanã a lui Wilhelm Tell e prezentatã printr-o figurã cu pielea de culoare închisã. De pictura narativã din punctul de vedere a istoriei artei artistul se deosebe?te prin unicitatea lui ?i prin istoriile caracteristice ?i ca punct de pornire ?i-a asimilat un mod de prezentare mai naiv. Stilul acesta neo-folk sau sã-l numim picturã deta?atã nu se încadreazã în nici o direc?ie a picturii figurale mainstream, î?i urmeazã propriul drum. Nu poate fi deci surprinzãtor dacã spun cã modalitatea aceasta este cea mai interesantã, mai popularã ?i mai distinctã.

De la sfîr?itul sec. al 19-lea artele s-au întors la arta care se deta?eazã – la stilurile ?i modalitã?ile de autoexpresie instinctive a talentelor care nu au avut parte de studii de arte frumoase, a popoarelor egzotice care trãiesc în societã?i primitive, a copiilor sau a bolnavilor mentali.