Ucraina
257
identificați drept lideri ai iehoviștilor, incluzând 13 șefi ai organizațiilor regionale, 40 de șefi ai organizațiilor districtuale și 250 de lideri ai centrelor sectante și activiști”. Având în vedere cifrele menționate, documentul afirma că „sectanții proscriși”, care nu au fost arestați, continuă să desfășoare o activitate antisovietică activă și iau măsuri ca să întărească din nou organizația. Documentul adăuga: „Adepții iehoviștilor au condus în secret o propagandă antisovietică feroce și au răspândit idei instigatoare la adresa guvernului sovietic, anunțând crearea unei autorități teocratice pe teritoriul URSS în care clerul va avea puterea. Iehoviștii se opun acțiunilor întreprinse de partid și de guvernul sovietic, în special celor referitoare la organizarea fermelor colective; ei obiectează cu privire la serviciul militar în armata sovietică, distribuie literatură populației și recrutează noi adepți pentru sectă”. Totuși, din perspectiva naturii acestei note, măsurile luate de agențiile de securitate ale Statului pentru a elimina „activitatea secretă a iehoviștilor” au fost ineficiente. Ei nu au reușit să oprească activitatea de predicare a acestora, nici să-i intimideze pe adepții care au reușit să scape de arest după ce guvernul a încercat să distrugă complet organizația Martorilor lui Iehova, între 1947-1950.70 Pentru a stopa dezvoltarea „activității clandestine antisovietice a iehoviștilor”, MSS al URSS a considerat necesar ca, pe lângă arestările membrilor din fruntea comunității, toți Martorii din Ucraina, Belarus, Moldova, Letonia, Lituania și Estonia să fie relocați alături de familii în regiunile Irkutsk și Tomsk, aflate la aproximativ 5 000 de kilometri de zona natală. La 19 februarie 1951, MSS Abakumov i-a trimis lui Stalin o „notă de raport” strict secretă intitulată „Despre necesitatea de a deporta membrii sectei iehoviste antisovietice și familiile acestora din 13 regiuni vestice din Ucraina și Belarus, Moldova, Letonia și RSS-urile estoniene”. Astfel au fost puse bazele a ceea ce a fost denumită ulterior „Operațiunea Nord”. Planul original includea deportarea a 8 576 de persoane (3 048 de familii) din zonele menționate anterior. În total însă, au fost deportate 9 793 de persoane (3 101 familii) din șase republici; cu puțin timp înainte de începerea operațiunii (la 24 martie 1951) au fost revizuite listele din Moldova și adăugate 942 de persoane.71 Cel mai mare număr de persoane deportate, mai exact 6 140, sau 65% din total, au fost din Ucraina. Deportarea în masă a afectat în principal regiunile vestice ale Ucrainei, precum Lvov, Ternopil și Volânia.72 Toți Martorii puteau evita deportarea dacă ar fi semnat o declarație prin care afirmau că nu mai au de-a face cu comunitatea lor religioasă.
70 Arkhiv Prezydenta Rosiyskoyi Federatsiyi, F.3, Dokumentatsiya vyshchykh orhaniv vlady, Op. 58, Sprava 180, ark. 52-53 (Arhiva președintelui Federației Ruse, F.3, Documentația organelor supreme de putere, Op. 58, Cazul 180, pag. 52, 53). 71 Ibid., pag. 53. 72 Arkhivni dokumenty stosovno operatsiyi „Pivnich” ta zahalnoyi diyalnosti Svidkiv Yehovy (Documente de arhivă legate de Operațiunea Nord și activitățile generale ale Martorilor lui Iehova.