Zidul Fiarei Ştiam acum ce voise să facă: considerând ţara noastră mai uşor de tranversat cu o astfel de „marfă”, ne-au ales pentru a face acest lucru. Dar s-au înşelat, după cum s-a văzut. Nu ştiam însă care a fost ţinta lor iniţială. Oricum, acum vor trebui să modifice destinaţia. Amicii mei au privit amuzaţi tot „ scenariul” acţiunilor mele, iar acum asistam cu toţii, cum nava face cale întoarsă spre Mediterana, prin Bosfor şi Dardanele. Adio, calătorie sprâncenată, pe curând. Într-adevăr, pe curând, căci nu aveam de gand să-i las să-şi facă de cap, oriunde s-ar fi îndreptat. — Măi, dar ştiu că ai talent regizoral nu glumă, glumi Americanul râzând — Ioane, acest soi de oameni, dacă îi pot numi astfel, au apărut de câteva decenii încoace, ca nişte şerpi veninoşi, ca nişte căpuşe peste neamul omenesc. Acest soi rău de creaturi leneşe, cărora niciodată nu le-au plăcut munca, au acum, datorită aurului luat în schimbul petrolului, posibilitatea să facă .... ceva. Se plictiseau tare, aşa că le-au venit ideea jihadului. Da, se plictisiseră de haremurile lor imorale, de lipsa războaielor dintre triburi. Ce să facă? Şi astfel, au perfecţionat terorismul, cu noile mijloace ce le puteau avea acum la îndemână. Cică, noi creştinii suntem păgâni, adică fără de Dumnezeu, iar ei au unul: pe Alah. Să mă ierte Alah al lor, care îndrumă doar la bine, dar copii lui,după cum am mai spus, au făcut transplant de creer. Cu nisip. De fapt nisipul nu moare, e mai rezistent şi-or fi zis ei, treaba lor. Treabă mare, care s-o facă în ograda lor. Nu să împrăştie nisipul lor, prin întreaga lume, după ce au fost primiţi cu braţele deschise pretutindeni, după ce au fost găzduiţi şi şcoliţi în instituţii de înaltă clasă, trataţi omeneşte, egal şi cu mare căldură. — Petru, spuse Eula, întrerupându-mi şirul gândurilor, acesti fanatici posesori de arme, şi ce armă, trebuiesc opriţi. Nu este deajuns că i-am îndepărtat de România, copii nevinovaţi sunt în toată lumea. —Bineînţeles, Eula, dacă nu aveţi nimic împotrivă, lăsaţi să duc eu treaba asta până la capăt. Voi ocupaţi-vă, între timp, de zidul fiarei. — De acord, fii însă receptiv la eventualele noastre apeluri. Nu uita că eşti al şaptelea şi că fiară va putea prinde din nou curaj să ne atace dacă îţi va simţi lipsa. — Atenţia mea va fi distributivă. De altfel voi termina repede cu episodul acesta de „rahat de camilă” . — Ha, ha râse Sandra, dar se vede clar cât de mult îi iubeşti... — Aici nici nu poate fi vorba de iubire dar, dacă va veni vorba, dragostea mea este atât de mare, încât aş pune mătura în doliu la dispariţia acestora. — Hopa, dar tu chiar că-i iubeşti nespus, nu se putu abţine nici Americanul — Dragii mei hai să lăsam gluma şi pe terorişti în plata lui Petru deocamdată şi să ne vedem de treabă cu zidul fiarei. —Prieteni, spusei eu atunci, mergeţi, vă rog, în Bucureşti şi curăţaţi-l de porcii care pocnesc de grăsimea acumulată pe spinarea oamenilor cinstiţi. Acest oraş, după cum îi spune şi numele, ar trebui să fie un oraş al bucuriilor, nu un oraş al plangerii. Ucideţi braţele fiarei şi dărâmaţi zidul dintre omenie şi neomenie, vă rog! ▒♦▒♦▒♦▒♦▒♦▒♦▒
Tot timpul am făcut doar ce am vrut. Niciodată ceea ce trebuie. Parcă am a mai spus-o, numai, ştiu. Cert este că acum voi face ceea ce trebuie. Gândindu-mă în liniştea şi pacea din sala Cristalului, la bomba pe care o transportau jihadiştii aceia inconştienţi, nu puteam să nu fac o comparaţie: acea bombă închisă într-un mic container, mă ducea cu gândul la un duh închis într-o sticlă, sau într-un oarecare vas străvechi, cu un dop. Dacă cineva naiv ori doar curios, ar fi scos dopul, duhul ar fi fost eliberat imediat, dar duhurile pot fi bune ori rele.
- 77 -