Institute, The Magazine No.4/2011 full version

Page 60

În total ne-au trecut pragul în jur de 150 de suflete. Pe la 1 dimineaţa am început să tușim « semnificativ » și să ne pregătim să facem trucul cu "luminile stinse" - noroc că n-a fost nevoie, oamenii erau și ei destul de conștienţi că a doua zi au serviciu, fiind deja cu un picioruș în sfânta zi de marţi. Oameni curioși, mai degrabă veseli și - mulţi dintre ei - dornici de "promoţionale" sau, cum ne-a plăcut nouă să îi numim folosind "numele de cod" al serii, mocangii. Mai devreme, adică până în 22.00, au fost mai degrabă fete; după zece seara au apărut mai degrabă masculi.

Au venit foarte mulţi studenţi, bobocei pasionaţi de lumea publicităţii, curioși să vadă cum arată agenţia și, mai ales, cum sunt oamenii din agenţie. Au venit și câţiva clienţi și prieteni apropiaţi. La un moment dat a apărut Andi Moisescu, care a făcut un reportaj despre Noaptea Agenţiilor. Viorel Copolovici a gătit pentru vizitatori aproape toată noaptea. Cu Alexandru Nastanaila, Cosmin Ciobanu și "pictorul-șef" Costache Valentin de la Bumbac100, am experimentat și-am "colorat" tricouri de tot felul. Portretul-robot: cu zâmbetul pe buze, relaxaţi, pasionaţi de artă și de frumos. 060 — Numărul 04

După experienţa pozitivă de anul trecut, anul acesta am decis să participăm la Noaptea Agenţiilor cu patru agenţii: Leo Burnett, Starcom MediaVest, iLeo și The Geeks, astfel că și vizitatorii au fost destul de variaţi: colegi de industrie, foști colegi din grup, clienţi, studenţi, jurnaliști, prieteni și chiar câţiva părinţi ai colegilor noștri - curioși să vadă care este atmosfera din Nicolae Iorga 13. De aceea, portretul robot al vizitatorilor nu poate fi axat pe semnalmente, ci pe trăsături: curiozitate, avânt, veselie și… atitudine pozitivă. Estimările noastre au numărat peste 800 de persoane care au petrecut alături de noi, de la ora 19:00 și până la miezul nopţii.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.