Parcuri dendrologice ale reședințelor nobiliare din Transilvania

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Facultatea de Arhitectură și Urbanism

2023

PARCURI DENDROLOGICE

ALE REȘEDINȚELOR NOBILIARE DIN TRANSILVANIA

VALOAREA DE MONUMENT ISTORIC, VIAȚA LOR ÎN URMA SCHIMBĂRILOR DE REGIM ȘI O PERSPECTIVĂ A VIITORULUI

Autor: Teofana Cruceru

Îndrumător: conf. dr. arh. Andreea Milea

Gilles Clément, Study for the Castle of Mouans-Sartoux, 2004

fig.2 - Castelul Kornisturnul de poartă, Mănăstirea(CJ), 2021 (stânga)

fig.3 - Castelul Haller, Coplean(CJ), 2022 (dreapta)

PREMISE Argument

parcurile: s-au pierdut complet de-a lungul timpului, nemaiputând fi clasate în LMI; reședințele nobiliare: ambele castelele sunt clasate în LMI, însă se află în stare de ruină; regim de proprietate: proprietate privată, retrocedate moștenitorilor familiei nobiliare; regim de utilizare: în prezent neutilizate.

fig.4 - Ansamblul Castelului

Ugron, Zau de Câmpie(MS), 2021 (stânga)

fig.5 - Ansamblul castelului Gyulay Ferencz, Mintia(HD), 2022 (dreapta)

parcurile: colecțiile dendrologice precum și aspecte compoziționale s-au păstrat până în prezent, putând astfel fi clasate în LMI, însă nu beneficiază de întreținerea necesară; reședințele nobiliare: clasate în LMI, aflate în stare de degradare; regim de proprietate: proprietate privată, retrocedate moștenitorilor familiei nobiliare; utilizare: locuite parțial de către proprietari, aceștia instalându-se în câteva din încăperile ce au fost amenajate în acest sens.

fig.6 - Ansamblul castelului

Bornemisza, Gurghiu(MS), 2022 (stânga)

fig.7 - Ansamblul castelului

Béla Fáy, Simeria(HD), 2022 (dreapta)

parcurile: clasate în LMI, se păstrează în stare bună și au parte de întreținere; reședințele nobiliare: clasate în LMI, în stare relativ bună, dar necesită reabilitare; regim de proprietate: în proprietatea statului sau a unor instituții de stat; utilizare: Gurghiu - parc public, clădirea utilizată parțial de Colegiul Silvic din localitate Simeria - parc public cu acces controlat, clădirea este în folosința Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură, întregul ansamblu având funcțiunea de stațiune de cercetare și experimentare.

Tema lucrării de față pornește de la interesul personal pentru parcurile dendrologice, cu vizite în astfel de locuri(fig.2-7), în urma cărora o observație generală a fost că deși toate acestea au un context istoric și social similar în care apar, de-a lungul timpului au trecut prin schimbări care le-au influențat diferit, iar majoritatea au în prezent un statut incert în societate și în comunitatea din care fac parte. De aici s-au născut o serie de întrebări precum: Ce a dus la declinul ansamblurilor reședințelor nobiliare cu parc? Cum influențează regimul de proprietate starea actuală a acestora? Cum pot răspunde cerințelor prezentului niște spații destinate unei clase sociale care nu mai există? Cum valorificăm în prezent rezervele verzi de spațiu constituite de aceste parcuri și cum le putem salva de la degradare? Cui aparțin ele și cine este utilizatorul defapt: comunitatea care și le-a apropriat ca bun public în anii comunismului sau familiile nobiliare cărora au fost restituite? Ulterior, am urmărit să transform aceste observații și întrebări, din puncte de vedere personale generate de vizite ad-hoc, într-o cercetare și inventariere sistematică care să mă ajute atât în obținerea unei lucrări ce clasifică ansamblurile, identifică studii de caz și trage concluzii pe baza unor criterii mult mai cuprinzătoare și clar stabilite, dar și în generarea unui aparat de căutare pentru proiectul de diplomă.

Descrierea situației dificile prin care trece acest tip de spații este foarte bine sintetizată în articolul „Un (nou) semnal de alarmă privind protejarea grădinilor istorice”, al peisagistului Alexandru Mexi, care concluzionează partea legată de istoricul lor astfel: „Gândite pentru plăcerea privată a vechilor familii nobiliare sau pentru uzul marelui public, parcurile și grădinile au ajuns așadar să fie tratate la comun, fără o analiză a modului în care au apărut și s-au dezvoltat, fără identificarea acelor elemente în care rezidă valori culturale, naturale sau mixte, fără proiecte de calitate și fără personal de specialitate care să fie implicat în intervențiile asupra lor.”1

Astfel, lucrarea își propune să încadreze acele ansambluri nobiliare transilvănene care au un parc dendrologic, într-un context socio-istoric și să urmărească o evoluție a acestora, pe baza căreia să se poată înțelege mai bine statutul prezent și acționa în viitor. Lucrarea își propune găsirea unor tipare și generarea unor clasificări cu miza de a înțelege cât mai bine viața acestor parcuri și modul în care pot fi ele valorificate. Posibilitățile de abordare a studiului reședințelor nobiliare din Transilvania sunt multiple și subiectul este unul amplu, astfel că se urmărește strict studierea acestora ca parte a unui ansamblu cu parc și o analiză orientată cu precădere înspre modul de funcționare a ansamblurilor și nu înspre compoziția stilistică sau arhitecturală.

1 Alexandru Mexi, „Un (nou) semnal de alarmă privind protejarea grădinilor istorice”, Caietele restaurării nr. XI (2022)

Structura lucrării Metodologie

Având în vedere numărul foarte mare de astfel de ansambluri nobiliare existent în România și lipsa unei documentații care să le inventarieze pe toate, în scopul obținerii unei lucrări exhaustive a fost nevoie de aplicarea succesivă a unor filtre care să reducă arealul de cercetare la unul corespunzător dimensiunii lucrării de față.

Un prim criteriu de alegere a fost acela de a lua în calcul doar ansamblurile clasate în Lista Monumentelor Istorice 20152. Pentru a avea o imagine de ansamblu, am realizat la început o selecție (vezi Anexa 1) de pe suprafața întregii țări, structurată pe regiuni și județe, a tuturor monumentelor de tip ansamblu care clasează individual pe lângă reședința nobiliară și/sau alte anexe, și un parc. Acest prim filtru este doar la nivel de inventariere și adună informații oferite strict de LMI, fără a căuta mai departe pentru fiecare caz.

Ulterior realizării acestei statistici, am restrâns zona de interes a lucrării și exemplele identificate anterior, la ansamblurile de pe arealul Transilvaniei3 , pentru care am completat o bază de date minimală (vezi Anexa 2), ce va servi clasificărilor ulterioare. De asemenea dintre aceste parcuri, le-am identificat pe cele care prezintă colecții dendrologice. Având în vedere că studiul vizează în principal perioada istorică începând cu dezvoltarea parcurilor sub imperiul

Austro-Ungar și până în prezent, regiunile care vor fi luate în calcul sunt

Transilvania, Banat, Crișana, și Maramureș. Culegerea datelor suplimentare față de cele oferite de Lista Monumentelor Istorice, a fost realizată folosind informații din teza de doctorat Grădini istorice în Transilvania4 a Andreei Milea și platformele online puse la dispoziție de proiectele Monumente Uitate5 , Castel în Transilvania - strategii și modele de dezvoltare6 și Enciclopedia Virtuală Maghiară din România7 În urma realizării acestei baze de date, se obține o clasificare în funcție de statutul juridic actual al ansamblurilor, acesta fiind principalul factor ce influențează evoluția lor și deciziile care s-au luat sau se pot lua în viitor legat de utilizare. Prin faptul că reușește să acopere toate situațiile juridice existente și să analizeze cum se reflectă în mod direct diferențele dintre acestea în viața ansamblurilor, efortul de clasificare nu rămâne unul pur informativ, ci devine un criteriu de înțelegere al lor atât până în punctul prezent, cât și pe viitor.

2 Institutul Național al Patrimoniului, Lista Monumentelor Istorice 2015 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 bis/15.II.2016)

3 demersul este unul similar cu cel din teza de doctorat: Andreea Milea, Grădini istorice în Transilvania (Teză de doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie, 2011)

4 Andreea Milea, op.cit.

5 Asociația ARCHÉ, Monumente Uitate, accesat 18 aprilie 2023, http://www. monumenteuitate.org/ro (link în prezent inaccesibil)

6 Grupul PONT, „Castel în Transilvania - strategii și modele de dezvoltare”, accesat 18 aprilie 2023, https://kastelyerdelyben.ro/

7 Organizația Erdélyi Magyar Adatbank, „Enciclopedia Virtuală Maghiară din România”, accesat 20 aprilie 2023, http://referinte.transindex.ro/enciclopedie/

Prima parte este o scurtă introducere ce are scopul de a clarifica și mai bine care sunt situațiile la care se face referire, de a structura informația prin câteva clasificări, dar mai ales de a nuanța anumiți termeni generali precum conac, castel sau arboretum, pe cazul particular al lucrării de față.

Partea de studiu istoric își propune să analizeze punctual perioada de timp de la momentul apariției ansamblurilor de reședință nobiliară cu parc până în prezent și se referă în principal la contextul țării noastre, în special al Transilvaniei, urmărind să pună accentul pe schimbările politice care au avut un impact major în transformarea acestora. O evoluție universală a conceptului de parc sau grădină de la începuturile istoriei sau abordarea altor tipuri de parcuri decât cele particulare, ale reședințelor nobiliare nu fac subiectul lucrării, iar partea istorică a lucrării nu constituie strict o enumerare de evenimente, ci o analiză și interpretare a acestora în relație cu subiectul.

După identificarea unui parcurs istoric pe teritoriul României, pentru o mai bună înțelegere a fenomenului de pierdere a identității prin care trec parcurile și reședințele nobiliare, se urmărește încadrarea situației autohtone în contextul european și căutarea unui răspuns la întrebarea dacă aceeași situație are loc și care sunt similitudinile cu cea din țara noastră.

Din înțelegerea trecutului și a prezentului, decurge în mod firesc o îndreptare către viitor, pentru a răspunde la dilemele legate de ce se poate face mai bine, cum se poate salva și valorifica ceea ce s-a păstrat din aceste ansambluri. Totuși, nu se pretinde găsirea unei strategii sub forma unei „rețete general valabile”, ci mai degrabă identificarea câtorva modalități de înțelegere a conceptului de parc-monument istoric prin disecarea noțiunilor ce stau la baza acestuia.

Studiile de caz urmează să analizeze câte un exemplu pentru fiecare dintre cele patru tipologii obținute prin clasificarea după regimul juridic și sunt alese pe criteriul valorii colecției dendrologice de care dispun, valorii istorice, suprafeței sau resurselor de documentare existente pentru toate etapele istorice prin care au trecut.

Penultimul capitol tratează cele două moduri în care cercetarea susține proiectul de diplomă: ca filtru de căutare a unui amplasament în faza incipientă și ulterior ca mecanism de înțelegere a acestuia în relație cu programul propus.

Concluziile arată cum prin sistematizarea unor informații de bază și colectarea riguroasă de date, se poate clarifica răspunsul la întrebările puse intuitiv la începutul lucrării, deoarece ceea ce părea inițial un subiect vag definit cu o multitudine de situații, devine mult mai ușor de tratat, odată structurat pe câteva cazuri particulare.

TERMINOLOGIE ȘI CADRU GENERAL

Pentru început, trebuie definite foarte clar contextul istorico-geografic și conceptul de ansamblu alcătuit din reședință nobiliară și parc dendrologic la care face referire lucrarea, alături de diversele nuanțe care există la nivelul termenilor sub care acestea se regăsesc în scrierile de specialitate și sursele documentare folosite.

Reședințele nobiliare din zona Transilvaniei sunt menționate într-o proporție majoritară atât în LMI, cât și în alte documentații sub denumirea de castel, ocazional sub denumirea de conac, și foarte rar menționate drept curie sau palat. Deși uneori este improprie atribuirea denumirii de castel tuturor monumentelor de acest tip, fiind mai degrabă potrivit termenul de conac, prima denumire este mult mai des utilizată și folosirea acesteia este general acceptată și în cazurile în care nu e cea mai potrivită. În cele ce urmează, pentru a clarifica subiectul studiului, se vor prezenta diferențele de nuanțe dintre aceste denumiri, pornind de la explicații date de Dicționarul de artă.

Pentru castel, dicționarul dă câteva definiții: „1. În Evul Mediu, locuință seniorială întărită, cu structură specifică, alcătuită din construcții cu forme și destinații diferite, grupate în jurul unei curți interioare.(...) 2. Prin extensie, denumire dată și părții centrale a unui ansamblu întărit(...) Ulterior denumire purtată de locuințele regale sau senioriale din orașele de provincie, sau de la țară.” 8 Se poate observa așadar, o preluare a termenului din secolele evului mediu și atribuirea acestuia unor construcții și în secolele ce urmează, chiar dacă se pierd din anumite caracteristici inițiale, ce țin de formă sau funcțiune pe parcurs. În cazul exemplelor selectate în studiul de față, putem vorbi clar despre construcții cu un caracter reprezentativ, având funcțiune rezidențială, dar care o pierd pe cea defensivă, aceasta fiind specifică secolelor anterioare.

Conacul este definit ca „Reședință boierească sau nobiliară din mediul rural, de dimensiuni medii, compusă din casa propriu-zisă (care adesea poartă ea însăși denumirea de conac), din anexe gospodărești și o curte, uneori și o grădină sau chiar un parc. În funcție de epocă și de loc, poartă marca diferitelor stiluri.”9 Se poate spune așadar, că cel de-al doilea termen este mai adecvat categoriei de monumente la care ne referim, cuprinzând mai pe larg tipologiile arhitecturale și programul.

Curia se deosebește de primele două prin amploarea construcției și a amenajărilor: „Tip de reședință nobiliară pretențioasă, în general rurală (…), având cel puțin două nivele, cu un număr mare de încăperi (...) plasată întrun parc spre care coboară scări monumentale”10, iar palatul are la rândul său „dimensiuni impozante”, deosebindu-se însă și prin rolul jucat în teritoriu: „Construcție sau ansamblu de edificii cu funcție reprezentativă, de unde se exercită o autoritate importantă (imperială, regală, domnească, episcopală)”11

8 Mircea Popescu (coord.), Dicționar de artă. Forme, tehnici, stiluri artistice. Vol I A-M (București: Meridiane, 1995), p.96

9 Ibid., p.120

10 Ibid., p.141

11 Mircea Popescu (coord.), Dicționar de artă. Forme, tehnici, stiluri artistice. Vol II N-Z (București: Meridiane, 1998), p.29

În ceea ce privește spațiul amenajat peisager ce se dezvoltă în relație cu reședința nobiliară, acesta se regăsește peste tot clasat în LMI sub denumirea de parc, deși în multe surse se face referire la aceste spații prin termenul de grădină. În literatura de specialitate, diferențierea dintre cele două se face pe baza amplitudinii suprafeței, însă cele două sunt încadrate la spații publice de agrement în mediul urban. Grădina are o suprafață cuprinsă între 3 și 20 de hectare, în timp ce parcurile depășesc 20 de hectare.12 În cazul parcurilor rezidențiale, majoritatea se află în mediul rural și toate au reprezentat inițial spații private, chiar dacă unele dintre acestea au primit ulterior destinații publice. Mai mult, având în vedere istoria fragmentării succesive a lor, pe urma diferitelor evenimente politice, criteriul suprafeței actuale nu poate fi neapărat unul relevant. Pentru coerența exprimării, ne vom referi la acestea cu termenul de parcuri, după denumirea de clasare oficială, însă termenul de grădină poate apărea ocazional atunci când este folosit de către diverse surse citate.

O altă clarificare importantă este aceea legată de atribuirea caracterului de parc dendrologic sau arboretum amenajărilor peisagere mai sus definite. La bază, arboretumul este un spațiu unde sunt cultivați arbori și arbuști cu scop în primul rând științific și educațional, dar și de agrement, aceștia fiind etichetați după specii și dispuși sistematizat, pe criterii științifice.13 Pe lângă speciile indigene, sunt aclimatizate și specii exotice, iar criteriile de împărțire sunt legate de taxonomie, de climatul zonei de proveniență, relief sau zone geografice, astfel încât să se evite încrucișările de specii sau confundarea acestora între ele și să se creeze zone cu un anumit specific.14 În parcurile din Transilvania, speciile exotice încep să fie aduse pentru primele dăți spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, odată cu moda parcurilor peisagere venită din Anglia prin tinerii care se întorceau din străinătate.15 Totuși, acest tip de amenajări nu aveau scop științific, ci erau create din pasiunea pentru plante a proprietarilor sau a grădinarilor angajați.16 Astfel, nu se poate vorbi în România despre existența vreunei colecții dendrologice inițiate cu scop științific, precum în cazurile grădinilor botanice, însă unele dintre parcurile rezidențiale au ajuns să conțină colecții de arbori și arbuști atât de valoroase încât să primească denumirea de parc dendrologic sau arboretum. Mai mult, unele mai complexe, precum cele de la Simeria (fiind de asemenea și cel mai vechi parc dendrologic din România, înființat la mijlocul secolului al XVIII-lea17), Macea sau Arcalia au primit datorită valorii lor, funcțiuni ce țin de cercetare în domeniu, ulterior pierderii funcțiunii rezidențiale odată cu naționalizarea.

12 Ana Felicia Iliescu, Arhitectură peisageră (București: Ceres 2003), pp.124-125

13 Ibid. p.150

14 Paul Elliott, Charles Watkins, Stephen Daniels, „Combining science with recreation and pleasure: cultural geographies of nineteenth-century arboretums”, Garden History. Journal of the Garden History Society XXXV nr.2 (2007), The Lavenham Press Ltd: p.6

15 Rică Marcus, Parcuri și grădini în România (București: Editura Tehnică, 1958), p.18

16 Grupul PONT, Strategia castel în Transilvania 2016-2025 (Cluj-Napoca: Grupul PONT, 2016), p.21

17 Constantin C. Giurescu, Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi (București: Ceres, 1976), p.108

Transformările prin care trec ansamblurile vor fi împărțite în trei perioade istorice: perioada apariției, perioada regimului comunist și perioada recentă, fiind analizate din două puncte principale de vedere în paralel: schimbările politico-sociale la care au luat parte acestea și evoluția raportării la ele ca având valoare de monument istoric, pe măsură ce apar conceptele de monument istoric sau listă oficială a monumentelor istorice.

Începuturi

apariția parcurilor reședințelor nobiliare

Până în secolul XVIII grădinile erau definite de caracterul lor utilitar, fie că se aflau în spațiul intramuros (în interiorul zidurilor cetății), caz în care aveau dimensiuni mai reduse, fie că erau amplasate extramuros (în afara cetății), întinzându-se pe suprafețe ample și având un caracter mai variat.18 Ulterior, pe parcursul secolelor XVI-XVII, în Transilvania renascentistă, începe să se accentueze diferențierea dintre arhitectura de apărare și cea a locuințelor nobiliare,19 însă cea de-a doua încă păstrează „reminiscențe formale ale vechilor reședințe nobiliare fortificate”20, precum turnuri de colț și incinte închise. Odată cu trecerea Transilvaniei sub dominație habsburgică spre sfârșitul secolului XVII, începe să pătrundă barocul în spațiul transilvănean, reședințele nobiliare renunțând treptat complet la aceste reminiscențe Pe măsură ce arhitectura locuinței se transformă, pierzând din ce în ce mai mult din caracterul fortificat și deschizându-se tot mai mult spre exterior, se modifică și relația acesteia cu peisajul, astfel că parcurile se extind ca suprafață, primesc noi forme de amenajare și construcții pavilionare21, începând să li se acorde o atenție special dedicată amenajării lor în perioada barocă. Încep să apară, pe lângă spațiile plantate, și alte construcții de tipul statuilor, bazinelor de apă, pavilioanelor ș.a., iar parcurile devin spații de reprezentare ale nobilimii, la fel de importante precum titlul sau reședința.22 În plus, trecerea de la dominație otomană la dominație habsburgică a dus la stabilizarea economică a nobilimii feudale, la crearea unui cadru potrivit pentru dezvoltarea parcurilor atât ca întindere, cât și ca nivel de complexitate al proiectării, fiind preluate de asemenea noi modele în amenajarea acestora, venite pe filiera curții imperiale.23

Deși nu pot fi încă abordate prin prisma existenței conceptului de monument istoric, se poate spune că valoarea grădinilor era recunoscută încă din secolul al XVI-lea, după cum precizează și Rică Marcus în cartea sa despre parcuri și grădini din România: „Un alt cercetător al arhitecturii transilvănene, Biro Iosif, în cunoscuta sa lucrare «Erdely Kastelyok» (Castele din Transilvania), dă câteva informații interesante pentru istoricul grădinilor. El citează documente prin care se stabilesc, încă din 1552, sancțiuni pentru cei ce distrug grădinile. Aceasta este încă o dovadă a preocupării ce exista pentru horticultură și a înaltei prețuiri ce se acorda acesteia.”24 Abia câteva secole mai târziu, în 1892 se va promulga prima lege a monumentelor istorice și în 1904 va fi publicat primul inventar oficial al patrimoniului cultural imobil, însă niciuna dintre acestea nu se va referi și la parcuri sau grădini, ci doar la monumente de cult.25

18 Rică Marcus, op.cit., p.12

19 Gheorghe Curinschi Vorona, Istoria Arhitecturii în România (București: Editura Tehnică, 1981), p.217

20 Ibid., p.264

21 M. Preda, L. Palade, Arhitectura peisageră (București: Ceres, 1973), p.21

22 Monumente Uitate, Ansambluri nobiliare extraurbane: Transilvania (Asociația ARCHÉ, 2014): p.6, accesat 18 iulie 2023, https://issuu.com/asociatiaarche/docs/transilvania

23 Rică Marcus, op. cit., p.15

24 Ibid., p.13, referire la Iosif Biro, Erdely Kastelyok (Ed. Singer, Wolfner, Budapesta 1943)

25 Alexandru Mexi, „Monumente istorice, parcuri și grădini din România. Un scurt istoric de clasare în context național și european”, Revista Bibliotecii Academiei Române V, nr. 10 (2020), p.78

fig.8 - corpul porții castelului Banffy, 1890 (Bonțida,CJ)

fig.9 - corpul porții castelului Banffy, 1991

fig.10 - corpul porții castelului Banffy, 2017

fig.11 - schemă realizată de către Istvan Ocskay (proprietarul Arboretumului Simeria) la 1954, reprezentând succesiunea tipurilor de pădure, de sol, și a speciilor introduse în cadrul arboretumului

Proprietarii aveau adesea o influență majoră asupra amenajării parcurilor, în multe cazuri fiind „proprii peisagiști”, sau chiar dacă angajau grădinari, ei erau implicați direct în procesul de proiectare(fig.11). Mai mult, faptul că majoritatea reședințelor erau locuite de membri ai familiei pe tot parcursul anului, a dus la o relație mult mai personală atât cu spațiul exterior al acestora, cât și cu personalul și comunitatea ce aparținea de domeniul nobiliar, ceea ce s-a reflectat în caracterul particular al acestor parcuri.26

Schimbările politice ce vor urma în Transilvania și vor reprezenta momente de impas pentru viața nobilimii maghiare, se vor reflecta în mod direct și asupra vieții parcurilor de conace și castele pe care aceștia le dețin, situație ce nu este singulară, ci se regăsește de altfel și în alte regiuni din Europa Centrală și de Est.27 Deși statutul privilegiat al nobililor este amenințat în mai multe momente de-a lungul timpului, daunele asupra proprietăților pot fi de fiecare dată suportate de către aceștia, declinul clasei sociale începând de fapt odată cu momentul desproprietăririi. La 1921 au loc pentru prima dată naționalizări prin reforma agrară, când țăranii săraci primeau câte un hectar de pământ, provenind majoritar din moșiile nobililor maghiari. Având în vedere că terenurile reprezentau sursa principală de venit, mulți dintre moșieri nu și-au mai permis să-și mai întrețină domeniile,28 trebuind să facă un efort prea mare pentru a le păstra într-o stare bună sau fiind nevoiți chiar să le cedeze unor alte tipuri de funcțiuni, prin vânzarea către stat. Fragmentarea domeniilor se va produce însă cu adevărat odată cu schimbarea de regim politic.

Regimul comunist schimbări în urma naționalizărilor

Data critică pentru nobilimea maghiară este cea de 2 martie 1949, când se adoptă noua lege agrară ce urmărea expropierea proprietarilor de moșii nobiliare, fiind vizați cei care dețineau mai mult de 50ha de teren. Însă, după cum povestește și Jaap Scholten în cartea sa în care analizează soarta nobilimii transilvane, „Colectivizarea nu a fost făcută din rațiuni economice, ci ideologice și politice.”29, iar „Deposedarea de capitalului financiar(...) nu era de ajuns. (...) Capitalul social și cultural trebuia să fie și el distrus. ”30. Așa că noua ideologie de stat urmărea eliminarea a tot ceea ce simboliza vechea clasă socială, fapt ce a dus implicit și la distrugerea unor monumente de mare valoare. Desființarea conceptului de proprietate privată a adus cu sine fragmentarea terenurilor și distrugerea parcurilor sau reducerea acestora mult în dimensiune, în funcție de noua destinație primită, afectând ideea de ansamblu reședință-parc.31 Din păcate, în această perioadă imediat următoare schimbării de regim, nu sunt regretabile doar degradările iremediabile a multora dintre reședințele și parcurile nobiliare, dar și distrugerea arhivelor de familie și a bibliotecilor, care ar fi făcut posibilă reconstituirea lor în prezent.32

Deși au existat câteva ansambluri care au rămas nefolosite și s-au degradat din cauza neîntreținerii, majoritatea au primit noi destinații în urma naționalizării, fiind în principal funcțiuni ce țin de:

ͧ educație (grădiniță, școală, liceu, palatul copiilor, tabără de pionieri);

ͧ locuire instituționalizată (centru de plasament pentru copii orfani sau cu handicap sever, azil de bătrâni);

ͧ locuire (vilă prezidențială);

ͧ turism și agrement (hotel, sediu Oficiu Național de Turism, grădină botanică, parc public);

ͧ sănătate publică (spital, sanatoriu, dispensar, maternitate);

ͧ cercetare (centre de cercetare în domenii precum silvicultură, agricultură, biologie și geologie);

ͧ administrație (oficiu administrativ, primărie, secție de poliție);

ͧ cultură (casă de cultură, cinematograf, bibliotecă, muzeu);

ͧ agricultură și zootehnie ( sediu Cooperativă Agricolă de Producție, Gospodărie Agricolă de Stat, Întreprindere Agricolă de Stat, centru de colectare cereale, herghelie, grajd).33

După cum s-a precizat anterior, în funcție de destinația primită, parcurile acestor ansambluri au fost într-o mai mare sau mai mică măsură afectate și s-au transformat în mod diferit și separat față de clădirea aferentă lor. În cazul domeniilor care au găzduit funcțiuni agricole, parcurile au fost distruse pentru a fi transformate în spații de producție, însă în cazul celor adiacente unor instituții (școală, primărie, spital etc.) acestea au avut parte de întreținerea necesară, fiind folosite de către utilizatorii clădirii sau chiar de către comunitatea locală, devenind parcuri publice.34

26 Albert Fekete, Transylvanian Garden History. Castle Gardens Along the Maros River (Cluj-Napoca: Művelődés, 2007), p.10

27 Ibid.

28 Albert Fekete, op. cit., p.5

29 Jaap Scholten, Tovarășul baron. O călătorie în lumea pe cale de dispariție a aristocrației transilvănene, traducere Carmen Ion (București: Corint Books, 2015), p.252

30 Ibid., p.253

31 Albert Fekete, op. cit., p.6

32 Jaap Scholten, op. cit., p.253

33 destinații identificate pe baza Anexei 2

34 Alexandru Mexi, „Un (nou) semnal de alarmă privind protejarea grădinilor istorice”, Caietele restaurării XI (2022) Editura Art Conservation Support: p.280

În perioada comunismului, apar pentru întâia dată pe Lista Monumentelor de Cultură de pe Teritoriul R.P.R. din 195535, primele parcuri, atât private, cât și publice, clasate alături de complexul de clădiri adiacente lor, urmând ca de-a lungul timpului numărul lor să crească pe listele și inventarele oficiale.36 În regiunea Transilvaniei se regăsesc patru reședințe nobiliare în dreptul cărora este menționat în paranteză și parcul: Castelul Bánffy (Bonțida,) Conacul Gyárfás (Cristuru Secuiesc), Castelul Bethlen (Criș) și Castelul Brukenthal (Avrig).37(fig.12)

La 1980, în articolul „Câteva observații cu privire la ocrotirea și valorificarea grădinilor istorice”, Maria Paleolog remarcă faptul că anul 1976, numit de UNESCO „an al grădinilor istorice”, a fost momentul care a marcat definitiv recunoașterea acestui tip de spații ca monumente cu valoare istorică, pe lângă cele de arhitectură sau artă recunoscute până atunci și precizează începerea unei „acțiuni de evidență generală a grădinilor istorice în scopul salvgardării și valorificării acestora”.38

Privind la evenimentele din contextul internațional, recunoașterea conceptului de monument istoric și normarea procedurilor de restaurare și conservare se produce în 1964 prin Carta de la Veneția. Aceasta se referă însă mai degrabă la noțiunea de monument istoric ca la opera arhitecturală în jurul căreia gravitează restul creațiilor, nefăcând decât o succintă referire la faptul că ansamblurile trebuie tratate cu o atenție deosebită pentru a le „salva integritatea și pentru a le asigura întreținerea.”39 Mult mai relevantă pentru contextul parcurilor este însă Carta de la Florența care apare câțiva ani mai târziu, în 1981, și definește pentru prima oară conceptul de grădină istorică (ce include și parcurile după cum precizează art.6) astfel: „compoziție arhitecturală și vegetală care, din punct de vedere al istoriei sau artei, prezintă un interes public” 40, oferindu-i de asemenea atributul de monument.

35 Institutul Național al Monumentelor Istorice, Lista Monumentelor de Cultură de pe Teritoriul R.P.R. (Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955)

36 Alexandru Mexi, „Monumente istorice, parcuri și grădini din România. Un scurt istoric de clasare în context național și european”, p.79

37 Anexa 2

38 Maria Paleolog, „Câteva observații cu privire la ocrotirea și valorificarea grădinilor istorice”, Revista muzeelor și monumentelor XLIX nr.2 (1980): pp. 74-75, p. 74

39 ICOMOS, Carta Internațională asupra conservării și restaurării monumentelor (ICOMOS, Veneția, 1964), art. 14

Perioada recentă

tipare identificate după regimul de proprietate Dacă în perioada regimului comunist majoritatea domeniilor naționalizate primiseră o funcțiune destul de clar definită, după 1989 situația lor devine cea mai imprecisă cu putință din toată istoria lor. Rămase cu un regim de proprietate incert, fărâmițate pe mai multe parcele și fără să mai beneficieze nici măcar de o întreținere minimală, multe dintre acestea se degradează în anii imediat următori revoluției mai mult decât în perioada comunistă.41

În ceea ce privește diversitatea de situații în care se pot afla ansamblurile, în urma studiului42 realizat pe baza monumentelor clasate în LMI, acestea au fost clasificate pe 4 mari categorii de tipologii, în funcție de regimul de proprietate:

ͧ proprietate publică – proprietatea unui consiliu local sau județean: ansambluri care rămân în proprietatea statului, nefiind sau neputând fi retrocedate (în multe cazuri familiile nobiliare fie nu doresc retrocedarea, fiind stabiliți în alte țări, fie nu mai au urmași); acestea sunt folosite pe plan local (ex. de obicei păstrează funcțiunile din comunism: diverse instituții precum primărie, cămin cultural, spații sanitare ș.a.), fie rămân neutilizate și se degradează treptat;

ͧ proprietate publică – proprietatea unei instituții publice de stat: ansambluri care au fost folosite în urma naționalizării de anumite instituții cu un scop clar definit, ce și-au păstrat dreptul de proprietate asupra lor și după 1989 (institute, școli/universități, muzee, spitale); acestea sunt cel mai bine întreținute, datorită unei continuități a regimului de utilizare și a prezenței unei instituții care să le administreze;

ͧ proprietate privată – proprietar persoană juridică, obținută prin privatizarea unei instituții de stat: după revoluție, unele instituții de stat s-au privatizat, astfel că ansamblurile au trecut din proprietatea statului în proprietate privată, odată cu instituțiile de care țineau;

ͧ proprietate privată – proprietar persoană fizică, obținută prin retrocedare: o mare parte dintre proprietățile nobiliare au fost retrocedate către succesorii familiilor nobiliare, în principal prin adoptarea Legii nr. 112/1995, privind restitutirea proprietăților confiscate sub regimul comunist și a Legii restituției nr. 247 din 200543 ; din cauza procesului îndelungat de retrocedare și a imposibilității de a interveni în vre-un fel pe perioada acestuia sau a posibilității financiare reduse ale proprietarilor, multe dintre ansambluri s-au degradat.

43 Jaap Scholten, op. cit., p. 424 fig.12 - extrase din Lista Monumentelor de Cultură de pe Teritoriul R.P.R. din 1955 cu cele patru castele menționate cu parc

41 Grupul PONT, op. cit., p. 17

42 Anexa 2

40 ICOMOS-IFLA, Carta Grădini Istorice (ICOMOS-IFLA, Florența, 1981), art.1

Majoritatea ansamblurilor cu parc sunt clasate pe listele monumentelor publicate în anii ce au urmat după 1989. Astfel, dacă în lista de la 1955 apăreau în regiunea Transilvaniei doar 4 reședințe(fig.14-17) care menționau și parcul, în lista de la 1991, numărul acestui tip de monumente crește de peste zece ori,44 iar începând cu 2004, parcurile nu mai sunt doar menționate în paranteze, ci sunt clasate individual față de restul monumentelor din cadrul ansamblului. De asemenea, începând tot cu lista de la 1991 începe să fie menționat și caracterul dendrologic pentru unele dintre aceste parcuri. Totuși, chiar dacă parcurile care au colecții dendrologice reprezentative sunt marcate ca atare, se regăsesc și multe ansambluri care deși dețin specii sau amenajări valoroase în acest sens, nu sunt precizate decât cu denumirea de parc. Inițial, multe dintre parcurile rezidențiale dețineau bogate colecții de specii exotice, însă având în vedere degradarea continuă a acestora pe parcursul timpului, e greu de stabilit când și dacă un parc a dobândit sau a pierdut atributul de parc dendrologic. În istoria acestora recentă, „au fost realizate intervenții necorespunzătoare, de multe ori ireversibile, care alterează imaginea generală (…) și care afectează valorile culturale și istorice pentru care astfel de grădini au fost clasate monumente istorice”,45 astfel că în cazul unora dintre ele se poate vorbi mai degrabă despre o recunoaștere a valorii lor inițiale și o încercare de reconstituire, decât de valoare prezentă.

fig.14 - scările ce coboară spre parcul castelului Bruckental, (Avrig,SB)

fig.15 - imagine istorică de dinaintea primului Război Mondial din parcul dendrologic al castelului Bethlen (Criș,MS)

fig.13 - Statistică cu numărul de parcuri din Transilvania menționate sau clasate în listele monumentelor istorice de-a lungul timpului

fig.16 - părul lui Petőfi Sándort din parcul conacului Gyárfás, 1962 (Cristuru Secuiesc,HR)

44 observații făcute pe baza Anexei 2

45 Alexandru Mexi, „Monumente istorice, parcuri și grădini din România. Un scurt istoric de clasare în context național și european”, p.87

fig.17 - parcul castelului Banffy, 1890 (Bonțida,CJ)

- parcul Castelului

Esterházy

CONTEXT EUROPEAN

În ceea ce privește contextul apariției și evoluției parcurilor rezidențiale, cele mai multe similitudini cu regiunea Transilvaniei se găsesc în zona Europei centrale și de est. Perioada de prosperitate economică ce a adus cu sine dezvoltarea parcurilor baroce pe teritoriul nostru a fost, după cum s-a precizat, datorată înfrângerii Imperiului Otoman de către Imperiul AustroUngar în secolul XVII și a fost resimțită și în alte state precum Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Slovenia și nordul Iugoslaviei. Spre exemplu, pe teritoriul Ungariei au fost amenajate peste 100 de astfel de parcuri, însă multe au dispărut complet sau au suferit degradări majore de-a lungul timpului. Parcul Castelului Esterházy(fig.18-20) este unul dintre cele care s-au păstrat cel mai bine și chiar dacă aproape a fost distrus în perioada de după naționalizare, în prezent este reabilitat.46 Ulterior, și în aceste regiuni, spre mijlocul secolului al XIX-lea, a crescut interesul pentru parcurile peisagere și aducerea de specii exotice, având ca urmare apariția arboretumurilor și modificarea parcurilor baroce în stilul peisager.47

Declinul acestor domenii nobiliare vine odată cu pierderea sursei principale de putere care stătea la baza lor: terenurile. Așadar, reformele agrare ce împărțeau terenurile nobililor pentru a împroprietării țăranii, încep să se facă resimțite în toată Europa: spre exemplu, în regiunile Moravia și Boemia ale Cehiei de astăzi se dă o lege conform căreia suprafața maximă de teren ce putea fi deținută era de 190 de hectare.48 În jurul anilor 1945-1949 a început, în contextul regimului comunist, desproprietărirea definitivă a nobilimii, sub pretextul continuării acțiunilor reformei agrare, urmând nu doar ca terenurile să fie fragmentate, ci și reședințele propriu-zise și parcurile adiacente lor să treacă în proprietatea statului. Deși spre deosebire de România, în alte țări, precum Ungaria, a existat un sistem de despăgubire financiară oferită foștilor proprietari, acest sistem nu oferea suma valorii reale a domeniilor.49

46 Patrick Bowe, “The Gardens of Eastern Europe”, Museum – Parks and gardens of delight XLIII, nr.169 (1991) The UNESCO Press: p.14

47 Ibid., pp.14-15

48 Charles Seignobos, “Aristocracy’s Downfall in Europe: Triumph of the Small Landowner.” Current History XXI, nr. 1 (1919): p.154

49 Joyce Gutteridge, “Expropriation and Nationalisation in Hungary, Bulgaria and Roumania.” The International and Comparative Law Quarterly I, nr. 1 (1952): pp.16-17

În anii următori căderii regimului comunist din Europa centrală și de est, au fost aplicate două variante de retrocesiune a drepturilor:

- restituirea domeniilor nobiliare proprietarilor inițiali, sau despăgubirea acestora în cazurile excepționale în care nu se poate face restituirea –variantă aplicată și în România, Slovenia și cu mare strictețe în 1990-1991 în Cehoslovacia (Cehia și Slovacia de azi); În Polonia, legea restituției nu a trecut inițial de parlament până în 1996 și multe dintre proprietăți nu au fost restituite până azi decât prin instanță judecătorească.50 - implementarea unui sistem de compensare a valorii bunurilor pierdute prin diverse metode, astfel încât vechii proprietari să fie despăgubiți, iar utilizatorii din regimul comunist al domeniilor să nu fie afectați –spre exemplu Ungaria introduce un sistem de vouchere prin care foștii proprietari puteau achiziționa noi proprietăți.51

Concluzia și pentru restul țărilor este aceeași ca și pentru România: nu doar că schimbările de regim ce au dus la fragmentarea terenurilor pe care se desfășurau odată parcurile și statutul juridic complicat pun probleme în a interveni cu lucrări de restaurare sau reconstrucție asupra lor și de a le trata în ansamblu, însă schimbările sociale ce au dus la dispariția clasei nobiliare pun marea întrebare legată de ce se întâmplă la nivelul utilizării acestora.

fig.19 - parcul Castelului

Esterházy la 1955, devenit centru forestier în urma naționalizării

fig.20 - parcul Castelului

Esterházy reabilitat în prezent

50 Andrzej K. Kozminski, “Restitution of Private Property: Re-Privatization in Central and Eastern Europe.” Communist and Post-Communist Studies XXX, nr. 1 (1997): p.99-104

51 Dragoș Bogdan, Suzana Dobre, Sorin Ioniță, “Property Restitution: What went wrong in Romania?” Romanian Journal of Political Sciences nr. 2 (2008) Editura Societatea Academică Română: pp.2-3

fig.18

din Fertőd(HU) la 1784, de factură barocă

PERSPECTIVA VIITORULUI

Dacă studiul istoric analizează pur obiectiv din punct de vedere socio-politic evenimentele prin care au trecut parcurile reședințelor nobiliare, studiul viitorului preia situația prezentă așa cum este ea, o „disecă” și analizează critic acele atribute asupra cărora trebuie să fie orientată perspectiva viitorului. Astfel, parcurile dendrologice înțelese ca spații cu valoare de monument istoric, vor fi analizate prin prisma a două perechi de concepte: spațiu-timp și utilizator-funcțiune. Mai jos, este ilustrată evoluția reședințelor cu parc prin realizarea unor diagrame52 ce folosesc aceste perechi de concepte ca și criterii de analiză sub formă de coordonate.

52 Reprezentarea grafică a diagramelor are ca sursă de inspirație diagrama spațiu-timp a matematicianului Minkowski, care pornește de la ideea că spațiul și timpul privite ca entități individuale nu au nici-o valoare în ceea ce privește ilustrarea realității, ele trebuind să fie percepute unificat pentru a ilustra o realitate independentă.

Diagrame

funcțiune

SPAȚIU

În caracterizarea spațiului arhitectural, Pierre von Meiss pornește de la identificarea câtorva elemente de definire spațială, primul element de bază fiind limitele. Acestea au un caracter destul de general, putând fi reprezentate atît de de planuri ce conturează foarte clar spațiul, cât și doar de niște repere punctuale, față de care observatorul se amplasează în spațiu prin crearea unor limite virtuale.53 Corelând această definiție a spațiului cu parcurile rezidențiale, se pot pune o serie de întrebări: Care sunt acele repere care crează limitele virtuale ale parcurilor? Având în vedere fragmentarea pe mai multe parcele în timp a domeniilor nobiliare, mai putem vorbi de spațiu strict prin prisma limitelor juridice? Ar trebui limitele privite strict ca și limite fizice sau ele pot fi reprezentate și prin limite socio-culturale?

Un răspuns destul de clarificator și de aplicat pe situația reședințelor cu parc se regăsește într-un studiu realizat prin proiectul Innocastle, ce analizează ansambluri nobiliare din mai multe regiuni ale Europei, printre care și zona centrală a României, cu scopul implementării unor politici inovatoare de prezervare, transformare și exploatare a acestora. Studiul pornește de la ideea nevoii unei priviri mai ample asupra situației, spunând că: „fragmentarea spațială necesită o abordare regională”54 și pentru o abordare coerentă a dezvoltării monumentelor de acest tip, propune un nou mod de a privi patrimoniul printr-o abordare spațială structurată pe patru niveluri (fig.22). Primul nivel spațial și care presupune raportarea la o scară arhitecturală mică a lucrurilor, este cel al clădirii de tip conac sau castel, având un rol central, în jurul ei gravitând mai apoi restul dezvoltării. Apoi, în contextul imediat apropiat al clădirii se dezvoltă al doilea nivel spațial, denumit generic ansamblu, care este defapt parcul, indiferent de tipologia de amenajare pe care acesta o are: poate fi parc peisager, grădină barocă, curtea unei reședințe fortificate. Totuși, acest ansamblu este amplasat într-un peisaj cultural mai mult sau mai puțin amplu, în funcție de întinderea localității, relieful, împrejurimi ș.a., ce reprezintă al treilea nivel.55 Până aici, primele două niveluri au funcționat în mare parte împreună de-a lungul timpului, chiar dacă au suferit anumite degradări Iar peisajul cultural al prezentului se poate spune că era reprezentat spațial cândva de ideea de domeniu nobiliar de dinaintea reformei agrare, care cuprindea o întreaga zonă cu tot cu așezare, păduri și terenuri agricole sub forma moșiei. O înțelegere cu adevărat deplină și pe scară largă, este dată defapt de cel de-al patrulea nivel spațial, cel al regiunii. Acesta presupune o privire de ansamblu asupra zonei istorice prin identificarea altor domenii din jur și crearea de legături între ele din punct de vedere al genealogiilor sau specificului cultural și geografic, pentru a oferi oportunitatea de interacțiune între acestea.56

53 Pierre von Meiss, De la formă la loc + tectonica: o introducere în studiul arhitecturii (București: Editura Capitel Avangarde, 2014), p.130

54 “Spatial fragmentation requires regional approach” (în text, în traducerea autoarei), Studiu inter-regional Innocastle, Baseline Survey (Innocastle, 2020): p.25, accesat 3 august 2023, https://projects2014-2020.interregeurope.eu/innocastle/library/

55 Ibid., p.117

56 Ibid.

fig.23 - limitele temporale ale fenomenului patrimonial raportat la câmpul monumentelor istorice

TIMP UTILIZATOR

Dacă subcapitolul anterior a vorbit despre limite spațiale, cel de față pune problema tratării celeilalte dimensiuni a realității: timpul, vorbind despre limite temporale. În cartea Timpul monumentului istoric, Kázmér Kovács vorbește despre limitele temporale ale fenomenului patrimonial(fig.23), raportându-se la limita temporală din amonte, aceea a unei istorii relativ recente cu origini destul de bine cunoscute și la limita temporală din aval, care rămâne sub semnul întrebării.57 Pentru o viziune prospectivă și pe termen lung asupra dorinței de a interveni în prezent, întrebarea care se pune este: „cum va arăta lumea oamenilor, după ce practicile, doctrinele, obiceiurile restauratoare (...) vor fi devenit trecut?”58 Cu alte cuvinte, aplicând asupra subiectului lucrării: ce se va întâmpla cu ansamblurile nobiliare în anii postrestaurare? Răspunsul dat primei întrebări și implicit celei de-a doua, spune că miza este mutarea accentului în viitor de pe invenție, adică a crea spații noi de la zero, pe „acomodare contextuală”59, ce presupune „dispariția treptată, dezirabilă, a disparităților dintre construirea de arhitectură nouă și păstrarea de arhitectură veche”60. Aceste afirmații sunt cu atât mai mult valabile în cazul parcurilor dendrologice, care au la bază ca material constitutiv principal vegetația, un material ce presupune o doză mai mare de efemeritate și nevoia înlocuirii în timp, permițând astfel foarte bine această metodă de lucru cu materie nouă și materie veche ce coexistă în paralel.

O subcaracteristică a dimensiunii temporale a monumentelor istorice, destul de important de precizat, este memoria. Dacă valoarea arhitecturală are propriile instrumente de identificare, ceea ce dă defapt valoare simbolică spațiului este „capacitatea sa de a concentra într-o unitate temporală omogenă, superficială și evidentă(...), timpul lung, eterogen și profund al trecutului”.61 Spre deosebire de alte spații ale vieții cotidiene, monumentul, prin caracteristica memoriei pe care o poartă, „sustrage evenimentul istoric contingenței și îl înscrie în istoria înțeleasă ca destin, ca învățătură și ca misiune pentru posteritate”.62 Memoria ține așadar de domeniul timpului trecut, însă un spațiu purtător de memorie trebuie să rămână dovada unei continuități și să articuleze trecutul cu viitorul prin investirea sa cu valoare simbolică.

fig.24 - stânga: înainte de ’45, groful Haller Jenő, proprietarul domeniului de la Cetatea de Baltă, alături de familia sa

fig.25 - dreapta, după ’45, repartizat la muncă într-un atelier de tâmplărie

Odată înțeles care sunt coordonatele spațio-temporale ale parcurilor dendrologice și reședințelor nobiliare aferente lor, subiectul trebuie abordat cu și mai multă concretețe practică, punându-se problemele: pentru cine și ce se face? Pentru a vedea care sunt variantele ce pot răspunde la „ce”, vom vorbi mai întâi despre „pentru cine”, deși la fel ca și spațiul și timpul, cele două trebuie analizate mereu împreună.

Dacă la începuturile existenței lor, parcurile au fost concepute pentru un unic utilizator (familia nobiliară), ulterior și până în prezent, acest tip de spații a trecut prin folosința unei varietăți mai mari de utilizatori. După naționalizare, când ansamblurile nobiliare au primit o funcțiune publică destinată fie publicului larg, fie unei categorii anume de utilizatori (în cazul funcțiunilor de tip spital, școală, orfelinat ș.a.), numărul celor care accesau parcurile a devenit în orice caz mult mai mare, ducând la o utilizare diferită a spațiului.63 Situația cu care se confruntă astăzi acestea este cel mai adesea lipsa utilizatorilor, din cauză că așa cum au fost ele concepute inițial, nu mai răspund unui stil de viață contemporan și întreținerea lor necesită eforturi substanțiale. În cazul celor care au rămas în posesia instituțiilor, ele beneficiază de îngrijiri, chiar dacă minimale, însă în multe dintre cazurile în care au fost restituite familiilor nobiliare, situația este mai dificilă. Cu câteva excepții în care proprietarii au reușit să acceseze fonduri pentru a le restaura și pune în valoare, multe sunt neglijate.

Imaginea cea mai relevantă a familiilor nobiliare imediat de după anii comunismului, rămase sau reîntoarse în România, este redată de către Jaap Scholten, ce urmărește să scrie „istoria unei lumi pe cale de dispariție”64 în cartea sa, unde relatează întâlnirile cu aceștia: „I-am căutat (…) în apartamentele lor din blocuri de locuințe, mahalale și conace părăginite”65 Realitatea prezentului este că viața noilor utilizatori este profund diferită de viața utilizatorilor pe care îi moștenesc, însă totuși pot fi găsite moduri inovatoare de a prelua moștenirea culturală lăsată acestei noi generații.

57 Kázmér Kovács, Timpul monumentului istoric (București: Paideia, 2003), p.14

58 Kázmér Kovács, „După restaurare. Ipotetice evoluții ale conceptului de monument istoric”, Revista Arhitectura nr. 672-673 (2017-2018): p.52

59 Ibid.

60 Ibid.

61 Ciprian Mihali, Inventarea spațiului: arhitecturi ale experienței cotidiene (București: Paideia, 2001), p.147

62 Ibid., p.148

63 Andreea Milea, „Reconstrucția parcurilor istorice rezidențiale transilvănene”, Transsylvania Nostra X, nr. 40 (2016): p.36

64 Jaap Scholten, op. cit., p. 16

65 Ibid.

- definirea conceptului de conservate integrată

O soluție la problema spațiului neutilizat ar putea fi deschiderea acestuia către o plajă mai amplă de utilizatori, în urma căreia atât proprietarul, cât și comunitatea care îl folosește să aibă de câștigat. În Peisaj cu grădină și casă, Kázmér Kovács definește arhitectura ca și „artă locuită”66, atributa de a avea un utilizator, fiind cea care poziționează arhitectura într-o categorie aparte și pledând pentru ideea de grădină privită ca artă-arhitectură, și nu strict artă.67 Pe același subiect al utilizării spațiului, într-un alt articol, vorbește pornind de la sistemul de valori atribuit de Riegl monumentelor istorice, despre ideea de valoare de utilizare. Astfel, pe lângă „valoarea de rememorare” 68 , dată de valoare istorică (prin vechime), „valoarea de contemporaneitate”69 , este dată prin utilizare și aport de inovație. Având în vedere caracterul dihotomic al acestora, pentru a găsi un echilibru între cele două, este definit conceptul de conservare integrată (fig.26), adică menținerea în uz a acestor spații simultan cu păstrarea trăsăturilor care le dau caracterul de monument istoric. 70 Pierderea echilibrului prin punerea accentului exagerat pe una dintre cele două, ar putea duce fie la „păstrarea frumoasei cochilii goale a unei arhitecturi părăsite de locuitori”71, fie la „punerea în pericol tocmai a acelor valori moderne-estetice, istorice ori memoriale – pe care clasarea și-a propus să le prezerve de la bun început”72. Este deci nevoie, în mod cert, de atribuirea unui utilizator acestui tip de monumente, însă cu o fină atenție spre a nu distruge valoarea lor istorică, ce a avut până acum de suferit în contextul unor utilizatori neadecvați.

66 Kázmér Kovács, Peisaj cu grădină și casă (București: Simetria, 2011), p.32

67 Ibid., pp.30-33

68 Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor – esența și geneza sa (București: Impress, 1999) pp.87 și următoarele, citat în: Kázmér Kovács, „Modernitatea patrimoniului construit”, Revista Arhitectura nr. 676-677 (2018): p.46

69 Ibid.

70 Kázmér Kovács, „Modernitatea patrimoniului construit”, Revista Arhitectura nr. 676677 (2018): p.46.

71 Ibid.

72 Ibid.

FUNCȚIUNE

În introducerea cărții Despre grădini și modurile lor de folosire, Dolores Toma vorbește despre nevoia înțelegerii grădinilor istorice prin prisma teoriei istoriei mentalităților, adică prin preocuparea mai degrabă de a înțelege stilul de viață al generațiilor care le-au dat naștere și de a distinge care erau culturemele ce stăteau la baza identității acestora, decât prin raportarea la evenimente istorice majore.73 Acest mod de abordare este contrazisă parțial de situația parcurilor rezidențiale, unde evenimentele politice de tipul naționalizărilor din 1921 și 1945 sau a promulgării legilor restituției sunt factori care au influențat viața oamenilor major. Totuși, rămâne valabilă acea perspectivă a teoriei mentalităților care presupune „să se cerceteze nu numai aspectul concret al grădinilor ci și funcția lor în viața unei comunități, felul în care sunt utilizate, elementele componente și imaginarul lor, reprezentările spațiului respectiv și ale timpului în care sunt frecventate”.74 Prin acest tip de înțelegere al lucrurilor, funcțiunea este înțeleasă ca decurgând în mod direct din modelele culturale regăsite la nivelul identității utilizatorilor. Faptul că în prezent, odată cu pierderea paradigmei culturale în care au luat naștere, situația ansamblurilor nobiliare în ceea ce privește funcțiunea este incertă se reflectă și în statisticile(fig.27) realizate de către proiectul Monumente uitate. 75 Așa cum preciza și subcapitolul anterior pe tema utilizatorilor, pentru „menținerea unui monument istoric atât ca prezență fizică, cât și ca una arhitecturală”76 trebuie să i se găsească o „folosință contemporană potrivită”77, astfel că ne întrebăm inevitabil ce se poate face pentru a găsi această folosință?

- statistici, Monumente Uitate

73 Dolores Toma, Despre grădini și modurile lor de folosire (București: Polirom, 2001), p.5

74 Ibid., p.12

75 Statisticile au la bază un studiu pe 371 de ansambluri nobiliare extraurbane, dintre care 245 figurează în LMI. Deși, subiectul studiului se intersectează doar parțial cu cel al lucrării de față, tratând doar ansambluri din mediul rural și neținând neapărat ca acestea să aibă și un parc adiacent, se poate spune totuși că este destul de relevant(oricum doar 9 din 54 de ansambluri ale lucrării de față sunt în mediul urban, iar categoria ansamblurilor cu parc listate în LMI este inclusă în cea mare a ansamblurilor studiului).

76 Kázmér Kovács, „Modernitatea patrimoniului construit”, Revista Arhitectura nr. 676677 (2018): p.45

77 Ibid.

fig.26

fig.27

fig.28 - procesele de punere în valoare și integrare în viața contemporană

Determinarea unei metode în ceea ce privește funcțiunea poate fi foarte bine realizată printr-un set de observații făcute de Françoise Choay, într-un capitol ce tratează „Patrimoniul istoric la vârsta industriei culturale”78 din Alegoria patrimoniului. Se pot identifica aici două mari direcții care vizează subiectul lucrării: punerea în valoare și integrarea în viața contemporană (fig.28).

Fundamentele punerii în valoare stau în procesele de conservare și restaurare, fiind primii pași în tratarea patrimoniului, însă ele trebuie realizate conform unor proceduri și pe o bază științifică solidă, pentru a nu risca reconstituiri istorice neadecvate.79 Un alt proces de punere în valoare dezbătut este acela de modernizare. Modernizarea nu ar trebui însă să însemne redarea aspectului de nou unui monument, ci realizarea unor inserții cu limbaj contemporan, care „să amorseze astfel o dialectică”80 între vechi și nou.

În ceea ce privește integrarea în viața contemporană, procedeul aplicat este refolosirea monumentelor istorice, ce constă, după cum spune autoarea, în „reintroducerea unui monument dezafectat în circuitul folosințelor curente, în smulgerea lui dintr-un destin muzeal”.81 Atribuirea unei noi utilizări în prezent nu trebuie să se bazeze doar pe similitudinile cu cea inițială, însă trebuie să țină cont de starea materială în care se află monumentul și de fluxul de utilizatori pe care îl presupune noua destinație, astfel încât aceasta să fie adecvată. Posibilele funcțiuni se pot împărți în două categorii: cele culturale (muzee, biblioteci, instituții școlare sau universitare, fundații) și cele utilitare (ministere, așezăminte sociale, hoteluri, locuire, birouri, comerț).82 Prima categorie se adresează utilizatorilor publici și este mai ușor de acomodat în spațiul unui monument, în timp ce funcțiunile utilitare pot avea adesea efecte distructive în urma personalizării spațiului pe funcțiune, mai ales în cazul celor de tip comerț, însă presupune și aducerea unui venit mai mare.

78 Françoise Choay, Alegoria patrimoniului (București: Simetria, 1998), pp.152-183

79 Ibid., p.160

80 Ibid., p.164

81 Ibid., p.165

82 Ibid., p.168

fig.29 - diagrama comportării în timp a unui monument istoric în funcție de intervenții, Strategia Castel în Transilvania

STUDII DE CAZ

fig.30 - parcul Castelului

Károlyi din Carei în cadrul unui eveniment cultural

fig.31 - sediul Institutului

Național de CercetareDezvoltare în Silvicultură Simeria

fig.32 - domeniul Bethlen de la Sânmiclăuș aflat în proprietatea Jidvei

fig.33 - Teleki Kálmán, actualul moștenitor al ansamblului Teleki din Gornești, în curtea castelului

CAREI

László KÁROLYI

Mihály KÁROLYI

Ádám KÁROLYI și fratele său, László

Sándor KÁROLYI

József KÁROLYI (1768-1803)

1482

1592

1661-1666

sfârșitul sec. XVII

sfârșitul sec. XVIII

1792-1794

construirea unei reședințe fortificate existența unei grădini cu caracter utilitar

au loc completări la nivelul reședinței pentru a face față invaziilor otomane

reconstruirea în sistem Vauban cu ziduri fortificate, bastioane, un șanț exterior și un pod suspendat

sunt aduse modificări prin care se urmărea creșterea nivelului de confort

renunțarea la caracterul fortificat prin demolarea zidurilor de apărare și astuparea șanțurilor apariția unei grădini geometrice de factură barocă

păstrând de la fosta clădire doar fundațiile și o parte din ziduri, se construiește un castel în stil baroc târziu, cu un singur etaj, având o curte interioară (după planurile lui József Bittheuser) și adiacent, apare o nouă construcție cu funcțiunea de manej, grajd și șopron în jurul castelului se amenajează o grădină engleză și o seră cu plante exotice

1847

István KÁROLYI (1845-1907)

1894-1896

refacerea castelului în urma deteriorărilor provocate de cutremurul de la 1832 (arhitectul Miklós Ybl se ocupă de refacere)

refacerea castelului în stil neogotic (de către arh.

În prezent atât parcul, cât și castelul și clădirea manejului aflate în parc au fost reabilitate prin diverse proiecte și se află în stare bună, având nevoie doar de întreținere. Parcul este deschis spre vizitare publicului larg, fiind obiectiv turistic, castelul găzduiește expozițiile Muzeului Municipal, iar manejul se află în administrația unei asociații de echitație. Fostele clădiri ale servitorilor prezente în parc, se află însă într-o stare avansată de degradare și sunt propuse spre a fi transformate într-un muzeu de etnografie. Finanțările de până acum au fost făcute din bugetul local și din fonduri europene, însă pe viitor se preconizează atragerea mai multor surse de finanțare prin organizarea de evenimente culturale sau vânzarea de bilete, produse promoționale etc.84

fig.34 - vederi aeriene din Google Earth, sus: martie 2014; jos: august 2020

naționalizare

Consiliul Local

1907

al II-lea R. Mondial

1968

1945 1982 perioada interbelică

Arthur Meinig): adăugarea unui nivel suplimentar, construirea turnurilor și acoperirea curții interioare, demolarea aripii vestice și amenajarea de șanțuri perimetrale cu rol pur estetic familia Károlyi părăsește Careiul

fig.35 - comparație 1906 - 2012, datorită funcțiunii publice castelul și parcul au fost conservate într-o stare bună de după naționalizare până în prezent

reamenajarea grădinii în stil peisager și completarea colecției existente cu noi specii de arbori (grădinar: Vilmos Jámbor) și apariția unor construcții de parc (o fântână medievală sculptată, un turn de apă)

parcul devine parc public al orașului Carei

în castel funcționează un sanatoriu și un cazinou castelul este transformat în școală militară, iar apoi în spital militar se amenajează în clădire Muzeul Municipal Carei și

Biblioteca Orășenească în castel funcționează Palatul Cultural Carei

datorită valorii și rarității speciilor conținute, acesta este declarat parc dendrologic ocrotit

Axa cronologică a ansamblului de la Carei83

83 date istorice preluate din teza de doctorat: Andreea Milea, Grădini istorice în Transilvania (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie, 2011), pp.431-432

fig.36 - context - o altă reședință a familiei nobiliare Karolyi se află la Ardud

84 Grupul PONT, op. cit., p.145-146

SIMERIA

Ansamblul castelului Béla Fáy HD-II-a-B-03448

sec. XVIII 1763

jumătate a sec. XVIII

amenajarea zăvoaielor naturale existente în lunca

Mureșului sub forma unei păduri de agrement un manuscris menționează existența unei alei plantate de castani au fost introduse numeroase exemplare de salcâm, aceasta fiind considerată cea mai veche experimentare a speciei în țara noastră

construirea unei clădiri-reședință în stil neoclasic având coloane toscane a doua

începutul sec. XIX

1848-1870

1870-1880

îngrijirea intensivă a parcului a fost sistată, perioada corespunzând cel mai probabil cu mișcările revoluționar-sociale din jurul anului 1848

reluarea îngrijirii ansamblului și repararea conacului în urma distrugerilor suferite pe seama revoluțiilor de la 1848

introducerea masivă a speciilor exotice, în special din Extremul Orient (China și Japonia) practicarea de schimburi de semințe și experiență cu străinătatea, dar și cu alte parcuri din Transilvania amenajarea în stil peisager a parcului și apariția unor mici pepiniere pentru multiplicarea de specii rare, ce au stat la baza înființării de noi parcuri în jurul altor reședințe (de la Zam, Nalațvad, Pâclișa sau Căpâlnaș) sau au deservit amenajărilor din parcurile publice din orașele învecinate

Béla Fáy publică în revistele de specialitate de la Budapesta articole privind experimentările de aclimatizare efectuate în parc

încep să fie expediate semințe de diferite rășinoase în Austria și Ungaria

R.

În Planul de Management al Arboretumului Simeria 2015-2025, ca obiective de viitor sunt declarate „dezvoltarea durabilă și conservarea valorilor dendrologice și peisagistice”86 în principal, iar adițional „asigurarea de conditii pentru activitățile educaționale, recreative și de cercetare științifică.”87 Resursele financiare, provenind din vânzare de bilete de vizitare, puieți din producție proprie și material lemnos rezultat din igienizări, sunt destul de reduse,88 astfel că obiectivele de dezvoltare se limitează în realitate la simpla întreținere a parcului. Însă, punând la dispoziție baza materială avută, prin atragerea de surse de finanțare exterioare și realizarea unei infrastructuri adecvate, obiective ce țin de cercetare și educație au un potențial foarte mare de a se dezvolta aici pe viitor.

fig.38 - planul arboretumului care se întinde pe 70ha, de-a lungul luncii Mureșului

ofițerul Istvan Ocskay ameliorează mult parcul sub aspect peisagistic, având preocupări artistice au loc amenajări sub îndrumarea grădinarului Ludvig Bucek din Germania

în parc se țin serbări populare, ce au consecințe dăunătoare asupra vegetației și peisajului ansamblul a fost lăsat din nou în părăsire, dar pentru un interval relativ scurt de timp

primește destinația de ocol silvic experimental, iar apoi în conac funcționează o școală de pădurari, fapt ce salvează ansamblul de la distrugere înființarea Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice care preia ca bază materială parcul dendrologic și clădirea acestuia reorganizarea Institutului de Cercetări și Amenajări

Silvice sub forma Institutului Național de CercetareDezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”

Axa cronologică a ansamblului de la Simeria85

85 date istorice preluate din monografia: Corina Coandă, Arboretumul Simeria: monografie (București: Editura Tehnică Silvică, 2006), pp.21-43

fig.39 - context - alte reședințe nobiliare ale familiilor Gyulay(portocali), respectiv Fay(negru)

Ferenc GYULAY

Geza KUUN

Béla FÁY

Istvan OCSKAY naționalizare

Ocolul Silvic

fig.37 - pepiniere de producție adaptate printre spațiile plantate ale arboretumului

SÂNMICLĂUȘ

Ansamblul castelului Bethlen AB-II-m-A-00323

fam. BETHLEN

Miklós BETHLEN (1642- 1716)

fam.BRUCKENTHAL

Întreprinderea Agricolă de Stat Jidvei naționalizare

1668-1683

1686-1689

1700 sec. XIV

1765

1856

sec. XIX

moșia intră în posesia familiei Bethlen

are loc construcția castelului într-un stil reprezentativ pentru trecerea de la Renaștere la Baroc, după planurile realizate de proprietarul moșiei

fortificarea ansamblului ziduri de apărare, cinci bastioane și un șanț de apă

începe construcția parcului castelului

castelului este modificat în stil baroc de către arhitectul Franz Schweininger

familia Bruckenthal preia castelul, îl renovează și îl transformă în școală agricolă

se conturează elementele definitorii ale amenajării precum aleea axială de acces, rondoul din dreptul intrării și plantațiile de arbori

1918

domeniul intră în posesia statului

1944

castelul găzduiește diverse funcțiuni de-a lungul timpului: locuințe pentru familiile de ingineri aduși la Sânmiclăuș; grădiniță; cantină; închisoare; secție de șampanizare

are loc privatizarea Întreprinderii Agricole de Stat Jidvei și trecerea ansamblurilor de la Sânmiclăuș și Cetatea de Baltă în proprietatea companiei private Jidvei89

Axa cronologică a ansamblului de la Sânmiclăuș90

89 „Istoria Jidvei”, Jidvei, accesat 20 august 2023, https://www.jidvei.ro/istoriejidvei/

90 date istorice preluate din baza de date: Asociația ARCHÉ, Monumente Uitate, ultima accesare: 20 august 2023, https://monumenteuitate.uauim.ro/

În cadrul ansamblului care până recent era neutilizat, au început lucrări de reabilitare pentru a găzdui pe viitor sediul Institutului de Știință și Tehnologie în Bioeconomie Circulară, institut ce va funcționa în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai. Noua funcțiune ce are o componentă în principal academică este considerată a fi o reconstituire istorică a vechii funcțiuni de școală agricolă.91

fig.41 - ansamblul aflat în proces de reabilitare

fig.42 - context - alte reședințe nobiliare ale familiilor Bethlen(portocaliu), respectiv Bruckenthal(negru)

91 „Castelul Bethlen din Sânmiclăuș va deveni, după reabilitare, sediul Institutului de Știință și Tehnologie în Bioeconomie Circulară, fondat de UBB și compania Jidvei”, Știrile Transilvaniei, 31 mai 2023, accesat 20 august 2023, https:// stiriletransilvaniei.ro/2023/05/31/castelul-bethlen-din-sanmiclaus-va-deveni-dupa-reabilitare-sediul-institutului-destiinta-si-tehnologie-in-bioeconomie-circulara-fondat-de-ubb-si-compania-jidvei/

fig.40 - Jidvei, domeniul de la Sânmiclăuș

GORNEȘTI

Ansamblul castelului Teleki MS-II-a-A-15689

István ERDÉLYI

Mihály TELEKI

Joseph TELEKI și fiul său, László

construirea unui castel fortificat

sunt construite anexe cu un etaj ce împrejmuiesc castelul

este menționată prezența unei grădini cu caracter preponderent utilitar, dar având și o mică zonă decorativă cu flori

demolarea reședinței fortificate și începerea lucrărilor la construirea unui nou castel baroc în formă de U, cu o curte de onoare ce se deschide spre grădină, sub îndrumarea arhitectului András Mayerhoffer

spre finalul lucrărilor la reconstrucția castelului baroc, proprietarii apelează la grădinarul Nicolas Philip Hanek pentru a le proiecta și grădina în același stil - șanțurile ce împrejmuiau castelul sunt umplute parțial și pe colțuri sunt create amenajări de tip parterre cu flori ce au la bază motive decorative maghiare

Joseph TELEKI II (1777-1817)

Zsófia TELEKI

Domokos TELEKI III (1810-1876)

Géza TELEKI (1850-1882)

Domokos TELEKI IV (1880–1955)

naționalizare

reamenajarea parcului în stil peisager, umplerea completă a șanțurilor și plantarea unei colecții valoroase de arbori și arbuști

sunt realizate o serie de sculpturi amplasate în parc

are loc plantarea unei colecții de pini

Într-un interviu,Teleki Kálmán, actualul proprietar al domeniului expune viziunea sa asupra viitorului, spunând că spațiul trebuie utilizat în scopuri ce deservesc nevoile secolului XXI și că: „În această clădire nu va mai locui nimeni niciodată, fiindcă un astfel de stil de viață nu mai este accesibil nimănui în zilele noastre.”93, astfel că noua funcțiune ce o propune este una culturală. Prin atragerea de finanțări din diverse surse și colaborarea cu asociații culturale, ansamblul a devenit deja loc pentru evenimente și acțiuni culturale și de divertisment, școli de vară, conferințe, expoziții și workshop-uri.94

fig.43 - (sus)Asociația ARCHÉ, școala de vară cu tematică de restaurare și peisagistică organizată în colaborare cu Asociația Castel Teleki în 2019

fig.44 - (jos)castelul văzut dinspre parc

apar o serie de noi sculpturi și construcții de parc

castelul primește funțiunea de clinică TBC au loc lucrări de restaurare și întreținere ale ansamblului, însă din păcate se aduc și modificări majore pentru acomodarea funcțiunii de clinică

se aduc modificări și la nivelul parcului cum ar fi betonarea curții de onoare pentru a deservi activitățile sportive ce se desfășoară în cadrul noii funcțiuni, amenajarea unui teren de sport pe suprafața parcului sau construirea unor construcții pavilionare ce nu se integrează în estetica ansamblului

ansamblul este retrocedat

ansamblul este restituit efectiv familiei

fig.45 - context - alte reședințe nobiliare ale familiei Teleki

„Castele interzise 9. - Gornești Teleki”, Külső Magyarok, 19 februarie 2020, accesat 18 august 2023, https://www. youtube.com/watch?v=6284mz9ARmk&ab_channel=G%C3%A1borMargittai

PROIECTUL DE DIPOLMĂ

În primul rând, realizarea studiului de față a susținut demersul proiectului de diplomă prin faptul că a reprezentat un mecanism de căutare pentru alegerea amplasamentului. Pornind de la programul de institut de cercetare în domeniul dendrologiei, am căutat parcul dendrologic cel mai potrivit pentru a găzdui acest tip de funcțiune, urmărind factori precum: colecțiile dendrologice pe care le conțin parcurile, suprafață, regim de utilizare și de proprietate sau valoare istorică și peisagistică. Analizând în paralel mai multe dintre parcurile studiate, am decis alegerea Arboretumului Simeria datorită faptului că este deja în administrația unei instituții din domeniu și are statutul de stațiune de cercetare și experimentare cu un istoric bogat în acest sens încă de dinainte de naționalizare (a se vedea cronologia de la studiul de caz), dar cu o infrastructură ce nu corespunde nevoilor acestui program. De asemenea, faptul că acesta este cel mai mare parc dendrologic ca și suprafață din România, având cea mai veche colecție de plante exotice și autohtone95 a constituit un argument în plus, datorită bazei materiale pe care o poate reprezenta în cadrul institutului.

În al doilea rând, înțelegerea contextului în care au apărut și s-au dezvoltat parcurile la noi în țară și aprofundarea conceptelor de valorificare și integrare în contemporan a acestora, au dus la o bună fundamentare a soluției propuse. Prin înțelegerea diferenței dintre un arboretum amenajat cu scop științific și parc dendrologic al unei reședințe nobiliare amenajat cu scop de agrement, am conștientizat nevoia propunerii unei noi amenajări, adiacente celei istorice, care să aibă și criteriul tehnic și utilitar la bază. Astfel, noua amenajare vine ca o recunoaștere a valorii istorice a parcului existent, eliberându-l de presiunea dezvoltării unui program de cercetare pe care nu a fost conceput să îl acomodeze și oferind în același timp dotările necesare atât programului, cât și zonei.

În plus, odată cu obținerea unei imagini de ansamblu asupra situației parcurilor dendrologice și a degradărilor suferite de majoritatea dintre acestea, am ajuns la concluzia nevoii introducerii și componentei de conservare, pe lângă cea de cercetare în program. Spre deosebire de alte parcuri, datorită funcțiunii primite după naționalizare, colecția dendrologică a Arboretumului Simeria s-a păstrat într-o stare mult mai bună, exemplarele sale putând reprezenta azi atât o sursă de nou material dendrologic, cât și obiectul unor studii de specialitate foarte valoroase.

fig.46

CONCLUZII

Studiul de față a urmărit evoluția parcurilor rezidențiale din momentul amenajării lor ca spații verzi de agrement în jurul reședințelor nobiliare, cu accent pe apariția colecțiilor dendrologice odată cu transformările în stil peisager, până în momentul prezent. Observând situația prezentă și analizând-o prin prisma studiului istoric, am ajuns la concluzia că regimul de proprietate și implicit cel de utilizare, sunt cele care au avut cel mai mare impact asupra lor. Factorii care au dus la fragmentarea sau în unele cazuri chiar dispariția parcurilor reședințelor nobiliare au fost, prin intermediul măsurilor de naționalizare, fie atribuirea de funcțiuni neadecvate spațiului, fie neglijarea prin lipsă de utilizare.

În ceea ce privește abordarea pe viitor, este nevoie de o viziune integratoare. Parcul nu poate fi tratat doar ca un adaos la nivelul reședinței, ci este o parte intrinsecă a ansamblului, alcătuind împreună un „sistem cultural-istoric, ecologic, și probabil cel mai important economic”96, cele două funcționând într-o relație de interdependență. De aceea, pentru a putea vorbi despre o înțelegere corectă a imaginii trecutului și o valorificare a prezentului, este nevoie de restaurarea istorică completă, ce vizează întregul ansamblu, chiar dacă acest lucru ar presupune ca lucrările să se desfășoare etapizat.97

Așadar, printr-o gândire sistematizatoare, o inventariere și o structurare pe tipologii a ansamblurilor cu parc, contextul evoluției lor poate fi mult mai bine înțeles, acestea putând fi ulterior încadrate într-un sistem prin care să fie valorificate.

96 “cultural-historic, ecologic and perhaps most importantly economic (estate) system” (în text, în traducerea autoarei), Albert Fekete, op. cit. , p. 9

97 Ibid., p. 10

- fermieri în fața ansamblului Béla Fáy, Simeria, 1912

fig.48

CĂRȚI:

CHOAY, Françoise, Alegoria patrimoniului (București: Simetria, 1998)

COANDĂ, Corina, Arboretumul Simeria: monografie (București: Editura Tehnică Silvică, 2006)

CURINSCHI VORONA, Gheorghe, Istoria Arhitecturii în România (București: Editura Tehnică, 1981)

FEKETE, Albert, Transylvanian Garden History. Castle Gardens Along the Maros River (Cluj-Napoca: Művelődés, 2007)

GIURESCU, Constantin C., Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi (București: Ceres, 1976)

ILIESCU, Ana Felicia, Arhitectură peisageră (București: Ceres 2003)

KOVÁCS, Kázmér, Peisaj cu grădină și casă (București: Simetria, 2011)

KOVÁCS, Kázmér, Timpul monumentului istoric (București: Paideia, 2003)

MARCUS, Rică, Parcuri și grădini în România (București: Editura Tehnică, 1958)

MEISS, von Pierre, De la formă la loc + tectonica: o introducere în studiul arhitecturii (București: Editura Capitel Avangarde, 2014)

MIHALI, Ciprian, Inventarea spațiului: arhitecturi ale experienței cotidiene (București: Paideia, 2001)

POPESCU, Mircea (coord.), Dicționar de artă. Forme, tehnici, stiluri artistice. Vol I A-M (București: Meridiane, 1995)

POPESCU, Mircea (coord.), Dicționar de artă. Forme, tehnici, stiluri artistice. Vol II N-Z (București: Meridiane, 1998)

PREDA, M., PALADE, L., Arhitectura peisageră (București: Ceres, 1973)

SCHOLTEN, Jaap, Tovarășul baron. O călătorie în lumea pe cale de dispariție a aristocrației transilvănene, traducere Carmen Ion (București: Corint Books, 2015)

TOMA, Dolores, Despre grădini și modurile lor de folosire (București: Polirom, 2001)

TEZE DE DOCTORAT:

MILEA, Andreea, Grădini istorice în Transilvania (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie, 2011)

ARTICOLE:

BOGDAN, Dragoș, DOBRE, Suzana, IONIŢĂ, Sorin, “Property Restitution: What went wrong in Romania?” Romanian Journal of Political Sciences nr. 2 (2008) Editura Societatea Academică Română: pp.2-22

BOWE, Patrick, “The Gardens of Eastern Europe”, Museum – Parks and gardens of delight XLIII, nr.169 (1991) The UNESCO Press: pp.12-15

ELLIOTT, Paul, WATKINS, Charles, DANIELS, Stephen, “Combining science with recreation and pleasure: cultural geographies of nineteenth-century arboretums”, Garden History. Journal of the Garden History Society XXXV, nr.2 (2007), The Lavenham Press Ltd, pp.6-27

GUTTERIDGE, Joyce, “Expropriation and Nationalisation in Hungary, Bulgaria and Roumania.” The International and Comparative Law Quarterly I, nr. 1 (1952): pp.14–28

KOVÁCS, Kázmér, „După restaurare. Ipotetice evoluții ale conceptului de monument istoric”, Revista Arhitectura nr. 672-673 (2017-2018): pp.50-55

KOVÁCS, Kázmér, „Modernitatea patrimoniului construit”, Revista Arhitectura nr. 676-677 (2018): pp.40-48

KOZMINSKI, Andrzej K., “Restitution of Private Property: Re-Privatization in Central and Eastern Europe.” Communist and Post-Communist Studies XXX, nr. 1 (1997): pp.95–106

MEXI, Alexandru, „Monumente istorice, parcuri și grădini din România. Un scurt istoric de clasare în context național și european”, Revista Bibliotecii Academiei Române V, nr. 10 (2020), pp.75-87

MEXI, Alexandru, „Un (nou) semnal de alarmă privind protejarea grădinilor istorice”, Caietele restaurării XI (2022) Editura Art Conservation Support: pp.277-293

MILEA, Andreea, „Reconstrucția parcurilor istorice rezidențiale transilvănene”, Transsylvania Nostra X, nr. 40 (2016): pp.33-45

PALEOLOG, Maria, „Câteva observații cu privire la ocrotirea și valorificarea grădinilor istorice”, Revista muzeelor și monumentelor XLIX nr.2 (1980): pp.74-75

SEIGNOBOS, Charles, “Aristocracy’s Downfall in Europe: Triumph of the Small Landowner.” Current History XXI, nr. 1 (1919): pp.152–156

STRATEGII ȘI NORMATIVE:

Grupul PONT, Strategia castel în Transilvania 2016-2025 (Cluj-Napoca: Grupul PONT, 2016)

ICOMOS, Carta Internațională asupra conservării și restaurării monumentelor (ICOMOS, Veneția, 1964)

ICOMOS-IFLA, Carta Grădini Istorice (ICOMOS-IFLA, Florența, 1981)

Institutul Național al Monumentelor Istorice, Lista Monumentelor de Cultură de pe Teritoriul R.P.R. (Editura Academiei Republicii Populare Române)

Institutul Național al Patrimoniului, Lista Monumentelor Istorice 2015 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 bis/15.II.2016)

Institutul Național al Patrimoniului, Lista Monumentelor Istorice 2010 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 bis/1.X.2010)

Institutul Național al Patrimoniului, Lista Monumentelor Istorice 2004 (Monitorul Oficial al României, Anexa 1, Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.314/2004)

Monumente Uitate, Ansambluri nobiliare extraurbane: Transilvania (Asociația ARCHÉ, 2014), accesat 18 iulie 2023, https://issuu.com/ asociatiaarche/docs/transilvania

Studiu inter-regional Innocastle, Baseline Survey (Innocastle, 2020), accesat 3 august 2023, https://projects2014-2020.interregeurope.eu/innocastle/ library/

PLATFORME ONLINE:

Asociația ARCHÉ, Monumente Uitate, accesat 18 aprilie 2023, http://www. monumenteuitate.org/ro (link în prezent inaccesibil)

Asociația ARCHÉ, Monumente Uitate, accesat 20 august 2023, https:// monumenteuitate.uauim.ro/

Grupul PONT, Castel în Transilvania - strategii și modele de dezvoltare, accesat 18 aprilie 2023, https://kastelyerdelyben.ro/

Organizația Erdélyi Magyar Adatbank, „Enciclopedia Virtuală Maghiară din România”, accesat 20 aprilie 2023, http://referinte.transindex.ro/ enciclopedie/ ARTICOLE ȘI INTERVIURI ONLINE:

„Castele interzise 9. - Gornești Teleki”, Külső Magyarok, 19 februarie 2020, accesat 18 august 2023, https://www.youtube.com/ watch?v=6284mz9ARmk&ab_channel=G%C3%A1borMargittai

„Castelul Bethlen din Sânmiclăuș va deveni, după reabilitare, sediul Institutului de Știință și Tehnologie în Bioeconomie Circulară, fondat de UBB și compania Jidvei”, Știrile Transilvaniei, 31 mai 2023, accesat 20 august 2023, https://stiriletransilvaniei.ro/2023/05/31/castelul-bethlen-din-sanmiclausva-deveni-dupa-reabilitare-sediul-institutului-de-stiinta-si-tehnologie-inbioeconomie-circulara-fondat-de-ubb-si-compania-jidvei/

„Istoria Jidvei”, Jidvei, accesat 20 august 2023, https://www.jidvei.ro/ istoriejidvei/

surse imagini

fig.1: https://www.crash.fr/gilles-clement-x-lespace-de-lart-concret/ fig.2:7,37:fotografii din arhiva personală

fig.13,21-23,26,28,46,47:scheme personale

fig.36,39,42,45 - scheme personale, imagine suport luată de pe: https:// www.arcgis.com/apps/mapviewer/index.html

fig.8: https://epiteszforum.hu/restaurator-tabor-az-erdelyi-bonchidan fig9.: https://maszol.ro/kultura/100530-kincsesladank-erdely-a-bonchidaibanffy-kastely-ahol-a-legtobb-m-emlekes-szelfi-keszul

fig.10 - https://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_B%C3%A1nffy_de_la_ Bon%C8%9Bida

fig.11,38: COANDĂ, Corina, Arboretumul Simeria: monografie (București: Editura Tehnică Silvică, 2006), p.67,125

fig.12: Institutul Național al Monumentelor Istorice, Lista Monumentelor de Cultură de pe Teritoriul R.P.R. (Editura Academiei Republicii Populare Române), p.45,119,121,137

fig.14: Rică Marcus, Parcuri și grădini în România (București: Editura Tehnică, 1958), p.16

fig.15: http://art-historia.blogspot.com/2011/03/castelul-de-la-cris-mures. html

fig.16: https://petofi.hu/cikkek/petofi-kortefajanak-gyumolcse

fig.17: http://www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/ ro/Castelul%20Banffy/7159

fig.18: https://varlexikon.hu/fertod

fig.19: http://real.mtak.hu/37582/1/080.2015.64.1.3.pdf

fig.20: https://blog.szallas.hu/esterhazy-kastely-fertod-magyar-versailles/ fig.24,25: https://noileg.ro/grof-haller-jeno-egyenisege-porcelankeszlet-azudvar-melyen/

fig.27:Monumente Uitate, Ansambluri nobiliare extraurbane: Transilvania (Asociația ARCHÉ, 2014), p.18-19, accesat 18 iulie 2023, https://issuu.com/ asociatiaarche/docs/transilvania

fig.29: Grupul PONT, Strategia castel în Transilvania 2016-2025 (Cluj-Napoca: Grupul PONT, 2016), p.38

fig.30: http://www.satumareonline.ro/cp/4/27515/Noaptea-Muzeelor-bogata-in-manifestari-culturale--la-Carei

fig.31: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Simeria_Parc_ dendrologic,_conac_Bela_Fay.jpg

fig.32: https://varak.hu/latnivalo/index/1442-Bethlenszentmiklos-Var/ fig.33: https://magyarnemzet.hu/lugas-rovat/2020/02/tiltott-kastelyok-9-agernyeszegi-telekiek

fig.34: https://earth.google.com/web/

fig.35: https://www.aurasmihai.ro/2014/03/castelul-karoly-inainte-si-duparestaurare/

fig.40: https://www.jidvei.ro/istoriejidvei/

fig.41: https://www.youtube.com/watch?v=l9MBFNPoD6U&ab_ channel=furuleviFPV

fig.43: https://www.facebook.com/ photo?fbid=648024122370332&set=pcb.648037865702291

fig.44: https://szekelyhon.ro/aktualis/egynapos-zenei-fesztivalt-tartanak-agernyeszegi-teleki-kastelyban#

fig.48: https://www.darabanth.com/hu/gyorsarveres/310/ kategoriak~Kepeslapok/Erdely~300006/Dedacs-Biscaria-Piski-Fay-Kuun-IrmaGrofno-kastelya-foldmuvesek-Adler-fenyirda-1912-~II1692074/