Tarnauceanu Cristian
Capitolul II
O sumă de informatii utile ni le furnizează însemnările de călătorie ale străinilor care au trecut de-a lungul timpului vizitând locurile și așezările românești, precum și pravilele, legiuirile și documentele oficiale privind situația închisorilor. Ideea unui regim penitenciar asa cum a aparut in epoca moderna, nu a fost cunoscuta in vechime, pedepsele constituindu-se in plata unor fapte reale sau imaginate de cei ce le puteau aplica, iar inchisoarea ca loc de pedeapsa era destinata numai suferintelor celor osanditi. La fel ca in celelalte tari europene, temnitele noastre au fost locuri de chinuri si nicidecum mijloace de indreptare a infractorilor. Ceea ce a fost scris cu privire la starea mai mult decat dureroasa a regimului inchisorilor din cea mai mare parte a tarilor din Europa, se poate scrie si despre temnitele de la noi. Multi din cati au fost aruncati in intunecimea acestor lacasuri nu au mai vazut lumina zilei, ca si in “acele case ale mortii” cum le-a denumit Dostoiewski, incarceratii indurand cele mai groaznice suferinte trupesti si sufletesti, asteptand moartea ca pe cel mai mare bine al cerului. Totusi, avand in vedere morala crestina a acestui popor care s-a nascut cu mila fata de cei cazuti in necaz, acestia nu au fost uitati aproape niciodata, astfel ca prin contributii si prin ajutoare s-a incercat ameliorarea suferintelor si lipsurilor celor intemnitati. Cutia milelor este exemplul cel mai elocvent cu privire la dorinta oamenilor de a indrepta lipsurile provenite din saracia acestor asezaminte. Cu toate ca nu se poate vorbi despre organizarea inchisorilor romane pana in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, originea inchisorilor la noi este foarte veche. Incarcerarea si utilizarea unor detinuti la munca, in mine (ocne), o gasim chiar si pe vremea cand Dacia a intrat in stapanirea romanilor. Romanii obisnuiau sa intrebuinteze detinutii la diferitele munci, intre care extragerea aurului si a altor metale, precum si a sarii. Din diferite inscriptii, reiese ca in Dacia existau o multime de saline si mine. astfel, din zona Hunedoarei s-a extras fier, iar salinele de la Ocnele Mari de pe Mures pastreaza urme de galerii din acele timpuri. In general, in aceste saline erau pusi sa lucreze crestini care erau osanditi pentru crearea unor "collegia illicite". Desi nu stim conditiile in care lucrau, putem sa presupunem ca acestea erau deosebit de grele, mai ales pentru ca persecutiile impotriva crestinilor erau insotite de tot felul de cruzimi.
23