SuperLiga Magazin nr. 2 U Cluj - Rapid

Page 1

SLAVĂ ȚIE,STUDENȚIE!

MAGAZIN FC UNIVERSITATEA CLUJ EXEMPLARUL TĂU GRATUIT! FC RAPID 1923 SUPERLIGA MAGAZIN NUMĂRUL 2 VINERI 27 IANUARIE
Scanează și urmărește episodul cu Romario Pires #SuperLigaShow

Ioan Ovidiu Sabău, din nou acasă

Ioan Ovidiu Sabău a revenit pe banca Universității Cluj, iar primul examen, meciul cu FC Voluntari, a fost trecut cu brio. Marele bonus nu a fost însă doar victoria cu 2-1, ci și jocul foarte bun al „Șepcilor Roșii”.

Ce înseamnă Universitatea Cluj pentru dumneavoastră?

E clubul care m-a format ca fotbalist, trecând prin toate etapele, de la juniori la echipa mare. Pentru mulți tineri din acea perioadă era ceva extraordinar să ajungi la juniori, să vezi acei fotbaliști de la prima echipă, să îți dorești să te antrenezi cu ei și, apoi, să ajungi să joci alături de ei. A fost cel mai important moment și cea mai frumoasă perioadă din cariera mea de jucător.

Cum s-a simțit din punct de vedere emoțional revenirea pe banca Universității Cluj?

Am realizat că pe umerii mei e o mare răspundere, revenind la echipa pe care o iubesc foarte mult și pe care îmi doresc enorm să o salvez. Sunt implicat total, de dimineața până seara. Am încredere în acești fotbaliști și în tot ce înseamnă echipa. Sunt convins că, împreună cu suporterii, vom reuși să ne îndeplinim obiectivul.

Este ”U” Cluj – Rapid un derby?

E un joc important. Vreau să văd exact cum reacționăm după victoria și jocul bun din etapa trecută. Vom avea un adversar puternic, o echipă matură, care joacă de doi ani împreună, dar, așa cum am spus, acasă trebuie să plecăm tot timpul cu prima șansă. Asta trebuie să fie mentalitatea și să avem încredere că suntem foarte bine pregătiți. Dacă vom înțelege cu toții ce înseamnă să fim o echipă puternică, putem să obținem a doua victorie foarte importantă.

Pentru mine, Rapid are o însemnătate aparte. Am jucat acolo patru ani, convins de domnul Mircea Lucescu să mă întorc în România și am câștigat două campionate. Așadar, am un respect deosebit pentru acest club.

SUPERLIGA ROMÂNIA 3 UCJ vs RAP

CLASAMENTUL

etapei 23

* AFC HERMANNSTADT - sancționată cu deducerea a 9 puncte, conform hotărârii Comisiei pentru Acordarea

Licenţei Cluburilor din 13.12.2022

Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, in total 10 etape).

Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, in total 9 etape).

Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Europa Conference League.

Locul 3 din play-off va juca baraj cu caștigatoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

SUPERLIGII
MJVEÎGMGPFormăGP
înaintea
E E E E Î Î V E E Î V V V Î E E Î V Î V E V V E Î E Î E V Î E Î V E V V Î E Î V E Î V V Î Î Î Î Î V V V V V V E E E E Î Î Î Î Î E E Î Î Î V E E E E V V Î E E Î 7 FC PETROLUL 22931021 25 -4 30 8 FC VOLUNTARI 226882022 -2 26 9 AFC HERMANNSTADT* 22967 26 21 5 24 10 FCU 1948 CRAIOVA 22661022 25 -3 24 11 FC ARGEȘ 2266101831 -13 24 12 FC BOTOȘANI 225981834 -16 24 13 AFC CHINDIA TARGOVIȘTE 2257102331 -8 22 14 FC UNIVERSITATEA CLUJ 22571016 24 -8 22 15 UTA ARAD 2248101930 -11 20 16 CS MIOVENI 2226141435 -21 12 1 FC CFR 1907 CLUJ 221525 37 19 18 47 2 FC FARUL CONSTANȚA 2213634222 20 45 3 FCSB 221255 3725 12 41 4 FC RAPID 1923 2212553019 11 41 5 UNIVERSITATEA CRAIOVA 221156 27 22 5 38 6 SEPSI OSK 229583520 15 32

FC “U” CLUJ

CAMPIONATUL ROMÂNIEI

Vicecampioană 1932-1933

CÂȘTIGĂTOARE LIGA A 2-A 1950, 1957-58, 1978-79, 1984-85, 1991-92, 2006-07 CUPA ROMÂNIEI

SUPERLIGA ROMÂNIA 5 UCJ vs RAP
Înființare
Sistem preferat 4 - 2 - 3 - 1 10.28 mil. € Valoare lot 30.201 loc. Capacitate Cluj Arena Stadion 25.1 ani Medie vârstă
1919 ultimele rezultate E î E V î
1964-1965 Performanțe Cifre sezon 2022-2023 în SuperLiga 7 E10 Î 5 V medie goluri/meci 0.72 medie șuturi pe poartă / meci 3.4 medie cornere/meci 3.68 medie galbene/meci 2.73 medie ofsaiduri/meci 1.73 Cel
Ianis Stoica
mai valoros jucător
– 900.000 €

Liderul Alexandru CHIPCIU

Surpriza Mamadou THIAM

Venit de la Născut

18.05.1989 CFR Cluj

Venit de la Născut Meciuri Meciuri Goluri Integralist

Campion în România și Belgia, fotbalist cu 46 de meciuri în națională, Alex Chipciu e jucătorul experimentat și determinant pentru vestiar. Poate juca fundaș sau mijlocaș și un lucru e sigur: seriozitatea și constanța nu îi lipsesc!

20.03.1995

KV Oostende

A învățat ABC-ul fotbalului la Dijon, a ajuns la Cluj în septembrie 2022, iar de atunci a arătat că știe să marcheze, să paseze decisiv și să scoată din joben execuții rare. Mamadou Thiam e reperul ofensiv al noului proiect imaginat de Neluțu Sabău.

SUPERLIGA MAGAZIN 6
3 1412 19

Ioan Ovidiu SABĂU Lot Universitatea Cluj

Antrenorul

Inclus fără urmă de îndoială pe lista celor mai valoroși mijlocași din istoria fotbalului românesc, Ioan Ovidiu Sabău și-a început cariera de antrenor la “U” Cluj, clubul cu care s-a identificat și în cele mai grele momente ale existenței. După o pauză de opt ani, “Moțul” a revenit în iarbă cu o victorie, 2-1 cu FC Voluntari.

SUPERLIGA ROMÂNIA 7 UCJ vs RAP
Precedentul club Născut 12.02.1968 ASA Târgu Mureș 2013-2014 2 Vladoiu Stefan 4 Nowak Krystian 6 Miron Andrei 7 Stoica Ianis 8 Remacle Martin 9 Balan Adrian 10 Haita Florian 11 Tescan Dragoș 16 Filip Ioan 17 Pitian Andrei 18 Ilie Florin 21 Gomes Jose 23 Iliev Plamen 26 Oancea Dorinel 27 Chipciu Alexandru 33 Gorcea Andrei 44 Ispas Denis 52 Pires Romario 55 Păun Aurelian 80 Fulop Lorand 93 Thiam Mamadou 94 Bic Ovidiu 97 Hofman Albert 98 Simion Gabriel

Adrian Bălan își înfruntă trecutul Î

n vară, Adrian Bălan se despărțea de Rapid, echipă la a cărei promovare pusese umărul în sezonul 2020/21, și semna cu Universitatea Cluj. În primele 22 de etape, atacantul „Șepcilor Roșii” a înscris 4 goluri, fiind cel mai bun marcator din lotul alb-negrilor.

„Mă simt foarte bine. Eu zic că m-am adaptat. Sper ca anul acesta să fie mult mai bun față de anul trecut și să înscriu mai multe goluri. Este un meci special pentru mine, dar asta nu înseamnă că nu voi da totul pentru echipa mea. Într-adevăr iubesc Rapidul, am fost doi ani acolo și a fost o perioadă frumoasă, dar voi da 100% pentru Universitatea Cluj.”

Schimbarea petrecută pe banca tehnică în pauza de iarnă nu a afectat pregătirea individuală și atitudinea jucătorilor, crede Bălan.

„A fost o perioadă puțin ciudată, dar noi suntem fotbaliști profesioniști, indiferent de cine ne antrenează. Ne pregătim bine la antrenamente și în meciuri dăm 100%. Domnul Sabău cunoaște foarte bine Clujul, cunoaște foarte bine această echipă. Eu zic că am arătat foarte bine în primul meci și am fost mult mai ofensivi, iar acesta e un lucru bun, mai ales pentru atacanți.”

SUPERLIGA MAGAZIN 8

Bucură-te de SuperFotbal!

90 de ani de iubire pentru fotbal

Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi U?” Dar în aceeași măsură... cum ar fi viața noastră de iubitori ai fotbalului fără toate echipele care au reaprins în SuperLigă acea flacără care naște legende și care era atât de necesară?

2023 e anul în care se împlinesc 90 de ani de la primul duel direct dintre U și Rapid în campionat, detaliu onorant care transformă această confruntare în cea mai îndelungată pe prima scenă!

Facem o reverență celor două echipe și punctăm 4 borne cheie:

1932-1933 ambele echipe au făcut parte din primul sezon în care campionatul a fost organizat în format divizionar. Cele două sunt singurele care au în palmares această prezență, dintre actualele componente ale SuperLigii, divizia de elită a fotbalului românesc!

1933 PRIMUL MECI DIRECT: 2-1 PENTRU U!

U abia împlinise 14 ani de la înființare (23 noiembrie 1919), Rapid avea 10 ani (fondată în 24 iunie 1923)!

1942 FINALA CUPEI:

7-1 PENTRU RAPID

U Cluj era în exil la Sibiu în acea peri-

Pariurile verzi în ultimele

4 dueluri directe

Ambele marchează – NU Sub 2.5 goluri pe meci

PsFX

Bucură-te responsabil de pariurile sportive și rămâi mereu alături de echipa ta preferată.

oadă în care Rapidul câștiga la scor cea de-a 6-a Cupă la rând. Un duel disproporționat, într-o perioadă în care pentru U supraviețuirea echipei prevala.

2015 ULTIMUL MECI DIRECT ÎN DIVIZIA DE ELITĂ

A fost 1-0 pentru studenți, chiar aici pe Cluj Arena. Două echipe care au renăscut, care au trebuit să pornească de foarte jos, având alături fanii care le-au fost combustibilul emoțional inclusiv în cea de-a patra ligă!

Felicitări pentru că ești unul dintre eroii care prin prezența lor la stadion transformă SuperLiga ajutând-o să-și regăsească gloria de altădată!

SUPERLIGA ROMÂNIA 11 UCJ vs RAP
(P) ȘTIAI CĂ?

FC Universitatea Cluj - FC Rapid 1923

Istoricul recent, sub semnul pragmatismului

de Levente BALINT welovesport.ro

Etapa a 23-a din SuperLiga se deschide cu un meci între două echipe care au început perfect acest an. Gazdele de la ”U” Cluj au trecut acasă cu 2-1 de FC Voluntari și s-au apropiat și mai mult de zona salvatoare, fiind acum pe locul 14. Rapid a spulberat-o pe Sepsi cu 3-0 și ocupă poziția a patra la doar șase puncte de lider.

ACASĂ, MULT MAI EFICIENȚI

Succesul contra ilfovenilor, adjudecat la revenirea lui

Ioan Ovidiu Sabău pe banca Universității, a fost conturat greu, golul victoriei fiind marcat în minutul 88, în superioritate numerică.

După 22 de etape, “U” are al doilea cel mai slab atac din SuperLiga, înscriind doar 16 goluri.

Pentru ”alb-negri”, factorul domestic este unul esențial. 16 din cele 22 de puncte ale ardelenilor au fost obținute în partidele disputate pe propriul teren.

APĂRAREA, PUNCTUL FORTE AL OASPEȚILOR

”Tripla” lui Dugandzic (foto) a adus trei puncte în fața unei concurente la playoff, Sepsi. Croatul a ajuns astfel la cota 12 în topul goleadorilor, cu o reușită mai puțin decât Compagno (FCSB). Cu succesul împotriva echipei lui Bergodi, giuleștenii au ajuns la șase meciuri oficiale consecutive fără eșec. Rapid are cea mai bună defensivă din SuperLiga, alături de CFR Cluj, cu doar 19 goluri primite. Dacă pe propriul teren sunt neînvinși, oaspeții de azi nu au strălucit în deplasare, de unde au adunat doar 14 puncte în cele 11 partide jucate departe de Giulești.

PUȚINE GOLURI ÎN

ULTIMELE ”DIRECTE”

Ultima partidă directă a fost în 7 decembrie 2022, când ”U” a scos un 0-0 acasă în Cupă, în fața Rapidului. În turul actualei ediții a SuperLigii, Dugandzic a marcat din penalty, în minutul 80, unicul gol

Astfel, ultimele cinci întâlniri oficiale au avut toate ”Sub 2,5 goluri” la final.

SUPERLIGA MAGAZIN 12
SUPERLIGA ROMÂNIA 13 UCJ vs RAP

Jucătorii se duelează Thiam vs Dugandzic

Cel mai echilibrat duel din avanposturi este cel dintre Thiam (U) și Dugandzic (Rapid). Două vârfuri cu aceeași misiune, golul, dar aflate în perioade diferite: Thiam a început să lege meciurile în care prinde primul 11 al gazdelor, în vreme ce Dugandzic se bate să devină golgheterul campionatului și vine după un hattrick istoric!

Cu toate acestea duelul lor, transformat în 7 pariuri tentante din oferta Duel Jucător nu este deloc unul în

care să mizezi la noroc. În aplicația Superbet, ai statistici exclusive, extrem de detaliate, care măsoară 43 de parametri de performanță și în baza lor se calculează un rating de formă sportivă în care se află acum, jucătorii.

Îți facem treaba ușoară și îți punctăm cifrele care contează pentru fiecare dintre pariurile din oferta Duel Jucători, dar te invităm să te bucuri în aplicație de toate cifrele tuturor jucătorilor pe care îi urmărești în SuperLiga!

SUPERLIGA MAGAZIN 14 3 în 12 meciuri GOLURI12 în 21 meciuri 27VÂRSTĂ 28 1.80ÎNĂLȚIME 1.90 per meci per meci 0.8 ȘUTURI PE POARTĂ 1.1 85GREUTATE 87 per meci per meci 1.1 FAULT 1.3 DPICIOR DE ȘUT S per meci per meci 17 PASE 13 per meci per meci 66’MINUTE JUCATE 77’ în total în total 2OFFSIDE 7 în total în total 1 PASE DE GOL1
6.99 Rating Rating

FC RAPID 1923

TITLURI DE CAMPIOANĂ

3 (1967; 1999; 2003)

CUPE

13 (1935; 1937; 1938; 1939; 1940; 1941; 1942; 1972; 1975; 1998; 2002; 2006; 2007)

SUPERCUPE

4 (1999; 2002; 2003; 2007)

Performanțe ultimele rezultate

E E V E

UCJ vs RAP SUPERLIGA ROMÂNIA 15
Înființare 1923 Sistem preferat 4 - 3 - 3 16.2 m € Valoare lot 14.050 loc. Capacitate Arena Giulești Superbet 25.1 ani Medie vârstă
Cifre sezon 2022-2023 în SuperLiga medie goluri/meci 1.36 medie șuturi pe poartă / meci 4.23 medie cornere/meci 5.05 medie galbene/meci 2.09 medie ofsaiduri/meci 1.59 Cel mai valoros jucător Horațiu Moldovan - 1,8 mil.€ 5 E5 Î 12 V
V

Căpitanul Cristian SĂPUNARU

Veteranul și liderul din teren al Rapidului. Jucător emblematic al clubului din Giulești, Săpunaru este unul dintre cei mai buni fundași din SuperLiga, dar se remarcă și prin golurile marcate.

Al doilea cel mai bun marcator din SuperLiga 2022/23, atacantul croat este într-o formă excelentă. Etapa trecută, Dugandzic a reușit un hat-trick în victoria Rapidului, 3-0 cu Sepsi.

SUPERLIGA MAGAZIN 16
Golgheterul
Venit Născut 05.04.1984 Kayserispor Venit de la Născut Meciuri Meciuri Goluri Goluri 07.04.1994 12 3
CFR Cluj
Marko DUGANDZIC
21 21

Antrenorul Adrian MUTU

Mutu este considerat cel mai bun reprezentant al noii generații de antrenori români. Experiența ca jucător în Serie A, Premier League și Ligue 1, unde a fost pregătit de tehnicieni de renume, l-a ajutat în actuala carieră.

SUPERLIGA ROMÂNIA 17 UCJ vs RAP
Precedentul club Născut 08.01.1979 FCU Craiova
1 Sandu Codruț 3 Ștefan Florin 5 Ignat Cristian 6 Iacob Paul 7 Sefer Antonio 8 Ciobanu Andrei 9 Costache Valentin 10 Ioniță Alexandru 13 Moraiș Junior 14 Kait Mattias 17 Pănoiu Ștefan 19 Onea Razvan 22 Săpunaru Cristian 23 Albu Alexandru 25 Emmers Xian 26 Crivac Alexandru 28 Alexandru Mățan 29 Gheorghe Gabriel 31 Moldovan Horatiu 42 Luckassen Kevin 45 Dugandzic Marko 71 Jakub Vojtus 90 Drăghia Virgil 96 Jayson Papeau
Lot FC Rapid 1923
PE SUPERSOCIAL? Instalează aplicația Superbet și câștigă și tu alături de mine!
Bucură-te de SuperFotbal! AI VĂZUT CE SUPERBILET AM PRINS

pentru de 2

Este locul ocupat de RAPID în clasamentul meciurilor jucate acasă în acest sezon.

TITLURI de campion al României a câştigat IOAN OVIDIU SABĂU, ca jucător, cu Rapid.

GOLURI a marcat MARKO DUGANDZIC în Rapid - Sepsi.

CARTONAŞE GALBENE a primit DENIS ISPAS în acest sezon de SuperLigă.

MECIURI FĂRĂ GOL PRIMIT are HORAŢIU MOLDOVAN în acest sezon de SuperLigă.

#1 3 5 7 9

PENALTY-URI a primit RAPID în acest sezon de SuperLigă.

GOLURI a marcat ADRIAN BĂLAN în SuperLigă pentru U Cluj.

MECIURI FĂRĂ ÎNFRÂNGERE are RAPID, în deplasare, în acest sezon de SuperLigă.

OCAZII DE GOL a creat ELY FERNANDES în acest sezon de SuperLigă.

4 6 8 10

GOLURI a marcat U CLUJ, pe teren propriu, în acest sezon de SuperLigă.

SUPERLIGA ROMÂNIA 19 UCJ vs RAP

Neluțu Sabău, copilul navetist din tren

de Alin BUZĂRIN welovesport.ro

Antrenorul de azi al lui ”U”, fostul mare jucător Ioan Ovidiu Sabău, a debutat ca fotbalist în prima ligă la 18 ani împotriva ...Rapidului, echipă la care viața avea să-l ducă peste ani, atât ca jucător, cât și ca antrenor

O carieră de jucător lungă, de aproape 20 de ani. De trei ori campion al României, 172 de meciuri/17 goluri în prima divizie, alte vreo 200 de partide în campionatele Olandei și Italiei. 55 de selecții la națională. Mai bine de un deceniu de antrenorat pe prima scenă, dar și, atunci când situația precară a lui U Cluj a cerut-o, în eșaloanele inferioare. Cam acesta e rezumatul rezumatului carierei lui Sabău la cei aproape 55 de ani, pe care-i va împlini în 12 februarie.

DEBUTUL DE ZIUA FEMEII

Era o sâmbătă rece de început de martie 1986. Chiar 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii. Se topea o zăpadă și începea sezonul de primăvară, returul. Într-un Giulești arhiplin, peste 15.000 de spectatori, Rapidul întâlnea U Cluj. Startul meciului a fost furibund, cu vișiniii marcând încă din minutul 5, o minge strecurată abil de Mario Agiu a ajuns la Goanță, ”Willi” a prelucrat-o puțin, apoi a șutat sec și l-a învins pe Iosif Cavai. Mare noroc au avut rapidiștii că au dat gol repede, pentru că terenul devenea tot mai greu, cu fiecare minut. ”U” a început să construiască, dar era foarte greu prin clisa aceea.

DISTRIBUȚII DE GALĂ

Culae Lupescu, antrenorul Rapidului, i-a trimis atunci în teren pe Toader – Bacoș, Rada, Marian Grigore, Aurel Mincu – Liță Dumitru, Agiu, Goanță – Țâră (85 Damaschin II), Cioacă, Cârlan (76 Șt. Popa). În replică, Remus Vlad, antrenorul clujenilor, i-a răspuns cu: Cavai – Dobrotă, Neamțu, I. Ciocan, Meszaros – Fl. Pop, N Bucur, Câmpeanu II, Muzsnyai – Boeru, Fâșic.

A JUCAT DOAR 9 MINUTE

Clujenii dominau, giuleștenii apărau fragilul 1-0. Când mai era un sfert de oră, Remus Vlad l-a scos pe Dan Boeru și a băgat un atacant de mare experiență, pe Imre Biro, venit de la ASA Tg. Mureș. Apoi, spre final, în minutul 81, arbitrul Adrian Porumboiu a făcut semn de schimbare. De la clujeni ieșea Nicolae Bucur, un brașovean de baștină, mijlocaș rafinat, și intra un puști blond-șaten. Pe numele său, Ioan Ovidiu Sabău.

O ÎMBINARE ÎNTRE EXPERIENȚĂ ȘI TINEREȚE

La aproape 37 de ani de atunci, Neluțu Sabău rememorează. ”Am debutat la 18 ani într-o echipă care îmbina experiența unor fotbaliști excepționali, Câmpeanu II, Ciocan, Cavai, Dobrotă, Biro, cu tinerețea noastră, a celor care eram la început de carieră. Nu doar eu, ci și Zoli Iașko, Alpar

SUPERLIGA MAGAZIN 20
FOTBAL VINTAGE powered by welovesport.ro Vezi aici povești fascinante de Fotbal Vintage

Meszaros, Cristi Pojar. Aveam un antrenor cu mare experiență, pe domnul Remus Vlad, excelent pedagog, lucrase multă vreme cu Mircea Lucescu la Corvinul. Secund era domnul Alexa Uifălenu, fost mare fotbalist la U, cel care-mi fusese antrenor de juniori”.

AMINTIRI CU NAE BUCUR

De cel pe care l–a înlocuit atunci, la debut, se leagă și amintirea unuia dintre primele goluri ale lui Sabău în Divizia A. ”Din meciul acela de debut nu prea mai țin minte multe, am jucat puțin, doar câteva minute, dar știu că am intrat în locul lui Bucur. Cu Nae Bucur am însă altă amintire, pe care n-o voi uita niciodată, legată de unul dintre primele mele goluri în Divizia A, într-un meci cu Dinamo. Am și poză de la acea fază, în imagine, în spatele nostru, se vede Cămătaru, în alb. Aveam lovitură liberă noi, de la vreo 30-35 de metri, Nae a simulat că trage el, mi-a mișcat mie mingea, iar eu am dat tare, direct în poartă!”

SELECTAT... ÎN VACANȚĂ

Despre anii săi de început la U, Neluțu își amintește: ”Am ajuns la Cluj după clasa a șaptea, aveam 14 ani. Am venit la o selecție și am avut și ceva noroc. Juniorii mici, clujeni de loc, plecau în vacanță, așa că s-a făcut loc. Timp de două luni, peste vară, când se pare că am fost într-un fel de probe, am venit zilnic la antrenamente, iar în toamnă antrenorii au zis să rămân. M-am transferat imediat și cu școala în Cluj, din clasa a opta”.

PERSONALUL DE LA VALEA FLORILOR

”Apoi început o perioadă grea pentru mine. Navetă zilnic cu trenul, o oră și ceva, de la mine din sat, de la Valea Florilor, lângă Câmpia Turzii, la Cluj. 40 și ceva de kilometri dus, tot atâția întors. Plecam dimineața la șase, mergeam la școală, apoi la antrenament, înapoi la gară, ajungeam acasă la nouă seara. Personalul era foarte aglomerat, plin de navetiști, nu întotdeauna găseam loc, mai stăteam și în picioare. Dar anii aceia de navetă m-au călit și tot în anii aceia mi s-a așezat în suflet, pe vecie, dragostea pentru U Cluj, care n-o să-mi treacă niciodată”, a povestit Neluțu. Restul se știe. O carieră excepțională, începută în acel tren personal aglomerat...

1. Echipa de juniori a lui U, anul aproximativ 1984. Sabău e al treilea din dreapta pe rândul de jos, în tricou alb.

2. U Cluj 1986.

3. Sabău e al doilea din stânga jos, in stânga lui Muzsnyai. Ultimul din dreapta jos, cu mustață, e Tim Câmpeanu (Câmpeanu II), vedeta echipei in acea vreme. La capetele rândului din mijloc, in treninguri albastre, sunt antrenorii Remus Vlad (stânga) și Alexa Uifăleanu

SUPERLIGA ROMÂNIA 21 UCJ vs RAP

ETAPA 23

ETAPA 24

SAMBĂTĂ, 28 IANUARIE VINERI, 27 IANUARIE 20:00 DUMINICĂ, 29 IANUARIE 19:00 SAMBĂTĂ, 28 IANUARIE 20:00 DUMINICĂ, 29 IANUARIE
VINERI, 3 FEBRUARIE VINERI, 3 FEBRUARIE 17:00 LUNI, 6 FEBRUARIE 17:00 SAMBĂTĂ, 4 FEBRUARIE 20:00 DUMINICĂ, 5 FEBRUARIE

SUPERQUIZ

RĂSPUNDE CORECT la cât mai multe întrebări și POȚI CÂȘTIGA un TRICOU al UNIVERSITĂȚII CLUJ, o MINGE OFICIALĂ a SuperLigii sau un JOC FIFA23.

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.