In memoriam Gellu Naum, o privire-gândire aruncată asupra unei vieți poetice
Mihai Cotea „Fascinația pe care o exercita Gellu Naum asupra tinerilor se datora faptului că în viața de toate zilele și în actele cele mai simple se exprima ca un poet. Era Poetul, dedicat artistic și existențial unui ethos suprarealist, într-un mod aproape mistic. Ceea ce a pus adeseori în pericol relațiile cu cei din jur. Foarte inteligent, profund, intens, sensibil și inspirat, Gellu era o poartă deschisă permanent spre dimensiunea interioară, spre poezie, provocare, creație, revoltă, irațional, dar închisă definitiv banalului, cotidianului sau chiar lucrurilor simple omenești. De această latură se ocupa exclusiv Lygia, soția sa, care se străduia din răsputeri să mențină casa pe pământ, în măsura în care mai putea” (Sanda Roșescu, Răspunsuri la întrebări neștiute în Athanor. Caietele Fundației Gellu Naum nr.3/2013, editura Herg Benet, București, 2013 p.79). Am ales să fac această introducere cvasi-completă asupra unei reflexii dintr-una din multele ipostaze ale vieții poetului de geniu Gellu Naum, pe care îl omagiem azi la rubrica noastră, în luna în care se împlinesc 19 ani de la trecerea sa în Partea cealaltă. Totodată, în acest an, s-au împlinit 105 ani de la nașterea marelui Poet.
Născut pe 1 august 1915 la București, Gellu Naum a fost cel mai mic dintre cei șase copii ai lui Andrei și Mariei Naum: „Zoe-Olga (pe care poetul o pomenește în volumul de poeme Copacul-animal), Virginia (un fel de a doua mamă, care se ocupă de educația celor mai mici), Andrei, Maria Silvia (confidenta lui Gellu) și Eliana”. (Gellu Naum. O biografie în volumul Proză II, Gellu Naum, editura Polirom, Iași, 2012, p.3).
Poate primul punct cu însemnătate de amploare din viața lui Gellu Naum (în afara pierderii tatălui său, care moare în Primul Război Mondial, pe 18 august 1917 la Mărășești, pe când avea 42 de ani) este înființarea revistei Tânăra generație, în 1935, alături de Virgil Teodorescu. În același an îl întâlnește pe Victor Brauner, „care îi va deveni cel mai bun prieten” (cf. Gellu Naum. O biografie, op.cit, p.7). Despre momentul întâlnirii cu pictorul, cu prilejul vernisajului acestuia la Galeria Mozart, Gellu Naum declară: „Intrasem pe strada aia, unde era ziarul Universul, și era un afiș afară. Expusese Victor Brauner pictură. Nu știam ce este și am zis: Hai, să văd și eu”. De obicei nu intram, nu puteam să sufăr pictura românească deloc și nici cea din multe alte țări (...) îmi plăcea modernismul, atâta cât puteam să-l cunosc dintr-o revistă (...) ce a fost avangardă nu mi-a plăcut niciodată. Și atunci, acolo, am intrat și nu era nimeni. Era pustiu. Un singur om, într-un colț. Ca un suedez, așa, blond, foarte drăguț băiat (...) și m-a întrebat: Îți place? Extraordinar, am spus eu. Aveam 18 ani. Eu am rămas trăsnit când am văzut-o (n.b. expoziția), mai văzusem eu Picasso, nu știu ce, dar nu poți să-ți dai seama, când le vezi așa făcute și puse acolo. Și m-a zăpăcit complet. Mă uitam așa și el m-a întrebat: Cum e, îți place? Și eu i-am zis: Asta scriu eu. Asta vreau să scriu eu” (cf. op. cit., pp.7-8). Victor Brauner avea să participe cu trei calcuri la volumul de debut al poetului, Drumețul incendiar, apărut anul următor întâlnirii lor. Prietenia cu pictorul Victor Brauner devine atât de strânsă, încât în 1938, la îndemnul lui Brauner, Gellu Naum pleacă la Paris pentru a-și continua studiile la Sorbona. Acolo va pregăti un doctorat în filosofie pe tema Studiile lui Abélard (nefinalizat, însă). Trei ani mai târziu se va constitui grupul suprarealist român. Din acest grup va face parte și Gellu Naum, alături de Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun. „Va fi mai degrabă o inițiativă clandestină, cu aer conspirativ, căci vremurile sunt cum sunt – legionare - și, în afară de Naum și Teodorescu, toți ceilalți sunt evrei, cu interdicție de a se întâlni în grup” (op. cit, p.9). 26