Cronica Studentului FEAA Craiova nr. 43

NUMĂRUL 43 - DECEMBRIE 2019

Alexandra Popa

UN AN DE FAPTE BUNE «ASOCIATIA BUILDING HOPES s-a născut, acum un an, din dorința de a fi aproape tinerilor, adulților și nu numai, prin programe educaționale.»

Raluca Nicola

PIERDUTĂ ÎN VIITOR Felicia Bocai

MONOLOG DE SĂRBĂTORI

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

CUPRINS

Alexandra Popa

5

Un fel de prefață 

6

Înapoi la facultate, Claudia Alstani

8

Un an de fapte bune, Alexandra Popa

UN AN DE FAPTE BUNE

8

Raluca Nicola

PIERDUTĂ ÎN VIITOR

12

Pierdută în viitor, Raluca Nicola

16

Monolog de sărbători, Felicia Bocai

18

Drama familiei Robins, Gabriel Dumitrașcu

23

A one in a million, Amira Mhanto

30

Alte chestii utile

12

Felicia Bocai

MONOLOG DE SĂRBĂTORI

16 4

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

UN FEL DE PREFAȚĂ  Acest număr este un număr al poveștilor, personale, imaginare, colective... Claudia ne spune cum trăiește ea reîntoarcerea la facultate (mă bucur că te-am redescoperit), Raluca ne spune cum e să fii student în Spania, iar Amira ne introduce în viața din Liban, într-un articol scris în limba engleză.

Alexandra, vicepreședinte Asociația Building Hopes, ne prezintă o retrospectivă a faptelor bune din 2019, iar Felicia aduce în atenția noastră grija față de semeni, de sau doar de sărbători.

Vă mulțumim pentru articole și vă dorim la cât mai multe aventuri, trăite cu intensitate și alături de oameni frumoși.

Câștigătoarea premiului acestui număr este Raluca Nicola, diploma și premiul fiindu-i oferite de Silvia Puiu și graficianul Laurențiu Badea.

Nu uitați: așteptăm materiale până pe 10 ianuarie pe pagina de Facebook a revistei Cronica Studentului FEAA Craiova.

Lect. dr. Silvia PUIU Departamentul MMAA FEAA Craiova Președinte Asociația Building Hopes

Vă mulțumim că ne sunteți aproape, ca cititori sau colaboratori! Așteptăm poveștile și experiențele voastre pentru a fi publicate în numărul viitor. Vă dorim un 2020 minunat și să creați ceea ce vă doriți să trăiți.

Sharing is caring! 

5

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

ÎNAPOI LA FACULTATE

D

upă ce am terminat studiile universitare de licență în 2007, (am fost penultima generație cu studii ce durau 4 ani), atât Facultatea de Litere, secția Engleza – Italiană, cât și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, secția Relații Economice Internaționale, doream foarte tare să accesez piața muncii. Ceea ce s-a și întâmplat, câștigând un internship pe marketing în Boston, Statele Unite ale Americii. O experiență foarte frumoasă și plină de descoperiri, cu toate că nu eram la prima vizită peste ocean, în fiecare vară participând la programul Work and Travel USA. Gustul pentru experiențe în afara granițelor l-am deprins încă din anul doi de facultate când am petrecut un an universitar în 6

Torino, Italia, fiind beneficiara unei burse Erasmus.

Am revenit mai apoi acasă, continuând în domeniul marketingului de produs.

După cinci ani, am hotărât ca e momentul unei schimbări și am ales să fac un alt tip de marketing, unde focusul nu se mai punea pe produs, ci pe oameni, intrând astfel în domeniul în care activez și azi resurse umane. Un job dinamic, plin de neprevăzut și cu un grad foarte ridicat de adaptabilitate la diferite situații deoarece lucrul cu oamenii nu cunoaște rutina sau vreo formulă magica cu răspunsuri și soluții universal valabile.

În această vară, am simțit nevoia de a explora și aprofunda mai mult acest domeniu, iar

după susținerea interviului de admitere, am redevenit studenta Universității din Craiova, urmând cursurile de master în Managementul Resurselor Umane. Din nou studentă, din nou cu bursă de merit, după 12 ani c

După job, merg zilnic la facultate pentru a acumula cât mai mult și ore târzii în noapte mă prind adesea citind lucruri de actualitate în HR. Nu pot spune că pauza pe care am făcut-o între licență și master a fost impediment în a mă concentra, în a oferi răspunsuri rapide la cursurile unde avem dezbateri pe anumite cazuistici sau în a articula mai bine ideile pe care le am. Din contră. Încurajările primite mi-au dat avânt și pot spune acum, în prag de sesiune: “Dacă vrei, poți!”

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Câteodată mă întreb de ce nu am făcut acest pas mai devreme sau de ce am făcut-o pana la urmă. Încă adun bucăți de informație în a formula un răspuns. Adesea facem ce considerăm că se așteaptă de la noi cu privire la cariera pe care ne-o alegem sau care ne alege.

Dar la vârsta la care terminăm facultatea, nu realizăm practic pe ce drum o vom lua cu exactitate sau ce vrem să facem referitor la viața noastră profesională.

Acum știu că acesta este drumul

meu profesional și voi face tot ce pot în a fi cât mai pregătită în domeniul în care activez.

Fără a exclude neprevăzutul vieții, am ales conștient să redevin studentă MRU, frecventez cu interes și motivație cursurile, pun întrebări și mă implic în proiectele organizate cu și pentru studenții FEAA. În această toamnă m-am reîntâlnit cu colega mea de facultate, Silvia Puiu, acum lector universitar,

și am luat parte la un proiect extrem de interesant și actual, organizat de Asociația Building Hopes - “Obiceiuri Sănătoase pentru o Viață Fericită. Ce pot spune este că aștept cu nerăbdare să văd cum va decurge prima sesiune după pauza de peste o decadă, nu înainte de a mă încărca cu energii pozitive și relaxare de sărbători. Să avem un decembrie de poveste!

Claudia Alstani (MRU, anul I)

7

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

UN AN DE FAPTE BUNE 8

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

E

ram prin clasa a noua când am aflat prima dată ce înseamnă să faci voluntariat într-o organizație, până atunci avusesem foarte puțin contact cu acest termen în expresii precum: ”s-a oferit voluntar să îl ajute cu..”, ”voluntarii Crucea Roșie au ajutat sinistrații”, ”nu suntem plătiți, facem voluntariat”. În România acest termen a început să fie îmbrățișat abia după 1990, după căderea comunismului, când au început să apară diverse organizații internaționale, implicând voluntari în diverse activități.

Sunt convinsă că pentru mulți dintre noi voluntariatul încă are elemente necunoscute, ceea ce ar putea să explice reticența unei comunități la aceste acte de voluntariat.

Pentru mine a fost totul mult mai simplu și mai aliniat cu astrele, pentru că de cele mai multe ori, atunci când nu știi în ce mare te arunci, te lași purtat de valuri și aștepți să se întâmple miracole.

Începeam astfel, prin 2013, cu niște goluri imense în stomac și în creier, să merg la primele activități organizate cu beneficiari de la care învățam cel mai mult, să particip la proiecte care mă atrăgeau prin

forma lor nouă de cunoaștere -un nonformal pe care în subconștient îl așteptam mereu în clasă sau la cursuri- , sau pur și simplu să mă descopăr zi de zi, cu tot cu temeri, culori interioare sau puteri nebănuite.

Au trecut astfel vreo 5 ani în care am ajuns, ca de la un simplu voluntar, să coordonez echipe, să fiu instruită și să

instruiesc mai departe, să însămânțez în tineri dorința de a ajuta necondiționat și a da mai departe cunoștințele, pentru că ce-i drept, degeaba știi dacă păstrezi doar pentru tine. Au fost momente în care dădeam mai mult decât eram în stare, primind înapoi zâmbete și hrănindu-mă cu ele, să pot să continui.

9

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Mi-am dat seama atunci că nu pot face nimic mai bine și mai mult decât să dau mai departe mereu și să simt că am o contribuție la cel mai important pilon al unei societăți, și anume: EDUCAȚIA.

ASOCIATIA BUILDING HOPES s-a născut, acum un an, din dorința de a fi aproape tinerilor, adulților și nu numai, prin programe educaționale, care să le fie pilonii următoarei dezvoltări, mai ales, că în micul nostru orășel nu prea se fac vizibile multe asociații cu acest scop.

Desigur, provocarea cea mai mare a fost și este să îi facem pe oameni să înțeleagă că voluntariatul este un act continuu și benevol și că nu se face doar cu ocazia sărbătorilor, iar educația își are un rol

10

primordial în dezvoltarea unei societăți. Din păcate, ne-am lovit cel mai des de reticența oamenilor de a dona către educație, de a face voluntariat în acest sens și acest lucru nu poate decât să arate nivelul de înțelegere al societății

românești.

În altă ordine de idei, comunitatea restrânsă pe care noi o ajutăm prin proiectele noastre se bucură de câteva proiecte zic eu, interesante și inovatoare din punct de vedere al abordării, mergând pe ideea că sănătatea mintală este piatra de temelie pe care trebuie să construim în viitor.

Ne-am dedicat astfel pe parcursul acestui an, pentru proiecte precum: Habits of People Expecting Success, Obiceiuri sănătoase pentru o viață fericită, Atelierul Cadouri de Crăciun prin art-terapie, 7 Scrisori pentru iepuraș.

Pentru toate acestea am adus ca element central educația, oferind tinerilor un mediu

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

de cunoaștere de sine, care are la bază relațiile sănătoase, nevoia de consum responsabil, dezvoltarea pentru o carieră viitoare, stima de sine, dar și importanța voluntariatului.

Anul 2019 a fost în primul rând, despre a mă motiva suficient să merg mai departe, să continui cu proiectele care m-au dezvoltat atât de mult și

să am aproape oameni care au aceleași interese și se bucură de realizările asociației noastre.

Mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat inițiativei, colegelor mele fără de care nu aș fi putut să scriu aceste rânduri, Anca și Silvia, mereu aproape, dar și celor care au privit cu reticență aceste acte benevole pentru că, datorită lor,

ne-am motivat suficient încât să demonstrăm contrariul.

Pentru anul care urmează vă doresc nu doar fapte bune, ci fapte constante, cu suflet bun și pline de curaj!

Sărbători liniștite și un an cât mai fructuos!

Alexandra Popa (vicepreședinte Asociația Building Hopes)

11

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

PIERDUTĂ ÎN

VIITOR S

tudenția- presupusa cea mai frumoasă sau reprezentativă perioadă din viața unei persoane. În momentul în care o alegem, în mod voluntar sau motivați de către părinți, pășim cu o speranță încă adolescentină spre noua etapă a vieții.

Eram la începutul clasei a noua când am acordat pentru prima oară importanță limbii și culturii spaniole; eram la începutul clasei a noua când am știut că trebuie să lupt pentru a ajunge să aplic informațiile lingvistice și culturale pe care le aprofundam pe zi ce trecea, în exemplul personal. Așa am și făcut.

Data de 12 septembrie 2018 m-a găsit într-unul dintre campusurile Universității din Granada (UGR), într-un oraș tehnologic, peisagistic și istoric, toate în același timp. Eram singură, ușor debusolată și 12

COMPANY NAME

visătoare; a trebuit să descopăr tot ce era de descoperit pe cont propriu, să mă adaptez la un nou stil de viață și la tipologii umane nemaiîntâlnite de mine până atunci. Am vizitat o parte din atracțiile turistice din împrejurime și am admirat de atâtea ori Granada în toată splendoarea sa la ore târzii: doar o studentă stingheră într-un refugiu de pe munte.

Am experimentat, de altfel, și distracțiile nocturne, „fiestas” care te secau de energie fizică și te făceau să te simți ca oricare alt tânăr fără griji din orice colț al lumii.

Colegii mei de grupă, cu care împărțeam câte șase ore aceeași clasă, nu mi-au creeat niciodată probleme, în schimb, s-au menținut reticenți de fiecare dată în atitudinea

”doar o studentă stingheră într-un refugiu de pe munte” afișată față de mine; profesorii, de asemenea.

La un moment dat, înainte de vacanța de Paște, gândul meu zbura deja mult mai departe

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

de aria Granadei: zbura acasă.

Ajunsesem să nu mai pot tolera cu ușurință atitudinea nativilor spanioli față de extranjeros (străini) și modul în care trebuia să precizez rapid că, „în ciuda faptului că sunt din România, sunt studentă la UGR”; modul în care grupările de diferite feluri își desfășurau altercațiile într-un atât de zgomotos încât sunetul se infiltra fără pic de milă între pereții camerei mele; modul în care timp de patru luni priveam permanent în urmă din cauza unui dependent de substanțe interzise care ne-a atacat pe mine şi pe prietena mea de atunci, româncă de altfel, pe motivul țării de proveniență...

Spania, în general, este o țară deosebit de frumoasă în care poți găsi și oameni „open minded” care să te accepte indiferent de naționalitate, rasă ori credință religioasă, însă discriminarea și bullying-ul de asemenea pot fi găsite la un nivel îngrijorător ca, de altfel, reticența, spiritul conservator și ultranaționalismul. Astfel, m-aș întoarce oricând în Granada și nu numai pentru a-mi vizita cei trei prieteni, de asemenea români, pe care a fost necesar să îi las în urmă; nu m-aș mai putea vedea, în schimb, mai mult decât un simplu turist.

13

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

La întâi octombrie al anului în curs am început, cu emoții de două ori mai mari decât în 2018, cursurile Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității din Craiova. Emoțiile s-au dovedit a fi constructive pentru că totul merge mai bine decât mi-aș fi putut dori: cadrele didactice își îndeplinesc datoria față de studenți cu profesionalism; colegii pe care i-am întâlnit, atât cei din grupa din care fac parte, cât și câțiva dintre cei de la celelalte grupe, mi-au deveni pe parcurs și prieteni; mă implic în activități desfășurate în cadrul FEAA sau UCV de care la UGR nu aș fi putut avea parte. Sunt unde trebuie să fiu, iar acest aspect este cel mai important.

Oricât de „traumatizantă” ar părea experiența mea studențească din Spania, sunt recunoscătoare pentru faptul că am avut-o: am cunoscut o diversitate de tipologii umane, am vizitat locuri ce păreau însuflețite de istoria pe care o purtau în spate și am descoperit atâtea unghiuri din care pot privi lumea din jurul meu.

Personalitatea mea a suferit schimbări – am devenit mai puternică și am învățat să mă adaptez mult mai ușor în fața 14

noilor provocări.

Acum? Doar mă bucur de experiența studențească mult

așteptată pe care FEAA mi-o oferă. „La Peliroja” de la EAI-E

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

15

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

MONOLOG DE

SĂRBĂTORI S

e spune că de Crăciun, oamenii devin mai buni și asta pentru că noi, creștinii sărbătorim Nașterea Mântuitorului Iisus.

Eu recunosc că nu sunt o persoană religioasă și cred că propriile convingeri și principii morale nu se încadrează într-o confesiune anume, însă cumva, în Universul meu cred că toți avem un fundament bun și cred că oricine poate face o faptă bună prin a dărui din puținul său unui semen mai puțin binecuvântat.

În mod normal, acesta ar trebui să fie un articol aliniat la starea de beatitudine adusă de Crăciun sau orice altă sărbătoare 16

în care pur și simplu, cred că mirosul de portocală parcă ne îndeamnă să facem o faptă bună, însă cred că de această dată voi scrie un articol trist.

Ce mă face să scriu un articol trist în preajma Crăciunului? Răspunsul este unul simplu – realitatea zilelor noastre în care aproape majoritatea semenilor mei își amintește că poate face ceva bun pentru alții mai puțin norocoși doar de două ori pe an, iar această stare de bunătate survenită doar în anumite momente nu înseamnă că îmi pasă de aproapele meu, ci doar că mă mint, că îmi amăgesc ego-ul că sunt alături de oamenii

în suferință, doar pentru că toți suntem buni sub vraja unor Sărbători ale căror semnificații le-am uitat de ceva timp.

Observ de câțiva ani buni un trend și anume descoperirea spiritualității și demonstrarea respectului pentru credință, ceea ce nu este un lucru rău, însă devine supărător când demonstrația credinței este strigată la portavoce, când faptele bune sunt făcute doar în numele unei sărbători, când postul este ținut doar pentru a face loc unor mese mai îmbelșugate. Personal, admir oamenii care se roagă, care merg împreuna în locuri de rugăciune (Unde sunt doi sau

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor (Matei 18: 20)), însă cred că pe lângă toate acestea, un bun credincios înseamnă mai mult de atât.

Am să definesc ce înseamnă un om credincios pentru mine – omul care este empatic și se gândește dacă face rău semenilor săi prin cuvintele, stările și acțiunile sale, omul care este lângă toți semenii săi, indiferent că vorbim de un om nevoiaș, de un coleg de serviciu, de familie, prieteni sau cineva de care aude aleatoriu, este omul care se implică activ, nu doar depune o sumă de bani într-un cont, este omul care se gândește la amărăluțele nimănui, este omul căruia îi pasă de mediul înconjurător și este omul care ajută la dezvoltarea semenilor săi prin împărtășirea cunoștințelor sale, este omul care își asumă consecințele faptelor sale, este omul care învață din greșelile sale, este omul care rămâne

”Arta de A DĂRUI este egală cu A-ȚI PĂSA” demn, onest și integru chiar și atunci când știe că poate va avea de pierdut, este omul tolerant căci este conștient că nimeni nu este impecabil și că toți am greșit măcar o data în viața aceasta şi este omul care dăruiește fără a aștepta nimic în schimb.

Arta de A DĂRUI este egală cu A-ȚI PĂSA - nimic mai adevărat - acest lucru neînsemnând că ești obligat să

dăruiești dacă nu simți că vrei să faci acest lucru. Ce înseamnă arta de A DĂRUI? A DĂRUI înseamnă a identifica nevoile reale ale unor semeni nu doar într-un anumit moment, ci în permanență, A DĂRUI înseamnă a educa și A DĂRUI înseamnă să acorzi timp, energie psihică și fizică și implicare fizică atunci când cei din jur au nevoie de tine, iar forma aceasta de artă nu se simte doar de două ori pe an când vrem să ne liniștim conștiința că suntem buni creștini, forma aceasta de artă ar trebui simțită și demonstrată nu doar printr-un transfer bancar, ci și prin gesturi și acțiuni propriu-zise.

Acestea fiind spuse, totuși am încredere că încet, încet, semenii mei vor transforma versul: “De Crăciun, fii mai bun, fii adevărat… “ într-unul mai optimist pe termen lung:“În fiecare zi, încerc să fiu mai bun, să fiu mai implicat…” . Iar de aceste sărbători, eu vă doresc să fiți mai fericiți, mai înțelepți și mai cumpătați!

Felicia Bocai 17

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

18

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

A

m ajuns în punctul în care pot spune că pur și simplu nu mai pot, cu timpul durerea și extazul s-au transformat în agonie. Ce înseamnă viața, când ai pierdut tot ce iubeai pe această lume, poți spune că ai putea să faci anumite compromisuri prin care măcar timp de o secundă să-ți găsești liniștea. Dar oare se merită aceste compromisuri, având în vedere impactul lor în viața ta? Totul a început în urmă cu o lună, când armonia familiei mele a fost perturbată pentru totdeauna.

În primul rând, dați-mi voie să mă prezint. Numele meu este Andy Robins, un contabil ce lucrează la firma PAS (Professional Accounting Services) din New York.

Mă consider un soț și un tată iubitor, punând mereu familia pe primul loc în viața mea.

Pe soția mea o cheamă Renne Robins, persoana pe care o iubesc nebunește de 20 de ani încoace, mai precis de când ne-am căsătorit. Renne nu este doar soția mea, ci mai presus de toate este și mama fiicei mele Jess, o adolescentă în vârstă de 18 ani. Pot spune că am o familie perfectă, în care înțelegerea și armonia sunt la locul lor.

Liniștea familiei mele a fost perturbată de anumite evenimente de-a dreptul îngrozitoare, pe care nu o să le pot uita vreodată.

Ne aflăm în luna noiembrie, o lună cu totul aparte pentru mine și familie mea. Aceasta marchează împlinirea a 20 de ani de când eu, împreună cu soția mea ne-am căsătorit și totodată serbarea majoratului fiicei mele. O lună ce trebuia să fie de-a dreptul magică, s-a transformat într-o dramă, în care evenimentele sunt din ce în ce mai înfricoșătoare.

De ce spun asta? Dacă ești curios în a afla poveste mea și vei avea răbdarea necesară să o înțelegi în continuare voi detalia cu lux de amărunte întâmplările prin care am trecut.

Începutul de lună a fost marcat de un eveniment cu totul neplăcut, prin care am înțeles că viața te surprinde atunci când te aștepți mai puțin și când consideri că totul este perfect. Devastați de durere, am aflat că fiica noastră Jess împreună cu doi colegi de școală au decedat într-un tragic accident rutier, atunci când un alt șofer băut a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens și izbindu-i foarte puternic. Aceștia se îndreptau către petrecerea unei colege a fiicei mele, o foarte bună prietenă a ei, dar și a familiei noastre, o aniversare ce marca ajunul majoratului lui Jess. Dorința sa arzătoare de a lua parte la această petrecere, prin care putea să fie alături de Sara, colega ei, a reprezentat motivul pentru care am lăsat-o să participe la aceasta, în plus că familia Sarei, erau uni 19

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

dintre cei mai buni și vechi prieteni ai familiei noastră.

Cum ai putea să ai parte de o zi cu totul specială, când tu urmează să participi la un eveniment ce nu-și are deloc locul firesc și care mai presus de toate nu trebuie să se întâmple niciodată în asemenea zi. După cum presupun că v-ați dat seama este vorba despre înmormântarea fiicei mele, ce nu-și putea avea locul decât în ziua aniversării sale.

Uite așa o zi ce trebuia să fie cu totul specială s-a transformat într-una în care lacrimile au început să curgă șiroaie pe fețele noastre, dar spre deosebire de momentul aniversării, acestea nu marcau bucuria, ci tristețea și durerea despărțirii.

Această dramă a marcat doar începutul episoadelor îngrozitoare ce s-au năpustit asupra familie mele.

Devastați după această tragedie fulgerătoare, am ajuns să pierdem încetul cu încetul firul realității, adâncindu-ne din ce în ce mai mult în durere și chin. Aniversarea căsătoriei noastre a fost o zi ca oricare alta, în care ne puneam la îndoială existența. Spre deosebire de mine, care deși sufeream enorm, tristețea mea era una interioară care-mi rupea sufletul, mistuindu-l întru totul, dar care nu mă lăsa să mă manifest în exterior prin diverse gesturi, soția mea era cu totul devastată. Gândurile lui Renne începuseră să fie tot mai negre, pornind de la momente de isterie în care pur și simplu numai putea să se controleze și izbucnea, la momente mult mai grave, ce presupuneau siguranța vieții sale. Îmi amintesc că de fiecare dată când ieșeam la plimbare și aceasta vedea copii începea instantaneu să plângă, spunând că ea a pierdut totul. Când vedea anumite obiecte care-i aduceau aminte de Jess prin casă își pierdea instantaneu cumpătul și voia să le distrugă, afirmând că acestea nu-și au rostul aici. Totul a mers din rău în mai rău, Renne ajungând în punctul în care suferința îi acaparase mințile, presupunând că cea mai bună soluție de a pune capăt o dată pentru totdeauna chinului este moartea, deoarece ea nu putea trăi fără fetița sa. Din fericire, am reușit să o salvez de fiecare dată din tentativele suicidare, însă o singură dată acestea au reușit să fie mai grave și Renne să ajungă la spital, cu o hemoragie masivă, pe motiv că a încercat să-și taie venele, eveniment ce s-a terminat într-un final cu bine. Liniștit, că Renne a rămas sub atenția medicilor pentru o perioadă mai îndelungată, mă gândesc ce pot face pentru a readuce, chiar pentru o perioadă scurtă de timp, liniștea în familie.

Colindând în lung și-n lat orașul găsesc o clarvăzătoare care poate invoca spiritele și care poate lua legătura cu ele. Mă gândesc, cum ar putea acesta să ne rezolve problemele, analizând dacă este bine sau nu să facem acest lucru. Însă având în vedere împrejurările în care ne aflăm orice este bine venit, putând astfel, pentru o perioadă de timp să recăpătăm liniștea.

20

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Luna noiembrie a trecut, Renne a fost externată din spital, rămânând sub atenția unui medic psiholog care ne mai vizitează din când în când, pentru a vedea cum se mai simte. Observând că aceasta se simte mai bine din punct de vedere fizic, însă cu moralul este la pământ, mă hotărăsc să-i spun de clarvăzătoare, așteptând să observ reacția ei.

Auzind că ar exista o persoană care chiar pentru o clipă ar putea să ne ajute să luam legătura cu fiica noastră, chipul i se luminează, fiind foarte încântată de idee.

În ziua următoare, sub marea insistență a lui Renne, dar și din dorința de a vedea dacă această modalitate ar putea avea un rezultat, am mers la clarvăzătoare. Intrând pe ușă, nu trece mult timp și Renne, sub influența presiunii că ar putea lua legătura din nou cu fiica ei, izbucnește în plâns. Fără a spune vreun cuvânt, clarvăzătoarea ne invită într-o altă încăpere, prezentându-și condoleanțele în legătură cu tragicul eveniment. Mirați amândoi de acest fapt, absolut incredibil și cu totul de necrezut, am rămas în picioare uitându-ne întrebători unul la celălalt, până când aceasta ne spune să ne facem comozi și să luăm un loc.

Mare ne este mirarea când aflăm că se aștepta să venim împinși de dorința revederii cu persoana care tocmai a plecat dintre noi. Apoi, dintr-o dată, povestea a început să capete altă înfățișare, neprevăzutul ne-a surprins din nou, pot spune. Am aflat că spiritul ce trebuie invocat pentru a ne putea revedea fata este unul dintre cele mai puternice și înșelătoare, acesta forțând membrii familiei ce-l invocă la un compromis foarte periculos. În schimbul revederii persoanei dragi, unul dintre ei trebuie să renunțe la suflet, iar acesta este ales chiar de el. Chiar dacă eu eram oarecum rezervat în privința acestui compromis, uitându-mă la Renne observ în ochi ei, acea sclipire arzătoare care îmi zicea că nu contează nimic pentru liniștea sufletească. Consultându-mă cu ea, ajungem la un punct comun și hotărâm să încercăm.

Clarvăzătoarea începe cu pronunțarea numelui fiicei noastre pentru a putea invoca spiritul și continuă cu incantația până când tăcerea își face simțită prezența. Deodată, masa unde stăteam cu toții se ridică și o voce tremurândă perturbă liniștea. Eu și cu soția mea, ne cutremurăm dintr-o dată, știind că aceasta este chiar vocea lui Jess. Un chip de fum apare din neant, este chiar ea… fiica noastră. Emoțiile ne năpădesc, izbucnind amândoi în plâns. Acea voce tremurândă își începe pledoaria prin scuzarea faptului că prin plecarea ei dintre noi a creat fără să vrea atât de multă durere în sufletele noastre și că la finalul acestei așa zise conversații, unul dintre noi i se va alătura. Văzând că soția mea este bulversată complet, îmi fac curaj să o întreb dacă este bine în locul în care se află acum, știind că este o întrebare ce nu-și are rostul, dar sub puterea sentimentului creat doar atât îmi trece prin minte.

21

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Acel chip începe a rosti cuvinte la care nu mă gândeam niciodată că ar putea fi folosite în astfel de context. Expunerea ce ne o prezintă este cu totul incredibilă, aflăm că lumea în care se află acum, este una mult mai bună, mai liniștită, în care spiritele trăiesc în armonie. Ne spune că tristețea pe care ne-a adus-o îi este greu de îndurat, dar în această lume tristețea este sinonimă cu liniștea.

Dialogul nostru se sfârșește prin exprimarea dezacordului lui Jess, în legătură cu faptul că despărțirea noastră o să fie una dureroasă, având în vedere prin ce am trecut în ultima vreme, dar și o eliberare pentru unul dintre noi, spunând că oricare dintre noi ar pleca, celălalt să nu poarte durerea în suflet, deoarece aceasta este mistuitoare.

Rostind cuvintele de adio, chipul dispare, o liniște absolută se așterne în cameră.

Această tăcere este perturbată de clarvăzătoare care spune că momentul a sosit, dându-ne de știre că unul dintre noi va pleca. Auzind acestea, eu împreună cu soția mea ne luăm de mână, spunând că totul o să fie bine. Deodată, mâna caldă a lui Renne se răcește instantaneu și se încleștează, dându-mi prin aceasta seama că sufletul ei a fost ales de către spirit. Cu timpul, ajung să numai simt nici mâna încleștată a lui Renne, întorcând capul către ea, constat că aceasta a dispărut.

Mă ridic, dând să plec, iar clarvăzătoare îmi zice că deși nu este ușor, evenimentele desfășurate în ultima vreme ar trebui uitate cât mai repede pentru binele nostru.

Bulversat, pe drum mă tot gândesc la ce a vrut să se refere aceasta prin binele nostru? Poate ar trebui să dau uitării ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme pentru binele lui Renne și al lui Jess, dar mai ales pentru binele meu. Acum Jess nu o să mai fie singură într-o lume care pare a fi mai bună ca a noastră, dar complet nouă pentru ea, o va avea alături de ea pe mama sa iubitoare, pe Renne a mea.

Cu timpul am reușit să-i urmez sfatul clarvăzătoarei, ajungând la concluzia că așa a fost să fie. Îmi continui viața ca un stingher în această lume, având încă vie în gând ideea că într-o bună zi familia Robins se va reîntregi și armonia va exista din nou.

Gabriel Dumitrașcu (MAE, anul II) Articol apărut pe blogul autorului 22

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

23

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

I

have a different kind of a story, a one that everyone can learn from; a story that can catch anyone’s attention, can catch the attention of an employer on a train going back home after a long day spent in his work, or a young kid playing in his neighborhood trying to catch butterflies, and it can even catch the attention of a wise successful man who passed through a lot to become what he is. Well, you might be wondering what is my story going to be about or whom about is this story. So, let me tell you that you will be taken into different kinds of settings and atmospheres. You will witness on lots of actions that had happened. Some of these actions will draw you to hell and others will take you to heaven.

So, let me take you on a journey, on my journey which I promise that you will never forget.

Everything was normal; I was living a peaceful life with happy parents, in a humble cozy 24

house. It was not a luxurious life, but I used to enjoy it. All I ever wanted is to see my parents happy, comfortable and proud of me. And so far until I reached the age of 17 our life was super humbly amazing. Well, at least before that, I used to think that life is easy, and I never imagined that what happened next would have ever may happened. Maybe I was innocent that I did not know the real face of life. Maybe I was not wise enough to think consciously. And maybe I was a day dreamer, a kid who never expected such a behavior from life that came out of a no where.

Well, everything started quickly; I thought that I was happy, but suddenly it turned out that I am not. I was about to graduate; preparing for my official exams, filling applications of universities abroad, attending conferences that orient students towards abroad universities, participating in job fairs, trying to find my dream major, doing entrance exams here and there in universities either online

or indeed; everything that I did was related to my future, my education, and most importantly to my ambition.

You might wonder what happened with all of this; what my major is now, or even where I am studying, at which university, in what country, and what happened to all the applications I fulfilled and the exams I did. Some of you so far might think that everything happened like I ever wanted.

However, it did not; everything opposed me. Obstacles came out of a no where to try to stop me, to try to draw me down, to try to limit my ambition, or even to try to make me give up.

Unfortunately, obstacles did not know whom it was facing; or maybe obstacles knew who to face to learn how to fight.

After all the preparations to my college life, I did my official exams, passed, and got the degree I wanted; that brought me scholarships I never even dreamt about. Lucky enough I was offered lots of

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

them, but only two seduced me. One to US, Michigan, Michigan University; a 100 percent covered scholarship, with the free tuitions and fees.

On the other hand, the second one was to UK, London, Cambridge University, my dream University.

By then, I was stuck between two choices, but surely I chose Cambridge. So far, everything was amazing; I prepared myself, picked my major, and even started to dream about my future job. I was the happiest person on Earth; I never thought that I might have the chance to study abroad my dream major Economics.

I felt myself over the moon; everything was so close, I was really close of the dream of my life, of my long term goal, but like they say: ‘WINDS BLOW COUNTER TO WHAT SHIPS DESIRE.’

On July, while I was taken by my preparations, getting ready to go and make my dream come true; suddenly, out of a no where, my dad was terribly sick.

His health retreated so badly that he could not even walk. It was like you took my dad and brought another person. I was surprised with all what was happening, but I never expected

he might be in a serious disease.

All I thought was that he was having a back pain, and he will be medicated, and then he will be fine.

Furthermore, on a Friday morning, mom came back from the hospital dad was kept in; I was home with my grandma and my younger brother, having my breakfast, and thinking about the mess that attacked my life. She sat on the couch and looked at me; asking my brother to leave the room, she looked at me and said that she wanted to tell me something. I never imagined that she would tell me something that will slap me in the center of the face so harsh.

While I was frustrated to know what she will say, she suddenly was in tears, and I felt afraid. Then, she asked me to calm down and not overreact; but actually her request made me panic even more. She said that I cannot travel, and that I cannot even enroll in a private university. So, I felt disappointed, but most importantly I wanted to know the reason behind that.

I thought that I can delay my traveling until dad becomes fine, but I never thought that I will be restricted from doing so.

Then, after I extremely

insisted to know the reason, again she was in tears, and she said that dad has a cancerous disease which is called: ‘Multiple Myeloma’. I was so shocked that I could not even believe. The first ten minutes where like a nightmare. I wished I was deaf and never heard what I have heard. I felt like someone grabbed a knife and stabbed me in the heart.

Since that moment, there was something in my life that was broken; and that I knew it will never ever get back like it used to. Actually, I did not know if this broken thing was indeed inside me or in my life, but what I eventually knew is that something was broken and shattered into little tine tiny pieces. Unfortunately, shattered things can never have its original shape again. It might be stitched, it might be glued, but its wounds will be clearly seen.

I tried to calm myself all the time, or let us say that I tried to persuade myself that everything will be okay.

I showed everyone that I was doing fine, but from the inside I was torn. I was reflecting the opposite image of my inside, because I never wanted to let anyone see my weakness.

25

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

After I knew the truth, and after it turned out that dad need to have bone marrow transplantation; which will cost a lot, I told myself that I have to be realistic and logical, and that dad is obviously more important than traveling, learning, and even more important than my whole life.

I just could not do anything but scarify. I was obliged to stay here next to my family, and to enroll in a university that I never thought I would be in one day; majoring something that truly was not even on the list of majors that were on my mind.

Well, after I was lost in the mess I was passing through, my grandpa suggested that I should major in law.

He had the power to convince me on doing so. He said that my personality looks like a lawyer’s one, and that I will be a successful one.

Moreover, after a while, I enrolled in the Lebanese University, Faculty of Law, and 26

I started to attend the classes.

Suddenly, after having the capability to handle this tragedy for 15 days, I realized that I did not fit in that place, and that this was not actually who I

wanted to become one day, and that nothing was related to my personality.

So, I did not have any choice, but to change my major to the one last available major

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

which is English Literature. I had to transform my official papers from one faculty to another, and then I started to attend the classes after 14 days.

Lucky enough, I met a girl on the first day in the bus while I was on my way, and it turned out that she was also going to the same university, and she also had her own kind of a story. This girl later on became my true best friend; and here I have to mention that one of the lessons that I learned is that friendship is not about duration and time length, it is more than that.

Well, after that everything progressed in a way which was better than before; I was used to everything and after a while I realized that I love my major, and that I was doing great in.

And most importantly, I was happy that I felt I could help dad with my sacrifice.

After a while, dad did his transplantation and it succeeded. He had to be isolated for a while to be protected from germs, and for his immunity to recover, so I could not see him for months. However, when it was possible to see him, I was allowed to see him from behind two transparent big windows.

On the new year’s eve I

went to visit him in the hospital, while he was still on his isolation, and that was the first time I saw him after a long time; while I was on my way to his room, I was telling myself that I am strong and I will not cry, until the door opened and my vision caught a glance of him.

The tears immediately rolled down my eyes and I could not stop myself.

Indeed that was one of the scenes that I will never forget no matter what happens in my life. After the isolation, and the whole thing that happened, my dad returned home after he was treated and medicated, and I could not be more thankful.

I felt that I did not wanted anything else, but to see him home again.

I always wanted him to live, to stay beside me like always, to witness one day on my success, to be proud of me, to be there for me when I am broken like he used to do every time, to be my backbone like always, to stand beside me on my wedding day, to call me my little princess no matter how old I become‌.

After he came back home, and I was able to hug him and smell his odor again like before, I felt that I was wrong. My

dream was never to travel and study abroad, my dream was always to make my dad proud of me. And after everything I have passed through, I realized that my dream came true the day I scarified by my future, my dreams, my goals, and my everything; for the man who made me who I am to live; and I could not be prouder.

This night, I am sitting next to him, writing down my story; a story that I never thought might happen with me, but indeed it did, seeing him laughing and smiling like before, saying that I will always be his little princess even on 100 years from now, realizing how blessed I am to have him back.

Now I always think that maybe God was testing me, maybe I passed thorough all what I have been through to become the person who I am today, maybe that little day dreamer kid would has stayed a day dreamer, if she did not struggle all that way, and fought for what she really wanted.

I am not telling you that I gave up on my dreams, my dreams that I had before I made my real dream come true. I am not saying that I will not work hard even more than before 27

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

to achieve my goals. On the contrary, I will do best to show those obstacles that neither it nor anything else can ever stop me from what I want.

My future plan now is to finish my BSc and MA degrees in English Literature in Lebanon, find a job that makes me able to continue my PHD in London like I always wanted, by then I will be a linguist, then I will enroll in my original major, Economics.

I know that it sounds really far away, long time, tough and exhausting, but if you have ambition you have everything.

28

Actually, I forget that the other part of the quotation I mentioned before says: ‘WE ARE THE WIND AND WE ARE THE SEA AND SHIPS, THE ONE WHO RIDES SOMETHING WITH LOVE, WILL RECEIVE IT EVEN IF HE HAD BEEN FOUGHT BY HUMAN RACE’.

Indeed, yes I am the wind that blew my ship into another course in the sea. The wind that changed everything; turned everything upside down to show me that every time I fell down I was able to heal up even stronger than before.

That’s the story of a teenage girl who dreamt to be uniquely educated and cultured; who dreamt to have a success that no weak person can achieve, and who dreamt to make her parents and herself proud. I hope that my journey taught you to never give up on yourself and on your dreams no matter what happens. Stay strong to the max and fight like a solider who’s standing alone in front of millions of enemies in a battle field.

Amira Mhanto (EAE, anul I)

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

29

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

CÂTEVA LINKURI INTERESANTE ȘI UTILE  Selecția vă este oferită de Silvia Puiu 1. Asociația Building Hopes https://www.facebook.com/asociatiabuildinghopes 2. Blogul Asociației Building Hopes https://asociatiabuildinghopes.blogspot.com/ 3. Cercul de Marketing Craiovean, un grup care vă pune la dispoziție știri din domeniul marketingului, dar și alte oportunități oferite în acest domeniu https://www.facebook.com/groups/Cerculdemarketing/ 4. Clubul de carte Vocea Cititorului Craiovean https://www.facebook.com/Vocea-Cititorului-Craiovean-1036396969828206/ 5. Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Craiova https://www.facebook.com/FEAACraiova si site-ul http://feaa.ucv.ro 6. Laurențiu Badea - servicii de grafică https://www.facebook.com/laurentiumbadea/ 7. Grupul de Management și Marketing Club https://www.facebook.com/groups/mgmkfeaa/ 8. Supermoon Accessories - accesorii hand-made https://www.facebook.com/supermoonaccessories/ 9. Blogul Alexandrei Popa https://alexandrapopae.wordpress.com/ 10. Blogul Larisei Mustață https://sacalatorimblog.wordpress.com/ 30

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

COLECTIVUL REVISTEI

Coordonator: Silvia PUIU Colaboratori: Claudia ALSTANI Elena Alexandra POPA Raluca NICOLA Felicia BOCAI Gabriel DUMITRAȘCU Amira MHANTO

Grafică: Laurențiu Mihai BADEA

 Ne puteți găsi pe pagina de Facebook: www.facebook.com/cronicastudentuluiFEAACraiova

Autorii materialelor publicate răspund de originalitatea și conținutul propriilor articole. În calitate de coordonator, încurajez creativitatea, dar revista Cronica Studentului FEAA Craiova este o revistă studențească și fiecare student își asumă responsabilitatea pentru ceea ce publică.

31

www.facebook.com/cronicastudentuluiFEAACraiova

THANKS FOR READING...

CRONICA STUDENTULUI

FEAA CRAIOVA