wf^ori=jbaf`rirf=ab=c^jfifb===koK=ON===l`qlj_ofb=OMNO
respiratorii poate fi mult ameliorată. În afecţiuni precum bronhopneumopatia cronică obstructivă de exemplu am constatat că majoritatea pacienţilor ajung târziu la pneumolog şi sunt trataţi de multe ori pentru infecţii (exacerbări), când de fapt acestea reprezintă primele semnale de boală. Concomitent monitorizarea nu este întotdeauna corespunzătoare la nivelul celor două verigi - specialist şi medic de familie, pacienţii dispărând o perioadă şi reapărând la momentul unei agravări. Astfel, atât aderenţa la terapie, cât şi complianţa pacientului respirator au de suferit. Care este rolul medicului de familie ca liant între pacient şi medicul specialist? Misiunile de liant ale medicului de familie în domeniul respiratorului sunt multiple. Dacă mă gândesc doar la două momente importante din viaţa pacientului respirator depistarea afecţiunii şi monitorizarea tratamentului - putem realiza ce înseamnă de fapt această verigă. Un exemplu este sindromul de apnee în somn, o boală cvasinecunoscută în anii ’90’95 la noi. Chiar şi în ţările vestice, unde deja medicii de familie sunt mai pregătiţi şi formaţi în domeniu, doar 2 din 10 pacienţi cu această afecţiune sunt îndrumaţi la specialist pentru depistare. În privinţa tabagismului, simpla întrebare care poate veni şi de la medicul de familie legat de obiceiul de a fuma, asociată unui sfat minimal poate să determine 1-3% din pacienţi să abandoneze această dependenţă. Cum colaborează SRP cu Societatea Naţională de Medicina Familiei? Colaborările sunt pe multiple planuri. Avem cursuri de e-learning unde sunt înscrişi şi medicii de familie pentru boli obstructive pulmonare, sindrom de apnee în somn, ventilaţie, bronhologie, tabacologie etc. De ani buni, avem o multitudine de prezentări la congresele anuale ale medicilor de familie, iar ei vin la cursurile noastre practice. Colaborăm cu liderii de opinie ai medicilor de familie în zona profilaxiei vaccinurilor, a profilaxiei în domeniul fumatului în cadrul Forumului de Cardiologie sau a congreselor de boli cronice netransmisibile. Care sunt cele mai noi metode de preven]ie şi tratament ale bolilor pulmonare? Progresele reale legate de bolile pulmonare sunt în aria de profilaxie prin activităţi pentru şcolari şi adolescenţi de împiedicare a debutului ca fumători, de consiliere a fumătorului în programe organizate şi echipe multidisciplinare şi pe asistarea la domiciliu a pacientului respirator cu insuficienţă respiratorie. În cazul acestor pacienţi, ventilaţia non-invazivă, tratamentul CPAP, oxigenoterapia, reabilitarea pulmonară etc. sunt concepte de care nu mai poate face abstracţie nici ţara noastră, pentru că aduc economii enorme la bugetul Casei Naţionale de Asigurări. Cum este văzută pneumologia românească pe plan internaţional? Eu cred că în acest domeniu am făcut de asemenea progrese reale. Suntem prezenţi cu un stand românesc permanent la toate congresele “Societăţii Europene de Pneumologie” şi de un an şi la “American Thoracic Society”. Avem multe comunicări, postere şi suntem moderatori la manifestări internaţionale. Am participat în proiectul de “BPOC audit” alături de alte ţări în evaluarea modului de îngrijire al exacerbărilor de BPOC în spitalele noastre, acoperim zone
Cercetătorul din s\n\tate este pe cale de dispariţie, din cauza salariilor mici şi a lipsei unei baze de investigaţii şi de cercetare moderne”
reporter mf
9
albe din harta de prevalenţă a unor boli prin anchete naţionale şi nu în ultimul rând suntem activi în proiecte Leonardo de depistare a pacienţilor cu deficit de alfa 1 antitripsină. În ultimii ani am relansat relaţiile cu spaţiul francofon, organizând conferinţe românofranceze. Sunt doar câteva activităţi care ne menţin în contact cu plutonul fruntaş al pneumologieie internaţionale. Ce ne puteţi spune despre învăţâmântul medical din România? Şi aici sunt multe de corectat dacă mă refer la pneumologia de la noi. Curricula trebuie adaptată noilor cerinţe în toate universităţile de ţară cu o serie de cursuri de tabacologie obligatorii, cu noţiuni elementare de oxigenoterapie şi ventilaţie pentru studenţi şi rezidenţi, cu activităţi practice de simulare şi cu extinderea supraspecializărilor pe arii precum asistenţa de urgenţă a insuficienţei respiratorii, a unor afecţiuni care încă nu se bucură de atenţia dorită, precum bronşiectaziile, pneumoniile nosocomiale etc. Ce îi sfătuiţi pe tinerii medici care vor să devină pneumologi? Pneumologia presupune sacrificii. Bolnavul respirator este de obicei un mare tuşitor, cu espectoraţie mucopurulentă, uneori fetidă, cu o dispnee care este greu de stăpânit. Astfel de pacienţi sunt foarte greu de mulţumit. Medicul trebuie să se obişnuiască cu rezultate care nu sunt aşa spectaculoase ca în alte specialităţi şi are nevoie de o strategie a paşilor mici. Cu toate acestea mulţumirile sunt enorme. Poate că mulţi caută satisfacţii pecuniare în străinătate, poate că eforturile lor nu sunt rasplătite aşa cum merită şi nici baza tehnică nu este la nivelul Occidentului, dar există un avantaj pe care nici un medic nu îl are în ţările vestice şi pe care îl pot gusta încă la noi: dezvoltarea simţului clinic. Faceţi parte din comisia doctorală a UMF Bucureşti. La ce nivel se află cercetarea medicală din România? Ce îi lipseşte acestui domeniu şi ce trebuie făcut? Din nefericire lipsesc multe. Cercetătorul adevărat a cam dispărut din cauza salariilor mici şi a lipsei unei baze de investigaţii şi cercetare moderne. Nu s-a investit mai nimic în ultimii ani. S-a restrâns astfel şi sfera studiilor care, de multe de ori, se rezumă la cercetări epidemiologice, raportări de cazuri clinice sau studii de medicamente noi de fază II sau III. Cei mai dotaţi din tineri au emigrat şi sunt fie “carne de tun” în servicii reputate din cercetare sau cei mai sclipitori au traversat bariera care de obicei se opune celor veniţi din alte ţări şi au reuşit să se impună fâcând cinste ţării dacă nu au uitat-o. O relansare a cercetării în România prespune două lucruri importante: examene de selecţie serioase şi salarii pe măsura sacrificiilor acestui corp de cercetare. Sunteţi managerul proiectului Calitatea în serviciile medicale de pneumologie prin formarea profesională continuă şi flexibilitate organizaţională, cofinanţat din Fondul Social European. În ce stadiu se află în prezent proiectul? Când am preluat acest proiect nu ştiam ce mă aşteaptă. Era în premieră tot ce am făcut ulterior ca manager. Pot să spun că deşi este extrem de util pentru pneumologi şi alte specialităţi încă în aceste proiecte cu bani europeni există foarte multe restricţii impuse de bariere birocratice, ordine care se schimbă de la o lună la alta. Suntem în termen cu toate activităţile propuse. Am învăţat însă şi foarte multe lucruri începând de la selecţia echipei care să facă faţă acestor cerinţe, până la modul de conlucrare într-o zonă care presupune parteneriate de lungă durată. Păcat că absorbţia acestor fonduri nu se face în permanenţă pe zone de mare suferinţă în pneumologia româ-
nească. Deja pe baza a ceea ce am învăţat, mă gândesc la un alt proiect care ar putea să acopere aceste goluri. Câţi medicii de familie s-au înscris la cursurile de formare profesională din cadrul proiectului? La acest proiect sunt înscrişi aproximativ 200 de medici de familie. Ei au multe de învăţat în aria afecţiunilor respiratorii care presupune dublă asistare din partea medicilor specialişti şi generalişti. Una din activităţile proiectului viza analiza schimbărilor induse de descentralizarea sistemului de sănătate publică, urmând să fie elaborată o strategie pe termen mediu. Care au fost principalele puncte din strategia elaborată? Din păcate în momentul în care am început această activitate autorităţile sanitare mergeau în sens invers. Noroc că acum Ministerul Sănătăţii a regăsit această linie a descentralizării. Au participat 50 de manageri de spitale şi şefi de secţie. Au învăţat cum să se alinieze la aceste percepte şi cerinţe moderne ale descentralizării. La sfârşitul acestei activităţi în ultimul an se va elabora cu ajutorul experţilor un ghid util pentru cei care au curajul să facă acest pas strategic de descentralizare a activităţilor. A fost greu să aplicaţi un asemenea proiect pentru finanţare europeană? Ce îi sfătuiţi pe cei care vor să acceseze fondurile europene pentru dezvoltarea sistemului medical? Accesarea nu este grea, dar nu presupune întotdeauna şi acceptarea proiectului. Ca să fie o reuşită trebuie aleşi foarte bine partenerii, obiectivele trebuie să fie realiste, iar cei care preiau pe umeri această răspundere trebuie să fie pregătiţi pentru sacrificii. Proiectul este un mare consumator de timp, eforturi prelungite şi nervi că doar trăim în România.
În prezentarea dumneavoastră din cadrul Zilei Pneumologie Româneşti vă refereaţi la dotarea modernă din centrele de referinţă din ţară. Cum vă propuneţi să atingeţi acest obiectiv? Noi am început deja aceste activităţi. Astfel prin SRP şi cu sponsorizări de companii farmaceutice am făcut dotări cu spirometre în zone deficitare şi am cumpărat pense de biopsie. Însă cel mai important proiect demarat este cel de a strânge fonduri pentru primul centru Naţional de bronhologie modernă de depistare precoce al cancerului bronhopulmonar în cadrul unei campanii “Control pentru Speranţă”. Care sunt paşii pentru extinderea programelor pentru afecţiuni cronice - cancer BPOC, astm? Paşii ar trebui făcuţi sistematici şi foarte organizat. Registrul naţional şi nu regional de cancer bronhopulmonar este o necesitate, iar informatizarea sistemului de înregistrare a acestor cazuri ar trebui să fie o prioritate. Pentru BPOC şi astm de la un program coerent se poate progresa uşor spre un altul de monitorizare şi recuperare a cazurilor pierdute din vedere de specialist sau medicul de familie. Ce le transmiteţi medicilor de familie şi Societăţii Naţionale de Medicina Familie? Medicii de familie sunt pilonii de bază în managementul afec]iunilor respiratorii. De modul în care intuiesc instalarea precoce a unei boli depinde viitorul acestor bolnavi. Orice dubiu diagnostic trebuie să grăbească orientarea spre specialist. Poate că pe viitor nu ar fi rău să participe la mai multe “training-uri” pe sevrajul fumatului, somnologie, iniţierea în spirometrie etc. Este un vis care poate deveni realitate ca pe biroul fiecărui medic de familie în viitorul apropiat să existe şi un spirometru, astfel încât o spirometrie să fie realizată aşa cum se efectuează o electrocardiografie.