orneze, ci doar un prun stingher făcea umbră în faţa porţii de la intrarea în curte. Am intrat în curtea nu prea mare şi acolo ne-a întâmpinat tataia, bucuros de sosirea noastră. Era tataia un bărbat care avea în jur de 50 de ani, de statura tatei, cu o înfăţişare aproape identică ca a lui, deosebirea dintre ei o făcea însă o mustaţă căruntă la fel ca şi părul, iar numele lui era Isar Neculai ca şi numele tatei. M-a luat tataia de mână şi m-a dus în casă, unde, mamaia mă aştepta zâmbitoare. Dar mare mi-a fost mirarea, când am văzut că mamaie mă aştepta culcată, aşezată pe o parte în pat şi nu aşa cum îmi imaginam eu că mă va întâmpina la intrarea în casă cu intenţia de a mă lua în braţe şi a mă săruta. M-am dus şi am salutat-o respectuos spunându-i: sarutmâna; după care am sărutat- o pe obraz. Numele ei era Lucreţia. Ochii ei erau de un albastru stins, cu o faţă puţin îmbătrânită pe care se putea citii uşor că era suferindă, iar vocea ei avea o tonalitate stinsă. Ea nu s-a dat jos din pat ci doar m-a mângâiat pe creştet cu mâna ei tremurândă şi aproape fără pic de vlagă. Apoi, până ce ai mei au mai schimbat câte o vorbă, tataia, m-a luat cu el şi mi-a oferit ca bun venit în casa lui, o farfurioară în care se afla o siropoasă dulceaţă de vişine, alături cu o linguriţă şi cu un pahar de apă, spunându-mi: că aşa se obişnuieşte la oraş, că musafirii care-i călca pragul să fie trataţi în acest fel în care el o făcea cu mine. Şi în timp ce savuram bunătatea de dulceaţă, am avut timp să inspectez cu privirea încăperea în care mă aflam. Aici totul era diferit în comparaţie cu casa bunicii. Pereţii erau netezi iar pe ei se afla nişte modele necunoscute mie. Pe jos, paşii mei întâlneau nişte podele de scândură, înlocuind pământul netezit pe care eram obişnuit să păşesc în casa bunicii. Într-un colţ al camerei era aşezată o masă mare din lemn, pe care se afla un peşte mare din sticlă frumos colorat, iar pe pervazul geamului, era un ceas mare cu doi clopoţei de- asupra, iar într-un colţ, după
~ 23 ~