Casa Artelor Nr. 7/2019
ANTON DUMITRIU - proscrisul triumfător Maria Cogălniceanu, Anton Dumitriu – un proscris triumfător, Cluj Napoca, editura Limes, 2017, 158 pagini
R
ecuperarea de care au avut parte o serie de intelectuali interbelici nu putea să îl ocolească pe Anton Dumitriu, mai ales și pentru simplu fapt că acesta a apucat să fie în via*ă până în 1992. Maria Cogălniceanu își face datoria de prietenă și de cercetător când aduce în aten*ia publicului documente inedite despre Anton Dumitriu prin volumul „Anton Dumitriu – un proscris triumfător“, apărut în colec*ia Paraliteraria a editurii clujene Limes. Structurată riguros în șapte păr*i, construc*ia literară a profesoarei brăilene deși ca realizare este dispersată, ca idee este unitară. Avem în primul capitol, intitulat interesant „Fragmente biografice“, câteva crâmpeie din via*a filosofului. Accentul se pune mai mult pe operă și pe dimensiunea universală a acesteia și mai pu*in pe vicisitudinile umane ale existen*ei, deși sunt amintite momentele întunecate, precum cel al lagărului și al închisorii executate pe criterii politice. Dialogul confesiune din capitolul doi aduce în aten*ie o serie de medita*ii filosofice și este, după opinia mea, cel mai complex din structura volumului. Lumea e în descompunere, totul e o aiureală. Nu mai este acea ordine de
Mihai VINTILĂ Redactor-şef Revista „Litera 13" odinioară; acum mănânci când po*i, te scoli noaptea, nu mai e via*ă regulată. Românii aveau un stăpân juridic în familie, erau stabilite obliga*iile fiecăruia, inclusiv ale stăpânilor și ale slugilor. Pentru ca, în ciuda celor afirmate mai sus, să concluzioneze filosofic: „Pentru nimic în lume nu aș părăsi definitiv România“. O parte din coresponden*a lui Anton Dumitriu este prezentă în capitolul trei. Avem, desigur, un accent pus pe cea dintre autoare și filosof din motive practice, dar mai găsim și alte scrisori care pot dezlega unele puncte ale existen*ie sale tumultoase. Demn de remarcat mi se pare capitolul cinci dedicat inamicilor și prietenilor. Desigur că autoarea nu a făcut liste cu aceștia, ci a lăsat ca ei să iasă singuri la suprafa*a istoriei prin fragmentele de coresponden*ă care fac referire la astfel de momente. După schimbările din 1989, filosofia și-a găsit drumul firesc în literatura română. Numele puse la index sau marginalizate au putut să recucerească publicul cititor. Astfel s-a petrecut o redescoperire a literaturii române interbelice, dar și contemporane. Anton Dumitriu a intrat
și el, ca nume, în acest proces de redescoperire și de revalorizare, cu toate că nu fusese total ignorat în perioada comunistă. Căr*ile sale au apărut, cu probleme, cu întârzieri, dar totuși au apărut. Pentru a putea duce mai departe spiritul lui Anton Dumitriu, s-a constituit funda*ia care îi poată numele și care a avut câteva succese din care cel mai mare a fost acela al recuperării bibliotecii filosofului. Sunt amintite câteva aspecte din preocupările acestei funda*ii și persoanele din anturajul Partidului Na*ional Liberal de la Brăila care s-au implicat în aceste proiecte. Ultimul capitol este unul de facsimiluri. Intitulat „Addenda“, con*ine copii după coresponden*a filosofului. Din păcate, unele reproduceri, fie datorită originalelor, fie datorită vitezei de copiere, nu sunt de cea mai bună calitate. Totuși trebuie remarcată ideea și încercarea de transpunere în practică. Titlul „Anton Dumitriu – un proscris triumfător“ cred că poate fi interpretat ca fiind triumful celui care s-a exilat în filosofie, a proscrisului social și material, dar triumfător în idee și substan*ă intelectuală.
23