Laleaua pestriță

Laleaua pestriţă Laleaua pestriţă Laleaua pestriţă

* Rezervaţia naturală „Pădurea din Şes”, se află la o distanţă de 9 km S-E de Bistriţa, pe Şesul Orheiului Bistriţei, la marginea unei păduri de gorun şi stejar, drenată de Pârâul Budac.Locul se află într-o pădure rară, mlaştinoasă, unde apar lalele pestriţe. Solul negru, slab podzolit, îmbibat cu apă până în luna mai spre sfârşit. Datorită slabei înclinări a Şesului Orheiului spre nord- vest şi a diferenţelor foarte mici între diferite puncte, fiind aproape plan, a favorizat apariţia suprafeţelor umede, mlăştinoase unde vegetează laleaua pestriţă.

https://wordwall.net/resource/15836688/ laleaua-pestrita

*Laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris) este o floare culoare mov-închis cu pete roz, cu rădacina sub formă de bulb, tulpina de 20-30 cm, flori solitare în formă de cupă. După rupere se ofileşte în 2 ore. Ȋnfloreşte la sfârşit de aprilie –până în 15 mai. *Lalelele pestriţe se conservă mai bine în pădure deoarece cirezile de vite şi oi evită zonele mlăştinoase. *Este una dintre cele mai rare şi solitare flori, care creşte sub coroanele stejarilor seculari. O puteți admira pentru o scurtă perioadă de timp, fiind înflorită între 7 și 10 zile.

*Potrivit unor iubitori ai naturii care au creat un site special pentru această floare, în România o găsim în foarte puţine locuri, iar în Europa este de asemenea rar întâlnită. Nu se cunosc nici măcar originile ei. Chiar dacă este clasificată în categoria lalelelor, există păreri care contestă acest lucru

O floare de legendă –Laleaua pestriţă

Ca pentru orice lucru sau fiinta mai deosebite, legat de numele acestei superbe flori exista, bineînteles, una sau mai multe legende – în cinstea si pentru protejarea ei. Originea legendelor care amintesc de laleaua pestrita este Orientul. Una dintre legende spune, acum mai bine de 450 de ani, vizirul sultanului turc Suleiman al II-lea, vrând sa-i faca acestuia o bucurie, i- a adus din Persia aceste flori nemaivazute si nemaicunoscute. Fericit de o astfel de achizitie, sultanul l-a rasplatit pe vizir cu un serai luxos, cu o suta de cadâne si tot atâtia eunuci. Îndragostit de frumusetea lalelelor, sultanul le-a cultivat în propriul sau serai, pe care l-a denumit Palatul lalelelor si lacrimilor, si unde erau pazite si îngrijite la fel de strasnic ca si cadânele. Atât de mult a îndragit sultanul aceste flori, încât le dorea pretutindeni în jurul sau. În gradinile seraiului sau, la Sarbatoarea lunii pline de primavara erau peste 500.000 de lalele înflorite.

Curând, lalelele au devenit o moda, iar dupa exemplul sau întreaga nobilime a început sa cultive floarea minunata. În noptile de primavara, în gradinile luminate feeric, în care fiecare specie era consemnata pe o placa din argint, nobilii faceau serbari dedicate lalelei, care de atunci a ramas floarea nationala a Turciei. În acest context si comertul negustorilor de bulbi a devenit nu numai înfloritor, ci o adevarata mina de aur. Suleiman al II -lea era însa foarte bun prieten cu Ogier Ghislain de Busbecq, ambasadorul la Constantinopol a lui Ferdinand I al Austriei, în anul 1554. Legenda spune ca sultanul era îndragostit nebuneste de frumoasa lui fata, pe care dorea s-o aduca în haremul sau. Istoria nu mai relateaza daca a reusit sau nu, doar ca el i-a daruit, ca semn al dragostei sale, o lalea rosie într-un ghiveci de aur, batut cu nenumarate pietre pretioase. Astfel, a început drumul, de fapt cortegiul trimfal al lalelei în Europa.

https://wordwall.net/resource/1413306 4/laleaua-pestrita

În Viena, floarea exotica, gingasa, a carei denumire vine de la cuvântul persan “turban”, a devenit foarte curând un simbol al statutului social, o moda adoptata de marea nobilime si burghezii bogati. Se spune ca pentru a putea fi pusa în adevarata lumina frumusetea ei, s-au amenajat camere speciale cu peretii tapetati cu oglinzi dispuse în diverse unghiuri, în care o singura floare putea sa se rasfrânga în sute de ipostaze. Cei care nu-si puteau permite sa le cumpere, angajau pictori care sa le ilustreze în tablouri pe care le puneau la loc de cinste.

Lipsa de parfum a florii era considerata o nota de eleganta aristocratica, de asceza, de demnitate

O alta legenda, tot orientala, spune ca, demult, la curtea Sahului Persiei, traia un demnitar istet, angajat ca vistiernic. Acesta aduse cu el si pe nepoata sa Daria, orfana de ambii parinti, pe care el o crestea. Daria avea în grija gradina palatului, unde cresteau cele mai alese soiuri de lalele, una mai mândra decât alta, în forme si culori încântatoare, cu nuante delicate. Daria având o adevarata pasiune pentru pentru aceste flori, într-o noapte a visat ca era în gradina si uda lalelele si se desfata privindu-le. Dar pe alee a aparut o tânara mladioasa, îmbracata într-o rochie alb liliachiu, care îi ceru câteva flori sa le duca mamei ei, care era bolnava. "Va dau prea bucuroasa din tot ce am aici, dar doresc sa-mi aduceti daca aveti o lalea pestrita pe care mult o doresc eu", a spus Daria, si-i culese tinerei fete un buchet din toate florile parfumate din gradina. Tânara a plecat promitându-i floarea mult dorita. Nu dupa mult timp printre lalelele din gradina a aparut într-adevar o lalea pestrita, care îngrijita mai atent s-a înmultit si era oferita în dar unor demnitari veniti din tarile vecine. Cam în acelasi timp, unchiul Dariei, un pasionat matemacian a inventat "jocul de sah" cu gândul sa alunge plictiseala care adesea îl cuprindea pe Marele Sah.

Când unchiul Dariei a dus Sahului jocul inventat de el, Daria s-a înfatisat si ea cu floarea pe care a numit-o "floare de sah" (laleaua pestrita). Sahul era în culmea fericirii si drept multumita, în calatoria pe care a facut-o în Egipt a luat-o si pe Daria si pe unchiul ei. Printre însotitori mai era, un tânar print, anume Ramiro, originar din Odessa. Atras de frumusetea Dariei, printul s-a îndragostit de ea. La întoarcere, s- au oprit în portul Odessa, unde au facut o vizita parintilor lui Ramiro, acesta cerându-le consimtamântul pentru a se casatori cu frumoasa Daria. Desi casatoria a fost consimtita, mama vitrega a lui Ramiro era împotriva, pentru ca în mintea ei încolti gândul sa-si marite nepoata cu printul Ramiro.

Astfel ea a facut o întelegere pe ascuns cu un om rau care sa-i urmareasca pe tinerii casatoriti în calatoria de nunta, pe care au facut- o în tara vecina, adica pe meleagurile noastre stramosesti. Legenda spune ca zeita Junona, protectoarea tinerilor casatoriti, 1-a lovit peste ochi cu un bici fermecat pe cel care voia sa le faca rau tinerilor casatoriti, acesta sfârsind înecat în valurile Marii Negre. Multumind cerului, mirele si mireasa au ajuns pe meleagurile tarii noastre, despre care stiau cât este de frumoasa. Au cureierat tara pe un cal nazdravan, iar din loc în loc se opreau si semanau aleasa floare adusa ca simbol al prieteniei – floarea de sah sau laleaua pestrita. Tinerii casatoriti au devenit astfel nemuritori prin florile care s-au raspândit în tinuturile noastre si ne aduc bucuria în suflet, privindu-le cu încântare.

Liceul ,,Liviu Rebreanu” Bistriţa Elevii clasei a IV *Groza Raul *Circu Patricia *Ștefănuțiu Sergiu Prof.Înv.Primar:

*Nedelea Liana