Revista ROSTIRI nr.1 - septembrie 2010

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

ilustrații copertă de Elena Bîrlădianu

revistă online lunară apărută sub egida www.rostiri.ning.com

„Întodeauna „Întodeauna am am visat visat la la oo lume lume în încare care forma forma să să fie fie oglinda oglinda interiorului, interiorului, oo medie medie între între materia materia din din care care provine provine şi şi percepţia percepţia individuală, individuală, un un mod mod de de recreare recreare aa propriilor propriilor dimensiuni.” dimensiuni.”

Elena Elena Bîrlădianu Bîrlădianu(artist (artist plastic) plastic) 1 www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

SUMAR:

2

•

Mesaj pentru cititorii revistei “ROSTIRI”.......................................................... pag.4

•

Ipocrizia mereu actuală – autoare: Carmen Bulubaşa ................................. pag.8

•

Gânduri despre omenie... - autoare: Carmen Bulubaşa ............................... pag.12

•

Războiul de imagine - autoare: Carmen Bulubaşa ............ ........................... pag.14

•

Ferma de varani – autor: Marin Ilca ............................................................... pag.17

•

De ce nu cred în CNN? - autoare: Daniela Constantinescu ........................... pag.18

•

Perseverenţa prost aplicată – autor: Radu Bulubaşa ..................................... pag.21

•

Asumarea asomării - autor: Marin Ilca ........................................................... pag.23

•

Veninul din noi - autoare: Carmen Bulubaşa ................................................. pag.25

•

Ploi... şi ploi... - autor: Marin Ilca ..................................................................... pag.26

•

Sunt – autoare: all that rain .............................................................................. pag.28

•

Ei, şi...? - autor: Marin Ilca ............................................................................... pag.29

•

M-am săturat să trăiesc în lumea proştilor! - autoare:Carmen Bulubaşa .. pag.30

•

Scrisoare de dragoste anonimă - autor:Marin Ilca ........................................ pag.31

•

România şi Poporul Ales - autoare: Daniela Constantinescu ........................ pag.32

•

Vocile - autoare: Carmen Bulubaşa ................................................................... pag.35

•

Atât de prezentul „trebuie” - autor: Silviu Dachin .......................................... pag.38

•

Măreţia României - autoare: Daniela Constantinescu ..................................... pag.39

•

Curca de pe steag - autor: Marin Ilca ............................................................... pag.41

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

•

Adevăruri simple - autoare: Carmen Bulubaşa .............................................. pag.43

•

Relativitatea moralei umane – autor: Bogdan Cristian Blascioc .................. pag.45

•

Actor sau figurant - autoare: Carmen Bulubaşa ........................................... pag.50

•

În căutarea timpului pierdut - autoare: Daniela Constantinescu ................ pag.52

•

Ce te faci acu', Gogule? - autor: Silviu Dachin .............................................. pag.54

•

Minunile televizorului - autoare: Daniela Constantinescu ........................... pag.56

•

Competiţia - autoare: Carmen Bulubaşa ....................................................... pag.58

ROSTIRI – REVISTĂ ONLINE puzzle despre lumea în care trăim FONDATORI: Giulieta Marin Carmen Bulubașa Marin Ilca Daniela Constantinescu redactor-şef: Giulieta Marin ilustrații coperta 1: Elena Bârlădianu www.rostiri.ning.com e-mail: rostiri@gmail.com Facebook: www.facebook.com/rostiri Twitter: @rostiri ISSN 2069 - 0002 Răspunderea pentru textele publicate în revistă aparţine autorilor acestora.

3

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Mesaj pentru cititorii revistei “ROSTIRI” Am terminat de curând de citit „Istoria Angliei” a lui André Maurois. Şi acolo ca şi aici, multe omoruri, războaie, răscoale, deşi parcă un spirit mai ordonat şi ceva mai puţine invazii ca la noi.

M-am gândit - doar douăzeci de ani de la revoluţia care ne-a rupt de un regim comunist de cincizeci de ani şi ne-a aruncat în altul, atât de puţin familiar!!

Ca perioadă istorică, douăzeci de ani este foarte puţin. În douăzeci ani se naşte şi creşte un adolescent, se șlefuieşte un tânăr, adultul de mai târziu. Dar în cadrul istoriei o perioadă de douăzeci de ani este infimă, este aproape o fărâmă într-un car de secole, deşi, vorba ceea, un an din aceştia douăzeci poate aduce cât n-au adus alţi nouăsprezece la un loc!

Dar nu despre asta vreau să vorbesc şi nici să fac o analiză a politicii sau economiei româneşti.

Eu vreau să vă vorbesc despre ceva mai simplu. S-au scurs douăzeci de ani de când am schimbat un regim cu altul. De ce nu am ştiut să profităm de ocaziile pe care le-am avut, cine şi ce ne-a pus piedică, asta nu mai are rost să discutăm. Mi-e teamă că SUNTEM ÎN MIJLOCUL EVENIMENTELOR, al istoriei, şi NOI TOT CONTINUĂM SĂ NE COMPORTĂM CA PRIVITORI!!

Fraţilor, noi suntem cei care vor construi România cea frumoasă şi organizată! Nu după model european, nu după model american, după zicale chinezeşti sau japoneze. Nu că nu le-aş aprecia, dar Noi vom construi România după model românesc. Avem în faţă şi în minte imaginea României aşa cum ar trebui să fie, aşa cum ne-o dorim cu toţii.

Cine ne-a făcut să credem că puterea asta nebănuită stă în mâna altcuiva?... Noi, cei care trăim în secolul XXI şi am prins şi eclipsa, şi democraţia, şi capitalismul şi comunismul, din experienţă, amintiri sau 4

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

povestiri, noi suntem cei care ... CONSTRUIM VIITORUL! Nu vă faceţi iluzii: dacă cei care vor veni peste 100 de ani se vor gândi la acest moment, ei se vor aştepta ca NOI să-l valorificăm şi să punem ţara asta pe roate, în direcţia dorită de toţi! Sau mă rog, de majoritatea sănătoasă la cap care visează bine pentru el, dar şi pentru ceilalţi. De la noi se vor aştepta să intrăm voioşi şi puternici în luptă, capabili să ne sacrificăm, pentru că ţara asta o vom lăsa moştenire fiinţelor cele mai dragi: copiii noştri!

Aşadar, nu vă minţiţi singuri. Puterea este în mâinile noastre, ale celor născuţi în `84, `73 sau `90, nu a românilor pe care ni-i imaginăm peste ani, mai deştepţi şi mai încrezători, beneficiari ai unei educaţii care asigură nu numai cunoştinţele şi teoriile, ci şi încrederea în viitorul şi potenţialul nostru.

Dragii mei, dacă vor exista oameni binecuvântaţi sau blestemaţi, după cum le-au fost faptele şi impactul asupra acestei ţări, aceştia suntem noi!!!

Sunteţi gata să le spunem copiilor noştri că am avut lucruri mai importante de făcut în acest timp, când ţara arde şi are nevoie de tineri corecţi şi încrezători?! Că în acest timp mama şi tata munceau în Italia ca să-şi construiască o casă?... Sau că eraţi cu gândul la Insula Şerpilor, la Elodia, la războiul din Irak şi n-aţi observat că soarta vă scapă din mâini?... Îi veţi privi în ochi şi le veţi spune: “ Da, tată, pe atunci aveam 20 de ani. Dar eram laş. Nu credeam că se poate schimba ceva. Credeam că ţara asta e blestemată pentru eternitate”. Nu e aşa!

Dacă voi credeţi că aţi putea spune asta, atunci închideţi calculatorul şi vedeţi-vă de viaţa voastră! Eu n-am ce să vă spun, sigur nu mă înţelegeţi şi ar fi bine să încheiem discuţia înainte de a ne deveni nesuferiţi unul altuia.

Dar dacă mă înţelegeţi, şi vă e frică, la fel cum mi-e şi mie, că pierdem momentul şi dup-aia o să ne văităm degeaba, atunci haideţi să facem ceva! Gânduri şi planuri mari, colosale, pentru o Românie idilică, ne-au oferit cei mari. Eu nu pot. N-am aşa ceva. Vă ofer planuri mici.

5

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Absurd de simple, ridicol de inocente.

Nu lăsaţi viaţa să vă scape din mâini!... Nu uitaţi de educaţia copiilor voştri! Nu lăsaţi pe nimeni să vă facă să vă simţiţi prost!! Dacă doi ani aţi fost bun pentru firmă şi după un proiect aţi dat-o-n bară, să ştiţi că NU în acel proiect stă toată valoarea voastră profesională sau omenească. Oricând vă puteţi ridica!

Susţineţi libertatea şi demnitatea umană. Libertate nu înseamnă dezmăţ şi transformarea noastră în nişte fiinţe instinctuale, ca animalele.

N-am văzut zeci de documentare pe Discovery ca să vreau să fiu urs polar!! Nu, n-am uitat că omul, prin intelectul, motivaţiile şi Imaginaţia lui Creatoare este cea mai frumoasă din toate creaţiile lui Dumnezeu!

Ajutaţi-i pe cei care-şi caută dreptatea. Mâine veţi fi Voi în locul lor. Încurajaţi-i pe cei slabi şi săraci, dar nu le permiteţi să cadă în depresia omului pasiv care-şi aşteaptă până la moarte salvatorul. Nu vă lăsaţi pradă iluziilor! România nu se construieşte într-o zi, de câtre un suveran super-potent care ne îndrumă, ghidează şi penalizează pe noi, supuşii lui. Ea se construieşte prin efortul nostru susţinut, al tuturor, de-a lungul unui timp îndelungat în care roadele nu se arată atât de repede, dar încrederea creşte pe măsură ce munca se înteţeşte.

Profeţi mincinoşi au fost şi se vor mai ridica. Oameni care se străduiesc să critice deşi n-au făcut nimic în viaţa lor, oameni care vor să descurajeze pentru că totul le-a fost dat de-a gata şi nu ştiu cum este să te lupţi pentru viaţa ta! Oameni care dintr-o privire şi-un cuvânt sceptic încearcă să distrugă energii şi tot entuaziasmul! Nu vă lăsaţi pradă lor!...

Nimeni nu vă poate lua imensa putere dacă voi n-o daţi! Speraţi. Iubiţi.

Aveţi dreptul să credeţi în mai bine.

De aceea vreau să-i felicit pe cei care, din interes sau puţină conştiinţă naţională, sprijină educaţia tinerilor, în orice mod ar face-o.

Am respect pentru profesorii care încă îşi fac meseria cu dăruire şi profesionalism, deşi media i-a transformat în clovni cerşetori şi mai nou, în incompetenţi. Îi felicit pe cei care au o afacere şi nu se feresc să recunoască „ Sunt român! Produsele mele vin din România!”. Îi susţin pe 6

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

toţi cei care-şi caută dreptatea şi fericirea fără să dea în cap la altul.

Legea Compensaţiei Universale ne-a învăţat că bâta cu care vom lovi noi azi se va întoarce mâine ca să ne cunoască dintr-o altă postură! Îi felicit pe cei care trăiesc în România de azi, văd ce se doreşte să ni se arate şi nu-şi pierd speranţa. Îi felicit pe cei care iubesc, pe cei care se roagă, pe cei care şi-au păstrat umanitatea.

Nimeni nu este perfect. Nici un popor, nici o ţară, nici o religie. Cu toţii avem greşelile şi păcatele noastre. Dar atâta timp cât ne străduim ca viitorul să fie bun – pentru toţi, pentru ceilalţi, nu numai pentru noi, VA FI BINE! Auzim tot, zi de zi, de criminali, violatori, hoţi la drumul mare.

La toţi li se spune „români” pentru că trăiesc în România. Poate de aceea ne e aşa frică să ne asociem, să ne încredem în ceilalţi, să ne lăsăm în mâna colectivităţii. Ne gândim: „ Dacă ăsta o fi unul din hoţii sau criminalii, trădătorii de la ora 5?...”

N-avem altă descriere a lor decât că sunt români, că trăiesc undeva în România, aşa că ... cum putem şti cu-adevărat?...

Poate de aceea ne-am pierdut încrederea în noi ca naţie, ca posibilităţi. Nu, dragii mei, Românii nu sunt aceştia! Aveţi încredere unul în celălalt! România suntem noi!

Nu vreau să se întâmple o calamitate ca românii să-şi dea adevărata valoare a unităţii şi solidarităţii lor. Nu vreau ca lumea să aibă nevoie de sacrificii şi din nou, trupurile româneşti care au binecuvântat pământurile astea cu energiile lor, să le ofere! Nu vreau s-aştept ca românul să moară pentru neamţ, francez sau japonez! Nu vreau să moară nimeni, nicăieri.

Nu vreau ca naţiunea română să primească medalii postum pentru vitejia şi dăruirea ei faţă de neamul omenesc!

Vreau să trăim acum, să fim fericiţi şi mulţumiţi în ţara noastră. Fiecare poate face ceva şi când ai posibilitatea să faci bine şi nu-l faci este ca şi cum ai face rău. Nu vă pierdeţi speranţa! Nu degeaba se întâmplă toate!

Undeva un rol avem fiecare.

Daniela Constantinescu 7

www.rostiri.ning.com

ROSTIRI

septembrie 2010

sculptură de Elena Bîrlădianu

Anul 1 – nr.1

Ipocrizia mereu actuală Se

pare că e la tot mai mare preţ ipocrizia. Preţul plătit pentru ei la guvernarea Omenirii e mare.

Ca să devii un ipocrit veritabil trebuie să parcurgi cu seriozitate şi să-ţi însuşeşti existenţial toate "învăţăturile" servituţii voluntare şi pe cele ale prostiei.

Noi am reuşit asta ca specie. Când zbaterea şi efortul de a-ţi păstra stima de sine şi a-ţi consolida conştiinţa şi valoarea de om prin credinţa în adevăratele valori umane şi în necesitatea educaţiei, sunt încontinuu descurajate, iar competiţia nesănătoasă, care condamnă la întrecere om cu om dincolo de limita omenească a mijloacelor şi a scopului, este ridicată prin manipulări 8

grosolane, la nivel de viaţă adevărată, graniţa dintre bine şi rău, valoare şi non-valoare, dispare de la sine sub pretextul supravieţuirii.

Perioadă de criză!!!

Perioadă de recesiune!!!

Unde? În economie? În industrie? Cine a inventat economia? Cine a inventat industria?

Cine a inventat banii? Nu oamenii? Asta e societatea noastră bazată pe consum şi acumulare excesivă, ridicând luxul la nivel de valoare reprezentativă în defavoarea unei reale calităţi a vieţii omeneşti.

Omul o pornise bine ca specie. A descoperit focul şi a inventat roata. Şi apoi, fiinţă vulnerabilă fizic, a descoperit cu www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

ce i-a fost compensată lipsa puterii fizice.

Singura criză importantă care îl stăpâneşte pe om, e datorată faptului că în timp, scriindu-şi istoria, a devenit atât de preocupat de cuvinte, încât a inventat politica şi s-a transformat din om în politician, renunţând la capacitatea lui de a cunoaşte în favoarea necunoaşterii. Pierderea nemuririi şi dobândirea dreptului la cunoaştere s-au rătăcit în inutilitate, iar oamenii au rămas cu speranţa desăvârşirii lor în promisiunea unei alte vieţi, într-o altă lume. De atunci încoace războiul a luat toate formele posibile, până şi pe cea a păcii. Cu o minte sănătoasă şi un suflet curat omul poate aspira la libertate şi ar fi aproape imposibil de manipulat. Frica nu l-ar mai duce în sărăcie, ar descoperi diferenţa dintre conducător şi stăpân, dintre alegere şi obligare, iar el, Omul, la scară de Umanitate, nu ar mai fi în Criză de Identitate.

Umanitatea eşuează sub jugul greu al ipocriziei. Toate invenţiile omului, pornite bine, ajung să facă rău tocmai celor care au crezut în ele. Avem libertatea de a alege, dar nu şi suportul 9

septembrie 2010

judecăţii de a face o alegere corectă. Avem posibilitatea de a fi curajoşi, dar noi ne încovoiem de frică. Se pare că nu mai avem timp să apelăm la dicţionarul păstrător al definiţiilor corecte, ci improvizăm, inventând din mers, alte adevăruri, sub presiunea grabei excesive, a panicii, a lipsei de educaţie şi de cultură.

Concurenţa acerbă dintre noi, la care ne provoacă sărăcia, faptul că am ajuns să nu ne mai putem lipsi de obiecte sau servicii inutile, dând drept de viaţă şi de moarte manifestărilor de vanitate şi orgoliu şi înlocuindu-ne inconştient, dar în totalitate, cu o imagine a noastră, spoită în culori ţipătoare, la care, într-un context real i-am simţi falsitatea, ne reduce la dimensiunea unei virgule şi la lipsa de importanţă a ei din vremea când claritatea cuvintelor nu avea nevoie de împopoţonarea semnelor de punctuaţie ca să nască o epopee.

Cândva ştiam spune adevărul cu un singur sunet, azi am ajuns să nu ne mai înţelegem om cu om, în aceeaşi limbă, folosind o mie de cuvinte.

Cândva gândeam ce să spunem, acum gândim cum să nu spunem în discursuri www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

noastre. Asta e adevărata criză!

Omenirea a descoperit atât de multe încât majoritatea oamenilor sunt ignoranţi, nu ştiu nici cine sunt , nici ce vor, nu ştiu nici cum să trăiască, nici cum să moară, iar din faptele lor omeneşti lipseşte cu desăvârşire omenia. Şi Doamne, ce definiţie frumoasă i-am ştiut da cândva OMENIEI !

Carmen Bulubaşa

ilustrație de Elena Bîrlădianu

adevărurile noastre de frică să nu fim judecaţi şi eliminaţi din turmă.

Ipocrizia ne alungă din identitatea noastră şi noi dansăm cu ochii în soare, ca nişte păpuşi robotizate, sorbind minciuni de pe buzele politicienilor, inoculându-le în fiinţa noastră cu pietate şi ne potolim setea de cunoaştere otrăvindu-ne cu umilinţe, cu renunţări, cu dureri care nu sunt ale

septembrie 2010

10

www.rostiri.ning.com

ROSTIRI

septembrie 2010

ilustrație de Elena Bîrlădianu

Anul 1 – nr.1

11

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Gânduri despre omenie...

M-am

tot gândit ce să pun în locul punctelor...şi aşa înglobez în lipsa omeniei, criza sau răul care dăunează fiecăruia.

Revenirea la preţuirea omeniei este facilitată de aprecierea lucrurilor mărunte sau mari care ne fac fericiţi. Căutarea sinelui pierdut sau rătăcit în puhoiul de informaţii pe care încercăm să le digerăm în grabă, de voie sau de nevoie, dar pe care doar le îndesăm forţat în noi fără să le şi sortăm, uneori pentru că nu avem cum, alteori pentru că ni se pare că nu avem timp, e aproape imposibilă.

Cumva e necesar să găsim o cale să ne oprim din iureşul ăsta nebunesc impus de aşa-zisa criză şi să înţelegem că doar nerenunţând la omenia din noi, putem aspira la o viaţă adevărată.

Politica şi politicienii eu recomand să fie scoase dintre preocupări, întotdeauna politicienii şi lumea lor sunt şi vor fi ceva premeditat lipsit de omenie, dar doldora de interese meschine şi accedere la putere fără scop pentru societate sau pentru om. Promisiunile politicienilor n-au nimic în comun cu neputinţa lor, nici cu putinţa lor, ci doar cu minciuna şi manipularea. Ei mint cu nesimţire şi manipulează cu convingerea că e necesar să o facă, dar ca acţiunile lor să ne facă impotenţi în viaţa pe care ne-o distrug e nevoie mai întâi să ne supună fricii, orice formă ar lua ea, să ne ameninţe, nu viaţa noastră, ci viaţa celor dragi nouă, siguranţa lor, într-atât încât supravieţuirea să devină etalon pentru noi toţi, iar trăirea vieţii să-şi piardă sensul.

O provocare la fericire în plină criză mondială capătă înţeles şi substanţă pentru oricine care ştie să facă deosebirea între o viaţă trăită şi compromisul la care obligă supravieţuirea.

Excesul de neomenie dăunează grav speciei noastre...

Carmen Bulubaşa 12

www.rostiri.ning.com

ROSTIRI

septembrie 2010

ilustrație de Corina Bulubașa

Anul 1 – nr.1

13

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Războiul de imagine Fascinaţia

pentru lumină a fluturelui, doar bătător din aripi, fără alte gânduri decât cele de înălţare, părea că-l hipnotizase pe jazzon.

Se mişca dintr-o parte în alta a încăperii înguste şi întunecate cu fervoare, alungând nervos, cu o bătaie de mână, frustrarea pe care o simţea de câte ori, neatent cum era, se izbea de perete. Dorinţa de înălţare spre cer era atât de puternică încât îşi imagina plafonul explodând sub încăpăţânarea lui de a trece dincolo de micimea lumii în mijlocul căreia fusese sortit să trăiască.

Creator al miilor de culori, rămase încercări de strălucire, eşuate din cauza minciunii care le dezvăluia lipsa de consistenţă şi nerealitate, se simţea pustiit şi mai mult decât atât, fals.

Pornit cândva în căutarea adevărului absolut, minţit de imaginile mişcătoare ale unei reclame la ciocolată, acum simţea toată amăreală eşuării în imperfecţiunea 14

şi finitul omenescului.

Gândurile, miile de gânduri, frânturi amestecate în învălmăşeala dorinţelor neîmplinite se năpusteau asupra lui şi îi strepezeau sufletul, ascuns atent cu multă vreme în urmă. Nici nu mai ştia câtă vreme trecuse de când nu se mai lăsase în voia unei melodii lente, cu alambicări sfâşietoare, golit de ambiţia de a afla adevărul.

Ambiţia asta îi condusese paşii şi viaţa în cele mai întunecate cotloane ale faptelor omeneşti, într-un adevăr pe care nu-l bănuise şi nu-l dorise.

De când pornise în căutarea lui, fusese credincios doar ideii că orice poate fi manipulat, că orice poate fi construit, dărâmat şi reconstruit, că totul e doar imagine şi de confecţionarea perfecţiunii ei depinde totul.

Cam asta îi consumase timpul şi îi umpluse cu amar şi deznădejde viaţa.

Acum voia să alunge toate gândurile, toate gesturile şi ticurile pe care cu atâta înverşunare şi www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

le însuşise.

Credinţa că străduinţa de a-şi contorsiona mişcările membrelor şi ale ochilor, ale întregului trup, de a-şi disciplina dorinţele şi sentimentele, de a-şi perfecţiona mişcările, până într-atât încât să subjuge întâmplările intereselor şi răstălmăcirilor marilor guru ai manipulării, cărora le jurase subordonare necondiţionată, făcuse din el un necunoscut a cărui imagine nu-l mai mulţumea.

Chipurile celor pe care îi convinsese că arta lui e unica soluţie spre o viaţă îndestulată cu de toate, o viaţă râvnită de toţi, îi păreau schimonosite.

Strâmbăturile lor îl scoteau din minţi. Se identifică, pe rând şi deodată, cu toţi, se recunoştea în flecăreala lor searbădă, în zâmbetele aşezate conştient şi atât de corect-perfecte pe faţa lor, în poziţiile rigide ale trupurilor, în mişcările ochilor morţi. Începea unul să strige şi îi apuca pe toţi văicăreală. Vacarmul pe care îl făceau miile de personalităţi, scoase din vadul lor firesc, transformate în imagini străine identităţilor lor, era asurzitor. Încercă să-l oprească dar mai rău se înteţea. Reproşurile şi ura feţelor, ale trupurilor chinuite cu muşchii 15

septembrie 2010

atârnători care nu-şi mai găseau puterea să se prindă de oasele obosite, îl urmăreau din toate părţile, izvorau, cu forţa deznădejdii, din pereţi şi zumzăiau într-un crescendo dureros.

Dar cea mai rea trăire nu era cea a revoltei celorlaţi, ci a Fricii pe care o simţea picurându-şi veninul pe spatele lui.

O recunoştea deşi sperase că o învinsese atunci, demult, când crezuse că alegând biciul manipulării preluase şi frâiele asupra viitorului şi vieţii.

Frica însă, cel mai de temut duşman al său, căpătase din nou chip real, reînviase. Îşi revendica timpul în care fusese forţată să stea îngropată sub atâtea şi atâtea vanităţi şi orgolii. Acum vroia răzbunare. Răbdarea cu care asistase la toate încercările de a fi înlăturată, ascunsă, manipulată ajunsese la sfârşit şi nebunia lui îi vestea momentul de început al unei vieţi de o dulceaţă neasemuită, nesfârşită.

Biet idiot imperfect care din atâta vanitate şi încăpăţânare nesocotise puterea şi adevărul ei! În mod sigur asta l-a pierdut şi acel moment era AICI şi ACUM. Cândva ea, Frica, încercase să-i spună că-i poate fi de ajutor, dar el a înlăturat oferta ei fără să www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

stea pe gânduri. Ba mai mult, a pretins că nu există, că e doar o adiere, o încercare de a-l abate de la drumul lui magic. Nu un munte, nu un zid, ci doar o umbră care doar părea a fi lipsită de densitate, de culoare, de viaţă.

Netrebnicul! Ha! Ha! Ha! Habar nu avea că din cărţi şi din gura unora, la fel de idioţi ca şi el, nu avea cum învăţa despre ADEVĂR. Aşa era construită lumea, aşa erau definiţi oamenii. Să nu se poată împotrivi, să nu poată fugi, să nu se poată ascunde de ea.

Cei care înţeleseseră asta au găsit în ea un camarad, cei care au ignorat-o nu au supravieţuit falsului şi nici minciunii, pierzându-se în căutări sterile.

Imaginea contrafăcută nu contează! Nu există reguli şi adevăruri absolute despre cum trebuie să fie, să facă, să se mişte, să râdă, să plângă, să danseze, să clipească, să vorbească medicul, politicianul, profesorul, chimistul, fata, băiatul, femeia, bărbatul, hoţul, juristul...

Există doar frica să nu fii medic cu imagine de profesor, de jurist sau, şi mai rău, de politician, frica să nu fii profesor cu imagine de hoţ, cerşetor, sau şi mai rău de 16

septembrie 2010

politician, frica să nu fii cerşetor cu imagine de politician , frica să nu fii politician cu imagine de cerşetor, judecător, falsificator, guru atotştiutor.

Există doar frica să nu fii ceea ce nu eşti, ceea ce nu ai cum să fii, pentru că atunci, în toate cazurile, eşti doar un fals, un mincinos, un manipulator şi tot ce culegi e lipsit de sens, viaţa ta e fără rost.

Ca să fii medic, profesor, judecător, pictor, zidar, inginer, e suficient să iubeşti oamenii atât de mult încât să recunoască în tine medicul, profesorul, judecătorul, inginerul, esenţa a ceea ce pari, iar pielea în care stai e adevărată pentru că e pielea TA. Ca să fii politician trebuie să fii un mincinos.

Ca să pari orice altceva ce nu eşti e suficient să nu-ţi fie frică să fii mincinos.

Asta este singura frică a Fricii, dar oamenii sunt prea superficiali şi indiferenţi ca să afle acest adevăr simplu, prea orgolioşi ca să îi accepte puterea.

Oamenii sunt oameni.

Imperfecţi, vulnerabili, ciudaţi, tembeli, visători, artişti, făuriwww.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

tori de vise, cum or fi ei, au o calitate a lor unică : OMENIA. Calitatea asta dacă nu şi-o pierd, or să înţeleagă că nu au cum să aibă vreodată o imagine falsă şi câtă dreptate are ea, Frica, atunci când susţine că le e de folos.

septembrie 2010

Cei care renunţă primii la omenie şi la demnitatea ei sunt manipulatorii.

Pentru ei, FRICA NU MAI POATE FACE NIMIC! Carmen Bulubaşa

Ferma de varani Îmi pare cel puţin ciudat să constat uimirea unora, care până acum, din varii motive, au sprijinit perpetuarea şi înmulţirea acestei specii fără o planificare întru propria siguranţă. Nu pot să cred că doar incapacitatea, poate genetică, de a desluşi reflexia realităţii imediate şi consecinţele pe termen scurt ale actelor dictate de reacţia normală faţă de acestea, au dus atât de repede spre un final cel puţin la fel de uşor de anticipat, ca şi bubele aduse de pojar.... Poate n-au avut pojar sau poate n-au învăţat nimic din experienţa respectivă...

Cred că doar la noi, într-un timp atât de scurt, se pot transforma guşterii în şobolani, şobolanii în hiene şi căpuşele în găuri negre, cu acordul, ajutorul şi susţinerea celor care încep... să se mire.

Scriam cu luni în urmă despre iminenta răsturnare a valorilor, despre rescrierea Mioriţei, despre o nouă ordine ce se va instaura, cu alte reguli, dar cu aceiaşi mânuitori de bici, mai puternici şi mai egoişti. Mai scriam despre importanţa prezenţei la vot, sperând nu neapărat în decimarea lighioanelor mai sus amintite, cât măcar în slăbirea lor, tocmai ca să nu ajungem în situaţia de a întreţine FERMA DE VARANI !

Spuneam la început că îmi pare ciudată mirarea ACELORA... şi asta din cauză că îi consideram iremediabil pierduţi.

17

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Acum înclin să cred că suntem CU TOŢII pe cale de a fi... iremediabil pierduţi.

Dar poate ne ajută de data asta....ca măcar să ştim ceva SIGUR. Marin Ilca

De ce nu cred în CNN? Ştiu, ştiu, v-am spus că eu nu mă uit la televizor şi aşa este – prefer să-mi petrec viaţa în alt fel – dar a fost o vreme în care mă uitam... Şi mă uitam chiar la posturile străine de unde credeam că eu chiar îmi culeg informaţii pertinente şi, de ce să nu recunosc, accentul străin, în special englezesc, pentru care am început defapt să mă uit la BBC şi la … CNN. Dar de-acum trei-patru ani s-au schimbat multe lucruri şi nu mai cred în CNN. Nu cred în CNN pentru că nu pot să cred într-o televiziune unde toţi prezentatorii au faţa ca nişte păpuşi de ceară. Sincer, chiar nu pot să cred că un ziarist e afectat (chiar şi jurnalistic vorbind) de crimele din Bangladesh, când poartă mai mult fond de ten decât mine. Nu-mi plac femeile care arată ca nişte păpuşi gonflabile şi vorbesc afectat.

Nu-mi plac aerele lor de specialiste. Şi până la urmă, de unde ştiu ei ce se petrece peste tot?!… Putem avea încredere în ceea ce ne spun ei, în părerea subiectivă a unui singur om îmbuibat cu clişee şi concluzii deja trase chiar când lucrurile nu s-au petrecut încă?

Dacă cei de la CNN ar veni la mine acasă ca să scrie un articol despre mine, ar spune probabil că sunt: - intolerantă faţă de alte religii deoarece am în cameră o icoană cu Maica Domnului la care mă rog în fiecare seară şi atunci când 18

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

sufletul meu o cere, în preajma încercărilor sau a marilor bucurii; - homofobă pentru că am doar poze cu mine şi cu iubitul meu, pupându-ne şi chiar sunt convinsă că-mi plac băieţii mai mult decât orice altceva; - îmbuibată de învăţături comuniste şi învechite pentru că eu cred în dreptate, în bunătate şi în echilibru, pentru că îi citesc pe Nichita Stănescu, Marin Preda şi Liviu Rebreanu, înapoiată, pentru că îi iubesc pe Eminescu şi pe Creangă la nebunie!!!, absolut inadaptată, pentru că încă mai am în bibliotecă DEX-ul original fără cuvinte gen “aipod” şi “marcheting”; - uşor instabilă psihic pentru că am obiceiul să plâng la filme gen “Pride and Prejudice” sau “Great Expectations”, pentru că ţip când văd un căţeluş drăgălaş şi râd din tot sufletul atunci când fac campionat de “gâdilici” cu frate-miu; - un angajat problematic pentru că am un jurnal în care îmi notez toate impresiile şi trăirile, toate emoţiile care îmi spun că nu serviciul este pe primul plan în viaţa mea. Pentru că nu îmi doresc să fiu o femeie de carieră, ci o femeie frumoasă, sănătoasă şi feminină, şi undeva în viitor o mamă bună şi un sprijin pentru familia mea; - prost îmbrăcată şi demodată pentru că nu port ultima modă de toace care-ţi rup spatele, nici fusta lalea roşie peste strecii mov. Pentru că nu mă dau cu parfumul de 0,00003 ml care costă mai mult decât maşina lui tati şi miroase a cer de … Vinţu de Sus; - orice, dar nu o femeie adevărată, pentru că nu folosesc balsamul cu extract de aur, gelul de duş pe bază de granule de nisip şi nici nu merg la SPA în Thailanda, acolo unde cei de la CNN fac atâtea reclame. Mă întreb oare cu cât s-or fi împrumutat bieţii tailandezi pentru ca americanii să le dea o „notă bună”?… (Sper că nu fac vreo greşeală geo-politică, poate că tailandezii nu au deloc nevoie să se împrumute şi mai ales de la americani, dar aţi înţeles voi ideea FE.ME.III care mă enervează.); - anti-globalizare pentru că am harta României lipită pe dulap, anti-Europa pentru că ştiu că această Românie este ţara mea, pentru că îmi iubesc limba, credinţa şi poporul ciudat din care fac parte; 19

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

- în sfârşit, un pericol social pentru că nu uit niciodată că sunt om, sunt subiectivă în loc de obiectivă, pentru că urăsc oamenii care cred că viaţa se rezumă doar la bani (deşi ai nevoie şi de ei), pentru că nu-mi plac femeile de carieră care s-au masculinizat, pentru că nu-mi place să mă mint şi să fiu minţită.

Sigur, ceea ce am scris eu este o metaforă mai mult sau mai puţin subtilă. Tot ce vreau să înţelegeţi este: Închideţi televizorul acum! Vă va fi mult mai bine.

Ceea ce ni se prezintă la TV este numai o fărâmă din realitate, nu putem şti cum se petrec lucrurile defapt peste mări şi ţări, ce oameni sunt agresaţi, ce oameni sunt terorişti şi ce oameni au cu-adevărat dreptate.

La TV ni se preamăresc tot timpul ideile de adaptare, de modernizare, de globalizare. Până la urmă, ni se cere să renunţăm la toate părerile noastre, să ne placă ceea ce este general acceptat şi efectiv, să devenim nişte creiere goale. Închideţi imediat televizorul!!! Şi până la urmă, cui îi pasă de etichetele astea pe care CNN-ul tot vrea să mi le pună?! Ha, ha, ha!…

Daniela Constantinescu

20

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Perseverenţa prost aplicată Mă

uit la ştirile de la televizor şi mi se par iar şi iar stereotipe. Dacă nu mă pierd în amănunte, ca şi atunci când mă uit printre gene la o pagină tipărită şi nu citesc cuvintele, ci văd doar modelul, constat că sunt absolut identice. Mai mult, sunt aceleaşi ca şi pe CNN, Euronews, pe la americani , japonezi şi ce-or mai fi. Şi sunt sigur că dacă acum 3000 de ani ar fi existat televiziune ar fi fost la fel. Doar pentru că omul nu s-a schimbat deloc de atunci...

Ne facem datoria de cetăţeni, ne alegem conducătorii şi inevitabil suntem dezamăgiţi. Ne facem probleme pentru politicieni, pentru legile pe care le-au făcut, pentru că dorm în Parlament, că au cumpărat nu ştiu ce maşini sau vile, că acum vom intra în UE şi va fi bine pentru toţi... şi ce folos ? Politica e aceeaşi de câteva mii de ani de 21

când avem istorie scrisă ( şi probabil că şi mai demult ).

Toate aceste sisteme politice şi la fel şi cele religioase au eşuat în repetate rânduri de-a lungul istoriei dar noi perseverăm în a le încerca în continuare. Chiar şi războaiele sunt aceleaşi şi din păcate sunt o constantă nelipsită de-a lungul timpului. La ele diferă să zicem doar tehnologia. Nu degeaba „Arta Războiului” scrisă de Sun Tzu în urmă cu 2500 de ani este considerată şi în ziua de azi cel mai bun manual în domeniul militar. Cred că această carte conţine tot ce se putea spune atunci ca şi acum despre firea umană.

Majoritatea oamenilor nu mai este interesată de trecut...

De ce i-ar interesa nişte chestii petrecute acum nu ştiu câte sute de ani?

Ce contează pe unde au www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

umblat legiunile romane acum 2000 de ani?

Adevărul este că trecutul ne guvernează vieţile, suntem frunzele din vârful copacului şi nu putem sta acolo fără rădăcini sau trunchi.

Unora dintre oameni nu le pasă deloc de cei din jur, rănesc, lovesc şi umilesc chiar şi pe cei care le sunt aproape, altora le pasă doar de un cerc restrâns de cunoscuţi şi de familie, dar de ceilalţi deloc şi câtorva, foarte puţini, le pasă de toţi şi ar vrea să fie bine pentru toată lumea, dar ei se pierd între ceilalţi...

22

septembrie 2010

Modalităţile prin care am încercat să ne înţelegem între noi până acum în mod clar nu funcţionează. Cred că ceva ar trebui să se schimbe în modul nostru de gândire, în interior, ca să aibă efect în comportamentul nostru ca specie şi poate că atunci va fi o lume mai bună. Poate cineva, cândva, va descoperi o metodă. Poate doar aşa vom supravieţui ca specie.

Aşa că eu nu mai îmi fac probleme care partid prinde şi care nu locuri prin Parlament. Toţi vor da cu bâta în baltă.

Diferenţele constau doar în cât stropesc!

Radu Bulubaşa

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Asumarea asomării Se

întâmplă în anul de graţie 2010, într-o ţară membră U.E., N.A.T.O., O.N.U., membră în general.

Sigur că asta are mare însemnătate doar în mintea unora, naivi din fire, care după ce au fost prostiţi de politicienii bisericii creştine, zisă şi dreaptă, adevărată şi unică, să pună credinţa pe locurile 5-6 şi să aducă pe primul loc ritualul, procedează la fel cu valorile sociale câştigate cu greu de înaintaşi: democraţie, libertate, dreptul la o viaţă decentă...

Similitudinea între politica bisericească şi politica de stat este atât de vizibilă, încât acestea tind să devină în percepţie, acelaşi instrument prin care se canalizează masele spre minunatele vremuri de la începutul mileniului.

Este hilar să vezi cum milioane de oameni care au trăit sub dictatura "comunismului cu faţă umană" şi care într-un târziu au reuşit (cu sau fără ajutor de specialitate...) să-l lepede, se întorc după douăzeci de ani, vrăjiţi de charisma unuia care găseşte motive de laudă în tot ceea ce orice om cu bun simţ consideră imoral, ca să legitimeze o altă dictatură, de această dată zisă "luminată".

Probabil mulţi consideră că acei care au contribuit la înscăunarea vagabondului de la Cotroceni, merită să suporte toate măsurile de mare vrajă, zise şi de "relansare" economică. În realitate, asistăm la implementarea unui plan diabolic de asomare care o să funcţioneze pe principiul dominoului.

"După mine potopul!" se poate aplica în cazul de faţă la modul de a guverna ceea ce a mai rămas de guvernat.

Asomarea aplicată câtorva milioane de români este cu atât mai crudă cu cât ea nu se produce rapid şi fără chin, ci dimpotrivă, este o moarte lentă şi sadică.

23

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

ilustrație de Elena Bîrlădianu

Guvernul, incapabil să renunţe la jaful general la care s-a dedat în ultimii ani, parte pentru a-şi plăti datoriile electorale, parte pentru a-şi burduşi în continuare visteria personală, consideră că e mai convenabil să-şi condamne propriul popor la moarte decât să-l scoată la liman. Şi ce dacă acele câteva milioane de pensionari nu o să-şi mai poată asigura traiul zilnic, nu o să mai poată urma tratamentele care îi ţin în viaţă, nu o să mai poată să-şi întreţină casele câştigate după o viaţă de muncă?

Probabil că asta este şi ideea...

Dacă dispar câteva milioane, se rezolvă o mulţime de probleme: nu se mai plătesc o mulţime de pensii, se iau cu japca o mulţime de case, de către bănci şi Stat, se fac economii importante cu sistemul sanitar, cu ajutoarele pentru bătrâni, pentru că oricum nu mai sunt de folos. Şi ca să ajute şi mai mult economia, se distruge învăţământul şi cercetarea.

Exodul medicilor, şpăgarii naţiunii (!), o să ducă la reformarea sistemului medical, în sensul că doar cei cu mulţi bani vor mai avea parte de servicii medicale, ceilalţi pot să crape.

O semnătură, o ştampilă, o clipă de rătăcire... lucruri neînsemnate care pot costa în anumite situaţii, viaţa a milioane de oameni. ŞI CE DACĂ? SCAPĂ CINE POATE...

Marin Ilca

24

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Veninul din noi Un

subiect de actualitate, dacă ne gândim la tot ce se întâmplă în jurul nostru, dacă observăm că, pe zi ce trece, suntem tot mai trişti , mai singuri, mai împotmoliţi în întrebări la care nu găsim răspuns.

Căutam în străfundurile minţii mele soluţii care să-mi împrăştie dezamăgirea şi spaima aduse în suflet de mulţimea de veşti sinistre despre un codex alimentar, despre eşuarea justiţiei noastre în raţiuni lipsite de valoare, despre risipirea măreţiei din menirea educaţiei, despre prejudecăţile care ne apasă mai mult decât pe părinţii noştri.

Dureroase toate astea, dătătoare de spaime şi dezordine, de parcă am fi ajuns deja, ca specie, în plin haos, acolo unde, chiar dacă realizăm pericolul, suntem neputincioşi în a mai găsi soluţii sau putere de a le lua pas cu pas pe toate, fiecare unde poate, fără egoism, fără orgolii, fără frică, pentru a le pune pe o traiectorie şi a le da un rost celor bune şi pentru ca să le anihilăm pe cele rele. Toate gândurile mele se opreau ca lovindu-se de un zid, de aceeaşi veşnică neomenie, înlocuitoarea de actualitate a omeniei din noi.

De fapt, întrebându-mă într-una de ce merg toate astea din rău în mai rău, leam concretizat într-o singură întrebare: "De ce omul nu mai este bun?"

Sunt convinsă că un răspuns adevărat la această întrebare ne-ar dezvălui şi soluţia prin care, toate aceste meniri ale omului, prinse în profesii, ar ajuta la resuscitarea întregii paradigme actuale în ceea ce priveşte calitatea vieţii speciei noastre.

Carmen Bulubaşa

25

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Ploi...

Aşa

este, AFARĂ PLOUĂ! Partea care ne afectează cel mai mult, e că plouă şi ÎNĂUNTRU. Afară plouă cu invective, cu neruşinări, cu minciuni, cu promisiuni deşarte, cu decizii care ne scufundă...

Cineva trebuie să dea alarma pentru că plouă şi înăuntru! Plouă ÎNLĂUNTRUL nostru, al fiecăruia!

Am fi acceptat toate măgăriile pe care le fac cei de la putere, dacă nu ar fi adus această atitudine la un nivel inacceptabil chiar şi pentru o ţară bananieră fără banane, pentru că aşa suntem noi: doar atunci când pe ecranul ceasului este deja ora 12, ne trezim că trebuie reparat acoperișul.

Suntem culmea! Încercăm să inventăm ceasul cu 28 de ore? Pentru ce?

Ca să mai tragem de timp, în speranţa că se va găsi cineva până la urmă să ne impună "mintea românului cea de pe urmă"?

Ar fi fost minunat ca jocul de-a politica să nu ne afecteze. Probabil, la nivel de naţiune, ne gândeam că trebuie să fim în rând cu lumea şi să avem nişte băieţi pe care să-i putem prezenta drept: Preşedintele României, Guvern, Patronate, Sindicate....şi restul.

Puerili cum suntem deja văzuţi de restul lumii, ne gândeam poate că am rezolvat problema şi ne putem vedea de-acum de treabă. Fals! Am eşuat lamentabil şi previzibil. În criza actuală (mă refer la cea morală), încă mai purtăm discuţii despre legitimitatea actelor Guvernului şi ale Preşedintelui!

Suntem nişte... deosebiţi! Ce bine ar fi fost dacă această deosebire faţă de restul lumii ar fi fost în alt registru... AFARĂ PLOUĂ Marin Ilca

26

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Şi ploi...

Plouă întotdeauna când transmiţi în orice mod o parte din tine spre ceilalţi, întru împlinirea lor şi a ta. Ploaia ce vine de la tine este una a fertilităţii şi a dorinţei de comuniune cu toţi cei care gândesc în pace, de aceea este o ploaie curată şi binefăcătoare.

Desigur, fiecăruia ni se întâmplă să revărsăm şi ploi potopitoare, potenţiale dezastre.....şi pentru noi şi pentru alţii, dar e bine dacă reuşim să le colectăm înainte şi să le filtrăm. De cele mai multe ori, când reuşim să facem asta, acea ploaie potopitoare se transformă în ploaia benefică, cea de care ne bucurăm cu toţii.

Nu zăgăzui torentele curate pe care le porţi în suflet, ca să nu păgubeşti, din sfială sau din teamă, seminţele ce le aşteaptă întru rodire.

Marin Ilca

Sunt Mă

gândesc că sunt... şi ăsta este sensul fundamental al tuturor lucrurilor. Este elementar. Acest adevăr al fiinţei mele l-am simţit prima oară citind Mioriţa, când un sentiment ce îmi depăşea capacitatea de înţelegere şi cuprindere emoţională mi-a umplut tot sufletul.

Eram copil şi a fost ceva ce nu am putut rosti. Apoi am trăit acelaşi sentiment citind Eminescu. Şi Meşterul Manole. Şi mulţi ani după...

Blaga sau Noica. Valorile s-au răsturnat, am trăit o perioadă anarhică şi mi s-a împlântat în minte negarea legitimităţii acelei trăiri. Dar e acelaşi sentiment care se trezeşte în mine spontan când urc Bucegii, când am urcat Ceahlăul sau am străbătut ţara până la Oradea, prin Braşov şi Sibiu.

27

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Nu e sentimentul de patriotism, nu e clamarea unei naţionalităţi.

E un EU SUNT parte din tot ce mă înconjoară. Iar aici e matca şi hrana acestui EU SUNT. Radio Guerilla acum ceva timp susţinea că Mioriţa este dovada resemnării înscris e în genele românului, dovada laşităţii sale. Şi ce propagandă să dovedească asta! Pentru mine Mioriţa e Coloana Infinitului care nu se materializase încă. Un om în faţa unei lumi.

Suntem conştiinţe ale unui suflet ce cuprinde lumea. Acesta este arhetipul identităţii noastre, pe care ni l-au sădit în gene strămoşii noştri.

De aceea s-a trezit constant în conştiinţele atâtor mari români, ca Eminescu, Enescu, Porumbescu, Grigorescu, Brâncuşi, Blaga, Noica... şi nenumăraţi alţii. De aceea s-a trezit în conştiinţa mea când nici nu ştiam cine sunt ca individ. Era acolo înscris şi era mai puternic decât mine. Iar când am negat acest sentiment, am trăit durerea dezrădăcinării, a lipsei de sens, am devenit un pacient borderline între tragic şi comic. Am devenit individul anomic al lui Durkheim. Nu cred în naţionalism, ci în libertatea de a-ţi trăi fiinţa. Iar fiinţa mea poartă amprenta miilor de generaţii ale Mioriţei.

A voastră nu? all that rain

28

www.rostiri.ning.com

ROSTIRI

septembrie 2010

foto: Giulieta Marin

Anul 1 – nr.1

Ei, şi...? ....şi mergem înainte! Ştiu că e cel puţin supărător pentru Cei Câţiva, dar asta este...

Cu siguranţă e şi de neînţeles, cum şi de unde mai pot să-şi găsească resurse şi energie "anumite elemente" care să iasă din tipar, să rescrie "programul" şi să facă faţă asediului. Vestea proastă e că s-ar putea întâmpla să-i trezească şi pe ceilalţi sau măcar pe suficient de mulţi dintre cei adormiţi şi să le strice Minunatul Plan.

De bună seamă, zarurile încă nu au fost aruncate..... sunt doar pregătite. Tindem să măsurăm lumea (ce eroare!) în funcţie de timpul nostru ca indivizi, mărginiţi de speranţa de viaţă lucidă, mult prea îngustă pentru planuri mult prea măreţe. Tindem să devenim copleşiţi de marea de oameni de care credem că depindem, simţind diluţia propriei entităţi în societatea extinsă, diluţie care ne face să ne considerăm 29

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

propria existenţă neesenţială în făptuirea Binelui.

Una dintre metodele Răului este inducerea sentimentului de neputinţă, iar cei copleşiţi de acesta capitulează, în cel mai bun caz considerând conceptul de Fatalitate o regulă ce guvernează Devenirea, iar în cel mai rău caz ajungând să devină chiar instrumentele prin care se implementează starea de "netrebnicie"(vezi Noica – sensul nespus al cuvântului).

Cartea ne spune că acolo unde nu este ispită nu este nici virtute, deci este normal să găsim virtutea în lumea noastră cea plină de păcat.

Trebuie doar să o căutăm, făptuind binele în toată lucrarea noastră, fiind conştienţi că avem capacitatea de a izbândi şi slăbiciunea de a pierde... lupte, nu războiul!

Marin Ilca

M-am săturat să trăiesc în lumea proştilor! Înţeleg că

şi proştii au dreptul să trăiască, dar dacă nu-i monitorizezi şi nu-i opreşti la timp ajung să nu te lase ei să mai trăieşti.

Ce fel de viaţă e cea în care oameni limitaţi de propria lor vanitate şi frică de schimbare, chiar dacă schimbarea e în bine şi spre binele lor, îşi arogă dreptul de a te ţine şi pe tine în loc doar ca să nu-şi piardă ei locul pe piedestal? Egoismul şi lenea lor e supărătoare, doare o întreagă Umanitate şi nu numai atât, ci şi costă o întreagă Omenire. Risipa de inteligenţă, anihilarea ei, face victime din vizionari şi condamnă la haos şi crize de tot felul.

Asta se întâmplă pentru că oamenii care manevrează pârghiile economiei într-un stat, pe un continent sau chiar în întreaga lume sunt oameni proşti, limitaţi şi fără valori.

30

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Au ajuns să deţină puterea asupra şanselor furând, minţind şi excrocând, comportamente care n-au fost şi nu vor fi niciodată apanajul oamenilor dezgheţaţi la minte, a acelora care gândesc pentru binele oamenilor.

Singura forţă a acestor împiedicaţi în evoluţie şi stagnanţi în involuţie este agresivitatea. Urlă, ţipă şi inventează noi şi noi metode de chin şi asuprire prin care să intimideze şi să distrugă orice valoare, orice schimbare.

Când o să ne săturăm de ei şi o să îndrăznim să-i punem undeva de unde să nu mai poată intoxica, otrăvi şi distruge tot ce întâlnesc în cale?

Cât mai e nevoie să sape în şansa noastră şi să sece din puterea noastră până când o să fim în stare să spunem: GATA! LA COLŢ CU VOI!?

Eu m-am săturat de ei!

Carmen Bulubaşa

Scrisoare de dragoste anonimă

...ştiu că mă repet, dar simt nevoia să făptuiesc din nou binele pentru tine, pentru ei, poate un pic şi pentru mine...

Am fost certat deseori pentru această risipă şi miam promis de multe ori să nu o mai fac, dar....sunt prea slab sau prea tare sau prea altfel... Toţi cei învăţaţi spun pe drept cuvânt că extremele nu sunt cele mai bune căi de ales... sau de cules...nu mai ştiu sigur, dar e cert că în general nu sunt bune, zic ei... şi că virgulele se pun într-un anumit fel... şi într-un anumit loc... şi că dacă tragi în soare e posibil să nu-l atingi ... chestii încă nedemonstrate sau nepatentate, nu mai ştiu sigur.

Mă rog, zicea cineva că ADEVĂRUL nu există, dar că există în 31

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

schimb ADEVĂRURI... Cine ştie ce a vrut să spună prin asta, poate nu a vrut să spună nimic, poate că a vrut să zică ceva... poate nici el nu ştie ce.

I s-o fi năzărit aşa, ca o melodie ascultată vrând-nevrând, o bucată de vreme, care revine netam-nesam, atunci când nici nu te aştepţi, să te forţeze să o fredonezi, cu toate că nu o placi, dar ai sentimentul că dacă te laşi în voia ei o suprimi şi scapi... Şi clipele trec şi fac minute, iar minutele trec şi ele făcând ore şi de bună seamă orele fac şi ele ceva, în afară de faptul că trec, asta se pare că e un fel de regulă, iar eu mă mir că încă făptuiesc ceea ce cred că e bine....

Marin Ilca

România şi Poporul Ales

România

pentru mine înseamnă „mama”. Înseamnă „acasă”. Înseamnă Bucureştiul pe care îl iubesc indiferent de ce zic alţii, înseamnă limba asta în care scriu şi gândesc, înseamnă cântecele populare pe care le asculta bunica mea. Acum ea nu mai e, aşa că de câte ori o aud pe Ioana Radu cu „ Mai vino seara pe la noi” îmi retrăiesc copilăria.

Bunicii mei erau oameni simpli (nu ştiau ce-i aia vacanţă în străinătate, credeau în bunul simţ al vecinilor şi din tot sufletul, cu toată tăria, că telefoanele mobile sunt „unealta diavolului”.

32

Râdeţi, ştiu! Aşa râdeam şi eu. Dar acum când văd că telefonul mobil e ca un fel de ochi care mă urmăreşte peste tot, ca un radar, parcă încep să-i înţeleg.). Bunicii mei erau oameni simpli. Educaţi.

Frumoşi şi dragi, cum sunt toţi bunicii şi părinţii noştri. Ei iubeau România şi ascultau muzică populară. De fiecare dată când o ascult şi eu mă gândesc: „De ce un popor atât de valoros şi sensibil are soarta asta?... Merităm fericire şi bunăstare, merităm să ne bucurăm de toate frumuseţile astea, ca spiritul nostru poetic să se dezvolte pe deplin şi totuşi asta nu se întâmplă... Suntem poporul ales www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

de Dumnezeu oare? Ispăşim vreo vină poate?... Sau trecem printr-un proces de purificare?... ” Am înţeles demult că o ţară aşa înzestrată de la Dumnezeu e râvnită de mulţi care vor să-i fure bogăţiile. Am înţeles demult că oamenii noştri simpli, dar frumoşi şi fericiţi, sunt invidiaţi de cei mai „civilizaţi”, care nu pătrund motivul mulţumirii noastre, care nu au parte de fericire în familie, iar toată viaţa lor se reduce la „carieră şi bani”. Am înţeles chiar că există undeva nişte oameni (oameni, că nu pot să cred că sunt draci printre noi!), nişte oameni incredibil de frustraţi, de superficiali, de complexaţi, care se amăgesc cu ideea că ei conduc lumea şi care pregătesc planuri de mărire pentru o naţie sau alta în detrimentul celorlalte popoare. În ziua de azi, sintagma „poporul ales” mi se pare total depăşită. Nu, e clar că nu te-a ales nimeni! Viaţa e atât de grea, atmosfera atât de poluată, natura se întoarce împotriva noastră din cauza noastră, încât tu nu mai ai loc să fii... poporul ales. Nu mai ai loc pentru că acum şase mii şi ceva de ani cineva ţi-a spus aşa ... poate pentru că atunci erai umil şi cunoşteai înţelesul comunicării cu Dumnezeu, iar acum te-ai transfor33

septembrie 2010

mat într-o maşinărie de manipulare a lumii şi conducere a ei spre autodistrugere.

Nu, nici tu nu eşti „poporul ales”, pentru că faci filme care prostesc o lume întreagă, inclusiv poporul tău, pentru că mănânci fructe şi legume de cauciuc care-ţi umflă oamenii precum baloanele, pentru că tinerii din ţara ta se droghează şi aşa ceva e la modă, pentru că oamenii tăi au uitat sensul dragostei şi se împerechează ca animalele. Tu nu eşti poporul ales pentru că omori zeci, sute, mii de oameni nevinovaţi, de copii şi femei, după care te duci în ţara lor şi te numeşti salvatorul lor. Nu, tu nu ai puterea fiindcă deţii corporaţii de televiziuni, radiouri şi ziare!

Nimeni nu crede în păpuşile de plastic care ne spun că omori oameni pentru a aduce pacea. Nu, nu cred nici despre tine că eşti poporul ales, doar pentru că te afli la tribuna aceea de unde vorbeşti despre un continent semi-unit, semi-omogen şi te crezi inteligent pentru că proştii stau şi te ascultă.

Stai liniştit, nu te ascultă nimeni! Nu te crede nimeni, doar maimuţoii tăi care-ţi şterg pantofii şi se gudură pe lângă tine în aşteptarea unei firimituri din banii www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

furaţi locuitorilor din ţări întregi.

Nu, tu chiar nu eşti poporul ales pentru că ai descoperit maşina mai devreme, pentru că mănânci fulgi de ovăz cu lapte în timp ce noi avem cai care mănâncă asta, cai cu patru picioare pe care-i folosim uneori pe post de maşină.

Nici tu nu eşt i poporul ales, pentru că ai fost mare cuceritor şi ai dat nu-ştiu-ce formaţie de pletoşi asexuaţi cu voce de fete, pentru că ai o babă care-şi spune regină şi un prim-ministru, pardon, fost prim-ministru care are pe conştiinţă mii de copilaşi fără chip, fără mormânt.

Nici noi nu suntem poporul ales. Dar am putea fi după câte am pătimit. Aş vrea să văd odată un film despre suferinţele românilor, despre persecuţiile pe care le-am trăit noi şi cum am reuşit să rezistăm, să devenim mai puternici, să ne unim în jurul familiei şi al credinţei noastre. Aş vrea să văd că cineva recunoaşte toţi oamenii de valoare pe care i-a dat ţara asta, câţi străinezi s-au pricopsit de pe urma noastră, pe câţi am iertat şi pe câţi i-am ţinut în spate.

Aş vrea să văd că cineva recu-

34

septembrie 2010

noaşte rolul acestui popor nobil, benefic, modest şi umil, drăgăstos ca un mustăcios de care nu te poţi abţine să nu te îndrăgosteşti. (Întotdeauna mi-am imaginat românul tipic brunet, cu nas de vultur, opinci în picioare şi mustaţă galeşă. Ce vreţi, m-am uitat la prea multe filme!... ) Dar după câte am suferit, e timpul să ne trezim!

Popor ales sau nu, e timpul să ne scuturăm de praf, să ne spălăm fruntea şi să spunem: „ Da, sunt român şi sunt mândru de asta! Da, sunt sărac dar n-am ce-i face!..

Dragostea şi familia sunt mai importante pentru mine decât orice joburi. Da, nu sunt un om de carieră, pentru că de fapt sunt un om, nu un robot. Da, sunt un român fericit chiar şi cu puţin, cu foarte puţin şi în ţara mea eu sunt poporul ales şi am dreptul să trăiesc aşa cum vreau!... N-o să ajung sclavul tău doar pentru că ai tenişi sau maşină mai scumpă ca a mea, ţara mi-o păstrez mie şi copiilor mei!...”Aşa să le spunem.

Noi să credem asta şi aşa va fi!

Daniela Constantinescu

www.rostiri.ning.com

ROSTIRI

septembrie 2010

ilustrație de Elena Bîrlădianu

Anul 1 – nr.1

Vocile Voci şi voci: Vocile din capul meu, vocile din capul altora, vocile celorlalţi, pe care nu vreau să le aud sau pe care le aud dar nu vreau să le bag în seamă! Un amalgam de energii care circulă în jurul meu sau prin mine şi-mi tot şoptesc aiureli despre metode elucubristice despre fericirea absolută, despre bunăstarea absolută, despre cum şi ce face universul pentru noi, despre cum noi suntem principalii vinovaţi în tot ceea ce se întâmplă, vinovaţi pentru binele şi răul nostru. Şi zic bine ”vinovaţii”, chiar şi când e vorba de cele bune, pentru că şi atunci sentimentul care ne invadează, pe lângă fericire, este cel de vinovăţie, de teamă.

Voci şi voci Unele stridente, pline de pretenţii, sticloase şi reci, altele abia murmurate, obediente, tânguitoare . Şi unele şi celelalte, oricum nu spun 35

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

nimic, dar apar şi ele chemate de dorinţa celor şterşi de a se băga în seamă visându-se importanţi şi a celor importanţi care se simt şterşi. În lumea noastră şterşii şi stridenţii nu sunt auziţi, iar importanţa lor se pierde într-o ordine a lumii născută artificial, imaginată adevărată, crezută importantă şi sperată să devină împlinită.

Voci şi voci Mă hărţuiesc şi mă învăluie într-un puhoi de întrebări la care nu apuc să răspund. „..De ce”-urile sunt cele mai multe şi cele mai presante, dar nu sunt deloc simple, ele au în urmă lor judecăţi mai mult sau mai puţin de valoare. Unele sunt pline de ură, altele de invidie, dar din toate răzbate aceeaşi neputinţă asurzitoare. Încerc să le ordonez, să le ierarhizez, retezând din importanţa cu care au fost enunţate, din răutatea cu care au fost plămădite, din ignoranţă sau indiferenţa cu care le-au înzestrat cei care le-au dat viaţă.

Voci şi voci Fac un zgomot asurzitor, dar tot timpul rămân surprinsă că le aud doar eu. Ceilalţi par amorţiţi. Se mişcă cu încetinitorul, în reluare, dau din mâini, din cap, dar corpul lor şi mai ales mintea lor rămân pe loc, în acelaşi loc, nu avansează, nu dau înapoi. Vocile lor nu urcă, nu coboară, dar nu tac, doar se tânguie aiurea.

Voci şi voci Încercând să resusciteze o omenire căzută în dizgraţia naturii decartează cuvinte mari în fraze pompoase doritoare să transmită mesaje şi mai grele decât costul lor în bani. Vor să convingă că investiţia într-un carton lucios certifică prin ştampilă abilitatea posesorului de a inocula maselor inerte direcţia adevărată spre construcţia merituoasă a vieţii.

Pe zi ce trece sunt tot mai mulţi aceia care aderă la politica formării mulţimii de aspiranţi la fericire absolută şi bunăstare şi mai absolută. Nimeni nu produce, dar toţi vor să vândă. Vând vorbe, voci şi gesturi. Vând miere şi condamnă mătrăguna neştiinţei despre vieţuirea adevărată.

Voci şi voci Una mai doctă decât alta şi toate la un loc mai învrăjbite împotriva necunoaşterii sau a încăpăţânării limitelor de a fortui existenţa fiecăruia şi a tuturor deopotrivă. Toate sunt scumpe şi nu se aud decât după ce 36

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

zumzetul banilor îşi face vizibilă prezenţa. Rânjetul banilor le animă dintr-o dată. Ca la o comandă fermă, vocile purced să-şi turuie învăţămintele presărate cu gesturi construite, studiate şi identice cu indicaţiile din manualele despre adevăruri folositoare. Încredinţate că negociază oferta făgăduinţei fericirii repetă insinuant cuvinte memorate conştient.

Voci şi voci Oribilele strategii de însingurare la nivel de omenire motivate murmurat de voci tocmai prin nevoia de comunicare a fiecărui individ sunt inoculate pervers de specialiştii în înţelepciunea economică a naţiilor cu ajutorul dogmelor sfinte măsluite de preasfinţiţii înţelepţi ai religiilor.

Ascetizarea forţată a maselor prin inducţia sărăciei ca şi condiţie a vieţii nobile e recomandată ca soluţie de înălţare a spiritului uman până la cer sau chiar mai sus de către cei care îşi lălăie zilele într-un lux oripilant sfidând definiţia ipocriziei prin valorile obeze ale parveniţilor îndestulaţi rămaşi ancoraţi în faptele şi actele care i-au consacrat.

Vocile Dispar din mine, din capul meu, din jurul meu, alungate de vocea mea clară , răspicată şi hotărâtă să îşi ocupe locul care i se cuvine. Mi se pare familiară şi mă simt bine cu ea. Dispar şi angoasele şi întrebările şi e timpul să o iau în serios, pentru că vocea mea e serioasă şi nu ţine seama de născocirile implementate de pseudo-elite celorlalte voci. Am crescut odată cu ea şi ea odată cu mine. De la ea ştiu că într-o lume a fricii, corect e să râd când râd, să plâng când plâng, să iubesc când iubesc, să învăţ când învăţ, să judec când judec, să nu mă tem când mă tem şi să nu amestec toate astea încât să ajung să nu mai ştiu ce fac, cine sunt, spre ce mă îndrept, pentru că atunci Voci şi voci Mă hărţuiesc şi mă învăluie într-un puhoi de întrebări la care nu apuc să răspund, iar timpul vieţii mele trece degeaba...

Carmen Bulubaşa 37

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Atât de prezentul „trebuie” ...Încă mai cred, de fapt cred asta de foarte puțină vreme, în sensul că e proaspăt descoperit, că felul în care ne purtăm e dictat de tensiunea dintre acei doi „trebuie” prezenți și activi în viața fiecăruia (dacă cineva a scăpat de vreun ”trebuie” ori e foarte bine, ori e foarte rău): un trebuie pe care ni-l impunem și un trebuie care ni se impune.

De aici și libertatea pe care o simțim a noastră sau îngrădită, modul de relaționare cu ceilalți al căror trebuie îmi convine sau nu, depinde de acel trebuie pe care mi l-am impus eu și de acel trebuie care s-a impus undeva, în interiorul meu. În același context putem vorbi despre imaginea de sine, de Eu și Supraeu și, de ce nu, de fericire.

Nu știu dacă trebuie să ne analizăm într-una ca să înțelegem despre ce e vorba, dar tare ar fi sănătoasă concordanța şi sincronizarea acelor trebuie care acționează în viețile noastre. Ar trebui să le înțelegem sursa, autorizată sau nu, și să îi așezăm în ordinea corectă.

Poate că și asta face parte din ceea ce ne spunea cândva un om de treabă: „vegheaţi”... Na, că alunecai în teologie și nu știu dacă trebuia...

Oricum, cineva cu înclinații statistice ar putea să îmi spună și mie de cîte ori am folosit „trebuie” în textul ăsta. Ar fi fain, dar nu trebuie neapărat...

Silviu Dachin

38

www.rostiri.ning.com

ROSTIRI

septembrie 2010

foto: Giulieta Marin

Anul 1 – nr.1

Măreţia României Sunt oameni care caută măreţia României în clădiri somptuoase, nume pompoase de străzi sau oraşe şi bineînţeles, în civilizaţia poporului. Dintre aceşti oameni făceam parte şi eu. Capcana de a compara ce e „al nostru” cu ce e „al lor” mi-a apărut mereu în minte când mă gândeam la valorile estimabile ale României, dar de curând mi-am dat seama de ceva. Măreţia României este în lucrurile pe care nu le au celelalte popoare. Probabil că n-o să egalăm niciodată Parisul, suntem prea mari iubitori de câini comunitari şi prea filosofici, prea haotici, pentru un oraş al cărui străzi să pară ramuri ce pleacă din acelaşi trunchi. N-o să egalăm niciodată Italia în oraşe şi statui frumoase, romantice, de unde să hrănim porumbeii.

Porumbeii noştri se odihnesc 39

pe blocuri gri şi îndură cu noi parfumul greu al unei dimineţi ceţoase şi poluate de octombrie.

N-o să fim ordonaţi precum nemţii niciodată, e cazul să ne împăcăm cu asta!... Dar vom fi noi înşine, în felul nostru de care, de câţiva ani încoace atâta ne place să ne fie ruşine!...

O să fim noi înşine, Românii, aşa cum nemţii nu pot să fie. O să găsim măreţia acolo unde nimeni n-o caută şi nimeni n-o vede. O să găsim dragostea printre oameni care n-au din ce trăi, dar au pentru ce.

O să găsim copii care încă mai cred în Moş Crăciun, deşi televizorul a făcut totul pentru a le dovedi contrariul.

O să găsim măreţia nostră la munte, acolo unde numai cerul ne vorbeşte, o s-o găsim pe chipul www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

unui om care s-a resemnat cu toate nenorocirile acestei vieţi nu întrun mod laş, nedemn, ci în felul acela care ne face să înţelegem că mai mult decât dăruind dragoste şi fiind oameni de omenie, nu prea putem schimba lumea.

O să găsim măreţia noastră românească în cântece care sună frumos fără să fi câştigat vreun premiu la MTV. Ştiţi, sunt cântecele acelea care ne fac să plângem oriceam face, oricât de dependenţi de I-Pod sau maşină suntem.

Măreţia noastră stă chiar în imensa noastră simplitate!

Păcat că pe lângă ea stă şi multă, multă modestie.

Dragostea pentru ce e frumos pe lume s-a transformat în admiraţia fără margini pentru ce e străin şi chiar respingerea a ceea ce e Românesc.

Dar nu e corect aşa.

Nici faţă de noi... Faţă de noi – mai aveţi nevoie şi de altceva?... Perfecţionişti precum unghia înfiptă în carne, ne dor toate defectele noastre, dar împodobim tot ce e nou şi exotic într-o aură fermecată care numai lui Dumnezeu i s-ar cuveni.

40

septembrie 2010

Ne facem că uităm valorile, iar tinerii noştri artişti sunt timizi, speriaţi, atenţi să calce numai pe urmele deja bătătorite, pentru a se înscrie în modernul artei contemporane. Şocăm fără să ne dăm seama, de teamă că simplitatea noastră ar putea plictisi pe cineva.

Cine este acel cineva, un ochi necruţător care ne priveşte mereu şi ne sancţionează defectele?! Cine să fie, DACĂ NU NOI?!

Noi. Noi. Noi. Când ne vom recăpăta oare simţul valorii proprii?...

Sigur, e greu să te crezi valoros când toată lumea-n stânga şi-n dreapta te arată cu degetul, când tatăl îşi arată fiul, fiul tatăl şi aşa mai departe. Ne furăm singuri căciula, ne dăm singuri cu rigla peste degete, tot noi ne punem guma-n păr!! Ha, ha, ha! Ce glumă proastă de douăzeci şi ceva de ani! Dar până când, vă întreb??

Când ne vom trezi iubind mai mult ceea ce este aici, decât acolo, altundeva?...

Numai ACASĂ putem fi fericiţi. Iar Acasă este România.

Daniela Constantinescu www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Curca de pe steag Eforturile conjugate depuse cu abnegaţie de clasa politică în general și de "portocala marinată" în special, transformă mesajul imprimeului de pe steag.

Din interior se vede mai greu, bârna fiind prea aproape de ochi și orgoliul național strălucitor până la orbire, ca să lase loc unei analize obiective asupra situației hilare în care se bălăceşte țara, dar în ochii celorlalți suntem exemplu pentru cum nu trebuie să ajungă o națiune. Probabil din rațiuni diplomatice, nu apare lângă tot ce se transmite informațional legat de România, atenționarea: "Evitați contactul!", dar cu siguranță sunt mulți cei care înțeleg mesajul.

Bulversați de bombardamentul informațiilor din lumea politică dâmbovițeană, cu întreg spectacolul trist regizat și pus în scenă de oamenii politici, trăind mereu cu sabia cuiva deasupra capului și cu picioarele călcând pe cărbuni aprinși, majoritatea românilor acceptă mutual, poate și resemnați (e o boală genetică la noi), ultimul loc în partida națiunilor, la secțiunea lucrurilor bune și se bat pe locurile fruntașe pentru ceea ce nimeni nu-și dorește.

Sunt aproape convins că va să treacă încă multă apa pe Dâmbovița până când o să apară acel Mesia al neamului, care dacă nu o să reușească să-i facă pe toți românii milionari în euro, măcar să trimită curca de pe steag în cotețul istoriei și să repună în drepturi însemnele patriei.

Pentru că sceptrul nu e pentru spart nuci și nici sabia pentru hăcuit copane!

Ilca Marin

41

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

42

ROSTIRI

septembrie 2010

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Adevăruri simple Noi suntem ceea ce am devenit.

Noi suntem vinovaţii trişti din poveştile noastre eşuate în dezamăgiri sau cei care am descoperit că dezamăgirea e la fel de valoroasă ca şi izbânda şi că ele alcătuiesc aceeaşi săgeată călăuzitoare cu două sensuri.

Pentru lipsa sau nu a demnităţii, pentru pierderea sau câştigul stimei de sine, pentru tristeţea sau bucuria noastră , pentru evoluarea sau îmbătrânirea noastră timpurie, există o singură şansă, care se constituie în ceea ce şi cum alegem să facem. Aşa am inventat întrebarea:”De ce?” şi am îngropat-o pe cea care ne da răspunsul: „De ce nu ?” în prejudecăţi pe care le-am dat drept de adevăr.

Câtă vreme, folosindu-ne ingeniozitatea, apelăm la ipocrizie ca să ne îngropăm valorile şi crezurile şi acceptăm ca stare de normalitate frica şi indiferenţa, rezultatul experienţei noastre este dezamăgirea. În lumea noastră au fost şi sunt şi oameni buni şi oameni răi.

Rostul lor a fost şi este acelaşi. Cei buni ne conduc înainte spre descoperirea rostului nostru, cei răi ne îndrumă spre dispariţie, spre autoîngropăciune. Din care categorie facem parte este alegerea noastră.

E un adevăr care prin simplitatea lui a devenit de neînţeles.

E greu să ne dăm seama că, acceptând să facem primul compromis, chiar din nevoia de a face pace sau sub presiunea spaimei, acceptăm de fapt să devenim victime. Poziţia de victimă atrage întotdeauna mila semenilor noştri şi unii din noi au atâta nevoie de ea ca să fie acceptaţi, să se simtă ai cuiva, să creadă că nu sunt singuri, încât încet îşi pierd din vedere scopurile, dorinţele şi îşi alungă din suflet crezurile.

Dar conflictul rămâne al nostru, problema face ravagii doar în viaţa noastră. Mila pentru tine sau faţă de ceilalţi, insultă fiinţa interioară a fiecăruia .Mila celorlalţi ne hrăneşte artificial judecata, dar nu ne alungă durerea. Prin mila lor, cei slabi, îşi exercită puterea asupra tuturor.

Respingând-o, cu orgoliu sau cu vanitate, mila căpătă şi mai multă 43

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

putere asupra noastră. Acceptarea lor în viaţa noastră este cauza devenirii ca oameni slabi. Mila e însă o încercare care nu-şi găseşte rost în sufletul celor puternici pentru că drumul lor e orientat în celălalt sens.

Cei puternici nu au nevoie de milă, ci îşi trag puterile din crezurile lor , apărându-şi valorile fără frică, doar cu credinţa în ele şi cu încredere în ei înşişi. Cei puternici nu cer milă, ci ajutor şi ajutorul le poate fi dat doar de alţi oameni la fel ca ei, puternici. Cei puternici oferă ajutor atunci şi atât cât e nevoie, cei slăbi oferă tot timpul, neobosiţi, milă din abundenţă. În asta ne stă puterea, aşa ne arătăm nouă şi celorlalţi cum suntem, puternici sau slabi. Înţelesul conceptului de putere e răstălmăcit şi transformat de cei slabi, din puterea binelui în puterea răului. Ei sunt cei cărora li se pare mult mai uşor să închidă ochii din spaimă, indiferenţă sau comoditate la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, la ceea ce se întâmplă cu noi toţi, decât să creadă în victoria adevărului prin valoarea lui şi în puterea şi dreptul lui de a se înfăptui. Până la urmă adevărul se dezvăluie şi îşi spune cuvântul aducând la suprafaţă odată cu el şi minciuna.

Primul zid şi cel mai solid din calea manifestării răului cade prin refuzul binelui de a acţiona. Şi acesta este un adevăr la fel de simplu care pentru unii rămâne la fel de neînţeles.

Mai apar lângă toate aceste instrumente ale răstălmăcirii adevărului bârfa şi invidia. Între ele şi răutate graniţa este insesizabilă.

Adevărul dovedit este al tuturor, înfăptuirea lui însă răsplăteşte cu bucurie doar pe cei care au crezut în el, pe cei care au luptat pentru el.

Cei bârfitori şi invidioşi rămân nelămuriţi în obscuritate şi nu se pot împărtăşi cu adevărat din bucuria lui. Ei rămân răi şi slabi pentru că frica, indiferenţa sau comoditatea care i-a ţinut pe margine, ca şi spectatori în timpul luptei, nu le oferă satisfacţia unei lupte luptate şi nu le oferă nimic din măreţia şi miracolul drumului care le dă celorlalţi un rost, le arată un sens, investindu-i cu valoare.

VALOAREA străluceşte, e vie, se mişcă, e nemuritoare, obscuritatea e cenuşie, inertă, are izul trist al morţii, al nemişcării. Chiar dacă nu ne alegem cu nemurirea avem şansa de a trăi bucuria. Fără valoare bucuria e atât de dureroasă încât renunţi la ea. Se pare că şi acest adevăr, tot 44

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

simplu, e de neînţeles pentru unii.

Unii oameni pot spune despre tine că eşti rău. Nu te speria! Nu ai de dat socoteală nici ţie, nici altora, pentru părerea lor. Mergi înainte pentru că doar aşa poţi deveni bun. În acelaşi timp, alţii pot spune că eşti bun. Nu crede nici asta! Nu e curios nici unul dintre aceştia să afle cum ai reuşit, ci doar te invidiază. Nu avem nevoie de etichete puse de alţii care nu fac altceva decât ne oprească din căutările noastre, este de ajuns să ştim despre noi că suntem în mişcare.

Rămâi credincios crezului tău şi poţi deveni cu adevărat Bun. Carmen Bulubaşa

Relativitatea moralei umane Unii

spun ca toţii oamenii au calităţi morale care doar aşteaptă sa fie descoperite. Practic, aceasta afirmaţie este adevărată, cu o singura precizare esenţială, unii pot avea nevoie de o mică eternitate, de un infinit mic, ca să-şi evidenţieze aceste calităţi. Şi atunci, dintr-o perspectivă actuală, cu ce mai mă poate consola pe mine, acum, faptul că anumiţi congeneri de-ai mei au unele calităţi latente foarte valoroase, pe care sunt însă incapabili să şi le valorifice pe durata vieţii lor?

Pe de alta parte, lupta pentru supravieţuire din cadrul organismului social face ca şi acei indivizi de o moralitate actuală 45

incontestabilă să fie obligaţi de circumstanţe să facă anumite compromisuri de ordin etic, fapt ce omogenizează binele şi răul în cadrul planului contingent al faptelor concrete. Nu întâmplator, în anumite discuţii metafizice sau de etică se vorbeşte despre binele şi răul absolut şi contingent. Nu mai rămâne decât să fac unele precizări în privinţa conţinuturilor noţiunilor de bine şi de rău absolut, precizări în urma cărora să se poată determina dacă răul absolut trebuie să fie înţeles ca o realitate transcendentă sau existenţială antitetică binelui absolut, însă necesară în menţinerea echilibrului universal, sau ca o privare comwww.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

pletă de determinaţii, ca o lipsă absolută a calităţilor, un neant ontologic şi axiologic. Prin comparaţie cu logica, lucrurile ar trebui să stea aşa cum am afirmat mai sus, acolo o formulă inconsistentă este acea formulă care se dovedeşte falsă în toate instanţele ei, indiferent de modalităţile de analiza utilizate, fie ele sintactice sau semantice, în timp ce o tautologie e acea formulă care se dovedeşte veridică în toate interpretările ei posibile fiind, de fapt, o lege logică. Spun că singurele ambiguităţi ar putea să privească doar domeniul absolut, întrucât în cadrul celui relativ sau contingent, lucrurile par să fie destul de simple în tristeţea lor. Binele contingent este o formă ceva mai plină a răului contingent, în timp ce acesta din urmă este o variantă ceva mai umbrită a primului, însă categoric mai verace decât răul absolut.

Totul se reduce la a fi o chestiune de nuanţă sau de dozaj, iar la nivelul planului contingent diferenţele sunt adesea neglijabile, pe de o parte, şi nu se poate spune că se operează cu categorii etice pure, pe de alta. Orice judecată de ordin etic efectuată în cadrul registrului sensibil are o relevanţă limitată dată fiind natura contin46

septembrie 2010

gentă şi interacţională, non-liberă şi non-autodeterminată, a domeniului de referinţă. De asemenea, orice agent al unei acţiuni cu valoare etică se poate regăsi în situaţii diferite având consecinţe etice diametral opuse, fără ca valoarea lui etică intrinsecă să se fi modificat de la o acţiune la alta.

Cu alte cuvinte, planul material căruia îi aparţinem nu numai că ne îngustează posibilităţile de acţiune şi de gândire conforme moralei ideale, dar ne şi poate face să acţionăm în moduri contradictorii, în funcţie de situaţia contingentă în care ne găsim. Se pare, prin urmare, că aserţiunile kantiene din „Întemeierea metafizicii moravurilor” îşi demonstrează o valabilitate perenă, extrasă din forţa argumentelor şi natura lucrurilor. Cei care comit acţiunile performatorii, sensibili sau parţial sensibili, parţial inteligibili ai acţiunilor valorizabile din punct de vedere etic sunt condiţionaţi de factori constituţionali să acţioneze într-un anume mod, a cărui moralitate nu poate să fie altfel decât relativă, motiv pentru care celebrul imperativ categoric inteligibil nu poate să fie, aşa cum afirma însuşi Kant, decât un ideal al moralei aplicate, un model comportamental spre care www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

ilustrație de Elena Bîrlădianu

să se tindă, dar care nu va putea să fie niciodată atins, cel puţin nu cât timp performatorii morali îşi păstrează caracteristicile structurale actuale, care îi fac să aparţină lumii contingente. Într-un mod destul de nihilist tocmai am respins realitatea sau chiar posibilitatea existenţei unei morale reale la nivelul lumii sensibile, înţelegând prin aceasta şi sfera umană, dacă nu chiar în primul rând. Scopul scuză mijloacele este propoziţia care defineşte acţiunile umane, iar mijloacele capătă culoare etică în funcţie de scopul pentru care acestea stau, cu menţiunea că, în domeniul contingent, nu există scopuri absolut bune, nici mijloace absolut bune.

47

septembrie 2010

Şi eu am fost multă vreme idealist, şi cred ca am rămas de fapt, doar că am încetat să mai cred că idealurile morale pot să fie atinse la nivel macro-social.

Eventual la nivel individual. Am încetat însă să mai cred că lumea poate să fie schimbată. Într-un fel, idealurile morale intră în contradicţie cu evoluţia omului, cu nivelul critic de dezvoltare ca civilizaţie care a fost atins şi de la care societatea ca întreg nu mai poate să cunoască o evoluţie cu adevărat morală. Legile competiţiei economice ţin de legalitate, nu neapărat de moralitate.

Actualmente a devenit imoral să nu mai faci parte dintr-o societate bazată pe producţie şi pe consum, chiar dacă şomajul, bunăoară, nu este ilegal, el este blamat nu pe considerente morale, ci economice. Totuşi, societatea actuală este ceva mai favorabilă în anumite ţări ale lumii, dar compromisurile pentru bani trebuie să le facă toţi prin natura societăţii actuale, de altfel, nici nu se finanţează cercetări neinteresante din punct de vedere practic. Acest din urmă aspect reflectă perfect starea de lucruri actuală: umanitatea a ajuns la un moment de evoluţie în care dezvolwww.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

tarea materială este totul, ea evoluând în doua direcţii, creşterea capitalului şi expansiunea ştiinţifică şi tehnică, iar ultima nu poate să se continue decât în prezenta capitalului. Pe de altă parte, s-ar putea concepe un sistem mai eficient, dacă resursele cercetării nu ar fi distribuite politic în condiţiile în care domeniul politic este desprins şi susţinut de domeniul socio-economic? În absenţa unei decizii populare, fie ea şi prin delegaţie, adică politică, ar exista riscul ca resursele să fie distribuite pe criterii intelectuale şi fiecare să inventeze şi să descopere ceea ce l-ar preocupa mai mult, fără a oferi în toate cazurile garanţia rentabilităţii investiţiei care s-a făcut în el. De asemenea, dacă nici un cercetător nu ar lucra pentru stat, atunci toţi, în cazul în care ar reuşi sa facă ceva dezirabil, ar fi interesaţi să-şi comercializeze invenţiile şi/sau descoperirile, existând riscul ca acestea să cadă în mâinile unor persoane particulare, ceea ce ar fi şi mai grav. Mă gândesc şi la propunerea ridicolă, în măsura în care era adevărată, a unui avocat australian de a cumpăra...România, asta întâmplându-se cândva, la puţin timp după Revoluţie. Ceea ce 48

septembrie 2010

vreau să spun este că astfel de persoane particulare ar putea să pericliteze, într-un caz extrem, securitatea mondială sau, în cel mai bun caz, să supraliciteze invenţiile cumpărate de la oamenii de ştiinţă, cerând guvernelor sume obscene. Concluzia este că, pană la urmă, tendinţa de acum a societăţii umane este inevitabilă. Poate şi că în conformitate cu logica simţului comun nu poate să fie altfel decât evident că ceva precum materia nu poate să se extindă decât în detrimentul spiritului, a moralei ideale.

Valorile culturale devin futile dacă nu sunt valorificabile practic, iar dezvoltarea în sens material atrage după sine, ca o conditio sine qua non, exploatarea naturii în întregul ei, inclusiv a societăţii, altfel spus, societatea umană utilizează nu doar resursele naturii non-umane sau... petrolul, dar se și auto-exploatează în ultimă instanţă, de aceea fiecare membru trebuie să facă ceva pentru continuarea acestui proces, chiar dacă unii dintre cetăţeni profită mai mult decât alţii de pe urma existenţei societăţii. Şi, bineînţeles, acestă dezvoltare prin folosire generează materialism ceea ce din punct de www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

vedere filosofic și literar poate fi considerat extrem de grav, se pot face multe figuri de stil, însă situaţia se poate rezuma într-o singură expresie, aceea de expansiune materială. De altfel, după cum am mai spus, toate creaţiile civilizaţiei umane, fie ele strict culturale, artistice ştiinţifice sau tehnice au fost făcute posibile de existența unei infrastructuri materiale.

Culturile şi civilizaţiile puternice s-au dezvoltat iniţial în cadrul regatelor celor mai prospere şi mai acaparatoare, al imperiilor, iar sumele oferite creatorilor, dacă aceştia nu erau cetăţeni imperiali, puteau foarte bine să fie luate de la conaţionalii acestora.

Practic, altfel nu este cu putinţă, deoarece vorbim despre dezvoltarea unei civilizaţii, nu a unei culturi spirituale. Iar dacă un anume tip de cultură spirituală are prea mare succes cum a fost cazul budismului în Tibet, acesta se transformă, la rândul lui, într-un element de control social şi de exercitare a puterii politice. Se ştie că până la invazia chineză Dalai Lama era şi conducătorul politic al statului, iar culisele luptei pentru puterea politică în Tibet sunt surprinzător de lumeşti, ne49

septembrie 2010

lipsind asasinatele, imposturile, nu în ultimul rând, totul a început prin numirea primului lama ca şef al statului sub protecţia armatei mongole.

Asta spunea şi Hegel: că o civilizaţie nu poate să producă o cultură valoroasă decât la apogeul ei, odată ce s-a consolidat din punct de vedere politic şi material.

Contemporaneitatea infirmă spusele lui, însă, pe de altă parte, numitorul comun rămâne acelaşi şi civilizaţiile actuale care produc cultura, deşi aceasta este una eminamente practică şi comercială, o fac tot pe baza unei robusteţi politice şi a unor acumulări materiale. Dar, din păcate, morala normativă nu mai interesează pe nimeni, acum contează doar morala legală, iar lipsa de educaţie a noii generaţii nu face decât să accentueze acest aspect.

Morala teoretizată de Kant, de exemplu, nu mai interesează nici măcar culturalmente pentru un motiv simplu, cultura ca şi cultură, de dragul ei, a devenit neinteresantă. Este însă o linie de evoluţie firească şi previzibilă, deja am început să observăm care pot sa fie beneficiile dezvoltării civilizaţiei tehnologice, poate că în viitor un sejur pe Lună sau un periplul prin www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

sistemul solar vor fi de natură să estompeze cea mai romantică poezie sau să inspire altele, încă şi mai bune. Sau poate că muzica stringurilor e o adevărată artă.

Adevărul este undeva la mijloc...Cert e că atât timp cât te dedici unei vieţi sociale va exista tot timpul ceva care te va nemulţumi pe linie sufletească, doar recluziunea poate rezolva acesta problemă, însă ea nu este decât o soluţie individuală, societatea continuând să existe şi să se extindă în toate modurile posibile, chiar dacă numărul de asceţi, să spunem, ar creşte. Adică ea ar continua să se dezvolte în spaţiu şi timp generând alţi idealişti, poate mai puţini în viitor, care-şi vor pune aceleaşi întrebări, care dacă vor dori să facă o schimbare radicală nu o vor putea face decât pentru ei înşişi, în niciun caz nereuşind să facă lumea mai bună. Nu în ultimul rând, deşi este poate trist s-o afirm, o lume

septembrie 2010

mai etică nu ar mai fi la fel de competitivă, măcar pentru că ar diferi profilurile psihologice ale cetăţenilor ei. Şi când ar fi posibilă armonia şi viaţa idilică, dacă cetăţenii unei astfel de utopii nu ar mai fi la fel de performanţi? Eu cred că ar exista riscul imploziei unei astfel de societăţi, utopia transformându-se finalmente într-o distopie.

Mă gândesc la oamenii creaţi de Visnu într-unul dintre miturile antropogonice și cosmogonice din RigVeda, care nu făceau decât să-şi slăvească zeul, trăind în armonie, şi peste care zeităţile din Trimurti au trimis potopul creând, în cele din urma, omul aşa cum este el acum.

Fragmentul acesta din RigVeda l-am găsit prima oară tot la Hegel...

Bogdan Cristian Blascioc

Actor sau figurant?

Mă

bântuie tot mai tare un sentiment de frustrare sau ca să nu-i zic aşa îi zic... nemulţumire. Mă gândesc la viaţă şi la alegerile pe care le facem faţă de viaţă: arta de a o trăi sau inconştienţa de a o risipi. Până unde suntem în viaţa noastră actori veritabili şi unde eşuăm în risipirea ei, cum învăţăm roluri care prin" jucarea" lor pe marea scenă a vieţii ne constru50

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

iesc oameni şi unde şi de ce la unii li se împotmoleşte avântul în judecăţi lipsite de valoare, încât urmele lor devin ale unor târâtoare? Când dorinţa de a fi părinte e atât de puternică încât se împlineşte şi unde şi de ce apare greşeala care îi transformă din părinţi în altceva, în duşmani ai copiilor lor sau ai altora ? Mă uit cu drag la copiii mei, la copiii altora. Îmi sunt dragi toţi copiii... şi cei care sunt ai cuiva şi cei care sunt ai nimănui. Dintre toţi copiii din lume îmi pare cel mai rău de aceia la care, gunoiul din viaţa părinţilor a trecut cu valoare de adevăr în vieţile lor, încât nu mai au nici o şansă să se scuture de el şi devin adulţi , la rândul lor părinţi care transmit acelaşi gunoi mai departe generaţiilor următoare de părinţi şi copii. Sunt acei copii care şi-au văzut părinţii călcând în picioare pe oricine sau orice le stătea în cale, copii care au învăţat că scopul scuză mijloacele, care au învăţat să mintă, să manipuleze, să desconsidere pe toţi acei care nu fac la fel ca ei, copii cărora li s-a insinuat în sânge convingerea că pot face orice şi oricum, că li se cuvine orice şi oricum. Aceşti copii, oameni rataţi în ale valorilor umane, figuranţi în propria lor viaţă, preiau fără judecată teoriile discriminatorii de la părinţii lor, le urmează şi le aplică la scara Omenirii, nu obosesc şi dacă e nevoie, ajung preşedinţi, premieri, parlamentari... Într-un fel şi eu zic la fel: sunt două feluri de indivizi în specia umană: cei ca ei, care îşi risipesc viaţa şi nu înţeleg de ce sunt doar nişte figuranţi nefericiţi şi ceilalţi, aceia care îşi trăiesc viaţa luptând pentru a învinge încercările care vor să-i transforme din actori veritabili în spectatori nefericiţi în viaţa lor.

Există totuşi o deosebire mare între ceea ce cred eu şi ceea ce cred ei, este tocmai diferenţa dintre arta de a trăi viaţa şi inconştienţa de a o risipi: diferenţa dintre oameni şi neoameni, diferenţa dintre oameni şi animale, diferenţa dintre o luptă pierdută şi una pierdută sau câştigată, dar luptată, diferenţa dintre imitaţie şi original, dintre învins şi învingător...

Carmen Bulubaşa

51

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

În căutarea timpului pierdut … În

foto: Giulieta Marin

căutarea timpului pierdut, a ocaziilor pierdute, a tuturor lucrurilor pe care n-am reuşit să le înţelegem la timp. Aţi ghicit, este încă un of, o întrebare despre ţara noastră. Mă detaşez repede şi uşor de dilemele personale (ce bine că am un Dumnezeu lângă mine care răspunde la orice oră!) şi mă avânt, curioasă, flămândă, spre dilemele omenirii şi ale societăţii. Am impresia că cineva vrea răul acestei ţări. Într-adins. Dintr-un motiv ştiut numai de el. Dacă planul acesta de orânduire mondială bazat pe control total e adevărat, deşi uneori, parcă-mi spun şi eu că e un vis urât şi n-are cine să-l dorească, atunci ştiu că România, o Românie frumoasă şi normală s-ar opune prima şi probabil ar muri ultima ca să nu se realizeze acest plan. Sau poate că e mai uşor să jefuieşti o ţară pe care o consideri răsăriteană şi necivilizată când locuitorii ei nu sunt atenţi, când sunt prea deprimaţi de tratamentul pe care patroni străini îl aplică pe pământ natal (până ce vor pleca mâncând pământul, căci pământul sfânt îşi cere drepturile!!), obosiţi de lupta cu preţurile şi nedreptăţile, scârbiţi de aceia care, convinşi că merg pe linia bună (lasă să-mi fie mie bine!!), vând ţara pe bucăţi. Avem şi noi o vină în asta. Ne uităm la TV, ne pierdem timpul cu nimicuri, ne închinăm în faţa luxului şi-i adulăm pe îmbogăţiţii zilei (din hoţie, nu altceva!) care şi-au luat titlul de „oameni de afaceri” şi şi-au făcut reality-show-uri.

Ne-arată casele pe care şi le-au făcut dând ţepe la zeci de mii de oameni.

Oare acelea care-i iau de bărbaţi, care le spală pe jos, care le trag o frizură pe lună nu ştiu că EI, escrocii ăştia micuţi şi-ai dracului, sunt vinovaţi pentru sărăcia părinţilor şi-a bunicilor lor?!? Şi poate şi a lor?...

52

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

De ce să ne fie frică să spunem hoţului „hoţ” şi trădătorului „trădător”?...

De unde snobismul ăsta?... Până la urmă, nu suntem toţi făcuţi să ajungem doctori şi ingineri, unii chiar ar trebui să mai ia lopata în mână şi să se lase de aerele de ... intelectuali. Altfel, n-ar mai fi pământul ăsta gol şi n-ar mai plânge după noi. Dar acum, toţi ne visăm directori de firmă şi ma-na-geri, pentru că munca asta o faci din scaun şi e-atât de uşoară!!! de parcă primeşti bani gratis! Abia când se lovesc aceşti naivi de adevărata realitate a unui post de responsabilitate şi încep să înţeleagă că n-au ce căuta acolo, pentru că nu sunt echipaţi, nici moral, nici intelectual ca să se ocupe de aşa ceva, încep mârşăviile. Prostituţia.

Loviturile pe la spate, bârfa, critica şi craca tăiată de sub piciorul altuia, mai tânăr, mai apt şi mai inteligent, care vine serios din urmă şi te poate detrona uşor. Şi unde mai avem o vină?... Nu ştiu, am făcut ce s-a putut!

Atâţia ani am muncit şi-am îndurat, şi-am fost corecţi, pentru ca apoi, în '90, să ni se spună că produsele noastre nu sunt destul de competitive (deşi erau foarte bune, chiar excelente unele!), că suntem înapoiaţi, închistaţi, constipaţi, şi-acum am ajuns să vedem scene de coşmar despre ce naşte capitalismul ăsta, modernismul ăsta sălbatic.

Ne-am îngrozit şi ne-am închis în cochilia noastră, ca nişte bătrânei de la ţară, care au văzut doi tineri făcând sex în mijlocul drumului pentru că ei aşa au înţeles că se face în Austria sau în Suedia, nu mai ştiu pe unde. Că asta-i adevărata esenţă a sexualităţii! Asta înseamnă emancipare, domnilor, asta înseamnă libertate, asta înseamnă presa fără botniţă?! Spectacol indecent, oameni frustraţi care-şi varsă fanteziile sexuale şi nu numai pe amărâta foaie de ziar?... Unde am ajuns?! Cine a dorit aşa ceva??? Hai să-i întrebăm pe tinerii care au murit în '89 crezând în libertate, în ceva bun, dacă asta şi-au dorit! Nu cred! Bun. Ne-am săturat să fim corecţi când toată lumea fură, când oricum suntem trataţi ca înapoiaţi, am devenit şi noi răi, aşa cum sunt cei care ne-au numit astfel. Cred că exploda fierea-n ei când veneau aicea prin anii '70-'80 şi-i vedeau pe bieţii români comunişti trăind viaţa la maxim, nechinuiţi de visul american şi alte standarde europene. Vedeau femei frumoase şi feminine care nu simţeau neapărat nevoia să fie slabe ca să placă bărbatului, care nu voiau să fie perfecte, deşi poate societatea impunea această presiune asupra lor. Vedeau români care se bucurau deşi 53

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

n-aveau multe, vedeau oameni care ştiau să petreacă, să se veselească, să cânte, care nu se simţeau prost cu ei înşişi. Şi ei, vestici şi reci, se uitau cu nedumerire. „Hai să-i dărâmăm pe Românii ăştia că ne enervează fericirea lor!...”. Şi au făcut-o, luându-ne pe rând ceea ce aveam mai de preţ. Liniştea, mândria, demnitatea, încrederea în viitor.

Ceea ce nu ştiu ei este că atâta timp cât va mai exista un Român pe pământurile astea, el nu va abandona lupta. Şi ne vom ridica din nou şi vom fi ceea ce suntem cu adevărat! Şi vom avea ceea ce merităm pentru că suntem buni, frumoşi şi sufletişti. Şi deştepţi. Şi ingenioşi. Şi buni la pat. Şi ... orice mai vreţi voi.

Daniela Constantinescu

Ce te faci acu', Gogule? „Tată, tu de ce ești șomer? Nu știi să lucrezi?”

Câtă gingășie în glas, câtă forță în pumnul care țintește...

Omul se uită mirat la copil. „Oare de unde vin întrebările de felul acesta, într-un căpșor ca ăsta?”

Dacă întrebarea ar fi presupus doar îndemn la filosofia cunoașterii... Dar ochii ăștia mari și zâmbetul indicând „urechile ațintite” spre ceea ce oamenii numesc răspuns, nu prea lasă loc de interpretare. Bine că e în clasa a doua, că de era mai mare...

Ce să-i spui? Că în urmă cu ani de zile cineva s-a gândit să facă un bine ăstei țărișoare și pentru asta a inventat mita, nepotismul, biroul categoria „degeaba” și multe altele, iar lucrurile au mers excelent până în ziua când toate astea au început să ceară un tribut mult mai mare decât și-ar fi închipuit administratorii sistemului. Cum să îi spui că tăticu’ a 54

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

venit pe lume ceva mai târziu decât implementarea cu succes a nenorocirilor pomenite mai sus și a multor alte nenorociri, că a ocupat locul „pe bune”, doar fiindcă locul exista și că de o vreme încoace, bugetar, așa cum era el, purta în faţă un minus crescător ...

Da, a dus-o bine un timp, că se pricepea binișor la ceea ce avea de făcut. Dar acum țara are nevoie de... Chiar așa, de ce are nevoie țara asta? Să se reprofileze, nu de alta, chiar dacă vârsta îl îndeamnă la altceva. La ce se pricepe el mai bine? Iar constatarea nu întârzie să lovească din plin: „Hei, omule, țara ta nu are nevoie de oameni ca tine!”

Nu te pricepi la ceea ce avem noi nevoie. Tu nu știi să pleci capul, nu știi să nu înțelegi ce se spune și să înțelegi ceea ce de fapt s-ar spune, dar nu se poate acum... La politică nu ești bun, prietenii știu de ce, ca artist ai predat armele în clasa a X-a când, spunea tac’tu, „nu ai nici un viitor” și a cam nimerit-o, pe șantier se câștigă, dar tu e clar ca o să leșini undeva între a 14-a și a 15-a cărămidă ridicată... Ce te faci acum, Gogule?! Nu de alta, dar e cam târziu pentru tine. Auzi dom’le, cică ai devenit șomer pentru că se face ordine în țară. Adică tu ai fost până acum un element de dezordine națională!

Frumos... Și hai că ar fi trecut „în zbor” peste umilințele astea de ordin național, că de, lovesc în categorii, nu în indivizi, dar ce să faci cu prostul obicei de a mânca de trei ori pe zi, de a folosi frigiderul și televizorul, de a-ți spăla hainele chiar și când sunt murdare, și mai rău, de a fi în viață și iarna când costurile, în cel mai bun caz, se dublează...?

Ochii ăia mari și limpezi încep să dea semne de nerăbdare... „Pe cine suni, tati?”... „Bă Costele, fii atent aici la mine, rapid, că mă seacă aștia cu tarifele lor, zici că încă mă mai pot angaja la Fernandez ăla de are 5 câini și nu are cine să aibă grijă de ei pentru 800 de euro pe lună?”

Silviu Dachin

55

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Minunile televizorului „Televizorul este o distracţie prin care milioane de oameni pot să asculte aceeaşi glumă în acelaşi timp şi totuşi să rămână singuri. “ (T. S. Eliot)Şi câţi dintre noi n-am simţit asta pe pielea proprie?... Câte ore din viaţă ne arestează televizorul, câte lacrimi de crocodil nu varsă pentru problemele noastre, câte soluţii nu promite Azi pentru toate necazurile noastre, pentru ca Mâine să scornească alte probleme şi alte motive care să hrănească dependenţa noastră?...Zi de zi ne implicăm în dezbaterile de la televizor, uitând că diferenţa dintre a vorbi şi a face, doar de câteva litere pe hârtie, este imensă în viaţa reală. Ţipăm la televizor către cei care ne enervează uitând că ei nu ne-aud. Ne minunăm şi ne milogim la un Dumnezeu care NU a fost special creat pentru asta, pentru a uita propria noastră incapacitate de a ne ridica de pe fotoliu şi de a face CEVA. În televizor căutăm motive ca să nu facem nici mâine NIMIC, ca să spunem: Lasă, e totul blestemat! Lupta este pierdută deja!Aşa o fi oare?...Şi dacă voi aveţi puterea de a renunţa aşa de repede, oare asta vreţi să facă şi prietenii voştri şi familia voastră şi copiii voştri sau persoana la care ţineţi cel mai mult pe această lume?... Nu cred! Ne văităm şi ne place. Ce plăcere ne aduce asta mi-e greu să spun, dar ştiu doar că este un obicei de care trebuie SĂ NE DEZBĂRĂM. Adevăraţii luptători nu se plâng nici după ce au pierdut.

Ei aşteaptă o altă bătălie sau mor cu sufletul împăcat. E timpul să (re)învăţăm să fim curajoşi, e timpul să (re)învăţăm să fim noi înşine!Iar asta nu o vom face cu ochii lipiţi de televizor şi cu balele curgându-ne pe baveţica de copii mari şi blazaţi.Ce vă spun?... Ce soluţie vă dau?...

Preţuiţi timpul vostru mai mult decât orice. Nu orice om care face un scandal de pomină merită atenţia voastră, nu orice femeie frumoasă care vă promite paradisul din spatele ecranului e ceea ce pare. În realitate, ar putea fi o babă urâtă şi fără dinţi. Televizorul are „darul” ăsta de a 56

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

ascunde lucrurile. Ce ascunde?...Am să vă spun imediat şi e cazul să vă luaţi ochelarii pentru că ăsta e cel mai important pasaj din tot ce am scris.

ASCUNDE: oamenii capabili, ascunde familiile normale şi moravurile obişnuite, ascunde Românii de calitate şi Românii încrezători, tinerii luptători care nu vor să renunţe cu nici un preţ. Ascunde frumuseţea unei ţări întregi după mormanele de gunoi din faţa blocului meu.

Ascunde faptele bune după mizeriile pe care le fac cei nemerituoşi şi îngâmfaţi. Ascunde rugăciunile după blasfemiile pe care le face PRO TV-ul împotriva neamului Român prin ştirile lor oribile. Ascunde fericirea acolo unde nu credem că mai este, dar ea ne aşteaptă mereu , răbdătoare şi înţelegătoare, mai frumoasă ca niciodată: în chipul copilului nostru, în ochii părinţilor noştri, în vecinii pe care-i ajutăm să-şi ducă sacoşica până la lift, în toţi îndrăgostiţii care se plimbă de mână pe stradă şi se sărută pătimaş în metrou, în toate lucrurile pe care le vedem zi de zi şi lăcrimăm doar la gândul că sunt oameni care nu le văd.

Dacă vântul îmi suflă prin buzunare, atunci nu vreau ca viforul sămi îngheţe sufletul!Şi de aceea, am decis să nu dau televizorului cea mai bună parte din mine. Am să-mi păstrez calmul, am să înţeleg odată că ăsta este doar praf în ochi, menit a ne prosti, a ne amăgi încă o zi, timp în care trăim viaţa pe care o doresc alţii de la noi, îmbogăţindu-i pe alţii şi sacrificându-ne ani din viaţă pentru ca alţii să poată zice: "Ah, ce i-am păcălit şi pe Români!..."

Vă spun sincer: până ce la TV nu vor avea idei şi soluţii pentru ceea ce mă interesează pe mine, nu voi mai arunca nici o privire la cutia cu patru butoane. Timpul meu e preţios!

Daniela Constantinescu

57

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Competiţia Ideea de COMPETIŢIE aparţine celor care deţin PUTEREA! Cumva oamenii au acceptat-o ca necesară, potenţiatoare de creativitate şi inventivitate. Datorită slăbiciunilor omeneşti, ea a ajuns să îndrepte indivizii spre alegeri în care tot mai mulţi în acţiunile lor confundă scopul cu mijloacele. Legile prin care societatea încearcă să guverneze şi să apere atȃt indivizii care o compun, cȃt şi acţiunile lor, nu fac faţă transformărilor şi sensului în care au ales oamenii să evolueze, datorită locului pe care sunt siliţi să-l ofere competiţiei în viaţa de zi cu zi. Întrecerea omului cu omul îl antrenează pe acesta într-o confruntare care pune în pericol adevăratele valori umane, deşi motivele care îl provoacă sunt de cele mai multe ori pur comerciale, fără o legătură reală cu valoarea. Promovarea lăcomiei şi amplificarea în om a acelor motivaţii care încurajează întrecerea lui cu semenii săi provoacă atȃt omului cȃt şi Omenirii suferinţe devastatoare care au drept rezultat subminarea sănătăţii şi distrugerea calităţii vieţii. Din frică, agitȃndu-se peste măsură, omul nu mai reflectează , renunţă să-şi mai folosescă capacităţile specific umane şi în cele din urmă uită să mai fie om. Dorinţa fiinţei umane de a cȃştiga cu orice preţ dezvăluie mutaţia petrecută în sistemul ei de valori, iar realitatea tristă a noii ei deveniri în care cȃştigul este mai important decȃt lupta, decȃt adevăratele valori umane, măsoară gradul de degradare al fiinţei umane însumată la nivel de Omenire . Pe terenul competiţiei agresivitatea concurenţilor riscă să se manifeste la cote înalte dacă aceştia nu au capacitatea de a-şi însuşi atȃt regulile scrise, cȃt şi pe cele nescrise ale echităţii şi egalităţii între indivizi. In acest context zidul dintre bine şi rău se prăbuşeşte, acţiunile umane binevoitoare riscă să provoace suferinţă, iar aparenţa, ascunzȃndu-şi cu ingeniozitatea falsitatea şi manifestȃndu-se cu valoarea adevărului, investeşte minciuna cu puterea realităţii.

58

www.rostiri.ning.com

Anul 1 – nr.1

ROSTIRI

septembrie 2010

Cȃnd acţiunile binevoitoare provoacă suferinţă singura soluţie care pare să rezolve criza pare să fie... FURIA. Carmen Bulubaşa

59

www.rostiri.ning.com