Vocea Străzii #7

Page 1

ANUL I

Nr. 7

9 februarie 2016

16 pagini

1 LEU

voceastrazii.com

office@voceastrazii.com l 0040 726 191 341

DETALII ÎN PAGINILE 4 ȘI 5

Salvamontistă bătută în Straja de un interlop, sub ochii unui jandarm montan

Copiii care au copii.

Un tată care salvează vieți

Viața gri a mamelor minore,

n-a reușit să-și salveze propria fiică

întunecată de grija zilei de mâine

voceastrazii.com


2 | 9 februarie 2016

LIFESTYLE

www.voceastrazii.com

Exfolierea pielii Oare de ce trebuie să exfoliem pielea? Chiar avem nevoie de atât de multe tratamente pentru ten? Da, avem nevoie de îngrijirea adecvata a pielii, pentru că în acest mod vom ajuta procesul natural al regenerării pielii, redându-i echilibru. Este extrem de important să ne informăm corect, să ştim ce căutam şi de ce. Astfel nu ne vom lăsa influenţate de publicităţi şi chiar de oameni de specialitate care vor încerca să vândă produsul chiar dacă noi nu avem nevoie. Ştiţi şi voi: informaţia este cea mai de preţ comoară. Nu am sa vă ţin o lecţie de biologie, dar ca să înţelegem de ce nu trebuie să neglijăm îngrijirea tenului, voi încerca să vă explic în cuvinte simple construcţia pielii. Ştim deja că pielea este formată din mai multe straturi şi că este un organ viu, ce respiră. Ea este formată din mai multe ţesuturi şi celule (celule grase care se află în profunzime, fibrele nervoase, fibrele de colagen, acid hialuronic şi asa mai departe). Celulele se nasc, cresc, se maturizează, îmbătrânesc, după care mor – asta se întâmplă mai mult sau mai puţin în 15 zile. Celulele moarte se desprind în mod natural de pe suprafaţa tenului, dar uneori formează grupuri aglomerate, blocând în acest mod porii şi dând feţei un aspect cenuşiu, neuniform. Cu alte cuvinte, pielea se regenerează singură. Dar odată cu trecerea timpului, procesul devine mai lent şi neuniform. Aici intervenim noi, hrănind pielea, eliminând celulele moarte prin exfoliere şi hidratând. Aşa vom preveni apariţia ridurilor, a pistruilor sau a petelor de culoare. Pielea îşi

va recăpăta luminozitatea şi va apărea vizibil mai sănătoasă. Există mai multe metode prin care putem exfolia pielea: fie prin creme ce conţin particule abrazive ce le găsim în comerţ, având denumirea de scrub, prin măşti de argilă, cu un bureţel natural, dar şi apelând la un estetician sau un doctor. Scrubul este de mai multe feluri: mecanic, enzimatic şi chimic. Cel din urma trebuie făcut în absolut de o persoană specializată (chiar dacă am observat că se găsesc şi în comerţ asemenea produse) pentru că este extrem de agresiv. În schimb, scrubul, exfolierea mecanică o putem face acasă o dată pe săptămână sau în cazul pielii sensibile, o dată pe lună. Din nou, trebuie să alegem cu atenţie produsul adecvat tipului de ten. Dar cel mai simplu mod este să îl facem în casă! Pentru pielea feţei şi pentru buze putem amesteca zahăr, miere şi ulei de măsline. Cu pasta formată, masăm delicat şi clătim cu apă din abundanţă. Evităm conturul ochilor, deoarece pielea este mult mai subţire şi delicată. Pielea corpului este mai rezistentă, prin urmare putem folosi următoarele: sare groasă, zaţ de cafea sau făină de porumb. Cea mai folosită metoda este cea cu sare groasă şi ulei. Tratamentul este acelaşi: curăţăm, exfoliem şi hidratăm. Prin exfoliere, în afara faptului că redăm “viaţă” tenului, îl pregătim în acelaşi timp pentru expunerea la soare, pentru aplicarea produselor cosmetice. Veţi vedea cât de uşor se va aplica fondul de ten pe un ten îngrijit şi cât de repede vor fi absorbite cremele hidratante, iar bronzul va deveni uniform. Nu durează mult, iar beneficiile sunt numeroase, pielea va recăpăta luminozitate şi elasticitate. Pe lângă scrubul mecanic, mai este şi exfolierea – peeling-ul enzimatic, se poate prepara în casă cu pulpă de papaya sau ananas. Se pisează fructul şi se aplică pe ten

ca o mască, lăsând să acţioneze între cinci şi zece minute, după care se clăteşte. Dar îl găsim şi în comerţ. Eu nu recomand să îl faceţi acasă, ci la un salon, de către o persoană specializată. O mică paranteză: este bine să încercaţi produsul de exfoliere pe o mică parte a feţei şi/sau a corpului, pentru a vedea cum reacţioneaza pielea. Dacă este prea agresiv, mai bine treceţi la o mască cu argilă sau doar la un bureţel natural umed. Dacă optaţi pentru un produs din comerţ este mai bine să cereţi o mostră înainte de a cheltui bani pe întregul produs. Nu uitaţi cei trei paşi extrem de importanţi: curăţăm, exfoliem şi hidratăm. În cazul în care exfolierea se face doar de trei sau patru ori pe lună, ne rămâne doar să curăţăm şi să hidratam zilnic tenul. Rezultatele se vor vedea imediat!


www.voceastrazii.com

REVOLTE

Reforma lu’ Tobitzã

Ne pasă de ceea ce aveți de spus voi, cei care sunteți cu adevărat o ”voce a străzii”. Și dorim să vă publicăm părerile, deoarece atunci când suntem mulți puterea crește și putem schimba lucrurile ce nu merg bine în jurul nostru. Ne dorim să fii auzit. Și ne dorim ca, alături de tine, să punem umărul la adevărata schimbare, care are loc începând cu fiecare. "Am scris de acum 4-5 luni despre necesitatea unei reforme în MAI, am făcut o petiție în acest sens, ba am trimis și la Premierul Cioloș o scrisoare deschisă. Am scris negru pe alb că Tobitză nu va face nici o

P

reformă. Poliția și Jandarmeria sunt zero la capitolul încredere. Pentru că put de corupție. Ne mirăm că au ajuns oamenii să își facă singuri dreptate?! Păi își fac pentru că instituțiile abilitate (inclusiv Justiția) protejează infractorii... fie pe cei ce taie ilegal pădurile, fie că te omoară pe trecerea de pietoni și se mută trecerea, fie că te ia gealatul interlop la bătaie în bar și primește 1.000 de lei amendă și e lăsat să plece. DA! A primit 1.000 de lei amendă și Poliția l-a lăsat să plece că nu e pericol. El doar bate femei. Atât e de bărbat... bipedul. Și atât de polițiști sunt milițienii ăia. Și jandarmul ăla de bea cu Bipedul tot atât de jandarm este. El intervine doar la bătrânii din Nadăș sau Pungești. Asta e imaginea Jandarmeriei. Asta e imaginea Poliției. Și Tobă e ministrul.

9 februarie 2015

|3

Suntem 17 milioane și nu înțelegem că puterea e la noi și noi putem să schimbăm aceste anomalii. Somn ușor dragi romani! Ați uitat și de Gigină și de Colectiv. Când o să vi se întâmple și vouă, când o să mergeți să vă îngropați morții să nu vă aud că plângeți. Sunteți la fel de vinovați. Sunteți complici." Alexandru VÎLVOI - fondator Asociația România Fără Gropi


4 | 9 februarie 2016

EVENIMENT

www.voceastrazii.com

Salvamontistă bătută în Straja de un interlop, sub ochii unui jandarm montan

Are 21 de ani și toată viața ei și-a dorit să fie asemeni tatălui, unul dintre cei mai buni alpiniști ai României și salvator montan. A reușit și este salvator montan în cadrul formației Salvamont Lupeni. În noaptea de vineri spre sâmbătă, însă, Miruna Inel a descoperit că, în România lui 2016, în Valea Jiului, poți fi bătută cu pumnii până leșini în fața jandarmilor montani care, deși îți sunt oficial colegi de intervenție, nu te apără. Ba chiar fumează în continuare și beau bere, la masă cu interlopii agresori. Asta s-a întâmplat în 6 februarie, într-unul din barurile din stațiunea montană Straja. Vocea Străzii a intrat în posesia unei filmări în care se vede cum, la ora 2:30 noaptea, Miruna Inel este bătută cu sete până leșină de un cunoscut bătăuș al Lupeniului, recidivist, Constantin Sorin Palesică, de 33 de ani. La incident asistă pasiv – aflat la aceeași masă cu agresorul – Sorin Moldovan, un jandarm montan aflat în timpul liber. Tânăra, amenințată cu moartea dacă-l reclamă pe bătăuș Miruna Inel și-a pierdut conștiența mai multe minute, timp în care cei din bar, în afară de DJ Dinu, angajat al localului, nu ripostează. Și, pentru că a îndrăznit să riposteze, DJ-ul încasează și el câțiva pumni în plină figură, la pachet cu unul dintre chelneri. ”Acum sunt amețită și mă doare capul. Eram într-un pub în Straja la ziua unui prieten. Acolo se afla un băiat care țipa

foarte tare și eu i-am spus, politicos, să nu mai țipe. El s-a enervat și a început să mă agreseze. Mi-a dat o palmă și un pumn în urma căruia am rămas inconștientă. Nu îl cunosc, îl știu doar din vedere”, a declarat Miruna Inel. Totodată, fata a ajuns mai întâi la spital la Lupeni cu ambulanța, după care a fost transferată la Spitalul de Urgență din Petroșani. Mai spune că îi este teamă să iasă din casă, întrucât individul care a agresat-o a amenințat-o cu moartea, neținând cont de faptul că în barul respectiv se aflau mai mulți martori și erau inclusiv camere de supraveghere.

Mai mult, când au ieșit afară din bar, se poate vedea într-o altă filmare cum Sorin Constantin Palesică îl amenință și pe unul dintre polițiștii sosiți la fața locului. ”Îți dau somn, să moară mama!”, amenință el. ”Recunosc că acum îmi este teamă să ies din casă. Mă gândesc la amenințările pe care mi le-a adresat. M-a amenințat cu moartea, că nu am voie să zic de el, de ceea ce mi-a făcut”, mai spune tânăra salvamontistă.

Salvamontiștii așteaptă reacțiile oficiale ale Jandarmeriei Montane Ce spun colegii din Salvamont ai Mirunei? Se declară șocați și precizează că se așteaptă ca jandarmul montan să fie pedepsit. ”Ce poți să zici despre un individ – nici nu vreau să jignesc animalele, că nu este cazul – cu creier cât nuca, care dă într-un copil, mai ales într-o fată. Ce poți să zici mai mult? E îngrijorător că trăim într-o societate în care fac dreptate ăștia cu creierul mic și cu mușchii mari. Eu aștept să văd oficial o declarație a jandarmeriei. Voi avea și o discuție cu domnul general vizavi de comportamentul jandarmului, e aberant ce s-a întîmplat și e regretabil”, declară Ovidiu Bodeanu. Întrebarea care se pune acum este cum, în viitor, vor putea participa salvatorii montani la acțiunile de salvare și căutare, în condițiile în care colegul de intervenție asistă pasiv când iei bătaie? ”Eu cred că jandarmul într-adevăr participă la salvări cu menținerea disciplinei și a legilor, nu ca să dea el primul ajutor. Ori ceea ce s-a întâmplat în acel bar ne demonstrează contrariul, adică ei nu se ocupă de partea de aplicare a legii și a disciplinei sau a a siguranței turistului în stațiune, dar vor să facă salvări. Nu îți faci tu treaba, dar vrei să facă treaba altuia. Cei care fac salvări știu ce să facă și fac salvări, iar ei să mențină ordinea și curățenia jegurilor de genul ăsta de prin stațiuni. Aia trebuie să facă ei, chiar dacă ăla e mai mare, e interlop și are relații!”, mai susține Ovidiu Bodeanu. La rândul lui, Mircea Opriș, președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România (ANSMR) precizează că va depune o sesizare Jandarmeriei Montane, pentru clarificarea situației.


www.voceastrazii.com

EVENIMENT

Sorin Moldovan, jandarmul care a asistat la incidentul în care salvamontista Miruna Inel a fost bătută de un interlop din Lupeni, este cercetat de Parchetul Militar și va fi detașat la o altă unitate de jandarmi. ”Indiferența jandarmului e clară! Adică tu fumezi mai departe! E strigător la cer, fiindcă el e pus acolo să îngrijească de ordine și disciplină, indiferent dacă e în haine militare sau nu. Mi se pare o atitudine complet incorectă. Sunt sigur că acel jandarm o cunoștea pe Miruna și tu să stai așa... asta denotă, nici nu am cuvinte să spun. E incompetență și nesimțire! Să stai tu, jandarm montan, lângă colegul tău, cu care lucrezi... și încă mai și fumezi! Bei bere! Și fata aia e întinsă pe jos minute în șir! Noi vom face sesizare și la Jandarmeria Montană, că nu putem lăsa lucrurile așa”, a declarat Mircea Opriș. Agresorul a fost reținut Duminică, Constantin Sorin Palesică a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca luni acesta să fie prezentat în fața magistraților cu propunerea de arestare preventivă. Palesică, de 33 de ani, a fost condamnat, în anul 2007, alături de alți patru indivizi, pentru tentativă de omor, dar a fost eliberat condiționat, în anul 2013. Luni, Judecătoria Petroșani a admis propunerea de arestare preventivă a lui Sorin Constantin Palesică. „În cursul zilei de astăzi ( 8 februarie – n.r.) inculpatul a mai fost audiat și de procurorul de caz și s-a întocmit propunere pentru arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind înaintat la Judecătoria Petroșani. Mai departe așteptăm ce va decide judecătorul”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Alin Fetcovici, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani. La stabilirea pedepsei lui se va ține cont și de faptul că este recidivist, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Hunedoara. ”A fost condus (Constantin Sorin Palesică – n.r.) la sediul poliției pentru audieri, urmând a fi luată, probabil, o măsură de reținere în următorul interval. Fata a depus plângere numai ieri după-masă. S-a întocmit dosar penal pentru lovire și amenințare, deci două infracțiuni”, declara, duminică dimineață, Bogdan Nițu.

Între ciocan și nicovală se află Jandarmeria Montană, care în prezent își anchetează colegul ce a asistat pasiv la toată scena. ”Cunoaștem că în cursul dimineții de sâmbătă, la ora 2:30 aproximativ a fost un scandal în clubul pub din Straja. S-au sesizat colegii mei care erau în timpul serviciului, care s-au și deplasat la fața locului, l-au imobilizat pe agresor, l-au identificat, l-au dus la post, l-au sancționat contravențional cu 1000 de lei și l-au predat la Poliția municipiului Lupeni pentru continuarea cercetărilor”, a declarat Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara. ”În cursul zilei de ieri, colegii noștri și-au desfășurat activitatea de verificare în zona stațiunii Straja cu privire la colegul care era în pub club în momentul producerii agresiunii. La final au propus ca materialul să fie înaintat către Parchetul Militar Timișoara, în vederea continuării cercetărilor de către această instituție, abilitată să facă verificări sub tot aspectul de acte normative în vigoare. Dumnealor vor face cercetări, iar

9 februarie 2016

|5

noi, Inspectoratul Județean de Jandarmi, îi vom sprijini cu tot ceea ce putem”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara. De asemenea, pe parcursul cercetărilor, Sorin Moldovan va fi detașat la o altă structură a IJJ Hunedoara. ”Pentru buna desfășurare a cercetărilor referitor la cazul respectiv, el va executa activități într-o altă structură care nu va executa activități în stațiunea Straja. Încă nu s-a stabilit dacă e structură montană sau nu”, mai spune Nicolae Răducu. Referitor la comportamentul colegului său, reprezentanții IJJ Hunedoara au precizat că ”s-a dispus constituirea unei comisii pentru efectuarea cercetărilor cu privire la comportamentul subofițerului care se afla în timpul liber în club.În funcție de rezultatele verificărilor urmează să fie dispuse măsurile legale în acest caz. Urmează să vedem exact concluziile, nu putem face presupuneri în acest moment. Pentru a fi dispuse niște măsuri legale va trebui să așteptăm rezultatele acestei comisii. Noi ne dorim să fie cât mai repede posibil, suntem foarte interesați ca concluziile acestei comisii să fie cât mai repede, cât mai complete și cât mai corecte și bine argumentate, probate. Pentru că noi suntem interesați, ca instituție, pentru clarificarea lucrurilor”. Anamaria SANDA

Constantin Sorin Palesică este un cunoscut al polițiștilor din Lupeni, petrecându-și vremea mai mult prin închisoare decât în libertate. A fost condamnat în 2007 pentru tentativă de omor asupra unui bărbat din Petroșani. În martie 2006, Lucian Mihăiasă a fost răpit din fața unei televiziuni locale de Palesică și încă doi prieteni de-ai lui, care l-au urcat într-un taxi cu forța, l-au sechestrat și l-au bătut ore în șir cu o bâtă, cu pumnii și pucioarele, iar mai apoi a fost mușcat de câinii de luptă ai agresorilor. Palesică a fost eliberat condiționat în 2013 din Penitencuarul Aiud.


6 | 9 februarie 2016

REVOLTE

www.voceastrazii.com

Un tată care salvează vieți n-a reușit să-și salveze propria fiică Pe Sorin Inel l-am antrenat ani întregi în alpinism și escaladă. Cu mândrie recunosc că a fost unul dintre cei mai buni elevi ai mei. Fiica lui e Miruna, pe care o știu de când era în fașă și, la doar câțiva anișori, se cățăra pe traseele de alpinism din Cheile Balomirului. Voia să fie alpinistă, ca tatăl ei. Și salvator montan, tot ca tatăl ei. E greu ca fată să intri în rândurile noastre, însă ei i-a reușit. Ani la rând, pe timp de vară, ne-am întâlnit la Bucura, unde-și petrecea, fără exagerare, toată vara, neîntrerupt. Voia să învețe. Să fie bună. Să arate că, chiar dacă ești femeie, poți fi salvator montan într-o lume dominată de bărbați. A dovedit că poate și este una dintre cele trei femei care fac parte din Salvamont Hunedoara. Vineri seara, Miruna a mai aflat un adevăr crunt. Că a-i spune unui individ care are mai multe ore de pușcărie decât orele ei de somn să nu mai țipe poate fi fatal. Am simțul răspunderii când susțin că da, Miruna, vineri, putea să moară, bătută până la leșin de un animal care are doar pumni, nu și creier. M-a sunat Sorin, tatăl fetei, înecat în lacrimi. Nu am crezut până nu am văzut, cu adevărat, cum stau lucrurile. Băieții ”deștepți” deja se apucaseră, veseli, de mușamalizarea cazului. Nu putem sta deoparte când dăm de o nedreptate ca asta.

Pumnul ăla sec, lovitura aia puternică de a culcat-o instantaneu la pământ, minutele alea în care ea stătea întinsă pe jos și animalul ăla de doi metri ce se plimba ca un leu în cușcă, cu telefonul la ureche (oare își suna ”prietenii” din poliție să se autodenunțe?), m-au dărâmat, cât de bărbat sunt eu. Putea fi fiica mea. A mea, a ta, a prietenului tău. O mână de om culcată la pământ de forța brută a unui gunoi. M-a revoltat și că erau o grămadă de bărbați în barul ăla, morți de frică. Și m-a enervat peste măsură reacția celui care stătea la masă cu bătăușul. Un jandarm montan, pe care-l cunoșteam de ”băiat fain” până la acel moment. Să îți vezi partenera cu care mergi în salvare (că da, în Hunedoara încă mai e protocol de colaborare între jandarmi și salvatori montani) întinsă pe jos în urma pumnului încasat (putea să fie moartă) și tu să fumezi în continuare și să bei bere, mi se pare strigător la cer! Nu că nu ești jandarm! Nu ești om! Putea fi copilul tău, nepoata, sora, prietena! Cum poți tu, jandarmule, să te uiți la un copil aruncat, lovit, inconștient și să stai nepăsător? Cum mai porți haina militară după aia? Cum mai ai tupeul să mai dai ochii cu salvatorii montani în intervenții, când știi că ți-ai lăsat o colegă la cheremul unui interlop? Cum îl vei privi pe tatăl

Mirunei în ochi dacă te vei mai nimeri vreodată la o intervenție cu el? Cum poți spune, vreodată, că tu salvezi? Că ai sarcina de a asigura ordinea publică montană? Ce ordine ai făcut tu, mă? Hai că pe gibonul așa l-am înțeles, e neted pe creier, trebuie să stea în închisoare până la adânci bătrâneți. Dar tu? Am citit sute de comentarii care, în mare parte, îți sunt adresate. Cum poți sta lipsit de compasiune la o masă cu un oligofren care bate femei pe stradă? Acum așa-zisul jandarm încearcă să se justifice, că el totuși a ajutat-o, că a pus o pătură peste ea. Dar până atunci ce ai făcut? Unde a fost intervenția ta? Ne credeți proști pe toți? Da, am văzut și noi că, la un moment dat, te-ai dus înspre ea, după ce au scos-o afară pe brațe angajații barului. Însă tot noi te-am văzut cum fumai liniștit și sorbeai din sticla cu bere. Și dacă aveți dovezi video tot nu credeți; aveți impresia că suntem o țară de cretini. Fiți bărbați, nu curve, mă! Mi-e scârbă de sistem; ăla care încearcă să justifice de ce nu l-au închis pe agresor și care așteaptă ”dovezi” că nu ai fost tu ok, de parcă filmările n-ar fi destul de clare, tocmai pentru a nu mai fi întoarse pe toate părțile de vreun ”purtător de cuvinte”. Dacă ai fi sărit în apărarea Mirunei, chiar dacă ți-o luai, azi erai erou, nu un laș. Nu aveai cătușe? Erai în ziua ta liberă? Mă gândesc că știi să bați, că sunteți antrenați pentru asta. Îl împopoțonai pe gunoi cu un guler făcut dintr-un scaun, e simplu. Erai în legitimă apărare. Îți apărai colega. Și toată lumea te aplauda, nu te înjura și nu-ți cerea demisia. Dar ce pretenții să avem de la tine sau de la polițiști, când însuși deputatul Resmeriță, fiul primarului din localitate, a sărit la bătaie la cei care au îndrăznit să protesteze împotriva modului în care e condus orașul? În timp ce voi, jandarmii, parcă vă scuzați că trebuie să interveniți? Sorin SANDA


www.voceastrazii.com

ROMANI IN FUGA

9 februarie 2016

|7

Bine ai venit pe lume, David!

De ce trebuie să ne batem cu ipocrizia care vrea o Românie medievală? De ce să facem diferenţe între dragoste şi dragoste, între familie şi familie - între străin şi român, între român şi străin, între român şi român? Putem deschide ochii, putem vedea şi altceva într-o lume a ştirilor despre moarte şi teroare, care vin astăzi din toate colţurile lumii? Pentru că într-o altă parte a Europei, o altă româncă a născut în frig - după Irene, mămica de la San Pietro. Într-un grajd, în toiul nopţii, în nişte condiţii insalubre şi pe un frig teribil, ajutată de poliţiştii Carabinieri. Soţul femeii a fost cel care a sunat după ajutor, neavând posibilitatea de a-şi conduce soţia la spital. Aşa s-a născut românul David, tot în Italia, tot în frig, tot pe stradă. Pe iarba unui câmp abandonat de ţăranii periferiei Romane,

într-un fel de grajd improvizat din rămăşiţele hipodromului. N-a ştiut nici măcar unde se află, atunci când a chemat ajutor - "Suntem obisnuiţi să ne mutăm în fiecare noapte" a motivat soţul femeii, a doua zi. Numeroase echipaje de Carabinieri, însoţiţi de Poliţie şi de Paramedici au căutat kilometri în mijlocul nimicului, al întunericului, printre boscheţi şi pe străduţe care se sfârşeau în glod. Au reuşit să-i găsească după multe ore: femeia în stare de şoc, jumătate dezbrăcată şi nou-născutul erau întinşi pe pământul putred, vineţi de frig, speriaţi. "Te-ai născut în mijlocul noroiului, în întuneric, într-un grajd abandonat, sub Tevere, la patru dimineaţa. Şi ai făcut totul singur. Pentru tine s-au mişcat atâţia oameni, poliţie, medici, voluntari. Scriu de tine şi te arăt lumii, pentru că în meseria mea, atunci când încercăm să ajutăm oameni să trăiască, nu putem obosi. Lucrăm mai bine ca întotdeauna, împreună. Şi nu contează pentru a cui viaţă facem asta. Bine ai venit pe lume, David!" A scris, pe blogul personal, infermiera care a acordat primul ajutor. Să fii liber şi necondamnat. Un timp, acum câteva generaţii, nu doar că era posibil, dar era şi normal. Astăzi, a devenit o raritate, o alegere invidiabilă şi nebunească.

Aventură de 1 Mai pe Jiu,

în Retezat și în Vâlcan

Dintr-o ţară din care toţi fug şi în care creşte, zilnic, diferenţa între sărac şi bogat, în care se aşteaptă şi se pregăteşte o schimbare România mea în 2016, aceeaşi cultură careşi exportă generaţiile. Aceleaşi generaţii care se vor răzbuna lovind nevinovaţi, pentru că responsabilii adevăraţi au reuşit să scape de mai multe ori în 26..aproape 27 de ani. O vor face şi acum. Bine ai venit pe lume, David! Iartă-ne pentru că din cauza noastră te naşti sărac, printre străini, pe pământul crud, şi în nişte condiţii pe care (cu siguranţă) niciun român nu le merită. Pentru viaţa pe care o ai înainte şi pentru viitorul pe care (cel mai probabil) nu ţi-l va oferi nimeni. Să nu uiţi că odată cu tine, şi diferenţa între români a mai născut o ură şi raţiunea a mai făcut un monstru. Nu-ţi cer să fii român. Sergiu BALABAN-DUCK

Te invităm de pe acum să te înscrii în cea mai frumoasă aventură, pe care am gândit-o special pentru tine, în perioada 29 aprilie – 2 mai 2016! Te așteaptă zile pline, cu rafting pe Jiu, cel mai tehnic râu din țară, canyoning în sălbaticele canioane ale Retezatului, stand up paddle, tiroliană, peșteri de o frumusețe nemaivăzută și tir cu arcul.

Oferta include: l rafting pe jiu – 200 lei/pers.; l canyoning – 100 lei/pers pentru un canion sau 150 de lei/persoană pentru două canioane; l stand up paddle – 40 lei/pers.; l peșteră semitehnică+tiroliană 100 m lungime – 100 lei/pers. (din munții Retezat în munții Vâlcan); l tir cu arcul – 30 lei/pers.; Tarif special, dacă se aleg toate serviciile de mai sus: 450 lei/pers. Grup minim: 8 persoane Pentru serviciile separate se respectă tariful afișat.

Contact:

P

tel.: 004 07200 156 46/004 0726 191 341 transilvania.adventure@gmail.com office@transilvania-adventure.com www.transilvania-adventure.com


8 | 9 februarie 2016

Momente și schițe Momente în care magia îşi împleteşte voalurile invizibile cu renaşterea sunt atât de rare, de diferite, clipe pe care le întâlneşti o dată în viaţă. Sunt clipe în care seva unui nou început îţi inundă venele şi

www.voceastrazii.com

ROMANIA MAGICA

simţi cum, alături de natură, te transformi cu fiecare rază de soare, cu fiecare mic picur de ploaie, cu fiecare noapte înstelată şi răcoroasă. În păduri se întampla lucruri cu adevarat magice

săptămânile acestea. De sub pătura de frunze trecute, de crengi şi fân pe care iarna le-a măcinat complet, mici muguri se transformă în frunze, în flori, curioşi, în lupta spre lumină. Naştere la început cu teamă, cu timiditate…îi auzi parcă cum îşi şoptesc şi încearcă să-şi facă curaj unul altuia: “Oare cum o fi dincolo, de celaltă parte a pământului ce ne ţine cald? Oare ce ne aşteaptă acolo? Oare toate foşnetele şi ciripiturile, muzica vântului, sunt periculoase? Oare să ne grăbim sau să mai aşteptam? Tu ce zici?” Patul pădurii se umple încet de flori: o anemonă aici, panseluţe mai încolo, păpădii, ghiocei, branduşe, primule

Cărări înzăpezite

Stimați cititori, acceptați aceste rânduri drept o invitație la drumeția de iarnă, deși la prima vedere, metafora din titlu ar putea părea - în mod paradoxal - o simplă speculație gazetărească, ideea "cărărilor înzăpezite", putând fi la fel de ușor interpretată, în sens de cărări închise, inaccesibile. Cărările turiștilor, înzăpezite sau nu, sunt întotdeauna aceleași, cel puțin pentru motivul satisfacțiilor pe care ți le oferă parcurgerea lor. Ceea ce diferențiază detaliile sunt, desigur, anotimpurile, elemente de decor, care determină preferințe pentru vară,

iarnă, toamnă sau primavară, în funcție de opțiuni subiective, pentru că daca unii dintre dumneavoastră preferă, să zicem, imaginea unui câmp înflorit, alții preferă luciul cu efect feeric al țurțurilor de gheață ce atârnă iarna de streșinile cabanelor. Dar pentru că suntem în plină iarnă, și nu numai pentru aceasta, să rămânem așa cum ne-am propus, în imperiul împărăției albe, cu certitudinea că gama compensațiilor cu care va fi răsplătită investiția noastră de mișcare, va fi cel puțin egală cu ceea ce ni se pare - uneori pe nedrept - a fi suma unor eforturi fizice exagerate.

În pădurea de pe muntele ce străjuiește Jiul, trăia cândva un brad. Era înalt, frumos, puternic. Îl cunoștea întreaga Vale, îl admirau minerii depotrivă cu ciobanii, îl căutau copiii ca și tinerii sau oamenii maturi. În zile de dogoare îi ocrotea cu umbra lui, îi proteja pe timp de ploaie sau furtuni. Sub scutul lui își regăseau speranțele când rătăceau pe cărări învăluite în ceață. Pentru toți, bradul cel singuratic era considerat un simbol, cel al încrederii în viață, al muncii oneste fără preget, al dragostei de oameni, al bunătăți fără margini. Își alesese loc de trai golul alpin, lăsând

sălbatice, flori de fragi…Desupra pădurii norii aleargă într-un galop de nestăvilit spre alte dealuri, alte piscuri, alte mări şi depărtări. Întins pe spate, mă scufund în verdele crud, în ciripituri, în mirosul de pământ reavăn, pulsând de viaţă. Copacii freamătă de plăcere la atingerea caldă a soarelui, se dezmorţesc, mormăie şi troznesc, plini de muguri suculenţi. Mâine o luăm din nou la pas, cu Lexi, spre inima pădurii. O inimă care pulsează, freamătă, ce te cheamă cu noua viaţă. Mergem să ne înfruptăm, asemeni unui nou-născut, de la sânul etern darnic al pădurii. Text și foto: Bogdan Dan

pădurea mai la vale, înfruntând singur furiile muntelui înțelegând că aceasta îi este soarta. Nu s-a chircit în calea gerului năprasnic, a ramas drept când viscolul a încercat să-l frângă, a rezisat stoic grindinei dezlănțuite. A trăit și zile însorite, cele mai multe, când trup din trupul muntelui a fost răsplătit din plin de frumusețile lui. Ca ființă a muntelui, înfrățit cu el, i-a rămas fidel o viață întreagă. Dar a venit o zi -sunt ani

Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

Ce argumente pot fi mai convingătoare decât o panoramă a Parângului sub albul imaculat, decat strălucirile metalice ale vârfurilor Retezatului profilate pe albastrul dens al cerului de ianuarie, decât liniștea pe care, ajuns în vârful Pelegii, o "simți" până în cutele cele mai adânci ale văilor de la poale, o liniște atât de profundă încât îți "auzi" până și gândurile, iar sentimentele împrumută forme materiale: formele vârfurilor, lacurilor, custurilor, căldărilor glaciare... V-ați întrebat ce poate însemna o alunecare liberă pe schiuri, în afara chingilor unor pârtii de concurs? O alunecare undeva pe o pantă izolată, fără spectatori, undeva unde sub impulsul unui imbold de moment, zborul schiurilor te poartă în deplina libertate, făcându-te să te asemeni vulturului, singurul spectator ocazional și el - ce descrie pe fundalul cerului cristiane largi urmate de picaje fulgerătoare… Sau, dacă nu sunteți schior, imaginați-vă "doar" o plimbare pe... cărări înzăpezite, sub dulcea povara a unei ninsori abundente, terminată ca întotdeauna în fața unei cești aburinde de ceai, în decorul intim și reconfortant al unei cabane izolate... Text: Aurel Dula (1934-1993) Foto: Dragoș Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

ROMANIA MAGICA

de atunci - când soarta nemiloasa curma viața bradului cu lovituri neașteptate de topor. A plâns atunci o vale întreagă. Gemeau munții sub povara tristei vești, lăcrimau pâraiele îndoliate, sufereau amarnic vietățile muntelui. Pădurile

Bradul…

9 februarie 2016

|9

căuta mereu, căci bradul cel bun a lăsat în urmai însemnele trăirii sale. Astăzi alți brazi micuți s-au născut în pepiniera muntelui în golul alpin preferat de bradul... bunic. Ei simt adierea blândă pe care bunicul le-o transmite în pale de vânt ocrotitor și îi trimit, la rândul lor, pioase gânduri de recunoștință. În pajiștea alpină de odinioară ei vin adesea și presară flori de colt - simbol al nemuririi - peste rădăcinile-i rămase în viață. Și anii vor trece în continuare. Brăduții vor deveni la rândul lor brazi, trăind zile frumoase sau posomorâte, după cum barometrul vieții va arăta timp senin sau zile ploioase și mohorâte. Se vor naște alți brăduți, apoi alții. Pajiștea alpină va fi an de an, când înflorită, când colorată în nuanțele pline de melancolie ale toamnei, când înghețată sub pojghița albă a zăpezii. Întotdeauna însă va veni o primăvara când odată cu natura vor renaște și amintirile despre bradul de altădată. În memoria oamenilor el va rămâne întotdeauna înalt, frumos, puternic. Va fi același – bun și altruist. La focul cald născut din trupul lui ne vom încălzi întotdeauna. În memoria bunicului meu, ing. Aurel Dula (1905-1973), un împătimit al muntelui.

transmiteau în șoaptă groaznica știre pe care nimeni nu voia s-o creadă… Și totuși bradul nu mai există! Dar oamenii continuau să-l caute. Îl mai caută și acum și-l vor

Text si foto : Aurel Dula (1934-1993)

Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos


8 | 9 februarie 2016

Momente și schițe Momente în care magia îşi împleteşte voalurile invizibile cu renaşterea sunt atât de rare, de diferite, clipe pe care le întâlneşti o dată în viaţă. Sunt clipe în care seva unui nou început îţi inundă venele şi

www.voceastrazii.com

ROMANIA MAGICA

simţi cum, alături de natură, te transformi cu fiecare rază de soare, cu fiecare mic picur de ploaie, cu fiecare noapte înstelată şi răcoroasă. În păduri se întampla lucruri cu adevarat magice

săptămânile acestea. De sub pătura de frunze trecute, de crengi şi fân pe care iarna le-a măcinat complet, mici muguri se transformă în frunze, în flori, curioşi, în lupta spre lumină. Naştere la început cu teamă, cu timiditate…îi auzi parcă cum îşi şoptesc şi încearcă să-şi facă curaj unul altuia: “Oare cum o fi dincolo, de celaltă parte a pământului ce ne ţine cald? Oare ce ne aşteaptă acolo? Oare toate foşnetele şi ciripiturile, muzica vântului, sunt periculoase? Oare să ne grăbim sau să mai aşteptam? Tu ce zici?” Patul pădurii se umple încet de flori: o anemonă aici, panseluţe mai încolo, păpădii, ghiocei, branduşe, primule

Cărări înzăpezite

Stimați cititori, acceptați aceste rânduri drept o invitație la drumeția de iarnă, deși la prima vedere, metafora din titlu ar putea părea - în mod paradoxal - o simplă speculație gazetărească, ideea "cărărilor înzăpezite", putând fi la fel de ușor interpretată, în sens de cărări închise, inaccesibile. Cărările turiștilor, înzăpezite sau nu, sunt întotdeauna aceleași, cel puțin pentru motivul satisfacțiilor pe care ți le oferă parcurgerea lor. Ceea ce diferențiază detaliile sunt, desigur, anotimpurile, elemente de decor, care determină preferințe pentru vară,

iarnă, toamnă sau primavară, în funcție de opțiuni subiective, pentru că daca unii dintre dumneavoastră preferă, să zicem, imaginea unui câmp înflorit, alții preferă luciul cu efect feeric al țurțurilor de gheață ce atârnă iarna de streșinile cabanelor. Dar pentru că suntem în plină iarnă, și nu numai pentru aceasta, să rămânem așa cum ne-am propus, în imperiul împărăției albe, cu certitudinea că gama compensațiilor cu care va fi răsplătită investiția noastră de mișcare, va fi cel puțin egală cu ceea ce ni se pare - uneori pe nedrept - a fi suma unor eforturi fizice exagerate.

În pădurea de pe muntele ce străjuiește Jiul, trăia cândva un brad. Era înalt, frumos, puternic. Îl cunoștea întreaga Vale, îl admirau minerii depotrivă cu ciobanii, îl căutau copiii ca și tinerii sau oamenii maturi. În zile de dogoare îi ocrotea cu umbra lui, îi proteja pe timp de ploaie sau furtuni. Sub scutul lui își regăseau speranțele când rătăceau pe cărări învăluite în ceață. Pentru toți, bradul cel singuratic era considerat un simbol, cel al încrederii în viață, al muncii oneste fără preget, al dragostei de oameni, al bunătăți fără margini. Își alesese loc de trai golul alpin, lăsând

sălbatice, flori de fragi…Desupra pădurii norii aleargă într-un galop de nestăvilit spre alte dealuri, alte piscuri, alte mări şi depărtări. Întins pe spate, mă scufund în verdele crud, în ciripituri, în mirosul de pământ reavăn, pulsând de viaţă. Copacii freamătă de plăcere la atingerea caldă a soarelui, se dezmorţesc, mormăie şi troznesc, plini de muguri suculenţi. Mâine o luăm din nou la pas, cu Lexi, spre inima pădurii. O inimă care pulsează, freamătă, ce te cheamă cu noua viaţă. Mergem să ne înfruptăm, asemeni unui nou-născut, de la sânul etern darnic al pădurii. Text și foto: Bogdan Dan

pădurea mai la vale, înfruntând singur furiile muntelui înțelegând că aceasta îi este soarta. Nu s-a chircit în calea gerului năprasnic, a ramas drept când viscolul a încercat să-l frângă, a rezisat stoic grindinei dezlănțuite. A trăit și zile însorite, cele mai multe, când trup din trupul muntelui a fost răsplătit din plin de frumusețile lui. Ca ființă a muntelui, înfrățit cu el, i-a rămas fidel o viață întreagă. Dar a venit o zi -sunt ani

Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

Ce argumente pot fi mai convingătoare decât o panoramă a Parângului sub albul imaculat, decat strălucirile metalice ale vârfurilor Retezatului profilate pe albastrul dens al cerului de ianuarie, decât liniștea pe care, ajuns în vârful Pelegii, o "simți" până în cutele cele mai adânci ale văilor de la poale, o liniște atât de profundă încât îți "auzi" până și gândurile, iar sentimentele împrumută forme materiale: formele vârfurilor, lacurilor, custurilor, căldărilor glaciare... V-ați întrebat ce poate însemna o alunecare liberă pe schiuri, în afara chingilor unor pârtii de concurs? O alunecare undeva pe o pantă izolată, fără spectatori, undeva unde sub impulsul unui imbold de moment, zborul schiurilor te poartă în deplina libertate, făcându-te să te asemeni vulturului, singurul spectator ocazional și el - ce descrie pe fundalul cerului cristiane largi urmate de picaje fulgerătoare… Sau, dacă nu sunteți schior, imaginați-vă "doar" o plimbare pe... cărări înzăpezite, sub dulcea povara a unei ninsori abundente, terminată ca întotdeauna în fața unei cești aburinde de ceai, în decorul intim și reconfortant al unei cabane izolate... Text: Aurel Dula (1934-1993) Foto: Dragoș Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

ROMANIA MAGICA

de atunci - când soarta nemiloasa curma viața bradului cu lovituri neașteptate de topor. A plâns atunci o vale întreagă. Gemeau munții sub povara tristei vești, lăcrimau pâraiele îndoliate, sufereau amarnic vietățile muntelui. Pădurile

Bradul…

9 februarie 2016

|9

căuta mereu, căci bradul cel bun a lăsat în urmai însemnele trăirii sale. Astăzi alți brazi micuți s-au născut în pepiniera muntelui în golul alpin preferat de bradul... bunic. Ei simt adierea blândă pe care bunicul le-o transmite în pale de vânt ocrotitor și îi trimit, la rândul lor, pioase gânduri de recunoștință. În pajiștea alpină de odinioară ei vin adesea și presară flori de colt - simbol al nemuririi - peste rădăcinile-i rămase în viață. Și anii vor trece în continuare. Brăduții vor deveni la rândul lor brazi, trăind zile frumoase sau posomorâte, după cum barometrul vieții va arăta timp senin sau zile ploioase și mohorâte. Se vor naște alți brăduți, apoi alții. Pajiștea alpină va fi an de an, când înflorită, când colorată în nuanțele pline de melancolie ale toamnei, când înghețată sub pojghița albă a zăpezii. Întotdeauna însă va veni o primăvara când odată cu natura vor renaște și amintirile despre bradul de altădată. În memoria oamenilor el va rămâne întotdeauna înalt, frumos, puternic. Va fi același – bun și altruist. La focul cald născut din trupul lui ne vom încălzi întotdeauna. În memoria bunicului meu, ing. Aurel Dula (1905-1973), un împătimit al muntelui.

transmiteau în șoaptă groaznica știre pe care nimeni nu voia s-o creadă… Și totuși bradul nu mai există! Dar oamenii continuau să-l caute. Îl mai caută și acum și-l vor

Text si foto : Aurel Dula (1934-1993)

Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos


10 | 9 februarie 2016

www.voceastrazii.com

SOCIAL

Copiii care au copii. Viața gri a mamelor minore, întunecată de grija zilei de mâine

Așa se descrie drama fără margini a adolescentelor care își impart viața între lecțiile de la școală și rolul de a fi mămică. În loc să treacă prin perioada copilăriei și cea a adolescenței ca și ceilalți colegi ai lor, fetele duc greul susținerii unei familii. Unii le-ar spune că sunt copii care cresc la rândul lor copii. Sunt și cazuri în care sunt ajutate de familie să-și crească bebeluşii, dar sunt și situații în care tinerele sunt nevoite să se descurce de unele singure și astfel renunță la școală. În cartierul 8 martie din Petrila, printre tinerele care au devenit mame la o vârstă fragedă o întâlnim pe Mihaela, mamă a trei suflete. Într-o garsonieră sărăcăcioasă, ne poftește mama fetei care ne spune să scuzăm dezordinea. Ne așezăm pe o canapea veche, iar un copil blond cu ochii verzi se uită atent la noi. Este fiul surorii Mihaelei, care se joacă de zor cu o mașinuță pe care a primit-o cadou de Crăciun. Un reșou așezat în mijlocul camerei, încălzește întreaga locuință. Din bucătăria mică, vine un miros de mâncare, bunica i-a pregătit băiețelului prânzul.

În încăpere apare și tânăra Mihaela care se așază timidă pe un scaun din lemn. Ține capul în pământ și evită să ne privească. Acum are 22 de ani și a rămas însărcinată când avea 17. Drama fetei a început când aceasta a fost părăsită de tatăl copilului, când era însărcinată în câteva luni. Bărbatul s-a răzgândit și nu și-a mai dorit copilul și nici o viață alături de Mihaela. „De primul bărbat m-am despărțit când am rămas gravidă. Nu ne înțelegeam, pleca de acasă. Mi-am dorit un copil cu el pentru că ne-am înțeles bine, după aceea s-au schimbat lucrurile”, spune Mihaela. Tânăra a încercat să-și refacă viața și a găsit pe altcineva, cu care a avut aceeași soartă. A renunțat la școală și regretă nespus acest lucru. „Nu mai merg la școală...din cauza situației. A venit pe lume primul copil și nu am mai continuat... Mama a fost acolo unde a fost, am fost crescută de bunica, ea nu se interesa de noi, ne lăsa hai hui pe stradă, pe unde voia ea și am renunțat”, spune Mihaela. Pe micuții Mihaelei i-am cunoscut în perioada sărbătorilor de iarnă, când niște tineri voluntari le-au adus

pachete. S-au bucurat nespus și nu s-au mai dezlipit minute întregi de jucăriile de la „Moș Crăciun”.

„Aș schimba viitorul, să am o situație mai bună. Mi-aș fi dorit să continui școala” Tânăra este sprijinită de mama ei. „Mă ajută mama mea, fratele, mai merg la muncă cu ziua. E greu să ai grijă de trei copii”, precizează fata. În scurt timp, în garsoniera modestă din blocul 26 își face simțită prezența și sora Mihaelei, fiind și ea în aceeași situație. Pare mai dură ca sora ei și nu se teme deloc să ne dea răspunsuri. Andreea are un băiețel, de tei ani, de care are grijă mama sa. Aflăm că băiețelul cu ochii verzi, ce ne-a privit atent când am intrat, e fiul ei Are 18 ani și are un băiețel de trei ani. „A fost un copil dorit, m-am despărțit de bărbatul cu care am copilul”, spune Andreea. Tânăra a renunțat și ea la școală. „Acum e prea târziu, aș putea să mă înscriu dar nu am cu ce, nu am niciun venit și trebuie să am grijă și de copil”, afirmă fata. Când a rămas însărcinată „Mi-a fost rușine de colegii mei.


www.voceastrazii.com Mi-aș dori să fiu o altfel de persoană. S-au schimbat multe lucruri în viața mea de când am copilul” Povestind cu mama fetelor, aflăm că o situație neplăcută din trecut a fost cea care și-a pus amprenta pe viețile lor. Mama celor două, Mariana Ababei, a fost la închisoare timp de cinci ani. Femeia a fost acuzată de complicitate la crimă, după ce un bărbat, prieten de familie, s-a ascuns la ea în casă, după ce a ucis. Cele două fete au rămas singure și au fost nevoite să-și croiască un viitor. Din cauza lipsurilor, acestea au fost condamnate la lupta pentru supraviețuire. Cele două nu au mai continuat școala și s-au îndrăgostit de primii oameni cu care au intrat în contact. Au crezut că le va fi bine și că vor forma o familie, însă bărbații cu care au rămas însărcinate nu au vrut să mai audă de ele. Imaginea copilăriei gri se întunecă, în aceeași scară de bloc, unde o găsim pe Adelina, o fată de doar 16 ani. Și ea la rândul ei are un bebeluș, își imparte viața între școală și schimbat de scutece. Spune că și-a dorit acest copil și că părinții ei, deși au acceptat cu greu situația, o ajută. Tatăl copilului a abandonat și el familia. „Am un copil de un an și două luni. Nu este așa ușor să crești un copil. Nu mai stau cu tatăl copilului, nu a vrut să-l recunoască, a spus că nu vrea copii. A zis că e prea tânăr. Mă ajută părinții, acum. S-au supărat pe mine când au auzit că sunt însărcinată, dar până la urmă au acceptat situația”, povestește Adelina. Adolescenta a continuat să meargă la școală și vrea să-și creioneze un viitor. „Merg la școală, sunt în clasa a VII-a. Am renunțat când am fost gravidă și după ce am născut m-am întors la școală. Îmi doresc să-mi găsesc un loc de muncă, să mă pot ocupa de copil și să-i ofer o viață mai bună”, Acum Adelina e o mamă singură. Deocamdată nu mai vrea niciun bărbat

SOCIAL

în viața ei, vrea doar să-și continue școala și să-și crească bebelușul. Fetele pe care le-am întâlnit nu au o situație materială bună, iar condițiile în care locuiesc sunt precare. Se încălzesc la un reșou, iar bunurile pe care le au în casă sunt primite de la oameni. Alimente și haine, primesc tot de la cei cu dare de inimă Într-o clădire din zona blocului, este situat Serviciul Public Local de Asistență Socială. Tinerele știu de existența acestui serviciu, însă le-a fost teamă să apeleze. Nu știu care sunt procedurile și le e teamă că le vor fi luați copiii.

”Tatăl copilului nu îl caută” „Sunt multe cazuri, comparativ cu anii precedenți. În 2015 avem șapte cazuri de mame minore. Este o procedură, în cazul în care nu este în evidența noastră acea mamă minoră, spitalul ne sesizează scris și mămica intră imediat în evidența noastră. Serviciul de asistență prin inspectorul de la Protecția Copilului, sprijină mămica, evaluează dacă există risc sau nu și o ajută să întocmească acte pentru obținerea prestațiilor și serviciilor. Este sprijinită și să-și continue studiile și este monitorizată de serviciul de asistență, până nu

9 februarie 2016

| 11

constatăm că există risc de abandon al copilului”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Gabriela Heljiu, șeful Serviciului Public Local de Asistență Socială Petrila. În aceeași zi am cunoscut-o și pe Diana, o tânără de 16 ani din Petroșani. Fata este însărcinată în patru luni și spune că nu are casă, că locuiește pe unde poate. A rămas însărcinată cu Alex, un tânăr de 26 de ani, cu care, spune ea, păstrează legătura, însă părinții lui nu sunt de acord cu Diana și cu faptul că aceasta va avea un copil. Diana a rămas orfană de tată, când era foarte mică, iar mama sa a abandonat-o la vârsta de doi ani. Ulterior, a fost preluată de o asistentă maternală ce a crescut-o până la vârsta de 10 ani, când mama Dianei a venit săși „recupereze” copilul. A luat-o pe Diana de la cea căreia îi spunea „mamă” și cea care o crescuse până atunci. În următorii ani, mama fetei și-a dat arama pe față din nou și a abandonat-o pentru a doua oară. „Nu am unde să stau. Deocamdată dorm pe unde apuc, chiar și afară. Nu am niciun ajutor”, spune Diana. Reprezentanții de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara au spus că se vor lua măsuri ca adolescenta să ajungă într-un centru pentru mame de pe raza județului Hunedoara. Iulia BĂLUȘĂ


12 | 9 februarie 2016

REPORTAJ

www.voceastrazii.com

Ultima călătorie a vasului fantomă.

Pe lacul din Valea Cimpii

Domnul Nicolae Cernea este, din punct de vedere strict topografic, omul din capul satului. După cât e de înţelept şi de muncitor am putea zice că Dumnezeu l-a aşezat acolo cu un anume scop. Baciul Nicolae stă, aşadar, în Petrila, pe Valea Cimpii, la numărul 54. Pintea & Bălan, prietenii oilor şi duşmanii de moarte ai lupilor E vară. În fiecare sâmbătă dimineaţa, el iese cu cele 20 de mioare ale sale pe marginea Lacului adormit, aflat chiar în apropierea casei sale. Are alături un câine imens pe care îl strigă Pintea. Câinele l-a cumpărat, acum câţiva ani, în târgul de Sfântă Mărie Mică de la Pui, pe când era de doar două luni. Cumpărătorul a dat pe el două milioane. “E un câine ce n-are treabă cu oamenii. Doar cu lupii…” Pintea împreună cu Bălan, celălalt câine al oierului, au pus pe fugă un lup care apucase să-şi înfigă colţii în gâtul unei biete oi rătăcite de turmă. Oaia a scăpat teafără doar datorită vitejiei comune a lui Pintea & Bălan dar mioara are şi acum, ca semn al rătăcirii sale de turmă, două cicatrici în dreptul gâtului. În rest, am aflat că, acasă, Pintea e atât de bleg că atunci când stăpânul îi dă de mâncare, găinile i-o ciugulesc chiar înainte de a ajunge la el. Pintea nu protestează nici atunci când vin oameni străini şi bat la poarta baciului Cernea. El le semnalează prezenţa doar printr-un lătrat plictisit şi anemic. Latră doar atât cât să afle stăpânul că-l caută cineva. Bălan are un cu totul alt caracter. El e fioros atât la înfăţişare cât şi la comportament. De aceea, Bălan a fost repartizat cu oile la munte, în timp ce Pintea îşi face siesta pe prispa casei. Cele 20 de oi îl ascultă pentru că ele, oricât le-ar considera lumea că-s proaste, ştiu că, la nevoie, Pintea le scoate din orice belea ar intra ele cu lupul cel fioros. Până în 15 iunie, mioarele cele tinere vor sta acasă (“Până atunci uită de mamă”, ne-a explicat oierul), dar după acea dată vor fi duse şi ele la munte. Într-un loc numit Sterminos. După 20 de ani. Romanul minerilor din Vale Domnul Cernea – tatăl a lucrat la mină şi a ieşit la pensie, în 1985, pe când avea 50 de ani. De când a ieşit la pensie şi până azi au trecut aproape 30 de ani şi fostul miner se simte încă în putere. (De fapt, recunoaşte omul nostru, el a lucrat - ca orice momârlan care se respectă - mai mult pe la transport, ca motorist, şi nu direct în extracţia cărbunelui.) Zice

că putea să mai lucreze încă doi ani dar a apucat să ceară, în scris, ieşirea la pensie şi cei aflaţi la conducerea minei n-au vrut să mai revină asupra deciziei anterioare. Decât să iasă ei din sistem, au ales să nu cedeze la presiunile celor care au judecat pripit. Copiii săi, Ion şi Nicolae, au împlinit, recent, câte 45 de ani. Cum şi ei au lucrat 20 de ani la mină au putut ieşi, la rândul lor, la pensie. “Nici ei n-au lucrat direct în cărbune”, ne-a asigurat Cernea senior. Ca şi tatăl lor ei se vor dedica, de acum înainte, oieritului. Mariana, fata familiei Cernea, e profesoară la o şcoală din Petroşani. A divorţat, nu de mult, de un inginer, (socotit cel mai bun alcătuitor de horoscoape din presa locală) și a decis să-și ia soarta în propriile mâini. Pentru că Mariana a ales să lucreze în învăţământ, ea va fi singura din familie care va mai lucra încă mulţi ani de acum înainte… Capre negre apărate, deopotrivă, de un pădurar şi un comunist Despre lacul aflat în faţa noastră, baciul Nicolae are câteva poveşti pe care, dacă le asculţi atent, ţi se face pielea ca de găină şi părul vâlvoi. Lacul are peşte berechet dar baciului Nicolae nu i-au plăcut niciodată vieţuitoarele apei. Lui i-a plăcut vânătoarea şi zice că are atâtea poveşti cu subiect cinegetic că i-ar trebui o săptămână ca să ni le poată povesti pe toate. La început, el a vânat împreună cu tatăl său, care a fost pădurar vreme un sfert de veac. Tatăl şi fiul au vânat iepuri, căprioare, cerbi, mistreţi, lupi, urşi, mâţi sălbatici şi capre negre. Despre tatăl său, Pavel, fiul Nicolae zice că “a fost cel mai mare comunist din Cimpa”. (“Asta până la apariţia veşnicului primar Ilie Păducel…”, ne zice, râzând, baciul Nicolae.) În această dublă calitate, de pădurar şi de comunist, Pavel Cernea a apărat, din obligaţie de serviciu şi cu abnegaţie partinică, caprele negre de puşca braconierilor care veneau, de peste tot, ca să le răpună. Lacul din Cimpa s-a format pe locul unde, în anii ’70 ai secolului trecut, s-a exploatat, la suprafaţă, o brumă de cărbune. Ţara cerea, an de an, tot mai mult “aur negru” şi oriunde s-ar fi putut exploata, repede şi uşor, se deschidea o mină sau o carieră. (“Suntem aici ca să înfrângem natura. Nu vom mai fi dezmoşteniţii patriei, orfanii lui Dumnezeu, în regatul setei şi al intemperiilor, exilaţii propriului nostru pământ. Vom fi alţii, vom fi mari şi fericiţi!” Cam aşa sunau lozincile, în formulă marquez-iană, a celor care se făceau că vor da cărbune, mult şi de calitate, siderurgiștilor de la Hunedoara şi Călan…) Cariera n-a ţinut mult şi baciul Nicolae zice că acţiunea cu cărbunele din Cimpa a fost mai mult propagandistică şi că era, de fapt, o modalitate nu prea ortodoxă de a mai spăla nişte bani proveniţi de la stat. Poate de aceea s-a şi format acest lac blestemat. Pentru că în loc să le aducă celor de pe Valea Cimpii, după abandonarea exploatării cărbunelui, turişti şi pescari le-a adus numai nenorociri, ca la mină. “Adică, pe bandă rulantă…” Trei morţi misterioase în Lacul adormit Prima… Până acum, victimele Lacului adormit au fost doi tineri petrileni şi o femeie în floarea vieţii, venită tocmai din Valea Moşicului. Moartea celei din urmă a fost învăluită într-un adânc mister. A venit ea, pe

Valea Cimpii, de peste dealuri şi văi, ca să-şi găsească, în mod voluntar, sfârşitul în lac? Varianta unei sinucideri a fost luată şi ea în calcul la fel cum a fost pusă la socoteală şi varianta unei omucideri. Cert este că cercetările s-au finalizat, în buna tradiţie a locului (şi a lacului…), în coadă de peşte. A fost o sinucidere? A fost o crimă cu autor necunoscut? Egale sunt toate variantele, valabile toate ipotezele… A doua victimă… …a fost un tânăr care şi-a pierdut telefonul. Acesta a constatat lipsa celularului abia când a ajuns la birtul din sat. Tinerii au făcut, anterior, baie în lac şi au plecat, împreună, spre casă. Dar, fiind vară, au poposit la localul rural pentru a se răcori cu o bere. Tânărul s-a întors la locul unde credea că i-ar fi căzut telefonul şi, odată intrat în lac, a început să-l caute. S-a afundat în mâl şi a dispărut pur şi simplu. Prietenii nu l-au găsit, cum nu au dat de el nici salvatorii care au fost chemaţi, urgent, să le dea o mână de ajutor. După zile de căutări zadarnice, localnicii au apelat la preotul Negoi. Se spune că abia după ce preotul paroh a făcut o slujbă şi a lăsat o lumânare, înfiptă într-un colac, să plutească pe ape au găsit locul unde zăcea cel înecat. Lumânarea s-a oprit chiar în trestiile unde, după puţină vreme, trupul a ieşit singur la suprafaţă. A treia victimă… …a Lacului adormit a fost un copil care, împreună cu alţi tovarăşi de joacă, şi-au construit o plută ca să exploreze apele aflate lângă gospodăriile lor. De pe plută, copiii au sărit în apă şi au înotat care încotro. După scăldat, toţi au revenit la suprafaţă în afară de unul singur. Oierul Nicolae zice că oamenii l-au căutat zile în şir şi tot n-au dat de el. Într-un final, sătenii l-au găsit chiar sub pluta de pe care sărise în apă. Sub ape, băiatul s-ar fi agăţat de un piron bătut să asigure etanşeitatea plutei. El nu s-ar fi putut dezlipi de acel piron, care l-a ţintuit de plută la fel cum a fost ţintuit Iisus pe cruce. O altă variantă a acestei triste poveşti de viaţă şi de moarte spune că, de fapt, băieţii săreau în apă ca să treacă, înot, printro veche conductă a minei (ce avea un diametru suficient de mare ca să poată fi străbătută un trup firav de copil) dintr-o apă într-alta. Ei voiau să ajungă, ca somonii în perioda împerecherii, dintr-un lac cu ape stătute în pârâul cu apă rece şi vijelioasă care le străbate satul. Din nefericire, unul dintre ei n-a mai ajuns în pârâul cel limpede. Mult mai grăbit decât tovarăşii săi de joacă, el n-a mai trecut dintr-o apă într-alta ci pare să se fi evaporat direct în norii primitori ce lenevesc, vara, deasupra Cimpii. Ultima variantă pare demnă de Gabriel Garcia Marquez, cel care a descris Ultima călătorie a vasului fantomă din perspectiva unui desperados: “În sfârşit, o să vedeţi voi, nătăfleţilor, cine sunt eu. Şi a început să vâslească înainte către ferestrele luminate ale aşezării adormite şi, iată, începeau să se vadă crucile de pe acoperişurile bisericii, sărăcia caselor, iluzia…” Mihai BARBU


www.voceastrazii.com

VOCEA STRAZII

9 februarie 2016

| 13

Plantează în România ­ cea mai mare campanie de împădurire Am mai prezentat iniţiative, proteste, posibilităţi politice şi mici evenimente. Am mai vorbit de defrişări, am mai susţinut şi am mai strigat, împreună cu alţi apărători ai mediului, pe Facebook şi la televizor: "Opriţi defrişările", "Plantaţi", "Nu ne mai vindeţi ţara" şi multe alte (considerate) dramatizări. O vom mai face, iar atâta timp cât suntem vocea strazii - alături de oameni drepţi, frumoşi şi curajoşi care vor cu adevărat să schimbe ceva în ţara asta, vom continua să credem cu stoicism că se poate! În ciuda protestelor înregistrate în rândul societăţii civile, corporaţiile îşi continuă marşul triumfal către profitul cu orice preţ, nesocotind costurile pe care le plătim deja şi care se vor răsfrânge asupra generaţiilor viitoare. Zecile de proteste care au avut loc în ţară începand cu luna mai 2015, nu s-au soldat cu rezultate concrete. Participanţii la proteste sunt priviţi cu suspiciune de către cei care nu realizează că fiecare copac tăiat reprezintă încă un cui înfipt în coşciugul copiilor şi nepoţilor noştri. Iar factorii de decizie la nivel politic privesc pădurea strict prin prisma rolului său economic şi al profitului imediat, fără niciun fel de viziune pe termen lung. Am aflat de "Plantează în România" săptămâna trecută. Tot atunci am aflat din comunicatul de presă şi că țara noastră se situează sub medie ca procent de suprafață

împădurită, având doar 27,3% din suprafață acoperită de păduri, față de 32,4% - media europeană. Ne clasăm astfel pe locul 13 în Europa și pe locul 10 în ceea ce privește suprafața de pădure raportată la numărul de locuitori - 0,30 ha/locuitor, primele poziții fiind ocupate de ţările nordice (Finlanda, Suedia şi Norvegia). Suficient de îndrăzneaţă într-o ţară în care (doar) se taie, această iniţativă îşi propune prin membrii săi şi prin ONG-urile partenere, să desfășoare cea mai mare acțiune de împădurire de până acum de pe teritoriul țării noastre. Acest proiect a fost ideea unei persoane Mihai Mihu, idee la care ne-am raliat şi noi, Hetti Benedek şi cu mine - dar cred că reprezintă, de fapt, năzuinţa noastră a tuturor, cu toţii am simţit nevoia să facem ceva, să ne implicăm, să plantăm un copac, doar că, prinşi în caruselul vieţii cotidiene, nu am găsit răgazul, determinarea şi curajul de a pune în practică o astfel de campanie. Şi, "pentru că toate trebuiau să poarte un nume", s-au numit Asociaţia Creştem România Împreună, din care face parte şi asociaţia noastră Declară pentru vocea strazii, Mihaela Popescu - preşedinte al Asociaţiei Agora for Life. Reporter: Este corectă definiţia, categorisirea de "activist"? Mihaela Popescu: Nu este completă, noi de exemplu, întreprindem multe acţiuni

legate de promovarea valorilor tradiţionle româneşti, de păstrarea moştenirii culturale româneşti şi europene. Protecţia mediului este doar una dintre componentele activităţii noastre. Încercăm să ajungem în cât mai multe judeţe, în funcţie de ce parteneriate semnăm, sperăm să ajungem şi în Hunedoara. Vrem să atragem colaboratori, voluntari, susținători și insituții ale statului care să se implice direct sau indirect în acțiunea de plantare. Iniţiativa va conține şi o componentă educativă – implementarea proiectului Ora Verde în sistemul de învățământ din România și cea de-a treia etapă, depășirea recordului mondial la plantat de puieți, în anul 2017. Mihaela Popescu: Obiectivele noastre sunt acelea de a reface perdelele forestiere acum distruse -, de a ameliora situația terenurilor degradate și de a contribui la educarea românilor. Ne dorim, de asemenea, ca această acțiune să fie una prin care să demonstrăm unitatea națională, invitând pe această cale să ni se alăture toți cei preocupați de viitorul pădurilor, fie că vorbim de indivizi, ONG-uri sau diverse instituții private sau publice. Păduri sănătoase înseamnă mai puține alunecări de teren, mai puține inundații și nu în ultimul rând, conservarea biodiversității, a habitatelor și grija față de sănătatea oamenilor. În acest moment proiectul numără șapte instituţii, nouă ONG-uri, 128 de voluntari, 126 de donaţii şi două zerouri în dreptul companiilor şi Ocoalelor Silvice. Sergiu BALABAN-DUCK

Dacă vreţi şi voi să plantaţi, să încurajaţi, să participaţi, urmăriţi https://www.facebook.com/planteazainromania sau intraţi pe site­ul http://planteazainromania.ro/


14 | 9 februarie 2016

REVOLTE

www.voceastrazii.com

Un nou proiect distructiv, de data aceasta pe râul Nera

În ciuda faptului ca România şi-a îndeplinit deja planul pentru 2020 de producţie de energie verde “la hectar” , conform spuselor reprezentantilor ANRE "ţinta asumată de România în conformitate cu Directiva 2009/28/EC privind ponderea energiei din surse regenerabile de energie în consumul final de energie la nivelul anului 2020 (de 24%) a fost realizată în anul 2010 la nivelul de 23,6%, România clasându-se pe locul 2 în rândul statelor membre UE cu privire la gradul de realizare a ţintei propuse" - şi deşi nu are unde stoca surplusul, asaltul asupra râurilor rămase încă intacte continuă. După distrugerea râurilor din Făgăraş, după salba de microhidrocentrale din zona Măguri Racatau-Cluj care au primit autorizaţii de mediu cu toate că zona Someşului Rece este declarată sit protejat Natura 2000 , şi a nenumăratelor microhidrocentrale construite în mai multe judeţe, a venit rândul râului Nera, care leagă trei arii protejate (Parcul Național Semenic- Cheile Carașului, Cheile Nerei – Beușnița, Parcul Natural Porțile de Fier). Mai mult, este un râu de frontieră, străbătând şi Serbia şi Voivodina. La APM Caraș-Severin s-a depus recent spre avizare documentația pentru realizarea unor microhidrocentrale la Prigor, ce vor afecta iremediabil Râul Nera, pe tot cursul său, iar localnicii sunt chemaţi la dezbaterea publică pe data de 16 februarie, în incinta Primăriei locale. De ce ar fi nevoie de alte microhidrocentrale în ţara noastră, în condiţiile în care: 1. Ne-am îndeplinit ţinta asumată privind ponderea energiei din surse regenerabile. 2. Nu avem unde stoca surplusul. 3. Comisia Europeană a anunţat, în iunie 2015, începerea procedurii de infringement

împotriva ţării noastre din cauza impactului devastator asupra mediului al unor proiecte asemănătoare. Qui prodest? La nivel micro - comunităţii locale, în mod cert, nu îi foloseşte acest proiect. Ca să-l cităm pe reputatul biolog Peter Lengyel, referindu-se la proiectele de MHC din Munţii Făgăraş: « Ca să faci asemenea monștri de beton, ai nevoie de un drum de acces pe care să circule marile utilaje, deci practic toată valea este terfelită. În timp scurt, o vale naturală sălbatică, splendidă, romantică, unde nenumărate specii aveau condiții de existență… ajunge o văgăună cu buldozere, excavatoare, explozii de dinamită, dislocarea rocilor… un șantier în care comunitățile organismelor acvatice sunt terminate… la fel cum erau comunitățile umane peste care a fost aruncată bomba de la Hiroshima sau Nagasaki ». La nivel macro – consumatorii de energie – nici atât, pentru că subvenţiile pentru "energia verde" sunt susţinute chiar din buzunarul nostru. În mod paradoxal, cu cât avem mai multe astfel de « investiţii în energie verde » cu atât mai mult vom plăti factura de electricitate, pentru că subvenţiile pentru energia verde sunt susţinute din buzunarele consumatorilor. Dacă nu s-ar aloca certificatele verzi ca stimulant al investiţiilor în MHC-uri, aceste investiţii ar fi complet neprofitabile. Însă, în condiţiile actuale, construirea unor astfel de MHC-uri este o mină de aur: dupa cum citim aici, « …la 250.000 de euro valoare a energie produse, subvenția din bani publici care se adaugă veniturilor investitorilor este de 970.000 de euro. Văzând acest raport de 1:4, devine evident că miza nu este energia “verde”, ci subvenţia extrasă de la bugetul de stat, sub pretextul producerii de beneficii “verzi”. Iar toate aceste « investiţii » se fac cu fonduri europene, deci efortul financiar din partea iubitorilor de energie verde este minim. Autorităţile dau avize peste avize, asigurându-ne că impactul unor astfel de proiecte este minim, negând evidenţa şi neluând în calcul impactul cumulat pe care îl au astfel de proiecte, impact devastator pentru mediu. De cealalta parte, noi plătim mai mult factura pentru curent electric şi rămânem şi fără ultimele peisaje de natură sălbatică din Europa… Încheiem cu o descriere a acestor microhidrocentrale pe râurile de munte,

descriere facuta de profesorul Ovidiu Mihut, din Curtea de Argeș, cel care luptă de cinci ani împotriva încălcării legilor de către constructorii micro-hidrocentralelor de pe versantul sudic al Făgărașului, de pe râurile Capra și Buda si care a avut o contribuţie decisivă în declanşarea procedurii de infringement: « Noi, în locul unui pârâu de munte, am făcut o țeavă din vârful muntelui până jos și-i spunem pompos energie verde. Aceste proiecte au afectat iremediabil biodiversitatea. În primul rând pentru că au luat apa. Au lăsat o albie aproape seacă, pe care nu curge constant un debit ecologic, cum prevede legea și nu mai oferă condiții de viață pentru pești( …) În plus, au modificat structura geomorfologică a albiei. Cascadele le-au aruncat în aer, le-au concasat. Noi, pescarii, n-aveam voie să pescuim în pâraiele alea de munte decât de la 1 mai la 15 septembrie, că era prohibiție conform legii. Iar ăștia au intrat cu excavatoarele, cu dinamita, cu toate utilajele alea și au măturat de la un cap la altul toată valea. Au intrat și au dinamitat albia și au nivelat-o, exact cum se face un drum forestier. Acele pâraie ce izvorăsc de la 1700 de metri și curg printre pietre reprezentau niște peisaje din filmele lui Walt Disney. A fost Grădina Edenului. Acum acele albii au devenit un Auschwitz al pâraielor de munte ». Asistam la un genocid ecologic care poartă, pompos, numele de « energie verde ». Dacă vrem să mai avem apă în văile munţilor noştri, văi acum aproape secate de puzderia de ţevi care captează apa râurilor din vârf până în vale, trebuie să punem capăt asaltului acestor « investitori » care distrug iremediabil natura. Articol trimis de Mihaela POPESCU - Agora for Life


www.voceastrazii.com

DE ZI CU ZI

9 februarie 2016

| 15

Circul foamei violent

Dragi cititori şi cititoare, recent, poate aţi auzit de, văzut despre şi citit reportajul făcut de #Voceastrăzii în oraşul Uricani din Valea Jiului. Poate aţi ascultat şi cuvintele unor altor încărcări cetăţeneşti a căror „legi” ne comandă respect. Eu mi le pun deoparte. Ştiu, cum ştiţi şi voi, că de la aceste laturi ne putem aştepta la puţine surprize, iar eu (pe astea) nu le voi economisi şi nu renunţ la dorinţa (puţin) prea egoistă de a le împărtăşi cu voi. Aşa că, precizez cu puncte: 1. Oamenii ăia n-au cerut de mâncare, n-au cerut bani, nu v-au cerut vouă nimic. Tot ce îşi doresc, la fel ca toţi ceilalţi, este un simplu loc de muncă – câţi dintre cei care îi acuză, ştiu ce înseamnă să-ţi sapi o galerie de buni metri, în care să-ţi rişti viaţa pentru nişte saci de cărbuni şi pentru care (mai apoi) nu ai nici o garanţie că îi vei vinde? Din asta trăiesc ei. Şi tot de acolo plătesc şi chiria. 2. Că au făcut copii mulţi, inconştienţi? Câţi copii din România, câte milioane, nu-şi permit nici măcar o pereche de papuci? Câti copii rămân singuri aici, pentru că mămicile şi tăticii se duc să sclavească peste hotare? Sau, haideţi s-o luăm altfel: Câţi dintre

voi, cei de astăzi, care îi acuză pe săracii oameni că au mai mult de un copil şi sunt inconştienţi, au trăit înainte de 1989 în familii numeroase, printre alţi 6,7,10 fraţi? De ce nu-i întrebaţi pe ăia care-şi cumpără astăzi maşini albastre, avioane private, au salarii de zeci de mii de euro, pe bufonii ăia megalomani care-şi măresc salariile în fiecare lună? Pe ăia de ce nu-i întrebaţi dacă îşi permit aşa ceva? Suntem noi vinovaţi că am filmat acolo, sau sunt singurii din România în situaţia asta? – pe care oricum nu o credeţi şi ne acuzaţi că s-au filmat minciuni, pentru că la noi, nici vorbă de aşa condiţii. 3. Că avem noi ceva cu primarul localităţii şi cu viaţa lui, care după ce am publicat reportajul s-a dus la săracii oameni şi i-a luat de guler pentru că şi-au permis să stea de

4. Că „am folosit” copiii din reportaj ca să colorăm tristeţea adevărată din Valea Jiului? Aici ne scuzăm, nu trebuia să spunem nimănui că aici sunt şi oameni săraci, le neagă oricum existenţa.

De ce am zis de păcate? Pentru că (poate) în Uricani s-o numi „lobby”, dar în restul ţării se numeşte corupţie. 5. Ce poate să facă primarul? Întâi de toate, în loc să arunce cu pietre în amărâţii ăia, poate să de un telefon la redacţie şi să ne spună de fapt, cât de multe a făcut el pentru blocul 35. Apoi, dacă tot pretinde bani de chirie, să le tragă (măcar) apă rece oamenilor care pentru a-şi spăla nădragii, aduc apă din râu. Apoi, dacă le-a pus uşi şi geamuri de termopan, să le asigure şi siguranţa pe scările blocului. Şi să le facă acoperişul, de unde curge

apă până la parter, pentru că astea nu ţin de datoria unui chiriaş. – La fel cum datoria chiriaşului este să menţină apartamentul/garsoniera în bune condiţii, să-şi zugrăvească şi să-şi spele geamurile, fără scuza „nu este casa mea, nu fac”. Primarul ideal nu există, dar oricât de ameţit ar fi, datoria lui este de a căuta soluţii pentru probleme concrete, nu de a căuta probleme pentru soluţiile (accesibile) deja pregătite de partid. Trebuie să demonstreze că este înconjurat de persoane pregătite, de încredere, transparente şi competente. Poate şi trebuie să asculte cetăţenii. Să-şi aducă aminte şi de ceilalţi, iar dacă promite ceva în apropierea campaniilor, să se şi ţină de cuvânt. Dragi cititori şi cititoare, gândiţi. Sergiu BALABAN-DUCK

vorbă cu noi? – Acelaşi care şi-a angajat propria nevastă în consiliere, la primărie, când mii de studenţi capabili lucrează casieri la Profi? – Acelaşi care, atunci când a aflat că ANI îl urmăreşte pentru nepotism, a „divorţat” de individă? Şi cu prezentul în care ex-soţia este (în continuare) plătită din bani publici. Recomand, noi avem ceva cu toţi ăştia care curg din butelii de potenţiali mafioţi. zahăr pe zi, incluzând şi sahărul încorporat în alimente. Efectele secundare ale zahărului: Zahărul îngraşă organele, fructoza din zahăr determină ficatul să depoziteze mai multă grăsime şi în locuri foarte ciudate. În timp, o dietă bogată în zahăr poate duce la formarea unor globule de grăsime în jurul ficatului. Creşte riscul de diabet şi de boli ale inimii. Bolile de inimă şi diabetul sunt în strânsă legătură. Pentru fiecare 150 de calorii în plus faţă de consumul recomandat, riscul de diabet zaharat creşte cu 1.1%. Te transformă într-un dependent. Ca şi în cazul drogurilor, zahărul declanşează eliberarea de substanţe chimice care ating zona din creier responsabilă cu plăcerea, în acest caz opioide şi dopamină. Oamenii dezvoltă o toleranţă la zahăr, aşa că au nevoie de o cantitate mai mare pentru a se simţi bine.

Zahărul, problema mondială Conform ultimelor studii, zahărul este considerat a fi noul tutun. Pe plan mondial se estimează că acest aliment reprezintă aproape 20% din alimentaţie. Un român consumă în medie 16kg de zahăr pe an, iar un american 58kg. Cifrele sunt îngrijorătoare ţinând cont de faptul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă consumul a cel mult şase linguriţe de

Zahărul te face un zombi înfometat de energie. Atunci când ai nevoie de energie, mănânci repede o bomboană de ciocolată şi ai rezolvat problema. Studiile arată că durează numai 30 de minute ca energia să scadă la nivelul iniţial şi astfel intri într-un cerc vicios. Studiile au mai arătat că zahărul favorizează şi eliberarea serotoninei, un hormon al somnului. Te deprimă. Mâncând zahăr în ideea de a te simţi mai bine, vei obţine un efect opus. Conform unui alt studiu, cei care mâncau fast-food şi dulciuri aveau un risc cu 40% mai ridicat de a face depresii faţă de cei care încercau să se ferească de tentaţii. Îţi provoacă riduri. Zahărul atacă proteinele din sânge şi dă naştere unor invadatori care afectează calitatea colagenului şi elastinei, elementele care fac pielea fermă şi elastică. În plus, zahărul dezactivează enzimele naturale ale corpului, ceea ce înseamnă că îi permite soarelui să treacă mai uşor, îmbătrânind pielea. Fructele sunt sanatoase, dar şi acestea trebuiesc consumate cu moderaţie, din cauza conţinutului de zahăr. Alexandru COLOBANEA, Fitness Trainer/Instructor Personal


16 | 9 februarie 2016

www.voceastrazii.com

OAMENI

Viorel Pașca – premiantul de sâmbătă

Nu riscăm să greșim foarte mult dacă spunem că ediția de sâmbătă a campaniei PREMIANȚII FĂRĂ PREMII a fost una plină de emoție, bucurie și onoare. Am întâlnit un om cu totul deosebit, care vine tocmai din Bihor pentru a ne arăta ce înseamnă omenia. Viorel Pașca a adus în urmă cu 10 ani patru oameni sărmani care riscau să moară de frig în stradă. De atunci lucrurile au evoluat, ajungând acum să aibă grijă de peste două sute de suflete ale nimănui. Totul a început în urma unui reportaj difuzat la o televiziune locală, prin care se prezentau cazurile a doi oameni care au murit în stradă din cauza gerului năprasnic. Cum avea două camere libere, Viorel Pașca a mers la oraș și a adus acasă patru oameni pe care i-a adăpostit la căldură. Treptat s-a dezvoltat, a primit ajutor de la vecini, cunoscuți, de la străini, de la diferite fundații sau asociații. A ajuns să aibă acum peste două sute oameni în jurul lui, oameni care au nevoie de tratament, de mâncare, de înțelegere și de integrare socială. Au existat multe cazuri medicale care s-au vindecat sau ameliorat. Face lucrul ăsta pentru că iubește oamenii, pentru că el crede că asta este menirea lui, să îi ajute pe sărmani. „Am știut de-a lungul timpului că activitatea noastră va fi interpretată în multe feluri, că vor fi oameni care vor aprecia ceea ce facem dar și că unii vor inventa tot felul de motive și „dedesupturi” care ar sta la baza lucrării de la Dumbrava. Nu m-a deranjat acest lucru, conștient fiind de faptul că astfel de lucruri sunt inevitabile în societatea și cultura din care facem parte. De asemenea, nu mă deranjează când astfel de presupuneri, aberații sau lucruri neadevărate, ca să nu le spun minciuni ordinare, sunt împrăștiate de către oameni cu antecedente în domeniu și au o plăcere diabolică de a împroșca cu noroi sau de la care nu poți

pretinde mai mult. Sufăr însă când persoane „respectabile” care ar trebui să-și asume și să-și argumenteze presupunerile și acuzațiile, vorbesc și transmit informații eronate, neîntemeiate și denigratoare. Sunt convins că nu trebuie să mă preocupe și să-mi apăr în mod deosebit imaginea mea, pentru că nu asta e cel mai important lucru având în vedere imposibilitatea de a opri pe cineva să denigreze când nu știe sau nu poate face altceva. M-am întrebat însă dacă are rost sau nu, să răspund acestor „acuzații” pentru a elimina eventualele suspiciuni din mintea celor mulți care într-un fel sau altul sunt părtași cu noi la acest proiect, și mă refer strict la persoanele care nu mă cunosc întrucât sunt convins că cei care mă știu nu au astfel de îndoieli. Voi răspunde scurt și concis, iar dacă cineva are întrebări, sunt gata să dau mai multe detalii. Deci, nu primim și nu tratăm oamenii în funcție de câtă pensie au. Menționăm că din cele aproape 130 de persoane aflate în grija noastră, doar vreo 30 au pensie, cele mai multe fiind de 350 lei și vreo 20 și ceva cred că au indemnizație de handicap, 230 lei respectiv 290 lei/lună. Din acești bani uneori abia reușim să plătim pe cei care lucrează la noi. Primim doar cazuri sociale. Nu luăm în schimb casa ori averea cuiva. Nu trăim în lux. Nu avem mașini multe și scumpe cum se vorbește. Conduc un Ford care valorează poate 2.000 de euro. Soția are un VW Passat 2.500-3.000 euro cu care se deplasează zilnic într-o parte și alta, având de rezolvat o mulțime de lucruri. Am primit gratis din Maramureș un Opel pentru transport marfă cu care transportăm morții la cimitir și diferite materiale și un microbuz cu 9 locuri care merită probabil 4.000 euro, aproximativ 3.000 fiind achitați de o româncă stabilită în Germania. Toate aceste mașini sunt solicitate zi de zi, uneori fiind în situația de nu avea cu ce mă deplasa în condițiile în care soția, asistentă medicală, administratoarea din Tinca și Râpa, și alții care lucrează au nevoie și trebuie să facă deplasări fie la medic în Vintere, la Oradea, Tinca, Holod sau în altă parte. Casele în care locuiesc oamenii NU sunt ale mele. Trei au fost cumpărate de o fundație din Olanda cu care s-a și făcut un contract în care e specificat că-mi sunt doar date să le folosesc în acest scop, fără că ei să se mai implice în vreun fel sau să ajute la întreținerea și ajutorarea bolnavilor, iar altele au fost cumpărate de anumite persoane existând contract de vânzare-

cumpărare în care eu nu figurez. Da, trăim din donații. Dacă nu am fi ajutați nu am putea niciodată face ceea ce facem. Nu mi-am asumat niciodată merite pentru această lucrare deoarece sunt conștient că fără sprijinul celor din jur nu pot face nimic” – a scris Viorel Pașca pe facebook. Despre proiectul „Premianții fără premii” E vremea să facem ceva. A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice. Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi. Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect. Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.

P


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.