Page 1

ANUL 2

www.vorniceneanul.ro

Din cuprins: Aurel Muraraşu - intelectualul progresist - , ,,îmblânzitorul” berbecilor moldavi Ion Istrate (Vornicenii prin) Muzeul Judeţean Botoşani în Expoziţiile Internaţionale de la New York şi Oxford Maria Diaconescu File din istoria Vornicenilor Ionel Bejenaru Răzmeriţa vornicenenilor Teodor Epure Un alt portret de veteran – Jan Bădărău Gheorghe Gherman

NR. 3

28 IUNIE 2010


ANUL 2  NR. 3

,,Vorniceneanul” Publicaţie fondată în 2009 Cuprins

Vorniceneanul (Vorniceni)

Aurel Muraraşu - intelectualul progresist -, ,,îmblânzitorul berbecilor moldavi” Ion Istrate

3

(Vornicenii prin) Muzeul Judeţean Botoşani în expoziţiile internaţionale de la New York şi Oxford Maria Diaconescu

8

De la ce vârstă pot copiii să înceapă să utilizeze computerul?, Olimpius Istrate

11

Vizita unei delegaţii franceze la Vorniceni Gheorghe Gherman

13

File din istoria Vornicenilor Ionel Bejenaru

14

Răzmeriţa vornicenenilor Teodor Epure

15

Un alt portret de veteran - Jan Bădărău Gheorghe Gherman

16

O carte de tezaur: ,,Oieritul din satul Vorniceni” Ion Istrate

18

Un obicei strămoşesc descris de Constantin Haisuc Marcel Dupu

20

Ciobănaş din Vorniceni Mariana Adăscăliţei

20

Monografie a oieritului Gheorghe Gherman

21

Melancolie, Teodor Epure

21

De ce mă simt ataşată de satul meu natal Vorniceni?, Mirela S.

22

O sărbătoare de suflet la Vorniceni Gheorghe Gherman

23

ISSN 2067 – 1105 Apare trimestrial în data de 28 ale ultimei luni din trimestru. Numărul semnal al revistei a apărut la 26 octombrie 2009. Numărul inaugural a apărut la 28 decembrie 2009 (Vorniceni, 681 ani de la prima atestare documentară). Fondatori: Ion V.M. Istrate; Teodor Epure; pr. Ciprian Ivanovici; Ştefan Aionesei; Dumitru Gh. Chirilă; Maria şi Constantin Maxim; Constantin Haisuc Colegiul de redacţie Director: Ion Istrate, Redactor şef: Teodor Epure Redactor şef adjunct: Constantin Haisuc Redactor: Dumitru Chirilă Secretar de redacţie: Ştefan Aionesei, Responsabili logistică: Maria şi Constantin Maxim Administratori site/web: Doru Ştefănescu şi Alex Chirilă Redactori şi colaboratori ai revistei sunt voluntari care vor fi evidenţiaţi în fiecare număr. În acest număr am fost onoraţi de contribuţia: Olimpius Istrate, Ionel Bejenaru, Maria Diaconescu, Marcel Dupu, Gheorghe Gherman, Mirela S., Mariana Adăscăliţei. ©Editor: Editura Agata® Botoşani ©Design & Tipar: Infocont Record S.R.L. Conţinutul acestei revistei nu reprezintă în mod oficial opinia publicaţiei ,,Vorniceneanul”, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea şi coerenţa informaţiilor prezentate, precum şi eventuale consecinţe revine autorilor, conform prevederilor legale.

Apel către fiii din Vorniceni! Vorniceneanule, dacă ai străbunici, bunici, părinţi, fraţi, unchi şi le cunoşti, cât de cât, povestea vieţii lor, scrie şi trimite la redacţia revistei Vorniceneanul! Vorniceneanule, dacă ai auzit de la bunici, părinţi, vecini, prieteni fapte de-ale vornicenenilor, scrie şi trimite la redacţia revistei Vorniceneanul! Vorniceneanule, dacă vei considera că şi alte aspecte ce privesc oamenii şi faptele lor au legătură cu locul în care te-ai născut, ai crescut şi ai învăţat să trăieşti, scrie şi trimite la redacţia revistei Vorniceneanul! Nu uita nici fotografiile cu oameni și evenimente, căci acestea vor spune mai mult!

Adresa redacţiei: România, Botoşani, str. 1 Decembrie, nr. 25 (Centrul Istoric) email: redactia@vorniceneanul.ro fax: 0231 51 01 51 Subredacția Vorniceni: tel.: 0231 56 35 99 Email: revista@vorniceneanul.ro

www.vorniceneanul.ro 2


ANUL 2  NR. 3

AUREL MURARAŞU INTELECTUALUL PROGRESIST - , ,,ÎMBLÂNZITORUL BERBECILOR MOLDAVI” Autor: Ion ISTRATE oameni propoșitori ai noului, care au dat comunității destui și vestiți intelectuali. Pe linie paternă, Alexandru Muraraș u și Polixenia, soția lui Alexandru Nechifor, vestitul poet popular al vornicenenilor, au urmași cu adevărate calitați intelectuale: profesorul de matematică - Teodor M u r a r a ș u ; profesorul de istorie - Eugen Murarașu; Petrică Murarașu - ofițer superior de poliție; Maria, Ana, Elena, Angela, Silvia și Lica (Nechifor) minți luminate răspândite în toate colțurile țării, în diferite munci și responsabilități benefice neamului românesc. Aurel Murarașu este căsătorit cu Paraschiva, fiica lui David şi Ecaterina Olaru, născută în Volovăț - Suceava. Impreună au dat naștere a trei copii: Vasilică, Mihaiță și Mircea. Absolvent al primei promoții de 7 clase generale, a fost coleg cu profesorul Teodor Epure și a avut ca învățători și profesori pe: Ciubotaru Zoiţa, Ciocoiu Mihai, Ciocoiu Olimpia, Stănescu A., Stănescu Silvia, Pădureţ Dionisie, Condrea Dumitru, Şalaru Ioan, Şalaru Maria. Fire cu calități de a cunoaște și promova noul a obținut cu ușurință rezultate meritorii în toții anii parcurși în perioada școlii generale. În același timp, muncea din greu în gospodăria familiei, care trebuia să facă față și unor greutăți materiale. Perioada de după Al II-lea Război Mondial și instalarea ocupației staliniste a lăsat urme adânci și

,,(…) Căci rupţi sunt ca din tare stâncă Românii orişiunde cresc. (...) Din coasta Daciei şi-a Romei În veci s-or naşte pui de lei.” (Pui de lei, de Ioan Nenițescu) unt cel puțin două argumente, care susțin titlul acestui scurt studiu biografic. I n i ți a l , mă gândeam că se potrivește ,,îmblânzitor al leilor moldavi” pentru că, uneori, la orele de educație fizică, la Liceul Teoretic din Vorniceni, unde l-am avut ca profesor pe Domnul Aurel Murarașu, auzeam: ,,Hai leilor!” sau ,,Hai leoaicelor!”. Foarte des, fiind atent la comportamentul elevilor, nu numai la orele de cl asă, s e ad resa: , ,M ăi b erb ecu l e!” sau ,,Berbecuților!”. Ce altă poreclitură s-ar potrivi junilor vorniceneni? Mai aproape de ceea ce îl definește pe vornicenean este cognomenul din titlu. Leul în confruntarile și în demersurile sale pentru a captura prada dovedește ferocitate și atacă mișelește. Lupta berbecilor este mai ,,umană”! Berbecul nu vânează și nu atacă, iar la o confruntare berbecească totul e ,,matematică”. Curajul și ,,mândria” sunt trăsăturile naturale ale berbecilor, ceea ce vornicenenilor nu le lipsește. Iată un motiv pentru o propunere simbolistică privind stema Vorniceniului! Aurel Murarașu, intelectualul progresist, vornicenean ,,get-beget”, s-a născut la 17 februarie 1936. Tatăl său, Miluță (născut în 27 iulie 1903), era fiul lui Vasile și al Profirei Murarașu, iar mama sa, Catinca (născută la 15 mai 1905), era fiica lui Gheorghe și a Casandrei Chițan. Ambii părinți erau agricultori cu știință de carte. Profesorul Aurel Murarașu aparține unei familii cu adânci rădăcini în Vorniceni, gospodari,

S

3


ANUL 2  NR. 3

în acest caz. În 1948, tatăl său a fost condamnat la ani de pușcărie, pentru că nu a supravegheat suficient pe fiul cel mai mare, care a rupt sigiliul de pe valțurile instalației de produs ulei din semințe de floarea soarelui. Miluță Murarașu, posesor al unei dughene și al unei uleiernițe, unde sătenii veneau să-și prelucreze și să-și valorifice produsele de pe câmp, a fost considerat chiabur, i s-a interzis să mai furnizeze aceste servicii către populație aplicându-se, de către ,,dregătorii” vremii, sigiliul pe rudimentarul utilaj. Acest lucru va determina mari necazuri tânărului vornicenean în drumul său spre desăvârșirea intelectuală. În 1957, a absolvit cursurile Liceului ,,Grigore Ghica” din Dorohoi, unde a avut ca profesori renumiți: Romândaşu Gheorghe diriginte și profesor de istorie; Stoiu Iosub – profesor de matematică și astronomie; Soca Alex – profesor de franceză. Dar, anevoioasă a fost calea pentru a ajunge aici. Pentru a se înscrie la frecventarea cursurilor unui liceu, trebuia să dovedească că părinții săi nu sunt ,,chiaburi”. Totuși, prin îngăduința secretarului de primărie – Mahalagiu -, obține o adeverință că părinții sunt ,,țărani mijlocași” și se înscrie la Liceul de Electroaparataj din Giuleşti, de unde după trei luni, este exmatriculat, pentru că cineva (oare cine o fi fost?!) din sat trimite o anonimă la direcțiunea liceului... În aceste condiții este nevoit, deși minor, să se încadreze ca funcționar - ,,colector de stat” – ajutat fiind de cumnatul său, Arcadie Corleciuc – tatăl inimosului primar al Vornicenilor, întreprinzătorul intelectual prof. Ovidiu Corleciuc. Sigur, că viitorul profesor nu concepea să nuși continue studiile și... se căutau soluții. După un an de zile merge în audiență la Gheorghe Gheorghiu-Dej, ajutat fiind de Vasile Bâgu – vornicenean -, ilegalist și fost coleg de celulă cu Dej, la Doftana. (Vasile Bâgu se număraseră printre cei care au organizat grevele din 1933 de la Atelierele CFR Griviţa și a fost reprezentantul Partidului Comunist în Comitetul Național Antifascist alături de reprezentanții partidelor istorice: liberal și țărănesc. O cercetare de către istorici vorniceneni, pe această temă, ar clarifica multe probleme legate de viața și activitatea acestuia, implicat foarte serios în politică înainte și după Război, pentru că, de multe ori, apar date și informații eronate cu privire la locul nașterii și activitatea sa.) După intervenția lui Vasile Bâgu, Miluță Murarașu este categorisit ,,țăran mijlocaș”

și așa se creează șansa, ca Aurel să se înscrie la Liceul ,,Grigore Ghica” din Dorohoi. Înzestrat cu calități deosebite - creator, idependent și detașat – trece ușor peste greutățile ivite în această perioadă. Totuși și aici are o mare problemă. Nativ de a nu suporta să fie înlănţuit de regulile altora, încearcă să reformeze şi să revoluționeze mediul şi regimul de internat, iniţiază şi participă, împreună cu alţi colegi din ultimul an, la o ,,grevă a foamei”, fapt ce a făcut să fie luat în atenție de organele de securitate. Riscul de a fi exmatriculat este înlăturat, şi de această dată, de rudele apropiate. După terminarea liceului este încorporat, ca militar în termen, la Divizie de Artilerie din Tg. Jiu. Inteligent și chibzuit în toate, îndeplinește diferite responsabilități ostășești: furier în statul major al unității, magazioner (plutoner de companie) și instructor cultural, lucru ce a făcut să fie apreciat și stimat de comandanți, corpul de ofițeri și soldați. Răsplata a primit-o pe măsură: parcurge ierarhia din corpul gradaților și este lasat la vatră cu trei luni înaintea termenului. Din acest moment intră în acțiune ,,forțele” care îl determină să-și îndeplinească misiunea de dascăl, luminator și îmblânzitor al fiilor vorniceneni. Mentorul său se dovedește a fi profesorul Dionisie Pădureț. Acesta îl convinge să rămână în Vorniceni, în învățământ, căci tânărul proaspăt lasat la vatră și cu statut de ,,flăcău” dorea, cu orice preț, să plece la București pentru ași continua studiile la o școală tehnică. Așa se face ca, în septembrie 1959, să preia clasa a II-a de la Ș coala nr.2 Vorniceni (Ș coala din Vale), înlocuind-o pe Doamna Guja, care a fost numită director la Ș coala din satul Dealul Crucii. Vorniceneni au avut noroc! Încă un dascăl devotat școlii, din rândul fiilor acestui sat, se sacrifică pentru a fi alături de ceilalți – Teodor Epure, Costache Istrate, Mihai Pânzaru, Ion (Nică) și Maria (Sârbu) Murarașu, Dumitru (Mitică) Sârbu – de a desăvârși mareața operă de modelare și luminare a vornicenenilor. Noi, cei de acum, care am ,,trecut prin mâinele” domniilor lor nu-i vom uita niciodată. Mai târziu, altă generație le-a urmat exemplul: Gheorghe (Ghiță) Sârbu, Angela (Bâgu) Sârbu, Aurel Sârbu, Teodor Murarașu, Ș tefan Aionesei, Gheorghe Gherman, Ovidiu Corleciuc, Eugen (Gelu) Murarașu, Viorel (Relu) Epure și... fiecăruia îi va veni rândul să-i cinstim cum se cuvine în paginile acestei publicații. Pentru aceasta a fost fondată această revistă! Intrând în câmpul școlii nu va mai renunța 4


ANUL 2  NR. 3

vreodată și după trei ani, adică 1961, este numit ca profesor de educație fizică la Ș coala Nr.3 (Ș coala din Deal), Liceul Teoretic din Vorniceni. Aici funcționează până în 1971, când, la cerere, trece ca profesor de educație fizică la Ș coala Nr.1 Vorniceni, de unde va ieși la pensie în 1998. Aici, în perioada 1989 – 1998, îndeplinește funcția de director. De remarcat faptul că, profesorul Aurel Murarașu a făcut parte din corpul inițial de cadre didactice al Liceului Teoretic Vorniceni. ,,(...) în iunie 1963 și apoi în august – sesiunea a II-a, s-a înființat prima clasă de liceu cu 41 de elevi și următorii profesori din pepiniera noastră: Pădureț Dionisie, director și profesor de Matematică; Epure Teodor, prof.de Lb. Română; Cuciureanu Gheorghe, prof.de Lb.Franceză; Murarașu Ion, prof.de Lb. Rusă; M u r a r aș u P a ra s ch i v a , p r o f . d e Geografie; Murarașu Maria, prof.de Biologie; Mihalcea Ion, prof. de Fizică; Murarașu Aurel, prof.de Educație Fizică; Cuzic Georgeta, prof.de Istorie. Începători, cu emoții și străduință au făcut față cu brio, obținând rezultate remarcabile.(...)”. (Pădureț, Dionisie. Op.cit.) P e r f e c ți o n a r e a p r e g ă t i r i i profesionale și desăvârșirea formației de intelctual s-au concretizat prin absolvirea Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1965) și obținerea (1967) Gradului Didactic Definitivat în Învățământ. A urmat apoi, periodic, 5 cursuri de reciclare la centrele de perfecționarea cadrelor didactice din București și Iași, unde, de fiecare dată, a obținut calificative de ,,foarte bine”. Pe lângă responsabilitățile pe care le avea pe linie didactică, în perioada 1965 – 1998, a fost director al Căminului cultural din Vorniceni și președintele Comisiei de judecată (de împăciure) de pe lângă Consiliul Local. Vornicenenii mai trebuie să găsească o modalitatea de a răsplăti munca de o viață a profesorului Aurel Murarașu, pentru ca efortul său, alături de cel al corpului intelectualilor satului din învățământ, s-a materializat în schimbarea radicală

a mentalității și atitudinii vorniceneanului. Energiile spiritului ,,războinic” și mândriei, caracteristice vorniceneanului, au fost canalizate inteligent de renumitul profesor spre confruntarea sportivă. Așa, vorniceneanul a alunecat pe panta pozitivă a luptei sale de a domina. Domnia sa a demonstrat, cu adevărat, ce înseamnă ,,educație fizică”. De aceea, nu întâmplător, nu admitea titlul de ,,profesor de sport”, ci ,,profesor de educație fizică” sau ,,ora de educație fizică” și nu ,,ora de sport”. Sport poate să facă și să atingă performanțe numai cel ce are o bună educație, mai ales, educație fizică. Acestea au fost reperele profesorului Aurel Murarașu în efortul său pentru a îmblânzi pe vornicenean. Ca drept dovadă stau rezultatele remarcabile ale echipa de handbal, la atletism, locul II pe ţară, vicecampioni la gimnastică etc. Modelați au fost și marii sportivi ai țării proveniți 5


ANUL 2  NR. 3

organizat la nivelul ţărilor balcanice, iar în 1985, medalia de aur, campion al României). Viorica C. Ilica (Neculai), arbitru naţional şi internaţional de canotaj, a făcut parte din Lotul naţional de canotaj și din Lotul Olimpic, fiind în aceeaşi barcă cu Elisabeta Lipa. Viorica, în 1985 obţine titlul de campioană mondială la juniori; în anii 1987, 1989, 1991,1993 obţine medalile de aur la campionatele mondiale. Cecilia Ungureanu (Dumitru) a fost în componența Lotului naţional de canotaj, antrenor la Lotul Naţional de Junioare, obţinând însemnate locuri şi premii la întrecerile naţionale. Acești ,,berbeci” moldavi, fii ai Vorniceniului, au făcut să fluture tricolorul românesc lumii întregi. Indubitabil, aceasta se datorează, în primul rând, profesorului de educație fizică. Să fie lăudat și apreciat pe măsură! Munca de educație fizică a fost inspirat combinată cu cea de mediere a conflictelor dintre consăteni și cea de educație culturală. Ca președinte al Comisiei comunale de judecată (împăciure) a mediat și împăcat peste 1700 de cazuri, împăcând părţile din conflict în proporţie de 85 %. Iată, o altă cale de calmare a relațiilor interumane și restabilirea raporturilor de prietenie într-o comunitate, atunci când există o stare nervoasă. Cine a ținut ,,în mână” asemenea ,,metodă” și, încă, multă vreme? Desigur, profesorul Aurel Murarașu! Nu cred că devotatul nostru consătean nu ar dori să mai întreprindă așa ceva și în vremurile acestea, căci are forța necesară. Dar, cine mai poate înțelege acest rol, acum, când valorile morale și tradiționale, rând pe rând, decad! În planul educației culturale a obținut rezultate remarcabile. La concursul școlar ,,Dialog pe aceeaşi scenă” a obţinut locul I, prilej cu care, ca răsplată, şcoala a fost dotată cu aparatura didactică necesară procesului de instruire didactică. Formaţia de dansuri şi grupul vocal de la Ș coala nr.1 Vorniceni a obținut locul I pe județ. A condus formațiile de fluieraşi și dansuri populare, grupurile vocale (bărbătești și fete) timp de 14 ani, obținând prețioase locuri și diplome. Spiritual, cu harul umorului și inventiv, înjgheba rapid câte o povestioară hazlie inspirată de întâmplări adevarate, atunci când se nimerea în grupuri cu colegii și săteni la diferite activități culturale, petreceri etc. Cine nu știe de povestea amuzantă - ,,Bariera de la Dorohoi” (Pădureț, Dionisie. ,,Vorniceni, leagănul împlinirilor mele”. Apărut la Editura Agata, Botoș ani,2007). În

din rândul fiilor din Vorniceni, care au obținut numeroase trofee pe plan național și internațional. Așa, bunăoară, sunt Dumitru Ș chiopu, Viorel Fluierică, Viorica C. Ilica, Cecilia Ungureanu și ca ei încă mulți. Dumitru Ș chiopu este ,,Maistru al Sportului” și împreună cu fraţii Alexandru, Mihai şi Neculai au practicat boxul la Clubul Sportiv STEAUA. Dumitru Ș chiopu a făcut parte din Lotul Naţional de Box, categoria „MUSCĂ”, a suţinut 250 de meciuri de box, din care în 210 a ieşit învingător, a participat la Olimpiada de la Moscova – 1980 - (clasat pe locul al V-lea), a participat la Balcaniadele de Box (Iugoslavia - 1978 şi 1979, Turcia - 1982), la Campionatul European de Box (Finlanda - 1981 şi Ungaria - 1985), la Spartachiada de Box (Bulgaria - 1980, Ungaria 1981, Cuba - 1982, Rusia - 1984 şi 1986, Polonia 1985) și la competiţii internaţionale intercluburi în Algeria, Albania, Austria, Bulgaria, Cuba, Elveţia, Cehoslovacia, Finlanda, Italia, Germania, Mongolia, Suedia, Ungaria obţinând numeroase trofee. Viorel Fluierică, sportiv, luptător de grecoromane la Clubul Sportiv Botoşani, a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale (în anul 1978, medalia de bronz la campionatul naţional, între anii 1979 - 1983 - titlul de vicecampion naţional, medaliat cu argint, în anul 1984, medalia de aur la Turneul Prieteniei

6


ANUL 2  NR. 3

prezența sa atmosferă anturajului este plăcută și veselă. Profesorul Aurel Murarașui s-a dovedit a fi și un bun gospodar. Ca director de şcoala a construit o bază sportivă, a dotat unitatea de învățământ cu un post telefonic și cu renumitul clopot de aramă, care vestea peste sat că acolo este ordine și ,,se face carte”. Toate acestea au fost realizate nu cu alocații bugetare de la județ sau comună, ci cu bani agonisiți și chibzuiți proveniți din muncile agricole ale elevilor, din valorificarea produselor de pe lotul şcolar sau din munca voluntară a profesorilor și părinților. Ș i multe ar fi realizat domnul profesor pentru comuna sa natală, dacă nu ar fi întâmpinat, de fiecare dată, atitudinea ostilă a factorilor de decizie de pe atunci! Punând problema rostului vieții pe această lume, eminentul profesor îmi spune: ,,Viaţa este o luptă înverşunată în faţa căreia nu trebuie să cedezi. Acest lucru se realizează prin muncă şi pasiune, făcând educaţie generaţiilor tinere. M-am mândrit cu locul meu natal, cu oameni gospodari care au trudit şi trudesc pe acest meleag. Mi-am iubit ţara pe care, am jurat când am făcut stagiul militar, că o voi apăra cu preţul vieţii mele. (...) Am dat țării trei feciori și trei nepoți. Sunt mândru de ei. Ei, împreună cu soția, fac parte din viața mea.” Impresionant! Câtă sinceritate, cât de mult se spune prin aceste cuvinte! Munca și faptele sale, personalitatea sa, locuința și gospodăria familiei sale, pe care le gasim ca un pilon în mijlocul satului, sunt și se constituie ca o lecție de educație pentru vorniceneni! Aprecierea comunității a fost pe măsură: Diploma și Titlul de ,,Cetățean de Onoare” al Comunei Vorniceni acordate de Consiliul Local Vorniceni, în 15 august 2003; Titlul de Membru de Onoare al Fundației Naționale pentru Dezvoltare Comunitară. Sunt onorat că am prilejul să-mi răsplătesc Profesorul, pentru că și Domnia sa se numără printre cei care m-au modelat ca Om. Ș i nu numai atât! Tot timpul mi-a dovedit omenie. De multe ori, de la Domnia sa, am primit un sfat bun, un îndemn prețios și chiar un ajutor pentru a face față aspirităților vieții. Pentru mine, profesorul Aurel Murarașu rămâne Omul care a prizat comunitatea

sătească a Vorniceniului, distingându-se cu o personalitate aparte, cea a intelectualului progresist, care a însutit şi înmiit atitudini și exemple demne de urmat. Contribuția Domniei sale la modelarea fiilor din Vorniceni după anii `50 a fost una considerabilă. Așadar, nu va fi un moment de exces în conduită sau un gest nepotrivit, dacă aș încheia cu: La Mulți Ani, domnule profesor! Să fiți mândru de ceea ce ați realizat pentru locurile natale – Vorniceni! Note: 1.Gherman, Gheorghe. ,,Vorniceni – străveche vatră strămoșească”. Apărut la Editura Agata. Botoșani, 2007; 2.Pădureț, Dionisie. ,,Vorniceni – leagănul împlinirilor mele”. Apărut la Editura Agata. Botoșani, 2007; 3.Istrate, Ion. ,,Teodor Epure – sămânța mirabilă și afirmarea spiritului normalian”. Apărut în revista Luceafărul nr. 4(16) din 11.04.2010 (www.luceafarul.net) 4.Arhiva revistei ,,Vorniceneanul”. Dosar nr.59 – Aurel Murarașu. Articole pe aceeașș i temă: 1.Ion, Istrate. ,, Teodor Jacotă: viață cu zbucium și har sau quadriptarea personalității”. Apărut în revista Luceafărul nr. 12 din 11.12.2009. (www.luceafarul.net) 2.Ion Istrate. ,,Lucia Olaru Nenati – ciudesă a Nordului Moldav sau ,,zâna blondă a Ipoteștilor”. Apărut în revista Luceafărul nr. 2(14) din 11.02.2010 (www.luceafarul.net) 3.Ion Istrate. ,,Ciprian Mitoceanu (Micul Asimov) în drumul său spre celebritate”. Apărut în revista Luceafărul nr. 3(15) din 11.03.2010 (www.luceafarul.net) 4.Istrate, Ion. ,,Teodor Epure – sămânța mirabilă și afirmarea spiritului normalian”. Apărut în revista Luceafărul nr. 4(16) din 11.04.2010 (www.luceafarul.net) 5.Ion Istrate. ,,Doru Petrariu, după al treilea salt de trambulină pentru a se arunca după zidul enigmatic al USR”. Apărut în revista Luceafărul nr. 6(18) din 11.04.2010 (www.luceafarul.net) Vorniceneanul. Romania, 11.07.2010 Citare: Istrate, Ion. ,,Aurel Murarașu – intelectualul progresist -, îmblânzitorul ,,berbecilor moldavi”. Apărut în: revista Vorniceneanul. Romania, 28.06.2010, Botoșani: Editura Agata. Disponibil online: http:// www.vorniceneanul.ro

7


ANUL 2  NR. 3

(Vornicenii prin) Muzeul Judeţean Botoşani în expoziţiile internaţionale de la New York şi Oxford Autor: Maria Diaconescu În istoria fiecărei ţări există o epocă prin care aceasta se plasează pe un loc fruntaş şi străluceşte. Cât priveşte spaţiul românesc, această perioadă se află la începutul istoriei sale, acum mai bine de cinci milenii, în epoca neo-eneolitică ce a cunoscut câteva civilizaţii excepţionale –Gumelniţa, Cernavodă, Vinca, Bodrokeresztur, Hamangia, Boian, ale căror manifestări artistice, spirituale întrec în valoare civilizaţiile europene contemporane lor, dar care sunt foarte puţin cunoscute în afară. Acestora li se alătură cultura Cucuteni, civilizaţie de o inegalabilă originalitate ce s-a dezvoltat pe un spaţiu extins de cca 350.000 km2 . Creaţiile acestor civilizaţii pot fi considerate adevărate comori naţionale, repere pe harta culturală a Europei. Muzeele şi arheologii au considerat necesară organizarea unor expoziţii internaţionale dedicate neoliticului românesc pentru a evidenţia unicitatea şi spiritualitatea profundă a acestor culturi. Astfel, începând cu 2008, s-au organizat expoziţii internaţionale la Olten – Elveţia, Roma – Vatican, Bytom şi Varşovia – Polonia. Expoziţia de arheologie „The Lost World of Old Europe The Danube Valley 5000 – 3000 B.C.” continuă şirul acestor expoziţii externe dedicate neoliticului românesc.Este pentru prima dată când astfel de capodopere au trecut Oceanul Atlantic pentru a ajunge în S.U.A., la New York. Aceasta a fost organizată la cererea Institute for the Study of the Ancient World New York University, şi a fost deschisă în perioada 11.11.2009 – 25.04.2010. A revenit în Europa, la Oxford, în Anglia, şi este găzduită la Museum of Art and Archaeology University of Oxford, primul muzeu universitar din lume şi cel mai vechi muzeu britanic. Coordonatorul principal al acestui periplu muzeistic este Muzeul Naţional de Istorie a României. Pentru a realiza o imagine cât mai

completă asupra acestei perioade istorice pe teritoriul României, au fost invitate să participe muzee din toate regiunile ţării. Piesele au fost selectate după criterii de reprezentativitate ştiinţifică, artistică, cronologică, în ideea redării etapelor evoluţiei culturilor preistorice din spaţiul de la nord de Dunăre. Cu un număr limitat de exponate au venit şi Muzeul Regional din Varna – Bulgaria, Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie Moldova din Chişinău, ca un semn că Dunărea nu a fost o graniţă, ci o punte între teritorii locuite de civilizaţii ale aceluiaşi timp. Putem firma fără 8


ANUL 2  NR. 3

acest pas amintind de Gânditorul de la Hamangia – singura piesă din România care este pe lista celor 10 piese a celor mai importante artefacte ale culturii mondiale, Idolul de aur de la Moigrad, Templul gumelniţean de la Căscioarele, statueta Venus de la Drăguşeni- Botoşani. Exponatele au fost aranjate conform celor mai moderne principii muzeistice, ţinându-se cont de rigoarea ştiinţifică, criteriile artistice, necesitatea protecţiei unor astfel de valori. Efortul organizatorilor s-a văzut în modul de prezentare a pieselor, în vitrinele special concepute pentru aceste exponate, completate cu teama de a greşi că expoziţia „The Lost World of Old Europe The Danube Valley 5000 – 3000 B.C.” este o expoziţie-eveniment, atât pentru activitatea muzeistică cât şi pentru imaginea României pe plan internaţional. Piesele arheologice, deosebit de importante, fac parte din patrimoniul cultural naţional şi fără îndoială din cel al umanităţii, dacă ţinem seama că, de fapt aici, în România este leagănul vechii Europe. Exponatele cuprind o paletă complexă de artefacte ce definesc viaţa economică, spirituală şi artistică: ceramică, unelte, arme, obiecte de podoabă, vase antropomorfe, vase de prestigiu, figurine antropomorfe şi zoomorfe ce materiale de informare deosebit de utile: hărţi, grafică, ilustraţie, realizate cu competenţă şi profesionalism de specialiştii de la Institut. Cu această ocazie a fost tipărit în condiţii grafice excepţionale Catalogul expoziţiei, cu 252 pagini de text şi imagini, tipărit la editura „EuroGrafica”, Vicenza, Italia. Afişul expoziţiei, de dimensiuni impresionante, spre a fi vizibil, a utilizat imaginea statuetei Venus de la Drăguşeni-Botoşani, simbol al echilibrului, spiritualităţii, expresivităţii unor astfel de obiecte încărcate de sacralitate. O impresie extraordinară a făcut ceramica, mai ales cea cucuteniană, cu formele sale diverse, sofisticată, rafinată, armonioasă, proporţionată, ce pun în lumină marile valori spirituale ale neoliticului românesc, care până de curând erau cunoscute de un număr restrâns de specialişti străini. Prezentarea elogioasă care a fost făcută în „The New York Times” a adus în expoziţie un număr record de vizitatori, de pe întreg teritoriul S.U.A., unii veniţi în mod special pentru această expoziţie, ce s-au arătat uluiţi de cele văzute. Într-adevăr, valoarea exponatelor a fost cea care a stabilit succesul expoziţiei. Piesele de tezaur alese, toate de excepţie, încât aproape nu poţi evidenţia pe una în detrimentul alteia. Facem totuşi 9


ANUL 2  NR. 3

nu cunoscuse roata olarului, dar care surprinde prin dimensiuni, prin tehnica cu care erau realizate aceste vase. Spectaculosul decor al acestora uimeşte prin utilizarea simbolurilor, cele mai multe geometrice, ce pot fi ideograme, sugerând un mod de comunicare al celor din neolitic. Pigmenţii naturali folosiţi în pictură, procesul de finisare al vaselor, precizia, creativitatea de care dau dovadă aceşti artişti anonimi, precursorii artei europene de mai târziu, nu pot decât să-i uimească pe oamenii de astăzi. Analizând statuetele antropomorfe sau zoomorfe realizate din lut ars, decorate cu simboluri pictate sau incizate, într-o formă esenţializată, stilizată, ni se dezvăluie o lume deosebit de complexă, cu reprezentări magicoreligioase ce au conotaţii cultice, estetice, sociale. Muzeul Judeţean Botoşani a fost foarte bine reprezentat prin piesele aparţinând culturii Cucuteni de la Vorniceni şi Drăguşeni. In special vasele de la Vorniceni, cele mai noi descoperiri din expoziţie, au impresionat prin coloritul viu, prin dimensiuni, prin diversitatea formelor şi a decorului. Această comoară naţională a fost apreciată în cel mai înalt grad de Roger S. Bagnall, directorul de la Institute for the Ancient World şi Dr. Cristopher Brown, directorul de la Museum of Art and Archaeology University, care au prezentat expoziţia cu ocazia vernisării acesteia la New York şi respectiv la Oxford. La vernisaj au fost prezenţi specialişti din muzee, personalităţi din domeniul culturii, iar la Oxford, ambasadorul României în Regatul Marii Britanii, excelenţa sa dl. Ion Jinga. Aprecierea şi interesul cu care au fost primite aceste expoziţii externe mi-au adus o mare satisfacţie şi datorită faptului că piesele pe care leam descoperit recent la Vorniceni, incluse în categoria Tezaur a patrimoniului cultural naţional, au fost receptate ca unele dintre cele mai frumoase şi interesante piese din aceste expoziţii. Pentru a se vedea cum a fost percepută expoziţia „The Lost World of Old Europe The Danube Valley 5000 – 3000 B.C” la New York voi cita din cartea de onoare câteva impresii: „O expoziţie şi o selecţie excelentă. Mulţumesc pentru aducerea geniului Vechii Europe la New York.” „Aceasta este o expioziţie fantastică, cxe merită să fie prezentată la Metropolitan Museum of Art. Asta va schimba părerile despre istoria umanităţii.”

„Magnific. Intotdeauna apreciez lucrurile deosebite adunate într-o astfel de expoziţie. In special mi-au plăcut obiectele mari, vasele, aflate în cea de a doua cameră care lasă arta să vorbească pentru ea. Mulţumesc.” “Este o expoziţie frumoasă care pur şi simplu te face să doreşti să te întorci în timp pentru a vedea cum erau folosite aceste obiecte. Felicitări arheologilor, descoperitorilor.” „Au fost culturi extraordinare. Cum i-aţi convins pe români să vă dea „Gânditorul şi Gânditoarea”(piesele de la Hamangia)? Multe felicitări.” „Comori care ne luminează minţile şi ne încălzesc sufletele. ”O expoziţie cutremurătoare. Intreaga mea viziune d espre Vech ea Eu rop ă est e distrusă.Fascinant.” Expoziţia de la Oxford abia a fost deschisă şi aşteptăm cu interes ecouri din partea vizitatorilor şi a specialiştilor.

Mesaj de la Stelică ZAHARIA sau ,,Vorniceneanul” îşi adună fiii! 17 Apr 2010 Sunt impresionat şi totodată surprins că în comuna mea natală, cineva s-a gândit să scrie şi să “răscolească” istoria acestor locuri, care pentru mulţi (recunosc că şi pentru mine) nu prea sunt cunoscute. Şi ţin să vă mulţumesc domnule profesor, Teodor Epure, precum şi colaboratorilor Dv., pentru că mi-aţi făcut o mare bucurie postând pe coperta primului numar al revistei pe tătuţa şi mămuţa lui Şchiopu, la casa bătrânească. Chiar a fost o surpriză! Nu-mi rămâne decât să vă urez multă sănătate atât Dv. şi dnei. Olga Epure, cât şi lui Danuţ şi Mihaelei! Şi la cât mai multe numere ale revistei! Mulţumesc!

10


ANUL 2  NR. 3

DE LA CE VÂRSTĂ POT COPIII SĂ ÎNCEAPĂ SĂ UTILIZEZE COMPUTERUL? Autor: Olimpius Istrate Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea din Bucureşti email: olimpius.istrate@elearning.ro

Articole recente atrag atenția asupra vârstei de la care copiii ar putea sa fie lăsați să lucreze la computer. Unii experți susțin că elevilor ar trebui să li se interzică utilizarea computerelor în școli până la vârsta de 9 ani, deoarece utilizarea prematură a tehnologiei le diminuează, în timp, volumul și concentrarea atenției. Alți cercetători ridică problema utilizării excesive a computerelor și a Internetului de către copii acasă, fapt care poate afecta negativ performanțele școlare. Fără a fi neapărat o pledoarie pentru utilizarea TIC de la vârste cât mai fragede, acest articol încearcă să pondereze viziunea negativistă, constituind o invitație la reflecție avizată și la o interpretare pe criterii utilitariste, contextualizate și raționale a concluziilor rapoartelor de cercetare în domeniu. Dr. Aric Sigman, psiholog şi autor al unui studiu lansat recent în Marea Britanie, afirmă că introducerea prematură şi utilizarea excesivă a tehnologiei are efecte negative asupra dezvoltării copiilor, ale căror capacităţi cognitive sunt în formare. “Sunt rezultate ale cercetărilor care arată că introducerea TIC de la vârste fragede subminează abilităţile pe care ministerele spun că vor să le formeze prin iniţierea de programe de informatizare, cum ar fi capacitatea de a menţine atenţia concentrată pentru o perioadă mai lungă de timp”, spune Sigman. Dr. Sigman îşi argumentează afirmaţiile prin faptul că este o contradicţie între capacitatea de multitasking – a alterna rapid mai multe sarcini de lucru pentru a face mai multe lucruri în acelaşi timp, specifică lucrului pe computer - şi susţinerea atenţiei. Acestea nu pot şi nu trebuie formate în acelaşi timp. Capacitatea de concentrare a atenţiei pe o durată mai lungă trebuie să fie o abilitate fundamentală, necesară pentru alte competenţe care se formează mai târziu. Marea problemă care este identificată de studii specializate este observaţia conform căreia copiii nu mai citesc literatură, nu reuşesc să se concentreze la şcoală, nu pot să

comunice – puse pe seama deficitului de atenţie prezent la toate grupele de vârstă ale elevilor din ziua de astăzi. Dezbaterile pe problema efectelor noilor tehnologii asupra dezvoltării cognitive, sociale sau asupra sănătăţii copiilor au început să împartă opiniile specialiştilor în zone din ce în ce mai polarizate. În toate ţările dezvoltate, elevii din ciclul primar au cel puţin o oră pe săptămână în care lucrează cu computerul. În Statele Unite, studiile relevă faptul că aplicaţii educaţionale digitale aduc beneficii la nivelul dezvoltării limbajului şi al competenţelor sociale . În Europa, sunt numeroase studii care arată efectul pozitiv al noilor tehnologii pentru performanţa şcolară, pentru educaţie diferenţiată şi pentru realizarea de situaţii educaţionale mai semnificative pentru elevi. O altă categorie de studii, precum cel din Marea Britanie, relevă faptul că expunerea prelungită la televizor sau la computer introduc elemente entropice – pe criteriile convenţionale ale psihologiei dezvoltării – sau „dezordonează” dezvoltarea creierului. De aceea, accesul la noile tehnologii ar trebui să fie permis (în şcoli) abia de la 9 ani, adică începând din clasa a IV-a, susţin autorii. În sprijinul acestor afirmaţii vin concluziile unui raport de cercetare al Universităţii Duke din SUA, elaborate în urma studiului longitudinal al activităţii unor copiii din Statele Unite, în perioada 2000-2005. Cercetarea a luat sfârşit înainte ca reţelele sociale precum Hi5 şi Facebook să capete amploare, c e e a c e amplifică afirmaţiile cercetătorilor cum că accesul 11


ANUL 2  NR. 3

copiilor computere şi la Internet de mare viteză conduce la o scădere a rezultatelor la teste. Sugestia autorilor a fost că modelele susţinute guvernamental de extindere a accesului de acasă la noile tehnologii ar putea conduce la mărirea discrepanţelor în performanţa şcolară dintre elevii dezavantajaţi şi elevii buni. O altă ipoteză interesantă avansată de acelaşi raport este faptul că educaţia a fost distrasă de “obsesia tehnologiei”, însemnând că accentul exagerat pe TIC din ultima perioadă, fără să fie susţinut de o pregătire adecvată a cadrelor didactice şi de o moderare (centralizată) a demersurilor de integrare în limitele eficienţei pedagogice, a condus la „abuz de tehnologie” şi la multe situaţii de lucru în clasă irelevante din punct de vedere al obiectivelor de învăţare. Însă, după părerea noastră, aceasta a fost o etapă incipientă necesară a procesului de implementare a noilor tehnologii în educaţie, în care decidenţii, cercetătorii, cadrele didactice şi copiii înşişi au experimentat, au tras concluzii şi şiau ameliorat demersurile, fascinaţi de potenţialul pe care îl arată aceste (încă) noi instrumente de lucru. Nimeni nu mai poate nega că asistăm la zorii uneia dintre cele mai mari schimbări în educaţia publică de după implementarea organizării pe clase şi lecţii, începută în secolul al XVII-lea. Probabil că singura problemă reală în această privinţă este rezistenţa la schimbare a unor practicieni ai educaţiei, afişată ostentativ, în condiţiile în care educatorii ar trebui să conştientizeze faptul că sunt primii responsabili de viitorul (profesional) al tinerelor generaţii. „Adulţii pot considera tehnologia ca un instrument al productivităţii, spune prof.univ. Jacob Vigdor, de la Universitatea Duke din Statele Unite, însă majoritatea copiilor nu le împărtăşesc atitudinea.” Cercetarea, realizată împreună cu prof.univ. Helen Ladd, mai arată că noile tehnologii sunt instrumente utile pentru copii acolo unde părinţii le monitorizează activitatea. În familiile dezavantajate socio-economic, este mai puţin probabil ca părinţii să aibă timpul, cunoştinţele sau dispoziţia necesară pentru a

verifica durata şi modul în care computerele sunt folosite de cei mici şi pentru a-i direcţiona către o utilizare în scopuri educaţionale. Valoarea adăugată a utilizării softului educaţional pentru atingerea obiectivelor educaţionale nu mai poate fi pusă la îndoială. Chiar şi la clasele mici, o aplicaţie în format digital bine aleasă şi potrivită contextului didactic de la momentul respectiv poate facilita performanţa şcolară atât a elevilor cu dificultăţi sau cu un stil diferit de învăţare, cât şi a celor supradotaţi. Contribuie la creşterea motivaţiei pentru învăţare, la focalizarea atenţiei asupra conţinuturilor predate, la înţelegerea fenomenelor, la formarea unor deprinderi de lucru independent sau în echipă, la realizarea de legături transdisciplinare şi cu situaţii concrete din lumea reală, la dezvoltarea abilităţilor de lucru cu computerul etc. În plus, tentaţia jocurilor şi a socializării online este atât de mare, corespunzând unor nevoi intrinseci de dezvoltare ale fiinţei umane, încât a interzice utilizarea calculatorului, a reţelelor sociale şi a programelor de mesagerie instant echivalează de multe ori cu a-l închide pe copil într-o cameră fără ferestre şi a-i limita dezvoltarea cognitivă. Lumea modernă a incorporat deja noile tehnologii printre instrumentele fireşti de comunicare, de formare continuă şi de informare. Consideraţii finale Pentru a concluziona, putem spune că nu atât utilizarea noilor tehnologii ar fi o problemă majoră, ci modul în care sunt acestea folosite de copii, orice vârstă am lua în considerare. De aceea, recomandările noastre vizează următoarele aspecte:  Utilizarea computerelor de la o vârstă fragedă (înainte de 9-10 ani) trebuie făcută sub supravegherea părinţilor sau a cadrului didactic.  Folosirea moderată a noilor tehnologii (şi ar trebui inclus aici şi televizorul), cu o limită bine stabilită de timp de utilizare – în timp, durata poate creşte de la mai puţin de o oră (la 6 ani) la două-trei ore pe zi (la 14 ani).  Utilizarea aplicaţiilor sigure, a softului educaţional cu reală valoare pentru învăţare şi adaptate vârstei psihologice a copilului/ elevilor.  Utilizarea Internetului numai după ce părinţii sau cadrele didactice fac configurările necesare pentru accesul securizat al copiilor la paginile de pe Internet. Părinţii trebuie să se asigure că noile tehnologii nu devin un scop în sine pentru copil, ci că acesta 12


ANUL 2  NR. 3

înţelege rolul acestora de instrument pentru comunicare, informare, formare de deprinderi, joacă. Desigur, unele dintre aceste recomandări necesită intervenţii de durată şi fermitate în aplicarea principiilor. Mai ales, o atitudine adecvată faţă de noile tehnologii se construieşte prin exemplul constant din partea părinţilor şi a educatorilor; nu-i cereţi copilului ceea ce dumneavoastră nu respectaţi: dacă părintele se joacă la computer până noaptea târziu, e puţin probabil ca un copil să adopte un comportament diferit; dacă învăţătoarea pune accentul pe utilizarea în sine a computerului şi nu pe ceea ce aduc softurile educaţionale şi Internetul pentru atingerea obiectivelor de învăţare şi de formare de competenţe, e puţin probabil ca elevii să perceapă computerul doar ca pe un instrument de muncă intelectuală. Ce-i drept, acest instrument de muncă intelectuală este unul complex şi avansat, iar

utilizarea sa deplină, atât de necesară în viaţa profesională şi socială de la momentul în care copiii de astăzi vor intra pe piaţa muncii, solicită exerciţiu, responsabilitate, echilibru. Este foarte puţin probabil ca acestea să se formeze corect prin interdicţii nefondate,utilizare nediferenţiată, fără software de calitate, fără suport “avizat” din partea adulţilor semnificativi din viaţa copilului. Ca orice mediu socio-educaţional bogat în influenţe şi dependent de realitatea socială, culturală şi economică, primii paşi trebuie supervizaţi, influenţele negative trebuie filtrate, iar strategiile adecvate de „supravieţuire” sau de răspuns trebuie explicate, exersate, interiorizate pe un suport axiologic autentic. Elearning.Romania, 2010-06-29 Citare: Istrate, Olimpius. De la ce varsta pot copiii sa inceapa sa utilizeze computerul?. Apărut în: Elearning.Romania, 2010-0629. Bucureşti: TEHNE- Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie. Disponibil online: http://www.elearning.ro.

Vizita unei delegaţii franceze la Vorniceni Autor: Gheorghe Gherman S-au pus întrebări cu privire la proiectele de viitor, la care primarul a spus că şi-a propus să înainteze un proiect privind împietruirea unor drumuri mai importante din extravilan. Vizita s-a încheiat cu întâlnirea altor câţiva intelectuali ai satului, a observării şcolii ,,Prof. O. Ionescu” – de puţin timp reabilitată - şi a bisericii de lemn, veche de peste 250 de ani. Vizitatorii francezi au plecat foarte mulţumiţi de ospitalitatea locală, de viaţa patriarhală din această parte a ţării. Ei şi-au exprimat dorinţa de a-i avea ca oaspeţi pe unii din cei cu care au stat de vorbă. Iată că legătura de înfrăţire de aproape 20 de ani, a dat roade pentru că unii tineri au văzut ţara turnului Eiffel, cu ani în urmă şi chiar pentru o parte a fost un îndemn de a cunoaşte mai bine cultura şi civilizaţia franceză, în alegerea profesiunii pentru toată viaţa – cea de profesor de limbă şi literatură franceză. Desigur, ne dorim şi sperăm ca vreun investitor francez ,,să se îndrăgostească” de aceste meleaguri şi a deschide afaceri întrucât localitatea are destule oportunităţi.

În ziua de 11 iunie 2010 a sosit la Vorniceni o mică delegaţie de francezi – familia Denis – fost primar şi familia Blech din localitatea Saint Georges – Buttavent – departamentul Mayenne din Franţa. Aceştia au admirat frumuseţile localităţii Baia Mare cu unicul muzeu de mineralogie din România şi printre puţinele din Europa, cunoscutele biserici de lemn cu motivele florale şi al Soarelui şi cu peisajele deosebit de atrăgătoare din Munţii Rodnei, bisericile şi mănăstirile din Bucovina. Ajunşi aici, în Vorniceni, au primit explicaţii, din partea primarului prof. Ovidiu Corleciuc, cu privire la folosirea chibzuită a fondurilor locale şi accesarea celor europene, construindu-se o şosea asfaltată spre Davidoaia şi câteva străzi importante din satul Vorniceni. A urmat vizitarea sediului nou al primăriei - în construcţie -, care va fi dat în folosinţă în câteva luni, deosebit de bine orânduit, cu multe încăperi şi care va fi dotat cu tot ce e modern în zilele noastre, în aşa fel încât să fie printre puţinele din judeţ în acest sens. 13


ANUL 2  NR. 3

FILE DIN ISTORIA VORNICENILOR Autor: Ionel BEJENARU

AUREL TEODORESCU, FIU AL VORNICENILOR, SEMINARIST LA SEMINARUL TEOLOGIC – ORTODOX ,,PRIMEN MITROPOLITUL” DIN DOROHOI Preot cărturar, folclorist, animator de frunte al vieţii culturale al Dorohoiului, Dumitru Furtună (n. 26 februarie 1890, Tocileni, jud. Botoşani, m. 15 ianuarie 1965, Dorohoi) a condus Seminarul Teologic – Ortodox, ,,Pimen Mitropolitul” din Dorohoi vreme de 9 ani (1923 - 1932). Printre absolvenţii săi se întâlnesc nume remarcabile ale preoţimii ortodoxe române – preot Porfir Baltag, basarabean, prof. dr. gr. Miron, preoţii Ilie Anisescu, Eugen Lungu, Constantin Chiriac, Neofit Scriban, Vasile Ciubotariu, Gh. L. Dobre, după cum seminariştii proveneau dintr-o zonă extinsă a ţării, nu doar din judeţele Dorohoi şi Botoşani, ci şi din Dobrogea, sudul României, Moldova, în genere, Basarabia, Bucovina. Vorniceneanul Aurel Teodorescu, se înscrie între seminariştii Seminarului Teologic - Ortodox, ,,Pimen Mitropolitul”, condus de preotul - director Dumitru Furtună. Matricola sa şcolară pentru anul şcolar 1931 – 1932, dincolo de datele personale – născut 6 iulie 1914, Vorniceni - judeţul Dorohoi, ca fiu al lui Aurelian Teodorescu şi Maria, de profesiune funcţionar, domiciliat în comuna Vorniceni notele obţinute la obiectele specifice clasei a şaptea, absolvite cu media generală ,,Bine”, fiind în consecinţă promovat. Este important pentru istoria Vornicenilor că unii dintre fii locurilor optau pentru profesiunea de preot, în condiţiile în care satul românesc avea nevoie de luminători, preotul şi învăţătorul fiind, negreşit hărăziţi şi şcoliţi să-i fie. Ctitor de seminar, formator a zeci şi zeci de preoţi, Preotul - Cărturar Dumitru Furtună merită pururea omagiul lor (vezi şi Primăria municipiului Dorohoi, ,,L-au

cunoscut pe Dumitru Furtună”. Antologie, Editura Geea, Botoşani, 1996, ediţie îngrijită de Gheorghe Macarie, Filaret Furtună, Ionel Bejenaru, Filaret Aprotosoaie).

14


ANUL 2  NR. 3

RĂZMERIŢA VORNICENENILOR Autor: Teodor Epure aştepta un răspuns urgent: „De ce era necesară comasarea pământului din tarlaua Ibăneasa ?” În zadar au încercat cei de la judeţ să le explice… Nicio explicaţie nu a părut să-i convingă, în ciuda broboanelor de sudoare apărute pe fruntea vorbitorilor. Un murmur surd venind din spate începe să prindă putere iar vorbele încep să se rostogolească şi să se audă din ce în ce mai clar : „Nu vrem colhoz!” „Nu vrem comasarea pământului!” Mulţimea începea să se enerveze. Câţiva cetăţeni aruncă cu mere pădureţe în vorbitori. Cei din faţă se apropie, ameninţător…De frică, oratorii intră în primărie dar nu scapă fără ghionturi şi lovituri. Printre cei mai înverşunaţi, s-a aflat şi Constantin Olaru, un ţăran cu frunte lată, ochi negri, gene dese şi drepte şi sprâncene stufoase, care a intrat în primărie şi i-a lovit cu sete, apoi a tăiat firele de la telefon pentru ca poliţiştii să nu poată comunica situaţia la judeţ. Este prins şi pus la arest în timp ce mulţimea de afară a fost somată să se împrăştie. Oamenii însă nu se îndurau să plece. Situaţia era gravă şi au rămas să vadă ce se mai întâmplă. În cele din urmă, unii s-au dus acasă, presaţi de grijile gospodăriei, alţii s-au îndreptat spre casele unor funcţionari ai primăriei, pentru a se răzbuna, considerându-i loiali reprezentanţilor judeţului. Ca să scape de furia mulţimii, aceştia s-au ascuns întrun lan de cânepă de la marginea satului. Seara, a sosit un detaşament de jandarmi şi poliţişti, care a pus satul în stare de asediu. Jandarmii au montat o puşcă mitralieră în faţa primăriei şi s-au instalat în toate punctele fierbinţi ale satului. Cei mai mulţi supravegheau biserica nouă, deoarece auziseră că ţăranii voiau să tragă clopotele pentru mobilizare împotriva autorităţilor locale. În felul acesta, organele comuniste instalate nu demult au trecut cu bestialitate la reprimarea acestei răzmeriţe spontane a sătenilor. Cei care au participat la adunarea de la primărie, de frică, nu mai dormeau acasă. S-au mutat pe tarlalele moşiei Vorniceni, iar cei care totuşi se odihneau în casele lor, aveau grijă să pună

„Adevărul, oriunde l-ai căuta, nu se înfăţişează uşor. Trebuie să te cobori foarte adânc ca să-l găseşti”. (François Guizot) Era într-o zi de august a anului 1949. Soarele îşi scosese capul de după perdeaua de nori întunecaţi. În bătaia razelor calde ale soarelui, ţăranii se îmbulzeau, când într-o parte, când în alta, bombănind şi blestemând, să ajungă cât mai repede la primărie. Atmosfera era încărcată din cauza unor veşti rele pe care le tot auzeau de câteva luni, de când venise la putere guvernul comunist, condus de dr. Petru Groza. Se zvonea că se doreşte înfiinţarea colhozurilor şi la noi. Câţiva cetăţeni care fuseseră prizonieri în Uniunea Sovietică în urma celui de-al doilea război mondial au cunoscut îndeaproape viaţa din lagărele din Siberia dar şi unele momente ale traiului colhoznicilor sovietici, pe care le-au povestit tuturor. În urma răspândirii acestor informaţii, s-a creat în rândul vornicenenilor o adevărată ură împotriva colhozului. Auzind că vor veni reprezentanţi ai judeţului Dorohoi, care le vor vorbi despre comasarea pământului, se adunară atât în curtea primăriei cât şi în uliţa de alături. Aşteptau cu nerăbdare şi erau nemulţumiţi că pierdeau un timp preţios pe care ar fi putut să-l folosească la muncile câmpului. Ţăranii nu voiau nici în ruptul capului să-şi piardă pământul, lăsat moştenire din generaţie în generaţie. Reprezentanţii judeţului au ţinut o cuvântare „patriotică”. Vorbeau cu însufleţire despre cât de bine va fi la colectiv şi cât de bogaţi vor fi ţăranii, dacă pământul lor va fi cultivat pe suprafeţe mari, cu mijloace mecanizate… Mulţimea asculta supusă, oratorii aveau convingerea că vorbele lor mergeau la sufletul oamenilor însă în ochii celor mulţi puteai zări un licăr de neîncredere şi de supărare. Au fost rugaţi să nu se potrivească la zvonurile urâte care vin din partea unor răuvoitori. În acel moment, pe feţele lor posomorâte se citea o întrebare pătimaşă, care 15


ANUL 2  NR. 3

în tindă coasa sau toporul şi se trezeau la orice lătrat al câinelui din ogradă. În nopţile următoare, poliţiştii împreună cu securitatea, au intrat cu forţa în casele oamenilor şi i-au arestat pe Dumitru T. Dăscăleau, Teodor Gh. Istrate, Andrei Curcă, care au fost mai apoi judecaţi şi condamnaţi. Greu s-au luptat securiştii cu cetăţeanul Costache Toşcuţă. Acesta s-a apărat cu coasa, s-a strecurat în spatele casei, unde se afla stufăriş şi păpuriş şi a reuşit să-şi piardă urma în negura nopţii. Alţi cetăţeni, Costache Zaharia, Costică Rădăcină (Gherasim), Vasile Irimia Asavei, Gheorghe Rădăcină, s-au ascuns o perioadă de timp prin împrejurimile satului şi în satele vecine iar mai târziu au plecat în alte localităţi, fiind fugari câţiva ani. Oamenii din satele vecine au fost înspăimântaţi de veştile ce veneau de la Vorniceni. Răzvrătitul Olaru Constantin a rămas în continuare în arestul poliţiei. Aici, nu a mai avut somn. După câteva zile, încălţat cu bocanci fără şireturi, cu capul gol, cu o cămaşă murdară, învoit să meargă la toaletă, reuşeşte să fugă de poliţie şi să-şi piardă urma. Au urmat cercetări în întregul

sat. Moş Mihai Bădărău l-a primit la stâna lui din tarlaua Cânipişte şi i-a dat mâncare şi adăpost. Poliţiştii însă au aflat unde se ascundea iar când au venit să-l ridice, Constantin Olaru era deja departe. A întrerupt orice comunicare cu familia până în vara anului 1991, când s-a întors în sat tocmai din Oltenia. Rudele, prietenii şi toţi cei care l-au cunoscut şi iubit l-au vizitat şi i-au pus sute de întrebări. Pe chipul său se mai citea încă acea stare de stres şi de frică acumulată în lunga perioadă de bejenie. După două săptămâni, s-a întors pentru totdeauna în satul care l-a protejat timp de 42 de ani. După ce au fost arestaţi principalii oponenţi, nimeni nu a mai îndrăznit să mai spună nimic. Jandarmii au rămas în sat până s-a restabilit ordinea. Pământurile sătenilor au fost comasate iar ţăranii au trebuit să muncească la colectiv până în decembrie 1989. Această răzmeriţă, chiar dacă nu a avut rezultate favorabile pentru comunitate, a fost totuşi un exemplu de dragoste şi respect pentru pământul lăsat moştenire şi de dârzenie în faţa nedreptăţii, o strălucită încercare a cetăţenilor de a se opune regimului comunist.

Un alt portret de veteran – Jan Bădărău Autor: Gheorghe Gherman Acest vornicenean, ,,get-beget” prin naştere şi prin întreaga sa activitate, locuieşte la ,,doi paşi de şcoala din deal” aşa cum se ştie. Acum are 88 de ani şi a dat viaţă la 8 copii din care 5 băieţi şi 3 fete, răspândiţi aproape în toată ţara (Bucureşti, Ploieşti, Slobozia, Botoşani, Leorda şi în sat). În anii 1943-1944 a fost militar şi a luptat în armata română condusă de Mareşalul Ion Antonescu pentru eliberarea Basarabiei. La 2 martie 1944 a fost rănit şi luat prizonier de Armata Roşie, muncind în zona Ural-Siberia. Printre cei 100 de prizonieri se aflau şi 12 vorniceneni care au fost închişi în vagoane de vite, sigilate, fără a avea posibilitatea de a ieşi în aer liber. De abia la Odessa câte doi prizonieri, supravegheaţi îndeaproape, erau scoşi şi duşi să bea apă mai proaspătă. Chinuiţi de foame, sete şi păduchi (pe care-i

dădeau jos de pe picioare cu mâna) au ajuns în zona sudică a Uralilor (Celeabinsk) şi puşi ,,la muncă”, adică la fabricarea armamentului pentru front. Hrana pe care o primeau era în funcţie de numărul de ore lucrate, iar acestea depindeau de construcţia fizică a prizonierului, cei graşi lucrau 8 ore pe zi şi primeau 800 de grame de pâine, cei potrivit de sănătoşi lucrau 6 ore pe zi şi primeau 600 grame de pâine, a treia categorie slăbuţi şi bolnavi 4 ore pe zi şi a patra categorie erau bolnavi grav fiind duşi la spital. Pe lângă pâine, mai mâncau varză, crupe fierte, fiertură de buruieni şi foarte rar câte o mică bucăţică de carne. Li se dădea voie să scrie câte o carte poştală pe lună, care să conţină maxim 25 de cuvinte şi care trebuia să se întoarcă la expeditor. Întrebat fiind cum se comportau ofiţerii ruşi 16


ANUL 2  NR. 3

cu prizonierii, a precizat că bine şi că, mai degrabă, ofiţerii români - ,,caraleii”- ne băteau cu cablul ,,ca pe oi”. Îi pare rău că printr-o întâmplare nefericită i s-au luat şi ars actele (fotografii, declaraţii), pe care le păstra într-o valijoară de tip cazon, ca un mic diplomat, care i-a rămas ca amintire din Siberia. Odată cu succesele Armatei Roşii pe frontul de Est acesta, a fost împins pe linia Iaşi-Chişinău, destul de repede. Luptele de la Moghilev sunt momentele înfrângerii Armatei Române, alături de cea germană şi care au pus-o în situaţia de a se retrage spre Roman. Aici au fost dezarmaţi de ruşi, strânşi şi păziţi în grădina publică, îngrămădiţi şi lăsaţi sub cerul liber, ploi şi noroaie. Îşi aduce aminte că erau cu el şi fostul dascăl Bâgu şi Sandu lui Roman. Aici au fost puşi să lucreze la calea ferată. De aici au fost duşi la Iaşi, în zona Universităţii, 30 de zile, sub cerul liber, fiind nevoiţi să roadă coaja copacilor de foame. A încercat să fugă pe Valea Moldovei cu nişte basarabeni, dar aceştia s-au răzgândit. Intenţiona cu unul din prietenii săi să treacă dintr-un sat în altul, să ceară de mâncare sau să ia poame din copaci şi porumb fiert, dar şi acum renunţă. Rănit pe frontul de la Iaşi-Chişinău, aproape de locurile natale la Dângeni, s-a îmbolnăvit şi a avut noroc pentru faptul că s-a întremat la Mănăstirea Agapia. Aşa cum preciza domnul profesor Sârbu Aurel, după o discuţie avută cu moşul Jan, pe frontul rus l-a cunoscut pe Silviu Brucan, care semna ,,articole foarte interesante despre transformările revoluţionare din ţară”. Patria lui - ,,Vornicenii”- a purtat-o în inimă şi în suflet şi l-a ajutat să treacă mai uşor greutăţile zilnice de pe front şi din zonele unde a lucrat ca prizonier 4 ani şi 3 luni, în ţara lui (Roman) şi în alte locuri. De-abia în ziua de 7 decembrie 1948 s-a întors în Vorniceni. De atunci trăieşte liniştit, singur, după ,,trecerea din viaţă” a mătuşii Victoria şi plecarea în toate colţurile ţării a copiilor. Deşi aceştia l-ar lua la ei să-şi ducă restul vieţii, moşul Jan crede că poate trăi liniştit şi aici, sfătuind pe toţi, povestind la toţi ,,grozăviile” războiului. Acum la cei 88 de ani ai săi, moşul Jan Bădărău este ,,o legendă în viaţă” şi ar fi păcat să nu-l cunoaşteţi cât mai este în viaţă.

17


ANUL 2  NR. 3

O carte de tezaur: «Oieritul în satul Vorniceni» Autor: Ion Istrate Aşa îndrăznesc să cataloghez cartea ,,Oieritul în satul Vorniceni”, scrisă de Constantin Haisuc, el însuşi fiind un ,,om de patrimoniu”, cum îi place să spună Lucia Olaru Nenati, atunci când vorbeşte despre oamenii devotaţi şi consecvenţi în munca lor de a descoperi, conserva şi promova tradiţiile noastre şi patrimoniul cultural românesc. Cartea lui Constantin Haisuc a apărut, în 2008, la Editura Agata şi a fost rapid receptată de etnografi, istorici şi lingvişti. Ce l-a determinat pe Constantin Haisuc să întreprindă un astfel de demers o spune chiar Dumnealui: ,,(…) această lucrare a fost pasiunea mea… pentru a contribui la păstrarea tradiţiilor ciobanilor din Vorniceni care, de sute de ani, rămân neschimbate, indiferent de necazurile pe care le-au de întâmpinat: secete, războaie, regimuri politice potrivnice. (…) oaia a fost animalul care a asigurat existenţa românului, l-a îmbrăcat, hrănit, încălţat, ia pus căciula pe cap, (…)”. Înţeleaptă motivaţie! Şi aşa, autorul ne povesteşte: ,,Nu împlinisem nici patru ani şi eram strungar la tata la stână. Dacă mulsul de la amiază şi cel de seară era o plăcere, pentru noi copiii, ai căror taţi aveau stână, nu acelaşi lucru pot spune despre mulsul de dimineaţă. În zorii zilei, la ora 4:30, când copiii de vârsta mea dormeau în pătuţul lor cald de acasă, eu eram trezit printr-un glas blând şi milos de tatăl meu, prin cuvântul ,,hărştea”, repetat până mă trezeam pentru a da oile în strungă. De multe ori dimineţile de primăvară erau reci şi umede, mă lua frigu’ la picioruşe şi pentru a mă încălzi călcam pe băleguţele oilor, deoarece erau calde. Mai toţi copiii la acea vreme umblam desculţi, numai la Paşte, părinţii ne mai cumpărau tenişi. M-am născut într-o familie de oieri din tată-n fiu şi am trecut prin toate etapele de organizare a unei stâni: strungar, cioban şi responsabil de stână, învăţând toate tainele acestei minunate activităţi oieritul şi stâna, dar am avut multe de învăţat şi de la cei mai dârji şi pricepuţi ciobani ai satului. Acest lucru m-a călit în viaţă şi am devenit “om”. De multe ori în

timp ce scriam această lucrare mă trezeam cu lacrimi în ochi, amintindu-mi de cele petrecute la stână.” Frumoasă poveste! De fapt cartea însăşi este ca o poveste minunată! Cu această carte, Constantin Haisuc, si-a ocupat locul, bine meritat, în spaţiul etnografic al Nordului Moldav. Cartea este prefaţată de Dr.etnograf Angela Paveliuc Olaru. Din respect pentru Domnia sa voi reda integral textul: ,,Agricultura şi creşterea animalelor au fost şi continuă să fie două ocupaţii principale ale locuitorilor din zona Botoşanilor, din cele mai vechi timpuri, aşa cum o dovedesc săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul dintre Siret şi Prut. Prin practicarea lor, oamenii şi-au procurat cele necesare traiului de-a lungul timpului. Aşa se explică şi faptul că oieritul a cunoscut, şi în această parte a ţării, o dezvoltare deosebită în anumite perioade ale istoriei (sec.XVIII-XX), în special, când produsele obţinute din creşterea oilor aveau căutare atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă. La acestea au contribuit, în mare parte, şi condiţiile existente, locuri bune de păşunat din abundenţă, clima aspră care favoriza valorificarea lânii şi a pieilor în condiţii optime, ca materie primă pentru confecţionarea obiectelor de port (cojoace, bundiţe, căciuli, sumane, ş.a.). De asemenea în practicarea ţesutului – meşteşug având o veche tradiţie în zona Botoşanilor – lâna a fost folosită ca materie primă la ţesutul lăicerelor, scoarţelor, păretarelor, etc. textile de interior de o reală valoare prin ornamentica bogată pe motive tradiţionale de largă circulaţie (motivul solar, motivul arborelui vieţii etc.). Brânza şi celelalte produse obţinute prin prelucrarea laptelui constituiau o hrană preţuită de oamenii de la ţară şi nu numai. Ca o particularitate interesantă a zonei Botoşanilor poate fi considerată existenţa marilor turme de oi de rasă ţigaie şi merinos aflate pe moşiile boiereşti şi având o lână fină căutată la export. 18


ANUL 2  NR. 3

Despre această realitate ne informează Ion Ionescu de la Brad în lucrarea sa «Agricultura Română din judeţul Dorohoi- 1866», referinduse şi la localitatea Vorniceni, pe teritoriul căreia se aflau turme mari de oi în sec. al XIX-lea . Astăzi, din păcate, oieritul cunoaşte un regres în dezvoltarea sa, vorbind, în general despre întreg spaţiul românesc, regres datorat, în mare parte, pătrunderii în lumea satelor a produselor de fabrică (covoare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) mai uşor de procurat – având drept consecinţă practicarea mai redusă a meşteşugurilor (țesut, cojocărit etc.), neexistând cerere pe piaţă pentru produsele tradiţionale, decât în anumite zone şi în măsură tot mai mică. Lâna nu mai are căutare, pieile aproape la fel. De aceea existenţa unei aşezări (Vorniceni) pentru care tradiţia oieritului este încă vie, păstrându-se din generaţie în generaţie, constituie un aspect demn de semnalat şi cercetat cu multă rigoare şi dăruire din partea celor ce au posibilitatea de a realiza acest lucru. Aşa este cazul d-lui Constantin Haisuc care ne pune la dispoziţie acest studiu care impresionează prin veridicitatea şi bogăţia informaţiei despre oieritul din satul Vorniceni, fiind cel care a trăit «pe viu» practicarea acestei «nobile» ocupaţii – creşterea oilor. Făcând parte dintr-o familie de oieri prin tradiţie, lucrând la stână alături de tatăl său, de mic copil, acesta a cunoscut etapă cu etapă toată activitatea ce se desfaşoară la o stână. Din acest motiv, lucrarea d-lui Constantin Haisuc este deosebit de interesantă prin detaliile oferite de autor, detalii cunoscute prin practicarea lor zi de zi. Toate aceste aspecte sunt reliefate cu multă precizie şi exactitate în studiul de faţă, care este structurat în mai multe capitole, într-o gândire logică, riguroasă. Pot fi amintite în acest sens: etapele oieritului, păşunatul de primavară, amplasarea stânei, instrumentarul stânei şi unelte folosite la stână, anul pastoral (ciobănitul), strânsul caşului, straiele ciobăneşti, cum se face urda, bucate preparate din carne de oaie, aspecte folclorice legate de păstorit (sărbători, creaţii populare, cântece, jocuri etc.) precum şi o prezentare cronologică a ciobanilor care au fost şi mai sunt

încă în sat, menţionându-se numărul oilor ce alcătuiesc turmele acestora. Ca un merit special al lucrării pot fi considerate detaliile referitoare la «Stâna la măsură» (sau pe o strungă). Fiecare capitol din cele amintite poate fi considerat o contribuţie valoroasă în cunoaşterea practicării oieritului din zona Botoşanilor – în localitatea Vorniceni. Transmiterea acestor informaţii se face de către autor în stilul unui povestitor din Vorniceni, într-o manieră directă, sinceră, convingătoare, captivantă. Studiul se citeşte uşor reuşind să-ţi capteze atenţia până la sfârşit. Aşa poţi cunoaşte în amănunt date esenţiale referitoare la comuna Vorniceni (aşezare geografică, număr de locuitori, ocupaţiile locuitorilor) urmărindu-se creşterea oilor cronologic, folosind în acest scop o bibliografie bine aleasă (Tabla Slujbii Goştinii di Ocolul Başăului la data de 11 Mai 1799 – din lucrarea prof. Octavian Ionescu, «Însemnări istorice despre satul Vorniceni din ţinutul Dorohoi», lucrare ce i-a dat posibilitatea de a dovedi convingător tradiţia oieritului din Vorniceni. Astfel apare faptul că, în anul 1799, douăzeci şi nouă de locuitori aveau 2899 oi întărind ideea enunţată mai sus. Toate celelalte capitole reuşesc să prezinte cititorului interesat un tablou sinoptic al vieţii şi activității ce se deşfaşoară la o stână din Vorniceni, cu amănunte uneori impresionante prin cele relatate (dorinţa unui cioban ca la moartea sa să fie însoţit de cârdul de oi pe care-l avea etc.) Cele câteva poezii, creaţii ale autorului (Fluieraşul, Ciobănaşul, Brânza şi Ploaia, Înjurătura Ciobănească, La Seceriş) dovedesc o uşurinţă în a versifica idei şi sentimente ce aparţin sufletului ciobanului (dragostea, poezia, simţul umorului ş.a). Aparatul ilustrativ (fotografiile) completează în mod reuşit textul făcându-l mai convingător şi lesne de priceput. Lucrarea domnului Constantin Haisuc, prin valoarea sa, rămâne în literatura de specialitate şi va întregi peste timp informaţia despre un crâmpei aparţinând civilizaţiei tradiţionale din zona etnografică Botoşani.” 19


ANUL 2  NR. 3

Un obicei strămoşesc descris de Constantin Haisuc Autor: Prof. Marcel Dupu nobleţe si trăire sufletească. Doar prin grija unor asemenea oameni, timpul necruţător şi tradiţiile devin prieteni şi se înlănţuiesc armonios, în pagini de istorie.

“NU IDEILE ÎN SINE SUNT INTERESANTE CI OAMENII CARE LE PRACTICA SI LE TRAIESC” MARIN PREDA Într-o lume guvernată de fanteziile legendelor comerciale, apare un strop de concret ilustrat despre viaţa şi munca păstorilor din ţinutul nordic la Moldovei, mai exact, comuna Vorniceni, judeţul Botoşani. Cartea «Oieritul din satul Vorniceni» reprezintă o descriere a oieritului din această parte a Moldovei, ca o necesitate a supravieţuirii locuitorilor de pe aceste meleaguri de-a lungul veacurilor. Autorul a cuprins, în pagini valoroase, esenţa acestei îndeletniciri de pe vremea strămoşilor daci, subliniind sensibilitatea omului în directă colaborare cu natura. Dând dovadă de profunzime, nu realizează doar o monografie despre oierit, ci oferă cititorului o fină introspecţie în universul românesc, pornind din zona natală unde a copilărit şi a trăit pe viu aceste evenimente. Zugrăvirea obiceiurilor strămoşeşti privind păstoritul oilor, se încadrează într-o veritabilă artă pentru creaţia noastră populară, prin nesfârşita serie de fantezii, motive si combinaţii. Mai mult decât atât, el este un creator de vers popular şi un culegător de tradiţii şi obiceiuri strămoşeşti, ignorate în ultima vreme. Prin firea veselă, prietenoasă, uneori poznaşă, a reuşit să atragă, să adune date concrete despre oameni şi faptele lor, într-o notă de dinamism. Vom întâlni pe parcursul cărţii date despre activităţile specifice păstoritului, programul anului pastoral, obiectele specifice din inventarul stânii, reţete culinare tradiţionale folosite de păstori pentru prepararea hranei, descrierea unor jocuri tradiţionale pentru copii, toate într-un limbaj de regionalisme care conferă lucrării autenticitate. Hotărârea şi dârzenia l-au determinat să-şi ducă munca până la capăt, iar dragostea pentru tradiţia celei mai statornice dintre meserii i-a insuflat

CIOBANAŞ DIN VORNICENI Autor, Mariana ADĂSCĂLIŢEI Toţi copiii aleargă vara După fluturi, caprioare, Numai eu stau singur,singur Pazesc turma de mioare. Frate-mi este doar un câine Ma-nsoţeşte toată vara, Alergăm dupa oiţe De cu zori şi până seara. Şi când vine zi cu ploaie E mai greu,dar n-ai ce-i face, E mai lungă parcă ziua Insă, ciobanaş îmi place. Câinele mi-e bun tovaraş Doarme pe genunchii mei Îmi aduce ‘napoi turma…. Mai aleargă după miei…. Iau cu mine fluieraşul Şi cânt oilor de jale Cucul cântă prin poiene Mierla cântă prin ponoare. Fluierul, oile şi-un câine Mi-au fost fraţi, mi-au fost tovaraşi Parcă-aş vrea să-ntorc anii Şi copil să mai fiu iaraşi. Să mai dorm noaptea la stână, Tata să-mi spună poveşti Ai plecat copilărie Şi tu tata…..unde eşti?

20


ANUL 2  NR. 3

MONOGRAFIE A OIERITULUI Autor: Gheorghe Gherman „Satul Vorniceni este într-o hârtoapă… Oamenii sunt muncitori… Ei au vite şi mai ales oi… Din laptele oilor oamenii fac caşcaval şi brânză zisă sburată… Mulţimea cultivatorilor face brânza ordinară şi urdă…” (I. Ionescu de la Brad, Agricultura din judeţul Dorohoi, 1865). Oaia, animalul drag tuturor, din mai toate gospodăriile ţărăneşti, a fost dintotdeauna nu numai sursă de hrană ci şi de „suflet” din sufletul neamului românesc. Balada populară „Mioriţa” o regăsim în tot mai multe variante, pe meleagurile româneşti. „Dar cea mioriţă Cu lâna plăviţă De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace Iarba nu-i mai place. …………………………………

-Drăguţule bace! Dă-ţi oile-ncoace La negru zăvoi Că-i iarbă de noi Şi umbră de voi Stăpâne, stăpâne, Îţi cheamă ş-un câne Cel mai bărbătesc Şi cel mai frăţesc ………………………………… Această fiinţă a păşit încet, încet după stăpânul ei, însoţită de câine, al doilea prieten al ciobanului, şi nu o dată s-au adunat în jurul lui, care cânta din fluier. Transhumanţa, specifică activităţii de oierit are rădăcini adânci în istoria din Carpaţi. „Vehicularea” turmelor de oi de la câmpie la munte şi invers a lăsat importante „urme” materiale descoperite în săpăturile arheologice, dar şi în limba noastră. Salutăm ideea domnului Haisuc Constantin, originar din Vorniceni, judeţul Botoşani, de a alcătui o monografie a oieritului, care este nouă, cel puţin în această parte de ţară. Lucrarea „Oieritul din satul Vorniceni” vine să „umple” încă un gol în cunoaşterea vieţii unui păstor, alături de turma sa, cu bucuriile şi necazurile sale. El îşi alină „durerile” cântând din fluier, doine, sculptând băţul, în care se sprijină orice cioban, alcătuind doine de jale şi de dor. Mielul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos ne dă, permanent, povaţa: Învaţă de la ape să nu dai înapoi Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea, Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea Învaţă de la Soare ca vremea să-ţi cunoşti Învaţă de greier când singur eşti să cânţi Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea, Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa… Învaţă de la tineri dorinţa de-a iubi Învaţă de la vârstnici răbdarea de-a trăi. (…)

MELANCOLIE Autor: Teodor Epure Ascuns într-un loc crepuscular Inventez nenumărate istorisiri Gânduri apar dintr-un ocean stelar Şi-s chinuit de tainice presimţiri. Cu efortul minţii şi al faptei Tot visez munţi, păduri, mări şi oceane Mă simt un mare trăitor al soartei Şi cuget cu tâmplele în palme. Plâng prea mult pentru toate erorile Care-s uitate pe treptele vieţii Lacrimile eterne şi idilele Le voi păstra în adâncul bătrâneţii. Trece prin mine sângele revoltei Ca spinii pe care-i risipeşte vântul Şi inima-mi e plină de plânsul clipei Care acoperă întreg pământul.

21


ANUL 2  NR. 3

DE CE MĂ SIMT ATAŞATĂ DE SATUL MEU NATAL – VORNICENI? Autor: Mirela S. (n.r. sârbeancă pe linia paternă)

“Imaginaţi-vă că sunteti intr-un loc plin de calm si pace, inchipuiti-vă ca sunteti pe o insula scaldata de soare sub umbra unui palmier si, in locul acela linistit, va gasiti echilibrul sufletului” asa se termina clasa mea de yoga. Numai că, pentru mine, locul acela binecuvintat nu e o insulă exotică pe un tărâm îndepărtat si soarele or fi răsărind de la est dar eu ştiu cel mai bine de unde răsare soarele meu. Soarele străluceşte cel mai frumos acasă, acolo unde sunt părinţii mei. E interesant că, desi a trecut atâta timp de când am plecat din sat, mă simt atât de legată de Vorniceni. Poate că indiferent de vârsta când ne întoarcem în casă părintească devenim iaraşi copii. Poate că indiferent de vârsta, părinţii noştri ne văd tot copii. In copilărie, pentru mine acasă însemna locul de refugiu unde uitam de extemporale, teze, sesiune de examene, locul unde mă simţeam in siguranţă. Ce înseamnă acasă pentru mine acum? Poate

reprezintă mai mult decât insemna in trecut pentru că este locul unde dau timpul inapoi şi sunt din nou in anii adolescenţei. Poate pentru că tata incă imi mai dă sfaturi ca la un copil şi, ca să fie sigur că am inţeles mesajul corect, mă pune să-l repet Poate pentru că incă îmi face plăcere să-mi aşez fruntea in poala mamei şi să mă las mingâiată de mina ei caldă. E păcat să lăsăm ca lucrurile astea simple şi atât de frumoase să fie trecute neobservate, e păcăt să intepretăm greşit un act de dragoste şi dăruire. Ne simţim jigniţi şi ofensati când ni se face morală, dar uităm să vedem că de fapt in spatele vorbelor care ne dor, e dragoste şi grijă, e suferinţă şi sacrificiu. Dragostea nu are nevoie de cuvinte, imbraţişarea mamei, stringerea la piept a tatei sunt cele mai frumoase declaraţii de dragoste! Dacă deschidem ochii mari vedem lacrimile neplinse ale părinților, lacrimile de dor. Dacă deschidem urechile auzim oftatul parinților când vorbesc despre noi pe la porți. Suntem noi îndejauns de recunoscători? Merităm noi dragostea curată și necondiționată a părinților? Merităm noi iertarea lor când greșim? Părințtii mei sunt niște oameni minunați, dar sunt sigură că fiecare fiu sau fiica gândește exact la fel ca mine. Cei care mai avem părinții printre noi hai să facem ceva frumos! Hai să le luăm astăzi mâna mamei și a tatei și să le-o sărutăam cu respect și dragoste! Ar fi păcăt să lăsăm să mai treacă o zi și să descoperim cu regret că… e prea triziu!…

22


ANUL 2  NR. 3

O sărbătoare de suflet… la Vorniceni Autor: Gheorghe Gherman În ziua de 13 mai 2010, Ziua eroilor şi Înalţarea Domnului un grup de elevi ai Şcolii nr. 1 ,,Prof. Octavian Ionescu” au participant la o emoţionantă activitate cu tematica adecvată, la monumentul ridicat în cimitirul satului, pentru comemorarea celor cazuţi pe câmpurile de bătălie din Bulgaria, în 1877, în timpul Primului şi celui de -Al Doilea Razboi Mondial. Cu aceasta ocazie participanţii, cetăţeni ai satului Vorniceni au avut ocazia să-şi aducă aminte şi de unii dascăli ai multor generaţii de copii care au învăţat pe băncile şcolii, decedaţi: Olaru Dumitru, Şalaru Ioan, Şalaru Maria, Maxim Ioan, Muraraşu Ioan, Muraraşu Maria, Padureţ Dionisie, Istrate Constantin, Panzaru Mihai, Panzaru Teodora s.a. Totodata fostii elevi ai promotiei 1961 – 1962, ai clasei a VII-a au comemorat si pe fostii lor colegi disparuti. Elevii au cântat cu emoţie şi entuziasm cântece patriotice, cântece folk adecvate, au recitat cu un patos aparte frumoase poezii ale poetilor români. În după amiaza aceleiaşi zile, la Şcoala nr. 2 Vorniceni, promoţia 1962 ai claselor a VII-a s-au întâlnit cu o parte din foştii lor dascăli, cu autorităţile comunei şi şcolii din localitate. Emoţiile şi lacrimile au fost pe măsura. Ora de

dirigenţie a fost condusă de d-l profesor Teodor Epure. Toţi cei prezenţi, foşti elevi, rude apropiate, prieteni de-ai lor au trăit clipe emoţionale deosebite, mai ales ca mulţi din participanţi veniseră de la sute de km, alţii din comune ale judeţului şi alţii care trăiesc chiar în localitate. Se poate spune că pentru Şcoala din vale a fost o mare sărbătoare.

23


ANUL 2  NR. 3

Elita intelectualilor anilor ‘60, Vorniceni Fotografie din colecĹŁia Constantin Haisuc

24

Revista Vorniceneanul  

Revista vorniceneanul

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you