Toplitera 4, an VIII by Revista literară Toplitera

ToopLiteraa Anull VIII, nr. 4, septembrie 2023

În acest număr: Laura Stanciu

Codrruţa Bicăjan

Victor Ciobanu

Miru una Croitor

Cristina Bordeanu

Juditth Filip

Maria Lazăr

Hegedüs Ignac

Alexandra Renáta Precup

Gabrriel Moldovan

Ştefania Costea

And dreea Irimescu

Dumitriţa Sattler

Georrgeta Lung

D Despre Tabãrã În tabăra de creative writing de la Topliţa, T participanţii au avut, după părerea mea, condiţii ideeale pentru a scrie şi a învăţa lucruri noi despre poezie. Au fo ost curioşi în legătură cu aspectele teoretice ale cursului, au pu us întrebări pertinente la care am încercat să le răspund după priceperea p mea. Poate că n-ar fi stricat un pic mai multă flexiibilitate din partea mea, căci la un moment dat mi-am dat seama s că cei mai tineri dintre participanţi ar fi vrut poate să primească altfel de exerciţii (şi chiar am avut câteva în î minte, cum ar fi de exemplu scrierea unui poem trap), daar am insistat să epuizez mai întâi exerciţiile pe care le pregăătisem de acasă. Dar cu asta am şi încheiat capitolul reproşşuri. Sunt mulţumit de poeziile care au fost scrise în tabără. Consider C că toată lumea a scris cât a putut de bine şi de mult, având în vedere timpul limitat. Andreei Dósa, Braşov, 17.09.2023

În cadrul workshop-urilor taberei orrganizate prin proiectul „Limba romană in zi de sărbătoare”” care s-a desfăşurat în municipiul Topliţa şi a fost găzduită de d Biblioteca Municipală „George Sbârcea”, atât cursanţii, coordonatorii, cât şi n Pe de o parte s-a organizatorii, am trăit experiente de neuitat. format o echipă mare care a funcţionat foarte bine şi eficient, iar pe de altă parte, participanţii laa secţiunea pictură, au parcurs un traseu care, deşi deşi scu urt ca timp, a fost foarte bogat în experienţe si învăţăminte. S--a sudat un colectiv care a funcţionat foarte bine din faza de pregătire a Taberei, s-a organizat totul bine astfel încât cursaanţii s-au îmbogăţit cu o experienţă remarcabilă. S-au purtat discuţii despre întregul spectru al artelor plastice, s-au implem mentat tehnici şi metode de lucru, s-a parcurs un traseu comp plet de la alegerea unei teme, de la formarea unei expresii artiistice, formarea unui concept, schiţarea şi realizarea aceestuia până la vernisare-panotare. Din ex xperienţa mea, am putut să ofer cursanţilor spre însuşiree, secrete, metode, moduri de realizaree şi exprimare corecte, adevărate valori aparţinând artei plastice, care, în opinia mea, au fost însuşite cu succes. Am beneficiat de seri minunate în incinta superbei locaţii Izabela Challet în care am fost cazaţi, purtând discuţii de seminar de neeuitat. Nu pot decât să-i mulţumesc dneei Viorica-Macrina Lazăr care, atât în calitate de organizato or, cât şi din calitatea de cursant, s-a achiitat admirabil de ambele sarcini şi sunt oricând pregătit sa repet r aceasta minunată experienţă! Gheorghe Pop, Târgu T Mureş, 17.09.2023.

Poezii 1989 Doi-zece. Doi-zece. Probă de microfon. Copiii spun lucruri trăsn nite. Bătrânii ascultă cuminţii. Amintirile s-au tăiat la montaj. m

Laura Stanciu

Nume de fată 112. Acte, bani, haine de schimb. Sirenă deasupra plafonului. Neoane intermitente, pe coridoare, lin noleum marmorat. Infirmiere grăbite împing paturi metaalice. Roţi sărite. ntrarea Uşi întredeschise, becuri roşii, exit, in interzisă. O mască deasupra mea, voce de femeeie, strângere de mână.

Doi-zece. Doi-zece. Cabina 4. Poftiţi în plato ou. Dezbatere între candidaaţi. Publicul din gradene, attenţie, vă invităm să votaţi. Butonul din dreapta e siingurul funcţional. Doi-zece. Doi-zece. Lavalieră de schimbat. Camera 3. Johny, rămâi cu cadrul pe invitat. Transpiră. Gros-plan. Doi-zece. Doi-zece. Casting. Să intre în sală cei de la litera A. De ce credeţi că aţi fi po otriviţi pentru documentar? Doi-zece. Doi-zece. Douăzeci şi doi. Douăsp prezece. Pe 22 decembrie nu-şi iaa nimeni liber. Transmitem în direct em misiunea de Crăciun, de la Palat. Veţi fi anunţţaţi.

Întrebări. Nu iau medicamente. Fără însoţitor. Pacienţii mă urmăresc cu privirea. Attât de tânără. Sângele a umezit fusta. O mână mă acoperă cu cearşaful. Se pregăteşte sala. Miros de dezinfecttant. Braţele, pe lângă corp. Amorţesc. Cerul gurii e o lingură goală. Uterul avea nume de fată.

Câinele de pădure S-a întâmplat când dorm mea. Când s-a trezit, a dat să se scarpine cu laba stângă din spate. De-o palmă îi crescuse o buturugă pe ceafă. A mers în cerc, să dea de ea. S-a aşezat pe o parte. Nici vorbă. Până seara a crescut o lu ungime de bot. Noaptea nu l-a deranjatt. Dimineaţă i-au apărut primele p frunze.

Un copil l-a văzut şi-a început să strig ge. Veniţi să vedeţi. Bruno nu mai e câine. Blană mai avea, de lătrat, lătra. Ihaha, ihaha, se speriau caii pe la porrţi. Dulăii de la stână îl goneau. Stăpânii lui se minunau cu mâinile laa cap, cu mâinile la gură. În cuşcă nu mai încăpea.L-au lăsat în n şură. În trei zile, se târa. Pe spate avea un pui de paltin. Să-l salvăm. Aduceţi o drujbă. Să nu-l atingem, o fi o minune. Să nu fie păcat.Să-l legăm de un copaac în pădure. Rădăcinile se ramificau prin intestinee. În alte trei zile, i-au ieşit prin unghii şi ş au trecut în pământ. Bruno a rămas întins cu botul pe labee, mai adânc, mai adânc.

Frunzele lasă păr, arată a urechi clăpăuge. Bruno e demult sub un paltin care mârâie. Dacă-l mângâi, nu fuge..

Campestră Perne suprapuse, înfăţate în lenjerie albă. Oameni din bulgări de zăpadă. z

Frig Rânduri de umeri ridicaaţi şi căciuli îndesate. Porumbei aţipiţi pe streşini.

Nu ţin minte, ţin inimă Eu nu sunt aşa vizibilă, pentru căă mă rarefiez urcând spre tine. Iată motivul pentrru care cei de pe margine ar putea spune că eştii marea mea iubire. Ei folosesc cuvinte, însă nu u simt întru totul. Nu pot veni înăuntrul inimii noastre fără permis de trecere. Şi ce lucru deoseebit ai făcut? Chiar mi-am lăsat capul într-o parte,, uimită, să te văd mai bine. Noua perspectivă mii-a permis să mă uit indirect la mine, de parcă m--aş fi revăzut. La început, m-aş fi furişat curioaasă pe lângă corpul tău, să-l studiez, să reţin detaaliile pielii, să curbez cu ochii mei forma ochilor tăi, t să urc pe tâmple cu unu-două burice, să coborr pe riduri cu amprentele mele, să fac un ocoll pe palme, romantic-chiromantic, să disting coapsele în m să te muşchi relaxaţi sau în încordarea mersului, dezbrac ca pe David şi să te privescc atentă, până te pot reatinge în mintea mea. Stând d pe spate, maş fi aşezat chiar sub încheietura mâin nii tale stângi şi stângace, ridicată şi desfăşurată sp pre cer ca un triumf arhitectural, şi apoi aş fi zis O Doamne, ce

lume! Şi din înaltul verrsanţilor degetelor tale, maş fi aruncat cu un alai de bucurie pe braţe, piept şi picioare, ca un liliputtan într-un slalom pe urme de sanie. În rest, nu mai m ţin minte. Cum să ţin minte, când ţin doar in nimă? Lasă, că le explic eu alor tăi: Tocmai ne-am amenajat a ceva micuţ, dar al nostru. Un fel de insullă-garsonieră, cu un munte introvertit, uneori sobru, înconjurat de o mare caldă, în mişcare învăluitoare. Gen G open concept. Şi deşi a trecut atâta timp, când cobor c prin zăpadă cu viteza inimii lui, încă nu mă pott obişnui să văd pretutindeni cireşi înfloriţi. E un şocc cultural, înţelegeţi? Aici, temperatura e constant extatică. Noaptea, totul se iluminează dinăuntru, caa şi cum ziua ar fi umplut natura cu senin, să ne ajungă. a Întunericul nu e cu somn, cum au, la bloc, pe continent, pe alţi aştri. E cu ochi care râd şi cu surâsu uri, deşi emoţiile noastre sunt discrete ca nişte sihaştri. Cred că ţie îţi vine uneori şi să plângi, pentru că c iubirea ne face copii. Abţine-te. Nu clipi.

Victor Ciobanu În fumul de ţigară Se fumează mult în ziua de azi. Când nu sunt cuvinte, dar stări, se-aprind ţigări în formă de lumânări. Se strâng între dinţi şi toţi sunt foarte cuminţi. În fumul de ţigară nu se pescuieşte bine. Fiecare prinde afumat un peşte cu ochiul mare. Dar, peştii nu gândesc zicea într-un film în „Arizona Dream”. Şi fumăm ţigară după ţigară. Cui după cui batem cu un ciocan invizibil şi ruginit ce are coadă de şarpe şi nu se lasă umilit.

Vis cu mistreţ Nu vreau să tragă. Erau aliniaţi, dar nu n la grămadă. Sprijiniseră armele de copaaci şi făceau poze. Era ora şase dimineaţa. Gonaciii erau împărţiţi. Fiecare îl căuta pe fiecare. Era E zăpadă, erau urme. Era viaţă. Şi era un pădurrar bătrân la care venea ursul tot timpul. Nu stăteaa nimeni în apropierea lui şi pădurarul bătrân eraa tot timpul singur. Şi de singurătate şi-a aprins ţiigara şi s-a

auzit un foc de armă. Eccou, zgomot, crengi rupte. Fugea înspre ei, fotogen nic. Atunci toţi şi-au lăsat aparatele de fotografiat şi au luat armele. Fără să se gândească, fiecare a tras t două focuri, dar numai unul l-a nimerit. Stă nemişcat, respiră repede. Deodată, parcă oftează lung şi iese. S-a ridicat ca un fum gri cu steluţe. Aerul părea greu lângă mistreţ şi ceilalţi au a plecat. A rămas doar acela. Nimeritul. L-au botezat în ziua aia. Îi făceau poze lângă mistreţ. Plân ngea. S-au tras salve. S-a făcut proces. Era tânăr. Prea P tânăr mistreţul. Două lăzi de bere pedeapsă. În ncă două cartuşe pentru Sf. Hubertus. Trăiască patronul p vânătorii! L-au pus să se întindă peste el. e Peste mistreţ. O bâtă pătată cu sânge îl lovea cu sete. I-au rupt spinarea. Avea acum naaşi de botez. Se lăsa seara. L-au împărţit în bucăţi la l lumina farurilor. Mistreţul. Şi-au împărţitt sufletul în bucăţi. Le-au luat duhurile văzduhulu ui şi au fugit de unde venea vântul din acea noapte. n L-au tot împărţit în bucăţi la lumina farurilo or. Fiecare a primit o pungă din el. Pe masa im mprovizată ieşeau aburi din carnea lui caldă încăă. Carnea ne încântă. S-au îmbătat toţi în noaptea aia. a Se descântă şi se suflă cu aburi alcoolizaţi în caarnea fierbinte. S-a şi mâncat o parte din el, dar a mai rămas ceva. Nimeritul, când era micc-mic, a vrut să omoare un om mare. L-a pus să facă linişte, să nu se mişte. d prin faţa lui. N-avea corp şi toate se desfăşurau Nu-l auzea nimeni penttru că era una cu vânatul. Vânătorul de lângă el a tras zgomotos piedica armei. A ochit-o calculat şi rece ca o maşinărie. Căprioara se uita la el cu u ochii mari. Avea ochii înlăcrimaţi. Pupilele i see măreau şi îl absorbeau pe Nimerit în ea prin lacrim mi. I-a furat o parte din suflet. Apoi focul de arm mă şi s-a dat peste cap ca un obiect neînsufleţit diin lumea formelor. Nu mai era aurită în jurul ei. Nu u mai avea coroană de aur, nici aură. Acum era toattă gri închis. Din ce în ce mai închis până ce s-a făăcut toată neagră. S-au adunat atunci unii îmbrrăcaţi în verde. Au tras maşina lângă ea. O pipăăia fiecare şi fiecare zicea ba că e copite, ba o pulp pă, ba o coadă, ba o ureche. Erau nelămuriţi şi nu ştiiau unde se ascunde. Apoi au agăţat-o de un copacc şi i-au dat jos blana.Au despicat-o în două şi i-aau scos inima, plămânii, rinichii. I-au scos tot şi toţi t o căutau, dar căprioara nu mai era, fiindcă nu mai m avea nume. Era ascunsă bine în ochii luii, a celui care a privit-o în clipa morţii. Au zis cei din d tribul Dakota să nu te uiţi în ochii ei când o om mori. Apoi fiecare om verde a pus părţi din eaa în raniţă şi au plecat în cele patru zări ca să o caaute. A trecut timpul şi toţi

erau beţi şi mâncau din mistreţ. Dar, noaptea numai Nimeritul l-a visat. Acum colţţii mistreţului stau la el pe perete. El a vândut armeele, dar n-a scăpat de vânătoare. Răul e în el, gen netic şi n-are linişte. În toiul nopţii trebuie să plecee în pădure. E ora trei. Stă la pândă şi îl aşteaptă la răscruce r cu colţii lui în mână. Apar şi ceilalţi. Fottografii. Toţi

v să-şi ceară scuze. E ora au ochi de căprioară şi vor trei treizeci şi trei. Toţi aşteaptă a la răscruce şi nu vine nici dracu’. Toţi aştteaptă şi rând pe rând fiecare se zgârie cu colţiii lui albi până ce totul se face alb şi dispare în noaapte.

E necurăţată E deocheată E aurită E şucărită N-are apă. Satana împinge sutana s să ademenească virgina pe muzica lui Saantana. Duminică toţi see înghesuie-n ecou Să silabisească Bi-be-lou

Cristina Bordeanu hau hau miau miau bau bau o răţuşcă stă pe lac si am săgetat-o-n cap băieţii răi sunt tatuaţi şi nemiruiţi şi nemântuiţi fetele rele poştesc ţigări fuste scurte şi burice goale, şi şi-o caută

o fată tânără la coafor lângă piaţă, la Obor Catedrala Mântuirii neamuluii nu e aproape de Dâmboviţa E nebotezată

"Să nu-ţi faci chip cioplit" Ţine minte, punee pe post-it ţine-te de postit. Un fleac, L-au ţin ntuit. H miluieşte-ne pe Doamne Iisuse Hristoase, noi, păcătoşii. Şi luni iarăşi hau hau miau miau bau bau ceau ceau.

Dacă îl priveşti mult, o să s îţi facă loc. O să poţi intra liniştită în dânsul. Totul ţine de privire. Dacă ai priviri verzi, e cu c atât mai simplu. Când ai privirea verde, viaţa e mai simplă, în general: ţi se fac tot felul de favoru uri. Până la 11 ani, doar vei fi admirată; apoi la împllinire vârstei de 12, controlorul nu o să-ţi deea amendă în autobuz, başca o să primeşti chiarr o acadea pe care sa mergi până acasă; la 14 ani tot în troleu, un fotograf care e şi pictor şi ş bătrân, o să îţi comunice că din cauza privirilor taale el n-o să mai doarmă noaptea, o să insiste să vii v la el la studio să să te

picteze,să te modeleze, ce onoare, vreea să te privească prin suflet direct în vagin, să s ţi-l smulgă şi să-l trântească pe pânză şi eşti o vittă mică că nu-ţi dai seama de cât de flatată şi măăgulită ar trebui să fii. La 15, tatăl prietenei tale din copilăriee, preotul din cartier, o să-ţi complimenteze ochii în n timp ce încearcă să te pupe şi te strânge de fu und, e minunat, e o binecuvântare, nu doar că ai ochi frumoşi, dar poţi vedea cu ei ! Poţi veedea, dar nu poţi înţelege, mai tre să ţi se dezvoltee creierul ca să poţi să înţelegi.

Revenind la ce povesteaam, reuşita ta în viaţă ţine doar de privire. O poţi studia s pe Marylin Monroe, care mereu se uita de paarcă i-o tragi chiar în momentul ăla, sau pe Monica M Belluci, care mereu se uită de parcă nu ştie că c urmează să i-o tragi, dar oricum de-abia aşteaptă. Că aşa s'tem noi, ori căd dem din prima, ori ne împiedicăm, asta vrem toate, t n-avem curaj, avem nevoie să vină ei, care şttiu întotdeauna ce vor, şi care ştiu întotdeauna cee vrem noi, noi, sexul slab: să ne ţină sub ei ca să nu u ne mai mişcăm, stai cuminte!

stâng drept stâng drept mergeau înainte mergeau spre sud priveau toţi în faţă încercau să fure câte o im magine cu colţul ochiului stâng drept stâng drept înaintau se îndepărtau de noi dreepţi îi priveam grav, în tăcerre stâng drept stâng drept se auzea tare striga puternic unul din n ei femei cu ochi în lacrimi copii bulversaţi stâng drept stâng drept se auzea din depărtare e linişte acum.

Maria Lazăr Un pahar cu apa Cerul s-a întunecat, copacii sunt dezg goliţi si înfriguraţi. Stau pe banca scrijelită cu u iniţiale strâmbe. Privesc. Trec oameni în grab bă, păşesc neatent. Trec valuri de aer rece. Îmi trrec pe lângă gulerul cămăşii şifonate şi îmi zgârie pielea. E vâlva şi transpir. Mi se îndoaie nota din d mână, se mulează pe degetele mele încleştate puternic. p Văd un punct fix. Dar totul e şters, acoperrit de o pudră cenuşie. Am dopuri imaginare în ureechi, nu mai aud nimic. Închid ochii şi o voce de feemeie mă întreabă dacă am nevoie de un paharr cu apă. Îi spun că beau doar apa plată.

Lumini galbene şi mov îl î conturau Mulţimea nu îl scotea în n evidenţă Întorc capul şi îl văd maai clar Se uita spre tavanul gol Mă întorc să dansez şi să cânt Îmi mai scapă ochii în acea direcţie A ieşit a mers unde-i frig Şi sta în tricoul alb şifon nat Privesc şi el priveşte Zâmbesc dar el nu Lumea sare şi e zgomot Dar în capul meu nu

Daria Ioana Antal

Clădirile înalte ne acopeeră complet Mă sufocă spaţiul puţin n De-abea mai văd vreun copac Ce se va ajunge de noi? Oraşul mare plin de de toate Urechile mele ţiuie puteernic Fug prin mulţimea trecăătoare de oameni De parcă fug de mine în nsumi Căutându-mi locul aici, oriunde Mă-ndepărtez mai tare.

Religia Am găsit în camera mamei un borcan,, era plin de condimente diverse, tipic tata, doar el găteşte în casa noastră. Pietrele colorate de pe birrou erau înşirate, de parcă ar trebui să aleg una care mă atrage. Colecţia lui bunica de poze cu acelaşi a om în diferite ipostaze erau atârnate pe perette, strălucind în razele soarelui. Când îmi pun minteea la încercare citind cărţile din biblioteca mea, am momente m în care mă întind în pat dus cu gândul la existenţa noastră. Existenţa pe care au avut-o atâţia oameni încât nici cei mai deştepţi savanţi nu au u explicaţii corecte. Copleşitoarea neclaritate dispaare când aprind cele 7 braţe ale lămpii primită de d la unchiul meu, însă nu simt de parcă ceea ce fac este corect moral, dar tot o fac. Nu-mi găsesc un lucru l anume potrivit pentru mine deşi încercările nereuşite mi se par un lucru care-mi aduce confort suffletesc.

Sumbrul ciclu Viaţa. O confuzie ireversibilă. Durere. Păcat. Zile monotone. Acelaşi destin. Acelaşi trai. Acelaşi iad. Acelaşi ciclu. Sensul concursului ăsta continuu e de negăsit. Şi să rămână aşa. E bine! Fă o schimbare! De ce? Fă o schimbare! De ce?

Fobia de a trăi Îmi şterg lacrimile Maşinile trec haotic pe stradă Copilul fuge în magazin râzând Mă uit atent la el Parcul e mai gol ca-ntotdeauna Nostalgia mă cuprinde

Fuga Îi e ruşine Îi tremură buza De jos batistă abajur… ABA Se aude Spaţiul gol al oglinzii reflectă Nasul cârn Un contur de buze deschis lăsat pee biroul de abanos Sutienul pe scaun Tabloul cu părinţii ei înşişi miri deeasupra patului Batistă abajur...ABA În cămară pe fugă şi-a pus sirop de d brad pe buzele pline Ridică şi trânteşte pe pat geamanttanul plin

Anonim Toate lucrurile alea nu u încap Nu se lasă Se întinde Pune un deget pe hartta atârnată pe peretele verde Indică o zonă cât negrrul de sub unghie Azi plec Nu mă sunaţi Scrie pe bilet Ultimul rând e un verrs la o poezie Trage după ea pe holu uri geamantanul greu al tatălui ei batistă abajurur... ABA A La capătul scării coboară batistă abajur …ABA

Stăteam şi priveam, priveam cerul albastru cu răsăritul abia şters din cadru cu roua care s-a aşezat pe geam stăteam şi priveam, cum păsările zboară în stol cum fluturii plutesc în gol şi de zâmbetul tău îmi aminteam stăteam şi priveam, cum soarele se ascunde după nori cum florile sunt în sute de culori şi cum ai plecat neaşteptat, deşi ştiam m stăteam şi priveam, cum uşor, uşor soarele apunea şi paleta de culori a apusului apărea şi parcă vocea ta o auzeam stăteam şi priveam, cum întunericul s-a lăsat încet, auzeam inima ce-ţi bătea cândva în piept p şi cum deşi mă vezi de lângă stele, nee iubeam

Vocile vocile se aud din ce în ce mai tare ma înspăimânta puţin, recunosc mă îndeamnă să trec peste stare dar gânduri ciudate se construiesc tremurând mă uit în mulţime şi parcă toţi ochii mă privesc parcă se uită în suflet la mine nu ştiu cum să-i ocolesc simt cum un cuţit mă-nţeapă în pieptt ascuţit se învârte în inimă ar trebui cândva să mi dau accept dar deja îmi simt pe obraz lacrima vocile continuă, nu ştiu când se vor opri o vreau să fiu lăsată în pace dar ştiu că voi muri când vocile vor tace acum că am acceptat cumva cu frica mi-am făcut prieteni dar vorbind cu vocile, cică nu mă va asculta de fapt nimeni

Alexandra Renáta Precup Îmi suna telefonul Am urcat în maşina recee Eram fericită, după mullt timp I-am îmbrăţişat salutând du-i Eram bucuroasă, glumeeam cu ei Ne-am jucat în zăpada abia a căzută Maşina vine din nou, accum parcă mai caldă Telefonul suna iar, dar nu n era al meu acum Am intrat pe uşă Familia mea mă aştepta, dar nu era la fel Am auzit cuvintele cum mva prea tulburătoare Să le cred Am căzut la pământ şi lacrimile l nu se opreau Ştiam că doar în poze îl mai văd Dar copilul din mine înccă spera să-l reîntâlnească, cândva, undeva plimbându-mă pe sine, singură ca să-mi găsesc liniştea, vedeam mereu trenurile trecând, făceam des cu mâna oamenilor,, dar în special unei fete era brunetă, avea ochii un u albastru deschis, deschis parcă transparen nţi, mereu mă privea atentă dar nu am vrut săă mă gândesc la nimic special, îmi zâmbea merreu, însă nu părea unul sincer. mă plimbam mereu pe acolo a şi mereu o vedeam pe geam mi-am dat doar târziu seama că era de fapt în fiecare tren care trecea. am a văzut-o din nou, acum câteva minute, trecuse penultimul p tren

de data aceasta nu i-am mai zâmbit înapoi î fetei, dar ea zâmbea mai larg şi parcă mai straniu, s oare a observat spaima din ochii mei? Am m vrut să plec, mă sperie toată ideea asta, m-am împ piedicat puţin şi am căzut pe una dintre şine, m-am m gândit să stau puţin să mă calmez, încă eram cu umva în soc

nişte lumini puternice îm mi bat în ochi, nu mai ţin minte ce s-a întâmplat mai m departe, dar acum îi fac cu mâna unei fete dee pe şine.

Vizită Iar îmi vorbesc pereţii, până p ce lumine difuze mă salvează. Mi-am transformat sâng gele într-un asortiment de lichide Tulburate de gândul că au renăscut. Sentimentele zac în patu ul meu gol Vizitat mereu de şoaptee. Închid ochii. Creaturi, dansând d în cerc, vin Mânate de orgolii, Însetate de răzbunare Şi ură.

Ştefania Costea Act Flăcări din ţesuturi, Rafale de vânt în jurul şoldurilor taiee răul de la rădăcină. Voci pline, lumine alergând liniar, Păr în ochi, pereţi care apasă pe timp pane. Pocnet redundant, dantele negre pe jos. Draci în jurul patului, degete care îmbrăţişează încheieturi mov. Incantaţii moi. scrumierele-s pline, Trupu-mi-e ţintuit, râsete la unison. Frunţi încruntate, Se aude un scâncet înfundat. Dă-mi voie să uit cât au uitat şi alţii.

Iar mă întreabă de tine, dar nu ştiu ce să le mai spun. Sunete infraroşii sapă în n lobi temporali, Centrele explodează, Undele se absorb adâncc Şi definitiv. am topit gânduri efemerre. Tămâia arde în mâna-m mi dreaptă. Fumul se propagă în strructuri, Tencuiala înghite voci ro obotizate, S-a luat curentul. Au plecat, în sfârşit.

Task-uri Tic-tac, tic-tac Cască ochii! Simte, respiră, observă. Îţi compari atâta viaţa cu u a lui Iisus, de parcă ai înţelege-o. Doamne, mare ţi-e grăd dina! Vine negura de vis-a-viss. Tic-tac, tic-tac Cască ochii! Gândeşte, ascultă, rumeegă.

Păşeşte sacadat pe căile comune, de parcă p o anticipezi. Nu mai are rost să fim atâţia! Pleacă-ţi capul spre neant. Tic-tac, tic-tac. Casca ochii! Te trezeşti cu ea în pat, respirându-ţi în ceafă. Prin universuri alergăm, Ne întâlnim inevitabil în fiecare secun ndă. Tic-tac, tic-tac! Cască ochii! Moartea adună lacrimi la fiecare naşttere prin cezariană. Ea îmi pregăteşte destinul. Tic-tac, tic-tac. Cască ochii! A ajuns!

Copilărie Vopsea de păr. Mama explică nutriţie de bază. Înălbitor pentru pete pee marginea dulapului. Amestec alb şi negru, în n boluri de plastic. Dreptunghiuri crem, lum mini derulate la viteze mici, să se-ntunece mai greu. El scuipă jigniri, ea imploră ajutor pentru fiiică-sa. Copilu-şi strigă mama moartă. Iluzia eliiberării întinde brunetul permanent. Ţipete izbessc timpane; cămăşi cu decolteu timid pe copilee de 14 ani. "Eşti o curvă, cum să mergi aşa?" Te obligă o apoi să citeşti simptome de depresie. Ea E urlă deja, i se rupe vocea. Ochi verzi se ascu und după uşi. “Eşti nebun, dacă tu erai binee nu ajungeam aici.” Apare mama. Te porţi ca un co opil. S-a terminat vopseaua, încă mai ai firre albe. “Eu am fost mereu adultul!” Ai pătat chiuv veta. Ne otrăveşte independeenţa prematură!

Tic-tac, tic-tac. A pornit spre altul.

Zâmbet forţat în audien nţă; Săgeţi din coaste îl străp pung.

Tic-tac, tic-tac.

Albastru pierdut în ape roşii; Pumnale topite prin tran nşee.

Săvârşire, pieişte, somnul dee veci Era noapte, copacii vuiau Eram singură, îmi încălzeam mâin nile în buzunarul hainei ude Se aud dintr-o dată clopotele biserricii Picioare grele se afundă în pămân ntul crăpat E mare, discret se apropie, îmi întiinde un pahar nea tot mai Fisura dintre realitate si vis deven mare R. H. Aşa se semna mama Nu mă gândesc aşa des la ea Adormită doar…

Dumitriţa Sattler Inima e pe massa rece El se apropie Nu ştiu ce e, Fug dar mă priinde, îi e foame

Cartea e pe jos, pixul lângă ea Pagini ude şi cerneală, pictură. Mă întind, beau ceai şi-l văd Coli pline de amintiri se rup Îl ignor, se aşază lângă mine, mă pupă Un flashback, medicamentele, ceaiul Am 6 degete Creatura ajunge la sfârşitul cărţii Curcubeul dispare, luciditatea vine. Timpul a trecut.

Infanta Sus-jos, sus-jos Frunzele cad zgomotos Se uită la mine Sus-jos, sus-jos Bluza-mi flutură Pune mâna, mă acoperă Sus-jos, sus-jos Se apropie, mă studiază O pasăre cade Sus-jos, sus-jos Se întoarce, fuge „Trăieşte” îmi zice Sus-jos, sus-jos Ne aşezăm, îmi şopteşte Soare; mă orbeşte Sus-jos, sus-jos Se uită în ochii mei Sus-jos, sus-jos Ameţim.

Familie la cuţite Vin acasă. Sunt agitaţi, se învârt de colo-colo încercând să găsească şervetul Deschide furioasă sertarul, mi-l indică. Scot 16 furculiţe, 16 linguri, 11 cuţite... Mă duc, le aşez pe şervetul tricotat cu aţă albă, roşie, verde si mov Patetică combinaţie Intră tata, pune furios carnea congelată de o culoare roşu aprins, cu fire albastre, erozate şi pete roz „Vin!” Aprind lumânări cu aromă de vanilie, cocos, mentă, căpşuni şi scorţişoară Mă trimite să le sting, las doar 2 Au ajuns, se aşază la masă, aranjează graţios şervetul în jurul gâtului parcă vor să se spânzure, îşi toarnă şampanie. Se ridică. Dă cu pumnul în masă, scoate friptura; o trânteşte, arde muşamaua. Aleargă prin casă ca o besmetică cu vasul în mână căutând ceva pe care să-l aşeze Încep să mănânce, când dintr-o dată: dă-mi sare, dă-mi piper, dă-mi ulei, la ce îţi trebuie ulei? creierul încetineşte Condimente zboară, sosul se varsă-n poală, nenorocito! Jaluzele cad, 10 cuţite, siluete lipsă Ochi închişi, câinii caută Ceasul se aude, „Auuu!” Năvălesc toţi Un cuţit, sânge „Aţi tăiat carnea!”

Picturi

Codruţa Bicăjan

Miruna Croitor

Judith Filip

Hegedüs Ignac

Gabriel Moldovan

Andreeea Irimescu

Georgeta Lung

Exem mplar distribuit gratuit cu sprijinul Secretariiatului General al Guvernului României