Lucian Mănăilescu
ATROcITĂŢILE FERICIRII BUZĂU 2015
.
Lucian Mănăilescu
ATROcITĂŢILE FERICIRII Copiilor mei, Mara şi Codruţ
Ediţie îngrijită de autor (tehnoredactare, fotografie copertă) Prefaţă: Liviu Ofileanu Lector: Laurenţiu Belizan Corectură: Cornel Diaconu © 2015, Lucian Mănăilescu Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate. Reproducerea parţială sau integrală, pe orice suport, fără acordul scris al autorului este interzisă. Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale a României Mănăilescu, Lucian Atrocităţile fericirii / Lucian Mănăilescu; prefaţă: Liviu Ofileanu Buzău - EDITGRAPH - 2015 ISBN ......................................................... ...............................
Lucian Mănăilescu
ATROcITĂŢILE FERICIRII
BUZĂU - 2015
Nota autorului
Această carte adună între coperţile sale cioburile lacrimilor de Murano, în care m-am oglindit o viaţă întreagă, nu cu tristeţe şi disperare, cum mulţi ar fi tentaţi să creadă, ci cu bucuria dulce-amară a sufletului. Publicarea ei, acum, se datorează şi unei întâmplări nefericite (pierderea unui volum tehnoredactat pe un calculator virusat, multe poezii neputând fi recuperate), dar şi faptului că timpul, uneori, nu are prea multă răbdare. Pentru reuşitele mele lirice, câte sunt, trebuie să le mulţumesc, în primul rând, celor care m-au ajutat să-mi modelez lutul în forma gândului: învăţătoarei mele, Maria Popescu, poetei Constanţa Buzea, profesorului Dorin Roşcoiu, scriitorului Corneliu Ştefan, poetului Ion Gheorghe, ziaristului şi omului de cultură Nicolae Nicolae, poetului Gheorghe Istrate, domnului Ovidiu Cameliu Petrescu, poetului Ion Nicolescu şi bunului meu prieten Emil Proşcan. Lor şi tuturor celorlalţi, pe care nu i-am amintit aici, toată recunoştinţa mea! Mulţumiri, de asemenea, Editurii Editgraph şi directorului ei, domnul Florin Comăniţă, pentru sprijinul acordat în editarea şi tipărirea acestui volum. L.M.
Prefaţă Organizator al Festivalului Național „Agatha Grigorescu Bacovia” de la Mizil (din 2007 încoace), redactor-șef al revistei Fereastra și lansatorul a zeci de tineri în paginile acesteia, poetul Lucian Mănăilescu trăiește numai pentru literatură și are dovezi clare în acest sens. Încă de la debutul în volum (Cartea junglei, 1997) procesul restaurator al liricii de față continuă nestingherit. E vorba de o imersiune constantă în maelströmul conștiinței civice, rezultanta unei poezii angajate dar și un avatar al formației de istoric, capabil să marșeze subtil pe diverse subiecte: de la orașul Babilon cu limbile sale încâlcite, bulevardul existențialist al lui Sartre, conchistadorul Hernán Cortés, solitudinea victorioasă și austeră a unui Napoleon până la Moby-Dick al lui Melville, ca o parabolă pentru travaliul artei care dă naștere unui om autentic, rezistent în timpul dictaturii sau în Marea Tranziție, unde falsele certificate de revoluționar jignesc Revoluția prin vehemente relații de cumetrie, dar nu la urmă libertatea ca un rechin, literatura ca un fel de rai al peștilor piranha - sunt lucruri tari spuse când molcom, cu blândețe, când acid și scurt. Folosind un limbaj al transfigurării însă fără a face din acesta un perpetuum-mobile, Lucian Mănăilescu își savurează nostalgia precum un îndrăgostit eșarfa iubitei sau casa acesteia care tocmai a fost demolată, o resemnare calmă învăluie textul și unele posturi
5
neo-romantice concurează cu falia poeziei moderne unde acuzele sunt aduse societății în genul unui Tadeusz Rozewicz. Unele poeme în rimă par desprinse din cântecele regretatei Tatiana Stepa, sunt refăcute zilele comode ale copilăriei, elanul tinereții zbuciumate, sunt urcate pe scenă nume de referință ale culturii, iar albumul cu fotografii ne este prezentat ca un refugiu („imagini fără trup, mă înnoptez în ele”). Chiar și magicul cuvânt acasă rămâne pentru domnia sa un loc mereu străin, și implicit poezia, călătorie întreruptă și reluată ca un viciu de lux continuă rememorarea unei vieți posibile, a unei vieți-placebo care să înlocuiască această ratare colectivă postrevoluție. În flash-uri ale memoriei sunt recuperate ființele dragi (părinții, prietenii) și locul natal iar dintr-o gramatică a extincției, dublată de o duioșie pentru toate lucrurile răzbate în mod expresionist sentimentul de târziu-în-lume, de zadar. Orașul, nucul-din-curte sau jocul de-a mine și de-a ceilalți nu pot fi decât notațiile unui eu sfâșiat și contrariat de o societate care a renunțat la sensibilități și giuvaericale sonore, și care rămân totuși singura mărturie a unei trăiri convulsionate. Fără a se consacra unui program anume, poetul basculează atenția pe orice subiect, forța poemelor sale vine din confesiunea lentă (avatar al înțelepciunii). Pendularea de la versul alb la cel rimat nu tulbură tonul grav al poemelor care așază sub semnul radicalului viața cu amărăciunile ei, moartea subminată doar de puterea neomenească a visului, guașe psihice, momente prielnice excavării concretului și notațiile lui cu răbdarea tipică a unui haijin. Trăind într-o lume ea însăși bântuită de fantoma neputinței sale, poetul caută compensații în bucuriile uitate și
6
perisabile ale vieții, țăranul-de-odinioară, nostalgia satului lăsat în urmă, vreo iubire irepetabilă sau chipul lui Dumnezeu, fără a-și lua însă ochii de pe camera de luat vederi a zilei în curs. Poemele închinate părinților și prietenilor, sunt un fel de fotografii imaginare care subliniază rugina uitării, evidențiind și o emulație cu mai-marii literaturii alături de care Mănăilescu știe să ardă în vatră aurul semantic. Este genul de poezie simplă și melodioasă care nu zgârie urechea prin excentricități livrești, deși autorul este un iubitor de aluzii la magma culturală a universalității. Elementele vieții livreşti sunt recuperate aici de un orășean care le expune și le compară cu elementele vieții care ar fi trebuit să fie în mod real și altfel trăite, iar rezultatul este de partea celor dintâi când geografia lumii în perpetuă schimbare denotă apoteoza acesteia, zadarul încercării omului de a-și merita numele pierdut odată cu spiritualitatea. Și cum fericirea se află mereu în fază ipotetică, reversul ei se intitulează atrocitățile fericirii, gustate copios de un Sisif modern care urcă non-stop Muntele Melcului privind în același timp către Circul-de-Stat… Nici lipsa de identitate a societății moderne nu este uitată, sunt aduse acuze imposturii, vicleniei ș.a.m.d., poetul simte că s-a născut târziu și asta înseamnă că există pe undeva o lume mai bună (a cărților) și pe care cifra norocoasă a zarului nu s-a oprit cu fața în sus. Singura salvare o constituie reluarea pașilor întrerupți ai părinților pe urmele unui Demiurg gelos, admonestat de poet în poemul Spovedanie: „Nu, Părinte, nu am înjurat,/ nu am râvnit la suferinţa aproapelui,/ am avut-o pe a mea din belşug(...). Lucian Mănăilescu este conștient că scriitura sa ajunge
7
unde trebuie fără a fi nevoie de vreun update, pentru că el însăilează text cu text pentru o viitoare culegere postumă, poeme care îl reprezintă așa cum au fost spuse în faza lor de început, fără fard și pompă... Pretutindeni ne întâmpină o acutizare a derizoriului, aerul de end of the world într-o continuă pendulare între reflexivitatea îndurerată și fina ironie. Cochetarea cu metafizicul pune în scenă și cele mai grave poeme, corespondențe eufemistice pentru harta spirituală a modernității unde amintirile sunt singura avuție neretrocedabilă pe alte nume. Poezia sa este un vehicul care transportă stări și senzații, impresii asupra exteriorității în continuum-ul ei istoric, totul rafinându-se printr-o notație clară, alteori ostentativ laconică, un memento la sărbătoarea unui spirit atent la schimbările de paradigmă ale contemporanității fără a se înrobi acestora. Extrasă uneori din filonul lui Petre Stoica (atunci când predomină aerul vechi al provinciei), al lui Ion Horea (când viața satului mustește încă în memorie) sau al baladescului poemelor lui Tudor George (când se împletesc personajele istorice sau de legendă), această poezie nu este lipsită de originalitate în ciuda căilor bătătorite pe care le vizitează cu nostalgia începuturilor. În sfârșit, vorbim de o călătorie la Zidul Plângerii și căința ei prețioasă, fărâmițată în cioburi din sticlă de Murano. Citind acest nou volum am rămas impresionat de lejeritatea exprimării unui poet de marcă, generos cu alții și crud cu sine, discret și nobil ca un grec. Liviu Ofileanu
8
CÂNTECUL CUCUVELEI
La fel şi eu ca frunza care cade m-agăţ cu disperare de văzduh…
Atrocităţile fericirii
Veşnicia de ieri
Ce mai mormânt mi-ai fost, mamă! Ce durere de a nu mă naşte decât în vis, decât în lacrimile ploii... Acum e târziu, e ieri de o veşnicie şi eu mă înnoptez deja şi mi se face seară şi muţenia vine să-mi lege buricul... moaşa mea, muţenia.
11
Lucian Mănăilescu
Jocul de-a mine
Desculţ, prin iarba înaltă, mă jucam de-a tristeţea cu nucul amar şi cu cântecul cucului. Nu ştiam, nici acum nu ştiu, altă singurătate... Şi mă joc mai departe de-a vântul, de-a copacii şi de-a fericirea, în timp ce, de sus, de pe deal, bătrân şi singur, Dumnezeu îmi face cu mâna...
12
Atrocităţile fericirii
Scrisoare din staţia de autobuz
Am primit pachetul de la tine, mamă, gesturi ambalate frumos în staniol, fotografiile galbene ale toamnei, borcanul cu cireşe amare şi tristeţea ta călduroasă... Eu ce să fac? Uite, vine autobuzul, vine târziul cu miros de sudoare citadină şi toţi se înghesuie să urce, lume multă pe scară, beţivi şi îngeri ambulanţi rătăciţi în mahalaua duioasă a serii.
13
Lucian Mănăilescu
Totul se transformă
E-un joc de molecule şi atomi pe care-l ştim, dar nu-l putem pricepe, căci apele, curgând, se schimbă-n nori iar munţii, aşteptând, se schimbă-n stepe. Pier fluturii-n noianul de culori, stele decad în pulberea astrală, oamenii ard în flăcări de ninsori înzăpezind o lume ireală. Şi numai visul, plăsmuind imperii, şi numai gândul, ce-a murit pe limbă, şi numai c-am simţit şi că am fost nu ştim, nu bănuim, în ce se schimbă.
14
Atrocităţile fericirii
Fotografie utopică
Vremea când bravam poveşti de dragoste aproape inexistente, de parcă între un paradis şi altul ar fi circulat podurile rulante ale infernului şi lumea era o provincie cu ovaţii şi hârtoape şi buletine de ştiri, cu ziduri ale aparenţei în spatele cărora se difuza muzică rock, sânge rock, iubire şi singurătate cu Elvis şi Ringo, vremea când, bolnavi de foşnetul de lenjerie intimă al poeziei, printre cărţi, iluzii şi mahalale exersându-şi viitorul la acordeon, beam fericiţi vinul negru al nopţii.
15
Lucian Mănăilescu
Neguri şi vămi (Mamei) Muţenia ta e un fel de sărbătoare, cu miros de pâine caldă înnoptând ochii de mânz ai amintirii! Şi tu taci, parcă numai Dumnezeu mai tace aşa de profund, şi urmele tale sunt frunze de toamnă pierdute-n văzduh şi cineva de demult îţi spune: străină a pământului ce eşti!... Acum e vremea să ne gătim în odaia din faţă: sora mea îşi pune aripile de hârtie creponată, eu îmi înnod tristeţea la gât iar copilăria visează magnolii şi fluturi. Unde, mamă, unde ai pus hainele noastre de duminică? Unde e veselia ta molipsitoare? Mâinile tale miros a ploaie. În curte vecinii sporovăiesc despre neguri şi vămi.
16
Atrocităţile fericirii
Întâmplări de familie
Tata a adormit sub nucul bătrân, mama îşi tricotează tristeţea la fereastra dinspre nori, bunicul a plecat să descopere America, unchiul Ion îşi priveşte viaţa netrăită într-un album cu poze, la cinematograful din sat rulează un nou război mondial, noi ne jucăm de-a păsările printre ruinele serii.
17
Lucian Mănăilescu
Fotbal minut cu minut
Stadioane-n delir, strigăte improvizând emoţia şi fantezia şi imprevizibilul asediat de claxoanele nervozităţii. Iar noi, jubilăm în tribună pentru celebra sinucidere din serialul de sâmbătă seara, pe continentele ziarelor morţi şi violuri şi lovituri de stat şi mizerie şi lux şi cutremure… Cifre uluitoare, fotbal minut cu minut, viaţă minut cu minut, până când înserarea se prăbuşeşte peste oraşul asurzit de ovaţii.
18
Atrocităţile fericirii
Gând
Adio aripi! – tristă recuzită… Înfigeţi mari dureri în umeri şi zborul se va naşte ca un ţipăt.
19
Lucian Mănăilescu
Trandafir roşu în zăpadă
Miracolele în care cred s-au lepădat de splendoare, ele sunt bucurii simple, trăite în grabă, jocuri îmbătrânite, firimituri pentru vrăbii, un fel de bube dulci care descântă durerea şi o fac omenească şi tandră, precum odinioară mâinile mamei, precum sângele roşu al trandafirului care înfloreşte zăpada.
20
Atrocităţile fericirii
Transplant
Transplantaţi-mi un suflet de fluture, o floare - ceva, nu mă lăsaţi între atâtea stele şi atavice roţi dinţate numai cu biata mea inimă!
21
Lucian Mănăilescu
Darea în vileag (Elenei)
Noi ne-am născut târziu… Între timp apele se umpluseră de peşti şi văzduhul de aripi, pe câmpii păşteau turmele norilor iar în munţi sălbăticiunile se vânau între ele fără milă… Noi, cei învinşi, târâtoarele cu cerul în gheare, ne-am născut foarte târziu.
22
Atrocităţile fericirii
Vechi album
Imagini fără timp, mă înnoptez în ele sub viscolul stingher ce spulberă zăpezile încrâncenatului Villon. E un exil în care mă întorc, un loc străin, numit acasă, prin care zboară fără noimă fluturi…
23
Lucian Mănăilescu
Gulerul ploii
Astă seară nu mai închei nasturele de la gulerul ploii, pur şi simplu nu mai am chef să devin nemuritor, nu mă mai sperie pielea jilavă a tuberculoşilor de profesie, tuşesc în zaţul zilei în timp ce degetele tale prelungi ca o sonată pentru pian îmi mângâie febra.
24
Atrocităţile fericirii
Tăceri de toamnă (Tatălui meu)
Lincşii culorilor au prins toamna în ghearele lor foşnitoare, zarea se prelinge roşie peste păduri, singurătatea stă la taifas, în livadă, cu pomii zdrenţăroşi şi nebuni... Toate-s vechi, de când lumea, timpul s-a oprit în alt an, copilăria stă culcată în iarbă şi aşteaptă să apună ultimul măr ionatan.
25
Lucian Mănăilescu
Viaţa în direct
Îmi aprind viaţa ţigară de la ţigară, învăţ hărţi cu hârtoape, oceane, marile fluvii de muzică neagră şi munţii nebuniei aurifere şi te iubesc Maria! ploaia îşi lipeşte sânii de geam, televiziunea celestă îmi transmite viaţa în direct, mă încurc printre miracole şi veşti proaste, escaladez zidurile iadului şi cred că frica e o şansă, ca şi speranţa, patefonul se învârte în gol, singurătatea mea prinde muşte…
26
Atrocităţile fericirii
Oraş migrator
Oraşul cu iluziile lui simetrice peste care trece umbra unui soare îngenuncheat... Oraşul meu drag şi migrator care s-a mutat în ascunzătoarea unui cântec de greier... Oraşul meu, un punct de pe hartă unde supravieţuiesc doar amintirile şi melcii!
27
Lucian Mănăilescu
Atrocităţile fericirii
Mai am câteva socoteli de încheiat cu viaţa: trebuie să ridic o catedrală în nori, să termin de pătimit câteva pagini din istoria surâsului, să urc Muntele Melcului, să zugrăvesc în culorile curcubeului pereţii ploii de vară, să trăiesc câteva amintiri, să împart migdalele unor săruturi de adio şi să îţi povestesc despre insula pe care am naufragiat, trăind până la capăt toate atrocităţile fericirii.
28
Atrocităţile fericirii
Oglinzile zilei
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru această zi, chiar dacă e ultima, chiar dacă în oglinzile ei se vede doar cerul pustiu, chiar dacă absenţa ta chiuie ca la nuntă, chiar dacă nu-mi spui nimic, lăsându-mă stelelor, chiar dacă acum, în faţa altarului, un străin se spovedeşte, visând: „Nu, Părinte, nu am furat, nu am râvnit la suferinţa aproapelui, am avut-o pe a mea din belşug, nu am ucis decât cu gândul, nu am jurat strâmb, nu am uitat să vin în Biserica Ta, de fiecare dată când înfloreşte cireşul amar al bucuriei”...
29
Lucian Mănăilescu
Ofrandă
Au fost ploi, au fost vânturi şi nori, au fost minciuni şi iubiri cu buze amare... Când mi-am adus aminte de suflet şi l-am cerut înapoi, un zeu costeliv mi-a aruncat la picioare o pasăre moartă.
30
Atrocităţile fericirii
Sărbătoare străină
Noapte, visători anonimi înhămaţi la umbra sticloasă a gloriei şi uneori mari focuri de artificii invocând o sărbătoare străină... Trec păsări prin apa ameninţătoare a văzduhului... Din întuneric maimuţa galbenă a toamnei aruncă în mine cu frunze!
31
Lucian Mănăilescu
Nu râdeţi
Cocor în oglindă, mim al zborului… Nu râdeţi! Eu mi-am inventat munţii şi râurile şi norii şi ţările calde… Nu râdeţi! În vis se trăieşte mult mai greu decât pe pământ.
32
Atrocităţile fericirii
Robinson
Pirogile valurilor l-au adus la ţărm pe canibalul care se hrăneşte cu carnea omenească a cuvintelor… Acum stăm amândoi pe plaja pustie: el - cu marea în suflet, eu - scobind nuca de cocos a amurgului.
33
Lucian Mănăilescu
Lucruri ciudate
Ţi se întâmplă lucruri tot mai ciudate, dimineţi scufundate-n oglindă, legende şi amintiri utopice, false profeţii şi o mulţime de lucruri străine: râzi, iubeşti, exişti, apoi intri într-o bodegă şi ceri de băut o otravă mai tare ca viaţa...
34
Atrocităţile fericirii
Ziua de naştere
E ziua mea de naştere şi cineva dansează în semiobscuritate, printre mobile vechi şi tristeţi, după serenisima melodie a ploii… E ziua mea de naştere şi de aceea vă spun: – Ascultaţi ce melodioase bătăi de aripi se aud între umerii delicaţi ai morţii!
35
Lucian Mănăilescu
Bătrânul şi marea
În dimineaţa străvezie singurătatea se leagănă amăgitoare pe valuri. Cerul e senin, nici un nor nicăieri, nici un drum de întoarcere... Bătrânul pescar vâsleşte din greu, târând după el hoitul albastru al mării...
36
Atrocităţile fericirii
A.D.N
Totul e o întâmplare a acidului dezoxiribonucleic... spunea prietenul meu, înlăcrimându-şi lentilele de contact cu realitatea… Azi, când el a murit, încercând să descifrez estetica eternităţii, ştiu că, de fapt, Dumnezeu e un artist mediocru...
37
Lucian Mănăilescu
Ultima vânătoare
S-au îndepărtat munţii, spune vânătorul bătrân... Între un copac şi altul sunt veşnicii de aşteptare, între un gând şi altul se face prăpastie, drumurile au orbit şi nu mai duc nicăieri, paşii pipăie pământul şi se pierd în hăţişuri... S-au îndepărtat văile, spune vânătorul bătrân... Până mâine sunt milioane de clipe, copilăria îmi stă pe umărul stâng şi pe cel drept se gudură ţipătul cucuvelei. S-au îndepărtat zările, spune vânătorul bătrân, şi paşii fiarei se aud tot mai departe în foşnetul de toamnă al inimii.
38
Atrocităţile fericirii
Umbra
Se aud paşi... Cineva disperat sau singur trebuie să apară pe coridorul oglinzilor... Aştept încordat să spun „bună ziua!“ sau „încotro?“, să schimbăm o vorbă şi chiar atunci umbra mea trece pe lângă mine fără să mă privească.
39
Lucian Mănăilescu
Urechi de iepure
Viaţa e frumoasă ca o condamnare la moarte... Aştept să răsară soarele, să înflorească cireşii şi să mă bucur de o mulţime de întâmplări pe care mi le imaginez, punându-i tristeţii urechi de iepure.
40
Atrocităţile fericirii
Lepros al cuvintelor
Îmi putrezesc buzele şi cad în ţărâna cuvintelor, mă latră pietrele şi oamenii fug să se ascundă de decapitarea mea lentă... Oglinzilor în care adorm li se dă foc, pe hainele mele de carne sfârâie varul nestins al pereţilor, cunoscuţii îmi bat scânduri în ochi, mă pipăie cu entropia distanţei şi eu, leprosul, ca să mă apăr, inventez o inimă în flăcări.
41
Lucian Mănăilescu
Strada cealaltă
Azi limbile ceasului au mers în sens invers, tu te-ai întors plictisită la marea noastră iubire, din lacrimile tale au răsărit copaci ornamentali, oraşul s-a împodobit cu foşnete de magnolii şi fericirea umblă hai-hui mereu numai pe strada cealaltă.
42
Atrocităţile fericirii
Fotografie veche
Chiar dacă evadăm dincolo de zidurile amăgitoare ale zilei, chiar dacă trimitem scrisori zădărniciei şi purtăm stingheri chipuri străine, mereu ne trezim dimineaţa, în gând cu copilul încheiat strâmb la cămaşă din ochii căruia se cojesc lacrimile infinit de căprui ale fericirii.
43
Lucian Mănăilescu
Hristoşii nimănui
Chiar şi azi, când nu mai sunt zăpezi, vin ţărani cu ele să ne-îmbete, doar în ochii lor mai poţi să vezi toată sarea mărilor de sete. Şi prin târg îi simţi ai nimănui, pipăindu-şi banii ca pe moaşte, când tristeţea are ochi căprui în umile sărbători de paşte. Cine-s ei? S-au sufocat sub măşti şi-au venit să-şi târguiască gerul; au venit bătrâni, bolnavi şi proşti în oraşul mort să-şi vândă cerul. Iar când foamea-i molfăie-n gingii şi-ospătarii le arată nota, pleacă înspre zările pustii şi se-ntorc acasă, pe Golgota.
44
Atrocităţile fericirii
Crailâc
Şi să ieşim în urbe, crailâc împotmolit, să fie încă toamnă şi-n turn să bată ora, să dăm prin idealuri, din când în când, cu flit şi să visăm nostalgici domniţe de Angora… Să ne dedăm la foşnet de pulpe nibelunge, să înnoptăm în filme cu Chaplin şi Astair şi-n zori, când întristarea aruncă-n noi cu frunze, de la parterul vieţii să ne-aruncăm în cer.
45
Lucian Mănăilescu
Zahei orbul (In memoriam Vasile Voiculescu)
A sărutat ninsoarea pe botul ei de miel, pierzându-se în ceaţa din zarea străvezie Purtând pe umeri crucea pe care-a dus-o EL Ca pe-o ispită dulce, în vinerea pustie. În taină spun irozii că l-au văzut trecând prin luncile albastre ce mărginesc târziul, păşind pe val de ape, înveşmântat în gând, De-a dreapta-i era Tatăl şi-n stânga păşea Fiul. Mai spun că într-o vreme redată risipirii se va întoarce-n taină şi obosit la cină şi ridicându-şi trupul din pulberea iubirii va cuvânta spre umbre: Veniţi de luaţi lumină!
46
Atrocităţile fericirii
Ultima primăvară (Scriitorului Corneliu Ştefan) N-a mai venit primăvara, n-au mai înflorit ghioceii, nu s-au mai întors păsările din nemărginire. N-a mai fost decât o încremenire a norilor, o farsă tristă, o cădere în înalt. Lumea ieşise ca la bâlc, să te sugrume cu surâsuri, să te lapideze cu vorbe. (Doamne, şi ce mult i-ai iubit! aproape cu ură, şi cum te-ai dus pentru ei până la celălalt capăt al lumii!) Rămân toate astea, poate rămân, într-un muzeu al disperării, într-o expoziţie cu dinozauri înzăpezind inima de tinichea a oraşului în care nu va mai veni, niciodată, primăvara...
47
Lucian Mănăilescu
Străinul
În fiecare dimineaţă un străin se trezeşte în locul meu, îmi probează amintirile, soarbe din zaţul amar al zilei de ieri, apoi plictisit îmi înşfacă umbra şi iese, dracu’ ştie unde, trântind uşa...
48
Atrocităţile fericirii
Exod
E un exod al cuvintelor: lucrurile, rămase pustii se scufundă în contururi străine şi pe cornişa cerului mov vrăbiile asurzesc singurătatea casei bătrâne. Cu mâna streaşină ochilor mama priveşte depărtarea, oftând: - Doamne, şi copilul ăsta al meu, nu se mai satură de zburat şi-o să uite drumul spre casă!
49
Lucian Mănăilescu
Cântecul cucuvelei
Se face primăvară, se face târziu, inima mea cântă şi se risipeşte, inima mea te caută şi te uită în depărtări neguroase... Încă mai cântă imima mea! Trec umbre pe drumurile de odinioară, şi Dumnezeu e un copil care aleargă prin livezile verii... o, ce duios cântă inima mea! Încă mai cântă... Urmele tale s-au spulberat în nisip, Dar inima mea te ştie şi cântă... Ca o cucuvea în ruinele nopţii inima mea cântă!
50
BULEVARDUL SARTRE
La fel şi eu ca frunza care cade m-agăţ cu disperare de văzduh…
Atrocităţile fericirii
Simfonie neterminată
Cineva se apleacă din loja întunericului, cineva mă priveşte complice, cineva decupează un cerc de lumină în întunericul de gală al serii... Oh, şi simfonia asta neterminată, inima mea, asurzită de aplauzele morţii!
53
Lucian Mănăilescu În autobuz cu Eugenio Montale Privim îngânduraţi pe fereastră Bărăganul defrişat de tăcere, cu câte au fost şi mai ales nu au fost în acest Levant exilat la marginea cerului. Lângă noi un copil, un mic şoarece mov, ronţăie seminţe de floarea soarelui; cojile lor scuipate printre dinţi sunt asemenea cuvintelor rostite, rămase fără miez… O, da, îmi amintesc: „Nimic nu răscumpără plânsul copilului căruia îi scapă balonul printre case”. Şi totuşi, micul şoarece mov moţăie cu capul pe umbra inimii - lui nu i se întâmplă nimic din pustiul dens al poeziei. Nici satelor înşirate în procesiune lentă nu li se întâmplă nimic - şi-au pierdut anotimpurile şi cuiburile de barză, benzi lungi, desenate pe asfalt, aleargă năuce de la un capăt la celălalt al lumii… În timp ce spaţiul îngust dintre tăcerile noastre se umple de cojile cuvintelor.
54
Atrocităţile fericirii
Urechea lui Van Gogh
La capătul orizontului, dincolo de dincolo, lanul de grâu cu corbi a ars toată noaptea… Dimineaţa, când au intrat în muzeu, paznicii au găsit, pe pardoseala sticloasă, numai sunete risipite-n cenuşă…
55
Lucian Mănăilescu
Vine îngerul
Pregătiţi podoabele şi smirna bucuraţi-vă! În curând pereţii ploii se vor nărui, în curând va fi sărbătoare! Pregătiţi piroanele şi crucea! În curând exaltarea nu va mai lăsa piatră pe piatră, pregătiţi coroana de spini şi imnurile de slavă! Fiţi pregătiţi! – în curând vine îngerul…
56
Atrocităţile fericirii
Lecţia de râs
Drepţi! – îi explică soldatului Charlie Chaplin toţi generalii şi cadeţii, toate tunurile şi mitralierele venite la lecţia de râs. Dar el se împiedică eroic, dar el, într-o nepăsare vecină cu veşnicia şchioapătă mai departe, surâzător, prin praful cerului.
57
Lucian Mănăilescu
Hernán Cortés
În hăţişurile întunecate ale junglei, acolo l-au năpădit furnicile pe neînfricatul conchistador Hernán Cortés, ducându-i din spaimă în spaimă boabele stafidite ale vederii, mărşăluind răbdătoare pe neasemuita lui armură şi purtându-l în triumf pe străzile oraşului mort Tenochtitlan, spre desfătarea zeilor. Mult mai târziu, un marinar a povestit despre toate astea, într-o cârciumă, din portul de la marginea lumii: „Era un lup de mare pe cinste! În fiecare noapte îşi incendia corăbiile, ca să rămână singur în mijlocul mării. Un lup de mare pe cinste: când a ajuns la ţărm, o lacrimă i-a tăiat obrazul lăsându-i o rană urâtă...”
58
Atrocităţile fericirii
Al cincilea soare
Primul soare a murit înghiţit de ape; soarele de vânt s-a topit în nisip… Al treilea soare a însângerat lama cuţitului de obsidian; Pe cel de al patrulea l-au gonit conchistadorii şi spaima… Al cincilea soare s-a năruit, câteva sute de ani mai târziu, şi vestea că zeii sunt muritori a fugit ca un şarpe peste colinele nopţii.
59
Lucian Mănăilescu
Dunele mării
„Soldaţi! de la înălţimea acestor piramide...“ spuse trist Napoleon gândindu-se la gâtul de lebădă al Josephinei, la cizmele lui dezlipite şi la impostorul de sub frunte care-i şoptea finalul discursului... „Soldaţi!...“ - a continuat el, în timp ce trupele mărşăluiau mai departe prin deşertul istoriei. Abia târziu a înţeles împăratul că a rămas singur pe o insulă pustie înconjurată de dunele mării.
60
Atrocităţile fericirii
Moby-Dick
E seara nevinovăţiei mincinoase pentru care pleacă marinarii în larg, uitându-şi viaţa cine ştie pe unde... O, Ahab, şi pe tine te sperie monstrul alb al fricii? Nu-i aşa că vom vâna împreună serenisime schisme şi umbre? – Ehehei, pezevenghilor, ehehei... Am fost cândva până la marginea lumii, am fost... Repede a trecut harponul pe lângă cocoaşa timpului, repede s-au umplut mările de recifuri străvezii şi arhiducese... Ehehei, pezevenghilor, iat-o pe cea mai bârfită dintre toate, pe Moby Dyk, care ne striveşte tandru între gingii!
61
Lucian Mănăilescu
Conquista
Strigătul rostogolit în prundişuri, când somonii trec spre izvoare prin cascade de întâmplări irezistibile... Se alungeşte strigătul acela până la nori, devine o stranie invazie a călăreţilor cu mâinile înfipte în coama vântului roşu... Unde să se ducă fiara de om când vine omul? Strigătul gutural, prelins ca un mic şuvoi de sânge, se încheagă pe lespezile sticloase ale amurgului.
62
Atrocităţile fericirii
Tiamat cea firavă
Tiamat cea firavă, cu o floare roşie în păr, dansează îngânată de ochii de hienă ai nopţii. Trupul ei unduitor sculptează în aer sfere şi cercuri. Zâmbeşte sălbaticul Marduk şi o aclamă târând după el hoardele zigurate. Roţile carelor de luptă se învârt nebuneşte stărnind vârtejuri de pulbere; până la cer se aud limbile surdo-mute ale Babilonului. În zori a fost sărbătoare-n Ninive, în marele templu pumnalul ofrandei a stârnit tamburinele şi mulţi au văzut-o atunci pe Tiamat cea firavă dansând deasupra abisului.
63
Lucian Mănăilescu
Batiscaf
O apă lividă trece de la nord către sud, o apă secetoasă umflând cadavrele norilor, revărsându-se peste măruntaiele deşertului, înnebunită de presimţirea mării... Despre toate acestea bătrânul Jacques-Yves Cousteau cel ce i-a disecat trupul de sturion în călduri a consemnat în jurnalul său în ianuarie 1996: Oamenii au ajuns să se sinucidă în vis; realitatea nu mai contează!
64
Atrocităţile fericirii
Spania Umbra scutierului trece prin arşiţa scundă şi oamenii râd şi timpul îşi învârte morile de vânt. Aceasta e Spania! Zilele pleacă şi vin, precum corăbiile care dispar dincolo de orizont încărcate de mirodenii şi şoapte. O, tu, mare oacheşă, cum te foieşti dimineaţa sub cerul verde şi cum stârneşti depărtarea molipsitoare în tavernele din porturi. Aceasta e Spania! Simplă şi tragică ca lama unui pumnal… Neliniştită şi mândră precum încăpăţânarea memoriei.
65
Lucian Mănăilescu
Bulevardul Sartre
Fel de fel de lume, oameni care trăiesc câte doi-trei într-un trup, asemeni eroilor trucaţi ai lui Dostoievski, o Europă de mărunţişuri morţi şi violuri şi lovituri de stat şi mizerie şi lux şi cutremure şi resemnarea, şi praful cosmic al poeziei, şi soarta înecatului în oglindă, şi animaţia neînţelegerii pe bulevardul Sartre şi libidoul, fericirea, ecosistemele şi infernul, care, totuşi, sunt ceilalţi!
66
PATRIA DE LA CAPĂTUL LUMII
La fel şi eu ca frunza care cade m-agăţ cu disperare de văzduh…
Atrocităţile fericirii
Atlantida
Atlantida adolescenţei noastre s-a scufundat în ceaţa paradisului proletar. Au fost zile şi ani văruiţi cu linişte, într-un liceu în care zborul era pedepsit mai rău decât fumatul sau prostia… Citeam enorm pe atunci şi cuvintele inundau oceanele pacifice dintre ruşi şi americani. Citeam sub un vişin spânzurat de cer, şi vedeam cum istoria e ciugulită de vrăbii… Acum mai aud numai comentariile lor gureşe la adresa eternităţii.
69
Lucian Mănăilescu Îmi iubesc patria Îmi vine să urlu că nu pot să nu-mi iubesc patria! Cu silicoanele ei amăgitoare legănându-se tandru pe buzele neantului, cu şobolanii din canalele revoluţiei trucate, cu ghişeele din spatele cărora o mână nevăzută împarte certificate de eroism şi adeverinţe lipicioase, cu oamenii ei politici deversaţi din patru în patru ani prin cartiere mărginaşe şi cătune, unde inundaţiile vin mult mai des, cu ţăranii ei înrăiţi de mireasma pământului care le fuge iar de sub tălpi, cu toate astea şi cu multe altele, trăite în grabă şi cu lehamite. Da, îmi iubesc patria! Mă înduioşează până la lacrimi grija ei pentru câinii comunitari, stâlciţi sub lumina de stricnină a farurilor nopţii, sterilizaţi ca să nască o rasă mioritică, mult mai rezistentă la vicisitudinile libertăţii (şi noi am fost comunitari şi încă ne mai domină reflexele lui Pavlov, încă mai salivăm ascultând discursurile preşedinţilor săraci şi cinstiţi sau foşnetul de lenjerie intimă al poeziei)
70
Atrocităţile fericirii
„Mă, câine!” îi spun celui mai bun prieten al meu şi el se gudură şi mă face să cred că fericirea există. Dumnezeu, ca şi patria, este iubire... Aşadar, domnilor şi doamnelor, îmi iubesc patria! Aşa cum îşi iubeşte ologul piciorul lipsă, cu patima celui care refuză să plece dintre apele ei mereu revărsate şi tulburi. O iubesc pentru că i-am trăit până la ultima fibră indiferenţa şi spaima, sărăcia şi zvonurile, pentru că în cârciumile ei am băut potire de lacrimi şi pe străzile ei am admirat umbra viitorului ce refuză să vină... Pentru mine patria aceasta, de la capătul lumii, crucificată pe toate punctele cardinale, este singura Americă posibilă, singura şansă, unica iubire, pe care nici măcar speranţa nu o mai poate ucide...
71
Lucian Mănăilescu
gimnastică anaerobică
Replicile se amestecă în răpăitul de mitralieră al inimii, pasărea din muzeul de ştiinţe naturale al patriei bate brusc din aripi, uzina chimică se ridică-n văzduh (aici, în est, zăpezile naturale ar costa mult prea mult), în scena finală actorul ţine în mâini craniul bufonului, statuia libertăţii o ia razna pe străzi în timp ce îngeri suavi recită la microfoane comenzile lecţiei de gimnasică anaerobică şi moartea se preface că citeşte ziarul, peste umărul poetului.
72
Atrocităţile fericirii
Vuietul mării
Nimeni nu va depune mărturie… Toţi se grăbesc, toţi au de trăit ceva mai bun decât viaţa, pe toţi îi aşteaptă bogăţia şi gloria la colţul străzii. N-au timp de prostii, nu vor depune mărturie, abia mai respiră pe apucate înghesuind în plămâni aer cât pentru o scufundare în valuri. Ei plâng cu lacrimi sintetice, multiplicând realitatea în ocheane îmbâcsite de vuietul mării sau vorbesc limbi îngrozitor de străine în timp ce răsfoiesc catastiful norocului. Nu se poate face nimic! Nimeni nu va depune mărturie...
73
Lucian Mănăilescu
Vreme filmelor ruseşti
Era vremea filmelor ruseşti, cu nemţi de recuzită şi eroi cu stea în frunte striviţi sub şenile de ceaţă, cu tineri înecaţi în marea de spice a Studiourilor Sahia, despre care scriau ziarele strecurate zilnic pe sub uşa realităţii… Pe atunci la mine în sat oamenii trăiau în şoaptă iar cireşii bunicului, înscrişi la CAP, se lepădau, ca de satana, de floare… Ce-mi păsa totuşi, eu umblam după cuci salutând voios de pionier umbra miliţianului care trecea prin sat precum Iisus pe valuri. Pe urmă iar venea caravana cinematografică sau duba securităţii şi iar răpăiau gloanţele oarbe în tăcerea conspirativă şi în jocul meu de copil îndopat cu bomboane sticloase.
74
Atrocităţile fericirii
Canastă (Doamnei Pia Grecescu)
Îşi etala viaţa printre inimi negre şi roşii: un concert pentru surzi la Paris, o noapte în Praga speriată de vodka tare a cuvintelor ruseşti, ziua de naştere sărbătorită cu pistolul la tâmplă, toamna în Prater foşnindu-şi rochia de mireasă, o mulţime de suveniruri ale inexistenţei: Jocurile au fost făcute, doamnelor şi domnilor!... În grădina din spatele casei amintirea culege cireşe amare, strivindu-le, ca pe nişte lacrimi, în colţul buzelor...
75
Lucian Mănăilescu
Firul roşu
Seara dictatorul ajunge obosit acasă, se dezbracă de umbră şi joacă table cu amintirile lui din copilărie. Brusc sună telefonul şi de la celălalt capăt al firului se aude singurătatea urlând: Aloo! Alooooo...
76
Atrocităţile fericirii
Recif
Doamne, ce frumoşi sunt rechinii recifului tău, cum plutesc ei în sensul curentului care îi poartă spre Raiul Pirania spre plajele caraibe! Înotăm într-o libertate cu fălci puternice, profesorul de socialism ştiinţific îşi scoate pălăria şi ne salută…
77
Lucian Mănăilescu
Dezertare
– Dormi ca un iepure, soldat! – Dorm pentru patrie, să trăiţi! răspunde soldatul, în timp ce gândul lui aleargă de rupe pământul, către casă.
78
Atrocităţile fericirii
Raport către Mareşal Permiteţi să raportăm, domnule Mareşal, după ce aţi plecat printre nori am pierdut toate războaiele şi revoluţiile, ne-am lăsat împuşcaţi cu gloanţe oarbe, până la lacrimi… Acum între noi şi ceilalţi e un văzduh de sârmă ghimpată, acum pe liziera timpului înaintează ploi cu şenile, acum e târziu, domnule Mareşal, şi soldaţii dorm şi mitralierele inimii sunt risipite prin câmpuri cu maci! Vă mai raportăm că ne-am retras în ruinele serii, şi că toate înfrângerile noastre au fost eroice şi fastuoase!... Vom mărşălui, orice s-ar întâmpla, către nord, să fluturăm de acolo, victorioşi, stindardul alb al zăpezii.
79
Lucian Mănăilescu Cei fără feţe Am fost fideli unui zvon… Printre umbre oamenii aprindeau focuri vorbind despre iubire şi despre încredere, fără să se uite în jur, la cei fără feţe, care fluturau steaguri cu nimicul rotund decupat în centru. Cineva ucidea, totuşi, din întuneric! Maşina de transmis directive ejecta trasoarele cuvintelor peste oraşul orb, nimeni nu cunoştea pe nimeni, la radio se vorbea despre o nouă eră şi oamenii rătăceau pe străzi, povestind cu însufleţire despre ziua de mâine… Cine să fi stat atunci să numere morţii? Cei fără feţe au pus totul în ordine, cu meticulozitatea, exersată, a formelor fixe. Dimineaţa s-au inventat o grămadă de panglici multicolore şi mulţimea a strivit, cu mica şi îndreptăţita ei mânie, umbrele stacojii ale întâmplării. Cine să fi stat, atunci, să numere morţii? Cei fără feţe au pus totul în ordine!
80
Atrocităţile fericirii
Lumea de după sfârşitul lumii
Lumea cinematecii de sub pălăria cu boruri largi, din care regizorul kaghebist scoate iepuri cu patru urechi, lumea care se justifică: Şi Dumnezeu a plagiat, făcându-l pe om după chipul şi asemănarea sa !, lumea îngrămădită în judeţul Teleorman învăţând, cum scria un poet, libertatea de a trage cu puşca, lumea baletului pe gheaţă, lumea incurabilă, în care o mulţime veselă îşi plânge sărăcia în mirosul de mititei şi manele…
81
Lucian Mănăilescu
Ţara fericită Noi ne-am născut morţi! În fiecare scâncet se ascunde un mort nou născut, în fiecare literă e scos la tablă trupul silitor al unui elev, la fiecare întâmplare un preot intră în altar şi cântă slujba de mântuire pereţilor care au ochi şi urechi… Dar morţii fac ţările să prospere, ei lucrează în linişte pe şantiere, vin cuminţi la vot şi aplaudă spunând „bogdaproste!” pentru bănuţii de ort ai pomenilor. Şi pentru toate astea noi am ieşit în stradă împodobindu-ne mâna dreaptă cu semnul victoriei?... Orbiţi de fastul mirajelor, n-am văzut că apar gratii în cer, pe pământ şi pe ape şi că se nasc alţi morţi, îmbălsămaţi în formolul tare al fericirii...
82
Atrocităţile fericirii
Trabucul victoriei
În adolescenţă eram un strateg formidabil: mă ascundeam în magazia cu lemne şi repetam erorile ultimului război mondial… De fapt, ţineam cu nemţii (trebuia să ţină cineva şi cu ei!) şi îi lăsam pe prietenii mei de joacă să fie Ivan şi Vanea. În cele din urmă îi băteam de le săreau capacele şi mă ducean, de-al dracului, la Yalta şi la Malta scrâşnind între dinţi trabucul victoriei…
83
Lucian Mănăilescu
Shopping mall Rătăcesc prin shopping mall, casc gura la minunile de plastic, număr în gând mărunţişul întâmplărilor, mă amuz de lucrurile visate cândva (o pereche de adidaşi, o scară la cer, un aparat de filmat viaţa în culori) şi încep să cred că indiferenţa este trăsătura de caracter a învingătorilor. Mă mai leagă ceva de toate astea? De vitrinele noului secol? De oamenii grăbiţi care trec unul prin altul spre ambuscadele duioşiei? Neauzite sunt aici poveştile… Păpuşile Barbie se dau de-a dura sau îmbătrânesc în oglinzi, casele de marcat afişează preţul fericirii cu două zecimale iar la raionul de întâmplări diverse ninge mortal cu baloane şi confetti. În curând va fi ora închiderii... Pe lângă zidurile cenuşii de la intrare umbra lui Dumnezeu se furişează spre mahalalele serii.
84
Atrocităţile fericirii
Ultima Thule
Dumnezeu poate nu a murit, e însă orb şi surd şi, în ciuda profeţiilor, universul continuă să se învârtă ca o jucărie stricată. Va fi un dezastru până la urmă, dar istoria începe cu jocul de-a v-aţi ascunselea şi cu scuipatul la stâlpul scăpării… Istoria, această delicată nebunie a speranţei, Ultima Thule, cărându-şi ceru-n corăbii.
85
Lucian Mănăilescu
Spiritism Bunii cetăţeni ai Atlantidei Se strâng, seară de seară, la şedinţele de spiritism, mişcând în gând mese şi scaune şi goluri de aer, de parcă lumea s-ar fi mutat în cer... – Nu vă supăraţi, domnilor spectatori ai miracolelor, eu aş vrea să mor puţin mai departe de palida dumneavoastră bunăvoinţă!... Hei vine circul de Stat! Vine lehamitea!... – Iar dumneavoastră, doamnă, care îmi sunteţi atât de frumoasă, nu aţi binevoi să probaţi tristeţea de mireasă a ploii? Hei, vine trecutul în odăjdii! Vin saltimbancii şi spaimele! Vine neasemuita, infailibila destrăbălare a morţilor!...
86
Atrocităţile fericirii
Uitarea prin gard
Mă uit la istorie prin gard; trece pe uliţă un război mondial şi face atâta gălăgie şi se moare atât de inutil şi caraghios, şi pe urmă soldaţii defilează prefăcându-se că sunt fericiţi, până le explodează liniştea în faţă pulverizându-i printre mausolee şi spaime. Pe urmă trece un convoi mortuar... Doamne, azi îl înmormântează pe tatăl meu Lazăr şi pe mine au uitat să mă cheme... Mă uit la istorie prin gard... Mare lucru uitarea!
87
Lucian Mănăilescu
Forfota serii
Privesc forfota serii, străzile alergând aiurea, aud sirena salvării, număr invers, ca la o lansare cosmică, şi mi-e milă de naivitatea copiilor care se joacă de-a războiul sau de-a v-aţi ascunselea, mi-e milă de flaşneta orbului din cartea de istorie şi de mine mi-e milă când deschid televizorul şi văd în direct luminiţa oarbă de la capătul tunelului.
88
ZĂPADĂ SPULBERATĂ
La fel şi eu ca frunza care cade m-agăţ cu disperare de văzduh…
Atrocităţile fericirii
Plecarea din copilărie
Mi-am îmbrăcat aripile strâmte de duminică, apa sfâşiată de păstrăvi am vârât-o într-o lacrimă, Am îndesat munţii prin buzunare şi ghiozdanul l-am umplut cu urşi şi căprioare, apoi am zis: – Săru’mâna, mamă şi tată, eu plec să-învăţ cititul şi socotitul şi muritul… Prin văzduhul satului spart se vedea infinitul.
91
Lucian Mănăilescu
Joc Să poţi spune: – Mai împuşcă-mă niţel, nu am murit destul pentru toate lucrurile, nu am murit pentru toate sentimentele şi speranţele... Să poţi să repeţi jocul acela copilăresc: – Pac-pac! - tu eşti mort! şi el să-ţi răspundă: – Pac -pac! - am avut cerul în dreptul inimii! Hai mai bine, prietene, să ne scăldăm în râu!... Şi tu să-i strigi, ridicându-te glorios din tranşeea memoriei: – Pac-pac, acum sunt călare pe calul înaripat şi mă duc niţel până-n soare!
92
Atrocităţile fericirii
Copil bătrân
Amintiri înecate precum căţeii fără ochi în apele mâloase ale inocenţei… Râde-n oglindă un bătrân şi colorează în sclipiri de bâlci măştile palide ale tristeţii. Nimeni nu vede că ascunde-n pumn o vrabie ucisă pe care plănuieşte s-o repare şi s-o arunce-n cer.
93
Lucian Mănăilescu
Circ
Copii, nu vă bucuraţi prea tare de circul în care copilăria voastră vrea să pară fericită! Încă nu ştiţi nimic despre distanţa infimă a curajului faţă de sălbăticie, încă nu aţi învăţat să deosebiţi biciul dresorului de sufletul lui… Copii, nu vă bucuraţi prea tare Când August Prostul se împiedică de propria-i umbră, el râde numai aşa, ca să nu se vadă cât doare!
94
Atrocităţile fericirii
Desculţ prin rouă
Eram copil, urcam desculţ la răsăritul soarelui un munte… În urma mea iarba îşi aprindea lumânările de rouă.
95
Lucian Mănăilescu
Blândeţe
Moartea avea ochii blânzi şi albaştri, mergea cu mine de mână prin târg şi îmi cumpăra nimicuri ieftine, bucurii de care niciodată n-am avut parte… Am ajuns acasă târziu, eu cu o acadea în mână, ea plângându-se de drumul prea lung.
96
Atrocităţile fericirii
Podul cu fân
Câte războaie au fost acolo, câţi regi detronaţi, câte imperii şi taine… Dimineaţa urcam pe scara îngustă cele şapte trepte spre cer, îmi salutam supuşii cu gesturi palide şi începeam să schimb istoria lumii. Cel mai mult şi mai mult, după ce terminam toate bătăliile victorioase, după ce stingeam toate incendiile şi iubeam toate Cleopatrele, îmi plăcea să scot pumnalele din pieptul gloriosului Cezar, lăsându-l umilit şi singur, să moară de bătrâneţe.
97
Lucian Mănăilescu
De-a mânzul Mai păstrez în memorie sandalele mele făcute de unchiul Ion din curelele unui ham vechi, bietele sandale lustruite până la fericire... Într-o zi, când mama spăla rufe şi nori, aplecată în oglinda iazului morii, eu, mânz sălbatic, neînvăţat cu hamul ce-i împiedicase picioarele, le-am scos pe rând şi le-am aruncat în şuvoiul repede al apei. Ca nişte peşti morţi, cu burţile în sus, pluteau încălţările pe apa sâmbetei până nu le-am mai văzut, până am auzit-o pe mama plângând... Acum nimeni nu mai spală rufele norilor, iazul a obosit şi s-a scurs sub pământul şi doar sandalele mele pierdute prin lume se mai aud uneori nechezând.
98
Atrocităţile fericirii
Pelerina
Caut prin iarba foşnitoare a dimineţii urme de picioare desculţe şi cântece de greier. Vârşele bunicului nu mai sunt lângă vad, pelerina lui veche atârnă pe umerii ploii… Nimic n-a mai rămas în locul acela, nici iazul limpede, nici sălciile, doar cerul stând povârnit într-o parte, înnegrit de ceaţă şi fum - un biet bordei în care a îmbătrânit bucuria.
99
Lucian Mănăilescu
Basm
În Valea Plângerii ne jucam de-a îngerii, Eu şi tu eram Nu, dinspre poveste nu mai aveam nici o veste, nici un zbor, dar pe vremea aceea se copilărea anapoda de uşor. Verdele era amar, timpul hoinar, nămiezile dansau cu ielele prin toate livezile din care furam pe înserat umbra merelor cu gust rotat şi umblam desculţi şi tehui ca nişte ai nimănui, până hăt, foarte departe, unde sălăşluia tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte.
100
Atrocităţile fericirii
Darul zeilor
De pe colinele verii zei bârfitori ascultă cântecul de greieri, ascuns în mâna făcută pumn a copilului. E un copil ciudat acesta, care rostogoleşte cercul bucuriilor mărunte! - spun zeii... E un copil fără noimă! - mai spun, aruncându-i în praf o jucărie stricată!
101
Lucian Mănăilescu
Cireşe amare
Şi râul... îţi mai aminteşti pietrele fierbinţi din prundişul lui iulie, şi foşnetul desculţ al ierbii, şi calul alb al vântului galopând în închipuire, şi călătoriile prin America dintre nori, şi râsul ştirb al copilăriei povestind un pumn de cireşe amare.
102
Atrocităţile fericirii
Lacrimi de Murano
Ce nisip cald mâinile tale! Ce vânt părul tău! Stau singur, pe plaja pustie, şi exersez cu disperare lacrimi de Murano…
103
Lucian Mănăilescu
Înţelepciune
Ulise a străbătut toate mările din ochii femeilor, a învins în toate războaiele cu sine însuşi, dresându-şi câinele să-l recunoască oriunde s-ar duce… E o minciună că s-a întors în Itacha!
104
Atrocităţile fericirii
Cu sânge rece
Ca într-o cazemată de sentimente, fără să ştiu pe cine ucid, fără să ştiu de cine mi-e frică, spunându-ţi, cu sângele rece al eroilor dintotdeauna cât de mult te iubesc!
105
Lucian Mănăilescu
O mie de ani Motto: Mi-e sufletul negru, ca sufletul pinilor de pe ţărmul Mării Negre A venit în corăbii prelungi singurătatea la ţărm; zeii ispitei mi-au spus să ridic un templu acolo şi de atunci au trecut o mie de ani. O mie de ani cât o mie de clipe şi vântul a risipit paşii în nisip şi pescăruşii orbi au lovit cerul în tâmplă. Până mâine vor mai trece încă o mie de ani şi marea bătrână va împietri în foşnetul pinilor negri.
106
Atrocităţile fericirii
Cuvintele (Soţiei mele)
Nu am alte cuvinte, numai pe acestea intraductibile, numai pe acestea oarbe şi singure, numai pe acestea reduse la tăcere… Rostirea lor, cea adevărată, am pierdut-o în vis, şi acum mă dau în scrânciobul mutului... Îmi vine să mă zbor într-un copac, să înfrunzesc într-o pasăre, să mă înzăpezesc în ochii tăi negri şi strigători la cer, necuvântato… Cum se spunea: Te iubesc! în limba noastră moartă? Oare cum se spunea?
107
Lucian Mănăilescu
Zăpadă spulberată
Mai ştii, iubita mea, să-mi fi mireasmă cum eu îţi sunt de-a pururi ţie ram? Mai ştii zăpezile de flori şi fluturi pe care eu ţi le ningeam la geam? Mai ştii să-mi spui, cum îmi spuneai odată, când nu aveam din lume alte veşti, că eu îţi sunt zăpada spulberată de viscolul cu care mă iubeşti?...
108
Atrocităţile fericirii
Acum, când aproape te-am uitat, cum uită pietrele care rămân trecerea apei, cred că nu mai contează prea mult pe care ţărm stau, visându-te. Oricum, e bine să ai amintiri... o să developez sentimentul ăsta şi ţi-l trimit prin e-mail; dacă nu mâine luni, dacă nu din viaţa asta din alta... Draga mea dragă, fii atentă când treci Atlanticul şi strada, pentru că şi pe acolo se circulă fără milă şi mai ales nu-ţi face griji: mi-a rămas destulă singurătate ca să te pot iubi până la celălalt capăt al lumii.
109
Lucian Mănăilescu
Câinele ploii (Danielei)
Târând după mine, prin seară, câinele jilav al ploii, trec prin visele mele ale tale ale nimicului risipit. O lună oarbă ascunde amintirile altui anotimp, pe care l-am numit dragoste... Nu mai sunt miracole decât în zborul păsărilor, nu mai există întoarceri nici toamne, numai umbra câinelui, prelungă, gata să sară la beregata singurătăţii.
110
Atrocităţile fericirii
Cucii
Stăteam cu sufletul în nuc foarte amar şi singur cuc… În vremea-n care mă iubeai eu am plecat râzând din rai şi fluierând a depărtări umblam hai-hui, cerşeam ninsori, sub înnoptatul azimut al cerului de împrumut... Şi suntem astăzi doi năuci căzând, ca nucile, din nuci.
111
Lucian Mănăilescu
Sub ploile crâncene
Uită-te în sufletul meu, Doamne, în pomelnicul numelui meu cu o mulţime de vieţi netrăite! Se spune că Tu ai raţiuni pe care raţiunea umană nu le pricepe… Dar uită-te în abisul din mine, Doamne, acolo unde, sub ploile crâncene, înfloreşte magnolia!
112
Atrocităţile fericirii
Dimineaţă pierdută
Câte lucruri puteam să fac şi n-am făcut! Aş fi putut să rătăcesc într-o ploaie de vară, să iubesc şi să cred - şi n-am crezut aş fi putut să învăţ bucuriile copilăriei dar le-am uitat, aş fi putut să zâmbesc într-o dimineaţă, dar a venit seara prea repede. Paşii mei s-au pierdut în nisip, degetele vântului mi-au trecut prin păr, sau poate degetele tale - cine mai ştie... Aş fi putut să fiu fericit în dimineaţa aceea şi n-am fost!...
113
Lucian Mănăilescu
Ziua numită Gabi
Treceau pe stradă paşi anapoda şi fericiri străine. Afişele zilei de ieri se cojeau de pe ziduri Şi dintr-o dată ai apărut tu şi s-a făcut duminică.
114
Atrocităţile fericirii
Ciot de aripă
Când te mângâi mâna mea deschide ochi mari şi miraţi, te ninge cu o stranie depărtare, inventează oceane şi nori şi miresme amare. Te ştie atât de aici uneori şi alteori atât de niciunde, ieri pipăia stele şi nori azi orbecăie după transparenţe plăpânde. Vezi iubito ce flămândă e mâna mea! cum se rupe din mine, cum mă doare şi văzând că nu eşti se zboară într-o aripă cerşetoare...
115
Lucian Mănăilescu
Fiara
Am iubit cândva o fată frumoasă, cândva mi-am iubit cu disperare patria, uneori am iubit nemărginirea mării, alteori amăgirile nopţii... Fata frumoasă mă priveşte acum dintr-o fotografie cu lumina scorojită, inima mea a dezertat din inima patriei pe plaja pustie singurătatea asurzeşte vuietul mării. Dar rătăcind printre lucruri sau bâjbâind prin văzduh, fericirea mă ajunge uneori din urmă şi muşcă din mine ca o fiară necruţătoare.
116
Atrocităţile fericirii
Pasărea zăpezii
Nu aveam pe atunci altă sărbătoare mai frumoasă decât fata aceea nemaivăzută... Şi eu, adolescentul cu zbaturi, inventam un fluviu numit Mississippi, şi visam că printre nori trece o pasăre cu aripi mari şi albe.
117
CUPRINS Prefaţă................................................................................. 5 CÂNTECUL CUCUVELEI Veşnicia de ieri.................................................................... Jocul de-a mine................................................................... Scrisoare din staţia de autobuz........................................... Totul se transformă............................................................. Fotografie utopică............................................................... Neguri şi vămi.................................................................... Întâmplări de familie.......................................................... Fotbal minut cu minut........................................................ Gând................................................................................... Trandafir roşu în zăpadă..................................................... Transplant........................................................................... Darea în vileag.................................................................... Vechi album........................................................................ Gulerul ploii........................................................................ Tăceri de toamnă................................................................ Viaţa în direct...................................................................... Oraş migrator...................................................................... Atrocităţile fericirii............................................................. Oglinzile zilei..................................................................... Ofrandă............................................................................... Sărbătoare străină............................................................... Nu râdeţi............................................................................. Robinson............................................................................. Lucruri ciudate................................................................... Ziua de naştere.................................................................... Bătrânul şi marea................................................................ A.D.N. ................................................................................ Ultima vânătoare................................................................ Umbra................................................................................. Urechi de iepure................................................................. Lepros al cuvintelor............................................................ Strada cealaltă..................................................................... Fotografie veche................................................................. Hristoşii nimănui................................................................
11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44
Crailâc................................................................................. Zahei orbul.......................................................................... Ultima primăvară................................................................ Străinul............................................................................... Exod.................................................................................... Cântecul cucuvelei.............................................................
45 46 47 48 49 50
BULEVARDUL SARTRE Simfonie neterminată......................................................... În autobuz cu Eugenio Montale......................................... Urechea lui Van gogh......................................................... Vine îngerul........................................................................ Lecţia de râs........................................................................ Hernán Cortés..................................................................... Al cincilea soare................................................................. Dunele mării....................................................................... Moby Dick.......................................................................... Conquista............................................................................ Tiamat cea firavă................................................................ Batiscaf............................................................................... Spania................................................................................. Bulevardul Sartre................................................................
53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66
PATRIA DE LA CAPĂTUL LUMII Atlantida............................................................................. Îmi iubesc patria................................................................. Gimnastică anaerobică....................................................... Vuietul mării....................................................................... Vremea filmelor ruseşti...................................................... Canastă............................................................................... Firul roşu............................................................................. Recif................................................................................... Dezertare............................................................................ Raport către Mareşal.......................................................... Cei fără feţe........................................................................ Lumea de după sfârşitul lumii............................................ Ţara fericită........................................................................ Trabucul Victoriei...............................................................
69 70 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83
Shopping Mall.................................................................... Ultima Thule....................................................................... Spiritism............................................................................. Uitarea prin gard................................................................. Forfota serii........................................................................
84 85 86 87 88
ZĂPADĂ SPULBERATĂ Plecarea din copilărie......................................................... Joc Copil bătrân Circ Desculţ prin rouă Blândeţe Podul cu fân De-a mânzul Pelerina Basm Darul zeilor Cireşe amare Lacrimi de Murano Înţelepciune Cu sânge rece O mie de ani Cuvintele Zăpadă spulberată E-mail Câinele ploii Cucii Sub ploile crâncene Dimineaţă pierdută Ziua numită Gabi Ciot de aripă Fiara Pasărea zăpezii
91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117
.
Lucian Mănăilescu Născut la 11 noiembrie 1951, în comuna Siriu, judeţul Buzău. Membru al Uniunii Scriitorilor - Filiala Bacău -
VOLUME PUBLICATE Cartea junglei (fabule) - 1997 Lacrimi de Murano (poezii) - 2001 Rememorări (poezii) - 2004 Ultima eră glaciară (poezii) - 2006 Am auzit că viaţa e frumoasă (poezii) - 2009 La început a fost umorul (proză) - 2011 60 (poezii) - 2011 Raiul Pirania (poezii) - 2011
ISBN..................................