Actualitatea creștină, nr. 4/2017 | serie nouă

Nr. 04/2017 * Anul XXVIII * Serie nouă * 4 lei

ANASTASIS Mormântul Sfânt, izvor de unitate

Cristos a înviat!

Paştele cu 3 enciclice , ,

FATIMA, 100 ANI Biserica Sf. Elena, București

in februarie i p nă astăzi, la biserica Sf. lena, din ucure ti, n ziua de a fiecărei luni, e istă o de o iune ne ntreruptă la Sf nta ecioară de la atima. n decembrie , S oan obu, r iepiscop itropolit de ucure ti, a recunoscut oficial de o iunea, prin decret episcopal, i i a ndemnat pe credincio i să apeleze cu ncredere la Sf nta ecioară.

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXVIII, Nr. 4/2017

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

3

Scrisoare la Învierea Domnului, 2017 VATICAN

5 6 7

Papa Francisc. Trei cuvinte Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8

Țara Sfântă Mormântul Sfânt, izvor de unitate 11 Europa Europa, încotro?

12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe BISERICĂ ȘI SOCIETATE

14 Vederi din Roma Samariteanul milostiv al străzii 15 Res-publica Demnitatea persoanei și integritatea familiei 16 Excelență în slujire Cu misionarii români

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 4/2017 Foto: Anastasis (Bazilica Învierii), Ierusalim © George Ruiz

SUFLET TÂNĂR

17 Curajul a înviat!

Ce înseamnă astăzi a crede? Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Căsătoria fără iubire nu este căsătorie 23 Comunitate și (ne)comuniune

8

SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură Sfânta Ecaterina de Siena (29 aprilie) 25 Din catehezele Papei Francisc Mântuirea, darul lui Dumnezeu 26 Minuni și sfinţi Radiodermita s-a vindecat 27 Pagina Ghika „Femeia adulteră” – aluziile liturgice DIALOGURI CU DICHIS

28 Cristos a înviat!

Pe bune? Pe bune!

15 CULTURĂ

32 Ce mai (re)citim Meditații poetice 33 File de istorie Prof. Gian Luigi Frollo Iosif Lazzari 34 Idei pentru timpul liber ETCETERA

35 De pe net 36 Anunțuri

Scrisoare la Învierea Domnului, 2017 3

Mesajul redacției Revista din această lună debutează cu Scrisoarea pastorală de Paște a ÎPS Ioan Robu, în care suntem invitați să reflectăm la noaptea de Paște, care este o „priveghere în cinstea Domnului”, și la „Învierea lui Cristos, elementul prim pe care se sprijină credința creștină, acea realitate uluitoare, pe care o percepem pe deplin în lumina credinței”. Tot despre Înviere vorbește și Claudia Stan alături de invitații ei în Dialogurile cu dichis. Potrivită pentru acest timp liturgic este și Antologia de poezie mistică În grădina Ghetsemani, a lui V. Voiculescu, despre care vă invităm să citiți la pagina de Cultură.

Rubrica Focus oferă un material despre redeschiderea Sfântului Mormânt de la Ierusalim, după o serie de lucrări de restaurare, iar la Vederi din Roma, vă oferim o istorie emoționantă al cărei protagonist este un samaritean milostiv al străzii. Res-publica face cunoscută poziția episcopilor catolici din România față de propunerea legislativă privind parteneriatele civile între persoane de același sex, inițiativă pe care ierarhii o dezaprobă și a cărei retragere o solicită. Despre activitatea misionarilor români din Kenya, de la Sololo, unde lucrează doi preoţi din Arhidieceza noastră, puteți citi la rubrica Excelență în slujire. În această lună, paginile de spiritualitate propun istoria Sf. Ecaterina de Siena, un rezumat la Catehezele Papei și istoria vindecării ce a dus la canonizarea Fericitului Josemaría Escrivá de Balaguer, iar Pagina Ghika continuă prezentarea piesei de teatru Femeia adulteră cu aluziile liturgice din piesă. Nu lipsesc sugestii de petrecere a timpului liber, prezentări de carte, iar la rubrica De pe net vă oferim 10 lucruri rare despre Papa emerit.

Vă dorim un timp pascal binecuvântat! Cristos a înviat!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis REDACȚIE

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Cristina Grigore Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu CORECTURĂ

Daniel Filip Paula Iosif

COLABORATORI

Pr. Marian Blaj Oana Viviana Dimcev Dănuț Doboș Anca Mărtinaș Giulimondi Claudia Stan LAYOUT GRAFIC

Angelus Communicationis COPERȚI

Roxana Elekes DISTRIBUȚIE ȘI ABONAMENTE

Petreș Tereza Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro

Vatican: Îngerul Domnului, cu Papa - 02.04.2017

TIPAR

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

© 2017 de Tomás de Zarate

ACTUALITATEA CREȘTINĂ Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Foto: Călin Piescu

SCRISOARE LA ÎNVIEREA DOMNULUI, 2017

C

onform unei tradiții foarte vechi, noaptea de Paște este o „priveghere în cinstea Domnului” (Lc 12,42), astfel încât credincioșii, după modelul Evangheliei (Lc 12, 35-37), ținând în mână făcliile aprinse, să fie asemenea unor oameni care așteaptă ca Domnul să se întoarcă, pentru ca atunci când va veni, să-i afle priveghind și să-i așeze la masa lui.

Vegherea aceasta are patru momente distincte. Chiar la început are loc ceremonia luminii, în cadrul căreia este binecuvântat focul.

Rugăciunea celebrantului exprimă bine semnificația acestui ritual: „Dumnezeule, care, prin Fiul tău, ai dăruit credincioșilor flacăra luminii Tale, sfințește acest foc nou, și prin

aceste sărbători ale Paștelui, înflăcărează-ne de dorințe cerești, ca să putem ajunge cu inimi curate la sărbătorile luminii veșnice”. Îndată după aceea este pregătită lumânarea pascală care este purtată în procesiune la altar, în timp ce se cântă de trei ori „Lumina lui Cristos”. În acest mod, devine clar pentru toți că acea lumânare este semnul lui Cristos Înviat.

Urmează vestirea solemnă a Învierii. Este un imn foarte sugestiv; trebuie ascultat cu mare atenție, având în mână lumânările aprinse și stând în picioare, căci exprimă bucuria de necuprins a Bisericii ce primește vestea Învierii lui Isus, care înseamnă pentru tot omul trecerea de la moarte la viață. „Aceasta este noaptea care acum, în toată lumea, îi aduce din nou la har și-i unește cu sfinții pe

cei care cred în Cristos, după ce au fost smulși din stricăciunea lumii și din întunericul păcatului. Aceasta este noaptea în care Cristos, rupând lanțurile morții, se înalță din adâncuri”.

Al doilea moment al vegherii constă în ascultarea atentă a Cuvântului lui Dumnezeu.

Biserica, și noi cu ea, meditează faptele minunate ale lui Dumnezeu, descrise de Sfânta Scriptură. Este semnificativă prima lectură din noaptea de Paște. Este vorba despre crearea lumii: „La început a creat Dumnezeu cerul și pământul” (Gen 1,1). Spunea Sfântul Ioan Paul al II-lea despre acest pasaj din Scriptură: „Stilul poetic al relatării creației din cartea Genezei redă foarte bine uimirea de care este cuprins omul la vederea imensității creației și sentimentul de APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

3

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

adorație pe care-l simte față de Acela care le-a scos pe toate din neființă.

Este vorba de o pagină cu o puternică semnificație religioasă, de un imn adresat Creatorului universului, care, în fața repetatelor ispite de a diviniza lumea însăși, este desemnat drept unic Domn. Este, în același timp, un imn care proclamă că întreaga creație este bună, fiind în întregime plămădită de mâna puternică și îndurătoare a lui Dumnezeu” (Dies Domini, nr. 9).

La fel de semnificativă este Scrisoarea Sfântului Paul către Romani. Apostolul afirmă: „Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el, știind că Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nicio putere asupra lui” (6,8-9). Marea veste pascală găsește în cuvântul Apostolului o exemplificare foarte frumoasă. Cristos nu mai moare; nici noi nu vom mai muri. Viața a avut ultimul și definitivul cuvânt. Dar este și o atenționare importantă pe care nu trebuie să o neglijăm: este vorba de necesitatea de a muri cu Isus pentru a învia cu El. Există o foarte strânsă legătură între Post și Înviere, și aceasta, chiar în viața creștinului. Ca să ajungă la înviere, drumul sfințeniei pornește de la cruce. Iar crucea este iubirea trăită până la totala dăruire de sine lui Dumnezeu și aproapelui.

Evanghelia ne vorbește despre vizita la mormânt a femeilor evlavioase, mormânt care se dovedește a fi gol: „Știu că-l căutați pe Isus cel răstignit.

Nu este aici, căci a înviat precum a zis [...] A înviat din morți și, iată, merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veți vedea” (Mt 28,5-7). Acest anunț a marcat pentru totdeauna istoria umanității și istoria noastră. Este vestea vieții și a mântuirii. Nimic mai interesant și mai decisiv nu putem auzi în această viață.

4

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

Al treilea moment este cel al liturgiei baptismale. Reînnoind promisiunile de la Botez și renunțând la Satana și la păcat, ne amintim de harul Botezului nostru, harul de bază în care este cuprinsă întreaga noastră istorie creștină. A retrăi Botezul în noaptea Vigiliei pascale înseamnă să devenim conștienți de ceea ce suntem prin harul lui Dumnezeu și să ne străduim iarăși, cu reînnoită înflăcărare, să facem să rodească darul inestimabil care se află în ființa noastră. „Fraților preaiubiți, să-l rugăm cu stăruință pe Domnul Dumnezeul nostru să binevoiască a binecuvânta această apă, făptura sa, cu care vom fi stropiți în amintirea Botezului nostru.

Domnul să ne ajute și pe noi să ne reînnoim, pentru a rămâne credincioși Duhului pe care l-am primit”.

Al patrulea moment al vigiliei constă în chemarea la masa pe care Domnul i-a pregătit-o poporului său prin moartea și învierea sa.

Astfel, apare mai puternică legătura dintre misterul Paștelui și celebrarea euharistică. De aceea, Liturghia duminicală este numită Paștele săptămânii, zi în care este celebrată biruința lui Cristos asupra păcatului și a morții. În aceeași Scrisoare apostolică „Dies Domini” (nr. 2), Papa Ioan Paul al II-lea spunea că Învierea lui Cristos este „elementul prim pe care se sprijină credința creștină” (cf.

1Cor 15,14). Este o realitate uluitoare, pe care o percepem pe deplin în lumina credinței, dar care a fost atestată istoric de către cei care au avut privilegiul de a-l vedea pe Domnul înviat. De asemenea, este un eveniment minunat care nu doar se detașează într-un mod cu totul unic în istoria omenirii, dar se situează în centrul misterului timpului. Într-adevăr, lui Cristos „îi aparțin timpurile și veacurile” – după cum ne amintește și ritul pregătirii lumânării pascale, în

liturgia din noaptea de Paște. De aceea Biserica, aducându-și aminte de ziua învierii lui Cristos în toate duminicile, nu doar o dată pe an, caută să arate în acest fel fiecărei generații cine este adevărata coloană vertebrală a istoriei, către care converg misterul originilor omenirii și destinul ei ultim. Citând apoi un autor din secolul al IV-lea, Papa subliniază totodată că este legitim să se afirme că „ziua Domnului” este „doamna zilelor”. „Cei care au primit harul de a crede în învierea Domnului nu pot să perceapă semnificația acestei zile a săptămânii decât cu freamătul emoției care-l făcea pe Sfântul Ieronim să spună: Duminica este ziua Învierii, ziua creștinilor, ziua noastră”. Și așa este: pentru creștini, e „sărbătoarea primordială”, destinată să marcheze scurgerea timpului, dar și să dezvăluie sensul profund al acestuia. „Duminica fiind Paștele săptămânal, când este amintită și făcută prezentă ziua în care Cristos a înviat din morți, este totodată ziua ce revelează sensul timpului – mai spune Papa Ioan Paul al II-lea. Nu are nicio legătură cu ciclurile cosmice, în funcție de care religiile naturale și cultura umană încearcă să ritmeze timpul, cedând eventual mitului eternei reveniri. Duminica creștină este cu totul altceva! Izvorând din Înviere, ea străbate timpul omului, lunile, anii, veacurile, ca o săgeată ce le pătrunde, orientându-le spre ținta celei de-a doua veniri a lui Cristos. Duminica prefigurează ziua de apoi, cea a Parusiei, deja anticipată oarecum prin slava lui Cristos în evenimentul Învierii” (cf. Dies Domini, nr. 75).

Tuturor vă doresc sărbători pascale binecuvântate.

Cristos a înviat! + Ioan Robu Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

PAPA FRANCISC. TREI CUVINTE

Să nu furăm, în confesional, o iertare falsă TOTUL. POST. VOPSITORIE

MARȚI - 28 FEBRUARIE 2017

TOTUL. Care este semnul că îna-

intăm în a da totul și a primi totul? Cum înțelegem că suntem pe drumul bun? Răspunsul se află în prima lectură a zilei (Sir 35,1-15), unde scrie: „Cu ochi bun glorifică-l pe Domnul. În orice dar să-ţi fie faţa veselă și cu bucurie sfinţește zeciuiala! Dă-i Celui Preaînalt după darul primit de la el și cu ochi bun, conform cu ceea ce a dobândit mâna ta!”. Deci cu ochi bun, cu fața veselă, cu bucurie.

Semnul că suntem pe acest drum al lui „totul și nimic”, al plinătății anihilate, e bucuria. Nu întâmplător tânărul bogat s-a întunecat la față și a plecat întristat. Nu fusese capabil să accepte această plinătate redusă la nimic. În schimb, sfinții, chiar și Petru, au primit-o. Și în mijlocul încercărilor, aveau chipul vesel, ochi bun și bucurie în inimă.

Acesta este semnul. Îmi amintesc o frază scurtă a unui sfânt, Sfântul Alberto Hurtado, chilian. Muncea mereu, greutăți după greutăți, după greutăți... Muncea

pentru săraci. E un sfânt persecutat, care a trebuit să îndure multe suferințe. Dar el, chiar când pătimea mai mult, spunea: „Contento, Señor, contento; fericit, Doamne, fericit”.

Sfântul Alberto să ne învețe și pe noi să mergem pe acest drum cam dificil al lui „totul și nimic”, al plinătății anihilate a lui Isus Cristos și să spunem, mai ales în dificultăţi: „Mulțumit, Doamne, mulțumit”.

VINERI - 3 MARTIE 2017

POST. În fragmentul din Profetul

Isaia (58,1-9), este un cuvânt al Domnului adresat celor care postesc în mod ipocrit și care pare spus pentru zilele noastre. Cum poți să plătești două sute de euro pentru o cină și apoi să te prefaci că nu-l vezi pe omul flămând, la ieșirea din restaurant? Și cum poți să vorbești despre post și pocăință și apoi să nu plătești impozitul pentru salariul menajerei sau salariul corect propriilor angajați, recurgând la plata „la negru”? Să ne gândim în inima noastră: cum postim, cum ne rugăm, cum dăm de pomană?

MARȚI - 21 MARTIE 2017

VOPSITORIE. A fi iertați și a

ierta: este un mister greu de înțeles.

Trebuie rugăciune, pocăință și rușine. Primul pas e rușinea pentru păcate. Dacă vă întreb: „Toți sunteți păcătoși?” „Da, părinte, toți”. „Și ca să primiți iertarea păcatelor?” „Ne spovedim”. „Și cum te spovedești?”„Merg, spun păcatele, preotul mă iartă, îmi dă să mă rog trei Bucură-te Marie și plec în pace”.

Nu ai înțeles! Te-ai dus la confesional pentru o operațiune bancară, o practică birocratică. Nu te-ai dus rușinat pentru ce ai făcut. Ai văzut câteva pete pe conștiința ta și ai greșit, pentru că ai luat confesionalul drept o vopsitorie, care acoperă petele.

Să nu furăm, în confesional, o iertare falsă, ci să fim conștienți de milostivirea divină. Să cerem harul de a ne simți rușinați în fața lui Dumnezeu. E un mare har! Să ne rușinăm pentru păcatele noastre și să primim iertarea și harul generozității de a-i ierta pe alții.

Dacă Domnul mi-a iertat mie atâtea, cine sunt eu să nu iert?

Twitter: @Pontifex Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să ne deschidem ochii pentru a primi viaţa şi a o iubi, îndeosebi când e fragilă.

Papa Francisc APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

5

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Mesajul Papei către AIC La celebrarea a 400 de ani de la fondarea primei confraternități a carității de către Sf. Vincențiu de Paul, Papa a transmis un mesaj membrilor Asociației Internaționale pentru Caritate.

VESPERE ANGLICANE ÎN BAZILICA SF. PETRU Vesperele anglicane au fost celebrate pentru prima dată în Vatican.

P

P

rima confraternitate a carității, înființată în Châtillon, Franța, a devenit ceea ce astăzi este Asociația Internațională pentru Caritate (AIC), o rețea de luptă împotriva sărăciei, cu peste 150.000 de voluntari, în 53 de țări. În mesajul de încurajare și de mulțumire adresat membrilor AIC, Papa a spus: „Cu bucurie mă unesc spiritual cu voi pentru a celebra această aniversare; sper că munca voastră frumoasă va continua să dea mărturie autentică despre milostivirea lui Dumnezeu între cei săraci”.

Apoi a menționat că AIC promovează dezvoltarea celor dezavantajați și le ușurează durerea și i-a încurajat pe membri să continue să însoțească persoana în totalitate și să acorde atenție specială condițiilor precare de trai a numeroși copii și femei.

Credibilitatea Bisericii trece prin mărturia concretă a iubirii, a afirmat Papa, îndemnând membrii AIC să facă așa încât „săracii să-l perceapă pe Cristos în voi, în acțiunile voastre.

Fiind înrădăcinați în experiența personală cu Cristos, puteți contribui la o cultură a milostivirii, ce înnoiește inimile și deschide spre o nouă realitate.”

e 13 martie, pentru prima dată în istorie, în Bazilica Sf. Petru, s-a celebrat rugăciunea Vesperelor anglicane, prezidată de Arhiepiscopul anglican, David Moxon, directorul Centrului anglican din Roma.

Mons. Arthur Roche, secretarul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, a ținut omilia, îndemnând la rugăciune „pentru a depăși barierele ce rămân”. Evenimentul, expresia bunelor relații dintre Biserica Catolică și cea Anglicană, a fost definit de către cei doi prelați drept un moment istoric.

PREZENTAREA CONSILIULUI FEMININ Pe 7 martie, la Sala de Presă a Sf. Scaun, a fost prezentat Consiliul feminin, organism permanent, instituit în 2015.

C

onsiliul feminin este alcătuit din 37 de membre și a fost instituit în cadrul Consiliului Pontifical al Culturii, pentru a da spațiu și continuitate vocii femeilor în acest departament. Președintele Consiliului Pontifical al Culturii, Cardinalul Gianfranco Ravasi, a declarat că această structură se dorește a fi mai ales o „privire feminină îndreptată către toate activitățile din departamentul cultural”.

6

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Paştele cu 3 enciclice DESPRE COMUNISM, FASCISM, LAICISM L’Osservatore Romano, 15 martie 2017

Î

n 28 martie 1937, în solemnitatea Învierii, L’Osservatore Romano se deschidea cu un editorial al contelui Giuseppe Dalla Torre, intitulat „Paștele cu trei enciclice”. În aceeași zi fusese publicată enciclica lui Pius al XI-lea Firmissimam constantiam, dedicată situației Bisericii din Mexic, scenă, încă din anii 1910, a unei aspre persecuții religioase. Cu mai puțin de zece zile înainte, la 19 martie, Pius al XI-lea publicase o altă enciclică destul de consistentă despre comunismul ateu, Divini Redemptoris. Aceasta fusese precedată, la 21 martie, de citirea, de la amvoanele bisericilor din Germania, a unei a treia enciclice, Mit brennender Sorge (datată 14 martie 1937), în care Papa denunța „calea crucii Bisericii și intensificarea progresivă a oprimării credincioșilor rămași devotați ei” în Germania hitleristă.

Publicarea a trei enciclice întrun timp atât de scurt – fapt mai mult unic decât rar în istorie – nu era întâmplătoare și dovedea determinarea cu care Pius al XI-lea [...]

înțelegea să abordeze diferitele provocări cu care se confrunta Biserica din cauza ideologiilor anticreștine ale timpului, de la neopăgânismul rasist, care în Germania, pleda pentru o Biserică națională, și un „creștinism pozitiv” purificat de rădăcinile sale iudaice, la anticlericalismul mexican făuritor de reforme sociale și educative inspirate dintrun laicism exacerbat și un socialism cu trăsături mai degrabă confuze, trecând în mod natural prin comunism, ale cărui efecte dăunătoare erau evidente pentru Papa Achille Ratti, atât în Mexic, cât și în Spania sfâșiată de războiul civil.

Cunoscută fiind obligația Bisericii „de a sluji adevărul, întregul adevăr, de a demasca și refuza eroarea, oricare ar fi forma ori înfățișarea ei”, clarificată fără echivoc în Mit brennender Sorge, enciclicele din martie 1937 nu se opreau însă la denunțarea erorilor doctrinare ale epocii, ci propuneau și un program concret de acțiune, care să poată însănătoși premisele sociale și culturale ale acelor erori. [...]

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861.

Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Într-o notă de subsol a primei versiuni la Divini Redemptoris, scria că „pentru a combate cu eficacitate comunismul, trebuie să se meargă la rădăcinile cele mai adânci și mai vii ale gândirii și vieții creștine, adică e necesară, în fața negării radicale a creștinismului și a înseși religiei naturale, o reconstruire totală a vieții creștine”.

După 80 de ani, e ușor de observat actualitatea acestor gânduri [...].

Pornind de la confruntarea cu național-socialismul din Germania și cu laicismul anticlerical din Mexic, Pius al XI-lea a formulat pasajele cele mai semnificative în acest sens. În Mit brennender Sorge, Pontiful a declarat că „credinciosul are dreptul inalienabil de a-și mărturisi credința și de a o practica în forma convenită de aceasta. Acele legi care suprimă sau îngreunează mărturisirea și practicarea acestei credințe sunt în contrast cu dreptul natural”. În Firmissimam constantiam, Papa Ratti afirma că „[...] Biserica, fiind o societate de oameni, cere o legitimă libertate de acțiune, și credincioșii ei au dreptul de a găsi în societatea civilă posibilitatea de trăi în conformitate cu ceea ce le dictează conștiința”. În aceste cuvinte unii [...] au identificat o primă formulare (în magisteriul pontifical) a dreptului natural la libertate religioasă, care a fost apoi recunoscut solemn de Conciliul Vatican II. [...] (de Paolo Valvo; trad. C. Grigore) APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

7

FOCUS ȚARA SFÂNTĂ

„î

n această ocazie unică a inaugurării criptei Sfântului Mormânt, să lăsăm ca orice cuvânt muritor să devină tăcere, în rugăciune, în acest moment al simfoniei istorice dintre cele trei comunități creștine ale acestui Oraș Sfânt, care au colaborat în mod unanim la acest proiect”.

Bartolomeu

MORMÂNTUL SFÂNT, IZVOR DE UNITATE Pe 22 martie 2017, printr-o ceremonie solemnă ecumenică, a fost redeschis accesul pentru pelerini la Sfântul Mormânt, după o perioadă de restaurare și consolidare a criptei.

„Î

n lumea noastră contemporană, mereu tulburată și împărțită, Sfântul Mormânt, în fața căruia ne aflăm, constituie singurul izvor de unitate sfântă și adevărată între creștini, care nu se bazează pe interese umane și ambiții, ci numai pe cruce, capabilă să unească ceea ce înainte era împărțit”. Cu aceste cuvinte a descris Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, însemnătatea Sfântului Mormânt pentru creștinii de pretutindeni, luând cuvântul la redeschiderea Sfântului Mormânt, moment pe care l-a descris ca fiind unul „de 8

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

Text: Alexandru Abadi

liniște absolută, o reamintire a lucrurilor care au trecut și care vor veni, o experiență a darului divin al libertății”. Patriarhul ecumenic a revenit, astfel, la Ierusalim după întâlnirea din 2014 cu Papa Francisc, pe care cei doi au făcut-o pe urmele predecesorilor lor, Patriarhul Athenagoras și Papa Paul al VI-lea.

Sfântul Mormânt a fost inaugurat miercuri, 22 martie a.c., la Ierusalim, după o serie de lucrări de restaurare ce au durat zece luni, începute în mai 2016 și finanțate, în mare parte, de cele trei Biserici care au semnat acordul ce a permis începerea lucrărilor: Biserica Greco-Ortodoxă, Biserica

Catolică – prin Custodia Țării Sfinte – și Biserica Armeană. Lucrările de restaurare – care au costat circa 3,5 milioane de dolari – au fost considerate un eveniment istoric, întrucât este prima restaurare după aproximativ 200 de ani.

Așadar, pelerinii, credincioșii și vizitatorii vor putea admira din nou frumusețea mormântului lui Cristos.

La ceremonia redeschiderii criptei din Bazilica Sfântului Mormânt, numită și Anastasis (a Învierii), care a avut loc pe 22 martie, au participat reprezentanții celor trei Biserici semnatare ale acordului care a permis începerea lucrărilor – Patriarhul ortodox-grec, Theophilos al III-lea, custodele Țării Sfinte, Pr. Francesco Patton, și Patriarhul armean apostolic, Nourhan Manougian. Au mai fost prezenți și episcopii auxiliari ai Patriarhiilor celorlalte Biserici de la Sfântul Mormânt – copți, sirieni și etiopieni -, precum și reprezentanții altor confesiuni creștine din Țara Sfântă. De la evenimentul istoric nu a lipsit nici Mons. Perbattista Pizzaballa, astăzi Administrator

FOCUS

Apostolic al Patriarhiei de Ierusalim a latinilor, care la data semnării acordului, era custode al Țării Sfinte.

Acesta a spus că Sfântul Mormânt „este tezaurul credinței noastre, dar și al istoriilor și identității noastre. Este oglinda a ceea ce suntem. Și deși vedem în el rănile făcute de diviziunile noastre istorice, dorim să celebrăm și, de asemenea, să arătăm dorința noastră de a le vindeca. Astăzi Bisericile din Ierusalim toarnă balsam și ulei pe rănile unicului trup al lui Cristos”.

Amintirea daunelor cauzate de cutremurul din 1927 este încă vie, iar cele mai recente lucrări la Sfântul Mormânt datau din 1947, când britanicii au înconjurat construcția criptei cu grinzi de fier, pentru a preveni prăbușirea acesteia. Lucrările însă nu au putut fi terminate, din cauza lipsei acordului dintre cele trei comunități religioase care gestionează bazilica: armeni, ortodocși și catolici (franciscani). De aceea, acordul care a fost atins în 2016 a fost salutat de către custodia Țării Sfinte ca „un moment istoric pentru Bazilica Sfântului Mormânt”. În momentul de față, se așteaptă confirmarea unui acord pentru

începerea celei de-a doua faze a lucrărilor, estimate la 6 milioane de dolari. De data aceasta, vor fi înlocuite toate podelele din jurul criptei, vor fi refăcute canalele, restaurate sau înlocuite pietrele podelei cu altele de același stil, se va consolida fundația criptei, asigurându-se astfel stabilitatea edificiului în cazul unui eventual cutremur. Aceste lucrări ar putea fi și o ocazie pentru noi săpături arheologice, care să le continue pe cele realizate de părintele franciscan, Virgilio Corbo, în anii '60. La această a doua etapă a lucrărilor de restaurare va contribui și Sfântul Scaun, cu 500 de mii de dolari. Astfel, se va asigura continuarea lucrărilor realizate

până în prezent, cu speranța ca și alte proiecte necesare să poată fi acceptate de către cele trei comunități ecleziale, pentru binele Bazilicii. Pe lângă cei trei finanțatori – cele trei Biserici creștine –, la lucrări vor mai contribui guvernul grec, Fondul Mondial pentru Monumente (WMF), regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și Autoritatea Palestiniană. În această primă fază a lucrărilor de restaurare, cripta mormântului lui Cristos a fost „consolidată, reparată, stabilizată, curățată, dar cauzele fragilității sale nu au fost eliminate în totalitate, în special problema umidități cronice“, după cum informează site-ul Internet al Custodiei.

5 PAPI LA SFÂNTUL MORMÂNT

P

rimul Papă care a vizitat mormântul lui Isus a fost Sfântul Petru, acum 2000 de ani (cf. In 20,2-7, Lc 24,12). De atunci, doar despre patru Papi se știe că au vizitat Sfântul Mormânt. Primul a fost Paul al VI-lea, pe 4 ianuarie 1964. A urmat Ioan Paul al II-lea, cu prilejul Jubileului din anul 2000, celebrând

Sfânta Liturghie la Sfântul Mormânt, pe 26 martie. Apoi, Benedict al XVIlea, pe 15 mai 2009, și, după 50 de ani de la întâlnirea dintre Paul al VIlea și Patriarhul Atenagoras, Papa Francisc: a vizitat Sfântul Mormânt pe 25 mai 2014, și a participat, alături de Patriarhul ecumenic, Bartolomeu I, la o celebrare ecumenică.

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

9

FOCUS UNIUNEA EUROPEANĂ

„L

EUROPA, ÎNCOTRO? UNIUNEA EUROPEANĂ, DUPĂ 60 DE ANI La 25 martie 2017 s-au împlinit 60 de ani de la constituirea Uniunii Europene și semnarea Tratatelor de la Roma. Şefii de stat și de guvern ai UE, printre care și președintele Klaus Johannis, s-au întâlnit cu Papa Francisc vineri, 24 martie, iar a doua zi au semnat „Declarația de la Roma”.

„Î

ntoarcerea la Roma după 60 de ani nu poate fi doar o călătorie printre amintiri, cât mai degrabă dorința de a redescoperi amintirea vie a acelui eveniment pentru a-i înțelege însemnătatea în prezent”, le-a spus Papa Francisc liderilor celor 27 de state ale Uniunii Europene, reuniți în capitala Italiei pentru a celebra 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma și constituirea Uniunii Europene.

Discursul Papei a fost, s-ar putea spune, o continuare a intervenției sale de la Strasbourg (din noiembrie 2014) și a alocuțiunii ținute cu ocazia primirii Premiului Carol cel 10

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

Mare (în mai 2016), iar evenimentul aniversării UE s-a desfășurat într-un timp în care Europa este marcată, pe de o parte, de teama atentatelor teroriste, pe de alta, de răspândirea populismului și de proteste.

O sumă de reguli. Amintind idealurile europene care i-au însuflețit pe părinții fondatori, Papa Francisc a subliniat că „Europa nu este o sumă de reguli de observat, nici un promptuar de protocoale și proceduri de urmat”, ci „o viață, un mod de a-l concepe pe om, pornind de la demnitatea sa transcendentală și inalienabilă și nu doar ca un ansamblu de drepturi de apărat, ori de pretenții de

ibertatea și centralitatea persoanei sunt cuceriri pe care, de-a lungul secolelor, creștinismul le-a modelat, le-a apărat, le-a transmis mai departe. [...]

Aceasta este Europa pe care Papa Francisc ne-a invitat să o construim, reluând un drum întreprins, dar de mai multe ori abandonat.

Apelul său, pornit din inimă, nu este destinat Bisericii, ci este adresat tuturor oamenilor de bunăvoință care cred în Europa și vor să o schimbe pentru a le oferi cetățenilor o speranță”.

Antonio Tajani, Președintele Parlamentului European

revendicat”. La originea Europei, spunea Alcide De Gasperi, este „figura și responsabilitatea persoanei umane cu fermentul său de fraternitate evanghelică, cu voința sa de adevăr și de dreptate”. Spiritul de solidaritate, a continuat Suveranul Pontif, „este astăzi mai necesar ca oricând, în fața imboldurilor centrifuge precum și a tentațiilor de a reduce idealurile fondatoare ale Uniunii la necesități productive, economice și financiare”.

Ziduri noi. Sfântul Părinte a amintit apoi eforturile făcute pentru înlăturarea barierei care odinioară a împărțit Europa în două, simbolizate de Zidul Berlinului,

FOCUS

remarcând însă că „astăzi, s-a pierdut amintirea acelor eforturi. S-a pierdut și conștientizarea dramei familiilor separate, a sărăciei și mizeriei provocate de acea diviziune”.

Acolo unde nu demult „generații de oameni năzuiau să cadă semnele unei dușmănii forțate, acum se discută despre cum să se lase în afară pericolele din timpul nostru: plecând de la lungul șir de femei, bărbați și copii, care fug de război și de sărăcie și cer doar posibilitatea unui viitor pentru sine și pentru cei dragi ai lor”. Papa a subliniat și marele rezultat al Europei în ce privește pacea, „cea mai îndelungată perioadă de pace din ultimele secole”: care „pentru mulți astăzi pare, într-un fel, un bine garantat, și astfel se ajunge ușor la a o considera superfluă. Dimpotrivă, pacea este un bine prețios și esențial, deoarece fără ea nu suntem în măsură să construim un viitor pentru nimeni și sfârșim prin a trăi zi după zi”.

Criza, o oportunitate. Numitorul comun al părinților fondatori ai Europei unite „era spiritul de slujire, împreună cu pasiunea politică și conștiința că la originea civilizației europene se află creștinismul, fără de care valorile occidentale ale demnității, libertății și dreptății se dovedesc a fi de neînțeles”. Acele valori, a continuat Papa, „vor continua să afle cetățenie deplină dacă vor ști să mențină legătura lor vitală cu rădăcina care le-a dat naștere. În fecunditatea acestei legături stă posibilitatea de a edifica societăți cu adevărat laice”, fără „contrapoziții ideologice, în care își găsesc locul și nativul și autohtonul, și credinciosul și necredinciosul”. Criza − economică, a familiei, a instituțiilor, a emigranților − este un termen „fără conotație negativă în sine”

și nu indică doar „un moment dificil, care trebuie depășit”: termenul în greacă (krino) înseamnă „a investiga, a discuta, a judeca”. „Timpul prezent este, așadar, unul al discernământului, care ne invită să discutăm esențialul și să construim pe el”, un timp „de provocări și oportunități”.

Europa de mâine. Speranța pentru Europa de mâine o regăsim în stâlpii pe care a fost construită Comunitatea economică europeană: „Centralitatea omului, o solidaritate efectivă, deschidere către lume, urmărirea păcii și a dezvoltării, deschiderea spre viitor”. Cei care conduc au datoria de a discerne căile speranței, iar pentru a regăsi speranța e nevoie de „ascultarea atentă și plină de încredere a cerințelor care vin de la indivizi, de la societate și de la popoare”.

Observând că adesea cetățenii percep instituțiile europene ca fiind „îndepărtate și lipsite de atenție față de diferitele sensibilități care constituie Uniunea”, Papa Francisc amintește că „Europa este o familie de popoare” și că UE s-a constituit ca „unitate a diferențelor și unitate în diferențe”.

La 60 de ani, o nouă tinerețe. „Spre deosebire de o ființă umană de 60 de ani − a mai spus Sfântul Părinte la finalul intervenției sale -, Uniunea Europeană nu are în fața sa o bătrânețe inevitabilă, ci posibilitatea unei noi tinereți. Succesul ei va depinde de voința de a lucra din nou împreună și de voința de a risca pentru viitor. Vouă, ca lideri, vă revine să discerneți calea unui nou umanism european, făcut din idealuri și concretețe. Aceasta însemnă asumarea fără teamă a unor decizii eficace, capabile să răspundă la problemele reale ale persoanelor și să reziste în timp”.

RUGĂCIUNE ECUMENICĂ

Î 24 martie a.c., la Bazilica n seara zilei de vineri,

Santi XII Apostoli, din Roma, a avut loc o Veghe ecumenică și internațională de rugăciune pentru Europa. La rugăciunea prezidată de Cardinalul Kurt Koch, Președintele Consiliului pontifical pentru promovarea unității creștinilor, a luat parte și PS Siluan, Episcop al Bisericii Ortodoxe Române din Italia, precum și reprezentanți ai comunității catolice românești din Roma.

DECLARAȚIA DE LA ROMA

S

âmbătă, 25 martie a.c., liderii europeni au semnat „Declarația de la Roma”, în care își asumă patru angajamente, care relansează proiectul european al părinților fondatori vizând tinerii și viitorul Europei. În Declaraţie se vorbește despre o Europă sigură, unită în lupta împotriva terorismului și a crimei organizate, o Europă prosperă și sustenabilă, care să „genereze creștere economică și locuri de muncă”, o Europă socială, capabilă să combată „șomajul, discriminarea, excluziunea socială și sărăcia”, și, în fine, o Europă mai puternică pe scena mondială, capabilă să promoveze stabilitate.

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

11

FOCUS ȘTIRI ARCB

BUCUREȘTI MODELE La Catedrala Sf. Iosif, s-a derulat inițiativa Itinerar pentru Postul Mare – Portrete ale Sfinţilor, organizată de Mișcarea Eclezială Carmelitană și de Carmelitanii Desculți.

Miercurea, la Liturghia de la 18.30, era prezentată viața unui sfânt, ca model de trăire a credinței.

BUCUREȘTI PENTRU PACE Pe 23 martie, Comunitatea Sant’Egidio a organizat la Biserica Italiană, o seară de Rugăciune pentru pace, pentru a aminti că pacea este întotdeauna posibilă și că izvorul păcii se află în rugăciune.

BUCUREȘTI SPIRITUALITATE Între 13 și 17 martie, 27 de preoți din ARCB, împreună cu PS Cornel Damian, au participat la exercițiile spirituale anuale. Exercițiile s-au desfășurat la Mănăstirea Carmelitanilor de la Ciofliceni, fiind conduse de Pr. Emil Moraru, prodecan al Facultății de Teologie Romano-Catolică.

12

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

Preşedintele MCL PERSOANELE CONSACRATE la Bucureşti Președintele Mișcării Creștine a Lucrătorilor (MCL) a vizitat România.

P

e 6 și 7 martie, Carlo Costalli, Președintele Mișcării Creștine a Lucrătorilor, s-a aflat pentru două zile la București, unde a vizitat proiectele pe care MCL le are în curs de desfășurare în România. La întâlniri au participat și Secretarul General al Conferinței Episcopilor Catolici din România, Pr. Francisc Ungureanu, și Secretarul MCL România, Eusebiu Pîrțac.

Oaspetele a vizitat sediul istoric al MCL, deschis la București cu douăzeci de ani în urmă, în palatul episcopal; a urmat vizita la Nunţiul apostolic în România, Mons.

Buendía. Etapa cea mai importantă a vizitei a reprezentat-o întâlnirea cu ÎPS Ioan Robu, fapt ce confirmă prietenia dintre Arhiepiscop și MCL, întărită de întâlniri și inițiative comune desfășurate în decursul anilor.

Punctul culminant al șederii la București l-a reprezentat vizita la noul sediu al Mișcării, la marginea Bucureștiului, în Chitila, construcția fiind într-o fază avansată de execuţie.

ÎN RECULEGERE

Pe 19 martie, persoanele consacrate din zona Capitalei au trăit un moment deosebit de reculegere în drumul către sărbătoarea Paștelui.

L

a evenimentul care s-a desfășurat la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți de la Ciofliceni (Snagov) au luat parte aproximativ optzeci de persoane consacrate.

După Sf. Liturghie, a avut loc reculegerea, ținută de Sr. Ruth Casey FCJ și Pr. Marius Taloș SJ. Sr. Ruth a propus atitudini potrivite pentru a sta cu Isus, în grădina Măslinilor, pentru a contempla profunzimea libertății Sale lăuntrice în rugăciune cu Tatăl, iar Pr. Marius i-a invitat pe cei prezenți să mediteze cele douăsprezece invocaţii ale rugăciunii Sufletul lui Cristos, fiind surprinși de bogăţia acestei rugăciuni, simple și profunde deopotrivă.

COMEMORAREA CHIAREI LUBICH Comunitatea din București a Mișcării Focolarelor a organizat comemorarea a 9 ani de la trecerea la cele veșnice a Fondatoarei.

P

e 18 martie, în Aula Magna a Facultății de Teologie Romano-Catolică din București s-a desfășurat un eveniment de comemorare a Chiarei Lubich, fondatoarea Mișcării Focolarelor. În cadrul manifestărilor, a avut loc lansarea cărții Zarul iubirii.

Să descoperim viața în Dumnezeu împreună cu copiii, scrisă de Gerta Vanderbroek și Mauro Camozzi, apărută la Editura ARCB. La ora 17, în Catedrala Sf. Iosif, a fost celebrată o Sf. Liturghie, prezidată de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Întâlnirea directorilor naţionali ai OPM În perioada 5 - 10 martie, a avut loc întâlnirea Directorilor naționali ai Operelor Pontificale Misionare din țările europene.

Î

AMPLĂ CAMPANIE PRO VITA Campania 40 de zile pentru viață s-a derulat în cinci orașe din țară.

Î

ntâlnirea a fost organizată de Oficiul Naţional al Operelor Pontificale Misionare (OPM) din România, la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți de la Ciofliceni (Snagov).

Au fost prezentate și analizate diferite teme misionare actuale și de interes pentru toate ţările europene, precum noua evanghelizare a migranților, formarea preoților, fidei donum. De asemenea, s-au desfășurat sesiuni de dezbateri în plen și discuţii despre modalităţile de strângeri de fonduri necesare activităţilor misionare. În timpul lucrărilor, participanții au avut o întâlnire cu Mons. Buendía, Nunţiul apostolic în România, și au concelebrat, în Catedrala Sf. Iosif, o

n perioada 1 martie - 9 aprilie, la București, Iași, Baia Mare, Cluj și Timișoara, s-a desfășurat Campania 40 de zile pentru viaţă, cu scopul de a sensibiliza și de a responsabiliza opinia publică asupra demnităţii vieţii umane chiar din momentul conceperii, în vederea stopării avorturilor.

La nivel mondial, campania se desfășoară din 2004, începând din Texas; astăzi se derulează în peste 500 de orașe, în aproximativ 40 de ţări. Prin aceste campanii, au fost salvate peste 12.000 de vieţi, iar numărul avorturilor pe plan local a scăzut chiar și cu 28%.

Liturghie prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București.

De asemenea, s-au întâlnit cu PS Mihai Frăţilă, Episcop greco-catolic.

Concluziile întâlnirii de la Snagov vor fi prezentate la Întâlnirea Mondială a Directorilor Naţionali ai OPM de la Roma, din luna mai.

SIRIA

FRANȚA

PERU

ȘASE ANI DE CONFLICT

NOAPTEA MARTORILOR

ÎMPOTRIVA IDEOLOGIEI GENDER

Pe 15 martie 2011, în Siria începeau protestele împotriva regimului președintelui Assad. La șase ani de la începutul conflictului, ONU a definit războiul sirian drept cel mai rău dezastru cauzat de om după al Doilea Război Mondial. Un apel la pace în Siria a fost lansat la 14 martie 2017, de observatorul permanent al Sfântului Scaun la ONU, Mons. Ivan Jurkovič, care a amintit solidaritatea cu poporul sirian, în particular cu victimele violenței acestui „masacru lipsit de sens”.

Noaptea martorilor. Veghe de rugăciune pentru creştinii persecutaţi a fost evenimentul de pe 24 martie, de la Paris, din Catedrala NotreDame. Scopul a fost să se atragă atenția asupra realității dure a persecuției creștinilor și să se prevină căderea în uitare a acestei realități. Veghea a venit după alte inițiative similare: luminarea în roșu a Fontanei di Trevi și a Mănăstirii și Catedralei din Westminster și scrierea luminoasă Help Christians, pe Turnul Pirelli, din Milano.

Miercuri, pe 8 martie, peste 1,5 milioane de peruani au demonstrat împotriva impunerii ideologiei gender în școli. Numărul participanților a fost atins la nivelul întregii țări, manifestația având loc în mai multe localități. Demonstrația s-a înscris în campania Nu te pune cu copiii mei!, inițiată ca reacție la încercările de promovare a unei programe naționale cu ideologia gender. Ideologia promovată învață că genul se alege și nu are neapărat legătură cu sexul biologic.

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

13

VEDERI DIN ROMA VEDERI DIN ROMA

Samariteanul milostiv al străzii Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

D

in sfială și respect, nu l-am fotografiat pe acel om al străzii surprins de privirea-mi atentă la detalii într-un intim moment de rugăciune, exprimat printr-un gest sublim. Din valiza pe roţi, de culoare neagră, deasupra căreia era așezată cu grijă o pătură, unicul scut împotriva frigului nopţii, omul a scos o sticluţă cu ulei. Am avut imediat sentimentul a ceea ce avea să urmeze, însă m-am oprit la oarece distanţă pentru a-l observa și a mă convinge că intuiţia nu mă înșelase. „Roma a văzut de toate în cei peste două mii de ani de istorie”, obișnuiește să-mi spună soţul meu, roman get-beget, atunci când mă las uimită de câte ceva legat de Cetatea Eternă. Însă nici chiar el, care nu se mai minunează de nimic, nu s-ar fi așteptat să vadă un om săvârșind gestul pios de a unge, 14

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

în încercarea de a le tămădui, rănile unei statui.

Ce-i drept, hiperrealismul statuii din bronz, intitulată „Bolnav am fost și m-aţi cercetat”, a sculptorului canadian Timothy P. Schmalz, așezată pe o treaptă, la stânga intrării principale a spitalului „Santo Spirito in Sassia”, din Roma, reușește să transmită o autentică strângere de inimă celui care se oprește să o observe. Însă nimeni, în afară de acel sărman samaritean al străzii, nu a privit la această statuie într-un mod atât de intens realist, încât să perceapă îngrozitoarea suferinţă a lui Isus și să simtă nevoia de a-i îngriji rănile cuielor, vărsând peste ele ulei.

Mi-am plecat privirea înduioșată și am pornit spre casă, lăsându-l pe omul străzii în contemplaţie, lângă Isus suferind, întruchipat într-o statuie de bronz.

Probabil sculptorul Timothy P. Schmalz ar fi plăcut impresionat să afle că a reușit să miște într-atât un om, încât să ajungă să verse ulei peste „rănile” uneia dintre statuile sale din bronz, aparţinând ciclului artistic dedicat capitolului 25 al Evangheliei după Sfântul Matei, opere pe care artistul le-a realizat cu prilejul Jubileului extraordinar al Milostivirii. În ceea ce mă privește, de când l-am văzut pe omul milostiv al străzii în rugăciune și reculegere lângă opera de artă „Bolnav am fost și m-aţi cercetat” (Mt 25,36), ori de câte ori trec prin faţa acesteia, am impresia că, fără o prezenţă umană plină de îndurare, acelei statui îi lipsește o parte esenţială.

Mi-ar plăcea ca într-o zi, să-l revăd pe samariteanul milostiv al străzii alături de o imagine artistică reprezentându-l pe Isus Înviat, bucurându-se de victoria asupra morţii a Celui care i-a picurat zilnic din uleiul milostivirii peste rănile sufletești, ajutându-l să-și poarte zi de zi crucea pe străzile Romei și să reziste aprigei condiţii de a nu avea un loc stabil unde să-și plece capul.

BISERICĂ ȘI SOCIETATE RES-PUBLICA

Demnitatea persoanei şi integritatea familiei Text: Cristina Grigore

P

ropunerea legislativă privind Parteneriatele civile între persoane de același sex (PL 498/2016) este „un atac la demnitatea persoanei și la integritatea familiei”. Într-o scrisoare deschisă, din 6 martie a.c., a Conferinței episcopilor catolici din România, Eminența Sa Cardinalul Lucian Mureșan dezaprobă inițiativa legislativă și solicită retragerea acesteia.

Prin această scrisoare, episcopii aduc, totodată, la cunoștința forurilor abilitate și a societăţii civile, poziţia Bisericii Catolice față de viață și căsătorie. Amintind că societatea are drept celulă de bază familia, ierarhii subliniază că recunoscând în mod oficial instituția căsătoriei, „societatea aduce o recunoaștere specială angajamentului asumat din dragoste, în mod liber și responsabil, de către un

bărbat și o femeie, de a întemeia o familie, legându-și viețile într-o relație de fidelitate, stabilă, durabilă, în care se vor naște și vor fi educate noile generații”.

Biserica Catolică amintește, de asemenea, că „darul nepreţuit al vieții are un curs firesc, iar natura are legile sale înscrise în Creație”. Așadar, recunoașterea de către societate a instituției familiei nu reprezintă „o simplă oficializare a unei relații private între persoane”, ci reiterarea faptului că familia, astfel definită, „aduce un serviciu de cea mai mare importanță binelui comun, asigurând supraviețuirea biologică și culturală a comunității”. „Instituția familiei are un fundament natural și nu este un construct arbitrar. Legea familiei este deplina concordanță cu legea firii”, mai spun episcopii.

Relația dintre un bărbat și o femeie e diferită prin natura sa de relația dintre două persoane de același sex, și de aceea nu se poate vorbi de vreo nedreptate sau „discriminare”, atunci când societatea abordează în mod diferit aceste tipuri de relații. Revendicarea unor „drepturi speciale” legate de anumite preferințe sexuale – arată episcopii – este o ideologie care urmărește în mod explicit „subminarea moralității și a instituțiilor acestei Civilizații – începând cu familia – cu scopul declarat de a o distruge”.

Ierarhii amintesc că în toate țările în care a fost legalizat „parteneriatul civil” între persoane de același sex, a urmat invariabil și legalizarea „căsătoriei” homosexualilor, cu noi revendicări de „drepturi” pentru cupluri de același sex, precum adopția de copii și reproducerea asistată medical. „Vocația pro-occidentală a națiunii noastre nu presupune copierea modelelor ideologice distructive. Dimpotrivă, românii, ca popor creștin, sunt chemați să ajute Europa și Civilizația din care facem parte săși refacă rădăcinile creștine și morale”.

Statul are, prin Constituție, dreptul și datoria de a ocroti căsătoria și familia și orice formă de subminare a familiei întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie este și un atentat la adresa drepturilor copiilor, care sunt viitorul României.

De aceea, Biserica Catolică din România consideră că această inițiativă legislativă este „un atac la demnitatea persoanei, la integritatea familiei, implicit la echilibrul vieții sociale și la viitorul nației noastre”. „Pentru binele comun al societăţii și al familiei, cât și pentru demnitatea fiecărei persoane”, episcopii catolici au solicitat retragerea Proiectului de lege.

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

15

BISERICĂ ȘI SOCIETATE EXCELENȚĂ ÎN SLUJIRE

În munca preoților misionari, am văzut excelența în slujire.

Munca lor nu începe la biroul parohial și nu se încheie după celebrarea sacramentelor.

Cu misionarii români în tribul Borana

L

a începutul lunii februarie a acestui an, când Europa se confrunta cu un nou val de zăpadă și ger, mă aflam în Africa, mai precis în Kenya. Am încercat mereu să-mi imaginez cum ar fi să plec într-o dimineaţă de la -200 C și până seara, să ajung undeva unde temperaturile trec de 300 C. Și iată că tocmai se întâmpla, călătoream dincolo de Ecuator. Mi se împlinea o dorinţă mai veche: mă aflam, în sfârșit, în Africa, într-o Misiune Catolică, unde urma să rămân trei săptămâni.

Pr. Florin Bejenaru, directorul Centrului Diecezan Misionar al Arhidiecezei de București, mă rugase să realizez un documentar despre activitatea misionarilor români din Kenya, mai precis din Sololo, unde lucrează de mai mulţi ani doi preoţi 16

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

Text: Ciprian Antonel Dumea

ai Arhidiecezei: Pr. Cristian Pișta, fost vicar la Bărăţia, și Pr. Aurelian Herciu, fost vicar la Craiova.

Am împărtășit această frumoasă experienţă cu un bun prieten, fotograf profesionist stabilit în Irlanda, Daniel Bălteanu, ale cărui fotografii însoţesc acest articol. Și, dincolo de orice așteptare, realitatea Misiunii avea să ne surprindă în fiecare aspect al ei. Auzisem și văzusem în diferite înregistrări o Liturghie celebrată în „stil african”, dar nu-mi puteam imagina senzaţia și emoţia care te încearcă atunci când ești chiar acolo, când asculţi cântecele ori când vezi dansurile tradiţionale care animă fiecare Liturghie. La fel de interesant a fost să-i auzim pe misionarii români vorbind, celebrând Liturghia și predicând în limba swahili (limba oficială, alături de engleză).

Fiecare loc pe care-l vizitam avea să ne surprindă cu farmecul și cu frumuseţea lui. Am vizitat și documentat cele 13 filiale unde misionarii noștri celebrează Liturghia. Am văzut școlile, grădiniţele și spitalul Misiunii, unde activităţile sunt susţinute și de binefăcători din România.

Alături de preoţii din Misiune, am înțeles cât de importante sunt cele necesare unui trai decent: mâncarea, medicamentele, curentul electric și... apa curată de băut. Și am mai înţeles că se îngrijesc de omul întreg: nu doar de suflet, ci și de trup – tot ei procură și distribuie hrană și apă în grădiniţe și școli, și asigură medicamente și personal medical la spital – și de minte – construiesc nu doar capele și biserici, ci și școli și grădiniţe, oferindu-le oamenilor identitate și demnitate.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

DE CE NE AFLĂM PE PĂMÂNT?

CURAJUL A ÎNVIAT!

C

ristos a înviat, dragi tineri!

Mă bucur să vă salut în această nouă și frumoasă perioadă a Timpului Pascal. Cum ați reușit să faceți față Postului Mare? Ați reușit să vă respectați propunerile? Sper că ați găsit puterea, atunci când ați mai pierdut câte o bătălie, să vă ridicați și să mergeți înainte.

Avem ocazia să îi oferim acum toată truda noastră lui Isus. Să mergem în fața unei statui ce îl reprezintă pe Isus înviat și să îi spunem lui Isus cu curaj și bucurie: „Primește, Isuse, efortul meu din timpul Postului care a trecut, primește căderile și ridicările mele, primește-mă pe mine așa cum sunt, primește darul meu, semnul aprecierii mele, căci nu ai murit fără rost”. Să aveți curajul de a face și acest lucru, umpleți de valoare acest efort.

Cum să vedem timpul nou care a început? Cum să-l percepem pe Isus Înviat? După cum știți, timpul special al Postului Mare și al Paștelui nu se încheie cu noaptea și duminica Învierii. Biserica celebrează

TINERII ÎNTREABĂ

misterul Învierii pe tot parcursul Timpului Pascal, care se încheie cu sărbătoarea Rusaliilor. Tot acest timp de sărbătoare să fie unul care să ne dea curaj în fața unei noi provocări.

Asemenea lui Isus care a înfruntat moartea, stând în fața acestei „slăbiciuni” cu demnitate, la fel și voi încercați să vă puneți față în față cu propria slăbiciune, care vă descurajează cel mai mult. Și faceți-o cu demnitate! Ne întristăm atunci când ne gândim că suntem neputincioși în fața unei slăbiciuni a noastre, ne gândim că nu îi facem față oricât am încerca. Însă lucrurile nu trebuie să rămână așa. Fiți curajoși! Animați de victoria lui Isus Înviat, începeți sau continuați această luptă, încrezători că undeva, în viitor, ne așteaptă și reușita. Și ce plăcut va fi atunci!

Să gândim și altfel și să spunem: Curajul a înviat! Adevărat a înviat!

Pr. Marian Blaj, Responsabil Diecezan cu Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Cu Isus, bucuria ne umple inima, speranţa renaşte, durerea devine pace, teama încredere, încercarea o dovadă de iubire.

Papa Francisc

N

e gândim că am ajuns la vârsta la care ar fi trebuit să avem studii superioare, o carieră de succes, o mașină sau o casă. Poate că uneori ne dorim mult într-un timp foarte scurt, fără să mai zăbovim o clipă și să ne gândim care este cu adevărat scopul nostru. Un răspuns la întrebarea „De ce mă aflu aici?” este următorul: „Dumnezeu m-a făcut să-l cunosc, să-l iubesc și să-l slujesc în lumea aceasta și să fiu fericit cu el pentru totdeauna în cea viitoare”. (Catehismul din Baltimore) Scopul nostru este să fim fericiți! Ni se pare greu să aflăm fericirea pe pământ, deoarece lumea nu este perfectă, însă cheia constă în respectarea învățăturii lui Cristos, în punerea în practică a poruncii iubirii, față de Dumnezeu și de aproapele.

Tatăl ceresc a pus în inima noastră dorința de a fi fericiți, iar fericirea pământească este doar o mică parte din cea veșnică. Prin gesturile de iubire față de aproapele vom putea ajunge și la fericirea din Cer. Gema Vlad

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

17

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Zile de reculegere în Postul Mare Pe 11 și 18 martie 2017, la București și Constanța, au avut loc zile de reculegere pentru tinerii din parohiile capitalei, respectiv din Decanatul de Constanța.

BUCUREȘTI

CONSTANŢA

Sâmbătă, 11 martie, a avut loc Ziua de reculegere pentru adolescenții și tinerii din București, cu ocazia Postului Mare.

Anul acesta am hotărât să aducem câteva modificări asupra evenimentului. În primul rând, am simțit nevoia schimbării aerului și am petrecut întreaga zi într-o locație liniștită, la Biserica „Sf. Francisc de Assisi”, acolo unde briza Lacului Morii ne-a mângâiat spiritele. De asemenea, programul a suferit mici modificări, iar în acest an am încercat să aducem în atenția tinerilor Lectio Divina, un exercițiu pe care am reușit să îl experimentăm cu ajutorul Pr. Tarciziu Șerban. La Calea Crucii am încercat să retrăim sentimentul Golgotei, pășind greoi pe traseul lui Isus, imaginat pe dealul din fața Bisericii.

Crucea Jubiliară a fost prezentă cu noi în această zi, reușind să o celebrăm la aniversarea sa de 20 de ani. Drumul ne-a condus în interiorul Casei Domnului, unde ne-am continuat activitatea prin momente de adorație, reușind să reflectăm asupra textelor propuse în acea zi, dar și asupra misterului pascal.

Vremea de afară, una mohorâtă, a augmentat sentimentul contemplării și atmosfera de reflecție, cei aproximativ 70 de tineri ce au participat având parte de o experiență specială. (Cosmin Sipoș)

Echipa diecezană a Centrului pentru Pastorația Tineretului (CDPT) s-a aflat sâmbătă, 18 martie 2017, la Constanța, pentru ziua de reculegere din Postul Mare organizată pentru tinerii din Decanatul de Constanța. La eveniment au participat opt tineri din echipa diecezană, Pr. Marian Blaj și circa 60 de tineri, persoane consacrate și preoți care activează în decanatul de la malul Mării Negre.

Tema zilei de reculegere a fost „Postul, moment de întâlnire cu Dumnezeu”, iar programul zilei a fost împărțit în momente de rugăciune și reflecție, activități în grup. Astfel, meditația pe tema zilei de reculegere a fost ținută de Pr. Ionel Pojum, paroh la Parohia constănțeană „Padre Pio”; apoi am participat la Sfânta Liturghie și la Calea Crucii; au urmat activități, mai întâi în grupuri mici și apoi în grup mare; masa de prânz a fost oferită de gazdele de la Oratoriul Don Bosco, din Constanța, al Părinților Salezieni.

Pe lângă obiectivul creșterii spirituale, prin această întâlnire s-a urmărit și reunirea tinerilor din decanat, întâlnirea cu noul responsabil diecezan cu Pastorația Tineretului, cunoașterea activităților din planul pastoral diecezan pentru anul în curs, cunoașterea căilor de comunicare cu CDPT şi altele.

18

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

Constanța

Constanța

București

București

Mulțumesc pentru viață!

S-a încheiat prima ediție din acest an a Campaniei „40 de zile pentru viață”.

Pentru mine, a susține această cauză reprezintă o formă simplă de a spune un sincer „mulțumesc!” pentru viața pe care am primit-o. Pr. Marian Blaj

SUFLET TÂNĂR

Ce înseamnă astăzi a crede?

CINEMATECA

A

KING’S FAITH

firmația „cred în Dumnezeu”, deși aparent simplă în esența ei, este o realitate care se deschide spre lumea infinită a comuniunii cu Dumnezeu. Actul credinței înseamnă a ne lăsa cuprinși de Adevărul care este Dumnezeu, un Adevăr care este Iubire, care ne învăță „arta de a trăi”, drumul fericirii, știința de a deveni fii ai lui Dumnezeu. A crede în Dumnezeu nu înseamnă a crede întrun Dumnezeu abstract, o ipoteză, ci într-un Dumnezeu personal, un Dumnezeu care este prezent în istorie. Comunicarea credinței trebuie să aibă mereu și mereu o tonalitate de

bucurie. Este bucuria pascală, care nu reduce la tăcere sau nu ascunde realitatea durerii, a suferinței, a dificultății, a neînțelegerii, a îndoielii și chiar a morții, ci oferă criteriile pentru a interpreta totul în perspectiva nădejdii creștine. Viața evanghelică este tocmai această privire nouă, această capacitate de a vedea orice situație cu ochii lui Dumnezeu. Este important să îi ajutăm pe cei de lângă noi să înțeleagă un lucru: credința nu este o dificultate, ci un izvor de bucurie profundă, care înseamnă a percepe lucrarea lui Dumnezeu și a recunoaște prezența Lui. (Sonia Pârvan)

SPITALUL

C

ercetătorii britanici au descoperit că locația preferată de către români pentru a petrece un concediu este spitalul. Studiile au arătat că un procent de 55% dintre respondenți preferă mâncarea de spital și lumina artificială din sălile supraaglomerate.

Trebuie să recunosc că primul paragraf poate fi considerat fake news. Ce om sănătos la cap ar vrea să doarmă la Floreasca (excluzând dinamoviștii care nu au prins bilet la meci, dar au prins camera cu vedere spre stadion), în detrimentul unui sejur în Grecia? Majoritatea dintre noi cred că am prefera să vizităm Solca, Nucet sau Vașcău în detrimentul camerelor teoretic albe ale unei instituții sanitare. Dacă ar fi după ce ne dorim, am merge la spital doar în vizită și doar pentru câteva minute, timp în care

să aducem unei cunoștințe niște șnițele de acasă și o conservă de pateu vegetal.

Problema este faptul că noi percepem doar lipsurile acelor instituții și ignorăm beneficiile vizitelor la doctor. După aceea, ne mirăm de ce sănătatea noastră nu mai e ce a fost și gâfâim numai la gândul că am putea fi puși în situația de a alerga după un autobuz. Să nu ne mire că sănătatea se comportă exact ca un prieten, pe care dacă îl ignori, tinde să se îndepărteze de tine și să nu îți mai răspundă cu mult entuziasm la telefoanele tardive. Într-un mod asemănător tratăm și mersul la biserică (Continuarea pe site-ul www. cdpt.ro, în secțiunea Presa CDPT – Actualitatea Creștină) Rafael Emanuel Ropotă

(2013)

C

ând tânărul King încearcă să renunțe la vechea viață, trecutul continuă să îl urmărească și să îl amenințe.

Sinteză: King, un copil orfan, o apucă pe căi greșite și este arestat la 15 ani.

Petrece următorii 3 ani în pușcărie, unde îl descoperă pe Dumnezeu, în momentele grele. Eliberat, este mutat de la o familie adoptivă la alta, până ajunge la familia Stubbs care îl ajută să se întoarcă la școală și să renunțe la vechile obiceiuri.

Despre film: Povestea redă drama tinerilor ce cresc în medii defavorizate, mulți ajungând să urmeze un drum greșit în viață, pierzându-și speranța și credința. Însă chiar în acele momente, Dumnezeu este alături de ei, chiar dacă ei nu-l pot vedea.

Recomandare: Cei care se află în impas în viața lor vor găsi în film un exemplu că niciodată nu e prea târziu să o ia de la început.

Alexandra Iacoban

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

19

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Un dialog nocturn

N

Ateliere

oaptea de veghe a fost întotdeauna un moment special, mai ales pentru cei care au încercat cel puțin o dată să participe pe durata întregii nopți. Început sâmbătă, la ora 19:30, și încheiat dimineața următoare, la ora 06:45, evenimentul a avut parte de un desfășurător simplu: expunerea Sf. Sacrament, adorarea acestuia și dialogarea cu Isus.

Fiecare grup parohial de tineri și-a pus amprenta asupra acestei nopți, propunând un mic program, de 40", prin care au încercat să ne transmită modul lor de a comunica cu Isus și ne-au oferit întrebări și perspective pe care am reușit să le analizăm pe parcursul acestui dialog continuu. Fiind în Postul Mare, această vizită prelungită în casa Domnului a reprezentat și ocazia de a medita la tainele credinţei, în același timp corelându-le cu problemele și rugăciunile personale.

Exact cum spune și proverbul, „noaptea a fost un sfetnic bun”, noaptea de veghe ne-a oferit timpul de reflecție și comuniune pe care adesea îl ignorăm, și a marcat încă o etapă a drumului nostru către celebrarea Învierii Domnului.

CLUJ-NAPOCA (ROMÂNIA)

LOPPIANO (ITALIA)

„HARUL TĂU ÎMI ESTE DE AJUNS”

„IUBIRE PENTRU TOTDEAUNA?”

Tineri din toată țara au participat, în perioada 3-5 martie, la centrul Manresa, din Cluj-Napoca, al Părinților Iezuiți, la trei zile de reculegere spirituală. Programul a avut în centrul său meditația asupra temei „Harul tău îmi este de ajuns”, atât prin reflecție personală, cât și prin diferite activități.

Pe lângă conferințe și vizionarea unor filme cu tematică specială, un moment deosebit l-au reprezentat Calea Crucii și Adorația euharistică.

Ingrediente pentru o întâlnire specială: 75 de cupluri de tineri logodiți, 11 familii, un loc special, împărtășire de experiențe și vise, întrebări despre viitor, sfaturi de la experți și puncte cheie din discursurile Papei Francisc. La evenimentul din 10-12 februarie, de la Loppiano, au participat tineri logodiți din Italia și din alte țări europene. Din mărturiile lor a reieșit un stil de viață simplu, inspirat de Evanghelie și de încrederea în Providență, ușor de imitat și la îndemână.

20

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

ACTIVITATEA CDPT Sâmbăta Bucuriei cu ocazia Zilei Mondiale a Vocațiilor, 29-30 aprilie 2017.

Alte evenimente: Sâmbătă, 3 iunie 2017, are loc Veghea de Rusalii (în fiecare parohie).

Duminică, 18 iunie 2017, are loc Procesiunea „Corpus Domini”, în sărbătoarea Trupului şi Sângelui Domnului.

De miercuri, 12 iulie 2017, până duminică, 16 iulie 2017, are loc Campusul pentru animatori parohiali.

SUFLET TÂNĂR

COLECTIV DE REDACȚIE Gabriel Ambăruș Bianca Bîlha Pr. Marian Blaj Adriana Calotă Sr. Emilia Corlade CJ Alexandra Iacoban Emanuel Ropotă Cosmin Sipoș Gema Vlad Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

a

fost vândut ca sclav și pus

să ducă animalele la păscut.

Se

ruga Mult.

din părinți

Tatăl nostru...

roMani.

când

era

tânăr, a

fost răpit

comemorat la 17 martie

SFÂNTUL PATRICIU (385-461)

Patriciu s-a născut în Marea Britanie,

și dus în

irlanda. după

aPoi S-a întorS în irlanda.

câțiva ani,

a fugit și s-a întorS în

anglia.

Slavă Domnului!

a

Studiat, iar

aPoi a devenit Preot și episcop.

i-a

învățat pe irlandezi,

care erau păgâni, despre

dumnezeu.

Ați încercat să-l otrăviți?

unii

lideri

păgâni nu

În Dumnezeu sunt trei persoane...

voiau ca el să predice și au încercat să scape de el.

dar

el

nu a Plecat.

Sfântul Patriciu când a murit el, asta se întâmpla

a Murit în

irlanda,

în

461.

aproape toți irlandezii erau creștini. cu mult înainte ca misionarii irlandezi

să ducă credința creștină în întreaga lume.

roagă-te,

ca să fii plin de zel, asemenea

sfântului patriciu.

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

21

UNIVERSUL FAMILIEI

Căsătoria fără iubire nu este căsătorie În Exortația apostolică Amoris laetitia, Papa Francisc ne învață că „nu putem vorbi de evanghelia căsătoriei și a familiei fără a lua în considerare chestiunea specifică a iubirii conjugale și familiale” (nr. 89).

Text: Pr. Fabian Măriuț

L

a întrebarea „De ce în centrul documentului se află tema iubirii?”, răspunsul ar fi „Pentru că nucleul mesajului creștin este iubirea”. Dar Papa Francisc observă că „termenul e atât de des folosit, că de multe ori e desfigurat” (nr. 89). Și în Deus caritas est, Papa Benedict sesiza abuzul la care este supusă noțiunea iubire și semnificațiile contradictorii pe care le cuprinde (nr. 2).

Luăm în considerare convingerea că la temelia căsătoriei stă iubirea, iar când o relație trece prin criză, iubirea este cea care suferă. Iubirea a stat mereu la baza relației în cuplu, dar felul în care este înțeleasă astăzi a apărut abia în secolul al XII-lea. Până atunci, iubirea ca dorință era comparată cu „demonul” ce tulbură relațiile

din sânul familiilor; „demonul” o făcea incompatibilă cu grija față de copii, cu statornicia căsătoriei, cu respectarea ordinii sociale.

De aceea, exista contrapunerea dintre caracterul instituțional al căsătoriei și iubirea ca pasiune.

Dimensiunea erotică a iubirii nu cadra cu scopul căsătoriei.

Peste secole, perspectiva romantică inversa rolurile. Rămâne emblematică afirmația lui Tolstoi din Sonata Kreutzer: „Căsătoria fără iubire nu este căsătorie”. În felul acesta, dimensiunea sentimentală era integrată în ansamblul căsătoriei. Dar și faza romantică a iubirii a fost depășită. Pentru Zygmunt Bauman, în epoca postmodernă, s-a trecut la „iubirea lichidă”: o căutare tenace a iubirii, care nu are de-a face cu ceea ce presupune

La temelia căsătoriei se află iubirea; logodnicii se căsătoresc din iubire, iar când lucrurile nu merg, când o relație trece prin criză, iubirea este cea care suferă, care se stinge.

22

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

căsătoria. Iubirea nu mai are rolul de a introduce bărbatul și femeia în căsătorie și într-un sistem social – juridic recunoscut. Îndeplinește o funcție privată legată de dorința de fericire și autorealizare. E o unire a inimilor, o asociere a intereselor individuale. De aceea, când în zilele noastre, un bărbat și o femeie spun că se căsătoresc din iubire (dacă se mai căsătoresc?!), ei tind mai degrabă spre o gestionare a sentimentelor ori a singurătății. Astfel, „iubirea lichidă” stă la baza căsătoriei narcisiste ori consumiste. În acest context, contribuția adusă de Amoris Laetitia este semnificativă, propunând noțiunea de iubire în accepțiunea sa evanghelică. Așadar, e vorba de iubirea ce primește lumină de la Jertfa lui Cristos.

UNIVERSUL FAMILIEI

Comunitate şi (ne)comuniune Există creștini care merg la biserică doar cu ocazia Paștelui și a Crăciunului. Şi există creștini care ascultă Sfânta Liturghie în fiecare zi.

Sunt unii mai buni ca alții în ochii Tatălui?

Text: Claudia Stan

A

sculți Liturghia cu inima și o trăiești atunci când îi primești în biserică pe ceilalți precum: ▷ Tatăl milostiv pe fiul risipitor (cf.

Lc 15,11-32) – Pe când aceia sunt încă departe, tu îi vezi (pentru că aștepți cu nerăbdare să-i întâmpini), ți se face milă (căci îi iubești așa cum Tatăl vă iubește pe toți laolaltă), alergi (din nerăbdarea de a împărți degrabă cu ei bunătățile Împărăției), îi îmbrățișezi și îi săruți (la gestul schimbării păcii le dai binețe și cu ochii, și cu zâmbetul). ▷ Păstorul cel bun pe oaia pierdută (cf. Mt 18,12-14) – Nerăbdarea așteptării și îngrijorarea sunt atât de mari, încât pleci tu însuți în căutarea celorlalți. Trebuie să le

împărtășești bucuria libertății de a fi iubit, de a fi ocrotit, de a nu duce lipsă de nimic, de a trăi în pace lăuntrică (cf. Ps 23).

Dacă dai zilnic pe la biserică sau asculți Liturghia în toate duminicile de peste an, n-ai priceput o iotă din Evanghelie dacă te porți cu noii (sau rarii) veniți în casa Domnului cu condescendență și protagonism narcisist precum: ▷ fariseul din templu (cf. Lc 18,914) – Ești cel mai cel la capitolul cinste, evlavie, milostivire, rugăciune și postire. Numai ție ți se cuvine tot harul, toată binecuvântarea și locul de frunte la coada pentru împărtășanie, căci tu ești piatra unghiulară în jurul căreia gravitează toată acțiunea

„Nimic nu ni-l apropie mai mult pe Dumnezeu decât aproapele”.

(Fer. Vladimir Ghika)

liturgică (doar se vede asta din morga magistrală cu care abordezi nevrednica adunare care te înconjoară). ▷ lucrătorii cârcotași din vie (cf. Mt 20,1-16) – Ăștia de vin din an în Paști n-au ce căuta să se așeze pe locul tău. Tu ești ăl’ venit la ceasul dintâi, tu meriți, ție ți se cuvine, ție trebuie să ți se dea răsplata cea mai mare. Tu, care ai venit la biserică și pe ploaie și pe viscol, ești net superior neștiutorilor ăstora, cărora te simți dator să le arăți „cum se face”.

Când uiți că în Împărăția Regelui Veșnic „ultimii vor fi primii, iar primii vor fi ultimii” (Mt 20,16) și că „oricine se înalță pe sine va fi umilit, iar cel care se umilește va fi înălțat” (Lc 18,14), nu ai inima destul de largă pentru a sărbători împreună cu Regele, la ospățul lui, nici întoarcerea fiului risipitor, nici regăsirea oii rătăcite.

Bonus! Primește-i în biserică pe ceilalți așa cum ai vrea să te primească Dumnezeu pe tine în Împărăția lui: fă din fiecare întâlnire rugăciune, din fiecare Euharistie, împărtășire și atunci, iată, Împărăția lui Dumnezeu e deja printre noi (cf. Lc 17,20).

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

23

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ

Sf. Ecaterina de Siena (29 aprilie)

Secolul al XIV-lea, în care a trăit Ecaterina, a fost o epocă zbuciumată pentru viața Bisericii și a întregului țesut social în Italia și în Europa. Dar și în momentele de mare dificultate, Domnul nu încetează să binecuvânteze poporul său, ridicând sfinți și sfinte ce zdruncină mințile și inimile, provocând convertire și reînnoire. Ecaterina a fost una dintre acestea.

(Papa Benedict al XVI-lea)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

P

e 29 aprilie 1380, când trecea din această lume la cele veșnice, Ecaterina Benincasa – sau de Siena, după locul nașterii sale – abia împlinise 33 de ani. Dar în ciuda vârstei sale, era cunoscută și apreciată de Papa Grigore al XI-lea, care se afla la Avignon, și de succesorul său, Urban al VI-lea, precum și de principii cei mai de seamă ai Europei. O conjunctură providenţială a făcut ca într-un moment deosebit de tensionat pentru regatele Europei Apusene și pentru Biserică, Ecaterina să joace un rol de mediere și de recâștigare a încrederii reciproce. Într-adevăr, în acea epocă, Biserica avea nevoie de o profundă reformă pentru a-și redescoperi menirea spirituală și pentru a se angaja în slujirea ei specifică. La 24

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

rândul lor, principii, în conflict permanent atât între ei, cât și cu Statul papal, din pricina intereselor politice și economice, nu reușeau să-și recâștige încrederea reciprocă.

Bogăţia spirituală a Ecaterinei, alimentată de rugăciune, de slujirea săracilor și a bolnavilor, precum și de trăirile ei mistice, i-a dobândit o înţelepciune căutată de toţi: de episcopi, de cardinali, de cei doi papi menţionaţi anterior, de consilierii și principii provinciilor de Siena, Florenţa și nu numai, precum și de principalii responsabili ai Ordinelor călugărești, care doreau o reformă autentic evanghelică pentru viaţa monahală.

Ecaterina a mers personal la Avignon ca să obţină revenirea Papei la Roma și pacificarea relaţiilor cu Florenţa, a mers la Curţile unor principi pentru

a-i convinge de necesitatea restabilirii păcii, i-a întâlnit personal sau le-a scris tuturor celor care aveau nevoie de un sfat din partea ei.

Pentru sfinţenia vieţii sale, în anul 1461, Ecaterina de Siena a fost ridicată la cinstea altarelor, iar pentru învăţătura ei referitoare la Biserică și la viaţa spirituală centrată pe contemplarea lui Cristos răstignit, în anul 1970, a fost declarată doctor al Bisericii.

Pentru rolul jucat în pacificarea relaţiilor dintre Biserică și regatele creștine ale Europei, în 1866, Ecaterina a fost declarată Patroană a Romei; în 1939, alături de Sfântul Francisc de Assisi, patroană a Italiei, iar în 1999, împreună cu Sfintele Brigitta a Suediei și Edith Stein, patroană a Europei.

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Mântuirea, darul lui Dumnezeu

NOI SUNTEM CHEMAȚI LA IUBIRE, LA CARITATE. ŞI ACEASTA ESTE CHEMAREA NOASTRĂ CEA MAI ÎNALTĂ, ESTE VOCAȚIA NOASTRĂ PRIN EXCELENȚĂ!

Papa Francisc

Text: Iulia Cojocariu

T

extul din Rom 8,19-27 a stat la baza catehezei din 22 februarie, când Suveranul Pontif a vorbit despre darul minunat al creației, pe care Dumnezeu l-a pus în mâinile oamenilor, pentru ca aceștia să recunoască planul său de iubire. Când se lasă dominat de egoism, omul ajunge să distrugă cele mai frumoase lucruri care i-au fost încredințate. Dacă rupe comuniunea cu Dumnezeu, omul își pierde propria frumusețe originară. Însă Domnul ne oferă o perspectivă nouă de eliberare, înfăptuind o nouă creație, o lume nouă, regenerată și o nouă umanitate.

Pe 1 martie, tema catehezei a fost Postul Mare, drum al speranței. Postul Mare este un drum către Cristos

Înviat, este o perioadă de pocăință, de mortificare, însă nu ca scop în sine, ci ca mijloc de reînnoire a identității baptismale, și de aceea, un timp al speranței, un timp asemănător exodului poporului ales. Cele 40 de zile ale Postului Mare sunt o ieșire din sclavia păcatului către libertate, către întâlnirea cu Cristos Înviat. Fiecare pas, fiecare efort, fiecare încercare, fiecare cădere și fiecare reîncepere – totul are sens în interiorul planului de mântuire al lui Dumnezeu, care vrea pentru poporul său viața, și nu moartea, bucuria, și nu durerea. Mântuirea este darul lui Dumnezeu, dar este necesar Da-ul nostru și participarea noastră la iubirea sa.

Cateheza din 15 martie a avut ca temă bucuria în speranță, pornind de la textul din Rom 12,9-13. Papa

Francisc a vorbit despre porunca pe care ne-a lăsat-o Isus, aceea de a iubi.

Noi suntem chemați la iubire, la caritate, aceasta fiind vocația noastră cea mai înaltă, vocația noastră prin excelență. De ea este legată și bucuria în speranța creștină, pentru că cel care iubește are bucuria în speranța de a ajunge să întâlnească marea iubire care este în Dumnezeu. Însă și în modul de a iubi, de a săvârși caritatea se poate insinua ipocrizia. O iubire ipocrită este cea care nu e sinceră, nu e autentică, ci o iubire interesată.

Caritatea este, înainte de toate, un har, un dar; a putea iubi este un dar de la Dumnezeu, pe care trebuie să-l cerem. Și dacă vom ști să apreciem lucrurile mici, lucrurile simple, obișnuite, de zi cu zi, vom fi capabili să-i iubim pe ceilalți așa cum îi iubește Dumnezeu.

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

25

SPIRITUALITATE MINUNI ȘI SFINȚI

RADIODERMITA S-A VINDECAT

BIOGRAFIE

PRIN MIJLOCIREA FERICITULUI JOSEMARÍA ESCRIVÁ

C

Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer Canonizare: 06.10.2002 Beatificare: 17.05.1992 Venerabil: 09.04.1990 Procesul: 05.02.1981 Moartea: 26.06.1975 Nașterea: 09.01.1902

uvintele din titlu îi aparțin medicului Manuel Nevado Rey (n. 1932). Suferea de mai mulți ani de această boală incurabilă la mâni și a fost vindecat după ce s-a încredințat mijlocirii Fericitului Josemaría Escrivá. Iată mărturia sa: „Radiodermita s-a vindecat pur și simplu, și eu nu pot să atribui acest lucru decât mijlocirii Fericitului Josemaría Escrivá”.

Medic fiind, și-a expus mâinile în mod prelungit la radiații cu raze X, ceea ce a provocat radiodermita cronică, deci în formă precanceroasă. Cineva i-a oferit în 1992, o iconiţă cu Josemaría Escrivá, beatificat în acel an, și l-a îndemnat să se roage și să i se încredințeze pentru vindecare. Providențial, mergând în altă țară, a observat aceeași iconiță prin bisericile pe care le vizita, ceea ce l-a încurajat să intensifice rugăciunea.

Medicul va mărturisi: „Începând din ziua în care am primit imaginea, chiar din momentul în care am început să mă încredinţez mijlocirii Fericitului Josemaría, starea mâinilor mele s-a ameliorat. În circa 15 zile, leziunile au dispărut, iar mâinile mele au devenit ca acum, complet vindecate”.

Cazul a fost supus unui proces canonic în dieceza unde a avut loc și studiul teologilor de la Roma, fiind recunoscută mijlocirea Fericitului Josemaría Escrivá. Această vindecare a fost declarată minune, făcând posibilă astfel canonizarea fondatorului „Opus Dei”, în 2002.

MIC DICȚIONAR AL ACESTEI PAGINI * Procesul canonic = se realizează în mai multe instanțe, conform legii canonice bisericești, prin care un complet de judecată stabilit de tribunalul bisericesc sau de episcopul locului, se exprimă cu certitudine morală asupra dubiilor și controverselor stârnite de un fapt, pe baza mărturiilor și evidențelor adunate. Astfel, despre o vindecare se adună toate documentele medicale și mărturiile celor care cunosc faptul, pentru a se stabili dacă este inexplicabilă natural și dacă a fost cerută mijlocirea unui „candidat” la canonizare.

26

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

„Nu ești singur: Maria e lângă tine!” (Drum, 900)

S

fântul Josemaría Escrivá s-a născut la Barbastro (Spania), a fost sfințit preot la Zaragoza, în 1925, și a înființat „Opus Dei” în 1928.

La moartea sa, în 1975, „Lucrarea lui Dumnezeu” (Opus Dei) era deja răspândită pe 5 continente și avea peste 60.000 de membri, din 80 de națiuni, dedicați Bisericii în același spirit trăit de fondator: de unire cu Papa și cu episcopii.

Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea spunea despre el: „Josemaría Escrivá de Balaguer a amintit lumii contemporane chemarea universală la sfințenie și valoarea creștină pe care o poate dobândi activitatea profesională, în condițiile obișnuite ale fiecărei persoane”.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Pagină din manuscrisul piesei „Femeia adulteră”

„Femeia adulteră” – Aluziile liturgice Text: Iulia Cojocariu

O

aluzie liturgică apare în piesă încă de la începutul ei, din prolog, unde personajul care înfățișează un înger este înveșmântat ca un diacon oriental și ține în mână ridicat capătul orarului pe care îl poartă pe umeri. Atât faptul că este îmbrăcat ca un diacon oriental, cât și menționarea orarului sunt două simboluri care prin ele însele trimit la îngeri și la misiunea lor.

Despre funcția pe care o are diaconul în cadrul Liturghiei bizantine aflăm informații din introducerea la traducerea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, făcută de Monseniorul Ghika. Aici ni se spune că diaconul are o funcție de legătură între popor și preotul care celebrează, lui fiindu-i rezervate părțile cântate ale Liturghiei.

Diaconul „este vocea oficială a

mulțimii, vocea pe care corul doar o accentuează, în numele său, cu o reluare sau o implorare”, dat fiind că rugăciunile pe care le rostește preotul sunt aproape toate spuse în taină 1. În finalul scenei a II-a, când Samuel și soția lui rostesc împreună Psalmul 129, De profundis („Dintru adâncuri”), Vladimir Ghika introduce această secvență cu o indicație scenică în care precizează faptul că femeia „se întoarce spre Răsărit, cu picioarele apropiate și cu mâinile ridicate”. Acest psalm, cunoscut drept psalm penitențial, se rostește atât la Slujba de înmormântare pentru răposaţi, cât și în Oficiul care se face pentru odihna răposaților, în rugăciunea publică și în cea privată. În Liturgia Orelor, după normele liturgice în vigoare, acest psalm este rostit miercurea, la completoriu, în sărbătoarea Nașterii Domnului, la vespere II, în duminica din săptămâna

a IV-a, la vespere I, în sărbătoarea Întâmpinării Domnului, la vespere II, în sărbătoarea Buneivestiri, la vespere II, în Oficiul pentru morți, la vespere. Psalmul este folosit și în Liturgia Cuvântului la Liturghie, fiind propus în duminica din săptămâna a zecea a timpului de peste an, din anul B, și în duminica a cincea, din Postul Mare, din anul C. În textul piesei, Vladimir Ghika desemnează acest moment cu cuvintele „începe De profundis”. De profundis sunt primele cuvinte din psalm în versiunea latinească și este denumirea sub care este cunoscut acest psalm, care a intrat în cultura universală, inspirând poezii și romane (în literatură) și cantate și motete (în muzică). Este semnificativă rostirea în piesă a acestui psalm, precum și referința din epilog la pasajul din Iob. Așa cum îi spune și soțul ei, femeia a fost scăpată de la porțile morții.

De aceea, ea rostește acest psalm, penitențial prin excelență, pentru a-și exprima căința pentru viața ei trecută. În final, atunci când parafrazează din Iob, ea își exprimă și credința în înviere, și nu doar în învierea lui Isus, către care se îndreaptă cuvintele ei, ci și în învierea ei: „Pe El îl voi vedea și nu pe altul!... Aceste oase și această carne îl vor vedea!”

O altă aluzie liturgică o găsim în prolog, în discursul îngerului, care se adresează celor din public, îndemnându-i ca după finalul piesei, să facă să rodească în ei mesajul acesteia, recurgând la sacramentul iertării: „Alergați și îngenuncheați în fața aceluia, care vă poate ierta, în întunericul atât de dulce al unei taine de nepătruns”.

1

Cf. Vladimir Ghika, „Introduction”, în

Vladimir Ghika, La messe byzantine dite de Saint Jean-Chrysostome, 14.

2

Ritualul înmormântării, Ed. Presa Bună,

Iași, 2005, 25, 32-33, 83-84, 134, 206, 292.

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

27

CRISTOS A ÎNVIAT! PE BUNE? PE BUNE!

INVITAȚI

Moderator: Claudia Stan ANA PETRACHE (n. 1983)

Doctor în filosofie al École pratique des hautes études (Paris), specialist în științe religioase

PR. DORU POPOVICI (n. 1972)

Preot greco-catolic, jurnalist, director al Radio Maria România

DIALOGURI CU DICHIS

„Iar dacă se vestește că Cristos a înviat din morți, cum spun unii dintre voi că nu există înviere din morți? [...] Dacă Cristos nu a înviat, [...] zadarnică este credința voastră” (1Cor 15,12-14). „Actul răstignirii a fost atât de serios, de autentic și total, încât până și apostolii și ucenicii erau convinși că spânzuratul de pe lemnul din mijloc nu va învia. […] Ce-ar fi vrut docetiştii, fantasiaştii şi monofiziții - sau ateii? Să le fi făcut Cristos de pe cruce semn cu ochiul alor săi spre a le da de înțeles: las’ că asta e de gura lumii, fiți fără grijă, ştim noi ce ştim, ne vedem duminică dimineața?” (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii)

La Audiența Generală din 1 februarie a.c., Papa Francisc a subliniat că învierea (a lui Cristos și a noastră) nu este doar o dorință, ci este o realitate. Începem dialogul nostru cu afirmarea unei stări de fapt: nu mulți dintre creștinii noștri cei de toate zilele mai cred în învierea lui Cristos ca realitate.

Permiteți-mi ca, pe parcursul acestui dialog, să mă pun în pielea celor care nu îndrăznesc să creadă în înviere, a acelora care consideră această credință irațională, uitând (sau neștiind niciodată) că „Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți” (1Cor 1,27) și că, dintotdeauna, „cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd” (1Cor 1,18). Așadar, din acest rol de „avocat al diavolului” pe care mi-l asum în dialogul nostru, vă adresez, iată, prima întrebare: de ce n-aș crede că Isus e doar un profet (poate mai luminat ca alții, dar oricum nu un guru la modă ca Osho, de pildă), dar nu Dumnezeu?

Ana Petrache (A.P.): L-aș cita pe C.S. Lewis, care spune că ori crezi că Isus Cristos a fost Fiul lui Dumnezeu, ori crezi că a a fost un nebun: orice variantă intermediară e absurdă. Mi-am pus cândva

întrebarea: ce ar schimba pentru credința mea faptul că Isus n-ar fi înviat? Și mi-am răspuns așa: Pentru credința mea n-ar schimba nimic – aș putea crede în continuare într-un Dumnezeu care va aranja el lucrurile într-un fel (la urma urmelor, omul are posibilitatea de a crede într-o mulțime de lucruri) – dar, oricât de paradoxal ar suna asta, ar schimba ceva pentru rațiunea mea: lipsa învierii lui Cristos ar pune o serioasă problemă ontologică.

Pr. Doru Popovici (D.P.): Eu pornesc de la afirmația lui Einstein, care spunea că în viață, ori totul e un miracol, ori nu există niciun miracol. Credința conduce la apariția miracolului, niciodată invers; miracolul doar întărește credința, nu o produce. De aceea, nu putem vorbi despre înviere fără a vorbi despre credință, speranță și dragoste.

Experimentarea miracolului este posibilă pe două căi: prin căutarea adevărului („Căutați și veți găsi” – Mt 7,7) și prin activarea celui deal șaselea simț, acela al supranaturalului, căruia noi îi acordăm prea puțină atenție.

A.P.: E drept că, în cel mai bun caz, noi, ca oameni, am putea accepta martiriul propriu. Dar n-am putea trimite la moarte o persoană pe care o iubim. Însă iată ce spune Cristos despre el: „De aceea mă iubește Tatăl, pentru că îmi dau viața pentru ca s-o iau din nou. Nimeni n-o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi” (In 10,17-18).

D.P.: E drept că tot Isus îi spune lui Nicodim: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, [...] ca lumea să fie mântuită prin el” (In 3,16.17).

O latură a iubirii despre care se vorbește foarte puțin este compasiunea, care se manifestă prin dăruirea concretă a iubirii (care, neraportată la o persoană, rămâne iubire de sine, adică egoism). Compasiunea exprimă o legătură intimă între persoane. Compasiunea e comuniune.

Dar, atenţie! Să nu înțelegem prin compasiune ispita de a ne plânge de milă unii altora, care nu e altceva decât o mascare a bucuriei că nu suntem noi în locul celuilalt, căruia i s-a întâmplat necazul, și o lipsă de încredere în Providență.

Cum e posibil un asemenea scandal, ca Dumnezeu să-și trimită propriul Fiu la moarte? Noi, ca oameni, n-am face asta.

Altă nuanță a hedonismului spiritual: credința în înviere nu e obligatorie pentru mântuire. Învățătura aceasta e APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

29

DIALOGURI CU DICHIS

desuetă: „Dacă îl mărturisești [...] pe Domnul Isus și crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat, vei fi mântuit” (Rom 10,9). E suficient să fii bun, să gândești pozitiv, să fii spiritual (nu religios), să te închini oricărui idol (de la ban și succes la orice răspuns gata făcut propovăduit de religia dezvoltării personale): azi fiecare se mântuiește după propria rețetă a iubirismului.

A.P.: A avea o raportare etică la transcendent nu înseamnă a fi creștin. Să fii creștin înseamnă să crezi în învierea celui răstignit, „scandal pentru iudei și nebunie pentru păgâni, dar pentru cei chemați, [...] puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu” (1Cor 1,23-24).

Miracolul învierii și filiația lui Cristos față de Dumnezeu Tatăl sunt elementele care diferențiază creștinismul de celelalte religii care ne învață să facem binele.

Apoi, există momente în viața fiecăruia în care iubirea de aproapele devine supranaturală: ca să cred că Isus a înviat și pentru persoana care m-a enervat de dimineață și care mi-a vărsat bere peste cartea mea de Rilke, am nevoie de un shot spiritual mai puternic decât gândirea pozitivă și convingerea că sunt un om bun.

D.P.: În cartea de dialoguri cu jurnalistul Peter Seewald, „Lumina lumii”, Papa Benedict al XVI-lea observă că există oameni care nu intră în Biserică, dar fac parte din ea, după cum sunt alții care se află în Biserică, dar nu fac parte din ea. În criteriile Judecății de Apoi, Cristos enumeră faptele de milostenie trupească prin care omul relaționează cu El, făcând bine aproapelui său. Dar a le 30

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

separa de frângerea pâinii, de comuniunea cu frații este o lectură eronată și incompletă.

Pentru omul modern, punctul terminus al vieții este mormântul, zice avocatul diavolului. Până și Papa Francisc vorbește despre această angoasă în fața morții celor dragi, care poate face omul să pună la îndoială existența vieții după moartea trupului.

D.P.: Prin învierea lui, Cristos ne vorbește despre o realitate la care urmează să ne raportăm și noi, despre faptul că moartea nu e un sfârșit, ci un început. Dacă e să vorbim despre înmormântarea creștină și obiceiurile asociate ei, multe dintre ele n-au ce căuta acolo, pentru că vin în contradicție flagrantă cu însăși esența credinței creștine. Mă opresc acum doar la bocit, obicei păgân care discreditează credința în înviere: de ce să plâng (mai ales teatral, studiat) când cred că răposatul e mădular al Bisericii, căruia Cristos i-a făgăduit împărăția? Catehismul elementar ne spune că prin moarte, cei dragi nu dispar, ci ne sunt mai aproape; de ce bocim, atunci?

Iarăși, pomana, când nu crezi în înviere, e fariseism (facem pentru că așa se face, ca să nu ne ia la ochi vecinii că n-am făcut etc.), superstiție (dacă nu dau de pomană 15 oale, sigur nu se mântuiește răposatul, că doar Dumnezeu cu asta se ocupă, cu contabilitatea oalelor și ulcelelor) sau falsă împăcare a conștiinței noastre.

A.P.: În creștinism, avem de-a face cu schimbarea radicală a structurilor de gândire: pare că Isus pierde, pentru că moare pe cruce, pentru că se lasă ucis. De

fapt, el este un strateg fundamental inteligent, dar inteligența lui, ca și împărăția lui, nu este din lumea aceasta, de aceea nu este înțeleasă de lume. De când a murit tatăl meu, îmi amintesc atât: lucirea din ochi a prietenei mele care mi-a spus: „Dar el va învia!” Și eu știam și credeam lucrul ăsta, dar în clipele acelea de durere, nu puteam coborî această credință de la minte la inimă. Cred că dificultatea aceasta a suferinței pe marginea unui mormânt vine și din imposibilitatea de a crede în învierea trupurilor; să credem în faptul că sufletul supraviețuiește morții corpului, asta e una și, chiar și cu Platon, tot nu o credem cu prea multă ușurință; dar să credem că vor învia trupurile noastre, asta-i și mai de neconceput!

Nici măcar ucenicii lui Isus nu înțelegeau despre ce vorbește când el își prezice propria înviere (la Schimbarea la Față, ei se întreabă „ce înseamnă a învia din morți” (cf. Mc 9,2-13); de ce am înțelege și am crede noi?

D.P.: Nu putem să-i acuzăm pe ucenici, pentru că și noi procedăm exact ca ei: Dumnezeu ne vorbește despre niște lucruri, noi înțelegem doar ce ne convine, ce e în avantajul nostru imediat.

Ucenicii vor onoruri lumești și au apucături foarte lumești. De pildă, uitați-vă la scena arestării lui Isus în Grădina Ghetsemani: Petru ia sabia și se gândește să-l scurteze de cap pe unul dintre slujitorii Marelui Preot. Dar Isus intervine și, dacă suntem atenți la scenă, el face un dublu miracol, chiar înaintea vindecării urechii lui Malchus: mai întâi, schimbă traiectoria sabiei lui Petru, astfel încât aceasta

DIALOGURI CU DICHIS

să producă o vătămare mai mică decât cea intenționată inițial, și apoi, prin asta, el îl salvează de sine însuși pe omul stăpânit de mânie care era Petru. Ca să pricepem ceva, e nevoie ca, mai întâi, și noi să ne lăsăm salvați de noi înșine de către Domnul.

De ce ar fi reale cele trei învieri relatate de evanghelii (a fiicei înaltului funcționar regal – Mt 9,1826, a fiului văduvei din Naim – Lc 7,11-17 și a lui Lazăr – In 11,1-48), considerate prefigurări ale învierii pascale? Probabil că respectivii nu muriseră de-adevăratelea și poveștile acestor învieri sunt introduse în evanghelii doar ca argument „pro causa” pentru învierea lui Cristos.

A.P.: Pentru mine, miracolul care contează radical este cel al învierii lui Cristos. Celelalte miracole sunt conjuncturale: Cristos le face pentru că există un context care reclamă înfăptuirea miracolului respectiv. Este periculos să ne bazăm credința pe miracolele conjuncturale (chiar și pe acelea din viața noastră), dar este fundamental să ne bazăm credința pe miracolul învierii. Însă ceea ce conferă credibilitate acestor învieri este faptul că ele rezultă din compasiunea lui Isus; el n-a venit cu un program prestabilit („Mă duc în cetatea cutare ca să-l învii pe unul”), ci a acționat din iubire.

Avocatul diavolului nu se ferește să spună direct: Isus n-a fost mort când a fost pus în mormânt; el și-a înscenat propria moarte și apoi a... evadat. Altă variantă: ucenicii i-au furat cadavrul și apoi au fabricat legenda pioasă a învierii, care a ajuns până la noi.

Și femeile care au găsit mormântul gol, și apostolii, și cei cinci sute de martori oculari despre care cartea Faptele Apostolilor ne spune că l-au văzut pe Isus viu după răstignire mint. Sau la mijloc e o halucinație colectivă.

Creștinismul e o invenție a lui Saul din Tars.

nu cred, aș spune că avem altele două: cei care caută și cei care nu caută. Ceea ce este însă interesant e că, deși ateismul a făcut o religie din toleranță, aceasta nu se aplică și față de creștini. Este și asta o dovadă că adevărul, scandalul creștinismului deranjează și acum, ca și în urmă cu 2000 de ani.

A.P.: Nu mai putem vorbi despre credință atunci când avem de-a face cu un fapt demonstrat matematic: în momentul acela, libertatea de alege între a crede sau a nu crede ți-a fost anulată. Bine spunea Kirkegaard în teoria marelui papagal roșu: dacă Isus Cristos s-ar fi prezentat în piața publică după înviere ca un mare papagal roșu, toată lumea ar fi fost obligată să accepte existența și învierea lui, prin urmare, n-ar mai fi fost vorba despre nicio relație de încredere. Or, eu am libertatea de a alege dacă să cred că Dumnezeul meu cel puternic, dar și subtil, a înviat sau nu. În privința învierii, cred că argumentele logice sau istorice (chiar puternice) nu au relevanță; raportarea la înviere este una personală, prin care eu ader la un fapt pe care eu îl cred real, nu legendar. Dar dacă nu cred, atunci voi încerca să mă agăț de tot felul de subterfugii și argumente care să îmi autoalimenteze convingerea că Isus n-a înviat.

Cu privire la Saul din Tars, devenit Sfântul Apostol Paul, mă frapează un lucru: ca și noi, nici el nu l-a cunoscut pe Cristos direct și a ajuns să moară pentru credința în el; alții care l-au văzut în carne și oase, care au mâncat împreună cu el, precum Iuda, nu l-au recunoscut pe Cristos ca Mesia.

Punem punct aici intervenției avocatului diavolului și acum vă întreb: strigătul „Cred. Vino în ajutorul necredinței mele!” Mc 9,24) se aplică oare și învierii?

D.P.: Mai curând decât să avem categoriile: cei care cred și cei care

A.P.: Eu pot să am dubii legate de credința mea, pentru că nu știu cu certitudine, ci îmi asum că învierea s-a întâmplat. Ateul însă știe sigur și precis că nu s-a întâmplat, el nu are dubii. Avantajul meu e că eu îmi pot pune dubiile în rugăciune, în dialog cu Dumnezeu.

Ana Petrache: Cum ar fi arătat creștinismul dacă Cristos nu s-ar fi înălțat după înviere, ci ar fi rămas pe pământ cu apostolii?

Claudia Stan: Probabil că l-am fi judecat pe Dumnezeu din nou și l-am fi pus iarăși pe cruce. S-ar fi verificat la propriu vorba lui Pascal: „Cristos este în agonie până la sfârșitul veacurilor”.

Pr. Doru Popovici: Eu am o întrebare pentru cei care nu cred: cum pot ei să dovedească altcuiva cu inima închisă existența a ceva, în cazul nostru învierea lui Isus? Pentru inexistență caută în permanență dovezi, chiar dacă nu găsesc, dar pentru existență pot găsi vreuna în inima lor?

Numerele prime reprezintă și acum un mister în matematică... și totuși ele există!

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

31

CULTURĂ CE MAI (RE)CITIM

Meditaţii poetice LIRICA MISTICĂ A LUI V. VOICULESCU Text: Oana Viviana Dimcev

Î

n vâltoarea cotidianului, cu greu mai găsim, poate, dispoziția pentru a citi poezie. Lipsa de obișnuință, de timp ne împiedică să intrăm în starea de spirit prielnică unei astfel de lecturi. Antologia de poezie mistică În grădina Ghetsemani, ce cuprinde cea mai largă selecție din poemele religioase ale lui V. Voiculescu, inclusiv poeme inedite, se pretează actualului timp liturgic. Cititorul poate face, astfel, un dublu exercițiu interior: de a (re)descoperi frumusețea poeziei și de a vibra, alături de poet, la urcușul lăuntric spre Dumnezeu, cu încercări și momente de har.

Temele poeziei lui Voiculescu sunt inspirate atât din parcursul cristic descris de Evanghelii, cât și de propria experiență din copilărie a trăirii sărbătorilor creștine, în special cea pascală, în ambianța satului tradițional românesc: Isuse, ca să te urci la Ierusalim de Florii / Treceai și prin orașul unde eram la școală […] Toată săptămâna ți-o închinam numai Ție / Și patimilor Tale minunate, / Dar bătea în noi, ascuns, tainica bucurie / Că

toate sunt un joc măreț și Tu le birui pe toate („Isus din copilărie”).

Poetul reconstituie drumul pătimirii lui Isus: M-am abătut să fac la tine, de-ngădui, cina cea de taină... / Chivernisește pentru Paște și puneți grabnic altă haină, / Adună rudele și soții cu slugile, la sărbătoare, / Și toarnă apă caldă-n vase, să-i spăl frățește pe picioare („Cina cea de taină”); Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul / Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna („În grădina Ghetsemani”); Isus murea pe cruce. Sub arșița grozavă / Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii („Pe cruce”). În lupta omului cu sine însuși, cu lumea și cu păcatul, rămâne speranța: Nu uita: Emausul poate fi pe orice cale / Domnul e pururi tainicul călător, / Se alătură-n drum mâhnirilor tale / Și seara, la hanul sărac, ți-e însoțitor („Emaus”). În ciuda tuturor frământărilor și a ispitelor, harul învinge: Oho, Te-am prins, Doamne, nu mai scapi, Te țin prizonier.... / Bine, zâmbi El, ține-Mă o clipă / Ah, gemui, pier... / O clipă, inima mi se făcuse Cer („Prizonierul”).

V. VOICULESCU ȘI RUGUL APRINS

Î Aprins” de la Mănăstirea Antim, alături de André Scrima,

n 1946, Voiculescu începe să frecventeze cercul religios „Rugul

Sandu Tudor, Alexandru Mironescu. Din prelegerile călugărului refugiat rus Ivan Kulîghin („Ioan cel străin”), ia contact cu cartea Pelerinul rus și cu tradiția rugăciunii inimii, la care apar aluzii în multe din poeziile sale mistice.

32

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

În grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu

VASILE VOICULESCU

(1884-1963) -a născut în comuna Pârscov, județul Buzău. A studiat la București Literele, dar s-a specializat în medicină. Căsătorit cu o colegă de facultate, a avut cinci copii. A primit decorația „Steaua României cu spade” pentru activitatea medicală din timpul războiului. A publicat poezie, proză și teatru, a conferențiat la radio, unde a fost și referent cultural. Arestat în contextul persecuției mișcării Rugului Aprins, pe care o frecventa, a fost deținut politic între 1958 – 1962.

S

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Prof. Gian Luigi Frollo APOLOGET AL BISERICII CATOLICE DIN ROMÂNIA

G

ian Luigi Frollo este o personalitate legendară care a lăsat o puternică impresie asupra contemporanilor săi, iar ca moștenire, o operă științifică și religioasă impresionantă.

S-a născut și s-a format la Veneția, activând apoi în România, la Brăila și București. Savanți români, precum Bogdan Petriceicu Hașdeu, Titu Maiorescu, Alexandru Odobescu, Ioan Bogdan și alții au evidențiat valoarea cercetărilor sale filologice și istorice, activitatea sa universitară, precum și calitățile personale, care îl situează pe Gian Luigi Frollo în galeria pionierilor științei.

Din păcate, biografii din epocă au trecut sub tăcere, din necunoaștere, preocupările lui în domeniul traducerilor și al scrierilor de lucrări

IOSIF LAZZARI

Text: Dr. Dănuț Doboş

bisericești, dezvoltarea cultului Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes în România și apărarea credinței catolice, preocupări care au și definit crezul său catolic. Nu a fost vorba de niciun „misticism religios” sau de o „criză religioasă”, așa cum l-au perceput biografii săi, ci de asumarea condiției de intelectual catolic activ și de persoană care a aderat la valorile Bisericii Catolice.

A fost un pionier în multe domenii ale vieții religioase: a tradus în limba română scrisorile pastorale ale Arhiepiscopilor Ignazio Paoli și Paul Iosif Palma; a prefațat lucrarea lui Henri Lassere, intitulată Istoria Madonei de la Lourdes, pe care o va traduce în limba română; a organizat în anul 1885 primul pelerinaj românesc la Lourdes, ca un dar pentru toți catolicii din

Prof. Gian Luigi Frollo (1832 - 1899)

România; a fost coautor, alături de părintele Iosif Malinowski, de la Iași, a lucrării Pravoslavia română față cu dreapta credință, ca replică a unei lucrări a episcopului ortodox Melchisedec, ce susținea că Biserica Romano-Catolică nu avea dreptul la organizare ierarhică.

Aceasta a fost prima și a rămas cea mai importantă lucrare de apologie românească a credinței catolice.

Atacată de unele ziare românești, lucrarea a fost recenzată pozitiv de mari publicații străine.

Text: Dr. Dănuț Doboş

S

-a născut la 4 februarie 1881, la Orșova, iar în anul 1910, s-a stabilit la Nehoiu, filială a parohiei Buzău. Aici a fost ales președinte al comunității parohiale, calitate în care a contribuit decisiv la strângerea de fonduri pentru construirea bisericii, sfințită solemn la 21 mai 1913. Tot lui i se datorează și strângerea de fonduri pentru cumpărarea terenului unde avea să fie amenajat cimitirul catolic din Nehoiu. Primul mormânt din noul cimitir avea să se închidă asupra unuia din cei șapte copii ai săi!

Alte realizări ale vrednicului președinte au fost: dezvoltarea unei vieți religioase intense, la Nehoiu; o bună colaborare cu parohii din Buzău; organizarea corului bisericesc, distribuirea în comunitate a revistelor și scrierilor catolice. Spre sfârșitul vieții, a avut parte de grele încercări: i-au murit cinci din cei șapte copii, a pierdut agoniseala de o viață, iar în final, s-a îmbolnăvit grav, aidoma încercărilor la care a fost supus dreptul Iob din Vechiul Testament.

A trecut la cele veșnice la 19 octombrie 1933, la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, unde rămășițele sale pământești așteaptă învierea glorioasă. Iosif Lazzari rămâne una dintre figurile ilustre ale laicatului catolic din Arhidieceza Romano-Catolică de București.

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

33

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

EXPO

LUMINI ȘI UMBRE ÎN VIAȚA SENIORILOR 28 martie - 14 aprilie 2017, Muzeul Municipiului București Expoziția, organizată de Confederația Caritas România și Asociația C.A.R.P. „Omenia” București, cuprinde 20 de fotografii realizate de Daniel A. Mandache, care surprind diverse ipostaze ale vieții la vârsta a treia, în România.

CARTE

SFINTELE EVANGHELII ȘI FAPTELE APOSTOLILOR Editura Pauline București, 2017 Volumul cuprinde nu doar textul biblic, ci și note și propuneri pentru aprofundare și rugăciune, îmbogățite de numeroase imagini și hărți. Detalii: pauline.ro.

CARTE

LA VITA IN DUE VALIGIE („Viața în două valize”) de Anca Mărtinaș Editura Tau, 2017 Publicat în colaborare cu Fundația Migrantes, volumul reunește contribuțiile a 9 coautori care răspund la întrebarea: „Dacă am fi siliți să lăsăm deodată viața noastră de zi cu zi și să fugim în câteva ore doar cu două valize, ce am lua cu noi?...”.

34

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

PERFETTI SCONOSCIUTI (2016) Premiera în România 28 aprilie 2017

F

ilm de comedie italian, în regia lui Paolo Genovese. Se pare că subiectul este inspirat de ceea ce i s-a întâmplat unui prieten, rănit într-un accident, care a fost părăsit de soție după ce aceasta a primit de la personalul medical telefonul mobil al soțului.

Sinteză: Fiecare dintre noi are trei vieți: una publică, una privată și una secretă, scria Gabriel García Márquez. Într-o vreme, cea secretă era bine protejată în arhiva memoriei noastre; astăzi, în memoria telefonului mobil. Dar ce-ar fi dacă memoria telefonului ar vorbi cu voce tare? Patru perechi de prieteni participă la un joc împărtășindu-și conţinutul propriilor telefoane, discută despre prietenie, iubire, trădare și încredere, iar mai apoi descoperă că sunt unii pentru alţii niște „perfecți necunoscuți”.

Perfetti sconosciuti (2016)

Comedie, dramă, 97 min.

Despre film: Filmul a fost dat ca exemplu de preotul predicator, în timpul exerciţiilor spirituale la care a participat Papa Francisc în Postul Mare din acest an. Pr. Giulio Michelini, plecând de la tema filmului, a invitat la o răsturnare a realităţii marcate de lipsa de încredere în celălalt și de trădări, subliniind frumuseţea faptului de a fi împreună.

Recomandare: Pentru un public adult, din cauza limbajului uneori vulgar.

JOSEPH RATZINGER - BENEDICT AL XVI-LEA ULTIMELE CONVORBIRI CU PETER SEEWALD

L

a Editura ARCB, a apărut volumul Joseph Ratzinger - Benedict al XVI-lea, „Ultimele convorbiri cu Peter Seewald”. Volumul parcurge cele mai importante etape ale vieții lui Joseph Ratzinger: de la copilărie, până la renunțarea la pontificat. Papa emerit vorbește și despre succesorul său, Papa Francisc. Detalii: librariasfiosif.ro.

ETCETERA DE PE NET

ȘTIAȚI CĂ...

10 LUCRURI RARE DESPRE PAPA EMERIT

Papa Liberius este primul pontif nedeclarat sfânt de Biserica Romano-Catolică?

P

apa emerit Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger) împlinește 90 de ani la 16 aprilie 2017. Descris, încă de la începutul pontificatului, ca o persoană rigidă, Papa emerit s-a dovedit a avea un temperament cald și sensibil. Iată zece lucruri mai puţin cunoscute despre omul Joseph Ratzinger.

1. Papa emerit are brevet de pilot, dar nu are permis de conducere pentru automobil și nici nu a condus vreodată o mașină; 2. Înrolat obligatoriu în armata germană, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a dezertat și a fost închis câteva luni într-un lagăr american; 3. Cunoaște 6 limbi: vorbește, pe lângă limba maternă, germana, și limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă și latină; 4. Are un ursuleţ de jucărie pe care l-a primit de la mama lui pe când era copil și pe care îl păstrează și astăzi ca amintire; 5. Iubește animalele și are două pisici – Contessa și Zorro – una dintre ele fiind găsită pe stradă, în Roma.

Ales la cârma Bisericii în mai 352, Liberius a fost al 36-lea Suveran Pontif și primul, în ordine cronologică, nedeclarat sfânt de Biserica Romano-Catolică.

Se regăsește, în schimb, printre sfinții Bisericilor răsăritene greacă și coptă, fiind cinstit la 27 august. Deși nedeclarat oficial, Liberius a fost „un bărbat sfânt”, conform mărturiei lui Ambroziu (De virginis, III,1).

6. Cântă la pian încă din copilărie, compozitorii săi preferaţi fiind Mozart, Bach și Beethoven; 7. Scrie textele de mână, cu creionul, nu cu pixul ori stiloul; 8. A pierdut aproape complet vederea la ochiul stâng, iar din 1997, are pacemaker; 9. În tinereţe, mergea des cu bicicleta, dar a renunţat când a devenit episcop; 10. Declaraţia în care a anunţat că renunță la slujirea petrină, de pe 11 februarie 2013, a scris-o personal, în limba latină: nu a scriso în italiană pentru a evita strecurarea vreunei greșeli.

ÎN LUNA APRILIE 2017 • 9 aprilie – A 32-a Zi Mondială a Tineretului, celebrată la nivel diecezan în Duminica Floriilor; • 16 aprilie – Papa emerit Benedict al XVI-lea împlinește 90 de ani; • 16 aprilie – Biserica Catolică, Bisericile Orientale și comunitățile protestante celebrează Paștele; • 23 aprilie – Sf. Gheorghe; ziua onomastică a Papei Francisc, al cărui nume de botez este Jorge; • 27 aprilie – Aniversarea înființării Arhidiecezei Romano-Catolice de București (1883).

COLȚUL CU ZÂMBET Într-o zi, în piațeta din fața conventului călugărilor capucini din San Giovanni Rotondo, Italia, un băietan vindea imagini cu călugărul capucin Padre Pio și striga cât îl ținea gura: - Cine vrea să-l cumpere pe Padre Pio? Doi bani, doi bani!

Cumpărați-l pe Padre Pio! Padre Pio, care se ruga în biserică, l-a auzit. S-a uitat la un confrate, aflat și el la rugăciune, și a zâmbit. Apoi, privind spre crucifix a spus: - Iertare, Isuse, pentru diferența asta dintre tine și mine: tu ai fost vândut, iar eu sunt cumpărat.

APRILIE 2017 | ACTUALITATEA CREŞTINĂ

35

ETCETERA ANUNȚURI

IN MEMORIAM

NE-A PĂRĂSIT CLAUDIA TUDOSE O curajoasă fiică spirituală a Monseniorului Ghika

M

ulți o cunosc după dezvăluirile din dosarele „lotului Menges”. Probabil că atunci a fost ora ei astrală, când a stat alături de un martir al zilelor noastre, care a chemat-o și a trimis-o într-o misiune importantă pentru Biserica aflată în pericol. Claudia nu a șovăit.

S-a născut în anul 1925, la Iași. Mama ei, ortodoxă, provenea din satul Popăuți. A fost foarte săracă. Tatăl ei, deși de viță boierească, nu a recunoscut-o. Sunt surprinzătoare orizonturile cenușii pe care le-a parcurs. Dar Dumnezeu i-a oferit șansa întâlnirii unor mari pesonalități ale lumii catolice, iar ea a ales să le urmeze, într-o viață de sfințenie tăcută.

La liceul „Carmen Sylva” din Botoșani, unde a ajuns în scurt timp prima pe școală, a cunoscut-o pe profesoara de franceză Charlotte Sibi, datorită căreia a devenit catolică, la 4 mai 1945. În toamna anului 1946, l-a întâlnit pe Monseniorul Ghika, cu ocazia ședințelor ASTRU. De atunci și până la arestare, Monseniorul i-a fost confesor și director spiritual. „El știa să-ți fie aproape și să se ocupe în așa măsură de suflete, încât aveai impresia că se ocupa numai de tine […]. El mi-a sădit în suflet o credință de nezdruncinat”.

A trecut licența în specialitatea limba și literatura franceză în anul 1956, iar în anul 1975, a obținut diploma de doctor în filologie. A fost un cadru universitar apreciat.

Unirea mai profundă cu un asemenea suflet nu se poate realiza decât acolo unde au așteptat-o Monseniorul Ghika și toți adevărații ei prieteni în cele sufletești.

Emanuel Cosmovici

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz www.radiomaria.ro 36

ACTUALITATEA CREŞTINĂ | APRILIE 2017

ACTUALITATEA CREȘTINĂ ABONAMENTE 2017

C

u noul an calendaristic, revista „Actualitatea Creștină” a trecut pragul spre cel de al 28-lea an de apariție. Pentru anul 2017, preţul revistei este de 4,00 lei exemplarul, iar costul unui abonament individual pe un an este de 55,00 lei (expediție prin Poșta Română). Pentru abonamente anuale colective, cu cel puţin 10 exemplare, preţul este de 50,00 lei (expediție prin firmă de curierat). Prețul unui abonament include 12 numere lunare, supliment de Crăciun și taxe de expediţie. În noul an, abonaţii vor primi revista la domiciliu, în căsuţa poștală (prin Poștă) sau prin curier.

Abonamentele se fac la Librăria „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 – București, sect. 1, tel. 021 2015457, email: libraria@arcb.ro. Persoană de contact: Petreș Tereza.

GÂNDUL LUNII

„Să legăm deciziile noastre curate, faptele noastre bune de lucruri, de date, de locuri sfinte”.

Fericitul Vladimir Ghika www.vladimirghika.ro Vladimir Ghika