Actualitatea creștină, nr. 6/2020 by Revista Actualitatea Crestina

Nr. 06/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

PAPA FRANCISC ÎN „PELERINAJ” ÎN „GRĂDINA MAICII DOMNULUI” Amintiri despre un pelerinaj de neuitat...

În timp ce privim înainte spre o recuperare lentă și anevoioasă după pandemie, riscul este ca un virusLegendă și mai rău să neînlovească: cel„La alvisite unei egoiste imagine: desen tuș negru pentru deindiferențe pauvres”, ediția ilustrată care uită de cei rămași în urmă. (manuscris), 1923. (Papa Francisc, @Pontifex, 24 aprilie 2020) Statuie pe Sf. Antontimp de Padova Pruncul Isus Prezența luireprezentându-l Dumnezeu înseamnă în același puterea cu lui Dumnezeu, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei unice. www.vladimirghika.ro

Ziua Internațională a Asistentului Medical Icoana Maicii Domnului „di Caravaggio” Biserica Romano-Catolică din Sulina

2007

2005

2007

2013

2012

2017

Mediul este un bun colectiv, patrimoniu al întregii omeniri și responsabilitate a tuturor. Cel care posedă o parte din el este numai pentru a o administra în folosul tuturor. Dacă nu facem asta, ne încărcăm conștiința cu greutatea de a nega existența celorlalți. Pentru aceasta episcopii din Noua Zeelandă s-au întrebat ce înseamnă porunca „să nu ucizi” când „douăzeci la sută din populația mondială consumă resurse în așa măsură încât fură de la națiunile sărace și de la generațiile viitoare ceea ce au nevoie pentru a supraviețui”. [Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Centesimus annus (1 mai 1991), 37: AAS 83 (1991), 840] (Enciclica Laudato si’, cap. II, nr. 95)

2018

2017

2012

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXXI, Nr. 6/2020

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Suflet tânăr

Papa Francisc în „pelerinaj” 17 „90/10” în „Grădina Maicii Domnului” Christus vivit Știri/Anunțuri

VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8 10 11

12 13

Eveniment Moment aniversar Ziua Internațională a Asistentului Medical Conferința Episcopilor catolici din România Scrisoare deschisă a Comisiei de Învățământ din cadrul CER Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Statui Cu brațele și Inima deschise 16 Doctrină socială - DOCAT O familie sănătoasă, o societate sănătoasă

UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Societate Inimă lângă inimă SPIRITUALITATE

23 Din catehezele Papei Invocația „Facă-se voia Ta” 24 Sfânta Scriptură - Psalmii Ce a schimbat pandemia în noi? 25 Minuni şi sfinţi Sfântul Francesco Spinelli 26 Recenzie Provocare la lectură 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc). Părintele Jean Leblanc MĂRTURIE

3 CULTURĂ

32 Icoane Inima lui Isus, izvor a toată mângâierea 33 Icoana Maicii Domnului „di Caravaggio” 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

28 Papa Francisc, de la naturalețe la profunzime

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 6/2020 Foto credit coperta: Călin Piescu

Mesajul redacției Numărul din luna iunie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul în care ÎPS Aurel Percă rememorează călătoria apostolică a Papei Francisc în țara noastră, care a avut loc acum un an: „De la început Papa ne-a chemat «să mergem împreună». (...) Etapele călătoriei apostolice-pelerinaj au fost: București – Șumuleu Ciuc – Iaşi – Blaj. Peste tot Papa a întâlnit «fața» familiei lui Dumnezeu care cuprinde copii, tineri, soți, persoane consacrate, persoane în vârstă din diferite regiuni şi tradiții (...) Papa Francisc a venit în România «ca un pelerin și frate», într-o «țară frumoasă și primitoare», şi a plecat foarte edificat, încărcat cu multe impresii şi amintiri frumoase.” Tot despre o rememorare este vorba și la paginile care ne oferă o mărturie: „Papa Francisc. De la naturalețe la profunzime”. Paginile Biserică și societate ne relatează povestea statuii Mântuitorului de la Biserica Franceză din București. La rubrica Doctrină socială – DOCAT se vorbește despre legătura strânsă dintre o familie sănătoasă și o societate sănătoasă. Rubrica Universul familiei conține o consacrare: „Inimii Neprihănite şi Inimii lui Isus îi încredinţăm inimile de soţi, de părinţi, de copii ca ele să rămână unite: inimă lângă inimă, inimă la inimă.” La rubrica Sfânta Scriptură – Psalmii ni se oferă răspunsul la întrebarea: „Ce a schimbat pandemia în noi?” Despre povestea unui sfânt care a salvat de la moarte un prunc aflăm din rubrica Minuni și sfinți. Rubrica File de istorie ne prezintă istoria icoanei Maicii Domnului „di Caravaggio”. Dintre cei care l-au cunoscut pe Vladimir Ghika, în acest număr al revistei facem cunoștință cu Pr. Jean Leblanc. Nici din acest număr nu lipsesc știrile din Vatican și din Arhidieceză, știrile interne și externe, ideile pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Pr. Octavian Enache Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Daniel Gheorghiță Benchea Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Pr. Octavian Enache Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

PAPA FRANCISC în „PELERINAJ” ÎN „GRĂDINA MAICII DOMNULUI” Amintiri despre un pelerinaj de neuitat…

„Vin în România, țară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate… Vin la voi pentru a merge împreună. Mergem împreună când învățăm să păstrăm rădăcinile şi familia, când avem grijă de viitorul copiilor şi al fratelui care ne stă alături, când trecem dincolo de teamă şi suspiciuni, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de alții.”

u un an în urmă, între 31 mai și 2 iunie, Papa Francisc a efectuat o vizită apostolică în țara noastră; a venit „într-o țară frumoasă şi primitoare, ca frate şi pelerin” în „grădina Maicii Domnului”, aşa cum a spus Papa în videomesajul trimis românilor în ajunul vizitei sale. Papa Francisc – „pelerin în România”, într-o „ţară frumoasă şi primitoare”: la terminarea vizitei, Papa avea să menționeze din nou acest lucru: „Am venit în această țară frumoasă şi primitoare, am venit ca frate şi pelerin, pentru a vă întâlni. V-am întâlnit pe voi, am întâlnit atâta lume, pentru a face o punte între inima mea şi a voastră.

Şi acum mă întorc acasă, mă întorc îmbogățit, ducând cu mine locuri şi momente, dar mai ales ducând cu mine fețele voastre. Fețele voastre vor colora amintirile mele şi vor popula rugăciunea mea.” Pentru Papa orice călătorie apostolică este „un pelerinaj autentic spre sanctuarul viu al poporului lui Dumnezeu”. O idee absolut simplă, care însă oferă o viziune imediată a motivelor pentru care, în Biserica contemporană, este de neimaginat ca un Episcop al Romei să nu iasă dintre zidurile Vaticanului. După o frumoasă expresie lansată deja de Sfântul Ioan Paul al II-lea, „Roma nu mai este la Roma, dar tocmai pentru că este inima unei Biserici

pelerine, a devenit pelerină şi ea pe străzile lumii.” De la început Papa ne-a chemat „să mergem împreună”, ceea ce duce cu gândul tot la ideea de pelerinaj. Etapele călătoriei apostolice-pelerinaj au fost: București – Șumuleu Ciuc – Iaşi – Blaj. Peste tot Papa a întâlnit „fața” familiei lui Dumnezeu care cuprinde copii, tineri, soți, persoane consacrate, persoane în vârstă din diferite regiuni şi tradiții. „Duhul Sfânt ne adună pe toți şi ne ajută să descoperim frumusețea de a sta împreună, de a ne putea întâlni împreună, pentru a merge împreună” (Papa Francisc la Iaşi, 1 iunie). Orice călătorie a Sfântului Părinte poartă cu sine privilegiul cunoașterii IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

directe şi fără intermediari a unor locuri, persoane, popoare, limbi, culturi, credințe diferite, chiar peisaje… Este un mod de a privi mai bine înlăuntrul vieții unui popor, cu fețe şi obiceiuri diferite, pentru a ajunge la sufletul omului, la dimensiunea de familie, la ființa unei națiuni. Iar Papa reușește să facă acest lucru. Cu ocazia călătoriilor apostolice, Papa îşi vizitează „parohia”, care este lumea întreagă, pentru a întâlni oamenii acolo unde ei trăiesc, pentru a vesti Evanghelia şi a-i întări în credință, cu ritmurile şi timpurile Bisericii de astăzi. De fapt, aceasta este misiunea veșnică a lui Petru, într-un efort continuu de a se „face vecin”, dar vecin cu adevărat al fiecărui om, şi s-a văzut acest lucru „pe viu” cu ocazia vizitei Papei Francisc în România, întâmplător sau nu, prin refuzul de a folosi mașina blindată, tocmai pentru a ajunge la inima fiecărui om. Aniversarea unui an de la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România coincide cu o perioadă dramatică pentru omenire: pandemia de coronavirus care pare să fi paralizat orice trăire a sentimentului religios. Dar aceasta nu scade cu nimic din importanța mesajului transmis de Papa cu un an în urmă. Papa a fost foarte impresionat de ceea ce a văzut şi a trăit în România, lucru mărturisit ulterior în diferite ocazii, şi mai ales în audiența generală din data de 5 iunie 2019: „La sfârşitul săptămânii trecute am făcut o călătorie apostolică în România… În sinteză, aşa cum anunța motoul călătoriei, am îndemnat «să mergem împreună». Şi bucuria mea a fost că am putut face aceasta nu de departe sau de sus, ci mergând eu însumi în mijlocul poporului român, ca pelerin în ţara sa. 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

Diferitele întâlniri au evidențiat valoarea şi exigenţa de a merge împreună fie între creştini, pe planul credinţei şi al carităţii, fie între cetăţeni, pe planul angajării civile… Ca o comunitate catolică am celebrat trei liturghii euharistice. Prima, în catedrala din Bucureşti, la 31 mai, sărbătoarea Vizitei Fecioarei Maria, icoană a Bisericii care merge în credință şi în caritate. A doua Euharistie, la Șumuleu Ciuc, țintă pentru foarte mulți pelerini… Şi a treia celebrare a fost Dumnezeiasca Liturghie la Blaj, centru al Bisericii Greco-Catolice din România, cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici, martori ai libertății şi milostivirii care vin din Evanghelie… Deosebit de intensă şi sărbătorească a fost întâlnirea cu tinerii şi familiile ținută la Iaşi, vechi oraș şi important centru cultural, răscruce între Occident şi Orient. Un loc care invită să deschidem drumuri pe care să mergem împreună, în bogăția diversităților, într-o libertate care nu taie rădăcinile, ci extrage din ele în mod creativ. Şi această întâlnire a avut caracter marian şi s-a încheiat cu încredințarea tinerilor şi familiilor sfintei Născătoare de Dumnezeu.” Şi la un „pelerin de excepție” au răspuns zecile de mii de pelerini care populează „grădina Maicii Domnului”: oameni de toate vârstele, catolici şi chiar mulți credincioși ortodocși, fără a se lăsa condiționați de diferențele comunitare sau confesionale, tineri, copii, numeroase familii, precum şi bolnavi, nu s-au speriat de vremea mai puțin prielnică; au venit să-l vadă pe urmașul lui Petru, pe Papa Francisc, au venit să-l audă, să se lase surprinși de „surprizele Papei” (care nu au lipsit!), devenind astfel protagoniștii unui eveniment pe care nu l-au visat vreodată, dar pe care l-au trăit cu

maximă intensitate. Era în fond un pelerinaj al credinței şi al fidelității lor față de Papa de la Roma, un pelerinaj interior şi exterior, toţi dând curs invitației „de a merge împreună” sub privirile Maicii Domnului, în a cărei grădină însuși Papa a venit în pelerinaj. Papa Francisc a venit în România „ca un pelerin și frate”, într-o „țară frumoasă și primitoare”, şi a plecat foarte edificat, încărcat cu multe impresii şi amintiri frumoase, pe care deja le-a evocat în câteva rânduri. Iar credincioșii-pelerini au putut să trăiască adevărate momente de har: credința lor puternică i-a făcut să reziste eroic pe ploile torențiale care au fost abundente în timpul vizitei, credincioși care nu s-au speriat nici atunci când i-a lovit grindina. Iar răsplata a fost pe măsură: „minunea” soarelui strălucind din nou pe cer şi în inimi a făcut ca mulțimile să fie mai bucuroase, mai pline de emoții la întâlnirea cu urmașul lui Petru, o întâlnire, o celebrare şi o sărbătoare a credinței, pecetluită în final de apariția curcubeului la plecarea Papei Francisc de pe aeroportul din Sibiu. Şi în final concluzia Papei Francisc: „România este «grădina Maicii Domnului», şi în această întâlnire am putut să-mi dau seama de aceasta, pentru că ea este o mamă care cultivă visurile fiilor, care le păzește speranțele, care aduce bucuria în casă. Este o mamă duioasă şi concretă, care are grijă de noi. Voi sunteți comunitatea vie şi înfloritoare, plină de speranță, pe care o putem oferi mamei. Ei, mamei, să-i consacrăm viitorul tinerilor, al familiilor şi al Bisericii. Mulțumesc!” † Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Fără uimire, credința devine incoloră, o rutină Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Credința este o relație, o întâlnire și sub impulsul iubirii lui Dumnezeu putem comunica, primi și înțelege darurile altora și să le răspundem.

Isus a devenit pâine frântă pentru noi și ne cere să ne dăm pe noi înșine altora, să nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru ceilalți.

Isus ne privește, ne iubește și ne așteaptă. E în întregime inimă și milostivire. Să mergem cu încredere la Isus, Cel care ne iartă mereu.

Prin natura sa, Biserica este în mişcare, nu rămâne sedentară şi liniştită în propriul ţarc. Este deschisă celor mai vaste orizonturi, trimisă să ducă Evanghelia pe străzi şi să ajungă la periferiile umane şi existenţiale. […] Condiţia de peregrin, caracteristica promptitudinii şi capacitatea de a decide nu constau într-o serie de „nu” spuse aspectelor bune şi importante ale vieţii. Însă accentul trebuie pus mai ales pe obiectivul principal: a deveni discipol al lui Cristos. O alegere liberă şi conştientă, făcută din iubire, un răspuns la harul inestimabil al lui Dumnezeu şi nu un mod de a ne promova pe noi înşine. Isus ne doreşte plini de pasiune faţă de El şi faţă de Evanghelie. O pasiune a inimii care se traduce în gesturi concrete de apropiere şi de a le fi alături celor care au nevoie de primire şi îngrijire. (Angelus, 30 iunie 2019)

Isus face lucruri măreţe cu puţinătatea noastră [...]. El nu înfăptuieşte minuni prin acţiuni spectaculoase, ci prin fapte umile, frângând cu propriile mâini, dând, distribuind, împărţind cu ceilalţi. Atotputernicia lui Dumnezeu este smerită, făcută doar din iubire. Iar iubirea face lucruri măreţe prin fapte mici. Euharistia ne învaţă aceasta şi ne transmite mentalitatea lui Dumnezeu. Şi ne face să ne dăruim pe noi înşine altora. Este antidotul împotriva acelui „îmi pare rău, dar nu mă priveşte”, împotriva acelui „nu am timp, nu pot, nu e treaba mea”, împotriva întoarcerii capului în altă parte. […] Puținul tău este mult în ochii lui Isus dacă nu-l ții pentru tine, dacă îl pui în joc. Și tu, pune-te în joc. Și nu ești singur: ai Euharistia, Pâinea drumului, Pâinea lui Isus. (Predica Papei la sărbătoarea Corpus Christi, 23 iunie 2019).

Cerem harul de a ne aminti în fiecare zi că nu suntem uitaţi de Dumnezeu, că suntem fiii Lui iubiţi, unici şi de neînlocuit […]; ne dă forţa de a nu ne da bătuţi în faţa contrarietăţilor vieţii. Pentru a elibera inima de trecutul care revine, de amintirile negative care ne ţin prizonieri, de regretele care ne paralizează, este nevoie de cineva care să ne ajute. Isus [...] nu ne înlătură greutăţile, cum am vrea noi [...] Domnul ni-l dă pe Duhul Sfânt, [...] cel care transformă memoria noastră sclavă în memorie liberă, rănile trecutului în amintiri aducătoare de mântuire. Împlineşte în noi ceea ce a făcut pentru Isus: rănile Sale [...] prin puterea Duhului Sfânt au devenit canale de milostivire, răni luminoase în care străluceşte iubirea lui Dumnezeu, o iubire care ridică, care umple de viaţă. (Predica Papei în duminica Preasfintei Treimi, 16 iunie 2019) IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

O aplicație și o ediție specială

Noi candidați la beatificare

Pentru centenarul nașterii Papei Ioan Paul al II-lea, cotidianul Osservatore Romano a lansat o aplicație pentru a ușura lectura articolelor și o ediție specială.

Congregația pentru Cauzele Sfinților a fost autorizată să promulge noi decrete.

diția specială este dedicată în întregime lui Ioan Paul al II-lea. Aplicația se găsește în Apple Store și Google Play, este gratuită și permite răsfoirea paginilor cotidianului și citirea articolelor. În același timp cu aplicația a fost publicată și o ediție specială cu ocazia centenarului nașterii lui Ioan Paul al II-lea. Această ediție specială conține articole, mărturii și amintiri, precedate de un salut al Papei Francisc. În salutul său, Papa Francisc se îndreaptă către Ioan Paul al II-lea și îi cere mijlocirea

C „ca să rămânem mereu credincioși Evangheliei”, „ca să știm să deschidem porțile lui Cristos”, „ca în aceste vremuri dificile să fim martori ai bucuriei și ai milostivirii” și încheie spunând: „să fim bărbați și femei care merg în certitudinea credinței”. Printre autori se află Patriarhul Bartolomeu, Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin și foști colaboratori ai lui Karol Wojtyła care relatează episoade inedite din viața particulară a acestuia. Se mai găsesc articole semnate de Mihail Gorbaciov și Lech Wałesa, precum și o mărturie a Cardinalului Matteo Zuppi.

inci Slujitori ai lui Dumnezeu au calea deschisă spre beatificare, în urma autorizării acordate pe 5 mai 2020 de Papa Francisc Cardinalului Angelo Becciu, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților. Cei cinci candidați la beatificare sunt: Francesco Caruso, preot din Arhidieceza de Catanzaro-Squillace, Italia (1879-1951); Carmelo De Palma, preot din Arhidieceza de Bari-Bitonto, Italia (1876-1961); Francisco Barrecheguren Montagut, preot din Congregația Preasfântul Mântuitor (1881-1957); Concepción Barrecheguren y García, laică (1905-1927); Matteo Farina, laic (1990-2009).

„Fundația Vaticană Ioan Paul I” Papa Francisc a creat „Fundația Vaticană Ioan Paul I”, în fruntea căreia l-a numit pe Cardinalul Pietro Parolin.

undația are ca scop aprofundarea gândirii și învățăturii Papei Ioan Paul I – Albino Luciani (26 august 1978 – 28 septembrie 1978). Totodată, fundația mai are ca finalitate studierea și răspândirea scrierilor Papei Ioan Paul I. De asemenea, își propune să organizeze congrese, seminare, sesiuni de studiu și să se ocupe de activitatea editorială prin editarea atât a rezultatelor studiilor și cercetărilor proprii, cât și a operelor terțe.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

„Cu inima în palmă” Fragilitate şi abilităţi organizaţionale L’Osservatore Romano, 4-5 mai 2020, p. 6

„P

andemia ne-a făcut să analizăm mai atent tema fragilităţii – arăta într-un interviu din luna mai Francesca Di Maolo, preşedinta Institutului Serafic din Assisi, un centru de sănătate pentru tratamentul şi reabilitarea copiilor şi a tinerilor cu dizabilităţi grave. Nu există viitor dacă nu punem la începutul lui grija faţă de oameni. Niciunul dintre noi nu-şi doreşte decât să stea alături de aceste persoane fragile, aşa cum de fapt şi facem de mai bine de două luni. Dar nu ajunge «să stai»: trebuie «să fii» mereu acolo! În 28 martie ar fi trebuit să ne întâlnim cu Papa chiar aici, în Assisi, pentru evenimentul Economia lui Francisc. Din păcate, n-a mai fost posibil. Dar, pe baza experienţei din aceste săptămâni dificile, am dori să le spunem tinerilor economişti că important e să înveţi să te oferi cu încredere semenilor.” Francesca Di Maolo vorbeşte cu inima în palmă. De când a explodat criza, centrul a devenit, practic, o a doua casă pentru pacienţi. „În prezent avem 80 de rezidenţi. La primele semne ale pandemiei, am anunţat familiile, care ne-au acordat o mare încredere şi o responsabilitate enormă: copiii şi tinerii au rămas aici. Şi asta, în ciuda dificultăţii momentului, e frumos! Păstrăm permanent contactul cu familiile. Am sărbătorit zile de naştere, chiar dacă fără părinţi şi fraţi. Mângâierea familiilor ne-a determinat să nu închidem

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Bătrânii contează

institutul. Asta şi pentru că vreo 30 de copii şi tineri n-ar avea unde să meargă. Şi, aşa, din 24 februarie am stat practic blindaţi aici, împreună cu lucrătorii sanitari, circa 135 de persoane în total. Alţi angajaţi au lucrat de acasă, iar unora le-am dat concediu de odihnă ca să nu intre în şomaj. Per global, totul merge ca pe roate, chiar dacă a trebuit să ajustăm un pic sistemul. Ar fi fost păcat ca toate progresele, toate nivelurile de autonomie atinse cu un asemenea efort de către aceşti copii şi tineri să fie anulate.” Membră a Biroului Naţional de Sănătate al Conferinţei Episcopale Italiene, Di Maolo consideră că „depăşirea crizei înseamnă şi să ştii să te organizezi: voinţa nu-i de ajuns, ci e nevoie şi de o economie bună. Inima şi abilităţile organizaţionale trebuie să meargă împreună.” Traducere şi adaptare de Liana Gehl, după Francesca Di Maolo

La începutul lunii mai, secretarul general ONU António Guterres a lansat un apel internaţional pentru protejarea persoanelor în vârstă, acestea fiind cele mai vulnerabile la efectele pandemiei Covid-19.

„N

u ar trebui să-i tratăm pe bătrâni ca şi cum ar fi invizibili sau neputincioşi. Mulţi bătrâni continuă să lucreze, să aibă o viaţă de familie activă şi să se îngrijească de cei dragi. Vocea experienţei şi leadershipul lor contează.” Dincolo de impactul imediat asupra sănătăţii, a adăugat secretarul ONU, pe termen lung „urmările pandemiei îi expun pe vârstnici şi la un risc mai mare de sărăcie, discriminare şi izolare”. (OR, 4-5 mai 2020, p. 1) IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENT

B ARHID IECEZA DE ALBA IULIA

D IE CE Predeal

D I TI EC M EZ IȘ A O D AR E A

Brezoi

Târgu Jiu Rovinari Mătăsari Motru

Târgoviște

Pitești

BUC. S.

Slatina

1 Decembrie

DJ Caracal

Romanu

BRĂILA

Slobozia

Tulcea

Greci

Urziceni

BUC.N.

Călărași

Malcoci

Sulina

Mihail Kogălniceanu

Nistorești Pantelimon Gălbiori

Fetești

A IN

Măcin

Țepeș Vodă

Buzău

Ploiești II

CRAIOVA

Filipești de Pădure

PLOIEȘTI

Izvoru Rece

UCR Râmnicu Sărat

Sinaia Câmpina Pucioasa

Mioveni

Drobeta Turnu Severin

Azuga

Curtea de Argeș

Râmnicu Vâlcea

ZA D E IA ȘI

Nehoiu

Câmpulung Muscel

Năvodari Oituz

Cernavodă Medgidia Tortoman

Giurgiu

Lumina

CONSTANȚA

Constanța II

Techirghiol

Chirnogeni Mangalia

Smârdioasa

MOMENT ANIVERSAR 137 de ani de la înființarea ArhidiecezeI Cu ocazia aniversării a 137 de ani de la înființarea Arhidiecezei Romano-Catolice de București, la 27 aprilie, s-a celebrat o Sfântă Liturghie solemnă, în Catedrala Sf. Iosif, pentru a-i aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru tot ce a dăruit Bisericii locale în acești ani de existență. Înaintea acestei celebrări, ÎPS Aurel Percă a adresat o scrisoare circulară pentru a marca această aniversare.

e data de 27 aprilie a avut loc o celebrare liturgică, desfășurată în absența credincioșilor și a unei participări numeroase din partea preoților, din cauza condițiilor impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus. În cadrul acestei celebrări a fost evocată aniversarea a 137 de ani de la înființarea Arhidiecezei Romano-Catolice de București. În omilia rostită cu această ocazie, ÎPS Aurel Percă, 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

Arhiepiscop Mitropolit de București, a precizat: „În istorie, Biserica a întâmpinat greutăți din toate părțile. Valuri pustiitoare au izbit în barca Bisericii; obstacole inimaginabile i-au ieşit în cale: persecuţii, tiranii, ideologii materialiste şi ateiste, decrete ucigătoare, legi diabolice şi potrivnice, lagăre şi închisori pentru trup şi pentru suflet. Peste toate acestea însă au răsunat şi răsună cuvintele celui Înviat: Nu vă temeţi! Încredeţi-vă, eu am biruit lumea!

iserica Catolică din Țara Românească a avut în decursul veacurilor o istorie destul de sinuoasă. Condițiile în care s-au aflat credincioșii catolici, situația misionarilor care au venit secole de-a rândul pentru a păstra și cultiva sămânța credinței, au făcut să existe mai multe forme de administrare teritorială a minorității catolice din această zonă geografică. La acestea se mai adaugă și contextul politic, care de multe ori a fost nefavorabil catolicilor. Cu toate acestea, au fost numeroși episcopi și preoți care s-au angajat cu mari jertfe ca această credință catolică să se mențină în rândul populației autohtone și să fie transmisă generațiilor viitoare.

Porţile iadului nu o vor birui! Şi toate au trecut, iar Biserica a mers şi merge mai departe.” De asemenea, a subliniat importanța activității misionarilor „care au predicat Evanghelia pe aceste meleaguri chiar de la începuturile creștinismului”, iar Cristos Domnul a făcut ca aceasta „să fie rodnică şi ca noi astăzi să ne bucurăm de o formă de organizare bisericească, canonică, numită şi Biserica locală, în care ne aflăm cu toţii, episcopi, preoţi, călugări şi călugărițe, credincioși – bărbați şi femei, persoane în vârstă, tineri şi copii –, ne aflăm ca într-o «bărcuță» avându-l cu noi pe Isus, Păstorul cel bun”. Înalt Preasfinția Sa a adresat o invitație la reflecție referinduse la trecutul Arhidiecezei, către care să ne îndreptăm cu „adâncă

FOCUS

recunoștință”, la prezentul ei, „manifestând pasiune pentru ea”, și la viitorul ei, „încrezându-ne că Dumnezeu ne va rândui timpuri frumoase și perspective înalte pentru Arhidieceză”. Îndemnând la recunoștință pentru trecut, ÎPS Aurel Percă a spus: „Făcând bilanțul celor 137 de ani de la întemeierea Arhiepiscopiei de București şi al tuturor momentelor trăite pe acest binecuvântat pământ al Dobrogei şi al Ţării Românești – de la prezența primelor elemente creștine în primele secole ale erei noastre creștine şi până la forma organizată a vieții bisericești, marcată prin înființarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București în anul 1883, şi apoi la evoluția ei ulterioară – constatăm o mulțime de lumini, de realizări, de bucurii sufletești, dar şi de sacrificii, de încercări, de suferințe şi împliniri, care au fost sau nu notate în cronicile vremii, dar sigur ele s-au înscris în cartea vieții pe care o cunoaște bunul Dumnezeu.” Și în continuare a precizat: „Dacă urmărim firul istoriei, care s-a desfășurat de la prezența primilor creștini în ținuturile Dobrogei până la formele premergătoare de organizare prin Vicariatul apostolic de Sardica (Sofia) sau de Nicopolis, culminând cu actul de ridicare la rang de Arhiepiscopie în anul 1883, la 27 aprilie, prin Bula Praecipuum munus a Papei Leon al XIII-lea, avându-l ca prim arhiepiscop pe Mons. Ignazio Felice Paoli, sămânța Cuvântului şi a Evangheliei a ajuns să aducă atâtea roade în mijlocul poporului din regiunile cunoscute generic ca Țara Românească şi Dobrogea.” Mai departe a arătat că „fără înaintașii noștri, localnici sau veniți din alte părţi, fără munca, jertfa şi dăruirea apostolilor, care au pornit de la Ierusalim din Cenacol, fără sacrificiul misionarilor

şi al vajnicilor voievozi, regi, principi şi fără iubirea străbunilor noştri, care au știut să apere credința şi să o transmită odată cu darul vieții, noi n-am fi fost astăzi aici, constituiți, ce-i drept, după planul lui Dumnezeu, în structuri bisericești bine așezate şi ocrotite de întemeietorul ei prin Duhul său Sfânt”. Referindu-se la prezentul Arhidiecezei, Înalt Preasfinția Sa a spus: „Noi suntem astăzi beneficiarii muncii tuturor păstorilor şi ierarhilor care de-a lungul timpului s-au trudit în această mare vie a Domnului, care este Arhidieceza de Bucureşti. (...) Cu moștenirea şi valorile pe care le-am primit de la predecesorii noștri, nu ne rămâne decât să ne împlinim datoria cu pasiune şi totală dăruire, pentru a fi cu adevărat la înălțimea înaintașilor noștri, trăind cu pasiune astăzi credința şi făcând-o să rodească în mijlocul lumii de astăzi. Fiecare preot, fiecare persoană consacrată într-un institut sau ordin călugăresc, fiecare creștin, indiferent de vârstă, stare socială, îşi are locul propriu în Biserica locală, în propria comunitate parohială, şi acolo se continuă lucrarea de «zidire şi desăvârșire» a Trupului Mistic al lui Cristos, Biserica.” Privind spre viitor, ÎPS Aurel Percă a făcut legătura cu „trecutul nostru valoros”, spunând că trebuie „să continuăm cu multă pasiune pastorală grija faţă de credincioșii care alcătuiesc poporul sfânt al lui Dumnezeu pe aceste meleaguri, să intensificăm inițiativele pastorale pentru promovarea şi apărarea familiei, să manifestăm o grijă deosebită faţă de copiii şi tinerii noștri, adevărate speranțe şi viitorul atât al Bisericii, cât şi al societăţii, să încurajăm învățământul catolic, să ne «acordăm» personal cu noile perspective ale Bisericii în lumea contemporană”.

Arhiepiscopii Arhidiecezei Romano-Catolice de București Ignazio Felice Paoli, CP 1883 – 1885 Paolo Giuseppe Palma, CP 1885 – 1892 Otto Zardetti, OSB 1894 – 1895 Francisc Xaveriu von Hornstein 1896 – 1905 Raymund Netzhammer, OSB 1905 – 1924 Alexandru Theodor Cisar 1925 – 1949 Ioan Robu 1990 – 2019 Aurel Percă 2019 –

În încheiere, Mons. Aurel Percă i-a mulțumit lui Dumnezeu „pentru devotamentul atâtor ierarhi – arhiepiscopi, episcopi –, preoţi, călugări şi călugăriţe, credincioşi, care și-au dăruit viaţa şi binele Arhiepiscopiei de Bucureşti, rugându-l pe Dumnezeu să răsplătească cu fericirea veşnică pe toţi cei care au trecut înaintea noastră cu semnul credinţei”. De asemenea, a adresat „un pios gând de recunoștință Înalt Preasfințitului Ioan Robu, pentru munca depusă timp de 37 de ani în fruntea Arhidiecezei”. Sursa: www.angelus.com.ro IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENT

Ziua Internațională a Asistentului Medical Pe 12 mai s-a celebrat Ziua Internațională a Asistentului Medical. Cu această ocazie, Papa Francisc a adresat un mesaj asistenților medicali. Anul 2020 este și Anul Internațional al Asistentului Medical și al Moașelor stabilit de Organizația Mondială a Sănătății.

n mesajul său, Papa Francisc spune că „în acest moment istoric, marcat de urgenţa sanitară mondială provocată de pandemia Covid-19, am redescoperit cât de fundamentală este importanţa pe care o are rolul asistentului medical, dar şi cel al moaşei”. Despre asistenții medicali afirmă că „sunt bărbaţi şi femei care au ales să răspundă «da» unei vocaţii deosebite: aceea de a fi buni samariteni care iau asupra lor viaţa şi rănile aproapelui. Păzitori 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

şi slujitori ai vieţii, în timp ce administrează terapiile necesare, insuflă curaj, speranţă şi încredere.” Adresându-se asistenților medicali, i-a îndemnat ca „responsabilitatea morală să conducă profesionalismul vostru, care nu se reduce la cunoştinţele ştiinţifico-teoretice, ci este luminată constant de relaţia umană şi umanizatoare cu bolnavul”. Și a continuat: „Voi – şi mă gândesc şi la moaşe – sunteţi aproape de persoane în momentele cruciale ale existenţei lor, pentru a le ajuta să depăşească

iua Internațională a Asistentului Medical, instituită în 1974 la inițiativa Consiliului Internațional al Asistenților Medicali, se celebrează în fiecare an pe 12 mai, când este ziua de naștere a lui Florence Nightingale (12 mai 1820 – 13 august 1910). Numele ei a devenit sinonim cu profesia de asistent medical și un simbol al acesteia. Aflată pe frontul războiului din Crimeea, s-a implicat în îngrijirea răniților, activitatea ei și a celor 38 de femei formate de ea fiind foarte apreciată de guvernul britanic și de medicii vremii. Florence Nightingale a deschis prima școală pentru asistente medicale pe lângă spitalul „Saint Thomas” din Londra (1860). În noiembrie 1907, a devenit prima femeie din Marea Britanie recompensată cu Medalia de Merit.

situaţiile mai traumatice. Uneori vă aflaţi alături de ele în timp ce mor, dând întărire şi alinare în ultimele clipe. Mulţumesc pentru această slujire a voastră adusă omenirii!” Adresându-se responsabililor naţiunilor din toată lumea, le-a recomandat „să investească în sănătate ca bun comun primar, potenţând structurile şi angajând mai mulţi asistenţi, aşa încât să garanteze tuturor o îngrijire corespunzătoare, respectând demnitatea fiecărei persoane”. Papa Francisc a adresat un cuvânt și moaşelor, arătând că munca lor „este una dintre cele mai nobile care există, fiind dedicată direct în slujba vieţii şi a maternităţii”. Și a încheiat cu speranța „ca această zi să pună în centru demnitatea muncii voastre, în folosul sănătăţii întregii societăţi”.

FOCUS Conferinţa Episcopilor Catolici din România

Semnal de alarmă Scrisoare deschisă a Comisiei de Învățământ din cadrul CER Conferinţa Episcopilor Catolici din România (CER), prin Comisia de Învăţământ, trage un semnal de alarmă după modificarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prin Legea 45/3.04.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 287/6.04.2020.

Scrisoare deschisă omisia pentru Învăţământ din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER) a luat act de modificarea făcută de Parlamentul României la Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prin Legea 45/3.04.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 287/6.04.2020. Între modificările aduse Legii 272/ 2004 se stipulează şi obligativitatea implementării de ore de educaţie sexuală pentru copii, în cadrul unor programe privind viaţa şi sănătatea lor.

Considerăm că: 1. o astfel de modificare ar fi presupus o consultare prealabilă cu toţi factorii sociali implicaţi în elaborarea de programe de sănătate şi de educaţie, între care se află şi Biserica. Ea are competenţa şi obligaţia morală de a se exprima asupra (conţinutului) acestui tip de educaţie. 2. obligativitatea orelor de educaţie sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinţilor – garantate de Constituţia României şi de legi, precum Legea 272/2004 – de a decide oportunitatea şi modalitatea ţinerii

egea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, din 5 martie 2014, se modifică și se completează la articolul 46 alineatul (3), litera i): Organele de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale, precum și orice alte instituții publice sau private cu atribuții în domeniul sănătății și în domeniul educației sunt obligate să adopte, în condițiile legii, toate măsurile necesare pentru derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.

unor astfel de cursuri. Părinţii sunt, în fond, primii responsabili de educaţia copiilor lor. Prin urmare, numai la cererea lor şi respectându-se principiile moral-religioase ale acestora, şcoala le poate pune la dispoziţie astfel de cursuri. 3. aceste ore de educaţie sexuală trebuie să aibă un caracter opţional, iar pentru a participa la ele, părinţii să-şi dea acordul scris pentru fiecare copil în parte. Sperăm ca demersul nostru să fie primit cu bunăvoinţă de responsabilii care şi-au asumat promovarea de politici în favoarea sănătăţii fizice, psihice şi morale a copiilor şi tinerilor din ţara noastră. ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit, preşedinte al Comisiei de Învăţământ în Conferinţa Episcopilor din România IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

București

EVENIMENT Pe data de 23 mai s-a sărbătorit Ziua Copilăriei Misionare Pontificale la nivel național. Copiii care au ales să depună adeziunea au făcut acest lucru on-line, în cadrul unei Sfinte Liturghii celebrate de Pr. Eugen Blaj, director național al Operelor Misionare Pontificale. București

Requiem

Pe 1 mai 2020, la Catedrala Sfântul Iosif, a fost celebrată o Sfântă Liturghie cu Requiem pentru odihna sufletului Marelui Maestru al Ordinului de Malta, Fra’ Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto. București

Vocație

Cu ocazia Zilei Mondiale a Vocațiilor, Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului a propus o Săptămână a Vocației, desfășurată pe pagina de Facebook a centrului, unde s-a postat în fiecare zi un filmuleț în care s-a făcut auzită o voce a vocației la viața consacrată, la viața de familie sau la o meserie.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

Chemare la post și rugăciune

NUMIRE

ÎPS Aurel Percă a adresat o chemare tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor.

crisoarea circulară se constituie ca un răspuns la invitația lansată de Papa Francisc la post și rugăciune în ziua de 14 mai pentru a cere sfârșitul pandemiei de coronavirus. Sfântul Părinte a anunțat duminică, 3 mai, la rugăciunea Regina coeli, că a acceptat „propunerea Înaltului Comitet pentru Fraternitatea Umană, pentru ca la 14 mai, credincioși din toate religiile să se unească spiritual într-o zi de rugăciune și post, pentru a-l implora pe Dumnezeu să ajute omenirea să depășească pandemia de coronavirus”. De asemenea, i-a invitat pe toți credincioșii din diferite tradiții să se roage, să postească și să facă fapte de caritate. În scrisoarea circulară, ÎPS Aurel Percă spune: „Răspundem și noi chemării Sfântului Părinte și ne vom uni cu postul nostru și rugăciunile noastre speciale, în ziua de 14 mai, pentru a implora de la Dumnezeu ieșirea din situația de pandemie.”

Un nou purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București.

e 23 aprilie, ÎPS Aurel Percă l-a numit pe Pr. dr. Tarciziu-Hristofor Șerban în oficiul de purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. Totodată, a încetat oficiul de purtător de cuvânt al ARCB al Pr. Francisc Doboș. Pr. Tarciziu-Hristofor Șerban s-a născut la 1 ianuarie 1962 la Bacău. A absolvit Institutul Teologic în anul 1989 și a fost hirotonit preot la data de 25 iunie 1989 la Iaşi. În prezent predă științe biblice la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității București şi colaborează ca preot la Parohia Catedralei Sfântul Iosif din București.

Noi organisme arhidiecezane Înalt Preasfinția Sa Aurel Percă a instituit vineri, 1 mai, prin decrete arhiepiscopale, un consiliu episcopal și cinci oficii pastorale.

cont de reglementările Dreptului Canonic, ÎPS Aurel Percă a instituit acesȚ inând te noi organisme al căror scop este buna desfășurare a activităților pastorale și coordonarea și promovarea inițiativelor pastorale la nivel arhidiecezan. Cele cinci Oficii pastorale sunt: Oficiul pentru evanghelizare și pastorație biblică; Oficiul pentru cateheză; Oficiul pentru pastorația liturgică și sacramente; Oficiul pentru pastorala vocațională și Oficiul pentru cultură, artă sacră și patrimoniu bisericesc.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

14 ani de la întronizare Anul acesta se împlinesc 14 ani de la întronizarea mitropolitului Lucian Mureșan ca prim Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite.

solidaritate Centrul Social „Maria Ward” a donat 26 tone de alimente şi produse sanitare şi de igienă pentru copii şi bătrâni.

entrul Social „Maria Ward” din Rădăuți a ajutat peste 400 de copii din peste 150 de familii vulnerabile şi mai mult de 250 de bătrâni, inclusiv din căminele pentru persoane vârstnice din Bogdăneşti, Suceviţa şi Solca şi copiii de la școala specială „Sfântul Stelian” Rădăuţi, aşezământul „Sfântul Leontie” Rădăuţi, casa de tip familial „Universul Copiilor” Rădăuţi. Au fost donate aproximativ 26 tone de alimente, produse sanitare şi de igienă, medicamente şi produse pentru bebeluşi, către beneficiari din 14 localităţi din judeţul Suceava. (sursa: ercis.ro)

ii de credincioşi şi sute de preoţi şi prelaţi au participat în 30 aprilie 2006, la Blaj, cu ocazia proclamării solemne a înălțării în rang a Bisericii Române Unite. Prin două bule speciale, Papa Benedict al XVI-lea a ridicat scaunul mitropolitan de la Blaj la rang de Arhiepiscopie Majoră, iar mitropolitul greco-catolic Lucian Mureșan a fost înălțat la treapta de Arhiepiscop Major. „Prin scrisorile Noastre, printre care una cu titlul «Ad totius Dominici gregis», am declarat Biserica voastră Biserică Arhiepiscopală Majoră. N-am pregetat să acordăm această demnitate şi Întâistătătorului ei, spre a duce mai departe statutul acesteia. Prin

urmare (…), din deplinătatea puterii Noastre apostolice, te orânduim şi te aşezăm Arhiepiscop Major de Alba Iulia şi Făgăraş al Românilor, cu toate obligaţiile şi drepturile cuvenite acestei demnităţi, după canoanele şi rânduielile Bisericilor Răsăritene.” (sursa: bisericaromanaunita.ro)

Polonia

Singapore

Danemarca

„Mulțumesc, Ioan Paul al II-lea”

Căsătorii online

Biblia politic corectă

Este o inițiativă mondială încurajată de episcopii din Polonia și asociată centenarului nașterii lui Karol Wojtyła, care s-a desfășurat pe 18 mai. Conferința Episcopală din Polonia i-a încurajat pe internauți să publice conținuturi prin care să-i mulțumească Sfântului Ioan Paul al II-lea cu haștagul #ThankYouJohnPaul2. În acest mod s-a vorbit tinerei generații care este prezentă în rețelele sociale despre Ioan Paul al II-lea, considerat primul „Papă al webului”.

Biserica din Singapore se opune căsătoriilor religioase online. Biserica amintește faptul că o căsătorie nu este valabilă decât în prezența fizică a preotului, a mirilor și a martorilor. Această reacție a Bisericii a avut loc după ce a fost promulgată, la 5 mai, de către orașul-stat o lege temporară prin care sunt autorizate căsătoriile civile prin legătură video între miri, ofițeri civili și martori. Biserica nu va celebra și nici nu va înregistra căsătorii online.

Societatea Biblică Daneză, legată de luterani, a publicat o traducere integrală a Bibliei înlocuind de multe ori cuvântul „Israel” cu „noi”. Motivul invocat de Societatea Biblică Daneză ar fi acela că „cititorul mediu” nu ar înțelege. De asemenea, au fost schimbate și cuvinte precum „păcat”, „har”, „milostivire”, „legământ”. Adevărul este edulcorat pentru a face pe plac ideologiei dominante. Deja o traducere anterioară a Noului Testament operase o înlocuire asemănătoare. IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate statui

Biserica Franceză, București

Cu brațele și Inima deschise Secretul statuii Mântuitorului de la Biserica Franceză din București

ei care au trecut pragul Bisericii Franceze (SacréCœur) din București au avut ocazia să se roage în fața unei frumoase statui a Preasfintei Inimi a lui Isus. Punct focal al micuței biserici, reprezentarea Mântuitorului de pe altar, cu Inima vizibilă pe piept, cu brațele deschise într-o chemare către lumea întreagă, este cea în fața căreia Fericitul Vladimir Ghika a oferit adesea Sfânta Liturghie. Este cunoscut faptul că Monseniorul avea o devoțiune specială către Preasfânta Inimă a lui Isus, el fiind cel care a purtat stindardul catolicilor din România la pelerinajul din martie 1917 de la Paray-leMonial – locul unde Isus i s-a arătat Sfintei Margareta-Maria Alacoque, cerându-i răspândirea cultului Preasfintei sale Inimi. Tot în albumul de poeme și gravuri Les intermèdes 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

Text: Viviana Dimcev

de Talloires, Vladimir Ghika dedică o poezie Preasfintei Inimi. Nu e de mirare că acesta este hramul bisericii construite în 1930 de „Fiicele Carității Sfântului Vincențiu de Paul” – aduse de Monsenior în București – lângă Institutul de Caritate, cunoscut azi ca Spitalul Parhon. Această reprezentare a Mântuitorului cu brațele deschise îmbrățișând întregul univers se datorează unei umile mame de familie din Franța. Édith Royer (1841-1924) a avut o viață spirituală bogată încă din copilărie; deși se gândea să intre într-o mănăstire, în cele din urmă, la insistența familiei și a duhovnicului, s-a căsătorit cu Charles Royer în 1860 și a avut 4 fiice. Începând din 1870, Édith a beneficiat de niște haruri extraordinare: viziuni ale Mântuitorului, care îi arată Inima sa Preasfântă, întocmai precum

Sfintei Margareta-Maria Alacoque. De altfel, Édith a avut și o apariție a Sfintei, în 1872, chiar la Paray-leMonial, care i-a confirmat că misiunea ei era de a face cunoscută Preasfânta Inimă a lui Isus. Unul dintre mijloacele prin care Édith a făcut acest lucru a fost să-i propună Episcopului de Dijon fondarea unei Asociații de rugăciune și penitență, care după mai mulți ani va fi aprobată de Biserică și se va afilia Bazilicii Sacré-Cœur din Montmartre, pe atunci în construcție. În tot acest timp, Episcopul, la cererea lui Édith, a păstrat secret numele vizionarei și al confesorului acesteia, originile Asociației fiind revelate doar în 1928, după moartea lui Édith. Vizionara a trăit până la vârsta de 83 de ani în același anonimat umil. În ultima parte a vieții, după moartea soțului, a încercat să intre într-o mănăstire de călugărițe bernardine, dar din cauza sănătății fragile, a trebuit să revină în sânul familiei, unde a și murit, în 1924. În 22 iunie 1873, chiar în solemnitatea Preasfintei Inimi, Édith îl vede pe Isus stând în picioare, cu brațele întinse; pe piept strălucește Inima Preasfântă. La cererea Mântuitorului de a face o reprezentare după această viziune, Édith se teme să propună o altă imagine a Preasfintei Inimi decât cea de la Paray-le-Monial. O altă viziune a Sfintei MargaretaMaria rezolvă această dificultate; Édith înțelege că în reprezentarea de la Paray-le-Monial, Isus își revelează Inima, arătând-o cu mâna – acesta fiind începutul răspândirii devoțiunii – în timp ce imaginea Preasfintei Inimi în care Mântuitorul are brațele întinse corespunde unui alt scop, fiind ca un răspuns la chemarea Bisericii sale: „M-ați chemat, iată-mă! Sunt Eu, cu Inima arzând de iubire pentru voi.”

Biserică și societate

Apariția a avut loc de mai multe ori, fiind asemănătoare cu scena Schimbării la Față: o lumină orbitoare, veșminte albe, luminoase. „Prima dată când l-am văzut, în 1873, scria Édith, aproape nu am îndrăznit să-l privesc, dar mi-a apărut și în 25 și 26 mai 1875, în același mod, chiar și mai strălucitor. Am fost atrasă să-l privesc chiar fără voia mea și am văzut că plângea... Privirile îi erau ațintite asupra lumii cu o expresie inexprimabilă de tristețe, de iubire, de dorință. Îmi lipsesc cuvintele, nu pot să mă gândesc la asta fără să mi se topească inima. O, dacă lumea ar putea să-l vadă, cum ar alerga la El.” Édith nu reușește să descrie chipul lui Isus: „E de o frumusețe cum nu se poate vedea pe pământ. Sunt neputincioasă să exprim maiestatea, frumusețea, bunătatea, compasiunea, iubirea, tandrețea sa. Trăsătura dominantă, cred, este iubirea și un fel de expresie care imploră, pe care nu pot s-o redau, dar care ar face inimile să se topească dacă ar putea-o vedea. O, dacă aș putea exprima tot ce mi-a arătat El despre iubirea lui, despre dorința lui de a ne mântui, de a se oferi, de a se dărui. Dacă lumea l-ar cunoaște, cum l-ar iubi!” „Totul era alb, strălucitor precum zăpada. În mijlocul pieptului său, ca un focar arzător, vedeam Inima strălucind – aș fi vrut să spun ca soarele, și totuși, o puteam distinge foarte bine, nu mă orbea. Razele de lumină se răspândeau... de acolo se revărsau flăcări pentru a îmbrățișa inimile, pentru a înteți focul pe care El a venit să-l aprindă pe pământ. Brațele erau deschise, dar mai puțin întinse decât pe cruce, pentru a ne aminti răstignirea și, în același timp, ca să ne atragă cu tandrețea unui tată, a unui Mântuitor...” Viziunea era întregită de instrumentele Pătimirii, așezate la picioarele lui Isus. Astfel, cu iubirea

Mântuitorului se unește amintirea suferințelor și a morții sale. De altfel, Édith scria: „Devoțiunea la Preasfânta Inimă a lui Isus nu este o practică evlavioasă care se adaugă la alte practici evlavioase. Este întreaga viață îmbrățișată de iubirea divină.” Treptat, această reprezentare a lui Isus cu brațele deschise și Inima vizibilă pe piept se răspândește, pornind, cel mai probabil, de la Bazilica Sacré-Cœur din Montmartre, de care era legată și Asociația de rugăciune și penitență fondată în urma viziunilor lui Édith, ridicată de Papa Leon al XIII-lea în 1894 la rang de Arhiconfrerie Universală. O astfel de statuie apare pe o carte poștală de la începutul secolului al XX-lea, când Bazilica nu era încă finalizată. Următoarele decenii cunosc o răspândire mondială a acestei reprezentări, unele din ele devenind celebre: în 1923 este inaugurat

mozaicul din Bazilica Sacré-Cœur din Montmartre; între 1922-1931, faimoasa statuie a lui Isus de la Rio de Janeiro; Barcelona este străjuită tot de o astfel de statuie ce încununează biserica Sagrat Cor de pe muntele Tibidabo. Mai puțin celebră, dar nu mai puțin expresivă, statuia Preasfintei Inimi de la Biserica Franceză se încadrează în aceeași perioadă, cu un detaliu interesant: la picioarele lui Isus apar și simbolurile Pătimirii, întocmai ca în viziunea lui Édith Royer. „Brațele deschise ale Divinului Învățător, scria ea, ne invită să ne unim suferința noastră cu a lui, arătându-ne, în același timp, Preotul etern, Victima Euharistică... Cristos viu în Biserica lui și invitând pe membrele sale să participe la jertfa Lui.” (Textul preia informații din articolul Édith Royer, Apôtre du Sacré-Cœur (1841-1924) de Paulette Leblanc)

Devoțiunea la Preasfânta Inimă a lui Isus Repere cronologice din prima jumătate a secolului al XX-lea 11 iunie 1899 – Consacrarea omenirii la Preasfânta Inimă a lui Isus de către Papa Leon al XIII-lea 1907 – Papa Pius al X-lea binecuvântează Opera de întronare a Preasfintei Inimi în familii a Pr. Mateo Crawley-Boevey 16 octombrie 1919 – Bazilica Sacré-Cœur din Montmartre, Consacrarea Bazilicii la sfârșitul sec. al XIX-lea Sacré-Cœur din Montmartre 1928 – Papa Pius al XI-lea publică Enciclica Miserentissimus Redemptor, care insistă asupra datoriei de a aduce ispășire față de Preasfânta Inimă a lui Isus 1956 – Papa Pius al XII-lea publică Enciclica Haurietis Aquas, dedicată devoțiunii la Preasfânta Inimă a lui Isus.

IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate doctrină socială - docat

ransmiterea cunoștințelor și educarea copiilor nu pot fi înlocuite nici de grădinițe, nici de școli și nici de alte grupări sociale, dar aceste instituții pot fi un sprijin foarte bun și o completare utilă a educației părintești (DOCAT 133).

O familie sănătoasă, o societate sănătoasă Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

ristotel în lucrarea sa Politica și-a exprimat celebra sintagmă referitoare la om: acesta este un „animal social, născut nu numai pentru a trăi o existență biologică, ci și pentru bine și pentru fericire”. Și noi, urmând această lucrare a Bisericii – DOCAT – am văzut clar că Dumnezeu nu dorește ca omul să trăiască singur, El ne-a creat ca ființe comunitare. Prima comunitate dorită și sfințită de însuși Creatorul este familia, Biserica numind-o prima și cea mai importantă comunitate naturală. Sfânta Scriptură se exprimă clar în ceea ce privește responsabilitatea părinților față de copii, și anume transmiterea experiențelor lor de iubire și fidelitate față de Dumnezeu și comunicarea celor mai importante învățături ale vieții... „Viața părinților este cartea 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

în care citesc copiii”, afirma Sfântul Augustin. Prezența persoanelor mai în vârstă în familie este o povară? Poate părea astfel, dar rolul lor este nemărginit. Ele sunt un exemplu de legătură dintre generații și datorită bogatei lor experiențe pot contribui decisiv la bunul mers al familiei și al societății în general: „scoateți din lume experiența și puterea de judecată a oamenilor de peste 50 de ani și nu va mai rămâne suficient ca să-i asigurați continuitatea”, spunea Henry Ford. Capitolul al cincilea al acestui document – DOCAT – pe care noi îl parcurgem continuă cu multe puncte importante cum ar fi căsătoria – comunitatea formată dintr-un bărbat și o femeie, orânduită spre extindere la o familie cu copii; protecția specială ce trebuie acordată acestor copii; situația tristă în care soții nu pot avea propriii copii.

Este de o deosebită importanță ca societatea, precum și statul, să recunoască familiei rolul ei special și central și, din acest motiv, să o apere și să o sprijine în unicitatea ei. Când este vorba de ocrotire și sprijinire a familiei din partea statului, ar fi inadmisibil ca societatea sau statul, eventual din motive economice sau ideologice, să preia îndatoririle sale primordiale (cf. DOCAT 132). Ținând cont de principiul subsidiarității, de exemplu, nu poate fi de datoria statului să ia de la părinți obligația de a-i educa pe copii, pentru că aceasta este una dintre datoriile lor primordiale... Transmiterea cunoștințelor și educarea copiilor nu pot fi înlocuite nici de grădinițe, nici de școli și nici de alte grupări sociale, dar aceste instituții pot fi un sprijin foarte bun și o completare utilă a educației părintești (DOCAT 133). În concluzie, familia trebuie ocrotită și ajutată tocmai pentru că prin ea este asigurată supraviețuirea societății, iar o societate poate reuși numai dacă le merge bine membrilor individuali ai societății.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Cum adică „nimic nu va mai fi la fel”?!

„90/10”

ine ne-am regăsit, drag tânăr cititor! Cum îți mai merge? Sper că bine. Tocmai am încheiat luna mai, o lună în care ne-am îndreptat atenția spre Maria, mama noastră cerească, către care am privit cu speranță pentru a-i cere să îndepărteze de la noi pandemia ce ne-a dat multe planuri peste cap. Cu siguranță, Maria a privit la rugăciunile noastre și cred că și acum continuă să ceară pentru noi, mai mult decât îndepărtarea acestui virus, ca noi să găsim forța să ne facem partea noastră și să fim docili la ceea Dumnezeu dorește să ne transmită. Am început luna iunie, pe care aș numi-o luna inimilor. Aceasta, deoarece Biserica ne îndeamnă să privim, docili, către două Inimi deosebite: a lui Isus (19 iunie) și a Mariei (20 iunie). Astfel, suntem invitați să reflectăm și asupra inimii personale, pentru a observa cât de mult reușește să li se asemene. Față de aceeași inimă suntem responsabili cu privire la modul cum o animăm, cât de mult îi permitem să iubească.

TINERII ÎNTREABĂ

În privința aceasta, cred că ne-ar ajuta principiul lui Stephen Covey „90/10”: 10% din viață reprezintă ceea ce nu putem controla, dar ni se întâmplă, iar 90% este rezultatul reacțiilor noastre. Nu putem controla apariția ceții, când cineva ne „taie” fața la semafor, întârzierea unei decolări, dar putem controla cum să gestionăm o situație conflictuală, un gest din partea aproapelui, cum începem și încheiem o zi etc., pentru că în fața ultimelor trei exemple avem de ales. Iar procentul este de 90%!!! Așadar, cred că între rațiune și inimă trebuie să fie o corespondență directă, să nu le gestionăm separat, să le conectăm într-un fel și astfel să le animăm corect pe fiecare. Parafrazând cuvintele lui Creangă din Amintiri din copilărie, „dacă-i copil, să se joace, dacă-i popă, să citească!”, aș spune: dacă-i minte, să gândească, dacă-i inimă, să iubească! Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Domnul eliberează și vindecă inima, dacă îl invocăm cu umilință și încredere. Papa Francisc

ud frecvent în această perioadă, la știri, „nimic nu va mai fi la fel ca înainte!”. Mi se pare că felul acesta de a spune lucrurile hrăneşte un gen de anxietate şi de frică. Să nu uităm că noi suntem mereu pe un drum de schimbare de la o zi la alta. Oricum, noi nu mai suntem nici cei de anul trecut şi nici cei de acum doi ani. Trăim mereu într-o schimbare fizică, psihică, emoţională, spirituală. Adică evoluăm şi creştem influenţaţi de ceea ce trăim sau de ceea ce ne dorim. Mi se pare mai potrivit să spunem că lucrurile vor sta diferit şi fiecare va resimţi schimbarea în felul său personal, aşa cum fiecare a trăit izolarea în felul său. Să ne gândim mai degrabă ce putem face noi pentru a trăi această schimbare cât mai potrivit: cum să fiu mai creativ cu studiul, sau cu timpul, cum să fiu mai pozitiv cu gândurile mele, cum să am mai multă grijă de creaţie, cum să-i apreciez mai mult pe cei dragi pe care nu i-am putut vedea atâta vreme, cum să trăiesc cu mai puţin. Sr. Gabriela Lungu FCJ

IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR Christus vivit

Semnele timpurilor

ontinuăm și în această lună cu lectura din Christus vivit, privind, prin ochii Bisericii, la semnele timpurilor (art. 39-42): „«Dacă pentru mulţi tineri Dumnezeu, religia şi Biserica par cuvinte goale, ei sunt sensibili la figura lui Isus, când este prezentată în mod atrăgător şi eficace». Pentru aceasta este nevoie ca Biserica (...) să-l reflecte mai ales pe Isus Cristos. Asta presupune să recunoască în mod umil că unele lucruri concrete trebuie să se schimbe, şi în acest scop are nevoie să primească şi viziunea şi chiar şi criticile tinerilor. La Sinod s-a recunoscut că «un număr consistent de tineri, din cele mai diferite motive, nu cer nimic Bisericii pentru că n-o consideră semnificativă pentru existenţa lor. Ba chiar unii cer în mod expres să fie lăsaţi în pace, pentru că simt prezenţa sa ca deranjantă şi chiar iritantă. Această cerere nu se naşte adesea dintr-un dispreţ necritic şi impulsiv, ci îşi înfige rădăcinile şi în motive serioase şi respectabile: scandalurile sexuale şi economice; nepregătirea slujitorilor hirotoniţi care nu ştiu să intercepteze în mod adecvat sensibilitatea tinerilor; grija scăzută în pregătirea omiliei şi în prezentarea cuvântului lui Dumnezeu; rolul pasiv încredinţat tinerilor în cadrul comunităţii creştine; truda Bisericii de a da cont de poziţiile sale doctrinare şi etice în faţa societăţii contemporane.» Chiar dacă sunt tineri care sunt mulţumiţi când văd o Biserică ce se arată cu umilinţă sigură de darurile sale (...), alţi tineri cer o Biserică ce să asculte mai mult, să nu continue 18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

mereu să condamne lumea. (...) Pentru a fi credibilă în ochii tinerilor, uneori are nevoie să recupereze umilinţa şi pur şi simplu să asculte, să recunoască în ceea ce spun alţii o lumină care o poate ajuta să descopere mai bine Evanghelia. (...) De exemplu, o Biserică excesiv de temătoare şi structurată poate să fie în mod constant critică faţă de toate discursurile despre apărarea drepturilor femeilor şi să evidenţieze în mod constant riscurile şi posibilele erori ale acestor revendicări. Viceversa, o Biserică vie poate să reacţioneze acordând atenţie revendicărilor legitime ale femeilor care cer mai mare dreptate şi egalitate. Poate să amintească istoria şi să recunoască o lungă împletire de autoritarism din partea oamenilor, de supunere, de diferite forme de sclavie, de abuzuri şi de violenţă masculină. Cu această privire va fi capabilă să-şi însuşească aceste revendicări de drepturi şi va contribui cu convingere pentru o reciprocitate mai

mare între bărbaţi şi femei, deşi nu este de acord cu tot ceea ce propun unele grupuri feministe. În această linie, Sinodul a voit să reînnoiască angajarea Bisericii «împotriva oricărei discriminări şi violenţe pe bază sexuală». Aceasta este reacţia unei Biserici care se menţine tânără şi se lasă interogată şi stimulată de sensibilitatea tinerilor.”

SUFLET TÂNĂR

Am fost speranță pentru aproapele!

n urma frumoasei experiențe de voluntar din cadrul vizitei Papei Francisc la București și a Școlii de Voluntariat de la Ciofliceni de anul trecut, a crescut în sufletul meu dorința de a-mi cunoaște mai bine aproapele și a-l ajuta. Din acest motiv, am acceptat cu mare entuziasm provocarea acestui proiect și am reușit să mă implic în două cazuri deja. Deși aud multă lume care îmi spune că nu e momentul să risc în această perioadă de pandemie, eu am simțit că tocmai acum trebuie să fim solidari cu cei aflați în nevoie

și mai ales în izolare. Una dintre persoanele pentru care am reușit să facem acest lucru mi-a spus chiar că simte cum „Dumnezeu lucrează prin oameni” și am fost foarte bucuroasă să constat că oamenii au reușit să-l vadă pe El în spatele acestor acțiuni caritabile, iar credința lor a crescut odată cu ele! Aștept cu nerăbdare să mă pot implica și în cazurile care vor urma și sper ca acest proiect să inspire cât mai mulți oameni să-l vadă pe aproapele și să se implice sub orice formă pentru a-l ajuta! (M.H.)

Reflexie

Singurătate

n ultima perioadă, mulți dintre noi am experimentat acest sentiment dureros, al singurătății. Din cauza măsurilor de siguranță, am fost forțați să ne ferim de acele activități comune care parcă dau sens existenței noastre. Dar cât de bine înțelegem acest sentiment? Ne vine foarte ușor să îl descriem ca pe o lipsă a prietenilor, a familiei, a colegilor. Dar noi nu putem simți o lipsă. Ceea ce doare cu adevărat nu este niciodată o absență, ci acea prezență care ia locul obiectului lipsă. Privind problema astfel, singurătatea devine acel substituent al vieții sociale, un produs al interacțiunilor din trecut care, odată rămase fără componentul numit celălalt, se transformă într-o reflexie a sinelui. Ca să fiu mai clar, sa ne gândim la un prieten bun de-al nostru.

Cu acesta noi avem unele activități în comun, pasiuni similare etc. Prietenia noastră este definită de această intersecție dintre sine și prieten. Pentru ca acea interacțiune să funcționeze, noi avem nevoie ca intersecția să lase ceva pe afară, aceasta neputând funcționa doar la nivelul de pentru că fără prezența unui în pofida faptului că. În momentul în care singurătatea se instalează, ne lipsește acel în pofida faptului că. Astfel, întregul castel de cărți se dărâmă. Din fericire, această piedică nu este finală. Tot ce trebuie să facem este să nu dăm foc la cărți. Un prim pas este să acceptăm că va veni un moment în care componentul numit celălalt va reapărea în viața noastră. Rafael Ropotă

CINEMATECA

Miracol în celula 7 (2004)

ând închisoarea îți devine casă, trebuie să lupți pentru dreptate. Sinteză: Un tată ce prezintă un handicap mental este închis pe nedrept pentru o crimă pe care nu a comis-o, astfel că fiica lui, ajutată de mai multe persoane, încearcă să dovedească nevinovăția acestuia înainte de a fi prea târziu. Despre film: Filmul prezintă povestea unui accident în urma căruia un om este acuzat și condamnat la moarte pe baza prejudecăților legate de boala sa. Cei din jur văd nedreptatea comisă și nu pot permite ca acesta să moară, lăsându-și fiica de doar 6 ani. Recomandare: Filmul a fost nominalizat pentru mai multe premii, dintre care amintim „Cel mai bun actor” și „Cel mai bun rol interpretat de un copil”. Alexandra Iacoban

IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

„Fii speranță...” continuă

roiectul umanitar „Fii speranță pentru aproapele”, derulat de către Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului, în care se oferă spațiu oamenilor de bunăvoință pentru a face voluntariat, iar familiilor nevoiașe, sprijin, continuă. La mai bine de două luni de când a început pandemia, proiectul a reușit să adune împreună un număr de 25 de voluntari (cu vârsta cuprinsă între 20 și 53 de ani) și să fie o speranță pentru mai bine de 40 de persoane, provenind din mai multe familii nevoiașe, care au beneficiat de ajutorul Providenței prin binefăcătorii și voluntarii care au ales să ajute. Cu ajutorul Arhiepiscopiei de București și al binefăcătorilor, au fost achiziționate un număr suficient de măști, mănuși, dar și soluție dezinfectantă, pentru a asigura voluntarilor măsurile de prevenție cerute de autorități.

În continuare sunt bine-veniți cei care doresc să facă voluntariat în cadrul Bisericii locale, iar pe această cale facem din nou apel să ne sesizați dacă cunoașteți persoane nevoiașe care au nevoie de puțină speranță. Mai multe detalii: https://cdpt. ro/fii-speranta-pentru-aproapele/ CDPT

mapamond

Săptămâna lumii unite

Congres online pentru adolescenți

Această săptămână a unității are loc în fiecare an, în perioada 1-7 mai, încă din 1995. A fost lansată inițial de tinerii din Mișcarea Focolarelor, în colaborare cu asociații și instituții care lucrează pentru pacea între popoare. La nivel mondial, online, s-au realizat momente de rugăciune ecumenică și s-au făcut cunoscute multe proiecte umanitare deja existente, care contribuie la realizarea fraternitații, a păcii și a unității între oameni, mai ales în acest timp de pandemie.

În perioada 1-3 mai, 60 de tineri din țară au reușit să participe la o întâlnire online, în cadrul căreia tinerii au avut parte de workshopuri, quizuri kahoot, muzică, dans, momente de rugăciune, împărtășire a experiențelor, meditații și discuții pe diferite teme. Programul s-a încheiat cu o sesiune de jocuri și sport, prin participarea la ștafeta mondială Run4Unity și momentul de rugăciune Time-out for Peace, de la ora 12. (Bianca Bîlha)

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

Activitatea CDPT Din cauza pandemiei activitățile CDPT s-au mutat în mediul online: www.cdpt.ro, Facebook.com/cdptbucuresti și Instagram CDPT.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bîlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Iosif se descoperă înaintea fraților săi (Gen 45,1-15)

osif s-a făcut cunoscut fraţilor săi. Şi-a ridicat glasul şi a plâns. Iosif le-a spus fraţilor săi: „Eu sunt Iosif. Mai trăieşte tatăl meu?” Dar fraţii lui nu au fost în stare să-i răspundă, aşa erau de înspăimântaţi de fața lui. El le-a zis: „Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care l-aţi vândut în Egipt. Dar acum nu vă tulburați şi nu mai fiţi cu ochii supărați pentru că m-aţi vândut aici, căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viaţă! Iată, sunt doi ani de când este foamete în ţară şi mai sunt încă cinci ani în care nu va fi nici arat, nici secerat. Dumnezeu m-a trimis înaintea

voastră ca să pună un rest din voi în ţară şi ca să rămâneţi în viaţă printr-o mare eliberare. Aşadar, nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu. Grăbiţi-vă, urcați la tatăl meu şi spuneţi-i: «Aşa zice fiul tău Iosif: „Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară la mine şi nu sta! Vei locui în ţinutul Goşen şi veţi fi aproape de mine tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, turmele tale, vitele tale şi tot ce ai. Acolo mă voi îngriji de tine, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; astfel, nu vei sărăci nici tu, nici casa ta şi nimic din ce ai”». Iată, ochii voştri şi ochii fratelui meu Beniamin văd că însăşi gura mea vă vorbeşte. Grăbiţi-vă să-l faceți pe

„Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viaţă!” (Gen 45,5)

tatăl meu să coboare aici!” El a căzut pe grumazul fratelui său Beniamin şi a plâns; şi Beniamin a plâns [și el] pe grumazul lui. I-a sărutat pe toţi fraţii lui şi a plâns cu ei. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el.

De colorat:

A doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraţilor săi, astfel că i-a fost descoperită lui Faraon originea lui Iosif. (Fap 7,13)

IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE

Inimă lângă inimă Venerabilul Patrick Peyton spunea că „familia care se roagă împreună rămâne împreună”. Rugăciunea este un mod de a consolida legământul căsătoriei, dar şi legătura dintre părinţi şi copii, de a întări relaţiile de rudenie. Text: Pr. Fabian Măriuţ

intre rugăciuni amintim consacrarea la Inima lui Isus şi la Inima Mariei. Prin consacrare inimile se unesc cu Inima Milostivă a lui Isus şi cu Inima Neprihănită a Mariei pentru a trece încercările, a respinge ispitele, dar şi pentru a dobândi pace, linişte, bucurie. Un mare cinstitor al celor două Inimi, Sfântul Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat o mărturie memorabilă: „Dacă, în timpurile noastre, creştinismul trebuie să se facă remarcat îndeosebi prin «arta rugăciunii», cum să nu simţim nevoia reînnoită de a rămâne mai mult timp, în conversaţie spirituală, în adoraţie tăcută, într-o atitudine de iubire, înaintea lui Cristos prezent în Sfântul Sacrament?” (Ecclesia de Eucharistia, nr. 25).

Începutul adevăratei devoţiuni însă are loc în iunie 1665, când la Paray-leMonial Isus i s-a arătat unei călugăriţe, Sfânta Maria Margareta Alacoque. Isus i-a spus aceste cuvinte: „Priveşte această inimă care a iubit atâta oamenii, care nu a omis nimic, care s-a consumat şi a murit pentru a le da mărturia iubirii sale. Dar, în schimb, primeşte numai nerecunoştinţă, insulte, sacrilegii, răceală şi dispreţ cu care este tratată în această taină a iubirii…” Consacrarea la Inima Neprihănită ne arată strânsa legătură dintre Maica Domnului şi Isus. „Maria păstra toate acestea în inima sa” (Lc 2,19.51). Păstra „taina iubirii” în inima sa. Inima care se asemănă cel mai îndeaproape cu Inima lui Isus e cea a Neprihănitei, și din acest motiv Liturgia Bisericii ţine împreună cele două sărbători una după alta şi una

Inimii Neprihănite şi Inimii lui Isus îi încredinţăm inimile de soţi, de părinţi, de copii, ca ele să rămână unite: inimă lângă inimă, inimă la inimă.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

lângă alta. Consacrarea este un semn exterior al voinţei interioare de a împlini voinţa lui Dumnezeu şi de a ne uni inimile noastre cu cele două Inimi. Ne este binecunoscut Tratatul despre adevărata devoţiune către Preacurata Fecioară Maria al Sfântului Ludovic Maria Grignion de Montfort. În el misticul francez promovează „totala consacrare lui Isus prin Maria” din care a izvorât o întreagă tradiţie de viaţă spirituală. Devoţiunea cuprinde o multitudine de rugăciuni, litanii, lecturi. O parte însemnată dintre ele se află în volumul de rugăciuni Benedictus pe care îl recomandăm călduros fiecărei familii. Din opera lui Montfort s-a inspirat Sfântul Ioan Paul al II-lea când a ales motoul său papal: Totus tuus, o Maria!

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI

Invocația „Facă-se voia Ta” În continuarea catehezelor despre rugăciunea „Tatăl nostru”, Papa Francisc s-a oprit asupra celei de-a treia invocaţii: „facă-se voia Ta”. Voinţa lui Dumnezeu este binele omului, viaţa şi mântuirea lui, aşa cum ne-a arătat Isus. Text: Iulia Cojocariu

n cadrul catehezei din 20 martie 2019, Papa Francisc s-a oprit asupra celei de-a treia invocații din rugăciunea „Tatăl nostru”: „facă-se voia Ta”. Această invocație împreună cu primele două, „sfințească-se numele Tău” și „vie Împărăția Ta”, formează un triptic. În episodul întâlnirii lui Isus cu Zaheu, Isus declară: „pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut” (Lc 19,10). Aceasta este voința lui Dumnezeu, cea pentru care ne rugăm să se facă. A căuta și a mântui ceea ce este pierdut, aceasta este voința lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este ambiguu, nu se ascunde în spatele enigmelor, nu a planificat viitorul lumii într-un mod indescifrabil. Dumnezeu este clar.

Dacă nu înțelegem aceasta, riscăm să nu înțelegem sensul celei de-a treia invocații din rugăciunea „Tatăl nostru”. Biblia este plină de expresii care vorbesc despre voința pozitivă a lui Dumnezeu cu privire la lume. În 1Tim 2,4, Sfântul Paul scrie că Dumnezeu „vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului”. Aceasta este voința lui Dumnezeu: mântuirea omului, a oamenilor, a fiecăruia dintre noi. Dumnezeu vrea să ne atragă la El și să ne facă să înaintăm pe calea mântuirii. Dumnezeu este aproape de fiecare dintre noi prin iubirea Sa, pentru a ne lua de mână şi a ne conduce la mântuire. Invocaţia „facă-se voia Ta” nu este o invitaţie să ne înclinăm capul într-un mod servil, ca şi cum am fi sclavi.

Doamne, răstoarnă planurile lumii, transformă săbiile în brăzdare şi suliţele în seceri; nimeni să nu se mai pregătească în arta războiului!

Dumnezeu ne vrea liberi, iar iubirea noastră pentru El ne eliberează. Rugăciunea „Tatăl nostru” este rugăciunea fiilor, a fiilor care cunosc inima tatălui lor și care sunt siguri de planul său de iubire. Această rugăciune este plină de convingere arzătoare în Dumnezeu, care ne vrea binele. Este o rugăciune curajoasă şi chiar combativă, pentru că există în lume prea multe realităţi care nu sunt după planul lui Dumnezeu. Această rugăciune aprinde în noi iubirea lui Isus pentru voinţa Tatălui, o flacără care duce la transformarea lumii prin iubire. Ne rugăm pentru că avem încredere că Dumnezeu poate şi vrea să transforme realitatea, fiind învingător al răului prin bine. Isus în grădina Ghetsemani a făcut experienţa angoasei şi s-a rugat astfel: „Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul acesta de la mine, dar nu voinţa mea, ci a ta să fie!” (Lc 22,42). Isus este strivit de răul lumii, dar se abandonează cu încredere în oceanul de iubire al voinţei Tatălui. Din iubire, Dumnezeu ne poate face să mergem pe cărări dificile, să experimentăm răni şi spini dureroşi, dar nu ne va abandona niciodată. Va fi mereu cu noi, alături de noi, în noi. Pentru un creştin aceasta este mai mult decât o speranţă, este o certitudine. Găsim exprimat acest lucru în parabola despre necesitatea de a ne ruga mereu (cf. Lc 18,7-8). IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Ce a schimbat pandemia în noi?

Sunt istovit de [atâta geamăt], /în fiecare noapte mă zvârcolesc în patul meu / şi cu lacrimile mele scald aşternutul meu. / Mi s-au împăienjenit ochii de indignare, / am îmbătrânit între toţi asupritorii mei. / Depărtaţi-vă de la mine toţi cei care săvârşiţi nelegiuire, / căci a auzit Domnul glasul plângerii mele! (Ps 6,7-9)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

apărut pandemia. Am fost nevoiți să ne izolăm. Perioada de izolare s-a prelungit și a generat probleme tot mai greu de depășit în familii, în societate. Pe lângă frământările de fiecare zi legate de gestionarea dificultăților ivite, se trezesc crâmpeie de gând care caută să înțeleagă ce se întâmplă și de ce... cât timp mai durează această situație și ce ar fi să facem noi ca ea să înceteze. Unii evocă și vinovății (mai ales pe ale altora). Încordarea nervoasă crește pe zi ce trece și se transformă în neliniște, în zbucium, în suferință, iar ameliorarea se lasă așteptată. Autorul Psalmului 6 a avut parte, într-un moment al vieții sale, de o experiență limită pe care a evocat-o 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

cu neliniște, evocare ce s-a transformat mai apoi în rugăciune: Ai milă de mine, Dumnezeule, căci am ajuns fără putere; vindecă-mă, Doamne, că-mi tremură oasele şi sufletul mi-i tare zbuciumat... Sunt istovit de atâta geamăt, în fiecare noapte mă înec în plâns în patul meu şi cu lacrimi scald aşternutul meu. Mi s-au împăienjenit ochii de durere, am îmbătrânit între toţi duşmanii mei. Iar atunci când n-a mai putut suporta și-a înălțat glasul către Dumnezeu și a strigat: Iar tu, Doamne, până când…? Ajuns în această stare deplorabilă, psalmistul înțelege că ceea ce i se întâmplă are legătură cu viața lui de dinainte. De aceea, deși consideră că ceea ce i se întâmplă este meritat, el contează pe Milostivirea divină pentru a-și recăpăta sănătatea și pacea

interioară: Doamne, în mânia ta, nu mă mustra şi, în furia ta, nu mă pedepsi... Întoarce-te, Doamne, mântuieşte sufletul meu, salvează-mă pentru milostivirea ta. Pentru a-i dovedi lui Dumnezeu că intervenția Lui nu va rămâne fără efect, autorul lasă să se înțeleagă că va începe o viață nouă, care va fi o laudă în cinstea Lui. De aceea nu s-ar cuveni ca tocmai acum să-i ia viața de pe pământ, bineștiind că nimeni dintre cei morţi nu-şi aminteşte de El; în locuinţa morţilor, cine îl preamărește? Nu peste mult timp a simțit că rugăciunea lui a fost ascultată. De aceea va mărturisi cu multă recunoștință: A auzit Domnul cererea mea, Domnul a primit rugăciunea mea. Să se ruşineze şi să se tulbure toţi duşmanii mei; să se retragă şi să se ruşineze îndată.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Sfântul Francesco Spinelli

BIOGRAFIE

preotul care a salvat de la moarte un prunc

Sfântul Francesco Spinelli Canonizare: 14.10.2018 Beatificare: 21.06.1992 Venerabil: 03.03.1990 Procesul: 25.01.1952 Moartea: 06.02.1913 Nașterea: 14.04.1853

n data de 25 aprilie 2007, în capitala Republicii Democratice Congo, Kinshasa, se năștea micul Ambrozo Maria Diaz. O naștere fericită, toți erau bine, și în dimineața zilei de 28 aprilie mama pleca acasă cu micuțul în brațe. Pe drum era cât pe ce să se împiedice, și își strânge bine pruncul în brațe ca să nu pățească ceva. Din păcate, îl strânge prea tare, provocându-i o hemoragie abundentă. Astfel că trebuie să se întoarcă la spital. Singura soluție era să se facă o transfuzie imediat, dar nu au reușit să-i găsească o venă* prin care să introducă sângele în trupușorul micuțului. Toți renunțaseră, mai puțin Sora Adeline, soră adoratoare a Sfântului Sacrament, responsabila acelei maternități. La îndemnul Sorei Adeline, toate măicuțele din comunitatea ei au implorat pe Fericitul lor fondator, Padre Spinelli, ca să mijlocească vindecarea copilului. Sora a pus și o iconiță a Fericitului sub copilul pe care toți îl credeau mort deja. Minunea a constat tocmai în apariția inexplicabilă a unei vene vizibile, ca de adult, pe care imediat au putut să o folosească pentru transfuzie. După doar câteva picături de sânge copilul a prins viață și în câteva minute a devenit foarte vioi. La ora 13 a aceleiași zile, mama și copilul sunt externați, sănătoși și bucuroși. Conștienți de miracolul de care a beneficiat copilul, părinți decid să-i schimbe numele în Francesco Maria Spinelli Diaz.

info * Probabil că dacă această situație s-ar fi verificat într-un spital din țările dezvoltate, medicina ar fi putut oferi și alte metode prin care să vină în ajutor copilașului. La Kinshasa însă era singura procedură la care aveau acces medicii. În imagine, copilul vindecat, cu una dintre surorile din spital.

Un preot diecezan plin de iubire față de Isus prezent între noi în Sfânta Euharistie și în săraci

rancesco se naște la Milano în familia lui Bartolomeo și Emilia Cagliaroli. A fost botezat pe 15 aprilie, adică a doua zi după naștere. Copilăria și-o trăiește la Cremona și va merge la școală și apoi la seminar în orașul Bergamo. Acolo va fi sfințit preot în data de 17 octombrie 1875. În 1882, împreună cu Caterina Commensoli, fondează congregația Surorilor Adoratoare ale Preasfântului Sacrament. Scopul acestei comunități de surori era de a „lua din focul de caritate din Euharistia celebrată și adorată pentru a-l revărsa peste cei mai săraci dintre frați”. După multe încercări pe care le trece cu multă credință, va părăsi Bergamo și va intra în clerul de la Cremona. Surorile au ajuns în Africa și America de Sud cu peste 60 de comunități, ducând cu ele iubirea de Euharistie și de săraci.

IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE RECENZIE

Provocare la lectură Text: Monica Broşteanu

olumul Părintelui TarciziuHristofor Şerban, Iluzie şi libertate (Romani, 1–8), este un adevărat eveniment editorial. E vorba de un comentariu extrem de aplicat şi de limpede la cea mai importantă epistolă a Sfântului Paul (deocamdată doar la primele opt capitole, dar vor urma şi celelalte într-un al doilea volum). Niciun creştin nu poate să ignore această scriere paulină, sub pretext că e prea dificilă. Vorbind despre primii ei destinatari, autorul cărţii ne provoacă arătând că epistola „e adresată unor oameni care proveneau din cercuri şi orientări foarte diferite. Între ei, s-ar putea să fi existat câţiva ştiutori de carte. Mai toţi însă îşi câştigau existenţa prin truda zilnică. De aceea e surprinzător faptul că Apostolul se încumetă să le scrie utilizând un vocabular foarte elevat, folosind concepte teologice, 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

cristologice şi ecleziale de mare fineţe. Se pare însă că oamenii aceia atât de simpli, prin participarea la viaţa liturgică de la sinagogă, au dobândit […] o cunoaştere a învăţăturii atât de înaltă, încât pot pricepe aceste texte.” Şi creştinul de azi aude adesea în biserică fragmentele cele mai importante; mai rar sunt explicate şi în omilii, care de multe ori aleg să comenteze doar Evanghelia. O a doua invitaţie pe care ne-o lansează autorul constă într-o foarte amănunţită structurare a întregului text, plasată la început, un adevărat rezumat care dă o idee despre bogăţia teologică şi spirituală a epistolei. E de sperat că cititorul va fi convins să nu se mai mulţumească doar cu frânturi, ci să o parcurgă în întregime. Ghidul nu-l va dezamăgi: îi va lămuri expresiile mai dificile, îl va ajuta să aprofundeze un mesaj fără de care riscă să înţeleagă foarte

superficial întregul Nou Testament, chiar şi Evangheliile. Pe bună dreptate Apostolul proclamă încă de la început ca temă Evanghelia ca putere a lui Dumnezeu spre mântuire. Evanghelia, „vestea cea bună”, este că mântuirea e oferită în dar „oricărui om care crede”. Iubirea lui Dumnezeu e necondiţionată şi nemeritată; omul trebuie doar să fie receptiv prin credinţă; credinţa însă, la rându-i, e un dar supranatural. Ea îl aşază pe om în relaţia justă cu Dumnezeu, îl „face drept” nu în sensul că doar îi şterge păcatele, ci în sensul că îl face compatibil cu Cel cu adevărat Drept. Cei care au tot auzit că „Dumnezeu e drept întrucât răsplăteşte binele şi pedepseşte răul” au şansa să-şi corecteze această imagine simplistă, altfel nu vor atinge maturitatea vieţii în Cristos. Ştim că pentru a începe cu adevărat să înţelegem Noul Testament avem nevoie de o bună cunoaştere măcar a celor mai importante texte ale Vechiului Testament. Epistola către Romani subliniază magistral această articulare, iar prezentul comentariu ne ajută să desluşim unele formulări pauline extrem de dense, în care cuvântul parcă explodează sub intensitatea conţinutului. În acest scop, sunt investigate minuţios toate aluziile veterotestamentare din text, ba chiar şi elemente din tradiţia rabinică în care s-a format Apostolul. Cititorul trebuie să ţină alături textul epistolei, în traducerea, foarte fidelă, dar şi foarte atrăgătoare, a autorului (este textul cel mai dificil de tradus din întreg Noul Testament). Acest al treilea volum din colecţia „Universul Bibliei” inaugurată de Editura ARCB le luminează fericit pe celelalte două, datorate Comisiei Biblice Pontificale, pe care, de altfel, se şi sprijină.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Părintele Jean Leblanc Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

ând Jean Leblanc, originar din Ascq, în nordul Franței, intră în mai 1922 ca novice în mănăstirea benedictină de pe strada Source la Paris, îl întâlnește pe Vladimir Ghika care locuia acolo pe atunci ca simplu laic. Și probabil pentru a urma exemplul prințului român, pe care îl admiră imediat, vrea și el să devină preot secular, mai ales că, după 3 ani de noviciat, sănătatea fragilă nu îi mai permite să devină călugăr. Jean Leblanc îi scrie lui Vladimir Ghika că vrea „să ducă această viață de devotament și de iubire1” pe care o admiră la el. În acest drum lung și complicat către preoție, Vladimir Ghika îl însoțește pas cu pas, căci Jean Leblanc, născut în 1899, nu a urmat studiile obișnuite pentru a deveni preot și face parte din „vocațiile târzii” pe care Vladimir Ghika le-a încurajat toată viața, căci, după exemplul său, este vorba de persoane care au trăit în lume și care și-au dat seama că locul lor adevărat era în Biserică, în rândul preoților. Dar structurile de învățământ ecleziastice din acea vreme nu sunt prevăzute pentru astfel de vocații. Jean Leblanc trece astfel dintr-o instituţie

de învățământ religios în alta, cerând de fiecare dată derogări pe care Vladimir Ghika se străduiește mereu să i le obțină. Petrece câteva luni la mănăstirea de la Auberive, unde Vladimir Ghika crease tocmai un fel de seminar pentru vocații târzii, pe care a trebuit în cele din urmă să-l închidă, sub presiunea episcopului locului. În cele din urmă, după multe încercări, la 29 iunie 1932, Jean Leblanc, care a rămas mereu ferm în vocația sa, este hirotonit preot în superba catedrală gotică din Amiens, dar Vladimir Ghika nu poate asista la ceremonie, căci se află atunci la Congresul Euharistic de la Dublin. În schimb, asistă la primiția solemnă a noului preot la Ascq la 17 iulie. Mai întâi profesor la micul seminar din Saint-Riquier, Părintele Leblanc este apoi numit paroh de Framerville, în departamentul Somme. Acolo are multe de făcut. Bătrânul canonic Géry Rogé, paroh de Ascq, îi scrie despre el lui Vladimir Ghika, care se plângea că nu avea vești de la fiul său spiritual: „Părintele drag pare să nu se preocupe decât de cele cinci parohii ale sale. Adevărul este că este excesiv de suprasolicitat.” Se vede din asta

Părintele Jean Leblanc (1899-1944)

că mergea pe urmele mentorului său român. Când a venit războiul, în 1939, Părintele Leblanc este mobilizat în serviciul de sănătate al armatei. Este capelan al centrului spitalicesc din Le Touquet. Este luat prizonier în 1940 și este eliberat din lagărul de prizonieri de la Lübeck, în Germania, doi ani mai târziu. Se întoarce la Framerville, dar predicile sale îndreptate împotriva ocupantului german fac să fie remarcat de Gestapo și este arestat la 19 mai 1944. Moare în „Trenul morții2” plecat de la Compiègne la 2 iulie 1944 în direcția lagărului de concentrare de la Dachau, în Germania. Chiar și în moarte, putem spune că a urmat pașii nu doar ai părintelui său spiritual român, ci și pe cei ai Învățătorului său Divin, așa cum îl numește mereu pe Isus în scrisorile sale.

1 Scrisoare din 31 iulie 1929. AVG. 2 Denumirea de „Tren al morții” desemnează convoiul de deportați plecați pe 2 iulie 1944 din lagărul din Royallieu la Compiègne și sosit la Dachau pe 5 iulie. A rămas de tristă amintire sub acest nume din cauza numărului foarte ridicat de morți din timpul transportului. IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Papa Francisc de la naturalețe la profunzime Text: Pr. Daniel Bulai

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

MĂRTURIE

umea actuală este dornică de noutate! Omul modern vrea să ajungă la ceea ce-l fascinează, folosind pentru aceasta toate mijloacele de care poate să dispună. Oriunde s-ar afla, face orice pentru a ajunge la noi descoperiri. Și se bucură când întâlnește „un semn” care îi indică direcția sigură spre o nouă informație! Pentru societatea actuală, Sfântul Părinte Papa Francisc poate fi considerat „un semn al timpului”. Prin gesturi părintești, pline de umilință, de naturalețe, dar și de profunzime, ne prezintă măreția lui Dumnezeu. Prin cuvinte familiare, ne dezvăluie lucrarea concretă și voită a lui Dumnezeu pentru omul de astăzi, indiferent cine este el. Cu simplitate, Sfântul Părinte ne vorbește despre profunzimea interioară a sufletului, de care este însetat omul contemporan. Mai mult decât atât, pentru a ajunge în această lume interioară, descoperim, atunci când „îl privim” pe Papa Francisc, că nu sunt căi de negociat, ci există doar drumul milostivirii lui Dumnezeu. Personal, am avut ocazia să-l întâlnesc de mai multe ori pe cel de-al 266-lea Succesor al Sfântului Petru, Sfântul Părinte Papa Francisc, la Roma, și să-l rog să

mă binecuvânteze! L-am întâlnit și în Brazilia, la Rio de Janeiro, la a XXVIII-a Zi Mondială a Tineretului. De câteva ori am avut chiar ocazia să port scurte dialoguri cu Papa. Iar după fiecare întâlnire am simțit o bucurie care este greu de exprimat în cuvinte. Este acea bucurie care te îmbogățește sufletește și îți dă convingerea că „ceea ce crezi este totul”. Această bucurie am simțit-o și când Suveranul Pontif a vizitat România, în perioada 31 mai - 2 iunie 2019. Pentru acest eveniment am fost desemnat de către Nunțiul Apostolic, Excelența Sa Miguel Maury Buendía, să fac parte din echipa de organizare a vizitei Sfântului Părinte în România, alături de PS Mihai Frăţilă, coordonator, și de Pr. Wilhelm Dancă, responsabil cu mass-media. Misiunea mea a fost să mă ocup direct cu partea liturgică la nivel național. În această calitate, am putut beneficia de extraordinarul privilegiu de a mă afla în apropierea Sanctității Sale la București, la Șumuleu Ciuc și la Blaj. Pregătirea vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc în România a fost foarte importantă și cu mult mai complexă decât pregătirea vizitei Sfântului Ioan Paul al II-lea în țara noastră, din perioada 7-9 mai 1999.

Trecând rapid peste tot ceea ce a însemnat pregătirea vizitei – întâlnirile de la Nunțiatura Apostolică; întâlnirile cu echipa de la Vatican condusă de Mons. Mauricio Rueda și contactul permanent cu acesta; întâlnirile cu Mons. Guido Marini, maestrul ceremoniilor liturgice pontificale, și cu ceremonierii pontificali, la Vatican; contactul personal cu responsabilii liturgici de la Iași, Șumuleu Ciuc și Blaj; întâlnirile nenumărate cu autoritățile centrale ale statului și cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe; vizitele repetate în locurile unde urma să ajungă Sfântul Părinte etc. – și vizita în sine a Papei Francisc în România, acum, la un an de la extraordinarul eveniment care a marcat viața multor români, catolici sau necatolici, ecoul prezenței Pontifului pe pământ românesc este încă viu în adâncul sufletului meu. Apoi, întâlnirile de organizare a vizitei Papei la București cu echipa locală, plină de energie și inițiative; implicarea trup și suflet a tuturor responsabililor în sectoarele de organizare; conferințele de presă; pregătirea Catedralei Sf. Iosif pentru a-l primi cât mai bine pe urmașul Sfântului Petru; pregătirea pentru credincioși a locului din vecinătatea IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

MĂRTURIE

Catedralei; Festivalul Bucuriei, plin de entuziasm, în vederea pregătirii vizitei Sfântului Părinte în capitala României; înscrierile pentru a participa la întâlnirea cu Sfântul Părinte; rugăciunile făcute în toate bisericile pentru reușita vizitei Papei în România etc. și Sf. Liturghie solemnă celebrată de Papa Francisc în „Biserica Mamă” a Arhidiecezei Romano-Catolice de București trezesc amintiri unice, care vor rămâne scrise pentru totdeauna în paginile istoriei Bisericii noastre locale. La încheierea Sfintei Liturghii de la Blaj eram în sacristie cu Sfântul Părinte, cu maestrul celebrărilor liturgice pontificale și cu cei doi ceremonieri de la Vatican. După ce Sfântul Părinte şi-a dat jos veșmintele liturgice, s-a întors spre mine şi mi-a spus: „Vreau puțină apă!” Imediat i-am turnat apă în pahar, a băut puțin, m-a privit fix și m-a întrebat: „Care este misiunea ta în Dieceza de București?” Și am început să-i spun care este activitatea mea pastorală... M-a ascultat cu atenție și cu foarte multă răbdare! Și-n în timp ce-i vorbeam, mi-am dat seama că mi-a cerut un pahar cu apă doar ca să stăm puțin de vorbă și să intrăm într-un dialog ca între „un tată și fiul său”. După ce a ieșit din sacristie, mi-au venit în minte cuvintele lui Isus adresate samaritenei: „Dă-mi să beau!” (In 4,7). Acolo, la fântâna lui Iacob, samariteana l-a descoperit pe Isus. Sfântul Părinte Papa Francisc ne învață că în lumea actuală, atât de divizată, este foarte important să știi să asculți cu o atitudine de umilință. Privind cu atenție la Papa Francisc putem învăța că atunci când îl ascultăm pe aproapele nostru, în spiritul smereniei, învățăm, de fapt, să ascultăm pe Altcineva, care vrea să ne transmită mult mai 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

multe! În acest caz, Dumnezeu este cel care vorbește. Gesturile Papei Francisc sunt elocvente! Se apropie de cei bolnavi, de cei mici, de cei marginalizați și-i îmbrățișează, îi mângâie, îi sărută! Spală picioarele celor încarcerați și le sărută! Se întâlnește cu lideri de popoare și le sărută picioarele! Pentru poporul român și în memoria sa colectivă va rămâne o icoană vie gestul Sfântului Părinte Papa Francisc făcut atunci când s-a întâlnit cu Preafericitul Patriarh Daniel și cu alți înalți arhierei ortodocși români: le-a sărutat engolpionul (medalion cu o icoană purtat de ierarhi la piept). Pot fi considerate simple gesturi, dar sinceritatea cu care Papa a săvârșit aceste gesturi le face să fie deosebit de profunde! Acesta este Papa Francisc! Prin tot ceea ce face vrea să ne spună că se poate trăi și altfel, că putem descoperi căi pentru „a merge împreună”, că putem fi chiar noi cei care facem primul pas pentru a ajunge la solidaritate, spre binele lumii în care trăim. În cele trei zile ale prezenței sale în România, Papa Francisc s-a întâlnit cu reprezentanți ai lumii politice, s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel și cu membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit cu Biserica Catolică în varietatea tradițiilor ei etnice și lingvistice, și ne-a lăsat un mesaj inserat într-o moștenire bogată: avem foarte multe lucruri de făcut și cel mai bine este să le facem împreună! Sfântul Părinte ne-a ajutat să înțelegem că dificultățile pot fi depășite numai cu ajutorul iubirii. Diferențele, chiar dacă nu sunt comode, ne ajută să creștem! Indiferent cine suntem, toți avem un Tată Ceresc care este „al nostru” și care ne ajută „să mergem împreună”! În Catedrala Ortodoxă din București, Sfântul

Părinte spunea pe înțelesul tuturor: „De fiecare dată când pronunțăm Tatăl nostru subliniem că fără să spunem al nostru nu poate exista cuvântul Tată. Uniți în rugăciunea lui Isus, ne unim și în experiența sa de iubire și de mijlocire care ne face să spunem: Tatăl meu și Tatăl vostru, Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru (cf. In 20,17). Prin aceasta ne invită ca al meu să se transforme în al nostru, și al nostru să devină rugăciune. Tată, ajută-ne să luăm în serios viața fratelui, să ne însușim istoria sa. Ajută-ne, Tată, să nu ne judecăm fratele, din cauza acțiunilor și a limitelor sale, ci să-l acceptăm, înainte de toate, ca fiu al Tău. Ajutăne să învingem ispita de a ne simți fiii mai mari care, aflându-se într-o poziție privilegiată, uită că fratele este un dar (cf. Lc 15,25-32).” Prin aceste cuvinte, Sfântul Părinte a deschis porți noi în „Grădina Maicii Domnului”, unde toți cei care urmăresc binele comun pot contribui la o lume mai bună. În predicile și în cuvântările din România, Papa Francisc a pus accentul pe câteva teme actuale pentru societatea noastră: reînsuflețirea memoriei comuniunii; identitatea de fii și de frați; binele comun și sufletul poporului român; cultura întâlnirii; credința și provocările actuale; pelerinii construiesc împreună viitorul; libertatea și milostivirea etc. Aceste teme formează „un testament spiritual” și sunt în realitate gânduri profetice. Atunci când vor fi trăite, ele vor schimba radical fața țării noastre! Îndemnul Sfântului Părinte de „a fi deschiși” față de Dumnezeu și față de frații noștri, asemenea Sfintei Fecioare Maria, adresat, în cadrul omiliei, credincioșilor, persoanelor consacrate, preoților și episcopilor aflați în Catedrala Sf. Iosif și din afara lăcașului sfânt din

MĂRTURIE

inima Bucureștiului, va rămâne pururi viu în sufletele tuturor: „Maria ne amintește că Dumnezeu poate înfăptui întotdeauna minuni, dacă rămânem deschiși față de El și dacă suntem la fel față de frații noștri. Să ne gândim la mărturisitorii de seamă ai acestor meleaguri: oameni simpli, care s-au încredințat lui Dumnezeu în mijlocul persecuțiilor. Nu și-au pus speranța în lume, ci în Domnul, și așa au mers mai departe.” Un alt îndemn, ieșit din inima urmașului Sfântului Apostol Petru, este acela de a avea curajul de „a risca”. La predica din timpul Sf. Liturghii celebrate pe Colina Șumuleului, lângă Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc, Papa Francisc adresa aceste cuvinte zecilor de mii de credincioși prezenți: „Fraților și surorilor, să nu uităm: Domnul nu-i dezamăgește pe cei care riscă! Să mergem, și să mergem împreună, să riscăm, făcând astfel încât Evanghelia să devină acea substanță care să impregneze totul și să le dea popoarelor noastre bucuria mântuirii, în unitate și în fraternitate.” Pe Câmpia Libertății din Blaj, Sfântul Părinte Papa Francisc încheia predica din timpul Sfintei Liturghii la care au fost beatificați cei șapte Episcopi greco-catolici români martiri, cu aceste cuvinte: „Aș dori să vă încurajez să duceți lumina Evangheliei contemporanilor noștri și să continuați să luptați, asemenea acestor Fericiți, împotriva noilor ideologii amintite. Acum este rândul nostru să luptăm, așa cum a fost rândul lor în acele timpuri.” Este evident că atunci când îl întâlnești și îl asculți pe Papa Francisc te simți în siguranță. La un moment dat, în timpul vizitei, am avut ocazia să-i spun și eu Sfântului Părinte să se roage pentru

mine. L-am rugat să spună „ultimul Bucură-te, Marie din Sfântul Rozariu pentru mine”. În acel moment, s-a oprit, m-a prins bine de mână și mi-a spus: „Numai atât? Ai nevoie de altceva? Pot să te ajut cu ceva?” În aceste cuvinte am simțit dragostea păstorului și i-am răspuns: „Nu! Nu am nevoie de nimic altceva, doar de rugăciune!” Sfântul Părinte a insistat: „Dar pentru ce să mă rog?” I-am spus: „Pentru convertirea mea!” Papa și-a pus mâna la piept și mi-a răspuns: „Și tu să te rogi mereu pentru mine!” Întâlnindu-l pe Papa Francisc întâlnești fără îndoială „omul” din Sanctitatea Sa. Omul care vrea să se întâlnească cu omul pentru a-l înțelege, pentru a-l susține,

pentru a-l ajuta să se ridice, indiferent de motivul care a cauzat căderea! Descoperi omul care simte nevoile celorlalți, omul care empatizează, omul care merge la periferii și-i îndeamnă pe toți să se îndrepte spre periferiile societății; omul care crede, speră și iubește; omul care te mângâie și te încurajează; omul care luptă și aduce pacea; omul care se bucură și glumește... Da, Papa Francisc este și omul care știe să glumească! Înainte de a ieși din sacristia de la Blaj, la despărțire, s-a întors spre mine și mi-a spus: „Acum sper că ai reușit să ieși din groapa leilor!”, făcând aluzie la profetul Daniel, care fusese aruncat în groapa cu lei și a ieșit de acolo în mod miraculos! IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ ICOANE

Inima lui Isus, izvor a toată mângâierea Text: Pr. Eugen Răchiteanu

n Biserica Catolică, luna iunie este dedicată Preasfintei Inimi a lui Isus. În contextul de față nu facem referire doar la o simplă devoțiune, ci la o spiritualitate profund creștină. Cine trăiește alături de Inima lui Isus și se împărtășește din iubirea Sa face experiența eternității, a iubirii dumnezeiești. Rămânând în Inima lui Isus vom descoperi umanitatea Sa, dragostea Sa infinită față de oameni. Ca să ne apropiem mai mult de această spiritualitate, vă propun să privim la chipul lui Isus pictat în această icoană intitulată „Inima Preasfântă a lui Isus”. Pictura este realizată în anul 1767 de Pompeo Batoni pentru biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Roma. Ce putem descoperi în această operă de o extraordinară finețe artistică? Mai întâi vom întâlni umanitatea lui Isus. Pictorul ne invită să contemplăm chipul Mântuitorului preocupat de săraci. Din dragoste față de oameni, Isus își deschide larg Inima și-i cheamă pe toți să se hrănească din harul Său. Autorul operei ne invită să contemplăm încă un lucru, și anume coasta străpunsă a lui Isus pe cruce. Contemplăm gestul plin de iubire și dăruire deplină atunci când soldatul roman străpunge cu suliţa coasta lui Isus, din care au izvorât apă şi sânge, adică sacramentele Bisericii. De fapt, prin acest gest, ce ne oferă Isus? Ceea ce este mai prețios în 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

umanitatea Sa: Inima Sa! Pentru noi oamenii, ce este inima? Este „centrul” corpului uman, organul vital fără de care nu putem trăi, este cea mai profundă parte a omului, este locul emoțiilor, locul afectelor, locul iubirii. Dintotdeauna se spune persoanei iubite: îți dau inima mea, adică îți dau ceea ce e mai prețios și mai drag, adică dragostea. Atunci când spunem cuiva că îi dăm inima, înseamnă că facem tot posibilul să ne dăruim fără rezerve, să ajungem până la acel imposibil pe care în mod normal nu reușim să-l atingem. De fapt, Isus ne arată în această imagine că El poate să ne dăruiască ceea ce pentru noi este imposibil, adică inima, dragostea și viața Sa. Mântuitorul ne invită să intrăm în Inima Sa, oferindu-ne tot ceea ce este El, se dăruiește pe Sine însuși, fără rezerve. Autorul operei ne indică faptul că, Mântuitorul oferindu-și Inima, oferindu-se pe Sine însuși oamenilor, știa că o să fie rănit. Când Îl rănim pe Isus? Atunci când refuzăm să iubim, atunci când refuzăm viața Mântuitorului în noi. Opera de față are o însemnătate pentru spiritualitatea catolică, pentru iconografia creștină. Această imagine a inspirat creștinii în spiritualitatea lor de-a lungul multor secole. Îl vedem pe Isus cu ochii deschiși si cu inima în mână. Inima de carne a Mântuitorului ținută în partea exterioară a trupului Său este motiv de contemplare și de meditare

la bunătatea lui Dumnezeu. De fapt, autorul pentru a crea această operă se inspiră văzând un cerșetor care cerea pâine. În cea mai mare parte, cerșetorii nu au nimic să dea, însă oferă ceea ce au mai de preț: dragostea. Privind-l pe Isus cu Inima Sa în mână, ne poate spune că prin acest gest El nu vrea să fie înălțat, ci vrea să fie un slujitor. Mântuitorul ne spune nouă slujitorilor altarului că nu am venit să fim slujiţi, ci să slujim. Isus ne îndeamnă să nu ne fie teamă să oferim și să cerem iubire. De fapt, lumea este însetată de iubire și are nevoie de iubire. Cea mai mare poruncă lăsată de Isus este iubirea: Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu! Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi (In 15,12-13).

CULTURĂ FILE DE ISTORIE ICOANE

Icoana Maicii Domnului „di Caravaggio” Biserica Romano-Catolică din Sulina Text: Mons. Ieronim Iacob

iserica Romano-Catolică din Sulina îl are patron pe Sfântul Nicolae. A fost sfințită în anul 1863 și este cea mai veche construcție din orașul aflat la extremitatea răsăriteană a țării. Clădire de patrimoniu, lăcașul a suferit ample lucrări de renovare în anii 1931 și, în zilele noastre, începând cu 2010. Parohia Sulina, înființată în anul 1896, este administrată în prezent de parohul de Tulcea, Pr. MarcelIoan Lungeanu, care îi vizitează pe enoriași și celebrează Liturghia o dată pe lună, după o călătorie de patru ore cu vaporul de linie. După finalizarea lucrărilor de renovare, păstorul Arhidiecezei de București, ÎPS Aurel Percă, este așteptat pentru a resfinți biserica. În absida bisericii se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la baza căreia este scris: „MIRACOLOSA IMMAGINE DELLA B[EATA] V[ERGINE] DI CARAVAGGIO” (ICOANA MIRACULOASĂ A SFINTEI FECIOARE DE LA CARAVAGGIO”). Simpla traducere a inscripției ne arată că nu este vorba de un tablou pictat de marele pictor italian Caravaggio (Michelangelo Merisi, zis Caravaggio, după locul nașterii), ci de o icoană venerată în Sanctuarul „Santa Maria del Fonte” („Sfânta Maria de la Izvor”) din

localitatea Caravaggio, în Dieceza de Cremona, provincia italiană Bergamo. Locul de pelerinaj de la Caravaggio a luat ființă în urma aparițiilor Maicii Domnului, care i s-a arătat tinerei țărănci Giannetta la 26 mai 1432. Mesajul Sfintei Fecioare, prin Giannetta, către „toți și fiecare” este o invitație la post „cu pâine și apă, în onoarea Fiului meu” în zi de vineri și dedicarea unei jumătăți din ziua de sâmbătă rugăciunilor în cinstea Ei „pentru multele și marile favoruri obținute de la Fiul meu prin mijlocirea mea”. După circa trei sute de ani, odată cu aducerea unei copii a icoanei de la Caravaggio la Montagnaga, Dieceza de Trento (Italia), și a unor fapte minunate petrecute acolo, a luat ființă sanctuarul marian de la Montagnaga (1730). Opinăm că devoțiunea „Sfânta Fecioară de la Caravaggio” a fost adusă la Sulina de catolicii italieni, cu origini în Montagnana, angajați ai Comisiunii Europene a Dunării (1856-1939). Icoana de la Sulina, cu înălțimea de c. 1,50 m și lățimea de c. 1 m, este semnată de pictorul maghiar Diósy și a fost executată în anul 1886. Sfânta Fecioară, înveșmântată în roșu-albastru, poartă pe cap vălul alb al fecioriei, peste care se află coroana, semnul regalității. Giannetta, întreruptă din febra strânsului nutrețului pentru

vite, este așezată de mâna stângă a Mariei în genunchi. Mâinile împreunate pentru rugăciune sunt gestul firesc al „văzătoarei” de îndată ce a recunoscut-o ca „Maria Vergine!” („Fecioara Maria!”) și a înțeles că mai importantă decât munca este rugăciunea. În izvorul „miraculos” care o separă/unește pe Giannetta de/cu Maria, o plantă viguroasă, de un verde intens, simbolizează darul sănătății și al vieții făcut celor care vor veni și vor bea din această apă. Sanctuare dedicate Maicii Domnului de la Caravaggio au apărut și în alte părți ale lumii, printre care cele de la Tisno (Croația) și Farroupilha (Brazilia). La intrarea în România, de mai bine de 130 de ani, venind din Răsărit, călători de orice rasă, religie sau interes care ne calcă pământul țării sunt întâmpinați de binecuvântarea Maicii Domnului de la Caravaggio, cinstită în Sanctuarul Romano-Catolic (prea puțin cunoscut!) de la Sulina. IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Carte

Anne de Green Gables, de Lucy Maud Montgomery, volumele 1 și 2, Ed. Aramis, București, 2018. Cele două volume urmăresc maturizarea unei fetițe orfane, adoptate de Marilla și Matthew, ce locuiesc în Avonlea, pe insula Prince Edward.

Carte

Poezii. Antologie (1973-2002), de Daniela Crăsnaru, Ed. Tracus Arte, București, 2016. Ediție îngrijită de Simina Rațiu. Autoarea a debutat în anul 1973 cu volumul de versuri Lumina cât umbra la Editura Eminescu și a publicat apoi mai multe volume de poezie.

De ce sunt catolic. 40 de argumente

Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2020

e la prima vedere, în faţa ochilor noştri apare un titlu incisiv, electrizant. „De ce sunt catolic”... poate nu ne-am întrebat niciodată. Cumva ni se pare „firesc” să fie aşa. Iată o provocare de gândire pe care poate am ignorat-o până acum. Ştim bine cât de importantă este cunoaşterea de sine, care ne ajută nu doar să ne înţelegem pe noi înşine, ci şi să ne integrăm cu adevărat în lumea în care trăim. Cum rămâne însă cu identitatea noastră religioasă? O cunoaştem cu adevărat îndeajuns de bine? Plecând de la cele 40 de argumente istorice, teologice şi ecleziologice, unite între ele printr-un profund suport biblic, autorul acestei cărţi, Peter Kreeft (n. 1937, profesor de filosofie la Boston College din Statele Unite), el însuşi convertit la catolicism de

Format: 13x20 cm, 160 de pagini

la calvinism, ne ajută să preţuim mai mult apartenenţa noastră la Biserica Catolică, ai cărei fii suntem prin harul lui Dumnezeu. Cartea nu permite interpretări superficiale sau simpliste, prin care celelalte confesiuni creştine ar fi banalizate, ci vrea să ne ajute mai bine să preţuim realitatea Bisericii şi, de fapt, să-l cunoaştem pe Cristos, care a dorit o Biserică deopotrivă catolică (universală) şi ortodoxă (cu învăţătură dreaptă). Pr. Andrei Dumitrescu

Carte

Cuvântarea a IV-a. Cuvântarea a V-a. Împotriva lui Iulian (I, II), Grigorie de Nazianz, Chiril al Alexandriei, traducere de Anamaria-Irina Stoica, Ed. Polirom, Iași, 2020. Studiu introductiv de Miruna Tătaru-Cazaban și Bogdan Tătaru-Cazaban. Ediție îngrijită de Adrian Muraru. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

carte

Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei, de Brant Pitre, trad. Monica Broșteanu, Ed. Humanitas, București, 2020

utorul spune că a scris această carte „pentru oricine s-a întrebat vreodată ce spune, de fapt, Biblia despre Maria, mama lui Isus”. Făcând o atentă explorare a Vechiului Testament și a creștinismului antic, cu înrădăcinare în iudaismul de secol I, rezultă figura Mariei în toată complexitatea ei.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Inima Neprihănită a Mariei Text: Pr. Andrei Dumitrescu

Inima Neprihănită a Mariei (cca 1837)

de Leopold Kupelwieser Pictură pe pânză Tabloul se află în capela „Sf. Anton de Padova” din biserica „Sf. Petru” din Viena (Austria).

n calendarul romano-catolic, în luna iunie, regăsim sărbătoarea Inimii Neprihănite a Mariei, a cărei origine se pierde în negura timpului. Inima Fecioarei Maria a fost mereu deschisă meditării cuvântului lui Dumnezeu (cf. Lc 2,19) şi fidelă faţă de voinţa lui, astfel încât credincioşii au văzut în ea o cale sigură de scăpare şi refugiu în faţa păcatului şi a greutăţilor vieţii. Menţionată de numeroşi sfinţi, primele atestări ale devoţiunii către Inima Neprihănită a Mariei datează din secolul al XIII-lea. Mai recent, Suveranii Pontifi ai ultimului secol au consfinţit lumea Inimii Neprihănite; aşa cum s-a întâmplat de pildă la 25 martie 1984, când Sf. Ioan Paul al II-lea a făcut un asemenea gest de credinţă şi devoţiune mariană. În capela dedicată Sf. Anton de Padova din biserica barocă „Sfântul Petru” (Peterskirche) din Viena, păstorită, din 1970, de preoţi din cadrul Prelaturii Opus Dei, se află această frumoasă pictură care reprezintă Inima Neprihănită a Mariei. Opera artistului austriac Leopold Kupelwieser reprezintă chiar mai multe titluri mariane: fundalul auriu (utilizat în iconografie pentru a simboliza regalitatea şi slava cerească) trimite la regalitatea Mariei

(sărbătorită liturgic la 22 august), voalul albastru face referinţă la fecioria ei, haina roşie şi sabia care îi străpunge inima amintesc de suferinţele ei (cf. Lc 2,35), iar coroana de trandafiri albi şi roz sunt semnul Inimii Neprihănite. Aureola Mariei este, de asemenea, reprezentată cu o serie de elemente geometrice complexe, ca semn al locului privilegiat pe care îl ocupă între sfinţi. Privind această imagine deosebit de expresivă a Mariei, înţelegem că ne aşteaptă pentru a ne conduce şi pe noi, prin Inima ei Neprihănită, la Isus Cristos, Fiul ei şi Domnul nostru.

Leopold Kupelwieser

pictor de seamă al romantismului religios

rtistul austriac Leopold Kupelwieser (1796-1862) a fost unul dintre reprezentanţii de seamă ai romantismului religios, în cadrul curentului cunoscut sub numele de Nazarineni, care a reunit şi artişti precum Peter von Cornelius sau Franz Pforr. Aceşti artişti au căutat să aibă o trăire spirituală profundă, exprimată prin artă.

Leopold Kupelwieser (autoportret)

IUNIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

O nouă colecţie

n luna mai, Editura ARCB a lansat o nouă colecţie, intitulată „Universul Bibliei”. Colecţia se adresează atât celor care se specializează în diverse domenii ale teologiei, cât şi tuturor celor care simt nevoia să aprofundeze studiul Bibliei. În cadrul colecţiei au apărut deja, simultan, trei titluri. Primele două, Interpretarea Bibliei în Biserică şi Poporul evreu şi sfintele sale scripturi în Biblia creştină, sunt reeditări în ediţie revizuită şi adăugită, ambele lucrări reprezentând compendii elaborate de Comisia Biblică Pontificală sub îngrijirea – pe atunci – a Cardinalului Joseph Ratzinger. Al treilea titlu, Iluzie şi libertate, semnat de Pr. Tarciziu Şerban, este un amplu şi foarte bine închegat comentariu la Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către romani, capitolele 1-8 (un al doilea volum, dedicat celorlalte opt capitole, este în pregătire). Cărţile pot fi procurate de la Librăria Sf. Iosif, prin comandă telefonică la nr. 021 201 54 75, prin e-mail la libraria@arcb.ro sau online la www.librariasfiosif.ro.

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

O nouă emisiune filatelică

oua emisiune filatelică introdusă în circulație pe 5 mai și dedicată centenarului relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun se intitulează „România – Sfântul Scaun, 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice” și constă într-o coliţă dantelată, cu valoare nominală de 29 de lei. Pe colița dantelată se regăsesc stemele de stat ale Regatului României și Sfântului Scaun, alături de Decretul Regelui Ferdinand I, prin care îl numește pe Dimitrie C. Pennescu ministru plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun. Detalii pe www.romfilatelia.ro.

In memoriam

e 8 mai, a trecut la cele veșnice profesorul Alexandru Barnea arheolog, clasicist și cercetător al creștinismului timpuriu. A fost director științific al cercetărilor arheologice de la Adamclisi – Tropaeum Traiani. A fost și un cunoscător al operei arheologice a arhiepiscopului Raymund Netzhammer, căruia i-a editat și publicat o carte, Antichitățile creștine din Dobrogea, apărută în 2005.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2020

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

2007

2005

2007

2013

2012

2017

2018

2017

2012

Nr. 06/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

PAPA FRANCISC ÎN „PELERINAJ” ÎN „GRĂDINA MAICII DOMNULUI” Amintiri despre un pelerinaj de neuitat...

Ziua Internațională a Asistentului Medical Icoana Maicii Domnului „di Caravaggio” Biserica Romano-Catolică din Sulina

Actualitatea creștină, nr. 6/2020

Articles inside

Anunțuri

Sacralitatea în artă

Icoana Maicii Domnului

di Caravaggio

Icoane

Papa Francisc, de la naturalețe la profunzime

Provocare la lectură

Din catehezele Papei

Sfântul Francesco Spinelli

Invocația „Facă-se voia Ta

ABC-ul credinței

Cu brațele și Inima deschise

Societate

Statui

Papa Francisc în „pelerinaj” în „Grădina Maicii Domnului

Ziua Internațională a

Știri din Vatican

Știri interne/externe

Conferința Episcopilor catolici din România

Pontifex

L’Osservatore Romano

de Învățământ din cadrul CER