Actualitatea creștină nr. 6/2021 by Revista Actualitatea Crestina

Nr. 06/2021 * Anul XXXII * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII GÂNDUL LUNII

Iosif este omul prin care Dumnezeu se îngrijește de începuturile istoriei răscumpărării. El este adevărata „minune” cu care Dumnezeu îl salvează pe Prunc și pe mama sa. Cerul intervine încrezându-se în curajul creativ al acestui om, care ajungând la Betleem și negăsind o locuință unde Maria să poată naște, aranjează un grajd și îl pregătește, pentru ca să devină cât mai mult posibil un loc primitor pentru Fiul lui Dumnezeu care vine în lume (cf. Lc 2,6-7). În fața pericolului amenințător al lui Irod, care vrea să-l ucidă pe Prunc, încă o dată în vis Iosif este alertat pentru a-l apăra pe Prunc, și în miezul nopții organizează fuga în Egipt (cf. Mt 2,13-14). (Papa Francisc, Scrisoarea apostolică Patris corde)

SEMNELE IUBIRII IMENSE A LUI CRISTOS 138 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București Dumnezeu moare de foame, iar eu sunt sătul

Biserica este chemată să colaboreze, cu o acțiune pastorală adecvată, pentru ca părinții înșiși să-și poată îndeplini misiunea educativă. Trebuie să facă aceasta ajutându-i mereu să valorizeze rolul lor specific și să recunoască faptul că aceia care au primit sacramentul Căsătoriei devin adevărați slujitori educativi, pentru că formându-i pe copiii lor ei edifică Biserica și făcând aceasta acceptă o vocație pe care Dumnezeu le-o propune lor. (Papa Francisc, Exortația apostolică Amoris laetitia, nr. 85)

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXXII, Nr. 6/2021

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Semnele iubirii imense a lui Cristos VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

Semnificaţii liturgice Trupul şi Sângele Domnului 10 Scrisoare apostolică Instituirea slujirii laicale de catehet 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Social O viață în slujba muzicii 16 Doctrină socială Dumnezeu moare de foame, iar eu sunt sătul

Suflet tânăr

17 Nu alerga asemenea timpului Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Societate Căsătoria: lumini şi umbre SPIRITUALITATE

23 Din catehezele Papei Iubirea este modalitatea 24 Sfânta Scriptură – Psalmii Pericolul nefirescului 25 Minuni şi sfinţi Maria Tereza Chiramel Mankidiyan 26 Biserica misionară Toți suntem frați și avem aceeași casă 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc). Pauline și René Georges Hermann-Paul ANIVERSARE

28 138 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

3 CULTURĂ

32 Credință, artă și istorie Lansarea Angelus TV, noua televiziune catolică 33 Costinești – o fostă așezare catolică la malul mării 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 6/2021

Mesajul redacției Numărul din iunie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul ÎPS Aurel Percă intitulat „Semnele iubirii imense a lui Cristos”. În acest articol, Înalt Preasfinția Sa vorbește despre solemnitățile care sunt în luna iunie, solemnități „care ne pot ajuta să creștem în încrederea de fii ai lui Dumnezeu: solemnitatea Preasfântului Trup şi Sânge al lui Cristos, solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus, care ne poartă să reflectăm asupra iubirii infinite a lui Dumnezeu față de orice creatură”. La paginile 8-9 aflăm despre una din aceste solemnități, și anume Trupul și Sângele Domnului. Paginile 10-11 prezintă „Instituirea slujirii laicale de catehet”. La paginile 14-15 ne este înfățișată figura organistului Marcel Dupré, de la a cărui moarte se împlinesc 50 de ani. Pagina 16 trage un semnal de alarmă: „Dumnezeu moare de foame, iar eu sunt sătul”. La rubrica Suflet tânăr suntem îndemnați să nu alergăm asemenea timpului. Pagina 22 ne arată luminile și umbrele căsătoriei. La pagina 23 se afirmă că „iubirea este modalitatea”. Pagina 23 ne avertizează asupra pericolului nefirescului. La pagina 25 facem cunoștință cu Sfânta Maria Tereza Chiramel Mankidiyan, care a vindecat un bebeluș. La pagina 26 ni se spune că „Toți suntem frați și avem aceeași casă”. Paginile 28-31 sunt dedicate aniversării a 138 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. La pagina 32 ne este prezentată „Noua televiziune online Angelus TV”. La pagina 33 aflăm despre un loc predilect al Arhiepiscopului Netzhammer. În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Gabriel Anghel Pr. Daniel Gheorghiță Benchea Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Pr. Octavian Enache Francesca Gehl Liana Gehl Mons. Ieronim Iacob Pr. Ștefan Lenghen Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Semnele iubirii imense a lui Cristos

eja de mai bine de un an de zile, fără răgaz, încercăm să înfruntăm pandemia de coronavirus. În mijlocul preocupărilor şi al neliniștilor pe care le provoacă încă acest Covid-19, cu pericolele grave pe care le prezintă pentru sănătate, ajungând să tulbure pacea şi seninătatea vieții noastre cotidiene, încercăm să revenim la o oarecare „normalitate”, ajutați fiind şi de campania de vaccinare. Cu toții dorim ca pandemia să se termine cât mai repede, pentru a reveni cu viața la „normalitate”, iar noi creștinii, în aceste momente deosebite, suntem chemați nu numai să fim prudenți, dar şi plini de încredere în ajutorul Providenței divine. Citez o frază din Alessandro Manzoni, care cu siguranță ne poate da mai mult curaj şi speranță, nu numai în această situație, dar în toate acele evenimente care tulbură viața noastră, mai ales atunci când prezența lui Dumnezeu pare să lipsească: „Dumnezeu nu strică niciodată bucuria fiilor săi, decât doar pentru a le pregăti lor una mai mare” (romanul Logodnicii). Iată cum antidotul mai eficace în acest situații – bineînțeles, fără a neglija să urmăm indicațiile autorităților competente – trebuie să fie pentru noi acela de a recunoaște propria slăbiciune şi fragilitate, încredințându-ne brațelor pline de iubire ale lui Dumnezeu, Tată bun şi milostiv, care nu-şi părăsește niciodată copiii.

Luna iunie a acestui an ne propune două solemnități care ne pot ajuta să creștem în încrederea de fii ai lui Dumnezeu: solemnitatea Preasfântului Trup şi Sânge al lui Cristos, solemnitatea Inimii Preasfinte a lui

Isus, care ne poartă să reflectăm asupra iubirii infinite a lui Dumnezeu față de orice creatură. Papa Francisc l-a definit pe Isus ca fiind fața Milostivirii Tatălui, şi Inima sa simbolul iubirii mântuitoare față de noi. IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

În primul rând avem Euharistia, darul iubirii celei mari pe care Isus ni l-a lăsat, oferindu-se cu totul pe sine însuși sub speciile pâinii şi vinului, ca hrană a sufletului şi ca antidot pentru orice temere a noastră. În Euharistie găsim expresia acestei iubiri a lui Dumnezeu, care se revarsă şi susține pe fiii săi în slăbiciunea şi fragilitatea lor. Papa Francisc o definește astfel: „Euharistia nu este un premiu pentru cei buni, dar medicament pentru cei slabi.” „Isus vine la noi în Euharistie pentru a ne aminti că în ochii lui Dumnezeu Tatăl suntem prețioși: suntem invitații așteptați la banchetul său, comeseni pe care El îi dorește. Şi nu numai pentru faptul că El este generos, dar pentru că El este cu adevărat îndrăgostit de noi: vede şi iubește frumosul şi binele care este în noi. Domnul știe că răul şi păcatele sunt identitatea noastră; sunt boli, sunt infecții... Şi vine pentru a le vindeca cu Euharistia, care conține anticorpii pentru memoria noastră bolnavă de negativitate… Cu Isus putem să ne imunizăm de tristețe; mereu vom avea înaintea ochilor căderile noastre, oboseala noastră, problemele de casă sau de muncă, vise nerealizate, dar povara lor nu ne va strivi pentru că, mai în profunzime, este Isus care ne încurajează cu iubirea sa” (Papa Francisc, Omilia pentru Corpus Domini, 14 iunie 2020). A doua solemnitate care ne descoperă iubirea infinită a lui Dumnezeu faţă de oameni este sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus. Dincolo de istoria şi de practicile de pietate care au caracterizat această devoţiune, este important să-i înţelegem semnificaţia mai profundă, magistral evidenţiată în textele liturgice ale acestei solemnităţi. 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

Este semnificativă, de exemplu, prefaţa sărbătorii, introdusă de titlul: „Imensa iubire a lui Cristos”. Deja numai acest titlu, în sinteză extremă, spune totul despre fundamentul acestei sărbători. Semnificative şi sugestive sunt apoi cuvintele prefeţei liturghiei: „El, în iubirea sa nemărginită, a voit să fie înălţat pe lemnul crucii, ca să se ofere pe sine însuşi, ca jertfă pentru noi şi, lăsând ca din coasta-i străpunsă să ţâşnească sânge şi apă, a făcut să izvorască sacramentele Bisericii, pentru ca toţi oamenii, fiind atraşi către dânsa, să vină şi să scoată cu bucurie apă din izvoarele mântuirii.” Cu adevărat, în aceste câteva cuvinte, este rezumată „inima” acestei celebrări şi a marelui mister pe care îl cuprinde. Domnul ne invită şi pe noi să ne plecăm capul pe pieptul lui, pe Inima sa, pentru a putea să-i simţim bătaia de iubire veşnică pe care El o are pentru fiecare dintre noi. În acelaşi timp, din acea sfântă bătaie a inimii sale, să putem învăţa să dilatăm şi inima noastră spre fraţii şi surorile noastre. Deja de mai mulţi ani, cu ocazia acestei solemnităţi, Biserica ne invită să ne rugăm şi pentru sfinţirea preoţilor. Preoţii sunt chemaţi în această zi să reînnoiască într-un mod special promisiunile făcute în ziua hirotonirii, să repete „da”-ul spus Mântuitorului, în conştiinţa că numai dacă ei vor fi capabili să se abandoneze şi să se încredinţeze iubirii sale milostive, care izvorăşte din inima sa străpunsă, ei vor putea fi fideli slujirii la care au fost chemaţi. Cum spune Catehismul Bisericii Catolice, „preoţia este iubirea Inimii lui Isus” (n. 1589). De asemenea, luna iunie este întotdeauna îmbogăţită, la nivel liturgic şi spiritual, cu două solemnităţi

care ne fac să medităm despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre coloanele de bază ale Bisericii noastre, Sfinţii Apostoli Petru şi Paul. Trei sfinţi, cu istorii diferite, dar apropiate de un răspuns de iubire la chemarea Învăţătorului, pentru care şi-au dăruit întreaga lor existenţă, până la vărsarea sângelui. La aceste solemnităţi se adaugă şi celebrarea hirotonirii preoţilor pentru Arhidieceza de Bucureşti, în ziua de 26 iunie: trei noi apostoli pentru ogorul Domnului şi semne ale iubirii lui Dumnezeu pentru Biserica noastră locală. Bineînţeles că nu o uităm nici pe Fecioara Maria: Inima ei Neprihănită, inimă de mamă, a împărtăşit din plin „compasiunea” lui Dumnezeu, mai ales în ceasul pătimirii şi morţii lui Isus. Ea este o adevărată „şcoală” a iubirii Fiului ei! O lună, într-adevăr, densă la nivel liturgic şi spiritual, care este îmbogăţită şi de memoria a numeroşi sfinţi, printre care se impune figura Sfântului Anton de Padova. Călăuziţi de exemplul acestor figuri luminoase şi inspiraţi de marile mistere asupra cărora Biserica ne face să reflectăm în această lună, să ne lăsăm atinşi şi noi de Mântuitorul pentru ca, lăsând deoparte orice teamă şi orice nelinişte, să ne lăsăm „contaminaţi de iubirea lui”: este comoara de pus pe primul loc în Biserică şi în viaţa noastră. Tututor cititorilor revistei Actualitatea creştină le doresc să simtă intens iubirea imensă a lui Cristos şi să trăiască în luna iunie la „izvoarele” milostivirii divine.

† Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Cu Isus, putem deveni imuni la tristețe Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

În momentele noastre cele mai întunecate, când păcătuim sau suntem dezorientați, avem întotdeauna o întâlnire cu Dumnezeu.

Euharistia stinge în noi foamea de lucruri și aprinde dorința de a sluji.

Domnul nu poate intra în inimi dure sau ideologice. Domnul intră în inimi care sunt ca a Lui: în inimi ce sunt deschise și milostive.

Noi toți avem o întâlnire în noapte cu Dumnezeu, în noaptea vieții noastre, în multele nopți ale vieții noastre. Momentele întunecoase, momentele de păcat, momentele de dezorientare. Acolo este o întâlnire cu Dumnezeu, întotdeauna. El ne va lua prin surprindere în momentul în care nu ne așteptăm, în care ajungem să rămânem cu adevărat singuri. În aceeași noapte, luptând împotriva necunoscutului, vom deveni conștienți că suntem doar sărmani oameni, dar [...] nu va trebui să ne temem: pentru că în acel moment Dumnezeu ne va da un nume nou, care conține sensul întregii noastre vieți. Ne va schimba inima și ne va da binecuvântarea rezervată celui care s-a lăsat schimbat de El. Este o frumoasă invitație la a ne lăsa schimbați de Dumnezeu. El știe cum să o facă pentru că ne cunoaște pe fiecare dintre noi. (Audiența generală de miercuri, 10 iunie 2020)

Dumnezeu știe cât de fragilă este memoria noastră și pentru noi a săvârșit un lucru nemaiauzit: ne-a lăsat un memorial. Nu ne-a lăsat numai cuvinte, pentru că e ușor să uiți ceea ce ai auzit. Nu ne-a lăsat numai Scriptura, pentru că e ușor să uiți ceea ce citești. Nu ne-a lăsat numai semne, pentru că poți să uiți chiar și ceea ce vezi. Ne-a lăsat o Hrană, și e greu să uiți un gust. Ne-a lăsat o Pâine în care este prezent El, viu și adevărat, cu tot gustul iubirii sale. Primindu-l, putem spune: „Este Domnul, El își aduce aminte de mine!” Dându-se pe sine pentru noi, Domnul ne invită totodată să nu risipim viața urmărind mii de lucruri inutile care creează dependență și lasă un gol pe dinăuntru. Euharistia stinge în noi foamea de lucruri și aprinde dorința de slujire. (Omilia Papei în solemnitatea „Trupul și Sângele Domnului”, 14 iunie 2020)

Luna iunie este dedicată în mod special Inimii lui Cristos, o devoțiune care unește marii învățători spirituali și lumea simplă a poporului lui Dumnezeu. Într-adevăr, Inima umană și dumnezeiască a lui Isus este izvorul din care putem primi întotdeauna milostivirea, iertarea și blândețea lui Dumnezeu. Putem face aceasta oprindu-ne asupra Evangheliei, simțind cum în centrul oricărui gest, al oricărui cuvânt al lui Isus se află iubirea, iubirea Tatălui care l-a trimis pe Fiul Său, iubirea Duhului Sfânt care este înăuntrul nostru. Și putem face aceasta adorând Euharistia, unde această iubire este prezentă în Preasfântul Sacrament. Atunci, și inima noastră va deveni mai răbdătoare, mai generoasă, mai milostivă, prin imitarea Inimii lui Isus. Este o rugăciune veche care spunea așa: „Isuse, fă inima mea asemenea cu inima Ta!” (Angelus, 7 iunie 2020) IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN

Reuniunea Consiliului Cardinalilor

ȘTIRI DIN VATICAN

Speranță pentru toți Pe 8 mai, Papa Francisc a adresat un mesaj video participanților la evenimentul „Vax Live, concertul pentru a reunifica lumea”, despre speranța pe care o aduc vaccinurile.

„V

ax Live: concertul pentru a reunifica lumea” a fost un concert caritativ organizat de Global Citizen, înregistrat pe 2 mai pe un stadion din California și difuzat pe 8 mai pe diferite canale de televiziune în lume, inclusiv pe canalul YouTube al Global Citizen. Prin acest concert, organizația și-a exprimat speranța de a aduna fonduri pentru vaccinuri Covid-19, precum și pentru teste și tratamente pentru țările cele mai sărace. La începutul mesajului său video, Suveranul Pontif a spus: „Primiți un

În data de 6 mai, Papa Francisc a luat parte la o nouă reuniune a Consiliului Cardinalilor.

mesaj călduros din partea acestui om bătrân, care nici nu dansează, nici nu cântă ca voi, dar care crede ca și voi că nedreptatea și răul nu sunt de neînvins.” În continuarea mesajului său a mai afirmat: „Avem nevoie de căi de vindecare și de salvare. Și mă refer la o vindecare de la rădăcină, care să îngrijească cauza răului și care să nu se limiteze numai la simptome.” Papa a încheiat astfel mesajul său: „Este clar că suntem pe cale să trăim o criză. Pandemia ne-a pus pe toți în criză, dar nu uitați că nu ieșim dintr-o criză la fel, ieșim fie mai buni, fie mai răi.”

euniunea s-a desfășurat în sistem online din cauza actualei situații de pandemie. Papa Francisc s-a conectat din Casa Santa Marta, iar cardinalii care fac parte din Consiliu, precum și secretarul acestui consiliu, Mons. Marco Mellino, s-au conectat la reuniune din respectivele țări. Membrii Consiliului Cardinalilor au dezbătut metodologia de lucru care va trebui implementată pentru revizuirea și corectarea unor texte normative după viitoarea intrare în vigoare a următoarei constituții apostolice, precum și perspectivele ulterioare pe care le deschide textul în curs de elaborare.

Jurământ Pe 6 mai, în ziua de aniversare a jefuirii Romei din 1527, 34 de noi gărzi elvețiene au depus jurământul la Vatican.

ărzile au promis să îl protejeze pe Papa, sacrificându-și, la nevoie, viața. Ceremonia de depunere a jurământului a început cu trei gărzi elvețiene care au sunat din trâmbițe, după care gărzile au mărșăluit în sunetul tobei într-o procesiune solemnă. Din cauza restricțiilor de pandemie, numai familiile gărzilor și presa au avut voie să participe la ceremonia desfășurată în curtea San Damaso din Vatican. Sursa: catholicnewsagency.com.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

În inima nopţii Bergoglio, tânăr adorator nocturn L’Osservatore Romano, 8 aprilie 2021, p. 8

„M

-am emoţionat” – scrie Papa Francisc revistei Alfa y Omega –, la vederea unui vechi registru păstrat în arhivele Bazilicii Preasfântului Sacrament din Buenos Aires, unde se treceau numele „adoratorilor nocturni”: persoane care veneau să se roage noaptea, cu rândul, în faţa Sfintei Euharistii expuse pe altar. În 1954 şi 1955, două nume se remarcă printre înscrişii la acestă practică iniţiată în bazilică încă din 1917: fraţii Jorge şi Oscar Bergoglio. Flacăra vocaţiei se aprinsese deja în tânărul Jorge, dar el încă ducea – cum spune azi Papa Francisc – o „viaţă de creştin obişnuit”. Îndemnul unui preot sacramentin, José Aristi, i-a deschis experienţa acelor nopţi de adoraţie care l-au marcat profund. „De la casa noastră din Flores, de la marginea oraşului, luam seara autobuzul până la bazilică, unde rămâneam toată noaptea”, povesteşte Papa. După ce ascultau învăţătura Părintelui Aristi, adoratorii mergeau să se culce până ce-i venea fiecăruia rândul să fie „de gardă”. Venite adoremus – îşi aminteşte Papa – era fraza cu care un adorator îl trezea pe următorul. Multe au fost nopţile de sâmbătă petrecute astfel, sub oblădurirea Părintelui Aristi, în acel timp decisiv pentru vocaţia viitorului papă. Peste ani, într-o altă sâmbătă seara, Părintele Aristi îi va încredinţa – fără voia lui, dacă putem spune aşa – încă ceva viitorului papă. Era în Sâmbăta Mare 1996; tănărul Jorge ajunsese acum episcop auxiliar şi, în

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Număr aniversar

Bazilica Preasfântului Sacrament, Buenos Aires

această seară, se afla în cripta bazilicii, în faţa trupului neînsufleţit al Părintelui Aristi. Cu un gest oarecum necugetat – spune Papa – „i-am luat rozariul din mână şi am tras cu putere de cruce, desprinzând-o. L-am privit pe preot şi i-am spus. «Dă-mi jumătate din îndurarea ta.» Am simţit atunci ceva puternic care mi-a dat curajul să fac gestul.” Preotul sacramentin Andrés Taborda, singurul de faţă, povesteşte că Papa i-a spus: „Era confesorul meu. Cu rozariul ăsta în mână le-a dat dezlegarea atâtor păcătoşi – nu poate să-l ia cu el sub pământ.” De atunci, Papa Francisc poartă mereu într-un săculeţ, la piept, rozariul preotului adorator. „Îi simt harul – spune el. Exemplul unui preot milostiv care se apropie de răni face mult bine.” Traducere şi adaptare de Liana Gehl după Alessandro De Carolis şi Benedetta Capelli

n luna mai 2021, suplimentul lunar Donne Chiesa Mondo al ziarului L’Osservatore Romano a ajuns la numărul 100. Prima ediţie a apărut cu cotidianul din 31 mai 2012, fiind coordonat de Ritanna Armeni şi Lucetta Scaraffia. Cu un sumar variat şi abordând teme ce depăşesc graniţele unei singure religii, suplimentul reliefează rolul femeii în Biserică, scoţând totodată în evidenţă figuri feminine marcante din toate timpurile şi ambientele. Având ca moto titlul unui film cunoscut din anii ’80 (Speriamo che sia femmina), numărul centenar este dedicat ideii de economie la feminin – o economie de incluziune, mai degrabă decât de competiţie. Suplimentul Donne Chiesa Mondo, mai 2021, p. 1 IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS semnificații liturgice

„A

zi creştinătatea cântă cea mai mare şi mai sfântă din fântânile de har: Taina sfântului altar; pâinea vieţii, pâinea vie, ce cu-atâta bucurie în iubirea-i de nespus, tuturor ne-o dă Isus. Cum ne-nvaţă şi credinţa, chipul şi-a schimbat fiinţa: pâinea-i trupul lui Cristos, vinul, sânge preţios. Simţul nu ne lămureşte, dar credinţa ne-ntăreşte cu lumina ei din cer, să primim acest mister.” (din Secvenţa pentru Corpus Domini)

Trupul şi Sângele Domnului „Biserica Catolică îşi arată cultul de adoraţie faţă de Sacramentul Euharistic păstrând cu grijă Ostiile consacrate, purtându-le în procesiune spre bucuria mulţimii creştine.” (Paul al VI-lea, Enciclica Mysterium fidei)

Formare şi evoluţie ecolul al XIII-lea a reprezentat pentru Biserica Catolică o perioadă extrem de prolifică din punct de vedere spiritual, care s-a tradus printr-o înflorire şi o reînsuflețire a trăirii creştine. E de ajuns să menționăm că este secolul unor sfinţi ca Francisc de Assisi, Dominic, Anton de Padova, Toma de Aquino, Bonaventura, Angela de Foligno. Însă din toată această panoplie şi constelaţie extraordinar de luminoasă lipsea ceva… În anul 1208, o călugăriţă belgiană de lângă Liège, Fericita Iuliana de Mont Cornillon 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

(1193-1258), are o revelaţie pe când se afla în rugăciune: vede luna pulsând de o lumină supranaturală, cu excepţia unei porţiuni, unde o linie întunecoasă părea că îi strică toată strălucirea. Dumnezeu îi transmitea astfel că în Biserica strălucitoare de gloria sfinţilor lipsea o sărbătoare foarte importantă, una în cinstea Euharistiei. Ultimele secole fuseseră scena unor mari controverse cu privire la Euharistie: sub vălul speciilor euharistice este trupul istoric al lui Isus sau un trup sacramental? (Pascasius † 865 şi Ratramnus † 868); putem spune că se schimbă substanţa speciilor euharistice din pâine în Trupul lui Cristos

şi din vin în Sângele lui Cristos dacă se menţin accidenţii (gust, miros, grad alcoolic etc.), sau nu cumva, după consacrare, pâinii şi vinului i se adaugă o valoare suplimentară, sacramentală, neschimbându-i-se de fapt substanţa? (Berangarius de Tours † 1088); împărtăşindu-ne doar cu specia pâinii fără Sângele lui Cristos nu cumva ştirbim din integritatea sacramentului? Obţine mai mult har cel ce se împărtăşeşte cu ambele specii decât cel ce se împărtăşeşte doar cu o specie? Toate aceste întrebări şi rătăciri au fost prompt mediate şi îndreptate de Sfântul Toma de Aquino, care ne-a oferit un imn-lecţie de teologie cu privire la Euharistie: „Pe Isus Mântuitorul (Lauda Sion)”, imn ce a rămas în liturgie ca secvenţa pentru Corpus Domini. Cu toate aceste controverse şi frământări ale timpului, pietatea faţă de Sfânta Euharistie nu înceta să crească. Lipsea însă un trup concret dat dragostei faţă de Speciile sfinte. Acesta a venit în anul 1246, când Ioan de Lausanne, duhovnicul Fericitei Iuliana de Mont Cornillon,

FOCUS

mişcat de viziunile acesteia, cu permisiunea episcopului de Liège, a celebrat pentru prima dată sărbătoarea Corpus Domini în joia de după duminica Sfintei Treimi (duminica imediat următoare după Rusalii). Sărbătoarea şi-a găsit susţinători înfocaţi în persoana a doi teologi renumiţi ai vremii, Hugo de Sancto Caro şi Iacob Pantaleon, ultimul ajungând pe tronul Sfântului Petru sub numele de Urban al IV-lea. Însă drumul până la instituirea sărbătorii nu a fost chiar atât de evident, fiind necesar un miracol euharistic la Bolsena, un sat în apropierea oraşului Orvieto, unde îşi avea reşedinţa papa. O ostie a sângerat în momentul consacrării în mâinile unui preot care se îndoia de prezenţa reală a lui Cristos. La o lună și jumătate după miracol, pe 11 august 1264, impresionat, papa a dat bula Transiturus, prin care stabilea pentru întreaga Biserică sărbătoarea Corpus Domini. Sărbătoarea s-a răspândit rapid în întreaga Biserică, fiind primită pretutindeni cu entuziasm. Documentul lui Urban al IV-lea nu stabilea şi o procesiune cu Sfântul Sacrament pentru această zi. Cu toate acestea, ea a fost introdusă în Germania, Franţa, Italia şi celelalte ţări creştine dintr-un impuls spontan al pietăţii poporului. Fervoarea cu care poporul lua parte la ea era impresionantă. Era punctul cel mai strălucitor al sărbătorii. Textele liturgice ale acestei solemnităţi au fost comisionate Sfântului Toma de Aquino care se afla în acel an, 1264, în conventul Sfântului Dominic din Orvieto. Este superfluu de adăugat că au ieșit unele dintre cele mai frumoase şi valoroase capodopere ale literaturii şi ale teologiei creştine: Lauda Sion Salvatorem, Pange lingua, Adoro te devote. Tradiţia ne transmite că la sfârşitul acestei munci, pe când Sfântul Toma se afla în rugăciune în

capela conventului din Orvieto, însuşi Isus de pe cruce i-ar fi spus: „Bene scripsisti de me, Thoma!”, „Bine ai scris despre mine, Toma!” După Conciliul Tridentin, această sărbătoare a primit şi o octavă, care însă a fost abolită în anul 1955. Celebrarea Solemnităţii Trupul şi Sângele Domnului astăzi După o scurtă cădere în desuetudine în anii ’50-’60, importanţa vitală a acestei sărbători pentru biserica locală a fost revalorizată de actualul Cod de Drept Canonic, care la numărul 1246, § 1, o enumeră printre sărbătorile de poruncă. La numărul 395, § 3, ne spune că Solemnitatea Trupului şi Sângelui lui Cristos este una dintre cele cinci sărbători din an la care episcopul diecezan nu poate lipsi decât dacă este împiedicat din motive grave. Actualele norme liturgice referitoare la această solemnitate, pe care le regăsim în documentul „Sfânta Împărtăşanie şi cultul misterului euharistic în afara Sfintei Liturghii”, prevăd următoarele: „În Joia Sfântă şi în solemnitatea Trupului şi Sângelui Domnului, poporul creştin este chemat să cinstească în mod deosebit, prin adoraţie, Sacramentul minunat al Euharistiei.” Iar cu privire la procesiunea euharistică: „Printre procesiunile euharistice iese în evidenţă, prin importanţă şi semnificaţie în viaţa pastorală a parohiei sau a oraşului, cea anuală din Solemnitatea Trupului şi Sângelui lui Cristos. Se recomandă ca procesiunea cu Preasfântul Sacrament să se facă după Sfânta Liturghie în care s-a consacrat ostia ce urmează să fie purtată în procesiune. În organizarea procesiunilor euharistice, să se ţină cont de obiceiurile

locale, atât în ceea ce priveşte împodobirea pieţelor şi a străzilor, cât şi aşezarea participanţilor. Pe traseu, dacă este obiceiul şi binele pastoral o cere, se pot face opriri cu binecuvântarea euharistică. Cântecele şi rugăciunile care se spun să aibă drept scop ca toţi să-şi manifeste credinţa lor în Cristos. Dacă procesiunea are loc imediat după Sfânta Liturghie, preotul care urmează să ducă Sfântul Sacrament poate să reţină hainele folosite la celebrarea Sfintei Liturghii sau poate lua pluvialul de culoare albă; dar dacă procesiunea nu urmează imediat după Sfânta Liturghie, atunci să ia pluvialul. Lumânările, incensul şi baldachinul sub care merge preotul care duce Sfântul Sacrament să se folosească după obiceiurile locale. Se recomandă ca procesiunea să plece de la o biserică şi să se îndrepte către alta. Totuşi, dacă circumstanţele locurilor cer aceasta, se poate întoarce la aceeaşi biserică de la care a plecat. La sfârşit, se dă binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament în biserica în care se încheie procesiunea sau în alt loc mai potrivit; apoi Sfântul Sacrament este repus în tabernacol.” Concluzie Această sărbătoare, care an de an ne bucură inimile şi ne umple de admiraţie faţă de strălucirea splendorii prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul nostru, s-a născut datorită intervenţiilor divine, însă era o necesitate pentru a cimenta doctrina sănătoasă despre Sfânta Euharistie. Astăzi, sărbătoarea este o necesitate pentru noi nu doar pentru a etala prin oraşe comoara noastră cea mai mare, ci și pentru a ne reaminti propria noastră identitate creştină, căci ce se alege de creştin dacă îi iei Pâinea vieţii?

Text: Pr. Gabriel Anghel IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS Scrisoare apostolică

ăstorii să nu înceteze să-și însușească exortația părinților conciliari când aminteau: „știu că nu au fost instituiți de Cristos pentru a-și asuma singuri întreaga misiune mântuitoare a Bisericii față de lume, ci au măreața îndatorire ca astfel să-i păstorească pe credincioși și să le recunoască slujirile și carismele, încât toți să conlucreze unanim, fiecare pe măsura lui, la opera comună” (Lumen gentium, 30).

Instituirea slujirii laicale de catehet Papa Francisc a promulgat Scrisoarea apostolică în motu proprio intitulată Antiquum ministerium, prin care a instituit slujirea laicală de catehet. Scrisoarea poartă data de 10 mai și este dată la Roma.

ncă de la început Suveranul Pontif amintește faptul că această slujire de catehet este foarte veche în Biserică, iar primele exemple se găsesc deja în scrierile din Noul Testament. În scrisoarea sa, Papa precizează: „Încă de la începuturile sale, comunitatea creștină a experimentat o formă răspândită de ministerialitate care a devenit concretă în slujirea bărbaților și a femeilor care, ascultători față de acțiunea Duhului Sfânt, și-au dedicat viața pentru edificarea Bisericii.” De asemenea se mai spune în document: „În cadrul marii tradiții 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

carismatice a Noului Testament este posibil să se recunoască prezența activă a unor botezați care au exercitat slujirea de a transmite în formă mai organică, permanentă și legată de diferitele circumstanțe ale vieții, învățătura apostolilor și a evangheliștilor (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituția dogmatică Dei Verbum, 8). Biserica a voit să recunoască această slujire ca exprimare concretă a carismei personale care a favorizat mult exercitarea misiunii sale evanghelizatoare.” În continuare, este evidențiată importanța misiunii cateheților de-a

lungul celor două milenii. Astfel, „episcopi, preoți și diaconi, împreună cu atâția bărbați și femei din viața consacrată, și-au dedicat viața instruirii catehetice pentru ca credința să fie un sprijin solid pentru existența personală a fiecărei ființe umane. În afară de asta, unii au adunat în jurul lor alți frați și surori care în împărtășirea aceleiași carisme au constituit ordine călugărești în slujba totală a catehezei. Nu se poate uita multitudinea nenumărată de laici și laice care au luat parte direct la răspândirea evangheliei prin învățătura catehetică. Bărbați și femei însuflețiți de o mare credință și martori autentici de sfințenie care, în unele cazuri, au fost și fondatori de Biserici, ajungând chiar să-și dăruiască viața. Și în zilele noastre, atâția cateheți capabili și tenace sunt în fruntea comunităților în diferite regiuni și desfășoară o misiune de neînlocuit în transmiterea și aprofundarea credinței. Lunga ceată de fericiți, sfinți și martiri cateheți a marcat misiunea Bisericii care merită să fie

FOCUS

cunoscută, deoarece constituie un izvor rodnic nu numai pentru cateheză, ci pentru întreaga istorie a spiritualității creștine”. Papa Francisc arată cum începând de la Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, „Biserica a simțit cu reînnoită conștiință importanța angajării laicatului în opera de evanghelizare. Părinții conciliari au reafirmat de mai multe ori cât de necesară este pentru plantatio Ecclesiae și pentru dezvoltarea comunității creștine implicarea directă a credincioșilor laici în diferitele forme în care se poate exprima carisma lor”. Pe lângă învățătura conciliară se face referință și la interesul constant al suveranilor pontifi, al Sinodului Episcopilor, al Conferințelor Episcopale și al fiecărui păstor care în decursul acestor decenii au imprimat catehezei o însemnată reînnoire. De asemenea, sunt amintite principalele instrumente catehetice: Catehismul Bisericii Catolice, exortația apostolică Catechesi tradendae, Directoriul catehetic general, Directoriul general pentru cateheză, recentul Directoriu pentru cateheză, împreună cu Catehismele naționale, regionale și diecezane. Toate acestea „sunt o expresie a valorii centrale a operei catehetice care pune în prim plan instruirea și formarea permanentă a credincioșilor”. Episcopul este primul catehet, iar alături de el se află preoții care „împărtășesc împreună cu el aceeași grijă pastorală”. Părinții au și ei o „responsabilitate deosebită cu privire la formarea creștină a copiilor lor”. „Este necesar să se recunoască prezența laicilor și a laicelor care în virtutea propriului botez se simt chemați să colaboreze în slujirea catehezei (cf. CIC,

can. 225; CCEO, can. 401 și 406). Această prezență devine și mai urgentă în zilele noastre datorită reînnoitei conștiințe a evanghelizării în lumea contemporană (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 163168) și datorită impunerii unei culturi globalizate (cf. Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 100.138), care cere o întâlnire autentică cu tinerele generații, fără a uita exigența unor metodologii și instrumente creative care să facă vestirea evangheliei coerentă cu transformarea misionară pe care Biserica a întreprins-o. Fidelitate față de trecut și responsabilitate față de prezent sunt condițiile indispensabile pentru ca Biserica să poată desfășura misiunea sa în lume.” Și astăzi sunt bărbați și femei pe care Duhul Sfânt îi cheamă „ca să pornească la drum pentru a merge în întâmpinarea atâtora care așteaptă să cunoască frumusețea, bunătatea și adevărul credinței creștine. Este misiunea păstorilor să susțină acest parcurs și să îmbogățească viața comunității creștine cu recunoașterea slujirilor laicale capabile să contribuie la transformarea societății prin «pătrunderea valorilor creștine în lumea socială, politică și economică» (Evangelii gaudium, 102)”. „Catehetul este chemat în primul rând să exprime competența sa în slujirea pastorală a transmiterii credinței care se dezvoltă în diferitele sale etape: de la prima vestire, care introduce la kerygma, la instruirea care face conștienți de viața nouă în Cristos și pregătește îndeosebi la sacramentele inițierii creștine, până la formarea permanentă care permite fiecărui botezat să fie gata mereu «să răspundă oricui cere cont de speranță» (1Pt 3,15). Catehetul este în același timp martor al credinței,

învățător și mistagog, însoțitor și pedagog care instruiește în numele Bisericii.” În Scrisoarea apostolică Ministeria quaedam, Sfântul Paul al VI-lea a solicitat Conferințele Episcopale să devină promotoare pentru alte slujiri între care aceea de catehet. La rândul său, documentul Evangelii nuntiandi „îndemna să se găsească noi forme ministeriale pentru o pastorație reînnoită: «Aceste slujiri, noi în aparență, dar foarte legate de experiențe trăite de Biserică în decursul existenței sale – de exemplu cele de catehet… sunt prețioase pentru plantatio, viața și creșterea Bisericii, și pentru o capacitate de iradiere în jurul ei și spre cei care sunt departe» (Paul al VI-lea, Evangelii nuntiandi, 73)”. Papa Francisc mai precizează: „Rezultă că a primi o slujire laicală ca aceea de catehet imprimă o accentuare mai mare angajării misionare tipice a fiecărui botezat, care oricum trebuie să se desfășoare în formă pe deplin seculară, fără a cădea în nicio exprimare de clericalizare. Această slujire are o puternică valență vocațională care cere discernământul corespunzător din partea episcopului și se evidențiază cu Ritul de instituire. (...) Este bine ca la slujirea instituită de catehet să fie chemați bărbați și femei cu profundă credință și maturitate umană, care să aibă o participare activă la viața comunității creștine (...), care să primească necesara formare biblică, teologică, pastorală și pedagogică pentru a fi comunicatori atenți ai adevărului credinței și care să fi maturizat deja o prealabilă experiență de cateheză (...) Este cerut să fie colaboratori fideli ai preoților și diaconilor, disponibili să exercite slujirea unde ar fi necesară și animați de adevărat entuziasm apostolic.” IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

BUCUREȘTI

Festival de orgă În perioada 23-30 mai, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Catedrala Sfântul Iosif a găzduit prima ediție a festivalului de orgă „Cantus Ecclesiae”. Festivalul a inclus atât concerte de seară în catedrală (susținute de muzicanți din țară și din afară), cât și conferințe online. CÂMPULUNG MUSCEL

Ora de rugăciune

Pe 12 mai avut loc ora lunară de rugăciune a preoților din decanatul de Ploiești la Parohia Sfântul Iacob. Parohul, Pr. Iosif Păuleț, a subliniat importanța apropierii păstorilor de Sfânta Fecioară Maria. BUCUREȘTI

Rugăciune Pe 12 mai, preoții din București s-au întâlnit pentru ora lunară de rugăciune la Biserica Ss. Ap. Petru și Paul. Au recitat Ora Medie, iar Pr. Pavel Butnariu a ținut o meditație despre documentul Amoris laetitia. La final, ÎPS Percă a sfințit o statuie a Sfintei Maria de la Fatima, amplasată în curtea bisericii.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

ÎPS Aurel Percă la Roma Arhiepiscopul Mitropolit de București, co-consacrator al PS Benoni Ambăruș, noul Episcop auxiliar de Roma.

uminică, 2 mai, în cadrul unei Liturghii din Bazilica San Giovanni in Laterano din Roma, a fost consacrat episcop Mons. Benoni Ambăruș, fost director al Caritas Roma, originar din județul Bacău. Celebrarea a fost prezidată de Cardinalul vicar Angelo De Donatis, iar episcopi co-consacratori au fost Cardinalul Enrico Feroci și ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. În aceeași zi, ÎPS Aurel Percă a celebrat Sfânta Liturghie în Biserica San Vitale din Roma, în sânul comunității românești din capitalia Italiei și din împrejurimi. La această sărbătoare a participat și ambasadorul României la Vatican, dl. Liviu Petru Zăpârțan. Tot la Biserica San Vitale, în mijlocul comunității române, pe 9 mai, PS Benoni și-a ținut prima Sfântă Liturghie după consacrare, alături de Mons. Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Rep. Moldova.

Sfântul Mir la Mioveni pentru prima dată

Pe 9 mai, în Parohia Sfântul Matei din Mioveni, ÎPS Aurel Percă a administrat Sfântul Mir.

uminică, 9 mai, membrii parohiei argeșene din Mioveni, Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, au sărbătorit un evenimente important: șase tineri au primit sacramentul „maturității”, Sfântul Mir, ce le-a fost administrat de ÎPS Aurel Percă, aflat pentru prima dată în vizită în această parohie. A fost pentru prima dată când s-a administrat Sfântul Mir în biserica din Mioveni, fiind o comunitate nouă, înființată în anul 2002. Catolicii din Mioveni sunt o comunitate mică, dar animată, călăuzită și îngrijită de preoții Lucian Bosoi și Damian Cimpoeșu, membri ai Congregației Misionarilor Oblați ai Mariei Imaculate (OMI).

hramuri ALE Fer. Ieremia Valahul Fericitul Ieremia Valahul este patronul a două parohii din Arhidieceză: parohia din Năvodari, Constanța, și cea din Chitila, Ilfov.

a Năvodari hramul s-a celebrat sâmbătă, 8 mai, Sfânta Liturghie fiind prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. Vizita pastorală a avut ca scop și „întărirea în credință” a comunității, care și-a pierdut parohul, Pr. Ion M. Solomon, pe 1 mai. La Chitila hramul s-a sărbătorit pe 10 mai, Sf. Liturghie fiind prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit. A predicat Pr. Marius Taloș, prezentând modurile în care îl putem imita și noi pe Fericitul Ieremia.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Amintire a Episcopilor Martiri În ziua de 3 mai, la Cimitirul Săracilor din Sighet a avut loc pelerinajul în cinstea martirilor și mărturisitorilor secolului XX.

Sfințire de biserică Pe 15 mai, în satul Lilieci, județul Bacău, s-a sfințit biserica „Sfântul Gheorghe”.

e 15 mai, în cadrul unei slujbe de la ora 10:30, credincioșii din Lilieci au sărbătorit sfințirea bisericii lor și consacrarea altarului. Slujba de sfințire a fost prezidată de PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași. Acest eveniment fericit a avut loc după încheierea lucrărilor de restaurare a interiorului și a exteriorului bisericii. Comunitatea catolicilor din Lilieci a devenit parohie independentă în 1988, lucrările de construire a bisericii actuale începând trei ani mai târziu. Actualmente, parohul celor peste 700 de credincioși din Lilieci este Pr. Sorin Bereș.

âmbătă, 8 mai, a avut loc, după un an de pauză, pelerinajul în cinstea martirilor și mărturisitorilor secolului al XX-lea, la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației. Sfânta Liturghie a fost celebrată de către PS Vasile Bizău, Episcop de Maramureș, PS Călin Ioan Bot (Episcop auxiliar de Lugoj), Părinții vicari generali Augustin Butica (Maramureș) și Marius Cerghizan (Cluj-Gherla) și numeroși preoți din Maramureș și alte eparhii. „Sfinții fericiți martiri nu sunt aici, sunt veșnic vii, cu Cel ce a Înviat a treia zi… Ce har de a fi urmași de sfinți martiri!”, a zis PS Călin Bot în cuvântul de învățătură. La final, PS Vasile Bizău a adus în atenția pelerinilor faptul că

pe acest pământ sfințit de sângele Episcopilor Martiri se va ridica sanctuarul închinat lor, proiect pentru care este nevoie ca toți să participe, mai întâi prin multă rugăciune, iar apoi cu oferta fiecăruia la realizarea proiectului. bisericaromanaunita.ro

ITALIA

INDIA

VENEZUELA

Un nou Fericit sicilian

Consacrare la Inima Neprihănită a Mariei

Tur al relicvei Fer. José Cisneros

Duminică, 9 mai, în Catedrala Sfântul Gerland din orașul Agrigento, a fost beatificat Rosario Livatino, Liturghia fiind prezidată de Card. Marcello Semeraro, prefectul Congregației pentru cauzele sfinților. Procuror și judecător catolic, Fer. Livatino a activat în Agrigento în anii ’80; nu s-a lăsat corupt, nici intimidat de mafie, încredințându-și munca „ocrotirii lui Dumnezeu“. În anul 1990, pe când se îndrepta singur către tribunal, a fost atacat și asasinat de mafioți.

Pe 13 mai, Arhiepiscopul de CuttackBhubaneshwar, Mons. John Barwa, a consacrat regiunea Orrisa Inimii Neprihănite a Mariei. Păstorul a implorat ajutorul Sfintei Maria în lupta cu virusul. Consacrarea a avut loc la mănăstirea Misionarelor Carității, luptătoare neobosite din linia întâi. În cadrul evenimentului au recitat Rozariul, au cântat imnuri mariane, s-au rugat pentru bolnavi și pentru sfârșitul pandemiei; la final ÎPS Barwa a rostit rugăciunea de consacrare.

În perioada 6-14 mai, a avut loc un tur al relicvei Fericitului José Gregorio Hernández Cisneros, poreclit „medicul săracilor”, prin mai multe spitale și clinici, la două universități și chiar la închisoarea din orașul Ciudad de Bolívar. În a doua parte a turului, în perioada 14 mai – 20 noiembrie, relicva va ajunge în fiecare parohie a Arhidiecezei. Scopul inițiativei este să dea acces la relicvă credincioșilor și să aducă încurajare bolnavilor și lucrătorilor sanitari. IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate social

O viață în slujba muzicii Hommage à Marcel Dupré – 50 de ani de la moarte

arafrazând titlul cărții pianistului Daniel Barenboim, O viață în slujba muzicii, reușim să surprindem admirația condiției ideale a muzicianului, aceea de a-și dedica întreaga viață muzicii, asemenea unui jurământ matrimonial și, totodată, putem să extragem și să aclamăm dovezile de netăgăduit ale acestui deziderat prezent neîntrerupt în cei 85 de ani de viață ai muzicianului Marcel Dupré. Anul acesta, lumea muzicală organistică internațională îl omagiază pe cel care a fost interpretul, improvizatorul, compozitorul și pedagogul Marcel Dupré. Astfel că peste tot în lume se organizează diverse evenimente ce au în centru imaginea acestui organist de geniu. La București, portretul muzical al acestui muzician a fost creionat în data de 30 mai, în cadrul Festivalului de orgă Cantus Ecclesiae organizat în perioada 23-30 mai la Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, printr-un concert de orgă susținut de 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

către Alexandru Catău, organist român stabilit la Paris. Născut în nordul Franței, la Rouen, în anul 1886 într-o familie de muzicieni cu o lungă tradiție muzicală, Marcel Dupré s-a dovedit a fi un copil-minune, dar familia sa nu a făcut din aceasta un scop în sine, ci i-a oferit copilului o educație muzicală riguroasă, cu reverberații în întreaga sa ascensiune muzicală. Dupré a crescut într-o atmosferă artistică care i-a netezit calea spre cunoaștere; astfel a luat primele lecții de pian, armonie și contrapunct de la tatăl său, care l-a educat să gândească clar, concis și metodic, aspecte definitorii pentru stilul lui Marcel Dupré. În anul 1902, Marcel Dupré a intrat la Conservatorul din Paris, la clasa de pian a profesorului Louis Joseph Diémer (1843-1919), iar ulterior a devenit discipolul celor mai renumiți organiști francezi, printre aceștia numărându-se Alexandre Guilmant (1837-1911), Charles-Marie Widor

(1844-1937), Louis Vierne (18701937). În timpul acestor studii a obținut succesiv premiul I pentru pian (1905), premiul I pentru orgă (1907) și primul Mare Premiu de la Roma pentru cantata sa Psychée (1914). Fără a ierarhiza, pentru Marcel Dupré, viața în slujba muzicii a însemnat: interpretare, improvizare/creare, predare. Astfel că, în 1906, a devenit asistentul lui Charles-Marie Widor la marea orgă Cavaillé-Coll a bisericii pariziene Saint-Sulpice, urmând ca în 1934 să fie numit organistul titular al acesteia. Între anii 1916 și 1920 l-a înlocuit pe profesorul său, Louis Vierne, la orga catedralei Notre-Dame de Paris. În anul 1920 a susținut zece recitaluri la Conservatorul din Paris, unde a interpretat, din memorie, opera completă pentru orgă solo a lui Johann Sebastian Bach, iar un an mai târziu a repetat această performanță la Palatul Trocadéro. Artist de înaltă clasă, Marcel Dupré a concertat în toată lumea, totalizând 2.178 de recitaluri în turneele prin Europa, America și Australia. În calitate de compozitor, Marcel Dupré a lăsat moștenire posterității aproape 70 de opusuri, estetica sa bazându-se mai ales pe contrapunct, dar depășind cu mult limitele scrierii tehnice, deschizând astfel ușile către noi orizonturi. Dupré a infuzat o viață nouă în binomul preludiu-fugă, a adus genul poemului simfonic în literatura de orgă și a redimensionat genul simfonic organistic, improvizând magistrale simfonii pe teme gregoriene, deoarece la Marcel Dupré compoziția și improvizația se întrepătrund. Muzicologul francez François Sabatier consideră că „talentul excepțional al lui Dupré ca improvizator s-a datorat tehnicii sale strălucite, înțelegerii contrapunctului, stăpânirii formei și amplorii sale culturale. Folosind un limbaj simfonic

Biserică și societate

postromantic, el a tratat fiecare gen cu precizie, de la versetul simplu la simfonie sau preludiu și fugă”. Cea mai mare parte a creației sale este dedicată instrumentului său de suflet – orga. Astfel, descoperim lucrări pentru orgă solo (Trei preludii și fugi op. 7, Symphonie-Passion op. 23, Le chemin de la Croix op. 29), orgă și orchestră (Simfonia în sol minor op. 25, Concertul în mi minor op. 31, Poemul eroic op. 33), pentru pian și orgă (Variațiuni pe două teme op. 35), dar și lucrări pentru pian și orchestră (Fantezia în si minor op. 8), pentru vioară și pian (Sonata op. 5), precum și muzică vocală (Cantata Psyché op. 4). Îi datorăm, de asemenea, edițiile îngrijite ale tuturor operelor de orgă ale lui Johann Sebastian Bach (12 volume, Paris, 1938), integrala concertelor pentru orgă și orchestră de Georg Friedrich Händel, precum și a lucrărilor lui César Franck, Robert Schumann și Felix Mendelssohn Bartholdy. Prin creația sa, Marcel Dupré face parte din grupul marilor simfoniști organiști francezi. César Franck a creat noul gen simfonic pentru orgă, Charles-Marie Widor a abordat teme gregoriene în simfoniile sale, iar Marcel Dupré a continuat demersul predecesorilor săi într-o notă extrem de personală și inovatoare – improvizația. Printre opusurile sale descoperim cinci lucrări simfonice, respectiv două simfonii: SymphoniePassion op. 23, Deuxième Symphonie op. 26 în do diez minor și trei poeme simfonice: Le chemin de la Croix op. 29, Évocation. Poème symphonique op. 37 și Vision. Poème symphonique op. 44. Dintre acestea, două lucrări se evidențiază într-un mod complet original deoarece au fost improvizate în concerte și ulterior au fost așternute pe hârtie. Este vorba despre

Symphonie-Passion op. 23 și poemul simfonic Le chemin de la Croix op. 29. Symphonie-Passion op. 23 este primul opus simfonic al lui Marcel Dupré și a luat naștere sub forma unei improvizații a acestuia în cadrul concertului din iarna anului 1921 susținut la Auditoriul Wanamaker din Philadelphia, varianta finală a simfoniei fiind prezentată publicului trei ani mai târziu în cadrul unui concert, susținut tot de compozitor, la Catedrala Westminster din Londra, în luna octombrie a anului 1924. Lucrarea are un caracter programatic religios și este structurată în patru părți care ilustrează muzical întreg misterul creștinătății: nașterea, moartea și învierea lui Isus Cristos: Le Monde dans l’attente du Sauveur – Nativité - Crucifixion – Résurrection. În aceste mișcări sunt prelucrate patru imnuri creștine, două din perioada Crăciunului – Jesu redemptor omnium, Adeste fideles – și două din perioada pascală – Stabat Mater dolorosa, Adoro te devote – dar nu în integralitatea lor, ci doar fragmente și motive relevante. A doua lucrare simfonică cu caracter programatic religios din creația lui Marcel Dupré este poemul simfonic Le chemin de la Croix op. 29. Și această piesă a luat naștere tot în urma unei improvizații, dar de această dată în cadrul unui concert organizat la Conservatorul Regal din Bruxelles. În cele paisprezece stațiuni este prezentat un discurs muzical postromantic ambivalent, atât de tip impresionist prin contururi, cât și expresionist prin sonorități, limbajul fiind la limita tonalului. Lucrarea începe cu condamnarea lui Isus la moarte din curtea lui Pilat, prezentând cronologic evenimentele esențiale ale drumului până pe Golgota: întâlnirea cu Maica sa îndurerată, cu femeile din Ierusalim, ajutorul oferit de Simon din Cirene,

„vedem” cele trei căderi ale lui Isus sub povara Crucii, „auzim” cum este pironit pe Cruce și cum își dă duhul în mâinile Tatălui Său ceresc, fiind apoi îngropat într-un mormânt nou. Finalul piesei este unul feeric, liniștind întreaga atmosferă zbuciumată a piesei. Marcel Dupré îmbrățișează și vocația de pedagog, preluând din anul 1926 până în 1954, la Conservatorul din Paris, clasa de orgă a lui Eugène Gigout (1844-1925). Din anul 1954 până în 1956 l-a succedat, în calitate de director al Conservatorului din Paris, pe Claude Delvincourt (1888-1954). Marcel Dupré a fost un creator de școală organistică, tehnicile sale pedagogice fiind cuprinse în tratatele sale: Gammes de Pédale pour Orgue (1924), Traité d’Improvisation à l’Orgue (1925), Méthode d’Orgue (1927), Exercices Préparatoires à l’Improvisation libre (1937), Manuel d’Accompagnement du Plain Chant (1937), Données élémentaires d’acoustique à l’usage des étudiants organistes (1937). Prin activitatea sa didactică, Marcel Dupré a dus tehnica organistică într-un punct necunoscut înaintea sa, formând o pleiadă de mari organiști, printre aceștia numărându-se André Fleury (1903-1995), Olivier Messiaen (1908-1992), Gaston Litaize (19091991), Rolande Falcinelli (19202006), Jean Langlais (1907-1991), Jean-Jacques Grunenwald (19111982), Jeanne Demessieux (19211968), Pierre Cochereau (1924-1984), Marie-Claire Alain (1926-2013). În data de 30 mai a anului 1971, după o viață dedicată total în slujba muzicii, Marcel Dupré a părăsit lumea pământească, lăsând posterității imaginea superlativă a interpretului, a improvizatorului/compozitorului și a pedagogului de geniu. Text: Eduard Antal IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate doctrină socială

„Î

n loc să rezolve problemele săracilor și să se gândească la o lume diferită, unii se limitează să propună o reducere a natalității... A învinovăți creșterea demografică și nu consumismul extrem și selectiv al unora este un mod de a nu înfrunta problemele.” (Laudato Si’, 50)

Dumnezeu moare de foame, iar eu sunt sătul Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

n mai multe numere trecute am vorbit despre solidaritate și am convenit asupra definiției sale ca fiind cea care exprimă dimensiunea socială a persoanei umane. Niciun om nu poate trăi doar pentru el singur; el depinde întotdeauna de ceilalți, astfel încât granițele devin din ce în ce mai puțin importante... dar reflecțiile teologice sau filozofice cu privire la situația omenirii și a lumii pot să sune ca un mesaj repetitiv și gol (Papa Francisc, Laudato Si’, nr. 17). Să ne oprim așadar pe scurt și să analizăm ceea ce i se întâmplă casei noastre comune, să vedem cum poate solidaritatea deveni concretă și în viața noastră, cum poate deveni ea decisivă pentru binele celorlalți? Cel mai complicat lucru este, bineînțeles, să identificăm problema. Papa Francisc, dorind să fie clar 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

și concis, afirmă fără ezitare: „În loc să rezolve problemele săracilor și să se gândească la o lume diferită, unii se limitează să propună o reducere a natalității... A învinovăți creșterea demografică și nu consumismul extrem și selectiv al unora este un mod de a nu înfrunta problemele” (Laudato Si’, 50). Toți ar trebui să fim de acord cu privire la faptul că pământul este esențialmente o moștenire comună, ale cărui roade trebuie să meargă în folosul tuturor. Pentru credincioși acest lucru devine o chestiune de fidelitate față de Creator, pentru că Dumnezeu a creat lumea pentru toți. Orice abordare ecologică trebuie să integreze o perspectivă socială (Cf. Laudato Si’, 93). Mediul este un bun colectiv, patrimoniu al întregii omeniri și responsabilitate a tuturor. Cel care posedă o parte din el poate numai să

o administreze în folosul tuturor. Dacă nu facem aceasta, ne încărcăm conștiința cu greutatea de a nega existența celorlalți. Pentru aceasta episcopii din Noua Zeelandă s-au întrebat ce înseamnă porunca „să nu ucizi” când „douăzeci la sută din populația mondială consumă resurse în așa măsură încât fură de la națiunile sărace și de la generațiile viitoare ceea ce au nevoie pentru a supraviețui” (Laudato Si’, 95). Da... noi, atunci când risipim hrana, risipim, în realitate, tot ceea ce a s-a folosit pentru producerea ei: apă, sol, energie, muncă, pasiune, tradiție, istorie sau cultură (Papa Francisc, 18.05.2019 – Federazione Europea Banchi Alimentari). „Omul nu poate să facă ceva bun într-un anumit sector de viață, în timp ce în alt sector comite nedreptatea. Viața este un întreg ce nu poate fi împărțit” (Mahatma Gandhi). De aceea să răspundem chemării divine de a fi generoși și să dăm totul. „Ține minte următorul lucru: eu pot face ceva ce tu nu poți. Iar tu poți face ceva ce eu nu pot. Dar amândoi trebuie să facem aceasta” (Maica Tereza).

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Nu alerga asemenea timpului

u mai ajungi să te bucuri de viață, de experiențele pe care ea ți le rezervă zi de zi. Bine te-am regăsit, drag tânăr cititor! O nouă lună, o nouă provocare. Cred că ți s-a întâmplat și ție ca într-o duminică seara să constați că a mai trecut o săptămână și să nu știi cum, atât de repede, eventual să nu-ți mai amintești prea multe din ea. Se întâmplă așa pentru că ne încărcăm cu prea multe lucruri de făcut, alergăm întruna și nu mai avem timp să conștientizăm experiențele trăite. O vorbă cunoscută spune că învățăm din experiență. Așa este! Dar cât învățăm diferă. „Cine s-a fript o dată suflă și în iaurt.” În acest caz, experiența ne spune puține lucruri; lucrurile sunt clare. Dar există experiențe care doresc să ne transmită mai mult, iar pentru a percepe mesajul lor, este nevoie de analiză, de o gândire mai profundă. Există și câteva avantaje: ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, alegem decizii mai bune, observăm ascunzișurile fiecărei întâmplări, evităm supărarea sau reacțiile

din impuls, creștem în maturizare și evoluție și ne facem viața mai agreabilă. Așadar, ar ajuta dacă la finalul zilei, dar nu numai, revedem experiențele zilei și ne oprim asupra celor care necesită câteva secunde în plus. Și Isus se retrăgea adesea în locuri mai liniștite, pentru rugăciune, dar și pentru analiza experiențelor sale (Mt 4,1-11, Lc 5,16). Aceasta dat fiind că pentru El, important nu era să facă multe lucruri într-o zi, dar puținul realizat să fie unul reușit. „Puțin și bun!” Formulăm că viața este prea scurtă și trece repede, pentru că nu reușim să ne bucurăm de ea, să o conștientizăm. Însă cine își face timp pentru a o observa, pentru a trece conștient prin experiențele ei, nu are nevoie de mulți ani pentru a simți consistența și frumusețea vieții. Modul cum ne conștientizăm acțiunile în timpul vieții va determina și (in)satisfacția de la finalul ei. Iar cuvintele „mi-am trăit viața la maximum” nu vor apărea din senin, ci numai după o viață intensă și conștientizată. Pr. Marian Blaj Oficiul pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Plinătatea vieții și a bucuriei se găsește în dăruirea de sine pentru Evanghelie și pentru frații noștri, cu deschidere, spirit de primire și bunăvoință. (Papa Francisc)

TINERII ÎNTREABĂ

Mai există astăzi miracole?

red că da. Important este să nu-l condiţionăm pe Dumnezeu sau credinţa noastră de apariţia unei minuni. Cu toţii avem nevoie de miracole în viaţa noastră. Şi cred că fiecare dintre noi le-a primit în viaţa sa. Uneori este o minune că ţi-ai găsit un loc de muncă, alteori, că un copil a supravieţuit în urma unei sarcini extrauterine, alteori, că nu ai făcut un accident. Sau felul în care poate spune fiecare le-a aranjat Dumnezeu pe toate. Cred că dacă suntem legaţi de Dumnezeu, beneficiem de protecţia Lui. Dar faptul că uneori nu am primit ceea ce am cerut nu este un motiv să abandonăm iubirea lui Dumnezeu. Ea rămâne acolo, să ne întărească mai departe. A. Manaranche spune că „miracolul nu te face credincios şi nici nu te convinge să crezi în Cristos cu toată fiinţa ta, dacă nu există deja în tine un sâmbure de credinţă. Dumnezeu nu înseamnă explicarea unei funcţionări, căci iubirea sa este mai întâi pentru noi o relaţie oferită, un schimb de priviri prin care se produce minunea”. Sr. Gabriela Lungu FCJ

IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Împreună-i mai frumos

ceasta este concluzia cu care sunt sigură că fiecare dintre noi a plecat după cursul de formare pentru animatori parohiali, care a avut loc în perioada 7-9 mai la Mănăstirea Carmelitană de la Ciofliceni. Au fost trei zile încărcate de foarte multă energie și inițiativă. Am reușit să cunoaștem mai bine membrii cheie din parohiile Arhidiecezei, ca să putem construi mai departe ,,motorul tinerilor”. Împreună am descoperit metode prin care să motivăm tinerii din grup, metode de cunoaștere, de apropiere și de relaționare. Iată cele mai importante concluzii cu care am plecat: pentru a putea cunoaște un tânăr trebuie să îl cunoaștem, pentru a putea apropia un tânăr trebuie să îl acceptăm și să petrecem timp cu el și pentru a motiva un tânăr trebuie să știm ce îi place. Am rugat câțiva tineri să îmi scrie impresii de la curs, și după ce le-am citit m-am încărcat din nou cu un sentiment plăcut de dor și speranță. Vă las și pe voi să ascultați ecourile ,,viitorului”: Cristos e viu! Este vorba de o dorință, de acel gând că vrei să fii parte dintr-un întreg și să-l ÎNSUFLEȚEȘTI. Despre aceasta a fost vorba și în aceste câteva zile pe care le-am avut noi tinerii, aceste zile de reculegere, de formare și de bucurie în care ne-am format ca animatori. Am ajuns vineri și pentru mine totul era destul de nou, dar doream să mă apropii de toată lumea, chiar dacă nu cunoșteam mai pe nimeni. Eram pregătit și simțeam nevoia de grup. Un sentiment foarte interesant, mai ales după această perioadă a pandemiei, care deseori reprezintă 18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

doar o scuză. Este o nevoie vitală „să mergem împreună”, este o necesitate ca noi toți, tinerii, să fim uniți și să arătăm dorință și speranță. Asta ne îndeamnă și Papa Francisc, în cartea adresată nouă, ,,Christus vivit”. Acesta este mesajul pe care noi trebuie să-l împărtășim, Cristos trăiește, e viu în fiecare dintre noi. Experiența de la Mânăstirea Carmelitană din Ciofliceni a fost cu totul unică. Locul în sine este special, atmosfera liniștită care te îndeamnă să reflectezi la ceea ce contează de fapt. Programul organizat a fost cu adevărat o apropiere de Dumnezeu și ne-a ajutat să ne apropiem, noi tinerii, să formăm acel întreg necesar în fiecare parohie. Cursurile au fost atât teoretice, cât și practice cu exemple concrete din fiecare parohie. Am vorbit despre diferite probleme care apar și am învățat cum să avem speranță. Am văzut clar când ne uitam unul în ochii celuilalt dorința și nevoia de a fi în comunitate. Ziua începea și se termina cu adorație și împreună vorbeam cu Dumnezeu. Toți Îl adoram prin cânt și prin momentele de tăcere în care Îi ofeream gândurile noastre și nevoile noastre. Ne era foarte dor de astfel de zile. Am simțit lipsa acestei atmosfere așa de

speciale. Ne-am despărțit foarte greu unii de ceilalți, am reușit în două zile să legăm o prietenie așa de strânsă, dar cum spunea și părintele Marian, noi vom continua să fim împreună chiar și de la distanță. Nu renunța! Implică-te și vestește bucurie și speranță oriunde mergi, pentru că ești tânăr! (Remus Anton, Ploiești) A fost o experiență frumoasă în care am acumulat multe informații despre a fi animator, despre a pune suflet în toate activitățile și a transmite informațiile prin diferite metode. Acest curs a fost o combinație între util și plăcut, astfel că în anumite părți ale zilei au fost abordate multe teme pe care am discutat, având o concluzie, iar în celelalte părți ale zilei au fost momente interactive în care am dansat, ne-am jucat și așa mai departe. Sunt nerăbdătoare să revin la evenimentele organizate de centrul diecezan, pentru a acumula mai multe experiențe. (Maria Iordache, Buzău) Pentru mine acest curs de formare pentru animatori a fost unul foarte frumos, unde am avut ce învăța ca să transmit aceste informații în parohia mea! Locul a fost profund spiritual, unde am putut să îmi fac loc în gânduri! (Giulia, Râmnicu Vâlcea) Theodora Bratu

SUFLET TÂNĂR

Cărți și idei

Tu, ce „cămașă” porți?

ragă tânăr, luna aceasta vreau să te provoc. Citim, de cele mai multe ori, cărți care ne folosesc la studiu sau beletristică. De data aceasta, te provoc cu o idee de carte cu care, cel mai probabil, nu prea suntem obișnuiți. Produs al literaturii americane din secolul trecut, Cămașa lui Cristos este o propunere de viață și acțiune trăită în urma unei întâlniri: cea dintre Marcellus, un tânăr soldat roman, mânat de ambiție și pasiunea tinereții, și Cristos, un tânăr evreu, renumit pentru activitatea sa neobosită de predicator, învăluit în mister. O întâlnire care nu îl lasă indiferent, chiar dacă nu are loc în mod concret. Și totuși, ca urmare

a mai multor evenimente care îl vor maturiza, Marcellus va îmbrățișa noua credință și va deveni, la rândul său, un adevărat apostol, după ce a câștigat la zaruri cămașa lui Cristos și a îmbrăcat-o, fiind provocat de camarazii săi. Și noi avem nevoie să ne „îmbrăcăm” inima, să o umplem. Și, de-a lungul timpului, peste inima noastră se așază multe „cămăși”: planuri, sentimente, idealuri, dar și dezamăgiri, dureri sufletești, pierderi. Aceste „cămăși” ne schimbă și pe noi. „Cămașa lui Cristos”, adică prezența lui în inima noastră, ne poate transforma, ca în cazul tânărului Marcellus, dacă ne acoperim de Cristos și îl lăsăm să ne încălzească prin prezența sa. Toate celelalte „cămăși” se învechesc și devin inutile. „Cămașa” harului lui Cristos nu se „demodează” niciodată. Georgiana Nechita

Reflexie

Cel mai prost schimb din istorie

m pățit-o și eu în mai multe momente. Am fost să îmi cumpăr o sticlă de cola și am văzut că era una în vitrină care avea o aromă nouă. Curios fiind, am zis să încerc și eu noua combinație care era atât de frumos scoasă în evidență de o etichetă cu design retro. Gustul era o combinație a celui de cola tradițională cu cel de suc natural, în sensul în care reușise să surprindă fix toate părțile negative din ambele tabere. Cu toții am luat astfel de decizii în trecut, făcând un troc care, analizat retrospectiv, nu are nici măcar o urmă de sens. Dar cel mai prost negoț pe care îl putem face este acela de a renunța la o parte din libertate de dragul siguranței. Să presupunem că apare la orizont o catastrofă mai mult sau

mai puțin reală. Pe internet și la televizor încep să curgă știri despre necazurile care vor urma. Des apar bucăți de informații care pictează un viitor sumbru dacă nu acționăm acum, pentru a schimba ceva. Pe acest fundal, apare o persoană care ne prezintă, în numele său sau al unui anume grup, o soluție salvatoare la toată problema noastră. Dar libertatea sacrificată tinde să nu se întoarcă niciodată. În mâinile unei persoane abile, criza se poate întinde la infinit sau poate să revină oricând. Ca o lecție, vă propun să priviți cu scepticism pe oricine care vă cere o parte a libertății de dragul siguranței voastre. Așa ne ajutăm și pe noi, oprim un demagog de la a-și pierde sufletul. Rafael Ropotă

CURIOZITĂȚI

despre sfinți/ fericiți adolescenți/ tineri

Sfântul Alois de Gonzaga (21 iunie)

Știai că: • deși era susținut de o familie foarte bogată, singura carieră dorită a fost aceea să fie cu Dumnezeu? • vocația lui a fost să renunțe la toate și să trăiască intens scurta sa viață? • cel mai mare efort pentru el era să se gândească mai puțin intens la Dumnezeu, după ce îndrumătorul său spiritual de la iezuiți, știind că suferă de migrene, i-a recomandat să facă astfel ca să evite consumul emoțional prea mare? • a murit din cauza epidemiei de ciumă, pentru că ducea bolnavii afectați la spital? • a trăit doar 23 de ani? • ultimul său cuvânt a fost „Isus”? • a dat dovadă de o „indiferență sfântă”*? • este considerat patronul tineretului și al studenților? *principiu iezuit conform căruia accepți să dorești orice, dacă aceasta este voința lui Dumnezeu, pentru a descoperi planul său pentru tine.

Alexandra Corina Iacoban IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Promisiune împlinită

n luna februarie a acestui an, din cauza pandemiei, anunțaserăm că suntem nevoiți să reprogramăm Festivalul Tinereții, urmând să revenim într-o perioadă mai potrivită. A sosit timpul să ne respectăm promisiunea. Așadar, sâmbătă, 5 iunie, grupurile de tineri din București și împrejurimi sunt așteptate la Teatrul Țăndărică, începând cu ora 14, pentru a ne oferi un timp constructiv împreună. Ediția din acest an a ajuns la numărul 16, iar tema aleasă este „Ne-am da mâinile și-am fi cu-adevărat cu toții frați”. Grupurile participante au posibilitatea ca prin dans, scurtmetraj, teatru sau muzică, să întruchipeze tematica propusă. Ca și la ultimele ediții, va exista un juriu, care va aprecia eforturile participanților prin intermediul unor premii simbolice.

Le mulțumim tuturor celor care au completat chestionarul pus la dispoziție în mediul online și prin care ne-am dorit să observăm cum simt tinerii acest eveniment, dar și care sunt sugestiile lor pentru a îmbunătăți dezvoltarea lui în timp. Asigurăm că atât gazdele de la teatru, cât și organizatorii evenimentului din cadrul CDPT vor avea în vedere respectarea măsurilor de prevenție cerute în aceste timpuri.

Iași

Întâlnire online națională

Ziua Tineretului renaște

Tineri după pandemie

În Dieceza de Iași, pe data de 8 mai, s-a sărbătorit Ziua Tineretului. Din cauza restricțiilor cauzate de pandemie, evenimentul s-a desfășurat doar la nivel parohial. Tema stabilită pentru eveniment a fost: „Ridică-te! Te constitui martor al celor pe care le-ai văzut” (cf. Fap 26,16). Acestea au fost cuvintele adresate Apostolului Paul de către Isus. Printre activitățile propuse s-au aflat: cateheza, discuții în grupuri mici, Sfânta Liturghie, dansuri, muzică sau jocuri.

Această întâlnire virtuală a avut loc în mediul online, pe 29 mai, și a reunit tineri din toată țara, având scopul de a propune idei pentru îmbunătățirea situației tineretului din țara noastră în perioada actuală și post-pandemie. Ministrul tineretului și sportului a fost prezent la întâlnirile organizate de către direcțiile județene de sport și tineret pentru a înțelege preocupările tinerilor. Demersul a fost propus de Grupul Pont și promovat de site-ul „tineridupapandemie.ro”. (Flavia Dobre)

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

Activitatea CDPT iunie 2021 5 iunie – Festivalul Tinereții Proiectul „Fii speranță pentru aproapele” continuă! Detalii pe site (www.cdpt.ro), rubrica Voluntariat.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Flavia Dobre Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Deea Lazăr Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

A treia și a patra plagă (Gen 8, 12-24)

omnul i-a zis lui Moise: ,,Spune-i lui Aaron: «Întinde-ţi toiagul şi loveşte praful pământului și va deveni țânţari în toată ţara Egiptului!»” Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul lui şi a lovit ţărâna pământului şi s-au ivit ţânţari pe oameni şi pe animale. Dar şi magii au încercat să facă la fel prin vrăjitoriile lor şi să aducă ţânţari, dar n-au putut. Magii i-au zis lui Faraon: ,,Acesta este degetul lui Dumnezeu!” Dar s-a împietrit inima lui Faraon şi n-a ascultat de ei, după cum spusese Domnul. Domnul i-a zis lui Moise: ,,Scoală-te dis-de-dimineaţă şi stai înaintea lui Faraon! Şi, iată,

când va ieşi la apă, să-i spui: «Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă poporul meu să plece ca să-mi slujească! Pentru că, dacă nu vei lăsa poporul meu să plece, iată, eu voi trimite tăuni împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale! Şi se vor umple de tăuni casele egiptenilor şi pământul pe care sunt ei. Şi în ziua aceea voi deosebi ţinutul Goşen, unde stă poporul meu: acolo nu vor fi tăuni, pentru ca să cunoşti că eu, Domnul, sunt în mijlocul ţării. Voi pune să fie deosebire între poporul meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.”»” Domnul a făcut aşa. Au venit o mulţime de tăuni în casa lui Faraon şi în

Pentru ca să cunoşti că eu, Domnul, sunt în mijlocul ţării. (Gen 8, 19)

casa slujitorilor lui şi în toată ţara Egiptului. Şi ţara a fost distrusă de tăuni. Faraon a zis: ,,Eu vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului Dumnezeului vostru în pustiu; numai să nu vă îndepărtaţi prea mult mergând!”

De colorat:

El a poruncit şi au venit roiuri de muşte şi ţânţari în toată ţara lor. (Ps 105, 31)

IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE

Căsătoria: lumini şi umbre Capitolul al II-lea al Îndemnului apostolic Amoris Laetitia se intitulează Realităţile și provocările familiilor. Papa Francisc a alcătuit un veritabil mozaic de „lumini şi umbre” care se abat asupra familiei de azi. Text: Pr. Fabian Măriuţ

xpresia „lumini şi umbre” se regăseşte într-un alt important document magisterial dedicat familiei: Familiaris Consortio, promulgat în 1981 de către Sfântul Ioan Paul al II-lea. Care sunt luminile? Existența unor spații mari de libertate în sânul familiei. Împărtăşirea mai echitabilă a sarcinilor, a responsabilităților şi a îndatoririlor între soţi. Rolul mai mare acordat comunicării şi dialogului în familie, ceea ce duce la umanizarea vieții de familie (cf. 32). Recunoașterea drepturilor și a demnității femeii (54), inclusiv prezenţa acesteia în spațiul public. Diminuarea violenței domestice etc. Care sunt umbrele? Cultura tot mai individualistă care încurajează profitul în detrimentul respectului faţă de persoana umană.

Ritmul frenetic al vieții moderne. Ideea falsă a unei libertăţi fără limite. Emotivismul. Transformarea casei într-un simplu loc de trecere, gen hotel. Îndoiala faţă de capacitatea de a închega legături statornice şi permanente. Aprecierea eronată că fidelitatea conjugală este o formă de limitare a libertăţii personale. În această optică, familia şi casa, în loc să fie apreciate pentru valoarea lor lăuntrică, sunt considerate prin prisma utilităţii şi a câştigului. Considerată doar în cheie utilitaristă, unirea conjugală este supusă unor umbre adânci. Căsătoria privită astfel este doar un remediu la singurătate, o cale de a se simţi protejaţi, un mijloc de a obţine folosul. Când se rămâne doar la nivel utilitar, economic, mulţi tineri renunţă să-şi mai întemeieze o familie. Pe de

A propune căsătoria și familia aşa cum este în planul lui Dumnezeu: o cale spre împlinire umană şi de a dobândi adevărata bucurie, şi nu un jug sau o povară de suportat (cf. nr. 37).

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

altă parte, multele falimente în căsătorie care, de cele mai multe ori, duc la a avea noi relații, noi parteneri, noi uniuni și noi căsătorii, creând situații familiale complexe, îi descumpănesc pe tinerii de azi. Papa Francisc ne spune: „Creştini fiind, să nu renunţăm nicio clipă la a propune căsătoria (…). Nu putem renunţa, din ascultare față de Dumnezeu și din fidelitate față de oameni, altfel am lipsi lumea de valorile pe care putem şi trebuie să le oferim” (nr. 35). Sfântul Părinte ne cere ca mesajul despre căsătorie și familie să reflecte învăţătura şi atitudinea lui Isus, care a propus un ideal înalt, dar în acelaşi timp s-a aplecat cu compasiune şi asupra persoanelor nevoiaşe (cf. nr. 57).

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI

Iubirea este modalitatea În cadrul catehezei din 21 august 2019, Papa Francisc s-a referit la textul „toate le aveau în comun” din Faptele Apostolilor (4, 32), vorbind despre comuniunea totală din cadrul comunității celor credincioși în Biserica primară. Text: Iulia Cojocariu

entru început a precizat faptul că experiența koinoniei este centrală și a explicat semnificația acestui cuvânt grec care înseamnă „a pune în comuniune”. În Biserica de la începuturi, această koinonie, această comunitate se referă înainte de toate la participarea la Trupul și Sângele lui Cristos. Din acest motiv, când ne împărtășim spunem că „ne comunicăm” (cuminecăm), intrăm în comuniune cu Isus și din această comuniune cu Isus ajungem la comuniunea cu frații și surorile noastre. Și această comuniune cu Trupul și Sângele lui Cristos care se face la Liturghie se transpune în uniune frățească, și deci și prin ceea ce este mai greu pentru noi: a pune în comun bunurile și a

aduna bani pentru colecta în favoarea Bisericii-Mame de la Ierusalim și a altor Biserici. Dacă vreți să știți dacă sunteți creștini buni, trebuie să vă rugați, să încercați să vă apropiați de împărtășanie, de sacramentul reconcilierii. Dar semnul că inima ta s-a convertit este atunci când convertirea ajunge în buzunare, cât atinge propriul tău interes. Când convertirea ajunge în acest punct, să fiți siguri că este vorba de o adevărată convertire. Dacă nu rămâne decât în cuvinte, nu este o bună convertire. Comunitatea sau koinonia devine noul tip de relație între ucenicii Domnului. Creștinii fac experiența unei noi modalități de a fi între ei, de a se comporta. Și este o modalitate proprie creștinilor, în așa măsură

În aceasta vedem dacă suntem generoși cu ceilalți, dacă îi ajutăm pe cei mai slabi, pe cei mai săraci.

încât păgânii îi priveau pe creștini și spuneau: „Priviți-i cum se iubesc!” Iubirea era modalitatea. Nu o iubire în cuvinte, ci o iubire în fapte. Această legătură cu Cristos instaurează o legătură între frați care se exprimă și în comuniunea bunurilor materiale. Această modalitate de a fi împreună, această iubire de acest fel ajunge și la buzunare, ajunge să se despoaie și de obstacolul banului pentru a-l da celorlalți, mergând împotriva propriului interes. Legat de părtășie și de comuniune ne sunt oferite două exemple concrete, unul pozitiv și unul negativ. Cel pozitiv este dat de mărturia lui Barnaba, care poseda un ogor pe care l-a vândut, iar prețul ogorului l-a adus la apostoli (Fap 4, 36-37). Nu la fel procedează doi soți, Anania și soția sa Safira, care după ce vând un teren se hotărăsc să dea numai o parte apostolilor și să păstreze restul pentru ei (cf. Fap 5, 1-2). Consecințele acestei înșelătorii sunt tragice (Fap 5, 5. 10). În încheiere, Sfântul Părinte a formulat următoarea rugăciune: „Fie ca Domnul să răspândească asupra noastră Duhul său de tandrețe, care depășește orice ipocrizie și pune în circulație acest adevăr care hrănește solidaritatea creștină, care, departe de a fi o activitate de asistență socială, este expresia naturii Bisericii, mamă foarte tandră a tuturor, în special a celor mai săraci.” IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ – PSALMII

Dacă Domnul n-ar zidi casa, / în zadar ar trudi cei care o zidesc. / Dacă Domnul n-ar păzi cetatea, / în zadar ar veghea cel care o păzește. / În zadar vă sculați dis-dedimineață / și vă culcați târziu, / mâncându-vă pâinea în oboseală, / pe când Domnul o dă / preaiubiților săi în timpul somnului. (Ps 126/127, 1-2)

Pericolul nefirescului Text: Pr. Tarciziu Șerban

e ceva timp firescul vieții e perceput ca fiind monoton, iar normalitatea plictisitoare. Ceea ce, în schimb, incită și atrage atenția multora dintre noi este nefirescul. Minți și suflete mutilate și ostile proiectează și afirmă „realități” cu pretenția de originalitate, iar noi nu ne mai luăm timp să reflectăm la ceea ce ni se oferă ca alternativă de viață ce trebuie însușită sau neapărat tolerată. Și mai grav e faptul că pierdem treptat din vedere că firescul este înfăptuirea lui Dumnezeu și că dăinuirea acestui firesc din care facem și noi parte e posibilă doar în condițiile stabilite de El. În plus, ieșirea din acest firesc atrage după sine consecințe dramatice. Cândva, autorul Psalmului 127 cânta în acest fel înfăptuirea lui 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

Dumnezeu și condițiile în care ea dăinuie: Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc. Dacă Domnul n-ar păzi cetatea, în zadar ar veghea cel care o păzește. În zadar vă sculați dis-de-dimineață și vă culcați târziu, mâncându-vă pâinea în oboseală, pe când Domnul o dă preaiubiților săi în timpul somnului. Iată, moștenire de la Domnul sunt fiii, rodul sânului este răsplată de la el. Ca săgețile în mâna celui viteaz, așa sunt fiii tinereților. Fericit omul care-și umple tolba cu ei; nu se va face de rușine când va vorbi cu dușmanii săi la poartă. Primele două metafore, a casei și a cetății, evocă deopotrivă familia și națiunea și trebuie să nu uităm că amândouă sunt înfăptuirea lui Dumnezeu. Când omul își propune

să conceapă o familie fără să țină cont de „proiectul” divin și fără să facă apel la aportul creator și protector al lui Dumnezeu, ea se spulberă. Același lucru se poate spune și despre națiune. În plus, tot intervenția lui Dumnezeu face rodnic câmpul care oferă pâinea preaiubiților Săi, fără ca ei să facă un efort cu totul deosebit. Pe de altă parte, dăinuirea familiei, și implicit a națiunii, este condiționată de copiii ce ar fi să i se nască. În fond, ei sunt cei care duc mai departe identitatea atât a familiei, cât și a națiunii. Dacă copiii sunt evocați prin intermediul metaforei unei arme, cea a săgeții, înseamnă că familia, și implicit națiunea, se află în pericol. Doar numărul suficient de mare de săgeți îi oferă stăpânului casei liniștea și siguranța în fața dușmanilor care îl amenință.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Maria Tereza Chiramel Mankidiyan

BIOGRAFIE

este canonizată după vindecarea unui bebeluș

F Sfânta Maria Tereza Canonizare: 13.10.2019 Beatificare: 09.04.2000 Venerabilă: 28.06.1999 Procesul: 12.07.1982 Moartea: 08.06.1926 Nașterea: 26.04.1876

aima de sfințenie a Sorei Maria Tereza a fost însoțită și încurajată de multele semne care au fost obținute în rugăciune de credincioșii încrezători în puterea de mijlocire a fondatoarei congregației de călugărițe a Sfintei Familii din Kerala, India. În arhiva familiei religioase se află documente care atestă peste 7.000 de astfel de semne. Pentru canonizarea acesteia a fost luat în considerare vindecarea unui băiețel în ziua de 9 aprilie 2009. Christopher, al treilea fiu al lui Joshi și Shibi de la Choondal House din Perinchery, suferea de sindrom de detresă respiratorie acută (SDRA) la scurt timp după nașterea sa, în dimineața zilei de 7 aprilie 2009. Medicii de la Spitalul Amala, Thrissur, renunțaseră la orice speranță în favoarea nou-născutului. Bebelușul a început să respire normal la două zile după ce familia acestuia s-a rugat cerând mijlocirea Fericitei Maria Tereza. Rugăciunea a fost însoțită de așezarea unei relicve a Fericitei lângă copil în pătuțul său de spital. Încrederea celor care s-au rugat a fost răsplătită de Dumnezeu. Vindecarea miraculoasă a copilului Christopher a primit aprobarea de la Comisia de medici de la Congregația pentru Sfinți din Roma în martie 2018 și teologii au confirmat-o ulterior în octombrie 2018. Papa Francisc a aprobat acest miracol la 12 februarie 2019, fapt care a făcut posibilă celebrarea canonizării la Roma.

info * Biserica Catolică Siro-Malabară este în deplină comuniune cu Papa, supunându-se Codului Canoanelor al Bisericilor Răsăritene. Este condusă de un Arhiepiscop Major, actualmente Cardinalul George Alencherry. În Biserica Catolică sunt mai multe Biserici Orientale cu modul propriu de celebrare a Sacramentelor, dintre care amintim Biserica Română Unită, Greco-Catolică, și, din India, Biserica Catolică Siro-Malankară cu peste 4 milioane de credincioși în toată lumea.

Soră copleșită de iubirea și atenția lui Dumnezeu, transformată în instrument al acestei iubiri

hresia Chiramel Mankidiyan s-a născut în Puthenchira, un sat din Kerala, India, fiind al treilea copil din cei cinci ai lui Thoma și Thanda. A fost botezată în ritul siro-malabar* în ziua de 3 mai 1876, primind numele Tereza în cinstea Sfintei Tereza de Avila. În 1886 a făcut un jurământ ca să se consacre lui Dumnezeu, în contextul în care viața ei era deja dedicată contemplației prin posturi și rugăciuni. Din 1903, împreună cu alți colaboratori, s-a implicat tot mai mult în viața de caritate a Bisericii locale. Din 1905 a avut mai multe experiențe spirituale deosebite, printre care și primirea stigmatelor, a semnelor rănilor răstignirii Mântuitorului. În 1913 a înființat o casă de rugăciune la Puthenchira, iar la 14 mai 1914 a fondat Congregația Sfintei Familii căreia i-a fost prima superioară.

IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE BISERICA MISIONARĂ

Copii misionari din Traian

Toți suntem frați și avem aceeași casă Împărăţia cerurilor este a acelora care sunt ca ei. (Mt 19,14)

opilăria Misionară Pontificală este deschisă pentru un loc de prietenie și sprijin reciproc. În această familie învățăm să ne împrietenim, să ne dăruim și să îi iubim pe ceilalți așa cum sunt. Totodată, să nu judecăm celelalte persoane după aparențe. Sub motoul „Toți suntem frați și avem aceeași casă”, îi considerăm pe toți ca făcând parte din aceeași familie. Ne susținem, ne ajutăm reciproc și ne împărțim întotdeauna sarcinile. Prin Copilăria Misionară Pontificală am înțeles că orice copil poate deveni misionar. Prin CMP învățăm lucruri esențiale, aspecte ce ne ajută în orice moment al vieții noastre. Spre exemplu, tu îți aduci aminte în zilele grele în care aveai nevoie de ele că Dumnezeu nu îți dă niciodată 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

o cruce pe care nu o poți duce? Sau când ești într-un impas, îți aduci aminte să îi ceri sfatul lui Isus prin rugăciune? Dacă faci aceste lucruri, întotdeauna reamintește-le și altora, iar dacă nu, lasă-i pe alții să îți reamintească cât de special ești în ochii lui Dumnezeu. Când vorbim de misiuni, gândul nostru se duce la preoții noștri care acum își desfășoară activitatea în țări precum Kenya, Coasta de Fildeș, Panama. Dar oare la asta se rezumă totul? Visul unui copil misionar presupune să ajuți întotdeauna persoanele din jurul tău, să le reamintești că Dumnezeu nu uită pe nimeni niciodată, să îi asiguri că sunt iubiți și să îi îndemni și pe ceilalți copii să creadă în Dumnezeu. Să fii copil misionar înseamnă să ajuți o persoană, conform învățăturii creștine.

Copii misionari din Timișu de Sus

Până acum câteva luni, nu am știut cum este să simți bucuria de a dărui și cum este să-l iubești pe fratele tău cu adevărat, până în momentul în care a trebuit să dăruim din lucrurile noastre celor care au mai multă nevoie de ele. Bucuria pe care am simțit-o după ce am dăruit a fost una emoționantă, până la lacrimi. Este minunat să realizezi cât de binecuvântat ești și cât de mult poți înveseli sufletele nevinovate cu ajutorul lui Dumnezeu. Între noi copiii misionari există o prietenie foarte mare! Suntem extrem de fericite că avem oportunitatea de a experimenta aceste sentimente extraordinare și îi mulțumim Domnului pentru această comunitate minunată. Aceasta e familia noastră misionară! Te așteptăm să faci parte din marea familie a Copilăriei Misionare Pontificale! Text scris de către copiii misionari Alesia Duță și Raluca Jibu din Râmnicu Vâlcea, Bianca Cherecheș, Natalia Gheț și Lucia Rîtan din Gherăești

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Pauline și René Georges Hermann-Paul

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Pauline și René Georges Hermann-Paul Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

n 1933, Vladimir Ghika primește strigătul de ajutor al unei femei disperate, părăsite de către soțul ei, plecat, după 25 de ani de căsătorie, cu o altă femeie. Acest soț este pictorul și ilustratorul René Georges HermannPaul (1864-1940). Într-o scrisoare de răspuns către soția lui, bărbatul nestatornic îi scrie: „Fie ca vârsta să ajute cel puțin în înțelegerea propriului destin. Nu am nici ranchiună, nici ură împotriva nimănui, și mă străduiesc să uit amintirile urâte, ceea ce nu este posibil decât cu condiția de a nu le retrăi.” Dacă înțelegem bine sfârșitul frazei (nu mai vrea să o revadă), ce să înțelegem din prima propoziție? Că și-a greșit destinul căsătorindu-se? I-au trebuit 25 de ani ca să-și dea seama? Sau i-a trebuit atâta timp să realizeze că ideile sale politice și filosofice nu se potrivesc cu viața pe care o duce, o viață într-un

cuvânt comodă, între Bruxelles și Provența? Căci Hermann-Paul este anarhist. Ilustrează mai multe publicații ale acestui curent, printre care celebra Assiette au beurre. Dar, bineînțeles, nu trăiește din aceasta... pentru subzistență se bazează tocmai pe soția sa. Căci ea nu este o oarecare, nu este un model drăguț cules de pe trotuar. Nu. Pauline Ménard (1870-1941) este fiica unui bogat industriaș, deputat de stânga din motive de anticlericalism, și a lui Aline Ménard care a ținut la Paris unul dintre saloanele literare și politice dintre cele mai căutate. Aici puteau fi întâlniți Émile Zola și Alphonse Daudet, Auguste Rodin și Georges Clemenceau. Nu a fost ea cea care i-a servit de model lui Proust pentru Doamna Verdurin? Dar Pauline Ménard este mai degrabă cunoscută sub numele de Pauline Hugo, căci se căsătorește,

în 1894, cu nepotul lui Victor Hugo, pictorul Georges Victor-Hugo (1868-1925), cu care a organizat și ea un salon literar. Din această căsătorie se nasc doi copii, Marguerite și Jean Hugo. După divorț se căsătorește cu Hermann-Paul, care avea și el copii dintr-o primă căsătorie. Aceștia din urmă o susțin în încercarea de a se împăca cu tatăl lor, dar degeaba. În consecință, disperată, se întoarce la Dumnezeu și la reprezentanții săi pe pământ. Și cine să fie cel mai bun reprezentant decât Vladimir Ghika? Pentru a-i împăca pe soți, Vladimir Ghika se duce de mai multe ori la Hermann-Paul la Bruxelles. Ca un bun Ghika, adică în calitate de bun diplomat, Vladimir știe să și-l apropie pe artistul care își caută independența. Criza vârstei mijlocii? Voință de a părăsi o femeie care îl strivea cu personalitatea ei puternică? Nu se știe. Pauline, care pune atitudinea soțului său pe seama orgoliului, îi scrie lui Vladimir Ghika: „Nu se poate ca un om ca el să fi devenit rău!” Speră mereu că se va întoarce. Dacă raporturile între cei doi soți nu par să se fi restabilit, Vladimir Ghika rămâne totuși în contact cu artistul care, la sfârșitul vieții sale, pare să ducă viața anarhică la care visase din tinerețe. Îi scrie astfel: „Aici [în Provența], dorm pe o saltea întinsă pe jos, înconjurat de mici grămezi de cămăși, pantofi, batiste etc. – așezate pe parchet, dar am deja 4 scaune și 2 mese, restul va veni într-o zi, dar oare este cumva util?” Astfel moare la Saintes-Maries-dela-Mer, la 23 iunie 1940, poate în pace cu el însuși, dar nici cu soția sa, nici probabil cu Dumnezeu. Pauline moare un an mai târziu, în ajunul Crăciunului din 1941. S-au reîntâlnit oare acolo sus? IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

138 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București Text: Iulia Cojocariu

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

ANIVERSARE

e 27 aprilie s-au împlinit 138 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. Papa Leon al XIII-lea prin bula apostolică Praecipuum munus a ridicat Vicariatul apostolic al Valahiei la rangul de Arhiepiscopie, primul arhiepiscop fiind și ctitorul Catedralei Sfântul Iosif, Ignazio Felice Paoli. Acest eveniment a fost marcat în mai multe moduri. A fost celebrată o Liturghie în catedrala din București, care a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, alături de care au concelebrat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, preoți ai catedralei, precum și Pr. Eugen Bortoș, fost paroh al catedralei. De asemenea, în cadrul omiliei ÎPS Aurel Percă a prezentat trei cărți care au fost lansate cu această ocazie. Este vorba despre volumul Istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București, vol. I (1883-1954), scris de Dănuț Doboș, de revista Pro Memoria, nr. 19/2020, ambele apărute la Editura ARCB, și de volumul Biserica și istoria, vol. 1, Rezistența prin credință, ai cărui autori sunt Dănuț Doboș și Petru Ciobanu, volum apărut la Editura Sapientia. De asemenea, tot pentru această aniversare a fost pregătit și un film documentar, intitulat Istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București, vol. 1 (1883-1954), realizat de Centrul „Biserica și Istoria” al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București și Arhiva „Vladimir Ghika”. O altă modalitate de a

sărbători cei 138 de ani de existență ai Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București a fost emisiunea „Ia și citește” de la Ora catolică din data de 30 aprilie, dedicată în întregime acestui eveniment. În cadrul acestei emisiuni a fost difuzat filmul menționat mai înainte și au fost prezentate cărțile amintite. În cadrul omiliei de la Liturghia celebrată în catedrală pe 27 aprilie, Arhiepiscopul Aurel Percă a spus: „Această dată amintește instituirea ca formă organizată bisericească a poporului creștin care trăia pe aceste meleaguri. (...) În această parte a țării noastre, în partea de sud au existat creștini încă din cele mai vechi timpuri. Sunt cunoscute cetățile de pe malul Mării Negre și cunoaștem că a existat o episcopie de Tomis. Și apoi în istorie se notează și prezența unor episcopii la Severin, la Curtea de Argeș, la Târgoviște, Milcov, Bacău. Dar pentru mult timp acest teritoriu în care suntem noi astăzi a aparținut de Episcopia de Nicopole. Era un vicariat apostolic care aparținea de Episcopia de Nicopole, din Bulgaria. (...) După obținerea independenței

României, a Principatelor Unite, unire care s-a realizat în anul 1859, a trebuit să se facă și o nouă organizare bisericească. Și de aceea la 27 aprilie 1883, Papa Leon al XIII-lea desparte vicariatul apostolic al Valahiei de Episcopia de Nicopole, primind tocmai titlul de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București. (...) Fapt este că am avut strămoși foarte vrednici care au predicat Evanghelia, și atunci când nu au reușit cu resurse proprii au adus misionari. Pentru mult timp noi am fost evanghelizați, păstoriți de misionari care au venit pentru ca noi să avem păstori (...) Recunoștința noastră se îndreaptă așadar și spre acești păstori care asemenea Bunului Păstor au avut grijă de poporul încredințat grijii lor, și noi ne bucurăm astăzi de această formă de organizare pe care o cunoaștem (...) În numele tuturor, dumneavoastră împreună cu noi episcopii din altar și preoții aducem mulțumirea noastră, exprimăm recunoștința noastră pentru tot ceea ce Dumnezeu a rânduit și că ne-a ajutat să avem aceste rădăcini creștine, că am avut păstori, am avut misionari, am avut IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ANIVERSARE

lucrători vrednici care ne-au transmis Evanghelia, iar astăzi datoria noastră este să privim și spre viitor și să ne rugăm ca Dumnezeu să rânduiască zile frumoase, zile binecuvântate pentru Arhidieceza noastră și pentru toți cei care lucrează cu zel la răspândirea Evangheliei.” Lucrarea Istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București, vol. 1, 1883-1954, scrisă de Dănuț Doboș, prezintă la început un Cuvântînainte al ÎPS Aurel Percă, o introducere a autorului, precum și o sinteză istorică a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București care îi aparține Mons. Ieronim Iacob. Acest volum este structurat după arhiepiscopii și administratorii apostolici care au guvernat Arhiepiscopia, respectiv Arh. Ignazio Felice Paoli (1883-1885), Arh. Paul Iosif Palma (1885-1892), Episcop Constantin Costa – administrator apostolic (1890-1892), Pr. Basilio Laureri – administrator apostolic (1892-1894), Arh. Otto Zardetti (1894-1895), Ep. Dominic Jaquet – administrator apostolic (1895-1896), Arh. Francisc Xaveriu von Hornstein (1896-1905), Arh. Raymund Netzhammer (19051924), Arh. Alexandru Theodor Cisar (1924-1954). Perioada studiată, 1883-1954, se întinde de la anul înființării Arhiepiscopiei RomanoCatolice de București până la moartea Arh. Cisar. După cum spune ÎPS Aurel Percă în Cuvântul-înainte: „Lucrarea de față reprezintă un deziderat al catolicilor din Arhidieceza noastră, o readucere asumată și o valorizare a figurilor centrale care au jalonat istoria acesteia și care au fost arhiepiscopii de București, o incursiune istorică, culturală și spirituală, menită să-l familiarizeze pe cititor cu istoria marii comunități catolice din care face parte.” Iar 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

autorul precizează în introducere că dorința sa „a fost aceea de a surprinde aspecte istorice care să reflecte activitatea pastorală unitară a Arhidiecezei”. Revista Pro Memoria, nr. 19/2020, are la început un Cuvântînainte aparținând ÎPS Aurel Percă și cuprinde patru părți: o secțiune intitulată „Din istoria Arhidiecezei”, o secțiune dedicată Istoriei Bisericii Universale, o alta aparținând Arhivei „Vladimir Ghika” și încă o secțiune pregătită de Departamentul „Bunuri culturale ecleziastice”. Aflăm din paginile revistei informații despre istoria învățământului catolic în Arhidieceza de București (dr. Dănuț Doboș), despre monografiile parohiilor Arhidiecezei publicate până în prezent (dr. Dănuț Doboș), despre Școala „Pitar Moș” așa cum s-a păstrat în amintirea absolventelor (Sr. dr. Daniela Mare CJ), despre M. Benedicta Blaj, IBMV, pe care Securitatea o numea „Superioara” (Sr. dr. Daniela Mare CJ), despre înființarea cotidianului Albina – singurul cotidian catolic de amploare apărut la București (Iulian Ghercă), despre relațiile diplomatice dintre România și Sfântul Scaun care durează de o sută de ani (Pr. Alois Moraru). Se mai găsesc între paginile revistei și un raport despre școlile catolice de băieți și despre seminar (Louis Irwin), ca și o prezentare a stației catolice din Sinaia. Secțiunea „Din istoria Bisericii Universale” oferă date importante despre iezuiții din Rusia în timpul stăpânirii Ecaterinei cea Mare (1762-1796) (Mons. Ieronim Iacob). Secțiunea „Vladimir Ghika” aduce în centrul atenției afacerea Baud din anul 1910 (Luc Verly). Secțiunea „Bunuri culturale ecleziastice” oferă „o privire globală asupra patrimoniului

cultural ecleziastic al Arhidiecezei Romano-Catolice de București” (Pr. dr. Eugen Răchiteanu). Revista se încheie cu câteva recenzii (Pr. Andrei Dumitrescu). Primul volum din trilogia Biserica şi istoria, cu subtilul „Rezistența prin credință”, apare sub egida Departamentului de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” al Episcopiei de Iași, a Centrului „Biserica și istoria”, de pe lângă Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, și a Oficiului Diecezan pentru Cultură, Cercetare, Publicații și Informații al Episcopiei de Chișinău. ÎPS Aurel Percă spune în Cuvântul-înainte: „Cercetătorii pasionați și asidui ai arhivelor noastre, domnul prof. dr. Dănuț Doboș și Pr. dr. Petru Ciobanu, primul – pentru istoria suferințelor Bisericii Catolice din cele două dieceze-surori București și Iași, al doilea – pentru Biserica Catolică de «dincolo de Prut», ne descoperă cu atâta pasiune fața necunoscută a unei Biserici «vechi», dar în același timp «tinere», prin aducerea în «prezent» a faptelor de eroism și de martiriu ale multor contemporani care au trăit mult timp lângă noi și în mijlocul nostru. (...) Parcurgând paginile acestui prim volum din trilogia proiectată, constatăm cum autorii combină rigoarea științifică a istoricului cu pasiunea pentru prezentarea a nenumărați creștini ce au suferit sau și-au dat viața pentru credință pe meleagurile țării noastre, cu precădere în Moldova și în Țara Românească. Încă de la primele sale pagini, cartea se prezintă ca o frescă între istorie și memorie și ghidează cititorul într-o călătorie, în multe privințe, necunoscută și surprinzătoare, către rădăcinile creștinismului autohton, motiv pentru a cunoaște bine și fizionomia

ANIVERSARE

Bisericii locale. (...) Apoi, autorii ne introduc în «panteonul» noilor martiri și eroi autohtoni ai credinței, fără defecte retorice, între istorie și memorie, cu un stil agil și incisiv, care îl determină pe cititor să descopere nenumărații protagoniști ai acestor pagini extraordinare ale istoriei creștine de pe meleagurile românești. Cartea se bazează pe cercetări efectuate asupra surselor prezente în arhivele Bisericii şi ale CNSAS, care sunt «poveștile» despre martorii credinței secolului XX ai Bisericii noastre Catolice.” În cadrul emisiunii „Ia și citește!” de la Ora Catolică, difuzate pe 30 aprilie, a fost punctată sărbătoarea Arhidiecezei de București, și anume aniversarea înființării sale (27 aprilie 1883), prin intermediul aparițiilor editoriale recente de lucrări cu caracter istoriografic, amintite mai sus. În cadrul emisiunii, prezentate de Pr. Andrei Dumitrescu, au fost invitați să vorbească despre aceste volume dr. Dănuț Doboș, Sr. dr. Daniela Mare și Pr. dr. Petru Ciobanu, care au prezentat, „sub aspect cultural și spiritual, importanța pe care o reprezintă aniversarea înființării Arhidiecezei pentru viața noastră de credință”. Cu prilejul „Zilei Arhidiecezei” – 138 de ani de la întemeierea

Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Centrul „Biserica și Istoria” și Arhiva „Vladimir Ghika” de pe lângă Arhiepiscopia RomanoCatolică de București au realizat filmul documentar „Din istoria Arhidiecezei de București: 18831954”, film dedicat ÎPS Aurel Percă. Filmul a fost realizat de dr. Dănuț Doboș și dr. Iulia Cojocariu, care au beneficiat de colaborarea ing. Silviu Dogariu de la Episcopia RomanoCatolică de Iași. Filmul reconstituie istoria Arhidiecezei sub păstorirea primilor șase arhiepiscopi de București: Ignazio Felice Paoli, Paul Iosif Palma, Otto Zardetti, Francisc Xaveriu von Hornstein, Raymund Netzhammer și Alexandru Theodor Cisar. Filmul documentar este împărțit în trei capitole, primul fiind intitulat „Ctitorii”, al doilea „In verbo tuo” și al treilea „In odium fidei”. Primul capitol al filmului îi prezintă pe primii 4 arhiepiscopi și pe cei 3 administratori apostolici care au condus Arhidieceza și care s-au remarcat și prin ctitoriile lor, cum ar fi Catedrala Sfântul Iosif (1884), Seminarul diecezan „Sfântul Duh” (1870), Palatul Costa (1891-1892), Palatul Hornstein, Școala arhiepiscopală de băieți „Sfântul Andrei”. Titlul celui de-al doilea capitol, „In verbo tuo” („la cuvântul tău”), este

inspirat din stema Arhiepiscopului Raymund Netzhammer. Acest capitol este centrat pe figura acestui mare păstor, sub a cărui conducere, timp de 19 ani, „Arhidieceza a cunoscut o perioadă de stabilitate a structurilor deja create de întemeietori, prioritățile arhiepiscopului fiind învățământul și cultura catolică, pe care le-a integrat cu succes în societatea românească”. Cel de-al treilea capitol este dedicat Arhiepiscopului Alexandru Theodor Cisar, ale cărui realizări pastorale au fost „zecile de edificii – biserici, case parohiale, școli, institute caritative și de educație, inclusiv noul Palat Arhiepiscopal de lângă Catedrala Sfântul Iosif, la care se adaugă realizările din domeniul cultural, al presei și al învățământului catolic”. Acesta „rămâne în istoria Bisericii locale, după cum menționa canonicul Stanislau Traian Jovanelli, «Preotul, Episcopul și Arhiepiscopul Mitropolit de o rară credință și iubire adâncă în Dumnezeu, înzestrat cu rare virtuți naturale și suprafirești, cu o inimă preaiubitoare față de semeni, clerul și credincioșii săi, preasupus și ascultător fiu al Bisericii lui Cristos și al Locțiitorului său pe pământ (...) cu o grijă arzătoare spre binele și propășirea întregului popor»”. IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Lansarea Angelus TV, noua televiziune catolică

e 16 mai 2021, de Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, în cadrul unei emisiuni-maraton de 3 ore, a fost lansat Angelus TV, noua televiziune catolică în format online, transmisie desfășurată în aula Auditorium Maximum a Facultății de Teologie Romano-Catolică din București. Angelus TV este principalul broadcaster catolic românesc online, un proiect audiovizual care se adresează persoanelor de toate confesiunile, religiile și non-afiliate religios, vizând publicul catolic de ambele rituri (romano-catolic și greco-catolic) din țară și din diaspora, precum și publicul general interesat de teme culturale, spirituale, sociale și de actualitate. Angelus TV este plasat sub deviza „Vino și vezi” (In 1, 46) şi își propune să concretizeze mesajul Papei Francisc pentru cea de-a 55-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale: „A comunica întâlnind persoanele acolo unde sunt și așa cum sunt”. Proiectul Angelus TV se află sub patronajul Fericitului Vladimir Ghika, fiind lansat chiar în ziua aleasă de Biserică pentru a-l sărbători. Numele noului post de televiziune pornește de la o realitate care pentru Monseniorul Vladimir Ghika era foarte concretă, și anume aceea a prezenței îngerului păzitor, lucru amintit și de PS Mihai Frățilă în cadrul dialogului cu moderatorii. Îngerul, sau mai bine spus, aripa unui înger, se află și pe sigla televiziunii. Lansarea a debutat cu o transmisiune din Catedrala Sfântul Iosif, în cadrul căreia Corul Catedralei, dirijat de 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

Andrei Stănculescu și acompaniat la orgă de Eduard Antal, a susținut muzical momentul de rugăciune condus de PS Cornel Damian, care a deschis evenimentul prin binecuvântarea cu relicva Fericitului Vladimir Ghika. La această rugăciune a participat și Corul de copii Bravissimo, dirijat de Elena Radu, care a interpretat Tatăl Nostru. În cadrul evenimentului au mai fost și alte momente muzicale susținute de artiști precum Radu Miculița, Ștefan Lovin, Albert Lovin, Maria Luisa Andrici, Manuela Slave, Emanuel Suceu, soprana Silvia Micu, actrița Costina Cheyrouze. Evenimentul, transmis online pe platforma angelustv.ro și pe pagina de Facebook Angelus TV, s-a bucurat de prezența Arhiepiscopului Aurel Percă, a Arhiepiscopului emerit Ioan Robu, a Episcopului Cornel Damian, a Episcopului greco-catolic Mihai Frățilă. De asemenea, s-au aflat în legătură directă PS Claudiu Pop, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla și PS László Böcskei, Episcop romano-catolic de Oradea. Au fost de față realizatori ai emisiunilor ORA CAtOLICĂ, emisiuni care vor fi prezente în grila Angelus

TV. La lansare au participat în mod direct sau prin legătură online și o parte din contributorii acestui proiect, în dialog cu realizatorii Claudia Stan, Pr. Francisc Doboş, Pr. Francisc Ungureanu, Cristina Farcaş, Bogdan Chenciu. Din Dieceza de Iași au participat reprezentanții ERCIS Media și ERCIS FM, Alexandra Cojan și Gabriel Măriuț. Lansarea s-a încheiat cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, care, parafrazând începutul rugăciunii „Angelus”, a spus înainte: „Angelus TV nuntiat Ecclesiae Romaniae” („Angelus TV vestește Bisericii din România”). Angelus TV va emite pentru început în mediul online, dar se dorește cât mai curând includerea acestui post de televiziune în grila de cablu, pentru a ajunge în casele cât mai multor oameni. Publicul larg este invitat să susţină Angelus TV prin abonarea la arhiva de conţinut prin serviciul video on-demand (activ din 01.06.2021) şi donaţii oferite prin secţiunea dedicată a site-ului. Iulia Cojocariu

CULTURĂ FILE DE ISTORIE CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Costinești – o fostă așezare catolică la malul mării Loc predilect al Arhiepiscopului Netzhammer Text: Mons. Ieronim Iacob

atul catolic Costinești a fost întemeiat de germanii emigrați din sudul Rusiei în Dobrogea, în anul 1896, pe moșia lui Emil Costinescu, om politic și mare proprietar de pământuri. Coloniștii și-au numit noua lor așezare Klein, apoi Büffelbrunnen („Fântâna bivolilor”), în timp ce turcii îi spuneau Mangea Punar, iar românii Schitu. În documentele Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, ca și în monumentala operă a lui Netzhammer Episcop în România (2 vol., Ed. Academiei Române, 2005), localitatea apare ca Mangea Punar sau Mangeapunar. Îndată după sosirea lor pe aceste meleaguri, catolicii germani au delimitat, în centrul satului, locul pentru biserică, casă parohială și școală. Deși în cea mai mare parte erau agricultori, comunitatea numărând doar câțiva meșteșugari (dulgheri, rotari etc.), și-au proiectat și construit biserica și clădirile adiacente cu propriile forțe și resurse. Proiectul bisericii, făcut în anul 1903, ne arată dimensiunile nu chiar modeste ale acesteia: 17,5 x 7 m. Trei ani mai târziu, la 19 mai 1906, Arhiepiscopul Netzhammer poate nota: „De-a dreptul emoționantă a fost primirea la Mangea Punar, unde poporul a așteptat la intrarea în sat trăsura arhiepiscopului, escortată de o vreme încoace de tineri călare, și l-a însoțit la biserica frumoasă, proaspăt văruită” (Episcop, p. 100).

Se pare că Mangea Punar era localitatea predilectă a Arhiepiscopului de București, Raymund Netzhammer, dintre „satele sale din Dobrogea” (p. 52). Între anii 1906 și 1923, Netzhammer face cel puțin șase vizite la Mangea Punar. Pe lângă vizitele pastorale din anii 1911 și 1918, ocazie cu care miruiește câteva sute de copii și tineri, Netzhammer se oprește la Mangea Punar ori de câte ori are ocazia. Satul „frumos așezat într-un golf puțin adânc al Mării Negre, aflat sub oblăduirea parohului Bibiella din Constanța” (p. 100); „așezarea idilică de pe malul mării” (p. 315); „cât de aproape de mare este așezat în golful lin arcuit, și cât de afabil ne salută biserica spoită în alb cu clopotnița ei zveltă!” (p. 497); „la malul mării satul Mangea Punar, învăluit în verdeața pomilor. De pe turnul bisericii steagurile fluturau voioase” (p. 781) etc. În anii următori, Mangea Punar devine o parohie catolică de sine stătătoare. Prospectus parociae („Darea de seamă a parohiei”) pe anul 1939 ne arată situația înfloritoare a comunității, dar și primele semne de îngrijorare. Parohia și filialele ei – Techirghiol, Eforie, Carmen Silva și Topraisar – numără 171 de familii cu 1.105 credincioși, păstoriți de Pr. Anton Hornung. Parohul oficiază 32 de botezuri, o căsătorie și opt înmormântări. Din păcate, în anul 1939 circa 40 de familii din Costinești și Techirghiol

Biserica romano-catolică, Costinești, 1940

Biserica romano-catolică, Costinești, plan din 1903

(peste 100 de credinicioși catolici) au plecat în Germania. În anul 1940 vor emigra aproape toți germanii catolici. Biserica va fi demolată în deceniul al cincilea al secolului trecut, în timp ce gospodăriile germanilor vor fi ocupate de populația românească, macedoneană, bulgară etc. Din opera socială a germanilor catolici mai dăinuie astăzi doar „Școala germană” stăpânită abuziv de primărie. În zadar s-a luptat Arhiepiscopia de București, timp de zece ani, pentru recuperarea acestor bunuri ale sale, cu mare valoare spirituală. Justiția română s-a dovedit și de această dată îmbrobodită de interesele partinice... IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Operă

Samson și Dalila de Camille SaintSaëns, 13 iunie, Opera Națională București. Spectacolul este exclusiv online. Libretul de F. Lemaire. Spectacol supratitrat. Regia: Giandomenico Vaccari. Coregrafia: Davide Bombana.

carte

Povestiri istorice, Dumitru Almaș, vol. 1 și 2, Editura Agora, 2015 și 2017. Cele două volume, ilustrate de Valentin Tănase, prezintă fapte și oameni de seamă din istoria poporului român, și au fost citite de-a lungul timpului de copii, ca și de oameni mari.

teatru

Totul se transformă de Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu, Teatrul Național București, 28 iunie. Din distribuție fac parte Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Vlad Zamfirescu și Mircea Rusu. Momente comice sunt îmbinate cu pasaje ce dau de gândit și cu răsturnări de situaţie. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

De ce binele se cuvine să ne afle pregătiți.

Un jurnal din vremea pandemiei Editura Humanitas, București 2021

utorul acestui volum de suflet, dedicat în egală măsură inimii și spiritului omenesc, este PS Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de București. Acesta s-a născut la Alba-Iulia în 1970. A studiat teologia la Roma, ca bursier al Colegiului Pontifical Pio Romeno, și la Paris. A fost hirotonit preot în 1996, iar între anii 2005 și 2007 a fost rector al Colegiului Pio Romeno. În 2007 a fost numit și consacrat episcop vicar al Mitropoliei Greco-Catolice de la Blaj, cu sediul la București; iar în ziua de 29 mai 2014 este ales primul episcop al nou-înființatei Episcopii Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare“ de București. Din prezentarea făcută de Editura Humanitas aflăm că „a scris mai multe eseuri în care a aprofundat relația dintre speranța creștină și sfâșierile sufletești ale omului

Format: 13x20 cm, 128 de pagini

contemporan”, iar între acestea se numără și prezentul Jurnal. Pornind de la propria sa experiență trăită sub povara noului coronavirus, PS Mihai ne oferă, prin aceste pagini scrise cu inima, un crâmpei de meditare asupra adevăratului sens al vieții și ne invită și pe noi să ne amintim că atunci „când cursul vieții nu mai depinde de noi, de destoinicia sau de puterile noastre, necazurile ne oferă șansa să regăsim omenia și, implicit, perspectivele nebănuite ale viitorului”. Pr. Andrei Dumitrescu

carte Claude Allègre, Dumnezeu şi ştiinţa, Editura Sapientia, Iași, 2021, format 14×20 cm, 256 de pagini.

Î ştiinţa l-a exclus pe Dumnezeu din domeniul n această carte autorul pornește de la ideea că

său și încearcă să răspundă la întrebarea dacă aceasta are, prin ea însăși, puterea de a nega existenţa lui Dumnezeu. Autorul își propune să facă acest lucru „fără tabuuri, fără idei preconcepute”, cu toleranţă.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (cca. 1670-1679) de Luca Giordano Tablou în ulei pe pânză. Dimensiune: 252 cm × 320 cm Tabloul se află în Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg (Rusia).

Text: Pr. Andrei Dumitrescu

rice naștere este, în mod firesc, prilej de bucurie și speranță pentru părinții copilului și de consolidare a iubirii care, natural, este prezentă în sânul familiei. O foarte mare dramă este trăită în acele familii care și-ar dori un copil și, din diferite motive, acesta nu apare. Și în Sfânta Scriptură întâlnim situația unor oameni, îndeosebi femei, care și-ar fi dorit urmași, însă nu au avut. Dumnezeu, Stăpânul timpului, al vieții și al istoriei, le ascultă plângerile și le oferă copilul mult dorit, iar copiii prevestiți de Dumnezeu sunt aducători de binecuvântare și semne în istoria mântuirii și a poporului ales (cf. Gen 15, 2-6; 1Sam 1, 4-19, Jud 13, 2-7). Între vestirile nașterilor acestor copii, un loc deosebit îl ocupă anunțarea venirii pe lume și realizarea ei a unui om care avea să devină Înainte-mergătorul lui Cristos – Ioan Botezătorul (cf. Lc 1, 5-24), despre care Fiul Omului avea să afirme că „acesta este cel despre care s-a scris: «Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea înaintea ta!»” (Mt 11, 10) și că „nu s-a ridicat, dintre cei născuţi din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Mt 11, 11). Lucrarea artistului napolitan Luca Giordano dedicată reprezentării picturale a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul ne transpune în această atmosferă de emoție și bucurie specifică acestui moment, care marchează începutul

unei perioade de trecere de la așteptările mesianice hrănite de Vechiul Testament la împlinirea apropiată a acestora. În colțul din partea dreaptă a picturii o întâlnim pe Elisabeta, mama Botezătorului, reprezentată cu o aureolă luminoasă în jurul capului, pentru a se diferenția de celelalte personaje feminine. Pruncul nou-născut răspândește lumină, care evidențiază bucuria femeilor prezente la moment. Cu atitudine reculeasă și retrasă, bătrânul preot Zaharia privește copilul abia născut; și capul său este înconjurat de o aureolă, întrucât părinții lui Ioan Botezătorul „erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără greşeală în toate poruncile şi prescrierile Domnului” (Lc 1, 6). Cerul deschis și raza de lumină confirmă împlinirea voinței lui Dumnezeu și noua etapă de pregătire a venirii lui Cristos, pe care o va anunța în viitor tocmai Ioan Botezătorul. Dinamismul picturii și atitudinea animată a personajelor ne arată că, într-adevăr, această naștere minunată reprezintă un nou semn al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului său (cf. Lc 1, 65-66).

Luca Giordano

precursor al Barocului italian

uca Giordano (1634-1705) a fost un artist italian originar din Napoli, premergător al curentului baroc în Ialia. Este cunoscut pentru gravurile sale, în special cele realizate prin tehnica acvaforte (care constă în corodarea unei plăci de cupru, zinc sau de fier, pe care înainte s-a trasat un desen, cu ajutorul acidului azotic).

Luca Giordano (autoportret)

IUNIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

În memoria Pr. Ion Solomon

a Cremona există o asociație de voluntari numită DRUM BUN, ai cărei membri merg în România pe timpul verii, de mai bine de 20 de ani, pentru a face formare cu grupurile de tineri, pentru a anima activitățile organizate cu copiii în timpul verii și pentru a ajuta copiii care suferă, mai ales pe cei care au diferite handicapuri. Unul din punctele lor de referință era Părintele Ioan Solomon, pe care l-au cunoscut pe când era paroh de Ploiești, în anul 1997. Zilele acestea, aflând despre moartea neașteptată a părintelui, la doar 63 de ani, câțiva dintre ei au dorit să se roage pentru părintele. De aceea, sâmbătă 8 mai, având în mijlocul lor pe asistentul spiritual al asociației, Părintele Pierluigi Codazzi, au celebrat o liturghie în biserica San Sepolcro din Cremona, la care au mai luat parte Pr. Luigi Mantia, unul dintre primii preoți care au mers cu grupul în România, vicarul parohiei, Pr. Francesco Gandioli, și eu. În cadrul predicii a fost evocată lunga colaborare dintre Părintele Ioan și asociația DRUM BUN. S-a subliniat faptul că Părintele Ioan era un om simplu, dar un om primitor, ba chiar deosebit de primitor. Era un om cu o deschidere mare față de lucrurile noi și față de metodele educative, îngăduind și organizând activități cu copiii și tinerii nu doar pe lângă parohie, ci și prin cartierele din oraș și în localitățile din jurul orașului. S-a amintit și de cerința lui de a realiza un oratoriu pe lângă parohie, lucru care a fost realizat în colaborare cu asociația. Celebrarea a continuat cu o rugăciune pentru sufletul părintelui și o fotografie de grup în fața bisericii. Iată, ascultând cuvintele Părintelui Codazzi și ale celor care l-au cunoscut, îmi dau seama că rămâne după moartea noastră amintirea faptelor bune pe care le-am făcut. Odihnește-te în pace, Părinte Ioan și Dumnezeu să te răsplătească pentru binele pe care l-ai făcut! Cremona, 8 mai 2021, Pr. Anton Jicmon

Numire în ARCB

rin Decret arhiepiscopal, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a procedat la următoarea numire în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, începând cu 1 iunie 2021: Pr. Florin Ciprian Bordeuș a fost numit paroh al Parohiei Fericitul Ieremia Valahul din Năvodari, judeţul Constanţa, Decanatul de Constanța.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IUNIE 2021

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Nr. 06/2021 * Anul XXXII * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII GÂNDUL LUNII

SEMNELE IUBIRII IMENSE A LUI CRISTOS 138 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București Dumnezeu moare de foame, iar eu sunt sătul

Actualitatea creștină nr. 6/2021

Articles inside

138 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Anunțuri

Nu alerga asemenea timpului Reportaje Știri/Anunțuri