Actualitatea creștină, nr. 3/2021 by Revista Actualitatea Crestina

Nr. 03/2021 * Anul XXXII * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII GÂNDUL LUNII

Și prin angoasa lui Iosif trece voința lui Dumnezeu, istoria sa, proiectul său. Astfel Iosif ne învață că a avea credință în Dumnezeu cuprinde și faptul de a crede că El poate acționa și prin fricile noastre, prin fragilitățile noastre, prin slăbiciunea noastră. Și ne învață că, în mijlocul furtunilor vieții, nu trebuie să ne temem să-i lăsăm lui Dumnezeu cârma corabiei noastre. Uneori noi am vrea să controlăm totul, însă El are întotdeauna o privire mai mare. (Papa Francisc, Scrisoarea apostolică Patris corde)

BUCURIA CONVERTIRII ÎN POSTUL MARE Cateheze pentru Postul Mare Calea ce duce la viață

2009

2013

2017

2019

„În situațiile dificile pe care le trăiesc persoanele mai nevoiașe, Biserica trebuie să aibă o grijă specială pentru a înțelege, a mângâia, a integra, evitând să le impună o serie de norme, ca și cum ar fi niște pietre, obținând cu aceasta efectul de a le face să se simtă judecate și abandonate chiar de acea mamă care este chemată să le ducă milostivirea lui Dumnezeu. În acest mod, în loc de a oferi forța vindecătoare a harului și lumina evangheliei, unii vor să «îndoctrineze» evanghelia, s-o transforme în «pietre moarte de aruncat împotriva altora»”. (Papa Francisc, Exortația apostolică Amoris laetitia, nr. 49)

2013

2019

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXXII, Nr. 3/2021

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Bucuria convertirii în Postul Mare VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8 10 11 12 13

Semnificaţii liturgice Triduumul Pascal Călătorii apostolice Sfântul Părinte în Irak Mesaj Postul Mare, timp de reînnoire Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Postul Mare Mesaj pentru Postul Mare 2021 16 Doctrină socială Benedict – munca cu și pentru Dumnezeu

Suflet tânăr

17 Provocarea lunii Christus vivit Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Societate Tăcerea aduce linişte SPIRITUALITATE

23 Din catehezele Papei Limbajul adevărului și al iubirii 24 Sfânta Scriptură – Psalmii Calea ce duce la viață 25 Minuni şi sfinţi Frère André 26 Biserica misionară Opera Misionară Pontificală a Sfântului Petru Apostol 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc). Zinovi Pechkoff (1884-1966)

3 CATEHEZE

28 Cateheze pentru Postul Mare CULTURĂ

32 Credință, artă și istorie Ziua Fraternităţii Umane 33 Severinul catolic Cele trei biserici medievale 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 3/2021

Mesajul redacției Numărul din luna martie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul intitulat „Bucuria convertirii în Postul Mare”, în care ÎPS Aurel Percă spune printre altele: „Timpul Postului Mare ne poate reda bucuria dacă vom şti să ne «convertim» cu adevărat, dacă vom avea curajul să ne întoarcem la casa Tatălui ceresc şi când, după ce ne-am recunoscut cu umilință că suntem păcătoși, îi vom cere iertare: în acel moment vom simți în inima noastră seninătatea şi pacea care conduc la bucuria de a ne şti iubiți şi salvați.” La pagina 7 este prezentat un documentar despre forța comunității. La paginile de Focus aflăm mai întâi despre semnificația Triduumului Pascal, apoi ni se prezintă călătoria apostolică a Papei Francisc în Irak, iar la pagina 11 citim despre Mesajul Papei Francisc pentru Postul Mare. Pagina 16 ne înfățișează figura Sfântului Benedict, vorbindu-ne despre „munca cu și pentru Dumnezeu”. Rubrica Suflet tânăr lansează „provocarea lunii”: „Cred că cel mai convingător mod de a arăta cuiva ceea ce ai dori să îi transmiți prin cuvinte este propriul exemplu.” La pagina 22 aflăm că „tăcerea aduce liniște”. Pagina 24 ne arată „calea ce duce la viață”. Rubrica Biserica Misionară prezintă în această lună Opera Misionară Pontificală a Sfântului Petru Apostol. La paginile 28-31 sunt prezentate Catehezele pentru Postul Mare. Pagina 32 relatează despre evenimentul dedicat Zilei Fraternității Umane. Rubrica Credință, cultură și artă vorbește despre „Severinul catolic. Cele trei biserici medievale”. În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Gabriel Anghel Pr. Daniel Gheorghiță Benchea Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Pr. Octavian Enache Francesca Gehl Liana Gehl Mons. Ieronim Iacob Pr. Ștefan Lenghen Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Bucuria convertirii în Postul Mare

una martie din acest an se va derula în întregime de-a lungul traseului Postului Mare, timpul liturgic „forte”, „de har”, pe care Biserica ni-l dăruiește, pentru ca prin rugăciune, post şi pomană să putem imprima o nouă direcție vieții noastre, care tinde deseori să se îndepărteze de Dumnezeu. Papa Francisc, în Mesajul din acest an, spune deja în titlu că Postul Mare este un „timp pentru a reînnoi credința, speranța și caritatea”: „Parcurgând drumul Postului Mare, care ne conduce spre celebrările pascale, îl amintim pe cel care «s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce»

(Fil 2,8). În acest timp de convertire reînnoim credința noastră, luăm «apa vie» a speranței și primim cu inimă deschisă iubirea lui Dumnezeu care ne transformă în frați și surori în Cristos. În noaptea de Paște vom reînnoi promisiunile de la Botezul nostru, pentru a ne renaște bărbați și femei noi, grație lucrării Duhului Sfânt. Însă deja itinerarul din Postul Mare, ca și întregul drum creștin, se află în întregime sub lumina Învierii, care însuflețește sentimentele, atitudinile și alegerile celui care vrea să-l urmeze pe Cristos.” Prea adesea totuși, Postul Mare este asociat de mulți numai cu pocăința, cu austeritatea, în timp ce această perioadă este timp de

bucurie, în inima lui Dumnezeu, care se bucură ori de câte ori când fiul care era pierdut se întoarce la casa tatălui milostiv: „va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci şi nouă de drepți care nu au nevoie de convertire” (Lc 15,7). Şi dacă acest timp de har este „exploatat” din plin, putem să ne imaginăm câtă bucurie poate fi în Cer: „Tot așa, vă spun, va fi mai mare bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se convertește” (Lc 15,10). În fiecare an, în sâmbăta din săptămâna a doua a Postului Mare, liturgia pune pe itinerarul nostru de reflecție parabola tatălui milostiv. Această parabolă ne provoacă la MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

convertire, în timp ce Dumnezeu, Tatăl milostivirii, se bucură pentru orice păcătos care se convertește. Da, Dumnezeu care ne-a creat nu este numai drept, ci este şi bun, nu vrea moartea păcătosului, ci viața omului! Întrucât este un Tată care iubește cu iubire infinită, îi lasă pe fiii săi liberi să-l iubească. Sau să se îndepărteze de El. Și această libertate ne poate duce pe noi, fiii săi, din păcate, la ruina noastră, când ne lăsăm seduși de cel rău. Dar Tatăl este totdeauna la „locul său”, „de strajă”, pentru a „scruta orizontul”, să aștepte întoarcerea fiecărui fiu al său, căit, convertit şi conștient că numai casa Tatălui este locul privilegiat al vieții şi al bucuriei depline. Iar Tatăl este mereu gata să facă o sărbătoare cu fiii săi care se întorc la casa sa. Timpul Postului Mare ne poate reda bucuria dacă vom şti să ne „convertim” cu adevărat, dacă vom avea curajul să ne întoarcem la casa Tatălui ceresc şi când, după ce ne-am recunoscut cu umilință că suntem păcătoși, îi vom cere iertare: în acel moment vom simți în inima noastră seninătatea şi pacea care conduc la bucuria de a ne şti iubiți şi salvați. Bucuria provine din certitudinea că Dumnezeu a învins deja pentru noi bătălia cea mai teribilă pe care niciodată nu o vom putea susține singuri în viața noastră: răul (păcatul) pe care deja l-am trăit, sau pe care încă ni-l rezervă viitorul, este un rău (deja) învins de Învierea lui Cristos. Pentru că aceasta este dimensiunea interioară a convertirii: bucuria. Postul Mare ne oferă şi două popasuri de „bucurie” specială. Primul popas este oferit de solemnitatea Buneivestiri, contemplat în primul mister al rozariului numit 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

tot „de bucurie”. Este o sărbătoare caracterizată de bucurie, iar sub semnul bucuriei se întrerup postul şi pocăința specifice Postului Mare pentru a celebra venirea lui Isus în lume. Al doilea popas este oferit de solemnitatea Sfântului Iosif, patronul Bisericii Universale şi patronul ocrotitor al catedralei noastre. Sunt două solemnități liturgice care ne fac să ne întâlnim cu două mari „DA”-uri: al Mariei şi al lui Iosif, primii care au răspuns cu toată inima lor la „DA”-ul Domnului venit pentru a ne aduce plinătatea Iubirii care este Dumnezeu. Sărbătoarea Buneivestiri ne amintește de o practică recomandată pentru Postul Mare: citirea şi meditarea Cuvântului lui Dumnezeu. Celebrând Bunavestire, celebrăm solemnitatea Mariei care „ascultă” Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toții suntem chemați să învățăm din exemplul Mariei, mai ales în acest timp pe care îl trăim, în care Liturgia este foarte bogată în învățături alimentate de Cuvântul Domnului: să le ascultăm şi să le punem în practică. Mai ales, ca să învățăm să spunem „da” Domnului, acceptând voința sa, chiar dacă uneori este greu. Putem repeta şi retrăi cuvintele Mariei: „Iată-mă, Doamne: fie mie după cuvântul tău!” Postul Mare al anului 2021, care ne conduce de-a lungul lunii martie la bucuria Paștelui, este şi luna Sfântului Iosif, în inima anului jubiliar declarat de Papa Francisc, dedicat Patronului Bisericii universale. În pregătirea noastră la sărbătoarea Învierii Domnului ne punem și la „școala” Sfântului Iosif. Putem găsi în Sfântul Iosif un mijlocitor şi un ghid în momentele de dificultate. Pentru acest Jubileu special, Biserica a acordat

o serie de oportunități care permit tuturor creștinilor să dobândească indulgența plenară care se poate aplica atât pentru cei vii, cât şi pentru cei răposați. „Când avem nevoie de ajutorul său şi de protecția sa, el este mereu la datorie. Priviți, acesta este tatăl fidel şi înțelept al casei, căruia Domnul i-a încredințat familia sa (cf. Lc 12,42): un tată iubit, un tată gingaș, ascultător şi primitor al voinței lui Dumnezeu, un tată plin de un curaj, creator deosebit, un muncitor, dar mereu în umbră.” Cu aceste cuvinte pline de gingășie, Papa Francisc l-a descris pe Sfântul Iosif în Scrisoarea sa Patris corde, publicată cu ocazia aniversării a 150 de ani de la proclamarea Sfântului Iosif ca Patron al Bisericii universale. Invit pe toți cititorii revistei Actualitatea creștină să se deschidă la bucuria convertirii oferită de timpul Postului Mare şi la trăirea acesteia, însoțiți fiind de mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria şi a Sfântul Iosif. Cu binecuvântarea noastră arhierească pentru un timp al Postului Mare plin de roade sufletești bogate! † Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

„Isuse, Tu mă iubești, transformă-mă…” Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Dacă vi se pare greu să vă rugați, nu renunțați. Stați în liniște; faceți loc lui Dumnezeu să vină în voi; lăsați-l să vă privească și El vă va umple cu pacea Sa.

Când stăm în fața lui Isus răstignit, vedem profunzimea iubirii Sale, cea care ne redă demnitatea și ne susține.

Astăzi Isus îți spune aceleași cuvinte: „Ai curaj, sunt aici cu tine! Permite-mi să intru și viața ta va fi schimbată!”

Episodul cunoscut cu vițelul de aur marchează o adevărată răzvrătire a poporului împotriva lui Moise, dar și o adevărată apostazie: de la Dumnezeul cel viu la idolatrie. [Poporul] nu a mai avut răbdare să se întoarcă Moise, voiau noutăți, voiau ceva, un spectacol liturgic, orice. [...] E nostalgia de a se întoarce la idoli, de a se întoarce la ce era mai rău, de a nu ști să-l aștepte pe Dumnezeul cel viu. Această nostalgie este o boală. Se începe prin a merge cu entuziasmul de a fi liberi, dar apoi încep plângerile [...]. Idolatria este întotdeauna selectivă: te face să te gândești la lucrurile bune pe care ți le dă, dar nu te face să vezi lucrurile rele. Să-i cerem Domnului harul de a cunoaște idolii noștri și, dacă nu putem să-i punem pe fugă, cel puțin să-i ținem într-un colț. (Omilia Papei în capela Casei Sf. Marta, 18 februarie 2020)

Dumnezeu este viață și dăruiește viață, dar ia asupra sa drama morții [...] Răspunsul lui Dumnezeu la problema morții este Isus: „Eu sunt învierea și viața... Aveți credință! În mijlocul plânsului, continuați să aveți credință, chiar dacă moartea pare să fi învins. Ridicați piatra din inima voastră! Lăsați Cuvântul lui Dumnezeu să aducă din nou viața acolo unde este moarte!” Dumnezeu nu ne-a creat pentru mormânt, ne-a creat pentru viață, o viață frumoasă, de bucurie. [...] Așadar, suntem chemați să ridicăm piatra de pe tot ceea ce are gustul morții: ipocrizia cu care se trăiește credința este moarte; critica distrugătoare față de ceilalți este moarte; ofensa, calomnia – este moarte; marginalizarea celui sărac este moarte. Domnul ne cere să ridicăm aceste pietre din inimă, iar atunci viața va înflori din nou în jurul nostru. (Angelus, 29 martie 2020)

Pentru a face o adevărată rugăciune este nevoie de trei lucruri. Primul lucru este credința [...] Să fim atenți în rugăciune: să nu cădem în obișnuință fără a fi conștienți că vorbim cu Domnul și că El este capabil să rezolve problema. A doua condiție este statornicia. Credința și statornicia merg împreună, pentru că dacă tu ai credință, ești sigur că Domnul îți va da ceea ce îi ceri. Iar dacă Domnul te face să aștepți, bate iar și iar la ușă și, în cele din urmă, Domnul îți va da harul. Cel de-al treilea lucru pe care Dumnezeu îl vrea în rugăciune este curajul. Este curajul de a sta acolo cerând și mergând înainte [...] Este curajul lui Moise înaintea lui Dumnezeu când Dumnezeu vrea să distrugă poporul și pe el să-l facă șeful unui alt popor. El spune: Nu, eu stau împreună cu poporul. (Omilia Papei în capela Casei Sf. Marta, 23 martie 2020) MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN

Ziua Mondială a Bunicilor

ȘTIRI DIN VATICAN

Aniversare Radio Vatican La împlinirea a 90 de ani ai Radio Vatican, Papa Francisc a adresat un mesaj de urări pentru a le mulțumi celor care au lucrat de-a lungul timpului la acest radio.

mițătorul pontifical a fost realizat de Guglielmo Marconi și a fost inaugurat pe 12 februarie 1931 de Papa Pius al XI-lea. În mesajul său transmis pe 12 februarie, Papa Francisc a spus: „Este important să păstrăm memoria istoriei noastre și să ne fie dor nu atât de trecut, cât de viitorul pe care suntem chemați să-l construim. Vă mulțumesc pentru munca voastră! Vă mulțumesc pentru iubirea pe care o puneți în această muncă! Radioul are această frumusețe: duce cuvântul chiar și în locurile cele mai îndepărtate. Și îl unește astăzi la imagini și texte. Mergeți înainte cu curaj și fantezie în a vorbi lumii și a construi astfel o comunicare capabilă să ne facă să vedem adevărul lucrurilor.” Totodată, Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a celebrat o Sfântă Liturghie în Bazilica San Pietro, la care au luat parte mai mulți

Papa Francisc a anunțat înființarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Persoanelor în Vârstă.

reprezentanți ai Departamentului pentru comunicare. Datorită contextului sanitar al pandemiei, participarea a fost restricționată. Printre concelebranți s-a aflat și Monseniorul Anton Lucaci, fost responsabil al Secției Române Radio Vatican.

nunțul a fost făcut în cadrul rugăciunii „Îngerul Domnului” de duminică, 31 ianuarie. Această zi va fi marcată în fiecare an în cea de-a patra duminică a lunii iulie, în preajma comemorării liturgice a Sfinților Ioachim și Ana, bunicii după trup ai lui Isus. Cu ocazia primei Zile Mondiale a Bunicilor și a Persoanelor în Vârstă, care va avea loc de o manieră semnificativă în inima Anului Familia Amoris Laetitia, Papa Francisc va prezida în Bazilica San Pietro Sfânta Liturghie de duminică, 25 iulie, în măsura în care o vor permite condițiile sanitare ale actualei pandemii.

Noi numiri Papa Francisc a numit doi noi subsecretari ai Sinodului Episcopilor, un preot augustinian şi o călugăriţă xaveriană.

umirea a fost făcută de către Suveranul Pontif pe 6 februarie și este pentru prima dată când o femeie devine subsecretar al Sinodului Episcopilor. Această instituție a fost înființată de către Papa Paul al VI-lea, la 15 septembrie 1965, în vederea colaborării cu Pontiful Roman în chestiuni de importanţă majoră pentru Biserică. Cei doi noi subsecretari sunt preotul Luis Marín de San Martín și călugăriţa xaveriană Nathalie Becquart.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Departe de casă Documentar despre forţa comunităţii L’Osservatore Romano, 8 ianuarie 2021, pag. 6

„U

neori parcă nici nu ne mai consideră fiinţe umane. Ei nu pricep că în spatele drogurilor se află un om. Drogurile l-au adus în starea în care se află. Însă dedesubt e o persoană, un bărbat, o femeie. Dar lumea nu gândeşte aşa – nu mai văd acum în noi decât deşeuri.” Daniele, 21 de ani, este unul din cei 1.200 de tineri găzduiţi în prezent de comunitatea San Patrignano din Italia (în cei 40 de ani de existenţă, comunitatea a primit 26.000 de tineri, rata de recuperare fiind de 72%). În faţa camerei, Daniele se confesează povestindu-şi calvarul. Drogurile. Loviturile date mamei. Avortul iubitei adolescente. Hoţiile. Acum stă în comunitate; serveşte la cantină pentru că îi place contactul cu oamenii. Mărturia lui, tragică şi transparentă, de umanitate rănită, e prezentată fără comentarii. Regia e respectuoasă, atentă să nu depăşească limitele. Cuvintele lui Daniele, ale lui Stefano, ale Caterinei şi ale celorlalţi oaspeţi ajung drept la inimă. Sunt cuvinte care dor: sapă adânc în sufletul spectatorilor. Ne-am obişnuit să închidem ochii la drama toxicodependenţelor din

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Boom de înscrişi mileniul III. Tinerii născuţi în 2000 aleg să se distrugă prin droguri chiar având alături familii fericite şi iubitoare. E un gol mai mare pe care caută să-l umple. E o chestiune care ţine de conjugarea verbelor, repetă Papa Francisc. Copiii aceştia vin dintr-o cultură care i-a împins să folosească mereu şi exclusiv persoana I singular. Şi astfel, odată cu atenţia exasperată faţă de persoana proprie, creşte şi dependenţa de droguri, poate ca un fel de oblojire a nefericirii. La San Patrignano (SanPa, cum i se spune pe scurt), dar şi în alte centre de recuperare, dependenţii descoperă în schimb forţa comunităţii. Se văd siliţi să modifice conjugarea şi să treacă de la eu la noi. „Mi-am făcut socotelile şi cu mine însumi de când am început să mă ocup de altă persoană”, spune Stefano. Din cei 27 de ani ai săi, ultimii şase i-a petrecut în comunitate „Da, aşa am început cu adevărat să mă schimb. Eu reprezint comunitatea, în ochii acestei persoane nou-venite. Şi dacă trebuie să reprezint comunitatea, dar nu cred în comunitate, sunt un mincinos.” Traducere şi adaptare de Liana Gehl, după Andrea Piersanti

ursul online de teologie al grupului Coordinamento delle Teologhe Italiane a întâmpinat o problemă neaşteptată: înscrişii au depăşit capacitatea. De ce această explozie a nevoii de formare teologică? Pandemia este un factor: deşi e un moment dificil, a dus totuşi la o mai mare încredere în învăţământul la distanţă. Apoi, există o oboseală spirituală – oamenii nu mai vor vechile discursuri. Caută altceva. Şi cum teologia are de-a face cu speranţa, ei caută aici cuvinte şi practici ca să reziste, ca să nu se limiteze la constatarea lucrurilor ce mor, ci să le recunoască şi să le cultive pe cele care, în ciuda a toate, continuă să se nască. Suplimentul Donne Chiesa Mondo, februarie 2021, p. 4-5 MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS semnificații liturgice

„T

riduumul Pascal al pătimirii şi învierii Domnului este culmea întregului an liturgic. Triduumul Pascal al pătimirii şi învierii Domnului începe de la Liturghia de seară a Cinei Domnului, îşi are centrul în Vigilia Pascală şi se încheie cu Vesperele Învierii Domnului.” (Normele generale privitoare la anul liturgic şi la calendar)

Triduumul Pascal Triduumul Pascal este comemorarea pătimirii, a morţii şi a învierii Domnului și se desfăşoară în cele 3 zile corespondente acestor mistere, vineri, sâmbătă şi duminică, iar Liturghia de joi seara este doar prologul.

pătimirii), sâmbătă (moartea şi odihna în mormânt) şi duminică (învierea), iar Liturghia in coena Domini de joi seara este doar prologul, introducerea.

Cât ţine Triduumul Pascal? Teologia liturgică de astăzi ne spune că Triduumul Pascal, fiind comemorarea pătimirii, a morţii şi a învierii Domnului, se desfăşoară practic în cele 3 zile corespondente acestor mistere, adică vineri (comemorarea

Cum trebuie să înţelegem Triduumul Pascal? Liturgia ne vorbeşte despre unitatea Triduumului, adică unicul mister pascal al lui Cristos în trei episoade diferite, cu expunere maximă în acest timp forte. 1) Să pornim analiza de la Joia Sfântă: Liturghia Cinei Domnului începe în mod obişnuit, cu semnul Sfintei Cruci şi cu salutul preotului, dar lipseşte binecuvântarea finală de la sfârşitul Sfintei Liturghii. Normele ne

riduumul este cea mai mare, cea mai impresionantă şi cea mai sfântă celebrare a creştinătăţii, apoteoza întregului an liturgic, importanţă cuvenită atât datorită venerabilei origini apostolice, cât şi conţinutului unic, care este Isus Cristos suferind, mort şi înviat. Sfântul Triduum Pascal este văzut ca o unică celebrare în trei episoade diferite.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

spun că după mutarea Preasfântului Sacrament într-un tabernacol lateral şi după adoraţie (fără binecuvântare), preotul se întoarce în sacristie fără să spună nimic, iar adunarea se dizolvă în tăcere. 2) Liturgia Vinerii Pătimirii Domnului începe ex abrupto, adică fără semnul Crucii, fără salut, doar cu prosternarea preotului, apoi chiar fără a spune „Să ne rugăm” înainte de rugăciunea zilei. La sfârşit, la fel ca în Joia Sfântă, nu se dă binecuvântarea finală, ci doar o rugăciune asupra poporului, iar toţi pleacă în tăcere. 3) Vigilia Pascală începe fără a saluta poporul, cu o rugăciune care invită la reculegere şi priveghere, urmând binecuvântarea focului şi celelalte rituri deosebite. Abia la sfârşitul Vigiliei avem binecuvântarea finală. Ce înseamnă acest lucru? Că toată liturgia Triduumului este concepută ca un monobloc, o unică mare celebrare care începe în seara Joii Sfinte şi se termină cu Vigilia Pascală, cu un singur început, „În numele Tatălui…” în Joia Sfântă şi un singur sfârşit, „Să vă binecuvânteze Atotputernicul

FOCUS

Dumnezeu…” la sfârşitul Liturghiei din noaptea de Paști. Joia Sfântă Sfântul Augustin vorbeşte despre Liturghia de seară din Joia Sfântă ca fiind o practică deja foarte veche pe vremea lui. Sacramentarul Gelasian, pe lângă Liturghia de dimineaţă de reconciliere a penitenţilor care timp de 40 de zile trăiseră excluşi din adunarea liturgică, aminteşte Liturghia in coena Domini. Accentul este pus pe dubla TRADITIO (a da, a înmâna, a trăda): Iuda îl dă pe Isus pe mâna duşmanilor săi, iar Isus îşi dăruieşte lumii trupul în Euharistie. Ca particularităţi evidente ale liturgiei actuale întâlnim: tăcerea instrumentelor şi a clopotelor de la Mărire până la Mărire din Vigilia Pascală, folosindu-se doar toaca, spălarea picioarelor după omilie (porunca iubirii: „v-am dat exemplu ca să mă urmaţi”, In 13,15), mutarea Preasfântului Sacrament (practică ce provine din secolul al XIII-lea, pentru că doar atunci au început să existe tabernacolele în forma actuală) şi dezvelirea altarului (despuierea lui Isus în casa lui Pilat). Este o Liturghie care pregăteşte încet-încet spiritul pentru pătimirea Domnului. Vinerea Sfântă Este ziua crucificării şi a morţii lui Isus. Încă de la începuturile Bisericii, este o zi aliturgică, în care nu există Prefacerea, deoarece Isus este mort, împărtăşania credincioşilor făcânduse cu speciile consacrate în Joia Sfântă. Este o zi în care transpare în formă maximă sensul postului, drept consecinţă a absenţei Mirelui (Mt 9,15): Tertulian spunea că în Vinerea Sfântă nu exista Euharistie pentru a nu frânge, întrerupe postul. În cărţile liturgice din Evul Mediu, doar papa putea să se împărtăşească în această zi. Missalul tridentin din 1570 preia această

practică şi restrânge împărtăşirea doar la celebrantul principal, obicei care va rămâne până la reforma Săptămânii Sfinte din 1956 a Papei Pius al XII-lea. Ceremonia (căci nu este Liturghie) din Vinerea Sfântă cuprinde 3 momente: - Liturgia cuvântului. Până în secolul al VII-lea acesta era singurul serviciu religios, care avea loc după ora 15. Liturgia începe direct cu colecta (rugăciunea zilei ce introduce lecturile). Se citesc 2 lecturi şi apoi se proclamă pătimirea Domnului Nostru Isus Cristos după Sfântul Ioan, preferabil pe roluri. După omilie, urmează o rugăciune a credincioşilor solemnă care cuprinde 10 intenţii. - Adorarea Crucii. Acest rit a fost introdus pentru prima dată la Ierusalim după descoperirea Sfintei Cruci pe vremea împăratului Constantin şi este descris de Sfântul Ciril din Ierusalim, precum şi de Egeria. Nu se cânta nimic, credincioşii se apropiau de lemnul crucii, îl sărutau sau îşi lipeau fruntea şi ochii de el. La Roma, acest rit a fost introdus în secolul al VII-lea, împodobit cu cântarea „Iată lemnul Crucii”. - Împărtăşania. Sâmbăta Sfântă Ca şi Vinerea Mare, această zi este aliturgică din cele mai străvechi timpuri. Normele ne spun că în Sâmbăta Sfântă, Biserica rămâne lângă mormântul Domnului, în rugăciune şi post, meditând pătimirea şi moartea lui, precum şi coborârea lui la cei din Iad, şi aşteptând învierea lui. Biserica celebrează doar Liturgia orelor, iar Împărtăşania se poate da numai ca viatic, adică numai în cazuri extreme. Nu este o zi goală, este o zi plină de aşteptarea şi pregătirea Învierii. Este o zi ce ne conduce la un sentiment aparte, pe de-o parte durere pentru moartea lui Isus, pe de altă parte bucurie pentru învierea ce stă să se întâmple.

Vigilia Pascală Este momentul culminant şi nucleul din care s-a născut Triduumul Pascal. Sfântul Augustin numea Liturghia din noaptea de Paşti „mama tuturor vigiliilor”. În secolul al VII-lea, Liturghia din noaptea de Paşti deja avea în mare parte structura din ziua de astăzi. În cele 43 de biserici din Roma (2 nu mai există astăzi) în care se celebra Liturghia staţională (statio = adunare; Papa celebra în aceste biserici, pe rând, câte o Liturghie, în zile prestabilite, de regulă în posturi şi sărbătorile importante, iar lumea se strângea de pretutindeni să asiste la aceste liturghii), Liturghia începea cu binecuvântarea focului, continua cu citirea lecturilor, celebrarea botezurilor şi celebrarea euharistică. Preconiul Pascal, lauda lumânării care îl simbolizează pe Cristos venit să alunge tenebrele nopții morţii şi păcatului, s-a cristalizat între secolele V-VII şi a cunoscut şi alte forme care însă nu au supravieţui până astăzi. Cât priveşte numărul lecturilor, acesta a variat de-a lungul timpului: de la 4 (Sacramentarul Gregorian) la 12 (Missalul tridentin) şi 7 astăzi, pentru cele din Vechiul Testament şi 2 din Noul Testament. Liturgia baptismală ne aminteşte că prin Botez am fost inseraţi cu toţii în misterul morţii şi învierii lui Cristos (Rom 6, 3-5). Liturgia euharistică este culmea, împlinirea Triduumului, izvorul bucuriei pascale.

Concluzie: Sfântul Triduum nu este suma a trei celebrări, este un unic mister la care participăm gradual. Nucleul misterului mântuirii noastre este desfăşurat într-o ordine la care pot participa şi logica, sentimentele şi percepţia noastră temporală. Cele 3 zile nu sunt autonome, ele sunt unite de o legătură interioară nativă, aşa încât formează un tot unitar inseparabil. MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS CĂLĂTORII APOSTOLICE

„P

Sfântul Părinte în Irak O vizită istorică

Papa Francisc a efectuat în perioada 5-8 martie o călătorie apostolică în Irak, stat din Orientul Mijlociu cu un trecut recent dureros şi tensionat, pentru care populaţia a plătit un greu tribut de sânge, aflat încă în căutarea unei stabilităţi economice şi sociale.

rakul de astăzi se află aşezat pe un teritoriu deosebit de important pentru cultura şi civilizaţia omenirii, respectiv în Câmpia Mesopotamiei, aflată la confluența dintre râurile Tigru și Eufrat. Aici s-au dezvoltat culturi timpurii, precum cele ale sumerienilor, asirienilor și babilonienilor. Aici a trăit, în Urul Caldeii, Abraham, părintele poporului ales şi una din marile figuri ale credinţei din Vechiul Testament. Pe pământul scăldat în sânge şi suferinţă al Irakului ultimelor 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

decenii, Papa Francisc a ajuns în ziua de vineri, 5 martie. Iniţial, vizita apostolică era programată pentru primăvara anului trecut, dar a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus. Vorbind despre vizita Papei în Irak, Cardinalul Sako, Patriarh caldeean de Bagdad, afirma că „Papa va fi pentru noi ca un nou Ezechiel”, mai ales că va găsi „un Irak despicat, fragmentat, plin de ruine şi marcat de atâtea greşeli”. Pusă sub semnul speranţei şi al reconcilierii, această vizită apostolică a cuprins capitala Bagdad,

apa Francisc este un om deschis, căutător de pace şi de fraternitate. În Irak toţi, creştini şi musulmani, îl stimează pentru simplitatea şi apropierea sa. Cuvintele sale ating inima tuturor pentru că sunt cele ale unui păstor. Este un om care poate aduce pace... Papa îi va încuraja pe creştini să persevereze şi să reconstruiască încrederea în viitor, dar în acelaşi timp va vorbi cu musulmanii despre dialog, despre respectarea religiilor, despre pace. Suntem cu toţii fraţi şi nu numai la nivel religios, ci şi politic, deci Papa se va adresa fiecăruia dintre noi.” Cardinalul Luis Raphaël Sako, patriarh caldeean de Bagdad

în Câmpia Ur, legată de memoria patriarhului biblic Abraham, Irbil și, în Câmpia Ninive, orașele Mosul și Qaraqosh (mari centre creştine irakiene). Printre cele mai importante momente au fost cele de la Mosul, unde a înălţat o „Rugăciune pentru victimele războiului” la Hosh al-Bieaa („Piața Bisericii”) din acest oraş. De aici, Papa a mers cu elicopterul la Qaraqosh, unde s-a întâlnit cu membrii comunității creștine din acest ținut în biserica „Neprihănita Zămislire” din Qaraqosh, în care a ţinut un discurs și a condus rugăciunea Angelus. De aici, Papa a mers la Irbil, unde în cursul după-amiezii zilei de 7 martie a celebrat pe stadionul „Franso Hariri” Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a rostit şi omilia. Pr. Andrei Dumitrescu

FOCUS mesaj

n acest timp al Postului Mare, a primi şi a trăi Adevărul manifestat în Cristos înseamnă înainte de toate a lăsa să ajungă la noi Cuvântul lui Dumnezeu, care ne este transmis, din generație în generație, de Biserică. Acest Adevăr nu este o construcție a intelectului, rezervat câtorva minți alese, superioare sau distincte, ci este un mesaj pe care-l primim şi putem să-l înţelegem grație înțelegerii inimii, deschise la măreția lui Dumnezeu care ne iubește.

postul mare, timp de reînnoire Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru Postul Mare are drept moto cuvintele: „Iată, noi urcăm la Ierusalim…” (Mt 20,18). Mesajul se intitulează „Postul Mare: timp pentru a reînnoi credinţa, speranţa şi caritatea” și a fost semnat la data de 11 noiembrie 2020, în ziua comemorării Sfântului Martin din Tours.

orbind la începutul mesajului său despre credinţă, Suveranul Pontif a spus că aceasta „ne cheamă să primim Adevărul şi să devenim martorii lui, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa tuturor fraților noştri şi a surorilor noastre”. Mai întâi, Papa Francisc a afirmat că „Postul Mare este un timp pentru a crede, adică pentru a-l primi pe Dumnezeu în viaţa noastră şi a-i permite «să-şi facă locuinţă» la noi (cf. In 14,23)”. Mai departe, referindu-se la contextul actual „în care totul pare fragil şi nesigur”, a spus că „a

vorbi despre speranţă ar putea să pară o provocare. Timpul Postului Mare este făcut pentru a spera, pentru a ne îndrepta din nou privirea la răbdarea lui Dumnezeu, care continuă să se îngrijească de creația sa, în timp ce noi am maltratat-o adesea (cf. Enciclica Laudato si’, 32-33.43-44). Este speranţă în reconciliere, la care ne îndeamnă cu pasiune Sfântul Paul: «Lăsați-vă împăcați cu Dumnezeu» (2Cor 5,20)”. De asemenea, a mai afirmat că „speranţa ne este dăruită ca inspirație şi lumină interioară, care luminează provocări şi alegeri ale misiunii noastre: iată pentru ce este fundamental să

ne reculegem pentru a ne ruga (cf. Mt 6,6) şi a-l întâlni, în ascuns, pe Tatăl duioșiei”. În continuare, Papa Francisc s-a referit la caritate ca fiind „cea mai înaltă exprimare a credinţei noastre şi a speranţei noastre”. „Caritatea se bucură văzându-l pe celălalt crescând. Iată pentru ce suferă atunci când celălalt se află în angoasă: singur, bolnav, fără adăpost, disprețuit, în nevoie… Caritatea este elanul inimii care ne face să ieşim din noi înșine şi care generează legătura împărtășirii şi a comuniunii”, se mai arată în mesaj. În finalul mesajului său, Papa Francisc s-a adresat astfel: „Iubiți fraţi şi surori, fiecare etapă a vieţii este un timp pentru a crede, a spera şi a iubi. Acest apel de a trăi Postul Mare ca parcurs de convertire, rugăciune şi împărtășire a bunurilor noastre să ne ajute să revizităm, în amintirea noastră comunitară şi personală, credinţa care vine de la Cristos viu, speranţa însuflețită de suflul Duhului şi iubirea al cărei izvor inepuizabil este inima milostivă a Tatălui.” Sursa: www.ercis.ro MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

TÂRGOVIȘTE

Întrunirea preoților Pe 10 februarie la Parohia „Sf. Francisc din Assisi” din Târgoviște a avut loc întrunirea preoților din Decanatul de Ploiești. Aceștia s-au rugat împreună și au discutat tema ,,Cateheza astăzi, necesități și tendințe. Spre o cateheză de astăzi pentru Biserica de mâine”. BUCUREȘTI

Sărbătoare Pe 13 februarie, ÎPS Aurel Percă a vizitat în premieră centrul caritabil al iezuiților, Claudianum, unde a prezidat liturghia în cinstea patronului centrului, Sf. Claudiu La Colombière. CIOFLICENI

Întâlnire Pe 10 februarie, preoții din decanatele bucureștene s-au întâlnit la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți pentru ora lunară de rugăciune. Împreună s-au rugat Sfântul Rozariu pentru cei bolnavi și au discutat despre rolul carismelor în viața Bisericii și despre activitatea carmelitanilor în Arhidieceză.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

137 de ani de la sfințire Pe 15 februarie s-au împlinit 137 de ani de la sfințirea Catedralei Sfântul Iosif.

niversarea de 137 de ani a sfințirii Catedralei Arhidiecezei de București a fost marcată printr-o Sfântă Liturghie în seara de 15 februarie, prezidată de ÎPS Aurel Percă, alături de PS Cornel Damian și preoții Catedralei. La predică, ÎPS Aurel a subliniat faptul că, deși Catedrala noastră este relativ tânără față de alte catedrale europene, noi „numărăm acești ani mai ales prin importanța pe care catedrala o are în viața unei dieceze”. Iar importanța Catedralei se observă încă de la început: Arhiepiscopul Ignazio Paoli, ctitorul Catedralei, scria despre ziua sfințirii din 1884: „Din rațiunea unei prudențe înalte, ceremonia deschiderii Catedralei se fixase pe o zi de muncă, 15 februarie. Cu toate acestea, afluența mulțimii de toate clasele care ținu să asiste la serbare era așa de mare că două ore înaintea începerii slujbei nu mai era chip de a pătrunde în biserică.”

ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE

O întâlnire de rugăciune și informare despre traficul de persoane din România.

e 8 februarie, Ziua Mondială de Rugăciune împotriva Traficului de Persoane, Acțiunea Catolică din România, împreună cu Asociația eLiberare și Conferința Română a Superioarelor Majore, a organizat o întâlnire online cu tema „Dincolo de ceea ce vrem să vedem: Traficul de persoane din România”. Întâlnirea a avut două părți: prezentarea fenomenului din România și rugăciunea (pentru libertate, pentru victime și traficanți, guvernanți și pentru centrele care găzduiesc supraviețuitorii). Prezentatorii au subliniat faptul că majoritatea victimelor traficului de persoane din Europa sunt bărbați, femei și copii care provin din România.

COPIII DIN NOU LA ȘCOALĂ Luni, 8 februarie, copii din întreaga țară au revenit la studiul cu prezență fizică în școli. ÎPS Aurel Percă salută evenimentul.

PS Aurel Percă, responsabilul pentru învățământ al Conferinței Episcopale din România, salută acest pas încurajator către normalitate. Cu această ocazie, Înalt Preasfințitul a publicat un mesaj în care primește cu entuziasm redeschiderea școlilor, subliniind că elementul social este fundamental în procesul de educare și formare a copiilor și tinerilor. Scrisoarea sa se încheie cu o încurajare specială adresată tuturor elevilor și familiilor lor, profesorilor și personalului școlilor.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Pârgărești, Bacău: noi tineri misionari Cincisprezece copii și adolescenți din Parohia „Sfânta Fecioară Maria, Regină” se alătură Operei Pontificale a Copilăriei Misionare.

Un secol de activitate Congregația Surorilor Maicii Domnului, înființată la Blaj, a început cel de-al 100-lea an de activitate.

e 7 februarie, comunitatea parohiei „Sfânta Fecioară Maria, Regină” a sărbătorit la Sfânta Liturghie adeziunea a cincisprezece copii și adolescenți la Opera Pontificală a Copilăriei Misionare. Slujba a fost prezidată de Pr. Ștefan Lenghen, care le-a încredințat noilor membri mandatul de mic misionar al lui Isus. Înainte de a se alătura Operei, aspiranții au participat la o serie de cursuri de formare sub îndrumarea Părintelui Eugen Blaj, directorul național al Operelor Misionare Pontificale, a doamnei Matilda Andrici și a Părintelui Ștefan Lenghen. Copilăria Misionară a fost înființată la mijlocul secolului al XIX-lea de Episcopul Charles de

e 2 februarie, la Mănăstirea Maicii Domnului din ClujNapoca, surorile din Congregația Maicii Domnului (CMD) au celebrat deschiderea Anului Centenar – al 100-lea an de la fondarea Congregației de către Părintele Mitropolit Vasile Suciu. Maica superioară generală, Sora M. Teodorina Birtoc, și-a exprimat speranțele pentru viitorul congregației: „Provocările actuale nu sunt puține,[...] dar suntem clădite pe stâncă! Aceasta ne dă curajul de a continua să scriem istorie, în filele Cărții Congregației, prin viețile noastre oferite lui Dumnezeu și slujirii aproapelui!”

Forbin-Janson. Misiunea Operei este formarea unei conștiințe misionare în copii și a-i implica pe tinerii creștini în misiunea de evanghelizare a Bisericii. Motoul lor incitant este „Copiii sprijină copiii”, iar angajamentul lor simplu, „un Bucură-te, Marie în fiecare zi și un bănuț pe lună”.

MYANMAR

SPANIA

BAHRAIN

Lovitură de stat

Soluții în pandemie

Nouă catedrală în cinstea Sfintei Maria

Proteste prodemocratice au izbucnit în întreaga țară după ce armata a preluat conducerea țării printr-o lovitură de stat. Numeroși preoți și persoane consacrate catolice s-au alăturat protestelor. Papa Francisc, care a vizitat țara în 2017, și-a exprimat îndurerarea față de zbuciumul din Myanmar, adăugând: „Mă rog ca cei care dețin responsabilitatea politică să dea dovadă de o dorință sinceră de a servi binelui comun, promovând dreptatea socială și stabilitatea națională.”

Arhiepiscopul de Valencia, Card. Cañizares Llovera, a adresat o scrisoare preoților din arhidieceza sa, permițându-le și încurajându-i să celebreze cât mai multe liturghii zilnice pentru a da posibilitatea cât mai multor credincioși să participe fizic la sacramente, în condiții de siguranță. Cardinalul ne amintește: „Cel care îl are pe Dumnezeu are tot; are tot ce-i trebuie pentru a înfrunta dificultățile [...] deoarece Dumnezeu este totul, toată iubirea, toată fericirea...”

Biserica Bahrainului și a Golfului așteaptă cu bucurie finalizarea în acest an a construcției noii catedrale, dedicată Sfintei Maria a Arabiei, totodată și patroana Peninsulei Arabe. Pământul pe care se ridică catedrala, aflat la circa 20 de kilometri de capitala Manama, a fost donat de către regele Bahrainului, Hamad bin Isa Al Khalifa. Această catedrală va fi centrul religios și social nu doar al catolicilor din Bahrain, ci și al celor din țările arabe înconjurătoare. MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate postul mare

Mesaj pentru Postul Mare 2021

a începutul Postului Mare, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a transmis un Mesaj intitulat „În drum spre sărbătoarea Paștelui, purificați în minte și inimă”. „Cea mai importantă solemnitate pe care noi, creștinii, o sărbătorim este atunci când în fiecare an, în Săptămâna Sfântă, retrăim Misterele Morții și Învierii Domnului, un eveniment pe care îl numim Misterul pascal. Biserica precedă această solemnitate creștină cu o perioadă de pregătire: Postul Mare, pe care îl începem anul acesta la 17 februarie în ziua numită «Miercurea Cenușii», cu primirea cenușii pe cap în semn de pocăință și de schimbare a inimii”, se spune la începutul mesajului. Este amintit apoi un pasaj din Mesajul pentru Postul Mare din anul acesta al Papei Francisc: „Parcurgând drumul Postului Mare, care ne conduce către celebrările pascale, îl amintim pe Cel care «s-a înjosit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

pe cruce» (Fil 2,8). În acest timp de convertire, reînnoim credința noastră, luăm «apa vie» a speranței și primim cu inima deschisă iubirea lui Dumnezeu care ne transformă în frați și surori întru Cristos. În noaptea de Paști vom reînnoi făgăduințele de la botezul nostru ca să ne renaștem bărbați și femei noi prin lucrarea Duhului Sfânt.” „În Misterul pascal, Dumnezeu s-a aplecat cu iubire asupra noastră, pentru a ne răscumpăra și pentru a ne face, prin Duhul Sfânt, părtași de propria sa viață, introducându-ne în intimitatea sa și făcându-ne membri ai familiei sale”, se mai precizează în mesaj. Vorbind despre „vaccinarea inimii”, ÎPS Aurel Percă a arătat că „drumul Postului Mare ne conduce spre Paște; e un drum de reînnoire sufletească. Această perioadă a anului liturgic se caracterizează prin invitația insistentă la convertire. Postul bisericesc și alte forme de penitență, rugăciunea mai intensă și exercitarea carității sunt practici

tipice ale Postului Mare, care este un drum de pregătire pentru a sărbători cu suflete curate Paștele Domnului, punct culminant al anului liturgic și al Misterelor credinței. Pentru a ajunge pregătiți și reînnoiți la sărbătoarea Paștelui, folosind limbajul de actualitate al pandemiei, trebuie să ne lăsăm «vaccinați» la inimă împotriva virusului păcatului. Itinerarul Postului Mare include pentru creștini, mai presus de toate, angajamentul de a se lăsa «injectați» cu un «vaccin» special: cel al inimii, care dispune la împăcarea cu Dumnezeu, în primul rând prin celebrarea sacramentului Penitenței. Preoții vor fi disponibili oricând pentru această slujire prețioasă în timpul Postului Mare, ca unul dintre angajamentele lor prioritare, în special prin promovarea celebrărilor penitențiale și celebrarea sacramentului Penitenței, care reprezintă momentul împăcării cu Dumnezeu și, implicit, începutul convertirii. «Vaccinarea inimii» prin sacramentul Penitenței și prin practicile recomandate pentru Postul Mare îi va repune pe creștini pe drumul corect care duce la bucuria Învierii.” În continuare, Înalt Preasfinția Sa a citat un alt pasaj din Mesajul pentru Postul Mare al Papei Francisc: „Postul, rugăciunea și pomana, așa cum sunt prezentate de Isus în predica sa (cf. Mt 6,1-18), sunt condițiile și exprimarea convertirii noastre. Calea sărăciei și a privării (postul), privirea și gesturile de iubire față de omul rănit (pomana) și dialogul filial cu Tatăl (rugăciunea) ne permit să întrupăm o credință sinceră, o speranță vie și o caritate activă.” Mai departe a propus un program pentru Postul Mare arătând că „în timpul Postului Mare vom da prioritate unor momente liturgice

Biserică și societate

deosebite care ne vor ajuta să-l trăim mai intens. La 8 decembrie anul trecut, Papa Francisc a anunțat Anul Sfântului Iosif, cu Scrisoarea apostolică Patris corde, scrisă cu ocazia aniversării a 150 de ani de la declararea Sfântului Iosif ca patron al Bisericii Universale. În Scrisoare, Sfântul Părinte, după ce l-a definit pe Sfântul Iosif «tată iubit, tată gingaș, tată în ascultare, tată în primire, tată al curajului creator, tată muncitor, tată în umbră», ne invită să «sporim iubirea față de acest mare sfânt, pentru a implora mijlocirea sa și să-i imităm virtuțile și entuziasmul». Din acest motiv, îi vom acorda o atenție deosebită în evlavia noastră, participând la predicile tematice care vor fi propuse în fiecare săptămână din Postul Mare sau urmărindu-le prin mijloacele media. Și întrucât Catedrala noastră este pusă sub ocrotirea Sfântului Iosif, vom celebra cu o solemnitate deosebită sărbătoarea lui la 19 martie. Sfântul Iosif să ne însoțească pe traseul Postului Mare și să ne inspire gânduri de iubire față de Dumnezeu. La cinci ani de la publicarea Exortației apostolice dedicate familiei, Papa Francisc a decis proclamarea unui An Pastoral special, «Familia Amoris Laetitia», în perioada 19 martie 2021 – 26 iunie 2022.” De asemenea, a mai adăugat: „Întreaga Biserică este îndemnată să promoveze inițiative spirituale, pastorale și culturale pentru a însoți familiile care se confruntă cu provocările timpurilor noastre. Este o ocazie foarte bună de a ne apleca, în timpul Postului Mare, asupra familiei și căsătoriei creștine, prin diferite inițiative pastorale și spirituale, la care invit să se implice parohiile și toate asociațiile din Arhidieceză.” Vorbind despre Postul Mare și anul liturgic, a precizat că „întreaga

Arhidieceză este chemată să parcurgă o etapă de reînnoire liturgică, pentru a înțelege semnificația şi importanța liturgiei şi a sacramentelor în trăirea credinței, așa cum am prezentat în programul pastoral pentru anii 2020-2023. Anul liturgic este celebrarea operei de mântuire a lui Cristos, care se realizează printr-o comemorare sacră (sau memorial) în anumite zile, pe tot parcursul anului. Liturgia dilată, în timpul oamenilor, misterul mântuirii. Prin urmare, Biserica, prin liturgie, continuă să realizeze, în timpurile sale și cu riturile ei, acțiunile de mântuire săvârșite de Isus. Anul liturgic nu este, așadar, o serie de idei sau de sărbători, ci este o Persoană, este Isus Cristos înviat, al cărui dar de mântuire este oferit și comunicat în diferitele aspecte sacramentale care caracterizează desfășurarea calendarului creștin. Iubirea lui Dumnezeu pentru mântuirea omului este astfel făcută reală în «astăzi»-ul Bisericii și al omenirii. Centrul absolut și indispensabil de referință al întregului an liturgic este Misterul pascal al Pătimirii, Morții, Învierii și Înălțării Domnului Isus Cristos. Primii creștini nu au cunoscut altă sărbătoare liturgică decât duminica: ziua celebrării lui Cristos cel viu. Din acest motiv, duminica este considerată «sărbătoarea primordială». Abia după secolul al II-lea există mărturii cu privire la celebrarea specială a Învierii lui Cristos într-o duminică fixă. Așadar, întregul an liturgic se rotește în jurul sărbătorii duminicale și anuale a Paștelui. Postul Mare este timpul liturgic în care creștinul se pregătește, printr-un itinerar de convertire și purificare, să trăiască intens misterul Învierii lui Cristos în celebrarea sa anuală. Pentru cunoașterea și aprofundarea

acestor aspecte legate de liturgie, îi invit pe toți cucernicii părinți parohi și vicari să prezinte în fiecare săptămână din Postul Mare catehezele liturgice centrate pe temele: «Anul liturgic», «Duminica», «Spațiul liturgic», «Părțile Sfintei Liturghii» şi «Simbolurile liturgice», având la dispoziție materialele pregătite de Oficiul pentru Pastoraţia Liturgică şi Sacramente și Oficiul Pastoral pentru Cateheză.” În încheiere a adresat tuturor o invitație: „Vă invit, iubiți frați și surori, să începeți călătoria Postului Mare cu un curaj reînnoit, să vă păstrați credința tare și să aveți o speranță neclintită în mijlocul furtunii pe care a provocat-o pandemia; să aveți grijă de sănătatea dumneavoastră, să vegheați asupra persoanelor în vârstă, să fiți responsabili și atenți la sănătatea celor din jurul dumneavoastră, să mergeți la vaccinare atunci când veți fi programați, în orice caz, să-i ajutați pe toți, pentru ca împreună să putem depăși adversitățile din care trebuie să ieșim mai întăriți, mai buni și cu o nouă privire asupra vieții.” Și a mai citat din Mesajul Papei Francisc pentru Postul Mare: „A trăi un Post Mare cu speranță înseamnă a simți că suntem, în Isus Cristos, martori ai timpului nou, în care Dumnezeu «face noi toate lucrurile» (cf. Ap 21,1-6). Înseamnă a primi speranța lui Cristos, care își dă viața pe cruce și pe care Dumnezeu îl învie a treia zi, «gata oricând să dăm răspuns oricui ne cere cont de speranța noastră» (1Pt 3,15).” Mesajul Arhiepiscopului Percă se termină cu această urare: „Tuturor vă doresc un timp de Post Mare binecuvântat și însoțit de multe haruri. Fie ca binecuvântarea lui Cristos mort şi înviat să vă însoțească în călătoria spre lumina Paștelui!” MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate doctrină socială

Benedict – munca cu și pentru Dumnezeu Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

ezvoltarea doctrinei sociale a Bisericii a început cu reacția provocărilor chestiunii muncitorești. Astfel, prima enciclică socială, Rerum Novarum (Leon al XIII-lea 1891), vedea ca o lezare a demnității umane și a drepturilor sociale toată practica dominantă referitoare la salariu și muncă. Totuși, adevărata „revoluție a muncii” reprezintă opera Sfântului Benedict de Nurcia, patron al Europei (480-547). Într-o epocă întunecată pentru Italia și pentru Europa răsare o lumină pe un munte, o lumină pentru un început de viață nouă: Ora et labora. Valența pozitivă oferită muncii, demnitatea muncii manuale, care până la el, și chiar în contextul lui, era legată de sclavie și categoric nu putea fi îndeplinită de omul nobil, face din Benedict un adevărat revoluționar. Oferind demnitate muncii a înfăptuit o emancipare, o elevare a acelora care trăiau din munca mâinilor. Când vorbește despre muncă, Benedict se referă la activități multiple: 1. Opera lui Dumnezeu (Opus Dei), adică rugăciunea de grup; 2. Munca manuală (labor), pentru a răspunde nevoilor fizice; 3. Artele și meseriile (artes), adică folosirea talentului și a capacităților proprii; 4. Munca intelectuală și studiul (opus); 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

5. Lectura sacră (lectio divina); 6. Faptele bune (bonum), adică dragostea față de aproapele; 7. Munca interioară (conversatio morum), adică întoarcerea la Dumnezeu (Cf. Fr. Dermot TREDGET, I Benedettini negli affari e gli affari come vocazione: l’evoluzione di un quadro etico per la nuova economia, 2006). Orice activitate are aceeași demnitate cu celelalte și, mai mult, conform Regulii, toate trebuie să primească același devotament: rugăciunea la fel ca faptele bune; munca manuală asemenea muncii intelectuale. Munca manuală alternează cu rugăciunea și se trăiește în rugăciune. Nu există o activitate mai importantă decât alta, ci toate sunt necesare pentru a zidi „cetatea lui Dumnezeu”. Iată cum Sfântul Benedict încearcă prin Regula sa să găsească un punct de echilibru între activitate și contemplație. „Avem nevoie de oameni ca Benedict de Nurcia... Avem nevoie de oameni a căror inteligență să fie luminată de Dumnezeu și cărora Dumnezeu le deschide inima, așa încât inteligența lor să poată vorbi inteligenței celorlalți și inima lor să poată deschide inimile celorlalți..., să suporte cu cea mai mare răbdare reciproc infirmitățile lor fizice și morale… Să se iubească unul pe altul cu afecțiune fraternă… Să se teamă de Dumnezeu în iubire…

vem nevoie de oameni ca Benedict de Nurcia... Avem nevoie de oameni a căror inteligență să fie luminată de Dumnezeu și cărora Dumnezeu le deschide inima, așa încât inteligența lor să poată vorbi inteligenței celorlalți și inima lor să poată deschide inimile celorlalți...

Să nu pună absolut nimic înaintea lui Cristos care ne va putea conduce pe toți la viața veșnică” (Discursul Cardinalului Joseph Ratzinger la primirea premiului Sf. Benedict din partea Fundației „Vita e Famiglia”, Subiaco, 1 aprilie 2005).

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Provocarea lunii

e este deja arhicunoscută această expresie: „fă ce zice popa, nu ce face popa”. Este veche. Chiar și Isus, indirect, a făcut referire la ea în cazul fariseilor și al cărturarilor, când recomanda: „Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun, şi nu fac! Ei leagă poveri apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici cu un deget” (Mt 23, 3-4). Astăzi, cei care o folosesc doresc să pună accentul mai mult pe importanța cuvintelor sau a ideii din spatele lor decât pe coerența în fapte a persoanei care vorbește despre ceva anume. Sau, dacă am folosit-o chiar noi, am dorit ca ceilalți să facă ce le-am sugerat, dar să nu ne ia de exemplu chiar pe noi. Dacă derulăm timpul înapoi în copilăria noastră, este posibil să ne reamintim de situații în care părinții ne sugerau să-l iertăm pe prietenul care ne-a supărat, dar ei nu treceau peste o ofensă pe care

și-au provocat-o unul altuia; profesorul de la școală ne cerea să ne comportăm civilizat, dar el ne oferea spectacole neplăcute de furie și ceartă când se supăra pe unii colegi, și tot așa... Cred că cel mai convingător mod de a arăta cuiva ceea ce ai dori să îi transmiți prin cuvinte este propriul exemplu. Sunt mai multe avantaje în acest mod de a acționa: demonstrezi că acel fapt chiar este posibil („dacă eu am reușit, de ce nu și tu?”), de a arăta cum poate fi îndreptată o situație, dar și efectele bune ale acțiunii, poți transmite ce (nu) îți place să primești din partea celorlalți (nu îți place să fii criticat, nu critica nici tu – vrei să fii apreciat, apreciază și tu) etc. Cu siguranță cei din jurul tău vor înțelege mai ușor mesajul atunci când vei demonstra că ești dispus să îl pui în practică, pentru că ești primul care crezi în el. Pr. Marian Blaj Oficiul pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Exemplul nostru bun este fundamental: este necesar pentru creștini să continue pe calea unității depline vizibile. (Papa Francisc)

TINERII ÎNTREABĂ

Postul, har sau greutate?

e multe ori ne gândim la Postul Mare ca la un timp de penitenţă şi, fără să vrem, poate apărea o senzaţie de greutate. Şi este firesc să simţim asta, pentru că de multe ori, ne gândim mai mult la sacrificii decât la harul care ne este dat. Iată harul de cerut în fiecare zi, care poate ajuta senzaţia de greutate cu o atitudine de recunoştinţă: „Mulţumesc pentru că Tu îţi dai viaţa pentru mine, pentru ca eu să învăţ să sufăr cu Tine şi să trăiesc învierea împreună cu tine.” Şi un exerciţiu de eliberare în situaţii dificile, nedrepte: „Bine ai venit, frustrare, supărare, iritare! Cum ai apărut? Ce vrei să-mi spui cu asta? Ce am nevoie să înţeleg?”... Apoi putem spune: „Aleg şi decid în mod conştient să rămân liniştit şi nu apăsat!” Şi ne gândim că această decizie conştientă ne ajută să participăm la suferinţa lui Isus, în mod gratuit. Unindu-ne cu suferinţele lui Cristos, ne vom da seama în rugăciune că şi El suferă cu noi şi ne aşteaptă în lumina învierii. Sr. Gabriela Lungu FCJ

MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR Christus vivit

Abuzuri și contramăsuri

rticolele 95-102 din documentul prezentat până acum, Christus vivit, fac referire la acei slujitori ai Bisericii care nu îi fac cinste prin slujirea lor și care au nevoie de ajutorul poporului lui Dumnezeu: „În ultimele timpuri ni s-a cerut cu putere să ascultăm strigătul victimelor diferitelor tipuri de abuzuri comise de unii episcopi, preoţi, călugări şi laici. Aceste păcate provoacă în victime «suferinţe care pot dura toată viaţa şi la care nicio căinţă nu poate aduce remediu. Acest fenomen este răspândit în societate, atinge şi Biserica şi reprezintă o piedică serioasă în calea misiunii sale». (...) «Sinodul reafirmă angajarea fermă pentru adoptarea de măsuri riguroase de prevenire care să împiedice repetarea lor, pornind de la selecţionarea şi formarea celor cărora le vor fi încredinţate misiuni de responsabilitate şi educaţie.» În acelaşi timp, nu mai trebuie să fie abandonată decizia de a aplica «acţiuni şi sancţiuni aşa de necesare». Şi toate acestea, cu harul lui Cristos. (...) «Există diferite tipuri de abuz: de putere, economice, de conştiinţă, sexuale. (...) Dorinţa de dominare, lipsa de dialog şi de transparenţă, formele de viaţă dublă, golul spiritual, precum şi fragilităţile psihologice sunt terenul pe care prosperă corupţia.» Clericalismul este o ispită permanentă a preoţilor, care interpretează «slujirea primită mai degrabă ca o putere de exercitat decât ca o slujire gratuită şi generoasă de oferit. (...)» 18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

Împreună cu părinţii sinodali vreau să exprim cu afect şi recunoaştere «recunoştinţa mea faţă de cei care au curajul de a denunţa răul îndurat: ajută Biserica să conştientizeze ceea ce s-a întâmplat şi necesitatea de a reacţiona cu hotărâre». Totuşi, merită o recunoştinţă specială şi «angajarea sinceră a nenumăraţi laice şi laici, preoţi, consacraţi, consacrate şi episcopi care în fiecare zi se oferă cu onestitate şi dedicare slujirii tinerilor. (...) Majoritatea este constituită de cei care duc înainte o slujire fidelă şi generoasă. (...) În orice caz, dacă vedeţi un preot în pericol, pentru că a pierdut bucuria slujirii sale, pentru că el caută compensaţii afective sau a luat-o pe drumul greşit, să aveţi curajul de a-i aminti angajamentul său faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul său,

vestiţi-i voi înşivă Evanghelia şi încurajaţi-l să rămână pe drumul corect. (...)» În miezul acestei tragedii care, pe bună dreptate, ne răneşte sufletul, «Domnul Isus, care nu abandonează niciodată Biserica sa, îi oferă forţa şi instrumentele pentru un drum nou». Astfel, acest moment întunecat, «cu un ajutor preţios al tinerilor, poate să fie cu adevărat o oportunitate pentru o reformă de însemnătate epocală», pentru a se deschide la noi Rusalii şi a începe o fază de purificare şi de schimbare care să-i confere Bisericii o tinereţe reînnoită (...).”

SUFLET TÂNĂR

Ce (mai) sărbătorim de 8 martie ?

mi trece deunăzi pe la urechi o reclamă la TV al cărei erou este un domn împietrit de succesiunea sărbătorilor din zilele de 14 și 24 februarie, 1 și 8 martie. Mai exact, îl paraliza lipsa de inspirație referitor la cum să își copleșească consoarta cu cadouri în aceste zile pline de semnificație, conform tendințelor actuale de marketing. Tot în spiritul modei, din 2010 România a legiferat ca Ziua Mamei să fie celebrată în prima duminică din luna mai, 8 martie devenind Ziua Femeii. Practica nu a înregimentat încă celebrarea în luna mai pe la noi, așadar rămânem fideli zilei de 8 martie, în care

Reflexie

Despre muncă

n folclorul modern românesc circulă un basm foarte contagios. Acesta a reușit să infecteze un procent foarte mare dintre mințile noastre și să le îndepărteze dramatic de la realitate. Conform lui, cea mai bună cale pentru a găsi un loc de muncă bun este absolvirea unei facultăți de stat. Să ne închipuim că facultatea la care un tânăr vrea să intre este cea de jurnalism. Presimt că, în decursul a patru ani, această facultate este absolvită de mai mulți jurnaliști decât locurile de muncă ce există în acest domeniu, în toată țara. Or, nu este nevoie de o anchetă cu 3 surse pentru a afla dacă un client își dorește cartofi lângă burger. Sau poate vrea să intre la filosofie. Norocul lui, tocmai s-a deschis o rafinărie nouă de filosofie lângă Breaza.

comasăm Ziua Femeii cu valențele de sărbătorire a mamelor și a figurilor feminine din familia noastră și din cercurile apropiate, la școală sau la locul de muncă. Deși Ziua Femeii ne găsește gândindu-ne la mama, bunica sau doamna învățătoare, ne apasă povara cadoului, precum în reclama noastră. Oare în 2021, după 1 an de reflecție forțată, să rămână tot celebrarea dictată de marketing constanta din viețile noastre? Eu am învățat în acest an că timpul este cel mai de preț dar pe care îl pot oferi mamei mele, timpul nostru împreună. Tu ce vei face anul acesta de 8 martie? Și totuși, nici facultățile tehnice, mândria economiei, nu stau mai bine. La facultatea de matematică și informatică, licența are o singură utilitate, aceea de a te scuti de plata impozitului. Promit că, dacă masterul te-ar scăpa de asigurarea de sănătate, iar doctoratul de cele sociale, voi deveni brusc interesat de cercetare. Acum, să luăm în considerare și alternativa. Dacă aveți nevoie de un instalator bun, care să lucreze curat și rapid, cât de ușor găsiți unul? Dar de un zugrav? Un electrician? Credeți că un sudor cu 3-5 ani de experiență va muri de foame prea curând? Să nu uităm că învățământul este tot un produs, și timpul investit este tot un cost. Alegeți inteligent și nu urmați doar superstițiile celorlalți. Rafael Ropotă

CURIOZITĂȚI

despre sfinți/ fericiți adolescenți/ tineri

Ss. Perpetua și Felicitas (7 martie)

Știai că: • acestea au fost martirizate în anul 203, la Cartagina? • Perpetua avea 22 de ani și provenea dintr-o familie înstărită, în timp ce Felicitas era sclava acesteia? • au fost arestate pentru că erau creștine și nu voiau să renunțe la credința lor, Felicitas fiind însărcinată în momentul arestării și născând înainte de execuție? • au refuzat să se îmbrace ca niște păgâne pentru că nu doreau să îl supere pe Dumnezeu și chiar și atunci când erau în dureri mari, aveau grijă să își aranjeze tunica și părul? • ele au considerat moartea ca o victorie, întrucât aveau să ajungă în Ceruri, zicând: „Trebuie să fiți cu toții fermi în credință, să vă iubiți unul pe altul și să nu vă înduioșați de ceea ce vom fi nevoiți sa îndurăm”? Alexandra Corina Iacoban

MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Veghea nocturnă

âmbătă, 13 martie, va avea loc activitatea cu caracter spiritual Veghea nocturnă, o manifestare în formă adaptată a evenimentului propus de Papa Francisc și intitulat 24 de ore pentru Domnul. Activitatea este propusă de către Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului (CDPT) și se va desfășura într-unul din cele două scenarii pregătite. Există două scenarii, întrucât depindem de circumstanțele pandemice și de directivele autorităților. Primul scenariu prevede forma folosită și în anii trecuți: în Catedrala Sfântul Iosif, unde grupurile parohiale de tineri, în mod separat, la o oră stabilită, vor anima un timp de rugăciune. Scenariul devine posibil numai în condițiile ridicării restricțiilor de circulație în timpul nopții. În cazul menținerii restricțiilor, cel deal doilea scenariu prevede ca fiecare grup parohial să modereze în

parohia proprie o oră de rugăciune, cu ajutorul unui text pregătit de către CDPT, care va fi propus pentru uniformitate și unitate. Pe măsură ce se vor cunoaște cu certitudine măsurile impuse de autorități pentru perioada amintită mai sus, se va anunța din timp scenariul ales.

Iași

Spania

„Lectorul – glasul speranței creștine”

Pelerinaj amânat

Este titlul cursului online de formare a lectorilor, adresat și tinerilor care proclamă cuvântul lui Dumnezeu în biserici sau care doresc să redescopere utilitatea cuvântului divin în viața lor. În proiect sunt prevăzute trei sesiuni (27 februarie, 6 și 13 martie). Evenimentul este organizat de către Oficiul pentru Pastorația Liturgică și a Sacramentelor al Diecezei de Iași în colaborare cu Facultatea de Teologie RomanoCatolică din Iași.

Site-ul Arhidiecezei de Santiago de Compostela a anunțat luna trecută că pelerinajul european al tinerilor, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 4-8 august 2021, a fost reprogramat pentru perioada 3-7 august 2022. Cauza acestei decizii a fost evitarea riscurilor create de pandemia de Covid-19 și organizarea evenimentului în condiții de normalitate. Decizia a fost întărită și de măsura Papei Francisc de a prelungi Anul Sfânt Compostelan până la 31 decembrie 2022. (Bianca Bîlha)

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

Activitatea CDPT martie 2021 13-14 martie – Veghea nocturnă Proiectul „Fii speranță pentru aproapele” continuă! Detalii pe site (www.cdpt.ro), rubrica Voluntariat.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bîlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Chemarea lui Moise (Ex 6, 2-13)

umnezeu i-a vorbit lui Moise şi i-a zis: ,,Eu sunt Domnul. Eu m-am arătat lui Abraham, lui Isaac şi lui Iacob ca «Dumnezeul cel Atotputernic»; dar nu m-am făcut cunoscut lor cu numele meu, «Domnul». De asemenea, am stabilit alianţa mea cu ei, ca să le dau ţara Canaan, ţara pribegiei lor în care au locuit ca străini. Eu am auzit geamătul fiilor lui Israel, pe care egiptenii i-au făcut sclavi, şi mi-am adus aminte de alianţa mea. De aceea, spune fiilor lui Israel: «Eu sunt Domnul: Eu vă voi scoate de sub jugul egiptenilor, vă voi elibera din sclavia lor şi vă voi răscumpăra cu braţ întins şi cu mari judecăţi. Vă voi lua ca popor al

meu, voi fi pentru voi Dumnezeu şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care vă scoate de sub jugul egiptenilor. Vă voi duce în ţara asupra căreia mi-am ridicat mâna ca s-o dau lui Abraham, lui Isaac şi lui Iacob şi vă voi da-o ca moştenire. Eu sunt Domnul».” Aşa le-a vorbit Moise fiilor lui Israel, dar ei n-au ascultat de Moise, din cauza deznădejdii şi a sclaviei grele. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: ,,Mergi şi spune-i lui Faraon, regele Egiptului, să-i lase pe fiii lui Israel să plece din ţara lui!” Moise a vorbit înaintea Domnului şi a zis: ,,Iată că fiii lui Israel nu m-au ascultat! Cum o să mă asculte Faraon, de vreme ce eu nu sunt îndemânatic

Vă voi lua ca popor al meu, voi fi pentru voi Dumnezeu şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. (Ex 6, 7) la vorbire?” Domnul le-a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi le-a poruncit să meargă la fiii lui Israel și la Faraon, regele Egiptului, ca să-i scoată pe fiii lui Israel din ţara Egiptului.

De colorat:

Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul, poporul pe care el şi l-a ales ca moştenire. (Ps 33, 12)

MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE

Tăcerea aduce linişte Antropologii numesc aeroporturile, gările, staţiile de autobuz, centrele comerciale non-locuri. Acestora li se opun insulele de tăcere (parcuri, grădini publice, lăcaşuri de cult, cimitire), locuri în care sufletul se poate odihni. Text: Pr. Fabian Măriuţ

ociologii vorbesc despre „fobia de a tăcea”. Antropologul David Le Breton a scris despre „încercările de a lichida tăcerea”. La tot pasul – observă el – suntem acompaniați de variaţiuni sonore: muzica de fundal din staţiile de metrou, magazine, baruri, restaurante etc… A devenit aproape imposibil să mai beneficiem de o atmosferă reculeasă în oraşele şi satele noastre. Nici în casele noastre liniştea nu-şi mai găseşte locul. Atât televizorul din propria casă, ori cel de la vecini, ori traficul străzii par să pună capăt dorinţei fireşti de pace şi linişte. Aşa că atunci când suntem departe de zgomot, la munte ori la câmpie, aproape că suntem dezorientaţi şi înfricoşaţi. În plus, conectarea la fluxul permanent de cuvinte şi sunete furnizate

prin mijloacele de comunicare în masă ne forţează de a nu mai fi singuri, reculeşi, tăcuţi, liniştiţi. Beţia cuvintelor ne răpeşte odihna. Totuşi, nostalgia tăcerii şi a liniştii nu poate fi înfrântă. Timpul Postului Mare e un timp de tăcere. Cartea lui Qohelet ne spune că „este un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi”. Acest lucru l-au înţeles atât de bine pustnicii. Isac de Ninive afirma: „Iubeşte tăcerea, căci limba nu este în stare să descrie roadele sale.” Retragerea în deşert i-a ajutat pe pustnici să găsească o cale spre liniştea interioară. Singurătatea, fuga de ispitele lumeşti le-a dat şansa de a sta faţă în faţă cu Dumnezeu şi de a fi tari în faţa ispitelor diavolului, care pot fi rezumate la cele şapte vicii capitale: lăcomia, desfrâul, zgârcenia, lenea,

Ascultarea tăcerii îi ajută pe soţi să se apropie unul de altul, îi ajută pe fiecare în parte să se golească de sine, pentru a-l primi şi respecta mereu pe celălalt ca pe un mare dar.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

tristeţea, ura, invidia. Predicatorul dominican Guillaume Peyraut adăuga şi al optulea viciu: bârfa. Bârfa este un zgomot deosebit de periculos, căci pleacă mereu de la o tulburare lăuntrică şi de la dorinţa vădită sau ascunsă de a face rău cuiva. Tăcerea este calea de purificare a sufletului, a gândurilor, a sentimentelor. Antoine de Saint-Exupéry ne invită să ascultăm tăcerea. „Locul în care spiritul îşi poate deschide aripile este tăcerea.” În tăcerea unei priviri luminoase, a unui cuvânt plin de iubire, a unei mângâieri este mereu posibilă reînnoirea drumului vieţii care trece prin suişuri şi coborâşuri, prin monotonia obişnuinţei, ori prin atât de vehiculatul „déjà vu”.

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI

Limbajul adevărului și al iubirii În cea de-a treia cateheză dedicată Faptelor Apostolilor, ținută pe 19 iunie 2019, Papa Francisc a vorbit despre Coborârea Duhului Sfânt și despre puterea Duhului care înflăcărează cuvântul omenesc și îl face Evanghelie. Text: Iulia Cojocariu

incizeci de zile după Paști, în cenacolul care a devenit casa lor, apostolii trăiesc un eveniment care depășește așteptările lor. Adunați în rugăciune, sunt surprinși de revărsarea lui Dumnezeu. Este vorba de o revărsare care nu tolerează închiderea: ea deschide ușile prin puterea unui vuiet care amintește de ruah, suflul primordial, și împlinește promisiunea „puterii” făcută de Cel Înviat înainte de plecarea sa (cf. Fap 1, 8). Sosește dintr-odată, de sus, „un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau” (Fap 2, 2). Vuietului i se adaugă imediat focul care amintește rugul aprins și muntele Sinai cu darul celor zece cuvinte (cf. Ex 19, 16-19).

În tradiția biblică, focul însoțește manifestarea lui Dumnezeu. Pe când la Sinai era auzită vocea lui Dumnezeu, la Ierusalim, în timpul sărbătorii Rusaliilor, Petru este cel care vorbește, stânca pe care Cristos a ales să-și zidească Biserica sa. Cuvântul său, slab și chiar capabil să-l renege pe Domnul, traversat de focul Duhului capătă putere, devine capabil să pătrundă inimile și să îndemne la convertire. Biserica se naște deci din focul iubirii și dintr-un „incendiu” care izbucnește la Rusalii și care arată puterea Cuvântului celui Înviat pătruns de Duhul Sfânt. Alianța cea nouă și definitivă nu mai este fondată pe o lege scrisă pe table de piatră, ci pe acțiunea Duhului lui Dumnezeu care face toate lucrurile

Să cerem Domnului să ne facă să experimentăm Rusalii noi, care să lărgească inimile noastre.

noi și care se imprimă în inimile de carne. Cuvântul apostolilor se impregnează de Duhul Celui Înviat și devine un cuvânt nou, diferit, pe care îl putem totuși înțelege, ca și cum ar fi tradus simultan în toate limbile: într-adevăr, „fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa” (Fap 2, 6). Este vorba de limbajul adevărului și al iubirii, care este limba universală: chiar și analfabeții îl pot înțelege. Uimirea este mare, iar unii se întreabă dacă acești oameni nu sunt beți. Atunci Petru intervine în numele tuturor apostolilor și recitește acest eveniment în lumina textului din Ioel 3, unde se anunță o nouă revărsare a Duhului Sfânt. Ucenicii lui Isus nu sunt beți, dar trăiesc ceea ce Sfântul Ambroziu definește drept „beția sobră a Duhului”, care înflăcărează profeția în sânul poporului lui Dumnezeu, prin vise și viziuni. Acest dar profetic nu este rezervat numai unora, ci tuturor celor care invocă numele Domnului. De acum înainte, pornind de la acest moment, Duhul lui Dumnezeu incită inimile să primească mântuirea care trece printr-o persoană, Isus Cristos, cel pe care oamenii l-au răstignit pe lemnul crucii și pe care Dumnezeu l-a înviat din morți „eliberându-l de durerile morții” (Fap 2, 24). El este cel care a răspândit acest Duh care orchestrează polifonia laudelor și pe care toți o pot asculta. MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ – PSALMII

Doamne, să nu mă mustri în mânia ta / şi să nu mă pedepsești în furia ta. / Căci săgețile tale s-au înfipt în mine. / Nimic nu este sănătos în trupul meu / şi nu este pace în oasele mele, din cauza păcatelor mele. / Au putrezit şi s-au înveninat rănile mele, / din pricina nebuniei mele. / Inima mi se zbate, m-au părăsit puterile (Ps 38, 1-4.6.11)

Calea ce duce la viață Text: Pr. Tarciziu Șerban

m intrat de puțin timp în Postul Mare, acel timp care ne cheamă să ne oprim din vârtejul unei vieți pe care simțim, uneori, că nu o mai putem controla îndeajuns. Exigențele sociale, profesionale, familiale ori comunitare ajung să ne absoarbă atât de mult în ritmul și în condiționările lor, încât ne trezim că săvârșim fapte pe care nu le voim și care, în plus, repugnă conștiinței și convingerilor noastre. După o cât de succintă cercetare a cugetului s-ar putea trezi în noi o silă de noi înșine, de starea în care am ajuns. Și mai grav e să simțim cât de neputincioși suntem în încercarea de a ne pune viața în acord cu conștiința și cu convingerile noastre. 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

Autorul Psalmului 38 a trăit o astfel de răscruce. Seria de păcate și de fărădelegi săvârșite, cât cu voie, cât fără voie, a atras asupra lui consecințe și suferințe pe care le compară cu „săgețile” înfipte în trupul său. Ele îi provoacă „răni” cumplite, „puroi și putrezirea cărnii”. Cauza principală a acestei situații este „nebunia” care i-a luat mințile și i-a atrofiat reacția. Autorul își exprimă astfel starea în care a ajuns: Doamne, să nu mă mustri în mânia ta şi să nu mă pedepsești în furia ta. Căci săgețile tale s-au înfipt în mine. Nimic nu este sănătos în trupul meu şi nu este pace în oasele mele, din cauza păcatelor mele. Au putrezit şi s-au înveninat rănile mele, din pricina nebuniei mele. Inima mi se zbate, m-au părăsit puterile şi mi-am pierdut chiar şi lumina ochilor. Mai

grav e faptul că cei apropiați se îndepărtează de el tocmai atunci când are mai multă nevoie de sprijinul lor din cauza rănii mele, şi chiar și rudele mele stau deoparte. El se vede deja căzut pradă în mâinile celor care vor să-i ia sufletul. Aceștia îmi întind curse. Ei îmi răsplătesc binele cu rău şi mă acuză pentru că eu caut binele. Singura posibilitate de a ieși din situația aceasta deprimantă, psalmistul o vede în întoarcerea la Domnul. Doar la El poate găsi sprijinul de care are nevoie: Dumnezeul meu, să nu te îndepărtezi de la mine! Grăbeşte-te să mă ajuţi, Doamne, mântuirea mea! Postul Mare reprezintă, în fond, tot acest demers de revenire la viața senină și împlinită prin întoarcerea la Dumnezeu și la exigențele sale.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Frère André

BIOGRAFIE

salvează un copil accidentat de la moarte

U Sfântul André Bessette Canonizare: 17.10.2010 Beatificare: 23.05.1982 Venerabil: 12.06.1978 Procesul: 08.10.1941 Moartea: 06.01.1937 Nașterea: 09.08.1845

n copil canadian de 9 ani care mergea cu bicicleta este lovit de o mașină. Diagnosticul medicilor indică un traumatism cranian sever. Zilele trec și băiatul este tot în comă. Medicii îi informează pe părinți că situația devine critică. Moartea copilului este iminentă. Este acceptată decizia de a fi deconectat de la aparate, așteptându-se sfârșitul prezis de cadrele medicale. Prietenii familiei merg la Oratoire Saint-Joseph du Mont-Royal și, în rugăciunea lor, îi cer eFricitului Frate André vindecarea băiatului. Ei au adus familiei uleiul Sfântului Iosif, o medalie, precum și o imagine cu rugăciunea către Fratele André. Astfel inspirați, părinții se roagă Fericitului Frate André pentru a permite copilului lor să-și recapete sănătatea. Spre surprinderea tuturor, apare o îmbunătățire neașteptată. În ciuda îndepărtării sistemului mecanic respirator de câteva zile deja, tânărul poate respira din nou singur, va ieși din comă după trei săptămâni. Din acel moment, starea lui a continuat să se îmbunătățească și, în săptămânile care au urmat, băiatul și-a revenit rapid după gravul accident căruia i-a fost victimă. Părinții săi au văzut în această vindecare o mare favoare obținută prin mijlocirea Fratelui André, dar au cerut să nu fie făcut public numele lor. Tânărul, acum în vârstă de douăzeci de ani, se descurcă bine și duce un stil de viață activ.

ȘTIAȚI CĂ * În 1877 este raportată prima minune de vindecare a Fratelui Alderic cu uleiul Sfântului Iosif, căruia Fratele André îi era foarte devotat. Acesta oferea bolnavilor ulei de la candela așezată la statuia Sfântului Iosif și invita la rugăciune cerând mijlocirea celui care a fost pe pământ tatăl purtător de grijă al lui Isus. Și după moartea sa a continuat obiceiul, și sunt mii de cazuri de vindecare obținute astfel; acum este și el aproape de Sfântul Iosif pentru a mijloci.

Un călugăr portar, aproape analfabet, a descoperit puterea de vindecare a Sfântului Iosif

lfred Bessette s-a născut în Mont-Saint-Grégoire, fiind unul din cei nouă copii ai lui Isaac și Clothilde Foisy Bessette. În 1854 rămâne orfan de tată și în 1857 de mamă, astfel că se mută cu familia extinsă. În data de 22 noiembrie 1870 intră în noviciatul Congregației Sfintei Cruci, după ce inițial fusese respins, și primește numele André. În 1872 profesează primele voturi și este repartizat ca portar la Colegiul Notre-Dame, unde va rămâne și după voturile pe viață ca frate religios. În 19 octombrie 1904 deschide primul oratoriu Sf. Iosif pe Mont-Royal, unde va lucra din 1909, fiind eliberat din funcția de portar. Din 1908 se dedică edificării Bazilicii Oratoriului Sfântului Iosif. A murit la vârsta de 91 de ani, după ce a ajutat zeci de mii de bolnavi să primească harul vindecării prin mijlocirea Sfântului Iosif*, și continuă să o facă.

MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE BISERICA MISIONARĂ

Părintele Cristian Pișta (Sfânta Liturghie)

Opera Misionară Pontificală a Sfântului Petru Apostol Text: Pr. Ștefan Lenghen

Iubiţi-i pe fraţi (1Pt 2,17)

n prima lună a primăverii continuăm prezentarea celei de-a doua opere misionare pontificale, adică cea a Sfântului Apostol Petru. Această operă s-a născut la insistența Monseniorului Cousin, vicar apostolic în Nagasaki, Japonia. Monseniorul Cousin, în calitate de misionar, a dorit să-i formeze pe preoții locali, capabili să proclame Evanghelia și să edifice Biserica în mijlocul propriului popor. Din acest motiv a fost necesar să se creeze și să se susțină seminarii în cât mai multe țări de primă evanghelizare. Pentru a realiza acest proiect Monseniorul Cousin a cerut ajutorul lui Jeanne Bigard și al mamei 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

sale, Stéphanie, care proveneau din țara lui de naștere. Opera Misionară Pontificală a Sfântului Apostol Petru (OPSAP) a fost fondată oficial în 1889 în orașul Caen, în Franța, fiind recomandată de Papa Leon al XIII-lea (1878-1903), în enciclica Ad extremas Orientis, întregii Biserici. Încă din primul an, OPSAP a trimis ajutoare pentru 2.700 de seminariști din teritoriile de primă evanghelizare. În primii cinci ani de la fondarea acestei organizații au fost susținute mai multe seminarii în diferite țări precum Japonia, India, Sri Lanka, Vietnam, Coreea și China. În zilele noastre 30.000 de seminariști din zonele de misiune primesc

subvenții anuale, scopul fiind finalizarea studiilor teologice. OPSAP are următoarele patru obiective de îndeplinit în slujirea sa. Primul este să folosească mijloacele spirituale ale tuturor credincioșilor, prin rugăciune şi jertfirea de sine, pentru a obţine de la Domnul nostru Isus Cristos lucrători pentru via sa și pe care să-i trimită în ogorul lui. Cel de-al doilea obiectiv este să sensibilizeze poporul creştin privitor la necesitatea sporirii numărului de vocaţii şi la importanţa formării clerului local în Bisericile din zonele de misiune, pentru a-i putea apoi trimite să colaboreze cu celelalte Biserici surori. Al treilea este să contribuie la promovarea clerului în Bisericile din țările de misiune. Iar ultimul obiectiv este să ajute formarea tuturor candidaţilor la viaţa consacrată în Bisericile din țările de misiune. În fiecare an, în duminica Bunului Păstor, de Ziua Mondială a Vocațiilor, OPSAP ne propune să facem rugăciuni deosebite pentru vocații la Sfânta Preoție și la viața consacrată pentru toți preoții care vestesc Cuvântul lui Dumnezeu în zonele de primă evanghelizare. (Va urma)

Părintele Cristian Pișta (Sfânta Liturghie)

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Zinovi Pechkoff (1884-1966) Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

storicii cred în general că Iakov Sverdlov (1885-1919) este cel care a dat ordinul de executare a familiei imperiale ruse în 1918 la Ekaterinburg, oraș care va purta de altfel numele de Sverdlovsk în perioada sovietică. Ieșit din mica burghezie ebraică, destinul lui era să devină bolșevic. Dar dacă ne luăm după jocul predestinării sociale, riscăm să ne înșelăm mult, căci cei șapte frați și surori ai lui nu au urmat toți același drum. Destinul extraordinar al fratelui său Yeshua ne interesează aici. La început, ca și fratele său mai mic, Yeshua este un rebel, dar întâlnirea cu Maxim Gorki îl va schimba. Marele scriitor rus îl îndeamnă pe tânăr către cariera teatrală, apoi îl încurajează să se convertească la ortodoxie, în 1902. Acesta ia atunci prenumele Zinovi și numele de familie adevărat al nașului său, Pechkoff. Pentru a nu fi înrolat în armatele țariste în momentul războiului ruso-japonez, cel pe care îl vom numi de acum înainte Zinovi Pechkoff fuge din Rusia în Europa de Nord, apoi în America și în sfârșit în Italia, prin... Noua Zeelandă! Nimic în viața lui Zinovi nu urmează o linie dreaptă. La Capri redevine secretarul lui Gorki, care s-a instalat acolo. La Roma îl întâlnește pe Vladimir Ghika pentru prima dată,

la începutul Marelui Război, nu fără a fi făcut între timp un stagiu în Legiunea Străină franceză și nu fără să-și piardă brațul drept. Cei doi bărbați se apreciază în mod vizibil. Tânărul rus, mereu gata să se angajeze cu trup și suflet, ține conferințe despre ororile războiului înainte de... a se reangaja în Legiune. Cu energia sa, cu buna sa cunoaștere a numeroase limbi și a bunelor maniere, devine un fel de diplomat oficios al Franței, în Statele Unite (pentru a le îndemna să intre în război), apoi în Rusia (ca să continue lupta), unde îl regăsește pe fratele său mai mic Iakov și constată dezacordul complet dintre ei. După război, Zinovi alternează micile comandamente din rândul Legiunii cu misiunile diplomatice dificile în numele Franței în cele patru colțuri ale lumii. În cursul războiului din Rif, în 1925, își pierde un picior, stângul de această dată, „pentru simetrie”, ironizează el. Oamenii săi îl supranumesc „ciungul magnific”! Pe când se cam plictisește într-un post militar din Maroc, îi scrie lui Vladimir Ghika: „În ce mă privește, îngrozitor de mâhnit de ceea ce se întâmplă în lume, continui să lucrez, să slujesc, cât mai bine cu forțele mele, dar adesea comit păcatul de a regreta că sunt viu, de a

Zinovi Pechkoff (1884-1966)

nu fi fost omorât în timpul Marelui Război... pentru a nu fi martor al acestui prezent îngrozitor cu toată decăderea morală din lumea de azi. Uneori, am dorința de a părăsi armata și de a mă refugia într-un loc pentru a nu face nimic, pentru a nu ști nimic, pentru a nu auzi nimic și pentru a nu vedea nimic... dar recunosc că acestea sunt slăbiciuni de neiertat.” Nu va avea timp să se plictisească. Războiul izbucnește din nou. Franța este învinsă... dar nu Zinovi Pechkoff, care se alătură lui de Gaulle, slujindu-i ca diplomat energic și conducător de oameni, din sudul Africii până în China. Pechkoff termină războiul, el care nu a urmat niciodată cu adevărat o formație militară, cu gradul de... general de corp de armată! Mormântul său, în cimitirul rus din Sainte-Geneviève-des-Bois, la sud de Paris, poartă, la cererea sa, ca singură inscripție: „Zinovi Pechkoff legionar”. MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Cateheze pentru Postul Mare Text: Pr. Gabriel Anghel

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

CATEHEZE

„Liturghiile noastre ne oferă în fiecare duminică Cuvântul Domnului Înviat, ne hrănesc cu Pâinea euharistică, cu vinul cel nou al Duhului, adică viața divină a lui Isus, pentru ca noi să devenim «pâine bună» pentru frații și surorile noastre și să știm să-i iubim, așa cum Domnul ne iubește pe noi.” (ÎPS Aurel Percă, Scrisoare la începutul Anului Pastoral 2020-2021) Rezumatul catehezelor propuse pentru timpul Postului Mare în Anul Pastoral 2020-2021 dedicat Liturgiei

1. Anul liturgic

Cu tema anului liturgic intrăm în sfera timpului sacru, timp care pentru noi este însuşi Cristos cu manifestarea misterelor sale. Constituţia Liturgică Sacrosanctum Concilium dedică întreg capitolul V anului liturgic. Anul liturgic este unul dintre elementele constitutive ale cultului divin după Euharistie, sacramente, sacramentalii şi Liturgia orelor. De fapt, întreaga liturgie se desfăşoară în ambitusul temporal, mai exact al anni circulum. Pe de altă parte, prin celebrarea liturgică, timpul devine an liturgic, adică an în care se celebrează şi se face prezent Cristos însuşi. În alte cuvinte, timpul liturgic, caracterizat de circularitate, permite Bisericii să retrăiască prin liturgie întreg misterul lui Cristos de la Întrupare până la parusie. De reţinut: 1. Expresia „anul liturgic” e de origine tardivă, din secolul al XXlea. A apărut pentru prima dată la abatele benedictin de Solesmes, Dom Prosper Gueranger, în cartea sa L’Année Liturgique, începută în 1841. Apoi, sintagma „anul liturgic”

a fost popularizată intens de un alt exponent de seamă al mişcării liturgice, Papa Pius al XII-lea, în enciclica Mediator Dei (1947), urmând a fi consacrată pentru totdeauna de Conciliul Vatican II (1962-1965). 2. Pentru Biserica de la început, anul liturgic începea cu singura şi cea mai mare sărbătoare, Paştele (Adventul nu exista încă), pentru că Învierea lui Cristos constituie un nou început. Acest fapt coincidea cu uzanţa ebraică care vedea în Paște şi în luna în care cădea Paştele (Nisan, martie) începutul unei noi ere, după porunca Domnului: „Luna aceasta (Nisan, martie) să fie pentru voi începutul lunilor; ea să fie pentru voi întâia între lunile anului!” (Exod 12, 2). Un argument întăritor al acestei viziuni era faptul că Paştele cădea în martie, când se considera că Dumnezeu a creat lumea. Mai mult, diverse calendare, inclusiv cel roman (până la calendarul iulian din 46 î.C.), începeau cu luna martie. Biserica a considerat începutul anului liturgic cu Adventul destul de târziu, în secolul al XIII-lea, fapt pe care îl datorăm urmaşilor Sfântului Francisc de Assisi, cel care a popularizat un alt obicei drag lui de dinaintea Crăciunului, presepiul.

Urmaşii săi, cu precădere Haymo de Faversham († 1243), au dus la următorul nivel şi au răspândit în toată lumea sistematizarea şi simplificarea liturgică începută de Inocenţiu al III-lea, cu al său Missale Plenum. În Breviarul franciscan întâlnim pentru prima dată începutul anului liturgic cu Adventul, mai apoi şi în Liturghierul lor (Ordo indutus planeta); breviarul şi liturghierul franciscan au devenit romane cu Papa Nicolae al III-lea, iar papii le-au luat cu ei când au plecat în exilul din Avignon (1309-1377) şi mai apoi s-au răspândit în toată lumea împreună cu uzanţele lor. 3. Anul liturgic este împărţit în temporal (timpul Adventului, al Crăciunului, al Postului Mare, Timpul Pascal şi timpul de peste an) şi sanctoral (sărbătorile sfinţilor şi ale Sfintei Fecioare Maria). Triduumul Pascal (Joia Mare, Vinerea Mare, Sâmbăta Mare cu Vigilia Pascală până la Vesperele II ale Duminicii Învierii) constituie culmea anului liturgic. 2. Duminica

La nr. 102 şi 106, Sacrosanctum Concilium ne vorbeşte despre MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CATEHEZE

importanţa şi precedenţa pe care liturgia o atribuie Duminicii întrucât este recurenţa săptămânală a Paştelui, aşa încât, pe cât posibil, „să nu se aşeze înaintea ei nicio altă solemnitate afară de cazul că este de cea mai mare importanţă, deoarece duminica este fundamentul şi nucleul întregului an liturgic”. Ea este o sărbătoare primordială a creştinismului, pecetluită cu învierea şi apariţiile lui Cristos (In 20,11-18; Mt 28,9-10; Lc 24,13-15. 36-43; In 20, 26-29), devenind prima zi a săptămânii, ziua noii creaţii şi ziua a opta, ziua desăvârşirii escatologice. De reţinut: 1. Numele de „duminică” vine de la sintagma Dies Domenica din Apocalipsul Sf. Ioan, Ap 1, 9-10 (traducerea în latină a expresiei Kyriake hemera), care înseamnă zi domnească, a Domnului, întrucât Domenica este folosită ca adjectiv. Aceeaşi expresie o găsim mai apoi şi în scrierea din secolul I Didaché (14,1), răspândindu-se ulterior sub această formă în toată lumea. 2. De ce duminica s-a consacrat încă din primele timpuri ca sărbătoare primordială a creştinilor? Pentru că duminica este „ziua pe care a făcut-o Domnul” (Ps 118, 24) pentru om prin învierea lui Isus Cristos din morţi. Duminica, şi nu altă zi! Pentru că duminica, după învăţătura Apostolilor, se aduna comunitatea, Biserica pentru a sărbători în numele şi cu forţa Celui Înviat. Astfel, duminica devenise sinonim cu tabloul fascinant şi incredibil descris de Faptele Apostolilor: „erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea [fraternă], la frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fap 2,42) şi „erau o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4,32). Tabloul comuniunii perfecte în Domnul nu ar 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

fi fost cu siguranţă nici veridic, nici viabil dacă nu ar fi existat credinţa că duminica este ziua prin excelenţă în care se trăieşte, prin citirea Scripturii şi Euharistie, memorialul întregului plan de mântuire care a culminat în învierea Domnului Isus Cristos (Mc 16,1-7; Mt 28,1; Lc 24,1; In 20,1). Duminica se schiţează aşadar atât ca ziua Domnului, cât şi ca ziua Bisericii şi ziua omului. 3. Pentru creştinii din primele secole, nici nu se punea problema ca duminica să nu fie sărbătoare de poruncă. Didaché, Sfântul Iustin, Tertulian şi Didascalia Apostolilor ne dau mărturii foarte grăitoare cu privire la aceasta. Creştinii considerau participarea lor la Paştele săptămânal şi la Euharistie, sacramentul unităţii, o obligaţie gravă, pe care o împlineau uneori chiar cu preţul propriei lor vieţi (a se vedea exemplul martirilor din Abitinia şi al multor altor mărturisitori). Dar pe măsură ce numărul de convertiri creşte, se observă o delăsare a vieţii de credinţă. Deja la Conciliul de la Elvira (~ 306) avem o primă lege locală care stabileşte că cel care nu participă 3 duminici la rând la adunare să fie excomunicat pentru scurt timp. Prima lege oficială valabilă pentru întreaga Biserică cu privire la obligativitatea duminicii sub incidenţa păcatului de moarte apare abia în Codul de Drept Canonic din 1917, canonul 1248. 3. Părțile Sfintei Liturghii

„La Cina cea de taină, în noaptea în care a fost vândut, Mântuitorul nostru a instituit jertfa euharistică a Trupului și Sângelui său pentru a perpetua de-a lungul veacurilor jertfa crucii până la a doua sa venire și pentru a încredința astfel Miresei sale preaiubite, Biserica, memorialul morții și al învierii

sale: sacrament al pietății, semn al unității, legătură a carității, ospăț pascal în care îl primim pe Cristos, sufletul este copleșit de har și ne este dată chezășia gloriei viitoare” (Sacrosanctum Concilium 47). De reţinut: 1. Sfânta Liturghie este Jertfa Noului Testament, în care Domnul nostru Isus Cristos, sub chipul pâinii şi al vinului, se jertfeşte Tatălui său ceresc, prin mijlocirea preotului, spre sfinţirea şi mântuirea sufletelor noastre. Scopul Sfintei Liturghii este de a-l preamări pe Dumnezeu, de a-i aduce mulţumire pentru binefacerile sale, de a dobândi iertarea păcatelor noastre şi de a-i cere lui Dumnezeu harurile trebuincioase mântuirii noastre şi lumii întregi. 2. Sfânta Liturghie este împărţită în două mari părţi: - LITURGIA CUVÂNTULUI, prin care Dumnezeu hrăneşte sufletele noastre cu al său Cuvânt cuprins în Cărţile Sfinte ale Vechiului şi Noului Testament. - LITURGIA EUHARISTICĂ, prin care se reactualizează jertfa Domnului Cristos şi unde primim ca hrană Trupul şi Sângele său în Sfânta Împărtăşanie. 4. Spațiul liturgic

La început, creştinismul nu a avut locuri publice, oficiale de cult, deoarece existau două probleme: 1) persecuţiile şi 2) creştinii repudiau ideea de elemente fixe (chiar dacă aceasta i-a costat acuze de ateism şi impietate, căci ce fel de religie obscură e cea care nu are templu, altar şi jertfă?) pentru a nu fi confundaţi cu păgânii, în special cu adepţii lui Mithra.

CATEHEZE

De reţinut: 1. Începând cu primii creştini, care nu aveau nici templu, nici altar, nici jertfă din cele văzute, materiale, s-a răspândit profunda convingere că altarul este însuşi Cristos, preot, miel şi în acelaşi timp altar de jertfă (Evr 4,14; 13,10; Ap 5,6). În zilele noastre, despre această convingere ne vorbeşte unul dintre cele mai strălucitoare şi rare rituri, Ritul dedicării altarului şi bisericii. În cadrul ritualului, altarul este uns cu sfânta crismă, şi cine este CEL UNS? 2. Cum s-au născut bisericile creştine ca spaţiu de cult? Răspunsul stă în faptul că religia creştină nu a renunţat niciodată în totalitate la semnele vizibile, materiale: în definitiv, fără materia pâinii şi a vinului ar fi fost imposibilă Euharistia; apoi, au existat dintotdeauna locuri stabile de întâlnire pentru celebrarea Euharistiei, fie ele catacombe sau case simple, denumite domus ecclesiae, după cum erau cele în care predica şi celebra sacramentul unităţii Apostolul Paul când mergea în diferite comunităţi. În aprofundarea spaţiului sacru vom lua ca referinţă biserica, locul care prin sacralitate şi prin arhitectură facilitează întâlnirea dintre Dumnezeu şi om şi care în mare e compusă din: - prezbiteriu, zona în mod voit deosebită, de o importanţă majoră, delimitată prin înălţare faţă de restul locului de cult, unde găsim altarul, amvonul, tabernacolul şi sedes-ul, catedra celebrantului principal; - nava, locul unde stau credincioşii.

idolatriei, la început Biserica a refuzat categoric să le folosească în celebrările liturgice. Ulterior, acestea și-au găsit locul propriu în liturgie. De reţinut: 1. Tămâia Incensarea altarului, a preotului, a poporului, a crucii, a lumânării pascale, a darurilor s-a introdus abia în secolul al IX-lea sub influenţa liturgiei galicane, aceasta fiind, la rândul ei, influenţată de liturgiile orientale. Nu numai la Liturghie, dar şi la Laude în timp ce se cânta Benedictus şi la Vespere în timp ce se cânta Magnificat se incensa altarul, lucru care se poate face şi în prezent. Ritul tămâierii în celebrările liturgice nu trebuie subestimat: alături de văz, de auz, participă şi simţul mirosului la celebrare. Folosirea tămâiei înseamnă întotdeauna o participare mai completă a omului la celebrările liturgice.

5. Elemente simbolice în liturgie

2. Lumina La Roma, primul document care vorbeşte despre şapte purtători de făclii care deschideau drumul Papei în procesiunile staţionale datează din secolele VII-VIII, dar descrie acest fapt ca fiind anterior. Deosebit de impresionant este simbolul din ceremonialul legat de lumânarea pascală, simbolul lui Cristos cel Înviat (lumen Christi). Lumânările însoţesc nenumărate celebrări liturgice: la Botez, la Prima Împărtăşanie, Mir, sfinţiri şi consacrări, căsătorii, înmormântări, procesiuni etc. În semn de onoare se aprind lumini la altar, în faţa icoanelor şi statuilor, în faţa tabernacolului.

Din cauza faptului că cele mai multe dintre elementele simbolice erau în Imperiul Roman semnul

3. Apa Apa binecuvântată a cunoscut şi cunoaşte o largă folosire, fiind

stropite cu ea persoane şi lucruri cu intenţia de a fi purificate şi de a îndepărta influenţa celui rău: sunt stropite obiecte de cult, case, lăcaşuri de cult, ogoare etc. După secolul al VI-lea în apă se introducea şi sare când era binecuvântată, imitându-se gestul lui Elizeu (2Rg 2,20-22). Desigur că cea mai importantă folosire a apei în liturgia Bisericii este cea din cadrul Botezului. În jurul secolului al IX-lea, când fântâna pentru abluţiuni a dispărut din faţa bisericilor, s-a introdus ritul stropirii cu apă sfinţită la începutul Liturghiei, stropire menită să amintească de botezul primit şi care poate înlocui ritul penitenţial; au apărut de asemenea aghiazmatarele cu apă sfinţită la intrarea în biserici, pentru cei care nu pot asista la stropirea duminicală. 4. Untdelemnul Apostolii au practicat ritul ungerii bolnavilor şi Sfântul Iacob face îndemnul de a se practica acest rit (Iac 5,14). Episcopul sfinţeşte în Joia Mare la Liturghia de dimineaţă untdelemnul catecumenilor, undelemnul bolnavilor şi sfânta crismă. Sfânta crismă se foloseşte în riturile de consacrare: preoţi, episcopi, abaţi, altare etc., de asemenea după turnarea apei la botez, ca şi la sacramentul Confirmaţiunii. Untdelemnul catecumenilor este folosit în riturile de pregătire la baia botezului. Cu untdelemnul bolnavilor sunt unşi bolnavii în sacramentul administrat lor. În aceste rituri de ungere apar toate semnificaţiile simbolice amintite: alegere, consacrare, binecuvântare, învestire (prin botez, omul, devenit mădular al Trupului lui Cristos, devine părtaş la demnitatea lui de rege, preot şi profet), întărire sufletească împotriva forţelor răului, vindecare trupească şi sufletească. MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Ziua Fraternităţii Umane

fântul Părinte a marcat prima Zi Internaţională a Fraternităţii Umane împreună cu marele imam al Universităţii Al-Azhar, Ahmad AlTayyeb, printr-o întâlnire virtuală, organizată la 4 februarie. La eveniment – desfăşurat la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite – în prezenţa şeicului Mohammed bin Zayed, organizatorul iniţiativei, a participat şi secretarul general al Naţiunilor Unite, António Guterres, alături de alte personalităţi. Cu această ocazie a fost decernat „Premiul Zayed 2021 pentru fraternitatea umană”, inspirat din Documentul despre fraternitatea umană şi pacea mondială, semnat la Abu Dhabi, la 4 februarie 2019, de Papa Francisc împreună cu marele imam de Al-Azhar, Ahmad AlTayyeb. Premiul Zayed 2021 a fost acordat fondatoarei Asociaţiei Imad pentru Tineret şi Pace, Latifah Ibn Ziaten, şi secretarului general al Naţiunilor Unite, António Guterres. În cadrul întâlnirii virtuale şi al ceremoniei de premiere, Papa 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

Francisc a transmis un mesaj video, spunând printre altele: „Astăzi nu este timp pentru indiferenţă. Nu ne putem spăla pe mâini. Prin separare, indiferenţă, dezinteres. Ori suntem fraţi, ori – permiteţi-mi – se prăbuşeşte totul; aceasta este frontiera. Frontiera pe care trebuie să edificăm; aceasta este provocarea secolului nostru, este provocarea timpului nostru. Fraternitate înseamnă o mână întinsă, fraternitate înseamnă respect. Fraternitate înseamnă a asculta cu inima deschisă. Fraternitate înseamnă fermitate în propriile convingeri. Pentru că nu există o autentică fraternitate dacă se negociază propriile convingeri. Şi, prin respectarea diferitelor noastre culturi şi tradiţii, a diferitelor noastre cetăţenii, trebuie să edificăm această fraternitate. Nu prin negociere. Este timpul să ascultăm. Este momentul acceptării sincere. Este momentul certitudinii că o lume fără fraţi este o lume a duşmanilor. Vreau să subliniez: nu putem spune:

suntem fraţi, sau nu suntem fraţi. Să spunem în mod corect: sau suntem fraţi sau suntem duşmani. Pentru că indiferenţa este o formă foarte subtilă a duşmăniei. Nu este nevoie doar de un război pentru a face duşmani. Este suficientă indiferenţa. Această metodă este suficientă; a devenit o metodă această atitudine de a privi în altă parte, de a fi indiferent faţă de celălalt, ca şi cum acesta nu ar exista. Dragă frate, Mare Imam, mulţumesc pentru ajutor. Mulţumesc pentru mărturie. Mulţumesc pentru această cale parcursă împreună.” Adresându-se secretarului general al Națiunilor Unite, António Guterres, l-a felicitat pe acesta pentru premiu, mulțumindu-i totodată „pentru eforturile făcute în favoarea păcii. O pace care se poate obţine doar cu o inimă fraternă. Mulţumesc pentru ceea ce faceţi”. De asemenea, a felicitat-o și pe Latifah Ibn Ziaten, fondatoarea Asociației Imad pentru Tineret și Pace, spunându-i: „Dragă soră, ultimele tale cuvinte nu au fost spuse din auzite sau din obişnuinţă: «suntem cu toţii fraţi». Ele reprezintă o convingere. O convingere formată în contextul suferinţei, al rănilor tale. Ţi-ai dedicat viaţa pentru surâsul celorlalţi, împotriva resentimentelor şi, prin suferinţa în urma pierderii unui fiu – doar o mamă ştie ce înseamnă să-i moară un fiu – prin această durere ai obţinut curajul de a spune «suntem cu toţii fraţi». Îţi mulţumesc pentru această mărturie. Mulţumesc pentru că ai devenit mama atâtor tineri şi tinere; mulţumesc pentru curajul de a fi, azi, mamă a acestei umanităţi care te ascultă şi învaţă de la tine: Sau calea fraternităţii, de a fi fraţi, sau pierdem totul.” Sursa: www.vaticannews.va

CULTURĂ FILE DE ISTORIE CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Severinul catolic Cele trei biserici medievale Text: Mons. Ieronim Iacob

lanul cetății medievale a Severinului, făcut cu ocazia campaniei de restaurare din anii 2011-2012, indică în interiorul incintei fortificate „biserica cetății”, fără nicio precizare cu privire la confesiunea (ritul) lăcașului sacru. Documentele istorice atestă că biserica a fost zidită de călugării dominicani. Frații predicatori (dominicanii), după o primă misiune în regiune (1221-1227), se reîntorc la Severin în 1237, într-un moment în care țarul bulgaro-valah Ioan Asan al II-lea (1218-1241), fluctuant între Roma și Bizanț, privea din nou spre Cetatea Eternă. Dominicanii „au predicat localnicilor care au venit în număr mare la unitatea Bisericii latine, părăsind schisma și erezia” (Svipert de Porroch, într-un raport din anul 1259). Biserica din cetate (cod LMI MHI-m-A-10046) a fost folosită succesiv de călugării dominicani, ioaniți și teutoni, iar în anul 1382 a devenit catedrală a Episcopiei latine a Severinului. În perioada 1382-1502 sunt menționați 12 episcopi, primul dintre ei fiind fratele dominican Gregorius „Episcop de Severin și al părților de dincoace de munți” (Nicolae Iorga). E adevărat că mulți dintre episcopii menționați nu au rezidat în cetatea Severinului, dar acesta era obiceiul în multe alte episcopii ale Europei catolice: ierarhii locuiau la curțile princiare sau ale nobililor, exercitându-și jurisdicția

prin intermediul stareților și al priorilor. Misionarii franciscani, la rândul lor, erau prezenți în regiune încă înainte de fondarea Cetății Severinului (în timpul regelui maghiar Andrei al II-lea, 1205-1235). Ei și-au zidit biserica în incinta castrului roman al Drobetei, acum curtea Muzeului Porțile de Fier. Biserica, ridicată în stilul romanic, a fost apoi modificată după canoanele stilului gotic. Din păcate, ruinele primei biserici latine din Severin sunt prezentate astăzi drept „ruinele Mitropoliei (ortodoxe) a Severinului”. Nu este probat din punct de vedere istoric că ar fi existat în Severin o „catedrală” ortodoxă, mitropolia ortodoxă a Severinului ființând de fapt la Vodița (între Orșova și Severin), Tismana sau Strehaia, sub influența ortodoxiei sârbești și în opoziție cu Bizanțul grec, într-un moment de recul al ortodoxiei bulgare. „Politic și religios, importanța latină a Severinului, până la căderea cetății de piatră, în 1524, este strâns legată de personalități istorice europene de rit catolic și de alți guvernatori sau regi catolici de origine românească [...]” (Adrian Boboruță, Catolicii din Turnu Severin, Ed. ARCB, 2012, p. 25). O a treia capelă catolică din Severin, situată în cimitirul medieval, se află în grădina Liceului „Traian” din localitate, îngropată de valuri de pământ și de uitarea oamenilor.

Ruinele Catedralei catolice din Severin - biserica dominicană („biserica cetății”)

Ruinele bisericii franciscane din Turnu Severin

Aceste biserici medievale, la origine și în majoritatea timpului dăinuirii lor de confesiune catolică, deveneau sporadic ortodoxe, odată cu schimbarea stăpânitorilor. Numai o cercetare obiectivă, sine ira et studio, a mărturiilor istorice ale începuturilor medievale ale Valahiei (Țara Românească) va putea vindeca limbajul unei istoriografii partinice care vede în catolici (latini) doar străini, invadatori, prozeliți, inchizitori... când, de fapt, ei sunt încă de la începuturi parte din ființa poporului român. MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Spectacol

„Regina Maria - jurnal de război” , spectacol având-o în distribuție pe Simona Mihăescu, cu un scenariu adaptat de Simona Mihăescu, în regia lui Ștefan Lupu – joi, 18 martie, ora 19, Teatrul Mic. Detalii pe www.teatrulmic.ro.

carte

Singur pe lume, de Hector Malot, Ed. Eduard, 640 p. Autorul cărții, Hector Malot (1830-1907), a scris peste 70 de volume, dar Singur pe lume este opera lui cea mai cunoscută, fiind de mai multe ori ecranizată. Singur pe lume este povestea unui orfan, micul Rémi.

Expoziție

Muzeul Municipiului București invită publicul să descopere în interiorul Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu (Bd. Lascăr Catargiu, nr. 21) o expoziție temporară dedicată planetei Marte. Începută pe 2 decembrie 2020, expoziția poate fi vizitată până pe 30 aprilie 2021. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

Fericirile tăticilor Editura Serafica, Roman 2020

ntr-o epocă din ce în ce mai complexă din punct de vedere tehnic, omul tinde spre o alienare de sine însuşi, îşi pierde reperele esenţiale care îl constituie ca om: relaţia sănătoasă şi echilibrată cu sine, cu cei din jur şi cu Dumnezeu. În multe familii ale zilelor noastre, chiar dacă se constată o anumită creştere a nivelului de trai, se poate observa o sărăcire a afecţiunii dintre membrii acestor „celule ale societăţii”, sau chiar o necunoaştere profundă a responsabilităţilor care decurg din identitatea de soţi şi părinţi. Iar de aici rezultă multe suferinţe cu implicaţii grave pe termen îndelungat. Pentru o mai bună înţelegere şi asumare a misiunii de soţi şi părinţi în special din partea bărbaţilor, psihoterapeutul american Gregory K. Popcak (n. 1967) propune această carte cu un titlu neobişnuit – Fericirile tăticilor, care

Format: 14x20 cm, 228 de pagini

apare în ţara noastră în traducerea lui Darie Croitoriu. Cartea este gândită „pentru fiecare tată care vrea să afle ce e necesar pentru a revendica atât familia, cât şi lumea pentru Cristos”. Astfel, „fără a se erija în interpret biblist sau terapeut de cuplu, autorul propune taţilor şi bărbaţilor un mod prin care îndatoririle lor de capi ai familiei redobândesc adevărata semnificaţie creştină, debarasată de un cotidian fără identitate, care rezumă calitatea de tată la cea de simplu întreţinător al familiei”. Pr. Andrei Dumitrescu

Carte

ianfranco Ravasi, Psalmii: comentariu exegetic şi actualizare, vol. I (Psalmii 1-50), trad. Pr. dr. Robert Bălan, colecţia „Studii biblice”, Editura Sapientia, Iași, 2021, 17x24 cm, 1041 p. Traducerea în limba română este însoţită de o prefaţă scrisă de E.S. Cardinalul Gianfranco Ravasi. Cartea poate fi procurată de la Librăria Sapientia, precum şi de la celelalte librării catolice din ţară.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Sfântul Iosif încoronat de Cristos Text: Pr. Andrei Dumitrescu

U Sfântul Iosif încoronat de Cristos (cca 1631) de Francisco de Zurbarán Tablou în ulei pe pânză. Dimensiune: 130 cm x 61 cm Tabloul se află în Musée Fabre din Montpellier (Franţa).

nul dintre marii oameni ai lui Dumnezeu şi sfinţi ai Bisericii este Sfântul Iosif, de la care nu ne-a rămas consemnat niciun cuvânt, însă găsim o menţiune preţioasă şi definitorie a vieţii sale: „om drept” (Mt 1,19). Acest „drept” trăieşte vocaţia de purtător de grijă al Mariei, al lui Isus, în atenţia constantă faţă de Dumnezeu, deschis la semnele sale, disponibil exclusiv faţă de planul lui. Sfântul Iosif ştie să-l asculte pe Dumnezeu cu disponibilitate, cu promptitudine, se lasă călăuzit de voinţa sa şi tocmai de aceea este şi mai atent la persoanele care-i sunt încredinţate. De aceea, în anul 1870, Fericitul Papă Pius al IX-lea l-a proclamat pe Sfântul Iosif ca Patron al Bisericii Universale, iar în anul acesta trăim un timp dedicat Sfântului Iosif, din dorinţa Papei Francisc. În Scrisoarea Patris corde a Papei Francisc ni se aminteşte că, în ciuda aparenţelor, „Iosif nu este un om resemnat în mod pasiv. El este un protagonist curajos şi puternic” (nr. 4). Această atitudine activă, dedicată, plină de generozitate, îi aduce slava cerească, pe care unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai barocului spaniol, Zurbarán, o reprezintă într-o formă mai puţin obişnuită în tabloul său, „Sfântul Iosif încoronat de Cristos”, care poartă amprenta artistică a Reformei catolice, concretizată în curentul barocului. Fundalul luminos, auriu, cu trimitere

la frumuseţea paradisiacă, este marcat de prezenţa în plan secundar a Tatălui şi a Duhului Sfânt (reprezentat în chip de porumbel), precum şi de numeroase chipuri de îngeri. Veşmintele celor două personaje principale din tablou sunt asemănătoare cromatic, dar dispuse complementar, ca un semn al comuniunii depline pe care Sfântul Iosif a avut-o cu Fiul lui Dumnezeu. Cristos poartă o haină roşie, semn al pătimirii sale, precum şi Crucea prin care a răscumpărat neamul omenesc. Cu aceeaşi atitudine de umilinţă şi deschidere iubitoare faţă de voinţa lui Dumnezeu, Iosif stă îngenuncheat în faţa Domnului. Faţa îi este marcată de grijile pe care le-a avut ca un adevărat părinte, în mână ţine un toiag înflorit (trimitere la un episod apocrif din viaţa sa), iar Domnul îi oferă „coroana vieţii” (cf. Ap 2,10) formată din trandafiri albi (semn al curăţiei) şi roşii (semn al martiriului). Iosif cel curat şi cast a trăit ca un adevărat martir momente de suferinţă şi încercare (cf. Mt 2,13-18), dar nu a încetat să-l iubească pe Cristos ca un tată.

Francisco de Zurbarán

geniu inovator al barocului spaniol

rancisco de Zurbarán (1598-1664) a fost un artist spaniol, renumit pentru atenţia pe care a acordat-o reprezentărilor mitologice şi religioase. Este considerat unul dintre pionierii utilizării „luminii dramatice” (tenebrism) în pictură şi precursor al unor curente contemporane precum cubismul.

Francisco de Zurbarán (autoportret)

MARTIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

cursuri de perfecționare, inițiere și calificare

entrul de formare profesională Don Bosco (http://cursuridonbosco.ro/) din cadrul Fundației Giovanni Bosco, condusă de Frații Salezieni din Constanța, organizează cursuri de perfecționare, inițiere și calificare pentru cei care se implică în mod direct în social. Cursurile se adresează atât organizațiilor care doresc să ofere colaboratorilor un stagiu de formare și perfecționare, cât și persoanelor care, prin formare continuă, doresc să-și dezvolte noi abilități pentru munca desfășurată. Cursurile pe care le oferim sunt: 1. EDUCATOR SPECIALIZAT - http://cursuridonbosco.ro/ bucuresti/educator-specializat/ 2. ANIMATOR SOCIO-EDUCATIV - http://cursuridonbosco. ro/bucuresti/animator/ 3. LUCRĂTOR DE TINERET - http://cursuridonbosco.ro/ bucuresti/lucrator-tineret/ 4. LUCRĂTOR PRIN ARTE COMBINATE - http://cursuridonbosco.ro/bucuresti/lucrator-arte-combinate/ 5. FORMATOR - http://cursuridonbosco.ro/bucuresti/formator/ 6. LUCRĂTOR SOCIAL - în curând 7. CONSILIER VOCAȚIONAL - http://cursuridonbosco.ro/ bucuresti/consilier-vocational/ 8. CONSILIER PENTRU DEZVOLTARE PERSONALĂ - http://cursuridonbosco.ro/bucuresti/consilier-dezvoltare-personala/ În afara diplomelor recunoscute de ANC, conform stilului nostru educativ, respectând spiritul lui Don Bosco, oferim formare de calitate, ore suficiente de formare, informație bine structurată, formatori experimentați și, nu în ultimul rând, un spirit formativ familiar. În cazul în care organizația dumneavoastră este interesată de astfel de cursuri, vă rugăm să ne contactați la: Secretariat – 0726 626345, cursuriconstanta@donbosco.ro Pr. Venceslau Grosu – 0721 662981, fgb@fgb.ro Pentru înscrierea a mai mult de 5 persoane, sau pentru oferirea sălii unde se va desfășura cursul, prețul pentru fiecare participant poate fi discutat cu unul din responsabilii centrului nostru. Pr. Venceslau Grosu

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2021

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

2009

2013

2017

2019

2013

2019

Nr. 03/2021 * Anul XXXII * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII GÂNDUL LUNII

BUCURIA CONVERTIRII ÎN POSTUL MARE Cateheze pentru Postul Mare Calea ce duce la viață

Actualitatea creștină, nr. 3/2021

Articles inside

Ziua Fraternităţii Umane Severinul catolic

Sacralitatea în artă

Cele trei biserici medievale

Credință, artă şi istorie

Cateheze pentru Postul Mare

Din catehezele Papei

Frère André

Societate

Mesaj pentru Postul Mare 2021

Postul Mare

a Sfântului Petru Apostol

Provocarea lunii Christus vivit Știri/Anunțuri

Știri interne/externe

Triduumul Pascal

Știri din Vatican

Pontifex

Semnificaţii liturgice

Sfântul Părinte în Irak

Știri ARCB

L’Osservatore Romano

Bucuria convertirii în Postul Mare