Actualitatea creştină, nr. 8 / 2012

Page 10

ŞTIRI INTERNE

Dieceza romano-catolică de Iaşi Încheierea etapei diecezane în procesul de beatificare a pr. Martin Benedict, OFMConv Institutul Teologic Franciscan Roman a găzduit, sâmbătă, 30 iunie 2012, sesiunea de închidere a procesului informativ diecezan asupra vieţii, virtuţilor şi faimei de sfinţenie şi faimei de semne a slujitorului lui Dumnezeu preotul medic Martin Benedict (1931-1986). Sfânta Liturghie solemnă a fost prezidată de PS Petru Gherghel, alături de Pr. Marco Tasca, ministru general OFMConv., Pr. Angelo Paleri, postulator general OFMConv., Pr. Emilian Cătălin, ministru provincial, şi alţi preoţi. La cuvântul de învăţătură pr. Mihai Budău a evocat câteva din virtuţile care au caracterizat viaţa pr. Martin Benedict, printre care viaţa de rugăciune, iubirea pentru ceilalţi, în special cei bolnavi fizic şi spiritual, capacitatea de jertfire, mărturia pentru Cristos. După Sfânta Liturghie a urmat sesiunea de închidere a procesului informativ diecezan asupra vieţii, virtuţilor şi faimei de sfinţenie a slujitorului lui Dumnezeu Martin Benedict. Notarul cauzei a prezentat actele originale, copiile şi traducerile procesului. S-au prezentat datele generale ale desfăşurării procesului. După ce promotorul de dreptate a afirmat că nu are nimic de obiectat asupra autenticităţii actelor procesului, Episcopul Petru Gherghel a sigilat cutiile ce conţineau documentaţia întregului proces, pe care le-a înmânat vicepostulatorului, împreună cu scrisorile de recomandare, care vor fi depuse la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, la Roma. În încheiere, PS Petru Gherghel i-a invitat pe toţi cei prezenţi să continue să se roage şi să ceară de la Dumnezeu ca Pr. Martin Benedict să fie înălţat cât mai curând la gloria altarelor şi împreună cu el şi alţi mărturisitori ai credinţei care au strălucit prin viaţa lor de credinţă şi prin trăirea eroică a virtuţilor sau chiar prin dăruirea vieţii, aşa cum a făcut Episcopul martir Anton Durcovici. fr. Virgil BLAJ sursa: ercis.ro

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Tabere de vară la Mănăstirea Sf. Maria din Baia Mare În perioada 1-8 şi 9-15 iulie, la mănăstirea „Sf. Maria” din Baia Mare s-au desfăşurat două tabere de vară, una pentru copii şi alta pentru tineri. Tema pentru copii a fost „De mână cu Isus”, iar pentru tineri „Fericirea este doar la tine”, responsabile cu organizarea şi bunul mers fiind Sr. Claudia şi Sr. Maximiliana, OSBM. În prima serie au participat 52 de copii, iar în a doua serie 26 de tineri. În fiecare zi, atât copiilor cât şi tinerilor, le-a fost prezentată cateheza legată de tema taberei, urmate de diferite activităţi educative, religioase şi de gimnastică medicală, jocuri de cunoaştere, dansuri meditative şi ebraice, lucrări în grupuri. Miuca Mesaroş şi Ecaterina Pop, medici pediatri, le-au vorbit copiilor şi tinerilor despre igienă şi i-au format pentru viitor. Au răspuns totodată la întrebările copiilor, şi mai ales ale tinerilor care aşteptau cu nerăbdare răspunsuri la multe probleme pe care nu au avut curajul să le discute până atunci. Pr. Angel Zarezcki, vicar cu laicii, a celebrat în fiecare zi Sf. Liturghie, a susţinut temele de formare catehetică şi umană, iar într-una dintre zile le-a vorbit tinerilor despre iubirea lui Dumnezeu, manifestată inclusiv prin Sacramentul Penitenţei, tinerii experimentând direct acest mod de iubire a lui Dumnezeu. Cu o seară înainte de încheierea taberei s-au pregătit sărmăluţe şi un foc de tabără, la care au participat Pr. Vasile Tofană, vicar general, şi Pr. Angel Zarezcki. Încheierea taberei a avut loc duminică la prânz, când părinţii au putut să vadă într-o prezentare multimedia toate activităţile care s-au desfăşurat pe perioada taberei. (după materialul semnat pe bru.ro de Sr. Maximiliana, OSBM) Sursa: catholica.ro

8

Actualitatea Creştină

august 2012


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.