Issuu on Google+


EDITORIAL

Satu Mare, 3 iulie 2011

Beatificarea Episcopului János Scheffler ÎPS Ioan ROBU Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti [ Textul se va citi de către preoţii Arhidiecezei la toate Sfintele Liturghii din ziua de duminică, 3 iulie 2011. ] Îndată după 1990, pe atunci noul Episcop de Satu Mare, Pal Reizer (între timp trecut la cele veşnice) a introdus cauza de beatificare a predecesorului său, Episcopul János Scheffler, căci faima acestuia de martir al Bisericii era larg răspândită printre preoţi şi credincioşi. Dosarul întocmit în acest scop a fost oficial predat Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor în decembrie 1996, iar etapele de studiu şi de pregătire parcurse conform procedurilor canonice s-au încheiat la 1 iulie 2010, când Sanctitatea Sa, Papa Benedict al XVI-lea, a semnat documentul de recunoaştere a martiriului Episcopului Scheffler. Ce ştim despre acest Episcop martir? Din datele puse la dispoziţia noastră de către Dieceza de Satu Mare, rezultă că János Scheffler s-a născut la 29 octombrie 1887, în localitatea Cămin, dintr-o familie de clăcaşi cu zece copii. A studiat la gimnaziul catolic din Satu Mare, la Facultatea de Teologie a Universităţii Pázmány Péter din Budapesta, iar după hirotonirea sa, timp de doi ani, a studiat la Roma, la Facultatea de Drept a Universităţii Gregoriene, unde a obţinut titlul de doctor în drept canonic, în anul 1912. A avut o capacitate intelectuală de excepţie, şi ca atare a fost în tot acest timp un student remarcabil. După întoarcerea sa de la Roma, lucrează ca vicar parohial la Ciumeşti şi Ujgorod. În 1920, Episcopul său îi încredinţează reorganizarea şi conducerea Colegiului catolic din Satu Mare, iar ulterior îl numeşte profesor de teologie. A predat drept canonic şi istoria Bisericii, fiind în acelaşi timp şi îndrumător spiritual al studenţilor teologi. Între 1923-1925 a fost paroh la Moftinu Mare şi totodată profesor de religie la liceu. După unificarea Diecezelor de Satu Mare şi Oradea i-a fost încredinţată, în 1929, organizarea studiilor teologice,

devenind prefect de studii şi director spiritual. Fiind specializat în drept canonic, s-a ocupat de aspectele juridice ale relaţiei dintre Biserică şi Stat; a elaborat Regulamentele Congregaţiei Maicilor Milostive, din Satu Mare; a întocmit lucrarea Statutul Diecezei de Satu Mare, iar în 1939 a redactat concluziile sinodului diecezan – Decretele Sinodului. Merită menţionate şi manualele de educaţie religioasă pe care le-a scris pentru elevii de liceu şi pentru intelectualii catolici: Teologie catolică, Liturgică, Istoria Bisericii Catolice. În 1940 a fost numit profesor titular al Catedrei de drept canonic a Universităţii Franz Josef din Cluj, apoi a fost ales membru al Academiei Sfântul Ştefan. Vocaţia vieţii sale însă a fost formarea preoţilor şi educaţia spirituală a persoanelor consacrate. A desfăşurat aceste activităţi la Seminarul din Satu Mare şi la cel din Oradea, fiind de asemenea preot confesor al Surorilor Milostive, din Satu Mare, şi al celor Franciscane, din Oradea. În scopul folosirii în cadrul predicilor şi al exerciţiilor spirituale, a scris lucrarea în patru volume, rămasă ca manuscris, Meditaţii despre Evanghelii, precum şi cartea Exerciţii spirituale pentru franciscani, păstrată

tot în manuscris. Cartea de exerciţii spirituale pentru preoţi - Tată, sfinţeşte-i! – a apărut în 1998 cu titlul Preotul. În 1942, Sfântul Scaun l-a numit Episcop al Diecezei de Satu Mare şi a fost consacrat ca atare la 17 mai de către dr. Iustin Serédi, Arhiepiscop Primat al Ungariei, împreună cu dr. Iuliu Glattfelder, Episcop de Cenad şi dr. Ştefan Madarász, Episcop de Kosice. În vederea ocrotirii vocaţiilor preoţeşti, a iniţiat activitatea numită Opus Vocationum Ecclesiasticum, având ca scop organizarea activităţii de susţinere a vocaţiilor şi a planificat înfiinţarea de seminarii liceale pe tot cuprinsul diecezei. Acest lucru s-a realizat la Satu Mare în 1946. L-a preocupat inclusiv educarea filosofică şi spirituală a adulţilor. Cu acest scop a tradus în maghiară volumul trei – Învăţătura despre har – din lucrarea lui Spirago, Catehismul adulţilor, precum şi Marele Sacrament dumnezeiesc. Prezenţa reală a lui Isus în Sfânta Împărtăşanie – Izvor al vieţii, de Iulian P. Eymard. Se ştie că scopul principal al vieţii sale spirituale a fost transpunerea în practică a adevăratei iubiri faţă de aproapele, dusă până la sacrificiu. iunie 2011 Actualitatea Creştină 1


nul o dorea independentă de Roma. Episcopul János Scheffler nu a acceptat planul Guvernului, de aceea a fost arestat şi deţinut în închisoarea de la Jilava, iar anchetarea lui a avut loc la Ministerul de Interne. Procesul înscenat împotriva lui nu a mai avut loc, deoarece torturile şi condiţiile inumane din închisoare i-au distrus sănătatea; a murit la 6 decembrie 1952, în închisoarea de la Jilava. Noi toţi îl considerăm martir şi iată că Roma, prin glasul Sfântului Părinte, a confirmat convingerea noastră. Cauza pe care a susţinut-o în fiecare etapă a vieţii sale a fost căutarea, desluşirea şi îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu. A împărtăşit deviza Papei Pius al X-lea: Să reînnoim toate în Cristos! Sensibilitatea pentru problemele sociale, apărarea celor nevoiaşi şi persecutaţi l-au însoţit pe întreg parcursul vieţii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul maghiar a suspendat, datorită intervenţiei sale, internarea într-un domiciliu forţat a episcopului greco-catolic de Baia Mare, Alexandru Rusu. A încercat să-i ajute, mai ales pe evrei, pe cei deportaţi în lagărele de concentrare. Din această cauză, autorităţile l-au ameninţat că-l vor duce şi pe el într-un lagăr de concentrare dacă nu renunţă să-i apere. În ianuarie 1945 a intervenit personal la prefectul român al judeţului şi la comandantul sovietic ca să împiedice deportarea credincioşilor săi de origine germană – şvabi; dar nu a reuşit. În 1946 a aflat că Sfântul Părinte Papa Pius al XII-lea l-a numit în locul episcopului de Györ, care a murit ca un martir, Apor Vilmos. A declarat că se supune hotărârii Sfântului Părinte, însă a cerut ca ţinându-se cont de situaţia grea existentă, să rămână în Dieceza de Satu Mare; Sfântul Scaun i-a acceptat cererea. Dificultăţile de tot felul deveneau tot mai mari, Guvernul a denunţat la 19 iulie 1948 Concordatul cu Sfântul Scaun, iar noua Lege a cultelor a desfiinţat şi Dieceza de Satu Mare-Oradea. În acelaşi timp, Episcopul a fost sus2 Actualitatea Creştină iunie 2011

pendat de către Guvern, interzicândui-se exercitarea funcţiei episcopale. În 1950, atunci când s-a opus autorităţilor comuniste care doreau să despartă Biserica Catolică din România de Papa de la Roma, a fost internat cu domiciliu forţat la Baia de Criş, unde nu a putut primi nici vizitatori. Puterea comunistă din România intenţiona să-l pună pe Episcopul Scheffler în locul Episcopului Aron Marton, care păstorea la Alba Iulia, singura dieceză recunoscută din România, iar Guver-

BEATIFICAREA EPISCOPULUI JÁNOS SCHEFFLER Ceremonia beatificării Episcopului János Scheffler va avea loc la 3 iulie 2011, în Catedrala romano-catolică din Satu Mare, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10.00 .

Dan Mizrahy, compozitorul de origine evreiască cu care a împărţit celula, a spus că ultimele cuvinte rostite în linişte şi pace de episcopul muribund au fost: „Ibi vaccabimus et videbimus, videbimus et amabimus, amabimus et laudabimus. Ecce quod erit in fine sine fine. Nam quis alius noster est finis nisi pervenire ad regnum, cuius nullus est fini?”. Ceea ce înseamnă: „Acolo ne vom odihni şi vom vedea; vom vedea şi vom iubi; vom iubi şi vom lăuda. Iată ce va fi la sfârşitul fără de sfârşit. Şi ce alt sfârşit avem, dacă nu să ajungem în împărăţia care nu va avea sfârşit” (Sfântul Augustin, De Civitate Dei, 22,30). Aceasta era meditaţia favorită a Episcopului János Scheffler. Felicităm Dieceza de Satu Mare, preoţii, credincioşii, persoanele consacrate, în frunte cu Episcopul lor actual, Mons. Eugen Schönberger, pentru marea sărbătoare a beatificării din 3 iulie 2011. Sărbătoarea lor este şi sărbătoarea noastră, a întregii Biserici locale de ambele rituri din România. Îl rugăm pe Fericitul martir János Scheffler să mijlocească pentru noi şi ţara noastră toată binecuvântarea şi tot harul pentru binele şi pacea tuturor, dar mai presus de toate pentru mântuirea cea veşnică.


MAGISTERIU

Din alocuţiunile Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea Acolo unde ajunge Evanghelia, înfloreşte viaţa (Regina Coeli, 29 mai) în numele Său şi înlăturând orice boală a trupului şi a sufletului. „Şi a fost mare bucurie în acel oraş”. Citind acest pasaj, gândul ne duce spontan la forţa tămăduitoare a Evangheliei, care în decursul secolelor a „irigat”, ca un fluviu binefăcător, atâţia oameni. Şi astăzi vocaţia Bisericii este evanghelizarea: atât spre popoarele care nu au fost încă „irigate” de apa vie a Evangheliei, cât şi spre acelea care, deşi având străvechi rădăcini creştine, au nevoie de o nouă sevă pentru a produce noi roade şi pentru a redescoperi frumuseţea şi bucuria credinţei. Iubiţi prieteni, Fericitul Ioan Paul al II-lea a fost un mare misionar, după cum arată şi o expoziţie amenajată în această perioadă la Roma. El a relansat misiunea ad gentes şi, în acelaşi timp, a promovat noua evanghelizare. Să le încredinţăm pe amândouă mijlocirii Mariei Preasfinte. Mama lui Cristos să însoţească mereu şi pretutindeni vestirea Evangheliei, ca să se înmulţească şi să se lărgească în lume spaţiile în care oamenii să regăsească bucuria de a trăi ca fii ai lui Dumnezeu.

Omul este tentat să-şi facă un dumnezeu corespunzător propriilor scheme (Audienţa generală, 8 iunie) care poate fi atinsă, şi găseşte în viţelul Poporul lui Israel se afla la poalele vieţii, este viaţa însăşi. Însă în timp ce Domnul pe munte îi din metal topit făcut de Aaron un dummuntelui Sinai în timp ce Moise, pe munte, aştepta darul tablelor Legii, pos- dăruieşte lui Moise Legea, la poalele nezeu devenit accesibil, manevrabil, tind timp de patruzeci de zile şi patru- muntelui poporul o încalcă. Incapabili la îndemâna omului. Aceasta este o zeci de nopţi (cf. Ex 24,18; Deut 9,9). să reziste aşteptării şi lipsei mediatoru- ispită constantă în drumul de credinţă: Numărul patruzeci are valoare simbo- lui, israeliţii îi cer lui Aaron: „Fă pen- eludarea misterului divin construind lică şi înseamnă totalitatea experienţei, tru noi un dumnezeu care să meargă în un dumnezeu comprehensibil, coresîn timp ce cu postul se indică faptul că fruntea noastră, pentru că lui Moise, punzător propriilor scheme, propriilor viaţa vine de la Dumnezeu, el o susţine. omul acela care ne-a scos din ţara Egip- proiecte. Ceea ce se întâmplă la Sinai Postind, Moise arată că aşteaptă darul tului, nu ştim ce i s-a întâmplat” (Ex arată toată nesăbuinţa şi vanitatea iluLegii divine ca izvor de viaţă: ea dez- 32,1). Obosit să tot meargă la drum cu zorie a acestei pretenţii pentru că, aşa văluie voinţa lui Dumnezeu şi hrăneşte un Dumnezeu invizibil, acum când şi cum în mod ironic afirmă Psalmul 106, inima omului, făcându-l să intre într-o Moise, mediatorul, a dispărut, poporul „au schimbat gloria lor cu figura unui alianţă cu preaînaltul, care este izvor al cere o prezenţă tangibilă a Domnului, bou care mănâncă iarbă”. Intenţia generală Pentru ca preoţii, uniţi cu Inima lui Cristos, să fie mereu adevăraţi mărturisitori ai iubirii milostive şi pline de grijă a lui Dumnezeu. Intenţia Misionară Pentru ca Duhul Sfânt să facă să izvorască din comunităţile noastre numeroase vocaţii misionare, dispuse să se consacre pe deplin răspândirii Împărăţiei lui Dumnezeu.

(după Radio Vatican, www.radiovaticana.org)

În cartea Faptele Apostolilor se relatează că, după prima persecuţie violentă, comunitatea creştină de la Ierusalim, cu excepţia apostolilor, s-a dispersat în regiunile din împrejurimi şi Filip, unul dintre diaconi, a ajuns într-un oraş din Samaria. Acolo l-a predicat pe Cristos înviat şi vestirea sa a fost însoţită de numeroase vindecări, astfel încât încheierea episodului este extrem de pozitivă: „O mare bucurie i-a cuprins pe toţi în acest oraş” (Fap 8,8). De fiecare dată ne impresionează această expresie, care în esenţa ei ne împărtăşeşte un sentiment de speranţă; ca şi cum ar spune: Este posibil! Este posibil ca omenirea să cunoască adevărata bucurie, deoarece acolo unde ajunge Evanghelia, înfloreşte viaţa; ca un pământ uscat şi fără apă care, irigat de ploaie, imediat reînverzeşte. Filip şi ceilalţi ucenici, cu puterea Duhului Sfânt, au făcut în satele Palestinei ceea ce făcuse Isus: au predicat Vestea cea Bună şi au săvârşit semne minunate. Domnul era Cel care acţiona prin ei. Aşa cum Isus anunţa venirea Împărăţiei lui Dumnezeu, la fel ucenicii l-au vestit pe Isus înviat, mărturisind că El este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, botezând

INTENŢIILE DE RUGĂCIUNE ALE SFÂNTULUI PĂRINTE PAPA BENEDICT AL XVI-LEA PENTRU LUNA IUNIE

iunie 2011 Actualitatea Creştină 3


uvântul Domnului omentariu la evanghelia duminicală

rubrică realizată de Pr. Tarciziu ŞERBAN

Înălţarea Domnului (A)

Duminica a VII-a a Paştelui (A)

Evanghelia zilei: Matei 28,16-20

Evanghelia zilei: Ioan 17,1-11a

Aceste cinci versete care se citesc în sărbătoarea Înălţării glorioase a lui Isus Cristos la ceruri reprezintă finalul Evangheliei Sfântului Matei. Acest final evocă ultima întâlnire pe care Isus Cristos înviat o are cu ucenicii săi pe un munte din Galileea. Acest munte îl aminteşte întrucâtva pe cel de pe care Isus, la începutul activităţii sale publice, şi-a pronunţat discursul său inaugural atât de promiţător (Mt 5-7). Acum, Cel Înviat se înfăţişează grupului de ucenici care a „traversat” cu dificultate încercarea din Vinerea Mare, şi cu şi mai mare dificultate a descoperit prezenţa Mântuitorului Înviat – fapt atestat de îndoiala care mai stăruie încă în inimile unora dintre ei (Mt 28,17). Prin cuvintele pe care le adresează membrilor acestui plăpând nucleu al viitoarei Biserici, Isus Cristos le acordă investitura profetică pe care El însuşi a primit-o de la Duhul Sfânt cu ocazia botezului său, şi „îi înveşmântează” cu toată autoritatea care I-a fost dată Lui în cer şi pe pământ (Mt 28,18). Şi chiar dacă aceşti ucenici nu găsesc în ei înşişi capacitatea de a crede, ea le va fi oferită de puterea lui Dumnezeu pe care Cel înviat le-o va transmite: Aşadar, mergeţi… (Mt 28,19) În plus, ei primesc şi puterea extraordinară de a înfăptui reunirea universală a noilor ucenici prin botez şi prin învăţătura primită de la El. Or, botezul administrat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt (Mt 28,19) manifestă intrarea creştinului în marea familie care alcătuieşte Împărăţia cerurilor, în timp ce învăţătura – care este nu o lecţie, ci Vestea cea bună a Împărăţiei – se prezintă ca o acţiune interioară ce determină un comportament anume: să păziţi toate câte vi le-am poruncit (Mt 28,20). Astfel, pentru Sfântul Matei, Biserica se constituie trăindu-l şi proclamându-l pe Isus. Prin lucrarea de vestire a Evangheliei şi de celebrare a sacramentelor, Biserica realizează reunirea tuturor neamurilor de pe pământ şi le face părtaşe de moartea şi de învierea lui Cristos. Ea apare, aşadar, ca locul în care se manifestă prezenţa universală a lui Isus de-a lungul timpului până la sfârşitul veacurilor.

Duminica situată între sărbătoarea Înălţării lui Isus şi cea a Rusaliilor, ni-L prezintă pe Mântuitorul, în fragmentul evanghelic, în atitudine de mijlocire faţă de Tat��l în folosul celor pe care Acesta i-a încredinţat. Această atitudine exprimă bine funcţia pe care Mântuitorul o exercită acum, după Înălţarea la cer, pe lângă Tatăl: după ce a preamărit Numele său pe pământ adunându-i pe toţi cei pe care El i-a încredinţat pentru a le da viaţa veşnică, acum se roagă ca aceştia să fie ajutaţi să Îl preamărească pe pământ. Prin această rugăciune Isus Cristos mijloceşte, în fond, prezenţa Duhului Sfânt în viaţa celor care au crezut în El. În plus, această rugăciune are menirea de a-l face pe ucenic să se asemene cu Isus şi a-l ajuta să descopere bucuria existenţei creştine, în chiar inima suferinţelor îndurate din cauza Lui. Nu în ultimul rând, rugăciunea lui Isus stabileşte acea comuniune care împărtăşeşte ucenicilor din toate timpurile iubirea Tatălui şi îi angajează spre a-L urma.

Duminica Rusaliilor (A) Evanghelia zilei: Ioan 20,19-23 Textul evanghelic care se citeşte în această sărbătoare este un mic fragment al relatării evenimentelor din duminica Învierii Domnului nostru Isus Cristos, aşa cum ni le propune Sfântul Ioan. Din această Evanghelie reiese că experienţa pascală a fost dublă. În Cel Înviat, ucenicii au recunoscut mai întâi pe omul de pe Golgota. El le-a arătat mâinile şi coasta, iar ei s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Apoi, din coasta străpunsă a lui Isus, Ioan a văzut ieşind sânge şi apă. Era un semn, era împlinirea promisiunii că din acest trup schingiuit va ţâşni Biserica. Şi iată că ea se naşte în seara de Paşti. În ce fel? Deja, în dimineaţa creaţiei, Dumnezeu insuflase puterea sa în inima omului. În seara de Paşti, Cristos suflă Duhul de viaţă în inima ucenicilor, acest Duh pe care, mai înainte, îl dăduse de pe cruce, în momentul morţii sale. Şi dacă moartea pe cruce a reprezentat pentru Isus Cristos gestul suprem de supunere la voinţa Tatălui, Duhul Sfânt suflat acum asupra ucenicilor avea menirea să-i angajeze în înfăptuirea voinţei aceluiaşi Tată: După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit şi eu pe voi! Misiunea pe care trebuie să o înfăptuiască este aceea de a transmite cuvintele şi învăţătura lui Isus, care sunt cele ale Tatălui. Finalitatea acestei misiuni, aceea de a ierta sau a ţine păcatele, era în fond de a-l conduce pe om, purificat de greşelile sale, la sursa vieţii, cea din care se naşte poporul sfânt. Într-adevăr, Evanghelia Sfântului Ioan s-a deschis prin revelarea lui Cristos ca fiind Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii şi care botează în Duhul Sfânt, şi se termină prin trimiterea apostolilor în misiune pentru a distruge păcatul lumii. Astfel, Biserica primară avea conştiinţa de a fi comunitatea lui Cristos înviat, întemeiată pe experienţa pascală a celor unsprezece apostoli. 4 Actualitatea Creştină iunie 2011


Preasfânta Treime (A) Evanghelia zilei: Ioan 3,16-18 Citite prin prisma primei lecturi a acestei sărbători, cum să nu vedem în cele spuse de Isus în fragmentul evanghelic – Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică – răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea lui Moise (şi a noastră): Dacă este adevărat, Doamne, că am aflat har înaintea ta, atunci mergi împreună cu noi... şi fă din noi un popor care să-ţi aparţină (Ex 34,9)? Cum să nu vedem în dăruirea Fiului său unulnăscut imensa iubire a lui Dumnezeu faţă de noi? Cum să nu înţelegem că prin trimiterea Fiului în lume Dumnezeu înfăptuieşte întruparea bunătăţii, îndurării, fidelităţii, dragostei, într-un cuvânt a mântuirii? Acest act de iubire a lui Dumnezeu, realizat prin dăruirea Fiului său, ne va apărea cu totul extraordinar dacă vom percepe noutatea unei astfel de afirmaţii pentru contemporanii lui Isus. Într-adevăr, în acel timp se considera că Dumnezeu va distruge lumea păcătoasă fără a încerca să o mântuiască. Un ecou al acestei credinţe se află în Mt 3,12: El are în mână lopata de vânturat şi va curăţa aria: grâul îl va aduna în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge. Acest dar al lui Dumnezeu oferit oamenilor în persoana Fiului său pentru mântuirea lor este, totuşi, cel mai mare pe care li-l poate face (In 4,10). Un altul mai mare nu poate exista. În plus, el este definitiv şi îmbracă, în felul acesta, un caracter eshatologic. Orice om se vede obligat să facă o alegere decisivă: pentru sau împotriva lui Isus – respingerea Fiului înseamnă condamnare, în timp ce credinţa în El înseamnă Viaţa. Alternativa pare a fi dură, prea radicală. Şi într-adevăr aşa este. Chiar dacă distanţa dintre deciziile din adâncul inimii omului şi realizările exterioare ale faptelor pare adesea prea mare, veşnicia oricărui om se bazează pe credinţa în Isus din adâncul sufletului. Astfel, venirea Fiului nu aduce cu sine condamnarea lumii pervertite văzută în modul în care o considera iudaismul acelui timp, ci dezvăluie ceea ce se află în adâncul inimii fiecărui om. Ea devine în felul acesta judecată şi chiar judecata finală. Cu alte cuvinte, cel care crede nu poate fi condamnat; potrivit vocabularului nostru, el nici măcar nu este citat în instanţă (cfr. 5,24) întrucât este mântuit. Cel care, dimpotrivă, nu crede, îşi pronunţă el însuşi propria-i condamnare, nu printr-o sentinţă, ci prin faptele sale şi prin atitudinea sa generală: el a refuzat să creadă în numele Fiului unic al lui Dumnezeu.

IAŞI: Concurs de admitere la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" Pentru cei care au simţit chemarea Domnului Isus Cristos de a-l urma şi de a-l sluji pe calea Sfintei Preoţii, Institutul Teologic Romano-Catolic de Grad Universitar „Sfântul Iosif” din Iaşi anunţă organizarea concursului de admitere iulie 2011. În vederea admiterii se va ţine cont de următoarele: I. Înscrierile se fac la Secretariatul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi în perioada 4-9 iulie 2011. II. Examenul de admitere va avea loc în perioada 11-12 iulie 2011, pentru absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat, care vin atât de la Seminarul Liceal "Sf. Iosif" din Bacău, cât şi de la alte licee. III. Examenul de admitere se va susţine la următoarele discipline: * Limba şi literatura română (scris, materia de la bacalaureat); * Mica Biblie. Istoria Sacră a Vechiului şi Noului Testament, Editura ARCB, Bucureşti 2004 * Catehismul Bisericii Catolice, Editura ARCB, Bucureşti 1993 * Limba latină, morfologia şi sintaxa (pentru cei care vin de la Seminarul Liceal) * o limbă străină modernă (la alegere - scris); * probă muzicală. IV. La înscriere (4-9 iulie 2011), candidaţii vor prezenta următoarele acte necesare pentru dosarul personal: * diploma de bacalaureat; * foaia matricolă a anilor de liceu; * adeverinţă medicală tip în care vor fi trecute de medicul de familie sau de medicul şcolar antecedentele cronice patologice şi psihice, MRF-ul şi RBV-ul; * certificatul de naştere şi o copie legalizată după certificatul de naştere; * certificat de Căsătorie religioasă a părinţilor; * certificatul de Botez şi de Mir * scrisoare de caracterizare din partea parohului; * cerere de înscriere (se completează în momentul înscrierii); * patru fotografii (tip buletin); * copie după buletin; * dosar plic. Absolvenţii Seminarului liceal, în afara documentelor cerute pentru candidaţii de la celelalte licee, vor trebui să prezinte şi o caracterizare din partea superiorilor seminarului de la care vin. Pr. Wilhelm DANCĂ Rector Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" Str. Th. Văscăuţeanu, 6, 700462-Iaşi Tel. 0232/225228, Fax 0232/211476 E-mail secretar@itrc.ro, www.itrc.ro iunie 2011 Actualitatea Creştină 5


ACTUALITATE

Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti a primit relicva Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă Tezaurul sfintelor relicve ale Catedralei Romano-Catolice Sf. Iosif din Bucureşti s-a îmbogăţit la 19 mai 2011 cu relicva Fericitului Ioan Paul al II-lea (1920–2005; ales papă în 1978). Preţioasa relicvă i-a fost dăruită Înalt Preasfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii săvârşite în Catedrala Mitropolitană, de către Card. Stanislaw Dziwisz, fost secretar al Fericitului Papă. În ultimii ani, Catedrala Sf. Iosif a mai primit următoarele relicve: - un fragment din coroana de spini a Mântuitorului (care a aparţinut Monseniorului Vladimir Ghika); - moaştele Sfintei Faustina Kowalska (1905-1938; călugăriţă poloneză, canonizată în 2000 de Papa Ioan Paul al II-lea); - moaştele Sf. Pius din Pietrelcina - Padre Pio (1887-1968; preot călugăr, canonizat de 2002 de Papa Ioan Paul al II-lea); - moaştele sfinţilor Epictet şi As-

tion, primii martiri ai meleagurilor dobrogene (sfârşitul sec. al III-lea), dăruite de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În certificatul de autentificare a relicvei Fericitului Papă, emis de Postulatura Cauzei de Beatificare şi Canonizare a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea şi semnat de Card. Stanislaw Dziwisz, stă scris: „Tuturor şi fiecăruia dintre aceia care vor citi acest document, dăm mărturie şi certificăm că, spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi spre cinstirea Sfinţilor săi, am luat cu grijă aceste picături din sângele Fericitului Papă Ioan Paul al IIlea şi le-am aşezat în cutiuţa de argint rotundă, aurită, bine închisă, legată cu un şnur de mătase de culoare roşie, întărită cu sigiliul Postulaturii şi am dat-o, cu facultatea de a fi păstrată şi expusă venerării publice a credincioşilor, după norma Codicelui de Drept Canonic. Ca mărturie, am dat acest document, semnat şi trimis de noi, întărit fiind cu sigiliul Postulaturii”.

La sfârşitul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, celebrate în seara de 19 mai în Catedrala Sf. Iosif, Eminenţa Sa Cardinalul Stanislaw Dziwisz i-a binecuvântat pe cei prezenţi cu relicva Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea. Cardinalul Dziwisz a fost timp de peste 40 de ani secretarul personal al Papei Ioan Paul al II-lea, şi l-a însoţit pe Suveranul Pontif în istorica sa vizită în ţara noastră, din 7-9 mai 1999. Comunicat ARCB nr. 376/20.05.2011

Biserica Catolică din România doreşte să participe la dezbaterile legislative care privesc activităţile sale sociale şi educative Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România consideră discriminatorie actuala formă a Proiectului de Lege care stabileşte parteneriatul între Stat și culte în domeniul asistenței sociale și susţin principiul egalităţii de şanse a furnizorilor de servicii în accesarea fondurilor publice şi principiul competiţiei deschise şi transparente. Înalții ierarhi au dezbătut această problemă în cadrul sesiunii ordinare a Conferinței Episcopale Române ce a avut loc în perioada 24-26 mai, la Mănăstirea călugărilor carmelitani desculți de la Ciofliceni (Snagov). În acest sens, episcopii au decis ca la dezbaterile ce vor avea loc în data de 31 mai la Senatul României, Biserica Catolică din România să fie reprezentată de PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, Pr. Nicolae Anușcă și dl. Eugen Ștefănescu. Episcopii au dezbătut și asupra textului Legii Educației 6 Actualitatea Creştină iunie 2011

Naționale (Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011), din perspectiva modului în care aceasta reglementează activitatea educativă în unitățile de învățământ înființate la solicitarea cultului catolic. Ierarhii Bisericii Catolice au solicitat Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca în activitatea de elaborare a metodologiilor și protocoalelor care reglementează învățământul confesional să participe și o delegație din partea Bisericii Catolice. De asemenea, în cadrul lucrărilor au fost dezbătute dife-


rite probleme de ordine interioară și s-a stabilit programul Întâlnirii animatorilor implicaţi în pastoraţia familiilor în diecezele şi eparhiile catolice din România. Această întâlnire are ca scop pregătirea pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor care va avea loc la Milano în perioada 30 mai-3 iunie 2012. S-a stabilit ca următoarea sesiune ordinară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România să se desfăşoare

la Chişinău (Republica Moldova), la invitația PS Anton Coșa, episcopul Diecezei de Chișinău, în perioada 2023 septembrie 2011. Conferința Episcopală Română îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România și exprimă unitatea Bisericii locale și uniunea intimă cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte.

Răspunsul CEDO dezvăluie minciunile din jurul proiectului Cathedral Plaza

Comunicat ARCB, nr. 401/07.06.2011

În perioada 8-10 iunie 2011 s-au desfăşurat la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major, lucrările sesiunii ordinare de primăvară a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Considerând vacanța Scaunului Eparhial al Maramureșului, ca urmare a procesului electoral desfășurat canonic, după ce a primit consensul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, conform can. 85 § 2, 20 al Codului Canoanelor Bisericilor Orientale, Preafericirea Sa Lucian Mureșan, în calitate de Arhiepiscop Major, a transferat pe Preasfințitul Episcop Vasile, în prezent episcop titular de Appiaria şi episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, la sediul eparhial de Maramureş. Preasfinţitul Vasile Bizău s-a născut la 14 octombrie 1969 în Dragomireşti, judeţul Maramureş. S-a pregătit la preoţie în Seminarul din Baia Mare şi apoi la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma. A fost hirotonit preot la 31 august 1997. La 20 iunie 2007 a fost ales de către Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, ca episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, fiind mai apoi proclamat de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea la 27 octombrie 2007 ca episcop titular de Appiaria. A fost consacrat episcop la 16 decembrie 2007 în catedrala Arhiepiscopală din Blaj. Întronizarea ca și Episcop eparhial de Maramureș este programată pentru data de 23 iulie a.c. la Baia Mare.

Text şi foto: Curia Arhiepiscopiei Majore

Preasfinția Sa Vasile Bizău, noul Episcop al Maramureșului

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti (ARCB) a solicitat CEDO un răspuns referitor la un presupus proces, clamat în numeroase rânduri, pe care SC Millennium Building Development SRL (MBD) l-ar fi declanşat împotriva statului român, în privinţa auto-intitulatei clădiri „Cathedral Plaza”. Acest presupus proces a fost folosit, în ultima perioadă, de către MBD pentru intimidarea instanţelor de judecată, pe care le acuză, nejustificat de inconsecvenţă şi părtinire. Într-un răspuns oficial transmis reprezentantului Arhiepiscopiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă faptul că „nici o cerere cu numele SC Millenium Building Development SRL nu a fost înregistrată" . Se confirmă astfel, încă odată, că această clădire este un adevărat „Turn al minciunilor”, care „miroase a corupţie", după cum afirma fostul ministru al culturii, Th. Paleologu. Ea a ajuns aproape de finalizare numai datorită minciunilor care s-au proferat de către investitori, proiectanţi şi executanţi şi din cauza complicităţilor autorităţilor de stat, responsabile cu aprobarea şi autorizarea acestui proiect. Pas cu pas miturile legate de legalitatea autorizării şi construirii turnului Cathedral Plaza au căzut şi cad precum un castel de nisip. „Adevărul vă va face liberi, ne spune Mântuitorul nostru. Îndemn toţi creştinii şi oamenii de bine din ţara noastră să se roage pentru binele şi eliberarea Catedralei noastre de povara acestei clădiri monstruoase”, spune ÎPS Ioan Robu. Ridicarea construcţiei ilegale „Cathedral Plaza” a avut şi are drept fundament doar minciuni, precum: „Arhiepiscopul Robu ar fi fost de acord cu această clădire înaltă”, „autorizaţia ar fi perfect valabilă”, „proiectul nu reprezintă un pericol” şi altele de acest gen. Pentru că minciuna şi apărătorii ei nu trebuie să învingă, în vederea completării cercetărilor, la solicitarea autorităţilor, ARCB a trimis la începutul săptămânii către DNA noi argumente care arată corupţia din jurul acestei clădiri, pericol public. Aşteptăm rezultate concrete.

Cathedral Plaza, turnul minciunilor

Comunicat CER nr. 39/26.05.2011

iunie 2011 Actualitatea Creştină 7


INTERVIU

Reevanghelizarea Europei, un lucru trist DIALOG DESPRE CREŞTINISM Interviu cu Virgil NEMOIANU

Virgil P. Nemoianu (n. 12 martie 1940, București) este eseist, critic literar, filozof al culturii și pedagog. În 1961 a absolvit Facultatea de Limbi Străine (secția germană-engleză) a Universității din Bucureşti. Între 1969-1971 a studiat la University of California din San Diego, unde și-a luat doctoratul. Din 1979 predă literatură şi filosofie la Universitatea Catolică a Statelor Unite. A scris 16 cărți și peste 600 de articole și recenzii, şi a ţinut circa 70 de conferinţe în Europa, America, Africa şi Asia.

Prezent, la jumătatea lunii mai, la Bucureşti pentru a ţine două conferinţe despre “Trecutul şi viitorul creştinismului” – una la Academia Teologică „Anton Durcovici” şi alta la biserica Preasfânta Inimă a lui Isus (franceză) –, profesorul universitar Virgil Nemoianu a avut amabilitatea să acorde un interviu publicaţiei noastre. Răspunzând întrebărilor „dificile” – cum le-a definit el însuşi – pe care i le-a adresat Pr. Eduard Giurgi, profesorul american de origine română ne împărtăşeşte viziunea sa asupra viitorului creştinismului, precum şi dorinţa sa ca românii să fie cu adevărat o punte între est şi vest. Cum vedeți dumneavoastră viitorul creștinismului în lume? Eu cred că ne aflăm, așa cum ne-am aflat și până acum, într-un proces dinamic, care este condus de către mâna Providenței divine, și că este vorba de fapt, de răspândirea creștinismului în întreaga lume, pe toate continentele. La un moment dat, în trecut, accentul părea să fie pus exclusiv pe zona europeană sau euro-americană. Ei bine, acum vedem că, creștinismul se răspândește în diverse forme - dar adesea cu accent pe catolicism - în Africa, în America de Sud, unde lucrul acesta s-a petrecut deja de vreo 200-300 de ani, dar și în multe țări asiatice, unde nimeni nu se aștepta la acest lucru. Acuma, că în viitor majoritatea creștinilor vor fi în emisfera sudică sau în afara zonei europene, nu știu, n-aș putea să spun, n-am o părere clară, dar că se răspândește prin misionarism și prin convertire și prin alte forme pe toate continentele mi se pare un lucru care este formidabil de îmbucurător. Ce credeți că îl determină pe catolicul american să fie mai credincios, aș putea spune mai practicant decât catolicul din vestul Europei? Sigur că se pot da multe răspunsuri, există mai multe motive posibile. Am să mă refer la cel puțin unul dintre aceste motive, și anume, faptul că acești catolici americani au fost în minoritate în decursul secolului al XVIII-lea, când erau chiar persecutați în multe state din America; apoi în secolul al XIX-lea, când au venit, și când erau în general, oameni mai săraci, abia sosiți, polonezi, irlandezi, italieni, care erau strâns uniți în jurul parohiilor, parohia reprezenta scheletul existenței lor. Or, acest lucru s-a menținut într-o anumită măsură, s-a transmis în continuare până în zilele noastre. Acesta este cel puțin unul din

8 Actualitatea Creştină iunie 2011

motivele destul de importante ale credinței catolicilor din America. Ei nu s-au simțit niciodată ca aceia din Europa triumfaliști, dominând o întreagă societate, unanimitate aproape, cum s-a întâmplat în multe țări din Europa. Cum comentați inițiativa Papei Benedict al XVI-lea de a înființa Consiliul Pontifical pentru Noua Evanghelizare care își propune în primul rând o nouă evanghelizare a Europei? Ce să spun, mie mi se pare că este de fapt un lucru tragic că este nevoie de acest consiliu. Cred că decizia este potrivită, e îndreptățită, dar n-ar fi trebuit să se ajungă până acolo și e dureros pentru mulți dintre noi, inclusiv pentru mine, care am crescut cu imaginea aceasta a unei Europe catolice, de tradiție carolingiană, cu catedralele ei, cu sfinții ei, cu teologii, cu scolasticismul care a existat, cu mănăstirile respective ș.a.m.d, faptul că acum este nevoie de un proces de reevanghelizare; este un lucru destul de trist, dar sunt convins că este necesar și că decizia luată la Vatican a fost înțeleaptă și bine cumpănită. O ultimă întrebare: cum vedeți viitorul creștinismului în România, de data aceasta? Și această întrebare e foarte dificilă. Eu sunt parcă destul de optimist. În România sunt două lucruri: creștinismul, credința creștină este oarecum difuză, dar totuși este prezentă la toate nivelurile societății. Chiar dacă nu este foarte clară și bine articulată, ea totuși există. Ăsta e un lucru; al doilea lucru este că mie mi se pare în continuare că dintre toate bisericile ortodoxe, la români totuși există cea mai mare deschidere spre o unire sau măcar apropiere de catolicism. Aceasta cred eu că așa și trebuie să fie și iată de ce:


SEMNIFICAŢII LITURGICE pentru că România este o ţară latină, că românii sunt singura naționalitate latină din toate, ceilalți sunt slavi, greci etc., câteodată din Orientul Mijlociu, deci românii sunt singurii care sunt latini prin limbă și prin origine și atunci e normal

și dezirabil ca ei să acționeze ca un fel de punte și aș dori foarte mult și m-aș ruga ca acest lucru să se înfăptuiască și ei, efectiv, să acționeze ca un fel de punte de legătură între est și vest.

Duminica Preasfintei Treimi Wilhelm TAUWINKL Anul acesta, la 19 iunie, se sărbătoreşte duminica Preasfintei Treimi, care, după încheierea Timpului pascal, o dată cu Rusaliile, reia ciclul duminicilor „de peste an”. Sărbătoarea a apărut în Franţa la cumpăna dintre primele două milenii, iar în 1334 a fost extinsă la întreaga Biserică. În Biserica Ortodoxă, lunea de după Rusalii este închinată Sfântului Duh (după principiul potrivit căruia, după un praznic sunt sărbătorite persoanele care au avut un rol în misterul celebrat); totuşi, în calendarele ortodoxe româneşti apare denumirea de „Sfânta Treime”, probabil prin influenţă catolică. Timpul pascal recapitulează întreaga istorie a mântuirii, începând cu Creaţia şi culminând cu pătimirea, moartea, învierea şi înălţarea lui Isus, continuând apoi cu coborârea Sfântului Duh şi întemeierea Bisericii. Diferitele sărbători liturgice pun accentul pe lucrarea unei anumite persoane divine. Duminica Preasfintei Treimi ne aminteşte însă un principiu trinitar binecunoscut, potrivit căruia acţiunea lui Dumnezeu „în afară”, „spre lume”, nu poate fi decât lucrarea unitară a celor trei Persoane: propriu-zis, Sfânta Treime este cea care a creat lumea, Ea ne-a mântuit şi tot Ea ne-a sfinţit. Dat fiind că lucrarea divină în lume are loc prin intermediul naturii dumnezeieşti, nu se poate despărţi acţiunea unei Persoane de cea a celorlalte. În acest caz, de ce sunt aceste lucrări atribuite, de obicei, mai ales în context liturgic, doar uneia dintre Persoanele dumnezeieşti? Acest lucru pune în

lumină diferitele însuşiri şi deosebiri personale în Dumnezeu prin procedeul aşa-numitei „aproprieri”, adică un mod de exprimare ce atribuie unei singure Persoane divine însuşiri sau lucrări divine ce sunt comune celor trei Persoane ale Treimii. De pildă, Scriptura îl arată pe Tatăl la originea Întrupării (cf. Evr 10, 5), dar şi pe Fiul (cf. Fil 2, 5-7), iar în altă parte pe Duhul Sfânt (cf. Lc 1, 35; Mt 1, 20). Este vorba aici doar despre acele însuşiri ce dovedesc o anumită înrudire cu respectiva Persoană divină; este corect să folosim acest procedeu doar dacă aproprierea porneşte de la relaţiile intratrinitare şi dacă rămâne limpede că atribuirea ce vizează una dintre Persoane nu le exclude pe celelalte. Aproprierile întâlnite în Scriptură, la Părinţii Bisericii şi în teologia medievală privesc, de pildă, atribuirea anumitor nume divine uneia dintre

Persoane: „Dumnezeu” mai ales pentru Tatăl, iar „Domnul” pentru Fiul. Apoi, atribuirea, respectiv celor trei Persoane, a anumitor însuşiri absolute ale lui Dumnezeu, cum ar fi puterea, înţelepciunea, bunătatea. Alt tip de apropriere se referă la lucrarea divină: Persoanelor Treimii li se atribuie cauza eficientă, cauza exemplară, cauza finală. În sfârşit, se mai întâlneşte atribuirea cultului de adoraţie uneia dintre Persoane ca obiect (Tatăl ca primitor, Fiul şi Duhul Sfânt ca mijlocitori). Aşadar, deşi toate aceste proprietăţi sau însuşiri sunt comune celor trei Persoane divine, atribuirea lor doar uneia – de pildă, chiar în Crez sau în rugăciunile liturgice – este de folos pentru a înţelege mai bine deosebirile dintre Persoane. De pildă, atribuind Creaţia mai ales Tatălui, înţelegem mai bine însuşirea Acestuia de a fi nenăscut, principiu fără de început al Sfintei Treimi. Luând alt exemplu, este limpede că fiecare dintre cele trei Persoane este puternică, înţeleaptă şi bună. Dar puterea i se atribuie mai ales Tatălui, fiindcă reprezintă originea în sânul Sfintei Treimi; înţelepciunea i se potriveşte Fiului, fiindcă este Cuvântul veşnic, Logosul, iar bunătatea i se atribuie Duhului, fiindcă El este Iubirea dintre Tatăl şi Fiul. Aşadar, sărbătoarea Preasfintei Treimi continuă „descoperirea” lui Dumnezeu în anul liturgic, precum şi aprofundarea misterului divin, prin contemplarea Persoanelor divine în viaţa lor lăuntrică şi în lucrarea de mântuire. iunie 2011 Actualitatea Creştină 9


Din viaţa ARHIDIECEZEI

„Chemarea înţelepciunii”, ghid pentru apropierea de teologia tomistă

Sfinţirea primei statui dedicate Fericitului Ioan Paul al II-lea în România Joi, 19 mai, în prima zi a vizitei pe care a efectuat-o în România, Eminenţa Sa Cardinalul Stanisław Dziwisz, Arhiepiscop Mitropolit de Cracovia, a sfinţit la Popeşti-Leordeni statuia Fecioarei Maria de la Fatima şi pe cea a Fericitului Ioan Paul al II-lea. În ciuda vremii ploioase, la ceremonie au luat parte mulţi popeşteni şi credincioşi din parohia romano-catolică din localitate. Cardinalul Dziwisz a fost întâmpinat cu pâine şi sare de către parohul comunităţii, Pr. Ioan P. Solomon, împreună cu preoţii colaboratori şi primarul oraşului, Grigore Trache. După ceremonia de sfinţire a statuilor, Eminenţa Sa, însoţit de cler şi credincioşi, a mers în procesiune spre biserica parohială, „Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu”, unde s-a rugat în faţa Preasfântului Sacrament.

„Scrisă în lumina dialogului dintre raţiune şi credinţă, dintre filozofie şi teologie”, „cartea se adresează oamenilor religioşi în sens larg fiindcă putem găsi aici o demonstraţie a faptului că religia nu se mişcă în gol şi nici nu cultivă iluzii, ci are de-a face cu Dumnezeul adoraţiei, ascultării şi rugăciunii”. Cu aceste cuvinte descrie Pr. Wilhelm Dancă, în prefaţa lucrării, volumul semnat de Tereza Brînduşa Palade şi intitulat „Chemarea credinţei” (Ed. Gutenberg, 2011), lansat marţi, 31 mai, în cadrul Academiei Teologice „Anton Durcovici”. La lansarea cărţii au luat cuvântul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, prof. dr. Gabriela Blebea-Nicolae, vicepreşedintele Societăţii tomiste din România, Pr. Christophe-Marie Tribot Laspière, superiorul Comunităţii „Sf. Ioan” din Bucureşti, drd. Ana Petrache şi autoarea.

Rugăciune pentru cei care „au semănat credinţa” în Arhidieceză

„Noi, cei de astăzi, nu trebuie să uităm de cei care au muncit în acelaşi lan al Mântuitorului cu multe jertfe, cu renunţări, înfruntând primejdii cu care au luptat, încrezători că Acela care i-a chemat la muncă nu-i va părăsi”. Aceste cuvinte au constituit îndemnul de la începutul scurtei prezentări a istoriei Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti făcută de părintele Eugen Bortoş, parohul comunităţii „Sfânta Fecioară Maria a Harurilor” – Bărăţia, din Bucureşti, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate pentru episcopii, preoţii, călugării şi călugăriţele ce au lucrat în Arhidieceză şi acum se odihnesc în Domnul. Sfânta Liturghie şi celebrarea Prohodului au avut loc în biserica Parohiei „Sf. Elena” din Bucureşti, în dimineaţa zilei de miercuri, 15 iunie 2011, şi au fost prezidate de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, însoţit la altar de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, şi de preoţii din parohiile bucureştene şi din împrejurimi. Împreună cu credincioşii din parohia „Sf. Elena” au fost prezente şi persoanele consacrate; cu toţii s-au rugat ca aceia care „au mers înaintea lor în semnul credinţei şi dorm acum somnul păcii” să se bucure de răsplata promisă de Cristos tuturor celor care îl urmează cu fidelitate. După cuvântul de salut adresat celor prezenţi de parohul comunităţii, Pr. Petru Husariu, 10 Actualitatea Creştină iunie 2011

şi invitaţia ca toţi să se unească în rugăciune în jurul altarului pentru cei care „şi-au dat viaţa, într-un fel sau altul, şi-au oferit-o pentru a predica Evanghelia, împlinind porunca lui Cristos, cel care i-a chemat şi i-a ales”, a urmat cântarea Prohodului. După celebrarea liturgiei cuvântului, părintele Eugen Bortoş a amintit o parte dintre cei care au lucrat în Arhidieceza de Bucureşti, începând cu fraţii misionari franciscani, călugării dominicani şi pasionişti, continuând cu arhiepiscopii şi episcopii care au păstorit Arhidieceza şi cu preoţii, călugării şi călugăriţele care şi-au desfăşurat activitatea în acest teritoriu ecleziastic. Pr. Vincenţiu BALINT, www.arcb.ro


A III-a Întâlnire Naţională a Comunităţii Magnificat

În zilele de 11-12 iunie, cu ocazia Solemnităţii Rusaliilor, în Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi din Ciofliceni (Snagov), Comunitatea Magnificat a organizat cea de-a treia Întâlnire Naţională la care au participat membri din patru oraşe unde Comunitatea este prezentă (Bucureşti, Bacău, Rm. Vâlcea şi Popeşti-Leordeni), dar şi invitaţi din alte colţuri ale ţării. Având ca titlu „Să ne adunăm în cortul Domnului!”, tema a fost centrată în jurul versetului „Cine va locui în cortul Domnului? Cine va urca pe muntele său cel sfânt?” (Ps 15,1). Prelegerile, ţinute de Stefano Ragnacci - un membru veteran al Comunităţii, venit din Italia împreună cu soţia lui, Roberta -, precum şi momentele de rugăciune de laudă, veghea de rugăciune cu adoraţie euharistică, momentele de comuniune, mărturiile, toate au contribuit la trăirea într-o atmosferă densă de spiritualitate, comuniune şi fraternitate. Sf. Liturghie din ajunul Rusaliilor a fost prezidată de către ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop de Bucureşti, care la

predică s-a axat pe roadele Duhului Sfânt despre care vorbeşte Sf. Paul în Scrisoarea către Galateni. În finalul predicii, ca şi la sfârşitul Sf. Liturghii, a adresat participanţilor următoarele cuvinte: „Vreau să-mi exprim bucuria că sunteţi aici. Pentru mine, ca păstor al diecezei, cu adevărat e o mângâiere să vă ştiu adunaţi aici în marea sărbătoare a Rusaliilor pentru a vă întâlni, pentru a vă întări cu darul de sus al Duhului, pentru a vă lumina şi nu în cele din urmă pentru a vă ruga pentru Biserică, pentru ca ea să meargă mai departe cu lumina pe care a primit-o, lumina care este sufletul, lumina care este drum de mântuire”. Comunitatea Magnificat este o Comunitate de Alianţă din cadrul Reînnoirii Carismatice Catolice, adică o comunitate care este recunoscută de Biserică şi are o carismă proprie, o Regulă de viaţă, un drum formativ pentru membrii săi (laici, consacraţi şi preoţi). Se numeşte „comunitate de alianţă”, deoarece face parte din

marea familie a Noilor Comunităţi suscitate de Duhul Sfânt în Biserică după Conciliul Vatican al II-lea, ca rod al acestuia; membrii săi îşi manifestă totala dăruire de sine lui Dumnezeu prin asumarea publică a unor promisiuni, în cazul Comunităţii Magnificat a promisiunilor de: iertare permanentă, construirea iubirii, sărăcie şi slujire. Carisma Comunităţii Magnificat, alături de aceea pe care Reînnoirea Carismatică Catolică o are „de a răspândi în lume spiritualitatea Rusaliilor” (mandat primit din partea Papei Ioan Paul al II-lea), este aceea a Euharistiei celebrate, adorate şi trăite, precum şi aceea a evanghelizării. În România, Comunitatea Magnificat există din anul 2004, fiind actualmente formată din Fraternitatea „Misericordia” din Bucureşti, Fraternitatea în formare „Shalom” din Bacău, precum şi Grupurile de rugăciune de laudă din Rm. Vâlcea şi Popeşti-Leordeni. Pr. Victor DUMITRESCU

13 iunie 2011 – Sf. Anton de Padova Hramul bisericii romano-catolice din Câmpina „Dacă-ţi trebuie-ajutor, să te rogi încrezător, alegându-l de patron, pe slăvitul Sfânt Anton.”

a avut marea bucurie de a-l întâmpina pe Excelenţa Sa, dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. O vizită neaşteptată şi onorantă pe care o atribuim tot Sfântului Marele făcător de minuni – Sfântul Anton de Padova – Anton. Predicatorul – Pr. Iosif Bisoc, rectorul Institutului este patronul comunităţii romano-catolice din Câmpina. A Teologic Franciscan din Roman – ne-a sensibilizat inimile fost ales ca patron chiar de fondatorul bisericii, care-i purta cu adevărurile rostite răspicat şi cu multă putere. Excelenţa numele. Când intri în biserică şi priveşti la altarul principal, Sa, dr. Ioan Robu, a remarcat frumuseţea cântecelor de la deasupra tabernacolului, îţi zâmbeşte Sfântul Anton cu Sfânta Liturghie, datorată corului bisericii, cor care dăinuie Pruncul Isus în braţe. Este acolo de când a fost construită peste ani şi ani şi ţine la tradiţia Bisericii. La sfârşitul Sfântei biserica şi poate că uneori ne gândim că este nepotrivit Liturghii au fost binecuvântaţi copiii şi au fost sfinţiţi crinii. locul. Dar cinstea aceasta i se cuvine pe bună dreptate, A fost o zi deosebită, pentru care comunitatea s-a pregătit căci multe şi mari sunt minunile săvârşite de el, mai ales în printr-o frumoasă novenă în cinstea Sfântului Anton. biserica din Câmpina. Cristina CROITORU La Sfânta Liturghie solemnă de la orele 19, comunitatea iunie 2011 Actualitatea Creştină 11


EVENIMENT

Papa Benedict al XVI-lea 60 DE ANI DE PREOŢIE Hirotonit preot la 29 iunie, în sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul, din anul 1951, Benedict al XVI-lea aniversează în acest an 60 de ani de preoţie.

Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger) s-a născut la 16 aprilie 1927, în Marktl am Inn din Bavaria. Între anii 1946 și 1951, Joseph Ratzinger Congregaţia Pontificală pentru studiază Teologia și FiloCler i-a invitat pe toţi credincioşii şi sofia la Universitatea din preoţii din lumea întreagă să celebreze München. În 1951 este acest eveniment prin adoraţie euharishirotonit preot, împreună tică pentru sfinţirea preoţilor şi pentru cu fratele său mai mare darul de noi vocaţii la Sfânta Preoţie. Georg Ratzinger. În anul În întreaga lume, Bisericile locale 1953 devine Doctor în au organizat diferite iniţiative pentru Teologie iar în 1957 Doa sărbători evenimentul. Celebrările cent pentru Teologie funse vor încheia la 1 iulie, sărbătoarea damentală al Universității Preasfintei Inimi a lui Isus şi Ziua din München. La vârsta de 31 de ani (1958) primește funcția de Profesor Mondială de rugăciune pentru preoţi. pentru Dogmatică și Teologie fundamentală la Institutul superior de Filosofie și Teologie din Freising și predă în același timp la universitățile * din Bonn, Münster, Tübingen și Regensburg, până în anul 1977. Între solemnitatea Sfinţilor Petru Joseph Ratzinger ia parte la Conciliul Vatican II (1962-1965) unde şi Paul şi sărbătoarea Preasfintei are o contribuţie notabilă în calitate de consilier al Arhiepiscopului de Inimi a lui Isus, în toate parohiile Köln, cardinalul Joseph Frings.În martie 1977, Papa Paul al VI-lea îl din Arhidieceza noastră se vor face numește Arhiepiscop de München și Freising, iar două luni mai târziu ore de adoraţie în faţa Preasfântului este ridicat la rangul de cardinal. Sacrament. Credincioşii ArhidieceLa 25 noiembrie 1981, Papa Ioan Paul al II-lea îl numește prefect al zei, împreună cu preoţii se vor ruga Congregației pentru Doctrina Credinței. pentru vocaţii la Sfânta Preoţie şi În anul 2002 devine Decan al Colegiului Cardinalilor și Episcop de pentru sfinţirea preoţilor, mulţumind, Ostia. în acelaşi timp, împreună cu Sfântul Din 1986 până în 1992, cardinalul Ratzinger este președinte al ComiPărinte, la ceas aniversar, pentru cei siei pentru pregătirea Catehismului Bisericii Catolice. 60 de ani de preoţie ai Suveranului Cardinalul Ratzinger a prezidat Sfânta Liturghie la funeraliile Papei Pontif. La Sfânta Liturghie se vor Ioan Paul al II-lea, pe 8 aprilie 2005. face intenţii speciale în acest sens. În după-amiaza zilei de 19 aprilie 2005 a fost ales Papă, luând numele de Benedict al XVI-lea, ca omagiu pentru Sfântul Benedict din Nursia, întemeietorul ordinului benedictinilor, și pentru Papa Benedict al XV-lea (1914-1922), denumit și „Papă al păcii”. Papa Benedict al XVI-lea vorbește fluent germana, italiana, franceza, engleza, spaniola și latina. Este autor al unui mare număr de cărți și monografii pe teme religioase, de morală și filosofie. În timpul întregii sale activități de până acum a rămas fidel principiilor sale morale și religioase, apărând cu consecvență dogmele Bisericii Catolice, ceea a determinat pe unii comentatori să-l situeze Cei doi fraţi Ratzinger, Georg şi Joseph, alături de familie, în aripa conservatoare a bisericii. după celebrarea primei Sfinte Liturghii Este al 265-lea papă în istoria Bisericii Catolice. 12 Actualitatea Creştină iunie 2011


PS Cornel Damian 25 DE ANI DE PREOŢIE Hirotonit preot la 22 iunie 1986, Preasfinţitul Cornel Damian, Episcopul auxiliar al Arhidiecezei noastre, aniversează anul acesta 25 de ani de preoţie. Împreună cu PS Cornel Damian, aniversează 25 de ani de preoţie şi şapte preoţi din Arhidieceza noastră: Pr. Arcana Alois, Pr. Pavel Encuţă, Pr. Niculae Ilie, Pr. Iosif Imbrişcă, Pr. Vincenţiu Pal, Pr. Emil Simon şi Pr. Mihai Şerban. Miercuri, 22 iunie 2011, în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, Preasfinţitul Cornel Damian va prezida Sfânta Liturghie de la ora 18.30, ca mulţumire pentru darul Sfintei Preoţii. La celebrare sunt aşteptaţi preoţii Arhidiecezei şi credincioşi în număr cât mai mare.

Colectivul redacţional al revistei „Actualitatea Creştină”, colaboratorii şi cititorii ne unim în rugăciune pentru PS Cornel Damian şi-i urăm din inimă AD MULTOS ANNOS!

Mons. Cornel Damian s-a născut la data de 8 mai 1960 la Jibou (Sălaj, Dieceza de Maramureş). A locuit împreună cu familia la Turnu Severin unde a absolvit şcoala generală şi liceul. A studiat teologie la Seminarul din Iaşi, iar la 22 iunie 1986 a fost sfinţit preot în Catedrala Sfântul Iosif, fiind încardinat în Arhidieceza de Bucureşti. După sfinţire a activat ca vicar la Parohia Cioplea din Bucureşti iar din 1987 până în 1998 ca paroh la Parohia Sfânta Cruce. După înfiinţarea Institutului Teologic Sfânta Tereza, în anul 1991, a fost profesor de Teologie Morală. În perioada 1998-2002 a studiat Dreptul Canonic la Universitatea Gregoriană din Roma, unde a obţinut titlul de doctor în teologie, la 27 mai 2009. Din 2002 a fost Vicar General al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, paroh la Parohia Preasfântul Mântuitor şi profesor de Drept Canonic la Institutul Teologic Sfânta Tereza. Pe 31 octombrie 2003, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea l-a ales Episcop Auxiliar al Arhiediecezei Romano-Catolice de Bucureşti cu titlul de Episcop titular de Isiriana. A fost consacrat episcop în Catedrala Sfântul Iosif, în ziua de 8 decembrie 2003, de către Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu.

PS Cornel Damian, împreună cu familia, în ziua hirotonirii preoţeşti

Deviza sa episcopală este „In verbo tuo” (La cuvântul tău). În cadrul Conferinţei Episcopale Române, PS Cornel Damian este responsabil cu pastoraţia familiilor. iunie 2011 Actualitatea Creştină 13


SPIRITUALITATE

Fecioara Maria în cultura Răsăritului şi a Apusului Pe 31 mai, în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române s-a desfăşurat colocviul Fecioara Maria în cultura Răsăritului şi a Apusului, al cărei promotor a fost dr. Lucia Toader, cercetător în cadrul Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române. Cei prezenţi la eveniment au fost introduşi în universul spiritual, cultural şi artistic al bogăţiei cinstirii Fecioarei Maria în spaţiul românesc prin două cântări dedicate Maicii Domnului, interpretate de Ansamblul Musica Sacra al Catedralei Sfântul Iosif, din Bucureşti. Invitaţii, prin intervenţiile lor, au prezentat-o pe Sfânta Fecioară din diferite perspective ale culturii şi ale spiritualităţii. Eugen Simion, Preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, a prezentat-o pe Maica Domnului aşa cum reiese din poeziile Rugăciune şi Răsai asupra mea, de Mihai Eminescu. ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, membru de onoare al Academiei Române, a vorbit despre cinstirea Fecioarei Maria în

Liturgia catolică. Pr. Gianni Colzani, în intervenţia sa intitulată Tota pulchra es Maria: calea frumuseţii ca fundament al contemplaţiei mariane, a făcut o prezentare a spiritualităţii mariane în Bisericile occidentale. Tereza-Brânduşa Palade a oferit semnificaţii teologice despre Maria cea plină de har – kecharitomene, iar acad. Sabina Ispas a ilustrat imaginea Maicii Domnului în folclorul românesc. O introducere în ramura răsăriteană a spiritualităţii mariane a fost făcută de Andrei Găitănaru, cercetător, care a prezentat-o pe Maria, Khora – receptacul, „cuprindere a Celui-de-necuprins”. Colocviul s-a încheiat cu o prezentare a Acatistului BuneiVestiri, realizată de Lucia Toader, care a vorbit despre acest imn bizantin ca despre „o scriere teologică şi literară, o poezie, o frumuseţe de text care acoperă de fapt o întreagă teologie”.

În încheiere, ÎPS Ioan Robu, care a moderat întâlnirea, i-a mulţumit doamnei Lucia Toader pentru ideea organizării acestui Colocviu, co-organizatorilor şi invitaţilor care au susţinut prelegeri, precum şi auditoriului prezent în Amfiteatrul Bibliotecii Academiei.

Centrul devoţiunii mariane: „Arată-ni-l pe Isus!” de Pr. Gianni Colzani Nu cred că pot să încep în alt fel această scurtă prezentare a adevăratei evlavii mariane decât cu cuvintele din rugăciunea Salve, Regina (Bucură-te Regină!): «Arată-ni-l nouă pe Isus!». Această invocaţie este o rugăciune care îşi are originile în ambientul cistercian al secolului al XI-lea şi care, în plus, îi este atribuită călugărului Hermann din Reichenau. Iată, mai jos, rugăciunea integrală. Bucură-te Regină, maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, bucură-te. Către tine strigăm surghiuniţi fii ai Evei. Către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi şi după surghiunul acesta, arată-ni-l nouă pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tău. O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Maria. 14 Actualitatea Creştină iunie 2011

Precizând misiunea Mariei, Ratzinger o prezintă «în starea sa de fiinţă credincioasă aflată în faţa chemării lui Dumnezeu, ca reprezentantă a creaţiei pe care El o interpelează şi a libertăţii creaturii care în iubire nu piere ci se împlineşte»1; prin urmare, perspectiva sa asupra spiritualităţii mariane este pe deplin cristologică2 şi cunoaşte o oarecare tensiune «între raţionalitate teologică şi afectivitate credincioasă»3. Autorul care se impune în această instanţă este bineînţeles Bernard de Clairvaux (1090-1153). Fără a cădea în speculaţii, Bernard a insistat asupra devoţiunii datorate Mariei, asupra laudei şi rugăciunii datorate ei: nu ne-a lăsat opere mariane, ci predici în care exaltă adeziunea absolută a Mariei la planul lui Dumnezeu4. Bernard vede în ea uniunea perfectă dintre voinţa divină şi cea umană; prin urmare o indică drept mijlocitoare, „apeduct”, cea prin care trece apa harului divin: «o venerăm aşadar pe Maria cu toată ardoarea inimilor noastre, cu cele mai înalte sentimente de afecţiune şi de profund respect: aceasta a fost voinţa Celui


care a voit ca noi să primim totul prin Maria. Aceasta este voinţa lui şi este spre binele nostru»5. Bernard trage din aceasta roade spirituale serioase. Pe de o parte Maria ni l-a dat pe Cristos ca frate şi, pe de altă parte, ea desfăşoară o misiune de ocrotire şi de ajutor pentru întreaga omenire. E de ajuns să reluăm al doilea discurs Super missus est 17, care – cu refrenul său – ritmează rugăciunea: «Oricine ai fi tu, omule care te zbaţi pe marea furtunoasă a acestei lumi, dacă vrei să nu fii cufundat de valuri, nu-ţi întoarce privirea de la Steaua strălucitoare care e Maria. Dacă suflă vânturile ispitelor, dacă te izbeşti de suferinţe şi necazuri, priveşte la Maria, invoc-o pe Maria. Dacă, tulburat fiind de păcatele tale, te laşi învins de tristeţe şi eşti pe punctul de a cădea în abisul disperării, gândeşte-te la Maria. În pericole, în dificultăţi, în dubii, gândeşte-te la Maria, invoc-o pe Maria. Dacă te ţii strâns de mantia ei, nu vei pieri; dacă o invoci, nu te vei rătăci; dacă te gândeşti la ea nu vei păcătui; dacă te ţii de ea, nu vei cădea în disperare; dacă te încrezi în ea, nu te vei teme de nimic. Cu ajutorul ei, orice greutate va fi pentru tine uşoară, sub călăuzirea ei vei ajunge cu uşurinţă în patria fericită!». Urmărind acest itinerar al drumului spiritual, nu putem uita multele titluri adresate Mariei de-a lungul secolelor: a fost prezentată ca Maică a lui Dumnezeu şi noua Evă, slujitoare a cuvântului şi femeie a ascultării, regină milostivă şi ajutor al creştinilor. Plină de credinţă, înrădăcinată în rugăciune şi mereu dispusă să ajute cu dragoste. Printre apelativele cele mai aparte se numără apeductul Sfântului Bernard şi mijlocitoarea Paradisului, a Sfântului Alfons

Maria de Liguori. Meditarea acestor titluri ar putea fi, în Occident, ceva asemănător cu contemplarea icoanelor în Orient. [ Fragment din conferinţa intitulată „Maria: persona immersa nel mistero di Dio. Spiritualità e bellezza di un cammino” (Maria: persoană cufundată în misterul lui Dumnezeu. Spiritualitatea şi frumuseţea unui itinerar) susţinută de Pr. Gianni Colzani în cadrul colocviului „Fecioara Maria în cultura Răsăritului şi a Apusului”. Traducere din limba italiană de Cristina Grigore. Textul integral original va apărea în următorul număr al publicaţiei Caietele Institutului, a Institutului Sf. Tereza din Bucureşti ].

NOTE J. Ratzinger, «Considerazioni sulla posizione della mariologia», în J. Ratzinger – H.U.von Balthasar, Maria Chiesa nascente, Paoline, Roma 1981, 32. 2 Este afirmaţia clară a lui J. Alfaro: «nu Maria este cea care face din Cristos fiul său, ci Cristos cel care face din Maria mama sa», în J. Alfaro, Maria. Colei che è beata perché ha creduto, Piemme, Casale Monferrato (AL) 1983, 32. 3 J. Ratzinger, «Considerazioni sulla posizione della mariologia», 38. 4 Trimiterea este la Opera Omnia a Sf. Bernard, Vol. IV: Sermoni diversi e vari, Scriptorium Claravallense – Fondazione di studi cistercensi, Milano 2000; pentru textul latin vezi J. Leclerq – H.M. Rochais (eds.), Sancti Bernardi Opera. V, Editiones Cistercienses, Roma 1968. Un instrument la îndemână e Bernardo di Chiaravalle, Sermoni per le feste della Madonna, Paoline, Milano 1990. Din volum trebuie amintită predica De Aquaeductu ţinută cu ocazia Naşterii Fecioarei Maria, al doilea discurs Super missus est a fost ţinut cu ocazia Bunevestiri, şi, în fine, predica Signum Magnum rostită cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. 5 Bernard, De aquaeductu, 7. 1

File de istorie

Părintele Petru Pallek S-a născut la 7 ianuarie 1910 la Izbiște-Denta, judeţul Timiș-Torontal și a urmat cursurile Seminarului și ale Academiei Teologice Sfântul Duh, din București. A fost sfințit preot la București la 24 iunie 1934, activând apoi ca vicar în Parohia Bărăția - București și ca paroh, în Parohiile Brezoi și Buzău. În vara anului 1944, în condițiile invaziei trupelor sovietice în România, părintele Petru Pallek a fost nevoit să se refugieze în Austria. Gestapo-ul l-a suspectat însă că ar fi fost spion, motiv pentru care a fost condamnat la moarte. A fost în cele din urmă salvat în mod miraculos de mai mulți preoți și medici germani care activaseră la Buzău. În anul 1950 a fost transferat în Germania într-o parohie din Dieceza Rottermburg. Pr. Petru Pallek a murit în condiții dramatice la 20 decembrie 1951, într-un accident de motoretă. Dr. Dănuț Doboș iunie 2011 Actualitatea Creştină 15


REPORTAJ

Î

n timpul celei de-a treisprezecea apariții de la Lourdes, Preasfânta Fecioară Maria s-a adresat astfel Bernadetei: „Mergeți și spuneți preoților să se construiască aici o capelă și să vină în procesiune”. Noi, preoții hirotoniți în anul 1998, am ascultat îndemnul Maicii noastre cerești și am „venit în procesiune”, în pelerinaj, anul acesta la Lourdes. Am participat doar doisprezece din cei douăzeci și doi câți am fost hirotoniți în urmă cu treisprezece ani, ceilalți lipsind pentru că misiunile pe care le îndeplinesc nu le-au permis să participe. Pe urmele Bernadetei Așa se numește itinerariul propus pelerinilor. Acesta cuprinde locurile cele mai importante pe care a pășit această sfântă. Un pelerinaj care te ajută, de fapt, să descoperi mesajul de credință pe care Sfânta Fecioară Maria l-a transmis prin aceste apariții Sfintei Bernadeta Soubirous,. Peregrinarea noastră a început încă de marți seara, 17 mai, când ne-am îndreptat, pentru prima dată, spre Grota aparițiilor. Aici, ne-am recules pentru câteva momente în rugăciune. Atingând stânca și privind locul de unde țâșnește izvorul tămăduitor, săpat la îndemnul Preacuratei, am retrăit alături de Bernadeta emoțiile primei întâlniri cu Sfânta Fecioară Maria. Cu greu ne-am lăsat desprinși de acest loc sacru pentru a face un tur al Sanctuarului, urmând ca în celelalte două zile să aprofundăm semnificația fiecărui loc în parte. A doua zi, la ora 9.00, am participat împreună cu toți pelerinii la celebrarea Sfintei Liturghii internaționale din Bazilica Sfântul Pius al X-lea sau bazilica subterană. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Cardinalul Severino Poletto, Arhiepiscop emerit de Torino, iar Sfânta Evanghelie a fost proclamată de diaconi, în patru limbi. Ceremoniile au decurs perfect datorită bunei organizări a preoților ceremonieri care erau și foarte preciși în gesturi, cuvintele fiind de prisos ținând cont de multitudinea limbilor pelerinilor. Pe lângă numărul foarte mare de bolnavi care au participat la această Sfântă Liturghie, am remarcat și foarte mulți copii care au purtat la altar pâinea și vinul, iar la momentul rugăciunii Tatăl nostru au format un cerc în jurul altarului ținându-se de mână și recitând Rugăciunea Domnească; astfel au marcat și tema anului pastoral de la sanctuar: „Să ne rugăm împreună cu Sfânta Bernadeta rugăciunea Tatăl nostru”. În după-amiaza aceleiași zile am început să călcăm la propriu pe urmele Sfintei Bernadeta. Am plecat în peregrinarea noastră de la Cachot - o fostă carceră întunecată și deloc spațioasă - care a servit familiei Soubirous drept locuință între anii 1856-1858. De fapt, nu era vorba o locuință, ci de o singură cameră de aproape 16 metri pătrați, care servea la toate. De aici, am plecat să

16 Actualitatea Creştină iunie 2011


PE URMELE BERNADETEI Preoti, în pelerinaj la Lourdes

iunie 2011 Actualitatea Creştină 17


vizităm Sacré Coeur, biserica parohială care a fost reconstruită după aparițiile ce au avut loc la Grota Massabielle. Pe noi ne-a interesat din această biserică vechiul baptisteriu, care se găsește la intrare, în partea stângă, pentru că în el a fost botezată, pe 9 ianuarie 1844, Sfânta Bernadeta. Urcând spre gară, am ajuns la Spitalul municipal, (Ospiciul) înființat în 1834 de Surorile Carității din Nevers pentru a veni în ajutorul persoanelor bolnave, sărace și în vârstă din zonă. Benadeta a stat aici din 1858 până în 1866, când a plecat definitiv din Lourdes. Aici, pe 3 iunie 1858, Sfânta Bernadeta a primit Prima Sfântă Împărtășanie. Coborând spre sanctuar ne-am oprit pentru câteva momente și la Moara Boly (după numele unui vechi proprietar), locul în care, pe 7 ianuarie 1844 s-a născut Sfânta Bernadeta. Aici, familia Soubirous a trăit zece ani, după care este nevoită să părăsească această „moară a fericirii” și să se mute într-o clădire care cândva fusese închisoare. În sanctuar am poposit câteva momente în Criptă, prima biserică ce a fost construită la cererea Preasfintei Fecioare Maria, iar la consacrarea ei Bernadeta era prezentă. Datorită numărului mare de pelerini, deasupra criptei a fost construită bazilica Neprihănitei Zămisliri, consacrată pe 1 iulie 1876. Puţin mai în față s-a construit și Bazilica Preasfintei Fecioare Maria a Rozariului, cu extraordinarele mozaicuri în care sunt reprezentate misterele rozariului. Spre seară, la ora 17.00, am participat, cu oarece greutate din cauza ploii și a vântului, la procesiunea cu Preasfântul Sacrament care s-a încheiat în bazilica subterană cu binecuvântarea specială a bolnavilor. Emoționantă a fost și procesiunea cu lumânările aprinse de la ora 21.00. Joi, 19 mai, părintele Adrian Stoica, organizatorul acestui pelerinaj, ne-a rezervat capela din cripta bisericii parohiale actuale unde se află înmormântat parohul de Lourdes de pe vremea aparițiilor. Cum spunea părintele Stoica la sfârșitul Liturghiei: «Am ținut să celebrăm aici, lângă mormântul părintelui Peyramale, pentru că de multe ori și noi, preoții, suntem îndărătnici ca și el. Parohul de Lourdes s-a împotrivit Bernadetei, dar a cedat când pe 25 martie 1858 a auzit din gura Bernadetei numele Doamnei de la Grotă – „Eu sunt Neprihănita Zămislire” – atunci a înțeles 18 Actualitatea Actualitatea Creştină Creştină iunie iunie 2011 2011

Sf. Liturghie în cripta bisericii parohiale

cine este această Doamnă». Restul zilei a cuprins un program cultural-recreativ: vizită la cetatea din localitate și o ieșire pe munte (Le Pic du Jer). Seara, după cină, am participat pentru ultima dată la procesiunea mariană. Înainte de întoarcerea în ţară i-am rugat pe colegii mei să ne împărtășească trăirile lor din aceste zile: Părintele Alois Moraru, paroh la biserica Fericitul Ieremia, din Roman: «Ori de câte ori Providența divină mi-a îngăduit să ajung la sanctuarul marian din Lourdes, am simțit câteva emoții deosebite, dar cele din perioada 17-20 mai anul acesta au fost amplificate de întâlnirea cu unii dintre colegii de Seminar pe care nu am avut ocazia să-i întâlnesc în ultimul an. M-a bucurat mult programul spiritual propus de organizator, dar și itinerarul cultural și istoric descoperit în acea zonă, ceea ce arată că Maica Domnului și-a ales un loc privilegiat și unic „al fiicei celei mai mari a Bisericii”. Întâlnirea noastră a constituit o aducere de mulțumire lui Dumnezeu pentru modul în care se folosește de noi în opera misionară a Bisericii, o conștientizare a dependenței noastre de Marele Preot - Cristos, o încredere mai mare în mijlocirea Neprihănitei, o invocare a harului statorniciei în slujba Bisericii, o încurajare în depășirea greutăților cotidiene, o bucurie de a ne aminti de anii petrecuți împreună în Seminarul din Iași, o descoperire a potențialului care sălășluiește în noi și pe care trebuie să-l oferim celorlalți». Părintele Cristian Gașpal, preot la catedrala Sfântul Dionisie din Atena (Grecia): «Am participat în aceste zile, la poalele Pirineilor și sub privirea Maicii Domnului, la întâlnirea colegială anuală. A fost pentru mine, pentru noi toți, un prilej de a ne regăsi împreună pe drumul preoției dar și de a ne ruga împreună cu „Doamna cea frumoasă de la Lourdes” - ca în Cenacol, doisprezece ucenici și Mama noastră. A fost un moment de mare bucurie și trăire sufletească. Pentru mine personal


faptul că am ajuns la Lourdes este deja o minune, cunoscută fiind teama mea acută de a călători cu avionul. O altă minune a fost trăirea noastră frațească, în liniște, în împărtășire și îmbogățire reciprocă, în reculegere. Lourdesul e un colț de rai! E o continuă provocare! Impune respect, liniște, atenție, schimbare. Am trăit împreună cu colegii mei aceste zile la Lourdes ca pe nişte noi Rusalii: oameni, copleșiti de suferințele și preocupările lor, împreună uniți în spirit, deși în atâtea limbi, pe ploaie sau pe timp însorit, rugându-se cu adânc respect și mișcătoare credință. Mulţumesc colegilor mei pentru aceste zile minunate, în special părintelui Adrian Stoica, care a facilitat întâlnirea noastră. Am plecat la Lourdes cu frică, un turist curios, și am devenit pelerin într-o mare de oameni în căutarea lui Dumnezeu; mă întorc la locul meu de muncă mai bogat, mai întărit, mai conștient și, sper, mai bun. Aștept prima ocazie să mă întorc la Lourdes, fară teamă, mai ales pelerin și dornic de o noua schimbare în bine”. Părintele Gabriel Popa, Secretar Eparhial (Bucureşti): „Am ajuns pentru a treia oară în această citadelă a credinţei, unde oamenii venind din diferite colţuri ale lumii se simt într-adevăr fraţi, pentru că au acelaşi Tată, cel din ceruri, şi la tot pasul o întâlnesc pe aceeaşi Mamă, Sfânta Fecioară Maria. E frumos şi înălţător să petreci câteva zile la Lourdes, în prezenţa aproape tangibilă a Mamei noastre cereşti; este sublim să priveşti spre acel loc al grotei unde a apărut Sfânta Fecioară Bernadetei Soubirous şi să o zăreşti pe Maria, care parcă stă la fereastra cerului ca să privească la nevoile noastre, gata fiind să intervină în orice moment şi în orice situaţie”. Părintele Isidor Mârț, paroh de Bogata (Bacău): „Pentru mine întâlnirea colegială de la Lour-

des a fost cea mai frumoasă de până acum, datorită pelerinajului în care i-am mulțumit Bunului Dumnezeu și Maicii Preasfinte pentru cei treisprezece ani de dăruire preoțească. Am avut multe momente de rugăciune şi de împărtășire, care ne-au ajutat să ne reîncărcăm bateriile. Bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem uniți! Maica Preasfântă să ne ocrotească!” Sfânta Fecioară de la Lourdes Pe 11 februarie 1858, Bernadeta, sora ei Toinette și prietena lor, Jeanne Abadie, se duc după vreascuri. Se îndreaptă împreună spre „locul unde canalul se unește cu Gavul”. Ajung astfel în fața grotei Massabielle. Toinette și Jeanne traversează apa rece ca gheața a canalului; Bernadeta, din cauza astmului cronic de care suferea, nu îndrăznește să facă același lucru. În acel moment, ea aude „un zgomot ca o adiere de vânt”, însă „nici un arbore nu freamătă”. „Ridicându-și privirea, ea vede în scobitura stâncii o Doamnă, învăluită în lumină, care o privește și îi surâde”. Este prima apariție a Preasfintei Fecioare Maria. Între 11 februarie și 16 iulie (1858), „Neprihănita Zămislire” va apărea de optsprezece ori. Text şi foto: Pr. Liviu BĂLĂŞCUŢI

SFINŢIRI DE PREOŢI LA IAŞI Patru dintre ei sunt pentru Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti Miercuri, 29 iunie, în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Iaşi, vor primi taina Sfintei Preoţii 15 diaconi, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi. Evenimentul va avea loc în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11.00. Patru dintre viitorii preoţi sunt din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti: Crişmaru Liviu (Pîrgăreşti, jud. Bacău), Lucaci Maximilian (Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti), Ianuş VasileLucian (Înălţarea Sfintei Cruci, Şcheia), Răileanu Mircea Ion (Sfânta Cruce, Bucureşti). iunie 2011 Actualitatea Creştină 19


UNIVERSUL FAMILIEI

… de la conştiinţă … (de) la comuniune Pr. Fabian MĂRIUŢ Catehezele despre iubirea umană, ale Papei Ioan Paul al II-lea, oferă o complexă analiză a termenului conştiinţă. Fericitul Papă, înainte de a trata aspectul moral la lumina primelor trei capitole din Geneză, ia în consideraţie aspectul psihologic al conştiinţei. Nici superioritatea asupra lumii animale, nici capacitatea de a acţiona, de a lucra, nu-i sunt îndeajuns omului pentru a fi pe deplin el însuşi. Din această limitare ia naştere conștiința în sens psihologic. Totuşi, pe baza cunoaşterii dată de aceasta, omul poate şti doar cine nu este, nu şi cine este. Schimbarea radicală în drumul cunoaşterii de sine şi a aprofundării datului conştiinţei apare odată cu crearea femeii, pe care Adam o numeşte „os din oasele mele, carne din carnea mea” (Gen 2,24). Nimeni, poate, nu a sondat atât de profund taina omului ca Ioan Paul al IIlea. Conciliul Vatican al IIlea definea omul ca „singura făptură de pe pământ pe care Dumnezeu a voit-o pentru ea însăşi” (Gaudium et spes, 24). Voită pentru ea însăşi nu ca să trăiască în izolare, să rămână o insulă, ci pentru a intra în comuniune. Papa învaţă că atunci când Dumnezeu spune că „nu e bine ca omul să fie singur” (Gen 2,18), cuvântul singur se referă la om în general şi nu doar la bărbat, ori

doar la femeie. Cum între făpturi omul nu află vreuna corespunzătoare, ia act de superioritatea sa şi descoperă că acestea nu-i pot fi egale. Este singur, deoarece este diferit. Distingându-se de toate făpturile, devine conştient de necesitatea unei legături adecvate condiţiei sale de om, definită ca ajutor potrivit (cf Gen 2,18). În alţi termeni, în singurătate devine conştient de demnitatea sa, de transcendenţa sa, şi mai ales de deschiderea sa înspre o făptură egală în demnitate. Omul tinde spre comuniune prin fire. Folosind expresia communio personarum comuniunea dintre persoane (Gaudium et spes, 12) – , Papa învaţă că definitiva şi completa creare a omului se exprimă prin a da viaţă comuniunii dintre persoane pe care o formează bărbatul şi femeia. Astfel, omul este chip şi asemănare cu Dumnezeu nu numai prin umanitatea sa, ci mai ales prin comuniunea dintre persoane, a cărui model primordial este relaţia dintre un bărbat şi o femeie. Comuniunea îndreaptă omul către culmile înalte ale asemănării cu taina Sfintei Treimi, relaţia dintre bărbat şi femeie fiind chip al comuniunii de nepătruns dintre Persoanele dumnezeieşti. Dar papa nu se opreşte aici. Coboară şi mai în adânc. Odată cu crearea omului ca bărbat şi femeie, este creată şi căsătoria.

20 Actualitatea Creştină iunie 2011

Începutul căsătoriei se află în dăruirea reciprocă a bărbatului şi a femeii unul altuia printr-un consimţământ irevocabil. Comentând versetul „omul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa” (Gen 2,24), papa învaţă că bărbatul şi femeia nu numai că au fost creaţi pentru a fi una, dar că această unitate - prin care devin în permanență un singur trup (Gen 2,24) - este chiar din prima clipă rodul alegerii. Dacă bărbatul este unit cu tatăl său şi cu mama sa prin naştere, aşadar este o legătură de sânge, naturală, cu femeia sa se uneşte prin alegere. Consimţământul este un act de iubire şi dăruire de sine, prin care bărbatul, făgăduieşte să renunţe la toate, şi alege în mod liber să împartă din acel moment viaţa sa până la moarte cu femeia sa. La rândul său, femeia alege să împartă viaţa sa cu acel bărbat din acea clipă până la moarte. Consimţământul marchează începutul comuniunii dintre persoane pe care Dumnezeu a voit-o de la început. În felul acesta am identificat trei grade ale termenului conştiinţă: distanţare şi superioritate faţă de lumea creată, chemare la comuniune, consimţământ sau alegere liberă. În acest crescendo, omul parcurge calea cunoaşterii de sine care merge de la cine nu este la cine este. Singura făptură voită pentru sine „nu se poate

găsi deplin pe sine decât prin dăruirea dezinteresată de sine” (Gaudium et spes, 24). Dăruirea dezinteresată este răspunsul la întrebarea: cine este? Va trebui să remarcăm diferenţa dintre bărbat şi femeie din punct de vedere al dăruirii. Bărbatul primeşte femeia în dar (Gen 2,23), aceasta fiind încredinţată încă de la început privirii şi sensibilităţii sale şi fiind pusă în faţa conştiinţei sale. Bărbatului îi revine, într-un anume fel, responsabilitatea de a pune în mişcare procesul de a dărui şi a primi pentru a se înfăptui comuniunea dintre persoane. Femeia, în schimb este dăruită şi se dăruieşte. Totuşi, în timp ce bărbatul primeşte darul, şi el devine dar către femeie. Dăruirea din partea bărbatului este răspuns la dăruirea din partea femeii. Schimbul reciproc de dăruire şi primire atinge intimitatea fiecăruia, în profunzimea fiinţei lor cu toată bărbăţia şi feminitatea specifică. Meditaţia oferită de Papa Ioan Paul al II-lea asupra iubirii umane, aruncă o lumină asupra conştiinţei bărbatului şi femeii care rămân distincţi, diferiţi în fibrele cele mai profunde ale fiinţelor lor. Dar tocmai diferenţa face ca unul să fie dar pentru altul. Va trebui să vedem dacă diferenţa care ţine de structura psihologică a bărbatului şi a femeii se păstrează şi la nivel moral…


"Următoarea Întâlnire Mondială a Familiilor constituie o ocazie privilegiată pentru a regândi munca şi sărbătoarea în perspectiva unei familii unite şi deschise spre viaţă, care să fie bine inserată în societate şi în Biserică, atentă la calitatea relaţiilor precum şi la economia nucleului familial însuşi".

Familia: munca şi ziua de sărbătoare

Benedict al XVI-lea În 1994, Fericitul Ioan Paul al II-lea, un „Papă al familiei şi al vieţii”, aşa cum l-a numit Cardinalul Stanislaw Dziwisz, iniţia Întâlnirile Mondiale ale Familiilor, care au avut punctul de plecare la Roma, în anul în care Organizaţia Naţiunilor Unite celebra Anul Internaţional al Familiei. Acestea au continuat să se desfăşoare o dată la trei ani; astfel, au avut loc: întâlnirea de la Rio de Janiero, în 1997, de la Roma, în 2000, de la Manila, în 2003, de la Valencia, în 2006 şi de la Ciudad de Mexico, în 2009. Despre Întâlnirea Mondială a Familiilor Aceste întâlniri sunt o sărbătoare a familiilor şi reprezintă o ocazie deosebită de îmbogăţire reciprocă prin mărturiile care se fac şi prin bogăţia de teme referitoare la viaţa de familie, teme ce se dezbat cu aceste ocazii. Totodată, sunt o ocazie deosebită de a relansa pastoraţia familiei şi de a face cunoscută o nouă cultură a familiei. Următoarea Întâlnire Mondială a Familiilor − cea de-a VII - a − se va desfăşura la Milano, în 2012, în perioada 30 mai - 3 iunie, iar tema aleasă este Familia: munca şi ziua de sărbătoare. Afişul Întâlnirii din 2012 are în centru imaginea stilizată a Domului din Milano; pe de o parte, acesta arată locul unde se va desfăşura întâlnirea; pe de altă parte sugerează îmbrăţişarea cu care Sfânta Fecioară primeşte familiile ce vor veni din lumea întreagă la Milano. Familia reprezentată în afiş este în faţa Domului şi Domul însuşi este acela care include şi defi-

neşte figurile persoanelor. Acest fapt sugerează cum credinţa poate să fie călăuza prin care familia să dezvolte în interiorul său valorile creştine şi umane. Liniile care definesc Domul trimit cu gândul la muncă: la orizont, se conturează un oraş în plină activitate, coşurile fabricilor fiind bine evidenţiate. Atitudinea voioasă a membrilor familiei redă o atmosferă de sărbătoare; braţele orientate spre înălţimi exprimă fericire şi comuniune. Iar culorile în care este reprezentat Domul sugerează un eveniment al cărui orizont este lumea întreagă. Munca şi ziua de sărbătoare sunt daruri ale lui Dumnezeu În 2010, într-o scrisoare adresată Cardinalului Ennio Antonelli, Preşedintele Consiliului pentru Familie, făcând câteva reflecţii asupra temei Întâlnirii din 2012, Sfântul Părinte spunea: „Munca şi sărbătoarea sunt intim legate de viaţa familiei: îi condiţionează alegerile, influenţează relaţiile dintre soţi şi dintre părinţi şi copii, au consecinţe asupra raportului familiei cu societatea şi cu Biserica. Sfânta Scriptură ne spune că familia, munca şi ziua de sărbătoare sunt daruri şi binecuvântări ale lui Dumnezeu pentru a ne ajuta să trăim

o existenţă pe deplin umană (cf. Gen 1-2). (...) Din păcate, în zilele noastre, organizarea muncii, gândită şi realizată în funcţie de concurenţa de piaţă şi de profitul maxim, şi concepţia despre sărbătoare ca ocazie de evadare şi de consum, contribuie la pierderea unităţii familiei şi a comunităţii şi la răspândirea unui stil de viaţă individualist. De aceea, trebuie promovată o reflecţie şi o angajare menite să concilieze exigenţele şi perioadele de muncă cu acelea ale familiei şi să recupereze sensul adevărat al sărbătorii, în special al duminicii, paştele săptămânal, ziua Domnului şi ziua omului, ziua familiei, a comunităţii şi a solidarităţii. Următoarea Întâlnire Mondială a Familiilor constituie o ocazie privilegiată pentru a regândi munca şi sărbătoarea în perspectiva unei familii unite şi deschise spre viaţă, care să fie bine inserată în societate şi în Biserică, atentă la calitatea relaţiilor, precum şi la economia nucleului familial însuşi. A VII-a Întâlnire Mondială va avea, ca şi precedentele, o durată de cinci zile şi va culmina sâmbătă seara cu „Sărbătoarea mărturiilor” şi duminică dimineaţă cu Liturghia solemnă. Aceste două celebrări, pe care le voi prezida – spunea Papa, îi vor avea adunaţi pe toţi ca familie de familii”. (continuare în numărul următor)

Cristina ŞOICAN iunie 2011 Actualitatea Creştină 21


VLADIMIR GHIKA

15-17 mai 2011 – Zilele dedicate Slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika În perioada 15-17 mai 2011, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, în colaborare cu Academia Teologică „Anton Durcovici” şi Asociaţia Familiilor catolice „Vladimir Ghika” a organizat o serie de evenimente şi celebrări pentru a marca comemorarea morţii monseniorului Vladimir Ghika, survenită la 16 mai 1954, în închisoarea de la Jilava. Duminică, 15 mai 2011, în fiecare biserică din Arhidieceză, la fiecare Sfântă Liturghie au fost amintite figura şi personalitatea Monseniorului Ghika, al cărui proces de beatificare este în curs. Luni, 16 mai, ora 16.00, în cadrul Academiei Teologice „Anton Durcovici”, a avut loc lansarea volumului „Monseniorul. Amintiri şi documente din viaţa Monseniorului Vladimir Ghika în România”, îngrijit de Emanuel Cosmovici. La eveniment au intervenit ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, Pr. Francisc Ungureanu, Postulatorul cauzei de beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika, Francisca Băltăceanu, Pr. Emil Moraru, directorul Academiei „Anton Durcovici” şi trei supravieţuitori dintre cei care au fost cu Monseniorul Ghika în închisoare: Marcel Petrişor, Demostene Andronescu şi Valentin Canto. Volumul cuprinde biografia Monseniorul, scrisă de Horia Cosmovici, fiul

spiritual al Monseniorului Ghika; Anii de rezistenţă şi închisoarea, o biografie documentată a perioadei 1948-1954, în urma desecretizării arhivelor Securităţii şi după înregistrarea a numeroşi martori din închisoarea Jilava; Agendele, viaţa cotidiană a Monseniorului notată între anii 1945-1947; Arhivele Vaticanului, cel mai complet „Curriculum vitae” al lui Vladimir Ghika (1930); Fotografii inedite şi facsimile. Marţi, 17 mai, ora 18.00, Postulatorul cauzei de beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika, Pr. Francisc Ungureanu a prezidat Sfânta Liturghie în biserica Sf. Tereza din capitală. Alături de părintele postulator, au concelebrat Pr. Nicolaie Farcaş, parohul comunităţii Sf. Tereza, Pr. Fabian Măriuţ, îndrumător spiritual în cadrul Asociaţiei Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, Pr. Luc Duquenne, rector ecclesiae pentru francofoni şi Pr. Emil Moraru, directorul Academiei Teologice „Anton Durcovici”. După celebrarea liturgică, preoţii şi credincioşii au mers la mormântul Monseniorului Ghika, în cimitirul Bellu ortodox, unde s-au rugat Sfântul Rozariu.

Monseniorul Ghika şi episcopii greco-catolici martiri comemoraţi împreună la Bruxelles - 5 iunie 2011 «Pentru a fi perfecte, rugăciunile tale trebuie să devină adevărate acțiuni, iar acțiunile tale să devină adevărate rugăciuni.» Monseniorul Vladimir Ghika După cum se știe, dosarul de beatificare al Monseniorului Vladimir Ghika este depus de câțiva ani spre studiu la Vatican. În acest context, un element important îl constituie şi interesul de care se bucură acest Slujitor al lui Dumnezeu, atât printre cei care l-au cunoscut direct, i-au fost contemporani, cât și printre cei care îi citesc scrierile, se familiarizează cu spiritualitatea și operele sale. Mai greu însă este să-l imităm, deoarece 22 Actualitatea Creştină iunie 2011

nu sunt mulți aceia care acceptă sau pot practica o abandonare totală în mâinile Domnului, așa cum a făcut-o Mons. Ghika. Căutarea, aflarea și îndeplinirea întru totul a „preferințelor lui Dumnezeu” l-a condus pe Monseniorul la o disponibilitate și delicatețe față de Dumnezeu și aproapele, cu totul ieșite din comun. Nimic nu era străin interesului și curiozității sale, dar totul era pus în slujirea Împărăţiei Cerului şi a semenilor.

Personalitatea lui Vladimir Ghika a atras atenția, interesul si simpatia părintelui Filip Cheresi, preotul grecocatolic român de la Bruxelles. În urma participării sale la colocviul dedicat Mons. Ghika la Paris, în octombrie 2010, părintele Filip a apreciat ținuta spirituala de înalt nivel a conferințelor, expoziția, proiecţia de diapozitive şi filmul prezentate cu această ocazie, și a solicitat echipa organizatoare de la Paris, Asociația pentru Beatificarea


Monseniorului Vladimir Ghika, să participe cu diverse materiale și conferințe la un moment de comemorare a martirilor Bisericii Catolice din România, organizat în comunitatea sa de la Bruxelles. Astfel, ziua de 5 iunie 2011 a fost dedicata evocării Mons. Ghika şi celor șapte episcopi greco-catolici martiri: Ioan Suciu, Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frențiu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu. Sfânta Liturghie (concelebrată de 10 preoți sosiți din România, Italia, Franța şi Belgia), prohodul, conferințele, diaporama, programul artistic şi de rugăciune au conferit acestei duminici un aspect de spiritualitate deosebit de profund, apreciat de toți participanții români şi străini. Mons. V. Ghika a fost evocat în conferințele ținute de Mons. Philippe Brizard, director general emerit al asociației “Oeuvre d’Orient”, și de părintele Daniel Ange (ai cărui părinți l-au avut ca preot la celebrarea căsătoriei lor pe Mons. V. Ghika) precum și de o proiecţie de diapozitive bogat documentată, intitulată „Monseniorul V. Ghika, o viață în slujba Domnului și a semenului”, rod al colaborării dintre Maria Sander, Luc Verly și Roxana Elekeş. Pr. Dr. Ioan Mitrofan, Pr. Ioan Petru și profesorul Ioan Moldovan de la catedra de psihologie din Cluj au reușit

APARIŢIE EDITORIALĂ

să descrie un tablou istoric, social, cultural şi spiritual real, interesant și bine documentat al epocii care a dus la persecuția atâtor creștini români. Fiecare episcop greco-catolic martir a fost prezentat separat, cu viața și spiritualitatea sa, de către cei doi preoți conferențiari sosiți din România. Ne-am bucurat de inițiativa prezentării împreună a acestor martiri care s-au cunoscut și susținut prin rugăciuni și jertfe, care au convertit și sprijinit atâtea suflete de oameni supuși la grelele încercări ale temnițelor. Deosebit de impresionantă, mai ales pentru noi, românii, a fost lectura celor două binecuvântări trimise de Înalt Preasfințitul Lucian Mureșean și de Înalt Preasfințitul Ioan Robu. Am avut sentimentul protecției, al grijii părintești pe care ne-o poartă Arhiepiscopii noștri, chiar și peste hotare.

Părintele Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei Mons. Ghika, prezent printre noi, a reușit să creeze o atmosferă de comuniune, de încredere și de interes pentru beatificarea Monseniorului. Printre persoanele care ne-au onorat cu prezenţa lor amintim și rudele directe ale Monseniorului, nepoții fratelui său Dimitrie Ghika, Daniel, Anne și Thierry de Briey, și un mare iubitor al poporului român, nepot prin alianță, Michel d’Hoop. Explicațiile călduroase și competente ale d-nei Mihaela Nagy de la standul de carte a atras nenumărate persoane dornice să-l cunoască pe Monsenior. Mulțumim tuturor persoanelor care ne-au susținut în reușita acestei zile comemorative prin rugăciunile lor. Sr. Antoneta VLAICU

În acest început de iunie, prin grija Asociației pentru Beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika de la Paris (ABMVG), a apărut broșura intitulată Mgr Vladimir Ghika apôtre et martyr („Mons. Ghika, apostol şi martir”), care cuprinde actele colocviului din 7, 9 și 10 octombrie 2010, de la Paris, dedicat memoriei Monseniorului. Broşura este publicată ca urmare a numeroaselor cereri primite din partea celor care au apreciat calitatea deosebită a acestor lucrări. Găsim aici omilia Monseniorului Philippe Brizard la Liturghia din 7 octombrie, ziua aniversării hirotonirii Monseniorului Ghika, și pe cea a Înalt Preasfințitului Ioan Robu, din 10 octombrie, la Liturghia din duminica a 10-a a anului jubiliar vincențian. Conferințele Arhiepiscopului Ioan Robu, a profesorilor universitari Francisca Bălătaceanu, Monica Broşteanu și Andrei Brezianu impresionează prin profunzimea și originalitatea conținutului şi aduc multe elemente necunoscute până acum publicului despre personalitatea și spiritualitatea Monseniorului Vladimir Ghika. În încheiere este publicată o scurtă biografie a Monseniorului, semnată de Maria Sander și Luc Verly. Mulțumim pe această cale celor care au făcut posibilă publicația: asociației L’Œuvre d’Orient și în mod deosebit doamnelor Sophie Cherrier și Catherine Baumont. Broșura este în limba franceză și este distribuită la Paris prin ABMVG, iar la București o veți putea procura începând cu luna iulie de la Librăria „Sfântul Iosif” a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, din str. G-ral Berthelor, nr.19. Maria Sander iunie 2011 Actualitatea Creştină 23


ÎNDRUMAR MEDIATIC

FAMILIA, ON-LINE

Familia: munca și ziua de sărbătoare este tema pe care Sfântul Părinte a ales-o pentru cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Evenimentul va avea loc la Milano, în perioada 30 mai - 3 iunie 2012. Materialele catehetice elaborate în vederea pregătirii pentru acest eveniment au fost traduse

de Consiliul Pontifical pentru Familii în mai multe limbi şi au fost trimise către Conferințele Episcopale, acestea având misiunea de a le prezenta şi de a le face cunoscute. Aceste cateheze ca şi alte subiecte de interes, legate de Întâlnirea Mondială a Familiilor, sunt disponibile pe internet, pe cele site-urile www.familia.va şi www.family2012.com .

www.familia.va Pe 28 martie 2011, Consiliul Pontifical pentru Familii a lansat un site propriu, www.familia.va. Adresa siteului este în limba latină, dar sunt valabile și pot fi accesate și adresele în engleză, în italiană, franceză sau în spaniolă. Scopul acestui site este de a informa publicul despre activitățile instituției și de a prezenta principalele proiecte. Totodată, site-ul urmărește să realizeze o strânsă colaborare între Consiliul Pontifical pentru Familii şi persoane din sfera eclezială sau civilă implicate în susținerea familiei și a vieții. Partea centrală din pagina de start este dedicată știrilor. Alte secțiuni ale site-ului sunt dedicate publicațiilor, vizitelor ad Limina apostolorum, celei de-a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor de la Milano. Site-ul s-a născut din dorința de a oferi informații actualizate despre proiectele Consiliului Pontifical pentru Familii și pentru a favoriza structurarea unei rețele și a unui spațiu de muncă la care să ia parte toți membrii consiliului. „Acest nou site al Cosililui Pontifical pentru Familii vrea să fie un mic instrument modern, spunea Eminenţa Sa Cardinal Ennio Antonelli, președintele Consiliului Pontifical pentru Familii, care să susțină familiile și pe cei care în Biserică sau în societatea civilă se pun în slujba familiei. Îmi doresc ca acest spațiu virtual să fie bogat în știri care să ajute la cunoașterea și împărtășirea experiențelor celorlalți. Așa își va atinge scopul pentru care a fost gândit”.

www.family2012.com Este site-ul oficial al Întâlnirii Mondiale a Familiilor. Arhidieceza de Milano a introdus pe acest site temele de reflecţie și aprofundare. La texte se poate ajunge accesând secțiunea cateheze. Alte secțiuni ale site-ului cuprind: istoria celorlalte Întâlniri, programul Întâlnirii din 2012, contact și revista presei, adică modul în care a fost și este reflectat evenimentul în diferite articole de presă. Pe pagina de start, în format video și text scris, este vizibil mesajul pe care Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea l-a adresat, în 2009, familiilor care se aflau în Mexic, pentru a participa la a VI-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Cu această ocazie, Pontiful a anunțat că Întâlnirea din 2012 se va desfăşura la Milano. Tot pe pagina de deschidere este bine evidenţiat afişul Întâlnirii Mondiale din 2012.

The tree of life (Arborele vieţii) Regia şi scenariul: Terrence Malick Durata: 138 minute

Ambientat în anii 1950, filmul ne prezintă, prin ochii şi amintirile lui Jack, fiul cel mare, viaţa familiei O'Brien, din Texas (SUA): iubirea faţă de mamă, afecţiune dintre Jack şi cei doi fraţi mai mici, relaţia dificilă cu tatăl care-şi creşte copii cu afecţiune, dar cu o autoritate exagerată. Din film rezultă o viziune transcendentă a vieţii, nevoia omului de a căuta un sens ultim al lucrurilor. E un poem epico-filosofic alcătuit din imagini, scene, povestire, muzică; profund şi complex, plin de spiritualitate, dar nu religios. Recomandat unui public cu vârsta de peste 13 ani. Socotit „cel mai bun film” la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes. În lunile următoare va ajunge şi în ţara noastră, în distribuţia Independenţa Film. 24 Actualitatea Creştină iunie 2011


Livada de vişini, altfel Cu mulţi ani în urmă – să tot fie vreo douăzeci –, câţiva prieteni m-au invitat să vedem la Teatrul Naţional Livada de vişini de A. P. Cehov. Nu ştiam nimic despre piesă. M-a surprins felul în care punea problema. Şi întrebările care s-au născut atunci în mine (veţi zâmbi!) au devenit oarecum permanente: de ce au tăiat vişinii? (erau atât de generoşi, şi era atâta armonie în rânduiala livezii lor...). De ce a trebuit să plece ea, la nici 20 de ani, fiică de neam nobil, diafană asemenea florii de vişin, după un coate-goale, un student-proletar care visa să schimbe lumea? Chiar e nevoie, odată la câteva generaţii, să smulgem totul din

rădăcini, să trecem pe deasupra cu plugul şi s-o luăm iar de la capăt? Întrebările erau cu atât mai acute cu cât eu vedeam piesa respectivă după ce între mine şi autorul ei se aşternuseră nu una, ci două revoluţii... ***

dividendele sunt plasate în economia vieţii veşnice! Prin alegerea ei, autoarea se simte chemată să dea mărturie: „În noaptea asta / oamenii / m-au întrebat de tine. / Ce să le spun? / Tu eşti, / atâta ştiu. // Tu eşti văpaie. / Tu eşti foc. // (…) să ard şi eu cu tine, / pentru că-n noaptea asta / oamenii / m-au întrebat de tine.” (Rugul aprins, septembrie 2007).

Tot pe ideea de revoluţie este axat şi volumul de versuri Tu şi dorinţa de tine (Teofila Macarie, EARCB, Bucureşti 2010, 72 pag.). Dar o revoluţie cu totul altfel. Am avut, în acest sens, prilejul să cunosc lumea Teofilei Macarie – atât lumea în care a crescut (universul tipic al unei familii stabilite la oraş, dar care revine periodic, cu nostalgie, la satul natal), cât şi noua lume în care autoarea s-a strămutat (în jurul aceleiaşi vârste de 20 de ani): o mănăstire de clauzură dedicată adoraţiei Sfântului Sacrament, în altă ţară, unde Teofila a intrat „pentru Împărăţia cerurilor” (cf. Mt 19,23). Tocmai de aceea revoluţia Teofilei Macarie este altfel: nu e în vederea unei noi ordini economice menite să asigure – ca de obicei şi niciodată! – bunăstarea tuturor, ci este pentru a mijloci, prin rugăciune umilă, venirea lui Dumnezeu în suflete. O revoluţie mult mai grea, cu o recoltă mai puţin vizibilă, dar mai sigură, pentru că

Uneori, din incendiar tonul se face blând, păstrându-şi însă nuanţa profetică. Citez din Iarba verde de acasă (februarie 2007): „Plouă lin pe livada pustie, / şi doar eu mai îndrăznesc să visez; / ceilalţi unde sunt? nu se ştie / prin ce lumi, prin ce zări, prin ce livezi. // Ce visez? Visez o livadă-mpărătească, / plină de cei întorşi din pribegie, / întorşi acasă să se odihnească / pe iarba verde din noua-mpărăţie”. Despărţirea de lumea în care a crescut, de viaţa artistică lăsată în urmă doare adânc, dar rana învăluită în frumuseţea harului e fără regrete: „E nuntă în cer / şi plouă cu flori de castan, / în parcul pustiu / nu mă căutaţi în van. // E nuntă în cer, / adio, artiştii mei goi, / flori de castan / îngroapă drumul spre voi. // E nuntă în cer / şi plouă cu flori peste noi, / nu mă căutaţi, / nu mă chemaţi înapoi”. Deşi aparent ruptă de lume, mi-a atras atenţia la Teofila Macarie imensa ei capacitate de a păstra, recupera, integra – asemenea gospodarului

din Evanghelie care ştie „să scoată din magazia sa plină lucruri vechi şi noi” (Mt 13,52). Această capacitate de a folosi lucruri vechi şi noi se vădeşte în abilitatea de a îmbina o varietate de stiluri şi teme, autoarea glosând liber pe marginea unor piese literare de rezistenţă: „Dumnezeul meu, A VENIT TOAMNA. /(...) Am încercat să ne acoperim inima cu ceva / aşa cum se acoperă o rană dureroasă. / Dumnezeul nostru, recunoaştem că n-am reuşit. / Acoperă-ne inima tu (...) / cu umbra copacului vieţii, / la umbra căruia inima ta /a devenit o rană dureroasă / din care a izvorât pentru rănile noastre / sânge şi apă” (Elegie de toamnă, septembrie 2005). Autoarea surprinde prin neaşteptate trimiteri biblice şi dialogul strâns, esenţial, cu Făcătorul: „Te văd, în pragul veşniciei / scrutând cărarea / pe care ştii că am să vin” (Visul unei nopţi de vară). Poemele adunate în volumul Tu şi dorinţa de tine au darul de a ne introduce – direct şi blând totodată – într-o altfel de relaţie cu Dumnezeu. Nu relaţia caracterizată de angoasa celui care vrea să smulgă o favoare divinităţii, ci starea de împăcare, de mulţumire tăcută a aceluia care şi-a aflat Domnul în Taina Euharistiei: „Miroşi a fân cosit, / miroşi a câmpie, / după-amiază tihnită, / nu-i nimeni, / dar eşti Tu /şi eu. // Asta-i veşnicia, / aşa va fi mereu: / fân cosit, / o câmpie, / o după-amiază tihnită, / Tu şi eu” (Fân cosit, iunie 2008). Liana GEHL iunie 2011 Actualitatea Creştină 25


din LUMEA CREDINŢEI

PETRU, pescarul de oameni Lacul Galileii era mare şi plin de peşti, dar în ziua aceea, Petru şi fratele lui, Andrei, nu prinseseră niciun peşte. Trişti, au decis să se întoarcă acasă.

„Aruncaţi plasele în apă”, le-a sus Isus, care urcase în barca lor.

„Veniţi după mine, şi vă voi face pescari de oameni!”

„Oricum, e inutil”, şi-a spus Petru, dar a făcut cum i-a spus Isus. Şi, în mod miraculos, plasele s-au umplut de peşti.

Din ziua aceea, Petru şi Andrei l-au urmat pe Isus. Mai târziu, Petru a devenit mai marele apostolilor şi primul papă. Când soldaţii l-au arestat pe Isus, Petru a vrut să-l apere cu sabia, dar Isus l-a oprit. Ucenicii s-au speriat şi au fugit, ascuzându-se. Petru însă a mers după Isus până la casa Marelui Preot şi a aştep tat acolo, să vadă ce se întâmplă.

26 Actualitatea Creştină iunie 2011

Isus ştia că le va fi greu să-l urmeze până la sfârşit, deşi ei spuneau că nu-l vor părăsi niciodată.

Citeşte continuarea poveştii în numărul din iulie al revistei noastre.

Text şi grafică: adaptare de Cristina GRIGORE


UN OM, UN SFÂNT

Cronologie

Fer. Ieremia Valahul, 455 de ani de la naştere La 29 iunie 2011 s-au împlinit 455 de ani de la naşterea Fericitului Ieremia Valahul, călugărul capucin, ridicat la cinstea altarelor de Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, la 30 octombrie 1983. Născut într-un cătun din Moldova, Ion – cum a fost numit la botez – a lăsat în urma sa familia şi ţara şi a mers în Italia, „unde erau buni creştini, călugării erau toţi sfinţi şi unde era Papa, Vicarul lui Cristos”. Iată cum îl descria Papa Ioan al XXIII-lea, în discursul din timpul proclamării virtuţilor eroice ale călugărului valah, la 17 decembrie 1959: „Într-o zi, umilul călugăr laic a întrebat-o pe buna sa mamă ce trebuia să facă pentru a fi sigur că se va mântui. Şi vrednica femeie l-a îndreptat pe fiul ei către lumina aprinsă pe vârful muntelui, care este Sfânta Biserică a lui Dumnezeu. Şi acel tânăr, cu un curaj superior vârstei şi educaţiei sale, a pornit la drum, şi nu şi-a găsit pacea până

1556 – la 29 iunie, se naşte Ion, fiul lui Stoica Costist şi al Margaretei, întrun sat cu numele de Tzatzo sau Scheiea; 1574 – pleacă din satul natal şi merge la Alba Iulia, cu gândul de a ajunge în Italia; 1576 – ajunge la Bari (Italia), unde rămâne 18 luni; 1578 – ajunge la Napoli, unde îmbracă haina de călugăr capucin, la 8 mai; 1579 – la 8 mai face profesiunea solemnă şi este trimis la mănăstirea Sf. Efrem cel Vechi, din Napoli, ca bucătar; 1584 – este transferat la Pozzuoli, ca bucătar şi grădinar; 1585 – e din nou la Napoli, la mănăstirea Sf. Efrem cel Nou, ca infirmier; 1625 – moare, la 5 martie, în faimă de sfinţenie; 1983 – la 30 octombrie, Papa Ioan Paul al II-lea îl declară fericit.

când nu a ajuns la a doua sa familie, Ordinul Franciscanilor, cărare aleasă a Bisericii Catolice. Aici a primit un nume nou, o haină călugărească, o regulă de viaţă mai mult decât sublimă şi evanghelică. Patruzeci şi şapte de ani de slujire umilă: mereu senin, gata să ajute, generos. În privirea curată a fratelui Ieremia se reflectau câmpiile fără margini din ţara lui de origine, la care el se gândea cu afecţiune filială. Dar nu era un străin pe pământul Italiei. Napoletanii, exigenţi în opinii şi entuziaşti în simpatiile lor, l-au iubit în timpul vieţii şi după moarte pe acest fiu adoptiv al lor. Întreg secretul sfinţeniei acestui suflet trebuie căutat în simplitatea gândirii, a luării deciziilor, a acţiunii: mereu în prezenţa lui Dumnezeu şi întotdeauna cu încredere în El, mereu dispus să primească inspiraţiile divine şi sfatul ascultării.”

Lunca Proieni - Brezoi SFINŢIREA GRUPULUI STATUAR DE LA LOURDES Parohia romano-catolică şi parohia ortodoxă din Brezoi organizează pe data de 3 iulie, în Lunca Proieni, ceremonia de sfinţire a grupului statuar de la Lourdes. Evenimentul se va desfăşura după următorul program: La ora 11.00, în biserica romano-catolică din Brezoi va fi celebrată Sfânta Liturghie de Mons. Jacques Perrier, Episcop de Lourdes, de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi de PS Mihai Frăţilă, Episcop greco-catolic de Bucureşti. Liturghia va fi urmată de un concert de muzică religioasă. În jurul orei 14.00 cei prezenţi se vor deplasa cu microbuzele către Lunca Proieni unde va avea loc celebrarea ecumenică de sfinţire a grupului statuar, la care va fi prezent Episcopul Ortodox de Vâlcea. Evenimentul se va desfăşura cu sprijinul primarului oraşului Brezoi, domnul Robert Schell. iunie 2011 Actualitatea Creştină 27


SUFLET TÂNĂR

Păstorul între tineri - 28 mai 2011 -

Pe 28 mai, tinerii din Arhidieceza Romano-Catolică de Cristos şi să nu ne lăsăm descurajaţi de cei din jur, deoarece Bucureşti s-au întâlnit la Catedrala Sfântul Iosif cu Arhie- „Rădăcina noastră este puternică”. piscopul Ioan Robu. Întâlnirea a avut ca moto un îndemn „Avem nevoie de un duhovnic, de îndrumare spirituadin Mesajul Papei Benedict al XVI-lea adresat tinerilor din lă. De o persoană care să ne cunoască aşa cum suntem şi lumea întreagă: Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari să ne poată sfătui cum trebuie. Să ne simţim liberi atunci în credinţă. când îi împărtăşim greutăţile, problemele şi chiar păcatele noastre”. Acesta a fost răspunsul ArhiAnul acesta, numărul tinerilor episcopului la întrebarea referitoare la care au participat la întâlnirea cu „Dragi prieteni, construiţi direcţiunea spirituală şi la importanţa Păstorul Arhidiecezei a crescut concasa voastră pe stâncă, asemeei în viaţa noastră. siderabil. Arhiepiscopul a fost încântat să vadă Catedrala plină de tineri, nea omului care a săpat adânc. Prin răspunsul la întrebarea dacă să ne vadă împreună, aspect pe care „Dumnezeu este greu de găsit” am Căutaţi şi voi, în toate zilele, l-a subliniat şi în cadrul catehezei cu aflat că El nu încetează niciodată să ne să urmaţi Cuvântul lui Cristos. care a debutat întâlnirea noastră. Cadea semne, să fie la îndemâna noastră Simţiţi-l ca adevăratul Prieten teheza a fost despre drumul credinţei şi că, cel mai probabil, greutatea vine cu care să împărtăşiţi drumul pe care fiecare dintre noi trebuie să-l din noi. „Dumnezeu ne pune la încervieţii voastre. Cu el alături veţi urmeze, pentru a putea să-l întâlcare să vadă dacă şi noi Îl căutăm. El nească pe Cristos în viaţa sa. este în locurile cele mai accesibile, dar fi capabili să înfruntaţi cu curaj noi nu suntem atenţi să-L observăm. După cateheză a urmat o serie de şi speranţă dificultăţile, probleEl este întotdeauna prezent în noi şi întrebări pe care tinerii i le-au adremele, chiar şi dezamăgirile şi în ceilalţi. Chipul celui de lângă noi îl sat Înalt Preasfinţitului. La întrebaînfrângerile” arată clar pe Cristos”. rea legată de faptul că noi, catolicii, suntem o minoritate, Preasfinţitul a Răspunzând la întrebarea referitoaBenedict al XVI-lea spus: „Pentru că suntem puţini, sunre la tehnologia de astăzi, la reţelele tem mai organizaţi şi mai dinamici”. de socializare şi la pericolul pe care Iar legat de relaţia cu prietenii care nu frecventează Biserica, acestea îl reprezintă, Arhiepiscopul a spus: „Depinde de Arhiepiscopul ne-a îndemnat să ne întemeiem credinţa pe noi ce alegem. Pericole există peste tot, dar depinde de noi 28 Actualitatea Creştină iunie 2011


Gândul meu pentru tine/ri Dragă prietene, căutător de Dumnezeu, În luna iunie, din anul acesta, celebrăm toate sărbătorile ce încoronează Timpul Pascal. De aceea aș vrea să-ți împărtășesc „un crez” despre Biserică: Cred că Biserica este semnul viu şi vizibil prin care Isus este prezent în lume şi lucrează prin aleşii Săi până la sfârşit. Cred că Biserica s-a născut din Inima străpunsă a lui Cristos de pe Cruce şi că Duhul Sfânt o îmbogăţeşte cu Darurile Sale. Cred că Maria este Mama lui Isus şi Maica Bisericii şi că în Biserică Cristos poate fi cunoscut, ascultat şi imitat. Cred că Duhul Sfânt face să crească numărul credincioşilor în Biserică pentru ca aceştia să proclame Învierea lui Cristos - Omul Nou - până la venirea Lui. să le evităm; depinde de ceea ce alegem noi”. După momentul întrebărilor a urmat Sfânta Liturghie, prezidată de Arhiepiscopul Ioan Robu şi concelebrată de toţi preoţii care însoţeau grupurile de tineri din Arhidieceză. La momentul ofertoriului, toate darurile prezentate de tineri au avut o semnificaţie: • lumânarea, simbol al iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de cei din jur, simbol al speranţei din sufletele noastre şi al luminii ce ne conduce pe drumul credinţei; • Sfântul Rozariu, ca simbol al rugăciunii prin care ne angajăm să alergăm mereu cu bucurie la Mama noastră cerească şi să ne abandonăm mereu în braţele Ei; • Icoana cu Fericitul Papa Ioan Paul al II-lea, ca un gest de mulţumire pentru sprijinul pe care acesta l-a acordat mereu tinerilor din lumea întreagă; • Crucea, ca simbol al greutăţilor şi grijilor noastre de zi cu zi, dar şi al recunoştinţei faţă de Isus care s-a jertfit pentru noi. Şi pentru ca întâlnirea să fie considerată cu adevărat rodnică, la finalul zilei toţi tinerii, dar mai ales cei care urmează să participe la Ziua Mondială a Tinerilor de la Madrid, au fost invitaţi la o întâlnire pregătitoare pentru această zi. Aşteptăm cu drag această zi şi următoarele evenimente din cadrul Arhidiecezei noastre. Iulia PALU

Cred că Biserica este Una pentru că Isus îi uneşte pe toţi oamenii în iubirea Sa, printr-un singur Botez şi o singură credinţă. Cred că Biserica este Sfântă pentru că Isus s-a jertfit pe sine pentru a o sfinţi şi continuă să o sfinţească prin Sacramente. Cred că Biserica este Catolică pentru că Isus este Mântuitorul tuturor şi nimeni nu este exclus de la mesajul Evangheliei. Cred că Biserica este Apostolică pentru că a fost fondată pe Sfântul Petru şi pe Apostoli şi că toţi creştinii sunt trimişi în lume pentru a vesti Evanghelia. Cred că Biserica îi ajută pe creştini să construiască în lume Împărăţia lui Dumnezeu, având la bază valorile Evangheliei. Cred că Biserica este în lume semn şi instrument de reconciliere şi că, prin Ea, se împlinesc profeţiile despre Ierusalimul Ceresc. Pr. Daniel BULAI iunie 2011 Actualitatea Creştină 29


ŞTIRI interne Biserica Greco-Catolică

Inaugurarea unei noi capele, la Bucureşti În vederea începerii lucrărilor de consolidare a bisericii vicariale „Sfântul Vasile cel Mare” din București, parohia și-a mutat din 29 mai 2011, locația de cult în parterul restaurat al casei parohiale (str. Polonă, nr. 50). În această capelă se vor celebra sfintele slujbe atâta timp cât biserica va fi în șantier. Prezent la București pentru programul artistei lirice Virginia Zeani, Preasfințitul Virgil, Episcop de Oradea Mare a concelebrat Sfânta Liturghie alături de Preasfințitul Mihai, părintele paroh Ioan Dăneț și numeroși credincioși, adresând un vibrant cuvânt de învățătură la pericopa Evangheliei vindecării orbului din naștere. Miercuri seară, șantierul a fost vizitat de Întâi-stătătorul Bisericii Române Unite, Preafericitul Lucian, însoțit de cei doi episcopi membri în Sinodul permanent, Preasfințiile Lor Virgil și Florentin, aflați la București pentru sesiunea de primăvară a Conferinței Episcopilor din România. Lucrările la casa parohială au început în urmă cu un an și jumătate din dorința de a crea spațiul de cult necesar după începerea consolidării bisericii. Imobilul parohial va adăposti sediul parohiei Sfântul Vasile, locația Protopopiatului capitalei, dar și birourile Centrului vicarial. Parterul, prevăzut ca salon de protocol și reuniuni, este amenajat de azi în capelă pe perioada șantierului bisericii. Lucrările de la etajele I și II, dar și de la demisol sunt aproape de momentul recepției.

Lucrările de consolidare a bisericii Sfântul Vasile din București au demarat la 1 iunie. O primă etapă va presupune decuparea pereților pe verticală și turnarea din 40 în 40 de cm a unor stâlpi de beton armat, precum și centura. Prin descoperirea șarpantei, analiza riscurilor de la bolți și a structurii pandativilor și cupolei, serios periclitată la ultimele cutremure din 1940 și 1977. Se va putea apoi trece la a doua etapă ce prevede consolidarea cupolei și a celorlalte structuri, precum și la amenajarea interioară.

Până în prezent la biserică au fost realizate câteva expertize artistice și de rezistență sub egida Firmelor Arh. Machedon, Arh. Ionescu și Res Artis – Raluca Bilțiu. Secretariatul Vicariatului de București

Dieceza Romano-Catolică de Iaşi Primul lăcaş de cult închinat Fericitului Ioan Paul al II-lea se află în România! În prezenţa a peste opt sute de credincioşi, a parohului comunităţii Pr. Gabriel Bucur şi a câtorva zeci de preoţi, sâmbătă, 21 mai 2011, cardinalul Stanislaw Dziwisz, arhiepiscopul Cracoviei, însoţit de episcopii diecezei de Iaşi, Petru Gherghel şi Aurel Percă, a sfinţit noua biserică romano-catolică din Poiana Micului (Suceava). Este primul locaş de cult din lume dedicat Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă. Piatra de temelie a bisericii a fost sfinţită la 18 iunie 2008 de către PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi. Satul Poiana Micului a fost înfiinţat în anul 1894 de către colonişti germani şi poloni veniţi pentru a prelucra lemnul. Localitatea are o populaţie de aproximativ 300 de familii, din care 160 de religie catolică. 30 Actualitatea Creştină iunie 2011


„Educarea tinerilor pentru dreptate şi pace”, tema Zilei Mondiale a Păcii 2012 Pe 1 ianuarie 2012 va fi celebrată cea de-a 45-a Zi Mondială a Păcii. Pentru această ocazie, Sfântul Părinte a ales o temă care intră în miezul unei probleme urgente în lumea de astăzi: ascultarea şi valorizarea noilor generaţii în realizarea binelui comun şi în afirmarea unei ordini sociale drepte şi paşnice în care să poată fi pe deplin exprimate şi realizate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Tema aleasă de Benedict al XVI-lea - „Educarea tinerilor la dreptate şi la pace” - se adresează minţilor şi inimilor tinerilor. Mesajul îi îndeamnă pe tineri să fie făcători de dreptate şi de pace într-o lume complexă şi globalizată. Însă pentru a se putea realiza acest lucru este nevoie de o nouă „alianţă pedagogică” a tuturor subiecţilor responsabili.

Biserica Catolică luptă împotriva SIDEI Pe 27 şi 28 mai s-a desfăşurat la Roma o Conferinţă despre prevenirea SIDA, organizată de Fundaţia Bunul Samaritean, care acţionează sub auspiciile Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii. Prezent la acest eveniment, Secretarul de Stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone, a afirmat că Biserica Catolică „a fost total angajată în lupta împotriva SIDEI de la început, iar unităţile medicale prezente acolo unde populaţia este mai afectată sunt o dovadă clară”. Biserica deţine o reţea medicală formată din 117.000 de centre, răspândite în lumea întreagă, şi dispune de un „capital invizibil” format din politici precum educaţia pentru depăşirea prejudecăţilor, încurajarea tratării cu respect a celor bolnavi şi susţinerea conştientizării contribuţiei „pe care aceştia pot şi trebuie să o aducă familiei şi societăţii”. „Datorită experienţei dobândite în timp, astăzi înţelegem şi mai bine importanţa acestor aspecte nu doar pentru susţinerea persoanelor care sunt afectate, ci şi pentru prevenirea infectării şi pentru eficienţa tratamentului însuşi. Este o dimensiune ce merită să fie lărgită, şi acesta este cadrul conferinţei”, a explicat prelatul. „Biserica, fiind conştientă de toate acestea, îşi confirmă propriile eforturi prin formarea conştiinţelor şi oferind cele mai avansate tehnici şi facilităţi sanitare, în special acolo unde este cea mai mare nevoie. Ne străduim să răspundem acestei sarcini cu toate forţele, alături de mulţi oameni de bună-voinţă ce lucrează în lumea întreagă pentru acelaşi ţel”.

ŞTIRI externe Expo Vocaţional 2011 Urmând tradiţia iniţiată în anii anteriori, Ziua Mondială a Tineretului (ZMT) de la Madrid va organiza un Târg al vocaţiilor, pentru care vor fi amenajate aproape 80 de standuri, fiecare reprezentând o mişcare sau o instituţie a Bisericii. Expo Vocaţional 2011 îşi propune să-i ajute pe tinerii participanţi la ZMT să cunoască mai bine vocaţiile care există în Biserică şi să găsească un sprijin în căutarea voinţei lui Dumnezeu pentru propria lor viaţă. De asemenea, aceasta este o oportunitate pentru familiile religioase, mişcările, asociaţiile de credincioşi şi alte instituţii religioase din întreaga lume să îşi prezinte propria carismă.

Michel Roy, noul secretar general al Caritas Membrii Caritas Internationalis s-au reunit la Roma în perioada 22-27 mai pentru cea de-a 19-a Adunare Generală a confederaţiei de organizaţii de caritate din întreaga lume. Cei aproximativ 300 de delegaţi Caritas Internationalis care au participat la lucrări l-au ales pe 26 mai pe Michel Roy în funcţia de secretar general pentru următorii patru ani. Roy este actualmente director de promovare internaţională al Secours Catholique (Caritas Franţa), organizaţie pentru care a activat timp de 30 de ani, începând să lucreze pentru oficiul diecezan la Paris în 1981. S-a ocupat de gestiune globală, finanţare pentru dezvoltare şi promovarea păcii. A fost membru al Consiliului director al Iniţiativei pentru Transparenţă a Industriilor Extractive. Este absolvent al Facultăţii de Limbi şi Studii Orientale, a urmat un master în economie şi vorbeşte limbile franceză, spaniolă şi engleză. Roy va activa ca secretar general alături de Cardinalul Oscar Rodriguez Maradiaga, Arhiepiscop de Tegucigalpa, Honduras, care a fost ales în luna mai pentru un al doilea mandat ca preşedinte al Caritas Internationalis.

La fiecare cinci minute, un creştin moare ca martir La începutul lunii iunie s-a desfăşurat în Ungaria o conferinţă despre dialogul dintre creştini, evrei şi musulmani. Evenimentul a fost organizat de preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi a avut ca participanţi înalţi reprezentanţi ai celor trei religii monoteiste, precum şi lideri din spaţiul politic şi social. Prezent la conferinţă, Massimo Introvigne, sociolog reprezentând Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a afirmat că numărul creştinilor ucişi în fiecare an datorită credinţei lor este atât de mare încât, matematic vorbind, la fiecare cinci minute unul dintre ei moare ca martir. Introvigne a spus că numărul creştinilor ucişi în fiecare an pentru credinţa lor este de 105.000, număr ce îi include doar pe cei ucişi pur şi simplu pentru că sunt creştini, fără a-i calcula şi pe cei ce mor în războaie civile sau internaţionale. „Dacă acest măcel nu este oprit, dacă nu se recunoaşte faptul că persecutarea creştinilor este prima urgenţă mondială la capitolul violenţei şi discriminării religioase, atunci dialogul dintre religii va produce doar conferinţe frumoase, dar nu şi rezultate concrete”, a afirmat membrul OSCE. Mitropolitul Hilarion Alfeyev, preşedintele departamentului pentru relaţiile externe al Patriarhiei Ortodoxe Ruse, a amintit la rândul său că „cel puţin un milion” dintre victimele persecuţiei îndreptate împotriva creştinilor sunt copii. iunie 2011 Actualitatea Creştină 31


ANUNŢURI

Tabără sportivă – CSR CAMP 2011 Asociaţia Clubul Sportiv Român, în colaborare cu Centrul Diecezan pentru Pastoraţia Tineretului, organizează o tabără de vară sub denumirea CSR CAMP. Aceasta se va desfăşura în perioada 17 – 24 iulie 2011, în localitatea Sinaia şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Cazarea se va face în Casa de Odihnă din Sinaia (Str. Poştei nr. 1) aflata în imediata vecinătate a Bisericii şi Parohiei Romano-Catolice din Sinaia. Masa se va servi în aceeaşi locaţie. Tabăra include: 1. Curs de iniţiere în orientare sportivă – câte o şedinţă în fiecare zi. La sfârşitul taberei se va organiza un concurs cu premii de tip Treasure Hunt (Vânătoare de comori), în care fiecare cursant va pune în practică tot ceea ce a învăţat pe parcursul acestui curs; 2. Drumeţii, în colaborare cu Asociaţia Scout AMD; 3. Iniţiere şi perfecţionare în tenis de masă (antrenament cu robot de ping-pong); 4. Tir cu arcul; 5. Fotbal de masă; 6. O zi în Braşov, la Parc Aventura. Opţional se va face şi un curs de mountain bike, pentru cei care ştiu deja să meargă pe bicicletă şi care anunţă acest lucru la înscriere. Costul acestui curs opţional este de 50 de lei şi include închirierea bicicletei şi a unei căşti de protecţie şi se va plăti separat de preţul taberei. Costul taberei este 550 de lei şi include cursurile sportive menţionate mai sus, cazarea şi masa pentru 8 zile (7 nopţi), o asigurare de sănătate pe o perioada de 15 zile, încheiată la societatea Allianz-Ţiriac Asigurări S.A. Organizatorii NU asigură transportul. Totuşi, pentru participanţii din Bucureşti care doresc să meargă în grup împreună cu echipa de voluntari, deplasarea se va face cu trenul Accelerat 1931 (07:10 – 09:11) în data de 17 iulie 2011 la dus şi cu trenul Accelerat 1930 (17:12 – 19:34) în data de 24 iulie 2011, la întors. Pentru participare este necesară completarea dosarului de înscriere care cuprinde: • formularul de înscriere, disponibil on-line (www.csr-org.ro), la secţiunea Tabere/Înscriere, şi în versiune tipărită; • adeverinţă medicală că este apt pentru efort fizic; • aviz epidemiologic. Formularul de înscriere trebuie completat integral şi semnat de către unul dintre părinţi sau de către tutorele legal al copilului. Adeverinţa medicală şi avizul epidemiologic se obţin de la medicul de familie şi trebuie să fie semnate şi parafate de către acesta. Taxa de înscriere trebuie achitată în momentul înscrierii fie direct către organizatori fie prin virament bancar în contul Asociaţiei Clubul Sportiv Roman deschis la ING Bank: RO04 INGB 0000 9999 0187 0223. Pe site-ul nostru (www.csr-org.ro) vom anunţa şi datele la care se pot face înscrieri la sediul CDPT din str. General Berthelot nr. 19 (lângă Catedrala Sfântul Iosif). Înscrierile se pot face şi la Claudiu Roznovszky (tel. 0724.376.455). Termenul maxim până la care se poate face înscrierea este de 10.07.2011. 32 Actualitatea Creştină iunie 2011

NĂVODARI Cazare pentru turişti şi diverse activităţi Parohia Romano-Catolică Fericitul Ieremia din Nãvodari oferã posibilitate de cazare îndeosebi pe perioada sezonului estival, dar şi în restul anului, pentru petrecerea concediului sau a vacanţei la mare şi pentru diverse întruniri şi exerciţii spirituale.

Mansarda casei parohiale, amenajată pentru oaspeţi, dispune de 9 camere: trei cu 2 paturi, trei cu 3 paturi şi trei cu 4 paturi. Fiecare cameră are baie şi televizor. La demisol este amenajat un spaţiu de lucru cu acces la internet, o bucătărie şi o sală de mese de circa 100 m2, oaspeţii putând să-şi pregătească singuri masa. Accesul la camerele de la mansardă este separat de restul casei parohiale. În curte există şi un teren de joacă, ce poate fi folosit pentru diferite activităţi cu grupuri de copii şi de tineri . Distanţa până la mare este de 1,5 km, iar până la staţiunea Mamaia de 8 km. Preţul pentru cazare este de 40 lei pe zi de persoană. Biserica se află lângă casa parohială. Sfânta Liturghie se celebrează după cum urmează: * duminica şi în sărbătorile de poruncă la ora 9.00 (în lunile iunie, iulie şi august) şi ora 18.00; * în cursul săptămânii, la ora 18.00. Pentru cazare şi alte informaţii: tel: 0241-762607; 0721-770020. E-mail: pr_solomon@yahoo.com Pr. Ion M. Solomon



062011