7Zile7Nopti martie-aprilie 25

Page 1


24 MARTIE - 24 APRILIE 2025

TURISM 4 MOVIES

7 DAYS 7 NIGHTS

URBAN GUIDE NR. 396

Redacţia nu își asumă responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicitare și pentru modificările de programe survenite ulterior

Traseu montan în Munții Piatra Craiului

Acest

traseu turistic este cel mai vechi de pe versantul apusean al Pietrei Craiului și totodată unul de bază pentru zona de joasă altitudine, datorită marii lui accesibilități. La punctul de plecare Cojocaru – Valea lui Ivan se ajunge cu orice mijloc de transport pe traseul montan rutier Podu Dâmboviței – Valea Dâmboviței – Sătic – Cojocaru (12 km de la Podu Dâmboviței; 860 m altitudine). Marcajul cu triunghi roșu apare lângă podul peste Dâmbovița, din dreptul uzinii hidroenergetice, pe unde urcă un drum forestier în lungul apelor Văii lui Ivan, pentru ca după 3 km să se oprească în mijlocul unei vaste poieni, la casa de vânătoare „Piatra Craiului" (1090 m altitudine; pe hărțile vechi "Valea lui Ivan"). Traseul marcat urcă spre marginea superioară a poienii și pătrunde în zona de pădure de la poalele apusean al Pietrei Craiului, pe care nu o va părăsi până la capăt.

Primul punct de reper este Crucea Grănicerului (1330 m altitudine), care marchează locul unde a căzut la datorie, în vara lui 1912, soldatul grănicer

Traseu montan în Munții Piatra

Craiului: Cojocaru - Valea lui

Ivan - Drumul GrănicerilorPlaiul Foii

Marcaj: triunghi roșu

Durata: 6 - 7 ore

Lungimea: cca 16 km

Diferența de nivel: 580 m

Tip: traseu de potecă.

Marin Dobre. Drumul Grănicerilor urcă peste câteva fire de văi până la Piscul cu Brazi (1438 m altitudine), unde, în mijlocul unei încântătoare poienițe, se desprinde un marcaj cu cruce albastră către zona abruptă a Marelui Grohotiș. Vom coborî de pe Piscul cu Brazi pe poteca largă care continuă să străbată pădurea de conifere și, după o serie de urcușuri și coborâșuri, pătrundem în vastul luminiș al Poienii Lăncii (1415 m altitudine).

Din Poiana Lăncii, drumul Grănicerilor trece prin dreptul izvorului Tămășelului și urcă ușor până la culmea muntelui Tămășel, pe care o depășește prin poiana Tămășel (1430 m altitudine). Din acest punct până la Plaiul Foii, traseul trece mai întâi pe lângă abundenta sursă de apă permanentă (Izvorul Oțețelii) și prin poienița de la curmătura Foii (1375 m altitudine) și coboară, în final, fără întrerupere pe piciorul de munte Plaiul Mare, până la cabana Plaiul Foii (894 m altitudine), din județul Brașov.

Sursa:SalvamontArgeș

Întâlnire de lucru pentru

Organizației de Management al Destinației la nivel județean

La Consiliul Județean Argeș, vicepreședintele

Adrian Bughiu și Roxana Stoenescu, director executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret, au fost gazdele unei ședințe de lucru în cadrul căreia s-au stabilit liniile directoare pentru înființarea unei Organizații de Management al Destinației (OMD) la nivel județean.

Această structură va permite administrației județene, primăriilor din zonele cu potențial turistic și sectorului privat din domeniul HoReCa să colaboreze într-un cadru legal, pentru dezvoltarea și promovarea turismului în județul Argeș.

Adrian Bughiu: „Astăzi am reluat discuțiile pentru înființarea unui OMD la nivel județean – o Organizație de Management al Destinației.

Acest organism își propune să reunească cei mai importanți factori din zona publică și privată a turismului județean pentru a gestiona mai eficient acest domeniu.

Pentru aceasta, vom elabora o strategie de dezvoltare care va include, în mod special, și o strategie de promovare a obiectivelor turistice din județ, precum și a structurilor de cazare și alimentație publică.

Acesta este doar primul pas pe care l-am făcut astăzi, atât fizic, cât și online, alături de

specialiști din Ministerul Turismului. Ne-au fost alături și actori importanți din sectorul HoReCa, iar pe viitor ne dorim implicarea zonei de nord a județului în acest proiect. Suntem convinși că această inițiativă va aduce beneficii semnificative dezvoltării turismului în județul Argeș.”

Cadrul legal al Organizației de Management al

Destinației:

Ordinul Ministrului Antreprenoriatului și Turismului nr. 1.293/2022 stabilește cadrul legal pentru avizarea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD).

Principalele cerințe pentru înființarea unui OMD județean:

Un buget propriu

Un număr minim de 1.000 de locuri de cazare la nivel județean

Rolul și obiectivele OMD-ului:

Elaborarea unei strategii de dezvoltare și promovare a turismului

Gestionarea eficientă a fondurilor pentru implementarea strategiei

Accesarea de finanțări suplimentare pentru atingerea obiectivelor

Apă Canal 2000 SA Pitești

Facilități acordate utilizatorilor

Apă Canal 2000 acordă utilizatorilor o serie de facilități, dintre care amintim:

 Finanțare execuție branșamente de apă și racorduri de canalizare din surse proprii, în limita fondului alocat în bugetul anual al societății

În cadrul acestui program, început în anul 2024 și continuat în acest an, pentru execuția branșamentelor de apă și a racordurilor de canalizare beneficiarii achită doar tarifele pentru întocmirea documentației tehnice (proiect și aviz) și taxele de conectare la rețele, execuția lucrărilor fiind finanțată de Apă Canal 2000.

 Posibilitate creare cont online pe site-ul societății www.apacanal2000.ro

Prin contul online, clienții beneficiază cu rapiditate și în condiții de maximă siguranță de informațiile aferente serviciilor de apă și de canalizare prestate, beneficiind de: - primirea facturilor de utilități pe e-mail, imediat după ce acestea au fost emise; - vizualizarea facturilor, a istoricului plăților și cunoașterea în orice moment a situației soldului;

- plata facturilor cu cardul, direct din contul online, - transmiterea indexului autocitit;

- acces dintr-un singur cont la datele tuturor locațiilor.

 Comunicare prin intermediul serviciului de Call Center, la tel. 0248 223 237, disponibil nonstop

Pentru îmbunătăţirea comunicării cu clienţii săi și pentru operativitate în rezolvarea problemelor, societatea Apă Canal 2000 SA a implementat serviciul de Call Center, care este funcţional din luna martie 2023.

 Canale multiple de plată a facturilor

Clienții au posibilitatea de a achita facturile direct din contul de servicii online, prin virament bancar, internet/mobile banking, debit direct, numerar sau cu cardul bancar.

 Posibilitate comunicare electronică prin e-mail la adresa contact@apa-canal2000. ro

 Vizualizare program de citire contoare

 Anunțare clienți prin SMS despre întreruperile în furnizarea apei

De asemenea, informațiile privind oprirea apei se găsesc postate pe site-ul societății, la secțiunile Lucrări programate sau Avarii.

Salutare, dragi cititori ai revistei 7Days7Nights! Luna aprilie 2025 vine cu foarte multe noutăți din punct de vedere cinematografic ! De la animație, comedie, live-action, musical, mister, anime, la horror

și dramă, iată care sunt cele 4 filme recomandate pentru a putea sărbători luna Pascală in forță:

Minecraft: Filmul

Regia: Jared Hess

Cu: Jason Momoa, Danielle Brooks, Emma Myers, Jack Black

Gen film: Acţiune, Aventuri, Familie, Fantastic

Distribuitor: Vertical Entertainment

Bine ați venit în lumea Minecraft, unde creativitatea nu doar te ajută să creezi, ci este esențială pentru supraviețuire! Patru rebeli - Garrett „The Garbage Man” Garrison (Momoa), Henry (Hansen), Natalie (Myers) și Dawn (Brooks) - se luptă cu probleme obișnuite atunci când sunt subit atrași printr-un portal misterios în Overworld: o țară cubică si bizară care se hrănește cu imaginație. Pentru a se întoarce acasă, ei vor trebui să stăpânească această lume (și să o protejeze și de lucruri rele precum Piglini și Zombi) în timp ce se îmbarcă într-o căutare magică alături de un expert creator neașteptat, Steve (Negru).

Păcătoșii

De la Ryan Coogler - regizorul Pantera Neagră și Creed - cu Michael B. Jordan în rolul principal, vine o nouă viziune asupra fricii în producția Păcătoșii. Încercând să lase în urmă viețile lor tumultoase, frații gemeni (Jordan) se întorc înapoi în orașul lor natal, doar pentru a descoperi o forță malefică .

Regia: Ryan Coogler

Cu: Hailee Steinfeld, Jack O'Connell, Michael B. Jordan, Wunmi Mosaku, Delroy Lindo

Gen film: Dramă, Fantastic, Horror, Thriller

Distribuitor: Vertical Entertainment

The Accountant 2: Cifre periculoase

Când fostul ei șef este ucis de asasini necunoscuți, Marybeth Medina, agent al Trezoreriei, este nevoită să îl contacteze pe Christian Wolff pentru a rezolva crima.

Regia: Gavin O'Connor

Cu: Cynthia Addai-Robinson, Ben Affleck

Gen film: Acţiune, Crimă, Dramă, Mister, Thriller

Distribuitor: Vertical Entertainment

Până în zori

La un an după ce sora ei Melanie dispare în mod misterios, Clover și prietenii ei se îndreaptă spre valea izolată în care a dispărut, în căutarea unor răspunsuri. Explorând un punct de informare turistică abandonat, tinerii se trezesc vânați și uciși unul câte unul de un individ mascat... doar pentru a se trezi nevătămați la începutul aceleiași seri.

Regia: David F. Sandberg

Cu: Peter Stormare, Odessa A’zion, Maia Mitchell, Michael Cimino

Gen film: Dramă, Horror

Distribuitor: InterComFilm Distribution

Rubrica realizată de Mihail VLAICU

Director: Denisa Vlaicu 0723 672 190 denisa_vlaicu@yahoo.com

Reprezentant vânzări: Emil Vlaicu 0724 634 615

Fotografie: Paul Antonescu 0722 175 767

Tipar: Ceconii

În prag de ALEGERI, gesturi de normalitate

Alegerile prezidențiale vor avea loc în

România la data de 4 mai 2025. În cazul în care niciun candidat nu obține majoritatea absolută, un al doilea tur va avea loc pe 18 mai 2025.

Potrivit legislației electorale, ordinea candidaților pe buletinul de vot este stabilită prin tragere la sorți.

Astfel, a avut loc la sediul Biroului Electoral Central (BEC) tragerea la sorţi a ordinii pe buletinele de vot a celor 11 candidaţi la scrutinul prezidenţial din data de 11 mai 2025.

Primele 5 locuri sunt ocupate astfel:

 Poziția nr. 1 - GEORGE-NICOLAE SIMION –

Alianța pentru Unirea Românilor

 Poziția nr. 2 - GEORGE-CRIN-LAURENȚIU

ANTONESCU - Alianța Electorală România Înainte

 Poziția nr. 3 - ELENA-VALERICA LASCONI –

Uniunea Salvați România

 Poziția nr. 4 - CRISTIAN-VASILE TERHEȘ –

Partidul Național Conservator Român

 Poziția nr. 5 - MARCELA-LAVINIA ȘANDRU –

Partidul Umanist Social Liberal

Traversăm o perioadă interesantă, de precampanie și campanie electorală, în care candidații, șefii de partide, susținătorii înfluenți se întrec în a prezenta viziuni pentru România. De pildă, președintele interimar Ilie Bolojan are demersuri care îi cresc gradul de popularitate.

De la călătorii cu avioane de linie, desecretizarea costurilor cu avioanele private de care a beneficiat Klaus Iohannis, la deschiderea porților Palatului Cotroceni pentru publicul larg. Ilie Bolojan: “Deschiderea Administrației Prezidențiale este un semn de respect și transparență față de cetățenii țării noastre”.

Altfel spus, Palatul Cotroceni devine un spațiu deschis pentru cetățeni!

Grădinile și curțile interioare ale Palatului Cotroceni vor fi accesibile publicului în fiecare weekend, de vineri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

Accesul se va face prin Poarta Marinescu, iar vizitatorii vor putea explora gratuit:

 Platoul de Ceremonii

 Grădina Palatului Cotroceni (latura nordică)

 Platoul Baroc

 Biserica Palatului Cotroceni

 Curțile interioare ale Administrației Prezidențiale și ale Muzeului Național Cotroceni

 A fost integrat în circuitul Muzeului Național Cotroceni și interiorul Administrației Prezidențiale, cu sălile de protocol de la parter. Acestea vor putea fi vizitate contracost.

Totodată, vizitarea muzeului nu mai necesită programare prealabilă.

 Expoziții de tehnică militară și echipamente speciale.

Casa Cărţii, în fosta librărie. Cea mai mare autoservire din Pitești

Piata Vasile Milea, Complex Fortuna, la etaj

L-J: 08:00-24:00, V-D:08:00-02:00 Crinului 34 (fosta Fabrică de Butoaie) 0348 45 79 43

Vineri și sâmbătă: petreceri Meniul Zilei: 12 RON

Strada Părăști nr. 29B

Mioveni 0720 534 096

Strada Panselelor nr. 2

Pitesti 0733 956 283

Cele mai frumoase povești sunt scrise cu suflet și pasiune. Te invităm să faci parte dintr-o poveste urbană cu gust și gusturi alese. Bibliotheque-Coffee,

win an food bistro, o terasă spectaculoasă, un interior complet renovat cu influențe art-deco și un meniu surprinzător îți vor transforma ieșirile în oraș în experiențe fascinante. Pitești, str. Victoriei cu rezervări la 0722 375 621

Strada Unirii, bl. V2E – parter Mioveni 0758 333 334

Centrul Rezidențial *Aici e ACASĂ* tel 0737 711 111

Matteo Doamna Bălașa 13 0724 323 985

Totul la superlativ!

Strada Victoriei nr. 30, Pitești - Argeș, 0724 329 090

Club de noapte şi de dans Str. Victoriei Nr. 17, Pitesti, Romania, 110017 tel 0743 066 445 pr@urbanhome.ro http://www.urbanhome.ro/

Apelul Poliţiei Locale Pitești:

Nu blocaţi accesul ambulanţelor!!

În

ultima perioadă, echipajele Poliției Locale

Pitești intervin tot mai des în zona Spitalului Județean de Urgență Pitești și în alte locuri din oraș, din cauza mașinilor parcate neregulamentar.

Parcarea necorespunzătoare poate bloca accesul autospecialelor aflate în misiune!

Consecințele pot fi grave, iar amenzile pentru staționare neregulamentară depășesc 1000 de lei.

Facem apel către toți șoferii: fiți responsabili!

Parcați doar în locurile special amenajate și respectați regulile de circulație.

Siguranța tuturor depinde de fiecare dintre noi!

Bonita Pizzerie

Pţa Vasile Milea 0248/217 691

Str Jstiţiei nr 4 0733956280, 0733956281 Garden Pub. The one.

Câmpulung Argeş 0248530390, 0248530392 bucătărie tradiţională din stânele muscelene

Str. Trivale, nr 75, Pitești 0733 446 274

Str. Panselelor nr. 2, Pitești 0733 956 283

Maior Gheorghe şonţu 6 0248 / 22-0444 www. jerryspizza.ro, Jerry’s Pizza App (descarca din AppStore şi Google Play)”

11.00 - 24.00

Bd. I.C. Brătianu 34. 0248224410, 0733956284.

KELLS PUB

Bulevardul I. C. Brătianu 27, Pitești TEL: 0770 583 341 Program zilnic L - M 10:00 - 02:00

Pitesti Strada, Piața Muntenia 3, Pitești 110017

Bulevardul Republicii nr. 214 bis, Pitești 0248 20.61.25 Web:http://www.mcdonalds.ro/

str. Teiuleanu 48, 0372757575

Restaurant fast-food

Str. Constantin Zarnescu, Nr.2, Pitesti, Romania, 110017 0771 461 086 website http:// www.papao.ro/

Strada Griviței, nr. 7, Pitești 0786 029 273

Profesorii excepţionali schimbă lumea.

Ajută-ne să îi găsim!

În

fiecare grădiniță, școală, liceu sau universitate există profesori care schimbă vieți. Profesorii excepționali transformă educația și inspiră generații. Cu fiecare poveste de succes, ei ne arată că obstacolele pot deveni oportunități, iar viitorul poate fi modelat prin performanță în educație.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează o nouă ediție a campaniei naționale „Liga Profesorilor Excepționali”, ediția 2025, un proiect care pune în lumină acei dascăli care,dincolodemanualeșimetodeclasice, creeazăunimpactrealînviețileelevilorlor.

Cine poate face o nominalizare? Dacă ești cadru didactic, înscrie-te chiar tu și împărtășește-ne povestea ta de succes! Nominalizează-te și arată-ne propriul model de excelență în educație. De asemenea, dacă ești elev, părinte, coleg de catedră, absolvent sau membru al unei comunități, poți propune un profesor remarcabil. Fiecare nominalizare este un pas spre recunoașterea muncii dascălilor care schimbă România prin pasiune și devotament.

Cum îi recompensăm pe cei mai buni profesori?

Cei 20 de finaliști vor primi nu doar recunoaștere națională și titlul de „Profesor Excepțional”, ci și resurse pedagogice, echipamente digitale și oportunități de formare profesională pentru a continua să facă diferența.

 Locul 1: 30.000 lei

 Locul 2: 20.000 lei

 Locul 3: 10.000 lei

 Premii de la partenerii noștri pentru toți cei 20 de finaliști.

Cum funcționează campania?

Campania se desfășoară în perioada martie-iulie și cuprinde următoarele etape: Înscrierea: 21 martie – 30 mai 2025

Evaluarea aplicațiilor: 2 – 13 iunie 2025

Votul publicului: 16 iunie – 18 iulie 2025

Premierea câștigătorilor: iulie 2025

Tu poți ajuta la recunoașterea acelor profesori care fac educația mai bună.

Beautiful Estetic

Salon de înfrumuseţare

Egalităţii 10; 0248/212 489 Coafor, cosmetică, tratamente pentru lifting, extensii gene, permanent gene, make-up artistic, manichiură, pedichiură, extensii unghii, modelaj corporal, parafango, solar.

Centru de înfrumuseţare şi remodelare corporală Piteşti, Eroilor nr. 37 0752.816.292

Centru de Înfrumuseţare

Victoria

L-V: 15.00 - 22.00, S: 10.00 - 15.00 Hotel Victoria, et. 3

str. Egalităţii 21 220 777 Saună, solarium, masaj de relaxare, fitness, salon cosmetic.

str. 1 Decembrie 1918, Bl.M1, Sc C, Cartier Gavana, Pitești. Centru de produse ortopedice șși aparatură medicală.

L-V: 10.00-18.00 / 0248 219 498 www.costimarortopedic.ro

Diana Estetique

Calea Bucuresti, bl. 20, sc. A, ap. 3, parter 215 700 "Pentru femei puternice, pentru femei care știu ce își doresc. Vino la noi și garantăm că vei primi un zâmbet de la fiecare bărbat."

L - V: 10.00 - 18.00, S: 8.00 - 14.00

Str. Ștefan cel Mare 37 (paralel cu str. Vasile Lupu ) 0722 607 720 Centru de remodelare și întreţinere corporală. Radiofrecvenţă, Vacuum,

Ultrasunete, Tunel cu infraroșii

Cosmetică facială

Noi livrăm flori la domiciliu! 0732 406 180, 0732 406 189 www.florariaerial.ro

Clinică stomatologică

La noi vă veţi regăsi zâmbetul!

Dr. Dan Săndulescu, Dr. Andrei

Guţă, Implanturi, Protetică, Chirugie OMF, Ortodonţie, Endodonţie, Pedodonţie, Odontologie, Parodontologie, Estetică dentară.

Bd. Republicii, Bl. E3a, Sc. G, M1, scara exterioară 0248/219 019

B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 66-78, Bloc BR 8, ap. 5

Bălcescu Residence

tel. 0788 685 658 www. novaskin.ro

Dental House

Clinica Stomatologică

Dr. Marius Stuparu

Bd. Republicii 150 0248 221 240, 0788 500 654 www.dr.stuparu.ro

0757 050 559, 0746 182 874

Salon de înfrumuseţare, manichiură, pedichiură, coafor.

Str. Teilor, Nr. 33bis , Pitesti 0752 233 334 (telefon) +40 752 233 334 (WhatsApp)

Metropol Hotel

Panselelor 1, 0248/222 407

Carmen Hotel

Bd. Republicii 84 248 222 699 fax: 248 215 297 - 290 433 receptia@hotel-carmen.ro www.hotel-carmen.ro

Yaky *** Hotel

Bdul Republicii nr 57, Pitesti, Arges 0755 088 255, 0248 224 227, fax 0248 224 228 yakycenter@yahoo.com

Trei stele... pe deplin meritate! Three stars, fully deserved!

Calea București nr 31, Pitești, Argeș tel:+40372 480 500

fax: +40372 480 501 e-mail: reservations@ ramadapitesti.ro

Magic Gt*** Cartier Trivale (La capătul liniei 8); 0248/271 710 fax: 0248/271 707 www.magicgt.ro; hotelmagicgt@yahoo.com

Star Hotel

Comuna Bascov, 0248/270 352 Hotel, restaurant internaţional, sală de conferinţă, bază sportivă, piscină.

A fost odata ca niciodata, că, dacă nu ar fi, nu s-ar mai povesti... si povestea e adevărată!

Victoria Hotel Egalităţii 21, tel: 0248 220 777 „O oază de rafinament.”

Hotel modern, restaurant,

bar de zi, night club, săli de conferinţă, centru de relaxare si înfrumuseţare, parcare privată, închirieri de masini, schimb valutar.

Pitești Retail Park

DN 65 B, Auchan Bradu Centru comercial. Loc de joacă. Diversitate în amenajarea casei www. itestiretailpark.ro

IBIS STYLES HOTEL PITEȘTI

Piața Muntenia 3, Pitești 110063 0737 512 420

Pitesti, Bucuresti, Craiova, Sibiu +40 747 656 145

Strada Victoriei nr 12, Pitesti 0374 203 309

Depozitelor, 20, Pitești +40 799 931 055

VIVO! Pitești

Calea București 36

Comunicat de presă PÎCCJ

Propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracţiunii de coruperea alegătorilor prin

mijloace de comunicare electronică

În continuarea comunicatului de presă din data de 20 martie 2025, informăm că procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, aflat în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegatorilor prin mijloace de comunicare electronică (în formă continuată - 265 acte materiale).

Totodată, în cursul zilei de astăzi, procurorul de caz a solicitat instanței arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 28.03.2024 –

31.01.2025, inculpatul BogPR a oferit suma de 879.521,13 USD, sub formă de gift-uri pe alicația TIK TOK (plăți efectuate prin aplicație în timpul unor sesiuni live ale utilizatorilor prin oferirea de puncte ce pot fi apoi convertite în sume de bani) și sumele de 302.547,87 de lei și 17.859,31 USD, prin transferuri efectuate prin aplicația REVOLUT (conturi bancare și portofele electronice de criptomonede), către 265 de persoane, în scopul determinării acestora să voteze un anumit candidat alegerile prezidențiale organizate în anul 2024.

Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie

Video EEG la domiciliuserviciu medical!

Neurologia pediatrică este o ramură specializată a medicinei care se ocupă cu diagnosticul și gestionarea afecțiunilor neurologice la: nou născuți, sugari, copii și adolescenți.

Neurologul pediatru îndrumă pe termen scurt, mediu si lung, oferă îngrijiri și consultații periodice.

Cabinetul nostru de neurologie pediatrica- Laborator Video EEG este furnizor de servicii exclusiv de neurologie pediatrică.

Oferim servicii medicale destinate sugarilor de la 1 zi după naștere până la copiii de 18 ani.

Scopul nostru declarat este de a putea asigura un serviciu exclusiv, de calitate și atât de necesar pentru segmentul catre care ne îndreptămdiagnosticare neurologică prin Video EEG la domiciliu.

Suntem singurul furnizor de servicii de neurologie pediatrică din România, care oferă: deplasare, montare, monitorizare, interpretare investigatii EEG, în confortul casei micilor pacienti.

Nu mai este necesar să te deplasezi pentru programări la spital sau la clinică.Cu o recomandare de la medicul specialist, suntem la un apel distanță.

Prioritizăm atenția și confortul micilor pacienți.

n Consultații de neurologie pediatrică on line - Dr Neurolog Pediatru, Magdalena Sandu.

n EEG la domiciliu.

www.eeg-pediatric.ro

* EEG de lunga durată – 6-12 ore, montare la domiciliu.

ASOCIAȚIA COPILUL –DARUL NEPREȚUIT AL VIEȚII

Cabinet neurologie pediatrică

Relații la telefon: 0771 709 494

Adresa: B-dul Bucurestii Noi nr 50A, tronson B, mezaninul Clinicii Asymed, cabinet nr 4, sect 1, București

Mail: cabinetneuropediatrie@gmail.com

MARTIE - 24 APRILIE 2025

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.