Catalog C14 Oriflame

Page 1

NR. 14-2019 01.10 (ora 09:00) 21.10 (ora 22:00)

NOUA Catalogul 14 2019 (01.10 – 21.10)

APĂ DE PARFUM CU EFECT DE ATRACŢIE DOVEDIT


De ce ai lăsa seducţia la voia întâmplării? În jocul atracţiei, preia controlul cu apa de parfum Magnetista. Fapt dovedit clinic

- acest parfum atrage atenţia a 2 din 3 bărbaţi testaţi*

Doi maeştri parfumieri au dezvoltat un parfum, cu efect de declanşare a emoţiilor dovedit de neuroştiinţă. Acesta are un impact pozitiv asupra creierului uman şi creşte puterea de atracţie asupra bărbaţilor. Ingredientul cheie este Floarea Pasiunii - o floare recunoscută pentru efectul stimulativ asupra simţurilor.

Emilie Coppermann 2

Aliénor Massenet

* Testare clinică, efectuată pe un grup de 33 bărbaţi în Laboratorul Spincontrol din Franţa

EFECT DE ATRACŢIE DOVEDIT

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

NOU!

3


SECRETUL ATRACŢIEI DE NEOPRIT Parfumul Magnetista se deschide cu note proaspete şi suave de floare de neroli, piper roz şi coacăze negre, învăluind o inimă florală dominată de floarea pasiunii. Compoziţia este desăvârşită de căldura şi senzualitatea notelor de bază lemnoase, cu acorduri de mosc, lemn de santal şi vanilie ademenitoare.

NOU!

ÎNCEARCĂ-MĂ! Atinge sticla şi simte parfumul!

4

89.99

DOAR ACUM! Este momentul să valorifici reducerea suplimentară de 20 lei dacă ai achiziţionat minimum un produs din catalogul 13.

A  pă de parfum Magnetista

ORIENTAL - FLORAL

coacăze negre, floarea pasiunii, lemn de santal

PREŢUL TĂU SPECIAL CU REDUCEREA SUPLIMENTARĂ

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

CU ADEVĂRAT CAPTIVANTĂ...

O apă de parfum irezistibilă şi captivantă despre care neuroştiinţa a dovedit faptul că declanşează emoţii, face o impresie puternică şi creşte puterea de atracţie asupra bărbaţilor. 50 ml SCANEAZĂ PAGINA ÎN ÎNTREGIME CU AJUTORUL APLICAŢIEI ORIFLAME

34492 164.90

109.99

5


NOU!

EDIŢIE LIMITATĂ

• FABRICAT DIN FLEECE R OŞU • MĂRIME UNIVERSALĂ • MÂNECI LARGI • 2 BUZUNARE PRACTICE • CU CORDON DE PRINDERE ŞI AGĂŢĂTOARE

MOALE ŞI

45 cm

COMANDĂ HALATUL

106 cm

51 cm

Halat de baie confortabil şi elegant, cu o lungime până la genunchi, fabricat din fleece moale şi pufos din poliester

CU NUMAI

79.99 LEI

LA ACHIZIŢII DE PRODUSE ÎN VALOARE DE 99 LEI DIN ACEST CATALOG

H  alat de baie Moment

Nimic nu se compară cu momentele de relaxare petrecute acasă într-un halat confortabil, pufos şi viu colorat. Poliester, mărime universală. Lungime: 106 cm, lăţime: 65 cm

PUFOS

65 cm

ECONOMISEŞTI 100 LEI

38322 179.99 6

7


ÎN ACEST CATALOG: ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII paginile 2-25 PARFUMURI paginile 26-37 PENTRU EL

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

COMPLEX MINERAL4E

paginile 38-49

paginile 66-77 ÎNGRIJIREA PIELII paginile 78-99 WELLNESS paginile 100-103 ACCESORII paginile 104-107

Cum creăm frumuseţe prin ştiinţă? Prin conexiunea dintre tehnologiile de ultimă oră şi înţelegerea profundă a nevoilor tale, reuşim să îţi oferim produse cu beneficii relevante. În acest fel, ajutăm milioane de oameni să îşi exprime frumuseţea unică. Descoperă ştiinţa din spatele frumuseţii în produsele noastre cu putere de transformare!

ÎNAINTE

CUPRU - netezeşte şi redă supleţea DUPĂ

ZINC - are efect calmant  S  er intens hidratant pentru tălpi Feet Up

MAGNEZIU - protejează şi catifelează

MACHIAJ

FIER - repară şi purifică

paginile 108-133

Iniţiativele noastre caritabile permanente sprijină copiii şi tinerele femei printr-o gamă diversă de programe educaţionale.

8

Prin colaborarea noastră cu Alianţa Rainforest, depunem eforturi să ne asigurăm că toată hârtia pentru cataloagele noastre provine din păduri atent gestionate.

TEHNOLOGII AVANSATE

COMPLEXUL MINERAL4E este un amestec de patru minerale şi oligoelemente selectate pentru efectele lor benefice pentru piele:

ÎNGRIJIREA CORPULUI & A PĂRULUI paginile 50-65 INSPIRATE DIN NATURĂ

ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII:

Credem în calitatea produselor noastre şi oferim garanţia satisfacţiei 100%. Dacă nu sunteţi mulţumit de un produs, îl returnaţi în termen de 30 de zile calendaristice şi primiţi banii înapoi.

Oriflame este membru al Asociaţiei companiilor cu vânzare directă, ceea ce reflectă hotărârea noastră de a aplica cel mai înalt nivel al eticii în domeniu.

Pentru a afla detalii legate de politica Oriflame în ceea ce priveşte protejarea animalelor, te rugăm să vizitezi: www.oriflame.ro.

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

INDEX

* Testare clinică - in vivo

Advanced

Ser concentrat pentru zonele cu piele îngroşată şi bătături de pe tălpi, ce conţine acid salicilic, Complexul Mineral4E şi agenţi intens hidratanţi. Asigură hrănire şi îngrijire. Rezultate impresionante în doar 1 săptămână*1. Testat clinic şi de consumatori. Parfum plăcut, reconfortant. 30 ml

33030 29.90

12.99

*1 Testare consumatori, 67 respondenţi cu piele îngroşată, cu bătături.

9


CU EXTRACT DIN PAPAIA

NOU!

EDIŢIE LIMITATĂ

TESTATE DERMATOLOGIC

ÎNGRIJIRE A PIELII FĂRĂ EFORT

DEZVOLTATĂ PENTRU A HIDRATA ŞI PROTEJA PIELEA

Este minunat să ai la îndemână soluţii de îngrijire a pielii uşor de folosit şi cu rezultate eficiente, nu-i aşa? Gelul de curăţare pentru faţă şi crema multifuncţională Essentials sunt îmbogăţite cu un complex hrănitor cu proprietăţi de îngrijire pentru piele. Potrivite pentru toate tipurile de ten, acestea reprezintă o modalitate excelentă în doi paşi de a te bucura de o piele cu aspect sănătos, catifelat şi hidratat în perioadele mai reci ale anului.

Se aplică pe pielea uscată. Pentru rezultate optime, aplică crema pe pielea proaspăt curăţată. A se evita zona ochilor.

ÎNCEARCĂ-MĂ! Atinge produsul şi simte aroma!

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII:

ULEI DE AVOCADO

150 ml UNT DE CACAO

COMPLEX HRĂNITOR ULEI DE MIGDALE DULCI

10

Conţine un mix bogat de ingrediente naturale cu proprietăţi de îngrijire: ulei de avocado, ulei de migdale dulci şi unt de cacao. Plin de acizi graşi esenţiali ce susţin sănătatea pielii şi asigură o hidratare intensă, lasă pielea catifelată, suplă şi protejată.

DEZVOLTAT PENTRU CURĂŢAREA ZILNICĂ A IMPURITĂŢILOR, FĂRĂ SĂ USUCE PIELEA Masează delicat produsul pe faţa umedă. Clăteşte-ţi faţa cu apă din abundenţă şi şterge-o delicat cu un prosop. A se evita zona ochilor.

 Gel de curăţare pentru faţă cu complex

 Cremă multifuncţională cu complex

75 ml

150 ml

36196 22.90

36197 34.90

hrănitor Essentials

14.99

hrănitor Essentials

17.99

11


• Dezvoltate pentru prospeţime de durată în zona intimă

NOU!

• Conferă o senzaţie de împrospătare şi răcorire

FORMULE SIGURE

• Cu coacăze negre & floare de lotus pentru împrospătarea pielii

Noua gamă de produse Feminelle scoate la iveală dedicarea noastră pentru siguranţă. Nu este doar testată dermatologic - asemenea tuturor produselor noastre, dar şi ginecologic. Utilizarea ingredientelor naturale special selectate garantează acţiunea blândă a acestor produse.

ACIDUL LACTIC & INFUZIA PREBIOTICĂ Ingredientele naturale susţin şi protejează microbiomul zonei intime.

TEHNOLOGIA FRESH SCENT Neutralizează mirosurile nedorite, menţinând prospeţimea în zona intimă.

 

EXTRACTELE NATURALE SUEDEZE Răspund nevoilor specifice zonei intime, conferind un plus de protecţie, calmare, împrospătare şi proprietăţi de hrănire.

 Şerveţele intime cu coacăze negre

 Gel pentru igiena intimă cu coacăze

 Deodorant pentru zona intimă cu

20 buc

300 ml

75 ml

34503 22.90

34500 29.90

34502 26.90

şi floare de lotus Feminelle

EXTRA-PROSPEŢIME 12

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII:

- ÎN FIECARE ZI

14.99

negre şi floare de lotus Feminelle

17.99

coacăze negre şi floare de lotus Feminelle

14.99

13


INGREDIENTE DIN SURSE ORGANICE

DE CE AR TREBUI SĂ O ÎNCERCI: • Hidratare intensă şi catifelare pentru tot corpul • Textură bogată şi cremoasă • Cu ar oma Milk & Honey, iubită de consumatoare

Ingredientele noastre deţin garanţia prelucrării fără utilizarea substanţelor chimice. Acest lucru le păstrează proprietăţile originale şi ne ajută să obţinem un extract de cea mai bună calitate. Astfel, pielea ta este mai puţin expusă la acele substanţe de care nu are nevoie, în schimb se bucură din plin de mai mulţi nutrienţi!

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII:

LAPTE

Bogat în vitamine, minerale, proteine hidratante & hrănitoare, conferind pielii catifelare şi supleţe.

14

C  remă hrănitoare pentru mâini

MIERE

Un ingredient recunoscut, bogat în zaharuri, care conţine vitamine, minerale şi acid folic. Contribuie la revitalizarea pielii, lăsând-o catifelată, suplă şi mai luminoasă.

şi corp Milk & Honey Gold

Cremă de corp cu formulă ultra-fină, infuzată cu extracte din lapte si miere din surse organice. Hrăneşte intens pielea, pe parcursul întregii zile. 250 ml

31602 39.90

14.99

15


ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII:

2.

3.

Periază firele din sprânceană cu vârful periei, prin mişcări scurte.

Aplică gelul pe porţiunile unde îţi doreşti să adaugi volum.

Trece delicat cu peria de-a lungul sprâncenei pentru a o modela şi pentru a fixa culoarea.

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

1.

33692 Blonde

Creativitatea este un element cheie în procesul de dezvoltare a produselor Oriflame. De aceea, ne continuăm eforturile de a proiecta produse ce asigură rezultate în cel mai ingenios mod posibil. La fel am procedat cu vârful precis al periuţei la mascara The ONE pentru sprâncene care duce atât de uşor modelarea acestora la nivel de artă!

33693 Medium Brown

DESIGN INGENIOS

CUM O APLICI CORECT?

AMPLIFICĂ VOLUMUL ŞI DEFINEŞTE SPRÂNCENELE*

REZISTENTĂ LA APĂ, TRANSPIRAŢIE ŞI UMIDITATE* EFECT CE REZISTĂ 10 ORE*

O formulă gel rezistentă la apă, disponibilă în trei nuanţe, ce conferă sprâncenelor volum imediat pentru un look bine definit şi totodată natural. Peria conică facilitează aplicarea formulei cu fibre rezistente la apă, asigurând sprâncenelor un aspect perfect întreaga zi. 5 ml

29.90

* Testare consumatori

16

M  ascara pentru sprâncene The ONE

33694 Deep Brown

FORMULĂ GEL CU FIBRE

12.99

17


REGENERARE CELULARĂ

Plină de activi puternici şi rari de îngrijire a pielii, gama Diamond Cellular îşi datorează eficacitatea capacităţii de a acţiona la nivel molecular. În ambalaje exclusiviste, aceste produse asigură rezultate unice de regenerare celulară, de încetinire a apariţiei semnelor de îmbătrânire şi de menţinere a aspectului tineresc al pielii mai mult timp.

EXTRACTUL DIN TRUFE ALBE DIN SUDUL FRANŢEI aigură o acţiune antirid

COMPLEXUL DIAMOND ELIXIR™ , cu micropulbere de diamante veritabile, lasă pielea mai luminoasă

EXTRACTUL DIN MIRT încetineşte procesul de îmbătrânire

18

40+

VIZIBIL MAI TÂNĂRĂ ÎN 14 NOPŢI*

 21339 Soluţie de curăţare a tenului

Seara, înainte de culcare, aplică tratamentul de noapte Diamond Cellular ce întinereşte pielea la nivel celular.

Diamond Cellular 200 ml 54.90    13659 Cremă antirid de faţă Diamond Cellular 50 ml 114.90

*Testarea consumatorilor

Începe fiecare zi cu acest tratament pentru conturul ochilor, ce acţionează delicat şi totodată eficient, pentru a diminua cearcănele, ridurile şi pungile de sub ochi.

ACIDUL SALICILIC accelerează regenerarea celulară şi netezeşte suprafaţa pielii

Pentru toate tipurile de ten

 Cremă tratament pentru

conturul ochilor Diamond Cellular 15 ml

22419 64.90

34.99

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII:

 Tratament regenerator

de noapte Diamond Cellular

30 ml

18437 114.90

59.99 19


PARFUMIERI CELEBRI

Pentru cele aproape 100 de parfumuri diferite pe care le distribuim în toată lumea, suntem mândri să colaborăm cu peste 70 de parfumieri, unii dintre aceştia fiind adevărate embleme în industrie, creatori ai unor parfumuri celebre la nivel mondial. Nu este de mirare că vindem câte o sticlă de parfum în fiecare secundă!

ÎNCEARCĂ-MĂ! Atinge produsul şi simte aroma!

CREATOAREA LUI ELVIE Unii spun că Christiane Plos are un al şaselea simţ care îi permite să compună instinctiv parfumuri. Creaţiile ei sunt de o eleganţă atemporală şi totodată inovatoare. Ea se află în spatele unor parfumuri pentru branduri precum Azzaro, Fendi şi Sonia Rykiel.

MOSC ALB Cu un caracter pudrat, notele de mosc alb îşi fac loc în inima ta. O căldură opulentă pentru femeia misterioasă... 20

LĂCRĂMIOARE Învăluie-te în aroma delicată a lăcrămioarelor ce cresc magic în inima pădurii scandinave.

 Deodorant roll-on parfumat Elvie

FLORI ALBE Bucură-te de aroma ademenitoare a florilor albe care te învăluie în prospeţime şi senzualitate.

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII:

 Apă de toaletă Elvie

Luminozitatea încântătoare Elvie, într-un deodorant roll-on cu parfum intens. 50 ml

Parfum armonios ce combină aromele delicate ale florilor albe cu cele senzuale ale moscului alb, învăluite în acordurile vii ale lăcrămioarei. 50 ml

32459 19.90

32235 89.90

9.99

39.99

21


ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII:

INOVAŢII

NovAge Men a dezvoltat o nouă sub-gamă de îngrijire pentru bărbaţi, cu ajutorul unei combinaţii de tehnologii inovatoare. Oferind mai mult decât un bărbierit confortabil, aceasta are la bază expertiza unică a gamei NovAge Men testată clinic, pentru a funcţiona perfect alături de celelalte produse din rutina de îngrijire a tenului pentru bărbaţi. O combinaţie optimă de magneziu, cupru şi zinc, ce hidratează, netezeşte şi îmbunătăţeşte starea generală a pielii.

COMPLEXUL MINERAL

1.

2.

3.

BĂRBIERIT Bărbiereşte şi clăteşte faţa cu apă din abundenţă.

ÎNGRIJIRE POST-BĂRBIERIT Eliberează gel în palmă. Cu ajutorul degetelor, aplică-l prin mişcări de tapotare pe pielea uscată, evitând zona ochilor.

SCANEAZĂ PAGINA ÎN ÎNTREGIME CU AJUTORUL APLICAŢIEI ORIFLAME

Calmează pielea după bărbierit – 96% sunt de acord*

Pielea se simte împrospătată, netedă şi hidratată – 100% sunt de acord* Lama alunecă fără efort pe piele, chiar şi pe zonele aspre – 100% sunt de acord*

TEHNOLOGIA HYDRATION

SPUMAT Eliberează produsul în palmă. Aplică-l cu ajutorul degetelor, pe pielea umedă.

Amplifică hidratarea cu 31% - demonstrat clinic**

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

NOU!

 ** Testare clinică. * Testare consumatori bărbaţi.

* Testare consumatori bărbaţi.

Tehnologia Hydration asigură un nivel impresionant de hidratare prin atragerea şi legarea moleculelor de apă în piele, în timpul bărbieritului.

22

TEHNOLOGIA RAZOR GLIDE

Dezvoltată pentru a netezi suprafaţa aspră a pielii bărbatului, cu ajutorul unui polimer solubil în apă ce face ca lama să alunece fără efort pe piele.

 Gel de ras NovAge Men

200 ml

 Gel calmant după ras NovAge Men 100 ml

35864 44.90

35865 39.90

27.99

22.99

23


CENTRUL MEDICAL DE CERCETARE IGELOSA LIFE SCIENCE

DE CE AI NEVOIE DE ACIZI GRAŞI OMEGA 3? Ştiinţa a demonstrat în mod constant efectele benefice pe care le au acizii graşi omega 3 EPA şi DHA asupra sănătăţii cardiovasculare, funcţionării normale a creierului, vederii, funcţiei cardiace, nivelului trigliceridelor din sânge şi asupra tensiunii arteriale.*

SCANEAZĂ PAGINA ÎN ÎNTREGIME CU AJUTORUL APLICAŢIEI ORIFLAME

Aici, cercetători de elită şi specialişti în domeniul medical cu o pasiune autentică pentru sănătate şi stare de bine fac descoperiri în nutriţie şi medicină ce ajută brandul Wellness by Oriflame să aducă schimbări pozitive în vieţile oamenilor din întreaga lume.

DESCOPERĂ ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII

ŞTIINŢA DIN SPATELE FRUMUSEŢII:

Ulei pur de peşte Omega 3 obţinut din surse sustenabile, certificat de către asociaţia Friend of the Sea

O LOCAŢIE CE INSPIRĂ

CERCETĂTORI DE ELITĂ

Profesorul Stig Steen este dezvoltatorul multor produse emblematice ale brandului Wellness by Oriflame şi fondatorul Centrului comunitar Igelösa Life Science.

COLABORARE PENTRU VIAŢĂ

În fiecare zi la Igelösa, chirurgi şi bucătari profesionişti colaborează pentru a descoperi modalităţi de a-i ajuta pe oameni să facă alegeri mai sănătoase.

24

*Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 136, 2 Mai 2012, p. 1-40.

Locul de inspiraţie pentru formulele Wellness by Oriflame se regăseşte lângă Igelösa, situat în frumosul ţinut rural Skåne, în Suedia. Aici, abordăm sănătatea într-un mod suedez care se manifestă în fiecare zi, este locul unde ştiinţa întâlneşte nutriţia!

O  mega 3

Omega 3 este un supliment alimentar ce conţine ulei de peşte cu înalt grad de puritate obţinut din stocuri sustenabile, oferind acizi graşi benefici EPA (acid eicosapentaenoic) şi DHA (acid docosahexaenoic). Cantitate suficientă pentru o lună. Se administrează 2 capsule pe zi, în timpul mesei. 60 capsule. 41.6g.

29705 69.90

49.99

25


Lasă-te învăluită de un parfum misterios ÎNCEARCĂ-MĂ! Atinge sticla şi simte parfumul!

PARFUMURI ŞTIAI CĂ? În locul aerosolilor şi alcoolului sintetic pe bază de petrol, în procesul de fabricaţie a apelor noastre de toaletă, noi folosim

ALCOOL DE ORIGINE NATURALĂ

care cel mai adesea provine din cereale fermentate. Acesta este doar un exemplu prin care noi promovăm utilizarea materiei prime naturale şi reducerea impactului aspura mediului înconjurător.

?

 Apă de parfum Amber Elixir

Inspirat de frumuseţea misterioasă a ambrei, parfumul Amber Elixir fascinează prin notele încântătoare de mandarine, migdale şi mosc senzual. 50 ml

11367 104.90

59.99 26

ORIENTAL VANILAT LEMNOS

 Cremă de corp parfumată Amber Elixir

Cremă de corp hidratantă şi luxoasă, somptuos parfumată cu seducătoarea şi misterioasa aromă Amber Elixir. 250 ml

32338 42.90 ambră, heliotrop, mandarină

19.99

27


Emani feminitate luminoasă

Pentru o impresie persistentă ce încântă

Eleganţă floralfructată

PARFUMURI

Eşti exuberantă, feminină şi veselă

EDIŢIE LIMITATĂ

 

 

FLORAL PROASPĂT FLORAL

FLORAL FRUCTAT LEMNOS

FLORAL FRUCTAT LEMNOS

FLORAL FRUCTAT LEMNOS

pară, acord rainbow cheeky, cashmeran

coacăze albe, floare de nu-mă-uita, lemn de cedru

note de neroli, gardenie purpurie, note de mosc

frezie, orhidee, lemn de santal

 Apă de toaletă

 Apă de toaletă Lucia

 Apă de parfum Miss Giordani

 Apă de toaletă Divine

31300 99.90

33960 94.90

34160 104.90

11355 99.90

Wonderflower 50 ml

28

59.99

Bright Aura 50 ml

59.99

Intense 50 ml

59.99

50 ml

59.99

Parfumuri rafinate, învăluite în note verzi luxuriante

Tuberoză

 Parfum Sublime Nature Tuberose

Scânteietoare petale albe ce poartă roua dimineţii. Un buchet floral de tuberoze preţioase, trezite de sărutul delicat al soarelui de dimineaţă. Încapsulat într-o sticlă elegantă ce aduce un omagiu simplităţii şi frumuseţii naturii. Creat cu Tehnologia Sublime CO2 . Exclusivist, luminos şi de o prospeţime încântătoare. 50 ml

33415 164.90

PROASPĂT FLORAL

pere Nashi, pudră de migdale, acord DeLaire Boudoir

FIECARE PARFUM CU

99.99

 Eclat Mon Parfum

Cea mai rafinată expresie a eleganţei şi stilului franţuzesc. Un parfum efervescent, sofisticat şi floral, având în centrul său un acord exclusivist inspirat de nobila floare albă de iris. 50 ml

33957 164.90 29


Evaluat la 4.4 din 5*

PARFUMURI

Îl vei iubi!

Oana Pellea Actriţă

De ce iubesc clientele noastre acest parfum:

“Un parfum incredibil de persistent!” “Cu adevărat senzual & încântător” ”Relaxant şi revigorant în acelaşi timp” *Evaluare efectuată de 100 utilizatori.

Alina Chivulescu Actriţă

ÎNCEARCĂ-MĂ! Atinge sticla şi simte parfumul!

FLORAL FRUCTAT LEMNOS

coacăze negre, acorduri de măr auriu, lemn de santal  A  pă de parfum Possess The Secret

Simte puterea supremă de seducţie cu această apă de parfum intensă, având în centrul său acordurile unice de măr auriu. 50 ml

33955 144.90 Alina Eremia Cântăreaţă 30

69.99

31


PARFUMURI

ÎNCEARCĂ-MĂ! Atinge sticla şi simte parfumul!

SCANEAZĂ PAGINA ÎN ÎNTREGIME CU AJUTORUL APLICAŢIEI ORIFLAME

FLORAL FRUCTAT

praline, lăcrămioară, cătină incaşă

A  pă de toaletă pentru ea Incognito

50 ml

32538 79.90

29.99 32

INTRĂ ÎN JOCUL IUBIRII

Este un joc pentru doi. Mizează pe intuiţie. Urmăreşte-i cu discreţie fiecare mişcare şi asigură-te că ai găsit drumul către inima lui. La finalul jocului pui cărţile pe masă. 33


DESCHIS

EDIŢIE LIMITATĂ

PARFUMURI

RĂSPÂNDEŞTE AROME FLORALE 

ÎNCEARCĂ-MĂ!

ÎNCHIS

PRINDE-L ÎN JOCUL SEDUCŢIEI

Sticlă elegantă cu pompiţă retro 

  

FLORAL FRUCTAT ACVATIC

FLORAL TRANDAFIR VIOLETĂ

rubarbă roz, crin de baltă, ambră albă

zmeură, trandafir alb, migdale glazurate

 Apă de parfum Live in Colour

FLORAL - MĂRGĂRITAR ORIENTAL FLORAL LEMN DE CEDRU

 Apă de toaletă

 Apă de toaletă Women's

50 ml

50 ml

50 ml

50 ml

50 ml

33964 104.90

31495 99.90

34473 89.90

33241 89.90

34361 79.90

59.99

SCANEAZĂ PAGINA ÎN ÎNTREGIME CU AJUTORUL APLICAŢIEI ORIFLAME

fructul dragonului, lăcrămioară, mosc floare de busuioc, lăcrămioare, mosc lemn de oud, esenţă de trandafir, şofran   Apă de toaletă

Volare Forever

Atunci când atracţia se transformă în pasiune nestăpânită. L-ai prins în jocul seducţiei şi speri ca acesta să dureze la nesfârşit.

 Apă de parfum

69.99 34

FLORAL FRUCTAT LEMNOS

Atinge sticla şi simte parfumul!

Sunkiss Garden

54.99

My Little Garden

54.99

Collection Mysterial Oud

49.99

ORIENTAL - FLORAL

 Apă de parfum pentru

ea So Fever Together

50 ml

35532 94.90 lemn preţios de santal, sorbet de coacăze roşii, acord condimentat de ardei dulce

49.99

35


 31816 Parfum Giordani Gold Essenza 50 ml 164.90   30399 Apă de parfum Miss Giordani 50 ml 104.90   33418 Parfum Sublime Nature Tonka Bean 50 ml 164.90   30886 Apă de parfum Possess 50 ml 144.90   30128 Apă de toaletă Eclat Femme 50 ml 104.90   31297 Apă de parfum Divine Idol 50 ml 99.90   33137 Apă de parfum Giordani Gold White Original 50 ml 104.90   32150 Apă de parfum Giordani Gold Original 50 ml 104.90   31099 Apă de parfum pentru ea So Fever 50 ml 94.90   13850 Apă de toaletă Enigma 50 ml 104.90   33044 Apă de parfum Amber Elixir Crystal 50 ml 104.90   23853 Apă

de parfum Paradise 50 ml

144.90

NOU!

 32673 Apă de toaletă Memories

flirting under fireworks 30 ml 44.90    32671 Apă de toaletă Memories daydreaming in a hammock 30 ml 44.90   32672 Apă de toaletă Memories chasing butterflies 30 ml

44.90

 33958 Apă de toaletă lejeră Love Potion So Tempting 75 ml 44.90    33592 Apă de toaletă lejeră Miss Charming 75 ml 44.90   33632

Spray parfumat pentru corp VIP Club Ibiza 75 ml 44.90   33635 Spray parfumat pentru corp VIP Club Bali 75 ml 44.90 

Sensity Midnight

200 ml

34523 44.90    Apă de colonie

34524 44.90   32492 Deodorant roll-on parfumat Volare 50 ml 19.90   32493 Deodorant roll-on parfumat Divine 50 ml 19.90     32495 Deodorant roll-on parfumat Volare Forever 50 ml 19.90   34079

200 ml

 37770 Deodorant spray pentru corp Love Potion 75 ml 29.90     32490 Deodorant spray pentru corp Divine Idol 75 ml 29.90    31707 Deodorant spray pentru

corp Giordani Gold Original 75 ml 29.90   34082 Deodorant spray pentru corp Giordani Gold Essenza 75 ml 29.90   34337 Deodorant spray pentru corp Possess 75 ml 

 

UN VAL DE PROSPEŢIME ÎN MIJLOCUL ORAŞULUI O aromă florală ce se deschide cu note verzi luminoase, dezvăluind apoi discrete acorduri de trandafiri înrouraţi.

29.90 

  94.90   31293 Apă de toaletă Eclat Femme Weekend 50 ml 104.90   34484 Apă de toaletă Dare to Shine 50 ml 99.90   22442 Apă de parfum Love Potion 50 ml 99.90   31493 Apă de parfum Love Potion Secrets 50 ml 99.90   33959 Apă de parfum Luminescence 50 ml 104.90    34488 Apă de toaletă pentru ea Born to Fly 50 ml 99.90     37213 Apă de toaletă Wake Up Feel Good 50 ml 69.90   35991 Gel de duş   33962 Apă de toaletă pentru ea Friends World 50 ml 94.90   Wake Up Feel Good 200 ml 19.90   37214 Apă de toaletă Loved Up Feel  30025 Apă de parfum Volare 50 ml 99.90   32438 Apă de Good 50 ml 69.90   35993 Gel de duş Loved Up Feel Good 200 ml 19.90    41658 Gel-spumă de duş Loved Up Feel Good 150 ml 39.90   35994 Gel toaletă Women's Collection Innocent White Lilac 50 ml 79.90    32440 Apă de toaletă Women's Collection Delicate Cherry de duş Feel Good Chill Out 200 ml 19.90   35992 Gel de duş Feel Good Be Blossom 50 ml 79.90   33168 Apă de toaletă Women's Happy 200 ml 19.90   41657 Gel-spumă de duş Be Happy Feel Good 150 ml Collection Sensual Jasmine 50 ml 79.90 39.90

36

 Apă de colonie

200 ml

 36004 Apă de toaletă Lucia 50 ml

Sensity Sun Sparkle

Deodorant roll-on parfumat Miss Giordani 50 ml 19.90   32160 Deodorant roll-on parfumat Giordani Gold Original 50 ml 19.90 

PARFUMURI

FLORAL FRUCTAT

Sticlele conţin PLASTIC RECICLAT

Pară, Bujor, Mosc Pentru a reduce impactul asupra naturii, toate sticlele apelor de colonie Sensity conţin plastic reciclat. Ştim că şi tu iubeşti natura - aşadar nu uita să reciclezi ambalajul apei de colonie Sensity după utilizare.

 Apă de colonie Sensity Pink Bloom

200 ml

34525 44.90

29.99

37


Răspândeşte energie şi un farmec aparte

PENTRU EL ŞTIAI CĂ?

Aromele compuse cu pricepere de către

100 ml AROMATIC FOUGÈRE

mentă, rădăcină de damiana, lemn de cedru

PARFUMIERI CUNOSCUŢI, îţi vor conferi plusul de farmec de care ai nevoie pentru a reuşi. Datorită calităţii, performanţei şi inovaţiei, dobândite prin formule ştiinţifice avansate, îţi oferim produse personalizate ce îţi îngrijesc mai bine pielea şi corpul, acţionând la nivelul nevoilor specifice ale acestora.

? 38

A  pă de toaletă Venture

Accesează-ţi latura temerară cu aroma proaspătă a apei de toaletă Venture. Nota semnătură de mentă răcoritoare îţi oferă instantaneu un impuls de încredere, în timp ce rădăcina de damiana şi lemnul de cedru îţi insuflă accente de senzualitate masculină. 100 ml

32503 79.90

39.99 39


Fii lider. Preia controlul.

Lumea este a ta

PENTRU EL

Carismatic şi rafinat

Bogat, aromatic şi rafinat, Giordani Gold Notte este inspirat de sofisticatul bărbat italian. Perfect pentru ocaziile speciale.

Asemenea lui Spartacus, atinge-ţi potenţialul maxim, obţine victorii răsunătoare şi ocupă un loc binemeritat printre eroii zilelor noastre.

100 ml

AROMATIC LEMNOS

acord din lemn de cedru roşu, salvie, lavandă

 

 Apă de toaletă Leader

100 ml

33953 84.90

39.99

LEMNOS VETIVER

 Apă de toaletă Giordani

ORIENTAL FOUGERE

Gold Notte

Possess

75 ml citrice din Italia, cafea neagră, vetiver negru

40

32797 104.90

69.99

 Apă de toaletă pentru el

75 ml grapefruit, frunză de dafin, rădăcină de iris

31825 124.90

79.99

Momentul în care un lider îşi intră în rol este unul de încredere în sine şi în forţele proprii. Apa de toaletă Leader este un parfum pentru bărbatul care iese în faţă şi inspiră. Concentrat şi imperturbabil, el păşeşte înainte, preia controlul, apoi îşi conduce echipa spre victorie. Fie că activează în sala de consiliu, în teren sau dintr-o funcţie socială, prezenţa lui intensă este încapsulată în aroma apei de toaletă Leader. 41


PENTRU EL

CUCEREŞTE PRIN STIL, L A UN PREŢ INCEN DIAR

ÎNCEARCĂ-MĂ! Atinge sticla şi simte parfumul!

44.99

LEMNOS AROMATIC

grapefruit, esenţă din frunză de dafin, cardamon  A  pă de toaletă Flamboyant

SCANEAZĂ PAGINA ÎN ÎNTREGIME CU AJUTORUL APLICAŢIEI ORIFLAME

42

Trăieşte o viaţă fără limite pe notele vibrante de lemn şi citrice ale apei de toaletă Flamboyant. 75 ml

19639 99.90 43


100 ml

Un parfum masculin, autentic şi revigorant cu note proaspete de vârf şi o bază lemnoasă plină de căldură.

Acest parfum răspândeşte acea stare de bine desăvârşită, senzaţia incomparabilă de libertate inspirată de peisajul natural mare-nisip-vânt.

 32155 Apă de toaletă pentru el Giordani Gold Man 75 ml 104.90   33654 Apă de toaletă Mister Giordani 75 ml 104.90   34471 Apă de toaletă Be the Wild Legend 75 ml 99.90   30468 Apă de toaletă Be the Legend 75 ml 99.90   33650 Apă de parfum pentru el Possess The Secret 75 ml 124.90   36002 Apă de toaletă Signature 75 ml 99.90   31074 Apă de toaletă pentru el So Fever 75 ml 94.90   35531 Apă de toaletă pentru el So Fever Together 75 ml 94.90   34334 Apă de toaletă Men's Collection Intense Oud 75 ml 79.90   30058 Apă de toaletă Men's Collection Citrus Tonic 75 ml 79.90

AROMATIC LEMNOS

FOUGERE - AROMATIC - ACVATIC

lămâie verde, esenţe lemnoase, mentă

piper, lavandă, lichen de mare

 Apă de toaletă Glacier Fire

 Apă de toaletă Men's Collection

34478 79.90

75 ml

100ml. 

 

PENTRU EL

Cool Lavender

33349 79.90

FIECARE CU

49.99

 33384 Apă de toaletă pentru el Friends World 75 ml 94.90   34338 Apă de toaletă Soul Focus 100 ml 99.90   33652 Apă de toaletă Eternal Man 100 ml 84.90   32540 Apă de toaletă pentru el Incognito 50 ml 79.90   15560 Apă de toaletă Excite by Oriflame 75 ml 84.90   34490 Apă de toaletă pentru el Born to Fly 75 ml 99.90   31236 Apă de toaletă pentru el Eclat Sport 75 ml 104.90   30173 Apă de toaletă Eclat Homme 75 ml 104.90   10919 Apă de toaletă Ascendant 75 ml 99.90   

Fuziunea de grapefruit şi esenţe lemnoase evocă vibraţia arcului ce eliberează săgeata deschiderea parfumului emană note citrice luminoase, urmate de rozmarin.

Eşti de neoprit. Irezistibil. Intensitatea ta este o forţă a naturii, o prezenţă ce nu poate fi ignorată sau omisă.

79.90 79.90

 31145 Apă de toaletă Glacier Rock 100 ml  8150 Apă de toaletă Glacier 100 ml

 32799 Apă de toaletă Venture Beyond 100 ml

84.90   33951 Apă de toaletă Venture Power

100 ml

44

79.90

 33350 Deodorant spray antiperspirant Excite Force 150 ml 29.90   31698 Deodorant spray antiperspirant Eclat Homme 150 ml 29.90   32461 Deodorant spray antiperspirant Giordani Gold Man 150 ml 29.90   32496 Deodorant spray antiperspirant Possess Man 150 ml 29.90   32173 Deodorant roll-on antiperspirant Glacier 50 ml 19.90   32497 Deodorant roll-on antiperspirant Eclat Homme Sport 50 ml 19.90

LEMNOS CONDIMENTAT

AROMATIC FOUGERE

piper negru, lemn de gaiac, tutun auriu

pepene, ace de pin, ambră neagră

 Apă de toaletă Men´s

 Apă de toaletă Excite Force

75 ml

31639 84.90

Collection Dark Wood

30059 79.90

75 ml

45


Calităţi esenţiale ale unui bărbat modern.

S  ăpun North for Men

Original 100 g

32007 7.90

SENSITIVE  S  pumă de ras North

for Men Sensitive

200 ml

32016 29.90

Protecţie maximă 48 de ore împotriva mirosurilor nedorite*

RECHARGE

  B  alsam după ras

North for Men Original 50 ml

32004 19.90

D  eodorant roll-on

revitalizant 48H North for Men

North for Men Original 250 ml

32005 26.90

**Testare clinică

50 ml

32013 17.90  Ş  ampon/gel de duş

Ş  ampon & gel de duş

Marile planuri încep atunci când un bărbat se priveşte în oglindă

ARCTIC PRO DEFENCE: Toate produsele noastre North for Men conţin emblematicul extract din rădăcini din estul Siberiei bogat în antioxidanţi, ce protejează pielea împotriva factorilor dăunători interni şi externi.

revitalizant North for Men 250 ml

Calmează şi reconfortează pielea: 95% eficacitate* *Testare consumatori

 Şampon anti-mătreaţă

North for Men Original

32011 26.90 

G  el de ras revitalizant   

Set North for Men Original  

250 + 50 ml. Conţine un şampon/gel de duş şi un balsam răcoritor după ras.

S  pumă de ras North

100 ml

200 ml

32002 29.90

FIECARE CU

Signature 50 ml 19.90   32176 Deodorant roll-on antiperspirant Giordani Gold Man 50 ml 19.90   34076 Deodorant roll-on antiperspirant Be The Legend 50 ml 19.90     34077 Deodorant roll-on antiperspirant Glacier Rock 50 ml 19.90

9.99 46

ADVANCED

34920 17.90  S  pray parfumat

100 ml

34486 29.90

C  remă de faţă cu efect

anti-îmbătrânire North for Men Advanced

50 ml

32014 44.90

anti-îmbătrânire North for Men Advanced

Cremă-gel cu textură lejeră, ce se absoarbe instantaneu şi contribuie la revitalizarea ochilor obosiţi, la reducerea liniilor fine, a ridurilor şi la estomparea pungilor de sub ochi şi a cearcănelor*. Produs testat oftalmologic şi dermatologic. 15 ml

Men Power Hold & Sleek

pentru corp North for Men Intense

 31291 Deodorant roll-on antiperspirant

 Cremă de ochi cu efect

32009 34.90

G  el de păr North for

 Cremă cu efect calmant North for Men Sensitive

32015 29.90

50 ml

32017 34.90

27.99

FIECARE CU

 Deodorant spray revitalizant  S  pray parfumat

pentru corp North for Men Fresh

100 ml

34482 29.90

Şampon cu spumă bogată, ce curăţă părul şi scapă scalpul de mătreaţă după o singură spălare. 250 ml

32001 26.90

North for Men

200 ml

32018  29.99

for Men Original

PENTRU EL

Prospeţime & Eleganţă

ORIGINAL

48H North for Men

150 ml

32012 29.90

19.99

*Testare consumatori

14.99 47


TOATE VÂRSTELE

• R EDUCE RIDUR I LE *3 • N ETEZEŞ TE PIELEA *3

FIECARE PLICULEŢ DIN PACHETUL WELLNESS CONŢINE:

• H IDRATEAZĂ * 2

şi exfoliant NovAge Men 125 ml

• C REŞTE ELAS TI CI TAT EA PI ELI I *3

33198 41.90

• T ONIFIAZĂ PIE LEA

OMEGA 3 • Susţine funcţiile creierului, ochilor şi sistemului nervos

PASUL 2: ÎNGRIJIREA ZONEI OCHILOR Gelul tonifiant este special dezvoltat pentru zona delicată din jurul ochilor şi are la bază tehnologii avansate pentru reducerea semnelor de oboseală.

SCANEAZĂ PAGINA ÎN ÎNTREGIME CU AJUTORUL APLICAŢIEI ORIFLAME

 Gel tonifiant pentru zona de contur

33199 65.90 

PASUL 3: STIMULARE & AMPLIFICARE Având o concentraţie înaltă de ingrediente active, serul revitalizant are un efect instantaneu de energizare, hidratare şi calmare.   Ser revitalizant şi hidratant

NovAge Men 50 ml

33200 129.90 

PASUL 4: HIDRATARE & ÎNTINERIRE Loţiunea gel combate toate semnele de îmbătrânire a pielii, asigurând acesteia hidratare şi revitalizare pe tot parcursul zilei.

Setul este ambalat în cutie.   Set de îngrijire a pielii

pentru bărbaţi NovAge Men

Produse special dezvoltate pentru pielea bărbaţilor, pentru combaterea semnelor de îmbătrânire şi oboseală. Cu efect de energizare, împrospătare, netezire şi întinerire. Folosite ca rutină zilnică de îngrijire a pielii, au un efect anti-oboseală dovedit clinic. Conţine: gel de curăţare, cremă de ochi, ser şi loţiune pentru faţă. Se aplică în fiecare dimineaţă şi seară. Conţine 4 produse la dimensiune standard.

29446 343.59

199

Evaluare clinică efectuată de experţi, folosind setul NovAge Men.

*3

a ochilor NovAge Men 15 ml

PENTRU BĂRBAŢI MAI PUTERNICI, MAI SĂNĂTOŞI

PENTRU EL

Recomandat pentru

NOUA FORMULĂ ÎMBUNĂTĂŢITĂ • Protejează pielea împotriva radicalilor liberi • Reduce ridurile MULTIVITAMINE ŞI MINERALE • Formule personalizate, pentru bărbaţi şi femei

Abonează-te şi primeşti al 4-lea Pachet Wellness

CADOU!

Cere consultantului tău mai multe informaţii

*3

 Gel de curăţare purificator

E F EC T A N T I-O BO SE AL Ă D OV E D I T CL I N I C!

Testare clinică, folosind setul NovAge Men.

PASUL 1: CURĂŢARE Gelul de curăţare purificator & exfoliant îndepărtează celulele moarte, excesul de sebum şi impurităţile de la suprafaţa pielii şi o împrospătează.

*2

 Pachet Wellness

pentru bărbaţi

 Multivitamine şi minerale pentru bărbaţi

21 pliculeţe. 66.7g (21 x 3.17g).

60 tablete. 63.6g.

29697 129.90

29703 69.90

21 x

 Loţiune gel anti-îmbătrânire

NovAge Men 50 ml

33201 95.90 48

49


PENTRU PĂR FIN, SUBŢIRE

BUCURĂ-TE DE VOLUM

48 DE ORE!

Şamponul pentru volum conţine un complex de ceramide ce contribuie la reţinerea elementelor hidratante şi proteinelor, conferind părului strălucire, netezime şi vitalitate.

MOD DE FOLOSIRE ŞAMPON USCAT:

ÎNGRIJIREA CORPULUI & A PĂRULUI ŞTIAI CĂ? UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR AVANSATE şi a numeroaselor ingrediente derivate din plante în dezvoltarea produselor noastre de îngrijire a corpului şi a părului ne permite să ne adresăm nevoilor tale unice. Parcurge următoarele pagini pentru a afla mai multe detalii.

?

50

1. Agită bine şi pulverizează de la o distanţă de 20 cm de păr, insistând pe rădăcini.

2. Masează produsul în păr cu ajutorul degetelor.

3. Aşteaptă câteva minute, apoi îndepărtează-l prin periere.

PUTEREA FITONUTRIENŢILOR FIECARE PRODUS HAIRX ADVANCED CARE CONŢINE UN COMPLEX DE FITONUTRIENŢI DERIVAŢI DIN BOABE DE SOIA ŞI ULEI DE ŞOFRĂNEL.

 Şampon uscat pentru

 Balsam de păr pentru   Şampon pentru volum volum HairX Advanced Care volum HairX Advanced Care HairX Advanced Care

150 ml

200 ml

250 ml

32892 34.90

32891 29.90

32888 29.90

19.99

17.99

17.99

51


Separă părul în şuviţe şi rulează-le pe bigudiuri (8 bucăţi în set, 4 mici+ 4 mari). Usucă părul cu foehnul.

PENTRU PĂR ELECTRIZAT & REBEL

CUMINŢEŞTE

REDUCE CĂDEREA PĂRULUI

ÎN 8 SĂPTĂMÂNI!

ŞUVIŢELE REBELE

Gama fortifiantă conţine echinaceea, ce reconfortează & calmează scalpul, şi cofeină ce stimulează creşterea părului.

Frizz Control conţine Tehnologia Satin Shield pentru un păr mai maleabil, mătăsos şi neted.

MENŢINE COAFURA*

29247 12.99

9.99

Perie rotundă mare Styler ondulează sau îndreaptă părul mediu şi lung

* Auto-evaluare efectuată de 73 de femei

(4 mari) 6.1 x 3.6 cm; (4 mici) 6.1 x 2.4 cm.

94%

 Bigudiuri Velcro 

STIL ŞI ÎNGRIJIRE ÎNGRIJIREA CORPULUI & A PĂRULUI

PĂR FRAGILIZAT

95%

AMPLIFICARE IMEDIATĂ A VOLUMULUI*

 

* Auto-evaluare efectuată de 87 de femei

 Ustensilă Styler pentru curăţarea tuturor periilor de păr.

este produs Fiecare gura si a entru a creat p ATĂ, R U D E CT D UN EFE U N E RI C COAFU IPESC L U N I CĂ Ş ÎNCAR PĂRUL.

PROTEJEAZĂ PĂRUL PÂNĂ LA

230°

**

**Testare instrumentală

 Ustensilă pentru curăţarea   Loţiune de păr

pentru volum HairX Advanced Care

 Şampon

fortifiant HairX Advanced Care

 Loţiune tonică

 Balsam împotriva

150 ml

250 ml

100 ml

electrizării părului HairX Advanced Care 200 ml

32895 29.90

32894 29.90

32897 42.90

32903 29.90

19.99

52

19.99

pentru scalp HairX Advanced Care

29.99

17.99

 Şampon împotriva

 Ser cu efect de

250 ml

netezire pentru vârfuri despicate HairX Advanced Care 30 ml

32902 29.90

32904 42.90

electrizării părului HairX Advanced Care

17.99

24.99

periilor de păr Styler

Dimensiuni: L 12,3 x l 1,8 cm. Materiale: ABS, PET, oţel inoxidabil.

30923 24.90   Perie pentru descurcarea

părului Styler

Dimensiuni: L 12,4 x l 7 x H 4,9 cm. Materiale: PS, PP, PE, PET.

29998 29.90

 Spumă de păr

 Fixativ HairX

200 ml

30550 27.90

pentru volum HairX

17.99

Supreme Hold

 Spray de protecţie

 Perie rotundă mare

Styler

200 ml

pentru coafare la cald HairX 150 ml

Dimensiuni: L 22 x l 8,8 cm. Materiale: ABD şi nailon

30551 27.90

30552 22.90

30609 32.90

17.99

14.99

19.99

53


UN PĂR FRUMOS ŞI PROTEJAT - PE ORICE VREME

Ş  ampon hrănitor cu efect

reparator HairX Advanced Care 400 ml

Ş  ampon hrănitor cu efect

32875 29.90  B  alsam hrănitor pentru păr

AER RECE & USCAT O peliculă protectoare îmbracă fiecare cuticulă, pentru a nu permite aerului rece şi uscat să penetreze firul de păr si să îl facă rigid şi greu de aranjat

Ş  ampon purificator HairX

Advanced Care 250 ml

32898 29.90

32877 39.90 reparator HairX Advanced Care 250 ml

TEHNOLOGIA WEATHER SHIELD

CURĂŢĂ ÎN PROFUNZIME ŞI PURIFICĂ DE LA RĂDĂCINĂ PÂNĂ LA VÂRF

B  alsam de păr cu efect

purificator HairX Advanced Care 200 ml

32905 29.90 MENŢINE INTENSITATEA ŞI STRĂLUCIREA CULORII – PENTRU MAI MULT TIMP

PASUL 1

CĂLDURĂ Filtrele UV protejează împotriva radiaţiei ultraviolete

M  ască hrănitoare pentru păr

cu efect reparator HairX Advanced Care 200 ml

Ş  ampon pentru păr vopsit

32881 42.90

250 ml

ASIGURĂ PĂRULUI HIDRATARE INCREDIBILĂ, LUCIU ŞI STRĂLUCIRE

32912 39.90

protectoare pentru orice vreme HairX Advanced Care

150 ml

34915 29.90 54

19.99

pentru orice vreme HairX Advanced Care 250 ml 29.90  34913 Balsam de păr cu efect protector pentru orice vreme HairX Advanced Care 200 ml 29.90

strălucirea părului HairX Advanced Care 250 ml

32900 29.90  S  pray hidratant pentru

strălucirea părului HairX Advanced Care 200 ml

32901 39.90

Testarea consumatorilor pe un grup de femei, care au utilizat şamponul, balsamul, masca şi uleiurile din gama Eleo, în combinaţie

1

Previne despicarea vârfurilor - 83% sunt de acord*

* Testare consumatori care au utilizat şamponul, balsamul, masca şi uleiul pentru păr cu vârfuri despicate din gama Eleo, în combinaţie.

Ş  ampon anti-mătreaţă

HairX Advanced Care

ADAUGĂ VOLUM, DENSITATE ŞI ELASTICITATE PĂRULUI

Ş  ampon pentru volum

32883 29.90

400 ml

HairX Advanced Care

32890 39.90

B  alsam pentru păr vopsit

HairX Advanced Care

200 ml

32885 29.90 HairX Advanced Car

200 ml

32887 42.90

U  lei pentru păr cu efect de protecţie Eleo

50 ml

31614 57.90  U  lei de păr Eleo

Hrăneşte intens firul de păr din interior

50 ml PENTRU O COAFURĂ UŞOR DE REALIZAT

Ş  ampon hidratant pentru   34912 Şampon protector

32908 34.90

HairX Advanced Care

M  ască pentru păr vopsit

strălucirea părului HairX Advanced Care 400 ml

Conferă părului o strălucire ce rezistă până la următoarea şamponare 92%1

150 ml

32893 29.90

Ş  ampon hidratant pentru

 Loţiune de păr

înfrumuseţare pentru păr cu 22 de beneficii HairX Advanced Care

400 ml

32882 42.90 PASUL 2

T  ratament spray CC de

32878 29.90

reparare pentru vârfuri despicate HairX Advanced Care 30 ml

Se distribuie în păr. Nu se clăteşte. Părul se coafează ca de obicei.

32907 34.90

250 ml

S  er hrănitor cu efect de

UMIDITATE Reţine elementele hidratante în structura firului de păr, pentru a preveni încreţirea acestuia.

150 ml

Ş  ampon pentru păr vopsit

32884 39.90 Eliberează produsul într-o cantitate de dimensiunea unei monede şi întinde-l uniform pe palme.

Ş  ampon uscat pentru părul gras HairX Advanced Care

cu efect reparator HairX Advanced Care 200 ml

HairX Advanced Care

ÎNGRIJEŞTE-ŢI PĂRUL CU ULEIURI DE ARGAN ŞI TRANDAFIR

ŢINE ŞUVIŢELE REBELE SUB CONTROL

ÎNGRIJIREA CORPULUI & A PĂRULUI

NOU!

REPARĂ PĂRUL DETERIORAT, COAFAT EXCESIV

F  ixativ pentru volum

HairX 200 ml

31091 27.90  S  pumă de coafare pentru

păr ondulat HairX 200 ml

31090 27.90

31613 62.90   Balsam pentru păr Eleo

U  lei de noapte reparator

Balsam pentru păr, cu textură somptuoasă şi parfum subtil, infuzat cu uleiuri naturale de argan şi trandafir. Descurcă instantaneu şi hrăneşte, conferind părului o strălucire intensă, multifaţetată şi o mai bună maleabilitate. Pentru toate tipurile de păr. 150 ml

50 ml

38412 32.90

M  ască pentru păr Eleo

125 ml

38413 52.90 pentru păr Eleo

34907 62.90

19.99

 Ulei pentru păr cu vârfuri

despicate Eleo

 Şampon Eleo

Şampon de lux, infuzat cu uleiuri naturale de argan şi trandafir. Curăţă delicat şi hrăneşte, pentru un păr ce străluceşte de sănătate şi miroase divin. Pentru toate tipurile de păr. 200 ml

Hrăneşte intens, reface părul normal & fin şi sigilează vârfurile despicate. Infuzat cu uleiuri naturale de argan, trandafir şi brusture, precum şi vitamina F, pentru un aspect neted cu o finisare luxoasă. 50 ml

31609 32.90

31616 57.90

19.99

34.99

55


HRĂNIRE ŞI CATIFELARE

Agentul de albire îndepărtează delicat petele şi placa de pe smalţ, pentru a reda strălucirea şi albul natural al dinţilor.

 

Cremă hidratantă pentru faţă, mâini şi corp ce conferă pielii o senzaţie de prospeţime, catifelare şi îngrijire pe tot parcursul zilei.

 32598 Benzi cu ceară epilatoare Silk

Beauty Conţine 8 benzi cu ceară pe ambele feţe + 2 şerveţele + instrucţiuni de utilizare.

UN ZÂMBET

FRUMOS ŞI ÎNCREZĂTOR Pentru dinţi normali

34.90

 32599 Benzi epilatoare pentru faţă Silk 

Beauty Conţine 10 benzi cu ceară pe ambele feţe + 4 şerveţele + instrucţiuni de utilizare. 29.90  32601 Gel pentru ras Silk Beauty 150 ml

Peri moi pentru dinţi sensibili

22.90   29321 Set cu 3 aparate de ras pentru femei Dimensiuni: 12.9 x 2.3 cm. 22.90

 Pastă de dinţi

 

Ajută la diminuarea asprimii pielii

Conferă mâinilor o senzaţie persistentă de catifelare şi hrănire

 Cremă hrănitoare

 Cremă de mâini

 Cremă multifuncţională

100 ml

100 ml

150 ml

150 ml

31344 17.90

31345 17.90

34061 21.90

34332 27.90

9.99

pentru mâini SoftCaress

9.99

Loving Care

Loving Care

12.99

16.99

 31347 Cremă protectoare pentru mâini 

 

56

EDIŢIE LIMITATĂ

şi unghii SoftCaress 150 ml 21.90   31348 Cremă hrănitoare pentru mâini SoftCaress 150 ml 21.90   21878 Cremă de mâini Oriflame Dream Cream 30 ml 9.90   33196 Cremă de mâini Oriflame Golden Edition 30 ml 9.90   35683 Săpun Dream Soft 65 g 6.90

 34057 Cremă de duş Loving Care

42.90   34058 Cremă de duş Loving Care 400 ml 29.90

750 ml

 

100 ml 

31131 19.90

9.99

 Periuţă de dinţi cu

 Cremă protectoare pentru

mâini şi unghii SoftCaress

Optifresh System 8 Crystal White

Ajută la restabilirea nivelului natural de hidratare a pielii

ÎNGRIJIREA CORPULUI & A PĂRULUI

PROTECŢIE PENTRU MÂINILE TALE

 34062 Loţiune de corp Loving Care 750 ml 54.90   34063 Loţiune de corp Loving Care 400 ml 34.90

 27979 Periuţă de dinţi cu peri de duritate

medie Optifresh - mov Cu peri dispuşi în unghiuri multiple. 14.90   27982 Periuţă de dinţi cu peri moi Optifresh - albă Cu peri dispuşi în unghiuri multiple. 14.90   31123 Pastă de dinţi Optifresh System 8 Total Protection 100 ml 19.90   31132 Pastă de dinţi Optifresh System 8 Extreme Fresh 100 ml 19.90  31673 Pastă de dinţi Optifresh System 8 Herbal Blend 100 ml 19.90   31133 Pastă de dinţi Optifresh Kids Strawberry 50 ml. 12.90   28266 Periuţă de dinţi cu peri moi Optifresh Kids - roz Lungime 14 cm. 14.90    28267 Periuţă de dinţi cu peri moi Optifresh Kids - albastră Lungime 14 cm. 14.90

peri de duritate medie Optifresh - albastră

Cu peri dispuşi în unghiuri multiple.

27980 14.90

7.99

 Periuţă de dinţi cu

peri moi Optifresh - roz

Cu peri dispuşi în unghiuri multiple.

27981 14.90

7.99

57


NOU!

ÎNCEARCĂ-MĂ! O compoziţie efervescentă de portocale suculente, mandarine şi acorduri florale având în centru iasomia, urmată de un accent de mosc.

ESCAPADĂ NOCTURNĂ PE STRĂZILE PARISULUI! Gama Parisian Lights sărbătoreşte frumuseţea ameţitoare a Parisului pe timp de noapte. Bucură-te de această ediţie limitată - gel de duş şi săpun ce curăţă delicat pielea şi o parfumează încântător. O compoziţie efervescentă de portocale suculente, mandarine şi acorduri florale având în centru iasomia, urmată de un accent de mosc.

Atinge produsul şi simte aroma!

ÎNGRIJIREA CORPULUI & A PĂRULUI

EDIŢIE LIMITATĂ

 Săpun Discover

Parisian Lights

Sărbătoreşte frumuseţea efervescentă a Parisului pe timp de noapte! Săpunul cu pH echilibrat, în ediţie limitată, curăţă delicat pielea şi o parfumează cu o aromă de citrice suculente, iasomie şi mosc. 90 g

37560 6.90

3.99

 Gel de duş Discover

Parisian Lights

Gel de duş cremos, sidefat, inspirat de frumuseţea ameţitoare a Parisului pe timp de noapte. Încântă-ţi simţurile cu această compoziţie efervescentă de citrice suculente, iasomie şi mosc. Formulă delicată fără săpun, cu pH echilibrat, pentru curăţare zilnică. 250 ml

37561 17.90

9.99 58

59


DESCOPERĂ O LUME DE PROSPEŢIME PURĂ! SĂPUNURI DISCOVER 90G 

ÎNGRIJIREA CORPULUI & A PĂRULUI

Învăluie-te în prospeţimea catifelată a apei de trandafir

    33107 Săpun Discover Tuscan Sunset 90 g

6.90   34067 Săpun Discover New Zealand Tranquility 90 g 6.90   34047 Săpun Discover French Provence 90 g 6.90

EDIŢIE LIMITATĂ

 34466 Săpun Discover Kamchatka Wilderness 90 g 6.90   34462 Săpun Discover Costa Rican Explorer 90 g 6.90

  

GELURI DE DUŞ DISCOVER 250 ML 

 

Aromă încântătoare de trandafir

 33106 Gel de duş Discover Tuscan Sunset

17.90   34068 Gel de duş Discover New Zealand Tranquility 250 ml 17.90    34287 Gel de duş Discover New Zealand Journey 250 ml 17.90   34045 Gel de duş Discover French Provence 250 ml 17.90    34465 Gel de duş Discover Kamchatka Wilderness 250 ml 17.90   34461 Gel de duş Discover Costa Rican Explorer 250 ml 17.90

AROME CE ÎŢI TREZESC SIMŢURILE

250 ml

250 ML   Gel de duş Discover Miami Spirit

250 ml

30132 17.90

9.99

FIECARE GEL DE DUŞ 400 ML CU

14.99

FIECARE GEL DE DUŞ 750 ML CU

19.99

 34495 Gel de duş Discover Kamchatka Wilderness 400 ml 24.90  32839 Gel de duş Discover

Japanese Ceremony 400 ml 24.90  33461 Gel de duş Discover Tuscan Sunset 750 ml 29.90

 34497 Gel de duş Discover Costa Rican Explorer 750 ml 29.90

60

 Săpun Radiant Rose

75 g

35439 6.90   Săpun Be My Valentine

75 g 400 ML  G  el de duş Discover French

33996 6.90

Provence

 Săpun Secret Gift

34048 24.90

35144 6.90

400 ml

75 g

Aromă condimentatgurmandă

FIECARE SĂPUN CU

3.99 61


MINNIE & MICKEY

– O PERECHE IREZISTIBILĂ! Copiii îi iubesc pe Minnie & Mickey, iar acum îşi vor găsi personajul preferat pe săpun, şampon şi parfum! Baia devine cel mai aşteptat moment al zilei!

O formulă fructată şi fără lacrimi!

Aromă de CĂPŞUNI

 

Un parfum fructat pentru cel mai bun prieten al lui Mickey!

Săpunul preferat al lui Mickey este amuzant şi sigur pentru copii.

ŞAMPON & BALSAM 2 ÎN 1

APĂ DE TOALETĂ

SĂPUN

DESCOPERĂ PUTERILE MAGICE ALE LUI RAPUNZEL

Şamponul & balsamul de păr şi balsamul de buze au fost create pentru micile eroine care nu se tem de aventură. Alătură-te lui Rapunzel şi lui Pascal, prietenul ei de încredere, în escapade de neuitat, cu aceste produse cu aromă de piersică.

ÎNGRIJIREA CORPULUI & A PĂRULUI

EDIŢIE LIMITATĂ

EDIŢIE LIMITATĂ

   Balsam de

buze Oriflame Disney Minnie Mouse 4.5 g

2-6 ani

34081 19.90 EDIŢIE LIMITATĂ 

CU aromă de căpşuni

 Săpun

Oriflame Disney Duck Tales 75 g

34885 6.90 

 Pastă de dinţi Optifresh Kids Oriflame

Disney The Lion Guard

Conţine doza zilnică recomandată de fluor pentru dinţii de lapte. Curăţare delicată, potrivită pentru copiii cu vârsta între 2-6 ani. 50 ml

34071 12.90 62

9.99

 Săpun Oriflame

Disney Mickey Mouse

 Apă de toaletă

75 g

Oriflame Disney Mickey Mouse 100 ml

34083 6.90

35404 29.90

4.99

19.99

 Şampon & gel

de duş Oriflame Disney Duck Tales 200 ml

34886 24.90

 Şampon & balsam de păr 2-în-1

 Şampon & Balsam de păr 2-în-1

 Balsam de buze Oriflame

200 ml

200 ml

4.5 g

34080 21.90

35595 21.90

34884 19.90

Oriflame Disney Minnie Mouse

14.99

Oriflame Disney Tangled

14.99

Disney Tangled

9.99

63


 Pilă pentru tălpi CALMEAZĂ SENZAŢIA DE OBOSEALĂ & TENSIUNE DE LA NIVELUL PICIOARELOR*

USCARE RAPIDĂ, SENZAŢIE DE RĂCORIRE & ÎMPROSPĂTARE

Îndepărtează eficient stratul de celule moarte, lăsând tălpile moi şi catifelate. 19 x 3.5 x 0.5 cm.

9588 11.99

6.99 

* Testare consumatori, grup de 66 persoane cu picioare obosite, îngreunate   Spray antiperspirant

 Gel calmant pentru

33034 34.90

33197 32.90

pentru tălpi 36H Feet Up Advanced 150 ml

64

19.99

picioare şi tălpi obosite Feet Up Advanced 150 ml

17.99

 Şosete hidratante

 

Şosete moi din poliester, ce se folosesc împreună cu masca tratament sau hidratantul pentru picioare. Mărime universală. 21 x 9.5 cm.

16675 19.90

11.99 

 Perniţe pentru tălpi

Perniţe ce reduc durerea şi disconfortul la nivelul tălpilor, în orice pantof, sanda sau gheată. Transparente, se pot spăla şi reutiliza. Mărime universală. Din silicon. Dimensiuni: 9.4 x 6.5 cm.

 33028 Mască intens hidratantă pentru

tălpi Feet Up Advanced 100 ml 34.90  33027 Cremă pentru tălpi cu efect de reparare a crăpăturilor de pe călcâie Feet Up Advanced 75 ml 29.90   33035 Spray de protecţie pentru tălpi împotriva frecării de încălţăminte Feet Up Advanced 100 ml 29.90   33033 Cremă intens exfoliantă pentru tălpi Feet Up Advanced 75 ml 29.90   34016 Loţiune intens hidratantă pentru tălpi Feet Up Advanced 50 ml 29.90

Conţine de 3X mai mulţi agenţi hidratanţi vs. deodorantul roll-on Activelle.

28741 15.99

11.99

Infuzat cu ingrediente de îngrijire a pielii pentru confort maxim la nivelul acesteia.

 Protecţii pentru călcâie 

Două protecţii din gel care se potrivesc perfect în jurul călcâiului, pentru a-l proteja împotriva formării bătăturilor cauzate de pantof. Nu alunecă şi rămân fixate în pantof. Material: PU gel. Dimensiuni: 9 x 3 cm. Grosime: aprox. 3 mm.

29997 12.99

9.99

ÎNGRIJIREA CORPULUI & A PĂRULUI

PROSPEŢIME & PROTECŢIE DE ÎNCREDERE

REPARARE EFICIENTĂ PENTRU TĂLPILE CU PROBLEME

 33140 Deodorant roll-on antiperspirant

Activelle Fresh 50 ml 19.90   33141 Deodorant roll-on antiperspirant Activelle Invisible 50 ml 19.90   33142 Deodorant roll-on antiperspirant Activelle Extreme 50 ml

19.90

 Deodorant roll-on

 Deodorant cremă

33139 19.90

33149 19.90

antiperspirant Activelle Comfort 50 ml

9.99

antiperspirant Activelle Comfort 50 ml

9.99

65


Îngrijeşte, catifelează, netezeşte, protejează & hidratează pielea  EDIŢIE LIMITATĂ

INSPIRATE DIN

NATURĂ ŞTIAI CĂ?

Din respect profund pentru natură - parte din moştenirea noastră încă din prima zi, ne continuăm eforturile de a deveni un brand mai sustenabil. Căutările noastre de materii prime anti-îmbătrânire sustenabile ne-au ajutat să ne creştem portofoliul de ingrediente active generate prin

TEHNOLOGIA EXTRACTELOR DE CELULE STEM DIN PLANTE,

 Balsam protector cu ulei din seminţe

EDIŢIE LIMITATĂ 

de merişoare Tender Care

care aduc beneficii substanţiale produselor noastre.

? 66

 33354 Balsam protector cu ulei din seminţe de mur pitic Tender Care 15 ml

21.90   22879 Balsam protector Tender Care Cherry 15 ml 21.90   33445 Balsam protector cu ulei din seminţe de afine Tender Care 15 ml 21.90   24467 Balsam protector Tender Care Almond 15 ml 21.90   1276 Balsam multifuncţional Tender Care 15 ml 21.90

Hidratează, catifelează şi protejează pielea uscată şi aspră cu formula celebrului balsam Tender Care cu vitamina E şi ceară naturală de albine, îmbogăţită cu ulei din seminţe de merişoare, ce contribuie la hrănirea pielii şi buzelor. Cu aromă de merişoare. 15 ml

33446 21.90

7.99 67


TĂLPI NETEDE ŞI CURATE - ÎNTREAGA ZI!

 Cremă pentru

îngrijirea tălpilor cu efect răcoritor Feet Up Comfort 75 ml

32644 19.90 

100%

   Cremă hidratantă de noapte

pentru tălpi Feet Up Comfort

 Cremă antiperspirantă

pentru tălpi Feet Up Comfort 75 ml

32368 19.90

ENERGIE REGENERABILĂ

Avem nevoie de energie electrică pentru a produce oricare dintre produsele noastre, pentru a ne pune în funcţiune fabricile. Ne dorim alternative mai bune la petrol, cărbune şi gaze care cauzează poluarea aerului şi încăzirea globală. De aceea, investim în energia curată precum vântul şi energia solară, direct şi prin intermediul Certificatelor Internaţionale de Energie Regenerabilă. Prevedem un viitor frumos.

68

Oferă-le tălpilor tale un strop de energie, cu acest spray revitalizant cu efect instantaneu de răcorire. Îmbogăţit cu uleiuri naturale de eucalipt şi mentă, dezodorizează, eliminând mirosul nedorit al tălpilor şi împrospătându-le. 150 ml

32370 19.90

 Cremă hrănitoare

pentru tălpi Feet up Comfort 150 ml

32371 29.90

 Exfoliant energizant

pentru tălpi Feet Up Comfort 75 ml

34935 29.90   Spray revitalizant pentru tălpi Feet Up Comfort

 Cremă hidratantă de

noapte pentru tălpi Feet Up Comfort 75 ml

în toate locaţiile operaţionale Oriflame

CUM FACEM ACEST LUCRU:

Cremă intens hidratantă de noapte, infuzată cu extracte naturale din avocado & aloe vera, pentru a calma tălpile obosite şi a catifela chiar şi cea mai aspră piele, în timpul somnului. 150 ml

INSPIRATE DIN NATURĂ

OBIECTIV DE SUSTENABILITATE:

Pulverizează pe tălpile în prealabil curăţate şi uscate, de la o distanţă de 15 cm de piele. Potrivit şi pentru a fi pulverizat în interiorul încălţămintei.

32372 29.90   Cremă pentru tălpi cu efect de

catifelare Feet Up Comfort

Menţine aspectul catifelat şi sănătos al tălpilor tale, graţie proprietăţilor de îngrijire ale extractelor naturale din arnică şi jojoba. Crema perfectă pentru hidratare zilnică, fără urme grase pe piele. 150 ml

32369 29.90

32373 19.90

 Spray revitalizant

pentru tălpi Feet Up Comfort Jumbo

250 ml

32643 34.90

FIECARE PRODUS 150 ml CU

14.99 69


 Cremă hrănitoare de noapte

PENTRU TEN USCAT

Milk & Honey Gold

Hidratare intensă de noapte, cu extracte din lapte şi miere din surse organice. Redă frumuseţea naturală a pielii în timpul somnului. 50 ml

32543 37.90

19.99

TEN GRAS 

Lasă tenul neted şi luminos 

Redă senzaţia de confort la nivelul pielii 

 Stick corector cu extract

din arbore de ceai Love Nature 4 g

30155 19.90 

 

Purifică şi exfoliază

 Gel de curăţare

purificator cu ulei din arbore de ceai şi lămâie verde organice Love Nature 125 ml

INSPIRATE DIN NATURĂ

REVITALIZEAZĂ-ŢI SIMŢURILE - ÎN STIL SUEDEZ

Estompează aspectul porilor

34841 27.90

 Loţiune tonică 

purificatoare cu ulei din arbore de ceai şi lămâie verde organice Love Nature 150 ml

34843 27.90

 Loţiune de faţă 

 Mănuşă exfoliantă

Mănuşă exfoliantă din nailon. Mărime universală: 18.5 x 16 cm.

28021 11.90

7.99

 Săpun exfoliant Swedish Spa

Smooth Rocks

100 g

34021 16.90

9.99

 Ulei de corp Swedish Spa

Mirror Ocean

100 ml

34024 39.90 70

24.99

  

 

 

 

 34019 Relaxant de baie Swedish

Spa Tranquil Drops 200 ml 54.90   34020 Ulei de duş Swedish Spa Gentle Ripples 200 ml 54.90    34023 Gel-spumă de duş Swedish Spa Ocean 200 ml 49.90   34022 Exfoliant de corp Swedish Spa Salt Crystals 200 ml 54.90   34025 Unt de corp Swedish Spa Whipped Waves 200 ml 39.90

200 ml 42.90   31601 Exfoliant cu zahăr pentru corp Milk & Honey Gold 200 ml 39.90   31603 Săpun lichid pentru mâini cu efect de

catifelare Milk & Honey Gold 300 ml 34.90   31604 Săpun cremos cu efect de catifelare Milk & Honey Gold 75 g 9.90   31605 Cremă hidratantă de duş Milk & Honey Gold 200 ml 29.90   31606 Cremă hidratantă de mâini Milk & Honey Gold 75 ml 21.90   33447 Exfoliant pentru mâini cu efect de catifelare Milk & Honey Gold 75 ml 21.90   32542 Cremă hrănitoare de zi Milk & Honey Gold

37.90

purificatoare cu ulei din arbore de ceai şi lămâie verde organice Love Nature

 Ulei de faţă purificator

din arbore de ceai şi lămâie verde organice Love Nature 10 ml

34849 32.90   34074 Loţiune de corp hidratantă sub duş Milk & Honey Gold

50 ml

 Exfoliant & Mască 2-în-1

34845 29.90

matifiantă cu ulei din arbore de ceai şi lămâie verde organice Love Nature 50 ml

 Apă micelară calmantă

ovăz şi fructe goji organice Love Nature

50 ml

Mască de faţă calmantă cu extracte organice din ovăz şi fructe goji. Hrăneşte pielea, redându-i senzaţia de confort, o netezeşte, îi conferă un aspect luminos şi sănătos. Textura bogată se absoarbe uşor şi lasă pe piele un parfum exotic oriental-fructat. Formulă testată dermatologic, fără alcool şi parabeni. Pentru piele uscată. SCANEAZĂ PAGINA ÎN ÎNTREGIME 75 ml CU AJUTORUL APLICAŢIEI ORIFLAME

34862 29.90

34860 19.90

cu ovăz şi fructe goji organice Love Nature

150 ml

34858 27.90 

 Mască de faţă calmantă cu

 Cremă de faţă

hrănitoare cu ovăz şi fructe goji organice Love Nature

Mască & exfoliant 2-în-1 cu ulei esenţial din arbore de ceai şi extract din lămâie verde. Curăţă în profunzime, exfoliază şi reduce aspectul porilor. Lasă pielea netedă, matifiată şi luminoasă. Conţine acid salicilic pentru echilibrarea pielii predispuse la coşuri. Formulă testată dermatologic, fără parabeni şi silicon, biodegradabilă. Pentru ten gras. 75 ml

35576 19.90

FIECARE MASCĂ CU

7.99

71


TREZEŞTE-ŢI SIMŢURILE CU SETUL LOVE NATURE

CREMĂ DE FAŢĂ + GEL DE OCHI + GEL DE DUŞ

Tratament pentru păr cu formulă non-grasă ce hidratează intens

Nu conţine silicon

INSPIRATE DIN NATURĂ

REDĂ PĂRULUI HIDRATAREA

CU NUMAI

29.99

MOD DE FOLOSIRE:

COD SET: 712277

1. Ţine tubul închis în apă fierbinte, timp de 1 minut. 

2. Rupe vârful tubului şi masează conţinutul pe părul umed.

Pentru păr uscat şi deteriorat

GRÂU & ULEI DIN NUCĂ DE COCOS

Proteinele din grâu conţin "peptide de protecţie" ce formează un scut protector la suprafaţa firului de păr. Acestea pătrund adânc în fibra capilară, pentru a întări şi proteja părul. Uleiul din nucă de cocos are excelente proprietăţi de îngrijire şi hrănire pentru păr. Acest ingredient bogat în nutrienţi hidratează şi fortifică părul, menţinându-i totodată aspectul mătăsos şi strălucitor.

72

3. Lasă timp de 1 minut să acţioneze şi clăteşte ca de obicei, pentru a obţine un păr strălucitor, sănătos.

Hidratează & împrospătează instantaneu

deteriorat cu extract din grâu şi ulei din nucă de cocos Love Nature

Tratament pentru păr cu formulă nongrasă, ce hidratează intens şi combate deteriorarea fibrei capilare. Nu conţine silicon. 15 ml

32620 7.90

3.99

Hidratează şi catifelează

Catifelează şi netezeşte

 Ulei pentru păr uscat şi

Formula biodegradabilă, minunat parfumată, cu apă de nucă de cocos şi pepene galben, lasă o senzaţie de catifelare pe piele

Reduce semnele de oboseală

Echilibrează şi iluminează

Răcoreşte şi împrospătează

 Cremă de faţă hidratantă cu

 Gel pentru ochi cu aloe vera

 Gel de duş cu apă de nucă

50 ml

15 ml

250 ml

34821 29.90

35590 19.90

34087 19.90

aloe vera şi apă de nucă de cocos organice Love Nature

şi apă de nucă de cocos organice Love Nature

de cocos şi pepene galben Love Nature

73


Toate produsele Love Nature ce necesită clătire sunt biodegradabile şi nu afectează mediul acvatic după utilizare.

BUCURĂ-TE DE PROSPEŢIME!

Efect de îngrijire

ULEI DE MĂSLINE & ALOE VERA

NOU! INSPIRATE DIN NATURĂ

FORMUL

D BIO E GR

ABIL Ă AD

Ă

 

PENTRU PĂR VOPSIT 

750 ml

PENTRU PĂR FIN

 Săpun lichid pentru mâini cu ulei de măsline şi extract din aloe vera Love Nature

300 ml

32606 26.90

PENTRU TOATE TIPURILE DE PĂR

ANTI-MĂTREAŢĂ

 Şampon 2-în-1 pentru toate tipurile

de păr cu avocado şi muşeţel Love Nature

750 ml

34094 49.90

29.99 74

 

PENTRU PĂR USCAT ŞI DETERIORAT   32608 Gel de duş cu ulei de

FIECARE ŞAMPON

(250 ML)

14.99 CU

 34832 Şampon pentru păr vopsit cu rodie & ovăz Love

Nature 250 ml 22.90   34833 Balsam pentru păr vopsit cu rodie & ovăz Love Nature 250 ml 19.90   34095 Şampon pentru păr fin cu ceai verde şi lychee Love Nature 250 ml 22.90   32623 Şampon anti-mătreaţă cu ulei din arbore de ceai şi extract din brusture Love Nature 250 ml 22.90    32618 Şampon pentru păr uscat şi deteriorat cu extract din grâu şi ulei din nucă de cocos Love Nature 250 ml 22.90

BUCURĂ-TE DE O PIELE CATIFELATĂ! Aloe vera este o bogată sursă de proteine şi minerale, cu o concentraţie ridicată de nutrienţi cu proprietăţi hidratante pentru pielea uscată.

19.99

750 ml

măsline şi extract din aloe vera Love Nature 250 ml 19.90   32609 Săpun cu ulei de măsline şi extract din aloe vera Love Nature 75 g 7.90   33334 Gel de duş cu ulei de măsline şi extract din aloe vera Love Nature 500 ml 34.90

Uleiul de măsline contribuie la protejarea pielii împotriva radicalilor liberi şi este bogat în vitamina E, recunoscută pentru proprietăţile de catifelare şi înfrumuseţare a pielii.

 Gel de duş cu ulei de măsline şi extract din aloe vera Love Nature

750 ml

34818 42.90

27.99 75


tipurile de păr cu ulei de avocado şi extract din muşeţel Love Nature 500 ml

33338 34.90  U  lei pentru corp & păr cu

ulei de avocado Love Nature

100 ml

34098 34.90  Ş  ampon 2-în-1 pentru toate

tipurile de păr cu ulei de avocado şi extract din muşeţel Love Nature 250 ml

32624 24.90 ALFALFA ANTI-ÎMBĂTRÂNIRE  C  remă anti-îmbătrânire

pentru conturul ochilor Love Nature 15 ml

32625 22.90

34831 34.90

Ş  ampon pentru păr gras cu

C  remă de duş cu ulei de

hrănitor de migdale Love Nature 750 ml

34093 42.90  L  oţiune de corp hrănitoare

cu ulei de migdale Love Nature 200 ml

33330 39.90

G  el de duş exfoliant cu

L  oţiune de corp

S  ăpun exfoliant cu extracte

50 ml

32611 7.90

31395 29.90

G  el de duş exfoliant cu

Ş  ampon pentru păr uscat

şi deteriorat cu extract din grâu şi ulei din nucă de cocos Love Nature 750 ml

33641 44.90  Ş  ampon pentru păr uscat

şi deteriorat cu extract din grâu şi ulei din nucă de cocos Love Nature 500 ml

33339 34.90

energizantă cu extracte din mentă şi zmeură Love Nature 200 ml

32603 34.90 extracte din mentă şi zmeură Love Nature

750 ml

33640 47.90  G  el de duş exfoliant cu

34817 39.90

250 ml

MĂR ŞI BAMBUS  Ş  ampon & balsam de păr

2-în-1 pentru păr fin cu măr şi bambus Love Nature

250 ml

34097 24.90 APĂ DE NUCĂ DE COCOS & PEPENE

 32635 Mască pentru faţă cu

argilă şi extract din brusture Love Nature 10 ml 4.90   32634 Mască cremoasă pentru faţă cu extract din ovăz Love Nature 10 ml 4.90  32633 Mască-gel pentru faţă cu extract din castravete Love Nature 10 ml 4.90

EDIŢIE LIMITATĂ

M  ască revitalizantă

pentru toate tipurile de piele Love Nature 10 ml

35426 14.90

32602 24.90

35427 14.90

S  ăpun energizant cu

extracte din mentă şi zmeură Love Nature

75 g

M  ască de curăţare cu argilă pentru toate tipurile de piele Love Nature 10 ml

32604 7.90

35428 14.90

PORTOCALE & OVĂZ

75 g

24 ml

toate tipurile de ten Love Nature

42134 17.90

revitalizantă cu suc de aloe vera 75 ml

34930 17.90  C  remă de mâini

protectoare cu ulei de cătină 75 ml

• Curăţă pielea, conferindu-i totodată o senzaţie de netezime şi catifelare

Infuzie de fructe

SIMTE REVITALIZAREA – CU AROME DELICIOASE

DE FRUCTE!

• Extractele din grapefruit roz, măr verde şi kiwi contribuie la revitalizarea şi împrospătarea pielii

• Face o spumă lejeră, cremoasă

33642 17.90  C  remă de mâini hidratantă

M  ască-gel iluminatoare

M  ască revitalizantă pentru

34092 7.90

extracte din mentă şi zmeură Love Nature

S  ăpun cu apă de nucă de

cocos şi pepene galben Love Nature

G  el de duş exfoliant cu

extracte din căpşuni şi lămâie verde Love Nature

500 ml

MASCĂ DE FAŢĂ

EDIŢIE LIMITATĂ  C  remă de mâini

Revitalizant

NOU!

pentru toate tipurile de piele Love Nature 10 ml

RODIE & STRUGURI  M  ască antioxidantă

pentru toate tipurile de ten Love Nature

24 ml

42135 17.90

cu ulei de avocado 75 ml

34065 17.90

• Fără săpun, cu pH echilibrat

C  remă de mâini calmantă

cu ulei de arnică 75 ml

34926 17.90 ALOE VERA & APĂ DE NUCĂ DE COCOS  C  remă demachiantă cu

aloe vera şi apă de nucă de cocos organice Love Nature 125 ml

34819 27.90

Ă

D BIO E GR

ABIL Ă AD

32619 19.90

34830 19.90

extracte din mentă şi zmeură Love Nature

CĂPŞUNI & LĂMÂIE VERDE

C  remă de noapte anti-

deteriorat cu extract din grâu şi ulei din nucă de cocos Love Nature 250 ml

G  el de duş exfoliant cu

500 ml

înviorătoare din lămâie verde şi căpşuni Love Nature 75 g

B  alsam pentru păr uscat şi

susan şi magnolie Love Nature 250 ml

33337 34.90

32617 34.90

32610 26.90

GRÂU & ULEI DIN NUCĂ DE COCOS

extracte din urzică şi lămâie Love Nature 500 ml

MENTĂ & ZMEURĂ

C  remă de zi anti-îmbătrânire

îmbătrânire Love Nature

de susan şi magnolie Love Nature 200 ml

32616 19.90  C  remă de duş cu ulei

CREME PENTRU MÂINI

L  oţiune de corp cu ulei

Ş  ampon pentru păr gras cu

extracte din urzică şi lămâie Love Nature 250 ml

ulei de migdale Love Nature

31396 19.90

31394 29.90

ULEI DE SUSAN & MAGNOLIE

250 ml

extracte înviorătoare din lămâie verde şi căpşuni Love Nature 250 ml

FPS 10 Love Nature 50 ml

76

C  remă de duş hrănitoare cu

URZICĂ & LĂMÂIE

INSPIRATE DIN NATURĂ

Ş  ampon 2-în-1 pentru toate

ULEI DE MIGDALE

FORMUL

ULEI DE AVOCADO & MUŞEŢEL

L  oţiune tonică cu aloe vera

şi apă de nucă de cocos organice Love Nature

150 ml

34820 27.90  M  ască & Exfoliant 2-în-1 cu

aloe vera şi apă de nucă de cocos organice Love Nature

75 ml

34822 19.90

 Gel de duş revitalizant

 Săpun lichid pentru mâini

34840 19.90

34842 26.90

cu infuzie de fructe Love Nature 250 ml

14.99

cu infuzie revitalizantă de fructe Love Nature 300 ml

19.99

77


O PIELE IMPECABILĂ ÎNCEPE DE AICI 

TOATE VÂRSTELE

TEN GRAS

 

 

ÎNGRIJIREA PIELII ŞTIAI CĂ? Implicând expertiza ştiinţifică avansată şi o preocupare constantă pentru nevoile clienţilor noştri, am creat soluţii inovatoare. Multe dintre acestea au la bază

FORMULE ŞI TEHNOLOGII PATENTATE,

 26825 Ustensilă cu două capete

pentru îndepărtarea coşurilor Dimensiuni: 0.7 x 11.5 cm.

16.90

 32647 Gel exfoliant de curăţare

2 în 1 pentru faţă Pure Skin 150 ml 27.90   32649 Loţiune de faţă cu efect matifiant Pure Skin 50 ml 27.90   34872 Mască peel-off cu cărbune Pure Skin 50 ml 19.90    32652 1 Exfoliant & 2 Mască purificatoare pentru faţă Pure Skin 2 x 6 ml. 6.90

asemenea produselor NovAge şi shake-urilor Natural Balance, care sunt rezultatul a peste 8 ani de cercetare.

78

 Gel cu acţiune * Testare consumatori

?

Acţionează împotriva coşurilor în 8 ore*

Curăţă impurităţile, purifică şi reduce luciul inestetic

Micşorează porii şi purifică. Loţiunea tonică se utilizează zilnic, imediat după curăţare.

Elimină punctele negre - extrage impurităţile şi sebumul

profundă pentru îndepărtarea coşurilor Pure Skin Spot SOS 6 ml

 Gel purificator pentru

spălarea tenului Pure Skin

 Loţiune tonică cu efect de

împrospătare Pure Skin 150 ml

de îndepărtare a punctelor negre Pure Skin 50 ml

32651 27.90

32646 27.90

32648 27.90

32650 17.90

12.99

150 ml

16.99

16.99

 Mască de faţă cu efect

9.99

79


HYDRA RADIANCE

HIDRATEAZĂ PIELEA ÎNSETATĂ TOATE Ten normal şi mixt VÂRSTELE

femei sunt de acord* Reduce aspectul de pungi sub ochi   Cremă pentru conturul

CUMPĂRĂ CREMA DE ZI ŞI PRIMEŞTI CREMA DE NOAPTE + CREMA DE OCHI

CADOU

BENEFICII:

• Îmbunătăţeşte şi menţine hidratarea pielii • Protejează împotriva agresorilor de mediu • Amplifică luminozitatea • Neutralizează luciul inestetic

94%

9/10

A L G E L E BRU NE au componente minerale cum ar fi calciu, potasiu şi magneziu care contribuie la refacerea pielii.

ochilor Optimals Hydra Seeing is Believing

Cremă hidratantă ce conferă luminozitate zonei din jurul ochilor şi reduce aspectul de cearcăne şi pungi sub ochi. Conţine o combinaţie suedeză de ingrediente naturale şi cofeină. Pentru toate tipurile de piele. 15 ml

32464 34.90

93%

dintre femei sunt de acord* Neutralizează luciul inestetic

dintre femei sunt de acord* Energizează pielea în timpul nopţii

* Testare consumatori

 Cremă de noapte

 Cremă de zi hidratantă pentru ten

normal/mixt Optimals Hydra Radiance

Cremă hidratantă de zi ce lasă pielea catifelată, suplă şi împrospătată. Cu o combinaţie de ingrediente naturale din Suedia, minerale Aqua, vitamina C şi agent împotriva efectelor poluării. Pentru ten normal/mixt. Testată dermatologic. 50 ml

32462 44.90

ÎNGRIJIREA PIELII

A L G E L E RO Ş I I contribuie la revitalizarea pielii deshidratate, reţinând elementele hidratante.

= CUMPERI CREMA DE ZI

+ ŞI PRIMEŞTI CREMA DE NOAPTE + CREMA DE OCHI CADOU

hrănitoare pentru ten normal/mixt Optimals Hydra Radiance

Cremă hrănitoare de noapte ce lasă pielea împrospătată şi energizată. Cu o combinaţie de ingrediente naturale din Suedia, minerale Aqua şi vitamina E. Pentru ten normal/mixt. Testată dermatologic. 50 ml

32463 44.90 * Testare consumatori

80

81


TOATE TIPURILE DE TEN

9/10 femei sunt de acord Asigură tenului

TOATE VÂRSTELE

reconfortează pielea

 Loţiune tonică Optimals

 Loţiune tonică pentru ten

35463 29.90

PURIFICĂ, REVITALIZEAZĂ & ÎNFRUMUSEŢEAZĂ TENUL 

uscat/sensibil Optimals Hydra Care 150 ml 

35413 29.90

 Gel spumă pentru

TEN USCAT/SENSIBIL

*

un aspect uniform, luminos şi impecabil* Even Out 150 ml

9/10 femei sunt de acord Hrăneşte şi

 Gel-cremă de curăţare

pentru ten uscat/sensibil Optimals Hydra Care

curăţarea feţei Optimals Even Out 150 ml

150 ml

35462 29.90

35412 29.90

Alge brune-verzi – cu acizi naturali ce contribuie la hidratare şi hrănire.

Tehnologia HydraRise – asigură reţinerea agenţilor hidratanţi, lăsând pielea catifelată şi hidratată.

Calluna – extractul din flori contribuie la tonifiere, calmare şi reconfortare.

Alege cel mai bun produs de curăţare pentru tenul tău.

TOATE VÂRSTELE

PENTRU TEN GRAS

FIECARE LOŢIUNE TONICĂ SAU GEL DE CURĂŢARE CU

17.99

9/10 femei sunt

de acord* Matifiere instantanee

 Loţiune tonică pentru

ten gras Optimals Hydra Matte 150 ml

35410 29.90   Gel de curăţare pentru

ten gras Optimals Hydra Matte 150 ml

35409 29.90 82

ÎNGRIJIREA PIELII

TOATE VÂRSTELE

 Burete Konjac

14.99

99%

sunt de acord*

Mod de folosire: Înainte de utilizare, buretele uscat Konjac se îmbibă în apă caldă, până când devine moale şi îşi măreşte volumul (la prima utilizare poate dura câteva minute). După folosire, se lasă la uscat în mod natural.

Burete din fibre vegetale 100% naturale, creat pentru a curăţa şi exfolia tenul. Încape perfect în palmă şi este prevăzut cu un şnur din bumbac pentru o uscare igienică. Diametru: 6 cm.

29038 19.99

Calmează & răcoreşte pielea

!

PENTRU O CURĂŢARE EFICACE FOLOSEŞTE BURETELE CU UNUL DINTRE GELURILE DE CURĂŢARE

* Testare consumatori

!

MOD DE FOLOSIRE: Îmbibă o dischetă din bumbac cu apă micelară şi şterge delicat cu aceasta faţa, buzele şi zona ochilor. Nu este necesar să freci pielea. Nu se clăteşte. Repetă până discheta rămâne curată. Evită contactul direct cu ochii (dacă totuşi intră în contact cu ochii, clăteşte cu apă din abundenţă). Se utilizează zilnic, dimineaţa şi seara, înainte de aplicarea cremei hidratante Optimals. TRUC: Transferă apă micelară într-un recipient cu pulverizator şi utilizeaz-o pe post de spray facial pentru împrospătare.

 Apă micelară de curăţare

Optimals Hydra

Formulă ce asigură o curăţare delicată, nu necesită clătire, special dezvoltată pentru îndepărtarea eficientă a machiajului. Cu o combinaţie suedeză de ingrediente naturale ce refac pielea şi tehnologia hidratantă HydraRise. Pielea este instantaneu împrospătată, curăţată şi demachiată. Pentru toate tipurile de ten. 200 ml

34002 32.90

19.99

83


Optimals

Booster pentru pielea uscată, deshidratată. Formulă super-concentrată cu o combinaţie suedeză de ingrediente naturale şi vitamina E. Se utilizează în amestec cu crema de faţă, asigurând pielii hrănire şi refacere instantanee. Pentru toate tipurile de piele. 15 ml

34017 49.90 

29.99

MOD DE FOLOSIRE

Se utilizează de fiecare dată, eliberând booster din recipientul original astfel: În palma curată, se amestecă 1-2 picături de booster împreună cu crema Optimals obişnuită. Se omogenizează bine în palme, înainte de aplicarea pe faţă. Se utilizează dimineaţa şi/sau seara. Poate fi folosit o dată sau pe o perioadă nedeterminată.

ATENŢIE!

protectoare FPS 20 Optimals Even Out

50 ml

32479 54.90  C  remă de zi calmantă

pentru ten uscat/sensibil Optimals Hydra Care

hrănitoare Optimals Even Out 50 ml

32480 54.90  C  remă de noapte cu efect

32468 44.90

32469 44.90

50 ml

32474 54.90  C  remă de noapte

pentru ten gras Optimals Hydra Matte

84

C  remă de noapte

50 ml

îmbătrânire FPS 15 Optimals Age Revive

ten normal/mixt Optimals Hydra Radiance 150 ml

35406 29.90  S  er intens hidratant

pentru toate tipurile de ten Optimals Hydra

30 ml

33135 54.90

L  apte demachiant anti-

îmbătrânire pentru faţă şi ochi Optimals Age Revive

35684 29.90  C  remă de ochi anti-

îmbătrânire Optimals Age Revive 15 ml

32476 39.90  S  er anti-îmbătrânire

Optimals Age Revive

30 ml

32477 64.90

34608 39.90

S  er iluminator Optimals

B  ooster iluminator

33108 64.90

35416 49.90

C  remă pentru zona de

B  ooster purificator

pentru crema de faţă Optimals 15 ml

îmbătrânire Optimals Age Revive 50 ml

32475 54.90

32418 29.90

pentru tenul gras Optimals Hydra Matte

50 ml

50 ml

34304 44.90

32465 44.90

L  oţiune multi-

protectoare de zi FPS 30 pentru toate tipurile de ten Optimals 30 ml

23753 22.90

35441 39.90

C  remă multifuncţională

Ş  erveţele absorbante

L  oţiune de zi echilibrantă

Essentials 150 ml

24138 34.90

Optimals 75 ml

D  emachiant delicat

3-în-1 Essentials 150 ml

33226 39.90

C  remă hidratantă de zi

C  remă de noapte anti-

Formulă gel lejeră cu complexul TargetShape, cofeină şi extract din nutgrass, pentru o piele cu aspect mai ferm şi o senzaţie mai netedă la atingere.

contur a ochilor Optimals Even Out 15 ml

E  xfoliant pentru faţă

23747 24.90

TONIFIERE PENTRU ABDOMEN & BUST

Even Out 30 ml

35418 49.90 Essentials 75 ml

Încearcă performantele produse Optimals de îngrijire a corpului ce aduc împreună natura şi ştiinţa, pentru a oferi rezultate vizibile şi o experienţă minunată la aplicare.

150 ml

M  ască de faţă cu efect intens hidratant Optimals

pentru crema de faţă Optimals 15 ml

calmant pentru ten uscat/ sensibil Optimals Hydra Care 50 ml

C  remă de zi anti-

G  el de curăţare pentru

UN IMPULS DE ENERGIE!

35685 29.90

50 ml

NU APLICA BOOSTERUL DIRECT PE PIELE, CI DOAR ÎN AMESTEC CU CREMA DE FAŢĂ.

C  remă de zi

35408 29.90

îmbătrânire Optimals Age Revive 150 ml

ÎNGRIJIREA PIELII

 Booster hrănitor pentru crema de faţă

normal/mixt Optimals Hydra Radiance 150 ml

pentru faţă Optimals Oxygen Boost 50 buc

27670 16.90

Evaluare consumatori, eşantion format din 64 femei

BOOSTERUL HRĂNITOR

PIELEA TA ARE NEVOIE DE:

L  oţiune tonică anti L  oţiune tonică pentru ten

*

ACORDĂ PIELII TALE O ATENŢIE SPECIALĂ CU

REDUCE ASPECTUL DE CELULITĂ ÎN 14 ZILE* Cu cofeină & complexul Lotus + aplicator pentru masaj pentru stimularea arderii grăsimilor şi o piele cu aspect mai neted, tonifiat.

 Gel anticelulitic cu cofeină

şi extract din frunză de lotus Optimals Body

 Gel pentru abdomen şi

150 ml

bust cu cofeină şi extract din nut grass Optimals Body 125 ml

31317 57.90

31983 42.90

34.99

27.99

 Loţiune de corp pentru

fermitate cu peptide din plante Optimals Body

250 ml

31314 42.90

27.99

85


55+

O PIELE MEREU TÂNĂRĂ

Pentru ten foarte matur

ACŢIONEAZĂ ASUPRA FIECĂREIA DINTRE CELE 6 PROBLEME ALE TENULUI FOARTE MATUR*:

 

GENISTEINASOIA ŞI AMINO+   Cremă pentru conturul ochilor

Time Reversing Intense SkinGenistII™

15 ml

24667 49.90   Cremă de noapte Time Reversing

Intense SkinGenistII™

50 ml

24188 89.90

Un complex unic de peptide, cu efecte demonstrate în sensul refacerii & restructurării matricei pielii, pentru un ten mai plin, riduri estompate şi contururi faciale îmbunătăţite.

ÎNGRIJIREA PIELII

Secretul pentru

• Scăderea densităţii pielii • Riduri adânci • Nuanţă ternă a tenului • Nuanţă neuniformă a tenului • Piele lipsită de fermitate • Contururi faciale neuniforme * Testare pe un eşantion de 108 femei peste 55 de ani, care au folosit crema de zi + crema de noapte, pe o durată mai mare de 6 săptămâni.

 Cremă de zi FPS 15 Time Reversing Intense SkinGenistII™

GenisteinaSOIA extra-pură încapsulată acţionează asupra Genelor Frumuseţii™, pentru a contribui la menţinerea tinereţii, vitalităţii şi aspectului plin al pielii. Complexul unic Amino+ contribuie la îmbunătăţirea contururilor faciale şi reducerea vizibilă a ridurilor. 50 ml

24185 89.90 86

49.99

87


Dezvăluie frumuseţea unui

 

TEN MAI LUMINOS

Pentru toate tipurile de ten 

Produs de înfrumuseţare cu utilizări multiple, balsamul cu efect de netezire Royal Velvet conferă pielii un aspect mai neted şi mai luminos, revitalizând tenul cu o singură atingere.

 24547 Capsule cu efect de fermitate Royal Velvet 28 de

INFUZIE DE IRIS NEGRU & VITAMINA C

104.90   22815 Cremă cu efect de fermitate pentru conturul ochilor Royal Velvet 15 ml 39.90

capsule pentru 4 săptămâni.

 22424 Cremă de zi cu efect de fermitate FPS 15 Royal Velvet 50 ml 69.90   22814 Cremă de noapte cu efect reparator Royal Velvet 50 ml 69.90

Vitamina C deschide şi uniformizează nuanţa pielii, pentru un ten mai luminos şi mai strălucitor. Infuzia de Iris Negru hidratează intens şi îmbunătăţeşte structura, textura şi elasticitatea pielii.

 Lapte

demachiant Royal Velvet 200 ml

35545 44.90

• Îndepărtează impurităţile • Redă luminozitatea pielii • Îmbogăţit cu Infuzie de Iris Negru, pentru a menţine fermitatea pielii mature   Loţiune tonică

Royal Velvet 200 ml

35546 44.90

• Elimină ultimele urme de impurităţi şi machiaj • Calmează pielea • Lasă pielea curată, împrospătată şi luminoasă

LOŢIUNEA TONICĂ SAU LAPTELE DEMACHIANT CU

88

24.99

ÎNGRIJIREA PIELII

40+

NOU!

O SINGURĂ CREMĂ - mai multe utilizări Ideal pe post de cremă zilnică de faţă Pregăteşte pielea pentru machiajul zilnic Îngrijeşte pielea precum o mască intens hidratantă MOD DE APLICARE: Se aplică pe pielea în prealabil curăţată, înainte de realizarea machiajului.

8 10 din

femei au fost de acord că au observat

O PIELE MAI LUMINOASĂ, MAI STRĂLUCITOARE* *Testare consumatori, eşantion format din 69 femei

 Balsam pentru faţă cu efect

de netezire Royal Velvet

Balsam de înfrumuseţare ce asigură pielii un aspect mai neted, dezvăluind un ten uniform, catifelat şi luminos. Îmbogăţit cu Infuzie de Iris Negru & vitamina C, pentru a conferi pielii o textură catifelată şi o senzaţie de prospeţime şi fineţe, la atingere. 30 ml

42753 54.90

29.99

89


Rezultate dovedite clinic, comparând pielea pe care s-a aplicat rutina completă de îngrijire fie cu o piele pe care nu s-a aplicat niciun produs, fie cu o piele pe care s-a aplicat o rutină partială de îngrijire. Rezultate valabile pentru True Perfection, Time Restore, Ecollagen şi Ultimate Lift.

PASUL 1: CURĂŢARE & TONIFIERE PREGĂTEŞTE PIELEA PENTRU ABSORBŢIE Curăţarea pielii, dimineaţa şi seara, îndepărtează impurităţile, asigurându-i o stare optimă de sănătate, şi creează condiţiile perfecte pentru absorbţia următoarelor produse din rutina de îngrijire. PASUL 2: ZONA DIN JURUL OCHILOR - ÎNGRIJEŞTE INTENS Cremele de ochi au texturi mai lejere, nu conţin parfum şi au formule speciale ce acţionează asupra problemelor specifice pielii din jurul ochilor, precum riduri, cearcăne şi pungi sub ochi. PASUL 3: STIMULARE & AMPLIFICARE CREŞTE EFICIENŢA Serurile sunt un accelerator al rutinei de îngrijire.Textura fluidă a serurilor este special creată pentru ca agenţii hidratanţi şi de întinerire să pătrundă în piele rapid şi eficient, înainte de aplicarea cremei de zi sau de noapte.

PASUL 4: HIDRATARE - REFACE & PROTEJEAZĂ Cremele de zi şi de noapte asigură pielii stratul final de ingrediente active, odată cu hidratarea. Crema de zi contribuie la hidratarea şi protejarea pielii, în timp ce crema de noapte hrăneşte şi reface pielea în timpul somnului.

 Gel de curăţare 2-în-1

NovAge

150 ml

33984 64.90

 Cremă cu efect intens

31542 57.90

Cu AspartoLift şi complex de tripeptide cu agenţi optici de uniformizare şi iluminare.

 Ser concentrat cu

efect de lifting NovAge Ultimate Lift

30 ml

31543 129.90

 31540 Cremă de zi cu

efect de lifting FPS 15 NovAge Ultimate Lift 50 ml 111.90   31541 Cremă de noapte cu efect de lifting & definire a conturului facial NovAge Ultimate Lift 50 ml

90

EXTRACT DIN CELULE STEM DE BUDDLEJA Extractul din celule stem de Buddleja previne procesul natural de degradare a colagenului din piele şi asigură protecţie împotriva radicalilor liberi, încetinind îmbătrânirea.

de lifting pentru zona de contur a ochilor NovAge Ultimate Lift

15 ml

TEHNOLOGIA PATENTATĂ ASPARTOLIFT Tehnologia patentată AspartoLift stimulează activarea celulelor responsabile de producerea elastinei, pentru a îmbunătăţi fermitatea şi elasticitatea pielii, rezultând un contur facial mai bine definit.

111.90

 SET NovAge Ultimate Lift

Rutină completă de îngrijire concepută pentru a reda elasticitatea pielii şi pentru un look sculptat, ferm. Set de îngrijire avansată a pielii ce conţine: gel de curăţare, cremă de ochi, ser, creme de zi şi de noapte, pentru rezultate optime. 5 produse la dimensiune standard.

31773 486.49

299

*Testare clinică pe durata a 12 săptămâni, eşantion format din 34 femei

∆1

70%

cu MAI MULTĂ ELASTICITATE ÎN 12 SĂPTĂMÂNI* SETUL ESTE AMBALAT ÎN CUTIE.

O PIELE DE CEL PUŢIN 7X MAI FRUMOASĂ ATUNCI CÂND URMEZI RUTINA NOVAGE - FAPT DOVEDIT CLINIC∆1

ÎNGRIJIREA PIELII

Recomandat pentru 40+

91


EXTRACT DE CELULE STEM DIN ACAI Extractul de celule stem din acai creşte nivelul de hidratare a pielii, intensifică metabolismul celular şi contribuie la protejarea pielii împotriva deteriorării cauzate de radicalii liberi.

Recomandat pentru 20+

Recomandat pentru 30+

11x

REDUCERE INSTANTANEE A RIDURILOR CU PÂNĂ

O PIELE DE ∆1 MAI LUMINOASĂ - FAPT DOVEDIT CLINIC ∆1

LA

ezultate dovedite clinic, utilizând rutina completă R NovAge True Perfection, în comparaţie cu simpla utilizare a gelului de curăţare şi a cremei de zi.

NovAge True Perfection

15 ml

31981 39.90 

 Ser iluminator NovAge

True Perfection

30 ml

EXTRACT DE CELULE STEM DIN PLANTE Protejează împotriva deteriorării colagenului şi acidului hialuronic din piele, pentru a încetini procesul de îmbătrânire.

Are la bază tehnologia patentată Tri-Peptide, acid hialuronic cu masă moleculară mică şi extract de celule stem din plante.

SETUL ESTE AMBALAT ÎN CUTIE.

 Cremă de ochi cu efect iluminator

49%∆

SETUL ESTE AMBALAT ÎN CUTIE.

ACID HIALURONIC CU MASĂ MOLECULARĂ MICĂ Infuzează pielea cu o hidratare intensă ce o umple, netezind instantaneu şi în mod vizibil liniile fine şi ridurile.

Testare clinică cu măsurare instantanee a volumului ridurilor, folosind setul NovAge Ecollagen

Are la bază extract din arbore de mătase şi extract de celule stem din acai.

TEHNOLOGIA PATENTATĂ TRI-PEPTIDE Stimulează producţia de colagen la nivelul dermei, pentru o corectare semnificativă a ridurilor în timp.

 Ser antirid NovAge Ecollagen

30 ml

33980 101.90 

 Cremă hidratantă de zi NovAge

 Cremă de zi antirid FPS 30

NovAge Ecollagen

50 ml

50 ml

31978 77.90

33981 97.90 

 Cremă regeneratoare de noapte

NovAge True Perfection

50 ml

 SET NovAge True Perfection

31980 77.90

Rutină completă pentru îngrijirea avansată a pielii. Hidratează intens şi purifică, pentru un ten cu aspect proaspăt şi plin de luminozitate. Produse îmbogăţite cu extract din arbore de mătase şi extract de celule stem din acai. 5 produse la dimensiune standard.

 Gel de curăţare 2-în-1 NovAge

31772 351.99

150 ml

33984 64.90 92

NovAge Ecollagen

33979 44.90

True Perfection

 Cremă de ochi antirid

15 ml

31979 84.90 

ÎNGRIJIREA PIELII

EXTRACT DIN ARBORE DE MĂTASE PERSAN Extractul din arbore de mătase purifică celulele pielii prin reducerea nivelului de impurităţi acumulate la nivel celular, înfrumuseţează pielea şi amână formarea primelor riduri.

219

NovAge Ecollagen

 SET NovAge Ecollagen

Rutină completă de îngrijire a pielii, care netezeşte instantaneu ridurile şi le corectează în timp, contribuind la încetinirea procesului de îmbătrânire. Are la bază tehnologia patentată Tri-Peptide, acid hialuronic şi extract de celule stem din plante. Testată clinic, dermatologic şi de consumatori. Set de 5 produse la dimensiune standard: gel de curăţare, cremă de ochi, ser, creme de zi şi de noapte.

31786 417.49

249

 Cremă de noapte antirid

50 ml

33982 97.90 

 Gel de curăţare 2-în-1 NovAge

150 ml

33984 64.90 93


94%

TOATE VÂRSTELE

ESTOMPEAZĂ PETELE PIGMENTARE CU PÂNĂ LA BENEFICII: INSTANTANEU: Se absoarbe uşor, lăsând pielea netedă şi catifelată. Contribuie la refacerea pielii în timpul somnului.

– FAPT DOVEDIT CLINIC *

Testare clinică folosind crema de zi şi serul.

Cremă de zi intens hidratantă concepută pentru refacerea pielii mature. Restabileşte densitatea pielii, netezind ridurile adânci şi redefinind contururile faciale, contribuie la estomparea petelor de vârstă. Protejează pielea împotriva efectelor dăunătoare ale razelor UV.

* Testare consumatori, utilizând Setul NovAge Time Restore. ◊1 În formulele cremelor de zi şi de noapte.

Are la bază tehnologia patentată Multi-Bright şi extract de celule stem din gardenie.

 

Cu Tehnologia GenisteinSOY şi extract de celule stem din plantago◊1

 Ser intens

iluminator NovAge Bright Sublime

30 ml

32805 105.90

SETUL ESTE AMBALAT ÎN CUTIE.

Dezvăluie o piele mai uniformă, mai luminoasă, cu mai puţine pete pigmentare vizibile. Flavonoidele gingko contribuie la protejarea împotriva radicalilor liberi ce cauzează pigmentarea neuniformă.

*

SETUL ESTE AMBALAT ÎN CUTIE.

ÎN TIMP:

50%

BENEFICII:

DINTRE FEMEILE CU PIELE MATURĂ AU AFIRMAT CĂ ELASTICITATEA ŞI TEXTURA PIELII SUNT ÎMBUNĂTĂŢITE*

ÎNGRIJIREA PIELII

Recomandat pentru 50+

Recomandat pentru

 Cremă pentru

zona de contur a ochilor & buzelor NovAge Time Restore

15 ml

32629 57.90

   Gel de curăţare

 Gel de curăţare

2-în-1 NovAge

2-în-1 NovAge

150 ml

150 ml 

33984 64.90

33984 64.90

 

 Cremă de zi intens   SET NovAge Bright Sublime

 Cremă de noapte intens iluminatoare NovAge

Bright Sublime

Cremă de noapte cu efect intens iluminator şi de reducere a petelor pigmentare, pentru o piele mai luminoasă, cu o nuanţă mai uniformă. Are la bază tehnologia patentată Multi-Bright. 50 ml

32658 99.90 94

69.99

Rutină completă de îngrijire a pielii cu efect intens de iluminare şi de uniformizare a nuanţei tenului, de reducere a petelor pigmentare şi de netezire a ridurilor. Pentru o piele luminoasă, impecabilă. Cu Tehnologia Multi-Bright. Gel de curăţare, cremă de ochi, ser, creme de zi şi de noapte, pentru rezultate optime. 5 produse la dimensiune standard.

31775 427.49

259

NOTĂ: La început, utilizatorii pot simţi că pielea are nevoie de mai mult timp pentru a se acomoda la o rutină intensă de îngrijire. În acest caz, recomandăm introducerea treptată a produselor în rutină.

   Ser revitalizant

iluminatoare FPS 20 NovAge Bright Sublime

50 ml

32803 99.90

NovAge Time Restore

30 ml   SET NovAge Time Restore

intens iluminatoare NovAge Bright Sublime

Rutină completă de îngrijire şi reînnoire pentru pielea matură. Pentru o piele cu o structură mai densă, mai elastică, cu contururi mai bine definite, pentru estomparea ridurilor adânci şi petelor de vârstă. Set cu produse de înaltă performanţă, având la bază Tehnologia GenisteinSOY şi extract de celule stem din plantago. Gel de curăţare, cremă de ochi & buze, ser, creme de zi şi de noapte. 5 produse la dimensiune standard.

32804 46.90

31774 486.49

 Cremă de ochi

15 ml

299

32630 129.90   Cremă de noapte

 Cremă de zi corectoare FPS 15 NovAge Time Restore

regeneratoare NovAge Time Restore

Cremă hidratantă de zi, ce redă densitatea pielii, redefineşte contururile feţei, netezeşte ridurile adânci şi estompează aspectul petelor de vârstă. Are la bază Tehnologia GenisteinSOY, extract de celule stem din plantago, acid hialuronic şi FPS 15. 50 ml

32628 111.90

32627 111.90

50 ml

79.99

95


anti-îmbătrânire FPS 25 NovAge

HIDRATEAZĂ, REFACE & PROTEJEAZĂ

MOD DE FOLOSIRE:

50 ml

35073 39.90

Curăţă-ţi faţa înainte de aplicarea măştii. Aplică masca pe faţă şi las-o să acţioneze timp de 15 minute. Îndepărtează delicat masca şi tamponează cu aceasta pielea până la absorbţia completă a formulei. Nu se clăteşte. Pentru cele mai bune rezultate, se foloseşte de două ori pe săptămână, timp de patru săptămâni, împreună cu rutina obişnuită de îngrijire a pielii NovAge.

B  ază de netezire a porilor şi liniilor fine NovAge

30 ml

33944 69.90  M  ască de noapte cu efect intens revitalizant NovAge

Fabricat din fibre naturale de lemn, materialul măştilor NovAge este ultra-subţire, lăsând aerul să circule. Acesta creează o peliculă hidratantă ce se mulează perfect pe piele, transferând ingredientele active pe fiecare centimetru al feţei.

50 ml

33490 99.90

ÎNGRIJIREA PIELII

C  remă de mâini

  C  apsule cu ulei

facial NovAge Nutri6

30 capsule.

32631 119.90  D  emachiant

pentru ochi cu efect reconfortant NovAge

150 ml

32664 39.90 FACTOR PROTECŢIE SOLARĂ 50 Asigură cel mai ridicat grad de protecţie PA (PA++++), inclusiv filtre UVA şi UVB, pentru a proteja împotriva îmbătrânirii premature cauzate de expunerea prelungită la soare.   Cremă de zi cu efect intens de protecţie

FPS 50 NovAge

Cremă cu beneficii multiple de protecţie, creată pentru a proteja pielea şi pentru a încetini apariţia semnelor de maturizare, asigurând tenului un aspect frumos, luminos şi uniform. 30 ml

34143 64.90 96

39.99

T  ratament avansat

de peeling cu efect de reînnoire a pielii NovAge

8 x 5 ml.

33434 99.90  C  remă împotriva

cuperozei NovAge

HIDRATEAZĂ INTENS, REDÂND LUMINOZITATEA ŞI VITALITATEA PIELII.

 Mască cu efect de netezire NovAge

ÎMBUNĂTĂŢEŞTE ELASTICITATEA ŞI FERMITATEA PIELII

HIDRATEAZĂ INTENS ŞI HRĂNEŞTE PIELEA

Mască de faţă pentru netezirea tenului, cu extract antioxidant de celule stem din plante ce neutralizează radicalii liberi. Complexul avansat Moisture-Boosting hidratează şi reduce liniile fine şi ridurile, pentru a conferi pielii un aspect neted şi întinerit. 25 ml

 Mască cu efect de fermitate NovAge

 Mască hrănitoare NovAge

G  el de curăţare

Mască facială din material textil cu efect intens hidratant pentru o piele instantaneu revitalizată, netezită şi luminoasă, cu linii fine mai puţin vizibile. Cu acid hialuronic şi vitaminele B3, C şi E. De unică folosinţă. 15 ml

150 ml

33973 29.90

35074 29.90

35077 29.90

35078 29.90

30 ml

33975 64.90

2-în-1 NovAge

33984 64.90

 Mască revitalizantă NovAge

CONFERĂ PIELII UN ASPECT ÎNTINERIT

19.99

19.99

Mască de faţă ce redă elasticitatea şi densitatea pielii, neutralizează radicalii liberi şi protejează pielea împotriva deteriorării cu extractul antioxidant de celule stem din plante. Rezultatul este o piele mai fermă cu aspect reînnoit şi întinerit. 25 ml

19.99

Mască de faţă hrănitoare infuzată cu extract antioxidant de celule stem din plante ce neutralizează radicalii liberi. Hidratează intens, conferind pielii un aspect luminos şi revitalizat, precum şi o senzaţie instantanee de hrănire şi refacere. 25 ml

19.99

97


Netezeşte-ţi calea către tinereţe ÎN INTERIOR & LA EXTERIOR! Străluceşte de sănătate şi tinereţe, combinând un spectru complet de nutrienţi, cu ajutorul Pachetului Wellness şi a formulei anti-îmbătrânire Time Reversing Intense cu efect de reparare a pielii.

BINE DE ŞTIUT!

Odată cu schimbările hormonale cauzate de înaintarea în vârstă, pielea îşi pierde din densitate ducând la formarea ridurilor adânci şi la un aspect lăsat. Time Reversing Intense ajută pielea să îşi recapete toate atributele tinereţii, în timpul şi după menopauză.

Abonează-te şi primeşti al 4-lea Pachet Wellness

BINE DE ŞTIUT! Viaţa nu este întotdeauna echilibrată, predictibilă sau lipsită de stres. Suplimentele Wellness by Oriflame te ajută să îţi trăieşti viaţa din plin, indiferent cu ce te confrunţi pe parcursul unei zile.

CADOU! Cere consultantului tău mai multe informaţii.

ÎN INTERIOR

LA EXTERIOR

REDĂ VIZIBIL ASPECTUL TÂNĂR ÎN 3 ZONE VITALE: FAŢĂ, LINIA MAXILARULUI ŞI GÂT • Pielea este mai suplă şi mai elastică • Textura pielii devine mai densă • Reduce apariţia liniilor fine şi a ridurilor

Stimulează Genele Frumuseţii™, acţionând la nivelul tuturor problemelor pielii foarte mature. Genistein[SOY] este un nutrient anti-îmbătrânire ce acţionează la nivel genetic. Încapsulat pentru a pătrunde în straturile profunde ale pielii.

Pachetul Wellness pentru ea conţine pliculeţe cu doza optimă de nutrienţi necesari în fiecare zi pentru funcţionarea organismului femeii.

Omega 3

• Susţine funcţiile creierului, ochilor şi sistemului nervos

Astaxanthin

• Protejează pielea împotriva radicalilor liberi • Reduce ridurile

Multivitamine şi minerale

 Ser de întinerire pentru faţă & gât Time

• Formulă personalizată pentru femei

Reversing Intense SkinGenistII

30 ml

30836 124.90

 Pachet Wellness

89.99

pentru femei

21 pliculeţe. 66.7g (21 x 3.17g).

29696 129.90

+ 98

FRUMUSEŢE COMPLETĂ

FRUMUSEŢE COMPLETĂ

SER PENTRU FAŢĂ ŞI GÂT + PACHET WELLNESS

SETUL CU NUMAI

169.99 lei

COMANDĂ CODURILE 30836 + 29696

PENTRU A OBŢINE SETUL LA PREŢ DE OFERTĂ 99


18 GRAME = O măsură sau o lingură şi jumătate.

 Shaker şi linguriţă

mov

Capacitate 250 ml.

25479 16.90

NUMAI

72

CALORII

 Supă Natural Balance

Sparanghel

21 porţii. 420g.

29695 134.90   Supă Natural Balance

Roşii şi Busuioc

21 porţii. 420g.

29694 134.90 100

PREIA CONTROLUL ASUPRA STĂRII TALE DE BINE! Shake-ul Natural Balance este o formulă cu un conţinut ridicat de proteine din ouă, mazăre şi zer, precum şi fibre din măr, sfeclă de zahăr şi măceşe. Conţine îndulcitor. Proteinele contribuie la menţinerea masei musculare. Amestecă o lingură şi jumătate de pudră de shake cu 150 ml apă rece şi agită bine.

65

Vanilie

21 porţii. 378g.

CALORII!

Beneficii PRINCIPALE WELLNESSKIDS IMUNITATE • Vitaminele A, C, D • Zinc, Seleniu OCHI • Vitamina A, Riboflavină • Zinc

 Complex 

PENTRU COPII

SĂNĂTOŞI & ISTEŢI!

NUMAI

 Shake Natural Balance

29690 134.90

hrănitor pentru păr şi unghii

OASE & DINŢI • Vitaminele D, K • Calciu, Magneziu

42 tablete. 29.4g.

 Shake Natural Balance

29706 74.90

Ciocolată

21 porţii. 378g.

CREIER & SISTEM NERVOS • Complex vitamina B • Iod, Zinc ENERGIE & MUŞCHI • Complex vitamina B • Calciu, Magneziu • Fier, Crom

WELLNESS

1 PORŢIE

29691 134.90

 Shake Natural Balance

Abonează-te şi primeşti al 4-lea produs WellnessKids

Căpşuni

21 porţii. 378g.

29689 134.90

 Calciu marin

& vitamina D

Abonează-te şi primeşti fiecare al 4-lea shake, pudră proteică sau supă

30 tablete. 29.4g.

31766 69.90

CADOU

Supa Natural Balance este o formulă cu conţinut scăzut în grăsimi şi conţinut ridicat de proteine din trei surse vegetale: Cere consultantului mazăre, soia şi cartof. Proteinele contribuie tău mai multe informaţii la menţinerea masei musculare. Se combină 2 linguri de pudră cu 150-200 ml de apă clocotită şi se amestecă până la omogenizare. Alternativ, se amestecă pudră de supă cu apă într-un vas şi se aduce până în punctul de fierbere, pe aragaz. Se amestecă cu apă, suc sau fructe, pentru a obţine smoothie-uri delicioase. Perfectă pentru coacere sau pentru adăugarea la reţetele preferate! Se adaugă la supe, sosuri  sau se presară deasupra felurilor obişnuite de mâncare.    Pudră Proteică

Cu rolul de a-ţi completa alimentaţia zilnică, pudra proteică asigură organismului tău aminoacizii esenţiali de care are nevoie – din lapte, ouă şi mazăre – precum şi fibre dietetice din măr, fructe de măceş şi sfeclă de zahăr. Pudra fără aromă şi fără adaos de zahăr se amestecă uşor în mâncare şi băutură. Dezvoltată în Suedia. 378 g.

36169 134.90

CADOU! Cere consultantului tău mai multe informaţii

 

 Multivitamine

şi minerale pentru femei

60 tablete. 63.6g.

29704 69.90 

 Multivitamine şi minerale

 Ulei omega 3

Cantitate suficientă pentru 1 lună.

O combinaţie de 13 vitamine şi 8 minerale, recomandată copiilor cu vârsta peste 3 ani. Tablete masticabile, cu aromă naturală de portocale. Copii 3–9 ani, o tabletă pe zi. Copii 10-14 ani, două tablete pe zi. Conţine 21 de tablete x 1.1 g.

Omega 3 din ulei de peşte, cu aromă naturală de lămâie. Conţine acizi graşi esenţiali, necesari pentru creşterea şi dezvoltarea normală a copiilor. Pentru copii cu vârsta 3+. 105 ml. 1 linguriţă (5 ml) pe zi.

29688 79.90

28241 59.90

22467 69.90

pentru copii WellnessKids

 Astaxanthin şi

extract din afine

WellnessKids

101


WELLNESS BY ORIFLAME: SET PENTRU SCĂDERE ÎN GREUTATE

SETUL TĂU ZILNIC PENTRU SĂNĂTATE

SETUL CARE TE AJUTĂ SĂ ÎŢI ATINGI OBIECTIVUL

ALEGE ŞI COMANDĂ: SET STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS

 Pungă Wellness

A

Dimensiuni: 30 cm (H) x 30 cm (l) x 9 cm (L).

120229 7.99

SET SCĂDERE ÎN GREUTATE

Cere consultantului tău mai multe informaţii

120229 7.99

Al 4-lea set format din cele 3 produse alese

 Pachet Wellness pentru bărbaţi

 Pachet Wellness pentru femei

29697 129.90

29696 129.90

21 pliculeţe. 66.7g (21 x 3.17g).

Alege şi comandă Setul pentru stil de viaţă sănătos în următoarele variante: - 1 Pachet Wellness pentru femei + oricare aromă de shake SAU pudra proteică - 1 Pachet Wellness pentru bărbaţi + oricare aromă de shake SAU pudra proteică Fiecare set vine cu o pungă CADOU!

 

 29690 Shake Natural Balance Vanilie   29691 Shake Natural Balance Ciocolată   29689 Shake Natural Balance Căpşuni

134.90   Pudră Proteică

378 g.

Cere consultantului tău mai multe informaţii

TE SIMŢI EXCELENT. PLĂTEŞTI MAI PUŢIN.

A

 Pachet Wellness pentru bărbaţi

 Pachet Wellness pentru femei

29697 129.90

29696 129.90

21 pliculeţe. 66.7g (21 x 3.17g).

B C

21 pliculeţe. 66.7g (21 x 3.17g).

ORICARE 2 PRODUSE (SHAKE-URI sau SUPE sau PUDRĂ PROTEICĂ) oricare combinaţie de 2 produse

 29690 Shake Natural Balance Vanilie   29691 Shake Natural Balance Ciocolată

Alege şi comandă Setul pentru scădere în greutate în următoarele variante:

 29689 Shake Natural Balance Căpşuni

- 1 Pachet Wellness pentru femei + oricare 2 produse (shake-uri, supe SAU pudra proteică) în orice combinaţie. - 1 Pachet Wellness pentru bărbaţi + oricare 2 produse (shake-uri, supe SAU pudra proteică) în orice combinaţie. Fiecare set vine cu o pungă CADOU!

 Pudră Proteică

36169 134.90 102

ORICARE PACHET WELLNESS

EDIŢIE LIMITATĂ

CADOU!

21 pliculeţe. 66.7g (21 x 3.17g).

ORICARE SHAKE sau PUDRĂ PROTEICĂ

B

 Pungă Wellness

Dimensiuni: 30 cm (H) x 30 cm (l) x 9 cm (L).

EDIŢIE LIMITATĂ

CADOU! Produsele din această imagine sunt cu titlu de exemplificare.

ORICARE PACHET WELLNESS

Produsele din această imagine sunt cu titlu de exemplificare.

Al 4-lea set format din cele 2 produse alese

ALEGE ŞI COMANDĂ:

WELLNESS

WELLNESS BY ORIFLAME: SET PENTRU STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS

TE SIMŢI EXCELENT. PLĂTEŞTI MAI PUŢIN.

134.90 378 g.

36169 134.90   29695 Supă Natural Balance Sparanghel   29694 Supă Natural Balance Roşii şi Busuioc

134.90

103


EDIŢIE LIMITATĂ

ALEG E & COM B I NĂ: CRE E A Z Ă-ŢI PRO PRI U L LOO K!

NOU!

EDIŢIE LIMITATĂ ACCESORII

NOU!

ADO P TĂ LOO KU L ACESTE I TOA M N E!

   Colier Bjork Pearl

Perlele îşi păstrează şi anul acesta locul în tendinţele toamnei. Colierul masiv cu forme neregulate, mărgele aurii şi cu finisare de perlă ne duce cu gândul la natură, la piesele hand-made şi lookul boho. Lănţişor metalic, perle artificiale, mărgele acrilice acoperite cu strat metalic auriu, mărgele din sticlă, nichel în cantităţi care nu afectează siguranţa. Lungime totală 49cm inclusiv extensie (7cm).

41586

Multi-funcţională 2-în-1! Geantă SAU săculeţ din satin pe post de poşetă festivă!

59.99

O piesă cu versatilitate maximă, ajustezi cureaua, iar geanta chic de birou se transformă într-un rucsac statement ce îţi lasă mâinile libere!   Geantă multifuncţională Bjork

Geantă elegantă şi totodată practică, verde-închis, cu clapetă contrastantă din material textil. O piesă cu versatilitate maximă: ajustezi cureaua, iar geanta chic de birou se transformă într-un rucsac statement ce îţi lasă mâinile libere. Buzunar interior cu fermoar, închidere cu capsă magnetică. Prevăzută la exterior cu capse de lărgire. PU, căptuşeală din poliester. L30xl15xH23cm; înălţime mâner 26cm, curea L150xl1.2cm.

42641 104

129.99

 Cercei Bjork Chunky

Tortiţele acestei toamne sunt supradimensionate, în stil tubular. Le poţi purta simple sau împodobite cu pandantivele cu mărgele ce se aseamănă perlelor sau cu mărgele verzi, inspirate de pietre. Metal, nichel în cantităţi care nu afectează siguranţa. Diametru exterior tortiţă 3cm, lungime perlă din sticlă 2.1cm,pandantiv din acril verde 2.6cm.

42621

49.99

 Eşarfă Bjork

Elegantă, de dimensiune medie, neagră cu margini portocalii, geanta tip coş este prevăzută cu curea ajustabilă de culoare burgundy pe o parte şi portocaliu pe cealaltă. Săculeţul din satin, pentru păstrarea în siguranţă a lucrurilor din geantă, poate fi purtat şi pe post de poşetă elegantă de seară. PU, poliester. Dia.17xH24cm; săculeţ: Dia.15xH23cm.

Cum ai putea să nu iubeşti această eşarfă viu colorată cu imprimeu abstract, punând în valoare culorile şi formele toamnei?! Piesa potrivită pentru a face trecerea vară-toamnă, înveselind ţinutele care devin mai sobre odată cu răcirea vremii. Poliester. L190xl90cm.

42642

42633

 Geantă Bjork Bucket

119.99

59.99

105


NOU!

POATE FI PURTAT ÎN JURUL GÂTULUI PE POST DE EŞARFĂ SAU ÎN JURUL UMERILOR CA ŞAL.

EDIŢIE LIMITATĂ

CONFERĂ ELEGANŢĂ ORICĂREI ŢINUTE – INSTANTANEU!

 Cercei Saga Ginko

Metal: 3.8, 2.5 & 2cm; lungime totală 7.5cm. Nichel în cantităţi ce nu afectează siguranţa.

42617

39.99

ACCESORII

NOU!

EDIŢIE LIMITATĂ

 Colier Saga Ginko

MULTI-FUNCŢIONALĂ 2-ÎN-1! GEANTA XL SE TRANSFORMĂ ÎNTR-UN PLIC XL TRENDY!

Lănţişoare şi frunze din metal, nichel în cantităţi care nu afectează siguranţa. 52cm; ext. 6cm; lănţişor detaşabil 8cm. L4.6xl4cm.

42618

39.99

 

U T I LIZ Ă RI MU LT I PLE! P O RTO FEL PEN T RU SM A RT PH O N E SAU PLI C PEN T RU PE T RECERE!

   Geantă Bjork Lady

Genţile XL rămân şi ele în trend! Geantă gri, elegantă şi totodată practică - asortându-se cu aproape orice! O pliezi în jumătate şi obţii cel mai trendy plic cu un look scandinav, interior de culoare burgundy şi tije metalice aurii în partea de sus. Buzunar interior cu fermoar roşu, închidere magnetică. PU, tijă metal. L40xl7xH42cm; înălţime mâner 25cm.

42647 106

129.99

 Cercei Saga Hoop

Conferă un plus de sofisticare lookului tău de toamnă! Şalul ruginiu din jerseu uşor de poliester, cu o mărime universală, poate fi purtat în stil poncho sau ca eşarfă în jurul gâtului. Poliester, vâscoză. L180xl60cm.

 Brăţară Saga Ginko

Metal, nichel în cantităţi care nu afectează siguranţa. Diametru 7.4cm; frunze: mare L3.8xl3.8cm; mică L3.1xl3.5cm.

Cercurile statement din sezonul trecut nu dau semne că vor părăsi curând catwalk-urile, rămânând piesa centrală în materie de accesorii. Cercei versatili cu cercuri ce pot fi purtaţi împreună cu butonii strălucitori sau cu perlele, pentru un look şi mai elegant. Metal, nichel în cantităţi care nu afectează siguranţa. Diametru tortiţă.7cm; perlă & buton din ABS 5.5cm; piatră din sticlă.

41682

42619

42622

 Şal Bjork

Interior: încăpător, buzunar cu fermoar; culoare: roşu închis.

79.99

39.99

39.99

 Portofel Saga

42648

Portofel elegant, cu finisare în stil piele de şarpe de culoare bej metalizat, ce se asortează uşor cu cele mai multe genţi. Poate fi purtat şi ca mini-plic în care să îţi porţi telefonul. Buzunare: 1 pentru telefoane mai mari, 1 cu fermoar & 4 fante pentru carduri. PU, căptuşeală din poliester. L17.2xl9xH2.3cm; mâner 15cm.

69.99

107


DEFINEŞTE-ŢI OCHII UŞOR ŞI PRECIS

 

MACHIAJ

NOU!

FORMULELOR DE ÎNALTĂ PERFORMANŢĂ ale produselor Oriflame, în ambalaje elegante şi practice.

?

38929 Black

• Culori clasice care îţi definesc şi îţi pun în valoare frumuseţea ochilor • Culoare plină, se simte plăcut pe piele • Creează linii precise sau lookuri smokey

• Vârf semi-flexibil ce facilitează trasarea cu precizie a liniilor subţiri sau groase • Tuş lichid negru cu acoperire medie, pentru definirea ochilor

 Creion mono pentru ochi OnColour

 Tuş lichid pentru pleoape OnColour

3.5 ml

8 ml

19.90

24.90

27.90

1.12 g

9.99 108

35424 Black

Culori care se transformă în funcţie de pigmentul pielii, texturi care se aplică uşor şi rămân fixate, soluţii rapide de reparare a manichiurii, proprietăţi de amplificare a volumului demonstrate prin teste de consumator... Acesta să fie viitorul machiajului? Nu, toate acestea sunt disponibile deja, graţie

36150 Brown

36149 Black

ŞTIAI CĂ?

14.99

Perie unică big lash ce creează gene cu aspect mai amplu Pro-vitamina b5 hidratează şi îngrijeşte   Mascara OnColour Big Lash

14.99 109


C  orector stick OnColour

4.5 g

21.90

39913 Light Ivory

38976 Tasty Nude

38977 Latte Taupe

38978 Candy Lavender

38980 Minty Green

38981 Cloud Blue

38982 Peach Pink

38983 Soft Pink

38984 Magenta Pink

38986 Cherry Burgundy

38987 Spicy Red

38989 Juicy Peach

38764 Blush Pink

38991 Vivid Raspberry

38992 Deep Plum

38993 Intense Berry

38995 Glitter Amethyst

38762 Popping Red

38996 Silver Black

38997 Shimmery Mulberry

38988 Lush Coral

38998 Dazzle Gold

38920 Shimmery White

38922 Sparkle Pink

38923 Metallic Taupe

38924 Opulent Plum

38921 Dazzle Beige

38925 Silver Grey

38927 Mocha Brown

38928 Velvet Black

30 g

39801 Blush Rose

31.90 39800 Nude Beige

38806 Warm Ivory

38807 Natural Beige

B  alsam de buze colorat OnColour

4 g 39801 Blush Rose

19.90 38974 Ice Cream Beige

F  ond de ten OnColour

Power Up

38948 Soft Peach

5 ml

39914 Natural Beige

38805 Light Porcelain

21.90

39803 Vibe Pink

38763 Fuchsia Pink

NOU!

O  jă OnColour

38808 Dark Beige

MACHIAJ

BUZELE CU FINISARE MATĂ SUNT ÎN CENTRUL ATENŢIEI

UN LUCIU DE BUZE CĂRUIA NU-I POŢI

REZISTA!

 38801 Medium Beige

P  udră compactă 39804 Shock Fuchsia

39805 Beauty Plum

pentru faţă OnColour

6 g

38800 Light Porcelain

31.90

R  uj cremos OnColour 39806 Brick Red

NOU!   Ruj cu finisare mată OnColour

Buzele tale vor fi în centrul atenţiei cu această culoare îndrăzneaţă cu finisare mată. Cu o textură cremoasă şi netedă, precum şi noul baton OnColour, acest ruj alunecă uşor pe buze. Pentru un efect perfect mat şi de durată, aşteaptă 3 minute să se usuce formula, fără să îţi apropii sau să îţi atingi buzele. 4 g

21.90

11.99 110

4 g

39807 The Red

F  ard de pleoape mono

OnColour

21.90

2 g

TEHNOLOGIA ADAPTABLE TINT CREEAZĂ O NUANŢĂ UNICĂ DE ROZ, PERSONALIZATĂ ÎN FUNCŢIE DE PIGMENTUL NATURAL AL BUZELOR.

21.90

38742 Blush Nude

38743 Peach Nude

38746 38745 Rose Cinnamon Chocolate Beige

38749 Wine Burgundy

38750 Deep Red

38751 Cranberry Red

38753 Coral Red

38755 Apricot Coral

38756 Rosy Pink

38757 Cold Blush

38758 Bright Pink

38759 Punch Pink

38760 Warm Rouge

38761 Bright Fuchsia

38775 Clover Lilac

38776 Rose Taupe

38777 Grape Purple

38778 Vintage Mauve

38779 Purple Berry

36087 Black & White

36088 Mocha & Rosegold

36089 Blue & Sapphire

36090 Green & Turquoise

C  reion dublu pentru

ochi OnColour Perfect Duo 1.5 g

36091 Purple & Lilac

21.90

INFUZIA DE ULEI DE MĂCEŞE ŞI VITAMINA E ASIGURĂ HIDRATARE ŞI PROTECŢIE.

38789 Love Pink

 Luciu de buze OnColour

Pink Adapt

Alege să porţi propria nuanţă de roz pe buze, una care să fie doar a ta, totodată conferindu-le hidratare pe parcursul zilei. Luciul de buze cu nuanţă versatilă foloseşte Tehnologia Adaptable Tint pentru a transforma culoarea buzelor tale în mai puţin de 5 minute. Infuzia de ulei de măceşe şi vitamina E asigură hrănire şi protecţie. 8 ml

11.99  21.90

111


Fond de ten anti-îmbătrânire ce înfrumuseţează vizibil pielea şi îi conferă un aspect întinerit Cu extract exclusivist din trufe albe cu proprietăţi antioxidante

Tehnologia Crystal Cream netezeşte liniile fine, porii şi semnele trecerii timpului pe chipul tău.

Cu microparticule iridescente roz şi aurii pentru o piele cu aspect luminos şi proaspăt*

Pudră lejeră şi delicată cu o finisare luminoasă de lungă durată* Cu 90% pulberi minerale, antioxidanţi şi FPS 15 pentru a preveni îmbătrânirea prematură a pielii

*Testare consumatori, eşantion format din 107 femei

* Testare consumatori, eşantion format din 76 femei

MACHIAJ

Alege baza de machiaj MasterCreation dacă îţi doreşti o bază care estompează imperfecţiunile şi matifiază pielea

Alege baza de machiaj iluminatoare dacă îţi doreşti să îţi desăvârşeşti aspectul pielii cu o finisare luminoasă, specifică tinereţii.

NOU!

EDIŢIE LIMITATĂ

8 g

33300 62.90

35587 69.90

39.99

MasterCreation

39.99

9

r al

30 ml

318 0

32050 Rose Beige

at u

 Bază pentru machiaj Giordani Gold

Atunci când sunt aplicate corect, produsele îţi pot transforma pielea, aceasta devenind luminoasă şi perfect netedă. Urmează aceşti paşi şi bucură-te de rezultat!

31809 Natural

N

 Bază de machiaj iluminatoare cu efect

31808 Light

32049 Light Ivory

O FINISARE IMPECABILĂ

ALEGE BAZA DE MACHIAJ

112

32048 Light Rose

OBŢINE

de întinerire Giordani Gold

Se aplică cu degetele curate, pentru a crea o bază perfectă şi netedă pentru machiaj. Insistă pe zona-T, apoi în jurul conturului feţei, iar la final aplică pe zona din jurul gurii: deasupra buzei superioare, pe bărbie şi în jurul nasului.

32051 Natural Beige

32047 Porcelain

CUM FOLOSEŞTI BAZA DE MACHIAJ:

32051 Natural Beige

ALEGE NUANŢA POTRIVITĂ

DESĂVÂRŞEŞTE EFECTUL

 Fond de ten anti-îmbătrânire Giordani Gold

 Pudră compactă Giordani Gold Mineral

67.90

79.90

30 ml

39.99

9 g

49.99

113


33386 Noble Nude

33387 Delicate Pink

33388 Rose Petal

33389 Luscious Coral

33390 Elegant Fuchsia

33391 Regal Amber

33392 Red Romance

33393 Graceful Mauve

33394 Currant Red

33395 Rich Burgundy

41761 Vanilla Cream

41762 Subtle Peach

41763 Refined Plum

41764 Warm Caramel

41765 Exquisite Rouge

31366 Light

C  orector Giordani

Gold Secret

2 g

31367 Medium

47.90

Giordani Gold Silk

32919 Vanilla

32920 Porcelain

32317 Nude Rose

30888 34.90 32323 Bright Berry

32324 Dusky Rose

A  parat pentru

32325 Forever Red

32318 Pink Touch 32326 Dark Burgundy

32921 Light Ivory

32922 Natural Beige

8 ml

32576 47.90

33802 Poppy Pink

C  reion dermatograf

33804 Scarlet Orange

31401 Black

Fier, cauciuc. L10 x l6.2 cm.

Perle iluminatoare Giordani Gold

37449 24.90

25 g

34447 74.90  F  ard-stick Giordani Gold

Radiant

5.5 g

67.90

37457 19.99 33111 Coral Glow

33112 Bronze Glow

B  ază pentru mascara cu

Giordani Gold Mineral

30 ml

67.90 31803 Light Rose

31804 Light Ivory

31802 Porcelain 31805 Rose Beige

31806 Natural Beige

efect de volum Giordani Gold

33656 47.90

Giordani Gold Calligraphy

30772 Black

79.90

35239 Rose Nude Cool

35240 Natural Beige Warm

35241 Golden Beige Warm

33801 Coral Hibiscus

Finisare satinată

33803 Cerise Pink

35238 Light Ivory Neutral

M  ascara Giordani Gold

Incredible Length

8 ml

47.90 32079 Black

30453 Fuchsia Divine

Textură cremoasă, subtil colorată

30455 Red Fatale

30454 True Red

Finisare lucioasă Aplicator fin pentru o utilizare uşoară şi precisă

30458 Copper Shine

30459 Cherry Love

 Ruj lichid cu finisare mată Giordani Gold

 Balsam de buze cu efect de întinerire

Ruj cu formulă lichidă, disponibil în 8 nuanţe cu pigmenţi intenşi. Cu proprietăţi de îngrijire şi regenerare ce îţi conferă o senzaţie plăcută pe buze. După aplicare, formula lichidă se transformă într-o finisare mată sofisticată şi plină de senzualitate ce se menţine întreaga zi. 3.5 ml

Ruj cu finisare satinată, culoare intensă şi textură cremoasă, ce oferă o senzaţie de confort. Formula conţine ulei de argan şi are FPS 15. 4 g

Balsam cu proprietăţi de îngrijire şi hidratare, cu acid hialuronic pentru întinerirea şi redefinirea buzelor*, pentru un aspect mai neted şi mai tânăr. Redă hidratarea buzelor, asigurând un efect de volum şi de fermitate* . Protejează pielea delicată a buzelor tale, cu FPS 12. 10 ml

54.90

39.90

Iconic Elixir FPS 15

30 ml

35237 Light Sand Warm

33806 Ruby Red

33807 Elegant Burgundy

0.8 ml

Balsamul subtil colorat îţi protejează buzele cu FPS 12

30452 Raspberry Blush

33805 True Red

T  uş pentru pleoape

Giordani Gold MasterCreation

35236 Soft Vanilla Warm

Finisare mată

8 ml

30449 Rose Petal

44.90

F  ond de ten FPS 18

35235 Rose Porcelain Cool

32923 Amber

F  ond de ten rezistent FPS 15

FA Ţ Ă

curbarea genelor Giordani Gold

114

M  ascara Giordani Gold Iconic

37.90

30447 Pink Nude

33800 Praline Nude

pentru ochi Giordani Gold 1.8 g

74.90

54.90

33093 Brown

F  ond de ten lichid FPS 12

30 ml

4 g

12.3 x 2.3 cm. Materiale: aluminiu, nailon.

Material: oţel inoxidabil. Dimensiuni: 9.5 x 1 x 1.48 cm.

1.2 g

Gold Iconic Matte

aplicarea pudrei Giordani Gold

UN TRIO REGAL PENTRU FRUMUSEŢEA BUZELOR TALE

33092 Blonde

37.90

R  uj FPS 12 Giordani  P  ensulă pentru

P  ensetă Giordani Gold

sprâncene cu perie încorporată Giordani Gold

MACHIAJ

35116 Warm Beige

OCHI  C  reion pentru

54.90

34.99

Giordani Gold

 Ruj FPS 15 Giordani Gold Iconic

34.99

24.99

*Testare consumatori, eşantion format din 72 femei

30887 34.90

4 g

54.90

28292 19.90

15 cm x 1.7 cm x 2 cm. Materiale: aluminiu, nailon, bambus.

10 ml

49.90

35115 Cool Porcelain

32414 Pink

Giordani Gold

de ten Giordani Gold

R  uj FPS 20 Giordani

Gold MasterCreation

Diametru: 6.7 cm.

Giordani Gold MasterCreation

30449 Rose Petal

O  glindă

P  ensulă pentru fond

C  orector

BUZE

33800 Praline Nude

AC C E S O R I I

115


The ONE Colour Stylist Ultimate

R  uj The ONE Colour

Obsession

24.90

35155 Nude Appeal

42.90 35156 Peach Passion

35157 Pink Possession

35158 Magenta Mania

35159 Coral Craze

35162 Red Fever

35163 Purple Power

35164 Cherry Crave

35474 Beige Blush

35475 Pink Frenzy

35476 Gorgeous Violet

35477 Wild Red

35478 Taupe Attraction

41149 Mellow Mauve

41148 Caramel Mode

41151 41150 Absolute Rose Pink Tenderness

41152 Sunset Orange

G  el pentru îngrijirea genelor &

5 ml

30 ml

5 g

8 ml

52.90

27.90

31490 34.90

41156 41155 Audacious Plum Brown Opulence

38767 Creamy Berry

37301 Stylish Blush

37302 Clover Haze

37303 Mysterious Pink

37304 Sleek Pink

37305 Sweet Tangerine

37306 Classy Red

37307 Trendy Crimson

37308 Chic Burgundy

37309 Casual Brown

R  uj The ONE Colour

Unlimited Super Matte

1.7 g

34.90

33366 Constant Coral 33370 Eternal Flame

33367 Forever Fuchsia 33371 Resolute Red

30982 Sublime Pink 30986 Explosive Pink

30983 Striking Coral 30987 Dazzling Plum

35169 Nude Mauve

35171 Rose Chic

35172 Pink Attitude

35173 Uptown Rose

33368 Perpetual Papaya

33369 Sunset Horizon

35174 Cranberry Blush

35175 Plum Elegance

35176 Pink Lady

35177 Raspberry Rave

de mărire a volumului The ONE Lip Spa

1.7 g

32365 29.90

35178 Flashy Coral

35179 Coral Ideal

35181 Sunset Show

35182 Fatal Red

35184 Red Haute Couture

35185 Berry Bliss

35186 Irresistible Copper

35187 Mocha Cream

35188 Trendy Cocoa

35189 Taupe Intensity

33416 39.90 The ONE IlluSkin

4 g

31585 29.90  B  ază de machiaj

pentru estomparea porilor The ONE

20 ml

33709 29.90

machiajului The ONE Everlasting  C  orector

35191 35190 Purple So Blackberry Glamour

The ONE IlluSkin

A-Z The ONE

33004 Black

2.28 g

34441 34.90

10 ml

24.90

8 ml

31473 Black

M  arker pentru

sprâncene The ONE

1.6 g  M  ascara The ONE

No Compromise Lash Styler

32033 34.90

8 ml

33732 36.90

T  uş-stilou pentru pleoape

The ONE 0.8 ml

33673 Crisp Silver Shimmer

30615 Fair Light 30616 Nude Pink

34107 34.90

WonderLash XXL

33674 Pure White Shimmer

33675 Sandy Gold Shimmer

33677 Honey Blush Shimmer

33678 Dusky Rose Shimmer

33679 Cool Lilac Shimmer

33680 Smokey Plum Shimmer

33681 Raw Copper Shimmer

33682 Vintage Green Matte

33683 Denim Blue Matte

33684 Roasted Coffee Matte

33685 Carbon Black Matte

33687 Base Nude Matte

32161 34.90

8 ml

30475 Black

30476 Brown

34541 Ivory

34542 Natural

34543 Beige

The ONE Aquaboost

P  udră The ONE

IlluSkin

30612 Light

8 g

30613 Medium

57.90

30 ml

52.90 33157 Nude Pink

M  ascara The ONE

Instant Extensions

8 ml

32035 Black

34.90

B  ază pentru fard de

pleoape The ONE

C  reion dermatograf pentru ochi

The ONE Kohl

M  ascara The ONE 33154 Vanilla 33158 Light Ivory

33155 Porcelain 33159 Natural Beige

P  aletă pentru

conturarea feţei The ONE

13.1 g

33152 67.90

No Compromise

T  rusă pentru

8 ml

36.90

33222 Black

26.90

sprâncene The ONE

3 g

32031 42.90

32291 Black

32292 Brown

P  aletă magnetică

31582 Charcoal Dusk

31029 24.90

S  oluţie pentru

îndepărtarea ojei The ONE

75 ml

31034 29.90

30520 Tiramisu

30521 Ice Pink

30524 Lilac Silk

30526 Rose Diamond

30527 Night Orchid

30528 Fuchsia Allure

30529 Red Sky at Night

30530 London Red

30531 Ruby Rouge

33285 Hypnotic Lilac

33286 Festive Merlot

33287 Spring Grape

33290 Rosy Nude

33291 Grey Moss

32293 Grey

32294 Nude

33292 Mystic Forest

33293 Royal Blue

The ONE Make-up Pro Compact

O  jă The ONE Long Wear

33688 27.90

24.90

5.5 x 4.2 cm.

31580 Mauve Lava

8 ml

33289 33288 Watermelon Orange Sorbet Punch

10 ml

34445 26.90

31579 Sahara Bronze

B  ază & top coat The ONE

T  uş-stilou pentru pleoape The ONE Jumbo

2.5 g

34.90

31578 Arctic Silver

UNGHII

22.90

1.3 g

F  ond de ten FPS 20

33156 Fair Nude

aplicare uscată & umedă The ONE Make-up Pro

The ONE WonderLash XXL

Open

M  ascara 5-în-1 The ONE

31577 Iced Sand

F  ard de pleoape cu

8 ml

M  ascara The ONE Eyes Wide

34.90

The ONE Colour Unlimited

1.2 g

29.90

33689 64.99

M  ascara 5-în-1 rezistentă la apă

39.90 34540 Fair

15.1 x 5.5 cm.

30 ml

30 ml

30 ml

34.90

The ONE Make-up Pro

33713 Burnt Terracotta

The ONE WonderLash

B  alsam de buze

C  remă hidratantă corectoare

33712 Spiced Peach

OCHI

B  ază de machiaj

34108 34.90

33711 Heavenly Pink

M  ascara 5-în-1 rezistentă la apă

The ONE

S  pray pentru fixarea

37.90 35168 Rosewood Charm

31162 Nude Pink

F  ard stick pentru pleoape

P  aletă magnetică

sprâncenelor The ONE

8 ml

50 ml

35170 Clover Dream

33373 Persistent Plum

33566 Chestnut

FAŢĂ

4 g

33365 Perennial Pink

33372 Endless Cherry

31164 Light Ivory

30717 26.90

The ONE Colour Stylist Ultimate

35167 Melted Caramel

38774 Crystal Plum

31163 Natural Beige

The ONE BB Balm

R  uj cremos 5-in-1

35166 Pink Flair

38773 Crystal Pink

31161 Fair Nude

33893 29.90

33364 Nonstop Nude

B  alsam de buze cu efect

116

30985 Stunning Clover

38770 Sparkling Cherry

31160 Porcelain

2.8 g

34.90

30984 Amazing Berry

38769 Sparkling Fuchsia

35304 Fair Porcelain

pentru buze The ONE

4 g

37300 Warm Peach

38766 Creamy Beige

B  ază de machiaj

4 g

30981 30980 Spectacular Ravishing Rose Nude

38772 Crystal Coral

38765 Creamy Rose

Make-up Pro

EverLasting

I luminator cremă

Stylist Ultimate Lustruous

37.90

38768 Sparkling Blush

38771 Crystal Nude

R  uj The ONE Triple Core

R  uj The ONE Colour

F  ard de obraz The ONE

32.90 41147 Graceful Nude

41154 Smooth Burgundy

41153 Red Carpet

F  ond de ten The ONE

Lasting Shine

0.28 g

3.7 g

L  uciu de buze The ONE

MACHIAJ

C  reion pentru buze

BUZE

33294 Midnight Ocean

8 ml

117


BUZE CU FINISARE

MATĂ

NOUL APLICATOR ESTE PROIECTAT PENTRU PRECIZIE.

re n t 31442 Tr ansp a

k

Partea exterioară HIDRATEAZĂ şi îmbracă buzele într-o CULOARE DELICATĂ Partea interioară oferă PROTECŢIE datorită filtrelor UV & emolienţilor

TEXTURĂ CATIFELATĂ

FPS

20

FPS

38465 Soft Cherry

Stratul interior asigură PROTECŢIE SOLARĂ

• F IN ISARE MATĂ • N U U SU CĂ BU ZELE • REZIST EN ŢĂ D E D U RATĂ • ASIGU RĂ ACOP ERIREA COMP LETĂ SP ECIF ICĂ U N U I RU J CLASIC • IN F U ZAT CU P IGMEN Ţ I LICH IZI P EN T RU ACOP ERIRE U N IFORMĂ

PENSULA CURBATĂ ASIGURĂ ACOPERIRE COMPLETĂ.

31444 Nude

31443 Natur al Pin

Stratul exterior hidratează intens şi întăreşte bariera de protecţie a buzelor ÎMPOTRIVA VREMII RECI ŞI USCATE

NOU! MACHIAJ

FORMULĂ DUBLĂ PENTRU BUZE MOI ŞI CATIFELATE

SE TRANSFORMĂ ÎNTR-O FINISARE MATĂ

8

 Ruj The ONE Lip Sensation

Matte Velvet

 Balsam de buze The ONE

 Balsam de buze The ONE

Protecţie intensă a buzelor cu FPS 20, Tehnologia Dual Core şi ulei de marula. Hidratează instantaneu şi întăreşte bariera de protecţie a buzelor pe tot parcursul anului, indiferent de vreme. 1.7 g

Balsam ultra-hidratant în două straturi, cu FPS 8, pentru buze moi şi suple. Hidratează şi asigură protecţie, pentru o senzaţie de confort de lungă durată. Este îmbogăţit cu complex de îngrijire AquaCare. 1.7 g

34732 29.90

29.90

Lip Spa Intense

118

14.99

Lip Spa

14.99

38459 Mellow Nude

38460 Silky Rose

38461 Pink Satin

38462 Plush Mauve

O finisare mată impecabilă în nuanţe cu pigmenţi intenşi, pentru un look de impact ce rezistă timp îndelungat. Uşor de utilizat cu ajutorul noului aplicator ce asigură acoperire completă şi precizie. Fii gata să faci senzaţie cu buzele tale cu semnătură mată! 5 ml

42.90

38463 Orange Suede

38464 Red Velour

38465 Soft Cherry

38466 Velvet Plum

24.99

119


pentru sprâncene The ONE

33697 Blonde

1.8 g

29.90

 33698 Brown

19.99

PENTRU CONTURURI IMPECABILE

PENTRU GENE

 34773 Jet Black

34774 Charcoal Grey 34775 Pure Espresso

pentru ochi The ONE Kajal

FIBRE ABSORBANTE Perii sunt fabricaţi din fibre ce acţionează precum un burete, absorbind mai multă formulă decât oricând şi asigurând o aplicare fină.

2.4 g

29.90

19.99

DESIGN EXCEPŢIONAL 5 secţiuni de colectare şi +300 peri ce acţionează împreună pentru a transfera o cantitate maximă de formulă pe fiecare geană.

The ONE Wonder

31586 Black

2.5 ml

34.90

19.99

e a git a în

ai

e fo l o s i r e

Double Effect

8 ml

34.90 31189 Intense Black

*Testare clinică versus gene fără mascara

22.99   Mascara The ONE

CU PÂNĂ LA 18x MAI MULT VOLUM*

Hypnotic Depth

8 ml

34.90 32435 Deep Black

PENTRU 5 BENEFICII ÎN 1 

30719 Black

30720 Black Brown

22.99   Mascara 5-în-1 The

ONE WonderLash

8 ml

34.90

22.99 120

– 24h rămâne fixată*

NEGRU

de o intensitate extremă* * Consumer tested.

DIMENSIUNE SENZAŢIONALĂ Peria de 30mm a fost proiectată pentru a ajunge la fiecare geană şi pentru a construi un volum extrem.

ed

 Mascara The ONE

As

nt

PENTRU VOLUM & ALUNGIRE

REZISTENŢĂ EXTREMĂ

 Creion contur

 Tuş de pleoape 

NOUA

MASCARA TREMENDOUS

MACHIAJ

EFECT ULUITOR

 Creion dublu

PENTRU SPRÂNCENE DEFINITE, CONTURATE

SCANEAZĂ PAGINA ÎN ÎNTREGIME CU AJUTORUL APLICAŢIEI ORIFLAME

 Demachiant de ochi pentru

îndepărtarea machiajului rezistent la apă The ONE

Demachiant de ochi cu formulă hidratantă şi acţiune delicată, ce îndepărtează rapid machiajul ochilor rezistent la apă şi nu numai. Formulă fără ulei. După fiecare utilizare, pielea delicată din jurul ochilor rămâne netedă şi împrospătată*. Perfect pentru purtătoarele de lentile de contact. 100 ml

32138 29.90

19.99

*Testare consumatori, eşantion format din 94 femei

 Mascara pentru volum The

ONE Tremendous - Black

ÎNAINTE

DUPĂ

9/10

femei sunt de acord că asigură

instantaneu un

VOLUM EXTREM*

Gene mai mari, mai ample, mai negre şi volum extrem din orice unghi ai privi. Peria Tremendous supradimensionată, cu peste 300 de peri din fibre absorbante şi 5 secţiuni de colectare, transferă pe gene mai mult din formula Marshmallow şi pigmenţii Chroma-Black, pentru un impact fabulos şi 24 de ore de fixare uluitoare. 10 ml

34580 36.90

19.99

121


PERFECŢIUNE LA ÎNDEMÂNA TA

 Geantă pentru

cosmetice The ONE

19 x 13 x 13 cm.

29250 54.90

 Pensulă înclinată pentru aplicarea

39.99

tuşului de pleoape Precision

Pensulă cu capăt înclinat ce îţi permite să aplici tuşul de pleoape deasupra liniei genelor, cu precizie absolută. Materiale: nailon, aluminiu, bambus. Lungime: 11.2 cm. Diametru: 0.5 cm.

29591 19.99

32283 Vanilla

12.99

32592 Light

MACHIAJ

32285 Natural Rose

 

Precision

Pensulă cu vârf oblic ce îţi permite să îţi defineşti sprâncenele şi să aplici fardul cu o precizie de expert. Materiale: peri din nailon; aluminiu, bambus. Lungime: 15.3 cm. Diametru: 0.7 cm.

29593 19.99

DETALII: Închidere cu fermoar, interior gri, benzi elastice pentru pensule şi buzunar deschis.

machiaj Precision

29924 24.90

Oţel inoxidabil. Dimensiuni: L9 x l0.8cm.

42292 16.90

7.99

 Aparat pentru   Pensulă oblică pentru aplicarea fardului

de obraz Precision

29594 29.99

curbarea genelor The ONE

Dimensiuni: 11 x 3.7 cm.

Pensulă pentru fardul de obraz cu peri în unghi ce facilitează aplicarea şi uniformizarea pudrei, pentru a crea un look conturat, definit. Materiale: peri din nailon; aluminiu, bambus. Lungime: 17 cm. Diametru: 1.3 cm.

27442 16.90

12.99

17.99

 

Precision

Pensulă subţire, conică, perfectă pentru aplicarea corectorului în jurul ochilor şi în zona nasului. Materiale: peri din nailon; aluminiu, bambus. Lungime: 15.2 cm. Diametru: 0.9 cm.

29597 29.99 122

17.99

şu n ro de bto pectul u s cu ză as a ma Cre tralize u e e n n rcă en galb ţiunile cea n o c ubt erfe cu s ă imp a z m Cre ompea ază est fixe actă p om ra c l Pud ector u cor

32288 Natural Beige

14.99

32287 Light Ivory

35307 Honey Beige

32286 Natural Nude

 Ascuţitoare dublă

pentru creioane Dimensiuni: 3.5 x 2.8 x 2.5 cm.

27730 11.90   Pensulă pentru aplicarea corectorului

32284 Porcelain

 Bureţel pentru

Material: spumă PU. Dimensiuni: 4 x 6.5 cm. 

 Pensetă Precision

12.99

32593 Medium

6.99

 Oglindă The ONE

Dimensiuni: 6 x 5.8 x 0.9 cm.

27568 16.90

9.99

 Trusă corectoare The ONE 

Trusa compactă estompează şi ascunde imperfecţiunile cu două creme corectoare, cu grad ridicat de acoperire, şi o pudră de fixare pentru un aspect impecabil al feţei. Formulă îmbogăţită cu ulei din plante ce hrăneşte pielea şi calmează zonele cu imperfecţiuni. 6 g

39.90

24.99

 Fond de ten FPS 30 The ONE

Everlasting Extreme

Fond de ten cu un grad super ridicat de acoperire, finisare naturală, ce rezistă 24 de ore şi asigură protecţie cu FPS 30. Formulă rezistentă la transfer, apă şi transpiraţie*. Complexul SkinRenew revitalizează, reînnoieşte şi protejează pielea. Testat dermatologic. 30 ml

44.90

19.99

* Testare consumatori.

 Pensulă oblică pentru sprâncene

123


pentru unghii Nail It

Material: PET. Dimensiuni: în formă V 2.4 x 0.2cm, Semilună 2.4 x 0.25cm

 Tratament

pentru creşterea unghiilor The ONE

8 ml

42284 9.90

6.99

31032 24.90   Lac pentru

32038 24.90

Materiale: nailon, aluminiu, plastic PS. Dimensiuni: 11.1 x 0.6 x 0.5cm şi 11 x 0.1 x 0.5cm

 Ser 5-în-1

42303 34.90

8 ml

17.99

32580 24.90

 Trusă manichiură

pentru unghii The ONE

 Top coat cu

8 ml

42290 34.90

uscare rapidă The ONE

Nail It

Materiale: oţel inoxidabil, oţel carbon, glaspapir, PS. Dimensiuni: 12 x 10 x 1.5 cm

Conferă unghiilor tale o finisare ultra-lucioasă cu top coat-ul gel The ONE. Acest strat lucios adaugă volum, netezeşte unghiile şi le conferă un plus de rezistenţă. Aplică 1-2 straturi şi aşteaptă să se usuce complet.

PASUL 1: BAZA Aplică un strat generos pe unghiile curate. Aşteaptă să se usuce bine înainte de aplicarea ojei.

22.99

33520 24.90

ATUNCI CÂND ÎŢI DOREŞTI O SCHIMBARE RAPIDĂ DE CULOARE

ATUNCI CÂND ÎŢI DOREŞTI O FINISARE ULTRA-LUCIOASĂ

corectarea manichiurii Nail It

8 ml

 Pensule pentru

întărirea unghiilor The ONE

pentru unghii & cuticule The ONE

8 ml

33867 24.90   Cleşte cuticule

Nail It

14.99

31030 24.90

42287 24.90

 Top coat reparator The ONE

Nail It

Material: acril. Dimensiuni: 13.7 x 1.2 cm

42288 14.90 124

Soluţie 4-în-1 pentru unghii: protejează, întăreşte, conferă rezistenţă şi netezeşte. Unghiile tale vor avea un aspect mult mai sănătos şi uniform după doar 3 zile. Formula conţine fier, calciu şi vitamina E, pentru hrănirea completă a unghiilor. 8 ml

Material: oţel inoxidabil. Dimensiuni: 9 x 4.5 x 0.5cm

 Pilă de unghii

 Bază protectoare pentru unghii The ONE

PASUL 2: OJA Aplică unul sau mai multe straturi de ojă, aşteptând să se usuce bine între aplicări.

PASUL 3: PEELING Împinge stratul de ojă din lateralul unghiei, apoi desprinde-l în întregime, dintr-o parte a unghiei în cealaltă.

 Ulei bifazic

MACHIAJ

MENŢINE-ŢI UNGHIILE FRUMOASE

 Benzi protectoare

 Top coat gel The ONE

Redă finisarea impecabilă a stratului de ojă - fără efort! Dizolvă şi netezeşte urmele, crăpăturile şi defectele de la suprafaţa stratului de ojă aplicat pe unghii, conferindu-i totodată un nou luciu. Repararea este instantanee! Trebuie să încerci ca să crezi! Încearcă produsul! 8 ml

Top coatul gel cu efect de volum şi finisare ultra-lucioasă conferă ojei tale un aspect desăvârşit, neted, pentru un look profesional al manichiurii, în câteva minute. Formula cu uscare rapidă se curăţă uşor, cu o soluţie clasică de îndepărtare a ojei. 8 ml

 Bază pentru unghii The ONE

37906 24.90

32581 24.90

33727 24.90

14.99

14.99

Peel Off

Bază pentru unghii ce permite îndepărtarea ojei prin desprindere, inclusiv a celor în culori intense şi cu sclipici. Contribuie la protejarea unghiilor împotriva pătării. 8 ml

14.99

125


25H

PERFECŢIUNE LA ÎNDEMÂNA TA 3370 8

OBŢINE ACEST LOOK!

MACHIAJ

*

D ark B eige

TEHNOLOGIA FRESHFIX ASIGURĂ REZISTENŢĂ DE DURATĂ**, CHIAR ŞI ÎN CONDIŢII DE CĂLDURĂ ŞI UMIDITATE*

70 33 7F

2

3

Be ige

4

air

1

1

Aplică-l sub ochi pentru a masca cearcănele

2

Aplică-l pe nas şi pe zona din jur pentru un plus de luminozitate

3

Foloseşte-l pentru a contura şi ilumina deasupra şi sub pomeţi

4

Ascunde roşeaţa sau imperfecţiunile

PENTRU REZULTATE OPTIME: OMOGENIZEAZĂ-L CU AJUTORUL DEGETELOR PRIN MIŞCĂRI DE TAPOTARE, NU PRIN FRECARE SAU ŞTERGERE. EVITĂ SĂ APLICI PREA MULT, O CANTITATE MICĂ ESTE SUFICIENTĂ.

Alina Eremia Cântăreaţă Machiajul Alinei Eremia: Corector The ONE EverLasting Precision 33706 Light Nude.

126

33 70

ACOPERIRE RIDICATĂ* CE NU NECESITĂ RETUŞ ULTERIOR

PIGMENŢI BOGAŢI PENTRU UN LOOK PERFECT UNIFORM 6L

igh

tN

ud

* Testare consumatori e

**

Testare clinică

C  orector The ONE

EverLasting Precision

5 ml

24.90

CU NUMAI 33706 Light Nude

33707 Fair Beige

33708 Dark Beige

9.99 127


Machiajul Alinei Eremia: Creion dermatograf retractabil pentru ochi The ONE High Impact 31557 Onyx Black.

CULOARE INTENSĂ CE NU SE ESTOMPEAZĂ & NU SE ÎNTINDE*

OBŢINE ACEST LOOK!

MACHIAJ

TEXTURA CATIFELATĂ SE APLICĂ UŞOR

99% DINTRE FEMEI AU CONFIRMAT CĂ OBŢIN PRIVIRI DE MEGA IMPACT* 0 3179

79 31

o ke

p Tau e

r Ch 31789 Silve

ling

y Sm

azz

G re

2D

1. Trasează o linie dreaptă şi netedă de-a lungul pleoapei superioare, începând din colţul interior al ochiului. Pentru a obţine o linie perfectă, poziţionează creionul într-un unghi de 45° şi aplică culoarea cât mai aproape de rădăcinile genelor.

* Testare pe un eşantion de consumatori format din 74 femei

VÂRFUL RETRACTABIL NU NECESITĂ ASCUŢIRE

rome

1S 79 31 pa

 Creion dermatograf

rk lin gG re

2. Repetă pentru linia genelor inferioare, dacă îţi doreşti. Vârful retractabil nu necesită ascuţire.

en

retractabil pentru ochi The ONE High Impact Metallic 0.3 g

26.90

INTENS

 Creion dermatograf 31 55 7 31557 Onyx Black

31558 Midnight Blue

31559 Amazon Green

31560 Deep Plum

retractabil pentru ochi The ONE High Impact

O

ny

xB

0.3 g l ac

k

26.90

METALIC

CU NUMAI

Alina Eremia Cântăreaţă

128

31789 Silver Chrome

31790 Grey Smoke

31791 Sparkling Green

31792 Dazzling Taupe

9.99 129


OBŢINE ACEST LOOK!

MACHIAJ

DEFINEŞTE ASPECTUL ŞI FORMA BUZELOR - 92% SUNT DE ACORD* FINISARE ULTRA-STRĂLUCITOARE - 100% SUNT DE ACORD*

Alina Eremia Cântăreaţă

BUZELE CAPĂTĂ UN ASPECT MAI PLIN - 80% SUNT DE ACORD* FORMULĂ SUPER-HIDRATANTĂ

Este atât de simplu - îl aplici şi te bucuri de finisarea lejeră şi ultra-hidratantă întreaga zi!

*Testare consumatori

65 Lus t ro us N ude

35

35465 Lustrous Nude

35466 Peach Spritz

35467 Pink Lemonade

35468 Clover Haze

35469 Sexy Plum

35470 Cherry Candy

35471 Trendy Berry

35472 Dazzling Wine

Machiajul Alinei Eremia: Ruj The ONE Power Shine HD 35469 Sexy Plum.

130

46

9

Se

xy

Pl

um

354 68 Clover Haze

354

Pentru un aspect perfect timp îndelungat, înainte de aplicarea rujului, masează-ţi buzele cu un strop de exfoliant facial şi periază-le delicat cu o periuţă de dinţi moale. De data aceasta nu folosi creionul contur. Rujul Power Shine defineşte minunat forma buzelor.

R  uj The ONE Power Shine HD

Acest ruj îţi amplifică lookul buzelor cu o strălucire scânteietoare şi un efect de volum ce le conferă o voluptate aparte. Infuzat cu microparticule super-reflectorizante, îţi iluminează şi înfrumuseţează zâmbetul. Finisarea lejeră şi formula ultra-hidratantă îţi oferă o experienţă plăcută pe parcursul întregii zile. 1.7 g

32.90

CU NUMAI

12.99 131


D

6 ia 89 er 37 Wist e n i iv

Aq 378 ua 98 t ic Vib e

n ate

2 90 v y 37 e N a t ag

Vin

Obţine o manichiură în culori fabuloase – într-un singur pas! Pentru acest produs nu ai nevoie de bază & top coat: aplică 1 strat de ojă şi eşti gata!

37897 Celestial Pearl

3 B right 79 0 0 Po m e g ra

1 STRAT

10

BENEFICII UIMITOARE! 37897 Celestial Pearl

37898 Aquatic Vibe

37900 Bright Pomegranate

37901 Mauve Shadow

37902 Vintage Navy

37905 Silver Sheen

Machiajul Alinei Eremia: Ojă 10-în-1 The ONE 37900 Bright Pomegranate.

132

r

37904 Copper Power

Obţine unghii fabulos colorate, într-un singur pas! Un strat de ojă şi eşti gata de plecare! Bucură-te de 10 beneficii într-o sticluţă, ia-ţi toate cele 10 nuanţe trendy, pentru că acum îţi poţi schimba culoarea ojei oriunde şi oricând, în funcţie de dispoziţie, ţinută sau ocazie, rapid şi uşor! Ediţie limitată. 5 ml

CU NUMAI

4 e 9 0 ow 37 er P p op

37903 Dark Cherry

O  jă 10-în-1 The ONE

24.90

C

Alina Eremia Cântăreaţă

379 01 dow Sha M a u ve

37896 Divine Wisteria

MACHIAJ

* Testare consumatori

OBŢINE ACEST LOOK!

1. 1 singur strat 2. Rezistenţă* 3. Strălucire intensă* 4. Culoare supremă* 5. Acoperire uniformă* 6. Rezistenţă la ciobire* 7. Nu lasă urme* 8. Aplicare netedă* 9. Uscare rapidă* 10. Îndepărtare uşoară*

37 S ilve 9 0 5 r S he en

379 03 Dark Cherr y

9.99 133


EXFOLIAZĂ DELICAT PIELEA -

97%

* Testare consumatori, % sunt de acord după prima utilizare.

*

Cu exfolianţi AHA & BHA. Cu enzime de rodie.

Stimulează reînnoirea celulară a pielii, înlătură stratul de celule moarte de la suprafaţa acesteia, dezvăluind o nouă piele cu aspect sănătos.

Textura pielii se simte instantaneu îmbunătăţită - 88%*

MOD DE FOLOSIRE:

Foloseşte acest produs seara, de două ori pe săptămână (în zile neconsecutive). Curăţă-ţi pielea, apoi şterge-o delicat cu un prosop. Aplică masca peeling NovAge pe faţă şi gât într-un strat uniform, evitând zona ochilor. Aşteaptă să acţioneze timp de 20 de minute. Pentru rezultate optime, masează delicat urmele de produs în piele, prin mişcări circulare timp de 1 minut. Clăteşte-ţi pielea cu apă caldă, apoi şterge-o cu un prosop. Continuă cu serul şi crema hidratantă NovAge.

M  ască peeling cu efect de reînnoire a pielii

NovAge

Exfoliază pielea delicat şi totodată eficient, îmbunătăţindu-i vizibil textura, netezind liniile fine şi lăsând-o întinerită şi luminoasă. Are la bază o combinaţie eficientă de alfahidroxi acizi (AHA) şi beta-hidroxi acizi (BHA). 100 ml

33988 39.90 134

MASCA DE PEELING NOVAGE CU NUMAI

19.99

LA COMANDAREA ORICĂRUI PRODUS DE LA PAGINILE 108-133 135


MEREU FRUMOASE & TINERE! Hrăneşte intens pielea -

Mâini cu aspect vizibil mai tânăr

93%**

* Testare consumatori, eşantion de femei cu mâini foarte uscate şi aspre

99%*

 Cremă concentrată pentru

protecţia mâinilor Hand Care 50 ml

17305 17.90   Cremă de mâini Pro-Youth

Hand Care 50 ml

20357 17.90

FIECARE CREMĂ DE MÂINI CU

4.99

** Testarea eficacităţii de către un grup de consumatori format din 100 femei, timp de 2 săptămâni

PENTRU MÂINI

 Pilă & buffer pentru unghii

Nail It

Material: poliester & glaspapir. Dimensiuni: 17.8 x 2 x 1.5cm

42289 14.90

4.99

NE GĂSEŞTI ŞI PE: facebook.com/oriflamero www.twitter.com/oriflamero youtube.com/OriflameTrends instagram.com/OriflameRomania

code

126183.1

RO

Copyright ©2019 Oriflame Cosmetics AG Cosmetics Oriflame România SRL, Strada George Enescu nr.11A, sector 1, Bucureşti, cod poştal 010301, CIF RO 6769403, Capital social 11 121 050 RON Call Center: *7000 (Orange,Vodafone,Telekom, Cosmote). Apel cu tarif normal. 7000@oriflame.ro; www.oriflame.ro Ofertele prezentate în acest catalog sunt în limita stocurilor disponibile.Toate produsele electrice sau electronice au inclusă în preţ taxa de timbru verde.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.