Page 1

U LT I MA DEC A DĂ Rosia montana / Centrul de cultură urbană / Concursul de arhitectură Arhetipuri / Spaţiul efemer / O deconstrucţie a arhitecturii industriale / World Trade Center Memorial / Introducere în arhitectura parametrică / Spiritul locului / Parcul Paramana / Cultura cinematografică română recentă /

an III nr.8 noiembrie 2011

uniunea arhitecţilor din românia | ordinul arhitecţilor din românia | registrul urbaniştilor din românia


ECHIPA REDACŢIONALĂ

6

8/2001

7

CUPRINS EDITORIAL

Apare sub egida: - Uniunii Arhitecţilor din România - filiala Iaşi, B.dul Stefan cel Mare, Nr. 4, bl.4, demisol tel. 0723.353075 0332.455269 0332.456058

e-mail: uarfilialaiasi@yahoo.com

- Ordinului Arhitecţilor din România, - filiala Iaşi-Vaslui B.dul Stefan cel Mare, Nr. 4, bl.4, demisol

tel. 0332/455269 e-mail: oar_iasi@yahoo.com

- Registrului Urbaniştilor din România – Biroul teritorial „Nord-Est” Str. Sf. Lazar, Nr. 64-66, etaj 3

tel. 0332/458643, 0332/456058 e-mail: ruriasi@yahoo.com, ruriasinordest@gmail.com

MIRCEA GRIGOROVSCHI 08. Amenajările peisagistice o carte deschisă

ACTUALITATE CULTURALĂ 10. 11. 11. 12. 12. 13.

Gărâna jazz festival Festivalul internaţional de teatru de la Sibiu Festivalul internaţional George Enescu Festivalul medieval de la Sighişoara Expoziţia A9 Proiect Festivalul de film Anonimul

ULTIMA DECADĂ RALUCA GRIGORIU 16. Salvând Roşia Montană cu fân festivalul de muzică FânFest

IRINA PETROV 60. Principalele axe ale amenajării teritoriale în Franţa

Redactor şef adjunct: Daniel Ioan Vişan

ALEXANDRU SESCIOREANU 19. Plutăritul pe Bistriţa

Secretar general de redacţie: Andreea Ilie

HORIA UNGUREANU 23. Cultură urbană la uzina de apă mic atelier de arhitectură la Suceava

VASILE MEIŢĂ 66. INCD Urban-INCERC organizator al conferinţei internaţionale de cercetare în construcţii, economia construcţiilor, arhitectură, urbanism şi dezvoltare teritorială

Redactor şef: Mircea Grigorovschi mirceag1@yahoo.com

ateliervisan@yahoo.com

andreea_ei@yahoo.com

Colegiul de redacţie: Virgiliu Onofrei Mariana Fârtăţescu Dragoş Ciolacu Alexandru Sescioreanu

Ionel Oancea Ovidiu D. Alexievici Andrei Purcaru Horia Ungureanu

Colaboratori: Anca Profiri, Sorin Sopron, Adrian Munteanu, Valentin Gheorghian, Alex Sumanariu Coperta: Gavril Filip, Gorgan Vlad Ionuţ - Liberul Libri [propunere concurs Arhetipuri 2011] Layout: Alexandru Sescioreanu Logo: Munteanu George

Redacţia îşi rezervă dreptul de a selecta materialele aduse spre publicare. Materialele nepublicate nu se restituie. Punctele de vedere exprimate în revistă aparţin semnatarilor articolelor şi nu sunt neapărat şi ale redacţiei.

Redacţia - Mun. Iaşi, B-dul Ştefan cel Mare, nr. 4, bl. 4, demisol, cod poştal 700064 Telefon: 0232/455269 Telefon & Fax: 0332/456058 Mobil: 0744/708278 contact.repere@yahoo.com

ANCA PROFIRI 30. Spaţiul public românesc concursul de arhitectură Arhetipuri HORIA UNGUREANU 36. Hexagoane pe câmpii atelier de arhitectură parametrică

MIOARA GĂLĂŢEANU 68. Spiritul locului cetatea şi satul Enisala - Jud. Tulcea

şcoala IVONA NIŢĂ 76. Introducere în arhitectura parametrică rezumat lucrare de disertaţie

RAZVAN NICA 40. Spaţiul efemer şi arhitectura ca eveniment

ANDREI PRIPASU 78. Parcul Paramana

RADU ANDREI 50. O deconstrucţie a arhitecturii industriale SOPRON SORIN 56. 1109200111092011 WTC - punct de turnură în istoria recentă WTC memorial - sfârşitul sau doar un semn de punctuaţie

recenzii

AUGUSTIN IOAN / CIPRIAN MIHALI 86. Dublu tratat de urbanologie LAURA OLTEANU 88. Cinematografia românească recentă o introducere


EDITORIAL

8

8/2001

9

amenajările peisagistice o carte deschisa

p m te

con

vizi

tat

or

tur ist

cultural

Amenajările peisagistice deţin o dublă dimensiune şi anume dimensiunea materială ca recreere a realităţii naturale prin intermediul vegetalului şi mineralului ca structuri ordonate spaţial şi dimeniunea spirituală, culturală, ideală de la care porneşte recrearea naturii după modele culturale şi matrici individuale condiţionate cultural. Având în vedere complexitatea amenajărilor, acestea recreează un tip de peisaj care poate fi cunoscut şi receptat prin semne şi reprezentări care exprimă atât noua realitate structurală dar şi pe creatorul ei în relaţia de comunicare cu ceilalţi indivizi. Pentru arhitecţi şi peisagişti, amenajările peisagiste devin importante prin capacitatea acestora de a comunica prin intermediul semnelor şi reprezentărilor structura spaţială, ordinea spaţiului şi a elementelor acestuia aflate în interdependenţă, interpretate prin spaţiul cultural specific al receptorului, publicului, vizitatorului, utilizatorului acestor amenajări.

comunicare

sistem tor

r o t la

Amenajările peisagistice evoluează de la evidenţierea spaţială în mediu a teritoriului către un proces de modelare structurală conform unei matrici individuale şi de socio-grup determinată cultural (model cultural) în sensul creării unui sistem amenajat cu elemente minerale şi vegetale interrelaţionate care devin o carte deschisă ce urmează a fi citită, receptată, descifrată, evaluată, reconsiderată şi subiect al altor mesaje şi comunicări umane. Această structură este purtătoare de semnificaţii şi purtătoare a principalelor componente ale modelului cultural: idei, sentimente, idealuri, etc. Amenajările peisagistice, peisajul generează procese de comunicare prin intermediul unui repertoriu variat de semne (indexuri, iconuri, simboluri) şi în acest caz este de amintit exemplul grădinilor chinezeşti şi japoneze care reprezintă în sine un ansamblu complex de semne şi semnificaţii din perspectiva filosofică, religioasă, culturală, de tradiţii, moşteniri, etc. comunicate printr-un limbaj adecvat şi specific, în ultimă instanţă şi acesta cu recurs la elementele fundamentale constituite de elemente vegetale şi minerale, dar asamblate după coduri specifice determinate de cultura care le-a produs. De reţinut că toate aceste elemente au şi o dimensiune temporară, dar şi o dimensiune evolutivă ca devenire şi transformare a elementelor sistemului peisagistic. Este de remarcat că atât structura amenajărilor peisagere ca texte şi sisteme de comunicare cât şi receptarea acestora reprezintă un proces de interconexare a semanticei naturii cu semantica culturii. Ele se constituie în principal ca texte şi mesaje non-verbale de la nivelul viului, vegetalului care, supuse unui proces de structurare, proiectare şi amenajare specifice devin structuri comunicaţionale către elementul uman determinate cultural prin ceea ce numim /semiologia voluntar umană.

sistem creator peisagist

proiectare structurare

peisaj

utiliz a

utiliz ator

text: mircea grigorovschi

peisagistice

tor

pla tem

con

receptor

vizi

tat

or

ist

tur

cultural


10

ACTUALITATE CULTURALĂ

Festivalul Gărâna International Jazz Festival 2011 reprezintă unul din cele mai importante evenimente muzicale din România precum şi din sud-estul Europei. Pentru necunoscători, Gărâna este un sat de vacanţă numit şi Wolsberg, aşezat pe o munchie de deal la 935 m altitudine, într-un peisaj dominat de silueta Semenicului, în judeţul Caraş-Severin, la 30 km de Reşiţa. Imaginea de ansamblu aminteşte de arhitectura specifică satelor de munte germane, satul fiind locuit odinioară de o populaţie originară din Munţii Sudeţi ai Cehiei. Pentru mulţi, locul este un refugiu stilat, iar pentru miile de melomano-montaniarzi, Gărâna este azi cunoscută pentru festivalul de jazz ce se organizează anual, începând din 1996. De tradiţie mai recentă este festivalul de folk, care îşi propune să atragă la Gărâna şi amatorii acestui gen muzical. În cele patru zile ale festivalulului, la Gărâna au urcat aproximativ 15.000 de persoane. Pensiunile din zonă au fost pline, proprietari au închiriat camere, iar restaurantele au avut clienţi. Amploarea şi importanţa evenimentului au fost scoase în evidenţă de prezenţa redactorilor americani de la All About Jazz, cea mai importantă revistă de specialitate din lume. Potrivit acestora, un astfel de festival în această parte a Europei mai există doar la Maribor, Skoplje, Gyula şi Istanbul. Anul acesta, Florian Lungu - peste 7.000 de emisiuni de radio şi televiziune, sute de articole de specialitate dedicate jazz-ului - a fost iar alături de noi în postura de prezentator al Festivalului. A participat ca prezentator la cele mai importante festivaluri şi concursuri pe teme de jazz din România. Are numeoase cursuri universitare de jazz şi a predat cinci ani şi la Facultatea de Jazz de la Timişoara. Printre numele sonore ale scenei internaţionale s-au numărat: Horea Crişovan Qartet, Avishai Cohen Trio (a re¬pre¬zentat o culme, înregistrând cel mai mare succes de public din istoria festivalului, cântatandu-se aproape trei ore, durata bisurilor depăşind timpul acordat recitalului programat), Liviu Butoi, violonistei Frederika Krier şi al său quartet, Iaim Balamy, Thomas Stronen, precum şi mulţi alţii. În paralel cu oferta muzicală, a existat şi una culinară. De ani buni, cei care se delectează cu deliciile muzicale savurează în egală măsură şi preparate internaţionale precum orez sârbesc, sărmăluţe ro¬mâ-neşti, diferite feluri de gulaş sau paprikaş, ciocolată făcută după reţete germane, pălincă de Cluj, langoşi, fasole cu ciolan; acestea fiind numai câteva dintre ingredientele sau temele unui festin gastronomic care au impresionat papilele gustative. Potrivit organizatorilor, ediţia a 15-a a Festivalului de Jazz de la Gărâna şi-a consolidat renumele de cel mai important eveniment de gen din Sud-Est-ul Europei, în ciuda unui public mai puţin numeros decât la ediţia precedentă.

8/2001

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, cel mai important festival anual de artele spectacolului din România şi al treilea ca amploare şi importanţă din Europa, a adus la Sibiu participanţi din 70 de ţări care au prezentat peste 300 de evenimente ce se desfăşoară în peste 60 de spaţii de joc, aşteptând zilnic 60 000 de spectatori. Agenda de evenimente a fost deosebit de bogata si variata si a adus publicului productii reprezentative ale marilor companii din din Romania si din strainatate, spectacole de strada in orasul vechi si in cetatile si bisericile fortificate medievale din imprejurimile Sibiului, spectacole de teatru-dans, flamenco, balet, dans contemporan, teatru de păpuşi, circ, spectacole de lumini, muzică, pantomimă, conferinţe, dezbateri, expoziţii de fotografie şi pictură, lansări de carte şi instalaţii.Atelierele au avut loc atât în spaţii convenţionale cât, mai ales, în spaţii neconvenţionale, transformând Sibiul într-o veritabilă capitală culturală a lumii. Unii spun ca spectacolele straine prezentate anul acesta la Sibiu nu mai au stralucirea de odinioara, in timp ce altii afirma ca atragerea unui numar mare de spectatori la concertele unor trupe pop rock, ce nu au nici o legatura cu teatrul, poate strica spiritul festivalului. Cert este ca la cea de-a 18-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, unde in spectacolul de strada se regasesc timp de zece zile actori ambulanti, acrobati, localnici, turisti romani si straini este, ca si in anii precedenti, unul frematator si fascinant, dovedindu-se un real succes.

11

Nume consacrate ale scenei internaţionale au concertat, între 30 august şi 26 septembrie, în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu „, ce a fost deschis de opera „Oedip”, dirijată de maestrul Nicolas Joel. Artişti recunoscuţi ca Joshua Bell, Martha Argerich, Vladimir Ashkenazy, Elisabeth Leonskaja, dar şi muzicieni români de mare valoare, cum ar fi dirijorul Tiberiu Soare şi violoniştii Remus Azoiţei şi Alexandru Tomescu au concertat în cele trei săptămâni ale festivalului.. Festivalul a fost împărţit în opt secţiuni: „Operă şi balet”, „Muzica românească a secolului XX”, „Concertele de la miezul nopţii”, „Enescu şi contemporanii săi”, „Marile orchestre”, „Muzica de cameră”, „Teme clasice în aranjamente moderne”, la care se adaugă nocturnele reunite sub titulatura de „Concertele de la miezul nopţii”. Una dintre aceste secţiuni, „Muzica românească a secolului XX” a fost introdusă în programul ediţiei din acest an a festivalului la propunerea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Printre compozitorii şi muzicologii ale căror opere au fost interpretate în această ediţie se numără Aurel Stroe, Anatol Vieru, Mihail Jora, alături de compoziţiile unor femei muzicolog ca Liana Alexandra, Violeta Dinescu şi tânăra Diana Rotaru. Secţiunea „Marile orchestre” a reunit prestaţiile artistice ale unor importante formaţii muzicale internaţionale, printre care „The Royal Concertgebouw Orchestra” din Amsterdam, „Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks” din Munchen şi „Orchestre du Capitole de Toulouse” din Toulouse.


12

ACTUALITATE CULTURALĂ

Dintre toate oraşele ţării, Sighişoara se întipăreşte cel mai profund în mintea, dar şi în sufletul celor care au păşit măcar o dată pe străduţele pietruite ale bătrânului Burg medieval. Aceste străduţe, care ignoră în egală măsură linia dreaptă şi planul orizontal ascund şi dezvăluie, la fiecare pas, într-o elaborată dar firească scenografie urbană, tablouri medievale care încântă ochiul şi incită imaginaţia. Farmecul şi personalitatea de neconfundat a oraşului s-au alcătuit în timp, prin armonizarea evolutiilor succesive ale istoriei. Începând cu anul 1992, în fiecare vară, Cetatea Sighişoarei îşi retrăieşte trecutul datorită Festivalului Medieval. Pe străduţele înguste, sub zidurile îmbătrânite de vreme, apar intempestiv cavaleri, călugări, vrăjitori, clovni şi duhuri întrupate, veniţi dintr-o lume în care fabulosul şi teribilul trăiau laolaltă hrănind frica dar şi neostoita înclinaţie spre aventură. Fiecare ediţie a festivalului Evul Mediu n-a mai fost nici întâmplător, nici întunecat, nici nu a mai aparţinut trecutului. După sute de ani el a avut prilejul să renască prin tot ce a avut mai omenesc şi etern: ARTA. Încercând să reînvie o epocă ce părea apusă pentru totdeauna, Festivalul Sighişoara Medievală îşi propune să smulgă prezentului o fărâmă care, în decoruri de Ev Mediu şi în cântece de menestreli, va fi trăită de participanţi ignorând efemeritatea trecerii noastre pe această lume. Importanţa acestei manifestări constă în puntea de comunicare realizată prin intermediul artei, cu ajutorul genurilor specifice Epocii Medievale: jocul, teatrul si dansul. Muzica, poate cea mai reprezentativa arta a unei epoci, facilitează o mai bună înţelegere a multiculturalitatii, atat de specifice Sighişoarei.

Intre 29 iulie si 9 august municipiul Piatra Neamt a gazduit o expozitie de arhitectura a tinerilor arhitecti din filiala Bacau-Neamt a ordinului arhitectilor. Cele 34 de proiecte prezentate au fost grupate sub titlul A9 Proiect. Intentia expozantilor si gazdelor a fost de a prezenta o arhitectura de calitate intr-o piata competitiva. Meritul expozitiei se gaseste si in capacitatea de a aduce la un loc oamenii cu interese similare, constituid un pamant fertil pentru transmiterea anumitor idei. Cei prezenti la vernisaj au purtat o discutie despre profesia de arhitect, relatia acestuia cu beneficiarii si diferitele valente ale arhitecturii traditionale. Printre expozanti se numara: Anamaria Arnautu, Alexandra Blaga, Valentin Cociorva, Andreea Teodora Ghervan, Catalin Ghervan, Victor Nicolae Ionescu, Ciprian Mititelu, Bogdan Marian Timilie, Marius Catalin Tantu

8/2001

Toate vacanţele încep cu o călătorie. Pentru a ajunge la Sf Gheorghe, însă, e necesar un efort suplimentar, pornit din dorinţa de a intra în contact cu peisajul unic al Deltei. Drumul cu trenul sau cu maşina este completat de o navigare de 4 ore în lungul Dunării, la capătul căreia cei ce ajung aici sunt invadaţi de un sentiment de satisfacţie şi triumf. La destinaţie, senzaţia că ai ajuns într-un spaţiu inedit, natural şi cultural deopotrivă, se întăreşte treptat. Așadar, dacă vreți să evitați clasicul și previzibilul binom mare-munte, și dacă, pe deasupra, mai sunteți și consumatori înrăiți de filme, încercaţi să mergeţi la Sf. Gheorghe în perioada 8-14 august la Festivalul Internaţional de Film Anonimul. Majoritatea oamenilor preferă să vină în această perioadă pentru că sunt încântați de ideea de vacanţă culturală. Dacă la sfârşitul unei zile de plajă, înot, pescuit sau trasee cu barca prin rezervaţia Delta Dunării se pot vedea filme de bună calitate, cum să refuzi asemenea ofertă? Mai ales în perioada Festivalului, dar nu numai, publicul amator de filme are ocazia să vadă în cadrul unui cinema în aer liber filme dintre cele mai noi şi mai premiate. Anul acesta, la cea de-a 8-a ediţie, festivalul a început cu un film mult aşteptat: Tree of Life (Regia: Terrence Malick), care a impresionat publicul atât prin mesaj cât şi prin calitate vizuală. O altă atracţie o constituie invitaţii de talie naţională şi internaţională din lumea filmului : anul acesta, invitat special a fost regizorului turc Nuri Bilge Ceylan, recent distins cu Marele Premiu la Festivalul de Film de la Cannes. Acestuia i-a fost rezervat timp de proiecţie pentru cele mai cunoscute trei filme ale sale precum şi o sesiune Q&A cu fanii săi. Pe lângă vizionări de filme, Sf. Gheorghe oferă, în funcţie de preferinţele personale: trasee în cadrul rezervaţiei, pescuit, înot şi plajă. Farmecul local este dat de silueta aşezărilor de pe malul Dunării, formată din case specifice zonei, construite cu tehnici tradiţionale din materiale locale (stuf şi lemn) şi deservite de propriul ponton. Foarte aproape de localitatea Sf. Gheorghe începe teritoriul protejat al rezervaţiei, dar cunoscătorii ştiu cele mai bune locuri unde se poate merge la pescuit. Când zici Sf Gheorghe, zici Deltă, dar zici şi mare pentru că aici ai ocazia să vezi unul dintre cele trei puncte de vărsare ale Dunării. Tocmai din acest motiv, plaja are cel mai fin nisip şi cea mai curată şi liniştită apă de pe litoralul românesc. Sunt oameni care au descoperit Sf. Gheorghe înainte să se organizeze Festivalul, dar sunt şi oameni care au venit mai întâi pentru filme şi au descoperit în mod neaşteptat o lume nouă, un peisaj revigorant, care îi determină să se întoarcă an de an.

13


14

ULTIMA DECADĂ

8/2001

15

Arhitectura Roşiei Montane este motivul principal pentru care am îndrăznit să parcurg cei 580 km cu trenul şi mai apoi alte 3 ore cu microbuzul. Se întrevăd reflexii surprinzătoare ale arhitecturii istorice, fie barocă, fie clasicizantă, fie tradiţional românească, acestea din urmă aducând sitului notorietatea internaţională, transformându-l într-un reper al patrimoniului cultural european şi mondial. Din păcate, cel puţin 150 de gospodării sunt părăsite, iar casele vândute de către săteni sunt lăsate în paragină de către investitor. Pe alocuri se mai zăresc detaliile construcţiilor iniţiale sau inscripţiile de pe porţi. Se mai găsesc însă, nu în stare foarte bună, exemple ale arhitecturii tradiţionale, atât civile cât şi religioase. Palatul administrativ (1897) şi Şcoala veche (1898), ansamblu completat de clădirea grădiniţei construită în aceeaşi perioadă, conform tradiţiei, de meşteri italieni, precum şi Fosta casă de naşteri, ridicată în 1879 ca locuinţă a unei familii de mineri înstăriţi. Casă parohială unitariană (1850, 1933) şi Casă parohială reformată, edificate la jumătetea secolului 19, formează cel mai complex şi coerent exemplu de clasicism în arhitectură de la Roşia Montană.

salvand rosia montana cu fan text: raluca grigoriu

Am fost prima dată la Fân Fest în 2006 cu cortul (pe atunci camparea find numai pe platou la 30 minute de sat), apoi am revenit în 2010 cu acelaşi entuziasm. De această dată am „evoluat”: ne-am cazat în pod la Nenea Ovidiu, care ne-a oferit un braţ de fân proaspăt pe post de saltea, (episod care mi-a amintit de poveştirile studenţeşti ale mamei care, la fel, dormise în fân la sărbătoarea de pe Muntele Găina - tot din Apuseni. Ca în fiecare an, am participat la activităţile pregătite de organizaţiile non-guvernamentale (Alburbus Maior): tururi ghidate, proiecţii de filme artistice şi documentare însoţite de discuţiile la care erau invitaţi arhitecţi şi sociologi, vizite în galeriile române şi vizite în mină, piese de teatru, stând-up comedy şi concerte seara. Programul pregătit de voluntarii Fân Festului este unul deschis, dezinteresat, încurajând spiritul liber, spontaneitatea, iniţiativa şi dorinţa de cunoaştere. Evenimentele se desfăşoară în diferite locuri: începând din Piaţa Veche unde se găseşte Info-pointul, continuînd cu Târgul de produse tradiţionale din curtea Bisericii Unitariene, apoi Biserica Unitariană unde au loc conferinţele şi sfârşind cu locul de pe platoul Tăul Brazi, unde se desfăşoară restul activităţilor din timpul zilei (tiroliană, panou de căţărat, fân jumping). În premieră, la FanFest 2011 s-a organizat şi „Roşia Copiilor”. Filmul, cu puternicul său impact vizual, ne aduce cel mai aproape de realitatea Roşiei Montane în reprezentările lui Mircea Veroiu şi Dan Piţa din 1973 (Nunta de piatră, Fefeleaga, La o nuntă) şi 1974 (Duhul aurului). În lipsă unor imagini de arhivă, filmele de mai sus sunt singurele care se constitue ca un document ce păstrează spiritul locului. După mai bine de 30 de ani, regizorul Iosif Damian se întoarce la Roşia Montană filmând în 2009 “Memoria de piatră”, un making-of nostalgic dar tardiv al clasicului ”Nunta de piatră”.


ULTIMA DECADĂ

16

Biserica este reprezentativă pentru arhitectura de cult tradiţională a zonei, înscriindu-se într-o serie tipologică bine reprezentată în zona Munţilor Apuseni (indiferent de perioada istorică şi stilistică sau de confesiune) biserica-sală cu volumetrie simplă tripartita: navă, încheiată spre răsărit cu absidă poligonală sau semicirculară şi precedată la apus de turn: Biserica Ortodoxă, Biserica Greco-Catolică (1841-1847) şi Biserica Reformată (ante 1848) respectă acest tipar. Biserica Unitariană (1796), împreună cu monumentele grupate în jurul său, ce aparţin comunităţii unitariene, casa cantorului (nr. 390), casa parohială (nr. 391), casa clopotarului (nr. 553) ilustrează o particularitate remarcabilă a structurii urbane a aşezării: organizarea în nuclee confesionale. Amenajări hidrotehnice ale mineritului tradiţional - lacurile de acumulare (tăuri), realizate începând de la jumătatea secolului 18 pe versantele care înconjoară Roşia Montană - au fost documentate Tăul Mare, Tăul Corna şi Tăul Ţarina: barajele şi sistemele de control şi evacuare a apei reprezintă opere remarcabile ale arhitecturii tehnice istorice. “Dezbină şi stăpâneşte!” pare să fie deviza după care se ghidează politica exploatării. Atmosfera vechii localităţii din munţii Apuseni mi s-a părut tristă şi pesimistă. Lipsiţi în mod deliberat de necesităţile sociale minimale (asistenţă medicală, canalizare), sătenii sunt împărţiţi în două tabere: cei care nu vor să-şi părăsească trecutul şi cei cumpăraţi ieftin şi împinşi spre comodităţi citadine. Intervievat în revista Formula As, profesorulul Peter Fischer, directorul Institutului de Drept European al Universităţii din Viena, afirmă:

}

“Dezbină şi stăpânaneşte!” pare să fie deviza după care se ghidează politica exploatării.

8/2001

„Am studiat concesiunile industriale din lume, dar n-am găsit o proporţie mai dezavantajoasă pentru ţara deţinătoare a resurselor decât în epoca colonială! Cu doar 19% partea României, avem de-a face cu o exploatare sălbatică, primitivă, a resurselor unei ţări europene. Este de necrezut că oficiali ai Guvernului român au putut accepta o astfel de situaţie care dezavantajează ţara pe care o guvernează. În majoritatea cazurilor din epoca modernă, ţara gazdă deţine de regulă 85% din acţiunile unei exploatări miniere sau petroliere, în timp ce investitorul nu trece de 15%.”

Rândurile de faţă nu se vor o scurtă istorie a Roşiei Montane, nici o pledoarie pro sau contra Gold Corporation. Articolul te lasă să alegi dacă în viitor vei vrea să găseşti aici un colţ de natură neştirbit, cu petele de culoare ale caselor tradiţionale pe care locuitorii animaţi de tradiţia strămoşească nu vor să le părăsească, sau vei vrea să admiri coşuri fumegânde, dealuri alunecând peste văi, petele hâde ale depozitelor de deşeuri întinzându-se încet şi sigur ca o strălucită expresie a “capitalismului în zbor” spre care ne îndreaptă manevrele meschine ale unor grupări mânjite de interese pecuniare. Faptele exprimate aici îţi fac o invitaţie dacă îţi place să călătoreşti, să te distrezi în mijlocul naturii, să asculţi seara un concert în aer liber sau să vizionezi o piesă de teatru în corturile militare special amenajate de către organizatori. Dimpotrivă, poţi alege să faci elogiul Primăriei locale sprijinite de Roşia Montană Gold Corporation care, pe 28 august, de Ziua Mineritului, le-a oferit sătenilor “4 mici şi o bere”.

}

17


ULTIMA DECADĂ

18

The programme conceived by the volunteers of Fan Fest Festival is a selfless, openminded one. It encourages free initiative, spontaneity and the thirst for knowledge. The events took place in different locations: The Old Town Square - where The InfoPoint can be found, The Unitarian Church’s yard - hosting The Traditional Products Fair, the same Church’s building, where many conferences took place, and finally the spot on the plateau called Three Fir-Trees, where the rest of the activities occur during day time (flying fox, wall climbing, hay jumping). ”Children’s Roşia Montană” was also pioneered in 2011. The architecture of Roşia Montană is the main reason why I chose to travel 580 Km by train, and then three more hours by bus. Amazing and startling mixtures of historical architecture, either in Baroque, Classical or traditional style, can be easily perceived. The last-mentioned style has turned this wonderful place into an acknowledged international landmark which has also become an important reference point within European heritage. Unfortunately, at least 150 households have been abandoned and the houses have been sold by the farmers or are left to decay by the investor. One can hardly see the remaining details of the initial buildings or the inscriptions on the gates. Nevertheless, some fine examples of traditional achitecture can still be found. “Divide and conquer!” seems to be the mining company’s guiding policy. The atmosphere of the old village in The Apuseni Mountains appeared to be sad and pessimistic. Lacking minimal essential needs (medical assistance, plumbing), the villagers are divided into two categories: the ones who will not forget their past and those who were talked into selling their properties at very low prices, who were “pushed” into taking delight in urban conveniences. These words are not supposed to be a short history of Roşia Montană, nor do they plead for or against Gold Corporation. This article lets you choose whether you may want to find here, in the future, an untouched nature spot with beautiful tints of traditional houses. These are buildings that people, actuated by their forerunners’ tradition, would not like to leave. Otherwise, maybe you would like to admire fuming chimneys, hills flowing down the valleys, gaping horrid mine bassets crawling and spreading like bubonic plague, as all these are the set expression for the so-called “soaring capitalism” that we are now plunging into, thanks to the avarice of some corrupt groups defiled by incredibly large amounts of dirty money.

}

“ DIVIDE ET IMPERA”-(Divide and conquer)-seems to be the mining company’s guiding policy.

}

8/2001

19

plutaritul pe Bistriţa text: alexandru sescioreanu

La începutul lunii aprilie, Primăria Piatra-Neamţ a demarat un concurs pentru amenajarea pietonalului 22 Decembrie. Viitoarea investiţie vine să continue dezvoltarea pe care oraşul a avut-o în ultimii ani, proiectul urmarind extinderea zonei centrale - axată în momentul de faţă în jurul Parcului Tineretului. Conform comunicatului Primăriei, „Scopul concursului este selectarea celor mai bune propuneri urbanistice pentru transformarea străzii Piaţa 22 Decembrie din stradă carosabilă în stradă pietonală”. Soluţia câştigătoare a fost propusă de biroul de arhitectură Igloo Architecture. Conceptul generator al proiectului se bazează pe una dintre îndeletnicirile specifice regiunii – plutăritul. Conştienţi de potenţialul turistic al urbei, arhitecţii folosesc ocupaţia tradiţională ca punct de rapel pentru propunere: „În acest sens, prezenţa râului Bistriţa a fost întotdeauna un element definitoriu pentru oraş, atât din punct de vedere al sentimentului de apropriere, cât şi din perspectiva valorii economice. Plutăritul pe Bistriţa este, în memoria colectivă a locuitorilor, simbolul unei vieţi prospere şi totuşi tihnite, în armonie cu oraşul şi natura, acestea fiind valori spre care tindem şi în prezent.”

}


20

ULTIMA DECADĂ

Transpunerea acestui concept în amenajarea efectivă se referă la dispunerea pavajului în cadrul viitorului pietonal: „benzi sinuoase de granit în mai multe tonuri de gri, simbolizând valurile argintii ale râului, dar şi inserarea unor suprafeţe”. Soluţia mai presupune şi introducerea unor pavilioane gândite pentru a găzdui diferite forme de comerţ: ceainarie/cafenea, punct de informare turistică, librărie/presă şi spaţii de expunere. Materialul folosit pentru acestea este lemnul – element în strânsă legatură cu conceptul şi atât de specific zonei. Unitatea întregii soluţii este cea mai importantă calitate descrisă de membrii juriului în urma evaluării. De asemenea, atenţia pentru cadrul construit existent este unul dintre atuurile propunerii alese:

8/2001

„Pentru a crea un spaţiu urban de calitate, faţadele blocurilor vor fi renovate, iar cele ale clădirilor de patrimoniu vor fi restaurate, cu eliminarea elementelor publicitare agresive şi adoptarea unui cod de culori similar culorilor iniţiale ale clădirilor vechi – alb, beige deschis, gri pal. Firmele şi siglele publicitare vor respecta o anumită gamă de materiale naturale – fier forjat, cupru, lemn şi vor avea dimensiuni adaptate gabaritului faţadelor, evitându-se depăşirea proporţiilor. Vor fi evitate vitrajele-oglindă şi cele în culori stridente, pentru a se respecta valoarea ambientală a faţadelor.” Pe lângă beneficiile pe care proiectele de acest gen le pot aduce oraşului, apreciem posibilitatea reală de implicare a tinerilor arhitecţi în viitorul urbei. Dovada o face proiectul de pe locul secund, aparţinând unei echipe de studenţi de la Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” Iaşi.

21


22

ULTIMA DECADĂ

In april, a competition for the transformation of a street into a promenade took place in the city of Piatra-Neamt. The promenade is to be called “Piata 22 decembrie” and can be found near the center of the city. The investment is just one from a series of urban projects that changed the face of the city in the last years. Among other projects and in close vecinity to this one is the central park reabilitated a couple of years ago. Acording to the city hall press realease ‘The porpous of the competition is selecting the best proposals for transforming Piaţa 22 decembrie from a car dominated street to a promenade’. The winning solution was given by Igloo Architecture office. The main concept is based on one of the regions specific occupation – rafting. Aware of the attractions that the city possesses, and its appeal twords visitors, the architects thus made rafting a reminder in theyr proposal: ‘…In this sense, the presence of Bistriţa river was allways a defining aspect for the city, not only from a feeling of closeness but from an economical point of view also. Rafting on Bistriţa is part of a collective memory, standing for a rich and quiet life, in close contact with the city and it’s natural surroundings, values that are even now cherished’. The actual materialization of the concept in the proposal refers to the pavement display: ‘… winding strips of granit baring diverent tones of gray, simbolising the waves of the river, over which a few surfaces are inserted’. The surfaces mentioned are in fact pavilions that host different types of small trade: coffe/tea house, info point, news stands and other expo spaces. Among other recommendations, the architects suggested wood as the material used for the pavilions, giving it’s abundance in the area. In the judging process, the unity of the solution was maybe it’s most apreciated quality. Also the care for the built context was another atuu in the apreciation of the project: ‘As part of the increase in the level of confort and appearance, the facades of the buildings will be renovated or restored. This will include eliminating the inappropriate signs and comercial banners and choosing a neutral, calming code of colors similar to those the old buidings had in theyr initial state – white, white beije, pale gray. The signs and banners will respect a range of natural materials – wrought iron, copper, wood, and they will have adequate dimensions without exceeding certain proportions. In respect to the harmony of the place, it is recomended that no mirror-glass facades or discordant colors to be used’. Another advantage the competition of this kind showed, besides the interesting views on the city development, was the potential for the up and coming architects to get involved and bring theyr ideas to the table. Proof of that is the entry on the second place, belonging to a team from the faculty of architecture G. M. Cantacuzino Iasi.

rafting on Bistriţa text: alexandru sescioreanu

8/2001

23

cultură urbană la uzina de apă mic atelier de arhitectură la Suceava text: horia ungureanu

Ordinul Arhitecţilor din România, filiala N-E a iniţiat proiectul de refuncţionalizare a fostei Uzine de Apă a oraşului prin transformarea ei într-un Centru de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj. În perioada 12-20 august 2011 a avut loc atelierul studenţesc interdisciplinar cu tema „Integrarea în comunitatea locală a Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj / fosta Uzină de Apă din Suceava – soluţii de punere în valoare a potenţialului de relaţionare cu oraşul al noului obiectiv cultural”.

Obiectivul general al atelierului este valorizarea vechii Uzine de Apă a oraşului Suceava care va deveni Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj. Obiectivele specifice se referă la integrarea Centrului în viaţa urbană a oraşului Suceava, la identificarea soluţiilor pentru creşterea accesibilităţii Centrului şi la mediatizarea sa. În plus, se urmăreşte orientarea profesională a studenţilor participanţi prin identificarea intereselor şi disponibilităţilor individuale ale acestora (urbanişti, sociologi urbani, arhitecţi, peisagişti, artişti vizuali). Organizatorii au propus un program variat în cadrul căruia participanţii au asistat la conferinţe, dezbateri şi au realizat vizite la obiectivele culturale şi industriale importante din zonă. Printre temele conferinţelor s-au numărat: „Reabilitarea şi reconversia funcţională a clădirilor industriale”, “Cultura urbană şi centrele culturale în epoca Mall-urilor”, “Semnalistica urbană în era digitală”. În cadrul conferinţelor, invitat special a fost domnul arh. Serban Ţigănaş, președintele O.A.R. Deplasarea la fabrica Egger, din Rădăuţi, a reprezentat un intermezzo educativ în a cincea zi de workshop. Vizitarea clădirii administrative, premiate recent pentru sustenabilitate, a reprezentat o lecţie de arhitectură pentru toţi participanţii, iar turul zonei de producţie de PAL a revelat caracterul impresionant al automatizării industriale. Studenţii au fost împărţiţi în 4 echipe, fiecare cu responsabilităţi diferite: identificare şi documentare a patrimoniului industrial din oraşul Suceava, integrarea-relaţionarea-semnalizarea Uzinei de apă la nivel urban, relaţia cu vecinătăţile şi amenajarea de incintă a Uzinei, amenajarea interioară, signalistica şi promovarea Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj „Uzina de Apă”.


24

ULTIMA DECADĂ

8/2001

Echipa 2 a studiat relaţia cu vecinătăţile şi amenajarea de incintă a Uzinei de Apă. Intervenţiile peisagere şi de amenajare au fost discrete şi orientate către utilizatori, iar relaţiile cu zonele înconjurătoare au fost flexibilizate. The students in the second team studied the relations between the imediat vecinities and at the same time the insight of the Uzina de apa site. The focus of these studies was on the discreet visitator oriented designs of the landscape around the building, among which flexibility was the issue intensively adressed.

Echipa 1 a identificat şi documentat o serie de obiective industriale şi culturale de la începutul secolului XX, aflate în diferite stadii de conservare. Se propune clasarea şi protejarea lor prin prevederi urbanistice speciale în P.U.G.-ul aflat în lucru. The first team identified a series of industrial and cultural buildings dated from the beginning of the last century, within different stages of conservation. It was proposed that the buildings be idexed and submited for protection in the regulations of the next PUZ [zonal masterplan].

25


26

ULTIMA DECADĂ Echipa 3 a propus integrarea Uzinei de Apă în oraş prin (re)activarea unor trasee pietonale, pentru biciclete şi auto. Traseele leagă între ele obiecte cu specific similar – cultural si industrial- precum si puncte de belvedere orientate catre oras. Pentru creşterea vizibilităţii acestor parcursuri au fost gândite semnale urbane, puncte de belvedere şi un element ludic de signalectică, suspendat deasupra Uzinei (Căţelul nomad). The third team had the job of thinking about interesting ways to integrate de urban culture center building in the city. This was done by activating new sidewalk and pietonal, bike and car crossings and reactivating old ones. At the same time the routes proposed tie together a similar cultural landmarks and high spots from which the city can be viewed. For increasing the vizibility of these routes a series of signs and signals where concieved, among these a dog shaped balloon tied from the main building [the dog, part of a ongoing project at the country level, it simbolises the fact that public space in romania is asociated with no man’s land, where dogs can run free and mark the teritory as there’s].

8/2001

27

}

Obiectivele specifice se referă la integrarea Centrului în viaţa urbană

}


28

ULTIMA DECADĂ

8/2001

Echipa 4 a abordat probleme de signalectică urbană, de promovare a Centrului A.C.U.P. în oraş şi de organizare a spaţiului interior al Uzinei, inclusiv iluminatul spaţiului expoziţional. Au fost propuse mijloace de promovare clasice (calendare, agende, afişe) cât şi mijloace alternative (bilete de autobuz cu imagini de epocă, obiecte inedite inscripţionate cu „Uzina de Apă Suceava”). Ideea „Un metru cub la schimb” e o metodă de promovare alternativă, concretizată printr-o intervenţie temporară şi sustenabilă asupra spaţiului verde. The forth team atended the issues concearning mediatization of the center in the city and the design of it’s interior, including the lighting deisgn of the expozitional space. Besides the clasic way of promotion [posters, calendars, etc.] the team proposed alternatives [bus tickets with images of the old city and other objects imprinted with the Uzina de apa logo]. At the same time a very interesting way of interpromotion was thought in the shape of ‘a square meter to spare’ – a temporary and sustainable intervention on the green space.

Componenţa interdisciplinară a echipelor, alături de comunicarea constantă dintre acestea au fost elemente cheie în elaborarea unor propuneri fezabile, cu maximum de impact şi aplicabile într-un interval scurt. Selectarea invitaţilor din toate centrele universitare ale ţării, dar şi a unor studenţi din afara graniţelor a adus un plus de diversitate şi a constituit un teren fertil pentru dezbateri constructive. Propunerile realizate, precum şi alte informaţii utile din cadrul workshop-ului vor fi accesibile pe blog-ul evenimentului: http://uzinadeapa.blogspot.com/. Working in interdisciplinary teams, with increased comunication between them was a key element in the impact and useability of the proposals dispite the short time given to adress the problems. The guests invited where from all the universitary centers of the country, and among the students that answered the call for help there where some from other countryes. All this turned out to be a greatth thing for the debates providing constructive medium trough a divers set of opinions and experiences. The proposal and other infomations related to the workshop and it’s conclusions can be found at http:// uzinadeapa.blogspot.com/.

29


30

ULTIMA DECADĂ

8/2001

31

spaţiu public românesc concursul de arhitectură Arhetipuri text: anca profiri foto: arhetipuri

De la începutul existenţei omului ca fiinţă individuală şi socială, se remarcă obiceiul de a însemna “locuri” prin ridicarea de menhiri, altare şi ulterior construcţii ample care să rămână martori ai unor evenimente deosebite în memoria afectivă a generaţiilor următoare. Dar ce se întâmplă cu locurile uitate care, pentru generaţia noastră, sunt doar nişte spaţii publice care aparţin tuturor şi nimănui? Aceeaşi problemă încearcă să o rezolve fondatorii Arhetipuri - să reconcilieze relaţia dintre oameni şi locuri, dintre arhitecţi, investitori, simplii cetăţeni şi spaţiile publice reziduale. Aflat la cea de-a doua ediţie, concursul Arhetipuri, împreună cu primăriile municipiilor, au ales 13 oraşe din România şi au dat startul celui mai mare concurs naţional (devenit internaţional) de arhitectură din ţară. Nu putem trece mai departe fără să menţionăm numele celor ce au alcătuit juriul concursului: Jacques Allard - Fondator al European Architecture Foundation şi CEO Archi-Europe Group, Belgia; Kai Uwe Bergmann - Partener şi director de dezvoltare la Bjarke Ingels Group, Danemarca; Robert Kronenburg - Profesor şi doctor arhitect la Universitatea de Arhitectură din Liverpool, Marea Britanie; Carlos Jimenéz - Profesor la Universitatea de Arhitectură Rice din Houston şi membru în juriul Pritzker Price, Statele Unite; Francoise Pamfil - Lector Doctor Arhitect în Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti; Oana Rades - Membru fondator al biroului de arhitectură şi urbanism Shift A+U din Rotterdam; Profesor în cadrul Academiei de Design din Eindhoven şi Academiei de Arhitectură din Amsterdam; Eliza Yokina - Partener în SYAA Birou de Arhitectura, Romania.

Premiul cel mare a fost luat acasă de proiectul Vallum, proiect care „a răspuns la toate criteriile competiţiei într-un mod îndrăzneţ şi totuşi accesibil, oferind o intervenţie unică şi totuşi realizabilă, care va provoca locuitorii oraşului în a-şi renegocia perspectiva şi modul în care se raporteaza la mediul înconjurător. Prin oferirea unui gen de parc temporar care să rivalizeze cu parcurile permanente ale Bucureştiului, acest proiect inserează un spaţiu rural în cel mai urban spaţiu al oraşului.” Câştigătorul a mărturisit că a încercat să facă cât mai puţină arhitectură şi îşi doreşte ca oamenii, când vor vedea Vallum, să întrebe “unde pot să îmi găsesc un loc”, nu “cine este arhitectul”.


32

ULTIMA DECADĂ

8/2001

Concursul s-a desfăşurat în două etape. În prima fază s-au înscris în concurs un număr de 121 proiecte. Din cele 50 de proiecte preselectate, elaborate de arhitecţi din 13 ţări, au fost alese 10 proiecte finaliste elaborate pentru siturile Piaţa George Enescu şi Podul Calicilor (Bucureşti), Poarta Lemnelor (Bistriţa), Platoul Sălii Sporturilor (Cluj-Napoca) şi Râpa Galbenă (Iaşi). Astfel, echipele finaliste au intrat în a doua fază a concursului, urmând să-şi dezvolte proiectele pe baza recomandărilor juriului. În final, podiumul a fost cucerit de bucureşteni. Premiul III a fost obţinut de Chair Bridge, juriul apreciind că “este o instalaţie poetică, uneori provocatoare, alteori jucăuşă. Dorinţa designerilor de a lega cele două maluri ale râului oferă publicului un spaţiu de acţiune, un pod bine măsurat a cărui trecere este de fiecare dată o surpriză, o nouă interpretare a relaţiei trecătorilor cu oraşul.[…] Trecerea podului poate fi la fel de plăcută ca şi simpla contemplare a lanţului de scaune de pe oricare mal al râului.”

Al doilea loc al podiumului a fost ocupat de proiectul The Moon. Juriul a considerat următoarele: „The Moon captează esenţa concursului Arhetipuri, şi anume aceea de a crea o amprentă sau un spaţiu temporar care să contribuie la viaţa oraşului. Este mai mult decât un far care sa semnifice viaţa de noapte a Bucureştiului, pentru că ne aminteşte de conexiunile care au existat înainte de a trece canalul. Deci poate că acest proiect va lăsa o urmă nu temporară ci dimpotrivă, va resuda oraşul peste canal prin recrearea acestor conexiuni.” Premiul cel mare a fost luat acasă de proiectul Vallum, pro-

33


34

Singurul proiect din Moldova care s-a calificat in finală, Liberum Libri, s-a întors acasă cu premiul de popularitate, această “performanţă” nefiind posibilă fără implicarea ieşenilor prin cele 2230 de voturi online. Spre finalul concursului, în competitia pentru premiul de popularitate s-au detaşat Liberum Libri pentru Iaşi şi Slumbering Tower, un proiect care reeditează formal şi funcţional Poarta Lemnelor din Bistriţa, păstrând repere clare ale monumentului istoric. Revenind la Liberum Libri, juriul a apreciat că “Liberum Libri este un activator de loc care suprascalează o carte şi prin aceasta plăcere a cititului. Destul de originală, propunerea operează cu coduri vechi şi setări noi de citire. Proiectul imaginează şi direcţionează scenarii de întâlnire în timpul lecturii. Printr-o alegorie - un set de metafore şi asocieri care repersonifică cartea - această propunere amplifică datele determinate ale sitului. Cartea eliberată conferă zonei de implant o condiţie de spaţiu în schimbare. Scenariul este capabil să dezvăluie, cu anumite variaţii, calităţile arhitecturale ale ansamblului. Prin convingătoarea putere vizuală, pavilionul cu utilizare mixtă poate să funcţioneze convingător ca un obiect manifest contemporan, pledând pentru cultura scrisă. Lectura este artă, informaţie, imagini de străzi, publicitate etc.” Întrucat prin numărul mare de voturi obţinut s-a văzut dorinţa ieşenilor de a reactiva Râpa Galbenă, organizatorii concursului şi-au exprimat dorinţa de a susţine construirea pavilionului Liberum Libri, dacă această iniţiativă va cunoaşte la rândul ei susţinerea autorităţilor publice locale. Aşadar, în urma finalei, proiectul câştigător, Vallum, si cel “popular”, Liberum Libri, au şanse să fie implementate.

ULTIMA DECADĂ

8/2001

35

În spatele proiectului propus pentru Râpa Galbenă stau doi studenţi ai Facultăţii de Arhitectură “G.M. Cantacuzino” din Iaşi: Gavril Filip şi Gorgan Vlad Ionuţ, amândoi în anul IV de studiu. În cuvintele lor “dorinţa conştientă sau inconştientă a omului de a-şi comunica condiţia dincolo de timp şi spaţiu, indiferent de suportul pe care aceasta se concretizează, este motivul pentru care putem vorbi astăzi de o cultură scrisă. Asemeni unui arhetip ce nu are conţinut determinat decât in momentul conştientizării sale, pavilionul capătă sens doar în momentul în care metafora cărţii este percepută nu doar formal, ci ca obiect manifest, suport al culturii. Contextul cultural-istoric al Iaşului a stat la baza încercării noastre de a activa spaţiul urban, reinterpretând valori culturale pentru care oraşul era recunoscut. Prin metafora cărţii, pavilionul acţionează nu numai în dimensiunea fizică, spaţială, ca activator de loc, ci şi la nivelul conştiinţei socio-culturale, ca activator de valori. Scenariile de contact prin lectură într-un spaţiu concret şi într-un timp dat, sunt dublate de legături dezvoltate atemporal şi aspaţial. Credem că pavilionul poate deveni o imagine a celor ce-l folosesc, o ‘lucrare scrisă’ ce povesteşte viaţa socială şi culturală a oraşului”. Şi despre concurs spun că “este o oportunitate acordată studenţilor, şi nu numai, de a participa activ la dezvoltarea oraşelor. Încă nu ne vine să credem că am ajuns atât de departe şi având în vedere că a fost primul concurs de arhitectură la care am participat nu putem spune decât că a fost o surpriză extraordinar de plăcută, o bombă de entuziasm. Sperăm să nu-l pierdem până anul viitor şi poate va fi impărtăşit şi de alţi colegi. Poate pe lânga spaţii publice se va “reactiva” şi spiritul competiţional al colegilor şi nu numai; există o anumită stare de plafonare şi lipsă de implicare ale căror motive nu le ştim. Sperăm ca anul viitor să fie mai multe amplasamente înscrise pentru Iaşi şi de ce nu, mai multe soluţii inovatoare pentru spaţiile respective. Totuşi, chiar dacă Arhetipuri a dat startul, nu credem că doar printr-un concurs internaţional ne putem apuca de treabă. Ar fi minunat dacă am vedea mai multe workshop-uri în acestă direcţie, sau chiar concursuri locale.” Să ne întoarcem de unde am pornit: de la oameni şi locuri. Momentan, Râpa Galbenă este un spaţiu public cu valoare istorică, transformat într-o parcare de biciclete. Ieşenii au votat: vor ca Râpa Galbenă să redevină un loc al întâlnirii cu trecutul şi prezentul, în care să se scrie viitorul. Noi, ieşenii, ne vrem locurile înapoi şi începem cu Râpa Galbenă.


36

ULTIMA DECADĂ

8/2001

hexagoane pe câmpii atelier de arhitectură parametrică

text: horia ungureanu foto: TAI

Intenţia noastră a fost de a crea un eveniment destinat studenţilor şi arhitecţilor care să le ofere posibilitatea de a se confrunta cu ceea ce înseamnă arhitectura/designul parametric şi de a se implica în producţia unui prototip la scara 1:1, folosind metode de fabricaţie digitală. Provocarea a fost de a face diferite propuneri pornind de la natura şi calitaţile materlialului pus la dispoziţie şi adaptarea formei la acesta, trecând prin numeroase etape de optimizare a designului. La scara machetei rareori se ia în considerare tipul materialului folosit.

_HEXIGLOO: Echipa: Alexandru Dâmboianu-Andreea Nica-Andreea Hriscu-Ana Maria Pop-Bogdan Samoilă-Cristian BohănițăDaniel Mitrofan-Irina Șargov-Ina Dumitriu-Mihai Paşcalău-Oana Eremia-Sorina Simion-Teodora Răducă Propunerea a constat într-o suprafață care imită tipologia igloolui, fiind însă realizată din componente reactive de formă hexagonală. Structura este compusă din 14 rânduri cu 14 coloane, respectiv 196 de elemente. Timpul necesar pentru finalizarea designului, tăierea pieselor, asamblarea acestora și compunerea lor în forma finală a fost de 4 zile.

37


38

}

ULTIMA DECADĂ

Pentru această structură s-au tăiat aproximativ 900 de metri liniari de carton de 6mm.

8/2001

39

}

_WISHBONE: Echipa: Adriana Mihăilescu-Ina Leonte-Maria Anna Kowalska-Mircea Mihai-Ana-Maria Anton-Vlad Vernica-Cristina Popa-Veronica Popescu-Oana Eremia-Raluca Boca-Cristina Enache-Ina Dimitriu- Alina Medrihan Wishbone reprezintă un volum definit de o serie de elemente aşezate într-o tramă regulată, a căror desfăşurată se modifică în funcţie de înălţimea la care se află componentele în structură. Ideea de baza a acestui concept este aceea de a crea o instalaţie arhitecturală care, prin suprapunerea elementelor constitutive în perspectivă, crează un filtru vizual, tridimensional, amintind de efectul moiré. Asamblarea instalaţiei a durat 10 ore şi s-au tăiat aproximativ 300 de metri liniari de carton ondulat de 6mm.

_VIRULENCE: Echipa: Iulian Canov-Vlad Stoica-Alexandru Robert Tudose-Cristina Zlota-Anamaria Arnăutu- Magdalena Goga-Miroslav Orloev-Mădălin Gheorghe Virulence utilizează un algoritm care produce un sistem complex din elemente repetitive cu o geometrie regulată, care poate parazita orice spaţiu dat, similar felului în care un agent patogen se multiplică într-un organism. Având un grad de repetabilitate destul de ridicat, atât la nivel geometric cât şi la nivel de conexiuni, durata asamblării a fost considerabil mai scurtă decât în cazul celorlalte proiecte. Pentru această structură s-au tăiat aproximativ 900 de metri liniari de carton de 6mm.

Organizator: T_A_I [Tudor Cosmatu, Andrei Răducanu şi Irina Bogdan] Invitaţi: Bence Pap [Zaha Architects, Londra], Andrei Gheorghe [Dei Angewandte, Viena] şi Alexander Kalachev [Dessau Institute of Architecture, Germania] Colaboratori: UAUIM, ASAUIM [Ana Constantinescu, Daniel Costianu şi Iulia Cucu] şi Digital Architecture Lab [Ionuţ Anton]


ULTIMA DECADĂ

40

8/2001

41

spaţiul efemer

şi arhitectura ca eveniment text: razvan nica

Eco Pavilion, Mexico DF, Mexic, 2011 MMX Architects

„Arhitectura este voinţa epocii transpusă în spaţiu” şi răspunsul oferit nevoilor şi aspiraţiilor individului, beneficiarul direct al clădirii. Aceste aspiraţii şi nevoi sunt însă într-o perpetuă evoluţie. Transformările societăţii, determinate de factori tehnologici, economici sau geo-politici, îşi găsesc o reverberaţie la nivelul necesităţilor umane şi implicit la nivelul creaţiei de arhitectură. Procesul de proiectare şi edificarea propriu-zisă a unei construcţii urmăresc satisfacerea unor cerinţe concrete, dar paradoxal, până în momentul finalizării acestui demers, nevoile care au stat la baza proiectului iniţial sunt deja în schimbare. Acest fenomen este vizibil în cazul unor proiecte de anvergură precum instituţii culturale sau religioase de importanţă regională, a căror structură funcţională strictă, le determină adesea să fie depăşite din punct de vedere moral înainte chiar de finalizarea propriu-zisă a lucrărilor. Dinamica vieţii sociale și urbane îşi găseşte un feedback și la nivelul celui mai răspândit program de arhitectură – locuinţa. Astfel în Tokyo, durata medie de viaţă a unei locuinţe contemporane este de doar 30 de ani, perioadă după care se optează pentru demolare și reconstrucţie totală. Devine astfel tot mai dificil de imaginat o arhitectură pentru generaţiile viitoare și reuşita proiectului de arhitectură depinde, în final, de modul în care o clădire reuşeşte să se adapteze acestor variabile. Acest paradox a condus la o abordare aparte în domeniul arhitecturii: pe lângă construcţiile durabile, viaţa unei comunităţi poate fi susţinută și de intervenţii arhitecturale și artistice temporare. Pentru o mai clară definire a caracterului efemer se poate încerca o clasificare a arhitecturii cu o durată de viaţă limitată în două categorii distincte: arhitectura pragmatică și arhitectura conceptuală. Pe de o parte, arhitectura temporară pragmatică este bazată pe un argument practic, precum satisfacerea nevoilor elementare biologice, a necesităţilor de securitate sau a unor cerinţe imprevizibile, care solicita un răspuns prompt. Acesta este cazul construcţiilor edificate în situaţii de calamitate sau de urgenţă și a construcţiilor tranzitorii. La polul opus se situează arhitectura susţinută de un argument conceptual/semantic, care urmăreşte satisfacerea nevoii de manifestare a propriei creativităţi și de apartenenţă la o comunitate. Asupra celei de a doua categorii mă voi referi în continuare, folosind termenul de arhitectură efemeră.

Intervenţia în spaţiul public a construcţiilor temporare nu trebuie văzută ca o aplecare către superficial, consumism sau ca o negare a valorilor istorice, ci ca un prilej de provocare a simţurilor și de modificare a parametrilor senzoriali (miros, temperatură, umiditate) și de scoatere din amorţeala inhibantă a cotidianului prin redescoperirea propriului potenţial creativ. Este o scurtcircuitare a memoriei colective și a simbolurilor general recognoscibile prin o negarea pragmatismului. Este, în fapt, o arhitectură Blitzkrieg, care are drept scop obţinerea prin mijloace minime a unui impact senzorial maxim și a unui feedback prompt din partea oraşului. Structura efemeră nu ocupă spaţiul, ci îl revalorizează și îi dă pentru o scurtă perioadă de timp o altă semnificaţie; nu neagă caracterul istoric al oraşului sau denigrează arhitectura durabilă, ci o completează. Aici arhitectura este exclusiv o artă a spaţiului și nu o ştiinţă a edificării unei construcţii cu o funcţiune concretă, altfel spus arhitectura efemeră este reflexia societăţii actuale. Este cazul proiectelor axate pe revalorizarea și dinamizarea spaţiilor publice, fie că sunt spaţii construite sau spaţii urbane și pe reinventarea raporturilor spaţiale familiare.

HOT AIR, Timișoara, Romania, 2009 – arh. Trandafirescu


42

ULTIMA DECADĂ

8/2001

}

43

Arhitectura efemeră nu este o invenţie a arhitectului contemporan, ci un răspuns la o problemă actuală

}

Limbajul la care fac apel aceste opere conceptuale este bazat pe o trăire dinamică și emoţională a spaţiului, pe schimbări de planuri perceptive, pe redirecţionarea privirii și a interesului. Omul este sensibil la o serie de stimuli externi, care generează reacţii diferite la nivel cognitiv, iar scopul arhitecturii-eveniment este tocmai valorizarea acestor trăiri umane. În acest sens arhitecţii fac apel la un limbaj care îi apropie mai mult de specificul artelor, decât cel al arhitecturii; dar chiar și aşa, spre deosebire de alte arte, arhitectura păstrează cea mai directă și intimă relaţie cu societatea și cu economia. Instalaţiile conceptuale ale unor artişti precum Anish Kapoor pornesc chiar de la teme specifice arhitecturii: confruntarea cu spaţiul construit existent, conceptul de vid, binomul materialitate - imaterialitate și interacţiunea fizică directă cu forme tridimensionale abstracte. Diferenţele tot mai ambigue dintre artă și arhitectura efemeră au condus la apariţia noţiunii de instalaţie arhitecturală, o replică la instalaţiile artistice deja consacrate. Monumentalitatea nu este exclusiv un atribut al marilor programe de arhitectură permanentă. Cu ocazia expoziţiei mondiale din Elveţia din anul 2002, COOP HIMMELB(L)AU realizează pe malul lacului Biel o structură spaţială întinsă pe o suprafaţă de peste 16 000 de metri pătraţi și cu o înălţime maximă de 35 de metri. Percepută din depărtare, prezenţa sa este impunătoare, dar de fapt elementele structurale fine din otel, acoperite cu panouri din tablă perforată din zinc, definesc un spaţiu exterior, parţial protejat, dar fără un scop clar definit. Singura justificare este aceea de a marca un moment și un loc.

Instalație Leviathan, Grand Palais, 2011 Anish Kapoor Arhitectura efemeră trăieşte exclusiv prin latura socială a spaţiului, în timp ce alte atribute tradiţionale precum durabilitatea, stabilitatea, confortul și integrarea în context trec într-un plan secund. Eliberarea de constrângerile tradiţionale de ordin tehnic (reglementari urbanistice referitoare la regimul de înălţime, densitate, zonificări funcţionale, etc.) și de cele ideologice (relaţionarea cu un ţesut istoric, preluarea valorilor culturale, concepţia generală asupra identităţii specifice fiecărei aşezări umane) poate oferi prilejul realizării unor spaţii de natură conceptuală. Aceste obiecte nu sunt percepute ca agresiuni și alterări ale unui spaţiu deja familiar, ci mai degrabă ca obiecte de mobilier urban care marchează un anume eveniment în viaţa urbană. Aflată la graniţa dintre artă și arhitectură, arhitectura efemeră poate miza astfel pe impactul psihologic și perceptiv și pe o potenţare a contactului social, fără a atrage din partea individului o reacţie instinctivă de respingere a noului. Dacă arhitectura permanentă „nu inventează, ci interpretează”, în aceeaşi măsură arhitectura efemeră nu este o invenţie a arhitectului contemporan, ci un răspuns la o problemă actuală și o reinterpretare a premizelor ce stau la baza arhitecturii tradiţionale. Prin natura sa intrinsecă, o clădire este o prezenţă temporală, ancorată în trecut, în cel mai fericit caz adaptată prezentului și cu trimiteri către un viitor probabil. Arhitectura fără trecut, fără viitor, doar cu un prezent exploziv, este o materializare a unui concept artistic sau filozofic și un catalizator social.

Forum Arteplage Biel, Elveția, 2002 COOP HIMMEL(B)AU


44

ULTIMA DECADĂ

8/2001

Imaterialitatea este un paradox pentru o clădire, dar în cazul arhitecturii efemere ea poate deveni o provocare. Diller și Scofidio au răspuns acestei provocări prin realizarea unui nor artificial amplasat pe lacul Neuchatel, iar rezultatul este un mediu artificial „lipsit de formă, de adâncime, de scară, de masă, de suprafaţă și dimensiune” și o difuzie aproape completă a limitelor spaţiale perceptibile.

45

Pavilioanele și amenajările expoziţionale temporare pot la nevoie exista independent de construcţiile gazdă și abordează relaţia spaţială în mod predominant ca o pe oportunitate din punctul de vedere al comunicării și expunerii. Direcţia acestora este dată de moda și stilul contemporan și de aspecte concrete din viaţa socială a momentului. Galeria de artă Serpentine Gallery din Kensington Gardens (Londra) oferă an de an ocazia unor arhitecţi de marcă să realizeze un pavilion cu o durată de viaţă de doar trei luni, ce este amplasat pe gazonul din faţa instituţiei. Începând cu anul 2000, arhitecţi precum Zaha Hadid (2000), Daniel Libeskind (2001, 2007), Toyo Ito (2003), Oscar Niemeyer (2005), Alvaro Siza și Souto de Moura (2006), Rem Koolhaas (2007), Frank Gehry (2009), SANAA (2009), Jean Nouvel (2010) și Peter Zumthor (2011) au acceptat invitaţia de transforma un obiect de arhitectură efemer într-un eveniment cultural.

Blur Building, Yverdon-les-Bains, Elveția, 2002 Diller + Scofidio

Din punctul de vedere al modului în care arhitectura efemeră se raportează la contextul asupra căruia acţionează, se disting două abordori diametral opuse: intervenţii indiferente și intervenţii simbiotice. O abordare indiferentă faţă de specificul locului conduce la un obiect urban de sine stătător, al cărui unic scop este interacţiunea directă cu individul. La polul opus se situează arhitectură complementară existentului, cu care se află într-o relaţie de simbioză, iar sensul său este tocmai potenţarea contextului și facilitarea contactului direct dintre individ și mediul său de viaţă. Arhitectura efemeră însumează direcţii total diferite de abordare a aceleiaşi tematici: arhitectura pavilioanele expoziţiilor periodice, arhitectura parametrică, instalaţiile arhitectural-artistice, sunt toate ipostaze ale efemerităţii în arhitectura contemporană.

}

Arhitectura efemeră însumează direcţii total diferite de abordare a aceleiaşi tematici

}


46

ULTIMA DECADĂ

O ramură distinctă a arhitecturii efemere este reprezentată de proiectele generate exclusiv prin tehnici digitale, pentru care programul software nu mai este o simplă tehnică de vizualizare tridimensională, ci chiar parte integrantă a procesului de proiectare. „(...) la un nivel mult mai radical, computerul a redefinit rolul arhitectului. Arhitectul nu mai este creatorul demiurgic de forme, atribuindu-i-se acum rolul de supervizor al proceselor, care prevede formarea arhitecturii. Odată cu dezvoltarea noilor tehnici computaţionale, ne descoperim în pragul unei paradigme arhitecturale – o paradigmă în care arhitectura inteligenţei de grup joacă un rol crucial.” Continuitatea și fluiditatea spaţială sunt concepte general valabile pentru aceste studii, susţinute în plan teoretic prin cu termeni ştiinţifici din matematică și biologie și cu trimiteri la noţiuni abstracte, din filozofie și psihologie. Deşi a fost limitată până în prezent mai mult la realizări virtuale, arhitectura digitală a reuşit să stârnească interesul prin concepte precum customizarea în masă și utilizarea geometriei ne-euclidiene. In cazul arhitecturii parametrice, algoritmul controlat de o platformă software este menit să dezvolte o structură spaţială bazată pe interconectarea de elemente geometrice. Se obţine astfel o structură cu o formă liberă și cu o dezvoltare micro-organică infinit repetitivă. Nici în acest caz nu este vorba de o funcţiune concretă sau de un scop practic, ci doar de realizarea unui popas în cotidianul urban și de provocarea imaginaţiei trecătorului până atunci dezinteresat.

Pavilion ZA11, Cluj, 2011 – D.Stefanescu ,P.Bedarf, B.Hambasan

8/2001

47

Potenţialul arhitecturii efemere este reprezentat pe de o parte de ludicul experimentelor spaţiale, dar și de posibilitatea testării unor materiale si tehnici constructive neutilizate anterior în cazul arhitecturii durabile (membrane elastice, structuri gonflabile, panouri din plastic rigidizate cu fibră de sticlă sau perne translucide ETFE). Sisteme constructive ecologice, nerentabile din punct de vedere economic, aflate întrun stadiu incipient de dezvoltare și imposibil de utilizat încă în practica curentă, pot constitui prilejul unor construcţii demonstrative precum pavilionul temporar realizat de arhitectul Shigeru Ban în 2000 cu ocazia expoziţiei mondiale de la Hanovra. Acesta utilizează o serie de elemente constructive reciclabile: baza este realizată din lăzi de lemn umplute cu nisip, armate cu rame de oţel, în timp ce acoperişul este realizat din hârtie, lemn și metal. Revalorizarea unor materiale mai puţin preţioase, mai puţin trainice, este de fapt un mesaj direct către societatea consumistă blazată și dominată de stereotipii. O serie de structuri efemere reuşesc să depăşească stadiul experimentului și devin o tehnică arhitecturală viabilă, integrându-se în tendinţa contemporană de dezvoltare durabilă și eficientizare economică. Este cazul containerelor de cargo care, utilizate încă din anii `80, au adus în arhitectură conceptul refolosirii deşeurilor și a produselor industriale standardizate. Tendinţa valorificării materialelor precare are o vechime de aproape un secol și a fost introdusă în domeniul artelor plastice de mişcarea dada. În planul creaţiei arhitecturale, scopul final este unul evident ecologist și urmăreşte transmiterea unui mesaj, sublinierea unui aspect social și chiar criticarea societăţii de consum. Utilizarea materialelor hibride, perisabile și alternative susţine sincronizarea practicii arhitecturale contemporane cu tehnica și ideologia post-industrială.

}

Arhitectura efemeră se identifică drept un demers complementar arhitecturii permanente, a cărei valoare nu o exclude, ci o potenţează, iar arhitectura contemporană îşi găseşte în aceste practici o avangardă prin care iniţiative teoretice se pot concretiza fizic, fără a implica constrângerile arhitecturii permanente.

}

Arhitectul nu mai este creatorul demiurgic de forme, atribuindu-i-se acum rolul de supervizor al proceselor


48

ULTIMA DECADĂ

8/2001

49

ephemeral space and architecture as event

text: razvan nica

Architecture is the will of its age transposed into space and the answer provided to the needs and aspirations of the individual, the building’s direct beneficiary. These aspirations and needs evolve perpetually. Transformations in society, determined by shifts in technology, economy or geo-politics, often ripple down to the level of human needs, and implicitly, to the level of creativity in architecture. Designing and erecting a building aim to satisfy concrete needs, but paradoxically, until these processes finalize, the necessities from which they arose are already changing. This phenomenon is noticeable in the case of large-scale projects such as cultural or religious institutions of regional importance, whose strictly functional structure often makes them morally obsolete even before their construction is finished. The dynamics of social and urban life receives its most consistent feedback at the level of the most widespread architectural program – housing construction. Thus, in Tokyo, the average life of a contemporary residence is of only 30 years, after which it is demolished and reconstructed completely. As such, it becomes ever more difficult to imagine architecture for the future generations, and the success of an architectural project now ultimately depends on how a building can accommodate all these variables. The paradox has led to a very particular approach in the field of architecture – other than through long-lasting buildings, one may also support and enhance the life of a community through temporary architectural and artistic interventions. Ephemeral architecture lives exclusively through the social dimension of space, whereas the other traditional attributes, such as durability, stability, comfort, and the integration into a specific context pass onto a secondary plane. It is freed from a plethora of constraints, form the more technical ones (city planning regulations on structures’ height, density, specific urban area functionality, etc.), to those ideological (preserving a smooth relation to the surrounding historic landmarks, conserving cultural values, as well as the general notion of identity that each human settlement holds), which can offer the opportunity to design conceptual spaces. These objects are not perceived as aggressions or alterations of an already familiar space, but rather as pieces of street furniture that mark a specific event in urban life. Situated at the border between art and architecture, ephemeral can thus hope to impact people psychologically and on the level of their perception, as well as enhance their social contact, without stirring individuals’ instinctual rejection of novelty. If permanent architecture does not invent, but rather interpret, ephemeral architecture, too, does not represent a mere fancy of contemporary architects, but rather seeks to solve a current problem, and reinterpret the underlying premises of traditional architecture. The potential of ephemeral architecture reveals itself, on the one hand, in the playfulness of spatial experiments, but also in the chances to test materials and construction techniques not used before in the case of durable architecture (elastic membranes, inflatable

structures, plastic panels made rigid with fiberglass or translucent ETFE pillows). Ecological construction systems that would otherwise prove economically unfeasible or which are still being developed, and could not yet be used in current practice, may provide an opportunity for demonstrative constructions, such as the temporary pavilion made by Shigeru Ban in 2000 for the international exhibition in Hanover. The structure uses a series of recyclable construction elements: its base is made of wooden crates filled with sand and enforced with steel bars, while the roof is made of paper, wood and metal. Revaluing seemingly less valuable materials, which also hardly appear durable, in fact addresses a direct message to the blasé consumer society, dominated by facile stereotypes. A series of ephemeral structures succeed in overcoming the experimental stage and become fully viable architectural techniques, integrating into the contemporary trend towards sustainable development and economic efficiency. Such is the case of cargo containers that have been re-used in architecture even as early as the 1980’s, introducing the practice of reusing scrap standardized industrial products. The tendency to capitalize on precarious materials is almost a century old, and was introduced into the arts by the dada movement. In the field of architecture, the purpose ultimately pertains to ecology and transmitting a message, underlining social aspects, as well as even criticizing consumer society. Using hybrid, perishable and alternative materials synchronizes contemporary practices in architecture with post-industrial techniques and ideology. Ephemeral architecture identifies with an endeavor that complements permanent architecture. The former does not exclude the value of the latter, but rather enhances it. These practices provide contemporary architecture with an avant-garde, through which its theoretical initiatives can concretize physically, without the constraints that limit creativity in permanent architecture.


50

ULTIMA DECADĂ

8/2001

Sistemul formal și simbolic al arhitecturii industriale pleacă din start cu dezavantajul percepției negative din partea societății. Odinioară situate la periferie, zonele industriale, care în momentul de față se profilează pe imaginea civilizată a noilor centre de orașe extinse, sunt percepute ca enclave nedorite, și care nu corespund imaginii urbane clasice caracterizate prin salubritate, scara umană, și un dinamism plin de viață. La nivel psihologic, acești coloși cu înfățișare rece și impersonală sunt asociați cu simboluri ale muncii până la epuizare în condiții grele și periculoase.

o deconstrucţie a arhitecturii industriale text, foto: radu andrei

La o analiză mai atentă a ”textului” arhitectural industrial, se relevă elemente demne de luat în atenție pentru reevaluarea percepției și redimensionarea valorilor care caracterizează acest limbaj. Sunt însă aceste clădiri reci, fără valoare, și merită, în contextul goanei după terenuri situate în centrele orașelor, să se îndrepte grăbit spre sfârșitul existenței lor? Cu toate că uneori distanța în timp față de ele este prea mică pentru a fi evaluate drept monumente istorice, distanța măsurată în progresul tehnicii este destul de mare pentru a ne situa în două universuri simbolice și valorice suficient de distincte pentru a încerca o analiză a înțelesurilor din perspectivă hermeneutică și deconstructivistă. Filosofia modernă a făcut pași importanți în tipurile de abordare a textelor filosofice, odată cu hermeneutica și studiile realizate de H.G. Gadamer, J. Habermas și până la postmodernism și la deconstructivismul lui J. Derrida. În domeniul reabilitării arhitecturale a spațiilor industriale pare că deconstrucția se apropie cel mai mult in demersul ei de a găsi noi ințelesuri și interpretări. Vom analiza din această prismă interpretarea sistemului formal al arhitecturii industriale, în procesul reabilitării arhitecturale, transferând posibilitățile comunicative și interpretative ale textului, și realizând o analogie cu limbajul arhitectural. În primul rând trebuie făcută o delimitare între limbajul textului și limbajul arhitectural. Cu cât un text este mai general și mai abstract, cu atât pot exista un număr mai mare de interpretări. Forma arhitecturală, și ea o formă de comunicare, se diferențiază de text printr-o aducere în concret. Obiectul arhitectural se ”deschide” în mod direct, aproape simultan cu toate componentele limbajului său: volumetrie, spații, materiale, culori, lumină, decorațiuni.

Cu toate că obiectul arhitectural pare să aibă un grad de abstractizare mai redus decât al unui text – prin materialitatea sa mai pronunțată, dacă asociem procesul creativ al intervenției arhitecturale proprii reabilitării, cu interpretarea deconstructivistă a textului, vom descoperi un nou univers aproape infinit de înțelesuri. Acest fapt este incontestabil, în cazul unui concurs de amenajare a unei clădiri existente, fiecare arhitect va găsi altă soluție, în funcție de interpretarea pe care o dă acesta spațiului. Prin reabilitare, obiectul de arhitectură industrială suportă o fuziune între științele experimentale, tehnice, (al cărui exponent exclusiv era inițial) cu științele hermeneutice. Este astfel extinsă posibilitatea de comunicare a obiectului. Ca argument pentru această fuziune poate fi considerat ceea ce Jurgen Habermass numea ”emanciparea”, cu alte cuvinte eliberarea tuturor legăturilor care nu au fost înțelese prin autoreflecție. Autoreflecția la rândul ei, spune Habermass, constă în unitatea dintre cunoaștere și interes. O reabilitare reușită am putea spune că este o reabilitare care atinge această emancipare, gândită la un nivel global, care include elementul uman, elementul mediu. Reabilitarea unui obiect al arhitecturii industriale presupune o ridicare a nivelului sistemului de valori și implică prin definiție atingerea unui nivel superior, ”mai bun”. Întocmai textului, obiectul arhitectural existent devine, conform teoriilor de interpretare a lui J. Drrida, un burete de înțelesuri, care privat de structura ierarhică supusă unui ”centru”, acceptă o multitudine de puncte de vedere pentru a fi interpretat. Dar în oglinda text-arhitectură trebuie reinterpretate elementele deconstrucției textului și adaptate noilor condiții de ”joc”. Care este acest ”centru”, care este gradul său de abstractizare, și cum se ajunge la suprimarea lui ca forță care dă sens structurii?

51


52

ULTIMA DECADĂ

Punctul de plecare, ”originea” arhitecturii industriale este progresul tehnicii. Ca urmare a teoriilor progresiste bazate pe rațiune, progresul tehnicii poate rezolva orice problemă a societății moderne. Până și arhitectura modernă nu solicită nici un fel de interpretare. Totul este clar. În planul interpretării textului, J. Derrida ar aprecia această axiomă, această unidirecționalitate a interpretării drept un ”discurs distructiv”, care se invârte intr-un cerc inchis, rigid. Ironia sorții face ca tocmai acest progres al tehnicii, al cărui avânt pare să nu mai cunoască limite în perioada contemporană, să ducă la uzarea morală a tehnicii, in cazul de față a clădirilor industriale. Deci putem vorbi despre o autosuspendare a ”centrului”. În aceste condiții, arhitectul se află în fața unei structuri decapitate de însăși originea care dădea sens structurii, a unui obiect conceput exclusiv funcțional, căruia i s-a amputat tocmai funcționalitatea. Iar această formă fără utilitatea inițială devine un câmp fertil pentru o infinitate de înțelesuri care așteaptă să fie descoperite. Referindu-se la text, J. Derrida apreciază că „... în lipsa unui centru și a unei origini, totul devine un discurs […] altfel spus sistem în care semnificantul central, fie el originar sau transcedental, nu este niciodată absolut prezent în afara unui sistem de diferențe. Absența unui semnificat transcedental extinde la infinit câmpul și jocul semnificației” . Intervenția creatoare a arhitectului reprezintă interpretarea noului spațiu din momentul contactului cu obiectul arhitectural, când coordonatele fizice ale problemei creează cadrul contextual, până la proiectarea ideii și definitivarea soluției proiectului final. În tot acest timp se creează o adaptare bazată pe o descoperire continuă în urma fuziunii universului cultural și simbolic al celui care interpretează (arhitectul) și al „textului” arhitectural existent.

8/2001

Însă, având experiența trecutului recent (însuși cazul obiectului arhitectural interpretat), o intervenție valoroasă nu poate fi categorică, ci trebuie lăsată un anumit grad de relativitate. Intervenția reversibilă, sau flexibilă ar fi astfel adaptarea unei soluții la o problemă impusă de niște condiți care nu sunt absolute în timp. Arhitectul trebuie să fie conștient că interpretarea pe care o face el, după ce depășește stadiul de interpretare (proiect) devine ea însăși „text” arhitectural. Textul arhitectural rezultat se poate confrunta încă o dată, în condițiile evoluției continue a necesităților societății, cu acceași situație de destructurare cu obiectul inițial, iar o eventuală reinterpretare ulterioară va trebui facută în noul context. Teoriile progresiste, care au fost motorul dezvoltării tehnicii și industriei, au fost total rupte de cunoașterea tradițională, care implica respect pentru natură și pentru existența umană. Raționalitatea, stindardul progresului tehnic, este în concepția lui Max Webber eliberarea care „desvrăjește de imaginile mitice și religioase despre lume”. Dar această eliberare nu reprezintă numai un progres, spune Habermass, ci ”pierderea evidenței anterioare va duce la căutarea unei noi comunicări”, și adaugă el „... se pot dezvolta forme de organizare a societății care au tendința să se autonomizeze de această lume a vieții.” Habermass consideră că aceste noi forme de organizare sunt banii și puterea, iar autonomizarea formelor de organizare în societatea modernă reprezintă pentru el cea mai mare periclitare a lumii unitare a vieții. Înlocuirea originii sistemului (în cazul de față de natură funcțională) cu un alt element de același tip, dar preluat din sistemul tradiționalist, sau orice concept regenerabil sau creator de resurse, ar avea capacitatea de a scoate societatea din cercul vicios pe care l-a creat, dar în același timp va conduce spre descoperirea unor sensuri noi creative în interpretarea arhitecturală.

53


54

ULTIMA DECADĂ

Nevertheless, on a more careful analysis of the industrial architectural “text,” one will find noteworthy elements for the reappraisal of our perception and the re-dimensioning of the values that characterize this particular type of architectural language. Are these buildings really cold, worthless, and do they, indeed, deserve to quickly meet their end, in the context of the rush for valuable city center properties? Although some of them are not old enough to be considered historical monuments, the technological progress since their construction is significant enough to situate our time and theirs in two separate symbolic and value worlds. These two differ to the extent that one may even attempt to analyze them from a hermeneutic and deconstructive perspective. Contemporary philosophy has made significant steps in its approach to philosophic texts, along with the rise of hermeneutics performed by H.G. Gadamer and J. Habermas, as well as the postmodern deconstructivism of J. Derrida. In the field of architectural rehabilitation for industrial spaces, it seems that deconstruction draws nearest to its goal in the endeavor to find new meanings and interpretations. We will analyze the formal system of industrial architecture from this perspective throughout the process of architectural rehabilitation. We will transfer the communicative and interpretative possibilities of the text and achieve an analogy with architectural language. First of all, one should delineate between the type of language specific to the written text and that which belongs to architecture. The more general and abstract a text is, the more interpretations it affords. Architectural form, itself also a form of communication, differentiates from written text by making these meanings physically concrete. The architectural object “opens up” directly, almost simultaneously with all the components of its language: volumes, spaces, materials, colors, light, and decorations.

55

a deconstruction

The formal and symbolic system of industrial architecture sets off with the disadvantage of society’s negative perceptions. Once situated at the outskirts, industrial areas that now loom against the civilized background of newly extended city centers are perceived as unwanted enclaves, which do not correspond to the classical urban image – characterized by properness, adaptation to the human scale, and a lively dynamics. On a psychological level, these cold, impersonal colossi associate with the notion of work to the point of exhaustion in difficult and dangerous conditions.

8/2001

of industrial architecture

text, photo: radu andrei

Although the architectural object appears to be less abstract than a written text – by its sheer materiality; if one associates the creative process of architectural intervention to its own rehabilitation, along with the deconstructivist interpretation of text, one discovers a fresh, almost infinite universe of meaning. One could hardly contest this fact, since one can notice how, for instance, in an architectural competition for the improvement of an already existent building, participants will each provide a different solution, depending on how they interpret the given space. Through rehabilitation, the industrial architectural object undertakes a fusion between natural sciences and technology (which it exclusively represented initially) with hermeneutic sciences. Thus, the object extends its possibility to communicate. Jurgen Habermass provides an argument for such a fusion, by something he called “emancipation” of the object, namely releasing all connections that could not be understood through self-reflection. Habermass underlines that self-reflection, too, represents a fusion – between knowledge and interest. In order to succeed, one could say that a particular rehabilitation must reach this emancipation, conceived on a global level. It should include and tend to the human element, as well as the medium element. In order for one to tehabilitate an object of industrial architecture, on should first raise the level of the value system and, by definition, reach a superior level. Just like a written text, the existing architectural object becomes, in accordance with Derrida’s theories on interpretation, a sponge for meaning. In the absence of a hierarchic structure subjected to a “center,” it can thus accept a multitude of viewpoints for its interpretation. Nevertheless, in mirroring a written text, the architectural object requires one to reinterpret the elements of textual deconstruction and adapt to the new “game rules.” In the new context, what is the “center,” what is its degree of abstraction, and how does one arrive at suppressing its role as a force that authoritatively imposes a particular meaning upon the structure?

The starting point, the “origin” of industrial architecture is technical progress. According to strictly rationalistic Enlightenment theories of progress, technical progress can solve any problem in a modern society. In this paradigm, even modern architecture requires no interpretation. Every aspect is clear. In the field of textual interpretation, Derrida would deem this axiomatic, unidirectional interpretation as “destructive discourse,” which vacuously spins in a closed, rigid circle. Ironically, it is precisely this technical progress, whose momentum seems to know no boundaries in contemporary society, which leads to the fast-paced obsoleteness of technology – in this case, of industrial buildings. Thus, we may speak of the authoritative “center” annulling itself. In these conditions, architects find themselves confronted with structures decapitated of the very origin that would have granted them meaning. The object of industrial architecture was conceived on a strictly functional, pragmatic basis, but its technical obsoleteness in time has amputated precisely its functionality. Although, thus, it remains an empty form, deprived of its initial utility, it also transforms into an open, fertile field for a multitude of meanings waiting to be discovered. Referring to the text, Derrida appreciates that (e nevoie de citat in engleza, n-are rost sa-l retraduc pe Derrida din romana). Through their creative intervention, architects re-interpret the new space from the moment it enters into contact with the architectural object, when the physical coordinates of the problem create a contextual frame, down to the idea’s design, when they complete the architectural solution in the final project. All this while, architects create an adaptation that relies on continuously discovering the fusion between the cultural and symbolic universe of the interpreter (the architect) and the already existing architectural “text.” The experience of recent past (the case of the interpreted architectural object itself) shows that a valuable intervention cannot be categorical, but should rather allow a degree of relativity. The reversible or flexible intervention could, thus, allow one to adapt the solution for a problem imposed by conditions that are not absolute in time. Architects must be fully aware that, after they pass the interpretation (project) stage, the interpretation each of them proposes becomes itself an architectural “text.” Given the continuous evolution of society’s needs, the resulting architectural text can again confront the same de-structuring situation as the initial object, and one will have to reinterpret it anew in the fresh context. Progressive theories that have mainly driven technical and industrial development have entirely broken from traditional knowledge, which implied respect for nature and human existence. In Max Weber’s view, rationality, the rally flag for technical progress, represents a liberation that disenchants the mythical and religious images of the world. But, as Habermass underlines, this liberation does not only constitute a progress, but the loss of previous obviousness will lead one to look for new forms of communication, and, he further adds, it is possible that new forms for organizing society will develop, with the tendency to make this world of life autonomous. Habermass considers that these new forms of organization are money and power, and the process of making autonomous the forms of organization in modern society represents for him the greatest danger for the unitary sphere of life. If one replaces the system’s origin (in this case, the functional nature) with a different element of the same kind, but extracted from the traditionalist system, or any other regenerative concept that can create resources, one could extract society from the vicious circle it has created, and at the same time, one could lead to new creative meaning in architectural interpretation.


56

ULTIMA DECADĂ

„Nici o societate nu a reuşit să abolească tristeţea umană; nici un sistem politic nu ne poate izbăvi de durerea de a trăi, de teama de moarte, de setea noastră de absolut. Condiţia noastră umană determină condiţia noastră socială, nu viceversa... Ideologiile ne separă. Visurile şi angoasele ne reunesc.“ Eugen Ionesco.

1109200111092011

WTC - punct de turnură într-o istorie recentă

text: sorin sopron

La 11 septembrie, odată cu prăbuşirea turnurilor gemene din Manhattan şi cu atacul împotriva Pentagonului, americanii îşi pierdeau sentimentul că sunt în siguranţă în interiorul frontierelor lor. Răspunsul Statelor Unite nu s-a lăsat așteptat. Administrația republicană, tratând atacurile respective ca pe acte de război – nu ca acțiuni iraționale și inumane ale unor actori non-statali, pentru care există metode specifice – s-a implicat, cu prea mare ușurință, în două războaie ruinătoare și istovitoare: în Afganistan (octombrie 2001) și Irak (martie 2003). Rezultatele? Mai mult decât modeste, având în vedere costurile umane și eforturile făcute. În pofida eforturilor de a mitologiza 11 septembrie, o mare parte a populaţiei nu crede povestea oficială a Guvernului privitor la ceea ce s-a întâmplat în acea zi. Sondajele de opinie au arătat că jumătate din New York-ezii care au dus greul tragediei cred că Guvernul a ştiut în avans de atacurile de la 11 septembrie şi a permis în mod deliberat ca acestea să se întâmple. Este la fel de semnificativ şi faptul că în New York, oraşul unde atacurile au făcut cele mai multe victime, există cea mai mare opoziţie faţă de războaiele lansate în numele lor. World Socialist Web Site, portal web susţinător al teoriei conspiraţiei, a estimat într-un comunicat postat pe 12 septembrie 2001 că politicienii vor profita de incidente „pentru a justifica şi legitima războaiele prin care urmăresc interesele geopolitice şi economice ale elitei conducătoare.” Această afirmaţie a fost confirmată pe deplin. Războiul din Afganistan a fost urmat în 2002 de emiterea de către Bush a unei strategii de securitate naţională care invocă dreptul Washingtonului de a purta un război „preventiv” faţă de orice naţiune care este percepută ca o potenţială ameninţare a intereselor sale. În 2003, această doctrină a fost pusă în practică întrun război neprovocat pentru o schimbare de regim în Irak. Aceste evenimente au fost etapele iniţiale ale derivei totale a politicii externe a S.U.A. Războiul contra terorismului (the war on terror), războiul preventiv (preemptive war) sau axa răului (the axis of evil), compusă din Irak, Iran şi Coreea de Nord, au devenit unele dintre cele mai frecvente expresii din vocabularul diplomaţiei americane.

8/2001

57

Alte iniţiative importante au fost luate de către americani în ultimii zece ani, ce privesc direct securitatea şi siguranţa cetăţenilor proprii; de la controalele amănunțite de pe aeroport până la teama conspiraționistă de supraveghere prin contul Facebook. Războiul împotriva terorismului a determinat o sporire fără precedent a monitorizării mesajelor electronice, a apelurilor telefonice şi a tranzacţiilor financiare ale cetăţenilor americani şi străini pentru a le stoca în baze de date enorme. Cu toate schimbările şi înăspririle, precum şi după deciziile controversate luate de către conducerea statului, americanii au dat dovadă de unitate nu doar în susţinerea propriului drapel şi a ţării lor, ci şi în susţinerea semenilor (de fapt, este un sentiment de teamă amestecată cu mândrie). În timp ce mass-media publică articole şi editoriale care proclamă că 11 septembrie „ne-a unit”, realitatea este că diviziunile sociale s-au manifestat încă de la început. Distrugerea Turnurilor Gemene a contribuit la încetinirea creşterii economice care a costat sute de mii de oameni locurile de muncă şi care a umplut adăposturile sociale din New York până la refuz. Însă directorii executivi s-au asigurat că atacurile nu au interferat cu creşterea profiturilor. Ei au exploatat tragedia pentru a cumpăra milioane de Alte iniţiative importante au fost luate de către americani în ultimii zece ani, ce privesc direct securitatea şi siguranţa cetăţenilor proprii; de la controalele amănunțite de pe aeroport până la teama conspiraționistă de supraveghere prin contul Facebook. Războiul împotriva terorismului a determinat o sporire fără precedent a monitorizării mesajelor electronice, a apelurilor telefonice şi a tranzacţiilor financiare ale cetăţenilor americani şi străini pentru a le stoca în baze de date enorme. Cu toate schimbările şi înăspririle, precum şi după deciziile controversate luate de către conducerea statului, americanii au dat dovadă de unitate nu doar în susţinerea propriului drapel şi a ţării lor, ci şi în susţinerea semenilor (de fapt, este un sentiment de teamă amestecată cu mândrie). În timp ce mass-media publică articole şi editoriale care proclamă că 11 septembrie „ne-a unit”, realitatea este că diviziunile sociale s-au manifestat încă de la început. Distrugerea Turnurilor Gemene a contribuit la încetinirea creşterii economice care a costat sute de mii de oameni locurile de muncă şi care a umplut adăposturile sociale din New York până la refuz. Însă directorii executivi s-au asigurat că atacurile nu au interferat cu creşterea profiturilor. Ei au exploatat tragedia pentru a cumpăra milioane de opţiuni de stoc la preţuri de nimic. Una din cele mai importante observaţii despre 11 Septembrie am regăsit-o în The Guardian, unde un comentator observa că atentatele de acum 10 ani au lovit foarte puternic în mitul hollywoodian; imaginaţia de la Hollywood a fost, practic, depăşită de realitatea însăşi, filmele produse în platourile de filmare nemaiputând concura cu realitatea proriu-zisă. Filmele ecranizate la Hollywood în ultima decadă în legătură mai mult sau mai puțin directă cu evenimentele din 11 Septembrie s-au evidenţiat printr-o puternică tendință spre umanizarea istoriei și evenimentelor. Criticii sunt de părere că, după cum era de aşteptat, elita conducătoare şi mass-media din S.U.A. au exploatat cea de-a zecea comemorare a atentatelor de la 11 septembrie, într-o altă încercare de a diminua facultăţile critice ale poporului american şi pentru a justifica crimele efectuate în ultimul deceniu în numele lor.


58

ULTIMA DECADĂ

1109200111092011 W.T.C.memorial – sfârşitul sau doar un semn de punctuaţie? text: sorin sopron

În locul celor două turnuri s-a ridicat un memorial W.T.C., câştigatorul concursului fiind proiectul „Reflexia absenţei” (Reflecting absence), al arhitectului american Michael Arad. Proiectul original foloseşte din abundenţă apa, ca un element de leit-motiv, propunând construirea a două piscine cu căderi de apă până la un nivel de aproape 50 de metri sub nivelul solului. Ansamblul ocupă întreaga suprafaţă, unde altă dată se ridicau turnurile de 110 etaje ale World Trade Center. Vizitatorii au acces în acel perimetru până în apropierea piscinelor. Apa se prelinge peste numele victimelor inscripţionate aparent aleatoriu pe pereţii ce înconjoară piscinele, „pentru a sublinia acustic şi vizual brutalitatea cu care au murit cei 2.752 de oameni”, declară arhitectul. De asemenea, la sugestia acestuia, numele victimelor vor fi inscripţionate după criterii alese de familiile acestora. Rămăşiţele umane recuperate de sub dărâmăturile WTC au fost îngropate sub piscina construită pe locul unde se situa turnul din nord, la cel mai adânc punct al zonei, situat la peste 90 de metri adâncime. „Acest proiect propune un spaţiu care va rezona cu sentimentul de pierdere şi absenţă, ce a fost provocat de numărul mare de victime şi distrugeri de la World Trade Center”, a precizat Michael Arad. La nivelul străzii, cu ajutorul arhitectului peisagist Peter Walker, Arad a amenajat o piaţetă, folosind ca material principal piatra de râu decorată cu iarbă, muşchi şi cu pini înalţi „care vor simboliza, din nou, verticalitatea ce a existat acolo până nu demult şi vor simboliza renaşterea zonei”, se specifică în prezentarea proiectului. Juriul a considerat cele două piscine ale arhitectului Arad ca fiind „simboluri reprezentate prin amprente ale celor două clădiri” construite pentru „a sublinia golul rămas”, iar copacii reprezintă” reafirmarea tradiţională a vieţii şi a renaşterii”. Rezultatul obţinut este un memorial ce exprimă atât pierderile incalculabile de vieţi omeneşti, precum şi puterea de regenerare a unei naţiuni”, afirmă Vartan Gregorian. Celelalte două proiecte care s-au bucurat de atenţia specială a juriului au fost: „Passages of lights. The Memorial Cloud”, proiect ce propunea construirea unei suprafeţe pietonale translucide, la nivelul străzii, cu lumini circulare amplasate sub sticlă astfel încât să lumineze de jos în sus numele victimelor inscripţionate grupat, în funcţie de locul în care se aflau în momentul atacului.

8/2001 Cel de-al doilea proiect apreciat s-a intitulat „Grădina de lumini - Garden of Lights”. „A existat cândva o ultimă oră, un ultim minut, o ultimă secundă până când cele 2.982 de stele s-au stins deodată. Nu va trece mult şi cele 2.982 de stele se vor naşte din nou”, declara Pierre David, autorul proiectului. O nouă constelaţie trebuia să se întindă, în concepţia arhitectului, pe întreaga suprafaţă a zonei. Întreg ansamblul era proiectat să se desfăşoare sub nivelul străzii. Deasupra se afla o grădină, iar sub pământ o expoziţie de oglinzi şi lumini ce trebuiau să simbolizeze constelaţia de stele ale celor care au murit în cele două atentate. Sub fiecare lumină ar fi fost inscripţionat numele fiecărei victime din cele două atentate ca şi cum ar fi luminate de steaua lor. Un zid de sticlă înconjura grădina de lumini care nu s-ar fi ridicat decât între orele 8:46 a.m. şi 10:29 a.m., în fiecare zi, reprezentând intervalul orar ce a trecut de la căderea primului avion şi până la prăbuşirea celui de-al doilea turn. Dual Memory reprezintă fântâni în formă de pereţi verticali ce ar fi reflectat lumina din încăpere şi în acelaşi timp proiecţia portretelor celor care au căzut victime în atentatul din 2001, dar şi a imaginilor surprinse în acele momente. Conform proiectului, 92 de arţari ar fi putut fi plantaţi pe spaţiul unde se ridică turnul din sud al WTC. Aceşti copaci ce provin din zona New York-ului ar fi trebuit să devină un simbol al vieţii renăscute din solul în care victimele atentatului, reprezentanţi ai 92 de naţionalităţi din întreaga lume, şi-au găsit sfârşitul. Passages of Light: Memorial cloud este numele unui alt proiect de succes al competiţiei. Intenţia arhitecţilor a fost de a recunoaşte şi a onora victimele atentatelor din 1993 şi 2001 cu un spaţiu spiritual special, protejat de zgomotul şi tumultul oraşului cu ajutorul unui „nor de cristale”. Partea superioară a norului, cea de la suprafaţă, reprezintă, stilizat, un imens bandaj care are rolul de a vindeca rana rămasă în urma tragicelor pierderi de vieţi. Sub imensul „nor”, fiecare din cele 2.982 de victime este reprezentată de o rază circulară de lumină ce porneşte din baza monumentului memorial şi care luminează numele gravat al fiecarei victime, dar în acelaşi timp trimite o rază de lumină şi prin norul de cristale aflat deasupra. Proiectul „norului” prevede un mănunchi de 10.000 de conductori de lumină, care se susţin reciproc, formand o structură solidă prin distribuirea uniformă a forţelor de tensiune şi compresie. Metaforic, acesta ar fi simbolizat modul în care poporul american a reacţionat in situaţia de criză, prin solidaritate exemplară. Vartan Gregorian a ţinut să precizeze că numărul proiectelor ce au fost înscrise în concurs a fost „extrem de impresionant”. Competiţia a fost deschisă la nivel global, dorind ca astfel să exprime un puternic sentiment democratic. Ground Zero a renăscut din propria cenuşă. Acum aproape un deceniu acesta era locul celui mai sângeros atentat terorist asupra Statelor Unite. Un uriaş munte de moloz era singura dovadă că aici fuseseră turnurile gemene.

59


60

ULTIMA DECADĂ

8/2001

61

Aménagement du territoire- “L’action et la pratique (plutôt que la science, la technique ou l’art) de disposer avec ordre, à travers l’espace d’un pays et dans une vision prospective, les hommes et leurs activités, les équipements et les moyens de communication qu’ils peuvent utiliser, en prenant en compte les contraintes naturelles, humaines et économiques, voire stratégiques. On ajoutera que cet ordre est recherché afin de permettre que les fonctions et les relations entre les hommes s’exercent de façon la plus commode, la plus économique et la plus harmonieuse” Deși această politică a evoluat în timp, anumite acțiuni au rămas emblematice pentru anumite perioade, cum ar fi propulsarea urbanizării în anii 1960 sau modernizarea industriei franceze din anii 1970. Cu toate acestea, principalele obiective ale politicii de planificare au rămas aceleași :

Amenajarea teritoriului- “acţiunea și practica (mai degrabă decât știința, tehnica sau arta) de a dispune în ordine, pe teritoriului unei țări și într-o viziune prospectivă, oamenii și activitățile lor, echipamentele și mijloacele de comunicare pe care le pot utiliza, ținând cont de constrângerile naturale, sociale, economice sau strategice. Vom adăuga faptul că această ordine este căutată pentru a permite ca funcțiile și relațiile interumane să se exercite în cea ușoară modalitate, cea mai economică si mai armonioasă” . MERLIN, P. (2002). L’aménagement du territoire, Paris, PUF.

- acțiune pentru promovarea dezvoltării orașelor, ariilor rurale, zonelor de coastă și zonelor montane - asistarea tuturor regiunilor Franței pentru a obține infrastructuri competitive indispensabile dezvoltării lor viitoare. În trecut, aceasta prespunea rețea rutieră, astăzi înseamnă tehnologia informației și comunicațiilor

principalele axe ale amenajării teritoriale in Franţa

- susținerea financiară a ariile vulnerabile și folosirea zonării pentru a determina spațiile predilecte susceptibile de a necesita sprijin suplimentar în vederea dezvoltării

text: irina petrov

Principalele documente de amenajare teritorială In ultimele decenii, din ce in ce mai multe state promovează diferite forme de descentralizare, în vederea eficientizării procesului de guvernanță teritorială. Însă, în ultimul timp, a devenit esențială o mai bună coordonare a politicilor, atât verticală cât și orizontală, realizată între diferitele nivele ale guvernării. Politica de amenajare teritorială a Franței este una dintre cele mai eficiente politici de acest gen din Europa, în măsura în care Guvernul central a colaborat strâns cu autoritățile locale în toate demersurile vizând planificarea spațială, începând cu primii ani care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Articolul de față își propune să dezvolte ce înseamnă mai exact conceptul de planificare spațială în Franța, ce fel de acțiuni presupune el și care sunt documentele care stau la baza acestor acțiuni . Chestiunea se poate dovedi destul de complexă, într-un context în care politica se află întrun proces constant de schimbare, pentru a răspunde unor provocări din ce în ce mai diversificate : globalizare, extinderea Uniunii Europene sau trecerea Franței de la o administrație tradițional centralizată la descentralizare. In Hexagon, TERITORIUL intră pe scena politică în 1950, după demararea unei acțiuni publice a statului de amenajare teritorială. Eugene Claudius-Petit, numit Ministrul Reconstrucției și Urbanismului în 1948, definește această nouă politică drept « căutarea, în cadrul geografic al Franței, a unei mai bune repartiții a oamenilor, în funcție de resursele naturale și de activitatea economică »�. Observăm astfel că planificarea teritoriului apare ca o exigență de echitate spațială - în vederea corectării disparităților, ca urmare a apariției în 1947 a cărții lui Jean-Francois Gravier, Paris et le désert français, cu impact semnificativ în tot aparatul statului- dar și ca o exigență economică.

Amenajarea teritoriala urbană în Franța are la baza documente de planificare teritorială și urbanism ierarhizate pe trei nivele: La nivel european și național: - SDEC (« Schéma de développement de L’Espace Communautaire »), - Scheme de dezvoltare a serviciilor colective La nivel regional: - Scheme Regionale de Amenajare si Dezvoltare Teritorială - Scheme Regionale de Infrastructură de Transport - Directivele teritoriale de amenajare (DTA), ce sumarizează obiectivele pentru o zonă dată având ca scop atingerea unui echilibru între dezvoltare şi conservare. Directivele sunt concepute de Guvernul central si coordonate de prefecturi conform consultărilor cu partenerii locali. Există șapte directive teritoriale și schema de dezvoltare regională pentru Ile-de-France(SDRIF)

La nivelul local: 1. Al aglomerațiilor teritoriale:

Schemele de coerență teritorială (SCoT) - documente de planificare care vizează aglomeraţiile urbane în sensul alinierii politicilor sectoriale de amenajare urbană, locuinţe, transport şi servicii comerciale. Inainte de conturarea unei astfel de scheme trebuie stabilită o strategie de dezvoltare în cadrul Proiectului de Amenajarea Teritoriului şi Dezvoltare Durabilă pentru zona în cauză. Programe Locale de Habitat (PLH) - dispozitivul principal în materie de politică de locuințe la nivel local. Reprezintă documentul esențial de observație, definire și programare a investițiilor si acțiunilor în materie de politică de locuințe la scară teritorială Planuri de Deplasare Urbană - legea SRU (de solidaritate şi reînnoire urbană) din 2000 întareste rolul acestor planuri ce determina, în cadrul unui perimetru de transport urban, organizarea transportului de persoane si marfuri, a circulatiei si a stationarii. Sunt vizate toate modurile de transport, fapt ce presupune punerea in practica a nor actiuni in favoarea modurilor de transport alternativ masinii personale : transportul public, bicicleta, mersul pe jos...


ULTIMA DECADĂ

62

8/2001

SDRIF Adoptat pe 25 septembrie 2008, raportul de proiect SDRIF constituie documentul-cadru de referință pentru amenajarea și dezvoltarea regiunii. Principalele trei obiective propuse sunt : - Crearea a 60.000 locuințe noi pe an, cu un procent mediu de 30% locuințe sociale per comună. - Conservarea spațiilor agricole și forestiere și limitarea extinderii urbane necontrolate - Dezvoltarea transporturilor în comun: SDRIFul conține 70 de proiecte de transport în comun prevăzute până în 2030 Proiectul a fost validat de Adunarea Națională pe 31 mai 2011. Conform acordului cu Guvernul din 26 ianuarie 2011, SDRIFul va fi revizuit în toamna aceluiași an pentru a integra în special proiectele din schema de transport Grand Paris Express [DATAR,2011].

2. Al comunelor Planurile locale de urbanism (PLU): au înlocuit vechile hărţi de zonare şi stabilesc reguli de construire şi ocupare a terenurilor: zone urbane, de servicii, agricole, etc. De asemenea, ele trebuie să corespundă schemelor de coeziune teritorială şi să se bazeze pe un proiect de amenajare a teritoriului şi dezvoltare durabilă.

Amenajarea marilor teritorii- Directivele teritoriale de amenajare (DTA) Directivele teritoriale de amenajare (sau, conform legii Grenelle II din 12 iulie 2010, Directivele teritoriale de amenajare și dezvoltare durabilă) reprezintă în Franța un instrument juridic ce permite statului, pentru un teritoriu dat, să formuleze anumite obligații sau un cadru particular vizând mediul sau amenajarea teritoriului. Este un document strategic de planificare pe termen lung (pentru un orizont de douăzeci de ani ), de amenajare si urbanism, ce dă o oportunitate statului să-și afirme prioritățile și viziunea de ansamblu asupra anumitor teritorii purtătoare de mize de importanță națională (ex. amenajarea unor spații ce trebuie protejate ecologic) : « Anumite directive teritoriale de amenajare pot fixa, pentru anumite părți din teritoriu, orientările fundamentale ale Statului în materie de amenajare teritorială și echilibru între perspectivele de dezvolatare, de protecție și de punere în valoare a teritoriilor. Ele fixează principalele obiective ale Statului în materie de localizare a marilor infrastructuri de transport și a marilor echipamente, precum și în materie de conservare a spațiilor naturale, a siturilor și a peisajelor. Aceste directive pot deasemenea preciza modalități aplicare a dispozițiilor specifice zonelor de litoral sau de munte [...]”

Cartele comunale- documente de urbanism simplificate, cu care sunt dotate comunele ce nu dispun de un Plan Local de Urbanism. Această cartă determină modalitățile de aplicare a regulilor generale din Regulamentul Național de Urbanism.

Instrumente de intervenție publică: contractarea și amenajarea marilor teritorii Contractarea (CPER- Les Contrats de Projet Etat-Régions) Luând fiinţă acum 30 de ani, acest concept şi-a dovedit eficienţa în implementarea proiectelor care presupun implicarea guvernamentală pe diferite nivele. Aceste contracte, care contin obiective, acţiuni şi termeni financiari, sunt încheiate fie între Guvernul central si unul local, fie între doua guverne locale. Angajamentele între Guvernul central si cel regional trasează priorităţi strategice pentru fiecare regiune, în privinţa învăţământului superior, a infrastructurii de transport, şi fixează acţiuni care să ducă la o evoluţie a strategiei regionale, încurajând industria, agricultura, sănătatea, cercetarea şi cultura. Sunt menţionate două generaţii de contracte între guvernul central şi cel local, din 2000 pâna în 2006 şi din 2007 până în 2013. Contractarea este foarte flexibilă şi diversă, fiecare regiune sau departament putând să implementeze unul sau mai multe tipuri de contracte (de amenajare, de reabilitare a zonelor industriale şi de cooperare între stat şi intreprinderi ale statului- ex. compania naţională de electricitate). CPER 2007-2013 Contractele de proiecte 2007-2013 reprezintă un angajament financiar total de 29,5Md €. Ele coordonează proiectele de amenajare în regiune, negociate pentru o perioadă de șapte ani între Stat și Consiliul Regional pe zece tematici: transport, ecologie și energie, învățământ superior și cercetare, amenajarea teritoriului, agricultură și pescuit, industrie, locuri de muncă, cultură, sport și turism. Cele trei obiective strategice definite de CPER în CIACTul din martie 2006 sunt competitivitatea și atractivitatea teritoriilor, dimensiunea ecologică a dezvoltării durabile, coeziunea socială și teritorială. Prioritatea accentuată acordată învățământului superior și cercetării, alegerea concentrării eforturilor în materie de transporturi spre transporturile colective și susținerea strategiilor de luptă impotriva schimbării climatice constituie concretizarea acestor priorități în CPER. Principalele domenii de contractare: - Transporturi- 3,27 Md € - Învățământ superior și cercetare- 2,9 Md € - Ecologie și dezvoltare durabilă- 2,11 Md € - Fondul Național de Amenajare a Teritoriului-1,24 Md € - Agricultură și sectorul forestier- 1,18 Md € - Locuri de muncă și industrie- 249 Ml € și 253 Ml € - Cultură- 361 Ml €

63

Politici corespunzătoare unor spaţii specifice Politici urbane In Franţa, 80% din populaţie locuieşte în zonele urbane. Această pondere şi faptul că oraşele franceze, cu exceptia Parisului, sunt mai mici decat restul oraşelor eurpene, a determinat Guvernul central şi pe cele locale să elaboreze doua tipuri de politici urbane: cele care abordează zonele urbane ca pe un întreg și cele care se adresează în mod specific cartierelor urbane nevoiaşe. Având în vedere că metropolele franceze sunt motorul economiei naţionale, autorităţile centrale au conturat o strategie naţională care să ducă la înflorirea lor la nivel european. Astfel în 2004 a fost lansată campania de promovare a proiectelor de cooperare între metropolele franceze. Acest program are ca scop creşterea graduluui de solidaritate între aceste structuri, evidenţierea profilelor economice şi dezvoltarea centrelor urbane prin sublinierea unor funcţii strategice şi evitarea unor efecte nocive (presiuni demografice exagerate, poluare, segregare economică şi socială). De o importanță foarte mare sunt și politicile urbane care vizează cartierele nevoiaşe. Au fost luate mai multe măsuri pentru a atenua problemele cu care se confruntă aceste cartiere: resurse umane şi financiare suplimentare în şcoli, avantaje fiscale pentru investiţii si servicii private.Se disting trei categorii de zone urbane aflate in dificultate:


ULTIMA DECADĂ

64

Zonele urbane sensibile

8/2001

65

cu un dezechilibru avansat între aşezările umane şi locurile de muncă şi care totalizează o populaţie de peste 4 mil de locuitori.

Zonele de revitalizare urbană cu dificultăti economice, financiare si sociale mult mai serioase şi care sunt incluse în cadrul zonelor urbane sensibile

Zonele libere urbane

care fac parte din zonele de revitalizare urbană şi care sunt puternic marcate de şomaj şi excludere urbană

Pentru sprijinirea populaţiei din cartierele defavorizate, a fost elaborat Planul de Coeziune Socială (18 ian 2005) care abordează problemele locurilor de munca, locuinţelor şi ale egalităţii şanselor.

“Ţările”- unde urbanul şi ruralul se intersectează. Legile amenajării şi dezvoltării teritoriului din 1995 şi 1999 definesc o “ţară” ca pe o arie unde locuitorii au aceleaşi interese sociale, economice, culturale şi geografice, în cadrul aceleiaşi zone de muncă şi agrement, “ţara” nefiind o diviziune administrativă. Planul de dezvoltare şi acţiunile aferente în ceea ce priveşte o ţară, pot fi acoperite de un contract între guvernul local si cel regional, fapt care permite ţării să primească finanţare de la principalii parteneri. Politicile pentru zonele rurale. Datorită schimbărilor sociale în prezent în Franţa există trei tipuri de zone rurale: zonele rurale apropiate oraşelor (zone suburbane), unde există marile zone rezidenţiale, zonele rurale noi cu funcţii rezidenţiale, turistice şi “naturale”(cursuri de apa, rezervaţii naturale etc.) şi zonele rurale vulnerabile, vechi şi cu o densitate a populaţiei scazută, unde domină agricultura şi industria manufacturieră în declin. Politica rurală franceză se bazează pe un set de măsuri economice menite să se adreseze întregii game de provocări ale vieţii rurale. Pe lângă acestea, mai există programe sociale şi de mediu pentru îmbunătăţirea nivelului de trai în zonele rurale. Politici specifice pentru zonele montane si de coastă. Aceste politici au câteva însuşiri comune: o lege conturează principalele puncte de acţiune, se bazează pe corpurile de consultanţă şi gestionează problemele într-o manieră globală, luând în considerare specificul local. La 3 ian 1986 a fost promulgată o lege care stabileşte principiile de conservare naturală în contextul dezvoltării zonelor de coastă. In 2004 au fost institutuite câteva măsuri care au ca scop dezvoltarea parteneriatului dintre guvernul local şi cel central, fapt ce a determinat o abordare nouă a acestor zone: vizează zona de coasta ca un întreg, îmbunătăţind coordonarea politicilor sectoriale(de mediu, de AT, de dezvoltare portuară). La sfârşitul anului 2005 a fost înfiinţat un consiliu naţional numit Consiliul Naţional al Zonelor de Coastă alcătuit din diferiţi actori. După intrarea în vigoare a legii zonelor de munte (9 ian 1985) statul francez a încurajat o dezvoltare durabilă raţională, în contextul unui echilibru între dezvoltarea economică şi conservarea ariilor naturale. Principalele teme ale politicii pentru zonele montane include: dezvoltarea turismului, suport pentru agricultura montana şi industria forestieră, prevenirea riscurilor naturale, dezvoltare profesională pentru fermieri, promovarea în Europa a lanţurilor muntoase de pe teritoriul Franţei.

Dezvoltarea durabilă- o prioritate transversală. După anii ‘90, conceptul de dezvoltare durabilă a fost treptat inclus în procesul de amenajare a teritoriului, chiar daca principiile fondatoare ale dezvoltării durabile erau mai mult aplecate către riscurile ecologice globale. Cu toate acestea, legăturile dintre amenajarea teritoriului şi dezvoltarea durabilă s-au intensificat datorită constatării unei eficienţe sporite a aplicării principiilor dezvoltării durabile la nivel local. În Franța, dezvoltarea durabilă este integrată amenajării teritoriale, în vederea găsirii unui echilibru optim între dezvoltarea urbană și rurală, integrând aici și problematicile sociale, de mediu și economice ale teritoriului și populației. În 1982 și 1983, în Franța se votează legile descentralizării : colectivitățile locale primesc mult mai multe competențe și mijloace de acțiune. Regiunile elaborează programe de amenajare concertată a teritoriului (PACT), orașele gestionează amenajarea urbană, planul de ocupare a solurilor, si autorizațiile de construcție. Departamentele se ocupă de rețeaua rutieră sau de amenajările agricole. Colectivitățile locale se confruntă direct cu dificultățile cotidiene ale populației, și sunt responsabile să concilieze imperativele sociale, ecologice și de mediu din teritoriul lor. Mizele în materie de dezvoltare durabilă sunt vaste: protecția biodiversității și peisajelor, conservarea resurselor de apă și a mediilor acvatice, competitivitatea economică a teritoriilor, atractivitatea teritoriului, ecologie urbană, construcție durabilă. Eco-cartiere, politici de locuințe, locuri de muncă etc. Pentru a întreprinde un demers de dezvoltare durabilă, colectivitățile pot elabora și implementa o Agenda 21 locală sau un proiect de oraș durabil. Intr-un articol viitor, vă vor fi prezentate cateva exemple de bune practici în materie de dezvoltare durabilă, implementate în cadrul a două proiecte Agenda 21 locală din două orășele franciliene, din suburbiile Parisului. Deși aparent prezintă un grad ridicat organizare și funcționalitate, politica de amenajare spațială în Franța și-a dovedit în diverse contexte limitele, din cauza unei planificări prea rigide, a lipsei de suplețe și de reactivitate. Este necesară o simplificare semnificativă a procedurilor și instrumentelor și o trecere mai rapidă de la planificare la operațiuni concrete de amenajare. În plus, este esențială mobilizarea tuturor actorilor din teritoriu: specialiști în amenajare, dezvoltatori imobiliari, urbaniști, populație....


66

ULTIMA DECADĂ

8/2001

67

Prima ediţie a conferinţei naţionale de cercetare în construcţii, economia construcţiilor, arhitectură, urbanism şi dezvoltare teritorială cu participare internaţională a avut ca temă Dezvoltarea spaţială durabilă – de la planificarea teritorială la proiectarea construcţiilor.

INCD URBAN-INCERC

organizator al conferinţei internaţionale de cercetare în construcţii, economia construcţiilor, arhitectură, urbanism şi dezvoltare text: vasile meiţă

INCD URBAN-INCERC, ca instituţie aflată în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, are ca obiect principal de activitate cercetarea în domeniile dezvoltării teritoriale şi urbane, al locuirii şi al construcţiilor şi instalaţiilor aferente. Din acest motiv am considerat oportună organizarea unei conferinţe naţionale care să reunească preocupările din domeniu, incluzând şi rezultatele proiectelor de cercetare derulate de instituţia noastră, în special a celor internaţionale. Pentru prima ediţie a acestei conferinţe, aceste preocupări au avut ca temă comună dezvoltarea durabilă a habitatului uman, de la detaliile de construcţie la amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională. Încă de la prima ediţie, INCD URBAN-INCERC şi-a propus să realizeze o conferinţă naţională şi amploarea evenimentului a crescut, bucurându-se de o participare internaţională la cea de-a doua ediţie. Printre cei care au prezentat lucrări sau au asistat la lucrările conferinţei se numără specialişti din Japonia, Coreea, Croaţia şi Republica Moldova, iar lucrările prezentate au şi coautori din alte ţări, cum ar fi Grecia şi Germania. Toate acestea au făcut ca, încă de la cea de-a doua ediţie, conferinţa de cercetare în construcţii, economia construcţiilor, arhitectură, urbanism şi dezvoltare teritorială să fie una internaţională. Tema celei de-a doua ediţii a fost „Habitatul uman şi calitatea vieţii în condiţii de risc natural şi tehnologic”. Conferinţa a presupus astfel reunirea domeniilor de interes ale INCD URBAN-INCERC printr-o abordare multişi transdisciplinară, concentrată, în sprijinul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare care a avut loc la Rio de Janeiro în 1992, asupra omului şi a

habitatului acestuia. Problema habitatului este abordată de numeroase discipline care s-au regăsit în pregătirea profesională a participanţilor: ingineria construcţiilor, arhitectura, urbanismul şi amenajarea teritoriului, dar şi disciplinele conexe: fizica şi chimia construcţiilor, ecologia sau geografia.

prestigiu. Colegii de la alte institute de cercetare au fost alături de noi, la fel ca la prima ediţie, cu comunicări ştiinţifice sau în calitate de invitaţi.

Printre obiectivele acestui eveniment s-a numărat şi acela de a face cunoscută activitatea INCD URBAN-INCERC ca singur institut de cercetare – dezvoltare – inovare în domeniile specifice de activitate. În acest sens a fost acordată o atenţie deosebită asupra unor proiecte internaţionale pe care le desfăşoară institutul. În cadrul conferinţei, o secţiune, organizată de ECBR, a fost dedicată implementării acordului EUROPA. O altă secţiune a fost reprezentată de conferinţa naţională cu participare internaţională a proiectului FATE – problema conversiei fostelor baze militare în centre antreprenoriale din perspectiva urbanismului şi amenajării teritoriului. În afara acestora, conferinţa a mai inclus o secţiune dedicată arhitecturii, urbanismului şi amenajării teritoriului, una dedicată construcţiilor şi una dedicată economiei construcţiilor.

Pentru ca rezultatele cercetării desfăşurate de institutul nostru să răspundă nevoilor dumneavoastră şi interesului din ce în ce în ce mai mare, demonstrat de participarea mai numeroasă şi mai diversă, INCD URBAN-INCERC editează publicaţia de specialitate „Urbanism. Arhitectură. Construcţii”. Ultimul număr este dedicat conferinţei şi include, în afara unor articole in extenso, unele prezentate în conferinţă, şi rezumate ale lucrărilor din cadrul acestui eveniment. Sperăm ca în numerele viitoare să îşi găsească locul şi alte articole in extenso dintre cele care vor fi prezentate astăzi aici.

Importanţa acestor preocupări şi a conferinţei a fost demonstrată în primul rând de participanţi. Diversitatea acestora nu se referă numai la pregătirea lor de specialitate, ci şi la cea a sectoarelor în care îşi desfăşoară activitatea: mediul academic, cercetarea de profil, dar şi sectorul administraţiei publice şi mediul privat. Au fost prezente la conferinţă cadre didactice de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Academia de Studii Economice şi alte universităţi de

Această participare care, deşi eterogenă, a fost de un înalt nivel ştiinţific, asigurând conferinţei noastre premisele unei receptări adecvate, inclusiv pe plan internaţional.

INCD URBAN-INCERC este angrenat în competiţiile de cercetare ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi sportului şi ar trebui să fie implicat şi mai mult în elaborarea politicilor publice ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în domeniul reglementărilor din construcţii, dar şi din urbanism şi amenajarea teritoriului în conformitate cu programul guvernamental pe perioada 2009-2012. În acest context, trebuie reamintit faptul că nu există obiective de investiţii majore realizate pe plan naţional (de la centrala de la Cernavodă până la metroul bucureştean) în care să nu se regăsească, într-o formă sau alta, knowhow-ul INCD URBAN-INCERC. Prima noastră preocupare trebuie să fie cercetarea fundamentală şi aplicativă pentru că ea este izvorul cel mai important al competitivităţii noastre în plan sectorial, după aderarea la Uniunea Europeană. De activitatea şi producţia ştiinţifică ale URBAN-INCERC depind o serie de elemente esenţiale ale societăţii româneşti de astăzi: siguranţa fondului construit, localităţi structurate după principii urbanistice moderne, reducerea impactului de mediu al exploatării construcţiilor. Cercetarea este raţiunea de a fi a institutului şi nu vom uita că, aşa cum spunea Albert Einstein, „cel mai important este să nu te opreşti niciodată să întrebi!”.


68

ULTIMA DECADĂ

8/2001

69

Spiritul locului – o “esenţă” a spaţiului rezultând dintr-un set de principii şi valori spirituale multiple. Imaginea satului românesc tradiţional se subordona acelui „spirit al locului”, care îi dădea coeziune şi unitate. În fiecare casă bătea inima comunităţii, un suflu comun unea aşezarea. Arhitectura aşezării, impregnată de seva aceloraşi valori era unitară, caldă şi expresivă.

spiritul locului

Amintirea epocilor în care se impuneau forţat elemente de specific arhitectural, căutate în detalii mărunte, încă ne apasă.

cetatea şi satul Enisala - jud. Tulcea text, foto, schiţe: mioara gălăţeanu

Lucian Blaga considera că: ”O operă de artă nu devine naţională prin faptul că adună în sine, ca într-o căldare vrăjitorească, un cât mai mare număr de elemente etnografice. O operă de artă devine <naţională > prin ritmul lăuntric, prin felul cum tâlcuieşte o realitate, prin adânca afirmare sau tăgăduire a unor valori de viaţă, prin instictul , care niciodată nu se dezminte, prin anumite forme, prin dragoste invincibilă ce o trădează faţă de un anumit fel de a fi şi prin ocolirea altuia”.

Până nu demult, continuitatea firească a reperelor esenţiale ale gândirii colective, a cutumelor şi valorilor de bază ale unei comunităţi părea ceva imuabil, mai ales pentru zona rurală. Nu a trecut prea mult timp şi totuşi, suntem parcă în vârtejul unui copleşitor proces de uitare colectivă, de ignorare a mărcii identitare. Lumea satului de azi, a celor băştinaşi şi a celor veniţi, pare mai grăbită ca oricând să înece în uitare spiritul locului. Acum circa 80 de ani, Olga Greceanu, pusă în faţa a două lumi şi culturi diferite, conchidea:

Gospodăria ţărănească este integrată în sit şi deschisă către acesta. Casa este rezultanta condiţiilor geografice, tehnice şi spirituale ale locului, ea se subordonează unui spiritul al locului. În acelaşi timp, locuinţa tradiţională era ocrotită de spiritul protector al locului, considerat o putere benefică. Vatra şi fântâna, sunt elemente esenţiale ale unei gospodării, iar ritualurile legate de foc şi apă au marcat viaţa

„ Desigur, oamenii de azi şi oamenii de ieri sunt două lumi care, una pe alta, nu se mai pot admite, nici înţelege”. Să fie această constatare, mai valabilă ca oricând ? Oricum, cauzele acestui proces, a acestei vizibile ireconcilieri între implanturile neutre şi siturile personalizate sunt probabil profunde şi greu de decelat. Ar fi oare, una din explicaţii şi amintirea epocilor de impunere forţată a specificului local în arhitectură, chiar şi în cea tipizată? Marea mobilitate a populaţiei, dorinţa permanentă de îmbunătăţire a confortului justifică, şi ele, reacţia alergică faţă de spiritul locului, inclusiv în arhitectură?

}

Arborele, simbol mitologic ce reuneşte cerul, pământul şi lumea subterană îşi extindea puterea protectoare magică asupra casei şi locatarilor ei.

}


70

ULTIMA DECADĂ

8/2001

71

Un element benefic prezent pe timpanele de lemn ale caselor nord-dobrogene este „pomul vieţii”. Arborele, simbol mitologic ce reuneşte cerul, pământul şi lumea subterană îşi extindea puterea protectoare magică asupra casei şi locatarilor ei. Peştele, care apare relativ târziu pe timpanele unor locuinţe din judeţul Tulcea sugerează elementul acvatic, ce completează câmpurile din „pomul vieţii”, dar simbolizează şi regenerarea, fecunditatea şi este totodată, un simbol creştin. Soarele, într-o multitudine de forme şi variante este un simbol arhetipal des regăsit pe timpanele locuinţelor din judeţul Tulcea. Simbolul protector solar este o reprezentare a vieţii şi a morţii, într-o veşnică succesiune, aşa cum sunt răsăritul şi apusul, dar şi o reprezentarea fertilităţii. Păunul, un alt element magic protector al locuinţei are, după unii cercetători, valenţe cosmice, fiind chiar o ipostază zoomorfă a pomului vieţii, generând armonie în casă.

Obiceiurile legate de construire, derivate din mentalitatea lumii arhaice asupra spaţiului sacru reflectă credinţa în puterea sacrificiilor (suflete, ulterior obiecte cu puteri magice, puse, în special, la temeliile caselor – bani, sare, cruci, etc.). Credinţa în puterea magică a umbrei, prin punerea la temelia caselor dobrogene a ţărânei în care se întipărise talpa primului trecător pe uliţă este menţionată de cercetătoarea dr.Steluţa Pârâu. Spiritul protector al locului a marcat locuinţa ţăranului român, iar verificarea sacralităţii amplasamentului casei făcea parte din cutume. Spaţiul de locuit a fost o simbioză de sacru şi profan. Câteva simboluri prezente pe case le ocroteau de spirite malefice.


ULTIMA DECADĂ

72

}

Arhitectura aşezărilor este o rezultantă a spiritualităţii locului, o parte a culturii acelei zone.

Calul, animal solar dar şi htonian, apare la timpanele unor case sau pe uşile unor anexe gospodăreşti din judeţul Tulcea (zona EnisalaSabangia), având rol de protecţie faţă de spiritele malefice. Arhitectura aşezărilor este o rezultantă a spiritualităţii locului, o parte a culturii acelei zone. Farmecul satelor româneşti rezultă, în primul rând, din impregnarea spiritului locului în obiceiurile de viaţă, în tradiţii, în creaţia artistică şi mai ales, în arhitectură. Unitatea stilistică a arhitecturii româneşti capătă un plus de valoare prin particularizare, prin raportare la geografia şi spiritualitatea locurilor. Ce ar însemna Sighişoara şi Sibiul fără copleşitoarea lor încărcătură istorică? Ar mai fi Sinaia aceeaşi, dacă arhitectura, în relativa ei diversitate stilistică nu ar fi subordonată elementului major – natura?

8/2001

73

} Un caz aparte îl constituie poate, Sulina, particularizată prin ineditul arhitecturii sale specifice, arhitectură în care s-au topit tradiţiile locale, cele mediteraneene şi occidentale sau ale altor etnii pe care interesele economice le-au reunit aici. Conglomeratul etnic al Sulinei a generat un mixt arhitectural unic, Sulina fiind un caz special pentru marca identitară. Economic şi social, istoric, cultural şi constructiv, oraşul, puternic marcat de cadrul natural particular – delta şi marea– s-a dezvoltat începând cu a doua jumătate a secolului al-XIXlea, în perioada de activitate a Comisiei Europene a Dunării. Arhitectural şi urbanistic, Sulina are elemente identitare proprii: trama stradală rectangulară, ordonată la Dunăre, silueta fonturilor lungi de pe faleză, cu diviziuni înguste ale faţadelor, alternanţa regimului de înălţime pe unul sau două niveluri, separarea funcţională pe verticală, marcarea axului compoziţional printr-un bowindou, prezenţa unei tehnici de finisare locală – placarea cu caplama, necesară pentru apărarea de aerul salin şi de nisipuri, sistemul de acoperire cu olane, etc. O particularitate a arhitecturii oraşului Sulina este simplitatea bagajului decorativ, altoit pe compoziţii volumetrice clare, simplitate explicată şi prin adaptarea gusturilor la necesităţile imediate, la tradiţiile ocupaţionale, puţin compatibile cu un decorativism excesiv. Totuşi, şi în Sulina, ca în majoritatea oraşelor şi satelor din România, pierderea unor valori arhitecturale este un fenomen în plină desfăşurare. Drama Sulinei este cea a multor aşezări din România marcate treptat de pierderea identităţii, a propriilor valori. Arhitectura nouă agresează uneori spaţiul urban sau mediul în care se implantează fără integrare, departe de spiritul locului.


ULTIMA DECADĂ

74

The spirit of the place- an “essence” of the space that lives in a set of multiple spiritual principles and values. The image of the traditional romanian village was subdued to this “spirit of the place”, which gave it cohesion and unity. In each home one could feel the heartbeat of the community, a common air was uniting the settlement. The architecture of these villages was coherent, warm and full of expression, due to the common, invisible threads.

the spirit of the place

fortress and village Enisala - Tulcea county text, photo, sketches: mioara gălăţeanu

Until recently, the natural continuity of collective thinking, unwritten rules and traditional values was immutable, especially in the rural areas. It didn’t take long, though, and the collective benchmark, the identity spirit seems to thin away into forgetfullness. The contryside of today, from newcomers to residents, seems to be in a great hurry to drown the spirit of the place in forgetfullness. About 80 years ago, Olga Greceanu, faced with two completely different worlds and cultures, stated: “Obviously, people of today and of yesterday are two worlds that can’t coexist anymore, they can’t understand each other”. Is this statement truer than ever? However, the causes of this process, the reasons for this visible breakup between neutral implants and fullof-personality building sites are profound and hard to trace. Can it be that we’ve crossed a period when the local markers were imposed in architecture, even in the prefabricated one? Do great population mobility and the ongoing quest for improving confort justify the allergic reaction towards the spirit of the place, in architecture included? The memory of the period when traditional architectural details were imposed is still bearing on us. Lucian Blaga argued: „A work of art does not become national by gathering, like in a witches’

pot, a large number of ethnographical elements. A work of art becomes „national” through it’s inner rythm, by the way it encompasses a reality, through the deep embrace or denial of life values, through an instinct that’s never second guessing, through certain types, through an invincible love towards a way of being and through avoiding others”. The traditional household is integrated in the building site and it is open towards it. The house is the result of geographical, technical and spiritual conditions of a place, it is subdued to the spirit of the place. At the same time, the traditional dwelling was protected by the place’s good spirit. The fireplace and the fountain are essential elements of the household, and the rituals involving fire and water have put their mark on the romanian peasant’s life. The customs of building are derived from the archaic mindsets on sacred space; the belief in the power of sacrifices is visible (objects embeded with magical powers are burried in the foundations of the houses – money, salt, crosses, etc). The belief in the magical power of shadows; phd. Steluţa Pârâu mentions the burrial in the foundation of a piece of clay that had been stepped on by the first traveler to see the site. The protector spirit of the place marks the romanian peasant’s dwelling, and so, checking the sanctity of the place was part of the building ritual. The living space is, in this manner,

8/2001

a result of sacred cand profane coexisting. An array of symbols depicted on the houses were there to protect agains evil spirits. „The tree of life” is a beneficial element that is widely present on the main facade. The tree, mythological simbol that unites the sky, earth and the underworld was extending its magical protection power over the house and its dwellers. The fish, which appears rather late on the gable of some houses from the Tulcea county suggests the aquatic element that is a complement to the fields from the „tree of life”, but also suggests regeneration, fertility and is, after all, a christian symbol. The Sun, in a multitude of forms and shapes is a common archetype on the gables of houses from Tulcea county. The protective solar symbol is a representation of life and death, in an ongoing succesion, just like sunrise and sunset. The peacock, another protection animal that protects the household has, according to some researchers, cosmical conotations, to the point that it is considered a zoomorph avatar of the tree of life. The horse, both a solar and a chtonian element, is present on the gables of houses or on doors in the Enisala-Sabangia area, having the role of protector against malevolent spirits. A particular case is found, perhaps, in Sulina – which is special due to the specific mix or architecture, where local traditions, mediteranean and western influences merged under the magnetism of economical development. The ethnical conglomerate that rezided here, in Sulina, generated an unique mix or architecture and also a special identity mark. The city started to develop (economically, socialy, historically, culturally and administrative) within the second half of the XIXth century, during the activity period of the European Danube Commite.

75

From both an architecture and urban point of view, Sulina has identity marks of its own: the rectangular street pattern, the seashore urban silhoutte with narrow facades, alternation in the maximum height (one or two stories), separation of functions on the vertical, directing the composition towards a bow-window, local stomasonry techniques that protect against the salty air, pantiled roofs, etc. What separates Sulina is the simplicity in the decoration record, doubled by simple geometrical volumes, that respond to the direct necessities while also using the knowledge base of the traditional handcraftsmen. Arhitectural şi urbanistic, Sulina are elemente identitare proprii: trama stradală rectangulară, ordonată la Dunăre, silueta fonturilor lungi de pe faleză, cu diviziuni înguste ale faţadelor, alternanţa regimului de înălţime pe unul sau două niveluri, separarea funcţională pe verticală, marcarea axului compoziţional printr-un bowindou, prezenţa unei tehnici de finisare locală – placarea cu caplama, necesară pentru apărarea de aerul salin şi de nisipuri, sistemul de acoperire cu olane, etc. O particularitate a arhitecturii oraşului Sulina este simplitatea bagajului decorativ, altoit pe compoziţii volumetrice clare, simplitate explicată şi prin adaptarea gusturilor la necesităţile imediate, la tradiţiile ocupaţionale, puţin compatibile cu un decorativism excesiv. Just as in the most cities and villages in Romania, Sulina is losing architectural values as we speak. The underlying drama of the city is the loss of identity and of its own values. The new architecture is aggresive towards the existing urban tissue or simply ignorant of the history and heritage that it is contained within it, placing it far away from the spirit of the place.


76

ULTIMA DECADĂ

„Form follows function” - Forma urmează funcția spune Louis Sullivan la sfârșitul secololului XIX, afirmație care a devenit aproape un principu al evoluției în materie de arhitectură modernă. Mai stă astăzi însă această afirmație în picioare sau dimpotrivă – funcția urmează forma - este judecata ce guvernează obiectele arhitecturale contemporane? Forma în domeniul arhitecturii parametrice, îşi păstrează de fapt funcţia sa autentică, răspunzând totodată problemelor spaţiale însă este în deplină corelaţie cu o serie de variabile. Aceste variabile au capacitatea de a genera varii modele de abordare a aceloraşi soluţii prin introducerea unui set de reguli ce formează background-ul. Funcțiunea și forma sunt asftel în deplină corelație, ambele fiind caracterizate de o amprentă dinamică, intercontectarea lor permanentă reprezentând tocmai condiția existenței obiectului de arhitectură.

arhitectura parametrică o introducere text: ivona niţă

Cautarea Formei – acest ‘Form Finding’ actual nu reprezintă altceva decât a găsi corelaţia optimă în care diferitele traictorii şi forma vizuală finală se subordonează unei structuri sau o subordonează, o reîntoarcere la formele naturale, fireşti prin restabilirea armoniei compoziţiei arhitecturale în diversitate, unitate, contraste stilistice şi estetice. Geometria a generat întotdeauna cunoştinţe de bază în procesul creării obiectului arhitectural, mai ales sub forma unui limbaj conceptual al desenelor pe baza regulilor de geometrie descriptiva, dar a format rareori un domeniu de cercetare în sine. Apariţia de forme libere în arhitectura contemporană a schimbat complet această situaţie. Astfel, geometria de concept arhitectural, devine rapid mult mai complexă şi provocatoare. Arhitecţii astăzi exploatează tehnologia digitală pentru a compune spaţii volumetrice şi arhitecturale noi sau pentru a da noi interpretări celor vechi. Apariţia modelării parametrice digitale implică modificări la nivelul reprezentărilor digitale atât în ceea ce priveşte forma geometrică clară, explicită, cat şi la nivelul relaţiilor geometriei realizată cu ajutorul instrumentelor. De aceea, arhitecţii încep să-şi schimbe la rândul lor modul de lucru propriu, trecând de la a lucra cu designul primar al volumelor de bază în procesul conceperii, la a-şi seta anumite relaţii geometrice şi principii prezentate în forma unor ecuaţii parametrice ce au capacitatea de a obţine variante de design particulare ca răspuns la un cumul de variabile, enunţuri condiţionale sau scenarii specifice. Cercetarea geometrică arhitecturală parametrizată constituie astazi o zonă de cercetare nouă şi provocatoare care are ca scop furnizarea de instrumente constructive de design care să permită un flux de lucru complet digital de la proiectare la producţie, în special pentru forme extrem de complexe. Geometria a jucat mereu un rol esenţial în discursul arhitectural, insa se observă o renaştere a importanţei sale în ultimii ani datorită evoluţiei semnificative a designului asistat de calculator (CAD), dar şi a industriei digitale şi a perfomanţelor obţinute în metodele de analiză. Devine astfel esenţială atât în mediul formaţiunilor naturale cât şi în cele computerizate. în domeniul tiparelor generice ale formaţiunile naturale sugerează elipsa ca forma primară de bază în evoluţia ‚Form finding’-ului. Spiralele elicoidale spre exemplu se regăsesc în forma fizică în configuraţiile dinamice naturale sub toate formele şi la toate scările. Prezenţa elipselor la scară gigantă e cu uşurinţă vizibilă în structura formaţiunilor marine ale oceanelor, în vortexurile uraganelor, tornadelor, undelor de aer si de apă. În formă vie, structurile spiralate şi elicoidale definesc dispunerea moleculelor proteinelor în ADN, geometria conurilor coniferelor, a florii soarelui, a fagurilor de miere. În multe cazuri acestă dispunere geometrică respectă o formulă dată de numerele lui Fibonacci, acest şir formând o progresie geometrică menită să maximizeze conditiile de mediu în care organismele se dezvoltă.

8/2001

...noile abordări descoperite ale designului au capacitatea de a schimba în mod profund stadiul curent de practică a arhitecturii şi de a stabili noi ierarhii.

77

}

Modularea asemanătoare organismelor vii folosită în domeniul arhitecturii parametrice îşi găseşte similitudini în proporţionarea armonică a sectiunii de aur, pe care filozofi ai Greciei Antice, precum Pitagora si Platon o considerau esenţa frumosului şi a armoniei, relaţia fundamentală divină, cât şi reluată mai târziu în Renaşterea Italiană în studiile lui Leonardo da Vinci ale numarului de aur. De asemenea, la începutul secolului XX, Le Corbusier îşi arată preocuparea pentru studiul proporţiilor, în ‘Trasee regulatoare’ dar şi prin structurarea unui sistem de proportii antropomorfice, bazat deasemenea pe sirul lui Fibonacci, menit să satisfacă în acelaşi timp atât exigente de ordin funcţional cât şi estetice printr-o serie de procedee de perfectionare în care construcția matematică și proporțiile antropomorfice își găseau corelații de armonie, putând fi aplicate ‘oriunde’ și ‘într-o infinitate de combinații. Este din ce în ce mai evidentă teoria conform căreia noile abordări descoperite ale designului au capacitatea de a schimba în mod profund stadiul curent de practică a arhitecturii şi de a stabili noi ierarhii. Apariţia modelării parametrice digitale implică modificări la nivelul reprezentărilor digitale atât în ceea ce priveşte forma geometrică clară, explicită, cat şi la nivelul relaţiilor geometriei realizată cu ajutorul instrumentelor. De aceea, arhitecţii încep să-şi schimbe la rândul lor modul de lucru propriu, trecând de la a lucra cu designul primar al volumelor de bază în procesul conceperii, la a-şi seta anumite relaţii geometrice şi principii prezentate în forma unor ecuaţii parametrice ce au capacitatea de a obţine variante de design particulare ca răspuns la un cumul de variabile, enunţuri condiţionale sau scenarii specifice. Ingineri ai mijlocului secolului 20, cum ar fi Eduardo Torroja, au înţeles acest lucru mai mult decât ca o metodă de practică, subliniind ca ‘procesul de vizualizare sau de a concepe o structră este artă motivată de o experienţă interioară, de o intuiţie; nu este niciodată rezultatul simplului raţionament logic deductiv’. Această definiţie a creativităţii structurale este tot mai evidentă în cultura tehnologizată de astăzi unde noi forme non-carteziene, nonierarhice şi asimetrice au nevoie de o sintaxă extinsă structurală, atât spaţială şi performativă, pentru acestea fiind din ce mai imprtantă implicarea colaborării între ingineri şi arhitecţi. O abordare parametrică a designului volumetric este pusă deja în practică constant și cu succes în domeniile aeronauticii , automobilelor, navale şi ale designului industrial, cele mai multe aplicaţii de programe computerizate fiind derivate chiar din aceste industrii.


ULTIMA DECADĂ

78

8/2001

parcul paramana text: andrei pripasu

Piaţa „Paramana” se află în centrul localităţii Thermi, un satelit al oraşului Salonic. După ce a fost dus la statut de oraş în perioada recentă, municipalitatea Thermi a dorit modernizarea pieţei centrale şi a lansat astfel un concurs în urma căruia soluţia actuală a fost implementată. În forma preexistentă, piaţa nu avea calităţi care să fie demne de un orăşel cu aspiraţii spre viitor, ce îşi dorea o nouă identitate. Existau, însă, o serie de avantaje: poziţia centrală faţă de axe de circulaţie convergente, un mic monument statuar în centrul pieţei ce a fost păstrat, alăturarea cu o catedrală ortodoxă, precum şi fronturile perimetrale continue. Spaţiul constituie un punct de relaxare pentru locuitorii din împrejurimi, găzduind şi înainte de reamenajare anumite activităţi variate. Factorul principal care a determinat designul noii pieţe a fost uniunea funcţională a elementelor din jur, dar şi intervenţiile ce se preconizau a fi realizate în viitor.

Încă de la începutul procesului de design s-a apelat la tehnici preluate din animaţia digitală. Propunerea este bazată pe metamorfoza dinamică a două reţele suprapuse: o reţea a căilor posibile pietonale şi o reţea programatică a potenţialelor activităţi din aria pieţei. Un desen 2D astfel format devine tridimensional, articulat de şase fâşii cu forme libere de lăţimi, înălţimi şi materiale variabile, rezultând într-un spaţiu cu bogate conotaţii. Arhitectura informală a oblicului şi a dezechilibrului static îi tentează pe utilizatori să interacţioneze cu suprafeţele ondulate, provocând creativitatea în comportament şi posibilitatea

79


80

ULTIMA DECADĂ

8/2001

81

Utilizând un soft de modelare 3D specific animaţiilor video (MAYA), benzile trasate iniţial de-a lungul laturii lungi au primit valori diferite ale gravitaţiei faţă de sol. Astfel, ele se îndoaie şi se intersectează, afectând traseele pietonale prin căile rezultate. Cele şase fâşii longitudinale îşi alternează materialităţile minerale şi vegetale. Prima fâşie (pe latura de sud-est), cu iarbă şi flori, oferă un tampon faţă de strada adiacentă. Ruta spre amfiteatru trece prin faţa monumentului preexistent şi foloseşte următoarea bandă – un pietonal cu o suprafaţă orizontală tratată cu un pavaj cafeniu, agrementată de elemente de iluminat încastrate şi de jocuri de apă. Urmează o altă fâşie de beton albastru lis în forme uşor ondulate. Faptul că este acoperită de urme de cauciucuri sugerează scopul pentru care este utilizată: spaţiu de manevră pentru tinerii cu role, biciclete şi skateboard-uri, deveniţi actori urbani ce evoluează în scena pieţei. Urmează o bandă ondulată tratată cu scânduri de lemn rezistent ce se transformă în amfiteatru printr-o gâtuire ce creează o trecere pe dedesubt. Poziţia uşor translatată pe verticală a acestui strat generează o bancă continuă pe margini. Pe lângă practicanţii de sporturi urbane, şi copiii vor fi atraşi de aceast „munte” lemnos ce păstrează natura dinamică a benzii de beton, fiind în acelaşi timp un material mai tolerant cu eventualele cazături specifice copiilor ce aleargă. Natura denivelata îi va încuraja pe adolescenţii teribilişti să prefere suprafeţele din beton. Următoarele două fâşii sunt verzi punctate cu unii arbori, oferind din nou protecţie faţă de stradă. Această zonă este mai lată şi poate oferi un cadru retras pentru cei care ar dori acest lucru, în eventualitatea în care ar dori o şedere mai îndelungată pe iarbă - pentru picnic sau plajă, de exemplu. Tot înspre marginea de nord-vest există un stâlp metalic înclinat, aflat în axul aleii ce trece pe sub puntea de lemn ce leagă amfiteatrul de restul pardoselii curbe. Acest stâlp subţire este un monument ce comemorează moartea unor eroi locali, căzuţi în razboi, şi este punctul cel mai înalt al ansamblului într-un mod lipsit de monumentalitate sau fals patetism. Imaginea generală este acea a unui relief artificial inedit, ce nu se lasă perceput în intregime decât după ce este explorat în detaliu. Rampe ce urcă şi coboară în jurul „colinelor”, un tunel întunecos, curbe de nivel artificiale ce sunt înverzite, tratate cu suprafeţe lise sau pardosite cu lemn se alătură paletei largi de elemente de anturaj formate din arbori, fâşii cu flori sezoniere, jocuri de apă. Sub piaţă se găseşte o parcare subterană pe două niveluri, având ieşirile paralele cu latura lungă a amplasamentului şi dispuse în asa fel încât să constituie în acelaşi timp o barieră suplimentară faţă de stradă. Există o ieşire a unui lift în zona centrală a pieţei, marcată de o „cutie” cu pereţi de cărămidă roşie. Spaţiile destinate plimbării, odihnei, activităţilor culturale şi sportive sunt aşezate în trama compoziţională liberă, fără ca delimitarea acestor funcţiuni să fie una strictă. Amfiteatrul aflat pe latura sud-vestică se delimitează de curtea bisericii vecine printrun tunel ce trece pe sub suprafaţa înverzită. Partea ce rezultă în spatele amfiteatrului a fost tratată prin realizarea unei rampe ce ocoleşte curba gradenelor într-un traseu ascendentdescendent.


82

ULTIMA DECADĂ

Pe timp de noapte, împrejurimile abundă în surse de lumină deja existente în peisajul urban adiacent (reclame luminoase, vitrine sau stâlpi de iluminat public). La această problemă, echipa de proictanţi a propus crearea unui ritm de benzi luminoase pe marginea pietei, la întâlnirea dintre oraş şi piaţă. Acest gest a fost considerat important pentru a pune în evidenţă prezenţa specială a noii intervenţii. Conceptul a constat în a unifica aceste linii de pete luminoase mai intense (ce acţioneaza ca o limită vizuală) cu aceeaşi calitate a luminii în părţile de peste drum, în ariile pietonale din împrejurimi. Intenţia a fost de a crea o tranziţie de la elementele vizuale de natură diversă aflate deja în zonă (clădiri şi magazine) spre o arie iluminată uniform (lumina rece a lămpilor fluorescente din apropierea clădirilor), apoi spre o linie puternică de pete de lumină albă dată de becuri cu halogen (perimetral pieţei), pentru a debuşa într-o zonă centrală a pieţei iluminată teatral, în funcţie de trasee şi puncte de interes. Pe măsură ce observatorul intra în piaţă, el observă o schimbare continuă şi o tranziţie de la un mediu iluminat de deasupra în mod uniform spre un spaţiu magic cu lumini ce bat înspre cer.

8/2001

83


ULTIMA DECADĂ

84

8/2001

85

paramana park

text: andrei pripasu

Paramana square is located in the center of Thelmi, a small town outside Salonic. After upgrading Thelmi’s status to town recently, administration organized a design contest for the central square. The previous arrangement of the square had few qualities that showed the development of the town. However, a series of advantages were present: good positioning next to the main streets, a sculpture monument that was conserved, the proximity to an old orthodox church and continous building fronts surrounding the square. The space has defined itself as a loisir location for the rezidents, as it was a place for various activities even before the redecoration. The main idea was to keep the functional coherence of all the elements, but also stay open for future interventions. By using a 3D software that is mostly used in video animations (MAYA), the strips receive different height values, so they bend and intersect each other, which creates non-linear pedestrian paths. The six longitudinal strips are alternating in mineral and vegetal finishing. The first strip (on the S-E border of the site) has grass and flowers, and acts as a buffer between the park and the nearby street. The route towards the amphitheatre passes next to the pre-existing monument and uses the next strip – a horizontal pedestrian path with a tan pavement, which is vibrant due to the lighting and the waterworks. Another concrete strip, blue in color and wavy in form, is next. The bycicle tracks on it shows its main purpose: youngsters with rollerblades, bicycles and skateboards, as strong urban actors, use it frequently. An even wavier strip of wood transforms from pavement to bench to amphitheater. The beveld position of this urban furniture object makes its multipurpose design a success.

Trebuie menţionată importanţa prezenţei bisericii pe colţul sud-vestic al pieţei. Reprezentanţii bisericii şi-au exprimat refuzul de a avea o curte unită cu restul pieţei. Doreau separarea de spaţiul deschis al pieţei aşa că se cerea o barieră vizuală şi fizică suplimentară. Această frontieră a fost luată în considerare şi în concepţia planului de iluminare. Limita spre biserică a fost tratată tot în ideea unei tranziţii a gradului de iluminare. Pe măsură ce ochiul este ghidat spre arena teatrului, cu niveluri scăzute de lumină albastră, imaginea bisericii apare estompată în beznă. Atenţia este atrasă de elemente vegetale iluminate, arătând limita intervenţiei. Imaginea pieţei cunoaşte schimbări pe parcursul anului în funcţie de evenimentele ce se organizează aici: spectacole de teatru, concerte, competiţii şcolare şi de sporturi extreme, expoziţii, comemorări sau chiar proteste. Locuitorii îşi însuşesc treptat spaţiul prin dezinhibiţia cu care reuşesc să îl ocupe. Nu e un fapt neobişnuit să vezi adulţi alunecând pe pantele alunecoase alături de copii. Fenomenul graffiti, deşi ar putea să-i deranjeze pe adepţii curăţeniei în spirit civic, ar putea fi interpretat ca o marcă a însuşirii pieţei de către localnicii ce-şi lasă semnăturile sau isi incearca talentul artistic pe suprafeţe ce le-au devenit familiare şi pe care le consideră mijloace de comunicare. Opţiunile sunt diverse, iar conflictul între generaţii este rezolvat tocmai prin oferta separabilă în funcţie de vârstă şi dispoziţie.

}

Locuitorii îşi însuşesc treptat spaţiul prin dezinhibiţia cu care reuşesc să îl ocupe.

}

The general image is that of an intriguing artificial landscape, that can’t be perceived fully until the visitor hasn’t explored it in detail. Ramps that go up and down around „hills”, a dark tunnel, artificial terrain - planted lavishly with green spaces, paved or wooden claded add to a great composition where trees, flowers and waterworks have their inherent place. Under the square there is a subterranian two stories parking lot that has automotive exits parallel with the long border of the site, and which are positions as to create another buffer towards the street. In the central region of the square there is a pedestrian exit point, with a vivid, brick house appearance.

Space destined for walking, resting, cultural or sportive activities are placed freely in the compositional frame, without having strict borders between them. The square’s image is constantly changing across the year, according to the events that are organized here; theatre plays, open air concerts, school or extreme sports competitions, exhibitions, commemorations and even protests. The inhabitants slowly and surely adopt the space through the relaxed and extroverted way in which they occupy and use it. It’s not unusual to see adults sliding down the slopes next to children. The graffiti phenomenon, albeit worrisome for some civic advocates, can be interpreted as an assimilation mark of the space. Communication is established through many means, and spraying the concrete walls that are most familliar to you is just one of them. The options may vary, and the possible conflict between generations is resolved by discretely separating the interest areas. The project clearly illustrates how a multilayered proposal ( in materials and forms, alike) can promote not only diverse functions, but also separations of functions that generate safety and confort. It is also notable that the design managed to mix together functions and forms in a coherent space, turning a pavement into a bench, and upgrading a bench to an amphitheater.


ULTIMA DECADĂ

86

dublu tratat de urbanologie augustin ioan - vitrinele national-comunismului ciprian mihali - de la identitatea-monument la identitatea-eveniment: o trecere imposibila Apariţia noilor programe urbane şi arhitecturale în timpul regimului comunist din Romania (1949-1989) s-a produs în principal ca efect al schimbării dramatice de lider comunist (Ceauşescu înlocuindu-l pe răposatul său mentor Gheorghiu Dej în 1965) şi, ca urmare a acestui eveniment, de orientare doctrinară din interiorul PCR. Noile ‘centre civice’ ale ţării sînt efectul edificat al câtorva cauze care trebuie neaparat enumerate spre a înţelege particularităţile arhitecturii comuniste de după 1965. Dar, mai ales, politicul trebuie invocat, împreună cu cronicizarea regimului, pentru a da o anumită coerenţă logică finalului ‘apoteotic’ al acestui proces, final reprezentat de demolările masive al centrului Bucureştilor (450 ha) şi contruirea, în locul lor, a centrului civic absolut (150 ha, dintre care un Bulevard al Victoriei Socialiste de 4,5km şi Casa Republicii, considerată înca a doua clădire din lume ca amploare, după Pentagon).

8/2001

87

double treaty of urbanology augustin ioan - windows of national-comunism ciprian mihali - the impossible transgression from monument type identity to event type identity The emergence of new urban and architectural programs during the communist regime in Romania (19491989) were mainly the result of the dramatic changes of the communist leader Gheorghiu Dej by Ceausescu in 1965, which led to the change in doctrine within PCR. The new ‚civic centers’ spread around the country were built because of several causes which must be mentioned in order to understand the peculiarities of the communist architecture after 1965.  But, above all, politics and the chronic regime should be invoked to give a certain logical coherence to the ‚sublime’ end of this process represented by the massive demolition of Bucharest’s center (450 ha) and the construction of the civic center (150 ha, with a Victory Boulevard of 4.5 km and the House of the Republic, still considered the second building in the world as scale, after the Pentagon). 

Din punct de vedere al metodei de cercetare, a prezenta doar edificiiile, fără haloul de decizii politice, de discursuri şi de legi, fără referinţele la fenomene analoage de dinainte de comunism, ar duce doar la o întelegere trunchiată. Avem de-a face cu fenomene pluriforme, nu (doar) cu construcţii, indiferent de dimensiunea sau aparenţa lor. De asemenea, este dificil de investigat în multitudinea de referinţe oficiale, din care datele reale lipsesc, totul fiind acoperit cu sloganele vremii. ‘Kremlinologia’ poate să fi fost o metodă utilă de a cerne limba de lemn a comuniştilor, dar în cazul arhitecturii oficiale, totul trebuie privit cu multă circumspecţie. Practic nici unul dintre actorii importanţi ai vremii nu au lasat mărturii convingătoare care să echilibreze această disproporţie în informaţii. Cu excepţia – discutabilă şi aceasta – a celui implicat direct în demolarea Mănăstirii Văcăreşti din extremiatatea sudică a Bucureştilor (o pierdere incomensurabilă şi irecuperabilă pentru patrimoniul medieval din Balcani), nici unul dintre arhitecţii care au lucrat la Casa Poporului nu au produs altceva decât „apărări” penibile

In terms of research methods, to present only the buildings without the halo of political decisions, speeches and laws, without reference to similar phenomena happened before the communist period, would only lead to a partial understanding. We are dealing with multi-faceted phenomena, not (just) the buildings, regardless of their size or appearance. It is also difficult to investigate between the many official references, which are mainly missing actual data, everything being covered with slogans of the time. ‚Kremlinology’ may have been a useful way to sift the wooden language of the communists, but when it regards official architecture it must be viewed with great circumspection.  Virtually none of the major actors of the time have left convincing evidence to balance this disparity in information.  With the exception of - and this being questionable - the one which was directly involved in the

Orice regim politic, mai mult sau mai puţin democratic, organizează de cel puţin o sută sau o sută cincizeci de ani (altfel spus, de când datează statele-natiune moderne şi conştii nţă apartenenţei la o astfel de organizare politică) puneri în scenă monumentale ale indentităţii poporului sau naţiunii.[…]

Any political regime, more or less democratic, with a tradition of at least a hundred or a hundred and fifty years (since the becoming of the modern nation-states and also the conscious membership to such a political organization) organizes monumental staging of a nation’s or people’s identity.

Singura formulă de aducere împreună a oamenilor permisă şi impusă de regimi este vizibilă în aceste adunări dirijate unde, de fapt, individul pierde orice formă de singularitate pentru a deveni simplu atom sau piesă de puzzle descriind, de exemplu, chipul dictatorului cu ocazia unei sărbători-omagiu. Cealaltă formă de existenţă cu ceilalţi, spontană de data aceasta, dar poate nu mai puţin tolerată de puterea politică, este coada din faţa unui alt monument al erei comuniste, magazinul alimentar. Sarbătoarea, manipulată în primul caz, devine reală prin accesul la raritatea hranei, care iese din condiţia ei esenţială, cotidiană, pentru a deveni obiect de cult. Puteam vedea adesea, în multe locuinţe umile, o colecţie de cutii goale sau de ambalaje pe post de trofee, expuse în vitrinele dulapurilor, amintind sărbătoarea de altădată şi trezind astfel pofta si admiratia vizitatorilor. În anii care au urmat prăbuşirii regimului comunist, cele două forme de comuniune, ambele iluzorii, una prin simbolizarea excesivă a unei pesoane, cealaltă prin simbolizarea excesivă a unor bunuri comerciale, au dispărut cu siguranţă, dar au continuat să lase urme în comportamentul oamenilor. Festivul şi monumentalul organizează excesiv viaţa cotidiană. Spaţii şi timpuri care n uar avea de indeplinit alte roluri decât unele de rutină, de funcţionalitate, mai transfigurate ceremonial, sub impulsul decisiv al publicităţii şi consumului. Nu mai suntem, desigur, intr-un spectacular concentrat în jurul unei persoane sau a unui lucru, sîntem tot mai mult solicitaţi, invadaţi de miile de mici

The only accepted formula for bringing people together is visible in these conducted meetings where one loses any form of singularity and becomes a simple atom or piece of puzzle describing, for example, the face of the dictator during a celebration tribute.  The other form of existence with others, spontaneous this time, but not less tolerated by the political power, is the queue in front of another communist monument: the grocery store. The feast, manipulated in the first case, becomes real through the scarce access to food, which comes from its essential condition, to become the object of worship. One can often see in many humble homes a collection of empty boxes exposed in a trophy cabinet, reminiscent of the past and thus raising lust and admiration in the eye of visitors. In the years that followed the collapse of the communist regime, the two forms of communion, both illusory, one by the excessive symbol of a certain person, the other through the abuse of symbols of commercial goods, disappeared, but continued to leave traces in people’s behavior. The festive and the monumental excessively organize daily life. Spaces and times that usually would not fulfill any other role than a common one, are transfigured in a ceremonial style, under the decisive impulse of advertising and consumption. We are not, of course, in a show centered around a person or a thing, we are increasingly asked, invaded by thousands of small monuments of


88

ULTIMA DECADĂ

Se vorbeste mult despre cultura cinematografului in Romania, despre cum a evoluat si cum a devenit valoroasă. Noul val al filmului românesc a fost una din surprizele plăcute ale ultimilor zece ani. Ideea că România s-ar putea remarca drept unul dintre cele mai vibrante şi captivante centre de film din Europa, dacă nu chiar din lume, ar fi părut, în urmă cu ceva vreme, de-a dreptul exagerată. Şi totuşi, intr-un timp scurt, o generaţie de tineri regizori români deosebit de talentaţi au produs o cantitate impresionantă de filme care i-a propulsat în vârful topurilor internaţionale ale criticilor de film şi în exclusivistul club al festivalelor de filme de la Cannes si de la New York. Majoritarea filmelor abordează teme legate de societatea şi cultura românească, de comunism privit prin ochii victimelor, de viaţa în nouă societate “capitalistă”. Sunt filme de buget mic şi fără efecte speciale, care rezonează cu publicul românesc care deseori a trăit ceea ce vede pe ecran.

cinematografia românească recentă o introducere

text: laura olteanu

Denumirea de Noul val este inspirata din termenul francez “nouvelle vague”. Fenomenul apare in anii 50 si descrie modificarile ce apar in filmul francez: orientare dominanta spre realism, editare cat mai putina, distantarea fata de fictiune prin multe dialoguri improvizate, scene lasate sa se dezvolte natural, preferinta pentru teme existentiale si bugete reduse( in contextul economic postbelic). Legatura cu filmul romanesc actual este mai mult decat evidenta. Noul val de film romanesc este un termen ce se refera la filmele realizate in Romania incepand cu jumatatea anilor 2000 si apreciate la nivel international. (Trafic a castigat in 2004 la Festivalul de la Cannes premiul Palme d.Or pt scurt-metraj, performanta repetata de 4 luni, 3 saptamani si 2 zile in 2007). Majoritatea filmelor din aceasta categorie se caracterizeaza prin povesti ce se desfasoara la sfarsitul anilor 80, in timpul regimului comunist al lui Nicolae Ceausescu si exploreaza viata de zi cu zi a oamenilor ce traiesc sub dictatura. Exista, totusi, si filme care se distanteaza de aceste decoruri si au actiuni amplasate mai aproape de prezent, fiind preocupate mai ales de perioada de tranzitie spre capitalism, democratie si transformarile din cadrul societatii. (California dreamin, Moartea Domnului Lazarescu).

8/2001

}

89

Fie ca vorbesc despre revolutie, despre tranzitie, despre relatii interumane, legaturi de familie, alienare, izolare, toate se refera la probleme palpabile, usor de inteles, mai ales pentru publicul roman.

}

Filmul care se presupune ca a lansat noul val romanesc este Moartea Domnului Lazarescu. Acesta vorbeste despre ultimele ore din viata unui om, despre indiferenta celor din jur si despre propriile temeri, dar o face folosindu-se, pe alocuri, si de umor. Personajele sunt forte bine conturate si interpretate impecabil (cel putin cele principale). Filmul surprinde foarte bine realitatea romaneasca, preia ritmul vietii si se desfasoara lent, facandu-l pentru unii greu de urmarit. Chiar si membri ai criticii de film de la primele proiectii de la Cannes au parasit sala in numar mare din cauza prejudecatilor: cum ar putea fi bun un film de 153 de minute despre un om care sta sa moara? Abia cand o minoritate de critici perceptivi, in frunte cu Jay Weissberg, a inceput sa scrie recenzii stralucite si filmul a castigat premiul Un certain regard la Cannes, masele de critici eretici s-au intors cu recenzii in care recunosteau calitatile si farmecul filmului. Astfel, s-a creat un precedent care a usurat considerabil drumul filmelor romanesti ce au urmat. In intervalul 2005-2007 au mai aparut filme care au trezit interesul criticii de film. Desi nu la fel de bine cotate/vazute, fapt ce este evidentiat si de numarul mai mic de premii internationale, filme precum: A fost sau n-a fost...(r: Corneliu Porumboiu), California dreamin (r: Cristian Nemescu), Ryna(r: Ruxandra Zenide) continua firul rosu si concretizeaza ideea de curent de sine statator in filmul romanesc. Fie ca vorbesc despre revolutie, despre tranzitie, despre relatii interumane, legaturi de familie, alienare, izolare, toate se refera la probleme palpabile, usor de inteles, mai ales pentru publicul roman. Pe de alta parte publicul strain, fiind mai departe de acest mod de viata, preia astfel de subiecte intr-un mod mult mai meditativ, mai abstract, de aici venind probabil si succesul filmelor de acest tip in afara.


ULTIMA DECADĂ

90

8/2001

Mai aproape de prezent apare si filmul lui Cornel Porumboiu Politist adjectiv, premiat de juriu la sectiunea Un certain regard la Cannes 2009. Acesta se situeaza in alta sfera stilistica.

Un alt film ce s-a bucurat de recunoastere internationala a fost 4 luni, 3 saptamani si 2 zile. Regizat de Cristian Mungiu, filmul a castigat in 2007 Marele Premiu al Academiei Europene de Film, Palme d’Or la Cannes, Marele premiu FIPRESCI pentru cel mai bun film al anului si o serie de alte premii la diverse festivaluri de specialitate internationale. Daca drumul spre recunoastere a fost deschis de Moartea Domnului Lazarescu, 432 convinge criticii si confirma definitiv faptul ca cinematograful romanesc are potential, poate deveni valoros si merita urmarit in continuare.

„Poliţist, Adjectiv”, are ca subiect un poliţist contemporan care supraveghează neintenţionat un tânăr bănuit că vinde droguri şi care ia lucrurile la alt nivel, ţintind spre un intelect şi o înţelegere profundă a limbajului în termeni ai autorităţii şi produsul totalitarismului.” Variety.com Desi creaza impresia unui film realist, chiar minimalist, la o vizionare mai atenta el poate trece in categoria abstractului:

432 aduce pe ecran tot o poveste cu background comunist: povestea unui avort intr-o perioada in care acesta este ilegal. Toate implicatiile si complicatiile ce apar pe parcurs, personajele, atmosfera sunt prezentate minutios si transforma filmul in ceva credibil, ceva care nu numai s-ar fi putut intampla dar chiar simti ca s-a intamplat. Subiectul in sine este delicat (din cauza problemei morale) dar ce este interesant este faptul ca problema morala se dizolva imediat din pricina interdictiei si a ilegalitatii. Mai presus de o problema de etica sta, asadar, problema regimului. Filmul impresioneaza si socheaza in anumite momente, lasand in urma un gust amar dar si un sentiment de eliberare.

}

Filmul impresioneaza si socheaza in anumite momente, lasand in urma un gust amar dar si un sentiment de eliberare.

91

„Poliţist, adjectiv e un film abstract - la fel de abstract ca o construcţie filozofică sau un tablou de Kandinski. Este despre cuvinte, despre compromisuri, despre supravegheri şi pedepse. Dar, pentru a face toate aceste lucruri „savante” inteligibile, Porumboiu a trebuit să le ancoreze în concret. Nu „realismul” este  mobilul  său: acesta este doar umplutura.” Alex Leo Serban Regizorul filmului este recunoscut pentru calitatile sale de scenarist si atentia sa pentru dialog si preocupari pentru ramificatiile adevarului. Filmul poate parea simplu, dar e posibil sa creeze anumite confuzii. Este un produs inedit, care anunta (si promite) evolutia omului de film Cornel Porumboiu.

}

Din punct de vedere estetic filmele noului val sunt unite printr-un stil auster, realist, aproape minimalist, presarat cu umor negru. Motivele pentru care au atras atentia publicului strain nu sunt greu de ghicit: ne putem lauda cu tipologia actorului pregatit pentru teatru, care interpreteaza si traieste arta dramatica la un nivel mult mai dinamic si mai real oferind asadar un joc actoricesc mult mai credibil si mai natural. Pe de alta parte subiectele alese sunt tot timpul subiecte cu care oamenii pot relationa. Publicul, fie el roman sau strain, gaseste in propria experienta de viata legaturile necesare intelegerii lor. Dar pe cat de multe calitati se pot gasi filmului romanesc, exista si pericolul de a se cadea in cliseu, iar ceea ce initial a fost apreciat ca original sa devina, prin repetitivitate, neinteresant. Criticii romani de film fac diferite pronosticuri in legatura cu directia in care se indreapta filmul romanesc in urmatorul deceniu. Parerea generala este ca am trecut de la exaltare la exasperare, de la revelatie la repetitie si ca daca in cel mai scurt timp nu se va incerca si un alt mod de a face lucrurile, o modalitate de a inlocui acest realism minimalist care ne-a consacrat international cu altceva, interesul

pentru filmul romanesc va pieri treptat. „Deocamdată, tindem să repetăm o anume formulă, pentru că regizorii autohtoni sunt convinşi că doar asta se aşteaptă de la noi: felii de viaţă, minimalism, sordid social, refuz al oricărui pay-off comercial, unitate de timp, iluminare naturală, filmarea din mână, pălăvrăgeală măruntă, etc. În timp ce primul val a fost curajos prin faptul că a refuzat să meargă pe cărări bătute, cei veniţi în trenă refuză să-şi mai asume riscuri.” Anca Gradinariu Pe de alta parte, un obiectiv si mai important si mai greu de realizat ar fi acela de a atrage nu juriile marilor festivaluri ci chiar publicul roman, care momentan sufera de o acuta fobie in ceea ce priveste filmul romanesc, mai ales cel vazut la cinema. Incurajarea culturii cinematografice nationale este esentiala pentru prelungirea vietii filmului romanesc.


Lindab a primit in luna decembrie distincţia de Superbrand, titlu prestigios ce atesta recunoaşterea mărcii de către consumatorii romani. Lindab obţine acest titlu pentru a doua oară, după premiera din 2006 şi are o importanţă cu atât mai mare cu cât recunoaşterea vine de aceasta data din partea clienţilor. Studiul Superbrands analizează cele mai cunoscute branduri la nivel local în ţări din întreaga lume. In acest an, in România, au fost analizate 1150 de branduri, dintre care doar 300 de mărci din aproape 25 de domenii de activitate s-au calificat pentru statutul de Superbrand 2010. “Acest rezultat confirma faptul ca ne-am ghidat după o strategie corectă, încă de la intrarea pe piaţa din România. Este o recunoaştere deosebit de importantă, obţinută cu greu de branduri din domenii „sobre”, aşa cum este cel al construcţiilor, cu atat mai mult cu cât suntem singurul Superbrand desemnat de clienţi pe piaţa pe care activam. Suntem mândri de validarea importantei Lindab in conştiinţa publicului nostru, mai ales ca Lindab a introdus in vocabularul romanilor termenul de ţigla metalica. Mai mult, Lindab a fost construit de la baza pe principii solide – simplitate, realism, ordine şi bun gust. Ne preţuim echipa şi ne ghidăm după respectul pentru client şi investiţia sa. Din experienţa mea, aceste valori vor da întotdeauna rezultate şi cred ca sunt o fundaţie excelentă pentru ca Lindab să rămână, pentru mult timp de acum înainte, un Superbrand in România”, a declarat Andrei Sulyok, Director General Lindab Romania. Programul Consumer Superbrands 2010 a evaluat performanta brandurilor de produse şi servicii care se adresează direct segmentului consumatorului final, atât din perspectiva profesioniştilor, cât şi din cea a consumatorilor. Lista celor 300 de branduri validate Superbrands este publicată în premiera in Prima Carte Consumer Superbrands pentru România. O extensie in versiune digitala a Cărţii Consumer Superbrands va fi de asemenea disponibilă online. Mai multe informaţii despre program pot fi consultate pe http://www.superbrands.com/ro. Despre Lindab Romania Compania Lindab este prezenta pe piaţa româneasca începând cu anul 1994. Profile, Ventilatii şi Building Systems sunt cele trei domenii principale de activitate. Lindab Profile dezvolta, produce si promovează soluţii şi sisteme eficiente din oţel pentru industria construcţiilor: ţigla metalică, acoperişuri fălţuite, sisteme de jgheaburi şi burlane, porţi de garaj, construcţii uşoare, trape şi luminatoare, elemente de siguranţă pentru acoperiş, sisteme de placări, profile uşoare etc. Lindab Ventilatii acoperă toată gama de sisteme de ventilaţie: tubulatură şi accesorii, difuzoare, grile şi anemostate, atenuatoare de zgomot, clapete de reglaj etc. Lindab Sisteme de Cladiri este lider european in cladiri metalice industriale si comerciale, pentru recreere, inclusiv cladiri multietajate, si ofera servicii complete pentru proiecte la cheie in toata Europa, prin reprezentantele locale si prin reteaua de parteneri autorizati. Lindab Romania este parte a concernului international Lindab Group, care dezvolta, produce si promovează soluţii moderne pentru construcţii civile şi industriale şi sisteme ecologice de ventilaţii. Lindab Group are puncte de lucru in 31 de ţări şi un număr de 4500 de angajaţi. Pentru informaţii despre produsele şi soluţiile Lindab, va rugăm contactaţi Directorii de Zona Lindab Romania, astfel: • Liviu Maftei, director zona produse rezidenţiale: 0744 328 128, liviu.maftei@lindab.ro • Paul Chipriean, director zona produse industriale: 0745 328 005, paul.chipriean@lindab.ro

Lindab SRL

Şos. de Centură, nr.8, Ştefăneştii de Jos, 077175 – Ilfov Tel.: 021 209 41 00 Fax: 021 209 41 24 office@lindab.ro


Ă D A C E D A M I TL U / anatnom aisoR / ănabru ărutluc ed lurtneC / iruptiehrA ărutcetihra ed lusrucnoC / remefe luiţapS / elairtsudni iirutcetihra a eiţcurtsnoced O / lairomeM retneC edarT dlroW / ăcirtemarap arutcetihra nî erecudortnI / iulucol lutiripS / anamaraP lucraP / ătnecer ănâmor ăcfiargotamenic arutluC

1102 eirbmeion 8.rn III na

ISSN 2067-3922 ainâmor nid rolitşinabru lurtsiger|ainâmor nid roliţcetihra lunidro|ainâmor nid roliţcetihra aenuinu

8rpr  

final draft

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you