Page 1

Rosia montana Centrul de cultură urbană Concursul de arhitectură Arhetipuri Spaţiul efemer O deconstrucţie a arhitecturii industriale World Trade Center Memorial Introducere în arhitectura parametrică Spiritul locului Parcul Paramana Cultura cinematografică română recentă

ULTIMA DECADĂ

an III nr.8 noiembrie 2011

periodică realizată sub egida:

uniunii arhitecţilor din România - filiala Iaşi ordinului arhiteţilor din România - filiala Vaslui-Iaşi registrului arhitecţilor din România - regiunea n-e


ECHIPA REDACŢIONALĂ

6

9/2012

CUPRINS EDITORIAL

Apare sub egida: - Uniunii Arhitecţilor din România - filiala Iaşi, B.dul Stefan cel Mare, Nr. 4, bl.4, demisol tel. 0723.353075 0332.455269 0332.456058

e-mail: uarfilialaiasi@yahoo.com

- Ordinului Arhitecţilor din România, - filiala Iaşi-Vaslui B.dul Stefan cel Mare, Nr. 4, bl.4, demisol

tel. 0332/455269 e-mail: oar_iasi@yahoo.com

- Registrului Urbaniştilor din România – Biroul teritorial „Nord-Est” Str. Sf. Lazar, Nr. 64-66, etaj 3

tel. 0332/458643, 0332/456058 e-mail: ruriasi@yahoo.com, ruriasinordest@gmail.com

Redactor şef: Mircea Grigorovschi

MIRCEA GRIGOROVSCHI 08. (inserare tema)

ACTUALITATE CULTURALĂ 10. 11. 11. 12. 12. 13.

(inserare tema) (inserare tema) (inserare tema) (inserare tema) (inserare tema) (inserare tema)

(INSERARE TEMA ALEXANDRU PETRIȘOR 14. Roboţi, cyborgi şi maşini AURELIAN GHEORGHIU 18. Nicolae Porumbescu

mirceag1@yahoo.com

Redactor şef adjunct: Daniel Ioan Vişan

BIENALA DE ARHITECTURA 23. Bacau - Neamt

Secretar general de redacţie: Andreea Ilie

BOGDAN ȘERBANOIU 30. Influenta formei planimetrice asupra consu mului de energie

ateliervisan@yahoo.com

andreea_ei@yahoo.com

Colegiul de redacţie: Virgiliu Onofrei Mariana Fârtăţescu Dragoş Ciolacu Alexandru Sescioreanu

Ionel Oancea Ovidiu D. Alexievici Andrei Purcaru Horia Ungureanu

Colaboratori: Anca Profiri, Sorin Sopron, Adrian Munteanu, Valentin Gheorghian, Alex Sumanariu Coperta: Gavril Filip, Gorgan Vlad Ionuţ - Liberul Libri [propunere concurs Arhetipuri 2011] Layout: Alex Sescioreanu Logo: Munteanu George

Redacţia îşi rezervă dreptul de a selecta materialele aduse spre publicare. Materialele nepublicate nu se restituie. Punctele de vedere exprimate în revistă aparţin semnatarilor articolelor şi nu sunt neapărat şi ale redacţiei.

Redacţia - Mun. Iaşi, B-dul Ştefan cel Mare, nr. 4, bl. 4, demisol, cod poştal 700064 Telefon: 0232/455269 Telefon & Fax: 0332/456058 Mobil: 0744/708278 contact.repere@yahoo.com

7

şcoala ADRIANA MICU 43. Reziliență și creativitate în mediul universitar CARMINA GHEORGHIȚĂ 46. Efectele culorilor calde în compozițiile peisagistice

CONSTANTIN AMAIEI 33. De ce trebiue sa construim o catedrala RAZVAN TEODOR DOBREANU 39. Note din călătorie: Bali-Indonezia

LIBERUM LIBRI 58. inserare ceva

TUDOR GRĂDINARU 64. (In)Securitatea spaţiului rezidenţial Cristian-Constantin Ungureanu 71. Arhitectura bioclimatică. Tehnologii şi materiale


EDITORIAL

8

9/2012

}

roboţi, cyborgi şi maşini text: alexandru-ionuţ petrişor

Dacă pentru mulţi conceptul de cyborg pare o creaţie a domeniului ştiinţifico-fantastic (imaginea prezintă un borg, creaţie a serialului Star Trek, combinaţie între părţi biologice şi maşină), definiţia sa practică îl face să devină o realitate concretă. Mai precis, în cadrul conferinţei s-a propus măsura părţilor cu care nu ne-am născut, dar care sunt astăzi o parte integrantă a noastră. Un stimulator cardiac sau simpli ochelari ne fac astfel să devenim, în opinia prof. Miller, într-o măsură mai mare sau mai mică cyborgi.

}

}

Tot literatura ştiinţifico-fantastică este cea care extrapolează acest concept. Dacă robotul prezentat mai înainte devine un braţ artificial şi acest braţ este ataşat unui om, ajungem la personajul Doctor Octopus din filmul Spider Man. Uneori robotul creşte în dimensiuni şi omul ajunge să fie un fel de „creier” al acestuia, aşa cum se întâmplă cu diversele modele de „păşitori imperiali” din Războiul Stelelor. Cred că în acest punct se pune problema „care este acea măsură în care fiecare dintre noi este robot?”. În cadrul conferinţei, răspunsul a fost dat de procentul din greutatea totală, dar acest răspuns nu este satisfăcător. Depăşind din nou limitele realităţii contemporane, s-a afirmat că procentul reprezentat de un cip faţă de cel reprezentat de un implant ortopedic este diferit într-un sens, dar importanţa lor diferă exact în sensul invers, şi din acest motiv este necesară o măsură a influenţei acestor componente asupra personalităţii. Mai exact, cât schimbă procentul de „robot” personalitatea fiecăruia, sau reuşeşte latura umană să schimbe robotul?

În cadrul celei de-a doua conferinţe asiatice despre dezvoltarea durabilă, energie şi mediu care a avut loc în 2011 la Osaka, Japonia, unul dintre vorbitorii cheie a fost prof. Keith Miller de la Universitatea din Illinois, care a susţinut o prezentat foarte interesantă despre oameni, corporaţii şi tehnologie. Unul dintre conceptele-cheie prezentate în lucrare este cel de cyborg, definit ca entitate aflată între om şi robot. Dacă cei mai mulţi înţeleg prin robot o creaţie artificială cu aspect umanoid (dreapta), în realitate roboţii folosiţi astăzi în diverse scopuri arată cu totul altfel (stânga).

Care este acea măsură în care fiecare dintre noi este robot?

Cât schimbă procentul de „robot” personalitatea fiecăruia, sau reuşeşte latura umană să schimbe robotul?

9

}


10

ACTUALITATE CULTURALĂ

9/2012

Sintagma „jungla urbană” se aplică perfect acestei lumi dominate de automobil. În junglă supravieţuieşte cel mai bine adaptat, iar în jungla urbană pentru a supravieţui trebuie să fii agresiv, negând drepturile celorlalţi. În special în lumea românească acest lucru este vizibil, puterea tinzând să se amplifice: cei „ajunşi”, care fac regulile, au maşini cât mai mari, şi conducerea unei astfel de maşini tinde să îi facă şi mai mari, şi mai puternici, şi puterea se demonstrează în primul rând prin agresivitatea cu care se revendică drepturi absolute asupra spaţiului. Şoferul agresiv nu acordă prioritate unui pieton nici măcar pe teritoriul acestuia, nici măcar atunci când semaforul pietonului are culoare verde, şi face toate acestea în mod deliberat, cu bună ştiinţă.

Până în acest punct, cititorul şi-a pus poate întrebarea ce caută aceste elemente de teorie a inteligenţei artificiale şi producţiile ştiinţifico-fantastice într-o revistă de urbanism. Legătura este oferită de cel de-al treilea element al titlului, maşina, sau, mai precis, automobilul. În mediul urban, mediu în care trăieşte majoritatea populaţiei României, există două forme de transport: individual şi colectiv. În transportul colectiv, călătorul are un rol pasiv, dar în transportul individual el imprimă ceva din propria personalitate autoturismului, bicicletei sau altui mijloc de transport utilizat, aşa cum arată Tom Vanderbilt în cartea „Cum şofăm şi ce spune asta despre noi”, publicată în traducere românească în 2009. Autorul arată că în Statele Unite fiecare nou şofer creşte asigurarea celorlalţi cu 2000 de dolari, datorită problemelor pe care le creează direct sau indirect, mai uşor sau mai greu de cuantificat. De exemplu, smogul din Los Angeles „costă” locuitorii, datorită problemelor medicale generate de această formă de poluare, cca. 1,4 cenţi per kilometru parcurs de autoturism, zgomotul determină costuri anuale de 5-10 milioane de dolari pe an prin reducerea preţului locuinţelor, iar utilizarea autoturismelor determină şi interacţiuni sociale mai reduse, mai puţin timp petrecut în aer liber, şi chiar moartea romantismului într-o cultură în care totul se leagă de autoturism. Evident, toate acestea au consecinţe psihologice şi sociale care se traduc în costuri, la care se adaugă costurile ecologice, generate de poluare şi fragmentarea habitatelor şi pierderile de vieţi omeneşti şi accidentele datorate aceloraşi autoturisme.

11


12

ACTUALITATE CULTURALĂ Agresivitatea şoferilor români în general şi a celor bucureşteni în special, numărul din ce în ce mai mare de pietoni spulberaţi pe trecerile de pietoni, autoturismele care înaintează încet, luând spaţiul pietonilor, încercând să intre în case (în ultima vreme, multe au reuşi şi această performanţă) fac din autoturismul românului un fel de „păşitor imperial” care spulberă orice obstacol întâlnit. Toate aceste semne arată că se apropie, în mod inevitabil, un conflict între om – pietonul şi cyborg – omul-maşină (în sensul în care ultima preia personalitatea primului). Din nefericire, acest conflict are şi un final nefericit uşor de prevăzut, atâta vreme cât edilii sunt tot automobilişti şi nu pietoni sau utilizatori pasivi ai transportului public (redus la minimum, ineficient şi aproape inexistent). Toate platformele electorale promit noi locuri de parcare, stimulând folosirea autoturismelor, în loc să vizeze asigurarea unui transport public eficient şi de calitate, în ton cu numeroasele politici şi practici europene din domeniu. Aceşti politicieni fac mai multe pentru maşini decât pentru oameni, de parcă ar fi aleşi de maşini.

Această alegere se reflectă în însuşi aspectul oraşelor. În Piaţa Unirii din Bucureşti pietonii sunt îngropaţi pentru ca maşinile să circule nestingherite pe deasupra, semafoarele bucureştene pentru pietoni îşi schimbă culoarea atât de repede, încât par făcute pentru alergătorii de performanţă, arătând o dată în plus condamnarea pietonilor la dispariţie. Ca şi cum toate acestea nu ar fi de ajuns, pe trotuarele ocupate aproape integral de autoturisme parcate s-au trasat şi piste pentru biciclişti.

}

În Piaţa Unirii din Bucureşti pietonii sunt îngropaţi pentru ca maşinile să circule nestingherite pe deasupra

}

9/2012

13

Cine nu are roţi nu are ce căuta în această lume destinată exclusiv cyborgilor. Poate că unul dintre cele mai bune exemple bucureştene este Piaţa Rosetti, în care nimeni nu poate ajunge în spaţiul verde central, dotat cu un număr imens de coşuri de gunoi, dar fără nici trecere de pietoni care să permită accesul la ele sau la spaţiul verde. În general, inundată de maşini, capitala României are un aspect care, privit de la nivelul străzii, seamănă cu o imensă parcare, iar de la cel al unei treceri de pietoni, cu al unei autostrăzi de netrecut, în care în afara maşinilor nu mai există nimic. În privinţa transportului public, Bucureştiul este format din sate nelegate între ele, cu excepţia unor mijloace de transport care merg după un orar de rată, cu puţinele locuri ocupate de aurolaci, în care toţi călătorii urlă paroxistic la telefonul mobil şi câţiva tineri obligă toată lumea să asculte muzica lor preferată. În rarele situaţii când apar controlori, aceştia au grijă să verifice călătorii care stau în picioare, îndoiţi de greutatea sacoşelor, în timp ce liceenii fără bilete zâmbesc satisfăcuţi şi impertinenţi, aşezaţi comod pe scaune.

Războiul între oameni şi autoturisme este în plină desfăşurare, şi trebuie să existe şi un final. În încheierea prezentării sale, prof. Keith Miller a vorbit despre drepturile corporaţiilor şi ale roboţilor, susţinând că un cyborg trebuie să revendice drepturi atât pentru latura umană, cât şi pentru cea artificială. Bicicliştii îşi revendică din ce în ce mai vocal drepturile şi le obţin, spaţiul fiind luat de la pietoni şi dat lor. Singurii care rămân în obscuritate sun pietonii. Probabil că se doreşte sfârşitul lor, fiind o specie condamnată la extincţie. Toate acestea se fac cu sprijinul autorităţilor, ba chiar şi cu cel al poliţiei. Mi s-a întâmplat să-mi revendic dreptul de a trece ca pieton, pe verde, fără succes în faţa monştrilor de metal. Când mi-am arătat indignarea faţă de agentul de circulaţie care asista impasibil la toată scena, mi s-a răspuns că rolul poliţiei este de a fluidiza circulaţia (poate cu preţul vieţii unor pietoni, care oricum nu contează într-o lume creată probabil pentru maşini). Poate că este timpul ca pietonii să îşi revendice dreptul la a trăi într-un oraş construit de oameni pentru oameni, nu pentru maşini, sau măcar drepturi egale cu cyborgii.


INSERARE TEMA

14

9/2012

15

In data de 30 11 2011 în cadrul unei ceremonii speciale organizată de Casa de Cultură din Satu Mare,Primăria Satu Mare şi Consiliul Judetean Satu Mare a fost atribuit Casei de Cultură din Satu Mare numele ahitrctului Nicolae Porumbescu.Tot cu acest prilej a fost dezvelită şi placa comemorativă montată pe faţada edificiului având urmatoarea inscripţie “Casa de Cuiltură a Sindicatelor arhitect Nicolae Porumbescu”

casa de cultură satu mare text: aurelian gheorghiu

} Arhitectul Nicolae Porumbescu este autorul întregului ansamblu arhitectonic al zonei centrale a municipiului Satu Mare compus din Palatul Administrativ,Casa de Cultură,Magazinul Universal,blocuri de locuinţe colective,precum şi a proiectului de amenajare a pietei civice. Acest proiect a fost realizat in perioada1974-1987.Numerose personalităţi ale vieţii sociale ,culturale şi politice din Satu Mare au participat la eveniment,precum şi un important număr de invitaţi din Iaşi,Chişinău,Cernăuţi,Sucea va,Bistriţa,Sibiu,Baia Mare etc. Iniţiativa organizării acestiu eveniment apartţine domnul carh. Gyure Ludovic,directorul Casi de Cultură din Satu Mare ,sprijinit de autoritătile locale şi de alţi foşti sudenţi şi colaboratori ai Profesorului Nicolae Porumbescu.Manifestările prilejuite de acest eveniment au continuat cu vernisarea unei expoziţii comemorative Nicolae Porumbescu care redă cele mai importante creaţii ale arhitectului. Din numeroasele luări de cuvănt in cadrul acesei manifestări dorim să reproducem un text citit de domnul arh. Aurelian Gheorgiu,arhitect Şef al judetului Satu Mare si colaborator al celui omagiat.

}

În Piaţa Unirii din Bucureşti pietonii sunt îngropaţi pentru ca maşinile să circule nestingherite pe deasupra

}

Profesorul PORUMBESCU Ce este un tun? Uzual cuvântul defineşte o armă. „Tunul” arhitectului este însă o unealtă de desen. Iată o parabolă: tunul ca armă de distrugere pe câmpul de bătălie vs tunul arhitectului, unealtă a creaţiei pe câmpul imaculat al planşetei. Tunul negru, gros, insolit, tunul de care Profesorul nu se deslipea. Mă gândeam pe atunci că tunul îl reprezenta pe Profesor în cel mai fidel mod: fizic: scurt, îndesat, butucănos, negricios; comportamental: puternic, percutant, marcant, cu tuşă apăsată; spiritual: drept, simplu, ştiinţific, tainic.


16

INSERARE TEMA

Profesorul se exprima cu paşnica sa armă tunul. Profesorul construia în transă cu tunul său propria viziune asupra acestui oraş; freca cu îndârjire cearşafuri întregi de calc. Contractual nu îl angajase nimeni; el fusese chemat aici pentru a proiecta două obiective: sediul administrativ şi, mai apoi, casa de cultură. Neastâmpărul fiinţei sale însă îl îndemna să facă mai mult. Şi a făurit: ansamblul „Centrul Nou”. Dacă scotocim prin istoria oraşului, după demolarea vechii cetăţi şi îndelungata înjghebare a ansamblului pieţei centrale postmedievale, următoarea şi cea mai importantă operaţiune urbană petrecută este obraznica edificare a ansamblului centrului civic al anilor ‚80. Afirm că prezenţa Profesorului în Satu Mare a marcat istoria oraşului:

- a visat frumos dezvoltarea oraşului; dovadă sunt schiţele sale ale căror idei au fost preluate în planurile urbanistice ulterioare, cu mult mai îndrăzneţe decât cele de astăzi; - a înţeles că pentru oraş Someşul nu este un simplu curs de apă ci un simbol, un reper istoric, un spaţiu vitalizant, un potenţial factor de mărire, a înţeles că oraşul şi Someşul sunt „condamnate” să trăiască împreună în armonie, aşa că a deschis structura urbană astfel încât peisajul natural să-l pătrundă; - a dăruit oraşului contemporan un simbol a cărui imagine se regăseşte azi în aproape toate materialele şi documetele informative despre Sătmar, spunea că verticala Palatului Administrativ este echivalentă cu repetabila verticală a bisericilor care marchează epocile; ba chiar a prevăzut în turn o sală a clopotelor; - proiectând cu abilitate şi pasiune această inedită clădire a Casei de Cultură a inventat funcţiuni şi relaţii surpriză, volume tranzitorii deschise către aer şi lumină, spaţii mistice.

9/2012

17 Cu amărăciune îmi aduc aminte că după ‚90 Profesorul a fost pur şi simplu forţat să părăsească oraşul. Câţiva exaltaţi condamnau atunci un regim discreţional nu sancţionând exponenţii politici implicaţi ci dezonorând un făurar care, culmea, a trăit modest, sobru, aproape umil. Mare răvăşeală! Puteam să-i reproşăm Profesorului colaborarea cu conducerea politică a vremii; dar oare care mare arhitect al istoriei a refuzat comanda şi suportul financiar oferit de puterea politicoadministrativă? Putem fi opozanţi ai stilului arhitecturii flamboiant-popular-naţionale marca „Porumbescu” practicate cu încăpăţânare şi consecvenţă. Putem pur şi simplu să fim invidioşi pe priceperea, pe cultura, pe îndemânarea, pe credinţa, pe intransigenţa, pe îndârjirea, pe implicarea, pe succesul, pe faima sa. Nu putem însă să-i negăm statutul de personalitate care a marcat oraşul, structura şi imaginea acestuia pentru multe sute de ani de aici înainte. Noi, cei pe care la un moment dat ne-a strâns din jurul lui, studenţi sau calfe, nu-l vom uita. Ar fi însă nedrept ca sătmărenii să nu ştie că „Centrul Nou” este un dar zămislit din sufletul Profesorului. Înscrierea astăzi a numelui său pe o placă este o veste lăsată generaţiilor viitoare că pe aici a trecut şi a lăsat semne o personalitate incendiară, insolită şi originală a arhitecturii româneşti: Profesorul Nicolae Porumbescu.


INSERARE TEMA

18

9/2012

In luna octombrie, filiala teriroriala Bacau-Neamt a ordinului arhitectilor organiza conferinta regionala de arhitectura 2011. Aceasta intalnire a marcat printre altele, 10 ani de la infiintarea Ordinului Arhitectilor din Romania.

Casa Vuza, proiectul arhitectului Laurentiu Dumitrasc a fost desemnat ca fiind castigatorul primei sectiuni – arhitectura sub 1000mp. La aceasta sectiune, printer castigatori s-au mai numarat si ‘Locuinta unifamimliala I’ – proiectul arh. Gelu Tudorache in colaborare cu urb. Catalin Ghervan. Premiul al treilea a fost inmanat arh. Cosmin Munteanu pentru spalatoria auto-cafenea ‘Open mind’.

expozitie de arhitectura

OAR Bacau-Neamt text: alexandru sescioreanu

In incinta salii ‘Ateneu’ a Filarmonicii ‘Mihail Jora’ din Bacau, s-au intalnit, cu ocazia acestui eveniment, atat arhitecti apartinand celor doua judete, cat si invitati din tara. Au fost dezbatute diferite aspect ale profesiei de architect, activitatea ordinului si modul in care acesta vine in intampinarea nevoilor membrilor sai, intercalate cu prezentari ale catorva tehnologii actuale din domeniul constructiilor. Evenimentul, din cadrul acestei intalniri, care a starnit, poate, cel mai mult interesul publicului a fost expozitia de arhitectura. Prezentate initial in piata centrala a orasului expozitia a fost primul eveniment de acest tip dupa mai bine de 20 de ani. Lucrarile prezente au insumat ultimii 5 ani de activitate a arhitectilor din aceasta parte a tarii. Cladirile expuse au fost subimpartite in cateva categorii pentru a putea fi jurizate si premiate: sectiunea1_arhitectura <1000mp, sectiunea 2_arhitectura >1000mp, sectiunea 3_restaurare, reabilitare, conversie, sectiunea 4_amenajari interioare, decor, scenografie si sectiunea 5_amenajarea spatiilor urbane. Juriul a fost compus din: Arh. Nicolae Munteanu – presedinte al comisiei, vicepresedinte UAR, Arh. George Carapanu – presedinte O.A.R. filiala Iasi, Arh. Constantin Gorcea – presedinte O.A.R. filiala Nord Est, Arh. Iulian Diaconescu – membru Consiliul Teritorial de Conducere al O.A.R. Bacau Neamt, Arh. Vlad Dan Dimitriu – membru O.A.R. Bacau-Neamt.

19


20

INSERARE TEMA

9/2012

21

La sectiunea restaurare, reabilitare premiul intai nu s-a acordat, in schimb premiul doi a fost pentru Serviciu public comunitar Roman - sediu regandit de arh. Constatin Amaiei, iar cel de al treilea pentru ‘CJAS – Bacau’ arh. Gelu Tudorache.

Pentru sectiunea de peste 1000mp premiul intai a mers la arh. Constantin Amaiei pentru Arena Mall Bacau. Pe locul 2 s-a clasat arh. Razvan Cristian Fodor cu ‘Sediu firma’, iar pe locul 3 proiectul de locuinte colective proiectate de arh. Iuliana Geliman. Acesta din urma a atras admiratia juriului pentru imaginea de ansamblu si integrare in sit, au existat mici probleme de detaliu pentru care proiectul a obtinut doar locul 3.


INSERARE TEMA

22

Locul 1 de la sectiunea amenajari interioare a fost diputat intre 2 proiecte. ‘The society’ realizat de arh. Marius Cosmin Munteanu, un exercitiu de a conceptualiza societatea si ai imortaliza dinamica in spatiu; si ‘Cafea cu lapte’ rodul colaborari dintre arh. Vladimir Mindru si arh. Dragos Epure. Pe langa acestia au mai luat premii reamenajare restaurantului Miorita – proiect semnat de arh. Gelu Tudorache, urb. Catalin Ghervan, arh. Catalin Bogdan Cretu; ‘Amenajarea si refunctionalizarea centru sportive si de agreement – Academia de tenis’ autori arh. Tudora Ghervan si urb. Catalin Ghervan; clubul ‘Manhattan’ arh. Catalin Bogdan Cretu.

9/2012

23


ULTIMA DECADĂ

24

}

Studiul proiectelor castigatoare ar putea releva particularitati ce merita explorate in viitor in definirea unui caracter local al arhitecturii.

9/2012

}

Alte doua proiecte, singulare si fara concurenta au fost premiate, printr-o decizie luata in unanimitate de catre juriu: ‘Catedrala ortodoxa Bacau’ arh. Constantin Amaiei si scenografie pentru spectacole ‘Spargere fara profit’ si ‘Her Hoffman’ arh. Laurentiu Dumitrasc.

Nicolae Munteanu, in calitate de presedinte al juriului, s-a exprimat asupra caracterului inedit al unora dintre proiecte, afirmand ca acestea pot concura la nivel national cu oricare altele. Nu au existat concluzii asupra unor anumite caracteristici care ar defini un stil de arhitectura specific zonei, dar studiul proiectelor castigatoare ar putea releva particularitati ce merita explorate in viitor in definirea unui caracter local al arhitecturii. Printre cuvintele de lauda rostite la adresa proiectelor si autorilor acestora de catre presedintele juriului, Nicolae Munteanu, au existat si cateva observatii cu privire la caracteristici estetice: tratarea fatadelor, tipuri de finisaje si punerea acestora in opera. Intregul eveniment s-a incheiat cu dorinta de a fi vazut mai mult din peisajul architectural moldovenesc, cu siguranta mult mai abundent in lucrari de calitate.

25


26

ULTIMA DECADĂ

Exigenţele utilizatorilor construcţiilor de locuinţe mereu în schimbare, necesitatea adoptării unor soluţii constructive care să reducă substanţial consumul de energie, necesitate impusă de criza energetică ce afectează întreaga lume, nevoia tot mai acută pentru protecţia mediului, garanţie că noi, dar şi generaţiile viitoare vor putea să ducă o viaţă normală, fac tot mai actuale preocupările specialiştilor în construcţii, pentru a satisface aceste cerinţe.

influenta formei planimetrice asupra conumului de energie text: bogdan şerbănoiu

Proiectarea şi realizarea unei anvelope adaptată tipului de construcţie de locuinţe, zonei climatice în care este amplasată casa, gradului de izolare termică impus de exigenţele utilizatorului dar şi de posibilităţile financiare ale acestuia sunt cerinţe mereu actuale. Există o dependenţă clară între costurile de realizare a anvelopei şi nivelul cheltuielilor de exploatare şi întreţinere a locuinţei, aspecte de care beneficiarul trebuie conştientizat în momentul când angajează proiectarea unei locuinţe. Raportul perimetru-arie în stabilirea formei arhitecturale premiză a unui consum minim de energie Forma în plan a clădirii afectează în mare măsură valoarea coeficientului global de izolare termică G, implicit consumul de energie pentru asigurarea confortului termic în construcţiile de locuinţe. În continuare vă prezentăm analiza influenţei formei planimetrice a clădirilor de locuinţe individuale asupra izolării termice globale a construcţiei. Încă din faza de proiectare arhitectul trebuie să ţină cont de o serie de factori ce ar putea influenţa consumul optim de energie pentru întreţinerea locuinţei, unul dintre aceştia fiind forma în plan a locuinţei. Se are în vedere că aria construită a unei locuinţe individuale obişnuite pentru o familie de 3 – 4 persoane, variază între valori cunoscute, necesarul unei locuiri decente fiind în general acelaşi indiferent de zonă. Din analiza proiectelor de arhitectură a locuinţelor individuale existente pe piaţa imobiliară şi a normelor de proiectare pentru satisfacerea minimului de confort necesar locuirii, se poate trage concluzia că aria construită a unei locuinţe individuale medii se în cadrează între valorile de 50 m2 şi 150m2 construiţi. Analiza variaţiei coeficientului de izolare termică global G se va efectua pentru sectorul locuinţelor individuale mici şi medii ce se încadrează ca suprafaţă construită între valorile de mai sus. Astfel din relaţia coeficientului global de izolare termică rezultă relaţia:

AT AP AF AI ⋅ ΤT ⋅ ΤP ⋅ ΤF ⋅ ΤI ' ' ' RmT RmP RmF RmI' G= ⋅ 0,34 n + ⋅ 0,34 n + ⋅ 0,34 n + ⋅ 0,34 n V V V V

unde : AT - Suprafaţa tavanului AF - Suprafaţa tâmplăriei exterioare AI - Suprafaţa plăcii pe sol AP - Suprafaţa pereţilor fără ferestre T - factorul de corecţie a temperaturilor exterioare. V - volumul interior, încălzit, al clădirii [m3]. R’mj - rezistenţa termică specifică corectată, medie, pe ansamblul clădirii, a unui element de construcţii j [m2•K/W]. n - numărul de schimburi de aer pe oră [h-1].

9/2012

27

Conform normelor în vigoare, numărul schimburilor de aer pe oră -n- în [h-1], pentru categoria clădirii – Clădiri individuale , având clasa de adăpostire – moderat adăpostite şi clasa de permeabilitate – medie; n = 0,6 h-1, Cunoscând suprafaţa locuinţei pe care vrem să o analizăm, Ac, şi AT = AI = AC şi volumul V=AC x h, unde h = înălţimea clădirii, rezultă: AC AP AF AI ⋅ ΤT ⋅ ΤP ⋅ ΤF ⋅ ΤI ' ' ' Rm Rm Rm R 'm T P F I G= ⋅ 0,34 ⋅ 0,6 + ⋅ 0,34 ⋅ 0,6 + ⋅ 0,34 ⋅ 0,6 + ⋅ 0,34 ⋅ 0,6 AC ⋅ h AC ⋅ h AC ⋅ h AC ⋅ h

(1.2) Pentru locuinţele individuale înălţimea nivelului ia valori între 2,70 m şi 3,00 m. Pentru uşurinţa raţionamentelor considerăm înălţimea nivelului de h = 2,85 m. reprezentând valoarea medie; Rezultă: 1 AP AF 1 ⋅ ΤT ⋅ ΤP ⋅ ΤF ⋅ ΤI ' ' ' R mT Rm Rm R 'm P F I G= ⋅ 0,204 + ⋅ 0,204 + ⋅ 0,204 + ⋅ 0,204 2,85 A C ⋅ 2,85 A C ⋅ 2,85 2,85

Τ G = T ⋅ 0,71 + Rm T

P ⋅ 2,85 ⋅ (1 − v) P ⋅ 2,85 ⋅ v ⋅ ΤP ⋅ ΤF Τ Rm Rm F P ⋅ 0,71 + ⋅ 0,71 + I ⋅ 0,71 AC AC Rm I

Unde: P – perimetrul cladirii; v este gradul de vitrare, exprimat prin raportul:

V=

Af Af + Ap

în care: Af – este aria tâmplăriei exterioare şi a altor suprafeţe vitrate; Ap – aria zonelor opace a pereţilor exteriori. G=

ΤT Τ P 2,023 ⋅ (1 − v) ⋅ ΤP P 2,023 ⋅ v ⋅ ΤF ⋅ 0,71 + ⋅ + ⋅ + I ⋅ 0,71 AC Rm AC Rm Rm Rm T P F I

G=

ΤT P ⋅ 0,71 + A Rm T C

 2,023 ⋅ (1 − v) ⋅ ΤP 2,023 ⋅ v ⋅ ΤF  ΤI + ⋅  +  R ⋅ 0,71 Rm Rm P F m I  

 Τ Τ G = 0,71 ⋅  T + I R R T m I  m

 P +  A C 

 2,023 ⋅ (1 − v) ⋅ ΤP 2,023 ⋅ v ⋅ ΤF   ⋅  +  Rm Rm P F  

(1.3)

(1.4)


ULTIMA DECADĂ

28

Majoritatea locuinţelor individuale proiectate, sunt clădiri amplasate izolat pe parcelă de unde rezultă că factorul de corecţie a temperaturilor exterioare, are valoare unitară: Ti=1. Deci:  1 1 + G = 0,71 ⋅  R R m I  mT

 P +  A C 

 P +  A C 

 0,30 1,72 ⋅  + R R F m P  m

   

Pentru determinarea RmP, ce defineşte caracteristicile termice ale închiderilor perimetrale opace, ce au ponderea cea mai mare în componenţa anvelopei, vom considera RmT, RmI si RmF minime. Astfel: RmT= 3, RmI= 4,50, RmF=0,50 ; de unde rezultă:

G = 0,39 +

P AC

 1,72 ⋅  0,6 + R m P 

   

Dacă introducem în relaţia 1.11, valoarea coeficientului normat de izolare termică vom obţine:

1,7 2 P 9 ) /( 0,6 0 + ) = (GN − 0,3 A c RmP Variaţia parametrului P/A în funcţie de forma planimetrică a clădirii După ce acceptăm ipoteze de calcul prezentate anterior care simplifică raţionamentele matematice si concentreaza aria valorica pe un anumit interval corespunzator unei zone cu caracteristici geo-fizice specifice, se ajunge la a stabili coeficientul de izolare termică cu relaţia: G = 0,39 +

P AC

 1,72 ⋅  0,6 + R m P 

29

Dacă am nota cu: a = 0,39 ; b = 0,6 + 1,72/RMp ; y = G şi x = P/Ac se ajunge la o funcţie liniară de forma: y = a + b .x Dacă introducem în relaţia 5.4, valoarea coeficientului normat de izolare termică GN vom obţine:

 2,023 ⋅ (1 − v) ⋅1 2,023 ⋅ v ⋅1   ⋅  +  Rm Rm P F  

Din ecuaţia 1.9 rezultată, se poate observa că valoarea coeficientului de izolare termică global a unei clădiri este o funcţie ce variază direct proportional cu raportul P/A şi invers proportional cu rezistenţa specifică medie a materialelor. Analiza proiectelor de arhitectură a caselor individuale duce la concluzia că gradul de vitrare variază între valorile 0,2 (casă cu suprafeţe vitrate mari) şi 0,1 (casă cu suprafeţe vitrate minime, necesare iluminatului şi ventilării naturale). Pentru analiza variaţiei coeficientului de izolare global vom lua în calcul valoarea medie a vitrajului respectiv, v= 0,15 de unde rezultă:

 1 1 G = 0,71 ⋅  + R R m I  mT

9/2012

   

respectiv:

P 1,72 = (G N − 0,39 ) /( 0,60 + ) A c R nP

x=

y−a b

Pornind de la aceste constatări am studiat un număr însemnat de forme geometrice ale secţiunilor plane a construcţiilor de locuinţe, punând în evidenţă influenţa formei arhitecturale asupra mărimii coeficientului de izolare termică. Fiecare tipologie planimetrică a unei clădiri poate fi studiată după următoarele criterii: • Condiţii geometrice – relaţii matematice între laturile formei planimetrice a clădirii, ce dau posibilitatea variaţiei acestora în cadrul unor limite interdependente pastrând astfel tipologia planimetrică iniţială. • Condiţii constructive – Din considerente funcţionale, cât şi structurale, laturile unei clădiri de locuinţe pot varia ca dimensiuni în plan între anumite valori. Am ales intervalele de variaţie astfel încăt interiorul formei să poate satisface cerinţele unui funcţional de locuinţă. • Condiţii impuse – Am studiat influenţa formei planimetrice a clădirii pentru locuinţele medii, astfel am pus condiţia ca aria construită să aiba următoarele valori: 60, 70, 80, 90, 100, 110, 120, 130, 140. Valorile impuse au fost alese pentru o discretizare a campului de valori obtinute. Urmărind condiţiile impuse, fiecare tipologie planimetrică poate fi analizată sub formă tabelară. După alegerea soluţiilor, se calculează raportul P/A şi se introduce în formula coeficientului de izolare globală (2.1). Din observarea rezolvărilor planimetrice de arhitectură a locuinţelor individuale s-a constatat un număr de 11 tipologii de plan din care o să dăm trei exemple, în ordinea complexităţii:


30

ULTIMA DECADĂ

9/2012

Concluzii Din tabelele de valori extrase pentru fiecare tipologie de plan în parte se constată faptul că valoarea parametrului introdus de noi in formula coeficientului global de izolare termică, respectiv raportul perimetru supra arie, variază într-un câmp de valori specific fiecărei forme planimetrice in parte. Cu cât forma în plan a clădirii de locuit este mai complexă, valorile maxime ale parametrului P/A ating valori din ce în ce mai mari, limita câmpului de valori mutându-se în partea de sus a tabelului. Având în vedere relaţia 2.2, unde coeficientul global de izolare termică (G) este functie lineară de P/A putem trage concluzia că formele complexe în plan ale clădirilor determină un coeficient de izolare termică mare şi implicit un consum mai mare de energie. Pentru a compensa acestă creşterea valorică a consumului de energie este necesară mărirea rezistenţei specifice medii a anvelopei clădirii. O izolare suplimentară implică costuri iniţiale de construcţie mai mari, însă sunt justificate de o economie a consumului de energie pe toată durata de funcţionare a clădirii. Se poate observa o influenţă directă a acţiunilor şi deciziilor luate încă din faza de proiectare a unei clădiri şi comportarea ei pe toată durata de fucţionare, raportată la consumul de energie. Din studierea graficelor de valori obţinute pentru fiecare formă in parte se constată că valorile P/A tind spre o constantă odată cu mărirea suprafeţei construite a clădirii, câmpul de valori ce pot fi obţinute pentru acest parametru micşorându-se. Deci influenţa formei planimetrice asupra consumului de energie se reduce pe măsura ce clădirea este din ce în ce mai mare ca suprafaţă, factorul major în proiectarea unei anvelope optime din punct de vedere energetic, va fi rezistenţa specifică medie a materialelor folosite în alcatuirea anvelopei. Cunoaşterea de către arhitect a modului cum rezolvările funcţionale şi forma în plan a unei clădiri de locuinţe sunt corelate cu influenţa directă asupra valorilor coeficientului global de izolare termică, constituie premiza unui proiect din care va rezulta o locuinţă cu un consum optim de energie. Asta nu înseamnă că toate locuinţele ar trebui să aibă forma in plan de pătrat sau cerc (forma cu cel mai înalt grad de eficienţă energetică), însă trebuie să se ţină cont, în toate fazele de proiectare că între forma în plan a unei clădiri şi caracteristicile specifice ale materialelor din care este alcătuită anvelopa există o legătură ce poate constitui baza elaborării unei case pasive din punct de vedere energetic. Surse bibliografice: 1. Normativul C107/1997 2. Teza de doctorat “Optimizarea anvelopei construcţiilor de locuinţe” elaborată de Arh. Dr. Ing. Bogdan Şerbănoiu.

31


32

ULTIMA DECADĂ

9/2001

M-am intors cu o alta solutie care era mult mai conformista in ce priveste spatiul interior,dar incerca sa interpreteze arhitectura traditionala a bisericilor moldovenesti din epoca stefaniana intr-o maniera contemporana.Raspunsul comisiei a fost pozitiv si imi aduc aminte de remarca profesorului „asa da, nu trebuie sa scrii pe ea ca e o biserica”.Dupa 20 de ani PF Daniel spunea acelasi lucru despre propunerea pentru Catedrala Mantuirii Neamului.

de ce trebuie sa contruim o catedrală?

text: constantin amaiei

Mi-amintesc ca imediat dupa 1989 au aparut o sumedenie de proiecte de biserici in toata tara si atunci cineva s-a gandit ca ar trebui ca fenomenul sa fie totusi controlat ca,in elanul creator de atunci sa nu iasa cine stie ce aberatii.Astfel a luat fiinta Comisia Nationala condusa de profesorul Ascanio Damian care trebuia sa verifice si sa avizeze toate propunerile pentru biserici din tara. Tot cam atunci mitroplitul Moldovei,astazi PF Daniel a prous sa se faca un concurs pentru Catedrala din Suceava si imi aduc aminte ca solutia castigatoare era extrem de indrazneata.Pe atunci toate propunerile incercau sa aduca ceva nou,o schimbare de perceptie asupra arhitecturii ecleziastice si asta nu putea decat sa ne bucure pe noi arhitectii, prin excelenta inovatori. Am facut aceasta introducere ca sa explic contextul in care am inceput proiectarea la Bacau a catedralei ortodoxe Inaltarea Domnului situata pe amplasamentul initial al palatului administrativ al PCR care,evident nu s-a mai construit.Solutia a fost aleasa tot in urma unui concurs dar trebuia avizata si de comisia de care am pomenit.Primele variante erau moderniste si propuneau o geometrie mai putin obisnuita pentru o biserica, mai ales ortodoxa.Din acest motiv comisia m-a trimis sa invat si sa inteleg mai bine spiritul ortodox care insemna in primul rand traditie si memorie colectiva.Abia atunci am inceput sa fiu mai atent cand intram intr-o biserica,sa studiez reactiile oamenilor,sa citesc despre filosofia spatiului sacru si sa ma intorc in timp sa inteleg rostul si logica acestui tip de arhitectura precum si determinarile istorice si culturale.

33


34

ULTIMA DECADĂ

9/2001

35

Astazi constructia catedralei din Bacau se apropie de final.Dupa aproape 20 de ani.Si probabil ca va mai fi nevoie de cativa ani pentru a se finaliza decoratia si pictura din interior.Nu doresc acum sa fac un comentariu „competent”asupra conceptiei arhitecturale a catedralei, ci doar sa impartasesc modul cum au evoluat abordarile legate de rolul spatiului sacru in tot acest timp.Daca la inceput toti doream sa inventam o noua arhitectura bisericeasca,pe parcurs am realizat ca acest tip de constructie nu trebuie neaparat sa fie o expresie a stilului personal al arhitectului ci mai degraba un spatiu de mediere care permite contactul nemijlocit intre credincios si divinitate.Aceasta presupune existenta unor simboluri cunoscute, care sa fie intelese si acceptate de catre toti cei care intra intr-o biserica si,de asemenea participarea activa a credinciosilor la serviciul religios.Pe cale de consecinta spatiul sacru trebuie sa faca apel la memorie.Din acest motiv conformarea spatiala a catedralei noastre respecta itocmai conceptia traditionala a bisericilor ortodoxe din zona Moldovei a caror arhitectura a fost la randul ei detarminata de traditia bizantina.

atelier de arhitectură parametrică


36

ULTIMA DECADÄ&#x201A;

9/2001

Aceste conditionari se opresc insa numai la elementele de baza,definitorii pentru spatiul traditional ortodox.Din acest moment arhitectul este chemat sa creeze forme si imagini inedite care sa transforme biserica intr-o â&#x20AC;&#x17E;mireasaâ&#x20AC;?a lui Hristos cum frumos spunea episcopul nostru.In cazul catedralei noastre am optat pentru o volumetrie mai putin bazata pe decoratii complicate, ci mai mult pe o combinatie de imagini suprapuse care,datorita amplasamentului, sunt percepute mereu in miscare.Alternanta dintre elementele de fatada finisate cu piatra, tencuiala,si cupru creaza o imagine dinamica ,iar verticalitatea elementelor volumetrice ii confera monumentalitate. Dupa ce s-au dat schelele de pe fatada impresia e in general buna,avand in vedere si curiozitatea si asteptarile publicului.Exista desigur si critici, in special referitoare la necesitatea unei catedrale de asemenea dimensiuni intr-un oras relativ mic.Una peste alta cladirea a fost finalizata si numai viitorul ne va confirma daca ea a fost sau nu necesara,sau daca va deveni asa cum a fost propusa initial,un centru spiritual de referinta pentru crestinii ortodocsi din intreaga zona centrala a Moldovei.

37


38

ULTIMA DECADĂ

9/2001

Intrarea in templu se face prin mai multe porti, ce se deschid intr-o succesiune de curti interioare,care in ansamblu constituie de fapt, templul.Fiecare poarta (strajuita de idoli scluptati) si curte au o semnificatie si un rol aparte.De remarcat si faptul ca toate constructiile sunt aliniate functie de munte-mare – rasarit.De fapt spiritualitatea arhitecturii balineze este profund influentata de latura sa religioasa. Se disting trei parti ale conceptului filozofic balinez(swah-lumea zeilor,bhwah-lumea oamenilor,bhur-lumea demonilor) astfel incat,in mod traditional, proiectantul unei cladiri reflecta bivalenta arhitect-preot numit de localnici „undagi”.

bali-indonezia

note din călătorie text: răzvan teodor dobreanu

Bali este o insula mica la est de Java scaldata de Marea Java la nord si de Oceanul Indian la sud.Are o populatie de cca.3mil.locuitori in majoritate de religie hindusa-balineza. Cultura ,avand radacini preistorice,a fost influentata de cea din insulele vecine ,sub a carei hegemonie a fost pana in secolul XIX cand cucerita de olandezi, a devenit parte a Indiilor Estice Olandeze. In 1949 Olanda accepta independenta Indoneziei. Relieful muntos,lasa loc teraselor fertile,bine irigate,propice culturii orezului si cafelei.Pe langa peisajul spectaculos(numeroase cascade ,in munti dar si plajele cu nisip alb in sud si negru in n.w.) marile atractii turistice sunt templele.

Bale-ul este elemntul arhitectural clasic balinez; un pavilion rectangular deschis pe toate laturile cu un acoperis inaltat acoperit cu stuf. Templul balinez cat si casa traditionala sunt compuse dintr-un numar de bale-uri separate, fiecare avand o functiune bine definita, toate incnjurate de un zid inalt. Dimensiunile si marimea bale-urilor , numarul coloanelor ce sustin acoperisul, cat si pozitia lor in interiorul ariei create de zidul ce le inconjoara sunt determinate de pozitia sociala a propietarului.

39


40

ULTIMA DECADĂ

9/2001

Casa balineza este introvertita – odata intrat prin una din portile din zidul ce inconjoara complexul ajungi intr-o curte in care gasesti bale-uri separate pentru gatit, spalat, toaleta si pentru dormitoare. Clima blanda, tropicala permite balinezilor sa atribuie functiuni curtilor interioare, asa ca livingul sau locul de luat masa sunt terase deschise spre gradina. Intregul complex este orientat spre axa kaja-kelod (spre munte-spre mare). Asemeni corpului uman in ierarhia complexului este un “cap”(templul familiei cu altarul sau), “bratele”(zonele de dromit), “picioarele”(bucataria si zona de depozitare a orezului). Indreptindu-te spre zona muntoasa ,casele incep sa se contoprsca cu peisajul si regasesti o arhitectura aparent simpla ce te imbie sa te opresti sa intri si sa incerci sa o intelegi.

Bale banjar –este un pavilion de mari dimensuni este centrul comunitatii, locul unde se desfasoara intalnirile si unde concerteaza gamelan (- orchestra tarditionala balineza). Modelul bale-ului banjar este adesea regasit in designul holului de primire al hotelurilor sau al restaurantelor.

Materialul folosit este lemnul; ca cel de Shorea, Intsia bijuga, Chengal si alte specii din padurea tropicala. Lemnul este adesea inlocuit insa ,de beton si astfel atmosfera locala dispare. Astfel de cladiri, hoteluri si vile ce sunt din ce in ce mai numeroase sunt departe de a face un beneficiu peisajului . Sunt lipsite de emotie, ies de sub imperiul virtual al ofrandelor, al prezentei altarelor si a zeitatilor locale;…aceste cladiri ar putea fi oriunde.Fara un plan urbanistic care sa integreze aportul tehnologic in spiritualitatea locala ,imaginea paradisiaca originala se estompeaza.Se construieste mult,fara a lua in consideratie tehnicile si arhitectura traditionala.

41


ULTIMA DECADĂ

42

9/2001

rezilienţă şi creativitate în mediul universitar text: adriana micu

Prezenta cerecetare, s-a constituit din necesitatea de a investiga cauzele apariţiei unei situaţii care se repetă în mediul universitar, mereu, la nivelul anului II de studii (în Universitatea Tehnică, facultatea de arhitectură). La acest nivel de studii, în fiecare an se constată o diminuare a interesului faţă de şcoală, concomitent cu rezultate mai slabe la disciplinele fundamentale, care implică componenta creativităţii, specifică acestei facultăţi, în speţă - disciplinele proiectarea de arhitectură şi studiul formei – reprezentări. Ne-am propus să analizăm elementele acestui puzzle de variabile ce funcţionează după logica specifică dimensiunii psihologiei. Am cercetat capacitatea de rezilienţă, locul controlului, tipul de creativitate, şi personalitatea, atât la subiecţii de anul I, anul II, dar şi comparativ cu anul V de studii. Am realizat corelaţii între valorile psihometrice ale acestor concepte teoretice, care ar putea să ne lămurească asupra specificului problemei luate în discuţie.

Cercetarea noastră s-a desfăşurat asupra a 90 de studenţi, în anii de studii I, II şi V, cărora li s-au administrat testele: de rezilienţă şi locul controlului elaborate de psihologul american prof. Al. Siebert – directorul Centrului pentru Rezilienţă, şi autorul mai multor cărţi, între care: The Survivor and Succes şi The Adult Student’s Guide to Survival and Success. Este recunoscut pe plan internaţional pentru cercetările sale despre natura interioară a celor mai rezilienţi supravieţuitori şi testul de creativitate elaborat de d-na prof. univ. Mariana Caluschi, profesor universitar la Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, expertă în probleme de creativitate, cu o vastă experienţă în cercetarea acestui domeniu, recunoscută ca şi creatolog pe plan naţional şi internaţional. Am considerat studenţii anului I, ca pe un lot martor de subiecţi care activează în acelaşi mediu, cu cei de anul II - care au rezultate net inferioare anului I, dar superioare la diverse discipline anului V de studii, de la care neam fi aşteptat, ca urmare a rutinei, la o medie a rezultatelor mult mai mare decât la anul I şi II. Vom prezenta în continuare testele pe care le-am menţionat deja, şi rezultatele statistice obţinute: Din totalul de 9o de studenţi la facultatea de arhitectură, cărora li s-au administrat testele : de creativitate, rezilienţă şi locul controlului, 55 de studenţi aparţin anului de studiu I, 22, anului de studii II, şi 13 anului de studiu V.

Această cercetare a apărut şi ca urmare a altor tentative de investigare a mediului studenţesc tehnic - modul de manifestare al câmpului morfogenetic uman la nivelul aptitudinilor specifice pentru profesia de arhitect, comparativ cu cea de inginer şi a unei cercetări despre atitudini creative în mediul tehnic. Din toate aceste imersiuni psihologice s-au conturat câteva concluzii specifice acestui mediu dar au apărut şi ipoteze interesante legate de învăţământul universitar, de oportunitatea de a dezvolta atât pe verticală (la nivelul exigenţelor) dar şi pe orizontală, prin lărgirea orizontului - curricula universitară.

43


ULTIMA DECADĂ

44

} Variabilele utilizate în studiul nostru sunt: creativitate şi locul controlului interior (LCI) – variabile independente, şi variabilele dependente: rezilienţă, rezultate la disciplina proiectare de arhitectură, rezultate la disciplina studiul formei – reprezentări, rezultate disciplina design, rezultate media disciplinelor. Să observăm rezultatele obţinute în cercetarea noastră: Variabila LCI , are cele mai mari valori la anul II – 7,86, urmată de anul V, cu valorile : 7,77 ; iar pe ultimul loc anul I, cu 7,68. Ţinând cont că anul II este cel mai greu ”încercat”, semnificaţia unei valori mari a variabilei LCI, ar putea fi găsită atât în încărcătura mare de responsabilitate asociată poate şi cu sentimente de vinovăţie legate de incapacitatea de-a face faţă stressului, dar ar putea fi şi un mecanism de apărare, protector în stressul psihic acut şi cronic, prin receptivitatea crescută a persoanei la informaţiile din mediu cu valoare adaptativă, prin rezistenţa la presiunile externe, ca şi prin gradul crescut de angajare în situaţie.

9/2001

45

} Valorile obţinute în cazul variabilei rezilienţă , sunt ierarhizate astfel: An I – 74,47 An II – 75 An V – 76,5. În anul I, rezilienţa are cea mai mică valoare – 74,47 şi e firesc să fie aşa, pentru că studenţii nu au fost încă solicitaţi la cote foarte înalte, mult timp, epuizându-le astel resursele, desinergizându-i, cum se întâmplă déjà la anul II, unde valorile acestei variabile coboară la cote joase faţă de ceilalţi ani, dată fiind noutatea problemei cu care se confruntă, prematuritatea exerciţiului de-a face faţă stressului prelungit şi de a găsi acele resurse pentru a face faţă schimbării. La anul V se observă déjà că rezilienţa câştigă teren, ei fiind cei mai îndelung ”încercaţi”, şi antrenaţi să fie rezilienţi, prin exersarea îndelungată a creativităţii, ceea ce se confirmă şi la nivelul corelaţiilor semnificative: rezilienţa corelează semnificativ cu cele două indicatoare de creativitate; potenţialul creativ şi stimulii creativităţii. Deşi LCI, are cele mai mari valori la anul II, şi corelează semnificativ cu rezilienţa, aceasta e încă la cote joase. Sunt identificate şi alte resurse pentru a face faţă schimbării – cele de creativitate şi aici remarcăm existenţa unei corelaţii semnificative între variabila LCI şi variabilele potenţial creativ şi stimulii creativităţii, care sunt internalizate, absorbite, conţinute déjà în dimensiunea interioară, caracteristică LCI. Prima axă a creativităţii, din testul de creativitate al d-nei prof. univ. dr. Mariana Caluschi, potenţialul creativ, este o resursă interioară ce ţine de o anumită cantitate de potenţial, de o disponibilitate intrinsecă, poate şi genetică, indiscutabil generată şi ea de mediu, iar cealaltă stimulii creativităţii deşi este o resursă externă, aparţine mediului creativ al studenţilor, care e déjà sub incidenţa aportului informaţional al anilor mari, sau absolvenţilor, prin manifestarea câmpurilor morfogenetice ale grupului social de care aparţin. Deasemenea observăm corelaţia între potenţialul de creativitate şi rezultate la disciplina proiectare de arhitectură, unde există o cheltuială semnificativă de resurse, şi stimulii creativităţii care corelează cu media rezultatelor, de unde se poate vedea influenţa aportului de cunoştinţe, de informaţie, din mediu asupra creativităţii, conform cu ce spunea Lucretius în De Rerum Naturae: „din nimic nu se naşte ceva, nici chiar prin voinţa zeilor”. Observăm că la anul I, rezilienţa este într-o corelaţie semnificativă cu variabilele rezultate la disciplina studiul formei - reprezentări, disciplină fundamentală, creativă, şi cu stimulii creativităţii, potenţialul creativ nefiind încă, foarte bine cunoscut şi valorizat în condiţiile unei cerinţe moderate de mediu. Din cercetarea noastră deducem că deşi locul controlului intern (LCI), este o condiţie pentru eficienţa copingului şi a rezilienţei ; pe eşantioanele de studenţi aparţinând mediului creativ din Facultatea de Arhitectură, (Universitatea tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iaşi), singurele variabile care corelează semnificativ, atât pentru anul I, anul II şi anul V, sunt: rezilienţa şi stimulii creativităţii. Această reducere a ipotezelor iniţiale la o singură corelaţie validă, ne uşurează sarcina de a trasa posibilele direcţii de dezvoltare a învăţământului superior de arhitectură, şi anume: demararea unui program susţinut de implementare şi dezvoltare a procedeelor, tehnicilor, de identificare şi amplificare a resurselor necesare generării stimulilor creativităţii, care să adapteze mai bine noile generaţii de studenţi la schimbare, prin creşterea factorului rezilienţă.


46

ULTIMA DECADĂ

9/2001

} efectele culorilor calde în compoziţiile peisagistice

text: carmina gheorghiţă

Crearea amenajărilor peisagistice se bazează pe o serie de principii estetice şi compoziţionale, care încă de la începutul proiectării se corelează strâns cu cele funcţionale. Aspectele vizuale sunt cele ce reţin preponderent atenţia, percepţia lor îmbinându-se cu folosinţele directe şi indirecte ale fiecărui spaţiu amenajat. Atât în cadrul urban, dominat de construcţii, cât şi în programele specifice de arhitectura peisajului, proiectarea peisagistică are în vedere crearea unor ambianţe care să exprime frumuseţe, ordine, caracteristici fizice placute. Culoarea, unul din elementele fundamentale ale existenţei umane, este prezentă în viaţa şi activitatea noastră, punându-şi amprenta pe tot ceea ce ne înconjoară: de la culorile din interiorul locuinţei, la cele din exteriorul ei. De modul cum aceasta ne influenţează sufleteşte, aducându-ne răcoare sau căldură, bucurie sau melancolie, linişte sau dinamism, depinde într-o foarte mare măsură starea noastră interioară şi gama trăirilor affective. Definiţia culorii ca noţiune psiho-fizică sublinează faptul că suntem influentaţi în mod remarcabil de culoare, care ne provoaca stări, trăiri şi sentimente. Informaţia culorii se obţine pe cale vizuală, prin intermediul luminii care induce simţul văzului, capabil de recepţionare a peste 90% din totalul cunoştinţelor asupra obiectelor şi fenomenelor din natură. De fapt, nu culorile în sine, ci valorile cromatice obţinute prin combinarea, dispunerea, armonizarea şi echilibrarea elementelor morfo-logice utilizate de peisagişti, prin tonuri şi nuanţe cromatice sunt cele care îşi pun amprenta pe sufletul omenesc.

Culorile sunt elemente fundamentale ale perceperii senzoriale a spaţiului; ele reprezintă esenţa cunoaşterii acestuia.

47

}

Se spune că, de fapt nu există culori, aşa cum le percepem noi; există numai unde de lumină. Atunci când privim un obiect, vedem lumina, care reflectată de acesta, face ca ochiul uman să poată distinge între sute de unde; astfel avem posibilitatea de a vedea lumea în culori. Culorile sunt elemente fundamentale ale perceperii senzoriale a spaţiului; ele reprezintă esenţa cunoaşterii spaţiului. Omul întâlneşte şi este înconjurat de culoare în clipa când deschide ochii; este însoţit de aceasta în diferite moduri vizuale, este mereu conectat cu aceasta şi influenţat de lumina prezentă în spaţiul natural sau cel creat. Culoarea este prezentă în natură peste tot: cer, apă, peisaj; copaci, pietre, plante, flori şi fructe; diferite combinaţii ale regnului animal: piele, coajă, carapace, pete, pene şi blană; piele umană, ochi, păr, îmbrăcăminte. Spaţiul creat de om este în totalitate colorat: străzi şi magazine, clădiri şi pieţe; obiecte şi produse culturale. Culorile prezintă o importanţă majoră pentru fiecare domeniu al vieţii şi îndeplineşte multe funcţii diferite. Culorile servesc ca informaţie, mijloc de comunicare şi obiect de design. Ele comunică mesaje simbolice, semnale, camuflează şi împiedică, indică diferite funcţii, reprezintă atribute culturale, geografice şi etnice, sunt trăsături ale modei şi stilului, marchează identitatea personală şi de grup, exprimă imagini şi au statut simbolic, sunt factori de marketing, exprimă stiluri şi tendinţe, sunt indicatori şi expresii ale epocii, şi influenţează crucial afirmarea, efectul şi acceptarea obiectelor şi a spaţiului. Culoarea înseamnă mai mult decât o declaraţie estetică; culoarea reprezintă o parte din procesul de naştere şi conservare, parte a termenelor şi condiţiilor conform cărora oamenii experimentează şi înţeleg. În afara percepţiei senzoriale, oamenii folosesc ca mijloc de orientare semnalele optice, şi învaţă folosind mesajele vizuale. Faptul acesta conferă culorii o importanţă vitală în înţelegerea spaţiului, dar şi a interacţiunii omului cu acesta. Emoţiile fiinţei umane sunt mereu influenţate de ceea ce descoperă prin culoare ca aparţinând spaţiului, chiar şi fără a fi conştientă de acest lucru.


ULTIMA DECADĂ

48

Comunicarea are loc la un nivel personal, de exemplu schimbul de informaţii intre oameni, dar şi la un nivel mai înalt, prin simboluri ale spaţiului. Culoarea este un intermediar important al comunicării vizuale în relaţia om – spaţiu: transmite mesaje simbolice şi informaţii estetice. Aspecte importante ale culorii în arhitectură sunt asociate cu aspecte ale comunicării dintre oameni şi spaţiu, dar şi cu interacţiunile ce au loc acolo. Spaţiul reprezintă scheletul relaţiilor sociale şi al activităţilor umane. Un aspect fundamental al funcţiei culorii ca factor al comunicării este strâns legat de caracteristicile interactive ale acesteia. “Culoarea există ca entitate, relaţionează lucruri şi creează conexiuni între obiecte şi oameni.” (Pieter Uyttenhoven)

9/2001

49

Culoarea roşie se caracterizează prin influenţa cea mai stimulatoare asupra psihicului, fiind cea mai indicată pentru a dinamiza acţiunile. Este bine de ştiut că această dinamizare este bruscă şi doar la început; elanul şi buna-dispoziţie se transformă curând în oboseală şi, în final capacitatea de munca se reduce. În spaţii verzi, folosirea în cantităţi mici a speciilor cu frunzişul, florile ori fructele având diferite nuanţe de roşu, imprimă un sentiment de înviorare.

Roşul, galbenul si portocaliul sunt considerate culori calde şi cu siguranţă vor atrage privirea oricui, inducând o stare de optimism si vitalitate. Efecte fiziologice

Efecte neuro-psihice

Roşu

Roşu

• creşte presiunea sanguină;

• culoare foarte caldă;

• ridică tonusul muscular;

• stimulent general;

• activează respiraţia;

• senzaţie de apropiere în spaţiu.

• este calorific.

Portocaliu

Portocaliu

• accelerează pulsaţiile inimii;

• culoare caldă;

• menţine presiunea sanguină;

• stimulent emotiv;

• favorizează secreţia gastrică;

• senzaţie de apropiere foarte mare în spaţiu; • impresie de sănătate şi optimism

Galben • influenţează funcţionarea

Galben

normală a sistemului cardio - vascular;

• culoare caldă şi veselă;

• stimulează nervul optic.

• stimulează vederea;

Vegetaţia este componenta esenţială a ambianţei naturale; prezintă o infinită diversitate, care îmbracă solul, formele de relief, asociindu-se cu rocile, apele, elementele construite. Realizarea unui peisaj vegetal armonios, impune cunoaşterea calităţilor şi caracterelor plantelor. Efectul estetic al vegetaţiei utilizate în spatiile verzi este elementul constructiv principal al amenajării; astfel la proiectarea vegetaţiei se ţine cont de unele reguli generale care se bazează pe efectele estetice şi utilitare pe care aceasta le îndeplineşte. Vegetaţia are rolul de a dirija privirea vizitatorilor şi de a pune în evidenţă locurile de interes ale amenajării prin combinarea armonioasă şi unitară a formelor şi culorilor.

• calmant al psihonevrozelor; • senzaţie de apropiere în spaţiu.

Galbenul este o culoare caldă, plină de lumină și de cele mai multe ori este considerată a fi culoarea soarelui. Spre exemplu, o peluză acoperită cu păpădie, un parter plin cu crăiţe, un câmp de floarea-soarelui în momentul de înflorire lor, înviorează peisajul şi predispune la veselie, optimism, comunicativitate. Portocaliul radiază căldură, dă senzaţia de apropiere, reprezentând culoarea zilelor de sărbătoare.

Cotoneaster horizontalis

Pyracantha coccinea

Sorbus aucuparia


ULTIMA DECADĂ

50

Efecte estetice create de coloritul fructelor În general, foioasele se amplasează în faţa coniferelor pentru ca acestea din urmă să realizeze un fundal corespunzator pentru punerea în evidenţă a culorilor arborilor şi arbuştilor prin frunze, flori sau în perioada maturării fructelor.

9/2001

51

Lumina şi culoarea sunt principalele elemente prin intermediul cărora aparatul senzorial percepe semnalele emise din mediul înconjurător. Lumina este în acelaşi timp şi condiţie fundamentală a existenţei culorii. Contrastul întuneric – lumină apare o dată cu diferenţierea culorilor în funcţie de luminozitate. Acest tip de contrast poate fi obţinut şi prin utilizarea de culori, din aceeaşi gamă, cu nivelul luminozităţii diferit creând contraste de nuanţă. Contrastul cromatic – acromatic rezultă prin alăturarea unei culori cu o nonculoare. Culorile, foarte pure şi saturate în interacţiune cu o nonculoare generează senzaţii intense şi stimulează în mod spontan atenţia. Contrastul cromatic – acromatic reprezintă unul dintre principiile utilizate intens în design. Nuanţele de alb şi gri sunt în mod special utilizate ca elemente neutralizatoare. Contrastul de intensitate reprezintă rezultatul alăturării a cel puţin două culori cu grade de saturaţie diferite. Efectul acestui contrast este cu atât mai intens cu cât cantităţi foarte mici dintr-o culoare pură sunt alăturate unei suprafeţe mari de culori pale. Culoarea individuală devine un element important de interacţiune între culori, şi atrage atenţia. Într-un context spaţial, contrastul de intensitate reprezintă un instrument propice pentru creerea de dominante, subdominante sau accente cromatice.

Efecte estetice create de coloritul frunzelor

Laburnum anagyroides Med.- arcadǎ

Cercis siliquastrum

Aliniament de magnolii

în Grǎdina Bodnant, Gwynedd, Ţara Galilorâ Contrast de intensitate – pe fundalul verde inchis al coniferelor,nuan-ţele de galben şi oranj constituie centru de interes Efecte estetice create de coloritul florilor

Contrastul cantitativ este reprezentat de diferența de întindere în suprafață, cât și de strălucire și luminozitate dintre două sau mai multe pete de culoare. Acest contrast este legat de contrastul de calitate. În cantitățile potrivite oricare

Contrastele iau naştere atunci când există diferenţe clare între două sau mai multe culori.

Acelaşi parc - aspectele vizuale diferite transmit sentimente diferite. Contrastul armonios al culorilor calde vitalizează spaţiul.

Contrast cantitativ în plan orizontal


52

ULTIMA DECADĂ

Contrastul de calitate este strâns legat de contrastul de cantitate. O corelare neproporţională a celor două tipuri de contraste duce la realizarea unor efecte de culoare destul de obositoare.

9/2001

53

În natură, aranjamente ale unor culori similare sunt foarte des întâlnite, de exemplu nuanţele de roşu, portocaliu şi galben ale unui apus de soare, sau portocaliul, galbenul şi brun-roşcatul frunzelor de toamnă. Culorile similare pot trece prin diferite grade: de exemplu, o floare poate conţine nuanţe de albastru la partea exterioară a petalelor, iar spre centru albastrul să se transforme într-un purpuriu intens. Armonii complementare se regăsesc de asemenea la nivelul speciilor floricole, unde un nucleu de galben intens se transformă spre extremitaţi într-un violet intens; albastrul profund al cerului marcat de nuanţa portocalie a apusului; frunzele de toamă roşii şi portocalii asociate verdelui-albăstrui al coniferelor, sau penajul albastru şi portocaliu al unui pescăruş. Proiectantul ambientului şi al componentelor acestuia, trebuie sa aibă o vedere largă şi obiectivă. El va ţine seama de transformările pe care le prezintă obiectele de dotare urbană în funcţie de oră şi de anotimp, de condiţiile atmosferice, de mişcarea pietonilor, de schimbarea succesivă a funcţiunilor, care devin, în timpul zilei sau al săptămânii, loc de plimbare, de cumpărături sau de spectacol.

Contrast cantitativ în plan vertical

Contraste calitative şi cantitative armonioase Contrastul complementar apare când sunt alăturate două culori total opuse. Fiecare culoare are un singur complement. Relaţia dintre culorile complementare poate fi cel mai bine observată în cazul culorilor saturate, culori opuse diametral pe cercul culorilor. Fiecare pereche complementară posedă propriile ei însuşiri. Galben – violet, de exemplu, pe lângă faptul că face parte din categoria contrastelor complementare, reprezintă cel mai puternic contrast de lumină – întuneric; albastru – portocaliu repezintă cel mai pronunţat contrast cald – rece.

Mobilierul urban are rolul de a pune în valoare diversele spații publice, contribuind la confortul și estetica locurilor în care este amplasat, și reprezintă o dovadă a solidarității civice, un element de lux și de strictă necesitate ce nu ar trebui ignorat sau neglijat. Din ce în ce mai mult, colectivităţile locale consideră mobilierul urban o vitrină a oraşului, ce îi reflectă dinamismul şi identitatea, punându-i în valoare patrimoniul şi oferind în acelaşi timp o ameliorare a cadrului de viaţă în oraş. Există în acest sens un trend pentru proiecte urbane care încurajează creativitatea, în ideea de a aduce frumuseţe unor obiecte de altfel strict funcţionale. Băncile, coşurile de gunoi, jardinierele, stâlpii şi gardurile de delimitare, rastelurile de biciclete, protecţiile pentru arbori, afişajele publicitare, adăposturile pentru aşteptarea autobuzelor şi parcurile de joaca pentru copii schimbă imaginea unui oraş și uneori încurajează socializarea. În mulţimea obiectelor de mobilier urban, un element de bază, unificator, al zonei pietonale, îl reprezintă pavajul. Prin desenul pavajelor ritmate, cu forme geometrice sau cu decoraţii figurative, prin textura sa vizibilă, pardoseala marcheaza o scară, stabileşte o masură cu care pietonul îşi apreciază deplasarea. Culorile materialelor generează efecte de contrast şi de armonie, dinamizează sau liniștesc, subliniază sau atenuează direcţii și perspective. Aleile aşternute cu pietriş sau dale sugerează şi determină o plimbare mai lentă, suscitând interes pentru planul solului şi pentru detaliile de compoziţie vegetală.


ULTIMA DECADĂ

54

9/2001

55

Pe lângă mici piese edilitare ca borduri, rigole, guri de canal, pavimentul poate cuprinde elemente de informare şi direcţionare. Prelungirea pardoselii pe o a treia dimensiune, se face prin intermediul rampelor, gradenelor şi scărilor.

Alei din piatră cu texturi diferite

Scările generează un efect armonios dacă arhitectura acestora este integrată în în profilul terenului. În funcție de soluția de proiecare aleasă, de textura și materialele pentru finisarea lor, și în funcție de soluția constructivă adoptată, scările/ pachetele de trepte dinamizeză peisajul, dar în același timp jucând și rolul de axe directive ale compoziției spre centrele de interes. Spre deosebire de pachete de trepte, care imprimă o anumită ritmicitate parcursului, rampele îl fluidizează. Zidurile de spirjin, zidurile mici şi parapetele creează efecte decorative utilizate în special pentru separarea suprafeţelor denivelate. Efectele generate de construcţiile decorative şi funcţionale depind de textura materialului.Arhitectura zidurilor,ca şi cea a scărilor, se proiectează în acord cu stilul şi caracterul zonei în care se includ. Pavaje care conferă dinamism și marchează axele compoziționale ale amenajării

Dintre zidurile decorative, se disting zidurile verzi, o nouă inovație arhitecturală a secolului, aplicată în construcția multor clădiri din țările europene și nu numai. Zidurile verzi ameliorează poluarea fonică de care multe orașe suferă, acționând și asupra poluării cu praf. Plantarea se face în suporți speciali cu dimensiuni în funcție de speciile plantate și cantitatea de pământ necesară lor. Se pot realiza astfel ziduri cu diverse plante de talie mică, ce pot fi asociate încât să fie create tablouri tridimensionale îmbinând formele și culorile.

Pavaje ce creează efecte estetice şi atractive pentru anumite zone în cadrul amenajărilor peisagere

Efectele generate de zidurile de spijin, prapete


ULTIMA DECADĂ

56

9/2001

Zidurile verzi pot fi fațade verzi formate din plante cățăratoare ce cresc direct pe perete, sau pe structuri special create. Plantele își au rădăcinile în pământ, înverzind peretele de la nivelul solului. Un alt tip de ziduri verzi sunt “grădinile verticale” în care plantele își au rădăcinile în sisteme de panouri și țesături, fixate pe structuri atașate peretelui. Acest sistem poate susține numeroase specii de plante, precum gazon, ferigi, arbuşti mici, flori perene.

Apa – element dinamic

Ziduri verzi – efect coloristic pe verticală

Apa ca element static - amplifică efectele culorilor calde și conferă magnetism compoziţiei Sub influenţa luminii, apa creează efecte de dinamism amplificând culorile.

Pergolele, coloanele și arcadele accentuează direcții, iar efectele de lumină şi umbră pe care le creează amplifică expresivitatea cromatică a compoziţiei. Calităţile dintotdeauna ale apei folosite ca spectacol în cadrul oraşului, determină nu numai aprecieri pozitive, dar şi participarea efectivă a publicului care intră în jocul de apă. Plantaţiile şi apa iau parte la spectacolul cinetic al locului, de la un moment la altul şi de-a lungul anotimpurilor, dacă reuşesc să domine spaţiul apropiat şi nu sunt încorsetate de volume masive. Ele se asociază în mod sugestiv cu celelalte piese de mobilier urban, cu sculpturi şi panouri decorative, cu nenumărate elemente grafice care intervin în viaţa curentă a spaţiului pietonal. În funcţie de importanţa şi caracterul piesei de apă existente, întreaga compoziţie sau numai sectoare ale ei se concep astfel încât să se creeze o vedere dominantă şi variate privelişti asupra apei de la diferite distanţe şi înălţimi.

Influența luminii asupra jocurilor de apă

Combinaţii de diferite forme si puteri ale jeturilor de apă.

57


58

ULTIMA DECADĂ

9/2001

59


60

ULTIMA DECADĂ

9/2001

61


ULTIMA DECADĂ

62

9/2001

63

Relaţia dintre habitat si comunitatea rezidenţială Creşterea populaţiei urbane, dezvoltarea mobilităţii rezidenţiale şi ritmul insuficient de construcţie a locuinţelor au generat accelerarea valurilor succesive de nou veniţi care au supus la o presiune continuă fondul de locuinţe existent. Aceloraşi cartiere rezidenţiale, pe parcursul unei perioade relativ reduse, de ordinul anilor, li s-au asociat comunităţi rezidenţiale compuse din locuitori cu un profil social foarte divers şi cu venituri mici. Invazia celor cu venituri reduse, structura, componenţa etnică sau rasială, obiceiurile şi valorile culturale ale locuitorilor, structura de vârstă, ocupaţională şi de interese sunt factori care pot determina modificarea comunităţilor rezidenţiale.

(in)securitatea spaţiului rezidenţial text: tudor grădinaru

Soarta unui cartier rezidenţial, din această perspectivă, a componenţei şi gradului de segregare sociale, depinde de numeroşi factori: generali - dispoziţia acestuia faţă de polii importanţi ai oraşului, modificarea importanţei (economice, politice, urbane) a acestor poli, gradul de dezvoltare urbană şi economică a oraşului, politicile sociale şi urbane, şi particulari - tipul de locuinţe existente (individuale, colective şi subspeciile asociate), starea fizică a fondului rezidenţial construit, densitatea, tipul de proprietate, satisfacţia de locuire, calitatea mediului natural, calitatea infrastructurii şi dotării, gradul de implicare a actorilor locali. Credem, de asemenea, că relaţia dintre calitatea fizică a cartierului/ansamblului de locuinţe şi cea socială a comunităţilor rezidenţiale este biunivocă, intercondiţionată. Un dezechilibru al uneia o va afecta şi pe cealaltă; o calitate slabă sau foarte slabă a fondului construit va atrage o scădere a preţului pe piaţa imobiliară a locuinţelor din acel cartier/ansamblu rezidenţial şi, deci, accesul populaţiei mai puţin favorizate (lipsa unei intervenţii ulterioare ar conduce la creşterea şi mai acută a degradării fizice şi sociale, a nemulţumirilor, a stărilor conflictuale), iar un amestec social excesiv sau o segregare socială puternic afirmată vor avea ca urmare scăderea progresivă a preţului locuinţelor din acea zonă, alimentarea tarelor sociale şi, implicit, degradarea fondului construit. Astfel de dezechilibre, majore atunci când degradarea mediului social si fizic, sărăcia, segregarea socială şi urbană, insatisfacţia locuirii coexistă şi se însumează, conduc în timp la conflict, dezordine socială, delincvenţă. Două exemple sunt sugestive în acest sens: 1. Criza marilor ansambluri de locuinţe din Franţa. În epoca marilor ansambluri de locuinţe colective, răspunsul corect la nevoile locuitorilor n-a fost decât un criteriu pe lângă altele, profilul utilizatorului, al destinatarului final al locuinţei, fiind mai mult sau mai puţin ignorat. Negocierea şi rezolvarea problemelor complexe ridicate de criteriile prioritare economice, normative, tehnice şi administrative impuse, timpul redus de proiectare şi execuţie, au condus la un tip de demers procedural, rapid, prea puţin diferenţiat de la caz la caz, cu o insuficientă preocupare pentru nevoile reale ale viitorilor locatari. Rezultatul a fost proliferarea şi producerea masivă a unor tipuri de habitat colectiv abstract.

Intervenţia locuinţei de masă a fost necesară în urma boom-ului demografic şi economic, dar, în multe cazuri, s-a manifestat agresiv, fară a ţine cont de ritmul şi dezvoltarea urbană particulară a oraşului, de nevoile şi aspiraţiile diferenţiate ale locuitorilor, de particularităţile mediului, construit şi natural, de implant. La origine, demersul de proiectare, în acei ani deja multidisciplinar, a avut în vedere aspectele sociologice legate de nevoia contactului social, de socializare, de locuire şi implicare civică, colectivă, însă concretizarea lor spaţială a fost rezultatul unei imagini unilaterale şi abstracte asupra comportamentului şi atitudinilor locatarilor, a unui ideal aprioric de comunitate generică 1. Criza marilor ansambluri s-a conturat abia când, odată cu trecerea timpului, schimbarea profilului comunităţii prin succesiunea valurilor de ocupanţi a relevat lipsa adecvării spaţiale la nevoile particulare ale noilor locatari, având ca efect direct o folosire improprie a spaţiilor comune sau un interes scăzut pentru întreţinerea acestora. Lor li s-a adăugat imposibilitatea plăţii cheltuielilor necesare de exploatare, pe care noii locuitori nu şi-le permiteau sau nu doreau să le susţină.

Fig.1 a. Insecuritatea în marile ansambluri de locuinţe, Franţa; b. Ansamblul “Pruitt-Igoe Housing”, St.Louis, Missouri, 1952- arh Minoru Yamasaki

Fig.1 a. Insecuritatea în marile ansambluri de locuinţe, Franţa; b. Ansamblul “Pruitt-Igoe Housing”, St.Louis, Missouri, 1952- arh Minoru Yamasaki

Totuşi, simptomatic, unele din anchetele sociale semnalau deficienţele unei viziuni de acest tip, idealizată, care minimaliza expresia

1

, de multe ori pregnantă, a individualismului, în astfel de microcomunităţi; de pildă, în Marea Britanie, unele studii relevau faptul că acolo unde nu existau, spaţiile comune mai ample erau dorite, însă în multe cazuri, acolo unde existau nu erau folosite.


ULTIMA DECADĂ

64

Mai mult, lipsite de o diferenţiere estetică şi valori simbolice încă de la început, aceste spaţii au devenit, prin intervenţii necontrolate, expresia valorilor culturale şi identitare eteroclite, de o mare diversitate socială, etnică şi rasială. Emigranţii, care împărtăşeau valorile culturale şi de locuire ale ţărilor de origine, s-au îndreptat cu precădere spre marile oraşe, ajungând să populeze tocmai cartierele în care predominau locuinţele sociale colective, deja aflate, spre anii 90, într-o stare de uzură. Ca urmare, în câteva decenii, fondul construit existent, în mod direct locuinţa colectivă ieftină, a suferit o degradare accentuată (fig. 1.a), adâncind criza marilor ansambluri de locuinţe şi producând insecuritate într-atât încât în 2003 a fost promulgată o lege specială în această direcţie, “Legea Securităţii Interioare”, care stigmatiza, printre altele, spaţiile comune ale locuinţelor colective, în special casa scării şi zonele de acces, ca spaţii ale nesiguranţei ce trebuie securizate prin mijloace şi echipamente specifice. 2. Un alt exemplu, de data aceasta, din Statele Unite, este cel al destinului ansamblului de locuinţe “Pruitt-Igoe Housing” proiectat de Minoru Yamasaki şi realizat între 1952-1955 în St.Louis, Missouri. Locuit în final, în urma valurilor succesive rezidenţiale, de o populaţie de culoare, cu venituri foarte mici, acesta a fost supus, în timp, degradării continue şi vandalizării (fig. 1.b). La începutul anilor ‘70 acesta devenise scena confruntării unor moduri de viaţă subiacente unor valori culturale şi subculturale foarte diferite, a unor comportamente si atitudini deviante. Rata infracţionalităţii în spaţiile ansamblului şi în cele învecinate lui depăşea media înregistrată în alte cartiere cu locuinţe colective asemănătoare, în care trăiau microcomunităţi rasiale afroamericane sau central-americane. În “Defensible Space” , Oscar Newman diagnostica situaţia ca fiind generată, din punct de vedere spaţial, de coridoarele lungi, impersonale, de lipsa spaţiilor-semiprivate dar şi de codul abstract, purist al limbajului folosit, incompatibil cu codurile estetice ale rezidenţilor. După prăbuşirea naturală a unei părţi a structurii, aceasta a fost dinamitată în 1972. D e ş i constituie un moment reprezentativ pentru o situaţie critică, de altfel comună multor cartiere rezidenţiale din marile metropole americane, scăpate de sub control, evenimentul a fost prezentat retoric drept „actul de deces al arhitecturii moderne” . Credem că problematica arhitecturii vizând locuirea urbană este mult mai complexă şi mai profundă, că ea excede interpretările formale şi că implică o restructurare a modului de a gândi locuinţa. Cauze ale insecurităţii habitatului Între aspectele calitative se află şi cel securitar, legat de nivelul de protecţie, de siguranţă, pe care le oferă locuinţa, ansamblul rezidenţial şi vecinătăţile sale, condiţie esenţială în evaluarea unui cartier, unei zone urbane. Dar interpretarea unilaterală a nevoilor securitare poate deveni ea însăşi generatoare de probleme sociale, prin promovarea unei compartimentări societale excesive. Dacă la nivel individual voinţa de a securiza spaţiul apropiat, controlul selectiv al relaţiilor sociale, distanţa faţă de celălalt sunt reacţii fireşti, mai ales în marile aglomerări urbane, o societate prea fragmentată poate deveni o societate a intoleranţei şi excluderii, alienantă pentru categorii întregi de indivizi.

2

Newman, O. Defensible Space, Macmillan Pub Co, 1973 şi Newman, O. Creating Defensible Space, U.S. Department of Housing

and Urban Development Office of Policy Development and Research, 1996 3

Jencks, Ch. The language of post-modern architecture, Rizzoli, New York, 1991, p.204

9/2001

65

Delincvenţa publică urbană este o realitate şi în România şi constituie un indicator principal al climatului de insecuritate din unele zone; categoriile de fapte asociate infracţionalităţii cuprind distrugerile şi degradările, furturile cu sau fără violenţă, furturile din automobile, şi sunt în general atribuite tinerilor din păturile de jos sociale (diagrama din subcapitolul următor). În rândul factorilor de insecuritate se înscriu şi comportamentele „necivilizate”, deviante, care constituie un ansamblu de comportamente „intradelincvente” ce suscită nelinişti, agresivitate şi măresc gradul de incertitudine privind comportamentul celui Dezvoltarea formelor de insecuritate, creşterea violenţei urbane şi a comportamentului deviant provoacă desigur şi tentaţia de repliere a locuitorilor, supraprotecţia, ceea ce declanşează sau accentuează fenomenele de segregare, respingere şi excluziune. O tendinţă recent manifestată în unele ţări, din motive obiective, este de a considera toate spaţiile publice proxime locuinţei sau de circulaţie interioară comună, drept factori producători de insecuritate. În unele cazuri acestea pot deveni scena manifestărilor infracţionale, dar în altele, realitatea o dovedeşte, devin producătoare de securitate sau o susţin, contribuind la afirmarea unei vieţi comunitare de calitate. Factorii cei mai importanţi se dovedesc a fi nu cei spaţiali (amploarea şi scara ansamblului, lipsa, dispoziţia defectuoasă sau calitatea slabă a spaţiilor comune) ci, de multe ori, cei sociali. Însă efectul cumulării lipsei de calitate spaţială şi socială este cel provoacă întotdeauna degradarea rapidă a mediului de viaţă, creând probleme de securitate rezidenţială. Uzura fizică asociată cu degradarea socială a comunităţilor rezidenţiale, fracturile sociospaţiale, ghetto-izarea unor cartiere întregi, au crescut proporţional gradul de nesiguranţă, de insecuritate. Astfel, spaţii comune interioare sau exterioare, apropiate locuinţei, gândite la origine ca spaţii de facilitare ale contactului social, ale jocului, ale prezenţei vegetaţiei, de ambianţă, au ajuns prin degradare şi utilizare neconformă spaţii ale infracţionalităţii, ilicitului, conflictului. Dacă delincvenţa este un fapt antisocial, insecuritatea este un sentiment care alimentează permanent una din nevoile primare ale omului - cea de protecţie şi siguranţă. Liniştea, securitatea căminului se află la baza nevoilor, cerinţelor sociale şi se impun drept exigenţe indispensabile din care se defineşte rolul de spaţiu protector al locuinţei. Sentimentul de securitate ocupă un loc esenţial în aprecierea acestora. Înseşi noţiunile de securitate urbană sau rezidenţială, după cum subliniam în subcapitolul anterior, joacă un rol important în procesele de valorizare a teritoriilor urbane. Anchetele sociale şi statisticile (fig. 2) dovedesc că îngrijorarea, teama, sentimentul de insecuritate socială au o bază reală. Problemele sociale şi fenomenele infracţionale s-au multiplicat, atât cantitativ, cât şi ca diversitate. Sentimentul de insecuritate nu se dezvoltă însă într-o relaţie de directă proporţionalitate cu nivelul de creştere a faptelor ce generează acest sentiment. O singură infracţiune de gravitate accentuată, şi anchetele sociologice o confirmă, poate provoca o amplitudine maximă a sentimentului de nesiguranţă, ce poate conduce chiar la instaurarea panicii. Sentimentul de insecuritate în mediul rezidenţial este provocat, în principal, fie prin manifestarea unor fapte sau acţiuni percepute ca atentate la viaţa privată, la intimitate, fie prin agresiunea fizică sau psihică.


66

ULTIMA DECADĂ

9/2001

67

„Producţia de securitate” antrenează numeroşi actori într-o logică ce combină un demers de prevenţie cu unul, acolo unde este cazul, de represiune. Sunt însă elocvente cazurile în care acţiuni exclusiv represive au înrăutăţit situaţia, spaţiile-scenă a represiunii, de multe ori rezidenţiale, dând naştere unei memorii negative a locului, cu efecte resimţite şi de piaţa imobiliară pe o perioadă îndelungată (Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Statele Unite, unde au avut loc confruntări între autorităţi si grupuri marginale, grupuri etnice sau rasiale, de extremă dreapta-neonazişti, emigranţi etc). Printre direcţiile de lucru pentru ameliorarea mediului securitar se numără: - identificarea zonelor şi funcţiunilor de risc; - limitarea segregării urbane; - reabilitarea complexelor rezidenţiale, dotărilor şi spaţiilor comune; -sensibilizarea comunităţilor şi microcomunităţilor locale; implicarea acestora în procesul de prevenţie; - limitarea barierelor de comunicare interculturală prin acţiuni civice, educative sau lucrative cu participare multiculturală; - politici de tip color blind fără un subtext etnic sau rasial; - diversitatea tipologică a ofertei de locuinţă nouă; - dezvoltarea cu precădere a categoriilor de spaţii securizante, în detrimentul celor securizate prin echipamente sau dispozitive spaţiale specifice; Consecinţe ale securizării habitatului După cum aminteam anterior, în februarie 2003, în Franţa, Nicolas Sarkozy (la aceea dată, ministru de interne)

Printre categoriile de cauze intercondiţionate, directe sau indirecte, generatoare de insecuritate rezidenţială şi urbană se numără : - sărăcia; - infracţionalitatea; - omogenitatea foarte redusă a comunităţilor rezidenţiale; - schimbările în structura de vârstă, de statut social, de compoziţie etnică şi rasială ale comunităţilor; - segregarea urbană, socială şi funcţională; - fondul construit inadaptat- degradare fizică, lipsa serviciilor; - lipsa spaţiilor intermediare, ale tranziţiei între spaţiile publice şi cele private; - infrastructura precară sau subdimensionată, lipsa parcajelor si garajelor; - aglomeraţia, densitatea foarte ridicată a cartierelor sociale, insuficienţa dotărilor; - idealizarea prospectivă a evoluţiei comunităţilor - nivelul redus de educaţie şi responsabilitate civică; - apatia şi lipsa de reacţie a rezidenţilor si autorităţilor; - lipsa unei legislaţii complexe în domeniul locuirii; Segregarea urbană (sub ambele aspecte, a funcţiunilor şi a populaţiei) are consecinţe importante în termenii securităţii, violenţele urbane, actele lipsite de civilitate, riscurile potenţiale din spaţiile publice fiind adeseori manifestări ale tensiunilor sociale legate de segregarea spaţială care există în oraşele contemporane.


ULTIMA DECADĂ

68

9/2001

69

Fig.2 Percepţia şi dimensiunile violenţei în Bucureşti, sectorul 2 sursa: „Percepţia şi dimensiunile violenţei în anumite zone ale capitalei. Studiu Pilot: sectorul 2”, Mihai Ioan Micle (cordonator), Doina-Ştefana Săucan şi AuroraLiiceanu, psihologi în cadrul Institutului Naţional de Criminologie.

Un mediu securizat nu este ipso facto un mediu generator de securitate. Practicile securitare, care se rezumă doar la control şi echipamente de supraveghere, fără o reconsiderare, restructurare, ierarhizare şi reabilitare a spaţiilor comune, pot conduce, paradoxal, la scăderea potenţialului de securitate prin întreţinerea unei suspiciuni între locuitori, lipsa contactului social, alimentarea unei presiuni psihologice suplimentare, artificiale, a pericolului permanent. Pe lângă dificultăţile cu care se confruntă statul pentru asigurarea securităţii indivizilor, acţionează şi doctrinele asa-zisului „spaţiu descurajant” care oferă un rol activ echipamentelor de securitate dar şi unei diversificate game de detalii spaţiale de protecţie şi de siguranţă în definirea unui mediu rezidenţial sigur.

}

Din raţiuni declarate de securitate se promovează o tendinţă de “izolare” şi introvertire a ansamblurilor rezidenţiale.

În ţările europene acestea stau la baza discursului, mai mult retoric, asupra securităţii rezidenţiale. Promotorii invocă din ce în ce mai des principiul „co-supravegherii”(coveillance) preluat din teoriile lui Newman, şi care, aplicat în cadrul ansamblului rezidenţial, indiferent de scara şi tipul acestuia, ar putea asigura protecţia bunurilor şi a persoanelor. De fapt, acest aspect devine un argument important în strategia de marketing şi de vânzare directă a promotorilor sau agenţiilor imobiliare . Mai mult, se manifestă, din raţiuni declarate de securitate se promovează o tendinţă de “izolare” şi introvertire a ansamblurilor rezidenţiale . Crearea unor oaze de linişte, sigure, este mai degrabă un mijloc de a stimula un sentiment de securitate, o (re)asigurare împotriva riscurilor într-o lume percepută ca fiind instabilă, corespunzătoare unei perioade de declin a bunăstării, decât de a oferi o securitate reală a habitatului. Indiferent de protecţia şi siguranţa obţinută cu ajutorul echipamentelor specifice, nesiguranţa percepută de către locuitorii unor astfel de ansambluri persistă în condiţiile existenţei unui mediu conflictual în apropierea acestora (la scara cartierului, oraşului).

}


ULTIMA DECADĂ

70

Odată cu apariţia fenomenelor cauzate de creşterea infracţionalităţii, a situaţiilor tensionate, conflictuale, a insecurităţii, a situaţiilor de segregare socială etnică sau rasială dar şi în urma reacţiilor instituţionale (conturarea unor politici articulate de securitate urbană şi rezidenţială), a apărut un concept nou, cel de habitat securizat , o formă extremă de manifestare a răspunsului la problematica securitară a locuirii. Conceptual, habitatul rezidenţial securizat se concentrează pe două aspecte: în primul rând, funcţia aproape exclusiv rezidenţială, în al doilea rând securizarea habitatului prin diverse metode, de la introvertirea în relaţia cu spaţiul public, până la dotarea cu echipamente tehnice sau spaţiale de securitate, supravegherea limitelor, a spaţiilor de tranziţie, semipublice sau a spaţiilor de circulaţie comună. Raportată la nivelul ţesutului urban, o astfel de enclavă rezidenţială securizată se supune unei dialectici bivalente: pe de o parte, ansamblul rezidenţial securizat devine un fragment al oraşului, o subdiviziune internă nascută din decupajul acestuia ca unitate spaţială cu o logică de funcţionare diferenţiată, ceea ce indică un grad de segregare urbană. Pe de alta parte, având în vedere diferenţierea marcată dintre ansamblu şi restul oraşului, acest tip de habitat duce la afirmarea teritorialităţii, care oferă impresia conservării unui sens pierdut al comunităţii sau al cartierului, o modalitate de individualizare, opusă anonimatului, monotoniei şi lipsei de diferenţiere în imaginea urbană.

4

Realizarea unei „individualizări” a locuinţei sau a unei zone rezidenţiale în oraş şi a omogenitatii rezidenţiale, la scara urbana

a cartierului nu este o noutate. În toate societăţile, există tradiţii de introvertire a habitatului, fie din motive legate de „regăsirea de sine” şi de distincţie a elitelor,, pentru prezervarea caracteristicilor identitare, sau pentru crearea unui spatiu comunitar (cazul familiilor ce impart o curte comună). 5

În legatură cu un astfel de habitat se regăsesc frecvent, şi nicidecum în mod peiorativ, atât în literatura cât şi în formulările

diverşilor actori ai sectorului imobiliar, termeni precum „fortareaţă” ,”cetate”, „medievalizare urbană”, „feudalizarea „ relaţiilor sociale (« oras fortificat » la Davis, 1992 ; « oras fortăreaţă » la Blakely şi Snyder, 1997, « enclave fortificate » la Caldeira, 2001). Utilizarea acestor metafore, folosite in special in Statele Unite, care trimit catre epoca romană post imperială, a invaziilor barbare este simptomatică pentru manifesterea unui profund sentiment de nesiguranţă şi insecuritate.

9/2001

Apariţia “comunităţilor închise” (gated communities), forme de ansambluri rezidenţiale securizate, a fost determinată de dezvoltarea unui fenomen manifestat îndeosebi în periferiile oraşelor americane, caracterizat prin tendinţa de enclavizare spaţială a comunităţilor, în funcţie de specificul lor cultural şi social. Fenomenul, care a luat amploare la sfârşitul secolului al XX-lea, îşi are originile în unele forme particulare de dezvoltare ale unor cartiere din marile oraşe europene ale sec. XIX. Scopul acestor ansambluri este de a crea comunităţi izolate de alte zone ale oraşului, în care relaţiile comunitare se interiorizează în limitele unui cadru material explicit. Legitimarea acestui tip de habitat securizat o reprezintă microcomunitatea omogenă, diferenţiată după criterii economice, de statut socio-profesional sau cultural. În lucrarea “Fortress America, Gated Communities in United States” cercetătorii Edward Blakely şi Mary Snyder identificau trei categorii de comunităţi închise, în funcţie de aspectele care au au determinat apariţia lor: - stilul de viaţă; - statutul social al locuitorilor; - nevoia de securitate. În aceste modele de ansambluri rezidenţiale securizate, valenţele arhitecturale şi urbanistice nu fac decât ca ele să corespundă problematicii sociale, deoarece rezolvarea locuinţelor, poziţionarea lor în ansamblu şi amenajarea terenului privat nu reprezintă un scop în sine ci sunt doar exclusiv instrumente de rezolvare a unor probleme sociale. Ansamblurile securizate, fie că sunt compuse din locuinţe colective cu densitate medie, din grupări de locuinţe individuale (izolate pe lot, cuplate ori înşiruite), sau diverse tipuri hibride, nu propun forme urbane noi articulate, racordate şi racordante urban. Dimpotrivă, aceste ansambluri urmăresc ab initio enclavizarea unor zone ale teritoriului, o decuplare de spaţiul oraşului, cu care programatic nu se mai identifică (atât la nivelul imaginii urbane cât şi al componenţei sociale), individualizându-se, mai degrabă, ca spaţii ale unui mod de locuire urbană utopică, o „utopie privată” - PRIVATOPIA, cum o denumea E. McKenzie . El vedea în apariţia acestora o reflectare a ideologiei neoliberalismului, autoritatea de administrare a acestor bunuri nemaifiind statul ci investitorul privat, care pune la dispoziţia beneficiarului o serie de facilităţi practice legate de modul său de locuire.

71


72

ULTIMA DECADĂ

liberum libri text: Gavril Filip, Gorgan Vlad Ionuţ introducere: Anca Profiri

În spatele proiectului propus pentru Râpa Galbenă stau doi studenţi ai Facultăţii de Arhitectură “G.M. Cantacuzino” din Iaşi: Gavril Filip şi Gorgan Vlad Ionuţ, amândoi în anul IV de studiu. În cuvintele lor “dorinţa conştientă sau inconştientă a omului de a-şi comunica condiţia dincolo de timp şi spaţiu, indiferent de suportul pe care aceasta se concretizează, este motivul pentru care putem vorbi astăzi de o cultură scrisă. Asemeni unui arhetip ce nu are conţinut determinat decât in momentul conştientizării sale, pavilionul capătă sens doar în momentul în care metafora cărţii este percepută nu doar formal, ci ca obiect manifest, suport al culturii. Contextul cultural-istoric al Iaşului a stat la baza încercării noastre de a activa spaţiul urban, reinterpretând valori culturale pentru care oraşul era recunoscut. Prin metafora cărţii, pavilionul acţionează nu numai în dimensiunea fizică, spaţială, ca activator de loc, ci şi la nivelul conştiinţei socio-culturale, ca activator de valori. Scenariile de contact prin lectură într-un spaţiu concret şi într-un timp dat, sunt dublate de legături dezvoltate atemporal şi aspaţial. Credem că pavilionul poate deveni o imagine a celor ce-l folosesc, o ‘lucrare scrisă’ ce povesteşte viaţa socială şi culturală a oraşului”. Şi despre concurs spun că “este o oportunitate acordată studenţilor, şi nu numai, de a participa activ la dezvoltarea oraşelor. Încă nu ne vine să credem că am ajuns atât de departe şi având în vedere că a fost primul concurs de arhitectură la care am participat nu putem spune decât că a fost o surpriză extraordinar de plăcută, o bombă de entuziasm. Sperăm să nu-l pierdem până anul viitor şi poate va fi impărtăşit şi de alţi colegi. Poate pe lânga spaţii publice se va “reactiva” şi spiritul competiţional al colegilor şi nu numai; există o anumită stare de plafonare şi lipsă de implicare ale căror motive nu le ştim. Sperăm ca anul viitor să fie mai multe amplasamente înscrise pentru Iaşi şi de ce nu, mai multe soluţii inovatoare pentru spaţiile respective. Totuşi, chiar dacă Arhetipuri a dat startul, nu credem că doar printr-un concurs internaţional ne putem apuca de treabă. Ar fi minunat dacă am vedea mai multe workshop-uri în acestă direcţie, sau chiar concursuri locale.”

9/2001

G. TOPIRCEANU: “mi-a plăcut de la început Iaşul, cu grădinile lui înflorite, cu gardurile lui dărăpănate, […] căci oricâte straturi de glod s-ar depune acolo, tot nu vor putea să astupe vreodată urma paşilor lui Eminescu, urma ciubotelor lui Creangă, urmele atâtor oameni iubiţi de altădată.” CONCEPT Se spune că Iaşul este centrul cultural al României, dar astăzi a rămas doar o amintire a vremurilor bune. Oraşul vechi oftează sub straturile de praf aşternute peste monumentele care îi susţineau cândva identitatea. Contextul cultural-istoric al Iaşului a stat la baza încercării noastre de a activa spaţiul urban, reinterpretând valori culturale pentru care oraşul era recunoscut. „Liberum Libri” doreşte să reînvie un astfel de loc uitat, din inima oraşului - Râpă Galbenă - dominat de caracterul său strict utilitar. În momentul edificării sale, Râpă Galbenă era un punct de atracţie ce oferea o grădina publică în partea dreaptă a străzii, panorame spectaculoase asupra palatului veneţian al gării dar şi o impresionantă realizare inginerească. Astăzi, panoramă a fost înlocuită de clădiri înalte, “esplanada cu cerdac înalt de belvedere, balcoane, nişe şi monumentale scări laterale, mărginite de balustrade pentru lămpi electrice şi statui” fiind dominată de caracterul ei strict utilitar, cel de spaţiu de tranzit. Alveola şi-a pierdut statutul iniţial de punct belvedere. Totuşi, monumentul are valoare intrinsecă ce poate fi potenţată.

73


74

ULTIMA DECADĂ

Proiectul propune un pavilion sub formă de carte (poate împrumutată de la Biblioteca Centrală, din apropiere) ale cărei file deschid perspective noi şi le închid înrămându-le în informaţii despre ceea ce vezi sau ai fi putut să vezi odată. Altfel spus, de fiecare dată când vei „da pagina”, vei găsi un suport textual pentru ceea ce este sau a fost acolo. Experienţa citirii unei cărţi, acea calitate a cărţilor de a ne schimba modul de percepere a lumii din jurul nostru, pagina cu pagina, este reinterpretata printr-o alegorie, un set de metafore şi asocieri care repersonifică cartea, imaginează şi direcţionează scenarii de întâlnire în timpul lecturii şi conferă sitului o condiţie da spaţiu în schimbare în care scenariile de contact prin lectură într-un spaţiu concret şi într-un timp dat, sunt dublate de legături dezvoltate atemporal şi aspaţial Liberum Libri imaginează o carte suprascalată, suport al culturii, obiect manifest. Pavilionul acţionează nu numai în dimensiunea fizică, spaţială, ca activator de loc, ci şi la nivelul conştiinţei socio-culturale, ca activator de valori. Pavilionul devine o imagine a celor ce-l folosesc, o ‘lucrare scrisă’ ce povesteşte viaţa socială şi culturală a oraşului. La nivel funcţional, pavilionul are o utilizare multiplă putând fi folosit ca pavilion expoziţional, info point, suport pentru desene şi graffiti, publicitate, lansare carte, anunţuri şi în cazul unei posibile relocări, poate funcţiona chiar ca suport pentru activităţi culturale în aer liber. Pe scurt, pavilionul este un obiect manifest contemporan, cu puternic impact vizual, promotor al culturii scrise: artă, informaţie, imagini de stradă, publicitate etc.

principalele axe ale amenajării teritoriale in Franţa

CUM?... Funcţionarea pavilionului are la bază principiul panourilor pivotante în jurul unui nucleu structural central. Fiecare panou prezintă un „ decupaj” care, în momentul asamblării, generează un spaţiu interior semicircular. Din acest spaţiu interior Liberum Libri oferă perspective noi pentru fiecare pereche de panouri „deschise”. Astfel, un al doilea spaţiu interior este generat, caracterul dinamic al spaţiilor pavilionului fiind dat tocmai de această posibilitate a utilizatorilor de a şi le contura singuri.

9/2001

75

CAPACITATE: Liberum Libri poate fi echipat cu un număr maxim de 46 panouri pivotante distanţate la câte 4o unul faţă de celălalt şi acoperind o deschidere de 180o. Panourile sunt acţionate în mod direct de către utilizatori, glisarea acestora fiind dirijată pe traiectorii semicirculare.

PANOURI FIXE: fiecare panou are posibilitatea de a fi temporar blocat în vederea delimitării unor registre cu utilizare distinctă şi cu funcţionare autonomă. Aceasta autonomie va preveni eventualele “ciocniri” provocate de utilizarea multiplă şi simultană a pavilionului. Numărul şi poziţia panourilor blocate se stabilesc în funcţie de numărul dorit de registre şi destinaţia acestora. Este favorabil ca alegerea acestor panouri să ţină cont şi de eventualele puncte de interes spre care panourile vizate vor deschide perspective.

REGISTRE: registrele obţinute pot primi diverse funcţiuni: expo, info point, prezentare cărţi, anunţuri, reclame, graffiti, desene etc. În funcţie de aceste destinaţii se va stabili necesarul de panouri în minus pentru fiecare registru în parte, minus ce va genera spaţii interioare de gabarite diverse. Un minus de 3 panouri va genera spaţiul minim, cu o lăţime variabilă în lung de la 75cm la 135cm (anunţuri, reclame, “snapshots” s.a.). 4 panouri în minus ~94~169 (desene, graffiti). 5 panouri în minus ~113~203 (expo) ş.a.m.d.


76

ULTIMA DECADĂ

9/2001

EVENIMENT: în cazul unui eveniment organizat în care spaţiile menţionate sunt restrictive prin dimensiuni, pavilionul poate oferi spaţii mult mai largi decât cele menţionate anterior. Registrele “neparticipante” îşi pot “dona” spaţiul util celui ce va găzdui evenimentul respectiv. pe durata desfăşurării acestuia, registrele “donatoare” vor fi flancate de panouri temporar fixe şi retrase spre margine. În cazuri speciale se pot amenaja alveole de diverse dimensiuni, flancate fiecare de câte două panouri fixe.

UNDE ?... Adaptabilitatea pavilionului la diferite cerinţe socio-culturale, flexibilitatea acestuia în răspunsul dat exigentelor sitului, îl fac să fie uşor implementabil în orice oraş. Pavilionul este gândit de la bun început luând în considerare perioadă limitată de timp (12 luni) în care va activa în situl dat, Râpă Galbenă. Datorită fundaţiilor şurub utilizate la ancorarea pavilionului în teren, impactul la sol este minim. După perioada de activitate a pavilionului în sit, acesta poate fi readus la starea iniţială cu un minimum de efort. Ulterior, pavilionul îşi poate demonstra polivalenţa în diverse scenarii. În următoarele rânduri propunem o serie de astfel de reinterpretări ale pavilionului, care, în funcţie de zona de implant aleasă, pot dezvolta una sau mai multe calităţi dincolo de posibilităţile oferite de situl actual, fără să-şi piardă din valentele iniţiale.

ALEATORIU: delimitarea strictă pe registre nu este însă obligatorie. Panourile pot “găzdui” elemente grafice diverse indiferent de conţinutul panourilor adiacente. Prezenţa unui număr de panouri fixe intermediare este şi în acest caz necesară din motive de siguranţă. Destinaţia fiecărui panou poate fi lăsată în mâna publicului, aceasta dezvăluindu-se în timp ca necesitate împlinită. Pavilionul devine astfel imaginea celor ce-l folosesc, o “lucrare scrisă” ce vorbeşte despre viaţa socială şi culturală a oraşului.

SCENĂ: am amintit anterior că pavilionul poate oferi spaţii de gabarite mai mari în cazul unui eveniment organizat de amploare relativ mică, însă constrânse de condiţiile sitului, spaţiile respective fiind limitate pe suprafaţa utilă a pavilionului. În condiţii de sit diferite acesta poate suferi o mutaţie spaţială majoră devenind suport pentru diferite acţiuni culturale/sociale antrenând în desfăşurarea acestora spaţiile conexe. Pavilionul renunţă temporar la caracterul dinamic al spaţiului în favoarea unuia complet static. Spaţiul convex devine spaţiu concav, expus, dispersat, cu limite vagi. Astfel, pavilionul îşi pierde impactul vizual puternic ca obiect în spaţiu, ajungând fundal şi suport pentru activităţi. Prin retragerea şi blocarea panourilor, pavilionul oferă o veritabilă “scenă”. Zona de acces devine zona “culiselor”. Liberum libri îşi depăşeşte statutul de pavilion manifest, promotor al culturii scrise, lărgindu-şi orizontul spre alte acţiuni culturale

77


78

ULTIMA DECADĂ

“CADRE”: una din calităţile neexploatate în situl dat ale pavilionului este cea de a “înrăma” puncte de interes. Dacă în situl dat, calitatea prevalentă este cea de spaţiu în schimbare, adaptat utilizatorului şi contextului în permanentă schimbare, în condiţii de sit diferite, pavilionul poate capăta o nouă dimensiune, una nu spaţială ci perceptuală, prin relaţiile vizuale controlate pe care le poate lega între utilizator şi spaţiul exterior. Interiorul suferă mutaţii spaţiale care aduc cu sine schimbări în perspectivele “înrămate” de oricare două panouri. cu ajutorul panourilor fixate local, aceste perspective pot fi controlate, registrele spaţiale transformându-se în registre vizuale. În acest sens, o reutilizare într-o locaţie ce oferă o panoramă vastă asupra unei serii de puncte de interes (monumente arhitecturale, zone istorice, cartiere urbane, atracţii turistice s.a.), oferă pavilionului rolul unui “ghid”. În această reinterpretare liberum libri îşi poate depăşi principalul scop de a prezenta “pagină cu pagină” punte de interes, devenind el însuşi unul.

9/2001

NICOLAE IORGA: ”Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi, deşi n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nici nu poate să străbată cu înţelegere foile celor mai frumoase cronici, nici nu se poate pătrunde după cuviinţă de spiritul trecutului nostru care trăieşte în acest loc mai viu şi mai bogat decât oriunde aiurea [...]. În conştiinţa lui naţională ar fi o lipsă dacă el n-ar fi văzut oraşul care a fost şi-şi zice încă astăzi, cu mândrie, ”capitala Moldovei...”

79


ULTIMA DECADĂ

80

9/2001

arhitectura bioclimatică tehnologii şi materiale text: cristian-constantin ungureanu

Cu ocazia Forumului International pentru Constructii Durabile ce a avut loc la Mexico City in aprilie 2010, o serie de arhitecti importanti ai zilelor noastre, au lansat noi teorii privind viitorul constructiilor si al arhitecturii. Astfel, „in arhitectura are loc o schimbare, trecerea de la paradigma mecanica la cea biologica…” si, “...reusita unei cladiri nu este determinata numai de structura acesteia, ci si de modul in care sistemul construit permite realizarea functiilor economice, ambientale si sociale...”

reusita unei cladiri nu este determinata numai de structura acesteia, ci si de modul in care sistemul construit permite realizarea functiilor economice, ambientale si sociale

}

“...sectorul constructiilor trebuie sa treaca prin schimbari majore pentru a putea face fata provocarilor economice, ecologice si sociale ale secolului 21...“ si, “...cea mai importanta problema cu care designerii de produs, arhitectii si inginerii se vor confrunta in viitorul apropiat, va fi urmatoarea: sa faca ecologia extraordinar de atractiva si emotionanta...” (arh. Werner Sobek) Conform unui studiu al ADEME (Agence de l’Environnement et de la Maîtrise de l’Energie, France), sectorul constructiilor este unul dintre cei mai mari consumatori energetici, adica 40% din totalul energiei consumate, comparativ cu sectorul transporturilor (30%) sau cel industrial (20%). Astfel, masuri pentru reducerea consumurilor de energie in sectorul de constructii au fost elaborate inca de acum cativa ani în multe tari dezvoltate. Descoperirea si exploatarea unor surse de energie neconventionale, curate, inepuizabile si ieftine (soarele, vantul, apa, etc) au determinat aparitia unor „curente energetice” in constructii si arhitectura, cum ar fi arhitectura solara, arhitectura ecologica, arhitectura bio-climatica etc, având ca scop final conservarea energiei. Arhitectura bio-climatica presupune ansamblul de solutii de proiectare care permit asigurarea conditiilor de confort intr-un edificiu. De asemenea, utilizeaza, pe cat posibil, mai putine sisteme care suporta consumuri energetice din resurse conventionale si se concentreaza pe studiul amanuntit al caracteristicilor de natura climatica. Cladirile bioclimatice sunt constructiile care, folosind sisteme de captare si utilizare a energiei neconventionale, devin la randul lor “obiecte autosuficiente” energetic si in multe cazuri chiar furnizoare de energie.

81

}


ULTIMA DECADĂ

82

9/2001

A construi sustenabil inseamna a concepe o cladire astfel incat orientarea, conformarea geometrica, materialele si tehnologiile utilizate, sa aiba ca rezultat economisirea energiei si un impact cat mai redus asupra mediului, iar forma pura si materialele primare constituie pentru arhitectura traditionala elementele cele mai la indemana, in scopul adaptarii la conditiile locului de amplasare. In acest context, cu ocazia Atelierelor Deschise de Arhitectura ce au avut loc la Bucuresti in anul 2010, arhitectul francez Frédéric Bonnet afirma ca, “...lemnul simbolizeaza padurea...”, “...piatra simbolizeaza solul...”, iar “...caramida si lutul...permit abordari spatiale foarte interesante...”. Astfel, in lume au aparut numeroase constructii care se inscriu in sfera arhitecturii sustenabile, ecologice si bio-climatice. In Romania, un exemplu in acest sens este “Casa verde” de la Capul Dolosman, arhitecti Mariana Celac si Catalin Berescu, realizata in anul 2008 (fig.1). Ca materiale traditionale s-au folosit pentru pereti lutul si, pentru acoperis, stuful, materiale care cunosc o perioada de “revival“ in lume. Arhitectii au avut in vedere si o solutie pentru alimentarea cu energie electrica, insa planul lor de instalare a unui generator de energie eoliana a trebuit sa fie abandonat din lipsa de fonduri.

Fig.2. Jean-Marie Tijbaou Cultural Center, Noua Caledonie, arh. Renzo Piano, 1998

Un exemplu reprezentativ pentru arhitectura ecologica si bio-climatica, inainte ca tendinta „verde“ sa se transforme intr-un curent la scara larga, este Jean-Marie Tijbaou Cultural Center, Noua Caledonie, arhitect Renzo Piano, realizat in anul 1998 (fig.2). Dedicat in totalitate populatiei kanak, centrul Jean-Marie Tjibaou este construit pe o portiune ingusta de pamant, inconjurat de vegetatie si apa. Poarta numele unuia dintre cei mai ferventi sustinatori ai miscarii de independenta a localnicilor fata de Franta, asasinat în 1989. Cele 10 cladiri, ce adapostesc un centru de arta, un muzeu, sali de spectacol si o biblioteca, sunt construite sub inspiratia colibelor traditionale locale.

Fig.1. “Casa verde” de la Capul Dolosman, arh. Mariana Celac si Catalin Berescu, 2008

83


ULTIMA DECADÄ&#x201A;

84

Fig. 3. Combinarea in acelasi context cultural a principiilor de construire traditionale si contemporane.

Desigur, Renzo Piano s-a indepartat de la aspectul conic al caselor ridicate din lemn si paie, dar suflul cultural local e vizibil. Inclusiv materialele sunt foarte apropiate de cele folosite in mod traditional. Lemnul si bambusul se impletesc cu sticla si otelul, iar acoperisul functioneaza ca o jaluzea, ajutand la ventilarea naturala a cladirilor si permitand luminii sa intre doar atunci cand este cazul.

9/2001

Fig.4. R.C.Tech Architects Office Building, Atena, Grecia, 2006

Alte exemple de constructii bio-climatice : R.C.Tech Architects Office Building, Atena, Grecia, 2006 (fig.4). Cladirea, situata in centrul capitalei elene, atinge un ridicat nivel de performanta, atat din punct de vedere al echilibrului energetic, cat si al nivelului tehnologic atins. Volumetria cladirii este rezultatul unor studii de amplasament si a conditiilor climatice specifice orasului Atena (nivel scazut al umiditatii si precipitatiilor) si in mod particular al caracterului zonei. Rezolvarea functionala si configurarea spatial-volumetrica raspund factorilor externi care influenteaza modificarile conditiilor de confort ambiental. In acest sens, functiunile principale sunt orientate pe laturile est-sud-vest, pentru a beneficia de conditii favorabile de iluminare si insorire. Inspre nord au fost configurate circulatiile verticale si spatii cu functiuni secundare. Solutiile alese pentru realizarea cladirii denota un mare interes pentru utilizarea tehnologiilor si materialelor moderne, performante din punct de vedere eco-compatibil. Astfel, cladirea beneficiaza de o anvelopanta bine izolata inspre partea exterioara a acesteia, in scopul diminuarii pierderilor de caldura. Fatada dinspre nord este placata cu tabla din aluminiu, material ce constituie un obstacol in calea actiunii vantului din perioada iernii. Pentru celelalte orientari s-a ales configuratia unei fatade ventilate (fig.5).

85


86

ULTIMA DECADĂ

9/2001

87

In scopul controlului accesului radiatiei solare directe, fatada vestica, orientata catre strada, este prevazuta cu un sistem de parasolare orizontale controlate automatizat in functie de directia razelor incidente ale soarelui. Toate ferestrele orientate catre est si sud sunt prevazute cu jaluzele, pentru controlul accesului luminii naturale. Tamplariile sunt din aluminiu, cu inalte performante in ceea ce priveste izolarea termica, si sunt prevazute cu geam termoizolant dublu, cu emisivitate scazuta (low-e). Pentru racirea pasiva a spatiilor pe perioada estivala, s-a utilizat o solutie pe cat de eficienta, pe atat de ingenioasa. Astfel, inspre latura estica a lotului, la nivelul subsolului, este prevazut un bazin deschis cu apa, ce permite controlul nivelului umiditatii din aer. In dreptul circulatiilor verticale, edificiul ingaduie miscarea curentilor de aer pana la ultimul nivel al acestuia, unde datorita efectului de “cos”, sunt evacuate masele de aer (fig.5). Pe acoperisul cladirii, pe terasa etajului tehnic al acesteia, sunt prevazute panouri solare pentru prepararea apei calde necesare atat pentru incalzire, cat si pentru nevoile curente. De asemenea, terasa peste ultimul nivel este inierbata, beneficiind astfel de toate avantajele acestui tip de solutie: solutie ecologic compatibila prin utilizarea plantelor, confort higro-termic, izolare si inertie termica, colectarea apelor pluviale.

Fig.6. Locuinta unifamiliala, Trento, Italia, arh. Elisa Burnazzi, Davide Feltrin (Burnazzi Feltrin Architetti), Paolo Pegoretti, 2009

Fig.5. R.C.Tech Architects Office Building, Atena, Grecia, 2006

Locuinta unifamiliala, Trento, Italia, arhitecti Elisa Burnazzi, Davide Feltrin (Burnazzi Feltrin Architetti), Paolo Pegoretti, 2009 (fig.6). Tema a fost realizarea unei construcţii eficiente din punct de vedere energetic. Pe acest fundal, liniile generale ale interventiei au urmarit: rezolvarea structurala, economia de energie si continuitatea spatiala intre interior si exterior, fructificand astfel relatia cu peisajul.


88

ULTIMA DECADĂ

Corpul edificiului construit este simplu, fiind conturat de o prisma dreapta, orientata cu latura lunga catre sud-est si beneficiind astfel de un bun nivel de insorire pe tot parcursul zilei, dar cu risc de supraincalzire datorat acumularilor termice excesive pe perioada estivala. Fatadele au fost tratate diferit, in functie de orientare. Astfel, pe latura sudica s-au aplicat o serie de goluri suplimentare, in timp ce restul laturilor s-au pastrat mai compacte, din motive de aport solar, respectiv izolare termica. Ultimul nivel este puternic pus in evidenta prin existenta acoperisului, configurat ca un semnal ce subliniaza prezenta unei terase pe toata lungimea perimetrala a etajului. Acesta are atat rol de protectie solara a spatiilor interioare, cat si de aparare impotriva precipitatiilor. Incalzirea pasiva a constructiei se realizeaza prin aport solar direct. In acest scop, logiile si parasolarele au fost configurate in asa fel încat sa permita accesul direct al radiatiei pe parcursul perioadei reci, dar si pentru a evita supraincalzirea pe timpul verii.

9/2001

De asemenea, prin configurarea planimetrica si a sectiunii, s-a putut obtine un joc volumetric, menit sa combine atat aspecte energetice, estetice ori de confort al locuirii, cat si de incadrare contextuala în peisajul zonei. S-a acordat o mare importanta izolarii termice a anvelopei pentru a diminua pierderile de caldura (fig.7). Din punct de vedere al contextului, arhitectura zonei este caracterizata de tipologia caselor de lemn, cu o fundatie solida din piatra, amplificata la nivelul primului etaj. Materialele folosite pentru inchiderile exterioare sunt de inalta performanţa energetica, respectiv panourile din lemn pentru placarea fatadelor si fibra de lemn ca material termoizolant. Materialele folosite, atat la interior cat si la exterior, raspund cerintelor de protectie ambientala si de sanatate a locuitorilor. Astfel, s-a utilizat sticla, un material reciclabil, usor de intretinut, lemnul, utilizat la spatiile interioare pentru pardoseli, placarea peretilor si mobilier, calcar natural la finisajele interioare ale bailor, iar toate vopsitoriile au fost atent selectionate pentru a fi biocompatibile (fig.8).

89

Fig.7. Locuinta unifamiliala, Trento, Italia, arh. Elisa Burnazzi, Davide Feltrin (Burnazzi Feltrin Architetti), Paolo Pegoretti, 2009

Bibliografie: *** www.casa-verde.ro *** www.wikipedia.org *** www.worldarchitecture.org *** www.galinsky.com *** www.burnazzi-feltrin.it

Fig.8. Locuinta unifamiliala, Trento, Italia, arh. Elisa Burnazzi, Davide Feltrin (Burnazzi Feltrin Architetti), Paolo Pegoretti, 2009


90

ULTIMA DECADĂ

9/2001

91


Lindab a primit in luna decembrie distincţia de Superbrand, titlu prestigios ce atesta recunoaşterea mărcii de către consumatorii romani. Lindab obţine acest titlu pentru a doua oară, după premiera din 2006 şi are o importanţă cu atât mai mare cu cât recunoaşterea vine de aceasta data din partea clienţilor. Studiul Superbrands analizează cele mai cunoscute branduri la nivel local în ţări din întreaga lume. In acest an, in România, au fost analizate 1150 de branduri, dintre care doar 300 de mărci din aproape 25 de domenii de activitate s-au calificat pentru statutul de Superbrand 2010. “Acest rezultat confirma faptul ca ne-am ghidat după o strategie corectă, încă de la intrarea pe piaţa din România. Este o recunoaştere deosebit de importantă, obţinută cu greu de branduri din domenii „sobre”, aşa cum este cel al construcţiilor, cu atat mai mult cu cât suntem singurul Superbrand desemnat de clienţi pe piaţa pe care activam. Suntem mândri de validarea importantei Lindab in conştiinţa publicului nostru, mai ales ca Lindab a introdus in vocabularul romanilor termenul de ţigla metalica. Mai mult, Lindab a fost construit de la baza pe principii solide – simplitate, realism, ordine şi bun gust. Ne preţuim echipa şi ne ghidăm după respectul pentru client şi investiţia sa. Din experienţa mea, aceste valori vor da întotdeauna rezultate şi cred ca sunt o fundaţie excelentă pentru ca Lindab să rămână, pentru mult timp de acum înainte, un Superbrand in România”, a declarat Andrei Sulyok, Director General Lindab Romania. Programul Consumer Superbrands 2010 a evaluat performanta brandurilor de produse şi servicii care se adresează direct segmentului consumatorului final, atât din perspectiva profesioniştilor, cât şi din cea a consumatorilor. Lista celor 300 de branduri validate Superbrands este publicată în premiera in Prima Carte Consumer Superbrands pentru România. O extensie in versiune digitala a Cărţii Consumer Superbrands va fi de asemenea disponibilă online. Mai multe informaţii despre program pot fi consultate pe http://www.superbrands.com/ro. Despre Lindab Romania Compania Lindab este prezenta pe piaţa româneasca începând cu anul 1994. Profile, Ventilatii şi Building Systems sunt cele trei domenii principale de activitate. Lindab Profile dezvolta, produce si promovează soluţii şi sisteme eficiente din oţel pentru industria construcţiilor: ţigla metalică, acoperişuri fălţuite, sisteme de jgheaburi şi burlane, porţi de garaj, construcţii uşoare, trape şi luminatoare, elemente de siguranţă pentru acoperiş, sisteme de placări, profile uşoare etc. Lindab Ventilatii acoperă toată gama de sisteme de ventilaţie: tubulatură şi accesorii, difuzoare, grile şi anemostate, atenuatoare de zgomot, clapete de reglaj etc. Lindab Sisteme de Cladiri este lider european in cladiri metalice industriale si comerciale, pentru recreere, inclusiv cladiri multietajate, si ofera servicii complete pentru proiecte la cheie in toata Europa, prin reprezentantele locale si prin reteaua de parteneri autorizati. Lindab Romania este parte a concernului international Lindab Group, care dezvolta, produce si promovează soluţii moderne pentru construcţii civile şi industriale şi sisteme ecologice de ventilaţii. Lindab Group are puncte de lucru in 31 de ţări şi un număr de 4500 de angajaţi. Pentru informaţii despre produsele şi soluţiile Lindab, va rugăm contactaţi Directorii de Zona Lindab Romania, astfel: • Liviu Maftei, director zona produse rezidenţiale: 0744 328 128, liviu.maftei@lindab.ro • Paul Chipriean, director zona produse industriale: 0745 328 005, paul.chipriean@lindab.ro

Lindab SRL

Şos. de Centură, nr.8, Ştefăneştii de Jos, 077175 – Ilfov Tel.: 021 209 41 00 Fax: 021 209 41 24 office@lindab.ro


9rpr_draft01  

rpr nr9 wip

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you