Issuu on Google+

Revista Episcopiei Române Unite, greco-Catolice, de Lugoj  anul Xii  nr. 142 - 143  3-4/2011  martie - aprilie

REÎNVIEREA (Sionul Românesc)

în acest număr:

pastorala de paști condoleanțe ps ioan șișeștean controversa filioque întâlnirea în relație parohia și parohul


CUPRINS caseta redacţiei Preşedinte de onoare: PSS Alexandru mesian

Pag. secţiunea

Articole

3-4

PAStoRALA

Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului

4

CoNDoLEANȚE

PS ioan șișeștean

5-11

EVENimENtE DiN EPiSCoPiE

Vizită pastorală şi înfiinţarea Reuniunii Mariane la Bucova Carnaval înainte de Post Misiuni populare pentru credincioşii din protopopiatul de orăştie Marşul pentru viaţă la timişoara Vizită pastorală în parohia Darova exerciţii spirituale pentru cler Reculegeri spirituale cu soţiile preoţilor Comemorarea Servului lui Dumnezeu ioan Paul al ii-lea adunare Generală şi aniversare cinci ani de la înfiinţarea aStRU eparhial Lugoj Conferinţă la Cluj cu tema: Familia azi-între tradiţie şi modernitate1

12-13

tEoLoGiE DoGmAtiCĂ

Controversa Filioque iii

14-15

SPiRitUALitAtE

De la viața cinstită la cea creștină

16-17

iStoRiA NoAStRĂ

Părintele nicolae Brînzeu - Perspectiva securității ii

18-19

PSiho-SPiRitUALitAtE

Sentimentul de întâlnire în relație

20-21

tEoLoGiE - DREPt CANoNiC

Parohia și parohul

22

CULtURAL

Concert al di Meola timishort Film Festival Festivalul dramaturgiei românești

Director & Redactor şef: Pr. Răzvan oprişa Comitetul de redacţie: Raimondo-mario Rupp, Dan Pătraşcu, Adela oprişa Responsabil ştiri: Raimondo-mario Rupp Colaboratori articole: Sergiu Soica, Adela oprişa, Alexandru Ploştinaru, Pr. Eugen Jurca, Dan Pătrașcu Baba Concept grafic și tehnoredactare: Pr. Răzvan oprişa, Adela oprişa, Lucia oprișa Corespondeţa: Str. holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap. 5, 300270 timişoara, timiş, România razvan.oprisa@gmail.com ISSN: 1844-8526 Tipar: S.C. Partoş SRL

CăUtăm CoLABoRAtoRi Cei care doresc să scrie articole spre a fi publicate în revista Reînvierea sunt încurajaţi să o facă. nu ezitaţi să ne scrieţi dacă aveţi nelămuriri. Pentru a fi publicate, articolele trebuie să poată fi încadrate în una din secţiunile revistei. Materialele trimise redacţiei nu se vor restitui. Redacţia nu este obligată în nici un fel să publice toate materialele propuse spre publicare. Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor. Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor. Le mulţumim tuturor colaboratorilor noştri pentru efortul material şi intelectual depus. Dumnezeu să-i răsplătească cu sănătate şi har!


ALEXANDRU Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei Lugojului onoratului cler şi iubitului popor credincios har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-tatăl şi de la Domnul nostru isus Cristos Cristos a înviat! Iubiţi fraţi întru preoţie şi iubiţi credincioşi, Adevărat a înviat ! aşa cum au mărturisit discipolii care L-au văzut pe Învăţătorul lor plin de viaţă, după ce L-au văzut murind pe Cruce, Cristos este într-adevăr înviat ! Învierea Sa nu este o simplă părere, o opinie, o interpretare ci este o realitate, un adevăr; apariţiile lui isus au demonstrat realitatea Învierii Sale. Învierea Domnului este un fapt fundamental al credinţei noastre. Sfântul Pavel a afirmat cu claritate: „Dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (conform 1 Corinteni 15,14). Corintenilor le mai spune: „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Cristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; în urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit; după aceea S-a arătat lui iacov, apoi tuturor apostolilor” (conform 1 Corinteni 15, 3-7). această mărturisire a comunităţii primitive privind Învierea este de mare valoare; ne este oferită ca o mărturie esenţială a vieţii şi învăţăturii Bisericii. acestea fac aluzie la apariţii care nu sunt scrise în textele evanghelice, cum este această apariţie la mai mult de cinci sute de fraţi. apariţiile lui Cristos înviat au fost mai numeroase decât cele consemnate în evanghelie. Din multitudinea apariţiilor care au început cu a treia zi după moartea Sa, isus S-a arătat viu în trupul Său, trupul care a fost răstignit. este adevărat că nimeni nu a fost martor exact în momentul trecerii de la moarte la viaţă. Dar nimeni nu ar fi putut vedea această trecere cu ochi trupeşti. Cristos nu a trecut din moarte la o nouă viaţă terestră, ci din moarte la viaţă cerească, o formă invizibilă, pe care nu o putem observa. trupul Domnului s-a aflat în mormânt dar după momentul învierii s-a constatat dispariţia trupului.

Iubiţi credincioşi,

* * *

există o diferenţă esenţială între învierile făcute de isus în cursul vieţii Sale pământeşti şi Învierea care a succedat morţii Sale. Fiica lui iair, fiul văduvei din nain, Lazăr au fost înviaţi şi au intrat în viaţa pământească, dar Cristos odată înviat a intrat în viaţa aceea, în starea gloriei cereşti. După Înviere, isus nu a revenit pe pământ pentru a-şi relua activitatea anterioară, ci numai pentru a dovedi, pentru a manifesta adevărata Sa Înviere. el S-a arătat în multiplele Sale apariţii celor destinaţi să fie martori ai Învierii. evangheliştii ne arată cum isus cu greu îi aduce pe apostoli la convingere, la realitatea trupului Său înviat. La cei care credeau că sunt victime ale unei iluzii, ai apariţiei unui spirit sau a unei fantome, le zice: „Vedeţi mâinile şi picioarele Mele, că însumi eu sunt: pipăiţi-Mă şi vedeţi, că spiritul nu are carne şi oase precum vedeţi că am eu” (Luca 24,29). Prin aceste apariţii isus îi face pe apostolii Săi să fie încrezători, să fie învingători în îndoielile lor. Învierea este un eveniment istoric. ea a avut loc într-un moment determinat de istorie, a treia zi după moartea Sa. Învierea a fost, în acelaşi timp, un eveniment transistoric, căci depăşeşte cadrul ordinar al istoriei prin trecerea de la moarte la mărirea cerească. Mărturiile care ne sunt date sunt de natură să excludă orice îndoială. Pe acest fundament recunoscut de Biserică de la originea sa noi continuăm să afirmăm că isus Cristos cu adevărat a înviat ! Iubiţii mei fii sufleteşti, iubiţi credincioşi, iadului.

astăzi sunt Sfintele Paşti! astăzi a înviat Cristos din morţi şi ne-a izbăvit de moarte, de robia păcatului şi de osânda

astăzi iadul a fost golit şi raiul s-a deschis. astăzi îngerii cântă împreună cu oamenii biruinţa vieţii asupra morţii. astăzi şi noi cu toţii să ne veselim împreună cu Biserica lui Cristos că nu mai suntem sub legăturile morţii şi ale întunericului. Să lepădăm, dar, întristarea şi răutatea şi grijile cele trecătoare, că Cristos a înnoit lumea prin Înviere. Deci, să ne bucurăm, mulţumind lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem Sfintele Paşti şi în anul acesta martie - aprilie 2011

3


condoleante

şi să cântăm cu bucurie această frumoasă cântare: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere”.

Sărbători fericite! Cristos cu adevărat a înviat!

Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Spirit să fie cu voi, cu toţi. Amin!

ALEXANDRU Episcop de Lugoj

Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj la Praznicul Învierii Domnului 2011

P.S. ioan șișeștean

condoleanțe

Am aflat cu tristeţe despre încetarea din viaţă a Prea Sfinţiei Sale Ioan Şişeştean, Episcopul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Maramureş. Plecarea Sa dintre noi constituie o mare pierdere atât pentru Eparhia de Maramureş cât şi pentru întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Prea Sfinţitul Părinte Ioan Şişeştean şi-a dăruit întreaga viaţă, încă din copilărie, lui Dumnezeu şi Bisericii Sale. A fost un model de credinţă neclintită, chiar în întreaga perioadă de persecuţie a Bisericii Române Unite. Nu a acceptat nici un compromis, urmând exemplul înaintaşilor noştri, Prea Sfinţiţii Episcopi ai Bisericii noastre, martiri şi mărturisitori ai credinţei. A fost gata oricând şi în orice condiţii să-şi dea viaţa pentru adevărata Biserică a lui Cristos. Anul acesta a aniversat 39 de ani de Sfântă Preoţie, din care 17 ani ca Episcop al Eparhiei de Maramureş, fiind succesor al primului Arhiereu al acestei Eparhii, Episcopul martir Alexandru Rusu, al Episcopului Ioan Dragomir, iar mai târziu al Prea Fericitului Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Pentru mine a fost un prieten şi un bun coleg încă din anii copilăriei. Acum, la plecarea Sa dintre noi, Ierarhul, clerul, persoanele consacrate şi credincioşii Eparhiei Noastre de Lugoj se unesc în rugăciune cu toţi cei care-l deplâng, implorând bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu să dea odihnă veşnică servului Său. Transmitem sincere condoleanţe atât clerului şi credincioşilor Eparhiei de Maramureş cât şi familiei îndoliate. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace ! În veci pomenirea lui !

Alexandru MESIAN Lugoj, 14 aprilie 2011 Episcop de Lugoj

4

martie - aprilie 2011


eVeniMente iMPoRtante

din episcopia de luGoJ

27 FEBRUARiE viZită PAstoRALă Şi îNFiiNţAREA REUNiUNii mARiANE LA BUCovA Duminică, 27 februarie 2011, în parohia greco-catolică Bucova, Protopopiatul Sarmisegetuza, a avut loc vizita canonică a PS alexandru Mesian, episcop de Lugoj. Cu această ocazie, s-a celebrat Sfânta Liturghie arhierească şi a luat fiinţă în mod oficial Reuniunea Mariană Bunavestire, a credincioşilor din Bucova, judeţul Caraş-Severin. Peste 70 de persoane din această parohie au cerut să fie primite în mod solemn în această asociaţie spirituală. PS alexandru a fost însoţit la Bucova de către Mons. angelo Pop, Vicarul general al episcopiei Lugojului, şi pr. Vasiloni trandafir Florin, protopop de Sarmisegetuza. Biserica din Bucova s-a dovedit a fi neîncăpătoare: sute de credincioşi din Bucova, dar şi din alte parohii învecinate, au ţinut să fie prezente la întâlnirea cu ierarhul locului, Preasfinţitul alexandru. el a fost aşteptat la intrarea în biserică de copii purtând portul tradiţional al ţăranilor de pe Valea Bistrei. Preşedintă a Reuniunii Mariane Bucova a fost aleasă d-na Rodica Vasiloni. Credincioasele care şi-au exprimat public dorinţa de a face parte din această asociaţie tradiţională a Bisericii Catolice au depus mărturie în acest sens şi au fost binecuvântate de către PS alexandru, care le-a împărţit diplome şi medalii cu însemne mariane. Reuniunea Mariană este o asociaţie religioasă pusă sub conducerea autorităţii bisericeşti. ea se ocupă cu educaţia sufletească a membrilor ei; formarea unei elite în rândul credincioşilor, care trăiesc viaţa ca şi ceilalţi credincioşi numai că aceştia depun angajament solemn în faţa episcopului; participarea şi angajarea în mod solemn de a trăi o formă de viaţă mai activă în slujba Bisericii (prin participarea la Sfânta Liturghie, Prima Vinere din lună, sărbători etc.). această Reuniune are un întreit scop: a cinsti pe Maica Domnului, a urma exemplul vieţii ei şi a răspândi ca apostolat laic evanghelia lui isus Cristos. 4-5 mARtiE CARNAvAL îNAiNtE DE Post LA LUgoJ, oRăŞtiE Şi timiŞoARA Vineri, 4 martie 2011, la Centrul pastoral eparhial „Sfântul Vasile cel Mare” din Lugoj a avut loc cea de-a patra ediţie a Carnavalului Catolic. În acest an tinerii din aStRU Lugoj s-au ocupat de reluarea organizării acestui moment recreativ, după o pauză de doi ani. La eveniment au participat tineri de la Catedrala Coborârea Sfântului Spirit din Lugoj. alături de tineri au mai participat două surori din ordinul Sf. Vasile cel Mare din Lugoj, precum şi diferiţi preoţi cu familiile lor, din oraş şi din parohiile învecinate. nici la această ediţie de carnaval nu a lipsit juriul din care au făcut parte: un preot greco-catolic, o soră din ordinul Sf. Vasile cel Mare, un teolog absolvent şi doi reprezentanţi ai tinerilor. După parada prezentării costumelor şi probele de dans, s-au acordat premii pentru cel mai hazliu costum, cel mai tânăr măscărici, cel mai popular costum, costumul cel mai original, şi nu în ultimul rând, marele premiu. a existat un premiu şi pentru cel mai „naşpa” costum, care de fapt a fost o mască ce s-a dovedit a fi puţin înfricoşătoare, în special pentru cei micuţi. Premiile au constat în cărţi cu tematică religioasă catolică, rozarii, jucării de pluş şi alte obiecte. Fiecare premiant a primit câte o diplomă în semn de amintire a acestei ediţii de carnaval. Seara a continuat cu dans şi diferite jocuri într-o atmosferă plină de bucurie, entuziasm şi voie bună. Prima ediţie a Carnavalului Catolic la Lugoj a avut loc în anul 2006. au urmat două ediţii consecutive şi apoi o pauză de doi ani. tot în ziua de 4 martie, a avut loc la orăştie a şasea ediţie a „Carnavalului Piticot”, la demisolul bisericii greco-catolice cu hramul Sfântul ilie tezviteanul din localitate. Carnavalul, la care au participat copiii grupelor ce le pregăteşte pentru viaţa martie - aprilie 2011

5


creştină pr. protopop Silviu Lucian Bindea, a avut parte de o largă gamă de costume: de la ţigănci cu rochii largi şi cu multe giuvaeruri, la zâne; de la sângerosul vampir, la samurai – personaje din cărţile de poveşti sau de desene animate. ajutoare de nădejde în organizarea Carnavalului au fost Cristian Bindea, cel care a şi făcut o bună parte dintre fotografii, şi Roberto Luchini, doi tineri foarte implicaţi în viaţa parohiei. Cei mici au prezentat costumaţia sau au recitat, au cântat, au dansat şi s-au distrat. Participanţii la concursuri au primit câte o diplomă de carnaval. În încheiere menţionăm că şi tinerii de la parohia timişoara ii „Sfântul iosif” au organizat în ziua de 5 martie la sediul vicariatului de pe Str. Filaret Barbu, o primă ediţie de carnaval. mARtiE-APRiLiE misiUNi PoPULARE PENtRU CREDiNCioŞii DiN PRotoPoPiAtUL DE oRăŞtiE La începutul Postului Mare din anul acesta, s-au organizat pentru credincioşii din protopopiatul greco-catolic orăştie obişnuitele Misiuni populare, care au redevenit o tradiţie de unsprezece ani în acest protopopiat. La venirea sa ca protopop de orăştie, pr. Silviu Lucian Bindea a reînnodat firul misiunilor populare rupt de regimul comunist. Primele trei zile au fost zilele în care credincioşii greco-catolice din localitatea Romos au avut parte de o serie de trei meditaţii cu tematică strâns legată de Postul Mare. În prima seară, după oficierea Sfintei Liturghii celebrată de pr. Bindea şi de pr. aurel Rafiliu, parohul greco-catolic din această localitate, credincioşii au redescoperit valenţele, beneficiile şi modul în care credinciosul trebuie să se pregătească în aceste 40 de zile pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii Mântuitorului isus. În a doua seară, după oficiul Căii Crucii, pr. Bindea a ţinut meditaţia cu titlul: „Cum să facem să redevenim fii ai lui Dumnezeu?” Meditaţia părintelui a prezentat Sacramentul Spovezii, sau cum spunea părintele: „al tainei împăcării omului cu Creatorul său”, şi un ghid practic pe care ori ce creştin îl poate urma atunci când doreşte să facă o Spovadă bună şi curată, atunci când doreşte cu adevărat să redevină fiu al lui Dumnezeu şi prieten al lui isus. a treia seară din seria destinată comunităţii din localitatea Romos şi nu numai, a început cu Liturghia Înainte Sfinţitelor a Sf. Grigorie Dialogul, celebrată de către: pr. protopop Bindea; pr. aurel Rafiliu; pr. Mircea Costa, paroh în localitatea Rapolt; pr. Mihai eneydi, paroh în localităţile Pricaz şi Geoagiu; pr. ioan Stănculeţ, paroh la Şibot şi Sărăcsău. După Sfânta Liturghie, pr. Silviu Bindea a încheiat seria celor trei meditaţii cu o frumoasă şi pătrunzătore lectură despre sfinţenie. astfel cele două seri precedente şi-au găsit finalitatea, făcându-i pe credincioşi să înţeleagă de ce trebuie să postească, să fie buni, să facă binele şi să îi ajute pe nevoiaşi, şi de ce au nevoie de o mărturisire bună – totul ca să îi readucă la sfinţenie, adică la ceea ce Bunul Dumnezeu a făcut şi zidit în adam. Misiunile populare în protopopiatul orăştie au continuat la Pricaz, Rapoltul Mare, Sărăcsău, Şibot, Mărtineşti, orăştie şi Cugir. 17 mARtiE îNtâLNiRE A REPREZENtANţiLoR BiRoURiLoR DE PREsă DiN BRU LA BLAJ Joi, 17 martie 2011, la iniţiativa şi invitaţia PS Vasile, episcopul Curiei arhiepiscopale Majore, a avut loc la Blaj o întâlnire a reprezentanţilor birourilor de presă ale tuturor eparhiilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Din partea biroului de presă al eparhiei de Lugoj a participat teol. Raimondo-Mario Rupp responsabil cu mass-media, secţiunea internet şi audio-vizual. această întâlnire, desfăşurată în sediul Curiei arhiepiscopale Majore şi prezidată de PS Vasile, a avut ca scop principal analizarea activităţilor şi resurselor birourilor de presă eparhiale greco-catolice, în vederea eficientizării activităţilor proprii şi a comunicării acestora cu mass-media seculară şi religioasă. Un alt aspect important al acestei întruniri l-a constituit analizarea sitului oficial al Bisericii, BRU.ro, în contextul împlinirii a 10 ani de funcţionare. administratorul sitului a prezentat date de ordin istoric despre sit, precum şi date statistice. S-a discutat despre circuitul informaţiilor până la etapa de publicare, stabilindu-se că orice material pentru BRU.ro trebuie să treacă prin birourile de presă eparhiale de care aparţin. S-au

6

martie - aprilie 2011


propus unele soluţii pentru omogenizarea politicii redacţionale, dată fiind administrarea descentralizată a sitului, ce permite publicarea ştirilor de către mai multe persoane. În încheiere s-au discutat mai multe probleme de natură internă şi s-au făcut propuneri menite să aducă o îmbunătăţire a rezultatelor birourilor de presă greco-catolice. 26 mARtiE mARŞUL PENtRU viAţă LA timiŞoARA

creştine.

„Spune Da Vieţii!” a fost sloganul „Marşului pentru Viaţă”, eveniment care a avut loc simultan la Bucureşti, timişoara şi Satu Mare, sâmbătă, 26 martie 2011. organizatorii, peste 20 de asociaţii nonguvernamentale provita şi profamilie, au chemat astfel pe toţi românii la recunoaşterea vieții umane ca primul şi cel mai important drept, începând de la concepţie şi până la sfârşitul ei natural. expresia „Spune Da Vieţii!” are semnificaţia unei mărturii personale prin care participanţii au afirmat deschis şi fără echivoc viața ca valoare supremă, cerând protejarea ei în toate stadiile. În mod special s-a solicitat protecţia celor mai vulnerabile fiinţe umane, copiii nenăscuţi, care de peste 50 de ani sunt supuşi în România unui adevărat genocid. „Marşul pentru Viaţă” s-a dorit un eveniment civic, fără caracter confesional, deschis persoanelor din toate cultele

Printre organizatori s-au numărat: asociaţia „Darul Vieţii”, asociaţia „Pro-vita” Bucureşti, Federaţia „Pro-vita” ortodoxă, Fundaţia „Clinica Provita” – Bucureşti, alianţa Familiilor din România, asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, asociaţia pentru apărarea Familiei şi Copilului, asociaţia „Provita Media” etc. La nivel local, la timișoara, cultele au susținut si au luat parte la „Marşul pentru Viaţă”. Mitropolia Banatului, Dieceza RomanoCatolică de timişoara şi episcopia Greco-Catolică de Lugoj precum şi numeroase biserici neo-protestante au avut reprezentanți de frunte la acest eveniment, la care au participat peste 1.000 de persoane. Biserica Greco-catolică a fost reprezentată de P.S. alexandru Mesian, episcopul Lugojului, Mons. Mihai todea, Vicar General al episcopiei Clujului, Pr. Protopop Vasiloni Florin, Responsabil eparhial cu Pastoratia Familiei, Pr. ioan Chisarau si Pr. Prot. nicolae teodorescu de la timisoara. aceasta este prima ediţie care s-a derulat simultan în trei oraşe româneşti, iar organizatorii au promis că evenimentul va deveni unul de tradiţie, anual. De altfel „Marşul pentru Viaţă” este deja un eveniment consacrat în alte ţări, unde are loc la aceeaşi dată. 27 mARtiE viZită PAstoRALă A Ps ALEXANDRU îN PARohiA DARovA În Duminica a iii-a din Post (a Sfintei Cruci) Preasfinţia Sa episcop alexandru Mesian s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Darova, Protopopiatul de Lugoj, la invitaţia pr. paroh ioan Grad şi a consiliului parohial. Cu această ocazie, după Sfânta Liturghie arhierească, a luat fiinţă Reuniunea Mariană Bunavestire, a credincioşilor din Darova. PS alexandru a fost însoţit de către Mons. angelo Pop, Vicarul General al episcopiei de Lugoj, şi de pr. teodor Baba, protopopul Lugojului. este cea de a treia vizită pe care PS alexandru o face în această parohie. La sosire, Preasfinţia Sa fost întâmpinat în faţa bisericii cu flori, pâine şi sare de paroh, de pr. Baba teodor, de viceprimarul ionel Dandu, de copii îmbrăcaţi martie - aprilie 2011

7


în porturi populare, de alţi preoţi şi de numeroşi credincioşi din localitate, dar şi din alte localităţi învecinate. În predica sa, episcopul s-a referit la textul evangheliei duminicii. Le-a prezentat credincioşilor modelul prin excelenţă de urmat, pe însuşi Cristos care ne invită să ne lepădăm de sine de şi să ne luăm crucea mergând după el. „Să mergem cu Cristos pe calea crucii, căci nu mormântul este ultima staţie: noi ştim că după înmormântare este învierea. Speranţa noastră este învierea prin cruce. Prin patima şi moartea Sa ajungem şi la bucuria învierii Domnului nostru isus Cristos.” Pr. paroh ioan Grad a mulţumit tuturor celor prezenţi: PS alexandru, corului parohial care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, primarului nicolae Costândana, oficialităţilor locale care au participat la sărbătoare şi tuturor credincioşilor. La sfârşitul Sfintei Liturghii a avut loc primirea celor 17 credincioşi în Reuniunea Mariană, în faţa episcopului. Preasfinţitul alexandru a înmânat Diploma Mariană şi „Medalia Miraculoasă a Sfintei Fecioare Maria” noilor membrii. Reuniunea Mariană din parohia Darova poartă numele „Bunavestire”; asistentul spiritual este părintele paroh ioan Grad iar preşedintă a Reuniunii Mariane este Marişca Grad, soţia părintelui paroh. PS alexandru continuă şi în acest an şirul vizitelor pastorale în parohiile eparhiei de Lugoj pentru a forma apostolat laic în care intră şi Reuniunea Mariană. La sfârşit, episcopul i-a miruit pe cei prezenţi schimbând câteva cuvinte cu ei. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frăţească pregătită cu generozitate de către o familie din Darova. 21-23 Şi 28-30 mARtiE EXERCiţii sPiRitUALE 2011 PENtRU CLERUL EPARhiEi DE LUgoJ există o tradiţie de 14 ani ca în fiecare an, în perioada Postului Mare, să se organizeze exerciţii spirituale cu clerul eparhiei de Lugoj. La invitaţia PS alexandru Mesian, exerciţiile spirituale din acest an au fost ţinute de Preasfinţitul Mihai Frăţilă, episcop auxiliar de alba iulia şi Făgăraş, Vicar de Bucureşti. exerciţiile propriu-zise s-au ţinut la Centrul Pastoral Diecezan din Lugoj. Şi anul acesta s-au organizat două serii de preoţi. Seria i a exerciţiilor s-a desfăşurat în perioada 21-23 martie, iar seria a ii-a, în perioada 28-30 martie 2011. au participat în total aproximativ 110 preoţi ai eparhiei. Fiecare serie a început exerciţiile spirituale luni (21 respectiv 28 martie) printr-o Sfântă Liturghie arhierească în Catedrala din Lugoj, pontificată de PS alexandru Mesian. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Reînvierea al catedralei, dirijat de prof. olimpia Drăgan. În cuvântul de salut, Preasfinţitul Mihai a afirmat faptul că este onorat de invitaţia de a petrece şi de a împărtăşi câteva zile cu clerul eparhiei de Lugoj. adresându-se în continuare preoţilor şi credincioşilor prezenţi, Preasfinţia Sa a spus: „este într-adevăr un mare har să petrecem unii cu alţii acest timp binecuvântat de Dumnezeu. Viaţa noastră împreună o dăruim lui Cristos. nici măcar sfinţenia nu e o lucrare strict personală, ci o lucrare de împreunăpurcedere spre Dumnezeu. niciodată nu putem spune că îl iubim pe Dumnezeu dacă pe aproapele nostru nu îl primim, nu îl înţelegem, nu încercăm să îl justificăm; iată cu atât mai mult ca şi preoţi suntem luaţi din popor şi puşi pentru popor în cele ce sunt către Dumnezeu. Cu siguranţă nu suntem noi aceia care introducem pe oameni la mântuire, şi iată ce potrivită motivaţie avem ca să stăm împreună-rugători în faţa Domnului şi să ne aducem aminte că el este cel care s-a urcat pe cruce pentru a noastră mântuire”. „aşadar”, a încheiat Preasfinţitul, „cu atât mai mult cu cât suntem în timpul de

8

martie - aprilie 2011


pregătire pentru Sărbătoarea Paştilor, iată o ocazie în plus de a coborî în profunzimile sufletului nostru şi de a vedea că Dumnezeu este alături de noi, nu ne părăseşte şi chiar dacă permite să facem experienţa propriilor neputinţe, o face nu ca să ne descurajeze ci ca să ne aruncăm şi mai mult în braţele sfintei Sale Providenţe”. Cele trei zile de reculegere reprezintă şi un timp bogat de rugăciune. În timpul acestor zile, fiecare preot face Spovada de Paşti, conform rânduielilor bisericeşti, dar şi Spovada generală de la ultimele exerciţii spirituale de anul trecut. 2 APRiLiE RECULEgERi sPiRitUALE CU soţiiLE PREoţiLoR LA LUgoJ Conform tradiţiei inaugurate de Preasfinţitul alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, în fiecare an în perioada Postului Mare are loc o zi de reculegere pentru soţiile preoţilor din această eparhie. În acest an, în ziua de 2 aprilie, la Centrul Pastoral Diecezan din Lugoj, soţiile preoţilor au răspuns invitaţiei de a trăi o zi de reculegere şi rugăciune care să le pregătească pentru Săptămâna Mare şi pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru isus Cristos, aflăm de pe BRU.ro. anul acesta reculegerile spirituale au fost ţinute de pr. prot. on. Doinel Preda, paroh la Haţeg. Programul zilei a început cu o meditaţie despre Buna Vestire. Pr. Doinel a prezentat în introducere istoricul sărbătorii Bunei Vestiri. a continuat apoi expunerea punând accent pe virtuţile Preacuratei Fecioare Maria, Mama lui isus Hristos şi Mama noastră, Maica Bisericii. După meditaţie, în jurul amiezii a avut loc Sfânta Liturghie, celebrată în capela Centrului Pastoral Diecezan de către pr. prot. on. Doinel Preda, alături fiind pr. adrian nagy, protopopul Văii Jiului, şi. pr. Dumitru Crişan, paroh la Comloşu Mare. a urmat masa de prânz după care a avut loc a doua meditaţie cu tema: “Reuniunile mariane: trecut, prezent şi viitor”. Pr. Doinel a prezentat un bogat istoric al acestor Reuniuni. a luat cuvântul apoi Preasfinţia Sa alexandru vorbind despre Reuniunile Mariane în prezent: rolul lor deosebit de important ca formă de apostolat laic la nivel parohial dar nu numai. Soţiile preoţilor au avut ocazia să pună întrebări despre temele propuse şi să relateze din experienţa lor personală. Programul s-a încheiat cu binecuvântarea euharistică, în cadrul căreia PS alexandru, în cuvântul conclusiv, a subliniat importanţa care se acordă de către Biserică soţiilor preoţilor. 2 APRiLiE ComEmoRAREA sERvULUi LUi DUmNEZEU ioAN PAUL AL ii-LEA LA LUgoJ Sâmbătă 2 aprilie 2011, în Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj a avut loc o Seară de rugăciune dedicată comemorării Servului lui Dumnezeu ioan Paul al ii-lea, care a trecut la tatăl Ceresc în urmă cu şase ani. Programul a început cu Rânduiala Vecerniei. a urmat Sfânta Liturghie celebrată de Mons. angelonarcis Pop, Vicarul General al eparhiei de Lugoj, concelebranţi fiind: pr. teodor Baba, protopopul Lugojului şi pr. prot. on ioan Pop, parohul Catedralei. Ultimul moment al serii a fost oficierea unui parastas. În meditaţia ţinută, pr. paroh ioan Pop a prezentat o frumoasă biografie a marelui şi iubitului Papă ioan Paul al ii-lea. a menţionat apoi faptul că şi la Lugoj s-au săvârşit în toţi aceşti ani rugăciuni întru veşnică pomenirea lui. astfel în anul 2005, imediat după trecerea sa din această lume, clopotele Catedralei au răsunat timp de nouă zile în fiecare zi câte cinci minute întru fericită memoria sa. tot în acest timp Sfântul Părinte a fost pomenit de fiecare dată la Sfânta Liturghie în cadrul ecteniei morţilor. La şase respectiv la nouă luni s-a celebrat câte o Sfântă Liturghie urmată de Parastas, apoi şirul de pomeniri a continuat în fiecare an la 2 aprilie cu Sfânta Liturghie şi Parastas. Papa ioan Paul al ii-lea s-a născut la 18 mai 1920, la Wadowice, în Polonia, primind numele Karol Jozef Wojtyła şi a decedat la 2 aprilie 2005, la Vatican. În urma Decretului de beatificare emis de Papa Benedict al XVi-lea, la 14 ianuarie 2011, Papa ioan Paul al ii-lea va fi beatificat la 1 mai 2011, la Vatican.

martie - aprilie 2011

9


3 APRiLiE CoNCERt DE mUZiCă CoRAL-iNstRUmENtALă LA DEvA În seara zilei de 3 aprilie a.c. a avut loc în Biserica “imaculata”, un Concert de muzică coral-instrumentală prezentat de Corala “Sargetia” din localitate. Sub bagheta dirijorului nicolae icobescu, corul a interpretat diverse bucăţi din opere ale unor compozitori români şi străini dintre care amintim: i.G. Ghica-Comănești, Gheorghe Cucu, G. nicolau, C. Porumbescu, George enescu, W. a. Mozart, M. Jora, L. van Beethoven, i. Chierscu, t. Popovici, n. Lungu şi alţii. Parcurgând textele liturgice specifice pentru săptămâna a cincea din Postul Mare, ar trebui să trăim cu ochii minţii la Patimile lui Cristos, să ne înfrânăm trupurile, să ne întărim voinţa, ca să putem să ne închinăm şi Sfinte Învieri. 9 APRiLiE ADUNARE gENERALă Şi ANivERsARE CiNCi ANi DE LA îNFiiNţAREA AstRU EPARhiAL LUgoJ LA CUgiR Sâmbătă, 9 aprilie 2011, în cadrul Întâlnirii Protopopiale a tinerilor şi Copiilor, de la Cugir, asociaţia tineretului Român Unit – aStRU eparhial Lugoj a sărbătorit cinci ani de la înfiinţare 9 aprilie 2006 – 9 aprilie 2011. Ziua a început cu Sfânta Liturghie arhierească, celebrată de Preasfinţitul alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj. alături de Preasfinţia Sa au concelebrat: pr. Silviu-Lucian Bindea, protopop de orăştie; pr. Viorel Codrea, parohul locului; Mons. ioan Chişărău, paroh la timişoara iii; pr. aurel Rafiliu, paroh la Romos; pr. ioan Florin Stănculeţ, paroh la Şibot; pr. Mircea Costa, paroh la Rapolt; şi pr. Robert trubiansky, paroh la Păru. La Sfânta Liturghie au participat tinerii şi copiii din protopopiat, precum şi membrii aStRU eparhial Lugoj.

După Sfânta Liturghie, a urmat adunarea Generală şi aniversarea a cinci ani de la înfiinţarea aStRU în eparhia de Lugoj. După salutul Preasfinţitului alexandru, în cadrul adunării Generale a fost ales un nou asistent spiritual eparhial, în urma retragerii pr. drd. Coriolan C. Mureşan. astfel, noul asistent spiritual eparhial al asociaţiei este pr. Viorel Codrea, paroh la Cugir şi asistent spiritual aStRU Cugir. tot în cadrul adunării Generale a fost ales motoul asociaţiei. Dintre toate motourile propuse, a fost ales un citat din viitorul Fericit Papa ioan Paul al ii-lea: „nu vă temeţi! Deschideţi larg porţile lui Cristos!” a urmat aniversarea aStRU eparhial Lugoj, marcată prin trei puncte. anca-Maria Jurcuţa a dat citire salutului preşedintelui acţiunii Catolice din România, oana tuduce. a urmat o prezentare a aStRU eparhial Lugoj, cu expunerea elementelor de identitate. În acest cadru, au fost prezentate noua siglă a asociaţiei, desenată de Lavinia Vereş, şi imnul aStRU eparhial Lugoj, cu titlul „Cuvinte avem de spus”, ale cărui versuri au fost compuse de adrian Cania şi melodia de către Zora Berlo. Costel Bogdan Borhan, vicepreşedinte aStRU eparhial Lugoj, a încheiat cu prezentarea unui material având titlul: „Ce înseamnă să faci parte dintr-o asociaţie de tip acţiune catolică?” La final, fiecare participant a primit un cadou din partea PS alexandru şi din partea Consiliului de Coordonare al aStRU eparhial Lugoj. În continuare, astriştii au luat parte la programul Întâlnirii Protopopiale a tinerilor şi Copiilor. 9 APRiLiE CoNFERiNţă LA CLUJ CU tEmA: “FAmiLiA AZi-îNtRE tRADiţiE Şi moDERNitAtE” LA CLUJ “alianța Familiilor din Romania” a organizat sâmbătă, 9 aprilie, la Cluj-napoca, Conferința anuală a asociației. tema Conferinței a fost: “Familia azi – intre tradiție si Modernitate”. evenimentul a avut loc în aula Catedralei Greco-Catolice, din Piața timotei Cipariu. Scopul conferinței a fost facilitarea cunoașterii reciproce şi a contactelor între organizațiile societăţii civile pe baza valorilor creștine comune. Conferențiarii au fost personalităţi importante ale vieții politice şi religioase din Romania şi străinătate, cât şi lideri ai mișcării pentru valori şi familie. Printre participanții din sfera religioasă amintim reprezentanții: PS Florentin Crihălmeanu, episcop Greco-catolic de Cluj-Gherla; PS Vasile Someșanu, episcop Vicar, Mitropolia ortodoxa a Clujului; Pr. Protopop Vasiloni trandafir Florin- episcopia Lugojului; Pr. emil ember ; Pr. Matei Boilă; Pastorul Rei abrudan ș.a. Conferința a urmărit adoptarea unei declarații comune, care conține principalele idei manifestate la Conferință, idei aflate în sprijinul vieții şi familiei.

10

martie - aprilie 2011


Din aGenDa ViitoaRe

a episcopiei de luGoJ

1 mAi Vatican: participare la ceremonia de beatificare a venerabilului ioan Paul al ii-lea 1 mAi Colecta pentru Ţara Sfântă 7 mAi Lugoj: Ziua tineretului la nivel eparhial 9-12 mAi Bucureşti: Întâlnirea naţională a operatorilor din Media Catolice (inoMC) 14 mAi Pelerinajul naţional la Sighetul Marmaţiei 15 mAi Ziua Mondială a Vocaţiilor (a XLViii-a) 19 mAi Bucureşti, facultatea de teologie romano-catolică: participare PS alexandru la ceremonia acordării titlului de „Doctor Honoris Causa”, eminenţei Sale Card. Stanislaw Dziwisz, arhiepiscop şi Mitropolit de Cracovia (Polonia), fost secretar al Papei ioan Paul al ii-lea;

14-18 iUNiE Lugoj: Cursuri de vară pentru preoţii eparhiei de Lugoj (seria a ii-a) 19 iUNiE arad: Vizită pastorală episcop alexandru. Sfinţirea noii biserici cu hramul „Sfântul anton de Padova” din cartierul arad-Micălaca; 25 iUNiE Întâlnirea familiilor pe protopopiate 28 iUNiE Lugoj: Reuniunea Clerului eparhial 29 iUNiE Ziua naţională aGRU 29 iUNiE Colectă pentru obolul Sfântului Petru

21 mAi Pelerinajul eparhiei de Lugoj la Bazilica „Maria-Radna” 22 mAi Jimbolia şi Comloşu Mare: (Jud. timiş, Protopopiatul Sânicolau Mare): Vizită pastorală episcop alexandru. 24-26 mAi Bucureşti (arhiepiscopia Romano-Catolică): Participare PS alexandru la sesiunea de primăvară a Conferinţei episcopilor Catolici din România; 28 mAi timişoara: Întâlnirea pregătitoare a tinerilor care participă la Ziua Mondială a tineretului de la Madrid 4-5 iUNiE Zagreb (Croaţia): Participarea PS alexandru la Vizita Sfântului Părinte Papa Benedict al XVi-lea în Croaţia 5 iUNiE Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale (a XLV-a) 6-10 iUNiE Lugoj: Cursuri de vară pentru preoţii eparhiei de Lugoj (seria i) 8-10 iUNiE Blaj: Sinodul episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică martie - aprilie 2011

11


tentativele de pace

controversa filioque III

Marea schismă din 1054 a zdruncinat din temelii lumea creștină, întrucât începând de la acest an avem de a face cu două biserici creștine distincte. După cum am putut vedea deja, în timpul primului mileniu Biserica a rămas una, în pofida fluviului de discuții contradictorii, iar acest lucru nu s-a datorat unei false dorințe de reconciliere, ci unor convingeri care se plasau în câmpul dogmaticii. În timpul primului mileniu, dezbaterile au fost considerate legitime datorită faptului că Crezul niceno-contantinopolitan definea Spiritul Sfânt doar în raport cu Tatăl, dar nu și cu Fiul. Totul s-a precipitat începând cu introducerea clauzolei Filioque în textul Crezului, iar ruptura definitivă s-a petrecut odată cu prădarea Constantinopolului de către cruciați în anul 1204. Totuși, cele două biserici nu s-au pierdut din vedere, astfel încât, până la cucerirea Constantinopolului de către turci, au avut loc diferite tentative de unire. Dintre acestea, pot fi menționate conciliile din Lyon (1274) și din Florența (discuțiile referitoare la unire în 1438-1439). Aceste două evenimente s-au conturat ca mari succese, dar au devenit două imense eșecuri. Conciliul din Lyon (1274) La nivel înalt, protagoniștii conciliului din Lyon au fost Papa Grigorie al X-lea și împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul. Papa Grigorie fusese întronat cu doar doi ani în urmă, în timp ce Mihail al VIII-lea se afla pe tronul împărătesc din anul 1261. După alegerea sa, Papa Grigorie al X-lea s-a dedicat, plin de avânt, întrunirii unui mare conciliu pentru rezolva problemele spinoase din cadrul Bisericii Catolice: unirea cu grecii, relansarea cruciadei împotriva turcilor și reformarea obiceiurilor creștine. De partea sa, împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul făcuse deja de mai mult timp propuneri pentru unirea bisericilor, arătându-se dispus să accepte dogma Filioque. La conciliu au participat peste 500 de prelați. Ar fi trebuit să participe și sfântul Toma de Aquino, însă acesta a murit în conventul din Fossanova în timp ce se îndrepta către Lyon. Important de observat este cum cardinalii erau așezați în jurul Papei Grigorie al X-lea, în timp ce patriarhii latini de Constantinopol și Antiohia era așezați pe tronuri separate în nava centrală a catedralei, ca semn că în acea vreme nu se dorea ca demnitatea patriarhală să fie subordonată cardinalatului. Dezbaterile dogmatice au început fără ca greci să fi ajuns la conciliu, iar pe data de 18 mai a fost promulgată

12

martie - aprilie 2011

prima constituție dogmatică a conciliului, care expunea, în termeni fără echivoc, doctrina referitoare la purcedere Spiritului Sfânt, optându-se exclusiv pentru formularea filioque. Delegația greacă a ajuns la Lyon doar pe data de 24 iunie 1274, fiind formată din German, patriarhul Constantinopolului, Teofan, mitropolit de Nicea și Giorgios Acropolitul ca mare logothet. Practic, rolul acestora a fost doar acela de a prezenta Papei Grigorie al X-lea profesiune de credință a împăratului bizantin. Astfel, la doar câteva zile de la sosirea delegației grecești, aceasta se afla de praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel în catedrala din Lyon recitând Crezul constantinopolitan și repetând de două ori formula filioque. Unirea în sine a fost parafată pe data de 6 iulie 1274, atunci când reprezentanții bizantini au citit profesiune de credință a împăratului Mihail al VIII-lea, profesiune care conținea formularea filioque. Singurul lucru pe care împăratul bizantin îl cerea, era posibilitatea ca în Bizanț preoții să poată rosti Crezul în formularea contantinopolitană, lucru ce le-a fost permis. După cum era previzibil, clerul ortodox nu a acceptat nicio clipă această unire, motivând că ea ar fi fost impusă delegației bizantine. Împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul a încercat să câștige bunăvoința clerului numindu-l patriarh pe Ioan Beccos, socotind că acesta va reuși să convingă clerul de utilitatea unirii cu latinii. Unirea a fost respinsă definitiv în anul 1385 prin conciliul de la Constantinopol, prezidat de către patriarhul Grigorie al Ciprului. Motivele eșecului nu sunt greu de întrevăzut. Constantinopolul fusese eliberat doar din 1261 de sub domnia latinilor, iar împăratul Mihail al VIII-lea dorea săși asigure liniște politică prin această unire, știindu-se de intențiile regelui din Napoli de a recuceri Constantinopolul. Pentru Biserica Catolică, această unire ar fi dat un suflu nou cruciadei pe care Suveranul Pontif a dorit să o continue. Prin urmare, unirea a fost urmărită printr-o motivație mai mult politică decât spirituală. O astfel de unire nu avea cum să devină realitate într-o Biserică ce tinde către o împărăție ”care nu este din lumea aceasta”. Conciliul din Florența Conciliul a fost deschis pe data de 8 ianuarie 1438 în localitatea Ferrara, fiind condus de către Papa Eugeniu al IV-lea, în prezența patriarhului de Constantinopol, Iosif al IIlea și a împăratului bizantin Ioan al VIII-lea, aceștia ajungând doar în luna martie. Problema Filioque a fost discutată în cadrul a nu mai puțin de 22 de sesiuni. Primele 14 au avut loc în perioada octombriedecembrie 1438, discutându-se exclusiv despre celebra cauză a conciliului ecumenic din Efes, despre care am vorbit în prima parte a eseului. În mod evident, au rezultat dezbateri sterile și


neconcludente. Grecii vedeau în această clauză interdicția de a schimba ceva la forma exterioară a Crezului, în timp ce latinii considerau că părinții conciliari se refereau la interdicția de a formula o altă credință, din punct de vedere dogmatic. or, știm foarte bine că, din punctul de vedere al teologiei latine, formularea Filioque nu era o altă dogmă, ci o explicare a formulei din Crez.

În 10 ianuarie 1439 a fost transferat la Florența din cauza epidemiei de ciumă ce a cuprins orașul Ferrara. au urmat, în luna martie, 8 sesiuni dogmatice referitoare la purcederea Spiritului Sfânt, care i-a adus față în față pe teologii Marcos eugenikos, din partea grecilor, și Giovanni de Montenero (în alte surse, Giovanni de Ragusa), reprezentant al latinilor. aceste dezbateri au scos la iveală adevărata problemă: catolicii și ortodocșii foloseau două metodologii teologice cu totul diferite, iar fiecare parte refuza să iasă din autosuficiența sa pentru a încerca să înțeleagă metoda teologică a partenerilor de dialog. Putem vorbi, astfel, de un veritabil abis metodologic ce s-a instaurat între catolici și ortodocși. teologii bizantini foloseau o metodologie teologică tradițională, bazată pe lectura literală a textelor patristice. teologii latini, de partea lor, foloseau o metodă teologică dialectică, încercând să găsească un acord conceptual între scrierile patristice, care, uneori, par contradictorii. Din aceste motive s-au folosit foarte mult florilegii pastristice, acestea devenind un veritabil gen literar în acea vreme. atunci, problema fundamentală era următoarea: părinții bizantini

au adus o serie de texte patristice care nu erau deloc lipsite de echivoc, având în vedere că în multe apărea formula per filium. Pentru depășirea acestor ambiguități, teologii latini se foloseau de dialectică, lucru pe care partenerii bizantini s-au obstinat să nu-l accepte. și totuși, metoda latină a dat roade, întrucât o mare parte a reprezentanților bizantini au fost impresionați de forța argumentativă a metodei teologice occidentale și au trecut de partea catolicilor, printre care mitropolitul Visarion, isidor din Kiev, sau Giorgios Scholarios. teologul ortodox Serghei Bulgakov recunoaște că acest moment a reprezentat o victorie a demersului teologic occidental. Bulgakov mai recunoaște că acest lucru s-a datorat faptului că teologia bizantină trecea printr-o perioadă de decadență, în timp ce demersul teologic latin trecea printr-o perioadă de efervescență. Mai trebuie subliniat un lucru: teologii bizantini care au trecut de partea latinilor erau mințile cele mai luminate ale teologiei bizantine de atunci. În aceste condiții, conciliul din Florența a ajuns la concluzia că Filioque este o formulare legitimă, întrucât reprezintă o altă formulare a aceluiași adevăr de credință. Unirea a fost, astfel, celebrată pe data de 6 iulie 1439 în cadrul unei sesiuni solemne. atât latinii, cât și bizantinii, au semnat actul unirii, dar, întorși în Grecia, o mare parte a teologilor nu a mai recunoscut-o, considerând că unirea le-a fost impusă. În cazul conciliului din Florența, o astfel de acuză este cu totul nefondată. În occident însă, conciliul a fost primit ca un mare succes. Papa eugeniu al iV-lea a trimis tuturor bisericilor orientale textul unirii, alături de o scrisoare de adeziune. Multe dintre acestea au răspuns în mod favorabil, iar astfel au avut loc mai multe uniri cu bisericile orientale: unirea cu armenii în 1439, unirea cu copții în 2 februarie 1442, unirea cu sirienii în noiembrie 1444 și unirea cu caldeii în august 1445. Cu toate acestea, este greu de afirmat că avem de a face cu un succes. atunci care sunt motivele eșecului? În principal două. Primul este constituit de abisul instaurat între cele două părți datorită metodelor teologice diferite. al doilea motiv ar putea fi faptul că unirea s-a discutat doar la nivel dogmatic, fără a se lua în considerare și cum s-ar putea concretiza o posibilă unire la nivelul comuniunii sacerdotale. Dar dincolo de toate, rămâne gustul amar al eșecului, acutizat și de faptul că începând din acel moment și până în secolul al XX-lea nu a mai existat, practic, nicio formă veritabilă de dialog între Biserica Catolică și cea ortodoxă. Dan Pătrașcu Baba

martie - aprilie 2011

13


spiritualitate

de la viața cinstită la cea creștină

postul mare

Intrăm în acest timp de penitenţă, de iubire, pentru a trăi mai în profunzime taina lui Cristos pe Cruce, jertfa sa de sine-însuşi adusă Tatălui. Cu adevărat, în această lumină trebuie să începem timpul Postului Mare, pe care Biserica ni-l dăruieşte pentru a ne converti. El este, într-adevăr, un timp de convertire, este trecerea de la o viaţă cinstită la o viaţă dumnezeiască, creştină. Timpul pe care Dumnezeu ni-l lasă să-l trăim pe pământ e variabil : celor cărora le ia mai mult timp să se convertească, Dumnezeu le acordă acestă milostivire de a trăi până la bătrâneţe - aşa putem privi bătrâneţea : suntem mai lenţi în a ne converti ! - şi totuşi, suntem cu toţii chemaţi să ne convertim. Iată de ce în timpul Postului Mare trebuie să ne rugăm unii pentru alţii cu o intensitate mare, pentru ca toţi să ne convertim. Să trecem de la o viaţă cinstită, cinstită omeneşte privind, la o viaţă dumnezeiască, al cărei exemplu este pentru noi jertfa lui Cristos la Cruce. Aceasta depăşeşte întru totul viaţa noastră cinstită; este o viaţă de iubire, unde totul trebuie făcut din iubire pentru Isus. În evanghelia după Matei, cap. 6, 1-6; 16-18, Isus ne aminteşte acest lucru, pornind de la rugăciune. El ne cere o rugăciune a inimii, iar nu o rugăciune în care nu facem altceva decât să arătăm că ne rugăm. Rugăciunea trebuie să fie înainte de toate o lucrare lăuntrică. Inima noastră, inteligenţa

14

martie - aprilie 2011

noastră vor să intre în contact direct cu Tatăl, prin Isus, prin Maria. Iar Tatăl vede de-ndată dacă rugăciunea noastră vine cu adevărat din adâncul inimii noastre, dacă ne supunem într-adevăr Lui, voinţei Sale, bunului Său plac asupra noastră, încredinţându-i totul. Trebuie să ne convertim neîncetat, deoarece mult prea uşor refuzăm să ascultăm, ne opunem, rămânem “noi-înşine” în faţa lui Dumnezeu, în faţa Tatălui. În acest timp al Postului Mare, trebuie să pătrundem în acest adevăr : tot ceea ce este bun în noi l-am primit de la Tatăl; îi mulţumim, îl adorăm şi, într-o lume ca aceea în care trăim, care se crede autorul principal a tot ceea ce face, a tot ceea ce fabrică, recunoaştem că noi nu suntem nimic prin noi înşine. De fapt, lumea de astăzi se consideră ca fiind unicul autor a ceea ce realizează, uitând de Dumnezeul care ne-a creat. Dumnezeu a creat sufletul nostru pentru ca noi să putem recunoaşte că El este Autorul principal al întregii noastre vieţi : “Un singur Dumnezeu să adori !” În faţa aceastei uitări, trebuie să-l iubim în mod intim pe Tatăl, care ni l-a dăruit pe Fiul Său ca să ne răscumpere, ca să ia asupra lui toate greşelile noastre şi să ne înfăţişeze Tatălui, dăruindune-o pe Maria ca Mamă. Datorită ei rugăciunea noastră va fi mai înflăcărată,


totul să fie mistuit, să nu mai avem nimic pentru noi, totul să fie al tatălui, pentru a-l slăvi şi iubi. 

Pr. Marie Dominiaue Philippe

Poate că în acest timp al Postului Mare rugăciunea va fi grea, poate că vom fi în uscăciune - se prea poate. Însă, cu toate acestea, îi vom mărturisi tatălui că noi dorim să ne rugăm. Să nu fim dintre aceia care se roagă numai când totul merge bine, când Dumnezeu le dă ardoare. iubirea şi ardoarea trebuiesc cucerite, ştiind că Dumnezeu este cel care ni le dăruieşte din pură iubire, însă doreşte ca noi, din iubire pentru el, să avem un suflet de cuceritor. e un lucru atât de mare să-l iubim pe acela care ne este tată, Dumnezeul nostru, pe acela care ni l-a dat pe Fiul Său Preaiubit ! Pe toată perioada Postului Mare vom reveni la această iubire a tatălui care ni-l dă pe Fiul Său, precum şi la Fiul, care ne dăruieşte toate câte i-a dat lui tatăl, până şi pe Maica Sa, Maria; căci, la Cruce, el ne-o dăruieşte pe Maica Sa. În lăuntrul nostru, în mod intim, să înţelegem această iubire atât de intensă a tatălui. În faţa Lui, inima noastră trebuie să fie numai iubire. această rugăciune trebuie să ne transforme întreaga viaţă. trăim într-o lume căreia îi place să arate totul, care vrea ca totul să fie în văzul lumii, mereu spre slava omului. omul caută atât de mult slava sa prin toate aceste manifestări ! iar Domnul cere de la noi, prin rugăciune, această interioritate. totul să se facă într-adevăr pentru Dumnezeu, iar nu în primul rând pentru slava noastră, pentru noi înşine. aici avem cu toţii să ne convertim, în mod radical: “eu-ul” nostru, slava noastră să nu fie primul obiect, prima intenţie a vieţii noastre, ci, dimpotrivă, să căutăm slava tatălui iubindu-L şi făcând totul din dragoste pentru el. e nevoie de convertire pentru a putea ajunge la această interioritate adevărată într-o lume care, adesea, nu se gândeşte decât la slava omenească sau la tot ce ne îndreaptă către această slavă. Cu atâta uşurinţă ne lăsăm duşi de val, privind numai ceea ce facem şi modul în care îl facem, uitându-L pe Cel care ne iubeşte şi ne atrage la Sine, Cel care ne-a creat, Cel care a murit pe Cruce pentru noi, Cel care ne cheamă să fim foarte aproape de el în intimitatea inimii Sale. acest timp al Postului Mare să fie pentru noi un timp de intensă rugăciune. asta cere de la fiecare din noi Preasfânta Fecioară, Maica noastră. ea ne cere să vedem cum ne putem intensifica această rugăciune, pentru a-l slăvi pe Dumnezeu şi pentru a-i mântui pe fraţi, ca ei să înţeleagă că unicul Mântuitor, singurul care le poate da bucuria adevărata bucurie - este cu adevărat isus. Maria este lângă noi ca să ne amintească mereu aceasta. Să-i cerem Preasfintei Fecioare să facă în aşa fel încât acest timp pe care Biserica ni-l dă să fie cu adevărat un timp în care să trăim puţin în pustie. Cu toate că nu putem pleca în pustie pe toată durata postului, o putem face în mod interior. Să cereţi ca acest timp să fie un timp de adoraţie şi de iubire. martie - aprilie 2011

15

spiritualitate

mai iubitoare, mai simplă. ea ne va face să descoperim în rugăciune, în rugăciunea inimii, această interioritate dumnezeiască. Pentru noi, timpul Postului Mare trebuie să fie înainte de toate un timp de rugăciune, de intimitate cu isus, cu Maria, şi un timp în care, prin isus, să descoperim măreţia şi iubirea tatălui. isus este cel care ne învaţă să avem faţă de tatăl o atitudine de fiu. inima noastră să fie larg deschisă, să nu ascundem nimic, şi să ne curăţim în mod radical. Rugăciunea să fie o totală dăruire de sine; să-i cerem lui Dumnezeu puterea de a ne ruga întotdeauna cu mai multă râvnă.


istoria noastră

părintele nicolae brânzeu

perspectiva securității - ii

Despre Preotul Nicolae Brînzeu şi activitatea sa putem afirma că este unul din numeroşii preoţi ardeleni a cărui carieră a fost dedicată cu totul Bisericii Greco-Catolice. Momentul de cotitură, când Nicolae Brînzeu ia contact direct cu represiunea Bisericii Române Unite este 28 octombrie 1948, când a fost arestat împreună cu Episcopul Ioan Bălan, dus la securitate, apoi de acolo, împreună cu canonicul de Lugoj Iosif Vezoc, au fost transportaţi la Bucureşti. De aici face un itinerant pe la mănăstirile Neamţ şi Căldăruşani, apoi a fost închis la penitenciarul din Sighet şi Aiud, și din nou domiciliul forţat la Căldăruşani şi Lugoj.

legătura tov. Maior Sterescu, şi care are posibilităţi pe lângă acesta, de a stabili treptat următoarele probleme: ce rol îndeplineşte obiectivul în clandestinitatea gr. cat. şi activitatea desfăşurată de acesta pe această linie; legăturile acestuia pe linie gr. cat., precum şi alte legături, caracterul lor, cine sunt elementele respective, şi ce se cunoaşte despre ele; dacă agentul observă ceva suspect la obiectiv în comportări sau activitate, ce anume în

Notă Informativă 13 iulie 1956 În această notă Nicolae Brînzeu este întrebat ce o să facă în data de 7 iulie deoarece a apărut zvonul de la Pr. Armeanu Nicolae din Orăştie că în Blaj se pregătesc anumite evenimente. Aceste evenimente constau în faptul că edificiul Catedralei din Blaj va fi retrocedat Greco-Catolicilor. Brînzeu s-a interesat telefonic de această problemă şi s-a convins că era doar un zvon. Panul de măsuri din 5 aprilie 1958. Deschiderea dosarului individual în cadrul căruia s-au urmărit următoarele probleme: Calitatea pe care o are sus-numitul în clandestinitatea greco-catolică, precum şi activitatea ce o desfăşoară pe această linie. Legăturile acestuia cu elementele greco-catolice şi natura acestor legături, precum şi alte elemente. Stabilirea naturii legăturii sale cu Capros, din Italia, precum şi cu alte elemente, şi dacă eventual aceste legături nu sunt ţinute în scopul informării serviciilor de spionaj imperialiste, despre situaţia de la noi din ţară.

ce împrejurări sau cu ce ocazii a observat stările respective; dacă în ultimul timp a primit sau a trimis ceva corespondenţă la Capros, prin ce mijloace şi eventual ce a primit, sau trimis; Se vor studia şi analiza posibilităţile de încadrare a obiectivului cu încă o linie, fie prin infiltrarea unui agent de încredere, în care sens se va crea o combinaţie, fie prin studierea şi recrutarea unui nou agent cu posibilităţi. În acest sens se cere şi Direcţiei III Bucureşti, dacă dispun de agenţi cu posibilităţi ca printr-o combinaţie să fie marşrutizat la Brînzeu, în vederea stabilirii unor aspecte din activitatea acestuia. Măsurile ce se vor lua: În ambele cazuri se vor face Dirijarea pe lângă obiectiv a propuneri concrete, de concluziile agentului TUDOR POPA cu care ţine stabilite.

16

martie - aprilie 2011

Termen: 25 mai 1958. Se vor lua măsuri de interceptarea corespondenţei externe şi interne a obiectivului, în baza rezultatelor obţinute din această măsură se vor lua măsuri de exploatarea în interesul muncii operative. Termen: 20 aprilie 1958. Se va cere la Biroul I din Direcţia Regională Timişoara, precum şi la Direcţia II dacă este cunoscut, cum e cunoscut şi a ne comunica relaţii asupra legăturilor acestuia. Termen: 15 aprilie 1958. Dacă în timpul aplicării şi desfăşurării planului de măsuri, apar noi situaţii operative, se vor lua măsuri corespunzătoare menite să rezolve noile situaţii create. Nota informativă 7 martie 1958 Sursa l-a vizitat pe Nicolae Brînzeu la domiciliul acestuia. În discuţiile avute Nicolae Brînzeu a spus că i se pare suspectă îngrijirea specială ce se acordă episcopilor greco-catolici. Brînzeu credea că este vorba de o repunere în drepturi a bisericii greco-catolice, găsindu-se o formulă sub care se va face pentru a nu părea o revocare a hotărârii luate în 1948 de către regim. Din această notă informativă după Nicolae Brînzeu, repunerea în drepturi urmează a se face în felul următor: Episcopii Greco-catolici ar putea fi încredinţaţi ca vicari arhierei pe lângă episcopiile romano-catolice, ceea ce Roma ar aproba fără condiţii. În ceea ce priveşte preoţii rezidenţi, aceştia ar urma să exercite în parohiile romanocatolice fie după rit romano-catolic, fie după rit greco-catolic. În această problemă, Nicolae Brînzeu consideră că Episcopii vor trebui să fie de acord şi să înţeleagă situaţia reală. Nu e voie ca ei să-şi exprime hotărârea fără a consulta pe cei din afară care cunosc bine situaţia. Brînzeu mai afirma că această problemă trebuie discutată şi cu persoanele laice cum ar fi Dr. Haţegan, Agârbiceanu, şi alţii, să se facă totul pentru a ajunge la orice compromis pentru a se repune biserica în drepturi. Tot Nicolae Brînzeu a mai spus sursei


NotA iNFoRmAtivă 17 FEBRUARiE 1958. nicolae Brînzeu a afirmat în această notă că a fost dus de 4 ori la securitate, pentru întrevederi, fiind ameninţat, încarcerat, pentru câteva ore şi ţinut la neagra, sau în W.C., cerându-i-se informaţii despre episcopul ioan Ploscaru. nicolae Brînzeu a spus la aceste interogatorii că nu a avut nimic cu ioan Ploscaru. NotA iNFoRmAtivă 24 mAi 1958. În ziua de 22 mai agentul Popa a făcut o vizită între orele 11 – 13 lui nicolae Brînzeu. Discuţiile au fost referitoare la lupta ce se dă între preoţii romano-catolice şi călugării diferitelor ordine pentru acapararea celor mai bune parohii. tot în legătură cu romano-catolicii, Brînzeu a vorbit agentului despre procesul ce a avut loc la timişoara, în care au fost implicaţi mai mulţi preoţi romano-catolici (Procesul Lotului augustin Pacha). În urma acestor ştiri pe care le-a aflat, Brînzeu a spus agentului că referitor la chestiunea cu partidul socialist creştin despre care a amintit anterior nu mai este de actualitate, deoarece vede că astfel de acţiuni sunt considerate subversive, aşa cum s-a întâmplat cu acţiunile preoţilor romano-catolici condamnaţi. toate acestea îl fac să fie prudent şi a cerut agentului să nu vorbească cu nimeni despre cele ce i-a spus în legătură cu partidul socialist creştin pe care intenţiona să-l formeze. Referitor la problema întâlnirii la „nivel înalt” între o delegaţie de laici greco-catolici şi reprezentanţi ai guvernului, Brînzeu a spus că dacă ei, Valer Pop, Haţeganu şi agârbiceanu, vor să facă o astfel de întâlnire să o facă, dacă nu, nu. tot cu această ocazie, agentul a ridicat problema vizitei lui armeanu la Lugoj şi i-a spus lui Brînzeu despre reproşul pe are i l-a făcut, precum că în Lugoj nu vor să întreprindă acţiuni de felul celor din Deva. Brînzeu a spus că armeanu nu i-a vorbit despre problema aceasta, mai precizând că se miră că armeanu nu este încă arestat, deoarece el umblă mult în diferite locuri. NotA iNFoRmAtivă 21 oCtomBRiE 1958. agentul tudor Popa este interesat de atitudinea lui Brînzeu faţă de preoţii şi laicii greco-catolici rezistenţi care nu au trecut la unire. agentul afirma că Brînzeu se ţine ferm pe vechea poziţie. Face zilnic slujbe religioase în rit grecocatolic. Întreţine strânse legături cu foşti preoţi greco-catolici din ţară, precum şi din străinătate, ocupându-se de problema legalizării Bisericii Grecocatolice. tot la aceeaşi dată, agentul semnalează trecerea

unor preoţi la ortodoxism cu ocazia aniversării a 10 ani de la unificare. La acestea Brînzeu s-a arătat neplăcut surprins şi nemulţumit pentru faptul că au trecut la ortodoxie, în 21 octombrie 1958, 22 de preoţi greco-catolici. S-a mirat mai ales de aştileanu, care a fost mâna dreaptă a lui Kertesz din Cluj. În final, Brînzeu s-a liniştit cu gândul că au trecut puţini din cei 600 de preoţi greco-catolici existenţi. NotA iNFoRmAtivă 14 mAi 1959. În această notă agentul semnalează că s-a întâlnit la Lugoj cu Pop Victor (Canonic la Blaj). el a venit în Lugoj la o soră a sa. acesta i-a povestit agentului o serie de lucruri despre preoţii greco-catolici din Blaj, precum şi probleme legate de episcopul Romano-catolic de alba iulia Marton aron. agentul a mai menţionat că toate cele discutate cu Victor Pop le-a aflat şi de la Brînzeu şi Sălăjanu, ceea ce înseamnă că Victor Pop i-a vizitat. NotA iNFoRmAtivă 15 AUgUst 1959. În această notă se fac referiri la problemele grave de sănătate a episcopului ioan Bălan de la Ciorogârla. agentul la 2 august 1959 a făcut o vizită lui nicolae Brînzeu întrebându-l despre situaţia Bisericii Greo-Catolice a Lugojului, despre conducerea episcopiei, dacă moare episcopul Bălan. Brînzeu a răspuns că în acest caz va trebui ales un nou Vicar-capitular, pentru care trebuie ca el şi Bălan Ştefan să meargă la timişoara pentru a se întâlni cu Voştinaru şi Vezoc să aleagă dintre ei patru un Vicar-capitular. acest lucru ar fi greu de înfăptuit deoarece sunt urmăriţi şi s-ar putea afla uşor. La 3 august Brînzeu merge acasă la agent foarte emoţionat şi îi spune că a primit telefon de la Luca că episcopul Bălan a intrat în comă şi cere ca sursa şi Bălan Ştefan să meargă la Ciorogârla. Brînzeu îşi manifestă dorinţa de a merge şi el la înmormântare şi să ţină un discurs. Înainte de plecare a vorbit cu fiul său din timişoara, care l-a sfătuit să nu plece deoarece vor fi urmăriţi. După reîntoarcere (de la Ciorogârla) sursa a aflat că în ziua de 6 august s-au tras clopotele la toate cele trei biserici din Lugoj. Mai multe persoane au afirmat că Brînzeu ar fi aranjat acest lucru, iar Brînzeu spunea că Deciu şi Manea. aşa stând lucrurile, singura grijă a Prepozitului nicolae Brînzeu era să suporte cu demnitate tot ceea ce îi era hărăzit şi să încerce să rămână credincios propriei conştiinţe. “Mai presus de orice rămâi credincios ție însuți” era versul din Shakespeare pe care îl găseai scrijelit pe pereţii fiecărei celule şi pe care aproape fiecare deţinut îl murmura ca pe un memento ori de câte ori îndoiala şi duhul deznădejdii i se cuibăreau în suflet. această atitudine care era a celor mai mulţi, a contaminat şi pe ceilalţi, pe cei puţini şi astfel se explica comportamentul unitar al deţinuţilor din acea perioadă, din închisorile comuniste, din domiciliul obligatoriu, comportament care scotea din sărite aparatul politic din România comunistă. acestor oameni li s-a oferit o alternativă, posibilitatea de a alege între două moduri de a se sinucide: moral sau biologic, fiecare a ales după cum i-a fost felul. În aceste condiţii s-a stins din viaţă părintele nicolae Brînzeu paroh, protopop, canonic, prepozit capitular în data de 30 decembrie 1962, fiind înmormântat la Lugoj. Canonicul nicolae Brînzeu nu este decât o piesă din mozaicul pe care regimul comunist îl asamblase în mutări succesive după al doilea război mondial în care a fost vânată Biserica Română Unită Greco Catolică cu cei 1.500.000 de enoriaşi în momentul desfiinţării sale. Sergiu Soica

martie - aprilie 2011

17

istoria noastră

că lichidarea Bisericii Greco-catolice a venit de la Moscova. instrucţiuni date agentului: agentul trebuia să-i arate lui Brînzeu că ar fi posibil să facă o vizită episcopului Bălan la Ciorogârla până la Paşte, şi să nu-i ceară lui Brînzeu ştiri către episcop, ci să primească numai când Brînzeu îi va cere acest lucru.


psiho - spiritualitate

sentimentul de întâlnire

în relaţie

Şi vor fi amândoi un trup...

În 1963 a apărut un film, intitulat Viaţa conjugală, în regia unui fost avocat, André Cayatte. Filmul reda într-o manieră bizară istoria unul cuplu tânăr, confruntat cu dificultăţi cotidiene. De fapt, erau proiectate simultan două filme diverse, în două săli diferite. Se puteau vedea două versiuni (perspective) diferite asupra aceloraşi realităţi trăite împreună de cei doi protagonişti. Filmul pornea de la experienţa ca avocat a regizorului pe tema divorţului, surprinsă într-un interviu: „De fiecare dată când trebuia să susţin o cauză de divorţ, făceam aceeaşi constatare: bărbatul şi femeia care se separau, păreau a fi dus, ani de zile, două vieţi paralele şi, uneori, absolut străine” .

În asemenea cazuri, în„cuplul marital”, cei doi duc două solitudini paralele sub acelaşi acoperiş. Merg ca pe două linii de cale ferată paralele, ce nu se întâlnesc niciodată sau, poate arareori, mai au unele „traverse”, care să le „încrucişeze” cumva „destinele”. Ei con/vieţuiesc, mai exact spus supra sau para/ vieţuiesc laolaltă. Sunt buni „co/locatari”, fac copii, mănâncă împreună, mai fac şi „dragoste” uneori, merg la petreceri, în concedii împreună, dar în realitate fiecare gândeşte şi simte „pe cont propriu”. Între ei există o relaţie „perfect” funcţională, dar mai puţin existenţială: vie, dinamică şi de comunicare autentică. Sunt mai degrabă nişte funcţionari existenţiali „exemplari”, decât nişte fiinţe umane existente într-o „perihoreză” emoţional „funcţională”. Pe dinafară familia arată exemplar, prezintă o „cosmetică impecabilă”, „au de toate”, „sunt de invidiat”, dar pe dinăuntru au o viaţă seacă, apatică, monotonă şi o emoţionalitate erodată. Ai fi surprins să afli că cei doi, deşi s-au „luat” cândva de bunăvoie şi trăiesc de ani buni împreună, în realitate, se află „la kilometri distanţă unul faţă de celălalt”, încă „nu s-au căsătorit de-adevăratelea” şi poate n-o vor face niciodată. Într-un colocviu terapeutic, întreb pe unul din soţi ce fac ei, de obicei, în comun? Este de imaginat că nu puteam avea „impertinenţa” să întreb: ce (mai) au ei în comun, ce valori, ce vise, ce proiect comun de viaţă i-a unit sau ce îi ţine laolaltă? Mi-a răspuns cu nonşalanţă: „seara, după ce mâncăm, ne aşezăm în faţa televizorului şi privim împreună un film, ceva…!” „Comun/icarea” dintre cei doi se rezuma probabil la „bunul de partaj” (televizorul achitat împreună)

18

martie - aprilie 2011

sau la aceeaşi telecomandă utilizată de „comun acord”, după ce probabil „cădeau la pace”, consimţind să vadă acelaşi program, asupra căruia se înstăpânea „cel mai puternic”!? Prea adesea întâlnim modelul: el stă cu capul în televizor, în ziar sau în computer toată după-masa; ea îşi face de lucru prin bucătărie sau prin baie cu rufele, ori face lecţiile cu copiii. E „linişte şi pace”...! Splendide refugii psihologice!!! Nu-şi spun nimic, nu se ceartă, nu-şi reproşează nimic! Cel mult nevasta mai are vreun acces de furie că pe ea n-o ajută nimeni la treburile gospodăriei, că trebuie să le facă pe toate... singură! Perfect adevărat, pentru că, de fapt, este singură. Amândoi sunt, psihologic, singuri, deşi con/locuiesc împreună de ani buni de zile! Nu e cazul să mă opresc asupra numeroaselor modalităţile de evitare, ocolire sau amânare a sosirii acasă, pentru a nu „da ochii” cu partenerul/a de viaţă (zăbava nejustificată la lucru; o mică „şuetă” cu prietenii la restaurant, prin supermarket-uri etc.; implicarea activistă în tot felul de treburi, inclusiv refugiul în programe filantropice sau religioase kilometrice, numai să „tragă de timp”, să nu ajungă acasă prea „devreme” ş.a.m.d.).

Ce-i de făcut? Oare în toate aceste cazuri unica soluţie să fie divorţul? Ce ne facem cu procentul inimaginabil de mare al famiilor de tip funcţional, pentru că, din păcate, experienţa de viaţă, cea de confesional şi cea terapeutică ne-au atras atenţia că majoritatea relaţiilor maritale sunt sau devin mai degrabă de natură funcţională, decât existenţială. Dramatic de mulţi „uită” de ce s-au luat sau nici măcar n-au realizat vreodată „la ce bun” s-au „luat”, atunci când s-au căsătorit. E adevărat că, nu de puţine ori, motivele şi vârsta căsătoriei – deşi începe şi la noi să devină tot mai târzie – sunt imature, interesate, nevrotice sau chiar hilare, de genul: „am văzut că nu ne potrivim şi ne tot certăm, dar am zis să ne căsătorim, că poate va fi mai bine sau măcar să facem un copil împreună!”. Mulţi care s-au căsătorit „din dragoste” constată că de fapt erau doar „îndrăgostiţi lulea” şi când a trecut „săptămâna oarbă” s-au trezit ca doi drogaţi dimineaţa care de-abia atunci realizează că au petrecut noaptea împreună! Alţii, la vremea căsătoriei, se aflau într-o profundă criză existenţială sau într-o perioadă de deprimare şi şi-au găsit un soi de alinare într-o relaţie de dependenţă afectivă de celălalt şi astfel s-au „trezit” căsătoriţi.


psiho - spiritualitate

Unii se căsătoresc, ca să scape de părinţi sau „de gura părinţilor” (în realitate, nu fac decât să schimbe „stăpânul”!). alţii se căsătoresc doar ca să nu rămână singuri. alţii, datorită mentalităţii populare, potrivit căreia: „până la 25 de ani te căsătoreşti singur; între 25-30 de ani te căsătoresc babele; după 30 de ani te căsătoreşte dracul, iar de la 35 de ani încolo, nici dracul nu te mai căsătoreşte” ş.a.m.d.! Şi-atunci cum rămâne cu principiul„ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”? (Matei 19, 6). Cu asemenea „decizii”, oare cine i-a unit: Dumnezeu, „clăbucii iluzorici” ai înflăcărării pasionale, „babele”, „ucigă-ltoaca”, „batista cu care i-a legat preotul de mână” la cununie sau nevroza? „normal” că la astfel de motivaţii „matrimoniale” – fără un proiect de viaţă comun şi fără valori existenţiale şi spirituale comune – avem asemenea consecinţe. În orice relaţie, oricât de robustă şi de afectivă ar fi, apar momente de tensiune, oboseală, derută, confuzie, ezitare sau chiar de epuizare, dar, cu atât mai mult, la cei care habar n-au la ce bun s-au aşezat „contractual” unul lângă celălalt. nu peste multă vreme apar: plictiseala, ignorarea partenerului, distanţarea, înstrăinarea, divorţul emoţional, refuzul sau separarea conjugală, adulterul şi, în final, divorţul faptic. Clişee declarative de genul: „team iubit, dar nu te mai iubesc!”; „Ce a fost între noi, s-a consumat!”; „n-are nici un sens să mai încerc, că tot e în zadar!” nu fac decât să justifice o stare de fapt, nu să confere soluţii.

să nu-şi ia zborul niciodată? trebuie să fim realişti: nici apatia, cinismul şi resemnarea, dar nici inconsecvenţa şi imaturitatea emoţională nu sunt soluţii de viaţă maritală. În viaţa reală, dar, cu atât mai mult, în cea creştină, nu există doar „clăbuci” pasionali, mai există şi responsabilităţi. Chiar dacă ne-ar veni mai la îndemână soluţia abandonării luptei prin divorţ (sau chiar prin resemnare!), trebuie să ştim că mai există şi alte alternative pentru a ieşi din criză, precum: o terapie de cuplu (şi nu numai!), o îndrumare/ însoţire spirituală sub „ascultarea” unui duhovnic experimentat şi cunoscător „pe viu” al situaţiilor de viaţă familială, nu doar din „pravila de la Govora” sau după un manual de morală medievală. nu putem aplica orbeşte nişte reguli morale şi canoane, fără a ţine cont de viaţa şi situaţia concretă a omului.

Din perspectiva terapeutului sau a duhovnicului este esenţială primirea fraternă, adevărată şi caldă a celor aflaţi în impas. Din perspectiva acestora din urmă, e bine de ştiut că în afara renunţătii la relaţie mai există şi posibilitatea transformării relaţiei, a schimbării atitudinii şi comportamentului în (aceeaşi) relaţie, singurele menite nu doar să salveze relaţia, ci, în mod paradoxal, să aducă o împlinire reală tocmai într-o relaţie aparent pe „calede-ducă”. totul e să vrei de-adevăratelea să schimbi „ceva” (dar nu orice şi nu oricum, ăsta e un alt discurs!) în viaţa ta de familie. Se ştie că unde omul vrea ceva cu adevărat şi Cerul iese în întâmpinarea lui!

Pr. eugen Jurca

Dar cine poate garanta că o nouă relaţie pasională sau o relaţie adulterină nu vor fi din nou sortite eşecului? Şi atunci unde ne vom opri? Câte „alternative” pătimaşe va trebui să traversezi, ca să te poţi statornici undeva? Când te vei putea „aşeza” deadevăratelea într-o relaţie? Când apare acea „jumătate” pasională de roman de dragoste sau de film indian în care să te cufunzi pentru totdeauna? Care relaţie de iubire înflăcărată posedă roiuri inepuizabile de „fluturi la stomac”, care martie - aprilie 2011

19


teologie - drept canonic

istoria și actualitatea

parohia și parohul

Evoluția istorică de-a lungul timpului Termenul parohie a început să fie folosit în context religios cu sensul de eparhie sau dieceză prin secolul al IIIlea, iar în al IV-lea cu înțelesul actual de subdiviziune a unei eparhii. La început primele comunități creștine au încredințat celebrările liturgice unui episcop care avea reședința întrun oraș. De menționat că în acea vreme, în afara orașelor unde existau scaune episcopale, nu existau biserici. Până în secolul al IV-lea comunitățile creștine rurale nu erau atât de numeroase încât să fie necesară șederea permanentă a unui cleric în comunitate. În anul 320, la Concilul din Niceea se vorbește despre corepiscopi, presbiteri și episcopi rurali. Inițial comunitățile rurale erau sub directa administrare a episcopului. Mai apoi, în răsărit, Conciliul din Calcedonia (451) a prescris o administrare separată. În occident, procesul de formare al parohiilor a fost unul gradual și mai lung decât în răsărit. Pe la începutul secolulului al IV-lea s-au construit primele biserici în zonele rurale, apoi pe terenurile latifundiare ale Bisericii și ale proprietarilor de terenuri, unde unul sau mai mulți preoți locuiau pe lângă biserică. La început administrarea pastorală și patrimonială a bisericilor rurale cădea sub incidența episcopului și intra în zona sa de competență, iar parohiile nu aveau un teritoriu clar delimitat. Conciliile provinciale din secolele IV și VII vorbesc despre ecclesia rusticana sau parochitana, iar în cele din urmă de parochia. Treptat administrarea parohiilor este încredințată preoților rezidenți sau care locuiau în comunitate, care la rândul lor puteau primi în mod direct donații sau bunuri de la credincioși. În concluzie, preotul rezident devenea beneficiarul bunurilor parohiei. În afara bisericilor parohiale, încep să se construiască biserici secundare, capele, oratorii, care rămân totuși sub dependența sau administrația parohiei. Această legătură de dependență este sublianiată de către dreptul bisericilor parohiale de a administra taina botezului, motiv pentru care credincioșii trebuiau să primească sacramentele și să plătească zeciuială bisericii unde fuseseră botezați. Începând cu secolul al VIII-lea, zonele rurale apropiate parohiilor sunt incluse în teritoriul parohial, care începe să-și definească tot mai clar limitele teritoriale. În secolele XI-XII parohia rurală devine centrul de viață creștină al comunității, iar pe lângă biserici se înființează școli și institute sau centre de caritate. Se poate spune că parohia s-a păstrat nealterată ca formă și scop încă de atunci. Parohiile urbane, în schimb

20

martie - aprilie 2011

s-au dezvoltat mai încet, începând cu secolul al XI-lea, deoarece Biserica catedrală a rămas pentru mult timp unica parohie a orașului de reședință a Scaunului episcopal. Actualele prevederi ale CCEO referitoare la Paroh și Parohie. Definiția Parohiei dată de către Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene în vigoare este următoarea: „Parohia este o anumită comunitate de credincioși creștini, constituită în mod stabil într-o eparhie, a cărei grijă pastorală este încredințată unui paroh” Canonul 279. Parohia este o parte din eparhie și nu este o cumunitate autonomă care nu depinde de nimeni. O multitudine de parohii alcătuiesc o eparhie, iar o eparhie este constituită din mai multe parohii. Cele două instituții sunt necesare una pentru existența celeilalte și invers. Cel care are dreptul și totodată poate înființa, modifica sau desființa o parohie este episcopul eparhial, după ce în prealabil a consultat consiliul presbiteral al eparhiei. Conform aceluiași cod canonic există mai multe tipuri de parohii: cele teritoriale și cele personale. Parohia teriorială este de regulă cea mai răspândită ca și structură și cuprinde toți credincioșii creștini care au domiciliul întrun oarecare teritoriu delimitat ca și sat, comună sau cartier dintr-un oraș. Parohia personală este o excepție de la regulă și este constituită pentru credincioșii creștini de diferite națiuni, care vorbesc diferite limbi, aparțin unei alte Biserici sui iuris (de exemplu parohiile Bisericii greco-catolică Ucraineană pe teritoriul diecezelor romano-catolice din occident etc.). Parohul, conform canonului 281 CCEO, este: „preotul sau presbiterul căruia ca și principal cooperator al episcopului îi este încredințată ca și unui păstor, grija sufletelor unuei determinate parohii, sub autoritatea aceluiași episcop eparhial.” Dreptul de a numi un paroh îi revine numai episcopului eparhial. Funcția de paroh se bucură de stabilitate în sensul că, numirea se face pe o perioadă nedeterminată; doar în cazuri excepționale poate fi numit pe perioadă determinată. Pentru ca un preot să poată fi numit paroh este necesar ca acesta: să fie persoană fizică, să fie în comuniune cu Biserica Catolică, să aibă o bună conduită morală, să posede o doctrină sănătoasă, zel pentru suflete, prudență, virtuți și alte capacități care sunt cerute de drept pentru a putea îndeplini în mod demn misiunea de paroh. Dacă preotul este căsătorit, bunele moravuri sunt o condiție sine qua non atât pentru soția sa cât și pentru copiii lor. Conform canonului 288 CCEO, parohul obține din


nu în funcție de circumstanțe, odată cu moartea, renunțarea, transferul, îndepărtarea ipso iure (decăderea automată din funcție a celui care a pierdut statutul de viață clericală, cel care a abandonat public credința catolică sau comuniunea eclezială, a încercat să se căsătorească, chiar și civil, dacă mai înainte a ales statutul de cleric celibatar, conform canonului 976 § 1 CCeo), infirmitate sau alte cauze care împiedică desfășurarea normală a acestei funcții, privarea de funcție din cauza unui delict penal conform can 978 CCeo, trecerea timpului. Vicarul parohial este preotul care este trimis într-o parohie pentru a ajuta parohul ca și cooperator, acolo unde este necesară și oportună acestă intervenție, pentru a avea o adecvată activitate pastorală a parohiei, unde acestea sunt formate dintr-un număr mare de credincioși, pentru care este necesară reorganizarea activităților pentru o mai bună funcționare. Vicarul parohial este numit de către episcopul eparhial, după ce acesta s-a consultat ulterior cu parohul, dacă a fost necesar. Vicarul parohial, ajută la activitățile pastorale ale parohiei ��i participă la diferite inițiative alături de paroh și totodată sub autoritatea acestuia. Credincioșii creștini nu își pot alege după bunul plac sau simpatii parohia, aceștia sunt automat apartenenți parohiei pe teritoriul căruia aceștia au domiciliul sau locuiesc temporar. Pe lângă paroh, credincioșii creștini își pot aduce propriul aport în administrarea și buna funcționare a parohiei, lucru care este dorit și salutat totodată. Credincioșii nu sunt doar niște persoane inactive care vin la Biserică pentru a beneficia de anumite servicii liturgice pe care parohul le asigură, dimpotrivă ei sunt scopul pentru care s-a înființat acea parohie, iar ei sunt membrii activi care ar trebui implicați cât mai mult în activitățile parohiale și în buna funcționare a acesteia. Parohul ideal ar trebui să fie un lider și totodată manager care concepe planuri și activități pe care el doar le verfică și conduce, implicând oamenii din parohie în aceste activități, determinându-i pe ei să le pună în aplicare, ajutându-i astfel să-și pună în valoare capacitățile pe care le au și care ar fi păcat să nu fie folosite în scopuri așa nobile ca și ajutorarea aproapelui, educația tineretului pentru formarea viitoarelor generații și nu în cele din urmă scopul suprem: dobândirea vieții eterne.

Pe lângă aspectul spiritual și implicarea credincioșilor în viața pastorală a parohiei, nu trebuie uitată latura materială sau concretă a vieții care nu ar trebui tratată cu dispreț dualist, deoarece corpul nu este cu nimic mai prejos decât sufletul, imaginea despre ele ar trebui să fie una care să arate un întreg complementar. Codul Canonic dă spre valorificare două organisme necesare vieții unei parohii, care bineînțeles pot fi multiplicate și diversificate de fiecare parohie împreună cu proprii credincioși în funcție de necesități și posibilități. aceste organisme sunt: consiliul pastoral parohial și consiliul economic. Consiliul pastoral este un organism colegial cu rolul de a ajuta parohul în munca pastorală din parohie. Președintele consiliului pastoral este parohul, iar ceilalți membri pot fi parte din cler (alți preoți, vice-paroh, diaconi) sau laici; tot parohul este cel care convoacă, conduce și aprobă hotărârile ședințelor de lucru. este de datoria acestui consiliu să vină cu propuneri și idei pentru viața pastorală a parohiei. Consiliul economic parohial este un organism cu rolul de a ajuta parohul în administrarea bunurilor materiale ale parohiei. Parohul este cel care alege membrii acestui consiliu și convoacă adunarea consilului. Pe lângă paroh, consiliul trebuie să aibă în componență cel puțin trei credincioși, pe cât posibil experți în drept și economie, dar și cu o conduită morală exemplară. aceste două organisme au un rol consultativ, iar părerile lor nu constrâng în nici un fel decizia finală a parohului care este totodată și adminstratorul exclusiv al parohiei. În concluzie, Parohul este persoana care este responsabilă de guvernarea și administrarea parohiei în care a fost numit de către episcopul eparhial, care îi încredințează o comunitate de suflete cu scopul de a le ajuta, ca prin intermediul principiilor de viață creștină lăsate de Cristos, să le conducă spre scopul suprem mântuirea sufletelor. așadar parohia nu este doar un complex de clădiri care aparține Bisericii, ci comunitatea de persoane strânse în jurul parohului care, împreună cu acesta, se străduiește să transpună principiile creștine în viața de zi cu zi, având în vedere viața veșnică. alexandru Ploștinaru

martie - aprilie 2011

21

teologie - drept canonic

partea episcopului eparhial dreptul de a se ocupa de sufletele unei parohii în momentul în care a primit numirea canonică pentru această funcție, dar nu o poate exercita decât după ce a fost instalat în mod oficial canonic în parohie. Ca orice funcție sau misiune parohul are atât drepturi cât și îndatoriri. Parohul la fel ca și episcopul se bucură de puterea de a putea exercita cele trei munus sau funcții: 1. funcția de a predica cuvântul lui Dumnezeu, învăța adevărurile de credință, formarea catehetică a tinerilor și credincioșilor din propria parohie, promovarea spiritului evanghelic și totodată a carității sociale față de nevoiașii și marginalizații societății; 2. Funcția de a sfinți prin celebrarea Sf. Liturghii, dar și a tuturor celorlalte sacramente și sacramentalii, îndemnarea la rugăciunea comună dar și individuală a credincioșilor creștini; 3. Funcția de a guverna la nivel pastoral se referă la faptul de a se preocupa de cunoașterea personală a credincioșilor săi, vizitându-i atât acasă cât și la școală, participarea alături de fiecare în parte la anumite activități personale sau alături de toți în activități comune, corectarea cu multă prudență a anumitor comportamente și promovarea vieții creștine în propriile familii etc. Preotul paroh așa cum am afirmat are anumite drepturi care îl privesc pe el și funcția sa. acestea îi sunt conferite de codul canonic, iar direct responsabil este episcopul eparhial (exemplu: concediu, onorariu, pensie, casă parohială, asigurare medicală, etc. în conformitate cu posibilitățile materiale reale ale fiecărei eparhii sau Biserici). Îndatoriri sau obligații ale parohului legate de funcția pe care o exercită sunt: să locuiască în casa parohială a comunității, să participe o dată pe an la exerciții spirituale, să celebreze Sf. Liturghie pro populo în zilele de duminică și sărbătoare de peste an, să țină arhiva parohiei cu registrele celor: botezați, căsătoriți, decedați, a liturghiilor, de administrare financiară a intrărilor și ieșirilor, a bunurilor mobile și imobile ale parohiei. Conform canonului 280 § 2 parohia se bucură de personalitate juridică, iar canonul 290 § 1 prevede că în toate chestiunile juridice parohul este cel care o reprezintă. Parohul își înceteză activitatea într-o parohie: odată cu vârsta de 75 de ani când trebuie să depună cererea de retragere care poate fi aprobată sau


cultural

Evenimente culturale

mai - iunie

concert AL di meola la Timișoara Al Di Meola, primul invitat al Festivalului PLAI în 2006, revine la Timișoara împreună cu grupul său, New World Sinfonia, pentru a prezenta ultimul lor album, ”Pursuit of Radical Rhapsody”.

miercurea, de la ora 19:00, la librăria Cărtureşti de pe strada Mercy din Timişoara, şase filme în limba spaniolă, cu subtitrare în limba engleză şi acces gratuit. Scopul acestor proiecţii este prezentarea câtorva dintre cele mai importante probleme istorice, sociale şi culturale ale lumii hispanice. „Timishort film festival 2011” Timishort FF este un festival internaţional de filme scurte, aflat la a treia ediţie. Anul acesta, pe 4 mai, vor fi prezentate peste 300 de filme în cele 2 locaţii, Cinema Timiş şi Cinema Studio.

Europei, Casa de Cultură ”Drăgan Muntean” din Deva, organizează simpozionul ”Semnificația actului de la 9 mai 1945” Concurs cu premii și recitaluri. Târgul UNIVERSITAS

Puțini chitariști au revoluționat atât de mult stilul interpretativ ca Al Di Meola. Indrăgostit de jazzul fusion experimental, Al Di Meola este astăzi unul dintre cei mai proeminenți reprezentanți ai genului. Tehnica sa inegalabilă i‐a pavat drumul către o carieră fabuloasă, iar pasiunea și profunzimea spiritului său creativ i‐au câștigat nenumărați fani în întreaga lume. Al Di Meola va cânta vineri, 13 mai 2011, ora 20:00, pe scena Filarmonicii alături de trupa sa, New World Sinfonia.

Competitia internaţională conţine 12 filme, iar competiţia naţionala 8 filme. În plus, competiţia de video experimentale, Videorama, va prezenta 12 filme. Între miercuri 4 Mai 2011 ora Intrarea la proiecţiile festivalului 12:00 și vineri 6 Mai 2011, Expo Arad este gratuită. vă invită la târgul specializat adresat elevilor din clasele a VIII-a și respectiv FESTIVALUL DRAMATURGIEI elevilor din anii terminali de liceu. ROMÂNEȘTI – FESTIVAL EUROPEAN AL SPECTACOLULUI DIN TIMIȘOARA PR Beta - Comunicarea în mediul online

Preparados, listos… ¡Español! Lectoratul de limba spaniolă din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în colaborare cu Ambasada Spaniei la Bucureşti şi Librăria Cărtureşti, vă invită la seria de filme „Preparados, Începînd cu ediția din acest listos… ¡Español!” („Pe locuri, fiţi gata… an, FDR se îmbogățește cu FEST, adică spaniolă!”). În intervalul 6 aprilie – 1 iunie Festivalul European al Spectacolului vor rula, din două în două săptămâni, Timișoara. În sprijinul acestei inițiative vine convingerea organizatorilor că textul de teatru românesc e semnificativ în dramaturgia europeană. Festivalul timișorean este locul unde spectacolul pe text românesc își arată adevăratele valențe în contextul formelor internaționale de expresie artistică. Festivalul se desfășoară în perioada 7-15 mai la Teatrul Național Timișoara.

Ziua europei, ziua independenței, ziua victoriei În ziua de 9 mai 2011, de ziua

22

martie - aprilie 2011

Conferința are loc în 12 mai, la Hotel Timișoara și vrea să pună față în față PR-iști din companii, consultanți în comunicare, bloggeri și jurnaliști care au ceva de spus despre comunicarea în mediul online sau vor să învețe metode eficiente de a-și duce campaniile spre succes. Din 10 martie, pe www.PRbeta. ro se vor gasi mai multe detalii. Adela Oprișa


Mulţumim celor care au făcut posibilă apariţia acestui număr al revistei noastre. Dumnezeu să-i binecuvinteze!

Abonamente: Abonamentele se pot face plătind în avans contribuţia recomandată pentru susţinerea revistei, corespunzătoare numărului de apariţii dorit. abonamentele se fac prin parohie, sau se poate trimite contribuţia pentru abonament prin mandat poştal la adresa: OPRIŞA Mihai Răzvan Str. Holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap.5, 300270 Timişoara, jud. Timiş. Vă rugăm să menţionaţi pe mandat “Abonament Reînvierea”, numele şi adresa unde să vă trimitem revista, eventual şi totalul de exemplare dorit dacă doriţi mai multe din acelaşi număr. Contribuţia recomandată este de 5 RON pe exemplar (30 RON pentru 6 numere / 60 RON pentru 12 numere). Dacă vor apărea numere cumulate pe mai multe luni, abonamentul rămâne valabil până la primirea numărului de reviste plătite în avans.

Susţinerea revistei: În momentul de faţă 50% din costul revistei este susţinut de către episcopie, iar 50% de către credincioşi prin contribuţia pentru revistă. Rugăm pe toţi cei care ar putea ajuta la acoperirea unei părţi din cheltuielile de tipărire să facă acest gest de caritate şi de cultură în acelaşi timp. Dumnezeu să răsplătească acest efort şi să vă binecuvinteze. Toţi binefăcătorii vor fi pomeniţi la Sfânta Liturghie.

Contribuţia recomandată: Pentru a sprijini revista, contribuţia recomandată pentru fiecare număr este de 5 RON.


hristos a ĂŽnviat!


Reînvierea 3-4/2011