Revista Holistiq Anul II Nr. 4

Page 16

MEMORIAM

ca un tomograf si de a spune lucruri specifice fiecaruia nu numai legate de sanatate, surprindea la inceput, apoi trezea incantarea si increderea, iar in final, oamenii primeau un fel de educatie, trezind in ei dorinta de a fi mai umani, mai buni, mai intelegatori fata de durerile semenilor. Vreme indelungata, Valeriu Popa a fost negat de medicina, si totusi, cazuri grave, imposibil de rezolvat pe cale medicala clasica isi gaseau rezolvarea cu ajutorul regimurilor sale. Medicii au ramas sceptici si in ziua de azi in privinta acestui fenomen numit Valeriu Popa. Stabilirea diagnosticului si a tratamentului naturist sunt inca doua necunoscute pentru medicina alopata care nu abordeaza omul ca un intreg. Intotdeauna Valeriu Popa ne spunea: ”Vindecarea se face fizic, mental si spiritual, toate trebuie corelate”. Adevarata sa valoare a constat in autenticitatea sa. A fost un vindecator in afara granitelor rationalului. El a fost “pus” in acest loc. Cei care veneau la el erau oameni dezorientati, iar el trebuia sa-i indrume, unii gaseau apoi drumul cel drept, altii nici macar nu ajungeau la el. A fost trimis sa intinda mana celor rataciti si deznadajduiti, sa-i indrume incotro sa mearga. Valeriu Popa a primit recunoasterea oamenilor simpli – oameni care au simtit sprijinul si ocrotirea sa. Mesajul sau de inalta valoare umanista a patruns in inimile oamenilor. A fost un vindecator total dezinteresat material, iar cand cineva incerca sa-i ofere ceva, ii spunea scurt: ”Un dar de la Dumnezeu nu se face pe bani”. Era o persoana fascinanta care iti dadea forta numai prin atingerea mainii. Ne-a umplut de lumina si de admiratie prin dragostea lui fata de semeni, prin stradaniile lui de a da pace si incredere tuturor, de a insufla curaj. A trait printre noi un om care, in decursul anilor si-a demon-

16 s pagina

strat calitatile de vindecator, iar fenomenalele sale insusiri, considerate astazi paranormale, dar care maine vor exista la majoritatea oamenilor, ne-au largit acest orizont omenesc, marginit deocamdata. Am invatat ca nu trebuie sa negam in totalitate tot ceea ce este neobisnuit.Tot de la el am invatat si cum sa descriem invizibilul, cum sa explicam ilogicul, cum sa vedem in imaterial, cum sa privim existenta dintr-un alt unghi si sa reevaluam multe dintre conceptele noastre. Valeriu Popa nu trebuie sa fi trait degeaba. Marea opera de vindecare, tot ceea ce a facut pentru luminarea sufletelor care doreau sa fie luminate, pentru ajutorarea celor napastuiti, trebuia sa continue. Noi, cei care l-am cunoscut si iubit am dorit sa-i ducem munca mai departe, la nivelul nostru, ca din planul superior in care s-a ridicat acum, sa vada continuitatea visului sau. Binele pe care l-a facut supravietuieste, acest bine este etern. Ne straduim si noi sa-l facem si speram sa reusim pentru ca “a fi in slujba lui Dumnezeu si a semenilor este o rasplata in sine”. Pentru viata exemplara si faptele de iubire, se cuvine sa ne rugam Bunului Dumnezeu pentru spiritul celui ce a fost aici pe Pamant, Valeriu Popa.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.