Issuu on Google+

IANUARIE 2010

AN II - NR. III


CUPRINS EDITORIAL - Alexandru AMOQ

3

TERAPII NECESARE - Lamaia, Varza murata si Painea “Titan”

4

SHOCKING - Suntem nebuni ?

5

GAME OVER - Complotului “HIV AIDS” de la molecula, prin hepatita, pana la pandemie

8

QUI BONO - Daca nu stii, nu intreba!

12

Numarul 2 din IANUARIE 2011 al Revistei HOLISTIQ a avut un succes neasteptat si niste solicitari spre continuitate incat initiatorii acesteia s-au razgandit de la o abdicare planificata.Cu atat mai mult cu cat suntem pasionati de terapiile naturiste-principalul domeniu al revistei noastre.Asa ca vom continua avand ca obiective: 1.Traducerea textelor in cateva limbi de circulatie internationala. 2.Acreditarea revistei la forurile medicale competente in scopul de a ajuta tinerii medici sa-si publice articolele necesare pentru obtinerea punctajului necesar unor calificative. 3.Popularizarea medicinei alternative. 4.Lupta,in planul ideilor si al argumentelor,contra codicelui (CODEX ALIMENTARIUS). 5.Batalia impotriva organismelor modificate genetic,etc. Avem sustinerea unor colaboratori exceptionali pe care-i vom mentiona in numarul viitor.Acum amintim doar numele domnului Erasmus MUNCHIEVICI din BASSUM,Germania care ne-a permis,cu o mare generozitate,utilizarea materialelor blogului QUI BONO pe care domnia sa il administreza.Si in sfarsit,<last but not list>asteptam,cu incredere,colaborarea dumneavoastra,dragi cititori,in primul rand,citindu-ne...De aceea credem ca deviza noastra este potrivita: SA INDRAZNIM ! Alex AMOQ

COLEGIULUI DE REDACTIE: Director: Catalin TRANDAFIR Redactor sef: Alexandru AMOQ Redactor sef adjunct: Cristiana Ligia CHIRILOIU Secretar general de redactie: Lucian REZMIVES Design tehnic si paginare: Razvan DRAGULESCU Consiliu de administrare Presedinte: Catalin TRANDAFIR (Barcelona – Spania) Membri: Lenus LUNGU (Constanta – Romania), Erasmus MUNCHIEVICI (Bassum – Germania), Ioan MUNTEAN (Brasov – Romania), Viorel Cristian PAVELESCU (Bucuresti – Romania), Valentin VASILESCU (Drobeta Turnu Severin – ROMANIA) Consiliul fondatorilor Iancu BUNOIU – fizica, Constantin CIOCAN – istorie, Gogu GRUIESCU – sporturi conventionale, Mihai Dragon NEDELCU – media, Dan TALOI – arte vizuale, Michaela UDRISTE – limba si literatura engleza pagina s 3


TERAPII NECESARE

Lamaia, Varza murata si Painea “Titan” LAMAIA SI CANCERUL! ESTE SIGUR? Binefacerile lamaii Lamaia este un produs miraculos petru omorarea celulelor canceroase. Ea este de 10.000 de ori mai puternica decat chimioterapia. De ce nu suntem noi la curent cu acest lucru? Pentru ca exista laboratoare interesate in fabricarea unei versiuni sintetice care le aduc imense beneficii. Voi puteti de asemeni sa ajutati un prieten care are nevoie facandu-l sa stie ca sucul de lamaie ii este benefic pentru a preveni boala. Gustul sau este agreabil si el nu produce efectele oribile ale chimioterapiei. Daca aveti posibilitatea, plantati un lamai in spatiul dumneavoastra sau in gradina dumneavoastra. Cate persoane mor in timp ce acest secret este pastrat cu invidie pentru a nu putea fi atinse beneficiile multimilionare ale marilor corporatii? Cum stiti, lamaiul este acolo jos, el nu ocupa mult loc si este cunoscut pentru varietatile sale de lamai si lime. Puteti sa consumati fructul in maniere diferite: puteti sa mancati pulpa, sa faceti suc, sa faceti bauturi, serbet, patiserii, etc. I se atribuie multe virtuti dar cea mai interesanta este efectul produs asupra chisturilor si tumorilor. Aceasta planta este un remediu probat contra cancerului de toate tipurile. Unii afirma ca este de mare utilitate in toate variantele de cancer. Este considerata de asemeni ca un agent antimicrobian cu spectru larg, care controleaza infectiile bacteriene si cu ciuperci, eficace contra parazitilor interni si a viermilor, regularizeaza tensiunea arteriala foarte inalta si este antidepresiv, combate tensiunea si bolile nervoase. Sursa acestei informatii este fascinanta; ea provine de la unul dintre cei mai mari fabricanti de medicamente din lume, care afirma ca dupa mai mult de 20 de incercari efectuate in laborator dupa 1970, extrasele au relevat ca ea distruge celulele maligne din 12 tipuri de cancer, intelegand aici cel de colon, de san, de prostata, de plaman, de pancreas... Componentele acestui arbust au demonstrat ca actioneaza de 10.000 de ori mai bine decat produsul Adriamycin, un drog chimioterapeutic utilizat normal in lume, pentru incetinirea cresterii celulelor canceroase. Si ce este inca foarte uimitor este ca acest tip de terapie cu extract de lamaie distruge nu numai celulele maligne canceroase dar nu afecteaza celulele sanatoase. Institutul de sanatate I.L.C. 819 N, Str Charles Baltimore, MD 1201 VARZA MURATA, LEACUL POPULAR PENTRU TRUP Este modesta, ieftina si pare a nu valora nici cat o “ceapa degerata”. Stiai insa ca a salvat mii de vieti in Evul Mediu? Stiai ca a avut rolul ei in descoperirea Lumii Noi? Stiai ca este singurul aliment de natura vegetala in care este prezenta vitamina B12? Stiai ca se numara printre alimentele preferate ale faimosului capitan Cook? Stiai ca odinioara era folosita drept unul dintre cele mai eficiente remedii pentru vindecarea scorbutului? Stiai ca oamenii de stiinta au constatat ca persoanele care o consuma sunt mai putin expuse imbolnavirii de cancer? Varza murata este, da, un aliment minune! Cu toate ca ne amintim de ea doar ocazional, varza murata se bucura de anumite proprietati medicale si nutritionale ce merita mentionate. Varza murata este extrem de bogata in vitamina C (mai bogata chiar decat alimentul in stare proaspata, cruda), vitamina ce ofera protectie antioxidanta, dar nu numai, ajutand astfel la fortifierea sistemului imunitar al organismului. Varza murata este cunoscuta si ca un puternic mineralizant si remediu impotriva anemiei. In compozitia sa sunt prezente minerale si vitamine esentiale pentru functionarea

4 s pagina

optima a organismului: vitamine din complexul B si minerale precum magneziu, acid folic, potasiu, fier, iod. Numai 100g de varza murata asigura un sfert din doza zilnica de vitamina C recomandata, iar un pahar-doua pe zi de zeama de varza pot face minuni pentru persoanele anemice sau a celor suferind de hemoroizi. De asemenea, varza acra poate fi consumata cu incredere in curele de slabire intrucat contine putine calorii (20 calorii la 100g) si contribuie la reglarea digestiei, inlesnind totodata arderea grasimilor. In timpul procesului de fermentatie, se formeaza acidul lactic ce actioneaza pozitiv asupra tractului digestiv curatindu-l de bacteriile daunatoare si ajutand astfel la detoxifierea organismului. Pe langa rolul sau de eliminator al toxinelor din organism, varza murata mai este cunoscuta si pentru efectul sau de stabilizare a tensiunii arteriale. Recent, nutritionistii secolului XX apreciaza varza murata drept un puternic aliment afrodiziac pentru barbati, ducand la cresterea potentei masculine. Conform unui alt studiu recent, femeile care consuma varza murata de 5 ori pe saptamana prezinta un risc cu 70% mai scazut de a dezvolta cancer la san. Virozele pot fi si ele evitate prin consumul de varza acra, iar pentru prevenirea gripei aviare varza murata este recomandata cu caldura de catre specialisti. Gratie continutului sau de vitamina B12, varza murata incetineste procesul de imbatranire, protejand sistemul nervos si impiedicand pierderile de memorie. PAINEA “TITAN” Pe pachetele de paine “Titan” scrie deja ca painea este fabricata conform Codex Alimentarius. Romania va experimenta pe populatie produsul cancerigen initium. Experimentul “Codex Alimentarius” incepe cu Romania. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat de... UE sa inceapa implementarea “Codexului”, alaturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei). “Codex Alimentarius” este un pachet de norme dupa care se vor alimenta populatiile tarilor semnatare. Acesta porneste de la principiul ca Terra nu mai poate hrani pe toata lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificiala, din produse chimice, cea modificata genetic etc. Adeptii Teoriei Conspiratiei sustin ca masura nu este altceva decat una de exterminare, care va reduce populatia globului la cca doua miliarde, o masa mult mai usor de hranit si de controlat de fortele oculte. Nu a trecut o luna si iata ca apare stirea ca Romania este prima tara din lume care va folosi in agricultura un compus chimic pe baza de initium, un ingredient activ din noua clasa a substantelor chimice impuse de “Codex Alimentarius”. Produsele vor fi furnizate de compania germana BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa. Pentru publicul larg se spune ca “beneficiile pe care le-ar aduce aceasta substanta sunt legate in primul rand de combaterea daunatorilor, dar, totodata ea micsoreaza si durata in care se obtine recolta.” Dupa ce acest produs va fi experimentat in Romania, urmeaza sa fie omologata utilizarea lui si in Olanda, Germania , Franta, SUA, Canada si Marea Britanie. Neoficial, conform cercetatorilor care combat “Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeste cu pana la 65% rata riscului de cancer de colon, substanta care intra rapid in combinatii chimice, devenind reziduala in organism. De pilda 1 mg de initium intrat in organism o singura data se elimina in aproape un an. Or, daca acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, asa cum initium ajuta la cresterea rapida a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la marirea tumorilor maligne.


SHOCKING Suntem nebuni ?

Apa plata este la acelasi pret cu berea . Branza e mai scumpa decat carnea (branza telemea 19 lei, branza de burduf 28 lei, carnea de porc 16 lei). Carnea de pui este mai ieftina decat ciupercile. Nucile noastre mai scumpe decat nuca de cocos. Laptele simplu mai scump decat laptele batut. Portocalele mai ieftine decat merele. Cartile sunt mai ieftine decat revistele. Biscuitii fara ciocolata sunt mai scumpi decat ciocolata. Muzica buna e mai ieftina decat muzica proasta. Maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele umplute cu propriul sambure. Ceasurile mici sunt mai scumpe decat ceasurile mari. Hartia nescrisa (A4) este mai scumpa decat hartia gata tiparita. Vinul este mai ieftin decat strugurii. Pixul cu mina este mai ieftin decat mina de pix fara pix. Si se mai presupune ca omul este o fiinta rationala... Si ca o incununare ... : Oamenii neinstruiti sunt mai “scumpi” decat oamenii valorosi care, pentru a supravietui, se “vand” ieftin. Se pare ca suntem mari amatori de etichete, nu de continut: Statia metro L’ENFANT PLAZA din Washington, DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007. Un om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea in drum spre serviciu. Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict. 4 minute mai tarziu: violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca. 6 minute: un tanar se reazema de perete sa-l asculte, apoi se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron. 10 minute: un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului, dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el intorcand capul din cand in cand. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor. 45 minute: muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani. Omul a colectat in total 32 $. Dupa o ora: el a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat... Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata la 3,5 milioane $. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de

concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor 100 $. Povestea este adevarata. Concertul din statia de metro a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor. Problemele care s-au pus: *Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, santem in stare sa percepem frumusetea? *Ne oprim s-o admiram? *Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat? O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta: daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, oare de cat de multe alte lucruri minunate ne lipsim in existenta noastra? BUYOLOGY – STIINTA MANIPULARII CONSUMATORILOR: COMERCIANTII DE BOLI INVENTATE Cu treizeci de ani in urma, parea o gluma. In pragul pensionarii, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic „Merck”, se confesa revistei „Fortune”, aratandu- si dezamagirea ca uriasul potential de productie al firmei sale este destinat doar bolnavilor. El visa ca „Merck” sa devina un fel de „Wrigley” si, dupa modelul marelui producator si distribuitor de guma de mestecat, sa „vanda la toata lumea”. Inclusiv oamenilor sanatosi. Trei decenii mai tarziu, visul raposatului Gadsden a devenit realitate. Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice tintesc din ce in ce mai agresiv catre oamenii sanatosi. Suisurile si coborasurile vietii devin tulburari mentale; slabiciuni sau stari mai proaste, altminteri dintre cele mai obisnuite, sunt transformate in afectiuni infricosatoare, si din ce in ce mai multi oameni normali ajung bolnavi peste noapte. Intr-o carte din 2005, „Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients”, Alain Cassels (cercetator in politica medicamentelor, la Universitatea Victoria din Canada) si Ray Moynihan (jornalist specializat in sanatate) fac o radiografie necrutatoare a strategiilor cinice de marketing, atunci cand nu sunt pur si simplu criminale, ale producatorilor de medicamente. Cei doi cercetatori dezvaluie cum, prin campanii de promovare concertate, industria farmaceutica mondiala, cu o cifra de vanzari de circa 500 miliarde dolari anual, exploateaza perfid temerile cele mai profunde ale omului: de pagina s 5


SHOCKING moarte, de subrezire fizica, de boala etc. Pe masura ce, in tarile dezvoltate, majoritatea locuitorilor se bucura de o viata mai lunga, mai sanatoasa, mai dinamica, cu atat campaniile publicitare ii transforma pe cei grijulii cu sanatatea lor, in panicati pur si simplu. Probleme minore sunt descrise ca tulburari extrem de grave, care necesita ingrijiri grabnice. Astfel, timiditatea se transforma in „anxietate sociala”, iar tensiunea premenstruala devine „tulburare disforica premenstruala”. Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine patologie in sine. Epicentrul acestui tip de comert sunt Statele Unite. Americanii reprezinta 5% din populatia lumii, dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populatiei cu sanatatea s-au dublat in ultimii sase ani, din cauza ca preturile la medicamente cresc dramatic, dar mai ales pentru ca doctorii prescriu din ce in ce mai mult. ACEEASI MALADIE CU ALTA PALARIE Americanul Vince Parry este un guru al acestui tip de marketing. Intr-un articol intitulat uluitor „Arta de a cataloga starea de sanatate” (The Art of Branding a Condition - in Medical Marketing & Media, Londra, mai 2003), Parry explica metodele prin care firmele sale „favorizeaza crearea” tulburarilor medicale: • reevaluarea starii de sanatate; • redefinirea unor boli cunoscute de mult si rebotezarea lor; • crearea unor disfunctii din nimic; preferatele lui Parry sunt disfunctia erectila, deficitul de atentie la adulti si sindromul disforic premenstrual. Cu o sinceritate dezarmanta, Vince Parry descrie modul in care companiile farmaceutice definesc conditiile pentru crearea pietei pentru produse precum Viagra sau Prozac. Sub patronajul firmelor de marketing, experti medicali si guru precum Parry se asaza la aceeasi masa pentru a descoperi „idei noi despre boli si stari de sanatate”. Totul este ca acestea sa li se prezinte potentialilor clienti intr-o maniera noua, inedita. Un raport al Business Insights, destinat conducatorilor de multinationale din sectorul farmaceutic este inca si mai clar: Capacitatea de „a crea piete pentru boli noi” se traduce in cifre de vanzare de miliarde de dolari. Una dintre strategiile cele mai performante, potrivit raportului, este de a schimba modul in care oamenii privesc afectiunile banale. Ei trebuie „convinsi” ca „probleme acceptate pana acum ca usoare disconforturi” necesita „interventia medicului”. Acelasi raport are si o concluzie optimista pentru viitorul industriei farmaceutice: „Anii care vor veni vor fi martorii crearii bolilor nasite de firme”. Este evident dificil sa trasezi o linie intre omul sanatos si omul bolnav. Dar este la fel de evident ca, cu cat se extinde aria de definire a unei patologii, cu atat ea va atinge mai multi bolnavi potentiali. Si cu atat mai mult vor creste vanzarile de medicamente. Deseori, afirma Cassels si Moynihan, expertii medicali care redacteaza protocoalele de tratament (acestea cuprind suma tehnicilor ce trebuie aplicate in functie de cazul aflat sub ingrijire) sunt in acelasi timp platiti de industria 6 s pagina

farmaceutica. Iar industria prospera daca protocoalele le favorizeaza vanzarile. Potrivit acestor experti, 90% dintre americani sufera de o tulburare numita... „hipertensiune arteriala”; aproape jumatate dintre americance sufera de disfunctia botezata FSD (disfunctie sexuala feminina); iar 40 de milioane de americani ar trebui urmariti atent din cauza nivelului ridicat al colesterolului. Bineinteles, toate aceste maladii sunt vindecabile cu medicamente. Iar metodele de preventie sunt trecute in plan secundar. RACOLAREA MEDICILOR AGENTI PUBLICITARI Medicul generalist Des Spence povesteste in „British Medical Journal” din iulie 2008 cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care ar fi trebuit sa faca din el un expert intr-o maladie nascocita de imaginatia industriei. Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme in care scria: „ cautam lideri de opinie (...) a caror munca va trebui sa influenteze gestionarea si terapia viitoare ale disfunctiei sexuale feminine (...) prin dorinta hipoactiva.” Firmele care au o boala de inventat pentru a crea o piata pentru un anumit medicament racoleaza medici pe care ii folosesc intr-o schema de marketing cu scopuri stabilite dinainte si in care slujitorii lui Hipocrate nu au nici un fel de libertate de miscare. Totul, evident, in schimbul unor avantaje financiare, dar si al prestigiului, notorietatii, pe care o asemenea campanie o aduce. Dar, „partea cea mai neplacuta in toata aceasta poveste”, continua Spencer, „este lipsa oricarei legitimitati medicale a disfunctiei sexuale feminine prin dorinta hipoactiva. (...) Industria trebuie sa transforme aceasta disfunctie banuita, in boala grava. Iar pentru aceasta e important sa existe o acoperire mediatica, marturii ale celebritatilor, dar mai ales sacrosancti experti medicali care legitimeaza totul. „Expertii” estimeaza ca 40% dintre femei „sufera” de aceasta „boala”. Iata un exemplu de simplificare numai buna pentru a fi citata peste tot! Uneori aceasta ‚problema’ este prezentata ca un aspect al luptei feministe, cand, de fapt, e vorba doar de manipulare cinica. Deseurile pe care le produce acest tip de activitate farmaceutica otravesc viata prin mesajul pe care-l vehiculeaza: slabiciunea dvs. (tristete, calvitie, libido in scadere etc) este automat simptom de boala”, conchide medicul din Glasgow. EPIDEMIA DE MARKETING In best-seller-ul „Die Krankheitserfinder” (Inventatorii de boli), Jorg Blech, biochimist german, stabilit in America si corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist si The Guardian, explica in ce mod industria farmaceutica in colaborare cu expertii de marketing a impus scaderea arbitrara a nivelului normal al colesterolului pentru ca indivizi perfect sanatosi sa devina peste noapte bolnavi; explica de ce de vreo doua decenii femeile la menopauza sunt terorizate cu spectrul osteoporozei pentru a favoriza vanzarile la medicamentele care ar preveni fracturile; explica tehnicile de manipulare a opiniei publice cu scopul de a crea o piata impresionanta a pilulelor care trateaza impotenta. Intre 1984 si 1987, „Diagnostic and Statistical Manual of Mental


SHOCKING CHERCHEZ LA FEMME MALADE! Hormonoterapia substitutiva este un un pas urias pentru „medicalizarea” vietii femeii. Cu toate ca 75% dintre femei nu manifesta nici un simptom deranjant cand ajung la menopauza, producatorii farmaceutici si expertii lor de marketing apeleaza la frica de imbatranire a femeilor pentru a-si vinde produsele. Si asta in ciuda deselor efecte secundare ale tratamentului: dureri de cap, greturi, infectii genito-urinare, varice la picioare, sensibilitate mamara etc. Cu atat mai mult cu cat comunitatea medicala nu a ajuns la un consens privind eficienta hormonoterapiei substitutive, multi avertizand asupra utilizarii iresponsabile a tratamentului. Osteoporoza, procesul normal de scadere a densitatii osoase odata cu varsta, face si el o tinta de marketing din femeia de varsta a doua. Dar probabil cel mai sfruntat tertip al firmelor de farmaceutice este deja pomenita disfunctie sexuala la femei (DSF). Peste 40% dintre femeile intre 18 si 59 de ani ar suferi de ea. De unde aceasta cifra? St-Onge ne lamureste. Un studiu facut in Statele Unite cerea unui numar de 1500 de femei sa raspunda cu da sau nu la 7 intrebari. Daca raspundeau cu da fie si numai la una dintre intrebari, erau catalogate ca suferind de DSF. Printre ele, se numarau cele care declarau ca vreme de mai mult de doua luni in ultimul an nu au simtit dorinta sexuala, au simtit anxietate fata de propria performanta sexuala sau au avut probleme IMPRESIA DE DEPRESIE de lubrifiere. (Journal of the American Medical Association, Numarul persoanelor depresive de pe mapamond a cres- 1991) cut de sapte ori din 1970 pana in 1996, releva St-Onge. In Statele Unite numarul de consultatii in urma carora sau FARMACOTERAPIA FRICII prescris antidepresive s-a dublat intre 1980 si 1989. O Cea mai eficienta strategie de marketing pentru tendinta similara s-a inregistrat in tot Occidentul. Numarul „vanzarea”bolilor” este frica. Pentru a vinde femeilor la femeilor care iau antidepresive este triplu fata de cel al bar- menopauza hormonul de substitutie s-a mizat pe frica de batilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. criza cardiaca. Pentru a vinde parintilor ideea ca cea mai Cu toate ca antidepresivele nu sunt indicate in tratamentul mica depresie necesita un tratament greu si indelungat s-a depresiilor usoare la adulti, ele sunt prescrise masiv. Doua mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a vinde mesunt motivele pentru care medicii o fac totusi: dicamente anticolesterol s-a mizat pe teama mortii prema1. In 1990, Organizatia Mondiala a Sanatatii a pus la punct ture. Si asta in pofida faptului ca de multe ori medicamentele un program de formare rapida, cu durata de o jumatate de promovate furibund produc efecte inverse celor scontate. In zi, care sa permita medicilor sa puna un diagnostic intr-un noul limbaj de marketing se vorbeste deja de „farmacoteratimp scurt, pornind de la ghidurile clinice. Permisiunea acor- pia fricii”. Alaturi de „mongering disease”, negotul cu boli. data, astfel, medicilor generalisti de a trata depresia a dus „Daca altadata puteam spera sa gasim un tratament pentru la multiplicarea de cateva ori a vanzarilor de antidepresive. fiecare boala, negustorii de sanatate, astazi, mai mult ca 2. Societatile farmaceutice au culpabilizat medicii, acuzan- niciodata, par sa vrea a gasi o boala pentru fiecare medicadu-i in mod repetat ca rata crescanda a sinuciderilor este ment fabricat”, constata medicul Martin Winkler in postafavina lor, pentru ca nu prescriu suficiente antidepresive. ta lucrarii lui Jorg Blech, „Inventatorii de boli”. „Manipuland Lobby-stii au lansat chiar ideea ca 60-70% dintre sinucideri membrii influenti ai comunitatii medicale, lobby-urile indussunt cauzate de depresiile netratate. triei farmaceutice au modificat incet, incet normele anumiPotrivit lui Jean-Claude St-Onge, femeile sunt in mod deose- tor valori biologice (colesterol, tensiune arteriala etc) pentru bit vizate de eforturile de „medicalizare” a vietii. Altadata, a obtine astfel cresterea numarului pacientilor susceptibili a ele mergeau la medic cand erau gravide, acum il consulta fi tratati”. Caci, conchide Winkler, „a-i face pe niste oameni in chestiuni de contraceptie si de menopauza. De altfel, se perfect sanatosi sa creada ca trebuie sa se ingrijesca pe vorbeste deja si de „perimenopauza” (perioada de dinainte viata reprezinta pentru fabricanti o veritabila renta viagera”. de instalare a menopauzei si pana la instalarea ei propriuzisa), o noua afectiune care se incearca a fi popularizata. Ca urmare, femeile devin mari consumatoare de pastile pe perioade mari de timp. Disorder” (DSM 4), care este biblia psihiatrilor americani, a introdus 77 de noi boli mentale, scrie Jean-Claude St-Onge in „Reversul pilulei”, publicata la Montreal, Ecosocietes, in 2004. Pentru a introduce aceste noi boli a trebuit schimbata definitia bolnavului. Oricine resimte la un moment dat o stare de rau devine automat bolnav. Si, bineinteles, comenteaza malitios St-Onge, pentru fiecare boala exista un medicament. Iata cateva exemple de „boli noi”: • timiditatea este reciclata sub numele de „anxietate sociala” • naturala regurgitare la bebelusi devine „reflux esofagian patologic” • omeneasca senescenta se transforma in „insuficienta circulatorie cerebrala” • pana si stresul de la loterie este legat de „traumatismul biletului necastigator” In aprilie 2004, o ancheta extrem de bine documentata si aprofundata, realizata de Lisa Cosgrove, cercetator la University of Masachussets Boston, si publicata in prestigioasa revista „Psycho-Therapy and Psychosomatics”, a demonstrat ca mai bine de jumatate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost platiti de firmele care fabrica exact medicamentele care trateaza asa-zisele boli noi introduse in manual.

pagina s 7


GAME OVER Game over, Mr. Blumberg Complotului “HIV=AIDS” de la molecula, prin hepatita, pana la pandemie

Cercetatorul Baruch Samuel Blumberg (nascut 1925) care lucra la National Institutes of Health (NIH) din USA, avea acolo misiunea de a cerceta bancile de sange din lumea intreaga. Lui ii erau trimise probe de sange prelevate din diferite populatii. Incepand cu 1963 efectua acolo o “dubla imunodifusiune” cu diferite proteine din sange. Procedura standard era de a a acoperi o substanta cu Agar-Gel si de a cufunda totul intr-o alta substanta. Ulterior se cerceta felul in care se structurase gelul Agar. In 1964 Blumberg impreuna cu Harvey J. Alter au luat B-imunoglobuline de la un hemofil si serum de la un aborigen australian, ssi au constatat ca se formase prea putin precipitat (ceea ce se putea intampla daca hemofilul si aborigenul aveau din intamplare sange asemanator). Mai mult nu a reusit sa descopere. Nelinistitul nostru Domn Blumberg a preparat un serumprecipitat din B-lipoproteine extrase din sangele aborigenului cu care a „imunizat“ sangele unor iepuri, a filtrat anticorpii (IgG), i-a plasat pe o lamela de sticla si i-a acoperit cu Agar. A dat numele de „Isoprecipitin“ anticorpilor iepurilor, a botezat serumul aborigen cu exoticul nume „AustraliaAntigen“ iar intregul test a fost botezat “Test-B”. B de la Blumberg. Pana aici, nimic deosebit. Acuma insa urmeaza sectiunea „speculativ-ipotetica“. Deoarece iepurii nu sunt potriviti pentru productia de anticorpi si pe deasupra exista diferite rase „iepuresti“, testul B era nesigur. Dar Domnul Blumberg, ca orice bun Baruch Samuel, era orientat spre profit. Vroia sa-si vanda testul. Initial (reclama e sufletul comertului, nu?) a trimis probe gratuite de test, pe ici, pe colo. Bun, dar care banca de sange cumpara un test din proteine ineficace? Era nevoie de o boala, o boala rea, care sa creeze panica si necesitate. Necesitatea de a avea testul, de a-l cumpara. Asta se numeste mai elegant marketing. Initial Blumberg s-a gandit la leucemie. Dar constatand ca 5% din probe reactionau pozitiv la testul sau (gelul Agar devenea tulbure, precipitat), s-a razgandit si s-a “mutat” la hepatita post-transfuzie, sau serum-hepatita, cum era atunci denumita. Dupa ce, incepand cu 1880 sub coordonarea Crucii Rosii, s-au format bancile de sange si transfuzii, se constatase ca deseori persoanele care primeau transfuzii capatau icter, la 1-4 luni dupa respectiva transfuzie, icter care uneori sfarsea intr-o ciroza. Clasificarea in grupe sangvine pe care o facuse Landsteiner imbunatatise situatia, dar riscul nu fusese complect eliminat. In USA se efectuau anual circa 2 milioane de transfuzii de sange, dintre care 175.000 se soldau cu un icter (hepatita post-transfuzie), in multe cazuri apareau daune provocate ficatului pentru tot restul vietii, 4.000 de persoane decedau anual ca urmare a intregii istorii cu transfuzia. O problema, si in acelasi timp o piata de desfacere buna. Deci Blumberg a afirmat, cu tupeu, ca ar fi gasit “otrava” care provoaca hepatita post-transfuzie cu ajutorul testului sau (in latina otrava inseamna VIRUS). Acum, virus, virus, dar de unde provenea el? Pe aborigenul respectiv nu avea 8 s pagina

de unde sa-l mai gaseasca, prin tufisurile din Australia. Asa ca, ce face tot omul, egal din ce tara sau cultura provine? Se inmulteste ! Si cum anume ? Deocamdata, pentru specia umana este in general folosita calea sexuala. Dar poate ca.... unii sunt foarte prolifici in idei ciudate, asa ca in viitor, cine stie….? In fine. Deci, virusul se transmite pe care sexuala. Logic, nu? Deoarece una dintre asistentele lui Blumberg se taiase la deget, iar mai apoi sangele ei reactionase pozitiv la „Testul-B“, Blumberg a tras concluzia ca virusul se transmitea sexual si parenteral (prin sange). Chestia asta cu taiatul la deget a facut cariera in medicina, caci si Domnul Ignaz Semmelweis descoperise streptococii care provocau febra puerperala (infectie datorita careia pana la sfarsitul secolului XIX mureau foarte multe femei dupa nastere sau in urma unui avort) tot prin taiatul la deget. Deoarece insa foarte multi dintre colegii Domnului Blumberg clatinau neicrezatori din cap, inventivul nostru hematolog a declarat ca a „descoperit“ o noua afectiune sexuala (asa ca Gallo doar a „copiat“ metoda): icter infectios B, adica hepatita B sau HB. B de la Blumberg! Astfel 5% din populatia globului a fost catalogata ca bolnava, adica „Virus-Carrier“ adica HBV-pozitiv. Ei, pai daca asa stau lucrurile, desigur ca bancile de sange s-au grabit sa cumpere testul B (50 de milioane de bucati pe an) al Domnului Blumberg, si s-au pornit harnic la verificatul conservelor de sange donat, fapt care ar fi trebuit sa elimine din circulatie virusul hepatitei post-transfuzie. Iar Blumberg a devenit multimilionar. Doar ca acum prinsese gust pentru afacerea respectiva. Asa ca s-a apucat, impreuna cu Saul Krugman (var cu creatorul vaccinului Polio, Albert Sabin), care se prezenta sub pseudonimul „Irving Millman“ (din cauza conflictului de interese?) sa creeze vaccinul contra temutei hepatite B din LDL-ul (Low-Density-Lipoproteine) sortat din probele de sange pozitive la „Australia-Antigen“. (Krugman injectase ca un obsedat deja in anii 50 copii din Willowbrook-School – scoala speciala pentru copii cu afectiuni mentale – contra hepatitei B, imbolnavind sau omorand foarte multi dintre acestia – vezi mai departe informatiile despre febra galbena). Chestia asta pe care au facut-o cei doi a fost botezata “HbsAg“, adica Hepatitisvirus-Blumberg-surface-Antigen. Faptul ca era vorba despre doua proteine, nu-l deranja pe Blumberg deloc, iar “surface” este o reminiscenta preluata de la Landsteiner, cu al sau “antigen de suprafata (surface in engleza) al eritrocitelor” de la viteza de sedimentare a


GAME OVER sangelui, si deci acest termen este complet fals folosit in acest context. In 1969 si-a patentat ideea prin firma sa Fox Chase Cancer Center (FCCC). Ideea era ca, similar ca la vaccinul polio, proteinele sa fie «anihilate» in Formalin si Pepsin (!!!) si sa fie folosite ca vaccin. Deoarece insa aborigenul respectiv nu statea la dispozitie pentru a fi imunizati milioane de iepuri, Blumberg a fost nevoit sa se foloseasca de alti donatori de BsAg-pozitiv, iar aici apare o mare problema : Testul B se modifica in spatiu si timp ! O persoana pozitiva in 2006 poate apare ca negativa in 2008, iar in Franta aceasi persoana poate fi negativa in timp ce in Mexico pozitiva! Pentru medici este deja un lucru cert: virusul se muteaza sub limita de detectabilitate. De remarcat faptul ca de cate ori virologii nu au raspunsuri pertinente (si in general nu prea au) virusurile se muteaza iepureste, ba chiar cu viteza luminii. In 1970 D. S. Dane a gasit intr-o proba de sange “Test-Bpozitiva” o bacteriofaga cu aceeasi densitate ca si “HbsAg”, de 42nm diametru, care a fost denumita particula Dane. Abia acum Blumberg a observat ca proteina sa, pentru a fi un virus, ar fi avut nevoie de un ADN, sau macar un ARN. De aceea a rebotezat particula Dane in «virusul hepatitei B» HBV, si a declarat proteina sa ca fiind doar “membrana goala” a virusului-ucigas. Si si-a vazut mai departe de treaba lui cu vandutul testului. In 1973 a mai fost inca o bacteriofaga gasita, iar Blumberg, caruia ii placea rolul de nas, a botezat-o Hepatita A (HAV). Acuma daca tot s-a inceput cu alfabetul, hai sa-l continuam... C, D, E, F, G, H, I, L ..... cate litere are alfabetul, atatea hepatite, atatea virusuri, deci... tot atatea teste, vaccinuri si terapii. Asta da afacere. Clasicul icter care apare uneori in urma ingurgitarii scoicilor proaspete, s-a transformat in Hepatita turistica A. Acuma insa, vestea precum ca din cauza incasarilor contul bancar al lui Blumberg statea sa pocneasca de plin ce era, a atras atentia si altora dornici de avere. Maurice Hilleman si colegii sai de la firma Merck au facut in 1976 experimente cu hemofilii si emigrantii clandestini din Haiti, Phillipe Maupas de la Institutul Pasteur a facut experimente cu copii din Senegal carora li s-a administrat vaccinul intravenos. Iar Krugman a adunat harnic toate protocoalele experimentelor. Dar nicaieri nu aparea vreo eficacitate a substantelor folosite de alti cercetatori (nici dupa doi ani), asa ca Krugman a ramast pana la urma credincios vaccinului lui Blumberg. Intre timp insa mai apar si alti doritori de glorie (sustinuta financiar). Si anume medici homosexuali. (N.tr. personal nu am nici o problema cu persoanele homosexuale, iar cele ce se pot citi aici nu sunt in nici un fel o instigare contra homosexualitatii; mai degraba problema o au chiar homosexualii, pe de o parte prin insusi faptul ca sunt... «altfel», pe de alta parte in mod cert prin faptul ca in randul lor este atat de raspandita moda drogurilor sexuale, Poppers, precum si a drogurilor in general. Iar ceea ce nu stiam pana nu de mult, cand am inceput sa citesc cartea remarcabilului Doctor Herbert Kremer «Revolutia tacuta a can-

cerului si a AIDS», mai exista inca o problema destul de importanta pentru sanatatea persoanelor respective, si anume faptul ca spermatozoizii «deversati» in anus pot strapunge membrana (epiderma) anusului si astfel ajunge in sange, fapt ce desigur ca determina o reactie ferma a sistemului imunitar, ori aceasta «alerta» permanenta duce in timp la scaderea capacitatii de aparare a organismului.) Deci, medicii homosexuali, cum ar fi de exemplu Carleton Gajusek si Wolf Szmuness (prietenul intim al Papei Ioan Paul al II-lea Wojtyla). Ideea lor era sa asigure LDL-ul pentru homosexuali (Crucea Rosie nu putea produce atat de multe vaccinuri, riscul in randul homosexualilor era mare, asa ca fratii de indeletniciri dosnice trebuiau ajutati, iar daca de aici mai iesea si un ban.. de ce nu). La sfarsitul lui 1976 s-a reusit marea lovitura: Premiul Nobel pentru Baruh Blomberg si Carleton Gajdusek (desigur pentru lucrari diferite, primul pentru fenta cu Hepatita B, al doilea pentru minciuna cu Lentivirus si boala Kuru-Kuru). Gajdusek era «seful» scenei homosexuale din New York (se spune ca aducea baieti din Noua Guinee si Micronezia la New York sub pretextul ca ar fi grav bolnavi si astfel a pus bazele unui Harem de vreo 56 de adolescenti adoptati, care stateau la dispozitia lui si a vizitatorilor sai «academici»). Inainte ca FDA (Food and Drug Administration) sa aprobe vaccinul (1982), gruparea homosexuala de la Crucea Rosie a organizat doua experimente. Primul intre noiembrie 1978 si octombrie 1979 sub conducerea lui Szmuness in New York si putin mai tarziu in San Francisco si Amsterdam, ulterior in 1980 in Denver, Los Angeles si St.Louis. Circa 2000 de homosexuali au fost “fericiti” cu proaspat facutele lipoproteine. Chestia era ca chiar se credea ca vaccinul respectiv era eficace. Eroare. De asemenea s-a inceput vanzarea vaccinului personalului medical (surorilor) precum si hemofililor, caci din 1965 exista deja terapia cu Factorul de coagulare VIII. Doar ca in loc de vanatai acestia se alegeau foarte des cu icter si ciroza. Pentru a nu renunta la productiva terapie (circa 30.000 de dolari/an/persoana) li se administra acestora, incepand din 1976, celebrul vaccin care se afla la acel moment abia in Faza a doua a studiului pentru aprobarea lui pe piata. Si astfel am avut primul german mort de AIDS, un hemofil, in anul 1982, cu destul de mult timp inainte ca Montagnier si Gallo sa se impiedice amandoi in acelasi retrovirus de negasit. In ceea ce priveste surorile medicale, Blumberg vroia de fapt initial sa arate ca “antigenul Australia” este infectios si deci ca testul B al sau era valoros pentru medicina. De aceea a inceput sa experimenteze intr-un ospiciu pentru bolnavii mentali. Acolo el spunea ca a gasit peste 30% dintre cei cu sindromul Down pozitivi la testul B (deci aveau antigenul Australia), dar numai la 5% dintre ceilalti pacienti. Initial, Blumberg stia ca pacientii cu sindromul Down sunt o grupa de risc pentru leucemie, caci se jucase cu problema leucemiei, inainte sa-i vina ideea cu aborigenii. Ori surorile medicale constituiau o “categorie de risc” caci lucrau cu acesti pacienti si astfel Hepatita B a devenit si o boala pro-

pagina s 9


GAME OVER fesionala. In fine, datorita influentei Crucii Rosii Internationale, aprobarea vaccinului nu a fost o problema prea mare. Astfel Franta il omologheaza in 1981 (Hevac B de la Firma Pasteur), in 1982 Anglia sub numele de Engerix-B de la Firma GlaxoWellcome iar in Germania sub numele de HB-Vax (sa mai spuna cineva ca nemtii nu au umor; ba chair negru de tot, vax-vaccin!) de la Behring-Werke (firma sora a lui Hoechst). Japonezii sar si ei in barca si isi boteaza vaccinul Hokken HB (bine ca nu Harrakiri). Chinezii (asa cum ii sta bine chinezului) copiaza patentul lui Blumberg (crezand ca au facut o mare afacere), iar DDR-ul ii copiaza pe chinezi. Afacerile au fost foarte profitabile, DDR-istii vanzand peste 200.000 de bucati cu 300 de dolari “teapa”. Doar ca incepand cu 1980, apar si primele cazuri de imbolnaviri la cei care fusesera vaccinati in 1976, in primul val (si va reamintesc inca o data ca scena homosexuala era foarte interesata de vaccin). Si anume, Sarcoma Kaposi. In faza finala a afectiunii apareau asa–numitele «infectii oportuniste», printre care mai ales PCP (Pneumocystis carinii Pneumonie). Decesul survenea cam dupa 6 luni. Cu toate eforturile, daunele produse de vaccin nu mai puteau fi remediate. Muribunzii au fost “etichetati” ca avand AIDS (Acquired Immune Deficiency Syndrom), desi Sarcoma Kaposi desigur ca nu este un sindrom, ci o boala foarte concreta si individualizata, cunoscuta de mult timp. Au aparut si primele suspiciuni, dar totusi vaccinarea continua “in pas vioi pionieresc”. Treptat insa homosexualii incep sa protesteze iar surorile nu vor sa se mai lase «trase in teapa» de Dr. Blumberg. Astfel ca in 1984, pe tacute (ceea ce incalca legile omologarii medicamentelor) a fost inlocuita substanta activa din vaccin cu drojdie obisnuita. Blumberg minte sustinand ca a reusit sintetizarea celor doua proteine. Pe deasupra, nu mai era necesara efectuarea injectiei intravenos, ci doar muscular. Iar ca motiv pentru decesele deja petrecute, s-a cautat un virus din Africa, botezat, de data asta nu de nasul Blumberg, ci de finul Gallo, HIV (cum fac istetii de americani sau europeni cate o tampenie, sunt de vina africanii, nu?). Functionarul NIH Robert Gallo precum si Luc Montagnier de la Institutul Pasteur au fost oamenii de paie (bine platiti). Nu se dorea nici plata unor despagubiri si nici linsarea cuiva din scena homosexuala. Chestia cu antigenul Australia a fost ingopata, colegul de camera al lui Szmuness de la Cracovia (papa Ioan Paul a II-lea) a devenit Papa-AIDS, iar datorita Crucii Rosii testul AIDS a fost “foarte sigur”, caci cei de acolo aveau ei lista lor de clienti. Faptul ca Sarcoma Kaposi, la 12 ani dupa retragerea de pe piata a substantei active din vaccin, a disparut si ea din cazuistica, a determinat NIH in 1993 sa mai traga o cacialma, modificand „definitia AIDS“ (bolile care intrau in cadrul sindromului imunitar dobandit). Se pune repede de un test pe aceasi schema “test-B”. De acuma inainte testul definea boala si nu invers cum ar fi fost normal, boala sa defineasca testul. Ca Starter (vezi testul PCR) nu a mai fost nevoie de aborigeni (Australia era prea departe) ci s-a apelat la un negru (erau mai la indemana in

10 s pagina

USA). Astfel ca boala a fost mutata in sectorul “populatie de culoare si persoane sarace”. Iar la umbra AIDS, industria farmaceutica si Oranizatia Mondiala a Sanatatii au vandut pana in anul 2000 un miliard de doze de “drojdie de copt” contra afectiunii contagioase cu transmitere sexuala icterBlumberg, a 41 de dolari bucata, mai ales pentru cei din Africa. Dar si pentru caini si pisici. (Treaba asta este chiar autentica, OMS recomandand vaccinarea cainilor si pisicilor contra hepatitei! Stai prostit si te intrebi: Oare cu ce am gresit de mi s-a imbolnavit cainele de Hepatita B? Oare Fiffi al meu a facut sex cu aborigenii inainte sau dupa transfuzia de sange? Comic? Rasist? Dusmanie contra animalelor? Nu! Virologic! Sau mai bine zis „far-o-logica?” Numai ca statisticile (luale-ar naiba, ca mereu ii incurca pe virologi) aratau altceva! In ciuda vaccinului HB si a controlarii conservelor de sange, Hepatita post-transfuzie se incapatana sa ramana la fel de prezenta (in continuare circa 4.000 de decese pe an doar in USA). Era nevoie de ceva care sa ne linisteasca si sa ne adoarma (definitiv?). Asa ca s-a inventat noua si periculoasa hepatita „Non-A-Non-B“ mai apoi Hepatita C, iar Blumberg si-a declarat vaccinul prompt ca fiind util contra “cirozei primare a ficatului“. Acuma, ce era sa faci cu “saracul Baruch”, sa-i iei premiul Nobel inapoi. Nu cadea bine la Comitet (care si asa s-a aflat pana acum de mai multe ori in atentia politiei suedeze). Pe langa asta, preventiv s-a mai catalogat icterul si ca HDV, HEV, HFV, HGV, etc. Blumberg este insa deja prea inaintat in varsta. In 2008 se acorda in sfarsit premiul Nobel pentru medicina lui Luc Montagnier si Françoise Barré-Sinoussi, (dar nu si lui Robert Gallo!) pentru descoperirea retrovirusului HI. Acum, de ce au acceptat americanii, respectiv Gallo, afrontul acesta? Incredere in «eleganta si discretia» savantului si/sau guvernului american nu mai am de mult (stiati ca fiecare dolar care este investit in cercetare trebuie aprobat mai intai de catre Pentagon?). Oare au preferat sa lase cartoful fierbinte francezilor, intr-un moment in care devine tot mai clar ca HIV nu-i nicaieri de gasit? Mai degraba da! Pe deasupra, tot in 2008, premiul pentru medicina il impart cei doi (Montagnier si Bare-Sinoussi) cu Harald zur Hausen, cel cu HPV, virusul Papilloma, si cu GardasilR care raporteaza deja primele decese. Si caravana trece linistita mai departe.... Febra galbena Faptul ca epidemiile pot influenta soarta razboaielor nu mai este de mult un lucru nou. Insusi Napoleon, care rareori a pierdut un razboi sau o batalie, a fost nevoit sa recunoasca invincibilitatea epidemiilor (pe plan militar, desigur), atunci cand in 1802 a dorit sa innabuse o revolta din Haiti. Soldatii sai „invincibili“ au fost infranti de o epidemie de febra galbena. De asemenea este cunoscut faptul ca febra galbena (conform medicinei alopate, provocata de un tantar din zonele tropicale si subtropicale) lasa in urma sa o imunitate a organismului care se mentine, pare-se, intreaga viata. Cu alte cuvinte, cine a avut-o o data (si nu a fost rapus de boala) va deveni imun contra afectiunii. Medicina scolastica


GAME OVER propune din nou ca agent patogen un retrovirus. Acum, daca intr-adevar astfel stau lucrurile, dupa experientele si cunostintele pe care mai nou le-am capatat in legatura cu retrovirusurile, personal ma indoiesc. Dar in fine, sa “presupunem” ca astfel stau lucrurile. Caci nu despre afectiunea in sine si despre calea terapeutica contra ei doream sa ne referim aici. Ci la faptul ca cercetarea medicala militara se agita de foarte mult timp in jurul ideii de a crea vaccinuri contra afectiunilor care ar putea influenta capacitatea de lupta a trupei (soldatilor). Astfel ca au fost, in ultima suta de ani, intreprinse tot felul de experimente, care mai de care mai fanteziste, pentru ... a vedea ce se intampla si desigur pentru a trage foloase din aceste constatari. Prin anii 30 se efectuau astfel de experiente: se injectau proteine din sange direct in creierul maimutelor dupa care masa de creier (recoltata fie de la animalele pe care se experimentase, fie de la persoane bolnave decedate) omogenizata intr-un fel de pasta, se injecta din nou in sangele probantilor (animale sau oameni). Deoarece maimutele sunt relativ scumpe, se faceau experimente pe mai tot ce ne statea la indemana, soareci cobai, iepuri, etc. La un moment dat a aparut ideea de a se recolta proteine din sangele persoanelor vindecate, care era injectat in creierul puilor de gaina, dupa care respectivul creier era din nou transformat intr-o pasta si din nou injectat in creierul embrionilor de gaina (procedura se repeta de pana la 200 de ori) cu scopul de a creste cantitatea materialului imunitar. Virusologii vorbesc in acest caz despre «agenti patogeni atenuati» (dar despre ce nu vorbesc virusologii?). Teama de epidemii care puteau transforma soldatii intr-o masa de persoane incapabile de a desfasura actiuni de lupta a dus, in timpul primului razboi mondial, la nebunia vaccinarilor, care a fost principala cauza a celebrei « gripe spaniole » Deja in timpul celui de-al doilea razboi mondial se conturase ideea armelor «bio», astfel ca intreprinzatorii virusologi din cadrul diferitelor concerne farmaceutice au reusit sa vanda guvernului american vaccinul contra febrei galbene. In 1942 au fost vaccinati cu «17-D» 330.000 de soldati (care luau parte la luptele din Pacific, din zonele tropicale si subtropicale). Cei care refuzau vaccinarea ajungeau la tribunalul militar (legea este valabila si astazi). La o luna dupa vaccinarea in masa, au aparut primele cazuri de febra galbena, la soldati care nici nu ajunsesera pe teatrul de lupta din respectivele regiuni de risc (tropicale). Un numar de peste 51.000 de soldati au fost spitalizati, multi dintre ei ramanand cu daune ale ficatului pentru toata viata. Cativa chiar au decedat (cati anume nu se stie). O gafa monumentala pentru «virusologi». La repezeala s-a „inventat“ un virus al „clantei si capacului de la WC“ si s-a recomandat spalarea pe maini. Lucru pe care l-au facut in primul rand virusologii si concernele farmaceutice. S-au spalat pe maini! La „recomandarea“ lui Sabin i-a fost acordat premiul Nobel in 1951 sud-africanului Max Theiler pentru respectivul vaccin, si astfel i-a fost acestuia acordata si vina pentru esec. (Amintiti-va aici va rog, de premiul Nobel acordat in 2008 francezilor Luc Montagnier si Françoise Barré-Sinous-

si, dar nu si lui Robert Gallo, americanul, si prin analogie ne putem imagina asupra cui va cadea raspunderea terapiilor anti-HIV false, intr-un viitor care deja se intrevede!). Oricum insa, „istetii“ aveau acuma in mana o substanta care provoca in mod sigur hepatita (hepatita este o inflamatie a ficatului, si nu presupune obligatoriu prezenta ca agent patogen a unui virus). Asa ca experimentele au continuat. Saul Krugman a efectuat cu aceasta substanta vaccinari ale copiilor din Willowbrook-School in 1965. El dorea sa salveze vaccinul si plecase de la ideea de a incerca introducerea gammaglobulinei ca profilaxie contra febrei galbene. Desigur ca au fost in permanenta luate probe de sange. Unul dintre copiii de acolo, pe nume «Mir» a facut de doua ori consecutiv febra galbena. Krugman a luat probe de sange de la acesta inainte si dupa declanjarea bolii si a produs din acestea noxe de hepatita, pe care le-a botezat “MS-1“ (inainte) si “MS-2” (si dupa prima declansare a bolii, MS desmnand “Mir Student”). Respectivele noxe au fost injectate altor copii, si astfel s-a putut constata ca MS-1 provoca, la circa o luna dupa injectare, febra galbena, in timp ce MS-2 provoca aceasta reactie mult mai tarziu. Existau asadar doua cauze diferite pentru hepatita! (febra galbena provoaca in principal daune ficatului). Krugman si Fundatia Rockefeller (care statea in spatele experimentelor) ar fi preferat desigur ca MS-2 sa nu provoace nici un fel de boala, caci astfel s-ar fi putut “salva” vaccinul. Doar ca natura are legile ei, care nu sunt aceleasi cu legile economiei de piata libere. Acum, in urma “remarcabilului succes” prin care se descoperisera nu unul, ci doua virusuri hepatice, trebuia construita si o explicatie cat de cat logica. In joc reapare si celebrul Blumberg si astfel “testul-B” devine test de confirmare al hepatitei provocate de injectiile cu MS-2. Se pare ca toate probele de sange luate in 1956, s-au dovedit la testele (test-B) efectuate in 1967 pentru MS-1 negative si pentri MS-2 pozitive. Din nou a fost scoasa din sertar sperietoarea cu spalatul pe maini si dezinfectarea clantelor de la usi. Iar Krugman aparea cel mai adesea sub pseudonimul de “Irving Millman”, pentru a nu fi singurul raspunzator al campaniilor de vaccinari. Astfel ca in 1971 apare in literatura de specialitate la Krugman pentru prima oara hepatita virala tip B – tulpina MS-2. Vaccinul 17-D a fost retras de catre Fundatia Rockefeller (uneori se mai intampla si minunea ca OSM din Geneva sa faca ceva util) si depozitat in niste pivnite, pe undeva, fapt ce a salvat viata a milioane de oameni. Febra galbena s-a transformat intre timp in “febra hemoragica”. Blumberg a incercat in continuare sa “ajute natura” cu sulfat de amoniu, bromura de natriu si alte chimicale (de parca natura de miliarde de ani ii ducea lipsa Domunului Blumberg, fara el neputandu-se descurca). Desigur ca un «ne-chimist» poate fi impresionat de chestiile astea. Din pacate medicii in general nu au habar nici de chimie si nici mai ales de biochimie, discipline care nu se predau in scolile de medicina (cel putin la modul serios si temeinic). Iar alti «isteti urmasi» ai lui Blumberg vor sa invinga bateriofagele cu chimicale asemanatoare cum ar fi «Tamiflu» sau «Ribavirin». Vechii greci numeau asta HYBRIS.

pagina s 11


QUI BONO Daca nu stii, nu intreba! Comici vestiti ai E-Mail-ului

“Cine nu cunoaste adevarul, este un ignorant. Dar cine cunoaste adevarul, si spune despre el ca este o minciuna, acela este un ticalos!” Bertold Brecht - “Viata lui Galilei” „Un doctor ce prescrie medicamente identice pentru doi indivizi diferiti si se asteapta sa obtina rezultate identice, poate fi corect clasificat drept un pericol social” Lin Yutang Acest Site este dedicat tuturor celor care doresc sa fie mai bine informati, sa cunoasca si parerile alternative, de multe ori critice, de cele mai multe ori ignorate si luate in deradere, ale celor care nu sunt de acord cu dictatura medicinei alopate si a concernelor farmaceutice. Sper ca aceste randuri sa aduca informatii utile celor aflati in fata unor decizii personale foarte importante, in situatii grele in care sunt amenintati de o afectiune cronica, care trebuie sa decida in acceptarea sau refuzarea unor terapii severe, cu foarte multe implicatii. Imi doresc ca nimeni sa nu mai porneasca pe o “cale” terapeutica fara a stii exact cu ce va avea de a face pe acest drum si mai ales cu ce se va alege la capatul drumului. Si mai ales imi doresc ca nimeni sa nu mai accepte terapii dubioase doar din frica si ignoranta. Puneti-va mereu intrebarea: Qui bono? Cine profita? Pacientul, medicul sau industria farmaceutica? Initial am fost pur si simplu curios. Si nu am avut de gand sa ma refer la tot acest, sa-i spunem, ”experiment”, in cadrul Site-ului www.quibono.net Desigur, Qui bono sustine o anumita opinie asupra medicinei alopate, concernelor farmaceutice si a „fructuoasei” colaborari dintre acestea doua. Totusi, eram pur si simplu curios sa aflu in ce mod vor reactiona medicii specialisti in momentul in care sunt confruntati cu niste intrebari foarte concrete, care cer dovezi stiintifice, studii si cercetari publicate in jurnale de specialitate. Cat din ceea ce sustine un medic specialist este ipoteza acceptata neconditionat prin conventie, si cat este cunoastere bazata pe dovezi stiintifice. Intrebarile trimise in toate cazurile au fost cele care se pot gasi si in www.quibono.net, la rubrica Iatrogeneza „Hepatita C 1” HCV, fratele mai mic al HIV: 1. - Rezultatul pozitiv al existentei virusului se bazeaza pe o procedura de evidentiere directa sau indirecta?

12 s pagina

2. In cazul in care evidentierea existentei virusului se bazeaza pe o procedura directa, numiti-mi, va rog, publicatia (studiul stiintific) in care este documentata izolarea virusului si relevarea caracteristicilor biochimice ale acestuia, precum si fotografia virusului izolat, deci “curatat” de toate particulele straine lui. 3. In cazul in care rezultatul analizei se bazeaza pe o procedura indirecta (de exemplu metoda PCR), doresc sa stiu daca respectiva procedura este standadizata explicit pentru Hepatita C sau nu. In cazul in care exista o standardizare explicita pentru Hepatita C, va rog sa-mi numiti publicatia in care apare dovada directa a standardizarii. 4. In cazul in care nu exista o standardizare a relevarii directe a virusului Hepatitei C, numiti-mi, va rog, publicatia in care se dovedeste explicit, ca, printr-o metoda de relevare indirecta si nestandardizata, este posibil un raspuns tehnico-stiintific valid, in baza caruia se poate afirma ca in organism este cu certitudine relevata prezenta respectivului virus. 5. In cazul in care afirmatia ca in organism a fost cu certitudine relevata prezenta virusului Hepatitei C are la baza doar aplicarea unei proceduri indirecte de relevare, va rog sa-mi dati explicatia empirica, stiintifica clara pe care se bazeaza decizia folosirii unei astfel de proceduri indirecte. Desigur ca sunt interesat de o realitate stiintifica bazata pe fapte certe care sa stea la baza folosirii unei proceduri indirecte, si nu de un consens tacit si speculativ. 6. Numiti-mi va rog numele unui laborator care poate face o cercetare stiintifica, exacta, atat biochimica cat si biofizica a virusului Hepatitei C. Daca as fi trimis astfel de intrebari direct sub semnatura


QUI BONO www.quibono.net era de asteptat ca astfel de E-Mail-uri sa nu fie deloc luate in considerare. Era de ajuns sa te uiti in Internet la adresa respectiva, pentru a intelege imediat care este opinia promovata pe acest Site. Astfel ca a trebuit sa apelez la un intermediar. Domnul Gheorghe Popescu. Am ales domeniul Hepatitei C din doua motive: afectiunea are o raspandire foarte mare in Romania, in comparatie du AIDS spre exemplu, iar al doilea, din punct de vedere personal, cunosc mai bine problematica HCV decat cea HIV. Si un lucru vreau sa fie foarte clar de la bun inceput: NU contest existenta unei afectiuni (boli) a ficatului, respectiv a unei inflamatii specifice a ficatului!!! Contest insa existenta unui retrovirus (HC) ca agent patogen, ca si cauza primara a acestei boli. In consecinta, contest si terapia antivirala cu Interferon si Ribavirin. Caci daca nu exista acest virus, atunci nici nu se poate admite o terapie antivirala! Corespondenta prin E-Mail s-a desfasurat in cadrul lunii Octombrie, si a cuprins 50 de adrese E-Mail ale unor medici specialisti, institute de boli infectioase, forumuri profilate pe afectiunea respectiva, a unor asociatii ale pacientilor si a unor firme producatoare de medicamente. In cele ce urmeaza nu va aparea nici un nume si nici o adresa, in afara unui singur caz, care a avut amabilitatea sa faca referire directa si publica la www.quibono.net Multumim pentru reclama neintentionata. In acest caz nu ma vad obligat sa pastrez anonima sursa respectiva, deoarece ea insasi a facut referire directa si publica la Qui bono. Din 50 de E-Mail-uri, au fost onorate cu raspuns doar 9. Rezultat: 18%. Rezulta ca 82% dintre medicii specialisti atat in hepatologie cat si in virusologie, in general dintre cei care pretind a avea cunostinte asupra afectiunii respective, nu au avut nici un interes in a da raspuns unui astfel de E-Mail. Dreptul lor. Acum, ar fi incorect din partea mea sa speculez faptul ca nu stiau ce sa raspunda. In fond puteau sa raspunda ce doreau. Cel mai simplu mi se pare a considera ca 82% dintre medici nu au interes in a da raspunsuri unor intrebari „mai deosebite” ale unui solicitant, ale unui pacient. Dintre cele 9 raspunsuri, 2 au fost date de persoane care au recunoscut sincer ca problematica respectiva le depaseste. Este vorba despre doi medici, D.B si M.G. Este in regula. Ca medic, in esenta, ti se cere sa aplici teoria oficiala si linia terapeutica indicata de forumurile medicale superioare. Din partea mea, tot respectul pentru o persoana care recunoaste ca o anumita problema o depaseste. Este corect si cinstit.

Un alt raspuns a fost primit din partea administratorului unui fel de forum. Propriu-zis nu un raspuns, ci de fapt o recunoastere a faptului ca „a auzit de astfel de teorii care contrazic ipoteza HCV”, dar ca pe Forum se lupta cu problemele atator oameni bolnavi si ca... in fine, problema respectiva nu-l intereseaza. Atat din experienta mea personala cat si din cele citite din foarte multe surse, atat in Romania cat si in foarte multe alte tari, astfel de „Forum”-uri sunt subventionate de catre unul sau mai multe concerne farmaceutice, cu scopul de a aduna pacientii in jurul terapiei standard, cu medicatie produsa de aceste concerne. Si tot astfel stau lucrurile si in cazul unor Asociatii ale pacientilor pe categorii de afectiuni. Marile concerne farmaceutice sunt obligate sa faca cunoscute asociatiile si organizatiile pe care le finanteaza, (din cauza legilor contra conflictului de interese, nu insa si Forumurile din Internet, care sunt de multe ori conduse de persoane private), astfel incat daca veti avea un pic de rabdare si veti cerceta mai atent prezentele in Internet ale unor astfel de mari concerne farmaceutice, veti gasi pe undeva, printr-un cotlon, si o lista a acestor „organizatii- fiice”. Pe de alta parte, datorita specificului acestor asociatii (de ajutorare a pacientului) ele sunt mai „amabile” in oferirea de raspunsuri la intrebarile unor persoane private. Astfel s-a intamplat si in cazul lui G. Popescu, care a avut cu o astfel de Asociatie un interesant schimb de E-mail pe care il puteti citi in continuare: - primul E-mail de raspuns: Buna ziua, stimate domnule Popescu! Am primit solicitarea dvs. si vom da curs acesteia in cel mai scurt timp, dupa ce in prealabil ne vom consulta cu specialistii din comitetul stiintific al asociatiei noastre. De asemenea, ne-ar fi utile cateva informatii suplimentare legate de contextul in care solicitati aceste raspunsuri, pentru o informare cat mai completa. Va multumim si asteptam raspunsul dvs.! Cu stima, Presedinte XXXXX XXXXX Dupa un E –mail in care Dl. Popescu spunea ca se intereseaza ca si pacient, si citeva zile de asteptare, urmeaza cel de-al doilea E-Mail, cu raspunsurile mult dorite: Stimate domnule Popescu, Va raspund succint la intrebarile dvs: 1. Rezultatul care atesta prezenta virusului in organism poate fi dobandit prin diagnosticul virusologic indirect : testul de confirmare RIBA sau direct prin testul PCR care evidentiaza statutul replicarii VHC. 2. Aceasta intrebare nu isi are rostul neavand nici un sens.

pagina s 13


QUI BONO VHC nu poate fi “curatat de nimic”. Testul direct este PCR- se poate cauta pe internet utilizand cuvintele cheie: VHC, PCR viral replication. 3. PCR este un test diagnostic direct, nu indirect 4. Intrebarea nu este clara 5. Testul RIBA - test de confirmare indirect specific pt VHC. Practic pozitivitatea acestui test indirect pune diagnosticul de certitudine in infectia cronica VHC. De ce? deoarece anticorpii anti-VHC pusi in evidenta prin acest test sunt specific directionati fata de regiunile specifice ale genomului VHC :c 100, c 33, Ns 5. 6. Cercetare biochimica da, se poate. Cercetare “biofizica?”la ce se refera? Sunt laboratoare in centrele universitare mari Bucuresti, Cluj. Cu stima, XXXXX XXXXX Nabadaiosul nostru Domn Popescu nu se declara multumit si trimite un « raspuns la raspuns »: Raspunsul nr. 1 - Rezultatul care atesta prezenta virusului in organism poate fi dobandit prin diagnosticul virusologic indirect: testul de confirmare RIBA sau direct prin testul PCR care evidentiaza statusul replicarii VHC. Comentariu: In primul rand, va referiti la testul de confirmare, deci ati „omis” testul anticorpi ELISA. Ma rog, testul de confirmare Western-Blot, sau RIBA (Recombinant ImmunoBlot Assay) are urmatoarea definitie: is a blood test that detects antibodies to the hepatitis C virus. Because it is more specific than some hepatitis C screening tests (like the Hepatitis C ELISA test), it is sometimes used to confirm these tests. However, other methods (like PCR) are much more common for this confirmation step. Acum, testul RIBA (ca de altfel si ELISA) nu are nici o relevanta atata timp cat nu este standardizat. Si aici ma refer la “standardul de aur” ce poate fi realizat numai in cazul in care retrovirusul HC este izolat, curatat, ii sunt analizate structura ARN-ului si a proteinelor, este fotografiat cu ME. Ori acest lucru nu a fost niciodata realizat. Din pacate! William Blattner, foarte cunoscut cercetator in domeniul AIDS spune: ”Exista o mare dificultate la standardizarea specificitatii si sensibilitatii unor teste (assays) asupra retrovirusurilor umane, datorita absentei «standardului de aur». Datorita absentei «standardului de aur» pentru HTLV1 si HIV-1, corectitudinea sensibilitatii si specificitatii in depistarea anticorpilor virali ramane inexacta”. HCV este si el un retrovirus, si de asemenea ii lipseste “standardul de aur”. Nu este asa? Pai sa vedem:

14 s pagina

Profesorul Heinz Ludwig Sänger de la Institutul Max Plank (informatii asupra Domnului profesor puteti gasi in Internet destule - oricum detine premiul Institutului Robert Koch pentru cercetarile sale din domeniul virusologiei) ofera spre publicare in Internet urmatoarea declaratie: 1. Mie nu imi este pana astazi (Octombrie 2006) cunoscuta nici o publicatie care sa ofere certificarea si descrierea „curata” a virusului HC, conform principiilor virusologiei clasice, deci a izolarii sale, a componentei biochimice si biofizice a genomului ARN-ului precum si a componentei sale proteinice. 2. Exista un CONSENS general asupra caracteristicilor generale ale retrovirusurilor, si in baza acestui consens se presupune ca retrovirusul HC ar trebui sa posede aceleasi elemente (secvente genetice) ca si celelalte retrovirusuri. (Aceleasi „presupuneri in consens” se fac si asupra retrovirusului HI). 3. Drept consecinta, cu ajutorul unor secvente complementare folosite ca „sonde” se „presupune” relevarea retrovirusului HC intr-o proba de sange. 4. Acest lucru ar putea fi din punct de vedere logic corect, doar ca in genomul uman se gasesc circa 450.000 de secvente genetice asemanatoarea celor retrovirale!!! (Nature, Band 409, Februarie 2001 Paginile 860-921). 5. Ori daca tinem cont de aceasta realitate certificata stiintific, este si normal ca astfel de „sonde” sa gaseasca ceea ce cauta, si anume „secvente asemanatoare” celor ale retrovirusilor. 6. Care este motivul pentru care virusologii si medicii ignora aceste lucruri, ramane pentru mine un mister. Foarte probabil ca astfel de dovezi si descoperiri nu se potrivesc cu „consensul” arbitrar stabilit in cadrul ingust al meseriilor lor. 7. Aceasta este definitiv pozitia mea in ceea ce priveste intreaga problematica (a retrovirusurilor). Regret ca sunt nevoit sa aduc mereu aceleasi dovezi si argumente si sa constat ca de fapt nimeni nu vrea sa le auda. 8. Puteti sa publicati in Internet opinia (si convingerea) mea, si sung gata in orice moment sa-mi schimb punctul de vedere, in momentul in care cineva imi poate numi publicatiile in care se face dovada clara a faptului ca acest punct de vedere al meu este fals. De altminteri Stimate Domnule XXXX, prin intrebarile mele va solicitam indicarea studiilor stiintifice publicate (sursele), si nicidecum niste pareri personale. De acestea nu duc nici eu lipsa. Dar ele nu pot inlocui dovezile stiintifice. Deci, sa trecem la testul PCR, care, conform definitiei de


QUI BONO mai sus (standard, medicina scolastica americana) este cel cu mai mare putere de relevare si care practic inlocuieste RIBA in ultimul timp. Aceasta procedura a fost creata de Kary Mullis, fapt pentru care a primit si Premiul Nobel pentru chimie (1993). Sa vedem ce spune CREATORUL acestui test si LAUREATUL CU PREMIUL NOBEL, Kary Mullis: “Viciul testului PCR este acela ca este echivalentul biochimic al cautarii acului in carul cu fan. Fragmente virale care se pot gasi doar sub forma de franturi minuscule pot fi gasite si amplificate, dar aceasta nu ne spune nimic despre care anume virus este vorba si daca este in cantitatea suficienta pentru a provoca daune sanatatii.” Acum, ori Mullis este un prost, nu stie ce vorbeste si nu cunoaste procedeul PCR, ori.... ? De ce nu se poate masura incarcatura virala? Deoarece: - Testul viral detecteaza doar fragmente de cod genetic, nu insa si virusul; - Producatorii testului avertizeaza ca testul viral nu poate confirma prezenta virusului; - Testul viral da rezultate si in persoanele sanatoase care au fost testate negativ la testul anticorpi (ELISA si RIBA); Cu greu am reusit sa aflu ce anume este scris in instructiunile de folosire ale aparaturii PCR, care provin de la firma Hoffmann-La Roche. Dar daca vrei poti afla ce te intereseaza (poate aveti vreun bun prieten sef de laborator, va va putea el povesti mai multe). Chiar pe prima pagina este tiparit cu litere mari si groase urmatoarea fraza: TESTUL PCR NU ESTE ADECVAT CA TEST HCV–SCREENING PENTRU CERTIFICAREA PREZENTEI VIRUSULUI HC IN SANGE SAU PRODUSE DIN SANGE, SAU CA TEST DE DIAGNOZA PENTRU CONFIRMAREA UNEI INFECTII HCV! Mi se pare absolut firesc ca La Roche sa-si ia masuri de siguranta, ca doar stie foarte bine cum sta „problema”. Conditia minima necesara (pentru interpretarea precum ca un semnal-PCR, sau hibridizare in general, indica o infectie retrovirala) este ca primerii PCR si/sau sondele hibridizate (sabloanele in cazul QC-PCR) sa apartina unui anumit tip de retrovirus (pe nume HCV, HIV, etc.) pentru ca PCR si reactiile de hibridizare sa fie specifice acestui tip de retrovirus. V.Turner (membru marcant al Grupului Perth) spune: “Argumentatia bazata pe PCR asupra genomului, presupune neaparat izolarea retrovirusului! Altfel cum poate cineva sa cunoasca originea acidului nucleic cercetat prin PCR?” Eu nu mai am comentarii. Nici nu mai este nevoie de ele, sper. Dar poate ca totusi aveti Dumneavoastra. Raspunsul nr. 2 - probalil ca nu sunteti virusolog, de aceea

nu iau in serios remarca Dvs. “nu poate fi curatat de nimic”. Intrebati un virusolog la ce se refera “curatarea” unui virus. Doar suntem oameni seriosi, sau nu? Curatat de particulele straine lui! Desigur ca este foarte greu sa cureti ceva ce nu exista, dar asta-i alta poveste. Izolarea si curatarea unui virus (de particule straine lui) este o procedura standard in virusologie. Un anume virus este, spre doesebire de celule si/sau parti componente ale celulelor (budding), intotdeauna la fel de mare si unitar, poseda aceeasi forma si este mai stabil decat componentele celulare, ceea ce face ca virusurile sa poata fi izolate (separate) de alte componente care nu apartin lui, ci celulelor. Cel mai simplu ar fi ca un nou virus, pentru a putea fi identificat cu certitudine, sa fie izolat si sa fie astfel fotografiat cu microscopul electronic. Acest virus fotografiat trebuie sa arate identic cu virusul gasit in celule, culturi celulare sau in diferitele lichide din corpul uman, sa poata fi astfel deosebit de alte particule celulare asemanatoare lui (dar nu identice cu el). Ulterior proteinele virusului trebuie despartite unele de altele si fotografiate. Toate acestea duc la crearea unui model care sa fie caracteristic virusului respectiv. O procedura similara de separare si identificare trebuie efectuata si cu ADN-ul sau ARN-ul virusului. Abia cand proteinele si materialul genetic din care este constituit virusul sunt astfel curatate si izolate, se poate vorbi de un nou virus. Sau de un anume virus. Toate aceste proceduri nu au fost niciodata efectuate in cazul retrovirusurilor HI (AIDS) sau HC (hepatita C), precum si pentru celelalte virusuri hepatice D, E, F, G, etc.! Asa ca, vedeti ce rost avea intrebarea, precum si curatarea? Raspunsul nr. 3 – poate ca PCR este pentru Dumneavoastra un test direct. Pentru virusologi insa, chiar daca o recunosc sau nu (si din fericire sunt destui care o recunosc), nu poate fi un test caci nu este standardizat. Exista totusi si in virusologie reguli clare, sau nu? Raspunsul nr. 4 – nu este clara intrebarea ? Pai sa incerc sa o reformulez: doresc sa citesc cu ochii mei studiul sau lucrarea stiintifica prin care se dovedeste ca o metoda (sau test) indirecta si nestandardizata poate certifica prezenta unui ANUMIT virus in organismul uman. Probabil ca si acum intrebarea nu este clara, pentru ca nu are... raspuns. Un astfel de studiu nu exista. Exista o gramada de studii care vorbes despre “markeri “ dar acestia nu reprezinta o metoda directa, ci indirecta. Si totusi, daca exista un astfel de studiu, si eu nu stiu, va rog respectuos sa ma informati si pe mine, daca sunteti amabil.

pagina s 15


QUI BONO Raspunsul nr. 5 – citez din intrebare : «Desigur ca sunt interesat de o realitate stiintifica bazata pe fapte certe care sa stea la baza folosirii unei proceduri indirecte, si nu de un consens tacit si speculativ.» Asta pe de o parte, eu solicitasem studii stiintifice, nu opinii personale. Si macar daca ele ar fi serioase. Va rog sa recititi definitia RIBA de mai sus in lb.engleza. Testul PCR este cel hotarator, nu Western-Blot (RIBA). Cel putin asa spune teoria standard, scolastica. Deci, am presupunerea ca va contraziceti, nemaivorbind ca astfel se ia decizia in baza unui test INDIRECT, nu? Iar continuarea este si mai frumoasa: “regiunile specifice ale genomului VHC :c 100,c 33,Ns 5.” Daca cunoasteti regiunile specifice ale unui genom, inseamna ca, desigur, cunoasteti tot genomul! Altfel cum ati putea cunoaste regiunile lui? Uau! Dati-mi va rog frumos si mie sursa, adresa, numele publicatiei, orice, unde pot citi cu ochii mei acest lucru. Mai mult nici nu doream de fapt sa aflu. Astept cu rabdare si gratitudine. Raspunsul nr. 6 – de data asta aveti dreptate, doar ca din greseala am scris „cercetare” in loc de „descriere”. In regula, este vina mea. Dar acum, daca m-am corectat, poate ma ajutati, puteti sa-mi trimiteti adresa acelui laborator care poate face o astfel de cercetare si descriere atat biochimica cat si biofizica a retrovirusului Hepatitei C. Acum, absolut sincer, stimate Domnule xxxxx, nu ma asteptam sa primesc raspuns la intrebarile mele din partea xxxxx, din moment ce nici cei de la firma xxxxx nu au putut (sau mai degraba nu au vrut) sa-mi raspunda. Sper ca stiti despre cine vorbesc, nu? Despre cei cu sponsorizarea (extras de pe Site-ul xxxxx, cu voia Dumneavoastra): Tara: Romania Domeniul: Pharma Numele beneficiarului: xxxxx Scopul subventionarii: Educational Campaign - disease awareness materials; Educational Campaign: patients’ guide, helpline (info for patients); Media relations Nu am dorit sa fac aici o argumentatie exhaustiva, caci ar fi luat prea mult spatiu. Nu sper in mod deosebit a primi raspuns la acest E-Mail. Daca doriti, si este decizia Dumneavoastra, usa mea este deschisa. Doresc inca o data sa va multumesc in mod deosebit pentru raspunsurile Dumneavoastra (si respectiv timpul pe care vi l-am rapit). Ele (ca si altele de genul lor primite in ultima vreme) mi-au fost de mare ajutor in a putea contura mai clar imaginea asupra starii de lucruri din virusologia contemporana (nu numai HCV), si au reusit o data in plus sa ma

16 s pagina

convinga de faptul ca oamenii de stiinta critici la adresa retrovirusologiei (si Slava Domnului sunt destui) au dreptate. Marea miza este de fapt urmatoarea: daca hepatita C sau AIDS nu sunt provocate de un virus, nu are logica terapia cu medicatie antivirala. Ori in acest caz s-ar pierde importante sume de bani de catre industria farmaceutica! Gresesc? Cu toata stima, al Dumneavoastra G. Popescu Am reprodus aici intreaga argumentatie, pentru ca pe viitor, in cazul celorlalte raspunsuri, sa nu mai revin cu aceste elemente. Spre surpriza mea, trebuie sa recunosc, totusi am mai primit un ultim E-Mail din partea respectivei Asociatii: Domnule Popescu, Va multumesc pentru interesul acordat problematicii hepatitelor virale si totodata pentru raspunsul documentat. Apreciez studiul facut de dvs. in domeniul virusologiei si impreuna cu colegii mei vom analiza cu mare responsabilitate toate cele mentionate de dvs si speram ca in scurt timp sa avem o intalnire cu specialistii din Comitetul stiintific (virusologi, gastroenterologi si hepatologi) care sa analizeze cele sustinute de dvs. Avand in vedere ca reprezentam interesul pacientului cu afectiuni hepatice, suntem deschisi unei colaborari in acest sens. Va multumesc Cu stima XXXXX XXXXX- Presedinte Serios? Bineanteles ca nu a mai urmat nici un alt E-Mail din partea specialistilor din Comitetul stiintific. Nici nu ma asteptam la asa ceva. Oricum, interesanta schimbare de “directie”, nu?. Multumesc. Un alt raspuns am primit din partea reprezentantei in Romania a unui cunoscut concern farmaceutic: Stimate Domnule Popescu, Va multumim pentru mesajul transmis. Referitor la intrebarile Dvs, va recomandam sa luati legatura cu medicul Dvs curant, singurul in masura sa raspunda acestora si sa va ofere informatiile stiintifice solicitate. Cu deosebita stima, XXXX XXXX Romania La insistentele Domnului Popescu, care mentioneaza ca nu este bolnav si deci nu are de ce sa mearga la un consult medical, dar ca, datorita faptului ca respectiva firma este implicata in producerea de teste si medicamentatie, ar trebui sa cunoasca publicatiile stiintifice in care sunt prezentate dovezile existentei HCV, respectiva firma binevoieste sa dea urmatorul raspuns “monumental” (evit a folosi alti


QUI BONO termeni ce ar putea fi interperetati nepotrivit): Stimate Domnule Popescu, Va multumim pentru aprecierea activitatii noastre. Legislatia romana in vigoare nu permite oferirea informatiilor solicitate de Dvs. catre pacienti, ci numai catre medici, pentru ca este vorba de medicamente etice, adica acele medicamente care se elibereaza numai pe baza unei prescriptii eliberate de medicul specialist. Ca urmare, singura noastra recomandare ramane in continuare sa va adresati medicului specialisti curant. Poate nu am fost suficient de explicit, este vorba despre un medic specialist infectionist sau gastroenterolog, nu medic de familie. Dumnealor au toate informatiile legate de intrebarile Dvs, informatii puse la dispozitie atat de compania noastra cat si acces la toate datele stiintifice de actualitate. Va multumim inca o data pentru intelegere! Cu cele mai bune urari, XXXX XXXXX Romania Adica, desi nu esti bolnav, eu tot nu-ti pot da informatii despre medicamente, despre care oricum nu ai intrebat nimic. Nu imi permite «legislatia romana» !!! Lamurit bustean. Un alt medic virusolog ii raspunde Domnului Popescu sa se adreseze medicului sau, sau sa pofteasca la clinica respectiva pentru consult. Desi Dl. Popescu nu este bolnav, totusi intr-un al doilea E-Mail i se face clar pisalogului Domn Popescu ca: Totusi, pentru informatii de specialitate, daca va intereseaza, nu va poate ajuta decat un medic virusolog, care poate sa stea de vorba cu dvs. la Institutul nostru. Aceasta discutie nu va costa bani! Rezulta deci ca nu se pot obtine informatii prin E-Mail, ci numai „ochi in ochi“. In regula, cu prima ocazie o sa facem si asa ceva. O alta doctorita specialista, se plange ca intrebarile trimise contin diacritice, si ma roaga sa le trimit din nou fara acestea. Zis si facut, dupa care respectiva doctorita a disparut cu intrebari si fara raspunsuri, in ceata medicinei alopate. In fine, un Domn Profesor Doctor, de data aceasta sef la un important institut din Romania, raspunde in linia cunoscuta deja de mai sus, doar la intrebarile impare, din doi in doi: Buna ziua, Raspunsurile la intrebarile dumneavoastra: 1. Directa (determinarea viremiei = ARN-VHC, prin metoda PCR) si indirecta (prin determinarea anticorpilor anti VHC).

3. Procedura este standardizata. 5. Peste 90% din persoanele care poseda anticorpi anti VHC au virusul prezent in organism. Multa sanatate, Cu stima, Prof. Dr. XXXX XXXXX M-am frecat la ochi si am mai citit eu insumi inca o data intrebarile. Caci nu pricepeam la ce sunt date aceste raspunsuri? In fine, am revenit cu un E-Mail, care a ramas, desigur, fara raspuns, si tot la fel de sigur, asa va si ramane. Observand, in timp, tendinta de a nu raspunde pur si simplu, la intrebari, in ultimele E-Mail-uri trimise am adaugat in final urmatoarea fraza: In cazul in care nu primesc nici un raspuns, pot considera ca nu sunteti competent pentru a da astfel de raspunsuri ? Chestia asta l-a maniat foarte tare pe un anume doctor I.C. de pe un anume Site care ofera raspunsuri persoanelor cu probleme hepatice : Popescu Gheorghe - daca dumneavoastra considerati ca e normal sa formulati o intrebare in acest stil, atunci considerati-ne incompetenti. In regula, imi zic, poate am formulat nu tocmai clar fraza, si omul s-a suparat, asa ca sa incerc sa-i explic rostul acestei fraze. Deci: Stimate Domnule Doctor I.C. Va rog sa nu confundati competenta cu incapacitatea. Intrebarile mele se refera la studii de specialitate (virusologie) si la competenta in efectuarea testelor de laborator. Nu este obligatoriu ca un hepatolog sau medic internist sa aiba competenta de a raspunde la aceste intrebari. Eu nu am spus ca cineva ar fi incapabil. Cred ca va suparati prea repede sau nu ati citit exact intrebarile mele. Le-am mai pus si altor hepatologi, care mi-au raspuns, fara sa se supere, ca “nu sunt competenti” sa raspunda acestor intrebari, deoarece ele tin de competenta unui virusolog. Iar eu nu am de unde stii ce specializare aveti Dumneavoastra. Sper ca neintelegerea sa se fi lamurit. Deci, daca aveti competenta de a ma ajuta cu indicarea surselor (studiilor) respective, va voi ramane indatorat. Daca nu, nu-i nici o problema, voi incerca sa ma adresez altor persoane. Cu stima. Si astazi, dupa aproape o luna de zile, desi intrebarea poate fi in continuare citita pe respectivul Site, I.C. nu a dat nici un raspuns. Este dreptul Domniei Sale. Iar ultimul si cel mai „simpatic” raspuns (nu insa primit in ordine cronologica) l-am primit din parea „Hepatita virala C”:

pagina s 17


QUI BONO Trimis de camy la Lun, 10/05/2009 - 18:37. 1. Diagnosticul pozitiv de hepatita virala C se face atat pe baza metodelor indirecte ( tehnica RIBA de evidentiere a anticorpilor), cat si pe baza metodelor directe (detectarea ARN viral). 2. Metodele directe inclusiv PCR (reactia de polimerizare in lant) are capacitatea de a depista materialul genetic (ARNul) al virusului hepatitei C, deci intrebarea dumneavoastra nu are nici o logica?! 3. Metodele indirecte se refera la metodele care determina anticorpii impotriva virusului hepatitei C si sunt reprezentate de ELISA si RIBA, deci iar ati formulat o intrebare fara logica si incorecta. ................................................................ Sincer ar trebui sa va adunati cu mai multa grija informatiile, apoi sa puneti intrebari coerente si corecte pentru a primi raspunsuri la fel si apoi sa aruncati cu noroi in medici asa cum faceti pe quibono.net. Si inca o problema: ceea ce dumneavoastra cereti sunt lucruri cu aplicabilitate practica foarte mica, care intereseaza mai mult cercetarea. Este dreptul pacientului sa aleaga unde sa mearga, dar cred ca timpul va lamuri cel mai bine aceasta problema. Acum nu vreau sa ma refer la cele trei raspunsuri primite, caci ele isi primesc replica in raspunsul larg trimis mai sus mentionatei Asociatii. Nu vreau sa ma refer nici la faptul ca un lucru se intreaba si complet altceva se raspunde. Medicina bazata pe dovezi, Camy! (Scuze, nu stiu daca sub acest camy se ascunde un Domn sau o Doamna, asa ca fara voie sunt nepoliticos). Doar ca, asta este deja o metoda in sine, sa-l faci prost pe cel care pune o intrebare, fara insa a-l lamuri «de ce este prost». Daca tot mentionezi www.quibono.net, n-ar fi rau sa te asiguri daca nu cumva acolo se afla destule informatii adunate cu grija, si prezentate coerent. Faptul ca acolo concluziile sunt altele decat le-ati dori Dvs. este alta poveste. Cat despre noroi, nu are nimeni nevoie sa-l arunce, caci o anumita parte a medicinei scolastice se improasca singura cu noroi. Stimat/Stimata Camy, credeti ca este nevoie sa vorbim aici despre coruptia din medicina romaneasca ? Este de ajuns sa rasfoiti presa din tara. Credeti ca este nevoie sa ne referim aici la conflictele de interese ce rezulta din stransa legatura dintre industria farma si corpul medical? Nu cred ca v-ar avantaja o astfel de dezbatere. Credeti ca este necesar sa facem o trecere in revista a enormelor erori ale medicinei alopate in ultimii 100 de ani? Vorbiti despre “timpul care va decide”? Pai din 1987

18 s pagina

(anul declararii hepatitei C ca si afectiune cauzata de retrovirusul HC) si pana acum au trecut 23 de ani. Si cu ce rezultate? Marete! Nu se mai dau trei interferoane pe saptamana, ci doar unul, dar de trei ori mai scump. Multumim din inima concernului ! Iar ca si cireasa pe tort, citez: “ceea ce dumneavoastra cereti sunt lucruri cu aplicabilitate practica foarte mica, care intereseaza mai mult cercetarea”. Acum, serios, chiar nu intelegeti nimic, sau doar va prefaceti. Pai daca dovezile de certificare a existentei virusului HC, stabilirea “standardului de aur” conform legilor virusologiei, nu se pot aduce in cazul retrovirusului HC, asta inseamna ca aceasta cale terapeutica antivirala nu are nici o logica. Cum poti decide sa tratezi cu medicatie antivirala un agent patogen (retrovirus) care nu exista? Dar terapia pe 48 de saptamani costa binisor peste 20.000 de Euro. Ori fara virus HC nu mai exista terapie antivirala! Tot mai sunteti de parere ca sunt lucruri cu aplicabilitate foarte mica? Care nu intereseaza decat cercetarea? Nu cumva intereseaza in primul rand industria farmaceutica? Nu cumva intereseaza de asemenea si medicul care isi leaga cel putin pentru un an pacientul de cabinetul sau prin analize, injectii, vizite, controale, etc? Multumesc, Camy! In fine, cam asta ar fi de povestit despre felul “foarte solicitant” prin care medicii specialisti considera ca este cazul sa raspunda unor intrebari si solicitari din partea omului obisnuit. Cine arunca aici cu noroi? Cel care pune o intrebare pentru a-si clarifica niste probleme, sau cel care ori nu da nici un raspuns din turnul sau de fildes, ori da un raspuns din categoria «hai sa batem campii». Stimati medici, va multumesc respectuos pentru colaborare, Al Dumneavoastra, Qui bono.



Revista Holistiq Anul II Nr. 3